Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 12, 2020
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.27/2020
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 12, 2020 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 12, 2020
|
Şedinţa a început la ora 16.14. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Robert-Marius Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul Vasile-Daniel Suciu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă anunţ că, din totalul de 465 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări până în acest moment 291. Stimaţi colegi, Vă informez că am fost sesizaţi cu adresa din partea premierului desemnat prin care ne anunţă că-şi depune mandatul, respectiv... (Rumoare, discuţii.) "Vă aduc la cunoştinţă că în data de 12 martie am depus mandatul încredinţat prin Decretul..." ... nu este de faţă... "...nr.137/2020 pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra Listei şi Programului Guvernului, decret publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.157 din data de 26 februarie." Scrisoarea a fost transmisă Preşedintelui României. În aceste condiţii, suspend şedinţa noastră de astăzi, urmând ca Biroul permanent reunit, ulterior, să stabilească procedura de urmat. Mi-aş dori, colegii membri ai Biroului permanent reunit, să fie mâine în apropierea Parlamentului, să putem fi cât mai operativi, iar dumneavoastră... este posibil ca în zilele de sâmbătă şi duminică s-avem audieri ale viitorului prim-ministru. Daţi citire termenelor constituţionale. |
||||
|
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Stimaţi colegi, Înainte de a părăsi sala, daţi-mi voie să vă informez cu privire la prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind Curtea Constituţională, republicată. Astăzi, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi, adoptate de ambele Camere ale Parlamentului:
Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun de la data depunerii - astăzi, 12 martie 2020. Declar închisă şedinţa. Mulţumesc. O zi bună! |
|
||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 16.20. |
|||||
![]() |



