Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.118/2019
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2019
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vlad-Emanuel Duruş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 15 octombrie 2019, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile sau intervenţiile se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă şi se va face pe grupuri parlamentare. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau intervenţie în aceeaşi şedinţă. Bun. Acestea fiind spuse, primul grup parlamentar, Grupul parlamentar al PSD. Doamna Aida Căruceru? Nu este prezentă. Domnul Florin Tripa? Nu este prezent. Domnul Ioan Dîrzu? Domnul Răzvan-Ilie Rotaru? Doamna Tamara Ciofu? Doamna Elvira Şarapatin? Doamna Maricela Cobuz? Doamna Luminiţa Jivan? |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Alina Teiş. Vă rog, aveţi cuvântul, doamnă deputat, 3 minute. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. "România la puterea a zecea!" Chiar dacă, odată cu trecerea moţiunii de cenzură, am pierdut o bătălie, n-am pierdut însă şi războiul final. Dimpotrivă, mai este mult, mult de luptă. La final, Partidul Social Democrat va demonstra că este mai unit, mai puternic, mai bun. Vom arăta faptul că am avut idei bune, dar şi o viziune pentru a transforma România, şi că programul nostru de guvernare a fost unul bine gândit, în comparaţie cu ceea ce vor anunţa cei care vor să preia puterea. Pentru noi, una din cele mai importante provocări abia acum începe. Şi aici vorbim despre alegerile prezidenţiale. O cursă unde vom face tot posibilul să câştigăm. Cu ce se deosebeşte candidatul nostru faţă de candidaţii celorlalte partide politice? Este un om simplu, un om dedicat, care vrea, înainte de toate, binele cetăţenilor români. Este un om bun, care are puterea să aplaneze conflictele şi care poate aduce oamenii împreună. Este o persoană care poate îndrepta lucrurile din această ţară şi care îi poate aduce un suflu nou. Odată intrată în această cursă, doamna Viorica Dăncilă şi-a asumat că, atunci când va ajunge în fruntea ţării, va schimba multe din lucrurile care acum se desfăşoară într-un mod eronat. În primul rând, va lupta pentru o societate în care nimeni nu este lăsat în urmă. Va susţine incluziunea socială reală, inclusiv la nivel economic şi cultural. Candidatul nostru, şi viitorul preşedinte, va promova performanţa economică în tandem cu dreptatea socială, însemnând o redistribuire echitabilă a prosperităţii şi a oportunităţilor, incluzând grupurile sociale marginalizate sau vulnerabile. Preşedintele nu va negocia democraţia, ci va apăra şi promova modele democratice autentice, atât în politica internă, cât şi în cea internaţională. Doamna Viorica Dăncilă şi-a propus să vegheze la siguranţa naţională şi să combată riscurile la adresa României, dar şi să susţină proiectele care contribuie la îmbunătăţirea securităţii energetice a României şi parteneriatele externe care servesc acestui obiectiv. Preşedintele nostru se va strădui să avem o administraţie implicată, puternică şi responsabilă. Va susţine accesul echitabil şi universal la educaţie şi sănătate, dreptul la locuire decentă, dreptul la mobilitatea muncii şi la mobilitatea socială, scopuri în sine pentru existenţa statului de drept. În mandatul viitorului preşedinte, România se va remarca mai mult pe plan european şi internaţional. Doamna Viorica Dăncilă şi-a propus să fie un preşedinte care să schimbe modelul politicii externe, cu beneficii de imagine personală şi zero rezultate concrete, într-un model de politică externă axată pe urmărirea interesului Românie şi al românilor, pentru că România trebuie să iasă din stadiul de parte reprezentată în procesul de decizie european şi să acceadă la cel de parte activă, cu viziune şi capacitate de a influenţa deciziile europene. Noul preşedinte se va preocupa mai mult de românii din afara graniţelor ţării, le va asculta nevoile şi va face demersuri pentru a-i ajuta. Doamna Viorica Dăncilă şi-a propus ca ţara noastră să se regăsească în circuitul întâlnirilor şi dezbaterilor care contează în politica internaţională. Se doreşte ca România să găzduiască cel puţin o instituţie oficială europeană de prestigiu. Candidatul nostru se va asigura că Palatul Cotroceni şi Administraţia Prezidenţială vor funcţiona 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru a se ocupa de urgenţele care apar în ţară. Vedem, aşadar, o mulţime de iniţiative, menite să schimbe lucrurile în mai bine în România, care sunt sigură că vor fi puse în aplicare dacă doamna Viorica Dăncilă va câştiga aceste alegeri. Pentru că, înainte de toate, candidatul nostru are cuvânt şi nu-şi încalcă promisiunile. Vă mulţumesc. Deputat Alina Teiş. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat. V-am lăsat mai mult pentru că oricum nu avem colegi prezenţi în sală. Dar v-aş ruga, pe viitor, să ne încadrăm. |
|||||
|
|
|
De la PNL observ că nu este nimeni prezent, momentan. Aşadar, mergem la domnul deputat Emil-Marius Paşcan, din partea Partidului Mişcarea Populară. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, distinşi colegi. Declaraţia mea politică se intitulează "Judeţul Mureş, sub asediul urşilor! Legislaţia actuală omoară oameni...". Legislaţia actuală privind protecţia fără niciun discernământ a urşilor din România conduce iresponsabil la situaţii tragice. Oameni nevinovaţi sunt ucişi de fiarele sălbatice, care au sporit numeric, constant în ultimii ani, şi au ajuns să pătrundă fără nicio precauţie în gospodăriile oamenilor, atacând animalele domestice din bătătura gospodarilor şi atacând chiar şi oamenii. Urşii sunt frecvent prezenţi chiar în plină zi pe străzile localităţilor din judeţul Mureş, iar, mai nou, defilează tacticos, nestingheriţi chiar în cartierele oraşelor, implicit, în municipiul Târgu-Mureş. La finele săptămânii trecute, o ursoaică a omorât un om care se afla la pescuit pe malul râului Târnava Mică. Bărbatul, din localitatea Măgherani, judeţul Mureş, avea 61 de ani, iar în urma sa au rămas doi copii orfani. Ursul fusese semnalat, mai multe săptămâni la rând, pe raza comunei, fără a se putea lua vreo măsură legală pentru a fi îndepărtat. Pe reţelele de comunicare şi socializare electronică, revolta cetăţenilor dă în clocot, mesajele şi comentariile converg în această direcţie: "Revoltător! Adunaţi urşii şi duceţi-i în Parlament! Nimic nu poate fi mai presus de viaţa omului! Protejaţi urşii şi ne puneţi în pericol vieţile noastre, ale copiilor noştri! Nu mai avem curajul să ieşim pe stradă, suntem tot mai traumatizaţi! Ce fac autorităţile şi aleşii statului?! Luaţi-vă urşii acasă, cei care nu mai puteţi de grija lor, dar redaţi-ne siguranţa de a păşi în afara locuinţelor fără teroarea fiarelor!". În doar două luni, la nivelul judeţului Mureş, a fost raportată prezenţa urşilor în 34 de cazuri, respectiv în 16 unităţi administrativ-teritoriale: Târgu-Mureş, Iernut, Sovata, Chibed, Coroisânmărtin, Corunca, Deda, Gorneşti, Gurghiu, Ibăneşti, Lunca, Petelea, Răstoliţa, Sântana de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Suplac. În cursul anului 2019, la nivelul judeţului, au fost întocmite şi transmise de Garda Forestieră Mureş 450 de dosare de daune provocate de animalele sălbatice, dintre care aproximativ 75% au fost provocate de urs. Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş a eliberat 25 de puncte de vedere favorabile privind solicitarea de derogare prin împuşcare a animalelor sălbatice din specia urs, care au fost transmise la Ministerul Mediului, fiind obţinute doar 6 avize favorabile în acest sens. Conform datelor oficiale, efectivul optim de urşi din judeţul Mureş ar fi de circa 240 exemplare, dar, în realitate, în timp ce autoritatea de mediu indica încă din primăvară existenţa a 761 de urşi în judeţul Mureş, administratorii fondurilor de vânătoare au comunicat, conform propriilor date şi observaţii, prezenţa în judeţ a aproape 1.300 de urşi. Chiar în municipiul Târgu-Mureş, prin sistemul RO-Alert, a fost semnalată săptămâna trecută prezenţa unui urs într-o zonă puternic urbanizată, în cartierul Tudor. De asemenea, o ursoaică cu doi pui au fost văzuţi repetat în zona Platoului Corneşti, un alt urs a produs panică pe strada Voinicenilor. În ultimele zile a fost semnalată prezenţa a 15 urşi în localităţi din judeţul Mureş. Urşii au atacat gospodăriile oamenilor, iar în ultimele nopţi au omorât şase porci, cinci într-o singură noapte. Sătenii din comuna Răstoliţa, judeţul Mureş, sunt disperaţi. Au cerut ajutorul Instituţiei Prefectului, Agenţiei de Mediu şi asociaţiilor de vânători, în urma unor atacuri ale urşilor care au omorât în ultima lună 8 porci, o vacă şi multe oi. Toţi cei enumeraţi ridică neputincioşi din umeri! Am ajuns, în acest secol modernist al incompetenţei şi iresponsabilităţii autorităţilor publice, al legilor concepute cu ipocrizie şi inconştienţă la presiunea unor pretinşi iubitori ai animalelor, să existăm sub asediul şi teroarea fiarelor sălbatice. Vieţile mureşenilor sunt puse inadmisibil în pericol! Vă solicit să dezbatem în regim de urgenţă, în Camera Deputaţilor, Legea privind stabilirea echilibrată a efectivelor de animale sălbatice, implicit, în cazul urşilor, la nivelul judeţelor ţării, astfel încât să asigurăm elementar respectarea prevederilor Constituţiei României, care stipulează că "dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate", iar "libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile". Viaţa unui urs sau a oricărui alt animal sălbatic nu poate fi mai presus de dreptul la viaţă al unui om! Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat al PMP de Mureş, Marius Paşcan. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Reiau apelul de a ne încadra, vă rog frumos, în cele 3 minute. |
|||||
|
|
|
Bun. Reluăm. Grupul parlamentar al PSD. Domnul deputat Ioan Dîrzu. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Marile aşteptări ale albaiulienilor de la viitorul Guvern PNL". Odată cu venirea viitorului Guvern PNL la putere apar şi aşteptările foarte mari ale locuitorilor judeţului Alba, aşteptări justificate, de altfel, de promisiunile şi reproşurile făcute de parlamentarii PNL aflaţi, până nu de mult, pe băncile opoziţiei. Albaiulienii aşteaptă ca noul Guvern PNL să deschidă de îndată halda de gunoi ecologică de la Galda de Jos, închisă din cauza fraudării de către Consiliul Judeţean Alba a procedurii de concesionare. Pentru că, până ieri, PNL acuza Guvernul de eşecul deschiderii gropii de gunoi, acum a venit timpul ca noul Guvern PNL să facă ce ştie mai bine, să o deschidă de îndată! Albaiulienii aşteaptă cu sufletul la gură ca noul Guvern PNL să le scadă tarifele la apă şi canalizare, după cum li s-a promis tot de către PNL. Acum este momentul ca acest partid să lupte cu hoţiile operatorilor din Alba şi să dea cetăţenilor preţul corect la apă şi canal. Tot de îndată! Aş vrea să spun că preţurile la apă, canal şi gunoaie sunt cele mai mari din tot Ardealul, iar la apă este cel mai mare din ţară, deşi Valea Sebeşului furnizează apă pentru multe zone ale ţării. Aşteptăm de la noul Guvern PNL să dea primăriilor decontările de pe PNDL 2, în timp util, şi să repartizeze sumele din cotele defalcate din TVA, la fel de just şi de echitabil cum a făcut-o PSD. Dacă nu veţi reuşi, suntem mereu pregătiţi să vă arătăm cum se guvernează bine! Vom urmări dacă PNL poate să facă toate aceste lucruri sau doar a încercat să inducă în eroare Parlamentul şi pe locuitorii judeţului Alba. Aş vrea să nu uităm Drumul Naţional 74, Drumul Naţional 75, pe care s-a turnat covor asfaltic pe aproximativ 100 de kilometri, aceste lucrări trebuie să fie continuate de viitorul Guvern. Totodată, Autostrada Sebeş - Turda, Tronsonul 1 şi 2, cu siguranţă, după cât au criticat şi au boicotat tot ce a însemnat bine şi bun în România, acum să-şi îndrepte atenţia şi eforturile către aceste două tronsoane. Iar în final rămânem curioşi să vedem un program de guvernare din partea PNL şi mai curioşi dacă acel program spune ceva despre locuitorii judeţului Alba, şi mai ales despre nevoile lor. Cu deosebit respect, Ioan Dîrzu, deputat al PSD de Alba. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Florica Cherecheş. Aveţi cuvântul, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Forţa unităţii". Stimaţi colegi, Rezultatul alegerilor europarlamentare a dovedit că PSD şi-a pierdut orice urmă de încredere din partea românilor. Încă din acel moment, Partidul Naţional Liberal a fost singurul care a anunţat public că este pregătit să preia în orice moment guvernarea. Primul pas a fost făcut săptămâna trecută, prin votarea moţiunii de cenzură. Doresc să vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat finalul unei guvernări dezastruoase, care aţi demonstrat forţa unităţii pentru realizarea unui obiectiv comun, şi să vă spun că acesta este doar începutul unei reconstrucţii lungi şi dificile. Corupţia, hoţia şi incompetenţa au otrăvit instituţiile publice în ultimii ani, producând consecinţe grave pe termen lung. Acest nou Guvern are nevoie de sprijinul tuturor, Parlament, Guvern, societate civilă, cetăţeni, pentru a putea realiza ceea ce îşi propune, pentru a face bine României. Din păcate, propaganda PSD-istă a pornit răspândirea minciunilor, cum că PNL va tăia pensii, salarii şi va da afară sute de mii de oameni. Vă asigur că acestea sunt doar minciuni ale unor oameni disperaţi care nu conştientizează faptul că românii s-au săturat de ei. Dimpotrivă, Partidul Naţional Liberal este preocupat de continuarea investiţiilor prin programe de dezvoltare locală şi atragerea de finanţări europene pentru proiecte care contribuie la bunăstarea românilor muncitori şi cinstiţi. Singurii care au a se teme sunt cei care au umplut inutil instituţiile statului şi le-au parazitat exclusiv pe criterii politice. PNL va reduce numărul de ministere de la 27 la 15-16, pentru a reduce costurile şi a creşte eficienţa. Noi nu trebuie să înlocuim PSD-iştii cu PNL-işti doar pentru că sunt de-ai noştri, trebuie să înlocuim PSD-iştii cu oameni competenţi, cinstiţi şi determinaţi, care pun preţ pe interesul public. Pentru noul Guvern, prioritatea imediată va fi să asigure un minim de deficit la închiderea anului financiar şi să întocmească Proiectul de buget pe anul 2020. O distribuţie echitabilă, dar mai ales corectă a banilor publici este prioritară pentru a asigura buna funcţionare a instituţiilor statului. Stimaţi colegi, ne aflăm într-un moment pe cât de important, pe atât de dificil. Guvernarea PSD lasă drept moştenire o gaură uriaşă în buget, o inflaţie galopantă şi cu domenii cheie, precum educaţia, sănătatea sau infrastructura, într-o stare jalnică. Partidul Naţional Liberal şi-a asumat guvernarea în aceste circumstanţe dificile pentru că este un partid responsabil, şi aşteaptă aceeaşi atitudine constructivă din partea celorlalte partide politice. Cred sincer că România a primit o şansă în plus şi vă invit să vă alăturaţi acestui nou proiect pentru ţara noastră. Pentru că, aşa cum spunea un vechi slogan al vechiului partid de guvernare, România chiar merită mai mult, iar copiii noştri merită să trăiască într-o Românie normală! Florica Cherecheş, deputat al PNL de Bihor. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul Sergiu Cosmin Vlad. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doresc să aduc în atenţia dumneavoastră starea socio-economică a judeţului Arad. Trăind într-un stat capitalist, în care piaţa forţei de muncă este pilonul de bază al prosperităţii unei societăţi, judeţul Arad nu se remarcă cu o ascensiune economică în ultimul timp. Şi aici vreau să punctez mai multe aspecte ce pot confirma acest lucru. În septembrie, anul trecut, arădenii câştigau un salariu mediu net în valoare de 2.408 lei pe lună, conform ultimelor date prezentate de INS. Astfel, judeţul Arad se plasează pe locul 18 din cele 41 de judeţe ale statului român. Un efect al salariului mediu net mic este emigraţia, care afectează nu numai populaţia arădeană, dar şi toată ţara. Din 2016 până în 2018, din judeţul Arad au plecat aproximativ 15.000 de oameni, în acest mod plasându-se pe locul 2 din Regiunea de Vest a României, după judeţul Timiş. Un alt aspect important este agricultura din judeţul Arad, deoarece reprezintă al doilea sector economic ca importanţă, din punctul de vedere a populaţiei ocupate, conform ultimului raport prezentat de Prefectura Aradului. 21,58% din populaţia ocupată a judeţului lucrează în agricultură, iar dintre aceştia numai 7,72% sunt salariaţi. În judeţul Arad, la fel ca în restul judeţelor României, se practică agricultura de subzistenţă, neperformantă, pentru autoconsum. Numărul fermelor de subzistenţă, înregistrat la finalul anului 2015, conform datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Arad, a fost de 6.767 de ferme. Lipsa asocierii, fărâmiţarea terenurilor aflate în proprietate privată, irigările necorespunzătoare, utilităţile de producţie mici şi slaba dotare tehnologică sunt câteva din cauzele care nu permit practicarea unei agriculturi eficiente şi competitive. Pot să declar ferm: calitatea vieţii multor arădeni nu este una bună, deoarece administraţiile publice locale dau dovadă de iresponsabilitate şi de nepăsare. Nu doar în judeţul Arad, dar în multe judeţe din România suntem martori, în fiecare zi, la o răspândită practicare a agriculturii de subzistenţă, nesalariată şi neperformantă, din cauza veniturilor mici ale cetăţenilor şi lipsei de oportunităţi fezabile de angajare. Sergiu Cosmin Vlad, deputat al USR de Arad. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UDMR nu s-a înscris nimeni. Din partea Grupului parlamentar al PRO România au depus în scris: doamna Mihaela Huncă, domnul Florică Ică Calotă, doamna deputat Oana Vlăducă şi domnul deputat Mihai Niţă. Din partea Grupului parlamentar al PMP, momentan, nu mai este nimeni în sală. Începem din nou cu Grupul parlamentat al PSD. Doamna Căruceru? Nu este în sală. Domnul Florin-Dan Tripa? Domnul deputat Răzvan-Ilie Rotaru. Domnule deputat, aveţi 3 minute pentru declaraţia dumneavoastră. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Obiectul declaraţiei politice: "România intră într-o perioadă de instabilitate socială şi financiară!" România a intrat într-o epocă de austeritate şi conflicte sociale! Opoziţia habar nu are ce să facă la guvernare! Iohannis şi combinaţia de partide care au dat jos Guvernul aruncă ţara în haos. Fără un program de guvernare comun, fără o înţelegere privind un nou Guvern şi fără o propunere de premier, PNL, USR-PLUS, PMP, PRO România, UDMR şi Tăriceanu au votat o moţiune de cenzură care generează conflicte sociale pentru fiecare român. PSD nu se teme de opoziţie! PSD va face tot ce va putea pentru a apăra drepturile câştigate de români! Partidele care au votat pentru susţinerea moţiunii au format un nou CDR, care, la fel ca în 1996, va fi marcat de austeritate pentru români şi certuri între partidele care compun această alianţă. Experienţa negativă a alianţelor de tipul CDR şi D.A. se va repeta şi în cazul actualei alianţe ad-hoc, iar conflictele din interior vor genera instabilitate pentru fiecare categorie socială şi profesională. Românii vor asista la cearta pe funcţii şi neînţelegerile dintre PNL, USR şi aliaţii lor. Românii au nevoie de pensii, salarii, condiţii bune de trai, şi nu de conflicte, acuze şi slogane electorale. Toate partidele, care au votat moţiunea şi care vor să ajungă la putere, nu au niciun program, nu se pot înţelege asupra a nimic. Unii îşi doresc alegeri anticipate, alţii le resping, unii vor Guvern politic, alţii vor Guvern tehnic, unii vor să participe la guvernare, alţii doar s-o susţină, unii consideră necesar un Guvern al opoziţiei, alţii susţin un Guvern interimar PSD. Toate partidele care au votat moţiunea de cenzură şi vor acum la putere propun, pentru ajustarea cheltuielilor publice, să reducă numărul de bugetari. Cei mai mulţi bugetari, de unde s-ar reduce sume consistente, care să poată acoperi "marea gaură de la buget", de care vorbesc cei din opoziţie, sunt în educaţie - peste 240.000 de salariaţi, în sănătate - 217.000 de salariaţi şi în Poliţie şi sistemul de urgenţă - 128.000 de salariaţi. Deci, alternativa partidelor de opoziţie este de a reveni la epoca austerităţii, când se închideau spitale, când se desfiinţau mii de posturi de poliţişti de proximitate, mai ales în zonele rurale. Deputat Răzvan Rotaru, PSD, Botoşani. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Din partea PNL. Domnul Dănuţ Bica? Absent. Domnul deputat Glad-Aurel Varga? Domnul deputat Mugurel Cozmanciuc? Domnul deputat Dobrovie? Momentan nu sunt nici ei prezenţi. Din partea Grupului parlamentar al PMP, în continuare, nu au venit colegii. Reluăm cu Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Doamna Căruceru? Absentă. Domnul Florin-Dan Tripa? Doamna deputat Ciofu? Doamna deputat Şarapatin? Doamna deputat Maricela Cobuz? Doamna deputat Luminiţa Jivan? Domnul deputat Ştefan Muşoiu? În aceste condiţii, până la apariţia unor noi colegi, stăm şi îi aşteptăm. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
|
Avem un nou deputat printre noi, domnul Matei-Adrian Dobrovie. Dacă doriţi să luaţi cuvântul pentru a vă susţine declaraţia politică? Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Statul român trebuie să ia urgent măsuri de susţinere a românilor din Ucraina!". Stimaţi colegi, Situaţia din Ucraina, chiar şi după instalarea noii Administraţii Zelenski, este, din păcate, foarte dificilă pentru comunitatea românească. Este momentul ca statul român să facă mult mai mult decât a făcut până acum. Aceşti români se confruntă cu o presiune asimilaţionistă puternică şi trebuie să venim în sprijinul lor cu câteva măsuri foarte concrete. În primul rând, comunitatea românească din Ucraina trebuie recunoscută ca fiind comunitate băştinaşă, autohtonă, respectând până la urmă un adevăr istoric, şi anume faptul că această populaţie nu este una venetică, ci a fost pe aceste teritorii de-a lungul timpului. Mai mult decât atât, trebuie să le spunem foarte clar, în dialogul bilateral cu partea ucraineană, că trebuie să se respecte principiul reciprocităţii. România respectă drepturile minorităţilor şi este un model de bune practici, la nivelul întregii Europe, în acest sens. Ştiţi foarte bine cât de bine sunt integrate şi respectate minorităţile în România. La fel ar trebui să se întâmple şi în Ucraina cu minoritatea românească. La fel de bine cum este tratată minoritatea ucraineană din România, care se bucură de toate drepturile - ba chiar are şi un liceu în limba ucraineană, cu predare totală în limba ucraineană -, la fel ar trebui să se întâmple şi în cazul minorităţii româneşti din Ucraina. De asemenea, în dialogul bilateral ar trebui spus foarte clar că Ucraina, pentru a fi susţinută pe drumul european, trebuie să respecte Convenţia-cadru privind drepturile minorităţilor, trebuie să respecte Carta Limbilor Regionale şi Minoritare, iar aceste lucruri nu sunt negociabile. Pentru că susţinem - şi România a spus de multe ori că susţine integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, dar pentru acest lucru Ucraina trebuie să respecte "Criteriile de la Copenhaga". Unul dintre cele mai importante criterii de la Copenhaga este legat chiar de protecţia minorităţilor, şi acest lucru nu poate fi ignorat în nicio negociere, în nicio deschidere de capitole de negociere cu Uniunea Europeană. Ca urmare, mai ales că vom avea vizita ministrului de externe ucrainean, în aceste zile, la Bucureşti, şi va exista şi o întâlnire cu colegii parlamentari din Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor, vreau ca această temă să fie pusă cât mai sus pe agendă, şi toţi factorii de decizii din România să înţeleagă că acum a venit momentul să susţinem cu adevărat românii din Ucraina. Altfel, dacă nu vom lua aceste măsuri acum şi nu vom ridica aceste probleme în momentul în care există o deschidere, cel puţin teoretică, a noii Administraţii Zelenski, va fi mult prea târziu şi riscăm să pierdem ceea ce înseamnă identitatea culturală, etnică, lingvistică şi religioasă a acestor români care fac cinste neamului nostru şi care s-au bătut ani de zile pentru a o conserva, într-un climat foarte dificil. Ţin să subliniez din nou, legat de Legea educaţiei, controversatul art. 7, prin care, din 2023, ar urma ca toate şcolile cu predare în limba română să fie practic ucrainizate. Şi, aceste lucruri nu le putem lăsa să treacă pe lângă noi şi să nu luăm nicio atitudine. De ce? Pentru că riscăm ca aceşti români să-şi piardă de tot identitatea şi să nu mai vorbim despre nicio comunitate românească în Ucraina, în următorii ani, dacă nu acţionăm astăzi. Vă mulţumesc. Matei Dobrovie, deputat, Circumscripţia nr. 42 Bucureşti. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Să ştiţi că sunt în asentiment cu declaraţia dumneavoastră politică. În continuare, dacă nu avem alţi deputaţi nou sosiţi, vom aştepta. V-aş ruga, totuşi, eventual să-i contactaţi pe colegii dumneavoastră, să le spuneţi să vină la sesiunea de declaraţii politice, dacă s-au înscris. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
|
Bine aţi venit, doamnă deputat! (Se adresează doamnei deputat Maricela Cobuz.) Să ştiţi că vă tot dau cuvântul pentru a vă susţine declaraţia politică! Staţi liniştită, nu vă grăbiţi, avem timp! |
|||||
|
|
Bună dimineaţa! Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Suntem în opoziţie, iar românii vor aprecia mai mult PSD, după guvernarea haotică care va urma!". România merită mai mult decât o guvernare de austeritate, haotică, iar românii nu merită o nouă apocalipsă economică marca PNL. Merităm mai multă decenţă, iar guvernarea de dreapta trebuie să continue Programul de guvernare, să continue creşterea salariilor şi pensiilor, conform legislaţiei în vigoare. Guvernarea PSD a avut realizări în educaţie, sănătate, infrastructură, agricultură şi în toate celelalte domenii, aşa cum au fost menţionate în Programul de guvernare. PNL şi celelalte partide care doresc să guverneze trebuie să asigure la timp plata pensiilor, a salariilor, a subvenţiilor, buna desfăşurare a campaniei electorale, dar trebuie să îşi asume guvernarea pe care o vor avea. Din câte putem observa, nici măcar partidele care şi-au dorit guvernarea şi au semnat moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă nu mai vor acum să guverneze, pentru că nu sunt pregătiţi pentru acest lucru. PNL propune un prim-ministru care vede interesele personale mai presus de interesele românilor şi pentru care românii nu reprezintă o prioritate. USR vrea alegeri anticipate, PRO România recunoaşte, prin declaraţiile liderilor de partid, că este o perioadă dificilă, iar Ludovic Orban se vrea premier - citez - "guvernul meu". Nu există nicio înţelegere până în prezent, iar acuzaţiile pe care le-au adus guvernării PSD se vor contura în guvernarea lor: scumpiri şi tăieri de salarii, pensii, subvenţii, retragerea voucherelor de vacanţă, impozitarea IT-ştilor, creşterea TVA şi altele. Au refuzat semnarea Pactului Naţional pentru Bunăstarea Românilor, ceea ce reiterează că nu sunt alături de români. Până acum, opoziţia nu a realizat nimic plauzibil pentru România. A instigat la dezbinare, ură şi proteste faţă de români şi instituţiile statului. A ştiut doar să presare minciuni în rândul românilor din ţară şi din diaspora şi să dea vina pe Partidul Social Democrat şi pe guvernarea PSD. PSD este singurul partid din România care şi-a asumat cu adevărat guvernarea şi a guvernat pentru români şi pentru dezvoltarea României. PSD a venit cu un program de guvernare bine pus la punct şi a realizat ceea ce a promis în campania electorală din 2016. PSD a guvernat pentru buna creştere economică a României; după cum afirmă şi Banca Mondială, avem o creştere economică de 4,2%. Guvernarea PSD a adus o creştere de 35,2% la PIB-ul României, ajungând la suma de 44,2 miliarde de lei. Câştigul salarial mediu net a ajuns la suma de 3.044 lei în luna august 2019, pensia minimă a crescut la 704 lei, iar rata şomajului a scăzut la 3,8%, faţă de 5,4%, cât era la preluarea guvernării, în 2016. Am investit în economia românească mai mult de 40 de miliarde de lei net, iar investiţiile străine au ajuns la aproape 3 miliarde de euro. De asemenea, rata de absorbţie a fondurilor de la Uniunea Europeană a ajuns la 32%, faţă de 7%, cât era în guvernarea Cioloş, iar rata de contractare a fondurilor Uniunii Europene a crescut la 83%. Toate aceste realizări au fost încununate şi de excelenta gestionare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Aşteptăm cu nerăbdare ca până la alegerile parlamentare să demonstraţi românilor o guvernare eşuată, iar aceştia să nu vă dea votul, pentru că nu îl meritaţi! Mulţumesc. Deputat, doctor Maricela Cobuz, PSD, Suceava. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, îl invit pe domnul Glad-Aurel Varga să susţină declaraţia politică a Domniei Sale. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică este "Bilanţul pe Capitolul «Mediu» la trei ani de guvernare PSD, pentru că măsurile propuse au rămas doar pe hârtie". De la preluarea mandatului de deputat, am adresat constant întrebări şi interpelări cu privire la problemele punctuale care au vizat domeniul protecţiei mediului, având în vedere, pe de o parte, obligaţiile României asumate prin Tratatul de aderare, iar pe de altă parte, grija pentru sănătatea oamenilor şi a factorilor de mediu. După trei ani de guvernare şi tot atâtea guverne aduse la Palatul Victoria de către PSD, constat că răspunsurile ambigue şi fără fundament primite de-a lungul timpului de la miniştrii care s-au perindat la Ministerul Mediului şi Ministerul Apelor şi Pădurilor reflectă întocmai situaţia actuală a acestui domeniu - măsurile propuse în Programul de guvernare de către PSD au rămas, în proporţie de 90%, doar pe hârtie, în detrimentul oricărui progres ce ne-ar fi putut proteja de situaţiile de infringement, cărora va trebui să le facem faţă în perioada următoare. Astfel, toate proiectele de mediu finanţate din fonduri europene înregistrează întârzieri în implementare, din cauza deficitului capacităţii administrative şi insuficientei pregătiri a proiectelor, existând riscul de dezangajare a fondurilor alocate. Termenele asumate pentru conformarea cu obiectivele de asigurare a apei potabile şi a conectării la reţelele de canalizare şi epurare a apei uzate sunt depăşite deja cu aproape un an. Deşi PSD a aprobat Planul naţional de gestionare a deşeurilor încă din decembrie 2017, instrumentele de implementare a măsurilor şi legislaţia subsecventă lipsesc, astfel că România tinde să nu îşi îndeplinească obiectivul de reciclare de 50% din deşeurile municipale, până în 2020. Reţeaua "Natura 2000" nu a fost finalizată, iar monitorizarea poluării aerului este considerată un "eşec sistemic", motiv pentru care România a primit scrisori de punere în întârziere. Calitatea aerului lasă de dorit şi este o necunoscută pentru populaţie, transparenţa privind aceste date fiind zero. Nu se cunoaşte încă nici adevărata dimensiune a tăierilor ilegale de păduri, în timp ce operaţionalizarea sistemului informatic integrat de urmărire a materialului lemnos - SUMAL - a fost amânată pentru iulie 2020, deşi Guvernul PSD se angajase ca acesta să fie complet funcţional din octombrie 2017. Hotărârile de guvern pentru exproprierea de terenuri în vederea plantării de perdele forestiere au fost aprobate încă din toamna anului trecut, însă lucrările din primăvara anului 2019 au acoperit doar 15 Km, deşi România are nevoie de 1.700 Km de perdele forestiere. Am enumerat mai sus doar o parte a aspectelor cuprinse în Programul de guvernare al PSD pe domeniul "Mediu", care nu pot fi caracterizate decât "nerealizate". Nu am făcut această analiză pentru ca mai târziu să putem invoca "greaua moştenire" lăsată de PSD, ci pentru a conştientiza că, dincolo de acest clişeu, e nevoie de un efort susţinut şi o implicare activă, pentru a repara ceea ce PSD lasă în urmă, fără nicio remuşcare. Vă mulţumesc. Deputat al PNL de Arad, Glad Varga. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. De la Grupul parlamentar al PMP, în continuare, nu au venit colegii. Reluăm. Grupul parlamentar al PSD. Doamna Căruceru, domnul Tripa, doamna Ciofu, doamna Şarapatin, doamna Jivan, domnul Muşoiu? Bun. Vom aştepta până când, eventual, vor veni colegii. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
||||||
|
|
Dragi colegi, voi relua lista celor înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice şi a celor care au depus în scris. Dacă, între timp, nu vine nimeni, voi închide şedinţa, să nu stăm degeaba. Din partea Grupului parlamentar al PSD: doamna Aida Căruceru, domnul Florin Tripa, doamna Tamara Ciofu, doamna Elvira Şarapatin, doamna Luminiţa Jivan şi domnul Ştefan Muşoiu? În continuare nu sunt prezenţi. Au depus în scris, tot de la Grupul parlamentar al PSD: domnul deputat Ciprian Şerban, domnul deputat Claudiu Ilişanu, domnul Neculai Iftimie, doamna deputat Cristina Burciu, doamna deputat Daniela Oteşanu, domnul deputat Laurenţiu Nistor, doamna deputat Natalia Intotero, domnul deputat Marius Budăi, domnul deputat Viorel Stan, doamna deputat Georgeta Holban, domnul deputat Mihai Weber, domnul deputat Petru Cojocaru, domnul deputat Eugen Bejinariu, doamna deputat Camelia Gavrilă, doamna deputat Cristina-Elena Dinu şi doamna deputat Elena Hărătău. De la Grupul parlamentar al PNL îi avem înscrişi pe domnul deputat Dănuţ Bica şi pe domnul deputat Corneliu Cozmanciuc, în continuare absenţi. Şi au depus în scris: domnul deputat Constantin Şovăială, doamna deputat Raluca Turcan, domnul deputat Găvrilă Ghilea, domnul deputat Dumitru Oprea, domnul deputat Nicolae Giugea, domnul deputat Ioan Bălan, domnul deputat Claudiu Răcuci, domnul deputat Sorin-Ioan Bumb, doamna deputat Antoneta Ioniţă şi domnul deputat Florin-Claudiu Roman. Din partea Grupului parlamentar al PRO Europa au depus în scris doamna deputat Mihaela Huncă, domnul deputat Florică Ică Calotă, doamna deputat Oana Vlăducă şi domnul deputat Mihai Niţă. Din partea Grupului parlamentar al PMP: domnul deputat Ionuţ Simionca şi domnul deputat Petru Movilă, în continuare sunt înscrişi, dar nu au venit, iar în scris a depus domnul deputat Constantin Codreanu, domnul deputat Costin-Sebastian Moise şi domnul deputat Adrian-Mihăiţă Todoran. În atare condiţii, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Urmează plenul, la ora 10,00. Mulţumesc. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"PSD şi politica pământului pârjolit!" Joi, 10 octombrie, prin votul parlamentarilor responsabili, a fost înlăturat cel mai toxic şi cel mai ruşinos Guvern din ultimii 30 de ani. Joi, Partidul Naţional Liberal şi opoziţia unită au pus capăt unei guvernări păguboase, unei guvernări a şanselor ratate pentru români şi pentru România. Joi, cetăţenii au putut să vadă cu ochii lor cine ţine la România şi cine a stat în scaun şi a spus - prezent, dar nu votează. Printre aceştia s-au aflat şi 4 parlamentari suceveni, 3 de la PSD şi unul care nu mai ştie în ce partid este, de la cât s-a plimbat prin partide. Cert este faptul că, cu un PSD sinistru la putere, am pierdut cu toţii 3 ani în care am fi putut să dezvoltăm România, să o aducem mai aproape de nivelul de viaţă din Uniunea Europeană. Am pierdut 3 ani cu ultimul regim PSD şi 7 ani de când PSD a preluat efectiv conducerea ţării. Nimic nu s-a construit, nimic trainic nu a rămas în urma PSD, deşi s-au bucurat de un context economic favorabil. Tot ceea ce putem constata după acest calvar este faptul că România este mai datoare cu peste 125 de miliarde de lei, că peste 6,4 miliarde de euro stau necheltuiţi în sertarele Uniunii Europene, că spitalele regionale nu mai sunt nici măcar promisiuni şi că autostrăzile au devenit eşecul cel mai ruşinos al ţării noastre. Guvernul care se va instala în cel mai scurt timp la Palatul Victoria are obligaţia să facă un audit total al instituţiilor pe care urmează să le conducă. Fiecare ministru are obligaţia să prezinte românilor prăpădul pe care l-au lăsat în urmă 3 guverne PSD, peste 80 de miniştri, peste 200 de secretari de stat şi mii de rude şi prieteni politici, cocoţaţi în funcţii extrem de bine plătite! Fiecare român are dreptul să ştie ce au lăsat în urmă cei din PSD! Să vadă cum au prăpădit resursele financiare ale instituţiilor pe călătorii inutile în străinătate, pe cabine de duş cu telefon, pe limuzine de lux, pe care le-au folosit numai în interes personal, pe cheltuieli de protocol şi pe alte prostii, în condiţiile în care mii de şcoli nu au toalete corespunzătoare, în zeci de spitale mişună gândacii, pe toate drumurile au apărut gropile ca ciupercile după ploaie. Niciun PSD-ist nu mai trebuie şi nu mai poate ascunde minciuna despre jaful făcut asupra bugetului, asupra companiilor de stat, asupra avuţiei românilor. Numai în primele opt luni ale anului s-au acumulat 22 de miliarde de lei lipsă de la buget. Am toată încrederea că Guvernul PNL, condus de Ludovic Orban, va face curăţenie totală în instituţiile publice, iar banii colectaţi de la cetăţeni, prin impozite şi taxe, să se întoarcă, aşa cum este firesc, tot la cetăţeni, prin investiţii publice de cea mai bună calitate. Aşa trebuie şi aşa va fi o guvernare normală! |
|
||||
|
"10 octombrie - joia neagră a României" Opoziţia a dat jos un Guvern bun, care a avut rezultate pentru România. Iohannis, PNL şi aliaţii lor pregătesc programul de sărăcire a românilor. 10 octombrie a fost joia neagră a României. Opoziţia a votat în Parlament moţiunea austerităţii. Iohannis, PNL şi aliaţii lor au aruncat ţara în haos. Au dat jos un Guvern bun pentru România, un Guvern care a adus creştere economică şi creşterea veniturilor cetăţenilor. PNL şi aliaţii săi nu au o viziune pentru viitorul României, iar acest lucru se va vedea în curând. Austeritatea e singurul lucru clar pe care-l va aduce viitoare guvernare. Din păcate, pentru România va urma o perioadă grea, cu concedieri în sistemul public, tăieri de salarii şi pensii, creştere de impozite şi taxe, majorări de preţuri şi tarife. Le cerem lui Iohannis şi oamenilor săi să vină de îndată cu un Guvern bazat pe o majoritate parlamentară clară, pentru a evita destabilizarea ţării pe termen mediu şi lung. PSD a pierdut la moţiunea de cenzură din cauza unor trădări. Imediat ce au votat moţiunea de cenzură, PNL şi aliaţii săi au început să împartă funcţii şi să se certe. Nimic bun nu-i aşteaptă pe români de la viitoarea guvernare. PNL n-are program de guvernare, dar are deja mai mulţi pretendenţi la ministere. USR a cerut din nou alegeri anticipate, în timp ce ALDE a spus clar că anticipatele trebuie evitate. Victor Ponta s-a comportat penibil la moţiunea de cenzură, îmbrâncind parlamentari PSD şi jignind liderii partidului. Singurul scop al lui Ponta e distrugerea PSD, dar nu va reuşi aşa ceva. PSD va rămâne puternic, în timp ce partidul lui Ponta se va risipi sub presiunea PNL şi a lui Iohannis. PSD nu are ce discuta cu Iohannis, cel care a încălcat Constituţia şi deciziile CCR. Vom continua să luptăm pentru români din opoziţie, pregătind revenirea PSD la guvernare. Îi cerem lui Iohannis şi celor care au dat jos Guvernul PSD să-şi asume rapid guvernarea, fără tergiversări şi justificări. PSD va continua să lupte pentru români din opoziţie. Vom critica orice greşeală a viitorului Guvern, orice neglijenţă, gafă sau decizie contra românilor şi intereselor ţării. Avem încredere că PSD va reveni curând la guvernare, fiindcă guvernul austerităţii, pe care-l pregăteşte Iohannis, va provoca rapid mari nemulţumiri în ţară. |
|
||||
|
"De la stânga, prin dreapta, către stânga, înainte" Opoziţia de dreapta, PNL şi cea neomarxistă, USR, au reuşit să adune, pas cu pas, îndeajuns de mulţi parlamentari ca să treacă o moţiune de cenzură. Au încropit, cu şantaje, ameninţări şi maşina ambulanţei, o majoritate de conjunctură, cât să dea jos Guvernul PSD. Urmează să asistăm la felul în care îşi vor etala disensiunile, orgoliile şi agendele meschine. Atât de diferite şi de egocentrice, încât nu mai încape nicăieri profesionalismul pe care îl clamau până acum. Odată cu preluarea şchiopătândă a puterii au declanşat o retorică mai greşită, violenţa, chiar, care vizează nu numai membrii Guvernului şi parlamentarii PSD, ci PSD-iştii în general, atât membrii partidului nostru, cât şi susţinătorii şi votanţii. O atitudine fascistoidă s-a instalat în discursul noilor actori ai puterii, au trecut de la lupta legitimă a opoziţiei cu un partid de guvernământ, la războiul cu jumătate din poporul pe care vor să-l guverneze. Este o atitudine deopotrivă iresponsabilă şi primejdioasă. Va reuşi să creeze zgomot asurzitor, va reuşi să instaleze o ură sporită, să divizeze societatea, să propage minciuni despre "moştenirea dezastruoasă" şi să adauge accente toxice de comportament social, dar nu va reuşi să întunece minţile oamenilor raţionali şi nici să modifice realitatea guvernării noastre de succes. România încheie şase ani de creştere economică, record în Europa, sub guvernare PSD. În aceşti ani au crescut salariile, au crescut pensiile, a scăzut TVA-ul, a crescut consumul, s-a stimulat piaţa turismului şi a construcţiilor şi peste 1,3 milioane de oameni au depăşit pragul sărăciei. Au scăzut taxele pentru microîntreprinderi - cele care contribuie în cea mai mare măsură la bugetul de taxe şi impozite al României, a scăzut impozitul pe venit, exporturile au crescut cu 80%, salariul mediu s-a dublat (de la 1.500 de lei la 3.000 de lei), iar numărul locurilor de muncă a crescut cu peste 700.000. Am păstrat deficitul, am gestionat inflaţia şi dobânzile bancare. Ne-am onorat promisiunile faţă de oameni, faţă de toate categoriile de oameni. N-am neglijat nici cetăţenii din categorii defavorizate, nici mediul de afaceri, nici agenda internaţională, în timp ce gestionam Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, ne-am făcut datoria, aşa cum am promis, şi ştim că atunci când oamenii vor da deoparte discursul urii, promovat de PNL şi USR, vor pune ştampila votului lor în dreptul partidului care a contribuit în mod concret la o viaţă mai bună pentru români. Respingem cu toată fermitatea retorica urii şi atitudinea războinică a membrilor PNL şi USR+. Suntem în competiţie politică, domnilor şi doamnelor din PNL şi USR+, dar nu faceţi din România teritoriu de război. Nu vă transformaţi frustrările în obuze şi meschinăria în gloanţe cu verb. Noi preţuim faptele, realizările concrete pentru viaţa oamenilor, performanţa. PSD nu poate fi înfrânt în conştiinţa cetăţenilor României, pentru că, dincolo de discursuri exaltate şi postări mânioase pe Facebook ale unor politicieni iresponsabili, oamenii apreciază performanţa politică, prin ceea ce aceasta aduce concret în viaţa lor. Dincolo de urletele electorale, ştiu şi cetăţenii României, ştim şi noi că viaţa oamenilor va fi mai bună doar atunci când noi vom reveni la putere! |
|
||||
|
"Bilanţul unei guvernări ruşinoase şi păguboase pentru România" Am face o mare greşeală dacă acum, în momentul schimbării echipei de la Palatul Victoria, am da uitării ultimii şapte ani şi jumătate de umilinţe şi înapoiere la care ne-au supus guvernele instalate de PSD. Chiar dacă Guvernul Dăncilă a fost demis joi, ca urmare a adoptării moţiunii de cenzură, nu trebuie să însemne că actele şi faptele săvârşite de numeroasele cabinete PSD, de sutele de miniştri şi secretari de stat incompetenţi, de miile de activişti habarnişti angajaţi în funcţii călduţe pe bani mulţi, ar trebui uitate. Dimpotrivă, modul în care aceştia au înşelat încrederea românilor ne obligă să facem o evaluare la sânge a tuturor pierderilor pe care le-a suferit ţara noastră în această perioadă. Şapte ani şi jumătate cu PSD la guvernare au însemnat 7 ani şi jumătate de şanse ratate pentru România, au însemnat tot atâţia ani de mers înapoi, nu înainte. Joi, 10 octombrie, s-a încheiat o pagină neagră din istoria tinerei noastre democraţii. Tot ceea ce s-a câştigat în ani de zile în planul politicii externe, inclusiv prin eforturile Preşedintelui Klaus Iohannis, a fost distrus de PSD. Să nu uităm cum Viorica Dăncilă a promis mutări de ambasade, deşi nu avea nicio atribuţie în acest sens, cum a nominalizat două persoane cu grave probleme de integritate pentru funcţia de comisar european, deşi ar fi trebuit să ştie că acestea vor fi respinse. Să nu uităm că liderii PSD nu mai sunt primiţi în aproape nicio cancelarie parteneră, iar România, sub conducerea lor, a obţinut eticheta de ţară coruptă, de ţară eşuată, de ţară pe care nu poţi conta. În plan economic, deficitul bugetar de 22 de miliarde de lei, acumulat în primele 8 luni din acest an, reprezintă unul dintre cadourile otrăvite pe care le lasă guvernarea PSD următorului Guvern. Deficitul comercial care a explodat la peste 10 miliarde de euro, până la finalul lunii august, constituie o problemă urgentă pentru care viitorul Guvern trebuie să găsească soluţii. Scoaterea sutelor de primării din colapsul financiar, în care le-a aruncat echipa Dragnea-Vâlcov-Teodorovici-Dăncilă, reprezintă o altă mare provocare pentru viitorul Guvern. Recredibilizarea justiţiei, întărirea siguranţei cetăţenilor sau eliminarea privilegiilor pe bani publici sunt alte priorităţi la care viitorul cabinet PNL va trebui să găsească, în cel mai scurt timp, cele mai bune soluţii. Rezolvarea transportului pentru elevi, organizarea examenului de rezidenţiat, asigurarea manualelor şcolare, modernizarea şcolilor fără toalete şi multe altele se găsesc în lista lungă a problemelor moştenite de la guvernanţii PSD. Românii trebuie să ştie că PSD a lăsat vistieria ţării goală şi, pe deasupra, a mai lăsat şi împrumuturi de peste 125 de miliarde de lei, făcute în ultimii 7 ani. Românii trebuie să ştie că PSD ne-a adus în situaţia în care riscăm să pierdem peste 6 miliarde de euro din fondurile europene nerambursabile, pentru care nici măcar proiecte nu au transmis la Bruxelles. Vreme de 7 ani şi jumătate, PSD a risipit tot ceea ce se acumulase cu greu înainte. Mai grav este faptul că multe măsuri toxice vor continua să producă efecte negative şi în anii următori, fie ca urmare a prevederilor Ordonanţei 114, fie ca urmare a altor măsuri legislative, pe care va trebui să le eliminăm. Viorica Dăncilă a plecat, însă efectele proastei ei guvernări rămân, iar Guvernul PNL, care v-a fi instalat în perioada imediat următoare, va trebui să repare tot dezastrul pe care l-a lăsat în urmă. Misiunea acestuia va fi una extrem de dificilă, însă PNL a dovedit că este cel mai responsabil partid politic din România, acceptând să-şi asume guvernarea într-un context politic şi economic extrem de dificil, cu unicul scop de a oferi ţării noastre şansa de a se îndrepta spre starea de normalitate mult aşteptată. |
|
||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: "În următoarele luni, românii vor face diferenţa dintre ce a făcut PSD pentru fiecare român şi măsurile de austeritate care vor fi puse în practică de Guvernul domnului Iohannis" Cu atacurile la persoană şi nimicul pe care l-a realizat domnul preşedinte Iohannis în 5 ani de mandat nu va păcăli românii să îl voteze. PNL şi USR şi-au dorit să ajungă la guvernare prin orice mijloace, atât la nivel local, cât şi pe plan naţional, însă nu au niciun fel de program pentru România. Românii vor simţi în câteva luni diferenţa dintre PSD şi cei care au dorit să ajungă la putere. În următoarea perioadă nu se va mai face nicio investiţie în sănătate, educaţie, infrastructură, agricultură. În Guvernarea PSD s-au achiziţionat aparate RMN şi CT, la toate spitalele importante din ţară, au început primele investiţii în sistemele de irigaţii, a fost lansat primul program de achiziţii de ambulanţe noi în fiecare judeţ, au fost lansate cele mai multe programe de construcţii de locuinţe ANL în mai multe zone din ţară, a început modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ prin PNDL, s-a dat drumul la primele lucrări de prevenire a inundaţiilor, primele împăduriri pentru protejarea solului şi refacerea echilibrului hidrologic. Românii vor şti să facă diferenţa între ce s-a realizat în guvernarea PSD şi austeritatea pe care o vor instaura cei de la PNL-USR şi sateliţii lor. PSD va fi în stradă, în fiecare localitate din ţară, în fiecare zi, pentru a le prezenta românilor ce a reuşit să facă pentru fiecare categorie socială în cei 2 ani şi 9 luni de guvernare. Vom vorbi cu românii în campania pentru alegerile prezidenţiale. Le vom spune ce a făcut PSD bun pentru oameni şi pentru fiecare judeţ şi localitate. Nu vom pierde timpul în lupte politice sterile. PNL nu are ce oferi românilor. Doar trivialitate şi grosolănie, zi de zi. Au ridicat mârlănia la rang de politică de stat. Toţi oamenii de bună credinţă au înţeles că PNL nu are niciun proiect concret pentru România, pe care să îl prezinte cetăţenilor. E regretabil unde au adus dezbaterea politică din spaţiul public. PSD nu va accepta să intre în dispute lipsite de argumente, care sunt bazate pe agresivitate şi iau forma unor atacuri la persoane, prin folosirea de cuvinte şi expresii injurioase. Cu toate că PSD nu va mai fi la guvernare pentru a se asigura că vor fi îndeplinite toate măsurile şi programele pentru creşterile de venituri, susţinerea antreprenorilor şi realizarea de investiţii, alături de colegii mei parlamentari mă voi lupta pentru susţinerea fiecărei legi prin care se creşte nivelul de trai al fiecărui român. |
|
||||
|
"Banii de autostrăzi ai românilor se duc pe salariile compensatorii ale directorilor PSD concediaţi de Cuc" Ministrul demis al transporturilor şi, totodată, cel mai slab ministru al transporturilor din istoria României, Răzvan Cuc, a declarat duminică că a restructurat 35 de posturi de directori din conducerea CNAIR, făcând astfel o economie în bugetul companiei de 3 milioane de euro pe an. Interesant este că, după această declaraţie, a ieşit şi CNAIR cu un comunicat privind restructurarea, în care se spune că din 28 de directori vor rămâne 12, iar economia va fi de 10 milioane de lei pe an, adică 2,1 milioane de euro, pentru că, între timp, în vremurile de avânt economic ale guvernării PSD, euro aproape a ajuns la 5 lei. Lăsând la o parte matematica electorală a PSD, conform căreia scăzând 35 din 28 rezultă 12, trebuie totuşi scos în evidenţă că un astfel de director, la o companie care administrează gropile, că altceva CNAIR nu mai face, avea, în medie, un salariu lunar de 52.083,33 lei. Ca să nu facă nimic, aşa cum o spune cu subiect şi predicat chiar domnul ministru demis. Prin comparaţie, la Telekom România, unde acum se fac disponibilizări colective, media salariului de referinţă este de 1.512 lei, iar nivelul mediu al salariilor compensatorii plătite este de 3.000 de lei. Dar asta este economia reală, şi aici nu sunt toţi directori. Important este însă ceea ce nu spune domnul ministru demis: că, în conformitate cu legislaţia muncii, aceşti directori, fiind daţi afară în urma unei restructurări şi nu în urma incompetenţei lor, aşa cum ar fi fost normal, vor primi acum între 12 şi 18 salarii compensatorii. Or, în acest caz, economia pe un an dispare şi devine pagubă, deoarece aceşti oameni vor primi bani, pentru un an şi jumătate, pentru că au fost daţi afară. Iată, deci, că măreaţa realizare a domnului Cuc este doar o mişcare electorală, un praf în ochii electoratului. Mai este, în acelaşi timp, o modalitate de a plăti prime grase camarilei PSD, instalată în aceste posturi, din banii cetăţenilor, o măsură de dat prime la rude, acum la final de mandat, când şobolanii părăsesc corabia pe jumătate scufundată. Dacă domnul Cuc chiar voia sa facă ceva la CNAIR, nu gira această situaţie ani de zile, cât a fost ministru. Îi dădea afară de la început, de la venirea sa în funcţie, nu acum, când e clar că PSD a devenit istorie. În plus, ei trebuiau demişi pentru incompetenţă, fără plăţi compensatorii, nu restructuraţi ca să poată căra acasă sacoşele pline cu milioane de euro din banii cetăţenilor care mor în fiecare zi pe drumurile pline de gropi "administrate" de aceşti directori. Să nu uităm însă că PSD-ul domnului Cuc este cel care l-a readus în fruntea CNAIR pe Narcis Neaga, groparul drumurilor din România, cel care a girat realizarea şi deschiderea electorală a autostrăzii Sibiu - Deva, sub domnia lui Victor Ponta, autostradă pe care şi acum se circulă cu restricţii de 60 de km/h pentru că se prăbuşeşte şi după ce a fost reconstruită. Să nu uităm că PSD-ul domnului Cuc este cel care a vrut să transforme CNAIR într-un minister paralel al transporturilor, făcând angajări masive ca să construiască, pe hârtie, autostrăzi electorale, care nu s-au realizat niciodată. Şi pentru că vorbim de autostrăzi, să nu uităm că domnul Cuc este cel care a reuşit şi performanţa de a realiza un contract pentru o autostradă finalizată, pierzând astfel orice fel de garanţie a lucrărilor executate. |
|
||||
|
"Reutilizarea apei pentru irigaţii agricole" Apa reprezintă o resursă preţioasă. Uniunea Europeană a luat măsuri pentru reducerea riscului unor penurii ale apei necesare pentru irigarea culturilor. Consiliul a convenit asupra poziţiei sale cu privire la un regulament prin care devine mai uşor ca apele urbane reziduale să fie utilizate pentru irigaţii agricole. Astfel, Europa va reuşi să se adapteze la consecinţele schimbărilor climatice. Regulamentul respectă pe deplin principiile economiei circulare şi va avea ca efect mărirea cantităţii de apă disponibile şi încurajarea utilizării eficiente a acesteia. Există mai multe state membre cu o experienţă îndelungată şi de succes în materie de reutilizare a apei pentru diferite scopuri, inclusiv pentru irigaţii în agricultură. Acest mod de reutilizare a apei este mai benefic pentru mediu. Consiliul acordă flexibilitate statelor membre, dându-le posibilitatea să decidă dacă să folosească sau nu aceste resurse de apă pentru irigaţii, având în vedere faptul că între statele membre există diferenţe mari din punct de vedere geografic şi climatic. Însă propunerea Consiliului conţine cerinţe stricte în ceea ce priveşte calitatea apelor recuperate şi monitorizarea acestei calităţi, astfel încât să se garanteze că sunt protejate sănătatea oamenilor, a animalelor, dar şi mediul. Irigarea României este un obiectiv naţional extrem de important şi de necesar. Se vorbeşte foarte mult despre potenţialul agricol al ţării, dar în acest context este necesar să se facă ceva pentru valorificarea acestui potenţial. România prezintă un risc considerabil faţă de schimbările climatice. Secetele, inundaţiile şi alte probleme legate de schimbările climatice au un impact semnificativ asupra stabilităţii producţiei şi a securităţii alimentare naţionale. În anul 2019 au fost puse la dispoziţia fermierilor 1,4 milioane de hectare şi 2.000 de kilometri de canale. După reabilitarea care s-a efectuat în acest an, se doreşte de către ANIF a se pune la dispoziţie pentru anul 2020 aproape 1,6 milioane de hectare şi 2.200 kilometri de canale cu apă. Din cele 1,4 milioane de hectare de teren irigabil, procentul este încă mic la irigarea efectivă. Motivul principal este acela că fermierii nu şi-au finalizat sistemele secundare de irigaţii, lucrări finanţate din fonduri europene. Conform datelor transmise, judeţul cu cea mai mare suprafaţă irigată este Brăila, pe primul loc, cu 250.766 de hectare, din care 123.805 hectare cu porumb, 52.309 ha cu soia, iar cu grâu - 28.857 hectare. În top 5 judeţe în care fermierii au irigat cel mai mult se situează şi Ialomiţa - 82.675 de hectare, Dolj - 70.925 de hectare, Galaţi - 53.549 de hectare şi Tulcea cu 31.745 de hectare. Agricultura României poate fi performantă numai cu ajutorul sistemelor de irigat. |
|
||||
|
"Oraşul Iaşi, la confluenţa dintre istorie, cultură şi actualitate" Declaraţia politică de astăzi subliniază polivalenţa oraşului Iaşi, aflat la împletirea istoriei cu prezentul lumii moderne, un oraş complex al permanenţelor şi al metamorfozelor, care merită o analiză atentă şi lucidă acum, cu ocazia zilelor de sărbătoare pe care le trăim cu emoţie şi responsabilitate, la mijlocul fiecărui octombrie. Oglinzile trecutului Odată ajuns la Iaşi poţi fi domnitor, voievod, cronicar, dacă alegi să păşeşti pe urmele marilor personalităţi politice, poţi deveni scriitor sau cititor în tăcerea profundă a marilor biblioteci, actor sau spectator al primului teatru evreiesc, profesor sau învăţăcel prin sălile muzeelor, ale palatului universitar, locuri care au marcat geneza învăţământului superior românesc, te poţi imagina patriarh sau credincios, rezonând cu spiritualitatea, trecând pe lângă mănăstiri şi biserici străvechi... Astfel, în doar câteva minute de timp condensat sau dilatat subiectiv poţi parcurge secolele de istorie ale Capitalei Moldovei. Cele 7 coline au apărat şi străjuiesc cele trei simbolice lumi, care îşi unesc energiile şi dau viaţă Iaşiului: lumea credinţei, lumea artelor, lumea educaţiei, lumi ce creează un univers spiritual, cultural, boem, un spaţiu clădit din literatură de marile condeie, un exemplu de bună practică pentru educaţia de calitate, locul unde sacrificiul, trăirea, interogaţia şi speranţa în valorile spiritualităţii nu sunt străine locuitorilor. 14 octombrie reprezintă ziua în care centrul spiritual al României se mută la Iaşi pentru a vindeca sufletele oamenilor, pentru a le da speranţă, căldură şi nădejde, prin pelerinaj şi reculegere, tot aşa cum în urmă cu mai bine de 100 de ani centrul administrativ al României îşi găsea locul şi susţinerea între zidurile unei vechi cetăţi. Oraş marcat de multitudinea distrugerilor şi incendiilor aduse de tătari, otomani, cazaci şi polonezi, cuprins de epidemii şi sfâşiat de marile războaie şi conflagraţii mondiale, Iaşiul a renăscut mereu, mai viu, mai puternic, datorită oamenilor, civilizaţiei, spiritului ales pe care locul îl are, fără îndoială. Acum, sutele de ani de istorie vorbesc prin zidurile cetăţilor şi ale mănăstirilor, prin pagini de cronică sau evocare, prin marile edificii arhitecturale, prin vocea unor opere de artă. Un prezent activ În pragul altor veacuri de modernitate, astăzi, Cetatea Iaşiului nu doar că străjuieşte graniţa de est a României, dar este şi a doua "cetate" a ţării din punctul de vedere al populaţiei sale, numărând aproximativ 400.000 de locuitori. Sărbătorit în fiecare an în ziua de 14 octombrie, cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva, Iaşiul aproape că îşi dublează populaţia prin prezenţa numărului record de pelerini veniţi aici cu gând de rugăciune. Într-o lume postmodernă, a progresului tehnologic, a lumilor virtuale, în cele 3 zile de sărbătoare oraşul pare că se opreşte în timp, iar sacralitatea, tradiţia şi obiceiurile de altădată renasc... Târgurile tradiţionale, multitudinea preparatelor culinare tradiţionale româneşti, obiectele de artizanat cu motive tradiţionale, lumea muzeelor, a expoziţiilor şi a spectacolelor de stradă, frenezia serilor de toamnă, glasul de clopot şi rugăciune se aude de la slujbele de sărbătoare, viaţa modernă şi spirtul tinereţii şi al începutului de an universitar fac din Iaşi un oraş complet şi complex. Prezentul Iaşiului este caracterizat şi de bucuria reuşitelor educaţionale, în cercetare, în medicină şi tehnologii, se adaugă performanţele în domeniul artelor, al culturii, iar sărbătorile Iaşiului sunt de fapt sărbătorile împlinirilor fiecărui cetăţean, profesionişti, studenţi, artişti sau voluntari implicaţi în activităţile civice, sociale sau cultural-educaţionale. Bucuriile sunt şi ale fiecărui om politic preocupat de administrarea şi devenirea oraşului, pentru că o sărbătoare nu înseamnă doar emoţie, ritual, sentiment nostalgic al trecutului, ci şi provocările şi aspiraţiile prezentului, tocmai în sensul împlinirilor actuale şi al urgenţelor viitoare. Cu toate acestea, dincolo de evoluţii şi intrarea în fluxul modernităţii, "Cetatea Moldovei" se confruntă de multe ori cu probleme de infrastructură, de administraţie publică, probleme de mediu şi de sănătate a populaţiei, implicaţii sociale sau politice, care ar trebui să primească soluţii şi răspunsuri. Gânduri pentru viitor Privit cândva ca "noua Romă" sau oraşul de intersecţie al drumurilor comerciale, Iaşiul trebuie să îşi asume mai departe rolul său strategic, fiind pol de stabilitate europeană la graniţa de est a României. Să adăugăm şi vocaţia sa educaţională, dată fiind prezenţa primei Universităţi din România şi rolul cultural şi spiritual, implicit, în relaţie cu pregătirea şi formarea tinerilor, cu dezvoltarea universităţilor, cu valorizarea potenţialului intelectual al locuitorilor. Pentru toate acestea este nevoie de investiţii, de minţi politice dedicate, de un dialog constructiv, de susţinere guvernamentală, dar şi de multă răbdare, de implicarea inclusiv a societăţii civile şi a numărului mare de organizaţii constituite pentru scopuri civice comune şi nobile. Politicile implementate trebuie să ţină cont de specificul trecutului şi al oraşului, dar nu trebuie să omitem nici realitatea concretă, faptul că suntem într-o lume postmodernă, a globalizării, a tehnologiei şi progresului, o lume în care politicile inovative se dezvoltă rapid şi contribuie la bunăstarea socială. Să nu uităm faptul că Iaşiul are nevoie de autostrăzi pentru conexiunea cu ţara şi cu Europa, de un spital regional de anvergură, de finalizarea şoselei de centură, de o sală polivalentă şi bazine olimpice, dar şi de continuitate în demersul de dezvoltare a infrastructurii educaţionale şi culturale, pentru reaşezarea sa într-un circuit turistic european, nu doar regional sau naţional. De sărbătorile Iaşiului îmi doresc pentru acest oraş viziune, consens politic, astfel încât sigurul scop să fie dezvoltarea comunităţii noastre. De consens şi echilibru mai avem nevoie şi în educaţie, prin vocea unită a universităţilor ieşene, iar consensul instituţiilor de cultură să aşeze oraşul nostru la vârf, într-o ierarhie realizată în funcţie de festivalurile naţionale şi internaţionale organizate. Oraşul Iaşi are potenţial, poate creşte şi poate deveni oraşul visat: modern, funcţional, cu o infrastructură solidă, un oraş verde, ofertant pentru corporaţii, pentru lumea de business, primitor pentru elevi şi studenţi, un oraş care să asigure tuturor vârstelor posibilităţi de recreere, de petrecere a timpului liber, de practicare a sporturilor. La mulţi ani Iaşi, la mulţi ani locuitorilor din această veche şi frumoasă cetate! |
|
||||
|
"15 octombrie, Ziua internaţională a nevăzătorilor" În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată ziua internaţională a nevăzătorilor sau ziua bastonului alb, care reprezintă principalul sprijin al persoanelor fără vedere. În 1921, un fotograf englez rămas orb în urma unui accident şi-a vopsit bastonul în alb pentru a fi observat mai uşor de şoferi. Ideea celebrării zilei persoanelor fără vedere i-a aparţinut organizaţiei europene pentru bunăstarea nevăzătorilor. Statisticile arată că, la ora actuală, în lume trăiesc peste 400 de milioane de oameni cu deficienţe de vedere. În România trăiesc 110.000 de adulţi şi copii nevăzători şi slab văzători. Pe 1 octombrie 2018, Uniunea Europeană a ratificat Tratatul de la Marrakesh, care a devenit un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic pentru toate statele membre, de la 1 ianuarie 2019. Adoptarea acestui document program a reprezentat un pas important, deoarece a contribuit la depăşirea obstacolelor discriminatorii în calea accesului persoanelor cu dizabilităţi la materialele culturale. Persoanele nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau cu dificultăţi de citire au de anul trecut un acces mai facil la cărţi şi la alte materiale tipărite prin creşterea numărului de opere şi de alte obiecte protejate, care sunt disponibile în formate specializate precum Braille, cărţile audio şi tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni. În ţara noastră, Guvernul social-democrat a luat, de asemenea, mai multe măsuri pentru acordarea de suport persoanelor nevăzătoare. În luna septembrie 2018, Asociaţia Nevăzătorilor din România, structură naţională cu statut de utilitate publică, a fost inclusă ca membru cu drepturi depline în Consiliul Economic şi Social. Astfel, cea mai reprezentativă organizaţie din acest domeniu se implică încă de anul trecut, în mod direct, în elaborarea propunerilor de acte normative şi asigură o reprezentare superioară a intereselor tuturor persoanelor cu deficienţă vizuală din România. Anul acesta, chiar ieri, în ultima şedinţă de Guvern, a fost aprobat actul normativ prin care, începând cu această săptămână, persoanele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru achiziţia de echipamente moderne, precum cititor pentru nevăzători, fotoliu rulant activ, proteză audio, elevator, produse asistive pentru desen şi scriere. Un tip de voucher este deja tipărit, deci acestea vor fi primite în zilele următoare. Acest sistem de vouchere reprezintă una dintre modalităţile de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă, pentru că persoanele cu dizabilităţi au un potenţial care trebuie pus în valoare. Pe lângă aceste vouchere, în valoare de până la 23.000 de lei fiecare, angajatorii care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi vor primi o subvenţie lunară în valoare de 2.250 de lei, timp de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată. Este un proiect dezvoltat de guvernarea PSD, în ultimele luni, care este pus în practică pentru a sprijini direct persoanele cu dizabilităţi, inclusiv pe cele cu deficienţe de vedere. Programul se va extinde la copiii şi adulţii cu amputaţii, care vor beneficia, de asemenea, de fonduri pentru proteze de ultimă generaţie. Se poate constata că PSD, deşi nu va mai fi la guvernare, este interesat să asculte şi să rezolve problemele persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră. Interesul meu şi al colegilor de la Partidul Social Democrat este acela de a contribui la îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră cu iniţiative legislative concrete şi pertinente, astfel încât să le oferim condiţii mai bune de viaţă. |
|
||||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Demiterea Guvernului Dăncilă - o oportunitate de dezvoltare pentru România" Joi, 10 octombrie 2019, Guvernul Dăncilă a fost demis în mod democratic, prin votul favorabil dat moţiunii de cenzură. Astfel, s-a pus capăt unei guvernării în care simplificarea, deschiderea, transparenţa, stabilitatea, predictibilitatea, respectul faţă de cetăţeni, profesionalismul, performanţa, încrederea şi echitatea - principii frumos enunţate, la nivel teoretic, în "Programul de Guvernare 2018-2020" al PSD - au fost înlocuite cu opusele lor. "Moştenirea" guvernării PSD lasă România într-o stare de anomie statală. O serie de imperative se nasc la adresa guvernării PSD: unde sunt sutele de kilometrii de autostrăzi? Unde este Autostrada A8? Unde sunt spitalele regionale? Unde sunt investiţiile în infrastructură, transporturi, energie, agricultură etc.? De ce ne pleacă tinerii din ţară? Poate că PSD-ul ar trebui să ne dea răspunsurile înainte să elibereze birourile din Palatul Vctoria şi din ministere. Faptul că moţiunea de cenzură a trecut, nu constituie în nici un caz un motiv de bucurie, ci unul de analiză profundă, în care trebuie stabilite obiective tangibile, astfel încât să putem satisface nevoile cetăţenilor. Responsabilitatea pe care şi-a asumat-o PNL nu este deloc uşoară, având în vedere configuraţia politică din Parlamentul României, dar rămânem fermi în afirmaţiile noastre de a schimba România în bine. PNL a demonstrat că, implicându-se şi găsind înţelegere la toate partidele şi formaţiunile politice din opoziţie, poate opera schimbarea. Nutresc convingerea că PNL nu va iniţia demersuri legislative reprobabile, de genul O.U.G. nr. 13 din domeniul justiţiei sau O.U.G. nr. 114 din domeniul bugetar-fiscal, şi se va concentra pe nevoile stringente ale populaţiei. În fond, nu este vorba despre învingători şi învinşi, ci despre a munci în folosul cetăţenilor, transparent şi cu seriozitate, astfel încât cetăţeanul să se afle în centrul acţiunilor noastre. |
|
||||
|
"PSD sprijină familiile cu copii care doresc să achiziţioneze o locuinţă" Între măsurile benefice luate în ultima perioadă de PSD se înscrie şi o recentă propunere legislativă venită în sprijinul familiilor cu copii care doresc să achiziţioneze o casă. Este vorba despre o iniţiativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării Programului "Prima casă", precum şi pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acestuia. Prin acest demers, PSD lansează un nou program de susţinere, atât pentru tineri, cât şi pentru familiile aflate la început de drum în viaţă, care se adaugă numeroaselor programe adoptate în acest sens, în ultimii trei ani! Programul "O familie, o casă!" oferă familiilor posibilitatea achiziţionării unei locuinţe în condiţii mult mai avantajoase decât cele conţinute în Programul "Prima casă". Astfel, dobânda este fixă pe toată durata creditării şi nu va depăşi 5,5%, iar avansul rămâne de 5%. Cea mai importantă modificare vizează însă eliminarea temerilor existente până acum, conform cărora tinerii care contractau un credit cu o anumită rată şi îşi făceau, în consecinţă, un plan de rambursare, ajungeau peste câţiva ani în situaţia de a nu mai putea plăti, pe fondul creşterii dobânzilor percepute de bănci! Programul "O familie, o casă!" are o largă accesibilitate, deoarece se adresează preponderent persoanelor cu venituri mici. Este relevant în acest sens faptul că nu se pot înscrie în acest program, de exemplu, familiile de două persoane, care au un venit cumulat mai mare de 4.500 de lei. Totodată, pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 lei. O altă noutate a acestei propuneri legislative este cea potrivit căreia beneficiarii vor avea posibilitatea refinanţării creditelor obţinute în cadrul Programului "Prima Casă". De asemenea, pentru a spori interesul instituţiilor bancare şi pentru a majora sumele alocate programului, se va mandata, pe lângă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, şi Fondul Român de Contragarantare. În acest fel, se vor putea emite garanţii în numele şi în contul statului în favoarea băncilor care vor acorda credite persoanelor fizice în vederea achiziţiei unei locuinţe în cadrul Programului. În concluzie, iniţierea acestui nou program demonstrează încă o dată preocuparea PSD pentru îmbunătăţirea vieţii românilor, măsura fiind extrem de stimulativă în vederea determinării tinerilor să rămână acasă şi să-şi facă aici un viitor. |
|
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: "Dublul standard nu trebuie să-şi facă locul în Europa. România trebuie să fie fermă în acest sens, prin vocea noastră, a parlamentarilor PSD" În Europa au fost şi trebuie să fie preocupări din ce în ce mai serioase privind produsele cu dublu standard de calitate. Unele evaluări, aşa cum a fost cea realizată de Centrul Comun de Cercetare, au dovedit că nu toate produsele de pe piaţă au aceeaşi compoziţie cu ceea ce vedem pe ambalaj. Diferenţele de compoziţie ale produselor care intră pe pieţele europene trebuie să fie un subiect tratat mai serios în Europa. De vreme ce suntem egali şi deoarece ne dorim o cooperare onestă pentru un viitor european de succes, trebuie să avem parte de aceleaşi servicii şi produse pe pieţele naţionale. Prin proiectul de modificare a Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale, şi a Directivei 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, respectiv a Directivei 93/13/CEE privind clauzele contractuale abuzive şi a Directivei 98/6/CE privind indicarea preţurilor, legislaţia europeană va face un pas important în tratarea acestei provocări. Un astfel de proiect este binevenit întrucât mai multe ţări europene şi-au manifestat nemulţumirea faţă de astfel de practici neloiale. Polonia, Cehia, Slovacia, şi nu numai, au reclamat faptul că pe pieţele din Europa de Est au pătruns produse alimentare ale unor companii de marcă, dar cu calităţi inferioare celor din Europa centrală. Comisia Europeană are un buget solid pentru consolidarea capacităţilor organizaţiilor consumatorilor pentru a susţine testarea produselor şi pentru a identifica practicile neloiale. Există chiar o dată limită pentru transmiterea de astfel de propuneri, aceasta fiind 6 noiembrie 2019. Instituţiile competente trebuie să încurajeze practicile de testare şi creştere a transparenţei, respectiv corecta informare a societăţii, şi evaluarea caracterului informaţiilor ce provin din aceste evaluări. Ţara noastră face un pas important în a demonstra responsabilitate, bună-credinţă şi verticalitate în Europa, şi pentru a arăta că ne pasă de cetăţenii noştri. De vreme ce contribuim cu tot ce înseamnă istoria, cultura şi potenţialul nostru la viziunea şi viitorul european este normal ca şi noi să aşteptăm acelaşi tratament ca orice alt stat din Europa Centrală şi de Vest. Senatul a adoptat săptămâna trecută proiectul legislativ împotriva standardului dublu. Acesta sancţionează cu amendă de maximum 4% din cifra de afaceri companiile care comercializează produse şi servicii în cazul cărora se constată existenţa dublului standard. România contează în Europa, prin vocile noastre, iar noi, parlamentarii PSD, am arătat permanent că ne pasă. Piaţa internă trebuie să conţină produse şi mărfuri de calitate, aşa cum vedem şi în Europa Centrală şi de Vest. De asemenea, trebuie să susţinem o corectă informare a cetăţenilor cu privire la diferenţierea produselor în ceea ce priveşte costul şi calitatea. Combaterea practicilor incorecte şi neloiale şi avansarea acestei discuţii despre standardul dublu trebuie să fie unul dintre obiectivele noastre. Ţara noastră trebuie respectată, iar cetăţenii românii au dreptul la produse de calitate ca orice alţi cetăţeni europeni. Este datoria noastră să le apărăm acest drept şi să sancţionăm orice practică neloială care este în detrimentul statului român. |
|
||||
|
"«Dura lex sed lex». «După faptă şi răsplată!»" Având în vedere gravitatea infracţiunilor de furt şi furt calificat, împăcarea părţilor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii de clasare în faza de urmărire penală sau de încetare a procesului penal în faza de judecată, nu era posibilă, potrivit vechiului Cod penal. Legiuitorul a acceptat, totuşi, o singură excepţie, care făcea posibilă împăcarea părţilor doar în cazul infracţiunii de furt calificat comisă între soţi sau între rude apropiate, ceea ce presupunea o gravitate mai redusă. Cu toate acestea, artizanii noului Cod penal au făcut posibilă împăcarea părţilor în faza de urmărire penală sau în faza de judecată, până la începerea cercetării judecătoreşti, deşi gravitatea infracţiunilor este deosebit de mare. Astfel, în Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757, din 12 noiembrie 2012, la Capitolul II, punctul 23 al articolului 245 modifică şi completează articolul 231 din noul Cod penal, exonerând de răspundere penală, în cazul împăcării părţilor, nu numai pe autorii faptelor săvârşite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, ci şi pe cei ai faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230. Cu alte cuvinte, începând cu data de 1 februarie 2014, autorii unor infracţiuni de o gravitate deosebită ca furtul simplu (art. 228 noul Cod penal), furtul calificat, săvârşit într-un mijloc de transport în comun, ori în timpul nopţii, de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, sau prin efracţie, escaladare ori prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase şi chiar prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere (art. 229 alin. (1) noul Cod penal), furtul calificat săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional ori de către o persoană având asupra sa o armă (art. 229 alin. (2) noul Cod penal) sau furtul în scop de folosinţă (art. 230 noul Cod penal) pot scăpa de răspunderea penală prin împăcarea părţilor. Profesioniştii dreptului penal arată că, deşi numărul acestor infracţiuni contra patrimoniului este deosebit de mare, în practică, prin posibilitatea de încetare a procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, este încurajată tocmai comiterea acestor infracţiuni. Din aceste considerente, mobilizarea poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor în cazul acestor infracţiuni este foarte mare, necesitând resurse umane şi materiale însemnate, pentru ca, după luni de investigaţii efectuate de organele de urmărire penală, toată munca acestora să fie lipsită de eficienţă printr-o simplă împăcare a părţilor. Este evident că, sub umbrela unor astfel de prevederi legale, inculpaţii care comit asemenea infracţiuni vor avea interesul să se împace doar în cazul celor demontate prin probe certe, existând posibilitatea reală ca, pentru restul fărădelegilor, făptuitorii să rămână nepedepsiţi. Mai mult, în unele dintre situaţii, banalele infracţiuni de furt calificat degenerează în fapte mult mai grave, chiar tâlhării sau omoruri. De altfel, o statistică privind infracţiunea de furt calificat a relevat faptul că, doar în semestrul I al anului 2019, la nivelul Ministerului Public, s-au adoptat soluţii de clasare într-un număr de 3.932 cauze prin împăcarea părţilor, iar în alte 604 cauze prin retragerea plângerii prealabile. Acestea depăşind cu mult numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru această infracţiune, în semestrul I al anului 2019, respectiv 2.871. Conducerea acestei instituţii a sesizat că se înregistrează o tendinţă de scădere continuă a numărului inculpaţilor trimişi în judecată, mai mică însă decât a procentului de creştere a numărului soluţiilor de clasare prin împăcarea părţilor şi retragerea plângerii prealabile şi concluzionează că, prin urmare, criminalitatea în materie nu a scăzut, însă s-a redus fermitatea reacţiei sistemului judiciar faţă de acest fenomen. Din aceste considerente, este imperios necesară modificarea şi completarea corespunzătoare a art. 231 din Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, astfel încât doar faptele de furt, furt calificat şi furt în scop de folosinţă săvârşite între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, să se pedepsească numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor să conducă la înlăturarea răspunderii penale. În celelalte situaţii, chiar dacă va fi dură, legea trebuie aplicată. După faptă şi răsplată! |
|
||||
|
"Daea, oaia şi beleaua din agricultură!" Guvernul ruşinii naţionale a fost demis prin moţiunea de cenzură iniţiată de PNL! În urma lor, guvernele PSD au lăsat o ţară prăduită, săracă şi subdezvoltată, mai îndatorată cu sute de miliarde de lei, cu un deficit comercial de peste 15 miliarde de euro într-un singur an, fără niciun km. nou de autostradă construit de la zero, fără şcoli moderne, fără spitale noi, fără un mediu de afaceri mai puternic. Guvernul ruşinii naţionale a împins cu forţa peste graniţele ţării sute de mii de tineri, care au fugit de ţara lor, coruptă până în măduva oaselor, care sub guvernările PSD nu le-a oferit nicio şansă, nicio perspectivă pentru o viaţă mai bună. În data de 26 mai, românii au dat semnalul cel mai clar că trebuie să scăpăm ţara de PSD, iar în 10 octombrie PNL a început acest proces, prin demiterea celui mai păgubos Guvern din istorie. În prima zi de la instalarea noului Guvern, ţara întreagă are nevoie de un audit până la ultima structură a statului român, care funcţionează din bani publici! Guvernul are această obligaţie faţă de români, adică are datoria să le prezinte oamenilor starea jalnică în care PSD a dus ţara, dezastrul economic din instituţii şi deprofesionalizarea la care s-a ajuns în orice structură etatică. Din păcate, România, una dintre ţările cu cel mai bun potenţial agricol din Uniunea Europeană, a fost pedepsită de PSD să aibă cel mai sinistru ministru al agriculturii, în persoana lui Petre Daea! Trei ani, da, 3 ani neîntrerupţi, pe Petre Daea nu l-a deranjat nicio remaniere, nicio schimbare de Guvern, nici măcar încarcerarea lui Dragnea, ca să facă şi el ceva bun pentru agricultura românească. După ce a fost demis, odată cu Guvernul, se laudă că el este cel care a plătit subvenţii pentru agricultori! Asta da nesimţire. Subvenţiile nu vin de la Daea, ci de la Uniunea Europeană! Daea nu a făcut decât să ceară fermierilor să plătească impozit pe subvenţiile primite de la UE, deşi se lăudase că elimină impozitul pe subvenţii. Dacă ar fi fost corect, Daea ar fi trebuit să ia la mână cele 3 programe de guvernare din ultimii trei ani, pe care le-a scris, şi să-şi ceară scuze fermierilor pentru că nu a făcut nimic pentru investiţiile în domeniul agricol! Scutirile de impozite pentru terenurile lucrate le-a uitat. Stimulente fiscale pentru achiziţia de tractoare sau utilaje nu s-a mai întâmplat! Irigaţii până la tarla nu s-au mai realizat! Depozite noi pentru cereale sau pentru legume şi fructe, astfel încât fermierii să nu mai vândă produsele la capătul tarlalei, la preţ de nimic, nu s-au făcut! Efectivele de bovine au scăzut! Cu Petre Daea ministru, aproape jumătate de milion de porci au fost eutanasiaţi din cauza pestei porcine! PSD ne lasă moştenire încă peste o mie de focare de pestă, pentru care nu a mişcat un deget ca să elimine această epidemie! Sub guvernarea mincinoasă a PSD şi cu o agricultură condusă de Petre Daea, România importă aproape 70% din mâncarea care ajunge pe mesele românilor. Cu Petre Daea la conducerea agriculturii, economia României continuă să exporte materii prime la preţ de nimic şi importă produse finite la preţ de lux şi calitate de dorit. Cu Petre Daea ministru, până şi oaia a suferit! Cred cu toată puterea că viitorul Guvern liberal va acorda toată atenţia sectorului agricol din România, care are un potenţial enorm şi care poate conduce la creşterea economică a ţării noastre, pe baze solide, sustenabile. |
|
||||
|
"Parlamentarii PSD Bacău au avut o contribuţie esenţială la suma importantă obţinută de municipiul Bacău la rectificarea bugetară" Rectificarea bugetară, operată astăzi de Guvernul Viorica Dăncilă, a adus o sumă considerabilă pentru municipiul Bacău, respectiv peste 29 de milioane de lei. Aceşti bani constituie cea mai mare alocare bugetară primită în acest an de către comunităţile locale ale Bacăului, fapt ce reprezintă un succes important al parlamentarilor PSD din judeţ. Reamintim că anterior, cu câteva luni în urmă, municipalitatea băcăuană a mai primit trei milioane de lei, la o altă rectificare. În consecinţă, vorbim, în acest an, de 32 de milioane lei, respectiv 7 milioane de euro, bani daţi de Guvernul PSD municipiului Bacău. Cu această sumă, suntem convinşi că atât Executivul, cât şi PSD Bacău, în ansamblu, şi-au făcut cu prisosinţă datoria faţă de cetăţenii din capitala reşedinţă de judeţ. Aşteptăm ca primarul municipiului Bacău să fie mulţumit şi recunoscător pentru această rectificare bugetară importantă şi să folosească banii în mod judicios, pentru a finaliza proiectele şi programele angajate în faţa oamenilor. Populaţia municipiului Bacău trebuie să ştie că parlamentarii PSD nu vor abandona dezvoltarea oraşului, ci, din contră, o vor susţine şi în perioada următoare. Ne-am bătut şi am obţinut această rectificare bugetară pentru municipiul Bacău şi o vom face de fiecare dată! |
|
||||
|
Doamna Georgeta-Carmen Holban: "Paşi apreciabili pentru creşterea calităţii serviciilor de sănătate adresate românilor" În calitate de membru în Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, apreciez în mod deosebit activitatea conducerii de până acum a Ministerului Sănătăţii. Atât eu, cât şi colegii din comisie am avut o colaborare exemplară cu conducerea Ministerului Sănătăţii, cât şi cu doamna ministru Sorina Pintea, şi consider că a fost unul dintre ministerele cu rezultate deosebite în aceşti ani ai guvernării PSD. În mod evident, 2019 a fost cel mai bun an din punct de vedere al investiţiilor pentru sănătatea românească după 1990, iar rezultatele sunt palpabile şi de necontestat. Majorarea bugetară pentru Sănătate a fost cu 12%, faţă de anul trecut, iar bugetele propuse pentru MS şi CNAS au ajuns, în acest an, la 4,84% din PIB. Îmbunătăţirea serviciilor sistemului sanitar public a fost principala prioritate a Ministerului Sănătăţii în acest an. Cea mai mare creştere bugetară a fost reprezentată de cheltuielile pentru investiţii, unde s-au alocat 1.183.535 mii lei, faţă de 193.422 mii lei în anul 2018. Majorări reprezentative au fost şi la sumele destinate cabinetelor medico-sociale, unde standardul de cost a crescut, în acest an, de la 11.285 lei/an/pat, la 20.986 de lei. Un alt capitol semnificativ a fost reprezentat de sumele utilizate pentru proiectele cu fonduri externe nerambursabile, care au crescut cu peste 85%. De asemenea, pentru programele de sănătate şi celelalte acţiuni prioritare, în acest an, bugetul a fost majorat cu 24%. Trebuie să reamintesc şi majorările salariale consistente acordate de Executiv în acest an rezidenţilor şi altor categorii de personal din cabinetele de medicină sportivă şi cabinetele şcolare. Guvernul PSD a alocat o atenţie deosebită Sănătăţii, fapt reflectat prin sumele alocate acestui sector vital, în ultimii trei ani! Paşii făcuţi, în ceea ce priveşte creşterea calităţii serviciilor de sănătate adresate populaţiei, au fost apreciabili şi cred că românii le-au remarcat la adevărata lor dimensiune. |
|
||||
|
"În România anului 2019, în luna în care am sărbătorit Ziua Mondială a Educaţiei, profesorii strigă disperaţi după ajutor. Educaţia nu poate fi făcută cu cadre didactice bătute de elevi sau părinţi!" De câţiva ani, ascundem sub preş probleme ale sistemului de învăţământ românesc, care amintesc de Evul Mediu. Nu putem să nu observăm că în anul 2019, în România, profesorii sunt bătuţi în clase de elevi sau pe holurile şcolilor, de părinţi. Am răsfoit la întâmplare câteva titluri din ziare. "O profesoară de la o şcoală dintr-o comună este umilită de elevii săi de clasa a VIII-a. Este bătută cu palma, de mai multe ori, i se vorbeşte urât, nu este lăsată să iasă din clasă. Totul este filmat şi elevii se distrează, ba chiar sunt mândri de ceea ce au făcut!" Pare că orice se poate întâmpla în clasă, iar aceia nu sunt decât nişte copii. Merg mai departe. "O învăţătoare din judeţul Călăraşi a fost bătută de mama unor elevi, în şcoală, părintele fiind nemulţumit că unul dintre copiii săi a primit calificativul «insuficient». "Recent, o profesoară din Braşov a fost ameninţată de elevi şi i s-au cântat marşuri funebre." Nimic nu justifică un astfel de gest! Nimic, niciodată! Poate veţi spune - dacă profesorii ar fi ştiut să impună respect, ar fi fost trataţi cu respect! Da, dar să impui respect fără sprijinul legii, a devenit astăzi o misiune aproape imposibilă! Sindicaliştii din învăţământ precizează, pe bună dreptate, că proiectul de lege prin care cadrele didactice sunt protejate şi beneficiază de statut de autoritate publică nu reprezintă un moft, ci o necesitate a sistemului educaţional. Oare nu suntem datori cu toţii să veghem ca şcolile să fie sigure pentru angajaţii din educaţie, aşa cum vrem siguranţă şi securitate pentru copiii care trec pragul şcolilor? Prin urmare, este nevoie de o lege pentru protecţia cadrelor didactice. Sindicaliştii din învăţământ solicită Parlamentului să urgenteze votarea proiectului de lege prin care cadrul didactic să capete statutul de autoritate publică, ceea ce ar face ca pedepsele pentru agresori să fie mult mai mari şi să descurajeze astfel de comportamente. Trebuie să fim conştienţi că, dacă noi nu aplicăm măsuri pentru a-i descuraja pe agresori, transformăm şcoala într-un loc în care pericolul poate fi la orice pas! |
|
||||
|
"Problema dublului standard trebuie rezolvată!" Problema dublului standard de calitate a fost descoperită în mai multe state membre. Potrivit unor studii prezentate în Parlamentul European, de Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului, problema diferenţelor de calitate între produse, în funcţie de statul membru sau de regiunea sau localitatea în care sunt comercializate, poate fi constatată în următoarele situaţii:
În aceste condiţii, producătorul sau furnizorul de servicii desfăşoară toate aceste activităţi fără a aduce la cunoştinţa consumatorului în mod clar, insistent, transparent şi fără avertizare că produsul/serviciul în cauză s-a transformat în alt produs, cu o compoziţie, greutate, calitate sau alte caracteristici asociate diferite. Astfel, se creează o situaţie în care un consumator care se află pe teritoriul unei alte ţări, spre exemplu, în România, nu are certitudinea că un produs sau serviciu, ale cărui caracteristici le cunoaşte din ţara sa de origine, este identic cu produsul pe care îl cumpără în statul în care se află în momentul de faţă. Analizele efectuate în România au scos la iveală că unele produse comercializate, deşi sunt sigure, au o calitate mai slabă decât aceleaşi produse cu acelaşi ambalaj din Europa de Vest. Acest lucru variază de la o cantitate mai mică de carne în produsele din carne până la mai puţină cacao în ciocolată, lipsa portocalelor în sucul de portocale şi înlocuirea zahărului cu sirop sau îndulcitori artificiali sau mai puţină substanţă activă în produsele farmaceutice sau detergenţi. Au fost efectuate teste din care a rezultat că peştele pane conţinea mai puţin peşte decât în Austria - 58% prin comparaţie cu 65%. În sucul de portocale nu au fost folosite portocale, în timp ce sucul vândut în Germania conţinea 3% concentrat de portocale. Teste similare au arătat situaţii similare şi în conţinutul de substanţă activă din detergenţii pentru piaţa vest-europeană, mai multă substanţă activă, faţă de piaţa est-europeană, deşi detergentul avea acelaşi ambalaj pe ambele pieţe. În ceea ce priveşte combaterea dublului standard de calitate a produselor de consum, în actele normative trebuie să se precizeze că faptul de a comercializa un produs sau serviciu ca fiind identic cu acelaşi produs vândut în alte state membre, în condiţiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziţie sau caracteristici diferite nejustificate, constituie o practică înşelătoare. |
|
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - păstrarea acestui portofoliu ar trebui să constituie o prioritate pentru România!" Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, MRP, a ajuns la aproape 3 ani de activitate, respectiv perioada cuprinsă între ianuarie 2017 şi octombrie 2019. Rolul MRP este de a iniţia, a organiza sau a sprijini orice acţiuni considerate necesare şi oportune pentru păstrarea, afirmarea şi promovarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor de pretutindeni. Potrivit ultimelor date, furnizate de reprezentanţele diplomatice ale României în afara graniţelor, sunt aproximativ 9,6 milioane de români care trăiesc în comunităţile istorice şi în diaspora. Ce putem face şi stă în puterea noastră este să asigurăm o mai bună legătură cu românii noştri de pretutindeni, o legătură de care avem cu toţii nevoie, atât ei, cât şi noi, cei rămaşi acasă. În aceste condiţii, păstrarea acestui portofoliu ar trebui să constituie o prioritate pentru România. Pentru românii noştri de peste hotare, proiectele MRP trebuie să continue, întrucât vorbim despre programe care vin în sprijinul conaţionalilor noştri, care, aşa cum spunem noi ardelenii, sunt oameni faini, pregătiţi, deştepţi, oameni care, acolo unde se află, scriu istorie. Sunt oameni pe care am avut onoarea să îi cunosc, oameni care mi-au spus cât de important este pentru ei să simtă că ţara noastră nu i-a uitat. Ei sunt România, în orice colţ de lume s-ar afla. Raportul de activitate al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care poate fi consultat pe site-ul instituţiei, fiind prezentat public, reprezintă dovada în cifre a muncii depuse în cei aproape 3 ani de activitate. Dincolo de cifre, vorbim însă despre oameni care au nevoie de o conexiune directă cu ţara de origine, care au nevoie de reprezentare dincolo de orice, de sprijin şi de contact cu tot ceea ce se întâmplă în ţară. De altfel, pentru prima dată pe durata unei preşedinţii rotative a Consiliului Uniunii Europene, România a organizat, la iniţiativa MRP, o reuniune informală la nivel ministerial în domeniul politicilor pentru diaspora, precum şi două reuniuni la nivel de experţi - în Bacău şi Craiova). În urma celor trei reuniuni, participanţii s-au pus de acord asupra necesităţii ca tematicile legate de diaspora să fie dezbătute şi în viitor la nivel european şi să ocupe un loc important pe agenda următoarelor preşedinţii rotative. Dincolo de ceea ce înseamnă instituţional un minister, pentru mine această perioadă a reprezentat ceva mai presus de o funcţie, a reprezentat o conexiune reală cu românii noştri de peste hotare, a fost ceva de suflet. Bucuria a fost imensă ori de câte ori am avut posibilitatea să întâlnesc români, conaţionali de-ai noştri, atât din diaspora, cât şi etnicii din comunităţile istorice. Fiecare strângere de mână, fiecare privire mi-a dat încă o dată încrederea că, indiferent de locul unde se află, bucuria, dragostea şi menţinerea legăturii cu ţara de origine, România, sunt foarte importante. Aşadar, păstrarea acestui portofoliu ar trebui să fie o prioritate în contextul în care ne aflăm, dar şi pentru că acest minister s-a implicat activ în comunităţile de români, pentru că românii noştri plecaţi din ţară trebuie să ştie că România nu i-a uitat şi are mare nevoie de ei! Le mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte pentru toate momentele minunate trăite în aceşti aproximativ 2 ani şi, indiferent de poziţia mea socială de acum înainte, în momentul în care voi fi într-una din ţările în care am fost la întâlnirile cu ei, voi încerca să îi caut. Sunt convinsă că o să fiu primită cu aceeaşi bucurie, nu doar ca ministru. M-aş bucura să îi văd şi aici, acasă, şi să îmi spună "m-am întors acasă". Pentru mine acest lucru ar fi cea mai mare bucurie! |
|
||||
|
"Medicina de familie, tratată mereu cu «ocaua mică»" Am atras de mai multe ori atenţia că România se află printre ultimele locuri din Europa în ceea ce priveşte reţeaua medicinei de familie. În toate ţările civilizate, aceasta este privită cu responsabilitate, ca prima verigă a unui sistem sanitar funcţional, cu cea mai mare adresabilitate. Un sistem de asistenţă medicală primară funcţional înseamnă prevenţie, înseamnă mai puţini pacienţi care ajung în ambulatoriile de specialitate, la spital sau la unităţile de primiri urgenţe. Înseamnă, în egală măsură, pacienţi supravegheaţi care îşi primesc tratamentul şi care sunt îndrumaţi spre consult de specialitate, imediat ce sunt observate anumite simptome. La finalul săptămânii trecute, medicii de familie din România s-au întâlnit şi au dezbătut din nou pe marginea problemelor cu care se confruntă. Cea mai serioasă rămâne, de ani de zile, subfinanţarea, pentru că cei care s-au aflat la Palatul Victoria au refuzat să înţeleagă că alocările pentru medicina de familie sunt o investiţie, şi nu o cheltuială. Cele peste 11.000 de cabinete ale medicilor de familie primesc fonduri insuficiente, lucru recunoscut chiar de Ministerul Sănătăţii. În plus, veniturile personalului medical din asistenţa primară sunt mult mai mici decât cele ale medicilor şi asistenţilor care lucrează în spitale sau în alte segmente ale sistemului public de sănătate, ceea ce înseamnă o inechitate şi o discriminare. Studiile realizate de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie arată că, pentru o funcţionare corectă a sistemului, ar fi necesară alocarea unui procent de minimum 9% din Fondul Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. În prezent, în România, procentul alocat medicinei de familie nu depăşeşte 6% din totalul fondurilor alocate sănătăţii şi reprezintă mai puţin de jumătate faţă de media europeană de 13%. Mai mult, tinerii medici, cei care ar putea intra în sistem, nu beneficiază de nicio facilitate pentru dotarea cabinetelor, pentru amenajarea acestora, în ciuda numeroaselor promisiuni. Una dintre ultimele variante vehiculate a fost accesarea unor credite din care să-şi plătească inclusiv asistenta medicală, fapt nemaiîntâlnit în Europa. Pe fondul lipsei de atractivitate, criza de medici de familie nu a mai putut fi evitată în România. A devenit o realitate care se adânceşte în fiecare zi. Sunt peste 500 de comunităţi, în special rurale, care nu au medic de familie. Numărul medicilor de familie, raportat la 100.000 de locuitori, devine tot mai mic, iar în următorii ani, lucrurile se vor complica şi mai tare, în condiţiile în care media de vârstă a acestei categorii de specialişti este 55 de ani. Mă întreb şi vă întreb - cum va arăta asistenţa primară peste 10-12 ani, când aceşti oameni vor ieşi la pensie? Este o întrebare pe care, se pare, doar noi ne-o punem, nu şi cei care ar trebui să fi luat decizii în baza unor previziuni. Responsabilii din Ministerul Sănătăţii par să nu se uite nici pe statistici, nici pe analize, aşa că, au decis pentru acest an să scoată la rezidenţiat, pentru medicii de familie, cu 300 de locuri mai puţine decât anul precedent. În faţa unor astfel de evidenţe, nu îţi rămâne decât să te întrebi, din nou - iresponsabilitate crasă, incompetenţă, sau, pur şi simplu, rea-voinţă? Indiferent care ar fi răspunsul, probabil câte ceva din fiecare, un lucru este cert - cei care au de suferit sunt pacienţii, cărora li se îngrădeşte accesul la servicii medicale, garantat de Constituţie. Tot ei au de suferit din cauza numărului mic de medici, care sunt nevoiţi să consulte tot mai mulţi pacienţi. Ţinând cont de toate acestea, poate că a venit momentul să se renunţe la "ocaua mică", atunci când vine vorba despre medicina de familie, să fie tratată cu responsabilitate, aşa cum românii, indiferent că vorbim despre pacienţi sau despre cadrele medicale, au şi ei dreptul! |
|
||||
|
"Guvernul românilor sau «guvernul meu»?" Ziua de 10 octombrie 2019 va fi cunoscută, de acum încolo, ca "joia neagră a guvernării României". Ceea ce s-a întâmplat atunci, cu ajutorul unor persoane rău-voitoare şi cu interese personale clar conturate, a contribuit la începutul sfârşitului dezvoltării României. În primul semestru al anului 2019, România a înregistrat o creştere economică de 4,7%, în timp ce media europeană a fost de 1,5%. De la preluarea guvernării de către PSD, în 2017, rata de ocupare a populaţiei a crescut de la 66,3%, cât a fost în 2016, la 69,9% în 2018. De asemenea, salariul brut pe lună a crescut de la 2.809 lei, cât era în 2016, pe vremea Guvernului zero, la 4.981 lei/lună în august 2019, pe timpul guvernării PSD. Să nu mai vorbim despre punctul de pensie, care a ajuns la 1.265 lei în 2019, faţă de 871 de lei, cât a fost în 2016. Desigur, acestea sunt doar câteva exemple cu care pot veni în faţa dumneavoastră, care să susţină faptul că guvernarea PSD din 2017 până acum a avut doar rezultate economice pozitive şi care au demonstrat că într-adevăr, Partidul Social Democrat a guvernat pentru români! Mai mult decât atât, însăşi Majestatea Sa, Principesa Margareta, a afirmat zilele acestea că avem o creştere economică incredibilă în fosta jumătate comunistă a continentului, iar România este una dintre economiile cu cea mai rapidă creştere din Europa. Toate aceste lucruri s-au realizat în timpul guvernării PSD, dar iată că foamea de putere după 7 ani de opoziţie şi-a spus cuvântul săptămâna trecută. În ciuda tuturor statisticilor care atestă evoluţia României, există persoane care contestă acest lucru, doar ca să prindă o bucată din "putere". Însă aceste persoane uită că, odată cu puterea, vine şi o mare responsabilitate, iar ei nu sunt pregătiţi pentru a prelua guvernarea. Oare, tăierile de pensii şi salarii, renunţarea la voucherele de vacanţă şi disponibilizarea a 400.000 de bugetari să fie singurele soluţii pentru a repara ceea ce a făcut acest guvern "toxic"? Sper, pentru binele românilor, ca aceste soluţii să nu se regăsească în noul program de guvernare. Totodată, evenimentele din ultimele zile accentuează lipsa de pregătire a fostei opoziţii de a guverna. Guvernul "toxic" a fost dat jos, iar acum se amână numirea unui nou prim-ministru. Unde era graba de săptămâna trecută pentru instalarea "guvernului meu"? De asemenea, o altă problemă cu care se confruntă România este iresponsabilitatea de care dă dovadă preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, prin declararea "războiului" contra PSD şi implicit sutelor de mii de membri ai PSD din ţară. În loc să fie garantul unităţii naţionale, aşa cum prevede Constituţia, el se declară în război cu PSD şi vrea desfiinţarea celui mai mare partid social-democrat din ţară. Din păcate pentru noi, dar mai ales pentru românii care ne-au oferit încrederea în 2016, lucrurile vor lua o întorsătură greşită. Curând, românii vor simţi pe pielea lor ce înseamnă o guvernare liberală şi vor realiza cine a muncit şi a luat orice măsură doar în interesul cetăţenilor, şi nu în interes personal! |
|
||||
|
"Preşedintele Iohannis blochează sistemul sanitar În acest moment, la Cotroceni avem un preşedinte confuz, încâlcit şi depăşit de situaţia ţării. Klaus Iohannis ratează din nou şansa de a fi decent, alegând să-şi pună interesul electoral personal mai presus de responsabilitatea constituţională de a-şi reprezenta cu demnitate şi onoare ţara. Prin refuzul de a aplica decizia Curţii Constituţionale şi a numi un ministru interimar la Educaţie, Klaus Iohannis pune în pericol o generaţie întreagă de tineri medici care nu vor putea susţine la timp examenul de rezidenţiat. Pentru că nu există un ministru, Ordinul privind modul de organizare a examenului de rezidenţiat nu poate fi semnat. Preşedintele Iohannis ignoră nevoia de medici şi servicii medicale de calitate, şi blochează cu bună ştiinţă accesul celor 8.000 de tineri absolvenţi la sistemul medical. În acest sens, pentru o normalizare a situaţiei, Guvernul a luat decizia fermă de amânare a Concursului naţional de intrare în rezidenţiat, pentru data de 8 decembrie 2019. Conform Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, Ministerul Sănătăţii organizează Concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiat pe locuri şi pe posturi, în sesiune unică, în trimestrul IV al fiecărui an, iar conform calendarului stabilit anul trecut, în data de 17 noiembrie 2019 trebuia să se desfăşoare sesiunea din anul acesta. Ministerul Sănătăţii organizează această admitere în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale, care presupune elaborarea a 7 ordine de ministru, 3 dintre acestea fiind comune Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei Naţionale. Primul dintre ordinele comune vizează aprobarea Metodologiei pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat. Prin cel de-al doilea se desemnează comisia comună centrală şi comisiile locale pentru organizarea concursului de rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea noiembrie 2019, conform art. 7 din H.G. nr. 899/2002, iar în cel de-al treilea se aprobă cifra de şcolarizare la rezidenţiat. Ministerul Sănătăţii a întocmit toate actele necesare, dar, având în vedere că la Ministerul Educaţiei Naţionale nu a fost numit un ministru sau ministru interimar, se află în imposibilitatea de a emite aceste acte normative. Deşi am sperat să nu ajungem în această situaţie şi am sperat că vom avea un ministru al educaţiei, în baza propunerii transmise de premier preşedintelui României, iată că ne vedem nevoiţi să luăm o decizie de amânare a concursului pentru binele celor care doresc să se specializeze pentru a-şi îngriji şi ajuta semenii. Jocurile politice nu trebuie să afecteze sănătatea. Sănătatea nu are culoare politică! În final, îi solicit preşedintelui Iohannis să nu-i mai mintă pe români! Domnule preşedinte, faceţi comparaţia cu "Guvernul dumneavoastră!" Nu aţi făcut nimic pentru români. Nu aveţi niciun proiect notabil pentru România. Au trecut 5 ani degeaba. "Nimic" este titlul raportului dumneavoastră de activitate! |
|
||||
|
"Fericirea fostei opoziţii distruge România" PNL, USR, Pro România, ALDE şi PMP au înfrânt! Toate aceste partide care au fugit de construcţie şi solidaritate, în cei trei ani cât au stat în opoziţie, au scris o nouă filă în istoria neagră a României, prin sistarea proiectelor de ţară ale guvernării PSD. Prin potopul funest şi distructiv de minciuni, intoxicări, scenarite şi dezinformări, au reuşit să-i atragă de partea lor pe unii dintre colegii noştri şi să le obţină sprijinul concretizat prin votul de blam dat Cabinetului Dăncilă la moţiunea de cenzură de săptămâna trecută. Numai că, din fericire pentru PSD, doar pe câţiva dintre foştii noştri colegi social-democraţi i-au păcălit, la fel ca şi pe anumite segmente ale opiniei publice! Românii de bună-credinţă nu îi băgă în seamă, nu îi vor gratula cu voturile mult dorite la viitoarele confruntări electorale, ci doar vor reacţiona prompt în momentul în care toate veniturile le vor fi ciuntite, conform promisiunilor făcute de majoritatea liderilor PNL, încă de acum două luni, când preluarea guvernării era doar un vis. Românii de bună-credinţă nu îi vor gira niciodată prin votul lor nici pe cei de la USR, cei care nu au timp să-şi fixeze o identitate politică proprie, fiind mult prea prinşi să bombardeze toate categoriile sociale cu ştiri false! Nu vreau să intru în prea multe amănunte în ceea ce priveşte acest partiduleţ ameţit de visul acaparării puterii, ci doar constat o totală lipsă de scrupule şi de respect, precum şi o foarte mare lejeritate să afirmi, spre exemplu, că Programul Naţional de Dezvoltare Locală, prin intermediul căruia în ultimii ani s-au construit mii de şcoli, grădiniţe, săli de sport, lucrări de infrastructură, aducţiuni de apă potabilă şi reţele de canalizare, nu este oportun pentru România! Ba mai mult decât atât, cei de la USR i-au cerut preşedintelui Iohannis, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, eliminarea PNDL. O astfel de remarcă nu reprezintă doar un afront adresat miilor de primari din ţară care au muncit pentru realizarea acestor proiecte, ci şi milioanelor de români care beneficiază de banii alocaţi de Cabinetul Dăncilă, pentru ca satele noastre să ajungă la nivelul celor din ţările dezvoltate ale Uniunii Europene! Însă, de ce le-ar păsa celor de la USR, dacă ei sunt preocupaţi doar de minciună, dezinformare şi distrugere, nu de solidaritate, construcţie şi adevăr, aşa cum ar fi normal?! Să nu uităm că USR nu s-a sfiit ca în anumite momente să se poziţioneze şi să lupte împotriva intereselor românilor şi chiar ale României! Aceeaşi întrebare retorică privind moralitatea şi consecvenţa politicienilor probabil că majoritatea românilor şi-o pun şi în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi senatori şi deputaţi de la ALDE, până mai ieri partenerii PSD de guvernare! Să nu mai luăm în discuţie nici aşa-zisa corectitudine şi verticalitate principială a foştilor noştri colegi social - democraţi, cuprinşi de mirajul unui melanj ideologic servit de Victor Ponta, cu care i-a atras la Pro România! Chiar dacă, cel mai probabil, nu va mai accede niciodată în Parlament, pentru că nu ar mai trece pragul electoral, conform tuturor sondajelor de opinie realizate de la finele lui 2016 şi până în prezent, şi PMP se alătură celor care au votat, cot la cot, nu doar moţiunea de cenzură, ci s-au exprimat clar şi răspicat, anterior, şi împotriva majorării salariilor, pensiilor şi alocaţiilor copiilor! Cu toate acestea, în ciuda jocurilor funeste de culise care au dus la îndepărtarea PSD de la guvernare, partidul nostru rămâne în continuare cea mai puternică formaţiune politică din România. Sunt convins că Partidul Social Democrat va găsi resursele necesare, după cum a făcut-o şi în trecut, când a mai ocupat băncile opoziţiei în Parlament, şi le va crea românilor un viitor mai bun, nu în viitorul mult prea îndepărtat, ci cel de după alegerile prezidenţiale din noiembrie. Noi, cei de la PSD, suntem şi mai uniţi, mai determinaţi, mai ambiţionaţi să luptăm pentru victorie, pentru ţară şi pentru fiecare român! |
|
||||
|
"Ziua Mondială a Alimentaţiei" În fiecare an, la 16 octombrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, FAO, marchează Ziua Mondială a Alimentaţiei, aceasta fiind ziua înfiinţării FAO, în 1945, la Quebec, în Canada. Adunarea Generala a ONU a decis, în 1980, marcarea Zilei Mondiale a Alimentaţiei, considerând că "alimentaţia este o nevoie fundamentală a omului şi o condiţie necesară supravieţuirii şi prosperităţii fiinţei umane". Scopul consacrat acestei zile este de a face cunoscute problemele sectorului alimentar în lume şi de a spori solidaritatea în lupta împotriva foamei, malnutriţiei şi a sărăciei. Evenimentele sunt organizate în peste 150 de ţări. Schimbările climatice, degradarea accelerată a mediului natural şi cataclismele naturale tot mai frecvente sunt de natură să ne îngrijoreze în privinţa asigurării securităţii alimentare la nivel global. Cu astfel de fenomene se confruntă şi România, ceea ce necesită măsuri urgente de reabilitare a sectorului agricol şi al zootehniei. Nivelul de subalimentare a crescut în lume din cauza crizei economice mondiale din 2008-2009 şi afectează în prezent peste un miliard de persoane, adică a şasea parte din populaţia lumii, conform unui raport publicat de ONU. În prezent, la fiecare 5 secunde un copil moare de foame pe planeta noastră. Cea mai mare parte a persoanelor subnutrite provin din regiunea Asia-Pacific, urmând cele din Africa subsahariană, America Latină, apoi cele dintr-o regiune cuprinzând Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Chiar şi în ţările dezvoltate, 15 milioane de persoane suferă de foame. Criza alimentară provoacă exodul masiv al populaţiei sărace din zonele amintite, către ţările dezvoltate, deopotrivă cu conflictele armate aflate în curs. Să înţelegem mai profund această tragedie, aş pune o întrebare - câţi dintre noi au fost vreodată disperaţi la gândul că nu întrevăd nicio perspectivă imediată pentru procurarea hranei? În astfel de cazuri, disperarea ia locul lucidităţii, iar moralitatea dispare. Foamea cronică produce abrutizarea şi dezumanizarea la modul absolut. Dar aceste constatări nu sunt menite doar să ne îngrijoreze, ci să ne provoace la atitudine, la angajare, la hotărâri care să determine gesturi concrete, din partea întregii lumi civilizate, pentru a veni neîntârziat în ajutorul celor condamnaţi la suferinţă şi la moarte prin inaniţie. Ajutorarea celor peste un miliard de oameni care supravieţuiesc cu mai puţin de un dolar pe zi presupune nu numai măsuri sociale. Programele de care au nevoie aceste populaţii trebuie să includă planuri de creştere economică, politici macroeconomice de stabilizare, reforme structurale, creşterea nivelului de educaţie, reabilitarea mediului natural din zonele afectate. Copiii flămânzi, adevărate schelete ambulante, femei şi bătrâni cu coastele la vedere şi ochii ieşiţi din orbite mor de foame sub ochii noştri. Avem ceva să ne reproşăm? Sunt convins că da! Undeva, în lume, o mulţime de oameni flămânzi şi disperaţi aşteaptă ajutorul nostru. Câteva iniţiative din partea noastră ar fi salvatoare pentru mulţi dintre ei. Chiar şi însuşindu-ne din înţelepciunea lui Mahatma Gandhi, care spunea că "tot ce mâncăm peste strictul necesar, furăm din stomacul săracilor". |
|
||||
|
"Un moment decisiv pentru stabilitatea României" După trei ani de luptă împotriva maşinăriei PSD, pornită să distrugă ţara, s-a reuşit, prin ralierea forţelor din opoziţie, o victorie de anvergură, care anunţă un nou început. Moţiunea a avut finalitatea scontată, reuşind să adune în jurul său opoziţia parlamentară, graţie efortului liberalilor şi sprijinului şefului statului, preşedintele Klaus Iohannis. Începe perioada de reconstrucţie, pentru care PNL rămâne deschis colaborării celor care au susţinut moţiunea. Nu trebuie să uităm că, deşi Guvernul PSD a picat, acest partid deţine încă frâiele puterii. În aceste condiţii, PNL este pregătit să îşi asume guvernarea, cu toate riscurile aferente acestui gest. Într-o Românie distrusă de PSD, ştim că acest act va fi foarte dificil. Pentru PNL, miza o reprezintă asigurarea stabilităţii ţării. Priorităţile noastre sunt foarte clare: România are nevoie de stabilitate internă, pentru a asigura buna funcţionare a statului şi pentru a corecta măsurile aberante luate de PSD, inclusiv pentru elaborarea bugetului pentru anul viitor. A doua prioritate este onorarea obligaţiilor asumate la nivel extern şi propunerea unui comisar european capabil să reprezinte competent România şi să fie bine primit la Bruxelles. Cea de-a treia prioritate o constituie reclădirea relaţiilor de încredere cu UE şi partenerii euroatlantici, prin reaşezarea României pe făgaşul statului de drept, respectarea acordurilor asumate şi urmarea căii proeuropene. Lupta contra PSD nu s-a încheiat, nici din partea noastră, nici din partea celorlalte partide de opoziţie. Diligenţele pe care le facem pentru revenirea ţării la normalitate au nevoie însă de validarea cetăţenilor, la viitoarele alegeri, pentru realizarea unei majorităţi puternice în Parlament. Doar aşa poate fi susţinut un guvern care să construiască acolo unde PSD şi ALDE au distrus. De aceea, opoziţia este obligată să reconsolideze România! |
|
||||
|
"PSD va continua să susţină din Parlament măsurile bune pentru români!" Cu toate că PSD nu va mai fi la guvernare, pentru a se asigura că vor fi îndeplinite toate măsurile şi programele pentru creşterile de venituri, susţinerea antreprenorilor şi realizarea de investiţii, parlamentarii social-democraţi vor lupta pentru susţinerea fiecărei legi prin care creşte nivelul de trai al fiecărui român. PSD va sancţiona fiecare abatere a PNL-USR care va pune în pericol programele naţionale de dezvoltare locală, majorările de pensii şi salarii de anul viitor şi programele start-up pentru tinerii antreprenori. Toate măsurile de guvernare anunţate de PNL şi USR, ca alternativă la actuala guvernare, anunţă tăieri şi ameninţări pentru largi categorii profesionale. Premierul pregătit de Iohannis anunţă concedieri masive, oprirea majorărilor de pensii şi creşterea semnificativă a impozitelor pe salarii, inclusiv în mediul privat şi inclusiv la IT-işti. Unul din 3 bugetari va rămâne pe drumuri. Florin Cîţu, pregătit de PNL pentru Ministerul Finanţelor Publice, anunţă desfiinţarea voucherelor de vacanţă, a sporurilor şi primelor, precum şi impozitarea suplimentară a bugetarilor. Andrei Caramitru de la USR ameninţă şi el cu disponibilizări masive în sectorul public şi cu dosare DNA făcute bugetarilor. PSD este singurul adversar real al lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale. Toate celelalte partide sunt în barca lui Iohannis. Moţiunea de cenzură a arătat clar că toate partidele din opoziţie s-au aliniat în spatele lui Iohannis. Partidele lui Barna, Diaconu, Paleologu au făcut ceea ce le-a cerut Iohannis. PSD este singurul adversar al lui Iohannis şi singurii parlamentari pe care Iohannis nu-i controlează. Singura şansă pentru ca măsurile de austeritate să fie oprite este revenirea PSD la guvernare, după alegerile parlamentare de anul viitor. |
|
||||
|
"Măsuri urgente care trebuie implementate de Guvernul liberal" Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură, iar singurul partid politic responsabil, care şi-a anunţat intenţia de a guverna în aceste momente dificile, este Partidul Naţional Liberal. Aşa cum a afirmat şi preşedintele Klaus Iohannis, acest guvern va fi un guvern de tranziţie, deoarece PNL va primi adevărata legitimitate de la cetăţeni cu ocazia alegerilor parlamentare de anul viitor. Chiar dacă PNL va guverna ţara în anul care urmează, neavând în Parlament o majoritate liberală, acest lucru nu înseamnă că Guvernul nu trebuie să nu pună în aplicare mai multe măsuri, prin care să corecteze erorile majore făcute de PSD. PNL trebuie să înceapă să repare stricăciunile făcute de PSD şi de cele mai slabe guverne din istoria post-decembristă. Înainte de toate, chiar dacă bugetul este făcut praf, iar deficitul bugetar a urcat la 27 de miliarde de lei în numai 10 luni, Guvernul PNL trebuie să deblocheze de urgenţă toate şantiere blocate de PSD, adică să reînceapă lucrările la autostrăzi, la centuri ocolitoare, la modernizarea de căi ferate, la renovarea de şcoli şi spitale. Va fi o sarcină extrem de grea, atâta vreme cât PSD a epuizat aproape toate resursele financiare ale statului. În al doilea rând, Guvernul PNL trebuie să aibă curajul să redea încrederea în instituţiile statului român. Creşterea performanţei instituţiilor, curăţarea acestora de activişti de partid care iau salarii şi nu muncesc, restabilirea colaborării între autorităţi, debirocratizarea şi informatizarea relaţiilor cu cetăţeanul trebuie să fie procese demarate în cel mai scurt timp. Instituţiile publice funcţionează pe banii cetăţenilor şi trebuie puse să muncească în interesul cetăţenilor. De asemenea, Guvernul PNL are obligaţia de a face cunoscut cetăţenilor dezastrul lăsat în urmă de incompetenţii din PSD. Oamenii trebuie să ştie cum şi-au bătut aceştia joc de banii publici şi în ce situaţie au dus ţara. Altfel, există riscul ca unii să creadă incorect că Dăncilă a fost un prim-ministru bun! Nu în cele din urmă, Guvernul liberal trebuie să elimine toate acele acte normative care au scumpit viaţa românilor şi care au erodat standardul de viaţă. Rezolvarea transportului pentru elevi, tipărirea manualelor şcolare, organizarea examenului de rezidenţial, trimiterea de proiecte la Bruxelles, pentru a atrage fondurile gratuite, sunt alte provocări la care noul guvern trebuie să găsească urgent soluţii. Am toată încrederea că, în numai câteva luni, românii vor face diferenţa între incompetenţa PSD din ultimii 7 ani şi jumătate şi România normală şi prosperă adusă de PNL! |
|
||||
|
"Democraţia a triumfat, PSD a plecat!" Ziua de joi, 10 octombrie 2019, va rămâne o zi istorică pentru democraţia românească post-decembristă. Va fi amintită ca ziua în care poporul român, prin reprezentanţii săi, a trimis acasă cel mai slab guvern pe care l-a avut vreodată această ţară. Am demonstrat că nu numai PSD îşi poate da jos guvernele, ci şi opoziţia, unită sub idealul salvării acestei ţări din mâinile unei cleptocraţii, o poate face. În fond, nici nu trebuia să se ajungă la o moţiune de cenzură, votul din 26 de mai şi rezultatul referendumului, iniţiat de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, fiind un semnal mai mult decât clar pentru răposatul guvern că românilor li s-a umplut paharul. PSD nu mai avea legitimitatea de a guverna, dar s-a ţinut cu dinţii de putere, pentru că tot ce a făcut acest partid, în aproape 3 ani de guvernare, a fost să servească interesele şefilor şi baronilor, nu ale simplului cetăţean român. Reuşita moţiunii de cenzură a fost primul pas spre aducerea României înapoi pe linia de plutire. Perioada cea mai grea acum vine, când va trebui să reparăm tot ce a stricat PSD, atât timp cât s-a aflat la guvernare. Pentru aceasta, Partidul Naţional Liberal îşi asumă toată responsabilitatea ce decurge din actul guvernării, ca principal partid de opoziţie şi iniţiator al moţiunii în urma căreia a fost demis Guvernul PSDăncilă. Românii merită să aibă parte de oameni politici care să lucreze pentru ei, nu pentru partid sau pentru interesul personal. Românii nu merită să mai fie conduşi vreodată de mincinoşi, penali sau analfabeţi. Istoria ne obligă, stimaţi colegi din cadrul Partidului Naţional Liberal, să ne asumăm responsabilitatea, pentru a conduce ţara pe calea cea dreaptă. Avem datoria de a onora numele înaintaşilor noştri, marii oameni politici şi de stat ai acestei naţiuni, precum I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ionel Brătianu, I.G.Duca şi mulţi alţii, oameni care au creat România ca stat naţional, i-au câştigat independenţa şi au întregit-o. Partidul Naţional Liberal este pregătit să preia guvernarea, singur dacă va fi nevoie, pentru a le readuce aminte românilor de dreptul lor la o ţară normală. Democraţia, statul de drept, drepturile şi libertăţile individuale, bunăstarea generală, egalitatea de şanse, susţinerea iniţiativei, proprietatea privată, toleranţa şi pluralismul de orice fel vor fi principiile după care ne vom ghida acţiunile. România merită să fie condusă de oameni competenţi, oneşti şi patrioţi! Sperăm că şi noi ne vom face demni de sarcina grea pe care o acceptăm cu bucurie şi răspundere! |
|
||||
|
"Guvernul PNL va avea oameni competenţi şi cu experienţă!" Partidul Naţional Liberal are un Program de guvernare şi miniştri care vă vor reprezenta cu succes atât în plan intern, cât şi extern. Nu vom guverna iresponsabil şi nu vom tăia salariile şi pensiile oamenilor cinstiţi, de bună-credinţă şi perseverenţi. Totuşi, mi se pare normal să intervenim acolo unde nu există contributivitate. Aici mă refer la pensiile speciale şi chiar la creşterea unor pensii în mod nejustificat. Primele 10 măsuri care vor fi luate de viitorul Guvern liberal ar fi: un Guvern cu 15-16 ministere şi reducerea numărului de agenţii, abrogarea Legii recursului compensatoriu, eliminarea supraaccizei la combustibil, eliminarea suprataxării pentru contractele part-time, abrogarea prevederilor O.U.G. nr. 114 referitoare la domeniul gazelor, energiei electrice, taxării în domeniul comunicaţiilor şi înfiinţarea Fondului de Investiţii, abrogarea prevederilor care au afectat Pilonul II de pensii, desfiinţarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor cadrelor militare, şi refacerea capacităţii administrative, prin evaluări ale personalului şi ocuparea prin concurs a funcţiilor, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Voi propune şi voi susţine şi alte măsuri pe mediu, infrastructură, educaţie, tineret, sport şi chiar din punct de vedere economic. Aveţi încredere în PNL şi în mine, iar totul o să fie bine! Ne vom face treaba! Nu vom face greşelile celor din PSD! PNL este dispus să preia guvernarea, chiar dacă este complicat şi se anunţă un parcurs dificil. Îmi doresc ca toate formaţiunile politice din opoziţie să ne susţină şi să ne ajute atunci când nu vom găsi soluţii la vreo problemă. Din păcate, PSD a lăsat ţara cu o groază de probleme, iar acum este extrem de dificil, ca într-un timp scurt, să le rezolvăm. Avem deja câte trei-patru propuneri pentru fiecare portofoliu în Guvern şi soluţii pentru a scoate ţara din dezastru. Atât domnul preşedinte Klaus Iohannis, cât şi PNL susţin alegerile anticipate, dar după prezidenţiale. Momentan, ne axăm pentru a instala rapid un Guvern funcţional! |
|
||||
|
"Locuitorii oraşului Sântana, sub teroarea poluării agresive a Hammerer Aluminium Industries" De multe ori mi-ar plăcea să nu am dreptate când identific practici şi cutume în societatea românească, care, prin însăşi natura lor, aduc lezări atât interesului naţional, cât mai ales cetăţenilor. Cunosc extrem de bine viaţa comunităţilor din colegiul meu, iar aceasta datorită contactului nemijlocit permanent cu oamenii din judeţul Arad. Este de notorietate faptul că întreaga regiune se află pe primele locuri în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer, iar poluarea mediului înconjurător este, fără îndoială, unul dintre principalii factori declanşatori. Tocmai de aceea, nu pot să trec cu vederea şi, în consecinţă, denunţ, în cel mai înalt for al ţării, o stare de fapt extrem de gravă, care pune în pericol sănătatea locuitorilor din oraşul Sântana. Hammerer Aluminium Industries Sântana este o firmă străină care funcţionează din anul 2010. Cetăţenii oraşului reclamă faptul că există suspiciuni serioase că, în mod voit, se muşamalizează unele nereguli cu privire la eliminarea prin regenerare a gazelor provocate de cele şase cuptoare de topire, întreţinute cu gaz, materia primă fiind deşeurile conduse spre reciclare. Sunt deja dovezi palpabile, video-uri şi fotografii, realizate de locuitorii din Sântana, care prezintă fumul gros şi negru care iese din hornurile fabricii Hammerer Aluminium Industries Sântana, infestând practic întregul oraş. Au apărut deja şi cazuri de cancer la copii, mult peste media şi incidenţa uzuală în regiune. Îmi permit să citez declaraţia unui angajat care, sub protecţia anonimatului, declară: "Eu cred că dacă ar şti locuitorii acestui oraş ce aer respiră, în special după miezul nopţii, către 3-4 dimineaţa, când sunt eliminate aceste gaze, nu ar mai fi nimeni încântat de cele 150 de locuri de muncă. Aerul de afară devine aproape precum cel din topitorie, el se degajă în atmosferă, iar în jurul orelor 3-4 este extrem de toxic." Mă întreb îngrijorat, chiar nu există niciun control? Întreaga comunitate este cuprinsă de disperare, în condiţiile în care în vara anului trecut locuitorii oraşului Sântana au fost invitaţi să semneze o petiţie online, pentru a forţa fabrica Hammerer Aluminium Industries să plece din localitate. Şi iată că, în ciuda revoltei cetăţeneşti, nu s-a întâmplat nimic! Practicile neconforme şi periculoase ale firmei străine se perpetuează, ameninţând viaţa şi sănătatea întregii comunităţi. În calitate de parlamentar de Arad, fac apel la autorităţile competente de control pentru a-şi lua în serios rolul de a impune măsurile adecvate de stopare a abuzurilor Hammerer Aluminium Industries, firmă care în mod cert nu ar putea să deruleze un genocid industrial similar în ţările occidentale ale Uniunii Europene! |
|
||||
|
"Forţa pe care o avem acum vine din hotărâre şi bună-credinţă. Aşa va fi în fiecare zi de guvernare PNL!" Am demis Guvernul PSD şi pe Viorica Dăncilă prin moţiunea de cenzură. Am intrat în linie dreaptă pentru un nou guvern şi pentru o nouă majoritate parlamentară. Aceste două victorii nu ar fi fost posibile fără curaj, fără efort, fără încrederea totală în România profundă şi onestă. Pornim pe un nou drum cu aceeaşi încredere, cu sprijinul celor 6,5 milioane de români care au spus DA la referendum, cu preşedintele Klaus Iohannis, cu perspectiva de a construi o majoritate funcţională în Parlament, cu un proiect de guvernare eficientă, cu sprijinul fiecăruia dintre dumneavoastră, al liberalilor. Klaus Iohannis şi PNL au dus una dintre cele mai dure lupte politice din ultimii 30 de ani. România a fost în fiecare zi sub asediu. Democraţia şi statul s-au aflat sub asaltul permanent al PSD care a avut un singur scop - acapararea României prin pârghii legislative, paralizarea instituţiilor pentru proliferarea infractorilor aliniaţi în spatele liderilor lor. Cu bună ştiinţă, au ratat toate şansele de dezvoltare ale României şi au secătuit-o de resurse, pentru că şi-au dorit totul doar pentru ei. S-au agăţat de putere, în final, cu o încrâncenare pe care n-am mai văzut-o niciodată la vreun partid. Cu moţiunea de cenzură şi cu perspectiva unei guvernări PNL, s-a terminat definitiv cu acest comportament politic în România. Ne-am angajat să curăţăm instituţiile de tarele PSD-ismului. Preşedintele Klaus Iohannis a luptat în fiecare zi de mandat pentru a apăra instituţiile statului de drept, prin pârghiile constituţionale. În Parlament, PNL a folosit toate mijloacele legale pe care le-a avut la dispoziţie pentru a apăra rolul democratic al Legislativului. Statul trebuie reconstruit însă din temelii şi pus la dispoziţia oamenilor, aşa cum se întâmplă în orice ţară normală. Este o urgenţă! Nu uităm nicio secundă că DA la referendum nu înseamnă numai România fără PSD. Înseamnă justiţie dreaptă, instituţii funcţionale, dezvoltare economică, educaţie, servicii de sănătate, autostrăzi, mediu de afaceri solid, siguranţă pentru cetăţeni. Toate acestea trebuie reconstruite pe temelii trainice. Sunt, totodată, coordonate ale normalităţii, ale acelei Românii normale pe care ne angajăm să o clădim împreună cu preşedintele Klaus Iohannis. Primul pas a fost făcut. Suntem conştienţi de aşteptările pe care le au oamenii de la noi. Şi tocmai pentru că le-am simţit susţinerea în fiecare moment, tocmai pentru că împărtăşim cu ei dorinţa de a construi bine în ţară, tocmai de aceea le vom spune că nu putem schimba România în câteva luni sau într-un an. Până la următoarele alegeri, un guvern PNL susţinut în Parlament, cu preşedintele Klaus Iohannis partener, va cupla România la tubul de oxigen de care are musai nevoie pentru a ieşi pe termen scurt timp impas. Vom avea obiective clare şi vom acţiona cât se poate de repede, pentru a corecta acele măsuri care afectează viaţa oamenilor şi care paralizează instituţiile. Însă nu vom promite marea cu sarea, aşa cum au obiceiul alţi politicieni. Oamenii trebuie să ştie că o reconstrucţie de amploare şi durabilă se face într-un mandat întreg. |
|
||||
|
PSD a pierdut puterea într-un mod ruşinos pentru partidul căruia şi cei mai aprigi adversari îi recunoşteau, în trecut, tocmai capacitatea de a guverna. Amatorismul amestecat cu minciună şi aroganţa amestecată cu nepricepere au creat o situaţie fără ieşire pentru doamna Dăncilă. În context, arderea tuturor căilor de dialog au transformat partidul într-o ţintă sigură la votul moţiunii. PRO România şi-a respectat angajamentul şi a fost principalul actor politic în acest demers. Am spus în repetate rânduri că guvernarea aceasta "pe bâjbâite" trebuie să înceteze şi am oprit-o. Următorul pas este infinit mai greu - restabilirea unui echilibru socio-economic vital, garantarea siguranţei personale a cetăţenilor şi poziţionarea corectă în relaţia cu instituţiile internaţionale. Îngroparea oricărei predictibilităţi fiscale de către PSD trebuie rapid corectată, iar prioritatea zero este bugetul pe anul viitor. Abia acum vom filtra sloganurile şi discursurile din opoziţie şi vom afla dacă cei care-şi asumă guvernarea sunt şi pregătiţi pentru asta. Datoria noului guvern este să redea României statutul de ţară sigură. |
|
||||
|
"Opoziţia nu doreşte, de fapt, să guverneze!" Ne aflăm în faţa formării unui nou Guvern, un executiv care, dacă ar fi să urmăm logica votului de la moţiune, ar trebui să treacă lejer de Parlament. Dacă nu va fi astfel, partidele care au semnat moţiunea şi au votat pentru demiterea Guvernului PSD dau dovadă de iresponsabilitate şi duplicitate. Ceea ce este mai rău, este că şirul lor de acţiuni va provoca instabilitate, aducând grave deservicii intereselor politice şi economice ale României. Partidul Social Democrat lasă în urmă o guvernare în care se poate mândri cu realizări notabile: o creştere economică fără precedent, creşterea salariilor şi a pensiilor, majorarea alocaţiilor copiilor, a burselor pentru elevi şi studenţi, nenumărate investiţii în infrastructură, în mediul de afaceri, dar şi în educaţie sau sănătate. Nu a fost deloc uşor să răspundem pozitiv aşteptărilor românilor. Nu a fost deloc uşor, mai ales după ce unii au crezut că soluţia cea mai bună o constituie austeritatea, tăierile de pensii şi salarii, să venim noi şi să punem pe roate un întreg sistem de norme şi reglementări care să le redea cetăţenilor acestei ţări demnitatea şi siguranţa zilei de mâine. Prin urmare, stimaţi colegi deputaţi care aţi votat în favoarea moţiunii de cenzură, a venit vremea să vă asumaţi acţiunile şi să treceţi dincolo de vorbe, la fapte! Votaţi Guvernul şi dovediţi că vă pasă de români, că nu puneţi pe primul loc interesele dumneavoastră, ci pe acelea ale acestei naţiuni! PSD este acum în opoziţie şi aşteaptă din partea celor care şi-au dorit atât de mult puterea încât să rişte stabilitatea ţării, să vină cu un program coerent de guvernare, care să se plieze pe realitatea din România. |
|
||||
|
Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran: "Liderii politici trebuie să aibă responsabilitatea unei altfel de guvernări!" Moţiunea de cenzură, votată săptămâna trecută în Parlament, s-a dovedit a fi un reuşit exerciţiu de maturitate al clasei politice. A fost momentul ca aleşii, indiferent de culoarea politică, să strângă rândurile şi să dea jos Guvernul PSD. S-a ajuns la o limită a toleranţei în ceea ce priveşte Executivul, timp de trei ani acesta derapând la modul catastrofal uneori, adoptând măsuri extrem de nefaste pentru societatea românească. În toată această perioadă, până la condamnarea definitivă a penalului Liviu Dragnea, singura preocupare majoră a PSD a fost încercarea de a acapara justiţia, prin crearea unui mecanism care să permită infractorilor să scape de puşcărie. Iar pentru asta, PSD a plătit cu ieşirea de la guvernare. Acum poate fi momentul zero al politicii româneşti, un moment în care factorii decidenţi ai partidelor cu reprezentare în Parlament trebuie să stea la masa dialogului şi să găsească soluţiile cele mai potrivite pentru această ţară. La fel cum s-a întâmplat în alte state din Europa şi nu numai, indiferent de culoarea politică, partidele trebuie să cadă de acord asupra obiectivelor majore pe care vrem să le atingem în perioada următoare. Este nevoie de un proiect pe termen mediu şi lung, pe al cărui fir roşu să îl urmăm, indiferent cine vine la guvernare. Odată asumat de tot spectrul politic, proiectul va fi respectat în permanenţă, fapt care va creşte încrederea oamenilor în actul guvernării. Sper ca zilele acestea, liderii politici să aibă înţelepciunea necesară unei astfel de schimbări, precum şi responsabilitatea unei guvernări coerente, o guvernare pentru popor, pentru cei mulţi, şi nu pentru o clică de profitori sau grupuri de interese. |
|
||||
|
Solicit noului guvern să renunţe la ideea desfiinţării ministerului pentru cei peste 10 milioane de români din comunităţile istorice, Republica Moldova şi diaspora!" Clasa noastră politică asistă neputincioasă la o realitate tragică. Diaspora românească a ajuns a cincea cea mai mare din lume, conform unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, OCDE. În ultimii opt ani, 630.000 de copii români s-au născut în afara graniţelor ţării. Numărul total de români de peste hotare a trecut deja de pragul de 10 milioane în comunităţile istorice, Republica Moldova şi diaspora. Faptul în sine ne confirmă că, în prezent, numărul românilor de peste hotare este aproape egal cu cel al concetăţenilor rămaşi în ţară. Rata de emigrare din România este una alarmantă. Am ajuns să fim priviţi pe arena internaţională ca o o naţiune a exodului continuu. Fără politici ferme şi o strategie consecventă, în următorii 10-15 ani, naţiunea română va fi deja una preponderent diasporală sau expatriată. Românii de peste hotare se confruntă cu numeroase probleme, printre care multe ţin de ameninţarea cu pierderea identităţii naţionale şi culturale. Nicio altă naţiune din Uniunea Europeană şi de pe continent nu întâmpină asemenea dificultăţi şi riscuri. În mod evident, într-o asemenea situaţie, statul naţional român are obligaţia să intervină, prin toate instituţiile, instrumentele şi mijloacele, reparator şi, de multe ori, salvator. Am văzut configuraţia noului Guvern gândită de Partidul Naţional Liberal. Din păcate, din organigrama acestuia lipseşte Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, MRP, tocmai instituţia menită să se ocupe de rezolvarea problematicii complexe a celor peste 10 milioane de români extrafrontalieri. Deşi sunt susţinător fervent al unui guvern suplu şi eficient, dată fiind supradimensionarea aparatului central de stat, eliminarea MRP din Guvern este o decizie total greşită, pentru că vorbim despre o instituţie-cheie a României. Nu accept lipsa fondurilor ca argument în acest caz. Eliminarea pensiilor speciale sau reducerea subvenţiilor virate în conturile partidelor parlamentare - în prima decadă a lunii octombrie, aceasta fiind de 21 de milioane de lei, potrivit Autorităţii Electorale Permanente - sunt două surse punctuale din care pot fi alocate fonduri pentru MRP. Ca să avem termeni de comparaţie relevanţi, trebuie să ştiţi că bugetul alocat MRP pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni, pentru întreg anul 2019, a fost de 14.665.000 de lei. Quod erat demonstradum! În ianuarie 2018, atunci când guvernarea PSD-ALDE gândise desfiinţarea MRP, m-am opus cu vehemenţă, alături de zeci de organizaţii nonguvernamentale ale românilor din afara graniţelor ţării. Arătam atunci că desfiinţarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni reprezenta un regres politic major şi un atentat la securitatea cultural-identitară a României. Înfiinţarea acestui minister a avut o semnificaţie cu totul specială şi a fost susţinută de întreaga clasă politică şi de milioanele de etnici români din afara graniţelor ţării. Desfiinţarea MRP, indiferent cine ar decide acest lucru, reprezintă un act ostil milioanelor de români extrafrontalieri. Este o idee total neinspirată, care transmite un semnal politic pe cât de clar, pe atât de greşit. Noua guvernare este deja criticată pentru ideea desfiinţării MRP, înainte de a se instala la cârma ţării. Sacrificând Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, noua guvernare sacrifică interesele celor peste 10 milioane de români de peste hotare. Organizaţiile reprezentative ale românilor de pretutindeni, fie că sunt din comunităţile istorice, din Republica Moldova sau din diaspora, au cerut răspicat nu doar păstrarea şi consolidarea administrativă a MRP, dar şi creşterea substanţială a bugetului acestuia, inclusiv la recentul Forum al Românilor de Pretutindeni, organizat, luna trecută, la Bucureşti. Vă rog să observaţi că pentru niciun alt minister, în toată istoria României, nu s-a făcut atâta campanie şi nu a existat o aşteptare mai mare din partea a peste jumătate din naţiunea română rămasă sau plecată în afara graniţelor ţării. Păstrarea sau desfiinţarea MRP nu reprezintă doar o chestiune de optimizare a administraţiei centrale. Ţine direct de interesul nostru naţional! În acest context, vă reamintesc art. 7 din Constituţia României, intitulat "Românii din străinătate" - "Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt". Este firesc să ne întrebăm - cine are nevoie de desfiinţarea MRP şi pentru care scop anume? Niciodată Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul Culturii sau alte ministere nu vor putea face faţă cum se cuvine multiplelor şi complexelor nevoi ale celor peste 10 milioane de români. Este cu atât mai greu de înţeles şi de acceptat această intenţie de desfiinţare a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în condiţiile în care vorbim despre un partid politic care se bucură de o mare susţinere în rândul cetăţenilor români din afara graniţelor ţării. Aşa cum am procedat şi anterior, în repetate rânduri, fac apel la noul guvern al ţării, care urmează să se instaleze, în viitorul apropiat, la Palatul Victoria, să renunţe la orice intenţie de dizolvare a MRP! Trebuie să consolidăm această instituţie, inclusiv printr-o bugetare adecvată, pentru a ne putea îndeplini exemplar, ca stat naţional, obligaţia de sprijinire a românilor de pretutindeni. Renunţaţi la populismul ieftin al "desfiinţărilor şi tăierilor"! Comportaţi-vă ca adevăraţi oameni de stat care, dincolo de interesele politice, partinice, de grup, sunt în stare să aplice o strategie pe termen lung pentru români şi pentru România! |
|
||||
|
Domnul Costin-Sebastian Moise: "Neimpozitarea salariului minim este o propunere populistă, nerealistă şi contraproductivă" În spaţiul public românesc a apărut informaţia cum că s-ar pregăti neimpozitarea salariului minim pe economie, pe motiv că aceasta ar fi o "taxă pe sărăcie" care nu ar trebui să se aplice. Toate bune şi frumoase, dar, în bunul stil al guvernanţilor de până acum, o asemenea propunere nu este însoţită şi de un eventual studiu de impact, fiind doar un cârlig de marketing politic în campania electorală. În acest moment, există aproximativ 2,9 milioane de români care au salariul minim pe economie: 2,1 milioane în mediul privat şi aproximativ 800.000 în aparatul bugetar. Dacă se renunţă doar la impozitul pe venit, pierderea este de 2,9 milioanex89 de leix12 luni, per total, vorbim despre o gaură de 3,097 miliarde de lei la bugetul de stat, luând în considerare deducerea personală aplicată celor care încasează salariul minim pe economie. Dacă se abandonează ideea deducerii personale, atunci discutăm de 2,9 milioanex208 leix12 luni, adică 7,23 miliarde de lei. Având în vedere că, în formula actuală de impozitare, deficitul bugetar va depăşi aproape sigur pragul de 3% din PIB, adăugarea unui deficit suplimentar între 0,3% şi 0,7% din PIB este, în mod evident, o utopie nerealizabilă. De notat că, pe întreg anul 2018, încasările din impozitul pe salarii şi venit s-au ridicat la 22,6 miliarde de lei. Deci, vorbim despre o pierdere de până la o treime din totalul cuantumului pe care se bazează bugetul de stat la acest capitol de venituri. În plus, neimpozitarea salariului minim ar fi un argument suplimentar pentru încurajarea evaziunii fiscale. Este cât se poate de clar că mulţi angajatori vor prefera fie să îşi ţină toţi angajaţii la acest nivel, fie să mute o parte din venituri în zona gri sau neagră, rămânând în zona de fiscalitate mai redusă. Dacă măsura s-ar aplica aşa cum a fost propusă, am putea ajunge în situaţia în care două treimi din angajaţii din România să câştige salariul minim pe economie. Concluzia este cât se poate de simplă. Înainte să anunţe măsuri populiste electorale, iniţiatorii unei astfel de propuneri ar face bine să calculeze efectele. Altfel, ne trezim în situaţia în care dăm foc bugetului ţării, înaintea unei iminente crize economice. |
|
||||
|
"Fortus S.A. Iaşi, moarte sigură sub administrarea statului român!" Din 2008, societatea comercială de importanţă strategică Fortus S.A. Iaşi a intrat în insolvenţă. Timp de aproape 11 ani, problemele fostului combinat de utilaj greu nu doar că s-au rezolvat, ci, dimpotrivă, s-au adâncit şi mai tare. Cu zâmbetul pe buze şi promisiunile la purtător, Guvernele PSD au girat falimentul unei societăţi unice în Europa. Şi cu atât am rămas! Cu o doză semnificativă de tupeu şi nesimţire, guvernele devenite azi istorie au blocat societatea şi, mai mult, i-au cerut falimentul. Cum este posibil ca soarta unei societăţi să stea în mâna unor funcţionari care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi care nu au călcat în viaţa lor în Fortus?! Guvernul nu şi-a respectat propriile ordonanţe precum şi acel memorandum, plăsmuit ca o salvare a firmei. Ce să înţelegem din acest lucru? Sute de oameni aşteaptă ca guvernanţii să înţeleagă care este realitatea şi se roagă să nu fie prea târziu. Timp de 11 ani, statul nu a fost în stare să facă nimic, dar absolut nimic pentru a pune în aplicare nişte decizii care puteau salva una dintre cele mai importante societăţi din România şi care are aproximativ 700 de angajaţi. Măcar în al 12-lea ceas este timpul ca statul să-şi asume obligaţia morală şi juridică de a face ceea ce trebuie. Măcar în al 12-lea ceas statul să demonstreze că lucrează în beneficiul cetăţenilor, şi nu împotriva unei ţări întregi! |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, şedinţa a fost condusă de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi. Pe procedură, domnul deputat Stelian-Cristian Ion. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. V-am relevat şi ieri o problemă recurentă în Parlamentul României, în Camera Deputaţilor, aceea că, din păcate, Comisia juridică nu se mai întruneşte de o perioadă bună de vreme şi avem chestiuni foarte importante de discutat, de dat raport pe Legea recursului compensatoriu, pe Proiectul de Lege "Fără penali în funcţii publice!" de revizuire a Constituţiei. Ca atare, vă solicităm convocarea Comisiei juridice, pentru a lucra în paralel cu plenul, până la şedinţa de vot final, pentru a dezbate următoarele: PL-x 281/2019 şi PL-x 287/2019. Este vorba despre Legea recursului compensatoriu, Legea pentru abrogarea recursului compensatoriu şi PL-x 237/2019 - este vorba despre Proiectul de revizuire a Constituţie, iniţiativă cetăţenească, "Fără penali în funcţii publice!". Sunt restanţe vechi. Este inadmisibil ca această comisie să nu se întrunească săptămâni la rând şi să ţină în sertar, ferecate cu cheia, aceste proiecte. Vă rog, să dăm un vot pe această solicitare! |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Rog liderii la prezidiu! (Consultări.) Domnule Andronache, vreţi să interveniţi? |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Intervin pe o altă chestiune procedurală şi anunţ plenul, deşi există o decizie a Biroului Permanent, dar îmi fac această datorie, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei de validare, că la ora 11,00 este convocată această comisie de validare pentru a valida mandatul domnului Toacă, supleantul de pe lista PMP, în locul declarat sau care urmează a fi declarat vacant al domnului Goga. Fac această menţiune tocmai pentru că această comisie urmează să lucreze în paralel cu plenul. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Da. Mulţumesc pentru informare. Ştiam şi noi deja acest lucru. Domnul Ciprian Şerban. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Mulţumesc. Vă rog să supuneţi votului modificarea ordinii de zi, după cum urmează: poziţia 104, Pl-x 176/2019 - Propunerea legislativă pentru completarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice - să fie mutată de pe poziţia 104 pe poziţia 23. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vot, vă rog. Să fie mutată de pe poziţia 104 pe poziţia 23. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Propunerea a fost aprobată cu 62 de voturi pentru, 9 voturi împotrivă şi 34 de abţineri. Intrăm în ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
21. Proiectul de Lege pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; PL-x 144/2018; sunt 13 amendamente admise. Din partea comisiei, domnul preşedinte Solomon, prezentarea raportului înlocuitor. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, în sensul reglementării competenţei caselor judeţene de pensii şi a municipiului Bucureşti de a primi cererile pentru stabilirea drepturilor, de a stabili şi de a plăti respectivele drepturi, precum şi de a verifica legalitatea acestora, atribuţii care în prezent se află în sarcina agenţiilor teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială. În urma dezbaterilor de astăzi, membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege cu amendamente. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 14 martie 2018. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Prin urmare, propunem adoptarea proiectului cu amendamentele redate în anexa parte integrantă a prezentului raport. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: În calitate de iniţiator, domnul deputat Silviu Vexler. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de lege, aflat pe ordinea de zi, astăzi, rezolvă în primul rând o serie de probleme administrative şi neclarităţi, dar în mod special actualizează sprijinul pe care supravieţuitorii Holocaustului din România îl primesc. Cred că la vârsta atât de înaintată pe care o au, suferinţa pe care au îndurat-o şi modul în care au ştiut întotdeauna, cu toate acestea, să se raporteze la România şi la statul român, este un gest mic de dreptate, pe care noi putem să-l facem pentru ei, astăzi. Mulţumesc frumos tuturor grupurilor parlamentare pentru înţelegere şi susţinere şi, în mod evident, colegilor din Comisia pentru muncă, care au înţeles necesitatea proiectului, în mod special domnului preşedinte Solomon, pentru prietenia dintotdeauna. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Dezbateri generale. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La nr. crt. 2, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La nr. crt. 3, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. De la 4 la 13 dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul merge la votul final. (Domnul deputat Stelian-Cristian Ion solicită să ia cuvântul.) Domnul Stelian Ion. Vă rog, pe procedură. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nu vreau să dezvolt, este vorba doar despre rugămintea de a supune votului ceea ce am solicitat mai devreme, şi anume convocarea Comisiei juridice, pentru a lucra în paralel cu plenul, în vederea discutării şi pentru a da un raport pentru PL-x 281/2019 şi PL-x 287/2019 şi PL-x 237/2019. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Domnule Simonis, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Comisiile sunt convocate, potrivit Regulamentului, de preşedinţii comisiilor. Într-adevăr, se poate face şi în plen, dacă preşedintele comisiei doreşte acest lucru. Prin urmare, nu putem supune votului convocarea Comisiei juridice, fără acordului preşedintelui. Trebuie să respectăm Regulamentul, chiar şi cei de la USR trebuie să o facă! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Bun. Mergem mai departe. (Vociferări.) Ce să supun votului, dacă nu am dispoziţii regulamentare, domnule Stelian Ion? (Vociferări.) |
|||||
|
|
Regula este aceasta - preşedintele convoacă, de fiecare dată, comisiile. Aceasta este regula. Însă, au existat o serie de excepţii, bazate pe principiul plenului suveran - deciziile plenului sunt suverane - în care, aici, în plenul Camerei Deputaţilor, am luat decizia convocării ad-hoc a unor comisii şi s-a procedat de nenumărate ori în acest fel. Nu există nicio dispoziţie regulamentară care să condiţioneze plenul de voinţa preşedintelui. Preşedintele ar trebui să lucreze în sprijinul plenului, şi nu invers, plenul să fie la dispoziţia unui preşedinte de comisie. Tocmai acesta este motivul pentru care am solicitat, în plen, să luăm această decizie, pentru că preşedintele însuşi a luat decizia să tărăgăneze şi să nu convoace săptămâni la rând această şedinţă. Vă rog foarte mult, să dăm un vot pe această comisie şi să o tranşăm. Dacă avem majoritate, mergem la comisie şi discutăm aceste proiecte de lege. Dacă nu vom avea câştig de cauză prin vot, mergem mai departe pe ordinea de zi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Până când dumneavoastră o să-mi indicaţi care sunt dispoziţiile regulamentare potrivit cărora eu, ca preşedinte de şedinţă, pot să convoc o şedinţă a unei comisii, fie ea şi juridică, eu o să merg mai departe. |
|||||
|
|
|
23. Propunerea legislativă pentru completarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Pl-x 176/2019; sunt 3 amendamente admise. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să intervină? Dacă nu, din partea Comisiei pentru muncă, domnul preşedinte Solomon, prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii-cadru nr. 153/2017, astfel încât personalul din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier să beneficieze de o majorare a salariului de bază cu 20%. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 20 martie 2019. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea propunerii legislative cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. La dezbateri generale dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Sunt intervenţii la dezbateri generale? Domnul Seidler? Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Discutăm despre o modificare a Legii salarizării. A fost adoptată la mijlocul anului 2017. În peste 2 ani, această lege a fost nu modificată de multe ori, ci ciuruită, efectiv ciuruită. Nici până în momentul de faţă nu ştim care ar fi fost impactul bugetar al acestei legi, pentru că în continuare ea îşi produce efectele şi presupune o creştere cu o pătrime, anul viitor, a tuturor salariilor, o pătrime din diferenţa a ceea ce au reprezentat salariile la sfârşitul anului 2018, faţă de valoarea maximă prevăzută în lege. De atunci, vă spuneam, această lege a fost ciuruită de nenumărate ori, pentru că ea a fost prost concepută de la bun început. Şi am avertizat asupra acestui lucru în comisie şi mi s-au dat asigurări că este cea mai bună variantă pe care putea să o aibă România. De atunci, o tot modificăm. O tot modificăm, ca să avem următoarea cea mai bună variantă, susţinută de exact aceleaşi persoane care spuneau că varianta iniţială era cea mai bună. Dacă nici asta nu este proastă legiferare şi dacă nici asta nu este iresponsabilitate, cu una dintre cele mai mari cheltuieli pe care le are statul român, atunci nu ştiu ce va fi. Nu participăm la această şaradă de bătaie de joc, nu doar la adresa bugetului ţării, ci şi la adresa tuturor angajaţilor din sectorul public din România. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Aş vrea, cu respect, să vă atrag atenţia că această ultimă modificare a legii a fost făcută pentru respectarea normelor de tehnică legislativă. Cel puţin, atât cât am reuşit eu să citesc, în acest moment, din raport. Vă mulţumesc. Domnule preşedinte Solomon, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. N-aş vrea să fie chiar un drept la replică. Evident, am modificat Legea salarizării de mai multe ori şi, cu siguranţă, o vom mai modifica de vreo câteva ori, pentru că, aşa cum am zis, sunt reglaje care trebuie făcute. Noi am cerut în Legea salarizării ca instanţele să nu se mai pronunţe asupra încadrărilor de personal şi asupra modului de salarizare în sectorul bugetar. Lucrul acesta nu s-a putut opri, totuşi, şi, dacă există într-o instituţie oameni care au dat în judecată şi sunt încadraţi pe grila din 2022, iar alţii nu, trebuie să producem modificarea legislativă care să le dea tuturor aceleaşi drepturi, în aceeaşi unitate, să nu se ajungă ca un angajat, beneficiar de hotărâre judecătorească, să aibă mai mult decât conducătorul unităţii. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. Mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale? Doriţi să mai interveniţi, domnule Seidler, la dezbateri generale? Vă rog frumos, interveniţi! |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Este o replică la ceea ce dumneavoastră aţi afirmat şi aş aprecia dacă atunci când interveniţi pe fondul unei dezbateri, să coborâţi aici, de unde vorbesc toţi deputaţii. Spuneaţi că... |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Dezbateri generale, domnule Seidler. Drept la replică, pentru ce? |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Da, doamnă... |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: V-am invocat numele? V-am jignit? V-am ofensat cu ceva? Dacă nu, vă rog să vă ocupaţi locul în bancă! |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: La dezbateri generale iau cuvântul şi, atunci când iau cuvântul... |
|||||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Atunci, vă rog... |
||||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Aşa cum are orice deputat... |
|||||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: ...limitaţi-vă la dezbateri generale! |
||||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: ... poate să spună exact ce doreşte, fără ca dumneavoastră să puteţi cenzura conţinutul a ceea ce se afirmă de aici. Mulţumesc. Mulţumesc, domnule Simonis, pentru încurajarea democraţiei... |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Domnule Seidler, vă rog frumos, dezbateri generale! |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Pe fond, vorbim aici despre creşterea cu 20% a salariilor la Autoritatea Navală Română, faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2019. Mai vorbim şi despre o chestiune legată de ISCTR - Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier. Acestea nu sunt chestiuni de corelare de tehnică legislativă, sunt modificări de fond ale legii! Apropo de susţinerea unui antevorbitor, care ar fi trebuit să coboare aici să ia cuvântul pe fond, nu de la tribuna superioară. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La nr. crt. 2, observaţii? Nu sunt. Adoptat. La nr. crt. 3, observaţii? Nu sunt. Adoptat. Propunerea legislativă rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
Poziţia 9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii; PL-x 8/2019. Domnul Ciprian Şerban. |
|
|||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Vă rog să supuneţi votului retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni, pentru corelări legislative, a punctului 9 de pe ordinea de zi - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii - PL-x 8/2019. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Două săptămâni, retrimitere la comisie - PL-x 8/2019. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Propunerea de retrimitere la comisie a fost aprobată cu 106 voturi şi 16 abţineri. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2018 privind modificarea art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 115/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă privind Proiectul de dezvoltare rurală a Munţilor Apuseni, în valoare de 12,4 milioane DST, semnat la Roma la 10 mai 1999; PL-x 753/2018; raport fără amendamente; se află în procedură de urgenţă. Are cuvântul iniţiatorul, reprezentantul Guvernului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Florin Horaţiu Iura (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În acest act normativ se doreşte acoperirea eventualelor influenţe financiare nefavorabile, rezultate din evoluţia cursului valutar utilizat de Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, FIDA, la calculul sumelor datorate la ultima scadenţă din data de 1 decembrie 2018, pentru componenta A, Credit Rural, a proiectului, din soldul favorabil al conturilor de dobânzi deschise la băncile participante, rămas după acoperirea dobânzii aferente ultimei scadenţe către FIDA şi a comisioanelor bancare aferente plăţii la extern. Susţinem adoptarea acestui act normativ. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc şi eu. Prezentarea raportului, Comisia pentru buget. Vă rog. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2018. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 12 decembrie 2018. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2018. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. La dezbateri generale, doamna Cristina Prună. Vă rog. |
|||||
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă. Eu aveam o intervenţie pe procedură, doar că nu mi-aţi dat cuvântul la timp. Era referitor la PL-x 8/2019, proiectul care a fost retrimis comisiei mai devreme. Acest proiect de lege, practic, aprobă ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Dăncilă a înfiinţat Fondul Suveran. |
|
|||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Dar s-a discutat, doamna Prună. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Şi faptul că dumneavoastră l-aţi trimis comisiei, înseamnă că nu aţi înţeles nimic din moţiunea de cenzură de săptămâna trecută! Acest proiect de lege trebuia dezbătut azi în Camera Deputaţilor şi respins, pentru că Fondul Suveran, pe care dumneavoastră l-aţi înfiinţat, înseamnă un furt mascat al activelor companiilor de stat, pe care le puneţi într-un fond opac, contra cărora Guvernul, oricare ar fi el, următor, se poate îndatora. Deci, acest proiect de lege trebuie respins. Ca atare, vă rog să mai spuneţi încă o dată care este termenul pe care îl avem pentru a-l avea din nou pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, astfel încât să fim cu toţii pregătiţi să-l respingem. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Da, să revenim totuşi la proiectul în cauză. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să intervină? Nu. Nefiind amendamente, proiectul de lege merge la votul final. |
|||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016, de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L193/1 din data de 19 iulie 2016; PL-x 289/2017; ne aflăm în procedură de urgenţă şi are caracter ordinar. Comisia sesizată în fond, Comisia pentru buget, prezentarea raportului suplimentar. Vă rog. |
|
|||
|
|
Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege privind transpunerea Directivei (UE) 1164/2016. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat tacit proiectul de lege, în şedinţa din 12 septembrie 2017. Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 din 12 iulie 2016. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimare, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Lege privind transpunerea Directivei (UE) 1164. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. Dacă din partea grupurilor doreşte cineva să intervină? Nu. Proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
13. Reexaminarea Legii manualului şcolar, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 537 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 6 august 2018; PL-x 86/2018; ne aflăm în procedură de urgenţă şi are caracter ordinar. Din partea Guvernului? Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Petru Andea (secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale): Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Legea manualului şcolar, PL-x 86/2018, lege ordinară, a fost tratată în procedura parlamentară ca lege organică. În consecinţă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 537 din 18 iulie 2018, a declarat-o neconstituţională. Ca urmare, întrucât Decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată, noi susţinem raportul comisiei de specialitate, care propune respingerea legii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. Dezbateri generale? A, comisia, prezentarea raportului. Mă scuzaţi! Vă rog. |
|||||
|
|
Raportul comun asupra Legii manualului şcolar, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 537 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 6 august 2018. În baza prevederilor art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu adresa nr. PL-x 86 din 12 noiembrie 2018, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au primit spre dezbatere în fond Legea manualului şcolar, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 537 din 18 iulie 2018. Legea are ca obiect de reglementare regimul manualului şcolar de bază în învăţământul preuniversitar. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) şi alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră Decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins legea, în şedinţa din ziua de 7 noiembrie 2018. Curtea Constituţională a reţinut că sunt formulate două categorii de critici de neconstituţionalitate: extrinseci, referitoare la încălcarea regimului bicameralismului, şi intrinseci, referitoare la generarea paralelismului legislativ; lipsa clarităţii, a rigorii şi a predictibilităţii normative; încălcarea unor articole din Constituţia României, republicată; cuprinsul unor articole. Având în vedere constatarea viciilor de neconstituţionalitate extrinsecă, vicii care afectează actul normativ în ansamblul său, Curtea apreciază că nu mai este necesar să examineze şi criticile de neconstituţionalitate intrinseci. Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea manualului şcolar este neconstituţională în ansamblul ei. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a dezbătut legea în şedinţa din 20 noiembrie 2018, în prezenţa a 16 deputaţi, din totalul de 25 de membri ai comisiei, şi a hotărât, în urma dezbaterilor, să propună, cu unanimitate de voturi, plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a Legii manualului şcolar, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 537 din 18 iulie 2018, care a declarat legea neconstituţională în ansamblul său. De asemenea, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, care a dezbătut legea în şedinţa din 5 martie 2019, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să aprobe raportul preliminar al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, astfel încât, în urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, un raport de respingere a Legii manualului şcolar. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Din partea grupurilor, domnul Sorin Moldovan. Dezbateri generale. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Din păcate, am avut ocazia să vedem că Legea manualului şi tipărirea manualelor la Editura Didactică şi Pedagogică a fost un experiment tragic. Manualele au fost mai scumpe, pline de greşeli şi au lipsit de pe băncile elevilor la începutul anului şcolar 2018. Partidul Naţional Liberal a atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că Legea manualului şcolar este plină de greşeli şi ambiguităţi. Dar, mai presus de orice, am atras atenţia asupra faptului că legea este neconstituţională. Cu toate acestea, majoritatea parlamentară de la acea vreme nu a avut nicio problemă în a adopta atât la Cameră, cât şi la Senat această lege. Am contestat la Curtea Constituţională acest proiect, iar Curtea ne-a dat dreptate şi a declarat legea în ansamblul său ca fiind neconstituţională. Să fie foarte clar, problemele nu au apărut din partea editurilor, ci din cauza incompetenţei din Ministerul Educaţiei. Licitaţiile au fost întârziate, rezultatele, viciate, iar contestaţiile, tărăgănate şi cu grave suspiciuni de corupţie. Ministerul greşeşte profund. Problema manualelor nu este una de natură economică, ci pur educaţională. Indiferent cine va fi ministru şi va dori să rezolve problema va trebui să abandoneze acest proiect pierzător şi să pună ministerul la muncă, astfel încât licitaţiile pentru manuale să se facă la timp şi într-un mod cât se poate de transparent. În locul introducerii unui manual sofisticat, prăfuit şi care uniformizează, Partidul Naţional Liberal propune şi susţine licitaţii corecte şi organizate la timp, fără schimbarea condiţiilor peste noapte; o programă şcolară stabilită şi predictibilă în timp; iar, în funcţie de specificul claselor, profesorii să aleagă manualul potrivit intereselor şi competenţelor elevilor; şi o evaluare, monitorizare, un control al calităţii manualelor mai riguros şi o actualizare continuă a conţinutului acestora. Un manual unic tipărit la o editură unică ar însemna o traiectorie unică a elevilor, o uniformizare şi o îngrădire a posibilităţilor de dezvoltare a copiilor, în funcţie de nevoile, înclinaţiile şi aspiraţiile acestora. Concurenţa dintre edituri şi autori stimulează, în mod cert, calitatea manualelor şi apariţia de noi produse competitive. România trebuie să recupereze decalajele educaţionale faţă de celelalte ţări europene, iar soluţia unei edituri şi a unui manual unic nu poate decât să fie una de avarie, pentru ţări cu un regim totalitar sau ţări cu grave probleme economice sau conflicte armate. Trebuie să păstrăm dreptul profesorilor de a alege manualul şi modul de predare. Grupul parlamentar al PNL susţine adoptarea raportului de respingere pentru această lege care a creat atâtea probleme într-un domeniu vital pentru viitorul ţării noastre. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc şi eu. Domnul Szabó Ödön? Vă rog. |
|||||
|
|
Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Eu cred că trebuie să vorbim corect în ceea ce priveşte această iniţiativă legislativă şi dorinţa prin care a fost depusă la un moment dat şi rezultatele pe care le-a avut cel puţin în învăţământul în limbile minorităţilor naţionale. Da, trebuie să existe o diferenţiere şi nu un singur manual. În urma procedurilor lansate, şi dumneavoastră ştiţi foarte bine că nu a existat un singur manual, ci au existat mai multe manuale, pentru că autorii au concurat, şi cei care au depus proiectele şi au avut un standard de calitate corespunzător au putut să-şi depună proiectele şi ulterior, dacă au primit punctajul minim, au fost editate, da, de o singură editură, dar mai multe manuale. Aceasta a fost păţania anului trecut, cu această lege ajunsă la Curtea Constituţională. Şi, evident, noi vom respecta decizia Curţii Constituţionale. Dar trebuie să vă spun că editorii, care au fost foarte atenţi la bugetele lor, nu s-au sinchisit să propună manuale şi să-şi traducă manualele şi pentru minorităţi. Aşa ne-am trezit că, da, după mai multe runde de proiecte, într-adevăr, pentru clasele majoritare, după un an, doi, au existat manuale, iar noi am stat 5, 6, 7 ani fără manuale şcolare, pentru că n-am fost interesanţi, economic, pentru ceea ce spuneţi dumneavoastră, piaţă. Iar sistemul de învăţământ în România... este obligaţia statului, şi nicidecum a pieţei. Şi, stimaţi colegi liberali, dacă nu veţi avea şi o ofertă pentru manualele în limba minorităţilor naţionale, atunci veţi greşi profund. Această lege, cu toate imperfecţiunile sale - de exemplu, anul trecut a făcut ca să existe 84 de manuale noi în limba minorităţii maghiare. Şi, la fel, după zeci de ani, să existe manuale pentru celelalte minorităţi. Deci, da, statul are o obligaţie. Nu poţi lăsa totul pentru piaţă. Şi, dacă piaţa eşuează, statul trebuie să intervină. Cel puţin, pe educaţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc şi eu. Doamna Mariana Popescu? Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Mariana-Venera Popescu: Stimaţi colegi, Vă vorbesc astăzi în calitate de mamă a unui copil de 13 ani care este în clasa a VII-a. Din clasa zero până în clasa a VII-a, fiica mea şi colegii din generaţia ei nu au avut manuale, indiferent de ce partid a fost la guvernare. Ideea este că trebuie să găsim soluţii. Voi respinge acest proiect legislativ din cauza acelor probleme neconstituţionale, dar nu aceasta este soluţia. Noi trebuie să le oferim manuale. Asta este esenţa. Şi de aceea suntem noi aici. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale. Nefiind amendamente, legea merge la votul final. |
|||||
|
|
|
Poziţia 14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2018 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat; PL-x 7/2019. Ne aflăm în procedură de urgenţă şi sunt 10 amendamente respinse. Din partea Guvernului? Vă rog frumos, aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Petru Andea: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ordonanţa nr. 97/2018 a asigurat finanţarea Programului-pilot "Pachetul alimentar" sau "Masa caldă" pentru elevii din 50 de unităţi şcolare din România. Aş vrea să vă spun că este un program-pilot aflat la al treilea an de implementare şi din fericire, aş spune, în acest an, şi datorită acelei finanţări, programul-pilot are randament de aproape 100%. Ca urmare, vă solicităm să aprobaţi Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2018. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc şi eu. Din partea comisiei, pentru prezentarea raportului comun. Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie. Vă rog. |
|||||
|
|
Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2018 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au fost sesizate cu dezbatere şi avizare pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2018 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 19 decembrie 2018. Consiliul Legislativ avizează favorabil proiectul de lege. Consiliul Economic şi Social avizează favorabil proiectul de lege. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a hotărât avizarea favorabilă a proiectului de lege. De asemenea, şi Comisia pentru sănătate şi familie. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, în scopul prevenirii abandonului şcolar. Programul constă în acordarea preşcolarilor şi elevilor din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare "unităţi-pilot", cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a examinat proiectul de lege în 19 martie 2019, iar Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, în 19 februarie 2019 şi au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2018 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, în forma adoptată de Senat, cu amendamentele respinse prezentate în anexa ce face parte integrantă din prezentul raport. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. Domnul Sorin Moldovan, din partea Grupului PNL. Dezbateri generale. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Trebuie să fie foarte clar. Acest program de alimentaţie diversificată în şcoli este un proiect al Partidului Naţional Liberal. Din păcate, el nu poate fi pilotat la nesfârşit. Nu este corect şi nici constituţional ca doar câteva şcoli alese de minister să beneficieze de acest program. Partidul Naţional Liberal a propus generalizarea programului la nivel naţional. Guvernul însuşi recunoaşte, prin expunerea de motive a ordonanţei de urgenţă, că în ultimii doi ani de aplicare a acestui program s-a ajuns la următoarele concluzii:
România este ţara, din Uniunea Europeană, cu risc crescut de excluziune şi abandon şcolar. Conform datelor Eurostat, în România, 1 din 5 copii abandonează şcoala, adică una din 5 şcoli dispare în fiecare an. Iar cei care renunţă la şcoală, de cele mai multe ori, sunt tineri care provin din zone geografice izolate, sărace sau din familii cu grave probleme economice şi sociale. Prima şi cea mai urgentă măsură pe care o poate implementa ţara noastră, fără un efort financiar semnificativ, este să asigure fiecărui şcolar un pachet alimentar diversificat. În funcţie de decizia şcolii, să se poată oferi de la o masă caldă, gătită în incinta instituţiei de învăţământ sau la un agent economic local, un pachet cu mâncare preparată, fructe, gustări reci sau alte alimente neperisabile. Banii se pot asigura din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale. Astfel, Partidul Naţional Liberal va susţine adoptarea prezentului proiect. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Raportul conţine 10 amendamente respinse. Dacă se susţin? Dacă nu, proiectul merge la votul final. |
|||||
|
|
|
Poziţia 15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2018 pentru modificarea şi completarea art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene; PL-x 83/2019. Sunt 7 amendamente admise. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Din partea Guvernului României? Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Angel Gheorghiu (subsecretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice): Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Guvernul susţine adoptarea proiectului de act normativ care creează mecanismul prin care creditele de angajament rămase neutilizate din diverse cauze, pe parcursul perioadei de derulare a Programului Naţional de Dezvoltare Locală, Etapa a II-a, respectiv rămase neutilizate la sfârşitul exerciţiilor bugetare ale anilor 2017- 2019, să se utilizeze în continuare în anii următori, în condiţiile legii, pentru încheierea contractelor de finanţare multianuale pentru obiectivele de investiţii din Etapa a II-a a PNDL, incluse în lista aprobată pentru perioada 2017-2020 prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Din partea comisiilor, prezentarea raportului comun? Domnul preşedinte Roman, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate cu dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, asupra proiectului de lege amintit. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul în 25 februarie 2019. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil. Comisia pentru industrii şi servicii a avizat favorabil. Comisia pentru muncă, aviz favorabil. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, în sensul utilizării în anii următori, în condiţiile legii, a creditelor de angajament prevăzute în fişa Programului "Etapa a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală" rămase neutilizate la sfârşitul exerciţiilor bugetare ale anilor 2017-2019. Potrivit prevederilor art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cele două comisii sesizate în fond au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi-a desfăşurat lucrările în data de 19 martie. Au fost prezenţi 24 din 25 de deputaţi. Comisia pentru administraţie, în 26 martie. Au fost prezenţi 21 din 23. La dezbaterile din cadrul celor două comisii sesizate în fond, dezbateri care au avut loc în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor întocmirea unui raport comun de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2018 pentru modificarea şi completarea art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu un amendament admis de tehnică legislativă prezentat în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să intervină? Domnul preşedinte Roman? Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă. Atragem însă atenţia că avem deja un blocaj al plăţilor făcute pe PNDL. Practic sunt achitate doar facturile înregistrate până la 1 octombrie, lunile noiembrie şi decembrie nu sunt acoperite, şi Ministerul Dezvoltării Regionale a luat decizia de a muta plata acestor facturi din bugetele locale, pentru ultimele două luni, urmând ca ele să fie decontate - e cel puţin o promisiune - la finele anului. Problema e că în comunităţile mici, unde bugetele locale sunt şi aşa insuficiente, nu au de unde să achite aceste facturi şi practic s-a intrat într-un blocaj cu constructorii. Ar fi fost foarte bine ca Guvernul, la rectificare, să ţină cont de cerinţele reale de la nivelul MDRAP, pentru că se tot laudă Guvernul cu PNDL, dar atunci când e vorba de a-şi onora plăţile, vă repet, pe acest an două luni sunt restante. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. Mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale? Nu mai sunt. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Dacă la nr. crt. 2, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La 3, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La 4, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La 5, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. 6, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. 7, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul merge la votul final. |
|||||
|
|
|
Poziţia 16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2018 pentru completarea art. 4 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007; PL-x 141/2018. Ne aflăm tot în procedură de urgenţă şi sunt 3 amendamente admise. Are cuvântul reprezentantul Guvernului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Angel Gheorghiu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Guvernul este de acord cu raportul comisiilor de specialitate, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2018 pentru completarea art. 4 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport, deoarece prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2018 au fost preluate integral în Legea nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Prezentarea raportului comun? Domnul preşedinte Bode, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate cu dezbaterea şi avizarea acestui act normativ, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 20 februarie 2018. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 4 din Legea nr. 92/2007, în scopul asigurării continuităţii efectuării serviciilor regulate de transport de persoane în condiţii de legalitate, al respectării caracterului permanent şi a regimului de funcţionare continuu a serviciilor regulate de transport de persoane, al evitării practicilor ilicite în activităţile de transport persoane şi asigurarea cadrului legal de efectuare a serviciilor regulate de transport de persoane, precum şi al evitării impactului negativ asupra bugetului de stat, prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport de persoane, ce sunt desfăşurate în afara sau în lipsa cadrului legal în vigoare. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege în şedinţe separate. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2018 pentru completarea art. 4 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 cu amendamente admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. La dezbateri generale nu doreşte nimeni să intervină? Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La nr. crt. 2, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La 3, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul merge la votul final. |
|||||
|
|
|
Poziţia 17. Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2018 pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 25 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2019; PL-x 482/2018/2019. Raport fără amendamente. Procedură de urgenţă. Din partea comisiilor, pentru prezentarea raportului? Comisia juridică sau cea pentru politică economică? Da? Comisia pentru politică economică. Vă rog. Domnul Bogdan Stoica. |
|
|||
|
|
Bună ziua! Mulţumesc. Raport comun asupra reexaminării Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2018 pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 25 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2019. În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au fost sesizate cu reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2018 pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 25 din 16 ianuarie 2019. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă în şedinţa din 19 septembrie 2018, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 14 noiembrie 2018. În conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, Curtea Constituţională a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate a legii. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 25 din 16 ianuarie 2019, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României. Procedura de reexaminare a legii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale, a fost declanşată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Senatul, care a şi adoptat prezentul proiect de lege, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii celor două comisii sesizate au dezbătut legea supusă reexaminării, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale, în şedinţe separate. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a desfăşurat şedinţa în data de 19 martie 2019, iar Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a desfăşurat şedinţa în data de 26 martie 2019. În urma reexaminării şi a punctelor de vedere exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să înainteze plenului Camerei Deputaţilor raportul comun de adoptare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2018 pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, în forma adoptată de Senat, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale. În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea supusă reexaminării face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Nefiind amendamente, legea rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Între timp a sosit şi Proiectul de Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat. Domnule deputat Gabriel Andronache, vă dau cuvântul pentru a prezenta raportul comisiei şi proiectul de hotărâre. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Fac precizarea că voi prezenta acest raport în calitate de vicepreşedinte al Comisiei de validare. Raport privind validarea unui mandat de deputat Comisia de validare a luat cunoştinţă de faptul că a devenit vacant un loc de deputat, ca urmare a încetării calităţii de deputat a domnului Goga Octavian, ales la alegerile din 11 decembrie 2016 în Circumscripţia electorală nr. 15 Covasna, pe lista Partidului Mişcarea Populară. Potrivit art. 228 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, "Locul vacant va fi ocupat de către supleantul imediat următor de pe lista partidului politic, alianţei politice sau alianţei electorale dacă, până la data validării mandatului, partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pentru care a candidat confirmă în scris că aparţine acesteia. Asupra legalităţii alegerii supleantului comisia de validare va prezenta Camerei Deputaţilor un raport". Am citat din Regulament. Procedând la examinarea documentelor depuse pentru validarea mandatului şi având în vedere lista supleanţilor comunicată Comisiei de validare de către Biroul Electoral Central şi adresa Partidului Mişcarea Populară, Comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ocuparea locului de deputat declarat vacant şi propune validarea mandatului de deputat pentru domnul Teacă Alexandru, candidat pe lista Partidului Mişcarea Populară. Prezentul raport a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, cu precizarea pe care o realizez, că au fost prezenţi mai mult de jumătate plus unu din membrii comisiei. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor validarea mandatului de deputat prevăzut în prezentul raport, precum şi adoptarea hotărârii anexate. Dacă doriţi, prezint şi hotărârea, Proiectul de Hotărâre. Dacă nu, acesta va fi distribuit colegilor. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Cred că e OK să fie distribuit colegilor. |
|||||
|
Mulţumesc mult, doamnă preşedinte. |
||||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu, domnule vicepreşedinte. Dacă la titlu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt. Adoptat. La articolul unic, observaţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de hotărâre urmează să fie votat în şedinţa de vot final. |
|||||
|
|
|
Poziţia 18, Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 22/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Camerei Deputaţilor la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei; PHCD 39/2019. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Nu sunt. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de hotărâre merge la votul final. Şi cred că mai avem timp de... Mai avem timp de încă un proiect; mai sunt două minute. Ultimul. |
|
|||
|
|
|
Poziţia 19, Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1141/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene; PL-x 615/2018. Este un raport fără amendamente. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Din partea comisiei, prezentarea raportului. Vă rog frumos, succint. Pe scurt. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Senatul a adoptat proiectul de lege. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. Este un raport fără amendamente, motiv pentru care acesta rămâne la şedinţa de vot final. Închidem aici sesiunea de dezbateri. Ora 12,00 - vot final. Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii. (Domnul deputat Varujan Pambuccian şi domnul deputat Iulian Bulai solicită să ia cuvântul.) Să luaţi cuvântul, primul, nu? (Se adresează domnului deputat Varujan Pambuccian.) Domnul Pambuccian, vă rog. Şi domnul Bulai, apoi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am votat de curând ca ziua de 12 octombrie să fie Ziua limbii, scrierii şi culturii armene. Şi vă mulţumesc foarte mult pentru votul unanim pe care l-aţi dat! Între timp, legea a fost promulgată, a apărut în Monitorul Oficial. Şi ne-am gândit să vă prezentăm pe holul din faţa sălii plenului câteva dintre manuscrisele armene de secol V-VI, care sunt păstrate acum la Matenadaran, în Erevan, pentru că de acolo practic a pornit tot ce înseamnă identitatea naţională modernă a poporului armean. Vă invit, după votul final, pe cei care doriţi să vedeţi această expoziţie. Este aici, în faţa sălii plenului. Să veniţi şi să admiraţi aceste manuscrise foarte vechi, cu o scriere care o să vi se pară foarte ciudată şi care ne defineşte pe toţi armenii, inclusiv pe cel care vă vorbeşte acum de la acest microfon. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumim. |
|||||
|
|
|
Intrăm în sesiunea de vot final. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat; PHCD 51/2019. Se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Doamna Raluca Turcan (din sală): Prezenţa! |
||||||
|
|
Ce anume? |
|||||
|
Doamna Raluca Turcan (din sală): N-aţi făcut prezenţa! |
||||||
|
|
234 de voturi, o abţinere. Prezenţa, pentru cvorum. Se văzuse că suntem. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat; PHCD 54/2019. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
243 de voturi. (Aplauze.) Urmează depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor. Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, după validarea mandatelor, deputaţii depun în şedinţa Camerei jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. Reamintesc procedura depunerii jurământului. La strigarea numelui, deputatul va rosti solemn, de la tribună, cu mâna pe Constituţie şi Biblie, jurământul scris, pe care îl va semna şi îl va încredinţa spre păstrare preşedintelui Camerei. Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă, aceasta fiind înlocuită cu formula: "Jur pe onoare şi conştiinţă". Îl invit la tribună pe domnul deputat Alexandru Teacă. Domnule deputat, vă rog. |
|||||
|
|
|
(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Alexandru Teacă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 15, Covasna, Jur credinţă patriei mele România; Jur să respect Constituţia şi legile ţării; Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.) (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.) |
|
|||
|
|
Felicitări, domnule deputat! |
|||||
|
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Raport privind punerea în aplicare a strategiilor naţionale de integrare a romilor - 2019 COM (2019) 406; PHCD 52/2019. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Unanimitate de voturi. Adoptat. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 22/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Camerei Deputaţilor la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei; PHCD 39/2019. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Unanimitate. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Legi ordinare. Adoptări. 5. Propunerea legislativă privind modificarea alin. (1) al art. 30 din Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice; Pl-x 293/2019; lege ordinară. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Unanimitate. Adoptată. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2018 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii; PL-x 56/2019; procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 225 de voturi pentru, două voturi contra şi 20 de abţineri, adoptat. |
|||||
|
|
|
7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; Pl-x 170/2019; lege ordinară. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică propun adoptarea propunerii legislative. Domnule Varga, interveniţi pentru... o eroare. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. În cadrul raportului comun al celor două comisii, un raport comun suplimentar asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii - Pl-x 170/2019 semnalăm că la marginal 28, art. 12 lit. c), aceasta a fost tehnoredactată din eroare, fiind astfel necesară eliminarea acesteia. Menţionăm că în şedinţele comisiilor sesizate în fond litera mai sus menţionată a fost respinsă. Prin urmare lit. c) a art. 12 se elimină. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Ţinând cont de eroare, vot, vă rog. |
|||||
|
|
223 de voturi pentru, un vot, contra şi 24 de abţineri. Adoptată. Propunerea legislativă... Vă rog, explicarea votului, domnul Roman. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În calitate de iniţiator, vreau să mulţumesc colegilor pentru vot. Vreau să le mulţumesc colegilor din Comisia pentru administraţie publică, pentru sprijin şi pentru modul în care, zic eu, am reuşit să scoatem o lege bună. Foarte pe scurt, pentru dumneavoastră. Vreau să reţineţi că această lege simplifică procedurile de autorizare. Pentru construirea, reabilitarea, extinderea şi consolidarea de locuinţe unifamiliale, construirea de anexe gospodăreşti şi construirea de împrejmuiri, nu mai sunt necesare: - Avizul de la DSP; - Avizul de la APM; - Avizul de la Comisia de Circulaţie. A doua chestiune importantă este că se reduc termenele, faţă de ceea ce aveam la ora actuală în lege. Deci, la eliberarea certificatului de urbanism avem acum 15 zile, faţă de 30; la autorizaţia de construire - 15 zile, faţă de 30; iar la eliberarea autorizaţiei în regim de urgenţă sunt 7 zile, nu mai sunt 15 zile. O altă precizare importantă este că se instituie Comisia de Acord Unic, adică cetăţeanul se întâlneşte o singură dată cu funcţionarul, în momentul în care depune dosarul; după 5 zile i se comunică electronic sau telefonic dacă mai trebuie completat ceva; şi după aceea, instituţiile avizatoare care funcţionează pe lângă primării şi consilii judeţene ţin legătura între ele, astfel încât cetăţeanul nu mai este pus să facă 20 de drumuri la instituţiile avizatoare. Vă mulţumesc încă o dată pentru votul dumneavoastră. Şi să ştiţi că este un început de revoluţie în Legea construcţiilor! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Raluca Turcan (din sală): Bravo! |
|||||
|
|
|
8. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar; Pl-x 263/2018. Comisia pentru muncă propune adoptarea propunerii legislative. Lege ordinară. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 158 de voturi pentru, 7 voturi contra şi 82 de abţineri, adoptată. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, precum şi a altor acte normative; PL-x 249/2019; procedură de urgenţă. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Unanimitate de voturi. Adoptat. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului cultural naţional "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2021"; PL-x 371/2019; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget şi Comisia pentru cultură propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Unanimitate de voturi. Adoptat. Explicarea votului. Da, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În sfârşit, cu un an înainte de a începe acest proiect naţional de "Capitală Culturală Europeană" pentru Timişoara, a trecut această ordonanţă de urgenţă. Şi vreau în acest moment să le mulţumesc în mod special tuturor parlamentarilor de Timiş, din toate partidele politice, alături de care am semnat un amendament care a pus pe harta Europei cu adevărat Timişoara, iar astăzi avem încrederea sau avem certitudinea că bani pentru "Capitală Culturală Europeană" se duc în Timişoara. Timişoara a fost primul oraş liber din România şi va face cinste României, ca şi "Capitală Culturală Europeană". Vă asigur că, în această perioadă de tranziţie, Guvernul PNL va prelua tot ceea ce parlamentarii au făcut prin acest amendament, şi cei de la Ministerul Culturii, şi ne vom asigura că aceşti bani vor merge de urgenţă acolo, pentru a implementa proiectele. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat Bulai Iulian, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate doamne, Stimaţi colegi, Bineînţeles că este bine că măcar acum am votat această ordonanţă de urgenţă. Milioane de oameni vor ajunge în Timişoara - şi români şi europeni şi noneuropeni. Doamnă Lia Olguţa Vasilescu, Aţi fost ministru, aţi fost primar. Nu ştiu dacă aţi înţeles din intervenţia de ieri, că noi, ca stat, avem o obligaţie faţă de Timişoara, care va fi "Capitala Cultură Europeană". Ieri spuneaţi că Guvernul nu are nicio obligaţie faţă de acest proiect. Este fals, doamnă ministru! Avem o obligaţie, pentru că va fi un brand de ţară, pentru că ne vor vizita mulţi oameni. Europa ne dă bani, dar nu ni-i bagă şi în traistă. Sper să reveniţi asupra declaraţiilor dumneavoastră şi să susţineţi acest proiect din toate puterile, şi din Parlament, şi de la guvernare, cât o mai fi. Şi solicit Parlamentului un pact nescris pentru Timişoara, pentru că toţi ne vom lăuda cu acest proiect, începând din 2021, când noi vom guverna această ţară. (Rumoare.) Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, Şi eu vă mulţumesc. Dar să ştiţi, proiectul legislativ a fost votat în unanimitate. |
|||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 12 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice; PL-x 144/2018; lege ordinară. Comisia pentru muncă propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Unanimitate de voturi. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Am o rugăminte, o pauză scurtă, de un minut. Dacă se poate, liderii de grup, să veniţi până la... (Consultări la prezidiu.) Da, după ce ne-am sfătuit cu toţi liderii grupurilor parlamentare, punctul 12 îl scoatem de pe ordinea de zi, urmând pentru altă sesiune de vot final. Merge la comisie. |
|
|||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2018 privind modificarea art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 115/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanţelor, şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă privind Proiectul de dezvoltare rurală a Munţilor Apuseni, în valoare de 12,4 milioane DST, semnat la Roma la 10 mai 1999; PL-x 753/2018; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
245 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat. Domnule secretar, pot să continui? Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2018 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 100 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat; PL-x 7/2019; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru învăţământ propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Unanimitate de voturi. Adoptat. |
|||||
|
|
|
15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2018 pentru modificarea şi completarea art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene; PL-x 83/2019; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
186 de voturi pentru, 43 de voturi contra, 11 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2018 pentru completarea art. 4 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007; PL-x 141/2018; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi propun adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
242 de voturi pentru, un vot contra şi o abţinere. Adoptat. |
|||||
|
|
|
17. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2018 pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 25 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2019; PL-x 482/2018/2019; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică propun adoptarea legii. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
173 de voturi pentru, 46 de voturi contra, 25 de abţineri. Adoptată. |
|||||
|
|
|
18. Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1141/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene; PL-x 615/2018; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu unanimitate de voturi, adoptat. |
|||||
|
|
|
Trecem la legi ordinare. Respingeri. 19. Proiectul de Lege privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L193/1 din data de 19 iulie 2016; PL-x 289/2017; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
În unanimitate de voturi, adoptată respingerea. |
|||||
|
|
|
20. Legea manualului şcolar, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 537 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 6 august 2018; PL-x 86/2018/3.09.2018; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru învăţământ şi Comisia juridică propun respingerea legii. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
237 de voturi pentru, un vot contra, două abţineri. Adoptată respingerea. |
|||||
|
|
|
Legi organice. Adoptări. 21. Proiectul de Lege privind întreţinerea animalelor de serviciu sau destinate serviciului scoase din funcţiune sau declasate care aparţin instituţiilor şi structurilor publice din România; PL-x 495/2018; lege organică. Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru apărare propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu unanimitate de voturi, adoptat. |
|||||
|
|
|
22. Proiectul de Lege privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative; PL-x 304/2019; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu unanimitate de voturi, adoptat. |
|||||
|
|
|
23. Proiectul de Lege privind activitatea de emitere de monedă electronică; PL-x 305/2019; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
237 de voturi pentru, 5 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
24. Propunerea legislativă pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor; Pl-x 106/2019; lege organică. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun adoptarea. Vot, vă rog. A apărut o eroare. (Vociferări.) Asta anunţam! A apărut o eroare. Nu mă certaţi, că nu-s mecanic! Repetarea votului. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
246 de voturi pentru şi o abţinere. Adoptată. Domnul Stamatian Vasile-Florin, explicarea votului. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Vasile-Florin Stamatian: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Pentru mine este o mare satisfacţie că toţi aţi înţeles şi aţi acţionat aşa cum trebuie să fie politica în sănătate, pentru prevenţie şi diagnostic precoce. Prin ceea ce am votat astăzi am oferit ceva acelora care, prin natura muncii depuse şi prin lipsa de grijă a unor patroni, au fost supuşi unor riscuri profesionale care le poate scurta viaţa. Din acest moment ei vor avea parte de asistenţă specializată, aşa cum, de fapt, prevede şi legea, prin medicii de medicina muncii şi sper ca celor 100 şi ceva de mii de oameni care sunt în această situaţie să le crească calitatea vieţii şi prognosticul pe termen lung să fie cât mai favorabil. Sper ca în anii următori să nu mai avem 1.000 şi ceva de cazuri noi de cancer pulmonar sau de alte boli profesionale. Vă mulţumesc pentru votul pe care l-aţi dat. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul deputat Ungureanu. |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Un proiect de lege bine-venit. Bine ar fi să avem şi clinici de medicina muncii, unde să facem această depistare a diferitelor boli profesionale. Din păcate, spre exemplu, la Cluj, Clinica de Medicină a Muncii a fost distrusă cu bună ştiinţă de managerul de acolo şi în acel coteţ - că este, în fapt, un coteţ - se preconizează o nouă clinică de neurochirurgie modernă. Deci se distruge medicina muncii în Cluj pentru a face, dintr-un coteţ, spital. Dacă am putea să facem lucrurile cu cap şi cu coadă, bine ar fi! Eu m-am abţinut, din această cauză, la acest proiect. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
25. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 218/2019; lege ordinară. Comisia pentru muncă propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Domnul Victor Paul Dobre (din sală): Aţi spus ordinară! |
||||||
|
|
Organică! Scuzaţi-mă! În unanimitate, adoptat. |
|||||
|
|
|
26. Propunerea legislativă pentru completarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Pl-x 24/2019; lege organică. Comisia pentru muncă propune adoptarea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
În unanimitate de voturi, adoptată. Proiectul de lege pentru modificarea articolului... (Domnul deputat Robert-Ionatan Sighiartău solicită să ia cuvântul.) Explicarea votului. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Robert-Ionatan Sighiartău: Ţin să vă mulţumesc tuturor parlamentarilor care astăzi aţi votat acest proiect de lege, în mod special domnului Marius Budăi, care a susţinut acest proiect de lege al opoziţiei, domnului Solomon. Am mai făcut un lucru bun pentru viitorul României, pentru copiii noştri. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
27. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 7 alin. (2) şi (3) şi a art. 10 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare; PL-x 319/2019; lege organică. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 199 de voturi pentru, 14 voturi contra şi 28 de abţineri, adoptat. |
|||||
|
|
|
28. Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de Combatere a Fraudelor; PL-x 375/2019; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 204 voturi pentru, 24 de voturi contra şi 14 abţineri, adoptat. Legi organice. Respingeri. Doreşte cineva să ia cuvântul? Doamna Venera? Vă rog. Doamna deputat Popescu Venera. |
|||||
|
|
Doamna Mariana-Venera Popescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Acest proiect legislativ prevede ca persoanele încadrate în funcţia de inspector antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor să fie transferate şi reîncadrate în cadrul parchetelor, pe posturi de specialişti. Ei au fost încadraţi la ANAF, prin concurs. A spus un deputat, coleg de la USR, că vor salarii mai mari sau alte facilităţi fiscale. Nu este adevărat! Ei vor doar să aibă stabilitatea locului de muncă. Au fost detaşaţi din trei în trei ani la Ministerul Justiţiei. Vor rămâne acolo. Prin acest proiect legislativ, practic le vom oferi stabilitatea locului de muncă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna deputat Birchall Ana. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. În numele Ministerului Justiţiei, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru această iniţiativă legislativă iniţiată de Ministerul Justiţiei, prin care, practic se clarifică statutul inspectorilor antifraudă. Şi, prin votul de astăzi, dumneavoastră... şi împreună am asigurat premisele pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea faptelor de evaziune fiscală, precum şi pentru combaterea fraudei fiscale şi vamale. Vreau să mulţumesc conducerii Camerei Deputaţilor, conducerii comisiilor de specialitate şi dumneavoastră, tuturor, pentru că aţi înţeles procedura de urgenţă şi ne-aţi ajutat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Legi organice. Respingeri. 29. Propunerea legislativă pentru completarea art. 76 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 296/2019; lege organică. Comisia pentru învăţământ propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
140 de voturi pentru, 91 de voturi contra, 6 abţineri. Nu a întrunit numărul necesar de voturi. |
|||||
|
|
|
30. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 257 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 278/2019; lege organică. Comisia pentru învăţământ propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Nici această propunere legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru respingere. 119 voturi pentru, 91 de voturi contra şi 25 de abţineri. |
|||||
|
|
|
Ultimul punct. 31. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1), lit. a) şi b) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Pl-x 22/2019; lege organică. Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 238 de voturi pentru şi un vot contra, adoptată. Vă mulţumesc. Biroul permanent. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12,43. |
||||||
![]() |



