Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.125/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2019

  Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (PL-x 609/2019). (rămas pentru votul final)  

Şedinţa a început la ora 16,04.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Haideţi! Vă rog frumos să luăm loc în bănci, să facem un vot de control, să vedem dacă este nevoie să mai aşteptăm colegi sau nu.

Haideţi să facem vot de control!

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Suntem în cvorum. 165.

1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului; PL-x 609/2019; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Domnul Buicu, vă rog.

Domnul preşedinte al Comisiei pentru sănătate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Doamnelor şi domnilor,

Vreau să vă mulţumesc, luând dintr-o parte într-alta, pentru faptul că am reuşit, totuşi, să venim cu o soluţie pentru miile de rezidenţi care aşteaptă să-şi dea examenul.

Este un semnal că îi vrem în România, că avem nevoie de medici.

Şi dacă cineva nu a catadicsit să numească un ministru pentru a avea un ordin comun, iată că Parlamentul găseşte soluţia.

Şi îmi doresc ca împreună să avem o soluţie pentru ei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog, domnul Ungureanu, USR.

E procedură de urgenţă, câte unul de la fiecare grup.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Apreciez mult efortul comun al tuturor colegilor din Comisiile pentru sănătate, reunite, de a găsi o soluţie punctuală, ca în data de 8 decembrie să avem un examen de rezidenţiat bine organizat.

Fac un apel la Ministerul Sănătăţii să se mobilizeze. Punctul de vedere pe care l-am primit doar astăzi arată că nu este suficient de mobilizat pentru acest examen esenţial pentru mii de medici.

Vreau să mai specific faptul că, printr-un amendament asumat de toată comisia, se oferă o facilitate medicilor care termină examenul de rezidenţiat, şi dacă nu şi-au luat specialitatea, din diferite motive, obiective, sperăm, pot totuşi să se angajeze în unităţile sanitare care au deficit de personal.

Acest amendament este foarte util pentru că oferă posibilitatea, unor medici, să acopere acele posturi deficitare.

Încă o dată îi felicit pe toţi colegii mei pentru înţelepciune şi pentru efort.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc mult.

Din solicitările de luări de cuvânt, acum era rândul iniţiatorilor. Domnul Ungureanu nu era... Pe urmă, luăm iarăşi cuvântul la...

Liderii, haideţi să ne hotărâm!

Dintre cei care sunt iniţiatori.

Doamna Ioniţă Antoneta este dintre iniţiatori şi poate să ia cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Antoneta Ioniţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Trebuie să înţelegem că astăzi am discutat foarte mult în comisie, aplicat, pe acest Proiect de Lege privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului în special pe anul 2019. Întrucât, aşa cum ştiţi cu toţii, s-a stabilit ca data de 8 decembrie... după ce a fost amânat din noiembrie, pe 8 decembrie, acest concurs.

Trebuie să mulţumesc întregii Comisii pentru sănătate a Camerei Deputaţilor. A fost o muncă în echipă. S-a lucrat pe text, aplicat, şi s-au găsit soluţii, iată. Mai ales că, faţă de textul ieşit de la Senat, s-au făcut câteva modificări destul de importante. Una dintre ele constituind-o, de fapt, cifra de şcolarizare - să fie cel puţin egală cu numărul de absolvenţi ai facultăţilor de medicină generală, farmacie şi medicină dentară.

Faţă de textul propus la Senat s-a mai făcut o modificare, pentru că acolo reieşea că orice medic specialist care efectua un stagiu de pregătire de 6 luni în cabinetele de medicină de familie putea să devină specialist în medicină de familie fără să susţină examenul de rezidenţiat, ceea ce constituia, de fapt, o încălcare a principiilor de obţinere a celei de-a doua specialităţi.

Trebuie să ştiţi, dragi colegi, că specialitatea de medicină de familie se obţine după 4 ani de efectuare a stagiilor în rezidenţiatul de medicină de familie.

Deci, faţă de textul de la Senat, ar fi fost de fapt o discriminare pentru aceşti specialişti de medicină de familie.

Mă bucur că toţi colegii noştri au înţeles importanţa acestor modificări.

Şi, de altfel, Partidul Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, proiect care este aşteptat de toţi cei 5.684 de absolvenţi ai anului 2019, dar şi de toţi cei care doresc să susţină acest concurs în data de 8 decembrie.

Şi sper ca astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, să avem un vot favorabil pentru ca această iniţiativă să meargă cât mai repede la promulgare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului UDMR, domnul Vass Levente, care este şi iniţiator.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente:

Toată lumea a mulţumit. La rândul meu, şi eu mulţumesc pentru ajutorul acordat atât la nivelul Senatului, pentru propunerea noastră legislativă, cât şi la nivelul Camerei Deputaţilor.

Să ştiţi că această lege - probabil, o să apară şi o să fie discutată mult, datorită faptului că face posibil ca în 8 decembrie, sper, să se poată ţine concursul de rezidenţiat - conţine mult mai mult.

În principiu, în cadrul, care există astăzi, de concurs de rezidenţiat aduce îmbunătăţiri substanţiale. Mai ales, completează legea, în sensul că acea modificare, care în urmă cu 7 luni s-a promovat şi s-a aprobat în Parlament, şi a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, aduce completarea ca în spitalele din teritoriu, spitalele judeţene de urgenţă, cu acordul universităţilor şi la propunerea Ministerului Sănătăţii, să poată, de-acum încolo, să facă pregătirea rezidenţilor, astfel degrevând universităţile de acel număr mare de rezidenţi care se găsesc astăzi la universităţi şi deteriorând actul de învăţământ.

Foarte important - permitem acestor medici să facă gărzi în spitalele judeţene de urgenţă; stabilim clar că un medic rezident, chiar dacă a făcut stagiul, şi-a terminat stagiul de rezidenţiat, dar examenul de specialitate are loc peste 3-4 luni, îşi menţine statutul de medic rezident. Astfel, la un concurs pe post, scos pentru medic rezident de anul V sau ultim an, îşi poate depune dosarul, iar DSP este obligat, fără echivoc, să-i elibereze adeverinţa pentru statutul de rezident. Altfel, dumnealui ar trebui - şi câteodată se şi întâmplă şi s-a şi întâmplat acest lucru - să fie considerat deja cu stagiile făcute şi să fie considerat, câteodată, din varii motive, medic specialist.

Foarte important - aduce un termen de 30 de zile, după terminarea sesiunii de examen de specialitate, timp în care Ministerul Sănătăţii este obligat, de-acum încolo, să elibereze ordinul acela prin care se confirmă, circa 2.000-3.000 de oameni, medici specialişti. La farmacie şi la stomatologie, la fel.

Permiteţi-mi încă o dată să fiu recunoscător pentru ajutor şi să mulţumesc pentru susţinere tuturor colegilor din fiecare partid.

Mulţumim mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Movilă Petru, iniţiator, din partea PMP.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să felicit toţi colegii care s-au implicat să soluţioneze o problemă care trebuia rezolvată până acum, altfel, de Executiv.

Vreau să fac o menţiune pentru colegul nostru, Vass Levente, care a fost iniţiatorul acestui proiect de lege. Dar şi tuturor colegilor din Comisiile pentru sănătate şi asociaţiilor rezidenţilor din România, pentru că acest proiect de lege s-a făcut într-un dialog aproape perfect între membrii Comisiei pentru sănătate şi rezidenţii din România.

Sigur, apreciez şi efortul colegului nostru, domnul preşedinte Buicu, care, împreună cu noi, a făcut demersuri să fie schimbat programul de lucru al Camerei Deputaţilor.

Dacă nu am fi rezolvat astăzi această problemă...

Sigur, domnului preşedinte Ciolacu, după cum spune domnul preşedinte Buicu.

Dacă nu am fi rezolvat astăzi această problemă ar fi trecut măcar două, trei săptămâni şi nu ar mai fi putut avea loc examenul de rezidenţiat anul acesta.

Sunt foarte multe lucruri bune acolo. Au enumerat colegii noştri - de la numărul de posturi scoase la concurs, raportat la numărul de absolvenţi, la faptul că gărzile rezidenţilor sunt plătite corect şi posibilităţile de a lucra între absolvire şi rezidenţiat. Lucruri bune.

Eu vă mulţumesc mult pentru vot.

Şi îi aşteptăm pe tinerii rezidenţi să vină să aibă grijă de sănătatea românilor.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi noi vă mulţumim.

Din partea Comisiei pentru sănătate, vă rog, raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, transmis cu adresa PL-x 609/2019 din 28 octombrie 2019.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 22 octombrie 2019.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 627 din 19 iulie 2019, precum şi avizul favorabil cu amendamente al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport nr. 4c-11 din 29 octombrie 2019.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009. Astfel, proiectul introduce, printre altele, prevederi în sensul că cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat pentru anul 2019 să fie aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 19 deputaţi din totalul de 19 membri ai comisiei.

Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi, o singură abţinere.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu amendamente admise şi respinse, redate în anexa care face parte din prezentul raport.

În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Propuneţi-mi şi un timp de dezbatere, vă rog, ca să supun votului, procedural. Un timp de dezbatere.

Două minute, trei, cât consideraţi dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu:

Trei minute, cred că este suficient, domnule preşedinte, timp de dezbatere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Deci timpul de dezbatere, cel propus de comisie, aprobat. 206 voturi pentru, 6 voturi contra.

Dacă din partea grupurilor parlamentare mai doreşte cineva să ia cuvântul?

Doamna Gavrilă Camelia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru învăţământ a desfăşurat în paralel cu Comisia pentru sănătate analiza proiectului respectiv.

De subliniat faptul că parlamentarii Partidului Social Democrat au susţinut şi au iniţiat acest demers extrem de important pentru generaţia actuală, încercând să rezolve o criză politică printr-o amânare nepermisă, de desemnare de ministru titular sau de ministru interimar, la Educaţie.

Dar ce vrem să subliniem noi din perspectiva Comisiei pentru învăţământ este faptul că doar pentru 2019 este în regulă să găsim această modalitate, întrucât organizarea unui examen de rezidenţiat, o formă de pregătire postuniversitară, nu poate fi decuplată de responsabilităţile Ministerului Educaţiei, fie că vorbim de organizare, de elaborare de subiecte, de logica conceperii unor subiecte de acest tip.

În al doilea rând, este de apreciat faptul că cifra de şcolarizare este egală cu numărul de absolvenţi. În felul acesta se creează premisele unei pregătiri adecvate şi ale unui spor de medici absolut necesar.

Noi am făcut şi nişte amendamente, iar unul dintre acestea se pare că nu-şi mai are, neapărat, la acest moment, relevanţa. Pentru că ne-a surprins acel termen de 6 luni prin care medicii pediatri sau internişti puteau deveni brusc specialişti în medicină de familie. Nu numai că sunt reguli de compatibilitate europeană, şi de circulaţie, şi de liberă practică în zona europeană, dar nici ca rigoare şi ca mod de pregătire nu era în regulă acest lucru.

Ideea este că trebuie s-o considerăm ca o intervenţie de etapă şi că în anul următor lucrurile trebuie să revină într-o matcă normală şi de organizare firească între cele două ministere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Dacă nu mai sunt intervenţii.

Mai sunt intervenţii.

Domnul Stamatian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi a fost un maraton, dar s-a dovedit că se poate. Atunci când se vrea, se poate în două zile să fie şi redactat, şi aprobat, şi supus votului final.

Era într-adevăr o urgenţă. Este însă un remediu pasager. Ministerul Educaţiei trebuie să revină cu responsabilităţi în organizarea acestui învăţământ. Trebuie să ne preocupe mult calitatea acestui învăţământ.

Dar astăzi cer aceeaşi rapiditate în decizie, Ministerului Sănătăţii, care va trebui să elibereze normele de aplicare a acestei legi, şi nu este deloc simplu ceea ce trebuie făcut. Dar dacă va exista într-adevăr voinţa politică să-i ajutăm pe oamenii care deja au intrat în disperare...

Nimic nu este mai jenant în viaţa omului decât nesiguranţa şi gândul că nu ştie ce-i aduce ziua de mâine.

Sunt însă convins că, după ce-am remediat ceva care s-a întâmplat, vom relua această temă, o vom aprofunda, pentru că încă se mai pot face îmbunătăţiri.

Oricum, mulţumesc celor din Comisia pentru sănătate, care mi-au suportat şi mie observaţiile, uşor, pe un ton mai ridicat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Intrăm pe dezbateri pe articole.

Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Aprobat.

Dacă la preambul, intervenţii? Nu. Aprobat.

Dacă pe articole sunt intervenţii? Nu. Aprobate.

Dacă la amendamente admise? De la...

Sunt 22.

De la 1 la 10. Intervenţii? Nu. Aprobate.

De la 10 la 20? Nu. Aprobate.

De la 20 la 22? Nu.

Dacă sunt intervenţii pe amendamentele respinse? Nu. Rămâne la votul final, imediat după ce discutăm şi următorul proiect.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici (PL-x 410/2019). (rămas pentru votul final)  

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici; PL-x 410/2019; amendamente admise - 21; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Din partea Guvernului României, demis sau admis, nu este nimeni?

Dăm direct comisiei, în afară de dumneavoastră, din partea... de la Energie. Am crezut că...

Da, e o situaţie, unii sunt demişi, unii sunt admişi, dar fără concurs.

Comisia pentru industrii şi Comisia pentru buget.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Raportul comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici.

La dezbaterea proiectului de lege s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social şi al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi stingerea obligaţiilor fiscale şi bugetare ale unor operatori economici esenţiali pentru stabilitatea şi siguranţa Sistemului Electroenergetic Naţional, printr-o procedură de dare în plată şi ulterioară concesionare a activelor energetice trecute în proprietatea statului, astfel încât să nu fie periclitată siguranţa Sistemului Electroenergetic Naţional. Totodată, sunt reglementate obligaţiile de plată pentru împrumuturile/subîmprumuturile angajate de operatorii economici şi care fac obiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat declarat ilegal, în condiţiile necesităţii respectării unor decizii ale Comisiei Europene.

Membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au examinat proiectul de lege, la fel ca şi membrii Comisiei pentru industrii şi servicii. În şedinţa din 15 octombrie, Comisia pentru industrii şi servicii şi 22 octombrie, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

La dezbaterile celor două comisii au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Ministerului Energiei.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei spre dezbatere şi adoptare proiectul de lege cu amendamentele admise prezentate în anexă.

S-a dat aviz favorabil.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Numai o secundă, că s-a găsit şi o eroare materială, de tehnică legislativă.

Şi vă propun:

La art. 6 alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins.

La art. 6:

(1) "Bunurile mobile şi imobile aferente activelor funcţionale energetice şi activelor miniere ce asigură cărbunele necesar funcţionării acestora, transferate în domeniul public al statului, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă vor face obiectul unor contracte de concesiune încheiate în condiţiile legii. Procedura de atribuire a contractelor de concesiune, încheiere, executare şi încetarea contractului de concesiune de bun proprietate publică se realizează cu respectarea prevederilor art. 302-331 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care prin prezenta ordonanţă de urgenţă se dispune altfel".

Vă mulţumesc şi în numele colegilor de la Partidul Social Democrat, deputaţi de Hunedoara: Laurenţiu Nistor, Natalia Intotero şi subsemnatul.

Vă mulţumim anticipat pentru că salvaţi două termocentrale şi patru mine, în judeţul Hunedoara.

Vă mulţumesc foarte mult. Anticipat. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Şi am o rugăminte - propuneţi timpul. Timpii de dezbateri.

Domnul... timpii de dezbateri, propuneţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Trei minute.

Două minute.

Trei minute.

Voci din sală:

Două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Supun votului...

Voci din sală:

Două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Supun votului dumneavoastră propunerea de trei minute.

 
Video in format Flash/IOS    

193 de voturi pentru, 27 de voturi contra, o abţinere. Aprobată.

Dezbateri din partea Grupurilor parlamentare.

Domnul Petcu Toma-Florin, vă rog, liderul Grupului ALDE.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Toma-Florin Petcu:

O să fiu foarte scurt. M-a rugat colega noastră, Olguţa Vasilescu, să fiu scurt. Şi o să fiu scurt.

Vreau să mulţumesc iniţiatorilor şi, în primul rând, membrilor comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor pentru acest proiect de lege care cred că este benefic şi necesar nu doar pentru Complexul Energetic Hunedoara şi pentru întreaga regiune, ci pentru toată ţara.

Vă spun, ca fost ministru al energiei. Complexul Energetic Hunedoara şi grupurile care sunt în sistem şi furnizează energie electrică în sistem, din acest complex, sunt vitale pentru această perioadă de iarnă.

Sper ca acest ajutor să fie tratat ca atare de către conducătorii companiei.

Şi, cu siguranţă, viitorul ministru al economiei şi energiei să se preocupe, în special, de acest complex care are un rol foarte important atât pentru zonă, din punct de vedere social, şi, cu siguranţă, pentru sistemul energetic.

Mulţumesc pentru susţinere şi spor la treabă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Popescu Virgil-Daniel.

Domnul ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Partidul Naţional Liberal va vota acest proiect de lege.

Este un proiect de lege de aprobare a ordonanţei prin care practic o parte din Sistemul Energetic Naţional este salvată.

Practic, ca să ştiţi ce se întâmplă, activele energetice funcţionale din Complexul Energetic Hunedoara, şi de oriunde mai pot fi ele în ţară, sunt date într-o dare în plată către ANAF şi trecute în administrarea Ministerului Energiei, pentru a putea fi puse în producţie ulterior.

Practic, Sistemul Energetic Naţional şi securitatea energetică a României le salvăm astăzi prin acest vot.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Intrăm la dezbateri pe articole.

Domnul Movilă, scuzaţi-mă, nu...

Sunteţi aşa surprinzător!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

PMP va vota acest proiect de lege.

Însă este important să vedem şi... (Aplauze.)

Mulţumesc, m-am gândit şi la moldovenii care lucrează acolo, să facă lucruri bune.

Însă ar fi important să ştim şi de ce s-a ajuns în această situaţie.

Chiar viitorul ministru ar trebui să vadă exact de ce s-a ajuns. Nu neapărat să pedepsească pe cineva, dar să ia decizii bune pe viitor.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi noi vă mulţumim.

Doamna Prună Cristina-Mădălina, USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

USR va vota proiectul acesta de lege, cu toate că răspunsurile care au venit, din comisie, de la reprezentanţii ministerului, nu au fost unele care să explice care sunt planurile exacte în privinţa Complexului Energetic Hunedoara.

De cealaltă parte, situaţia de acolo este una critică.

Şi nu putem să nu ne aducem aminte de faptul că guvernările, care s-au tot perindat din '90 încoace, n-au făcut decât să căpuşeze această companie. Oricine a ajuns la putere şi-a pus oamenii în această companie, care au furat-o efectiv şi nu le-a păsat niciodată de soarta acestei zone care trece printr-o tranziţie energetică foarte dură. Sunt încă 4.000-5.000 de oameni care lucrează acolo şi care îşi văd viitorul incert. (Vociferări.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Intrăm la dezbateri.

Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

Dacă la preambul, intervenţii? Nu. Adoptat.

La articole? Nu. Adoptate.

La amendamente admise.

De la 1 la 10? Nu.

De la 10 la 21? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

La vot final.

Cred că nu avem nevoie de pauză, nu?

Voci din sală:

Nu.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (PL-x 609/2019). (adoptat)

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Legi ordinare. Adoptări.

1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului; PL-x 609/2019; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Unanimitate de voturi. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici (PL-x 410/2019). (adoptat)

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici; PL-x 410/2019; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru industrii şi Comisia pentru buget propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

De asemenea, cu unanimitate de voturi (Aplauze.) adoptat.

Deci se poate.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi: <BR>- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici (PL-x 410/2019). (adoptată în procedură de urgenţă); <BR>- Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (PL-x 609/2019). (adoptată în procedură de urgenţă)  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 29 octombrie 2019, s-au depus la Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate de ambele Camere ale Parlamentului:

1. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici; PL-x 410/2019; procedură de urgenţă.

Şi 2. Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului; PL-x 609/2019; procedură de urgenţă.

Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii, astăzi, 29 octombrie 2019.

Vă mulţumesc.

     

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,37.