Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.64/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2018

  Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Şedinţa a început la ora 16,02.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Georgian Pop şi de domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bună ziua, stimaţi colegi.

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sala de şedinţă.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 188.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 16, miercuri, 18 aprilie; programul de lucru pentru perioada 16-21 aprilie; lista rapoartelor depuse în perioada 10-16 aprilie; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Potrivit programului de lucru, astăzi, de la ora 17,00, avem primirea răspunsurilor la întrebări şi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Trecem la dezbateri.

Sunt intervenţii la începutul şedinţei?

Domnul Cucşa?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian-Gheorghe Cucşa:

Domnule preşedinte,

Vă rog să aducem Proiectul de Lege pentru modificarea art. 36 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic - PL-x 74 din 2018 - de pe poziţia 30 pe poziţia 4.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot.

 
Video in format Flash/IOS    

77 de voturi pentru, 32 de voturi împotrivă, o abţinere, 2 colegi care nu optează. Aprobat.

Alte intervenţii? Nu mai sunt.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.36 din Legea nr.46/2008 privind Codul Silvic (PL-x 74/2018). (rămas pentru votul final)  

4. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 36 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Comisiile - Comisia juridică, Comisia pentru mediu, Comisia pentru agricultură - raport.

Domnule Cucşa, aţi informat vreo comisie de chestiunea acesta? Că nu e niciunul aici...

Domnule Stănescu...

Vă rog.

Domnul Stănescu, Comisia pentru agricultură.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Stănescu:

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea art. 36 din Legea nr. 46 din 2008 - Codul silvic.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru completarea art. 36 din Legea nr. 46 din 2008 - Codul silvic.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă, în şedinţa din 26 februarie 2018.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 926 din 2 noiembrie 2017, a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţii şi propuneri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 36 din Legea nr. 46 din 2008, în vederea scoaterii din fondul forestier naţional a unor suprafeţe de teren fără compensare, numai prin achitarea taxelor prevăzute de lege, destinate realizării lucrărilor miniere de interes naţional, declarate de utilitate publică, de exploatare a zăcămintelor de lignit.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor trei comisii, prezenţi la lucrări, au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru completarea art. 36 din Legea nr. 46 din 2008 - Codul silvic, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri? Nu sunt dezbateri.

Nefiind amendamente, legea merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art.99 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 73/2018). (rămasă pentru votul final)  

6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 99 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Comisia pentru învăţământ. Pl-x 73.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 99 din Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 2011; este vorba despre Pl-x 73 din 2018.

La nivelul comisiei, s-a analizat propunerea legislativă. Aceasta are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 99 din Legea educaţiei, în sensul organizării în subordinea Ministerului Educaţiei a centrelor atestate de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale, cu personalitate juridică. Atribuţiile, structura, organizarea şi funcţionarea urmează a fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii din şedinţa comisiei din 11 aprilie 2018, cu 14 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi două abţineri, s-a propus adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise din anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri.

Domnul Ganţ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Salut iniţiativa. Este o iniţiativă foarte bună.

Ca profesor, pot să vă spun că avem practică în materie. Există de mulţi ani centrul de perfecţionare pentru învăţământul în limba germană de la Mediaş, o unitate în subordonare directă faţă de Ministerul Educaţiei, care funcţionează foarte bine şi cu rezultate benefice pentru procesul de învăţământ. Atât cadrele didactice care predau "Limba şi literatura maternă", dar şi cele care predau diferite discipline în limba germană beneficiază, la acest centru, de cursuri de perfecţionare de înaltă ţinută.

Este un proiect pe care l-am realizat prin forţe proprii, în colaborare cu Guvernul Republicii Federale Germania.

Credem că extinderea acestei experienţe şi pentru alte minorităţi naţionale este un lucru bun.

Singura observaţie pe care o avem este că acest centru trebuie să rămână de sine stătător, în directa subordonare faţă de Ministerul Educaţiei şi, aşa cum prevede Tratatul bilateral cu Republica Federală Germania, şi concluziile Comisiei mixte guvernamentale româno-germane este ca acest institut să rămână ca atare şi este exclus să fuzioneze cu vreo altă structură creată ulterior.

Este o iniţiativă bună pe care o vom susţine.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii la dezbateri?

La articole? Nu. Vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană (PL-x 79/2018). (rămas pentru votul final)  

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană.

Comisia pentru agricultură, domnul Stănescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Stănescu:

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană.

Comisia pentru agricultură a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi avizul favorabil al Comisiei pentru industrii şi servicii.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană, al cărui scop este facilitarea accesului la finanţare a investiţiilor pentru înfiinţarea acestor centre.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, în unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană, cu amendamentele admise, redate în Anexa nr. 1, şi amendamentele respinse redate în Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Parlamentarii Grupului PMP vor vota pentru acest proiect legislativ. Este foarte important să susţinem zona montană pentru înfiinţarea de noi centre de colectare.

În acelaşi timp, ar trebui susţinută şi zona submontană, şi nu numai pentru înfiinţare, dar şi pentru renovarea celor care deja sunt. Pentru că sunt fermieri, sunt oameni care au centre de colectare a laptelui şi ei acum trebuie să-şi facă un altfel de proiect, ca să-şi facă un centru nou.

Cred că ar trebui să ne gândim cum putem să-i susţinem şi pe cei care au deja aceste centre de colectare.

Parlamentarii PMP vor vota pentru acest proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Oros.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nechita-Adrian Oros:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Zona montană cuprinde peste 30% din suprafaţa ţării, peste 20% din UAT-uri şi peste 15% din locuitori, care, sigur, trăiesc într-o zonă cu dezavantaje naturale. Este vorba aici despre distanţele mari, despre căile de comunicaţie şi despre pieţele de desfacere izolate.

De aceea, acest proiect - dacă Ministerul Agriculturii va reuşi să-l implementeze cu adevărat şi nu va rămâne doar pe hârtie - este un proiect util şi aşteptat de crescătorii de animale din zona montană.

De aceea, Partidul Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Olar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Olar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă obligă zona de unde vin, vin dintr-o zonă de munte. Şi chiar în Comisia pentru agricultură susţineam aceste proiecte. Proiecte pe care le voi urmări îndeaproape, dacă se pun în aplicare şi dacă vor fi finanţate.

Şi spuneam că de multe ori vorbesc despre zona montană chiar colegi şi prieteni care se uită cu binoclul la munte.

Şi, de aceea, mai bine să vorbim noi, aceştia, care trăim în zona montană şi susţinem proiectele din zona montană.

Însă să ştiţi că le urmărim îndeaproape, dacă se pun în aplicare şi dacă se finanţează.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Căciulă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Căciulă:

Partidul Social Democrat susţine această măsură. Este o măsură foarte bună. Poate încuraja creşterea vitelor în continuare. Şi atunci cantitatea de lapte care se va colecta va fi mult mai mare.

Este în beneficiul cetăţenilor, de aceea susţinem acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii?

La articole? Nu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2017 privind prorogarea unui termen (PL-x 54/2018). (rămas pentru votul final)  

8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2017 privind prorogarea unui termen; procedură de urgenţă.

Comisia pentru învăţământ.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

PL-x 54 se referă la domeniul cercetării. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prorogarea termenului prevăzut la art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 57 din 2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, până la data de 31 decembrie 2018, pentru a permite derularea corespunzătoare a proceselor de evaluare a instituţiilor naţionale de cercetare-dezvoltare, în vederea recertificării şi, respectiv, a institutelor de cercetare-dezvoltare care urmează să devină institute naţionale, în vederea certificării, precum şi în sensul continuării finanţării programelor-nucleu ale institutelor naţionale de cercetare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege, în februarie 2018.

În urma dezbaterii, s-a propus, la nivelul comisiei noastre, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Precizăm că este vorba de prorogarea termenelor legate de certificare, recertificare, în condiţiile în care vorbim de peste 90 de domenii de cercetare, în jur de 48 de institute, deci de o activitate extrem de complexă şi care presupune meticulozitate şi abordare ştiinţifică de mare competenţă şi responsabilitate.

Este motivul pentru care ambele comisii au fost de acord cu această prorogare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale, domnul Moldovan Sorin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Prin acest proiect de lege aprobăm Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2017, deoarece institutele de cercetare-dezvoltare, finanţate din programul-nucleu, riscau să-şi piardă finanţarea din cauza faptului că nu au fost evaluate în vederea certificării de către Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare în termenul prevăzut de lege.

Grupul parlamentar al PNL susţine adoptarea acestui raport favorabil, însă atragem atenţia Guvernului şi majorităţii parlamentare asupra respectării termenelor şi legilor în vigoare. Altfel, anul viitor vom avea un nou proiect de lege pentru a aproba aceeaşi ordonanţă de urgenţă, cu acelaşi subiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Iurişniţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Într-adevăr, cercetarea ar trebui să fie o prioritate pentru învăţământul românesc.

Dar se pare că, prin această ordonanţă de urgenţă, noi de fapt transmitem un mesaj, cumva, în contradictoriu.

Ce vrem să spunem cu această ordonanţă de urgenţă? Că nu suntem capabili să ne îndeplinim nişte termene. Prelungirea acestui termen până la 31 decembrie 2018 demonstrează incapacitatea unor comisii de a-şi face treaba aşa cum trebuie.

Partidul Uniunea Salvaţi România se va abţine la acest proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu.

Nefiind amendamente, legea merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat (PL-x 53/2018). (rămas pentru votul final)  

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Comisii?

Comisia pentru învăţământ.

Doamna Şotcan?

Video in format Flash/IOS    

Doamna Theodora Şotcan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În baza prevederilor art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu adresa PL-x 53 din 26 februarie 2018, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au primit spre dezbatere, în procedură de urgenţă, în fond, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a dezbătut proiectul de lege, în şedinţa din data de 4 aprilie 2018. La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi, din totalul de 26 de membri ai comisiei.

În baza prevederilor art. 54 şi art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, la dezbaterea proiectului de lege a participat domnul ministru secretar de stat Petru Andea.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, adoptarea propunerii legislative, cu amendamente admise şi respinse.

De asemenea, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a dezbătut proiectul de lege în şedinţa din data de 20 martie 2018.

În urma dezbaterilor Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, aceasta a propus, cu majoritate de voturi, două abţineri, adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Iar Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 21 februarie 2018.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise şi respinse din anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale, doamna Cherecheş Florica.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Florica Cherecheş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Este al doilea Program-pilot de acordare a unui supliment alimentar pentru 50 de unităţi şcolare, pe care îl votăm în acest Parlament, după cel implementat anul şcolar trecut.

Şi mă întreb: de câte ori şi în câţi ani vom fi nevoiţi să aprobăm un alt program-pilot, pe încă 50 de unităţi şcolare, până când vom înţelege că este nevoie să-l generalizăm?

Culmea este că acest program-pilot se duce pe aproape aceleaşi 50 de unităţi şcolare, astfel încât o mulţime de alte unităţi, mii de alte unităţi şcolare sunt discriminate.

Nu ştiu ce ar trebui să se întâmple pentru ca acest program să fie generalizat.

Nevoia este evidentă. Programul "Cornul şi laptele" trebuie înlocuit cu o masă la şcoală, fie cu o masă caldă, fie cu un pachet alimentar, în funcţie de posibilităţi.

Şi aş vrea să vă amintesc că, încă din 2013, Partidul Naţional Liberal a avut o iniţiativă prin care introducea masa caldă la şcoală sau echivalentul acesteia, alături de Programul "Şcoală după şcoală" sau "After School".

Pentru că este nevoie să luăm măsuri concrete pentru a reduce abandonul şcolar, de la 18,5%, cât este acum, până la 11%, ţinta asumată pentru 2020.

Prezentul proiect de fapt arată neputinţa Ministerului Educaţiei Naţionale, care nu s-a implicat suficient în implementarea programului, anul trecut.

Guvernul a rezolvat problema în stil caracteristic, emiţând o nouă ordonanţă de Guvern, de a cărei implementare trebuie să se ocupe exclusiv autorităţile locale, fără ca acestea să fie sprijinite, prin alocare bugetară.

Bineînţeles că atunci apar dificultăţi în implementare, ceea ce duce la un cerc vicios care nu se mai poate opri.

Ne dorim să ştim ce anume s-a întâmplat şi ce măsuri s-au luat de anul trecut până acum, în funcţie de observaţiile care au fost făcute anul trecut.

Ni se spune în expunerea de motive că este un program foarte bun, că a crescut frecvenţa la cursuri, că a crescut siguranţa elevilor în unităţile şcolare, că a scăzut migraţia de la şcolile de la ţară spre cele din oraş. Cu toate acestea, nu se face generalizarea.

Partidul Naţional Liberal susţine generalizarea acestui program, de anul viitor şcolar.

Şi va susţine, bineînţeles, şi va vota pentru acest proiect.

Dar aşteptăm să mergem cu mai mult de 50 de unităţi şcolare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Iurişniţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, este o mare problemă cu acest proiect-pilot, care şi anul trecut a produs probleme, şi anul acesta suntem în reluare.

Lipsa de interes şi profesionalism a decidenţilor politici rămâne principala cauză a ineficienţei aplicării legislaţiei în vigoare, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2017 privind acordarea unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din aceste 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Şi vedem că nu va putea să-şi producă efectele juridice în conformitate cu aşteptările societăţii civile, din lipsa unei finanţări imediate, corelate cu anul şcolar 2018-2019.

Stimaţi colegi, să ştiţi că acest program funcţionează doar pentru un an şcolar. Mai sunt două luni de şcoală şi nu este funcţional în totalitate. Multe şcoli sunt doar la nivelul de licitaţii şi Legea achiziţiilor împiedică acest demers.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, în Şcoala "Tiha Bârgăului", care este în cadrul acestor 50 de şcoli-pilot, nu este funcţional acest proiect. Copiii nu au primit nimic, niciun pachet alimentar pe care şi-l doreau.

Am luat legătura cu cei de acolo. Doar după 23 aprilie va fi deblocată situaţia, dar nu este foarte sigur.

Programul-pilot care prevedea un suport alimentar pentru aceste 50 de şcoli nu va funcţiona nici anul acesta aşa cum merită copiii noştri.

Am propus schimbarea perioadei de implementare, din an şcolar în an financiar, în cadrul Comisiei pentru învăţământ, şi a fost refuzat.

Deci, din nou, după două luni de funcţionare, banii vor fi returnaţi, din lipsă de competenţă şi de bună-credinţă.

La "Tiha Bârgăului", aşa cum am spus, elevii nu au primit şi nu primesc niciun fel de suport alimentar. Achiziţiile se vor finaliza foarte târziu.

Şi sunt multe cazuri în ţară. Drepturile copilului nu contează în România.

Aşa că, stimaţi colegi, USR - Uniunea Salvaţi România -, pentru anul viitor susţine naţionalizarea acestui program.

Iar acum USR se va abţine de la vot.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Simionca.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Bineînţeles că noi o să susţinem orice fel de proiect care aduce o masă unor copilaşi.

Chiar dacă este un proiect-pilot, mulţi copii din România se bucură de această masă şi poate pentru mulţi este singura masă din acea zi.

În acelaşi timp, doamna deputat Iurişniţi, de la Bistriţa, are dreptate. Proiectul nu este funcţional. Nici celelalte. Licitaţia s-a întârziat până la sfârşitul lunii martie, cred că s-a încheiat licitaţia pentru celălalt program, "Mărul şi cornul" sau "Cornul şi laptele".

Noi avem nevoie să susţinem aceşti copilaşi.

Ar mai trebui să-i susţinem şi la alocaţie. 84 de lei sunt foarte puţini, când ne gândim că dumneavoastră vreţi să daţi deţinuţilor între 5 şi 8 euro.

Haideţi să ne gândim la viitorul copiilor noştri şi să implementăm aceste proiecte într-adevăr, nu doar să le aducem în faţa plenului, să le votăm şi să nu-şi producă efectele.

Nu are rost să facem o propunere legislativă care să nu fie funcţională.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Zisopol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Subiectul de astăzi este un subiect controversat. S-a discutat foarte mult în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, de nenumărate ori, de-a lungul anilor, am discutat despre proiecte asemănătoare, dar este foarte clar că avem nevoie de asemenea proiecte.

Este foarte clar că există vinovaţi şi există vină, dar eu consider că nu numai Ministerul Educaţiei Naţionale trebuia să facă ceea ce s-a spus aici, ci şi administraţia locală. Cum vă puteţi explica dumneavoastră că am avut de-a face cu 50 de instituţii şcolare în care puteam aplica acest program, şi aproximativ 30 sunt cele care au aplicat programul? Deci, iată că nici măcar n-au putut fi cheltuiţi banii, nici măcar nu a fost realizat proiectul pe cele 50 de unităţi şcolare, ci pe mult mai puţine astfel de unităţi.

De aceea, membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale consideră că este un proiect bun, un proiect care trebuie să continue, chiar dacă deocamdată ne raportăm la 50 de unităţi şcolare, şi sperăm şi noi, la fel ca şi colegii noştri de la Partidul Naţional Liberal, că vom putea generaliza în viitorul apropiat acest proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Intervenţii la anexe? Nu.

Vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 580/2017). (rămasă pentru votul final)  

10. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Comisia pentru educaţie?

Doamna Gavrilă.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pl-x 580/2017. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale.

Obiectul de reglementare se referă la diminuarea factorilor de risc în interiorul unităţilor de învăţământ, prin facilitarea identificării persoanei.

Astfel, în interiorul acestor spaţii se interzice acoperirea feţei cu orice material care împiedică recunoaşterea fizionomiei, cu excepţia situaţiilor de ordin medical.

De asemenea, se prevede ca principală sancţiune pentru încălcarea acestei interdicţii să fie refuzarea accesului în perimetrul unităţilor, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor destinate educaţiei şi formării profesionale.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, a propus respingerea propunerii legislative.

Sunt foarte multe argumente care ţin şi de elaborarea acesteia, şi de încălcarea diferitelor documente/acte legislative.

Spicuiesc doar din argumentaţia noastră.

Se aduce atingere prevederilor art. 26 din Constituţia României, potrivit cărora "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri".

De asemenea, potrivit art. 30, tot din Constituţie: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile". Deci sunt drepturi şi libertăţi fundamentale şi trebuie păstrat un just raport de proporţionalitate în momentul sancţionării acestora.

De asemenea, Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, precum şi orice alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosirii sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului".

De asemenea, există regulamente de ordine interioară la nivelul unităţilor de învăţământ, regulamente care permit identificarea persoanelor şi măsurile luate pentru a proteja spaţiul educaţional sau al unităţilor de formare profesională, există contradicţii între anumite articole ale legii.

Şi, de asemenea, facem trimitere şi la Legea nr. 61/1991, prin care Poliţia Română, organele abilitate pot sancţiona faptele de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Din acest motiv, comisia, în unanimitate de voturi, a respins această iniţiativă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Coliu, dezbateri generale.

Domnul Coliu Doru-Petrişor, Partidul Mişcarea Populară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Doru-Petrişor Coliu:

Bună ziua, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Eu aş vrea să-i spun antevorbitoarei, colegei mele, că burca nu este un element religios, este un element de vestimentaţie a unui trib. Şi dacă poate să răspundă dacă copiii se pot duce la examene cu cagulă, eventual?

Mulţumesc.

Partidul Mişcarea Populară va susţine acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Zisopol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Acesta este un subiect foarte important, în ceea ce ne priveşte, dar este un subiect de siguranţă naţională aş putea spune, dar nu poate face obiectul Legii nr. 1/2011.

Acesta este motivul principal pentru care membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale vor vota în favoarea respingerii propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înţeles.

Alte intervenţii? Nu mai sunt.

Amendamente nu sunt.

Vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Pl-x 597/2017). (rămasă pentru votul final)  

11. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Comisia juridică?

Doamna Alina Tănăsescu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În temeiul dispoziţiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu această propunere legislativă.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 176/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în sensul prevederii unui termen de prescripţie pentru "faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate".

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţii şi propuneri, conform adresei nr. 92 din 13 februarie 2018.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil această propunere legislativă, cu majoritate de voturi.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a acestei propunerii legislative, cu amendamentele admise din Anexa nr. 1 şi amendamentele respinse din Anexa nr. 2, anexe care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale?

Domnul Ion Stelian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Mulţumesc.

Nu trec două-trei săptămâni şi avem pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, a Parlamentului, câte un proiect, ba de modificare a Codului penal, ba de modificare a regimului incompatibilităţilor sau conflictului de interese. Iată că ne aflăm în faţa unui astfel de moment.

Vă rog să observaţi faptul că, în avizul Consiliului Legislativ, se fac anumite propuneri. Nu este un aviz de respingere, dar este un aviz care conţine anumite propuneri, şi aceste propuneri nu au fost avute în vedere. Nu avem de-a face, în primul rând, cu prescripţia faptelor; este o chestiune elementară de anul I la Drept. Nu se prescriu faptele, se prescrie răspunderea.

Pe de altă parte, Consiliul Legislativ spune foarte clar că această propunere ar fi trebuit să fie corelată cu regimul special al prescripţiei din domeniul disciplinar, dar şi cu regimul juridic al prescripţiei din domeniul penal. Nu s-a făcut această corelare şi nu s-au făcut aceste clarificări.

Dar cel mai important este faptul că însuşi Guvernul, pe care majoritatea actuală l-a susţinut, a dat un aviz negativ şi cu surprindere observ că dumneavoastră urmează, aşa cum am observat în comisie şi cum se prefigurează la orizont, să nesocotiţi chiar recomandările propriului Guvern. Ce spune Guvernul? Spune că ne abatem de la traiectoria europeană pe care ne-am asumat-o prin MCV. Spune că nu respectăm aceste rapoarte care nu sunt facultative, ci sunt, aşa cum spune Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, "sunt obligatorii şi nu sunt facultative pentru statul român". Însuşi Guvernul României a relevat aceste chestiuni şi puterea actuală se face că nu le vede.

De ce nu respectă aceste directive? Pentru că ne abatem de la obligaţiile pe care ni le-am asumat, acelea de a asigura o stabilitate în domeniul integrităţii funcţiilor publice, prin aceste modificări făcute succesiv.

Mai departe, spune - tot Guvernul României - faptul că nu este oportună o asemenea intervenţie, deoarece ea ar putea aduce în mod clar în discuţie chestiunile legate de constituţionalitate. Deci, chiar Guvernul României spune că această propunere este neconstituţională. Într-un mod finuţ, pentru că nu şi-a permis să critice frontal această iniţiativă legislativă.

Sunt foarte multe astfel de critici în avize şi în punctul de vedere al Guvernului. Iată că este o chestiune, este o situaţie absolut paradoxală - puterea actuală tinde să voteze împotriva punctelor de vedere ale propriului Guvern.

Sunt chestiuni de maxim bun-simţ, sunt chestiuni care ţin de obligaţiile asumate de România, raportat la partenerii europeni, şi vă rog să fiţi foarte atenţi la acest proiect de lege şi să votaţi în cunoştinţă de cauză.

Noi, USR, v-am scos în evidenţă toate aceste chestiuni pentru a nu spune după aceea că s-a votat în necunoştinţă de cauză, că este o chestiune care a scăpat, aşa, pur şi simplu.

USR va vota clar împotriva acestui proiect. În plus, se face trimitere la Codul civil; n-are nicio legătură cu Codul civil. Ne aflăm în faţa unei prescripţii a răspunderii, nu a prescripţiei dreptului material la acţiune din Codul civil, deşi din punct de vedere strict juridic, nu politic, nu de oportunitate, această prevedere, această propunere este una profund neconstituţională, neclară şi este o aberaţie juridică, dacă-mi permiteţi să mă exprim în acest fel.

Vă solicit să votaţi împotriva acestui proiect de lege.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu.

La articole? Nu.

Vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 (Pl-x 13/2018). (rămasă pentru votul final)  

12. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Comisii?

Administraţie.

Domnul deputat Nechifor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Domnule preşedinte,

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, prin adresa Pl-x 13 din 12 martie 2018, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Vreau să vă informez: Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil această iniţiativă legislativă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 215/2011, în sensul stabilirii obligaţiei delegării anumitor atribuţii viceprimarilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate.

Membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 27 martie 2018. Din numărul total de 25 de membri ai Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, au participat la dezbateri 25 de deputaţi.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au dezbătut propunerea legislativă în şedinţa din 4 aprilie 2018. La dezbateri au fost prezenţi deputaţi, membri ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, conform listei de prezenţă.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri?

Domnul Leoreanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Această propunere legislativă, într-adevăr, are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 215 cu privire la stabilirea obligaţiei de delegare de atribuţii pentru viceprimari şi vicepreşedinţi.

Noi credem că aici ar restrânge autonomia locală. Mai mult, este precizat că dacă există un singur viceprimar, atunci acesta ar trebui să preia domeniul social, dacă sunt doi viceprimari la unităţile administrativ-teritoriale sau doi vicepreşedinţi la consiliul judeţean, unul să preia domeniul social, celălalt domeniul infrastructurii.

Credem că lucrurile ar restrânge matricea de lucru, drept pentru care Partidul Naţional Liberal va vota pentru respingerea acestui proiect legislativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Movilă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Sărut mâinile!

Bună seara!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din ciclul poveştilor pentru români, cu scuzele de rigoare pentru colegul care a prezentat matricea autonomiei locale, nu pot să constat decât că, de foarte multe ori, Parlamentul s-a făcut scut pentru a proteja ineficienţa, lipsa de responsabilitate şi, sigur, funcţionarea eficientă a administraţiei locale.

Nu s-a dorit nici transparentizarea activităţii, prin publicarea ordinii de zi la şedinţele de comisii, consilii locale, contracte publice, nu s-a dorit nici ca proiectele de hotărâri ale consilierilor locali să fie dezbătute în plenul consiliului local sau judeţean, dintr-un anume timp.

Şi acum am citit şi răspunsul Guvernului, punctul de vedere, şi am văzut ce au spus comisia şi antevorbitorii.

Venim foarte clar şi spunem că se încalcă autonomia locală.

Nu se ştirbesc în niciun fel autonomia locală, drepturile, responsabilităţile primarului ales, care este citat în răspunsul Guvernului, şi instituţiei consiliului local.

În interiorul acestei instituţii este nevoie ca cei care au funcţii executive - vicepreşedinţi, viceprimari - să facă ceva. Sunt foarte multe consilii locale, consilii judeţene în care funcţionează alianţe doar la nivelul că cei mai puţini au dat nişte voturi, au funcţii de viceprimari, vicepreşedinţi de consilii judeţene. Nu fac nimic, nu au niciun fel de responsabilităţi! Despre aceasta vorbim! Iar acest proiect de lege vine să-i responsabilizeze şi să-i introducă, dacă vreţi, în muncă, direct, pe cei care, vremelnic s-au întâmplător, au ajuns viceprimari, vicepreşedinţi, şi primarul, stăpânul tuturor lucrurilor dintr-o administraţie locală, nu-i dă nicio responsabilitate.

Aşa că, încă o dată, vă spun: Partidul Mişcarea Populară va vota împotriva acestui proiect de lege şi, gândiţi-vă, chiar dacă veţi vota pentru respingere, că cele spuse de mine sunt corecte şi adevărate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Tudor Benga.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Bună ziua!

Pe de o parte sunt de acord cu unul dintre antevorbitorii mei, legat de faptul că administraţia locală funcţionează extrem de ineficient şi este destul de limpede că posturile acestea, de viceprimari, de vicepreşedinţi, sunt folosite pentru varii trocuri politice.

În egală măsură, trebuie să acceptăm că există o diferenţă de legitimitate între primarul care este ales direct de către populaţie şi viceprimari, vicepreşedinţi. Şi această diferenţă de legitimitate trebuie gestionată ca atare.

Deci, chiar dacă pe de o parte ar fi util să responsabilizăm aceşti extraoameni din aparat, pe de altă parte nici nu sunt de părere că a-i lega mâinile omului ales de comunitate este o idee bună.

Prin urmare, Grupul parlamentar al USR se va abţine pe această propunere.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Nu avem amendamente.

Vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Georgiei privind asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii gazdă, semnat la Batumi, la 11 octombrie 2017 (PL-x 168/2018). (rămas pentru votul final)  

13. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Georgiei privind asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii gazdă, semnat la Batumi, la 11 octombrie 2017.

Comisia pentru apărare?

Domnul Bejinariu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată, spre dezbatere, pe fond, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Georgiei privind asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii gazdă, semnat la Batumi, la 11 octombrie 2017.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Georgiei privind asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii gazdă, semnat la data respectivă.

Consiliul Legislativ, conform avizului nr. 206 din 15 martie 2018, a avizat favorabil acest proiect de lege.

Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterilor, în şedinţa din 11 aprilie 2018, cu unanimitate de voturi "pentru", membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege, în forma prezentată.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale.

Doriţi să luaţi cuvântul, domnule Cozmanciuc?

Păi, apăsaţi pe buton, ca să văd.

N-aveţi cartela? Înseamnă că nu sunteţi în sală.

Vă rog.

Vă rog, apăsaţi pe...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Gata?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da, acum merge.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

E în regulă?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Merge.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Merge?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da, da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Funcţionează?

Prezentul act normativ este important pentru că stabileşte cadrul juridic adecvat pentru asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii-gazdă, în vederea executării de exerciţii şi operaţii între România şi Georgia.

Consider că în acest fel se vor face paşi importanţi pentru realizarea unei colaborări eficiente între Ministerele Apărării din România şi Georgia, marcând astfel o creştere a eficienţei, dar şi o reducere a costurilor pentru asigurarea sprijinului logistic.

De altfel, NATO încurajează încheierea unor astfel de acorduri, atât între aliaţi, cât şi între state partenere, mai ales că existenţa unui astfel de sistem de management este esenţial, în contextul gestionării unor situaţii de urgenţă.

PNL va vota favorabil în cazul acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Nu s-a încheiat şedinţa, domnule deputat.

Alte intervenţii dacă mai sunt? Nu mai sunt. Vot final.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie (PL-x 471/2017/2018). (rămasă pentru votul final)  

14. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.

Vă rog, comisiile?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Păle:

Bună ziua.

Raport comun - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Legea privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, ca urmare a cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României.

Această lege, adoptată de Parlamentul României, a fost transmisă spre promulgare Preşedintelui României, la data de 30 decembrie 2017.

Preşedintele României a formulat cererea de reexaminare asupra legii transmise spre promulgare.

Legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare acordarea de ajutoare de stat pentru investiţii în locuri de cazare în ferme de reproducţie, inclusiv pentru prima populare. Se urmăreşte eficientizarea activităţii acestui sector şi implementarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, în vederea îmbunătăţirii nivelului de performanţă şi sustenabilitate al fermelor de creştere şi exploatare a suinelor, prin îmbunătăţirea producţiei.

De asemenea, se urmăreşte atât menţinerea efectivelor de porci, cât şi eficientizarea sectorului de creştere a porcilor, care reprezintă consumatorii principali de cereale, respectiv porumb şi orz, precum şi de oleaginoase, aceasta determinând creşterea producţiei şi valorificarea superioară a materiilor prime. Nivelul ajutorului de stat este cuprins între 40% şi 90% din costul standard/loc cazare al investiţiei, iar valoarea totală a ajutorului de stat, de 360 de milioane de euro, se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu această destinaţie. Programul se va derula începând cu anul 2018.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a admis cererea de reexaminare şi a adoptat legea, în şedinţa din 19 februarie 2018.

În urma analizării cererii de reexaminare şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, admiterea cererii de reexaminare a Preşedintelui României şi adoptarea legii cu amendamentele admise prezentate în anexa care face parte din prezentul raport.

Legea face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri, domnul Oros.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nechita-Adrian Oros:

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur, acest proiect este necesar şi este aşteptat de cei din domeniu, încă de anul trecut, când a trecut prima formă a proiectului.

Practic, dacă acest proiect este gestionat corect de minister, ar putea să repare o aberaţie care se petrece de câţiva ani şi anume, exportarea subvenţiilor.

Citind cu atenţie noua formă a proiectului, vedem că sunt foarte multe amendamente care exced cererii de reexaminare şi nu ştim dacă avem un răspuns pozitiv de la Comisia Europeană sau doar unul neoficial, în urma notificării.

În speranţa că, de data aceasta, proiectul va avea finalitate şi că nu va avea destinul pe care l-a avut Programul "Tomate", anul trecut, când s-au cheltuit 63 de milioane de lei, total inutil, pentru că deficitul comercial pentru tomate, anul trecut, a fost cu 20% mai mare decât în 2016, vom vota acest proiect de sprijin.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Năsui.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum aţi văzut şi aşa cum s-a şi menţionat, acest proiect de lege, acum, supus reexaminării, excede cadrului reexaminării. Adică preşedintele a supus nişte articole reexaminării şi noi am reexaminat altele, am reexaminat mai mult. Deci sunt nişte vicii procedurale.

Şi, de asemenea, ştiţi foarte bine că subvenţiile, în Uniunea Europeană, în agricultură, sunt reglementate în cadrul european. Şi este posibil ca noi să nici nu putem să facem aceste subvenţii, pentru că ne împiedică Uniunea Europeană, pentru că ele sunt deja reglementate acolo şi nu poţi să schimbi cadrul concurenţial oricum vrei tu.

Dar o problemă care nu a fost ridicată astăzi şi pe care aş vrea să o ridic este talia acestor subvenţii. Să înţeleagă toată lumea, veţi vota, şi în legea aceasta, şi în legea următoare, un cadru total de peste jumătate de miliard de euro. Deci este vorba de 559 de milioane de euro, pe care îi vom da, ca subvenţii, crescătorilor de porci şi se pare că producătorilor de găini sau de alte animale. Ideea fiind că intervenim în economie, începem să găsim noi înşine, ca politicieni, să decidem noi cărui sector neproductiv trebuie să-i mai prelungim durata de viaţă. Şi asta, evident, cu ce bani? Păi, cu bani publici, cu bani de la sectoarele de activitate care muncesc, produc valoare şi plătesc taxe şi impozite în România.

Voiam doar să vă spunem că noi considerăm că nu aşa ar trebui să funcţioneze o economie productivă. Nu aşa funcţionează o economie de piaţă. Şi USR se va opune.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Simionca.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule deputat Năsui, într-adevăr, sunteţi un economist bun şi vă pricepeţi la numere, dar nu prea mult la agricultură.

Fără să jignesc pe nimeni, agricultorii noştri au nevoie de sprijin. Şi dacă este să investim în agricultura românească, o jumătate de miliard sau 500 de milioane de euro, cât aţi spus dumneavoastră, cred că sunt necesari.

Unde merge această subvenţie - să înţeleagă şi românii? Merge în zonele de reproducţie. Noi importăm tot ce înseamnă purceluşi de îngrăşare, din Ungaria sau din Polonia. Nu avem baze şi ferme în care să facem material de reproducţie suină.

Cred că este o propunere legislativă utilă şi cred că România are nevoie. Într-adevăr, sunt mulţi bani, sunt din bani publici, dar sunt pentru agricultorii noştri.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Păle.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Păle:

Nu aş fi intervenit dacă colegul de la USR ar fi fost sincer. Preşedintele României a cerut două lucruri: să trecem 2018, nu 2017, că legea nu lucra retroactiv; şi doi - dacă avem discuţii cu Comisia Europeană. Ambele lucruri s-au făcut.

Eu vă spun doar atât. Că aceste ferme de reproducţie înseamnă stabilitate şi înseamnă un balon de oxigen pentru producătorii de cereale.

În acest moment, noi importăm purcelul cu 85 de euro. Dacă vom face aceste ferme de reproducţie, costul va scădea la 45 de euro. Înmulţiţi un milion de purcei cu 40 de euro şi o să vedeţi în cât timp facem ca această prevedere legislativă să fie extraordinar de bună pentru ţara noastră.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
     

(Domnul deputat Claudiu-Iulius-Gavril Năsui solicită dreptul la replică.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Eu vi-l dau oricum, dar să-mi spuneţi la început ce a fost ofensator.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Domnule preşedinte,

S-a menţionat faptul că n-am fost sincer.

Vă rog frumos să vă uitaţi pe raportul comisiei, pentru acest proiect de lege, şi o să vedeţi acolo că sunt amendamente care exced celor spuse de colegul dumneavoastră din Comisia pentru agricultură.

De altfel, discuţia despre excederea acestui cadru al reexaminării a avut loc şi în Comisia pentru buget, finanţe. Şi, până la urmă, au fost lăsate lucrurile aşa, pentru că s-a trecut la vot şi aţi trecut, cu tancul majorităţii parlamentare, peste procedură.

Dar, uitaţi-vă pe amendamente. Veţi vedea că sunt amendamente care nu privesc aceste două puncte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înţeles.

Intervenţii la anexe? Nu sunt.

Mulţumesc.

Vot final.

Stimaţi colegi,

Vă invit respectuos să luaţi parte la şedinţa de interpelări care va începe în următoarele 3 minute.

 
  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.  

După o scurtă pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Bună seara!

Deschid şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări, din data de 16 aprilie 2018.

Şi vreau să întreb, pentru început, dacă din partea minorităţilor, domnul Miroslav Nicolae Petreţchi este în sală? Nu, nu este.

Aşadar, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, domnule subsecretar de stat Angel Gheorghiu, vă rog, răspunsul în scris. Da?

Mulţumesc tare mult.

Dacă domnul Raeţchi Ovidiu, din partea PNL, este în sală? Nu este în sală.

Din partea Ministerului Sănătăţii, îl rog pe domnul secretar de stat Dan Dumitrescu să dea răspunsul în scris.

Dacă doamna Cosma Lavinia-Corina, din partea USR, este în sală? Nu este în sală.

Aşadar, tot din partea Ministerului Sănătăţii, îl rog pe domnul secretar de stat Dan Dumitrescu să dea răspunsul în scris.

Dacă din partea minorităţilor, domnul Grosaru Andi-Gabriel este în sală? Nu este în sală.

Din partea Ministerului Transporturilor, atunci, domnule secretar de stat Ion Iordănescu, vă rog, răspunsul în scris.

Din partea USR, dacă domnul Benga Tudor-Vlad este în sală? Nu este în sală.

Aşadar, din partea Ministerului Transporturilor, domnule secretar de stat Ion Iordănescu, vă rog, răspunsul în scris.

Întreb din nou dacă domnul Raeţchi Ovidiu este în sală, din partea PNL? Nu este.

Aşadar, din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, domnule secretar de stat Adrian Marius Rîndunică, vă rog, răspunsul în scris.

Din partea PNL, dacă domnişoara deputat Mareş Mara este în sală? Nu este în sală.

Aşadar, din partea Ministerului Finanţelor Publice, domnule secretar de stat Florin Horaţiu Iura, vă rog, răspunsul în scris.

Mulţumesc.

Din partea PMP, dacă domnul Codreanu Constantin este în sală? Nu este în sală.

Aşadar, din partea Ministerului Afacerilor Externe, îl rog pe domnul secretar de stat Dănuţ Sebastian Neculăescu să dea răspunsul în scris.

Mulţumesc tare mult.

 
Video in format Flash/IOS   Laurenţiu Nistor

Din partea PSD, dacă domnul Laurenţiu Nistor este în sală? Este în sală.

Aşadar, îl rog, din partea Ministerului Afacerilor Externe, pe domnul secretar de stat Dănuţ Sebastian Neculăescu să prezinte poziţia ministerului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Sebastian Neculăescu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Cu voia dumneavoastră - noi am răspuns şi în scris domnului deputat -, aş vrea doar să spicuiesc aspectele cele mai importante cu privire la interpelarea dânsului.

Referitor la întrebarea privind situaţia cetăţenilor români decedaţi în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe a comunicat următoarele - şi am să preiau acum practic cele mai importante aspecte.

Potrivit datelor statistice furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, instituţie care centralizează actele de stare civilă întocmite de instituţiile române competente, inclusiv de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, în ultimii ani s-a înregistrat o medie anuală de circa 2.500 de decese ale cetăţenilor români în străinătate.

Aceste date nu reflectă însă cifra reală a deceselor cetăţenilor români, survenite în străinătate, întrucât în numeroase cazuri defuncţii sunt înhumaţi sau incineraţi în străinătate, iar familiile acestora nu solicită înscrierea în actele de stare civilă româneşti sau folosesc actele de stare civilă străine care sunt permise pe teritoriul ţării noastre. Iar în absenţa unor proceduri succesorale derulate în ţară, familiile nu mai solicită practic acte de deces româneşti.

În cazurile de deces survenite în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare româneşti din străinătate acordă întreaga asistenţă consulară posibilă, în limitele, sigur că da, atribuţiilor şi dreptului internaţional în vigoare.

Legislaţia română în vigoare prevede prestarea cu titlu gratuit a anumitor servicii consulare, cum ar fi: înregistrarea primară a decesului, înscrierea în registrele de stare civilă româneşti a certificatelor de deces străine, eliberarea paşapoartelor mortuare, procurarea certificatelor de deces întocmite de autorităţile străine competente.

De asemenea, la solicitarea rudelor, aparţinătorilor persoanelor decedate, personalul consular intervine pe lângă autorităţile statului de reşedinţă, pentru întocmirea şi, după caz, urgentarea formalităţilor legale aferente pe plan local pentru procurarea certificatelor medicale de constatare a deceselor.

Sub aspect financiar, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe este prevăzut un fond special pentru gestionarea situaţiilor de criză care afectează viaţa şi sănătatea unui număr semnificativ de cetăţeni români aflaţi în străinătate şi este folosit în special în cazuri deosebite, cum ar fi: atentate teroriste, conflicte armate, accidente de proporţii, calamităţi naturale sau alte dezastre. Acest fond poate fi utilizat inclusiv pentru repatrierea unor cetăţeni români decedaţi în străinătate, în astfel de circumstanţe.

Aşadar, intervenţia Ministerului Afacerilor Externe, în cazurile specificate anterior, este posibilă numai cu titlu de excepţie.

Un studiu realizat la nivelul Ministerului Afacerilor Externe arată că nici celelalte state membre ale Uniunii Europene nu alocă în bugetul public fonduri speciale pentru repatrierea în orice situaţie a propriilor cetăţeni, deci doar pentru situaţii speciale.

În consecinţă, în practica internaţională se consideră că statului nu i se pot transfera obligaţii decurgând din libera opţiune a cetăţeanului care se află în străinătate.

Pe de altă parte, prestarea ajutoarelor sociale se fundamentează pe contribuţia directă la bugetul public al asigurărilor sociale. Prin alocarea unor fonduri publice în scopul avut în vedere se poate ajunge la situaţii inechitabile în raport cu cetăţenii români domiciliaţi în ţară, situaţii care încalcă principiul, spunem noi, al suveranităţii sociale.

În orice caz, vrem să vă asigurăm că, în cadrul întâlnirilor pe care le avem, la nivelul Ministerul Afacerilor Externe, misiunile noastre, oficiile consulare, discutând cu membrii comunităţii româneşti din străinătate, în special cu mediul asociativ şi cu presa de expresie românească din diaspora, reprezentanţii noştri au insistat în mod constant asupra necesităţii încheierii unor asigurări de viaţă sau de călătorie care să prevadă şi posibilitatea repatrierii în caz de deces, ca soluţie optimă.

În orice caz, avem în vedere lansarea, în etapa următoare, a unei campanii ample de informare publică, pentru promovarea unui astfel de mesaj, eventual în parteneriat cu societăţile de asigurare din România.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule Nistor Laurenţiu, sunteţi lămurit sau mai aveţi vreo întrebare?

Vă rog, poftiţi, este Guvernul dumneavoastră, domnule Nistor. Aveţi tot dreptul, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu Nistor:

Domnule ministru,

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru, dacă nu foloseaţi o frază, aproape ziceam că aţi făcut un material deosebit, de excepţie.

Dar când spuneţi că nici alte state nu prevăd în bugetul ministerelor de externe sume necesare repatrierii persoanelor decedate, aceasta deranjează.

Prea mult luăm exemplul altor state. Prea mult luăm exemplul de slugă. Şi cred că a venit momentul în care noi să nu mai luăm exemplele acestea şi să facem ceea ce trebuie pentru noi.

De asemenea, v-aş recomanda ca, Ministerul Afacerilor Externe, în momentul în care avem cazuri de morţi colective, în număr mai mare, ar fi bine să trimită, chiar de la Bucureşti, oameni, pentru că dacă lăsăm numai pe seama Consulatului, se pare că nu prea se rezolvă bine.

Vreau să vă felicit şi pentru modul cum aţi acţionat şi în Cehia. Iar faptul că v-aţi implicat şi în Cehia, atât dumneavoastră, cât şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, este un lucru extraordinar.

Şi, din păcate, nu o să spunem că ne putem bucura de necazul oamenilor, dar oamenii au mulţumit şi mulţumesc Guvernului României pentru ce a făcut pentru ei.

Şi aş vrea, ca Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Românilor de Pretutindeni, să insiste pe lângă Guvernul României, pentru ca sumele care sunt necesare familiilor care trebuie să se ocupe de cele rânduieşti, de problemele de înmormântare, de problemele cu care se confruntă familia rămasă singură, să fie considerabile. Pentru că, altfel, numai ne facem că dăm sume şi nu cred că mulţumim oamenii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Dacă domnul secretar de stat mai are vreun răspuns de dat, în urma acestor felicitări şi aprecieri pe care le-a avut domnul preşedinte? Dumneavoastră nu mai aveţi. Bun.

 
Video in format Flash/IOS   Corneliu Bichineţ

Domnul Bichineţ este în sală.

Aşadar, din partea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, îl avem pe domnul vicepreşedinte ANSVSA, domnul Petcu Traian Constantin.

Vă rog, domnule Constantin.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Constantin Petcu (secretar de stat, vicepreşedinte ANSVSA):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ca urmare a adresei dumneavoastră nr. 3439 din 29 martie 2018, înregistrată la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, referitoare la întrebările formulate de domnul deputat Corneliu Bichineţ, vă comunicăm următoarele. Sau, mai bine spus, răspunsul instituţiei noastre potrivit adreselor nr. 935 din 10 aprilie 2018 şi nr. 1745 din 11 aprilie 2018, transmise de direcţiile tehnice de specialitate din cadrul Autorităţii.

La prima întrebare, referitoare la revendicările participanţilor la acţiunea de protest din data de 26 martie 2018, care pot fi soluţionate în cursul anului 2018, vă comunicăm faptul că, în conformitate cu cele stabilite în urma întâlnirii care a avut loc între reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi reprezentanţii Colegiului Medicilor Veterinari din România, s-a hotărât constituirea unui grup de lucru, care îşi desfăşoară activitatea în perioada 16 aprilie-20 aprilie 2018.

În cadrul acestui grup de lucru sunt analizate revendicările înaintate de reprezentanţii medicilor veterinari, urmând ca aspectele semnalate să fie soluţionate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Ţin să aduc la cunoştinţă, chiar astăzi, 16 aprilie 2018, orele 10,00, la sediul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a avut loc o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Colegiului Medicilor Veterinari din România, pe următoarele subiecte: majorarea tarifelor, contractele de concesiune şi prestări servicii, respectiv Ordonanţa de urgenţă nr. 70/2018.

Din partea Autorităţii au participat: domnul Gabriel Drăgan, director general al DGAIA, domnul Cristian Duicu, director general pe Siguranţa şi Sănătatea Animală, încă vreo câţiva directori.

Din partea Colegiului Medicilor Veterinari din România au participat: domnul preşedinte Viorel Andronie, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din România, domnul deputat Nechita Oros, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România şi domnul doctor Florin Sangiu, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul Buzău.

În cadrul acestei şedinţe, s-au concluzionat următoarele.

Referitor la majorarea tarifelor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat Colegiului transmiterea elementelor de calcul comparativ şi cuantificate valoric, cu denumirile conforme Hotărârii de Guvern nr. 1.156/2013.

Colegiul Medicilor Veterinari din România a confirmat că datele vor fi transmise Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, în această săptămână, respectiv în interiorul perioadei 16-20 aprilie 2018.

Referitor la contractele de concesiune şi prestări servicii, Autoritatea a luat act de propunerile Colegiului Medicilor Veterinari şi vom căuta soluţii în acest sens.

Referitor la întrebarea a doua, acţiunile organizate în fiecare an de serviciile veterinare în perioada Sărbătorilor Pascale.

Vă comunicăm, pe această cale, că în perioadele premergătoare sărbătorilor, inclusiv a celor Pascale, când, în mod tradiţional, consumul de alimente creşte, în scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, ANSVSA transmite tuturor direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin note de serviciu, instrucţiuni privind intensificarea controalelor specifice în vederea verificării condiţiilor de igienă în care sunt produse depozitate, transportate şi valorificate - carnea de miel, în cazul supus atenţiei, respectiv ouăle, precum şi alte alimente de origine animală şi nonanimală, destinate consumului uman.

Menţionăm că rezultatele acestor controale, precum şi măsurile dispuse sunt centralizate la nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi sunt aduse la cunoştinţa publicului, prin mijloacele de informare în masă şi prin intermediul unor comunicate de presă.

Precizăm, de asemenea, că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu are atribuţii privind elaborarea unor politici de piaţă care să reglementeze preţurile produselor alimentare.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule secretar de stat.

Domnul Bichineţ.

Vă rugăm, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Bichineţ:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Sunt foarte atent la răspunsurile date de reprezentanţii Guvernului, fie ei secretari de stat - pentru că miniştrii nu onorează niciodată -, sau subsecretari. Şi am sesizat că unii parlamentari sunt atât de extaziaţi, de mulţumiţi de răspunsuri, încât îi felicită pe cei pe care i-au adus la rampă.

Eu, acum, sunt pus într-o situaţie mai dificilă, pentru că am lucrat cu domnul Petcu, o perioadă, Domnia Sa fiind înlocuitor aici al secretarului de stat, al preşedintelui de la ANSVSA. Şi faptul că ne cunoaştem nu îmi dă dreptul să-l menajez. Şi sper că îmi va mulţumi că i-am dat posibilitatea să se adreseze acestei săli goale, în Parlamentul României.

Domnule Petcu, răspunsurile sunt echilibrate, aproximativ cinstite, însă eu o să urmăresc dacă la întâlnirile dintre medicii veterinari - o parte dintre ei foşti grevişti - şi reprezentanţii ANSV se vor rezolva o parte - sper cât mai mult - din revendicările medicilor veterinari.

În rest, ce să spun? Evoluţia dumneavoastră este absolut fulminantă. Din Bârlad s-au ridicat Alexandru Ioan Cuza - păstrând proporţiile - Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi acum dumneavoastră. Felicitări!

Să-i mulţumiţi lui Titi Constantinescu că a avut mână bună, domnul primar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

Dacă domnul secretar de stat mai are vreo intervenţie? Nu vreţi să mai interveniţi.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Dacă nu mai aveţi, domnule secretar de stat, trecem la lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări în şedinţa din 16 aprilie.

Domnul Daniel Olteanu, din partea PNL? Nu este. A depus două interpelări în scris.

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru, neafiliat? Nu este. Două interpelări în scris.

Doamna Raluca Turcan, o interpelare. Nu este.

Domnul Nicolae-Daniel Popescu, USR. Patru interpelări. Este? Nu este.

Domnul Dan-Răzvan Rădulescu, USR? Nu este. O interpelare.

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi? Patru interpelări. Nu este.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie, USR. Şase interpelări.

Domnule Dobrovie, vă rog să citiţi o interpelare, dacă doriţi. Dacă nu doriţi, rămân depuse în scris. Da?

     

Domnul Matei-Adrian Dobrovie (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Bun. Rămân depuse în scris.

Domnul Cristian Ghinea, USR? Trei interpelări. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Lupescu

Domnul Dumitru Lupescu, USR, o interpelare.

Vă rog, domnule Lupescu, vă aşteptăm.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Lupescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea este adresată doamnei ministru al muncii şi justiţiei sociale, doamna Lia Olguţa Vasilescu, şi se numeşte "Cu ce v-au greşit militarii, doamnă ministru al muncii?".

S-a observat, în ultimul an, o preocupare constantă, manifestată faţă de pensiile speciale, preocupare motivată prin aşa-zisa grijă faţă de inechităţile sociale şi injustele pensii nesimţite.

Având în vedere acest aspect, în numele militarilor în rezervă, vă adresez următoarele întrebări, la care şi eu, şi ei aşteptăm răspunsuri clare şi la obiect.

Care a fost structura ministerului sau persoana cu răspundere care a introdus în Legea salarizării unitare fostul art. 40, care prevedea suspendarea actualizării pensiilor militare?

Cine a fost iniţiatorul art. 7 din Ordonanţa nr. 59/2017?

Dacă înainte de emiterea Ordonanţei nr. 59 a fost efectuat vreun studiu de impact al art. 7 din ordonanţă?

De ce dumneavoastră şi ministerul pe care-l conduceţi aţi încălcat, doamnă ministru, principiul autonomiei, stipulat în Legea nr. 223/2015, care este bazată pe organizarea, conducerea şi administrarea de sine stătătoare a sistemului pensiilor militare de stat, de către instituţiile din domeniul apărării naţionale?

Dacă la emiterea Ordonanţei nr. 59 s-a ţinut cont de principiile unicităţii, legalităţii şi recunoştinţei, conţinute în preambulul Legii nr. 223/2015?

Pe ce v-aţi bazat afirmaţia, doamnă, că numai gradele mari au trecut în rezervă, în urma apariţiei Ordonanţei nr. 59? Vă comunicăm că, în urma ordonanţei, au trecut 846 de ofiţeri şi 988 de subofiţeri.

Ce stimulare a stat la baza afirmaţiei dumneavoastră că actualizarea pensiilor ar duce la o dublare a acestora?

Concret, solicit să ni se răspundă ce se ştie la Ministerul Muncii despre următoarele aspecte:

Când au crescut ultima dată soldele militarilor?

Când a fost introdusă actualizarea pensiilor militare, după soldele activilor?

Care pensii militare au crescut cu 300%?

Ce inechităţi vor fi rezolvate în domeniul pensiilor militare, dacă prin îngheţarea pensiilor la soldele activilor, diferenţele între pensiile celor ieşiţi înainte de 1990 vor fi de cinci ori mai mici decât ale celor care trec în rezervă în 2019?

Scopurile finale, atinse prin actuala structură a art. 58-60 din Ordonanţa nr. 59, sunt: o economie la bugetul statului, pentru că, după cum se vede, prin procesul de actualizare început nu este vorba de o creştere, ci de o scădere a pensiilor; batjocorirea şi umilirea militarilor armatei, singura structură ce nu poate protesta nici măcar pe scările instituţiei şi căreia nimeni nu îi ia apărarea; decapitarea, înlocuirea conducerii armatei şi a celorlalte structuri componente ale sistemului naţional de apărare.

Până atunci vă solicit, doamnă ministru, ca, în calitatea dumneavoastră de for iniţiator al Ordonanţelor nr. 57/2015 şi nr. 59/2017, să retrageţi art. 40 din Ordonanţa nr. 57 şi art. 7 din Ordonanţa nr. 59, aşa cum aţi procedat şi cu art. 40 din Legea salarizării unitare.

Vă rog să-mi comunicaţi răspunsul verbal şi apoi în scris pe adresa Grupului parlamentar al USR din Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Emil-Marius Paşcan

Din partea USR, domnul Sergiu Cosmin Vlad. Nu este. Are o interpelare.

Din partea neafiliaţilor, Oana-Mioara Bîzgan? Nu este. Are patru interpelări.

Domnul Constantin Codreanu, PMP? Nu este. Are două interpelări.

Domnul Silviu Dehelean, din partea USR? Două interpelări. Nu este.

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran, din partea PMP? Nu este. Are o interpelare.

Domnul Emil-Marius Paşcan, din partea PMP? Trei interpelări.

Vă rog să citiţi o interpelare.

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan:

Bună seara, distinşi colegi!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea este adresată Ministerului Afacerilor Externe, domnului ministru Teodor Meleşcanu, şi, totodată, domnului Victor Negrescu, ministru delegat pentru afaceri europene.

Obiectul interpelării: "Evitaţi o gafă impardonabilă. Protecţia drepturilor minorităţilor naţionale este apanajul Consiliului Europei, şi nu al Uniunii Europene".

Domnilor miniştri,

Am aflat că domnul Victor Negrescu, ministru delegat pentru afaceri europene, a trimis Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii preşedinţiei consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019 un proiect de document privind tematicile prioritare ale preşedinţiei României la Consiliul European.

Demersul vizează colectarea opiniilor parlamentarilor români, înainte ca documentul să fie supus validării consiliului interministerial, coordonat de prim-ministru.

Unul din punctele gândite de domnul Victor Negrescu, ca fiind o prioritate a preşedinţiei României la Consiliul European, se referă la protecţia drepturilor minorităţilor naţionale, invocându-se ca pretext faptul că legislaţia Uniunii Europene ar fi defazată, în comparaţie cu cea a Consiliului Europei.

Consider că această propunere, referitoare la protecţia minorităţilor naţionale, este nocivă pentru România, din următoarele motive.

Protecţia drepturilor minorităţilor naţionale este apanajul Consiliului Europei, şi nu al Uniunii Europene, care nu are nicio competenţă în acest domeniu. Ungaria a încercat de mult timp să convingă în diverse moduri Uniunea Europeană să îşi asume atribuţii pe linia protejării drepturilor minorităţilor naţionale. O ultimă acţiune de acest gen se referă la proiectul iniţiativei cetăţeneşti europene "Minority Safe Pack", care vizează tocmai acest deziderat, adică realizarea unei legislaţii europene privind minorităţile naţionale, punct de sprijin esenţial, pe baza căruia Ungaria să iniţieze mai apoi alte măsuri, la nivelul Uniunii Europene, în problematica minorităţilor. Cel mai probabil, unele dintre acestea urmăresc autonomia teritorială pe criterii etnice.

Mai mult, adoptarea unei legislaţii în privinţa minorităţilor în Uniunea Europeană ar deschide uşa manifestărilor extremiste şi ar duce, pe termen mediu, la dezagregarea Uniunii, prin fragmentarea ei etnică, probleme care în urmă cu 100 de ani au declanşat Primul Război Mondial.

România dezavuează ideea de acordare de competenţe Uniunii Europene în problematica minorităţilor naţionale ori asumarea benevolă, din proprie iniţiativă, a unui astfel de obiectiv al preşedinţiei României în 2019. Nu ar face decât să decredibilizeze statul român, demonstrând o lipsă evidentă de consecvenţă şi chiar diletantism în abordarea unor probleme de asemenea anvergură. Sigur, argumentaţia este mai largă.

Vreau să închei.

Domnule ministru Teodor Meleşcanu,

Având în vedere bogata dumneavoastră experienţă de diplomat şi expert, întrucât aţi reprezentat România în mai multe mandate de ministru pentru politica externă, vă întreb: cum îi este permis domnului Victor Negrescu să decidă individual şi unilateral, propunând ca România să-şi asume o asemenea sarcină neavenită, în condiţiile în care este bine cunoscut faptul că ţara noastră dezavuează asumarea de către Uniunea Europeană a competenţei, pe problematica minorităţilor naţionale?

Totodată, vă rog să mă informaţi care este poziţia dumneavoastră oficială în această privinţă?

Solicit răspuns oral şi în scris.

Deputat al PMP de Mureş, Marius Paşcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Florin-Claudiu Roman

Din partea Grupului PNL, domnul Constantin Şovăială? Nu este. Are cinci interpelări.

Doamna Mara-Daniela Calista? Nu este. Trei interpelări.

Domnul Nicolae Neagu, PNL? Nu este. Are o interpelare.

Domnul Florin-Claudiu Roman, trei interpelări.

Vă rog să citiţi, domnule deputat, o interpelare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am încercat varianta uzuală, cea în scris, pentru a comunica cu ministrul transporturilor. Este imposibil de povestit cu acest om foarte ocupat.

Am revenit cu o precizare, şi este a treia oară când revin cu o solicitare de răspuns la o interpelare, în speranţa că-l voi prinde cândva şi pe domnul ministru în Parlament, de la această tribună, să-i pun nişte întrebări simple. Sper că până atunci vom obţine, totuşi, răspuns la această problemă.

Stimate domnule ministru,

Anumite filmări apărute în mediul online demonstrează clar faptul că Autostrada 10, între nodurile Turda şi Aiud, este pregătită pentru a primi traficul rutier.

De asemenea, conform informaţiilor apărute în presă, în cadrul discuţiilor din ultimele luni, dintre CNAIR, constructorul "Porr" şi consultantul de pe lotul IV, termenul pentru efectuarea recepţiei, la terminarea lucrărilor pe acest contract, a fost stabilit pentru 15 februarie 2018, zi la care oficialii companiei nu au ajuns pe şantier, deşi promiseseră că vor efectua până la această dată testele necesare prin CESTRIN şi că se vor prezenta cu rezultatele obţinute.

Vorbim de 28,75 km de autostradă pe loturile III - Tirrena Scavi - şi IV - Porr - care ar putea fi daţi în folosinţă, deşi se poate circula în perfectă siguranţă cu viteza maximă permisă pe autostradă, atât pe tronsonul Decea-Turda, cât şi pe tronsonul Decea-Aiud, acesta din urmă fiind gata încă de la finalul lunii noiembrie 2017.

Având în vedere cele menţionate mai sus, vă rog să-mi comunicaţi, domnule ministru, dacă veţi binevoi, care este data oficială la care estimaţi că se va putea circula pe loturile III şi IV din Autostrada Sebeş-Turda?

Dacă au fost sesizate anumite probleme din cauza cărora nu putea fi făcută recepţia acestor lucrări, de ce nu au fost notificate până în acest moment către constructor?

Care sunt explicit problemele pe care CNAIR le-a observat şi din cauza cărora nu sunt recepţionate lucrările respective?

Care sunt etapele, în viziunea ministerului pe care îl conduceţi, pentru soluţionarea acestei probleme stringente, astfel încât cetăţenii să beneficieze cât mai rapid de bucata de autostradă dintre Turda şi Aiud?

Vă mulţumesc.

Deputat al PNL de Alba, Florin Roman.

O singură precizare, domnule preşedinte.

Vă repet, este a treia oară când aştept răspuns la o întrebare simplă. N-am făcut în viaţa vieţii mele vreo plângere vreunui om, dar cred că domnul ministru Şova se apropie cu succes de calea abuzului în serviciu. Este inadmisibil ca la a treia cerere, pentru o chestiune atât de simplă să-ţi baţi joc de un deputat în Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ilie Toma

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota? Nu este. O interpelare.

Domnul deputat Ilie Toma, trei interpelări. Vă rog să citiţi, domnule deputat, o interpelare.

Vă aşteptăm.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

De fapt o să fac un rezumat al unei interpelări, care face obiectul unei întrebări şi interpelări, în acelaşi timp, a Casei Naţionale de Pensii Publice şi a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, şi am să fac referire directă, aici, la aşteptările pensionarilor hunedoreni, care, pe Legea nr. 192, îşi aşteaptă recalcularea pensiilor, şi din Legea nr. 155, unde apar nişte discrepanţe între calcule. Se face referire directă la minerii din Valea Jiului. Şi anume, celor cărora li s-au făcut calcule pe Legea nr. 155, iese cu aproximativ o treime mai mare valoarea pensiei şi a punctului de pensie, decât celor cărora li se recalculează pe Legea nr. 192. Fapt care a adus mari nemulţumiri în rândul maselor de pensionari, în rândul asociaţiilor de pensionari din Valea Jiului, şi nu numai. Aici fac referire directă şi la pensionarii siderurgişti din Hunedoara, şi la pensionarii mineri din Valea Jiului, şi la pensionarii de la Hidroconstrucţia de pe Râul Mare Retezat, şi la pensionarii de la CFR Simeria şi alte importante noduri de cale ferată. Practic acoperă toată plaja de pensionari şi din alte judeţe din ţară, unde, în mod regulat, şi în anii comunismului au avut industrie grea şi sporuri de muncă.

Legea nr. 192 trebuia să acorde 50% spor pentru grupa I, respectiv grupa specială, 25% spor pentru grupa a II-a, grupă deosebită, în condiţiile în care s-ar fi împărţit la un stagiu de cotizare normal, şi nu la un stagiu de cotizare aşa cum apare din ordonanţa blestemată, Ordonanţa nr. 291, care bulversează, practic, calculul sistemului de pensii pe Legea nr. 192.

Şi întotdeauna am făcut referire. Singura problemă de acolo este numitorul, şi anume stagiul de cotizare, care - din punctul meu de vedere, al unui reprezentant al pensionarilor din judeţul Hunedoara, să spunem un simplu deputat, că aşa mă şi consider, şi am promis întotdeauna că le voi ţine partea, evident, în ceea ce reprezintă legalitatea, stagiul de cotizare luat la calculul pensiei, din punctul meu de vedere - nu a fost cel corect la vremea respectivă, a fost pus, aşa, de foştii preşedinţi ai caselor naţionale de pensii publice, în derizoriu, lăsat un pic la voia întâmplării, deşi se spunea că stagiul de cotizare luat în considerare la recalcularea pensiilor va fi cel din Legea nr. 263 sau cel legal constituit.

Din punctul nostru de vedere, al Grupului de parlamentari ai PSD, ai judeţului Hunedoara, nu este cel corect luat în considerare. Noi am reformulat acest articol de lege şi chiar cu mai multe amendamente am venit şi am semnalat, în nenumărate rânduri, împreună cu colegii parlamentari ai Grupului PSD, că după recalculare pensiile scad, şi am iniţiat chiar o propunere de modificare a alin. (3) art. 169 din Legea nr. 263/2010, şi astfel am spus: "La calculul punctajului mediu anual se utilizează stagiul de cotizare avut în vedere la stabilirea punctajului mediu anual, aferent pensiei cuvenite sau aflată în plată la data recalculării".

Ce înseamnă aceasta? Am să vă dau un exemplu, chiar două: pentru un simplu miner, stagiul de cotizare, luat în calcul din Legea nr. 155, este de 20 de ani pentru cei la cărora li se recalculează, iar în Legea nr. 192 este de 30 de ani. Urgent, numitorul fiind mai mare, cuantumul pensiei este mai mic.

Prin urmare, vă rog să veniţi în sprijinul pensionarilor hunedoreni şi să susţineţi propunerea, de altfel foarte dreaptă şi justă, de includere în noua Lege a pensiilor, formularea: "La calculul punctajului mediu anual se utilizează stagiul de cotizare avut în vedere la stabilirea punctajului mediu anual, aferent pensiei cuvenite, sau aflată în plată la data recalculării".

Şi vă mai fac încă o mică precizare. Deja au început procesele de recalculare a pensiilor, pe Legea nr. 192, şi li s-a dat deja câştig de cauză. Tribunalele din judeţul Hunedoara au dat deja primele zece decizii, mi se pare, care sunt favorabile pensionarilor.

Se aduce, evident, un surplus de consum la buget, un surplus de cheltuieli - cheltuielile de judecată, cheltuielile de executor judecătoresc şi toate cele..., conform legilor în vigoare.

Pe de altă parte, aşa cum s-a discutat de atâtea ori, vă rog să susţineţi, pentru noua Lege a pensiilor, şi alte două propuneri foarte drepte, şi anume şcoala profesională să fie luată ca stagiu de cotizare la stabilirea punctajului de pensie şi să fie luat în calcul doar pe baza diplomei de absolvire, pentru că la momentul actual li se cer anumite adeverinţe, dacă la vremea respectivă au avut contract de muncă, şi nu de şcolarizare, dacă au plătit CAS. Vă daţi seama, majoritatea sunt pensionari, aproape în ultima perioadă a vieţii dânşilor, pentru că este o vârstă naturală şi este o vârstă la care nu prea se mai poate aştepta. Unde să umble aceşti oameni, în ţară, să-şi caute şcolile profesionale, care unele nici nu mai există, nu mai există arhivele, nu mai pot demonstra, aşa cum v-am spus în interpelare.

Şi o altă reglementare. Acordul global să fie luat în calcul la determinarea punctajului de pensie, pe baza adeverinţelor eliberate de entităţile economice. În acest moment acordul global nu este luat la calculul pensiei, este luat la calculul pensiei doar salariul tarifar brut înscris în carnetul de muncă la vremea respectivă.

Acordul global a adus bani, se fac afirmaţii şi se fac şi demonstraţii pe baza unor acte, evident, semnate şi ştampilate, parafate de entitatea economică respectivă, la care a lucrat pensionarul, prin care demonstrează că au plătit la vremea respectivă CAS.

Deci, sunt două probleme foarte importante: şcoala profesională şi acordul global, iar a treia, această recalculare a pensiilor din Legea nr. 192.

Mulţumesc.

Aştept un răspuns favorabil.

Încă o dată, toate cele bune!

Deputat al PSD de Hunedoara, Ilie Toma.

Îmi cer scuze dacă am depăşit...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

Cu mare drag, pentru dumneavoastră alocăm timp suplimentar.

 
Video in format Flash/IOS   Cătălin-Ioan Nechifor

Din partea PSD, domnul deputat Neculai Iftimie? Nu este. Are trei interpelări.

Doamna Georgeta-Carmen Holban? Nu este. Are o interpelare.

Domnul Florinel Stancu? Nu este. Trei interpelări.

Mergem mai departe.

Domnul Andrei Nicolae, tot din partea PSD. O interpelare. Nu este.

Domnul Ioan-Sorin Roman, din partea PSD. Două interpelări. Nu este.

Domnul Laurenţiu Nistor, o interpelare. Nu este.

Domnul Florin Iordache, o interpelare. Nu este.

Doamna Tamara-Dorina Ciofu, din partea PSD, o interpelare. Nu este.

Domnul Cornel Itu, PSD, o interpelare. Nu este.

Domnul Florin Popa, din partea PSD. O interpelare. Nu este.

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor, din partea PSD.

Vă rugăm, domnule deputat. Aşteptăm cu interes.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelare adresată prim-ministrului Guvernului României, doamnei Viorica-Vasilica Dăncilă.

Stimată doamnă prim-ministru,

Anul acesta România va fi din nou evaluată de către Comisia Europeană, prin intermediul aşa-numitului Raport de ţară, primul dintre ele fiind elaborat în noiembrie 1999, la doar patru ani de la momentul în care România a depus cererea oficială de integrare la Uniunea Europeană.

Sunt ani şi ani de muncă în comun, atât din partea română, cât şi din partea europeană, au fost şi plusuri, au fost şi minusuri, însă drumul României a continuat să fie ireversibil, în integrarea în structurile Uniunii.

Au fost, de-a lungul timpului, poziţii pertinente care reflectau realităţile societăţii româneşti, dar, în egală măsură, au fost şi anumite aspecte care păreau să fie mai degrabă prea puţin fundamentate şi discutate cu reprezentanţii Guvernului, indiferent care a fost acesta. Am în vedere, în acest sens, inclusiv instituirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, care a fost stabilit să prevină sau să remedieze deficienţele din domenii precum siguranţa alimentelor, fonduri agricole, dar mai ales reforma sistemului judiciar şi, sigur, lupta împotriva corupţiei.

Am acceptat acest mecanism - sau, ca să vorbesc în termeni europenei, acest "stick and carrot" -, prin care orice punct de vedere critic formulat de către Comisia Europeană, la adresa României, să fie acceptat fără nicio rezervă de către partea noastră.

În urmă cu câteva zile am participat la dezbaterea organizată de către delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, ocazie cu care s-a vorbit despre Raportul de ţară pe anul anterior şi am observat foarte multe nuanţe în care comisia zugrăveşte progresul ţării noastre, cu bune şi cu rele. Comisia remarcă puternica creştere economică, consideră progresul înregistrat în multe domenii, inclusiv în sănătatea publică, chiar dacă nu este încă la nivel european, dar critică, în acelaşi timp, modelul de creştere economică, ca fiind prea mult bazat pe consum, considerând că nivelul de investiţii în anul anterior, situat la doar 23% din PIB, este datorat în mare măsură mediului privat.

Este remarcată şi rata redusă de 4,9% a şomajului şi, în acelaşi timp, se consideră că disparităţile şi inechităţile sociale cresc, iar, din păcate, unul dintre cei mai dureroşi indicatori statistici este acela că unul din doi copii din România riscă să trăiască în sărăcie.

Cu toate acestea, comisia recunoaşte faptul că în anul precedent s-au petrecut mutaţii importante pe piaţa muncii, dar acest lucru nu-l consider tocmai pozitiv şi citez: "Creşterea puternică a salariilor în anul 2017, susţinută de majorarea cu 16% a salariului minim pe economie şi de majorări salariale în sectorul public, riscă să exercite presiuni asupra competitivităţii şi inflaţiei, dacă nu vor fi însoţite de măsuri corespunzătoare de impulsionare a productivităţii".

Prin urmare, doamnă prim-ministru Viorica-Vasila Dăncilă, vă adresez rugămintea să-mi furnizaţi toate Rapoartele de ţară realizate de către Comisia Europeană până în prezent şi să vă exprimaţi un punct de vedere referitor la modul în care ţara noastră a fost tratată prin acest instrument de către comisie, în comparaţie cu celelalte state membre.

Deputat al PSD, Cătălin-Ioan Nechifor.

Solicit răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Marilena-Emilia Meiroşu

Din partea PNL, domnul Cristinel Romanescu? Nu este. Are o interpelare.

Din partea PSD, doamna Roxana Mînzatu? Nu este. O interpelare.

Din partea PSD, doamna Oana Vlăducă? O interpelare depusă.

Tot din partea PSD, doamna Marilena-Emilia Meiroşu.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi o interpelare.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Marilena-Emilia Meiroşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea de astăzi este adresată domnului ministru al educaţiei, Valentin Popa.

Subiectul interpelării: "Disciplinele identitare, în lumina Centenarului Marii Uniri".

Un moment definitoriu în istoria poporului român va reprezenta Centenarul Marii Uniri, ce va fi sărbătorit în decembrie 2018.

În acest context, se impune să ne întrebăm dacă sunt pregătiţi tinerii noştri din punct de vedere al cunoaşterii istoriei propriei noastre ţări. Au fost ei oare educaţi să promoveze politica identităţii naţionale, politica adevărului istoric şi politica recunoaşterii valorilor?

Ca dascăl, deputat al Parlamentului României, am datoria de a analiza şi de a da curs unor atenţionări primite din partea profesorilor consacraţi în domeniul privind calitatea informaţiei cuprinsă în manualele de istorie, atât în ciclul gimnazial, cât şi în cel liceal.

Colegii mei mi-au semnalat numeroase inadvertenţe referitoare la conţinutul manualelor şi ale programei de istorie.

Redau mai jos câteva dintre întrebările adresate de către profesioniştii în domeniu şi solicit oficial un punct de vedere al conducerii Ministerului Educaţiei Naţionale, cu rugămintea de a-şi manifesta disponibilitatea pentru o întâlnire publică cu persoanele direct implicate.

În urma răspunsului primit, prin adresa Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 9.446 din 28 august 2017, la memoriul intitulat "Reintroduceţi istoria românilor în şcoală", în anul Centenarului Marii Unirii am observat faptul, extrem de regretabil, de altfel, că funcţionarii Ministerului Educaţiei refuză cu obstinaţie asumarea identităţii naţionale în învăţământul public, chiar şi în preajma Centenarului României.

De asemenea, se trece sub tăcere situaţia catastrofală de la liceu, unde istoria naţională a fost în mod practic desfiinţată, prin integrare, tematizare, demitizare, unde nu există teme legate de Războiul Reîntregirii şi Marea Unire, situaţie care va fi menţinută până cel puţin în anul 2024.

Când funcţionarii ministeriali vorbesc de lipsa sintagmei "Istoria românilor", pentru că în planurile-cadru ea a fost înlocuită de denumirea generică de "Istorie", Domniile Lor dovedesc că nu au înţeles sau că nu vor să înţeleagă statutul istoriei românilor, ca disciplină identitară, statut diferit de al altor discipline de învăţământ, precum matematica şi biologia, discipline la care dumnealor fac referire.

Oare de ce este atât de refuzată titulatura de "Istorie a românilor" la clasa a VIII-a, unde sunt temele de istorie naţională, menţinându-se titulatura generică de "Istorie"? De ce trebuie ascunsă, mascată, disimulată identitatea românească, în cazul unei discipline identitare, aşa cum este "Istoria românilor"? De ce nu se procedează la fel şi cu istoriile minorităţilor?

Aşa înţelege Ministerul Educaţiei să asigure asumarea, promovarea şi păstrarea identităţii naţionale, în preajma Centenarului, prin chiar refuzul afirmării identităţii naţionale?!

Reamintim, în acest context, că România a ajuns să deţină un record de a fi singurul stat membru al UE, care apare în statisticile Consiliului Europei cu o medie de o oră de istorie pe săptămână, în timp ce celelalte state membre au două şi patru ore de istorie pe săptămână.

Reintroducerea titulaturii disciplinei "Istoria românilor", în loc de "Istorie", în planurile-cadru, este obligatorie, deoarece această disciplină este una a identităţii, alături de "Limba română", "Geografia României" şi "Limba latină".

Consider că realizarea unui parteneriat sustenabil între Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia Română şi federaţiile sindicatelor din educaţie va permite discutarea şi rezolvarea situaţiei privitoare la toate disciplinele identitare: "Limba română", "Istoria românilor", "Geografia României", "Limba latină".

Date fiind cele prezentate, vă adresez, domnule ministru, rugămintea de a identifica o soluţie optimă pentru rezolvarea situaţiei.

Totodată, fac precizarea că această problemă este întâlnită la nivel naţional, motiv pentru care consider oportună o dezbatere publică, la care să fie prezente toate părţile implicate.

Vă mulţumesc.

Deputat de Brăila, Emilia Meiroşu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe

Din partea Grupului PSD, doamna Simona Bucura-Oprescu? Nu este. Are două interpelări.

Domnul Tudor Ciuhodaru, două interpelări. Nu este.

Din partea PNL, doamna Viorica Cherecheş? Nu este. Are o interpelare.

Domnul Sorin-Ioan Bumb, PNL? Nu este. Are o interpelare.

Domnul Pavel Popescu, PNL, o interpelare. Nu este.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe, trei interpelări.

Vă rog să citiţi o interpelare.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea se adresează domnului ministru al cercetării şi inovării, Nicolae Burnete.

Obiectul interpelării: "Locul României în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte cercetarea şi nivelul bugetar pentru cercetare, analiză comparativă".

Domnule ministru,

Inovarea a fost plasată în centrul strategiei Uniunii Europene privind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Statele membre sunt încurajate să investească 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare până în 2020 - 1% din fonduri publice şi 2% din fonduri private.

Uniunea urmăreşte să creeze un spaţiu european de cercetare, care să le permită cercetătorilor să lucreze în orice ţară membră, iar cooperarea transfrontalieră să fie sprijinită şi încurajată.

Din acest punct de vedere, vă rog să-mi comunicaţi cum apreciaţi că se plasează România în interiorul Uniunii Europene în ceea ce priveşte cercetarea şi nivelul bugetar pentru cercetare, precum şi dacă aţi efectuat o analiză comparativă referitoare la institutele de cercetare agricolă la nivel naţional şi de ramură.

De asemenea, doresc să cunosc în detaliu structura de salarizare a personalului ştiinţific din institutele de cercetare agricole.

De asemenea, am mai adresat o interpelare Ministerului Agriculturii şi încă una Ministerului Sănătăţii, pe alte teme.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vlad-Emanuel Duruş

Din partea PSD, doamna Beatrice Tudor? Nu este. A depus o interpelare.

Domnul Bogdan Rodeanu, din partea USR? Nu este. A depus o interpelare.

Domnul Vlad-Emanuel Duruş, o interpelare.

Vă rog, domnule deputat, poftiţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vlad-Emanuel Duruş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea de astăzi este adresată domnului ministru al finanţelor publice, domnul Eugen Orlando Teodorovici.

Stimate domnule ministru,

Vin în faţa dumneavoastră cu un subiect ridicat de mai mulţi cetăţeni din judeţul Maramureş, al cărui deputat sunt. Este vorba de taxa pe valoarea adăugată aplicată pentru serviciul de canalizare, prestat de societăţile de furnizare şi prestare a serviciilor de apă/canal. Taxa pe valoarea adăugată este, în acest caz, de 19%, în timp ce pentru serviciul de alimentare cu apă, taxa pe valoarea adăugată a fost redusă la 9%.

Prima impresie este de a nu accepta nicio discuţie pe subiect, considerând procentul absolut justificat, pentru că vorbim de un serviciu. Doar că acest serviciu este unul complementar celui de furnizare a apei, prestat de aceeaşi societate şi cuprins în aceeaşi factură. Ar fi o chestiune practică, aplicată de Ministerul Finanţelor, a unei cote de TVA sub cea generală.

Înainte de a face această interpelare am avut o discuţie cu administraţia societăţii prestatoare a serviciului de apă/canal în Maramureş şi s-a apreciat că măsura este oportună şi utilă furnizorilor. Scăderea TVA la 9% este şi în interesul populaţiei, care ar achita costuri mai mici.

Vă cer, domnule ministru, să nu respingeţi din start discuţia despre reducerea TVA pentru acest serviciu la 9%. Reducerea este justificată prin ceea ce înseamnă, în fapt, acest serviciu de canalizare şi la ce se raportează cota de TVA.

Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare asigură satisfacerea nevoilor de utilitate şi interes public general ale colectivităţilor locale, aşa cum defineşte Legea nr. 51/2006. Individualizat, serviciul de canalizare are ca scop principal colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate, de la utilizatori la staţiile de epurare. Tariful la serviciul de canalizare se stabileşte raportat la cantitatea estimată de apă care ajunge în canalizare.

Fiecare dintre societăţile de furnizare/prestare a serviciilor de apă îşi estimează cantitatea de apă ajunsă în canal. Procentul variază între 95% şi 100%. Această apă a fost tarifată deja cu un TVA de 9%. Unui procent, între 95% şi 100%, din această apă i se aplică încă un TVA, de 19%, ceea ce înseamnă că TVA din apa care ajunge la utilizatori este de 28% şi numai sub 5% din apa furnizată de societăţile de profil are cu adevărat un TVA de 9%.

Având în vedere cele prezentate, vă rog, domnule ministru, să dezvoltaţi punctul dumneavoastră de vedere legat de dubla impozitare, diferenţiată, a serviciului unitar de apă/canal, raportat la acelaşi produs, respectiv apa.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mihaela Huncă

Din partea PSD, doamna Aida Căruceru? Nu este. O interpelare.

Doamna Mihaela Huncă, o interpelare.

Vă rugăm, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mihaela Huncă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea se adresează domnului ministru Valentin Popa, de la Ministerul Educaţiei Naţionale.

Obiectul interpelării: "Remedierea situaţiilor privind evaluările eronate efectuate asupra inspectorului şcolar general, inspectorilor generali adjuncţi şi a directorilor caselor corpului didactic".

Stimate domnule ministru,

Având în vedere deficienţele identificate de către Corpul de control al ministrului, în urma controlului efectuat în perioada 20 - 23 februarie, cu tema "Verificarea respectării metodologiei privind evaluarea activităţii manageriale, desfăşurate de către inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi, din inspectoratele şcolare, şi directorii Caselor Corpului Didactic", vă rog să-mi comunicaţi care sunt măsurile concrete adoptate până în acest moment şi ce decizii urmează să adoptaţi pentru remedierea situaţiei prin care a fost afectată cariera, imaginea şi moralitatea personalului din sistemul de educaţie?

Conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, în urma verificării realizate de Corpul de control al ministrului, au fost depistate următoarele nereguli care au dus la vicierea procesului de evaluare.

Au fost folosite formulare de evaluare care nu se regăsesc în ordinul de ministru, ce reglementează procesul de evaluare. Din formularele utilizate în procesul de evaluare lipseşte rubrica de "Autoevaluare".

Totalul punctajului de pe unele fişe de evaluare a fost calculat greşit, astfel încât calificativele acordate au fost eronate, persoana evaluată obţinând un calificativ mai bun sau mai slab decât cel corect.

În alte cazuri, s-a ajuns la situaţii aberante, în care punctajul acordat depăşeşte punctajul maxim de 100 de puncte.

Evaluarea directorilor Caselor Corpului Didactic nu a fost realizată, în fapt, de către comisia unică de evaluare, asumându-se rezultatele unei evaluări anterioare.

Din informaţiile publice, prezentate de instituţia pe care o conduceţi, am constatat că aţi luat o serie de măsuri, concretizate prin: anularea evaluării realizate asupra activităţii manageriale desfăşurate de către inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi şi directorii Caselor Corpului Didactic; reluarea procesului de evaluare, după revizuirea metodologiei de evaluarea; efectuarea de cercetări asupra faptelor care au condus la vicierea procesului de evaluare, în vederea stabilirii răspunderii disciplinare a persoanelor care se vor dovedi vinovate.

În urma aspectelor prezentate şi a faptului că mă aflu printre inspectorii şcolari generali care au fost afectaţi în urma procesului de evaluare privind activitatea managerială, pe anul şcolar 2016-2017, vă solicit să-mi transmiteţi rezultatele obţinute în urma reluării procesului de evaluare, realizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

Solicit răspuns în scris.

Deputat Mihaela Huncă, PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Angelica Fădor

Din partea USR, domnul Claudiu Năsui? Nu este. Trei interpelări.

Domnul Dan Barna, USR, patru interpelări. Nu este.

Doamna Angelia Fădor, din partea PNL.

Vă rugăm, doamnă deputat, poftiţi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Angelica Fădor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată doamnei Sorina Pintea, ministrul sănătăţii, iar obiectul interpelării este "Diminuarea salariilor nete ale personalului medical de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret din judeţul Suceava".

Prin prezenta, doresc să vă semnalez o situaţie extrem de neplăcută, prezentă la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, situat în oraşul Siret, judeţul Suceava, referitoare la impactul pe care l-a avut aplicarea Legii nr. 153/2017 şi noul regulament de sporuri asupra mai multor categorii de salariaţi ai acestui spital.

Spitalul de Psihiatrie din Siret este al doilea, ca mărime, din Moldova, are 210 paturi şi 167 de angajaţi. Specificul acestui sector de activitate este faptul că sporurile sunt foarte mari în prezent, procentul per spital este de 82,61%, rezultând per total ordonator principal de credite un spor de 41,86%.

În conformitate cu art. 25 din Legea nr. 153/2018, sporurile salariale nu pot depăşi 30% per total ordonator de credite. În consecinţă, se micşorează valoarea totală aferentă sporurilor, de la 502.801 lei, la 335.007 lei, astfel sporurile s-au diminuat cu suma de 167.794 lei. Raportat la numărul total de angajaţi, rezultă, în medie, pe lună, o diminuare pe un singur salariat de 1.002 lei.

De aceste diminuări efective ale salariului net, faţă de luna precedentă, au avut parte următoarele categorii de angajaţi, după cum urmează: infirmieri, bucătari, cei de la spălătorie, şoferii, angajaţii birourilor, dar şi asistenţii sociali.

Pe de altă parte, medicii şi asistenţii medicali au câştigat efectiv la salariu, motivat de creşterea cu 30% a salariilor de bază, dar au pierdut, în medie, din sporuri, între 1.500 lei şi 2.500 de lei.

Doresc să precizez, de asemenea, că, ţinând cont de aplicarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, la Spitalul de Psihiatrie din Siret s-a realizat o mare inechitate salarială între categoriile profesionale, la nivel de spital, care a dus la scăderi mari de salarii, cu venituri mult mai mici decât în luna decembrie 2017 pentru personalul auxiliar sanitar, alt personal medical şi TESA.

Nemulţumirea principală a cadrelor medicale ale Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret este aceea că pragul de 30% pe ordonatori principali de credite nu permite aplicarea unui regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale şi va determina plecarea medicilor, a asistenţilor medicali şi a celuilalt personal medical din spital, iar din toată această situaţie scăpată de sub control să nu uităm că pacienţii vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit.

Având în vedere cele mai sus menţionate, vă rog să-mi comunicaţi cum a fost posibil ca prevederi ale Legii nr. 153/2017 să discrimineze, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar şi ce soluţii identificaţi pentru aceşti angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret, astfel încât să le fie compensate aceste consistente pierderi de venituri?

Vă rog să-mi comunicaţi răspunsul în scris.

Deputat al PNL de Suceava, Angelica Fădor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim tare mult, doamnă deputat.

Din partea USR, domnul Iulian Bulai, două interpelări. Nu este.

Tot din partea USR, domnul Pop Tudor Rareş, o interpelare. Nu este.

Domnul Eugen Tomac, din partea PMP? O interpelare. Nu este.

Domnul Cătălin Cristache, din partea PMP? O interpelare. Nu este.

Aşadar, declar închisă lista deputaţilor pentru interpelări din data de 16 aprilie 2018.

Vă mulţumesc foarte mult.

O seară frumoasă vă doresc!

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,08.