Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2020
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.131/2020
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2020 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2020
|
Şedinţa a început la ora 19,16. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Bună seara! Declar deschise lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor. Vă informez că, din totalul celor 329 deputaţi validaţi, 322 în exerciţiul mandatului, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări, până în acest moment, 240. Având în vedere că pe ordinea de zi a şedinţei este înscrisă aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, care în proiectul ordinii de zi este trecută la primul punct, vă solicit să discutăm la primul punct Proiectul de Hotărâre pentru completarea art. 60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care prevede înfiinţarea a 3 comisii (PHCD 76/2020). Cine este pentru? Cine e împotrivă? Cine se abţine? Mulţumesc. Deci, avem ca prim punct... (Vociferări.) A, îmi cer scuze! Voturi împotrivă? Mă scuzaţi... Cu 29 de voturi împotrivă, s-a aprobat ca la primul punct al ordinii de zi să dezbatem Proiectul de Hotărâre pentru completarea art. 60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor; (PHCD 76/2020). Practic, această modificare de regulament vizează constituirea a 3 noi comisii permanente. După dezbaterea şi votul asupra acestui proiect, vom trece la aprobarea componenţei tuturor comisiilor permanente ale Camerei. Există puncte de vedere legate de acest proiect de hotărâre? Solicită cuvântul liderul Grupului parlamentar AUR. |
||||
|
|
E chiar subsemnatul! Bravo, domnule Solomon! |
||||
|
|
Vă rog, nu intraţi în polemică cu sala! Exprimaţi-vă punctul de vedere! |
||||
|
|
Noi am aflat componenţa comisiilor acum jumătate de oră. Nu avem cum să decidem, cine, în ce comisii intră, în jumătate de oră. Am cerut respect! O să dăm respect, când vom fi respectaţi. Până atunci, nu putem să nominalizăm colegii care fac parte din comisii. Cred că mă înţelegeţi toţi, din toate grupurile parlamentare. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Am înţeles că, în momentul de faţă, nu vreţi să nominalizaţi reprezentanţii în comisii. Ce vă asigur este că aveţi locurile cuvenite de drept, conform ponderii acordate prin votul cetăţenilor, şi locurile la care aveţi dreptul, conform acestei ponderi, rămân la dispoziţia Grupului AUR, iar în momentul în care veţi avea nominalizările făcute, reprezentanţii dumneavoastră vor putea intra în componenţa comisiilor de specialitate. Dacă nu mai sunt alte observaţii, supun votului Proiectul de Hotărâre pentru completarea art. 60... (Vociferări.) Domnule Simion, îmi pare rău, nu pot să vă dau cuvântul la fiecare intervenţie. Spuneţi, domnule Andruşceac! |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Faptul că ne-am opus constituirii acestor comisii şi mai ales a celei de constituţionalitate rezultă că asupra controlului de constituţionalitate a legilor organice sau ordinare, înainte de promulgare, se ocupă Curtea Constituţională. Deci considerăm că nu este cazul să constituim o comisie care intră în paralelism juridic cu Constituţia. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Comisie de Curte Constituţională există şi la Senat, există în oglindă şi la Cameră. Voi supune votului Proiectul de Hotărâre pentru completarea art. 60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? 30. Cine se abţine? Cu 30 de voturi împotrivă, Proiectul de Hotărâre a fost adoptat. |
||||
|
|
|
2. Următorul punct pe ordinea de zi este aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Vă propun următoarea procedură. Domnul secretar va da citire fiecărei comisii, componenţa numerică şi numărul de reprezentanţi care se cuvin, conform ponderii parlamentare, fiecărui grup parlamentar, după care voi invita în ordine descrescătoare a grupurilor, începând cu Grupul minorităţilor naţionale, liderii grupurilor să prezinte de la microfon reprezentanţii fiecărui grup în fiecare comisie de specialitate a Parlamentului. Cine este pentru această procedură? (Vociferări.) Descrescătoare, pentru că... Crescătoare, nu descrescătoare. Aşa este, aveţi dreptate! De la Grupul minorităţilor spre Grupul PSD. Cine este împotrivă? 30. Cine se abţine? Vă mulţumesc. Domnule secretar, vă rog! |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare - un total de 19 membri: PNL - 5; USR - 4; UDMR - 1; PSD - 6; AUR - 1; Minorităţi - 1; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci - total 30 membri: PNL - 9; USR - 5; UDMR - 2; PSD - 10; AUR - 2; Minorităţi - 2; Comisia pentru industrii şi servicii - 24 de membri: PNL - 7; USR - 5; UDMR - 1; PSD - 9; AUR - 2; Minorităţi - 0; Comisia pentru transporturi şi infrastructură - 25 de membri: PNL - 7; USR - 5; UDMR - 1; PSD - 9; AUR - 2; Minorităţi - 1; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice - 25 membri: PNL - 7; USR - 4; UDMR - 2; PSD - 8; AUR - 3; Minorităţi - 1; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale - 27 de membri, în total: PNL - 8; USR - 4; UDMR - 2; PSD - 9; AUR - 2; Minorităţi - 2; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - 27 de membri, în total: PNL - 8; USR - 4; UDMR - 2; PSD - 10; AUR - 2; Minorităţi - 1; Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic - 22 de membri: PNL - 7; USR - 3; UDMR - 2; PSD - 8; AUR - 2; Minorităţi - 0; Comisia pentru muncă şi protecţie socială - 21 de membri: PNL - 6; USR - 4; UDMR - 1; PSD - 7; AUR - 2; Minorităţi - 1; Comisia pentru sănătate şi familie - 23 de membri: PNL - 6; USR - 5; UDMR - 1; PSD - 8; AUR - 2; Minorităţi - 1; Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport - 25 de membri în total: PNL - 7; USR - 4; UDMR - 2; PSD - 8; AUR - 2; Minorităţi - 2; Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă - 13 membri: PNL - 4; USR - 2; UDMR - 1; PSD - 4; AUR - 1; Minorităţi - 1; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - 28 de membri: PNL - 8; USR - 5; UDMR - 2; PSD - 9; AUR - 2; Minorităţi - 2; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - 25 de membri, în total: PNL - 8; USR - 4; UDMR - 1; PSD - 10; AUR - 2; Minorităţi - 0; Comisia pentru politică externă - 13 membri: PNL - 4; USR - 1; UDMR - 2; PSD - 4; AUR - 1; Minorităţi - 1; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - 13 membri, în total: PNL - 3; USR - 2; UDMR - 1; PSD - 4; AUR - 2; Minorităţi - 1; Comisia pentru regulament - 6 membri, câte un membru de la fiecare grup parlamentar; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - 16 membri: PNL - 4; USR - 4; UDMR - 1; PSD - 5; AUR - 2; Minorităţi - 0; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi - 14 membri: PNL - 3; USR - 3; UDMR - 1; PSD - 4; AUR - 3; Minorităţi - 0; Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării - 11 membri: PNL - 3; USR - 3; UDMR - 0; PSD - 4; AUR - 1; Minorităţi - 0; Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie - 15 membri: PNL - 3; USR - 3; UDMR - 1; PSD - 4; AUR - 2; Minorităţi - 2; Comisia pentru constituţionalitate - 13 membri: PNL - 3; USR - 3; UDMR - 1; PSD - 4; AUR - 1; Minorităţi - 1; Comisia pentru tineret şi sport - 13 membri: PNL - 3; USR - 3; UDMR - 1; PSD - 4; AUR - 1; Minorităţi - 1; Comisia pentru afaceri europene - 21 membri: PNL - 6; USR - 4; UDMR - 1; PSD - 7; AUR - 2; Minorităţi - 1; Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Îi mulţumim domnului secretar Daniel Suciu. Îl invit pe liderului Grupului minorităţilor naţionale, domnul Varujan Pambuccian. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte! Vreau să încep prin a le mulţumi colegilor cu care am avut astăzi un dialog foarte bun, pentru formarea acestor comisii. Foarte bun! Chiar demult nu am avut parte de o asemenea negociere, făcută cu cap, raţional, cu calm. Vă mulţumesc celor care aţi participat la ea! În urma acestei negocieri, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale are următorii membri, ocupând următoarele poziţii în următoarele comisii: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare - Bogdan-Alin Stoica, secretar; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci - Iulius Marian Firczak, secretar; domnul Adrian-Miroslav Merka, membru; Comisia pentru transporturi şi infrastructură - Varol Amet, secretar; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice - Varujan Pambuccian, membru; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale - preşedintele Camerei, de ieri, pe care vreau să-l felicit pentru modul exemplar în care a condus şedinţa de ieri, domnul Iusein Ibram, preşedinte; Cătălin-Zamfir Manea, vicepreşedinte; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - Gheorghe Nacov, membru; Comisia pentru muncă şi protecţie socială - Silviu Vexler, vicepreşedinte, un vicepreşedinte care a fost extrem de eficient şi în legislatura trecută; Comisia pentru sănătate şi familie - Silviu Feodor, membru; Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport - Dragoş Gabriel Zisopol şi Ognean Crîstici, membri; Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă - Nicolae-Miroslav Petreţchi, vicepreşedinte; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - Andi-Gabriel Grosaru şi Ionel Stancu, membri; Comisia pentru politică externă - Ovidiu Victor Ganţ, membru; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - Ghervazen Longher, membru; Comisia pentru regulament - Ovidiu Victor Ganţ, membru; Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie - Dragoş Gabriel Zisopol, preşedinte; Varujan Pambuccian, membru; Comisia pentru constituţionalitate - Andi-Gabriel Grosaru, vicepreşedinte; Comisia pentru tineret şi sport - Adrian-Miroslav Merka, membru; Comisia pentru validare - Iulius Marian Firczak şi Andi-Gabriel Grosaru, membri; Comisia pentru afaceri europene - Giureci-Slobodan Ghera, membru; Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Îl invit în continuare pe liderul Grupului UDMR. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru industrii şi servicii - Bende Sándor, preşedinte; Comisia pentru transporturi şi infrastructură - Benedek Zacharie, secretar; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice - Magyar Loránd-Bálint, vicepreşedinte; Könczei Csaba, membru; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale - Kulcsár-Terza József-György, secretar; Gál Károly, membru; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - Seres Dénes, vicepreşedinte; Nagy Szabolcs, membru; Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic - Farago Petru, vicepreşedinte; şi mai avem aici un membru, dar nu facem în acest moment nominalizarea; Comisia pentru muncă şi protecţie socială - Csép Éva-Andrea, vicepreşedinte; Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport - Szabó Ödön, vicepreşedinte; Apjok Norbert - membru; Comisia pentru politică externă - Biró Rozália-Ibolya, preşedinte; Gál Károly, membru; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi - Csép Éva-Andrea, membru; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - Kulcsár-Terza József-György, membru; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - Apjok Norbert, membru; Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare - Kelemen Attila, secretar; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci - doi membri: Miklos Zoltan şi Kolcsár Anquetil-Károly; La Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării nu avem reprezentanţi. Comisia pentru sănătate şi familie - Zakarias Zoltán, membru; Comisia pentru afaceri europene - Zakarias Zoltán, membru; Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă - Kelemen Hunor, membru; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - Ladányi László-Zsolt, secretar; Hajdu Gábor, membru; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - Könczei Csaba, membru; Comisia pentru regulament - Ladányi László-Zsolt, membru; Comisia pentru constituţionalitate - Hajdu Gábor, membru; Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie - Nagy Szabolcs, membru; Comisia pentru tineret şi sport - Kolcsár Anquetil-Károly, membru. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule lider. Având în vedere că Grupul AUR a anunţat că nu şi-a desemnat reprezentanţii, vom continua prezentarea reprezentanţilor grupurilor parlamentare în comisiile de specialitate cu Grupul USR PLUS. Îl invit pe liderul grupului, domnul Ionuţ Moşteanu. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Membrii USR PLUS sunt repartizaţi în comisii în felul următor: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare - membri: Beniamin Todosiu, Mihai-Cătălin Botez, Radu-Dinel Miruţă şi Pollyanna-Hanellore Hangan; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci - Cosette-Paula Chichirău, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte; membri - Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, Radu Panait, Simina-Geanina-Daniela Tulbure, Victor Ilie; Comisia pentru industrii şi servicii - Cristina-Mădălina Prună, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte; Oana-Marciana Özmen, care ocupă şi funcţia de secretar; membri - Denisa-Elena Neagu, Lóránt-Zoltan Sas, Viorel Băltăreţu; Comisia pentru transporturi şi infrastructură - Cristian-Paul Ichim, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte; membri - Liviu-Ionuţ Moşteanu, Cătălin Drulă, Ştefan-Iulian Lörincz, Ion-Marian Lazăr; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice - Daniel-Sorin Gheba, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte; membri - Teodor Lazăr, Alin-Costel Prunean, Andrei-Iulian Drancă; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale - Dragoş-Cătălin Teniţă, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte; membri - Eugen Terente, Oana Murariu; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - Oana-Alexandra Cambera, secretar; membri - Tudor-Vlad Benga, Alin-Gabriel Apostol, Daniel-Codruţ Blaga; Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic - Eugen Terente, secretar; membri - Diana-Anda Buzoianu, Adrian Giurgiu; Comisia pentru muncă şi protecţie socială - Oana-Silvia Ţoiu, preşedinte, Cristian-Gabriel Seidler, vicepreşedinte; membri - Monica-Elena Berescu, Cristina Camelia Rizea; Comisia pentru sănătate şi familie - Adrian Wiener, vicepreşedinte, Diana Stoica, secretar; membri - Emanuel-Dumitru Ungureanu, Radu Tudor Ciornei, Tudor Rareş Pop; Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport - Filip Havârneanu, secretar; membri - Marius-Andrei Miftode, Cristian Brian, Daniel-Liviu Toda; Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă - Iulian Bulai, preşedinte, Dragoş-Cătălin Teniţă, membru; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - Mihai-Alexandru Badea, preşedinte, Silviu Dehelean, vicepreşedinte, membri - Andrei-Răzvan Lupu, Stelian Cristian Ion, Oana Murariu; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - Bogdan-Ionel Rodeanu, vicepreşedinte, membri - Radu-Iulian Molnar, Mihai-Laurenţiu Poliţeanu, Nicu Fălcoi; Comisia pentru politică externă - Ilie Dan Barna; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - membri: Alin-Costel Prunean, Beniamin Todosiu; Comisia pentru regulament - Silviu Dehelean, secretar; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - Monica-Elena Berescu, vicepreşedinte; Radu-Dinel Miruţă, secretar; membri - Daniel-Codruţ Blaga, Diana-Anda Buzoianu, Daniel-Liviu Toda; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi - membri: Oana-Alexandra Cambera, Cristina Camelia Rizea, Emanuel-Dumitru Ungureanu; Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării - Iulian Lorincz, secretar; membri - Simina-Geanina-Daniela Tulbure, Bogdan-Ionel Rodeanu; Comisia pentru afaceri europene - membri: Mihai-Laurenţiu Poliţeanu, Iulian Bulai, Viorel Băltăreţu, Diana Stoica; Comisia pentru constituţionalitate - membri: Andrei-Răzvan Lupu, Oana-Marciana Özmen, Mihai-Alexandru Badea; Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie - Radu Tudor Ciornei, secretar; vicepreşedinte - Denisa-Elena Neagu, membru - Radu-Iulian Molnar; Comisia pentru tineret şi sport - Tudor Rareş Pop, preşedinte, membri - Filip Havârneanu, Cristian Brian; Am terminat. Mulţumim. |
||||
|
|
Vă mulţumim, domnule Moşteanu. Îl voi invita în continuare pe liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul Gabriel Andronache. |
||||
|
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Vă rog să-mi permiteţi, prima dată, să fac o completare la ceea ce am prezentat ieri, privind componenţa Grupului parlamentar al PNL, referitor la conducerea Grupului, pentru că ieri am prezentat doar liderul de grup. În sensul acesta, fac menţiunea că, în urma şedinţei desfăşurate astăzi, 22 decembrie, s-a stabilit următoarea componenţă a conducerii Grupului parlamentar al PNL: liderul grupului - Gabriel Andronache; vicelideri ai Grupului parlamentar al PNL sunt următorii: Florin-Alexandru Alexe, Alexandru-Ioan Andrei, Ovidiu-Sergiu Bîlcea, Ioan Cupşa, Mircea Fechet, Nicolae Giugea, Alexandru Kocsis-Cristea, Pavel Popescu, Mircea Roşca, Cristina Trăilă. Secretar al Grupului parlamentar al PNL este domnul Călin-Ioan Bota. Vă mulţumesc pentru înţelegere. |
|
||
|
|
|
Acum voi da citire listei cu nominalizările din partea Grupului PNL pentru fiecare comisie permanentă. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare - vicepreşedinte, Cristina Burciu; membri - Valentin-Ilie Făgărăşian, Sorin Năcuţă, Maria Stoian, George-Cristian Tuţă; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci - preşedinte, Bogdan-Iulian Huţucă; vicepreşedinţi - Sebastian-Ioan Burduja şi Maria-Gabriela Horga; secretar - Gheorghe Pecingină; membri - Călin-Ioan Bota, Marilen-Gabriel Pirtea, Florin-Claudiu Roman, Robert-Ionatan Sighiartău, Dan Vîlceanu; Comisia pentru industrii şi servicii - vicepreşedinte, Mircea Roşca; membri - Florin-Alexandru Alexe, Dumitru Mărculescu, Gheorghe Adrian Miuţescu, Gabriel Plăiaşu, Virgil-Daniel Popescu, Ion Ştefan; Comisia pentru transporturi şi infrastructură - vicepreşedinţi, Mircea Marius Banias şi Alexandru-Ioan Andrei; membri - Lucian Nicolae Bode, Marian Cruşoveanu, Ştefan-Bucur Stoica, George Şişcu; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice - vicepreşedinte, Nicolae Giugea; secretar, Corneliu Olar; membri - Florică Ică Calotă, Daniel Constantin, Florian-Emil Dumitru, Alexandru Popa, Costel Şoptică; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale - membri: Jaro Norbert Marşalic, Mircea Roşca, Alexandru-Ioan Andrei; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - vicepreşedinţi, Gabriel-Ioan Avrămescu şi Angelica Fădor; secretar, Dumitru Flucuş; membri - János Kiss, Laurenţiu-Dan Leoreanu, Vetuţa Stănescu, Cosmin Şandru, Raluca Turcan; Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic - preşedinte, George-Cătălin Stângă; vicepreşedinte, Mircea Fechet; secretar, Bogdan-Alexandru Bola; membri - Ionuţ-Sorin Banciu, George Ionescu, Ervin Molnar, Glad-Aurel Varga; Comisia pentru muncă şi protecţie socială - secretar, Tudor Polak; membri - Violeta Alexandru, Mara-Daniela Calista, Claudiu-Martin Chira, Alexandru Kocsis-Cristea; Comisia pentru sănătate şi familie - Nelu Tătaru; Liviu-Ioan Balint; membri: Jaro Norbert Marşalic, Andrei Daniel Gheorghe; Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport - vicepreşedinte, Iulian-Alexandru Muraru; membri: Onuţ Valeriu Atanasiu, Rodica-Luminiţa Barcari, Vasile-Aurel Căuş, Elena Hărătău; Da, îmi cer scuze. La Comisia pentru sănătate şi familie - Nelu Tătaru, preşedinte; Liviu-Ioan Balint, secretar. Vă mulţumesc, domnule Simonis. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă - membri: Bogdan Gheorghiu, Gigel-Sorinel Ştirbu; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - vicepreşedinte, Ioan Cupşa; secretar, Cristian-Tudor Băcanu; membri - Gabriel Andronache, Gudu Michael, Laurenţiu-Nicolae Cazan, Radu-Marin Moisin, Olivia-Diana Morar, Cristina Trăilă; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - preşedinte, Constantin Şovăială; vicepreşedinte, Sorin-Dan Moldovan; secretar, Antonel Tănase; membri - Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Adrian-Felician Cozma, Răzvan Sorin Prişcă, Dumitru Rujan, Ovidiu-Sergiu Bîlcea; Comisia pentru politică externă - vicepreşedinte, Ben-Oni Ardelean; secretar, Ionuţ-Marian Stroe; membri - Ioan Balan, Marian-Cătălin Predoiu; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - membri: Ioan Balan, Costel Barbu, George Ionescu; Comisia pentru regulament - vicepreşedinte, Gabriel Andronache; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - preşedinte, Ioan-Sabin Sărmaş; vicepreşedinte, Alexandru Kocsis-Cristea; membri - Sorin-Dan Moldovan, Pavel Popescu; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi - Mara-Daniela Calista; Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării - preşedinte, Gigel-Sorinel Ştirbu; vicepreşedinte, Valentin-Ilie Făgărăşian; secretar Florin-Alexandru Alexe; Comisia pentru afaceri europene - vicepreşedinte, Călin-Ioan Bota; secretar, Christine Thellmann; membri - Rodica-Luminiţa Barcari, Ionel Dancă, Iulian-Alexandru Muraru, George-Cristian Tuţă; Comisia pentru constituţionalitate - vicepreşedinte, Adrian-Felician Cozma; secretar, Laurenţiu-Nicolae Cazan; Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie - Cătălina Ciofu; Comisia pentru tineret şi sport - secretar, Ovidiu-Sergiu Bîlcea; Claudiu-Martin Chira, membru. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
||
|
|
Îi mulţumesc domnului lider al Grupului Partidului Naţional Liberal. Urmează prezentarea reprezentanţilor în comisii, făcută de către liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Alfred Simonis. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare - preşedinte, Costel Neculai Dunava; vicepreşedinte, George-Adrian Paladi; secretar, Gheorghe Şoldan; membri - Alexandra Presură, Paul Stancu, Gheorghe Şimon; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci - vicepreşedinte, Marius-Horia Ţuţuianu; membri - Vasile-Daniel Suciu, Marius-Constantin Budăi, Viorica Sandu, Rodica Paraschiv, Marius-Ionel Iancu, Gabriel-Valer Zetea, Mitică-Marius Mărgărit, Florin-Ionuţ Barbu, Marius-Eugen Ostaficiuc; Comisia pentru industrii şi servicii - vicepreşedinţi, Ilie Toma, Ioan Mang; secretar, Bogdan Gheorghe Trif; membri - Ana-Loredana Predescu, Vlad Popescu, Claudiu Manta, Radu Mihai Popa, Elena Stoica, Ana-Maria Cătăuţă; Comisia pentru transporturi şi infrastructură - preşedinte, Ciprian-Constantin Şerban; vicepreşedinte, Marian Mina; secretar, Vasilică Toma; membri - Florin Mircea, Ştefan Muşoiu, Cornel-Vasile Folescu, Nicolae Pavelescu, Dumitru-Lucian Lungoci, Emil-Florin Albotă; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice - preşedinte, Adrian-Ionuţ Chesnoiu; secretar, Constantin Bîrcă; membri - Ion-Cătălin Grecu, Adrian Alda, Constantin-Neculai Pătrăuceanu, Nicu Niţă, Raluca Giorgiana Dumitrescu, Aurel Bălăşoiu; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale - vicepreşedinte, Simona-Maya Teodoroiu; secretar, Daniel-Florin Ghiţă; membri - Eugen Bejinariu, Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă, Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, Romulus-Marius Damian, Cristina-Elena Dinu, Elena Stoica, Mirela Elena Adomnicăi; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - preşedinte, Simona Bucura-Oprescu; vicepreşedinte, Bogdan-Andrei Toader; secretar, Radu-Marcel Tuhuţ; membri - Bogdan-Gruia Ivan, Laurenţiu-Viorel Gîdei, Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, Virgil Alin Chirilă, Romeo-Daniel Lungu, Nicoleta-Matilda Goleac, Ionel Floroiu; Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic - vicepreşedinte, Ileana Cristina Dumitrache; membri - Claudiu-Augustin Ilişanu, Daniel-Florin Ghiţă, Marian Ţachianu, Florin-Silviu Hurduzeu, Remus Munteanu, Vasile Cîtea; Comisia pentru muncă şi protecţie socială - vicepreşedinte, Adrian Solomon; secretar - Eugen Neaţă; membri - Dan-Constantin Şlincu, Daniela Oteşanu, Irinel Ioan Stativă, Mirela Elena Adomnicăi, Florian-Claudiu Neaga; Comisia pentru sănătate şi familie - vicepreşedinte, Corneliu-Florin Buicu; secretar, Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu; membri - Remus-Gabriel Mihalcea, Rodica Nassar, Georgeta-Carmen Holban, Cristina-Elena Dinu, Alexandru Rafila, Graţiela Leocadia Gavrilescu; Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport - preşedinte, Natalia-Elena Intotero; vicepreşedinte, Aurel Nechita; secretar, Laurenţiu-Cristinel Ţepeluş; membri - Dan-Cristian Popescu, Oana-Gianina Bulai, Ana-Loredana Predescu, Romulus-Marius Damian, Florin Piper-Savu; Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă - vicepreşedinte, Ioan Vulpescu; membri - Adriana Diana Tuşa, Oana-Consuela Florea, Iulian-Alexandru Badea; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - vicepreşedinte, Nicuşor Halici; secretar, Dumitriţa Gliga; membri - Ştefan-Ovidiu Popa, Simona-Maya Teodoroiu, Steluţa-Gustica Cătăniciu, Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă, Eduard-Andrei Popica, Alina-Elena Tănăsescu, Daniel Florea; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - vicepreşedinţi, Mihai Weber şi Nicolae Georgescu; secretar, Dumitru Coarnă; membri - Sorin Mihai Grindeanu, Viorel Salan, Mihai-Viorel Fifor, Radu-Mihai Cristescu, Alfred-Robert Simonis, Marian-Iulian Rasaliu, Silviu Nicu Macovei; Comisia pentru politică externă - vicepreşedinţi, Andi-Lucian Cristea şi Carmen-Ileana Mihălcescu; membri - Mirela Furtună, Daniel Tudorache; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - preşedinte, Steluţa-Gustica Cătăniciu; vicepreşedinte, Alina-Elena Tănăsescu; secretar, Raluca Giorgiana Dumitrescu; membru - Marian-Iulian Rasaliu; Comisia pentru regulament - îl are ca preşedinte pe domnul deputat Gheorghe Şimon; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor -vicepreşedinte, Florin-Silviu Hurduzeu; secretar, Bogdan-Gruia Ivan; membri - Radu Mihai Popa, Vlad Popescu, Dumitriţa Gliga; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi - vicepreşedinte, Georgeta-Carmen Holban; secretar, Viorica Sandu; membri - Claudiu-Augustin Ilişanu, Rodica Paraschiv; Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării - vicepreşedinte, Silviu Nicu Macovei; membri - Mitică-Marius Mărgărit, Bogdan Gheorghe Trif, Natalia-Elena Intotero; Comisia pentru afaceri europene - preşedinte, Ştefan Muşoiu; vicepreşedinte, Adriana Diana Tuşa; secretar, Ana-Maria Cătăuţă; membri - Andi-Lucian Cristea, Ion-Marcel Ciolacu, Sorin Mihai Grindeanu, Mirela Furtună; Comisia pentru constituţionalitate - secretar, Ionel Floroiu; membri - Nicuşor Halici, Laurenţiu-Viorel Gîdei, Ştefan-Ovidiu Popa; Comisia pentru ştiinţă, inovare şi tehnologie, care înţeleg că va rămâne Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie - membri: Florian-Claudiu Neaga, Oana-Consuela Florea, Nicoleta-Matilda Goleac, Remus-Gabriel Mihalcea; Comisia pentru tineret şi sport - vicepreşedinte, Vasile Cîtea; membri - Remus Munteanu, Iulian-Alexandru Badea, Andi-Lucian Cristea. Vă mulţumesc pentru răbdare. Dar, aşa-i când câştigi alegerile, ai cei mai mulţi colegi în Parlament şi durează mai mult până îi citeşti pe toţi! (Aplauze.) Înainte de a încheia şi de a vă mulţumi pentru răbdarea pe care aţi avut-o în aceste zile şi pentru ceea ce urmează să se întâmple. Pentru că pare că preşedintele va desemna o persoană pentru poziţia de prim-ministru în cursul acestei seri sau cel târziu mâine dimineaţă, şi probabil că noua majoritate formată în Biroul permanent va hotărî un program scurt de audieri şi de depunere a jurământului, am să spun şi plenului ceea ce am spus şi domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor în şedinţa Biroului permanent, că sperăm ca, după ce am stat până la 3 dimineaţa să votăm preşedintele Camerei, acesta nu face din nou schimb cu domnul Cîţu şi preşedintele să-l desemneze pe Ludovic Orban pentru poziţia de prim-ministru, ca sa o luăm de la capăt! E chiar o speranţă pe care mi-o pun! Dincolo de aceasta, vreau să le transmit colegilor mei de la PSD, pentru că a fost pe repede-nainte - astăzi de dimineaţă am stat până după-amiază să ne înţelegem pe numărul de membri în comisii şi este posibil ca unele chestiuni să ne fi scăpat. În perioada următoare se pot face modificări în comisii, nemaifiind nevoie de o şedinţă de plen. Dacă există nemulţumiri, vă rog să mi le adresaţi mie şi colegilor noi, pentru a face eventualele modificări. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Îi dau cuvântul domnului deputat Moşteanu. |
||||
|
|
Pentru stenogramă, vreau să fac o rectificare, şi anume, la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, USR PLUS are 4 membri: Radu-Dinel Miruţă, Monica-Elena Berescu, Diana-Anda Buzoianu şi Daniel-Liviu Toda. Domnul deputat Daniel-Liviu Toda va merge la comisia care nu era completă, şi anume Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Mulţumesc. |
||||
|
|
Verificaţi dacă aveţi locul liber, domnule Moşteanu! Aţi verificat? |
||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Da! |
|||||
|
|
În regulă. Oricum, sunt de acord cu ce a spus domnul Simonis. Dacă va fi necesar, se pot face modificări. A existat o anumită grabă şi până s-a stabilit ponderea, a durat. Îi voi da cuvântul domnului secretar Daniel Suciu... (Vociferări.) Numai puţin! Domnul Suciu, când a prezentat tabelul, nu a citit funcţiile de conducere pentru fiecare comisie, care se cuvin fiecărui grup parlamentar. Chiar dacă liderii de grup, când au citit, au citit şi funcţiile de conducere, pentru acurateţe, l-am rugat... De asemenea, va prezenta şi o eroare tehnică. Domnule Suciu, vă rog. |
||||
|
|
Va rămâne în corpul proiectului de hotărâre. Voi citi fiecare comisie cu poziţia de preşedinte şi poziţiile din Biroul permanent al comisiei. Aşadar, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare: preşedinte - PSD; vicepreşedinte - PSD, PNL şi AUR; secretari - PSD, UDMR şi Minorităţi; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci: preşedinte - PNL; vicepreşedinţi - PSD, 1; PNL, 2; USR PLUS, 1; un secretar de la PNL şi un secretar de la Minorităţi; Comisia pentru industrii şi servicii: preşedinte - UDMR; doi vicepreşedinţi de la PSD; un vicepreşedinte de la PNL; un vicepreşedinte de la USR PLUS; un secretar de la PSD şi un secretar de la USR PLUS; Comisia pentru transporturi şi infrastructură: preşedinte - PSD; un vicepreşedinte de la PSD; doi vicepreşedinţi de la PNL; un vicepreşedinte de la USR PLUS; un secretar de la PSD, un secretar de la UDMR şi un secretar de la Minorităţi; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice: preşedinte - PSD; vicepreşedinţi - PNL, USR PLUS, UDMR; secretari - PSD, PNL; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale: preşedinte - de la Minorităţi; un vicepreşedinte de la PSD; un vicepreşedinte de la USR PLUS; un vicepreşedinte de la Minorităţi; secretari - unul de la PSD, unul de la UDMR; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului: preşedinte de la PSD; vicepreşedinţi - unul de la PSD, doi de la PNL, unul de la UDMR; secretari - unul de la PSD, unul de la PNL, unul de la USR PLUS; Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic: preşedinte - PNL; vicepreşedinţi - unul de la PSD, unul de la PNL, unul de la UDMR; secretari - unul de la PNL, unul de la USR PLUS; Comisia pentru muncă şi protecţie socială: preşedinte - USR PLUS; vicepreşedinţi - unul de la PSD, Unul de la USR PLUS, unul de la UDMR, unul de la Minorităţi; secretari - unul de la PSD, unul de la PNL; Comisia pentru sănătate şi familie: preşedinte - PNL; vicepreşedinţi - unul de la PSD, unul de la USR PLUS, unul de la AUR; secretari - unul de la PSD, unul de la PNL, unul de la USR; Comisia pentru educaţie, şi aşa va rămâne, nu cum a fost menţionat, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport: preşedinte - de la PSD; vicepreşedinţi - de la PSD, PNL, UDMR; secretari - de la PSD şi de la USR PLUS; Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă: preşedinte - de la USR PLUS; vicepreşedinţi - de la PSD şi de la Minorităţi; secretari - de la PNL şi de la AUR; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi: preşedinte - de la USR PLUS; vicepreşedinţi - unul de la PSD, unul de la PNL, unul de la USR PLUS; secretari - unul de la PSD, unul de la PNL, unul de la UDMR; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională: preşedinte - PNL; vicepreşedinţi - doi de la PSD, unul de la PNL, unul de la USR PLUS; secretari - unul de la PSD, unul de la PNL; Comisia pentru politică externă: preşedinte - de la UDMR; vicepreşedinţi - unul de la PNL, doi de la PSD; secretari - unul de la PNL şi unul de la AUR; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii: preşedinte - PSD; vicepreşedinţi - unul de la PSD, unul de la AUR; secretari - unul de la PSD şi unul de la AUR; Comisia pentru regulament: preşedinte - PSD; un vicepreşedinte - PNL; un secretar - USR; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor: preşedinte - PNL; vicepreşedinţi - unul de la PSD, unul de la PNL, unul de la USR PLUS; secretari - unul de la PSD, unul de la USR PLUS; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi: preşedinte - AUR; vicepreşedinţi - unul de la PSD, unul de la AUR; secretari - unul de la PSD, unul de la AUR; Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării: preşedinte - PNL; vicepreşedinţi - PSD şi PNL; secretari - PNL şi USR PLUS; Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie: preşedinte - de la Grupul Minorităţilor; vicepreşedinţi - unul de la USR PLUS, unul de la AUR; secretari - unul de la USR PLUS, unul de la AUR; Comisia pentru constituţionalitate: preşedinte - de la AUR; vicepreşedinţi - de la PNL şi de la Minorităţi; secretari - PSD şi PNL; Comisia pentru tineret şi sport: preşedinte - USR; un vicepreşedinte de la PSD; un secretar de la PNL; Comisia pentru afaceri europene: preşedinte - PSD; vicepreşedinţi - PSD, PNL, AUR; secretari - unul de la PSD, unul de la PNL. Vă mulţumesc. Putea fi scrisul puţin mai mare. |
||||
|
|
Îi mulţumesc domnului secretar Suciu. Supun votului aprobarea Hotărârii privind componenţa numerică şi nominală a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? 30. Cine se abţine? Vă rog să-i acordaţi un pic de atenţie tot domnului secretar Daniel Suciu, care vă va prezenta locul de desfăşurare şi ora pentru comisiile din care faceţi parte. Vă repet, după încheierea plenului, va începe constituirea comisiilor. Fiecare deputat care reprezintă un grup parlamentar în comisie se va prezenta la şedinţa de constituire a comisiei. Şedinţa de constituire a comisiei se va desfăşura cu participarea unui reprezentant din partea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Domnule secretar, vă invit să prezentaţi şedinţele de constituire. |
||||
|
|
Mulţumesc. Toţi colegii care aţi fost nominalizaţi, absolut toţi, o să vă rog, mai ales pe cei la primul mandat, să fiţi foarte atenţi! Vor primi şi liderii grupurilor acest program, dar, ca să ştiţi, la ora 20.30 începe prima tură de constituiri. Aşadar, colegii din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare - la ora 20.30, Sala de şedinţe de la etajul P, Corpul B4, Camera 20; ora 20.30, cu reprezentant al Biroului permanent, Suciu Daniel, nu subsemnatul; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci - ora 20.30; domnul vicepreşedinte Budăi; Sala de şedinţe de la etajul 6, Corpul A2, Camera 6115; Comisia pentru industrii şi servicii - ora 20.30; Sala de şedinţe de la etajul 2; Corpul B4, Camera 25; domnul Seres Dénes; Comisia pentru transporturi şi infrastructură - ora 21.00; Sala de şedinţe de la etajul 2, Corpul B4, Camera 22, cu subsemnatul; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice - ora 20.30; etajul 1, Corpul B4, Camera 29; doamna chestor Alexandra Presură; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale - ora 20.30; cu domnul Ovidiu Victor Ganţ; Sala de şedinţe de la etajul 1M, Camera 12, Corpul B4; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - tot la ora 20.30; domnul vicepreşedinte Leoreanu; Sala de şedinţe de la etajul 4, Corpul A2, Camera 4113; Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic - ora 20.30; Sala de şedinţe de la etajul 3, Corpul B1; Comisia pentru muncă şi protecţie socială - ora 21.00; doamna vicepreşedinte Crsitina-Mădălina Prună; Sala de şedinţe din Corpul B4, etajul PM, Camera 23; Comisia pentru sănătate şi familie - ora 20.30; domnul vicepreşedinte Alexandru Rafila; etajul 2, Camera 2, Corpul B2; Comisia pentru educaţie - ora 21.00; domnul vicepreşedinte Leoreanu; Camera 3130; Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă - ora 20.30; doamna Oana Murariu; Sala de şedinţe de la etajul 2, Corpul C1-C4; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - ora 21.00; domnul Tuţă George-Cristian; Sala de şedinţe "Mihai Viteazul", Etajul P1, Corpul B4; la finalizare, membrii Comisiei pentru constituţionalitate; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - ora 20.30; domnul Buican Cristian; Sala de şedinţe de la etajul 5, Corpul B4, Camera 5156; Comisia pentru politică externă - ora 21.00; domnul Seres Dénes; etajul 1, Camera 3, Corpul B2; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - ora 21.30; trebuiau să fie reprezentanţii din Biroul permanent ai AUR; de rezervă, subsemnatul; Sala de şedinţe de la etajul 7, Camera 7077; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - ora 21.00; doamna Oana Murariu; etajul 7, Camera 7077; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi - ora 21.30; domnul Tuţă George-Cristian; Sala de şedinţe de la etajul 2, Camera 19, Corpul B2; Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării - ora 21.30; domnul vicepreşedinte Leoreanu; etajul 1, Camera 12, Corpul B2; Comisia pentru afaceri europene - ora 21.00; doamna chestor Alexandra Presură; Camera 15, la Parter, Corpul B2; Comisia pentru regulament - ora 21.00; domnul secretar Cristian Buican; Corpul C4, etajul 5, Camerele 5071, 5075; Comisia pentru tineret şi sport - ora 21.30; doamna Cristina-Mădălina Prună; Sala "Drepturile Omului", Parter, Corpul C2-C5; Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie - ora 21.00; Sala Biroului permanent, etajul P1, Corpul A2; domnul Ovidiu Victor Ganţ. Deci, Comisia pentru transporturi, ora 21.00 - la P1, Sala 29, Camera 29. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Precum v-a fost prezentat graficul de constituire a comisiilor, rugămintea mea către dumneavoastră este să participaţi la şedinţele de constituire a comisiilor de specialitate. De asemenea, o să vă informez că, cel mai probabil în cursul zilei de mâine, se vor derula procedurile de învestire a Guvernului. Imediat ce premierul desemnat va transmite Programul de guvernare şi are şi lista de miniştri către cele două Camere, vom convoca Birourile permanente reunite şi vom stabili calendarul învestirii, audierea în comisii şi votul în plen. Declar închisă şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 20,11. |
|||||
![]() |



