Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.73/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2021

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16,08.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Sărut mâna!

Bună ziua!

Hristos a Înviat!

Voci din sală:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă informez că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 225.

În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic, dar şi afişate pe pagina de Internet a Camerei, următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 10, marţi, 11 şi miercuri, 12 mai 2021; programul de lucru pentru perioada 10-15 mai 2021; lista rapoartelor depuse în perioada 5-10 mai de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

La ordinea de zi de astăzi avem înscrise dezbateri asupra iniţiativelor înscrise pe ordinea de zi, iar la ora 17,00 urmează să avem o şedinţă de vot final asupra punctului 1 din ordinea de zi - Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 185/2021.

De asemenea, lucrările Camerei Deputaţilor vor continua cu răspunsurile orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.

Vă întreb dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi.

Domnul deputat Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Avem o rugăminte... am o rugăminte, cred că nu este nimeni împotrivă, pentru că vorbim de un proiect de hotărâre care modifică Regulamentul Camerei şi care este la punctul 26, înţeleg, în ordinea de zi. Rugămintea mea este să îl aducem pe punctul 12 din ordinea de zi.

Mulţumesc mult.

Şi cred că nu e niciun lider de grup împotrivă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Deci, spuneţi de punctul 26?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

E vorba de completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Exact.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

De adus pe punctul?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

12.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

12.

Şi avem acordul liderilor, da?

 
     

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Punctul 26 devine punctul 12; punctul 12 devine punctul 13.

(Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Georgel Badiu.)

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Auziţi? N-a vorbit nimeni cu noi. Mă aşteptam să vină să vorbească cineva cu noi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Înţeleg, domnule deputat Andronache, Gabriel Andronache, înţeleg, Grupul AUR anunţă că nu este consens pentru aducerea punctului...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Nu e nicio problemă, domnule preşedinte.

Vă rog să supuneţi votului, atunci, propunerea mea.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Bine.

Atunci, conform procedurii, supunem votului aducerea punctului 26 pe poziţia 12.

Vă rog, colegii, intrăm în procedură de vot.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 235, pentru - 207, contra - 24, o abţinere, 3 colegi nu votează.

Prin urmare, punctul 26 devine punctul 12.

Dacă mai sunt alte observaţii sau intervenţii în legătură cu ordinea de zi?

Dacă nu, voi da cuvântul domnului deputat Dan Tanasă, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, pentru prezentarea unui mesaj cu prilejul Zilei Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Iar ulterior, conform acordului liderilor, şi doamna deputat Viorica Sandu, Grupul PSD, va transmite un mesaj - asigurându-se, aşadar, şi la nivel formal, dacă vreţi... - un mesaj legat de egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

Vă rog, domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Da.

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Hristos a Înviat!

Voci din sală:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS Intervenţii cu prilejul Zilei Naţionale a Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi.  

Domnul Dan Tanasă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începând din 2015, 8 mai a devenit Ziua Naţională a Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi. România a aderat la Campania "HeForShe", iniţiată de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor. Campania vizează implicarea bărbaţilor prin luarea de atitudine şi promovarea acţiunilor în favoarea egalităţii, de combatere a violenţei împotriva femeilor şi de capacitare a femeilor. Acest demers reprezintă o mişcare de solidaritate în favoarea egalităţii, prin urmare, România trebuie să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea, prin eforturi susţinute, în concordanţă cu parcursul european asumat prin Constituţie şi prin convenţiile şi tratatele internaţionale, cu accent pe educaţie, ca mijloc de combatere a discriminărilor şi prevenire a violenţei asupra femeilor.

În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte locul codaş pe care îl ocupă România la acest capitol în rândul statelor membre UE, întrucât femeile din România sunt afectate zilnic de discriminare. Este nevoie de o mai bună aplicare a legislaţiei în vigoare şi de o implicare mai vizibilă a instituţiilor în transpunerea strategiilor sociale şi a programelor naţionale.

În cadrul reuniunii internaţionale, care a avut loc recent, cu tema "Măsuri necesare pentru realizarea parităţii între femei şi bărbaţi în politică, într-o lume post-COVID-19", sub egida UN Women şi a Uniunii Interparlamentare, a fost reiterată profunda îngrijorare cu privire la situaţia femeilor în contextul pandemiei, egalitatea fiind grav ameninţată în acest moment dificil pentru omenire. Pandemia a afectat în special femeile, tot mai multe dintre acestea confruntându-se cu violenţă, şomaj sau lipsa protecţiei sociale.

Cu toate că tot mai multe guverne adoptă şi implementează măsuri pentru a combate violenţa, în creştere, împotriva femeilor, puţine ţări iau măsuri concrete pentru a asigura femeilor venituri şi acces echitabil la locuri de muncă. Parlamentul României a făcut un pas deosebit de important în această sesiune parlamentară, adoptând Legea monitorizării electronice. Toate partidele parlamentare au susţinut acest proiect legislativ, dând dovadă de maturitate şi responsabilitate faţă de femeile din România, care continuă să fie ucise de actuali sau foşti parteneri. Nu trebuie, însă, să ne oprim aici! Sunt convins că actuala Coaliţie de guvernare va aloca fondurile necesare pentru ca acest proiect să fie implementat şi să salveze vieţile femeilor.

Cred că suntem cu toţii de acord că atât timp cât violenţa afectează un număr important de cetăţeni ai acestei ţări, fie femei sau minori, nu putem vorbi cu adevărat de egalitate de şanse. Violenţa împotriva femeilor şi tinerelor din timpul pandemiei s-a agravat odată cu măsurile luate în timpul carantinei, izolării sau cu creşterea dificultăţilor economice. Totodată, s-a constatat faptul că instrumentele tehnologice permit răspândirea extrem de rapidă a conţinutului periculos devenit viral, tehnologia transformând multe forme ale violenţei în ceva ce se întâmplă de la distanţă, fără contact fizic şi dincolo de graniţe, prin utilizarea profilurilor anonime. Deci, iată, încă o barieră a fost instalată în calea participării femeilor la viaţa publică!

Este de datoria noastră să tragem un semnal de alarmă, în Parlamentul României, dar şi în întreaga societate românească, asupra faptului că România ocupă poziţii ruşinoase în statisticile privind traficul de carne vie, sclavia, violenţa împotriva femeilor şi copiilor. Statisticile anuale nu s-au modificat - la fiecare 30 de secunde, o româncă este bătută de partener; la fiecare 5 zile, una este ucisă.

Deşi, în România, peste 51% dintre cetăţeni sunt femei, reprezentarea acestora la nivel legislativ este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană - doar 17,6% dintre membrii Parlamentului sunt femei şi doar două femei ocupă poziţia de ministru, dintre cei 21 de membri ai Guvernului! De aceea, consider că trebuie susţinută cu prioritate îmbunătăţirea prezenţei femeilor în viaţa publică şi politică din România.

Doamne ajută! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

O rog pe doamna deputat Viorica Sandu să aibă intervenţia legată de Ziua Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Egalitatea între femei şi bărbaţi reprezintă un drept fundamental, o valoare comună a Uniunii Europene şi o condiţie necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de creştere, de ocupare a forţei de muncă şi coeziune socială la nivelul Uniunii Europene.

Pe 8 mai, în România, este marcată Ziua Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi, pentru al şaselea an consecutiv.

Conform indicelui Institutului European pentru Egalitatea de Gen, în 2020, România se afla pe locul 26 din 28 în topul diferenţelor dintre femei şi bărbaţi la capitolul putere, adică în ocuparea unor funcţii de top politice şi în companii.

Din păcate, ocupăm acelaşi loc ca în 2010, semn că în 11 ani societatea noastră nu a reuşit să avanseze din acest punct de vedere.

Acelaşi indice arată că dacă Uniunii Europene i-ar lua 60 de ani pentru a ajunge la egalitatea de şanse de gen, României i-ar lua peste 100 de ani, la ritmul actual.

Indexul egalităţii de gen arată că în ţara noastră diferenţa între participarea pe piaţa muncii a bărbaţilor, faţă de femei, este de 18% în favoarea bărbaţilor. În continuare, chiar şi în 2021, există meserii despre care se spune că sunt pentru bărbaţi, şi altele pentru femei.

Comisia Europeană a prezentat anul trecut Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025, care are drept priorităţi reducerea violenţei împotriva femeilor, asigurarea participării egale şi acces la oportunităţi pe piaţa muncii, asigurarea egalităţii de gen în procesul decizional şi în politică.

Comisia solicită statelor membre întărirea legislaţiilor naţionale, astfel încât violenţa împotriva femeilor să fie descurajată, să se procedeze la luarea de măsuri privind transparenţa salarială şi finanţarea partidelor, astfel încât să fie stimulate candidaturile din partea femeilor.

Actuala Coaliţie de guvernare, pare-se, nu este deloc îngrijorată de statisticile prezentate anterior, ba chiar încurajează decalajul şi discriminarea.

Dacă ne uităm la componenţa actualului Executiv, doar două femei sunt miniştri, faţă de 19 bărbaţi miniştri.

PNL şi USR PLUS demonstrează că politica în România este pentru bărbaţi. (Vociferări.)

Să reprezinte astfel un mesaj de urmat pentru instituţiile... (Vociferări.) ...publice şi companiile private, din partea Guvernului PNL-USR PLUS?

Beneficiile egalităţii de şanse nu sunt doar principii; ele se resimt în economie. Mai multe femei pe piaţa muncii înseamnă venituri mai mari la bugetul de stat, forţă de muncă diversificată şi heterogen pregătită. (Vociferări.)

Gata!

Deputaţii şi senatorii Partidului Social Democrat vor urmări...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

V-aş ruga să încheiaţi. Aţi spus că veţi avea...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

...iniţiativele...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...o intervenţie scurtă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

...de la nivelul statelor membre...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Din respect faţă de cuvântul dat...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

...ale Uniunii Europene...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

...şi vor veni cu proiecte proprii pentru ca aceste deziderate să devină realitate în România.

Sperăm, bineînţeles, să avem susţinerea tuturor partidelor parlamentare.

Dincolo de ajustarea politicilor publice, societatea românească are nevoie de o resetare a unor convingeri şi cutume învechite.

Egalitatea de şanse trebuie implementată nu doar din punct de vedere profesional, ci şi în relaţia de cuplu şi în activităţile domestice ale fiecărei familii. Este vorba de un efort colectiv la care trebuie să contribuim cu toţii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Voci de la PSD:

Bravo! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 185/2021) (adoptat).  

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Intrăm în ordinea de zi şi începem dezbaterea iniţiativelor legislative.

1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 185/2021.

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Dăm cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pentru prezentarea raportului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

PL-x 185/2021

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis un punct de vedere favorabil.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu propuneri şi observaţii, iniţiativa legislativă.

Obiectul de reglementare este consacrarea garanţiilor necesare înfăptuirii actului de justiţie, astfel încât dreptul de acces la instanţă şi la un proces echitabil să nu fie afectate, ţinând seama de pronunţarea, la data de 7 aprilie 2021, de către Curtea Constituţională, a deciziei prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

La dezbateri, în Comisia juridică, au participat, în calitate de invitaţi, domnul Stelian Ion, ministrul justiţiei, precum şi domnul Mircea Ursuţa, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Da, domnul deputat László-Zsolt Ladányi, Grupul UDMR.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ladányi László-Zsolt:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

UDMR susţine acest proiect de lege şi îl va vota.

Totodată, doresc să menţionez că am identificat în acest proiect câteva prevederi interpretabile.

Ca atare, vom demara discuţii aplicate privind aceste aspecte sesizate şi vom depune împreună, ulterior, propuneri de modificare a acestui act normativ.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Cupşa Ioan, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Cupşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vă rog să votaţi această iniţiativă legislativă, aşa cum vom face noi, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Decizia nr. 233 din acest an, decizie dată în 7 aprilie de către Curtea Constituţională a României, ne obligă să facem acest lucru, să intervenim astăzi asupra textelor normative.

A fost dată în 7 aprilie, a fost motivată săptămâna trecută, în bună parte, în bună măsură, cunoaştem, o parte dintre noi, cel puţin, cunoaştem care e conţinutul acestei decizii. Decizie care ne constrânge, în aplicarea prescripţiilor normative constituţionale, să intervenim.

Nu vom interveni însă doar asupra textelor de lege declarate neconstituţionale, deoarece Codul de procedură penală, în organicitatea sa, presupune ca, atunci când intervii asupra unor texte normative care au legătură cu alte texte normative, să modificăm şi textele normative aflate în strânsă legătură cu textele normative declarate neconstituţionale.

O să vă dau citire, foarte pe scurt, la ceea ce spune Curtea.

Curtea a reţinut că redactarea hotărârii judecătoreşti penale, adică motivarea în fapt şi în drept, ulterior pronunţării minutei dispuse în cauză lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive, anterior modificării în fapt şi în drept, este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale - subliniez acest lucru - referitoare la libertatea individuală, siguranţa persoanei, precum şi a celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.

Da, este necesar să intervenim.

Va trebui ca hotărârea, atunci când este pronunţată, să fie motivată în fapt şi în drept.

Nu va fi uşor, nu va fi simplu pentru că - trebuie să spunem acest lucru - din păcate, din cauză că numărul de judecători pe care noi îl avem acum în schemă în sistemul judiciar este unul mult mai mic decât cel care ar trebui să fie acum la... să-i avem astăzi angajaţi, impune o încărcare nejustificată a acestora cu rolurile instanţelor, cu cauzele pe care le au în motivare.

Sunt suficiente garanţii acum pentru fiecare dintre cetăţeni ca drepturile despre care făceam vorbire ceva mai devreme să le fie protejate.

Aşadar, vă rog, toţi cei care sunteţi astăzi în sală, cei care mă urmăresc pe tablete, votaţi această iniţiativă legislativă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Ion Stelian-Cristian, ministrul justiţiei, din partea Grupului USR, şi, evident, punctul de vedere al Guvernului, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Vă mulţumesc frumos.

În primul rând, aş dori să felicit Parlamentul pentru promptitudinea cu care a răspuns acestei cerinţe.

De pe 7 aprilie am ştiut de această decizie. S-a lucrat într-un grup de lucru şi la nivelul ministerului, şi parlamentarii au lucrat, a fost o colaborare foarte bună.

De asemenea, îi felicit pe membrii Comisiilor juridice, care au pus pe ordinea de zi, au adoptat raportul şi, iată, ne aflăm astăzi în Cameră decizională pentru punerea în acord, într-un termen foarte scurt, aş spune că este aproape o premieră a legislaţiei noastre, a Codului de procedură penală cu decizia Curţii Constituţionale. Un moment foarte important deoarece, la momentul elaborării codurilor - şi a Codului de procedură civilă, dar vorbim astăzi de Codul de procedură penală -, au fost discuţii de genul celei în care să fie adoptată, încă de la acel moment, o soluţie care să permită justiţiabilului să afle motivarea odată cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

La momentul acela s-a considerat că este prea devreme pentru sistemul judiciar.

Iată, Curtea Constituţională ne obligă acum la o asemenea soluţie.

Şi pentru justiţiabili ar trebui să fie o soluţie foarte bună. Este normal să ştii pentru ce primeşti o soluţie de condamnare, pentru ce se dă o soluţie de achitare, iată, în penal, odată cu pronunţarea, să nu aştepţi foarte multe luni. Uneori se aştepta mai mult de un an de zile a se afla motivarea, după ce soluţia se va fi dat.

Aşa încât, evident, voi vota şi eu, în calitate de deputat, această lege. Este o lege bună, un pas înainte important.

De asemenea, fac anunţul acesta, că la nivelul Ministerului Justiţiei vom analiza, pornind de la acest precedent, şi oportunitatea modificării Codului de procedură civilă, într-un sens asemănător, pentru că şi acolo sunt foarte multe probleme. Vorbim de drepturi şi libertăţi fundamentale nu doar în penal, ci, de foarte multe ori, e vorba de drepturi civile, şi procedura poate fi îmbunătăţită şi în civil.

La fel, mă aştept la o bună colaborare şi pe viitor.

În momentul în care ne vom apropia de final - şi nu este departe acel moment - vom trimite către Parlament şi pachetul de legi referitoare la punerea în acord a Codului penal şi Codului de procedură penală pentru toate celelalte multe decizii pronunţate de-a lungul anilor de Curtea Constituţională. Şi, în acel moment, la fel, aştept o colaborare bună cu Parlamentul, pentru că este de neacceptat să se lungească foarte mult perioada aceasta în care legislaţia penală să fie în dezacord cu deciziile CCR. E un moment bun, acum, al dialogului şi al punerii în acord.

De la magistraţi, bineînţeles, avem, cu toţii, întreaga societate, aşteptarea să pronunţe acele motivări în cel mai scurt timp. Există anumite discuţii şi temeri, pe care le-am auzit în spaţiul public, referitoare la termenele de prescripţie a răspunderii penale.

Desigur, magistraţii, procurorii, iniţial, şi, ulterior, judecătorii trebuie să aibă întotdeauna în vedere ca procesul penal să fie unul care să se desfăşoare rapid, astfel încât să nu se pună vreodată problema prescrierii răspunderii penale.

Mulţumesc.

Vă solicit responsabilitate şi un vot pozitiv pentru această propunere legislativă, care este o propunere parlamentară.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.)

Domnul deputat Florea Daniel, Grupul PSD.

În ordinea în care s-au înscris, uitaţi-vă.

Corect?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Florea:

Bună ziua!

Mulţumesc.

Este un moment istoric, din punct de vedere al procedurii penale, şi decizia Curţii Constituţionale vine să pună în acord şi procedura penală din România cu deciziile CEDO şi cu procedura penală din multe alte state europene.

Din păcate însă, legea de punere în acord ar fi putut să fie mult mai bună decât este. Şi ar fi putut să fie mult mai bună decât este dacă s-ar fi făcut acest proiect de lege după ce apărea motivarea Curţii Constituţionale. Pentru că motivarea a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale vineri, dar deja proiectul de lege fusese adoptat de Senat.

La fel, cred că ar fi fost foarte bine dacă avizul CSM ar fi fost dat pe un proiect de lege făcut după adoptarea motivării Curţii Constituţionale. Pentru că, din păcate, CSM a dat un aviz pe un proiect de lege care n-avea corespondent în realitatea motivării Curţii Constituţionale.

Cred, de asemenea, că ar fi fost mult mai bun dacă astăzi, de exemplu, la Comisia juridică ar fi fost invitaţi şi CSM, şi Înalta Curte, şi asociaţiile profesionale.

Cred că ar fi fost mai bun şi dacă am fi fost invitaţi şi noi la acele dezbateri parlamentare despre care am auzit că s-au ţinut înainte de adoptarea acestui proiect de lege la Senat. Şi, cu siguranţă, ar fi fost mult mai bun.

Ar fi fost mult mai bun pentru că, de exemplu, nu s-ar fi prelungit termenul, de la 30 la 120 de zile, în care poate fi motivată o hotărâre în penal, n-ar fi existat două modalităţi de motivare a hotărârii - una în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile, în ceea ce priveşte măsurile preventive şi măsurile asiguratorii, care rămân la fel, prin încheiere, cu un termen de motivare separat, şi n-ar fi fost o altă modalitate de pronunţare a hotărârii, aceasta, bună, în ceea ce priveşte hotărârile care soluţionează fondul cauzei.

N-ar fi fost, de asemenea, probleme între modul în care se dă o hotărâre şi se motivează o hotărâre în penal şi modul în care se dă şi se motivează o hotărâre în civil.

N-ar fi fost, de exemplu, probleme în ceea ce priveşte nişte drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie şi protejate de legile de drept penal, cum ar fi, de exemplu, prezumpţia de nevinovăţie, şi nişte drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de Constituţie, dar apărate de norme de drept civil - de exemplu, dreptul de proprietate.

Foarte bună decizia CCR, mult, mult mai puţin bună legea de punere în acord.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Domnul deputat Grosaru Andi-Gabriel, Grupul minorităţilor, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Am să fiu foarte scurt.

Domnul ministru al justiţiei a anticipat ce voiam să spun, şi anume că ar trebui să ne gândim şi la modificarea Codului de procedură civilă, pentru că aceleaşi situaţii le putem întâlni şi în civil.

Dar, pe lângă Codul de procedură civilă, trebuie să vedem şi ce se întâmplă în dreptul administrativ, pentru că acolo sunt nişte particularităţi. În contenciosul administrativ sunt nişte particularităţi legate de măsuri excepţionale - de suspendări, da? - şi ar trebui să privim şi în această direcţie.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului PSD...

Vreau să vă informez, stimaţi colegi, conform deciziei Comitetului liderilor, chiar dacă suntem cu acest proiect de lege în procedură de urgenţă, vor fi câte două luări de cuvânt, câte 2 vorbitori din partea fiecărui grup parlamentar.

Aşa încât, domnul deputat Coarnă Dumitru, Grupul PSD, s-a înscris. (Vociferări.)

Domnul deputat Rusu Daniel-Gheorghe, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel-Gheorghe Rusu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

AUR, Grupul parlamentar AUR rămâne consecvent promisiunilor făcute în campania electorală şi va vota pentru fiecare iniţiativă legislativă bună, în favoarea cetăţenilor.

N-o să facem niciodată aşa cum am păţit săptămâna trecută, din partea unor parlamentari aflaţi la putere, care, deşi una au zis, alta au făcut.

Deci Grupul AUR va vota "pentru".

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Alfred Simonis, Grupul PSD.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru, mă bucur că ne-aţi spus că, în calitate de parlamentar, de deputat, veţi vota această iniţiativă. Şi mă bucur pentru că astfel ne mai amintim şi noi că dumneavoastră sunteţi deputat, pentru că prin Parlament nu vă vedem, domnule ministru.

E adevărat că sunteţi foarte ocupat pe la minister, dar de ce aţi ales să candidaţi şi la Parlament, pentru că nu călcaţi deloc pe la serviciu în timpul programului?

Revenind la proiectul, la iniţiativa legislativă, evident că şi noi credem că e bine ca nimeni să nu stea în închisoare nici măcar o zi dacă nu ştie de ce stă în închisoare.

Pe de altă parte, se spunea mai devreme, spunea colegul meu, Daniel Florea, faptul că decizia CCR e bună, punerea în acord e proastă. Pentru că n-am văzut, de exemplu, ce se întâmplă, ce sancţiuni sunt pentru magistraţii care nu aplică şi nu se încadrează în cele 120 de zile prevăzute în această iniţiativă. N-am văzut nicăieri asta. Şi nu ştim ce se va întâmpla dacă se va aplica.

Nu pot să nu remarc că sunt de acord cu faptul că a fost pusă prost în acord, această iniţiativă, cu decizia CCR.

Şi nici n-avea cum să fie altfel, pentru că trebuie să ne amintim că aţi trecut-o, săptămâna trecută, prin Senat fără a avea motivarea Curţii Constituţionale. (Aplauze.)

Aţi iniţiat o lege şi aţi şi votat-o, invocând punerea în acord cu decizia CCR, fără să aveţi decizia. În acord cu ce aţi pus-o dacă n-aţi avut decizia? (Vociferări.) N-aţi avut motivarea deciziei.

Pe de altă parte, domnule ministru şi stimaţi colegi din Coaliţia majoritară, v-aş reaminti faptul că zeci de articole din Codul penal sunt sau au fost declarate neconstituţionale de către CCR şi n-am văzut aceeaşi promptitudine din partea dumneavoastră.

Numai atunci când vă convine faceţi lucrurile acestea.

Partidul Social Democrat denunţă lipsa de transparenţă şi de dialog cu privire la această iniţiativă.

Îmi amintesc că USR, mai ales, clama transparenţa decizională în campania electorală, şi evident că erau nişte minciuni pentru a smulge nişte voturi de la naivi. Pentru că altfel nu pot să-mi explic cum poate o lege să fie trecută prin Parlament în câteva zile, fără dezbatere, fără CSM, fără Înalta Curte, fără asociaţiile magistraţilor, fără DNA, fără DIICOT. În câteva zile!

Practic, aţi transformat Parlamentul României într-un apendice al Guvernului. Asta s-a întâmplat astăzi sau se va întâmpla astăzi - Parlamentul României devine un apendice al Guvernului, care legiferează în locul Guvernului. Pentru că am văzut nota internă din cadrul Ministerului Justiţiei, prin care secretarul de stat ne spunea că se impune o ordonanţă de urgenţă.

În final. În final, pentru că vă spuneam la începutul intervenţiei mele faptul că noi considerăm că e foarte bine ca nimeni să nu stea nicio zi - nu o zi, o oră! - închis fără să ştie de ce, Partidul Social Democrat va oferi deplină libertate de opţiune fiecărui parlamentar, cu privire la această iniţiativă. (Aplauze.) Fiecare va vota aşa cum doreşte... (Aplauze.) ...cu privire la acest punct. (Aplauze.)

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Domnul deputat Ioan Cupşa, Grupul Partidului Naţional Liberal.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Cupşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din păcate, antevorbitorii au tratat cu lipsă de respect acest moment pe care îl trăim cu toţii în Parlamentul României. Au vorbit despre "nişte probleme".

Putem vorbi despre "nişte probleme" stând comozi în faţa televizorului, întinşi într-o rână. Când însă analizăm texte normative care au fost supuse dezbaterii, ar fi bine ca, la fel cum cere Curtea Constituţională, hotărârile pronunţate, deciziile pronunţate în cauzele penale să fie motivate, ar fi bine, atunci când aveţi astfel de "nişte probleme", să argumentaţi în fapt şi în drept. Poate ne convingeţi şi pe noi să ne schimbăm soluţiile pe care le propunem.

Şi acum vă reamintesc că nu este nici pe departe o iniţiativă a Guvernului, este o iniţiativă parlamentară.

Faptul că Ministerul Justiţiei a făcut ceea ce trebuia să facă şi s-a consultat, în legătură cu acest text normativ, cu CSM, iar mai apoi a rezultat acest text normativ pe care vi-l supunem votului, un text normativ care este întru totul de acord cu motivele în fapt şi în drept publicate de Curtea Constituţională a României, dovedeşte încă o dată că noi avem dreptate.

Şi o parte dintre dumneavoastră veţi avea dreptate, pentru că sunt convins că o parte din grupul celor care fac parte din Partidul Social Democrat, parlamentarii, va vota această iniţiativă legislativă.

Este adevărat, ar trebui să facem mult mai multe, dar atunci când avem de intervenit în concret, aşa cum noi o facem astăzi, să aducem în discuţie modificarea Codului civil, modificarea Codului de procedură civilă sau intervenţii în legătură cu dreptul administrativ, este contrar oricărui interes pragmatic, legat de adoptarea acestei legi. Este de neacceptat.

Încă o dată, facem apel să votaţi această iniţiativă legislativă. Această iniţiativă legislativă, citită cu mare atenţie, răspunde întru totul cerinţelor de calitate a actului legislativ, aşa cum ne impune decizia Curţii Constituţionale, precum şi motivele în fapt şi în drept pe care le cunoaşteţi aşa cum le cunoaştem şi noi, începând cu zilele săptămânii trecute.

Vă mulţumesc tuturor. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Domnul ministru Stelian Ion, din partea Grupului USR şi, evident, din partea Ministerului Justiţiei şi a Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Câteva precizări sunt necesare după dezbaterile acestea.

În primul rând, e bine de ştiut că la această formulă legislativă şi-au adus aportul unii dintre cei mai buni practicieni ai ţării, aş spune. A fost vorba de participarea în cadrul discuţiilor, în cadrul grupului de lucru, a unor judecători de la Înalta Curte, de la Curţile de Apel, de la tribunale, de la DNA, DIICOT, procurori, de asemenea, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, INM. CSM, de asemenea, şi-a spus punctul de vedere.

Deci, nu a fost nimic ascuns, nimic obscur, a fost doar necesitatea găsirii unei soluţii în cel mai scurt timp posibil.

Este adevărat, nimic nu împiedica parlamentarii să vină cu mai multe propuneri legislative. În această perioadă cu toţii au ştiut - şi senatori şi deputaţi - de faptul că pe 7 aprilie Curtea Constituţională a dat această decizie.

De asemenea, nimic nu putea împiedica depunerea unor amendamente, astăzi, în Comisia juridică, dacă se considera de către unii colegi că ar fi de îmbunătăţit unele articole din proiect.

În realitate, s-a anticipat, e adevărat, în forma iniţială, scrisă înainte de publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale, s-a anticipat în mod corect ce urma să spună Curtea, şi asta fără ca cineva să ştie. Dar, pur şi simplu, experienţa acestor jurişti, experienţa aceasta a contribuit la formularea unei soluţii care să fie în conformitate cu raţiunile pentru care Curtea a dat această decizie.

Termenul prevăzut, maximal, de 120 de zile, nu este un termen de recomandare, este un termen absolut obligatoriu. Nerespectarea acestui termen de către judecători conduce inclusiv, poate conduce la sancţionarea disciplinară a acestora.

De asemenea, ar fi de precizat că Parlamentul în niciun caz nu este un apendice al Guvernului. Nu acesta este sensul celerităţii cu care, în Guvern, am discutat aceste chestiuni.

Şi, de asemenea, dovada cea mai bună că lucrurile nu stau aşa este că aveţi posibilitatea, întotdeauna, să faceţi amendamente. Avem cu toţii, care suntem parlamentari, acest lucru. Şi votul final se dă în Parlamentul României, nu în altă parte.

Aşa încât, faţă de toţi deputaţii care vor da un vot astăzi, am solicitarea de a vota cu încredere acest proiect, pentru că el este în acord şi cu dispozitivul şi cu considerentele deciziei Curţii Constituţionale.

De când a apărut în mod public motivarea - e adevărat, nu s-a publicat încă în Monitorul Oficial - am avut posibilitatea să constatăm că soluţia iniţială este în acord cu considerentele.

Şi am constatat că parlamentarii nu au venit cu amendamente, deci aceasta este o dovadă în plus a faptului că este o propunere echilibrată şi că nu are rost să pornim o dispută politică pe o chestiune mai mult tehnică şi care este în folosul, în cele din urmă, justiţiabililor.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Andronache Gabriel, Grupul PNL, probabil pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Nu, domnule preşedinte, ca al doilea vorbitor din partea Grupului PNL, deoarece domnul Cupşa... (Vociferări.) ...domnul Cupşa a vorbit a doua oară în calitate de iniţiator. V-a dat un răspuns în calitate de iniţiator. Deci nu a intrat pe procedura legată de dezbateri.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Să ştii că iniţiatorul e la început.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

A uitat să precizeze lucrul acesta.

Dar am venit la microfon pentru a face şi eu câteva precizări importante legate de timing-ul acestei iniţiative legislative.

Şi subliniez, aşa cum a făcut-o şi domnul ministru, că iniţiativa legislativă este în concordanţă cu motivarea Curţii Constituţionale. Orice om de bună-credinţă, care parcurge considerentele deciziei Curţii Constituţionale, va constata acest lucru.

De asemenea ea a parcurs procedura parlamentară perfectă, în sensul în care nimeni nu poate bănui acest proiect de încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât forma adoptată de Camera Deputaţilor concordă cu forma dezbătută - repet, dezbătută - în Senatul României.

Din această perspectivă, lucrurile sunt simple şi clare, proiectul de lege va avea deplina susţinere a Grupului parlamentar al PNL.

Şi fac un apel către dumneavoastră pentru a avea susţinerea tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.

Nemaifiind luări de cuvânt şi nefiind amendamente, conform art. 105 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege rămâne pentru vot.

Pe cale de consecinţă, vă propun, până la ora 17,00, o pauză pentru a pregăti procedura de vot, iar la ora 17,00 vom da votul pe această lege.

Vă mulţumesc.

Am suspendat şedinţa.

 
     

După pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să luaţi loc în bănci.

Introducem cartelele în consolele pe care le avem la dispoziţie.

Îi rog şi pe colegii care din motive obiective nu pot fi prezenţi fizic în sală să se logheze pe tablete pentru a fi pregătiţi pentru procedura de vot.

Mai acord câteva minute pentru a vă putea pregăti şi a lua loc, şi a avea toate device-urile conectate pentru votul pe acest proiect de lege.

Pentru început, vă propun un vot de control. Da?

Vă rog.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 285 de colegi; pentru - 179; contra - 4; abţineri - 7; 95 nu votează.

Prin urmare, mulţi colegi sunt logaţi sau au cartela în consolă, dar nu au votat.

Vă rog, pe această cale, să fiţi pregătiţi pentru ca în procedura de vot să vă puteţi exercita votul.

(Domnul deputat Ludovic Orban, intră în sală. Vociferări.)

Nu-i adevărat.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Mai staţi 3 minute, nu vă grăbiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da, mai stau.

Şi, la rugămintea liderului Grupului PSD, aşteptăm încă 22 de secunde, pentru că mai are pe cineva să intre, care vrea să voteze acest proiect de lege.

OK? Deci a intrat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 185/2021; lege organică; procedură de urgenţă.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 290; pentru - 244; contra - 3; abţineri - 40; "nu votez" - 3.

Proiectul de lege a fost adoptat. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 185/2021) (adoptată în procedură de urgenţă).  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 10 mai 2021, s-a depus la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 185/2021, adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului.

Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii, astăzi, 10 mai 2021.

De asemenea, vă informez asupra iniţiativei legislative pentru care Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată şi al cărei termen pentru dezbatere şi vot final a fost depăşit.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2021 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei (PL-x 142/2021) (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2021 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei; PL-x 142/2021; lege organică.

Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru buget - nu a fost depus.

Termenul de depunere a raportului - 13 aprilie 2021.

Procedură de urgenţă.

Prima Cameră sesizată - data depunerii la Camera Deputaţilor - 1 aprilie 2021; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 30 aprilie 2021, potrivit art. 115 din Constituţie şi art. 112 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (5) din Constituţie şi ale art. 112 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Şi intrăm în partea a doua a şedinţei, consacrată interpelărilor şi întrebărilor.

  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 10 mai 2021, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe

Ministerul vizat, Ministerul Afacerilor Externe.

Deputatul care a solicitat, Gheorghe Andrei Daniel, Grupul PNL.

Tema întrebării: "Eliminarea tarifelor pentru serviciile de tip roaming între România şi Republica Moldova".

Ne prezintă răspunsul doamna Daniela Grigore-Gîtman, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Anda Grigore-Gîtman (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Eliminarea tarifelor pentru serviciile de roaming între România şi Republica Moldova".

Subliniem că acest subiect reprezintă un obiectiv cu relevanţă strategică din perspectiva interconectării cetăţenilor, cu potenţial de a genera beneficii reale pentru cetăţenii Republicii Moldova, dar şi un proiect a cărui realizare a fost permanent susţinută de Ministerul Afacerilor Externe în colaborare cu autorităţile române competente în materie.

Astfel, ulterior semnării Declaraţiei comune a Guvernului României şi Guvernului Republicii Moldova privind eliminarea unor tarife de roaming, în noiembrie 2018, au fost derulate consultări, la nivel tehnic, între instituţiile responsabile din România şi Republica Moldova pentru identificarea modalităţilor concrete de realizare a acestui obiectiv. De asemenea, obiectivul reducerii şi, în ultimă instanţă, al eliminării tarifelor de roaming cu statele membre ale Uniunii Europene a fost promovat activ de România şi în contextul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, format din care face parte şi Republica Moldova, inclusiv pe durata deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul trimestru al anului 2019.

Dată fiind natura tehnică a acestei problematici, Ministerul Afacerilor Externe a sprijinit demersurile pentru impulsionarea elaborării unei poziţii naţionale, punând la dispoziţia instituţiilor româneşti specializate întreaga sa susţinere, în limita atribuţiilor instituţionale care-i revin.

În urma consultărilor la nivel instituţional, precum şi cu operatorii de reţele mobile, luând în considerare mai multe elemente de natură juridică, tehnică şi economică, s-a ajuns la concluzia că încheierea unui acord interguvernamental ar fi ridicat o serie de probleme, inclusiv în ceea ce priveşte compatibilitatea cu angajamentele internaţionale asumate deja de statul român. Astfel, a rezultat ca preferabilă o soluţie menită să susţină conectarea acestui domeniu din Republica Moldova la standardul european, bazată pe acorduri încheiate la nivelul operatorilor de reţele mobile din cele două state, sens în care a fost iniţiat un dialog la nivel corespunzător. În etapa actuală sunt aşteptate răspunsuri din partea factorilor responsabili de la Chişinău.

Referitor la cea de-a doua întrebare, legată de acordurile în negociere cu Republica Moldova, acestea nu pot fi făcute publice până la data publicării textelor în Monitorul Oficial al României, cu excepţia cazului în care există o obligaţie internaţională asumată de partea română în acest sens. Cu titlu general însă, putem preciza că, la acest moment, discuţiile cu autorităţile din Republica Moldova vizează întărirea cooperării în domeniile educaţiei, justiţiei, pregătirii militare, infrastructurii rutiere şi securităţii naţionale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.

Domnule deputat, dacă vreţi să faceţi vreo precizare?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Da.

Vă mulţumesc, doamnă secretar de stat.

Unul din lucrurile pe care doresc să le subliniez este că România ar face foarte bine să decupleze definitiv tot ce ţine de componenta relaţiei cu Republica Moldova, de un cadru juridic şi instituţional internaţional sau de un cadru bilateral politico-diplomatic care poate fi suprapus şi peste relaţiile României cu Ucraina ori cu Serbia, celelalte două vecine ale României care nu sunt membre ale Comunităţii Europene.

Republica Moldova nu este un stat terţ pentru noi, este cel de-al doilea stat românesc, şi cu toţii suntem români, pe ambele maluri ale Prutului. Deci, relaţia dintre Republica Moldova şi România trebuie circumscrisă unei identităţi comune, unei istorii comune şi unei comunităţi de limbă, cultură, tradiţie, care nu poate fi pusă sub semnul întrebării de nimeni.

Ca atare, cred că România poate să-şi negocieze, inclusiv pe relaţia cu partenerii europeni, separat de cadrul general al relaţiei dintre Comunitatea Europeană şi vecinii săi, cât şi separat de Parteneriatul Estic, o serie de condiţii prin care să-şi permită a aplica, strict la nivel bilateral, cu Republica Moldova - Basarabia e pământ românesc, asta o ştiţi şi dumneavoastră, şi cu toţii suntem români, indiferent dacă purtăm paşapoarte româneşti ori din Republica Moldova - un cadru separat; avem nevoie de o derogare, o derogare pe care cred că Ministerul Afacerilor Externe o poate discuta, inclusiv la Bruxelles. Şi spun acest lucru deoarece este esenţial ca acest cadru comun dintre România şi Republica Moldova să presupună un spaţiu informatic comun, cât şi o serie de interconectări sub aspectul comunicaţiilor telefonice, şi nu numai, cu caracter special.

Pe lângă acest lucru, este foarte evident ceea ce i se întâmplă oricărui român, indiferent de pe care mal al Prutului. Poţi să stai pe malul de dincoace al Prutului şi să te trezeşti că-ţi intră tarifele din Republica Moldova. Acest lucru se poate întâmpla, evident, şi la frontiera cu Serbia, ca să mai dăm un exemplu.

Deci este o necesitate practică, o necesitate...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

V-aş ruga frumos, dacă vreţi să...

Aţi depăşit de mult timpul alocat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Imediat.

Păi, asta spun. Ar fi un lucru foarte bun să reuşim să ducem la bun sfârşit acest proiect, deoarece are şi un impact economic foarte favorabil, trecând de chestiunile de natură identitară, naţională ori de suflet.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Natalia-Elena Intotero

Doamna deputat Intotero este în sală?

     

Doamna Natalia-Elena Intotero (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da, doamna deputat este în sală. Aşteaptă răspuns de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pe tema "Măsuri de protecţie sanitară în mijloacele de transport feroviar".

Ne răspunde domnul secretar de stat Ionel Scrioşteanu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Irinel Ionel Scrioşteanu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii):

Stimată doamnă deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră, având ca obiect "Măsuri de protecţie sanitară în mijloacele de transport feroviar", vă comunicăm următoarele.

La CFR Călători, activitatea de salubrizare a vagoanelor de călători, ramelor electrice şi a automotoarelor se execută de agenţi economici autorizaţi, în baza unor contracte atribuite prin proceduri de achiziţie publică organizate conform O.U.G. nr. 99/2016.

Modul de executare a activităţii de salubrizare este detaliat în Caietul de sarcini privind salubrizarea vagoanelor de călători, a ramelor electrice şi a automotoarelor, elaborat în conformitate cu Norma tehnică feroviară "Vehicule de cale ferată. Prescripţii privind salubrizarea, deratizarea, dezinsecţia şi dezinfecţia vagoanelor de călători (clasă), a ramelor electrice şi a automotoarelor", din 27 mai 2015, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 681/2015.

Măsurile luate de CFR, încă din perioada stării de urgenţă şi prelungite pe perioada stării de alertă, pentru protecţia şi siguranţa călătorilor în contextul pandemiei de coronavirus sunt:

  • personalul propriu a fost instruit în vederea informării călătorilor din tren, prin instalaţiile de sonorizare sau verbal, referitor la obligativitatea purtării măştii de protecţie pe întreaga durată a călătoriei şi evitarea aglomerării călătorilor în vagon sau la o singură uşă de urcare a acestuia;
  • dotarea personalului din tren cu kit personal de materiale dezinfectante, compus din mască, mănuşi, soluţie dezinfectantă;
  • suplimentarea capacităţii de transport cu vagoane de clasă şi vagoane de dormit în cuşetă, în vederea creşterii calităţii serviciului de transport şi realizarea călătoriei în condiţii de siguranţă;
  • recomandarea cumpărării biletelor cu anticipaţie pentru a avea o predictibilitate a cererii, inclusiv din partea persoanelor care au abonamente şi autorizaţii, şi pentru a se putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la nivelul solicitării, astfel încât să se asigure un transport în condiţii de siguranţă;
  • recomandarea cumpărării online a biletelor de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar;
  • este indicată efectuarea plăţii la ghişeu cu card bancar, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru, şi respectarea unei distanţe între călători la ghişeele caselor de bilete sau birourilor de informaţii;
  • dezinfectarea materialului rulant înainte de îndrumarea în fiecare cursă, în revizii sau depouri;
  • fiecare garnitură trece printr-un proces de salubrizare, dezinfectare, în conformitate cu normativele existente, iar dotarea cu săpun şi hârtie igienică face parte din acest proces;
  • realizarea şi aplicarea, în trenurile de clase de bilete CFR Călători, de afişe cu recomandări privind prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2;
  • transmiterea de informări de presă periodice asupra necesităţii respectării de către pasageri a regulilor de comportament şi igienă, stabilite de autorităţi, pentru prevenirea şi controlul răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • realizarea de acţiuni de control în trenuri de către echipele de supracontrol care în timpul călătoriei verifică respectarea obligativităţii de a purta masca atât de către pasageri, cât şi de către personalul propriu. Aceste acţiuni se derulează la nivelul întregii reţele feroviare, în special în trenurile de pe rutele cele mai solicitate, şi au rolul de a convinge călătorii asupra necesităţii respectării regulilor de protecţie sanitară emise de autorităţile competente;
  • postarea mesajului "Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în trenurile CFR Călători" pe biletele CFR vândute la casele de bilete şi la automatele de bilete din gări.

Vă mulţumim pentru interesul exprimat şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a răspunde solicitărilor dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Doamnă deputat, vreţi să interveniţi?

 
     

Doamna Natalia-Elena Intotero (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule secretar de stat,

Vreau să vă mulţumesc pentru răspunsul pe care ni l-aţi oferit. Este un răspuns mult mai amplu în documentul pe care dumneavoastră mi l-aţi pus la dispoziţie.

Am adresat această interpelare având în vedere că, în ultima perioadă, datorită faptului că a sosit primăvara, vremea este din ce în ce mai frumoasă, traficul rutier s-a înteţit şi cred eu că o mai bună campanie cu privire la măsurile pe care CFR Călători le-a luat poate să convingă cetăţenii români care doresc să-şi petreacă timpul liber, în special în weekend, atunci când nu este neapărat nevoie de a se deplasa cu autoturismul, să aleagă serviciile CFR Călători.

Şi spun acestea având în vedere că, săptămâna trecută, din colegiul pe care eu îl reprezint, în judeţul Hunedoara, de la Deva până la Bucureşti, am efectuat 9 ore şi jumătate cu maşina din cauza traficului, iar ieri, din cauza acelui pasaj, căii ferate de la Bascov, înainte de Piteşti, o oră şi jumătate am stat în trafic.

Deci, cred eu că, printr-o mai bună publicitate, cetăţenii care nu au neapărat nevoie de a se deplasa cu autoturismul pot să aleagă serviciile CFR Călători datorită măsurilor foarte bune pe care dumneavoastră le-aţi prezentat aici.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Tudor-Vlad Benga

Domnul deputat Benga? Este prezent. Aşteaptă răspuns din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pe tema "Reabilitarea Căii Ferate Braşov - Predeal".

Domnul secretar de stat Ionel Scrioşteanu

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Irinel Ionel Scrioşteanu:

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră, având ca obiect "Reabilitarea Căii Ferate Braşov - Predeal", vă comunicăm următoarele.

La această dată, CNCF "CFR" - SA are în derulare contractul de elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru modernizarea secţiunii feroviare Predeal - Braşov, semnat cu Asocierea Egis România, termenul de finalizare estimat fiind luna august 2022.

Menţionăm faptul că raportul preliminar privind determinarea cererii de transport şi a simulării operaţionale, precum şi lista opţiunilor privind propunerile alternative de traseu sunt în fază incipientă.

Informaţii detaliate cu privire la opţiunile şi alternativele alese vor putea fi făcute publice după aprobarea de către CNCF "CFR" - SA.

Vă mulţumim pentru interesul exprimat şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a răspunde solicitărilor dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat, dacă vreţi să interveniţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Da.

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Secţiunea aceasta de cale ferată este una dintre cele mai uzitate şi tranzitate, secţiunea Bucureşti - Braşov, pe care şi eu fac naveta de 7-8 ani de zile. La începutul anilor 2000, final de anii '90, existau trenuri care făceau şi două ore sau chiar un pic mai puţin pe ruta aceasta. În clipa de faţă, anul acesta, a fost introdusă o cursă care face, cel mai puţin, două ore şi 11 minute.

Dar e foarte, foarte important să ducem proiectul până la capăt, fiindcă linia e modernizată până la Predeal. În momentul în care va fi modernizată până la Braşov, şi timpii, dar şi uzul căii ferate mă aştept să crească semnificativ. Şi de aceea este foarte important să avem SF-ul gata cât mai curând.

Mulţumesc frumos pentru răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Dămureanu Ringo. Este prezent? Nu. Atunci, domnule secretar de stat Scrioşteanu, veţi lăsa răspunsul scris.

Domnul deputat Benga Tudor este şi aşteaptă acum răspunsul, tot din partea Ministerului Transporturilor, legat de "Autostrada Sibiu - Făgăraş".

Vă rog, domnul secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Irinel Ionel Scrioşteanu:

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră, având ca obiect "Autostrada Sibiu - Făgăraş", vă comunicăm următoarele.

CNAIR SA are în derulare contractul de elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu - Făgăraş. Acest obiectiv de investiţii se află în etapa finală de obţinere a acordului de mediu.

În cadrul CTE - CNAIR au fost avizaţi indicatorii tehnico-economici, urmând să parcurgă toate etapele de avizare până la aprobarea prin hotărâre de Guvern, respectiv avizare în CTE - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi avizare în cadrul Consiliului Interministerial.

Ulterior aprobării indicatorilor tehnico-economici va fi demarată procedura de achiziţie publică pentru proiectare şi execuţie lucrări.

În conformitate cu prevederile contractuale, prestatorul este responsabil de pregătirea documentaţiei de atribuire, inclusiv a cerinţelor beneficiarului, pentru proiectare şi execuţie lucrări.

Având în vedere termenele contractuale, data estimată pentru lansarea procedurii de achiziţie publică pentru proiectare şi execuţie lucrări este trimestrul III 2021.

Vă mulţumim pentru interesul exprimat şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a răspunde solicitărilor dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat, dacă vreţi să faceţi precizări?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Da.

Foarte scurt.

Mulţumesc frumos pentru răspuns.

Autostrada Sibiu - Braşov este vitală pentru Braşov.

Mă bucur că ministrul Drulă şi-a anunţat în mai multe rânduri, cum să vă spun eu, interesul crescând pentru această autostradă. Discutăm şi de revizuirea pe Braşov - Făgăraş.

Mă bucur că acest termen, trimestrul III 2021, dacă ne ţinem de el, pentru demararea licitaţiei, ar fi minunat, pentru că este un tronson care nu e foarte complicat tehnic şi e foarte, foarte important să îl avem gata cât mai repede.

Mulţumesc frumos de tot.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe

Domnul deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe, Grupul AUR, este prezent? Nu. Aştepta răspuns de la Ministerul Finanţelor, de la domnul secretar de stat Alin Chiţu.

Domnul deputat Păunescu Silviu, Grupul AUR, este prezent? Nu. Aştepta răspuns de la Ministerul Sănătăţii.

Domnul secretar de stat Vass Levente, lăsăm răspunsul scris, să-i parvină.

Domnul deputat Andrei Gheorghe, Grupul PNL, este prezent. Aşteaptă răspuns de la Ministerul Sănătăţii, legat de "Situaţia infecţiilor nosocomiale în spitalele din România".

Domnul secretar de stat Vass Levente.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea/interpelarea dumneavoastră, privind "Situaţia infecţiilor nosocomiale în spitalele din România", vă comunicăm următoarele.

În perioada ianuarie - septembrie 2020 au fost raportate 22.759 de infecţii asociate asistenţei medicale din unităţile medicale, mult peste 14.555, cum aţi menţionat dumneavoastră.

Cu toate acestea, România se situează sub nivelul raportărilor infecţiilor asociate asistenţei medicale din ţările vest-europene, ceea ce nu trebuie să ne bucure. Ne bucură însă faptul că acurateţea raportărilor se îmbunătăţeşte. Astfel, pacienţii infectaţi cu germeni de obicei rezistenţi la tratamente uzuale au şanse să beneficieze de o atenţie sporită, de un tratament mai bun şi responsabilitate mult crescută faţă de dumnealor, cu şanse de vindecare.

Prin Decretul nr. 3 din 8 ianuarie 2021 a fost promulgată Legea nr. 3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale - noua denumire a infecţiilor nosocomiale - şi din centre rezidenţiale pentru persoanele adulte aflate în dificultate din România, care reglementează cadrul general pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale, cu scopul de a creşte nivelul de siguranţă a pacienţilor internaţi în unităţile medicale, precum şi a persoanelor asistate şi îngrijite în centre rezidenţiale pentru persoane adulte aflate în dificultate.

Anexat prezentei, vă transmitem situaţia detaliată privind infecţiile asociate asistenţei medicale din unităţile medicale, pentru primele 9 luni din anul 2020. Proporţiile care reies din tabelul anexat ne sugerează că informaţiile obţinute şi comunicate către dumneavoastră sunt corecte, deoarece regăsim în proporţia dintre diferitele specialităţi medicale elemente care se regăsesc descrise şi în articole ştiinţifice.

Cu deosebită consideraţie, secretar de stat Levente Vass.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Tot domnul Daniel Gheorghe mai are aici o întrebare legată de "Acţiunile Ministerului Sănătăţii pentru reducerea la minimum a efectelor valului trei al pandemiei de coronavirus". Care deja acestea cred că s-au simţit cumva.

Dar, vă rog, dacă îi daţi răspunsul şi la această întrebare, vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente:

Stimate domnule deputat,

La întrebarea dumneavoastră referitoare la "Acţiunile Ministerului Sănătăţii pentru reducerea la minimum a efectelor valului trei al pandemiei de coronavirus", cu permisiunea dumneavoastră, nu o să citesc trei pagini, o să vă înmânez.

Ne bucură faptul că, se pare, valul trei încet-încet se opreşte, că numărul morţilor în secţiile ATI, prin efectul Florida, începe să scadă.

Şi condoleanţe familiilor îndoliate!

Împreună cu dumneavoastră şi împreună cu tot colectivul din Parlament - parlamentari, senatori, deputaţi şi tot colectivul care vă ajută.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, aveţi intervenţie? Nu.

Mulţumesc.

Doamna Intotero?

(Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe solicită să ia cuvântul.)

Să încercăm să fim scurţi, sunt 30 de înscrieri, adică, nici nu vreau să terminăm la 12,00 noaptea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc domnului secretar de stat pentru toate documentele şi informaţiile transmise.

Şi mă bucur că deja sunt semne pozitive atât în ceea ce priveşte problematica infecţiilor nosocomiale, cât şi în ceea ce înseamnă această pandemie cu care ne confruntăm.

Mulţumesc.

Şi succes în continuare!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS   Natalia-Elena Intotero

Doamna deputat Intotero, da? Aşteaptă răspuns tot de la Ministerul Sănătăţii, legat de "Elaborarea şi definitivarea PNRR".

Domnul secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente:

Stimată doamnă deputat,

Referitor la întrebarea/interpelarea dumneavoastră, privind "Elaborarea şi definitivarea PNRR", vă comunicăm următoarele.

PNRR se referă la un pachet coerent de investiţii publice şi reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Ţară 2019-2020. Aceste reforme şi proiecte de investiţii publice trebuie puse în aplicare până în 2026.

PNRR are la bază 6 piloni principali.

Statele membre UE pot transmite oficial către Comisia Europeană Planul lor Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În vederea emiterii de către Comisie a deciziei de aprobare a Planului Naţional, statele sunt invitate să transmită Comisiei proiecte intermediare.

Procesul de elaborare a PNRR este coordonat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi informaţii detaliate şi actualizate despre stadiul acestuia pot fi accesate pe adresa lor. Şi o să vă înmânez răspunsul nostru.

Investiţiile în infrastructura spitalicească cuprind: construcţia de unităţi sanitare noi, dotarea acestora, investiţii în echipamente destinate reducerii riscului infecţiilor asociate actului medical şi investiţii în dotarea secţiilor de terapie intensivă nou-născuţi.

Vor fi prioritizate proiectele mature şi care răspund nevoilor în ceea ce priveşte siguranţa pacienţilor şi patologiilor tratate, indiferent de judeţ.

Suma orientativă alocată acestei investiţii, la care faceţi dumneavoastră referire în întrebarea dumneavoastră, este de 1,85 miliarde de euro.

Rezilienţa sistemului medical, restartarea anumitor servicii spitaliceşti pot fi sustenabile numai prin digitalizarea şi transparentizarea acordării serviciilor medicale şi diminuarea disparităţilor ridicate privind accesul la serviciile medicale de bază între mediile urban şi rural, precum şi între diferitele categorii sociale.

Majoritatea proiectelor şi propunerilor formulate de Ministerul Sănătăţii sunt considerate eligibile şi vor fi prioritizate pe toate palierele serviciilor de sănătate numai proiectele mature, realizabile din punctul de vedere al obiectivelor clar definite şi de a permite o mai mare sustenabilitate, echitate şi cost-eficienţă în tot ceea ce priveşte problemele identificate.

Ministerul Sănătăţii manifestă o preocupare continuă pentru îmbunătăţirea gradului de sănătate a populaţiei, şi pentru aceasta sunt analizate şi dezbătute cele mai bune soluţii, care, implementate în societate prin intermediul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu concursul nemijlocit, sperăm, al cadrelor medicale, să îşi producă efectele benefice.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Vreţi să interveniţi?

 
     

Doamna Natalia-Elena Intotero (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc frumos, domnule secretar de stat, pentru răspuns.

Sincer, mărturisesc că aş fi aşteptat din partea Ministerului Sănătăţii şi o propunere care să vină în sprijinul copiilor, prin investiţia în capitalul uman.

Ştim cu toţii perioada delicată prin care au trecut şi trec în continuare copiii, faptul că de o perioadă îndelungată nu participă la cursurile şcolare. Ştim, de asemenea, că s-au achiziţionat peste un milion de teste non-invazive, dar, din păcate, s-au efectuat doar 2%. Probabil şi din cauza lipsei de încredere, a părinţilor, cu privire la persoanele care să facă aceste teste copiilor.

Aş fi aşteptat din partea ministerului şi astfel de propuneri, care să vină cu adevărat şi în sprijinul copiilor, pe lângă investiţiile în infrastructura spitalicească.

Vă mulţumesc oricum pentru răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe

Domnul deputat Daniel Gheorghe aşteaptă răspuns de la Ministerul Afacerilor Interne - "Vandalizarea bisericii de lemn din cartierul bucureştean Titan".

Secretar de stat Gabriel Marius Mureşan.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Marius Mureşan (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu întrebarea dumneavoastră, având ca obiect "Vandalizarea bisericii de lemn din cartierul bucureştean Titan", informaţiile primite de la Inspectoratul General al Poliţiei Române relevă următoarele.

La data de 19 martie 2021, Secţia 12 Poliţie a fost sesizată, prin plângere, de către preotul paroh al Bisericii "Pogorârea Sfântului Duh", cu privire la faptul că în data de 18 spre 19 martie 2021, în intervalul orar 22,45-23,15, persoane necunoscute au pătruns în curtea bisericii situate în Parcul Titan, sector 3, Bucureşti, şi au scris mai multe mesaje pe pereţii exteriori ai bisericii, folosind un spray cu vopsea de culoare roz.

Ca urmare a sesizării menţionate mai sus, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) din Codul penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule secretar de stat.

Vreţi să interveniţi, domnule deputat?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Acest caz deosebit de grav vine într-un moment în care societatea românească pare mai dezbinată ca niciodată şi când simţim o presiune a unor elemente de ordin extremist care ne fac să ne gândim, cu toţii, de mai multe ori, atunci când dezbatem inclusiv o speţă de acest tip.

Ceea ce vreau să spun este că acolo ne-am confruntat cu o formă de extremism anticreştin şi de anarhism.

Din fericire, România nu este o ţară în care manifestările extremiste, de orice tip, să fie larg răspândite şi cred că este esenţial ca Poliţia Română să sancţioneze cu maximă asprime, iar Justiţia să-i tragă la răspundere pe cei care desfăşoară activităţi cu caracter extremist, xenofob şi de orice factură.

Acolo, cum v-am spus, cred că este un act anarhist, un act îndreptat împotriva unui lăcaş de cult creştin, cu direcţie exactă şi sper că nu vom mai întâlni pe viitor niciun fel de ameninţări cu caracter extremist, în România, indiferent cine este autorul şi cine este ţinta acestor manifestări.

Sper că avem de-a face cu un caz izolat şi îmi doresc ca, în cel mai scurt timp, să ştim care a fost fundamentul acestui atac şi cine s-a aflat în spatele acestei manifestări extrem de grave şi neobişnuite pentru România, o ţară civilizată în care astfel de apucături nu prea şi-au avut locul şi este foarte bine să nu şi-l aibă niciodată.

Vă mulţumesc.

Şi sper să nu mai auzim de astfel de evenimente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Toader Bogdan-Andrei este prezent? Nu.

Stimaţi colegi,

Pentru cei care sunteţi prezenţi în sală.

Domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, Acatrinei Dorel, AUR - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale solicită amânare.

Pentru domnul Manta Claudiu, Benga Tudor-Vlad, Brian Cristian - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicită amânare.

Pentru domnul Brian Cristian - Ministerul Finanţelor solicită amânare.

Pentru doamna Intotero Natalia-Elena - Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului solicită amânare.

Pentru domnul Dămureanu Ringo - Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor solicită amânare.

Pentru domnul deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe, Lucian-Florin Puşcaşu - Ministerul Energiei solicită amânare.

Şi, de asemenea, pentru domnul Dămureanu Ringo -Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor solicită amânare.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  

Pe cale de consecinţă, fiind parcursă etapa care a fost dedicată răspunsurilor orale la întrebări, vom trece la secţiunea a doua, şi anume prezentarea interpelărilor de către deputaţii înscrişi.

Domnul deputat Kiss János. Dacă este prezent? Nu este.

Domnul deputat Andrei Alexandru-Ioan, Grupul PNL. Dacă este prezent? Nu este.

Doamna deputat Murariu Oana, USR PLUS. Dacă este prezentă? Nu este.

Domnul deputat Chesnoiu Adrian-Ionuţ, PSD. Dacă este prezent? Nu este.

Domnul deputat Ivan Bogdan-Gruia, Grupul PSD. Dacă este prezent? Nu este.

Doamna deputat Dumitrache Ileana Cristina, PSD. Dacă este prezentă? Nu este.

Domnul deputat Muraru Iulian-Alexandru, Grupul PNL. Dacă este prezent? Nu este.

Domnul deputat Lasca Mihai Ioan, neafiliat. Dacă este prezent? Nu este.

Domnul deputat Badea Mihai-Alexandru, Grupul USR PLUS. Dacă este prezent? Nu este.

Doamna deputat Furtună Mirela, Grupul PSD. Dacă este prezentă? Nu este.

Video in format Flash/IOS   Kolcsár Anquetil-Károly

Domnul deputat Kolcsár Károly, Grupul UDMR. Dacă este prezent?

     

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly (din sală):

Da, da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Este.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Interpelare către preşedintele-secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Obiectul interpelării este "Urmărirea aplicării Legii nr. 88/2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui de consum şi a produselor lactate, îndeosebi a prevederilor art. 5 lit. b) referitoare la condiţiile de etichetare a «produsului românesc»".

"Menţiunea «Produs românesc» va reveni doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele provenit de la producători şi procesatori, lapte de origine românească, atestat pe baza documentelor de trasabilitate".

Numeroşi producători locali mi-au semnalat nereguli în utilizarea acestei etichete, în sensul în care materia primă din care se procesează produse vândute în magazine şi pieţe agroalimentare cu această etichetă nu respectă regula originii româneşti.

Cum determinaţi provenienţa materiei prime din care se procesează produsele lactate - îndeosebi brânzeturi -, astfel încât consumatorii să fie siguri că prevederile legii sunt respectate, iar eticheta cu menţiunea "Produs românesc" este aplicată cu adevărat produselor care încorporează integral materie primă de origine românească?

Câte controale au fost efectuate, în anii 2019, respectiv 2020, cu privire la respectarea de către procesatori şi comercianţi a condiţiilor prevăzute de lege privind etichetarea cu menţiunea "Produs românesc" şi câte nereguli au fost descoperite şi câte sancţiuni au fost aplicate?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Silviu Nicu Macovei

Domnul deputat Neaga Florian-Claudiu, Grupul PSD? Nu este.

Domnul deputat Stângă George-Cătălin, Grupul PNL? Nu este.

Domnul deputat Macovei Silviu, Grupul PSD? Este.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea de astăzi este adresată domnului prim-ministru al României, domnul Florin Cîţu.

Stimate domnule premier,

Nu izolaţi Iaşiul!

Doresc să vă atrag atenţia asupra importanţei de netăgăduit şi a necesităţii vitale de realizare a autostrăzii A8 pentru mai bine de 5 milioane de români din nordul, nordul-estul şi nord-vestul ţării noastre.

Iar, în aceste zile se realizează proiectul pentru cel mai mare plan de redresare al României din ultimii foarte mulţi ani. Este o şansă unică pentru ţara noastră de a realiza proiecte cu adevărat importante pentru cât mai mulţi români.

Cel mai aglomerat sector al acestei autostrăzi este Iaşi - Târgu Frumos, unde pe o porţiune de doar 29 km. - Leţcani - Târgu Frumos - se înregistrează o medie zilnică de peste 21.000 de autovehicule! Aglomeraţia produce peste 1.000 de accidente anual. Numai în anul 2018, Anul Centenarului, peste 64 de oameni au murit în accidente rutiere pe această porţiune. Aflăm acum că fix cea mai stringentă porţiune a autostrăzii A8 va fi exclusă din PNRR!

Am să aduc acum câteva argumente în favoarea finanţării prin PNRR a sectorului Târgu Frumos - Leţcani - 29 km. Avem deja o legislaţie în susţinerea acestui proiect, şi anume:

  1. Master Planul General de Transport - MPGT - care stabileşte că A8 face parte din culoarul principal de transport TEN-T Core şi va fi finalizat până în anul 2030;
  2. H.G. nr. 666/2016 prin care s-a aprobat, de Guvernul României, MPGT al României;
  3. Legea nr. 291/2018 - Legea Autostrăzii Unirii;
  4. O.U.G. nr. 105/2020 privind completarea Legii nr. 291/2018 cu privire la ariile protejate;
  5. Studiu de fundamentare, ianuarie 2019.

Stadiul actual ne permite să solicităm finanţarea prin PNRR a acestui sector de drum, Târgu Frumos - Leţcani, un sector de doar 29 km. şi care face parte din tronsonul Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni, tronson ce a fost licitat pentru studiu de fezabilitate şi proiect.

Ţinând cont că, vineri, 7 mai, proiectantul a primit ordinul de începere a lucrărilor, suntem îndreptăţiţi să cerem sectorizarea acestui tronson şi finalizarea în regim de urgenţă a SF-ului şi Proiectului pe sectorul 2 - Târgu Frumos - Leţcani -, aşa cum a fost el denumit de către CNAIR, astfel încât prestatorul de servicii SF + Proiect să finalizeze în maximum 6 luni analizele multicriteriale de stabilire a traseului pe acest sector - AMC1 şi AMC2 - şi studiile geo, topo de pe acelaşi sector în vederea elaborării SF-ului. Menţionăm că aici vorbim despre o reluare a analizelor multicriteriale din SF-ul din 2011, analize care au rolul ca, prin revizuire, să scadă costurile de execuţie. Multe analize gen topo, arheologice, situri se regăsesc şi în SF-ul din anul 2011.

În aceste condiţii, acest sector de 29 km. poate fi scos la licitaţie în 2022, pentru semnarea contractului de execuţie, cu finalizare în anul 2026.

Valoarea estimată a acestui sector, cel mai uşor de realizat de pe toată autostrada A8, ar fi, teoretic, de aproximativ 500 de milioane de euro.

Vă solicit răspuns, cât mai urgent, cu privire la intenţia Guvernului, pe care îl conduceţi, de a prioritiza şi pune în act proiectul autostrăzii A8 şi, mai ales, a tronsonului Iaşi - Târgu Frumos.

Solicit răspuns în scris.

Deputat al PSD de Iaşi, Silviu Macovei.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc frumos şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Natalia-Elena Intotero

Domnul deputat Fechet Mircea, Grupul PNL?

Domnul deputat Bîlcea Sergiu-Ovidiu, Grupul PNL?

Domnul deputat Ghiţă Daniel, Grupul PSD?

Domnul deputat Şlincu Dan-Constantin, Grupul PSD?

Doamna deputat Huţu Alexandra, Grupul PSD?

Doamna deputat Intotero Natalia, Grupul PSD.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc frumos.

Am depus mai multe interpelări.

Am să vă prezint interpelarea adresată domnului ministru Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul educaţiei.

Stimate domnule ministru,

Date fiind ultimele declaraţii ale doamnei ministru Raluca Turcan, ministrul muncii şi protecţiei sociale, privind numărul românilor care s-au întors în România, români din afara graniţelor, în actualul context al pandemiei, afirmând o cifră de aproximativ un milion, vă adresez următoarele întrebări:

Care este numărul copiilor şi al tinerilor înscrişi în învăţământul primar, gimnazial şi liceal, respectiv universitar, începând cu anul 2020, referindu-ne la copiii românilor din afara graniţelor?

Şi a doua întrebare. Dacă există o strategie, dacă s-a pus aceasta în aplicare, din partea Ministerului Educaţiei, pentru a facilita integrarea în sistemul educaţional din România a copiilor şi tinerilor întorşi în ţară în ultima perioadă?

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitrina Mitrea

Doamna deputat Gliga Dumitriţa, Grupul PSD? Nu este.

Domnul deputat Bîrcă Constantin, Grupul PSD? Nu este.

Doamna deputat Mitrea Dumitrina, Grupul AUR?

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

Interpelarea este adresată domnului prim-ministru.

Stimate domnule prim-ministru,

De-a lungul timpului, în România, au avut loc mai multe încercări de creare a unui registru unic al personalului plătit din fonduri publice. Ultima iniţiativă i-a aparţinut chiar colegei dumneavoastră de partid, fostul ministru al muncii, doamna Violeta Alexandru, şi viza modificarea radicală a ReviSal, astfel încât acest sistem să conţină date privind întreaga forţă de muncă din ţară, inclusiv date despre angajaţii din sectorul public, nu doar despre angajaţii din sectorul privat.

Iniţiativa nu a fost dusă la bun sfârşit.

Discutăm despre o problemă spinoasă care trenează de foarte mulţi ani - statul român nu are un sistem naţional unitar de evidenţă a ocupării forţei de muncă, nici măcar un sistem unic dedicat pentru angajaţii din sectorul public. Evidenţa bugetarilor este fragmentată şi nu a existat niciodată posibilitatea unei radiografii în timp real a personalului plătit din bani publici. În plus, există obligaţii diferite între entităţile publice şi cele private în privinţa evidenţei angajaţilor, ceea ce implică un anumit tratament discriminatoriu.

Potrivit unei numărători paralele a bugetarilor din România, realizată recent de portalul economedia.ro, numărul bugetarilor este mult mai mare decât cel prezentat în statisticile oficiale ale autorităţilor - peste 1,38 de milioane, la care se adaugă 267.000 de angajaţi la companii cu capital de stat şi angajaţii "speciali".

În aceste condiţii, domnule prim-ministru, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

  • Care este numărul real al angajaţilor din România plătiţi din fonduri publice?
  • Consideraţi că este necesară o evidenţă clară, centralizată şi interogabilă a tuturor persoanelor plătite din bani publici?
  • Dacă răspunsul la întrebarea precedentă este pozitiv, ce demersuri aţi făcut în acest sens, de la preluarea mandatului dumneavoastră şi până în prezent?
  • Având în vedere că Inspecţia Muncii administrează cu succes sistemul ReGES/ReviSal, pentru evidenţa salariaţilor din mediul privat din România, care sunt considerentele pentru care instituţiile publice şi alte entităţi controlate de stat nu utilizează acest sistem de evidenţă a angajaţilor?

Este regretabil faptul că statul nu are nici până în prezent o imagine clară asupra dinamicii forţei de muncă din România, în special din sectorul public. Am încredere însă că împreună putem rezolva astfel de deficienţe nepermise pentru o ţară membră a Uniunii Europene.

Solicit răspuns în scris.

Mitrea Dumitrina, deputat, Circumscripţia nr. 29 Neamţ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru-Viorel Focşa

Domnul deputat Focşa Viorel, Grupul AUR?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul educaţiei, şi se referă la încetarea şantajării părinţilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice de a se vaccina împotriva COVID.

Stimate domnule ministru Sorin Mihai Cîmpeanu,

Aţi fost încă de pe vremea Guvernului Ponta un personaj controversat, pe când ocupaţi, şi pe atunci, tot funcţia de ministru al educaţiei, însă, pe vremea Guvernului Ponta, controversele în care vă regăseaţi erau legate în principal de lipsa dumneavoastră de integritate, prin încercările penibile de salvare a unor membri ai PSD de la ruşinea plagiatului.

Acum însă aţi reuşit să îngroziţi o ţară întreagă cu idei care mai de care mai năstruşnice. Şi aici vorbim în primul rând de ideea trimiterii studenţilor nevaccinaţi la orele de practică sau laborator în combinezoane de protecţie, pe care să le poarte pe tot parcursul programului didactic.

Mai mult, aţi sugerat prioritizarea studenţilor vaccinaţi în procesul de cazare, adică susţineţi discriminarea celor nevaccinaţi şi chiar veniţi cu argumente care să normalizeze această idee.

Dumneavoastră susţineţi că există deja o discriminare prin simplul fapt că sunt prea mulţi studenţi care doresc cazare în căminele studenţeşti şi nu au loc oricum cu toţii, deci cei care nu vor primi un loc în cămin sunt oricum discriminaţi.

După logica dumneavoastră, mai adăugăm un tip de discriminare la procesul de cazare a studenţilor, căci oricum aceştia erau deja discriminaţi.

Într-un guvern normal şi funcţional, care urmărea interesele poporului, s-ar fi suplimentat numărul de locuri în cămine, s-ar fi investit în construirea căminelor, s-ar fi găsit modalităţi de ajutorare a studenţilor care au nevoie de cazare. Dumneavoastră aţi ales, desigur, urmând un ordin clar, să încercaţi să forţaţi studenţii să se vaccineze. Şi nu urmăriţi să forţaţi doar studenţii să se vaccineze, aţi lansat Campania naţională de informare "Vaccinare şi testare pentru învăţare", alături de sindicate şi ONG-uri, care mai de care finanţate din afară, ce a avut ca scop informarea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice în legătură cu pandemia şi în care s-a pus accentul pe faptul că "educaţia te învaţă să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăţi, de ştiri false şi de manipulare".

Domnul Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, care a fost coordonator al acestei campanii, a declarat: "Pentru a reveni cât mai repede la şcoală sunt necesare trei lucruri - vaccinare, testare şi respectarea regulilor".

Totuşi, atât dânsul, cât şi Domnia Voastră aţi asigurat populaţia că vaccinarea nu o să fie obligatorie.

Totuşi, mă întreb:

- Cum o să fie tratate cadrele didactice care refuză în continuare să se vaccineze? Cum vor fi tratate acestea şi cum vor fi trase la răspundere? Vor purta şi ele, pe viitor, combinezoane de protecţie, la ore, testarea pentru COVID nemaifiind de ajuns?

Deja sunt câteva facultăţi care au acceptat, în Iaşi, Cluj şi Târgu Mureş, aceste campanii ale dumneavoastră, care sunt de fapt campanii de dezinformare. Două dintre aceste oraşe sunt deja multiculturale şi destul de progresiste, având universităţi cu studenţi din toată lumea.

Aţi ales bine localităţile, trebuie un început în forţă, ca să pară că merge totul bine.

Încotro ne îndreptăm?

O să ajungem ca Cehia, unde părinţii unor copii nevaccinaţi au fost refuzaţi la înscrierea în grădiniţă, caz în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democratică şi susţine principiul de solidaritate socială, care poate justifica să le fie impusă vaccinarea tuturor, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea celor mai vulnerabile persoane?

Există şi Codul de la Nürnberg, care, de asemenea, interzice efectuarea de experimente fără consimţământul voluntar al persoanelor, care au dreptul să aleagă ce este mai bine pentru ele, fără orice formă de constrângere. Iar dumneavoastră asta faceţi, constrângeţi, şantajaţi.

Trebuie să încetaţi orice formă de şantaj şi constrângere, care forţează atât elevii, cât şi părinţii acestora, cât şi studenţii şi cadrele didactice să se vaccineze cu tratamente experimentale care au fost create sărindu-se peste etape elementare, precum testarea pe animale sau, mai rău, care folosesc tehnologia CRISPR, o tehnologie mult prea nouă, despre care nu ştie nimeni nimic până în acest moment şi se va documenta totul pe termen lung!

Vă mulţumesc respectuos.

Aştept răspuns în scris şi oral.

Dumitru-Viorel Focşa, deputat AUR de Constanţa.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Domnul deputat Nagy Vasile, Grupul AUR? Nu este.

Domnul deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe, Grupul AUR? Nu este.

Domnul deputat Puşcaşu Lucian-Florin, Grupul AUR? Nu este.

Domnul deputat Coleşa Ilie-Alin, Grupul AUR? Nu este.

Doamna deputat Gavrilă Anamaria, Grupul AUR? Nu este.

Domnul deputat Roman Nicolae, Grupul AUR? Nu este.

Doamna deputat Şerban Gianina, Grupul AUR? Nu este.

Cu aceasta, am epuizat şi lista doamnelor şi domnilor deputaţi înscrişi pentru a prezenta interpelări în şedinţa de astăzi.

Nemaifiind niciun deputat înscris pe listă sau niciun deputat care nu s-a înscris pe listă, dar care dorea să prezinte interpelări adresate Guvernului, declar şedinţa închisă.

O seară bună tuturor!

Vă mulţumesc.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,05.