Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 5, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.153/2021
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 5, 2021 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 5, 2021
|
Şedinţa a început la ora 12.07. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi doamna Anca Dana Dragu, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul Vasile-Daniel Suciu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Sorin Lavric, secretar al Senatului. |
|
|||
|
|
Bună ziua! (Discuţii.) Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă anunţ că, din totalul de 466 de deputaţi şi senatori, până în prezent şi-au înregistrat prezenţa 379, deci suntem în cvorum. Proiectul... doriţi să luaţi cuvântul pe procedură? Domnul Romaşcanu, liderul de grup de la Senat. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doamnă preşedintă, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este important ca astăzi să nu uităm drama prin care trece România şi, în consecinţă, vă rog să ne ridicăm pentru un moment de reculegere în memoria victimelor, celor aproape 50, ale sistemului de sănătate prost condus şi, în general, a celor care au dat preţul suprem acestei pandemii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Un moment de reculegere, vă rog. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Supun la vot ordinea de zi. Votaţi, vă rog. Am rugămintea către toţi deputaţii şi senatorii să poarte mască. (Discuţii, râsete.) Repet solicitarea, avem obligaţia, în conformitate cu legislaţia în vigoare, să ne protejăm colegii şi să purtăm mască. Ca atare, solicit tuturor parlamentarilor să poarte mască. |
||||
|
|
Rezultatul votului: din 297 de voturi exprimate, 281 de voturi pentru, două abţineri, 14 "nu votez". Ordinea de zi a fost aprobată. De asemenea, supun votului programul de lucru. Votaţi, vă rog. |
||||
|
|
336 de voturi exprimate: 330 de voturi pentru, 3 abţineri şi 3 colegi care n-au votat. Programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
Rog liderii de grup să-i transmită domnului secretar Daniel Suciu lista vorbitorilor. Repet, rog liderii de grup să transmită lista vorbitorilor. (Discuţii.) UDMR şi AUR nu au depus. Pe ordinea de zi avem astăzi dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de deputaţi şi senatori, în conformitate cu prevederile art.113 din Constituţie şi ale art.94 din Regulamentul activităţilor comune. Vă informez că după prezentarea moţiunii de cenzură în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de joi, 30 septembrie 2021, nu au fost înregistrate cereri de retragere a semnăturii. Întreb în plen dacă există vreo cerere de retragere a semnăturii. Nu. Pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, Birourile permanente împreună cu liderii grupurilor parlamentare au hotărât să propună timpul maxim alocat, după cum urmează: Guvernului i se alocă 60 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor, grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat li se acordă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă, cu acelaşi calcul, timpul alocat deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi. Ca urmare, fiecare grup parlamentar va avea următorul timp maxim alocat:
Supun votului această propunere. Votaţi, vă rog. (Discuţii.) |
|
||
|
|
349 de voturi exprimate: 343 de voturi pentru, un vot contra, două abţineri, 3 colegi care n-au votat. Deci propunerea de alocare a timpilor pentru grupurile parlamentare şi pentru Guvern este aprobată. Liderii grupurilor parlamentare au depus propunerile de vorbitori, domnul secretar le aşază într-o ordine firească, astfel încât să generăm o alternanţă în ceea ce priveşte luările de cuvânt. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul activităţilor comune, dau cuvântul domnului senator Lucian Romaşcanu pentru prezentarea textului moţiunii de cenzură. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc. Doamnă preşedintă, Domnule preşedinte, Distinşi membri ai Guvernului, Stimaţi colegi senatori şi deputaţi, Urmează un mesaj care vă poate afecta emoţional. Moţiune de cenzură - "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!" (Aplauze.) În vreme ce traiul românilor devenea tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNL - USR PLUS - UDMR avea o singură prioritate: lupta pentru putere! În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România şi pe români. În aceste condiţii, singura soluţie pentru ca România să iasă dintr-o criză politică, economică şi socială este ca Guvernul Cîţu să plece urgent de la conducerea ţării. - Guvernarea perdanţilor a sărăcit România! Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL - USR PLUS - UDMR a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români. - Românii se confruntă cu explozia preţurilor şi a cursului valutar! Pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă. Vârfurile de preţ la gaze (+65%), electricitate (+45%) şi combustibil (+54%) au antrenat explozia în lanţ a preţurilor, mai ales la alimentele de bază (+14%) şi medicamente (+25%). Cursul valutar doboară, zi de zi, maxime istorice, ceea ce înseamnă, pe scurt, rate mai mari la credite, creşterea preţului facturilor şi scumpirea bunurilor din import. - Dreapta a impus românilor o datorie care le amanetează viitorul! Datoria publică creşte cu 1 700 de euro pe secundă. Fiecare român devine mai dator, la finalul acestui an, cu 2 300 de euro. România riscă să deraieze economic, în condiţiile în care creşterea datoriei publice este aproape dublă faţă de creşterea produsului intern brut. - Absorbţia fondurilor europene este la pământ! Planul naţional de redresare şi rezilienţă a fost refăcut în repetate rânduri, acumulând întârzieri majore, deşi 18 state au deja aprobate planurile de relansare, iar 16 state deja primesc primele fonduri. România riscă să piardă peste 60% din banii alocaţi pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor. În acest timp, România mai are de atras încă 16 miliarde de euro din exerciţiul financiar 2014 - 2020, iar peste 3 miliarde de euro pe proiecte ce vizează infrastructura apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor. - Capitalul românesc, condamnat la faliment! Firmele româneşti au fost îngenuncheate: blocarea programelor de sprijin pe timp de pandemie a falimentat mii de IMM-uri. Antreprenorii au fost efectiv păcăliţi, au cheltuit bani aplicând pentru Măsura 3, care apoi a fost anulată. HoReCa n-a primit nici acum sprijinul promis. Afaceri româneşti, construite cu greu, în ani de zile, au fost distruse în câteva luni de acest guvern de incompetenţi. Numărul firmelor radiate în ultimele şapte luni este mai mare cu 34% faţă de 2020. Asta spune totul despre performanţele Guvernului PNL - USR PLUS - UDMR! - Agricultorii ţării au fost umiliţi. În loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate! Producătorii români au fost loviţi nu doar de vreme, ci mai ales de incompetenţa de la vârful Ministerului Agriculturii. În loc de sprijin, Guvernul PNL - USR PLUS - UDMR a servit fermierilor români doar minciuni. În loc de despăgubiri pentru secetă, Guvernul PNL - USR PLUS - UDMR le-a oferit producătorilor români doar piedici. În loc de acces la fonduri europene, agricultorii României au primit de la actualul Guvern doar uşi trântite în nas. - În domeniul transporturilor aţi vândut oamenilor iluzii la kilometru... de drum! Sunteţi doar buni să vă faceţi imagine şi doar vindeţi promisiuni! Nu aţi inaugurat niciun kilometru de autostradă şi nu aţi lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările! Ci doar v-aţi asumat marile proiecte de autostrăzi şi poduri lăsate moştenire de PSD! Nimeni nu o să uite cum zeci de copii au stat în caniculă, iar şeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, sfida o ţară întreagă la telefon! - Comunităţile locale au fost condamnate la subdezvoltare! Primăriile şi consiliile judeţene au fost obligate să aloce sume uriaşe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul Cîţu nu le-a decontat aceşti bani! Românii simt pe pielea lor dezastrul provocat prin deciziile aberante şi lupta pentru putere din sănătate. Lupta guvernării PNL - USR PLUS - UDMR nu s-a dat practic cu pandemia, ci a zădărnicit combaterea şi tratarea bolilor cronice. Organizarea Congresului PNL cu 5 000 de participanţi când capitala intrase în scenariul roşu, iar oamenilor li se impuneau noi restricţii este expresia totalei iresponsabilităţi în plin val patru al pandemiei. Din cauza acestei atitudini, campania de vaccinare a fost compromisă. Testarea a fost abandonată total. Spitalele sunt la fel de nepregătite ca la debutul pandemiei, iar după un an de zile românii nu au acces, în continuare, la consultaţii, operaţii şi tratamente. Chiar şi bolnavilor cronici le-a fost interzis accesul la tratament şi servicii de prevenţie, în numele unei iluzorii protecţii. - Deşi abia a început anul şcolar, Guvernarea PNL - USR PLUS - UDMR a închis deja sute de şcoli, iar pentru restul a planificat închiderea! "România Educată" a lui Iohannis este România haosului, improvizaţiei şi închiderii şcolilor. Regulile pentru desfăşurarea noului an şcolar, anunţate de miniştrii educaţiei şi sănătăţii, arată că şcolile sunt la fel de nepregătite pentru noul val al pandemiei ca şi anul trecut. În plus, în vreme ce întreaga Europă a luat măsuri pentru a decupla închiderea şcolilor de atingerea unei anumite rate de incidenţă, astfel încât şcolile să fie ultimele închise, la noi guvernanţii au preferat să rămână închistaţi într-o viziune depăşită, ce sacrifică, printre primele, exact şcoala. Fără a asigura testarea masivă şi periodică a elevilor şi profesorilor, guvernarea PNL - USR PLUS - UDMR a fost incapabilă să garanteze desfăşurarea orelor cu prezenţă fizică în condiţii de siguranţă şi face ce ştie mai bine: închide şcolile şi trimite elevii şi profesorii într-un iluzoriu on-line, distrugând generaţii întregi de copii. - Dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria! Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracţiunea comisă şi care a executat şi închisoare pentru fapta sa. (Aplauze.) Culmea cinismului este că fostul deţinut Cîţu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai coaliţia celor care au promis pentru a accede la putere - uitând apoi să şi voteze - Legea "fără penali în funcţii publice". Fiecare zi cu Guvernul Cîţu în funcţie este o încă o zi în care viaţa românilor va fi şi mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităţilor locale blocată, iar viitorul ţării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generaţii întregi. De aceea, astăzi, întregul Guvern Cîţu trebuie să plece! (Aplauze.) |
||||
|
|
Îl invit la microfon pe domnul prim-ministru Florin Cîţu. (Aplauze, rumoare, replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Domnul Florin-Vasile Cîţu - prim-ministrul Guvernului României: Am văzut gestul... |
||||
|
|
Am rugămintea către colegii deputaţi şi senatori să permită premierului să-şi prezinte cuvântul. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Lăsaţi, că ne descurcăm. Am văzut gestul domnului Romaşcanu la început: populist şi ipocrit. Ar fi fost mult mai important pentru români să retrageţi moţiunea de azi, când avem 15 000 de cazuri şi 250 de decese. Dumneavoastră vreţi să mergeţi mai departe, să distrugeţi România. Atunci însemna ceva acel gest pe care l-aţi făcut la începutul şedinţei de azi. Curios că colegii de la USR, colegii dumneavoastră de la USR nu vă aplaudă la această moţiune. Nu ştiu ce se întâmplă, dar azi vă votează. (Rumoare, replici neinteligibile.) Doamnă preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Dragi români, astăzi a murit moralitatea. Moţiunea PSD, cel mai mare inamic al vostru şi al nostru, este susţinută şi votată de USR. Aşa-zişii reformişti s-au aliat cu PSD şi cu extremiştii. Dragi români, aţi fost trădaţi. (Rumoare, replici neinteligibile.) USR, partidul pe care l-aţi votat să facă bine, vrea să dea jos guvernul din care face parte, guvern în care au ajuns datorită încrederii dumneavoastră. Se poate să fie mai josnici de atâta liderii acestui partid? S-au făcut fraţi cu PSD şi cu extremiştii neofascişti pentru a-l înlătura pe singurul om care i-a pus la treabă şi care i-a împiedicat să se joace cu vieţile românilor. (Aplauze, rumoare.) Le-am arătat foarte clar: cu mine prim-ministru, guvernarea nu e un joc de copii răsfăţaţi. Ai maturitate politică şi eşti dispus să faci bine pentru români, rămâi în echipă. Nu acţionezi în interesul românilor, ci în cel personal sau de partid, pleci acasă. Datorită românilor suntem la guvernare şi trebuie să ne facem treaba, pentru că ni s-a acordat încrederea. Sunt dezamăgit. USR joacă alba-neagra cu guvernarea. După ce a complotat să dea jos Guvernul, vrea să revină la guvernare, dar cu un şef mai indulgent, cineva impus de ei, care să închidă ochii când în loc de calea dreaptă ei aleg stânga. În 30 de ani de politică nu a existat o alianţă mai toxică şi mai iresponsabilă decât cea pe care o vedem astăzi: alianţa USR, PSD şi extremiştii. (Rumoare, replici neinteligibile.) Oare ce câştigă USR din faptul că aruncă România în haos? Probabil vrea să reconfirme că este mai socialist decât PSD şi mai extremist decât extremiştii? Dragi români, vă cer scuze că am crezut în USR, că am crezut că este un partid care vrea reformă... (Aplauze.) care crede în valorile proeuropene, care nu susţine discursul extremist, neofascist, antisemit. Adevărata faţă a USR este cea pe care o vedem astăzi. Şi am văzut-o încă din 2016, dar nu am dat atenţia meritată iminentei fuziuni PSD - USR. "Socialism is strong in this once." Tovarăşul cu spirală şi Vasile Dâncu, ce imagine! Nu-i aşa? Apropo de prieteniile vechi, simt în rândurile parlamentarilor USR o nostalgie după Guvernul zero. "Not going to happen." Nu se va întâmpla asta pentru domnul Ciolacu. Totuşi, poate ne lămuresc şi ce plan au după moţiune, pentru că PSD spune că nu vrea la guvernare. Aruncă scenariul alegerilor anticipate, deşi acum un an făcea sesizări la CCR cu privire la alegeri anticipate. Dragi români, cu regret vă spun că aţi votat un partid bipolar. USR spune că ar continua la guvernare, dar votează împotriva Guvernului în care are portofoliile păstrate. Cheia pentru rezolvarea crizei politice este la USR. Putea să vină cu nominalizări pentru portofoliile din Guvern şi se termina spectacolul. Dar preferă să voteze cu PSD, să dea jos Guvernul, să lase România fără guvern în plină criză sanitară şi acum, când urmează o iarnă grea pentru toţi românii. Să fie foarte clar, responsabilitatea pentru tot ceea ce urmează - dobânzi, curs, preţuri, pandemie - este a USR. La PSD este de înţeles, e un partid de opoziţie iresponsabil. Dar USR votează o moţiune de cenzură care spune despre propriii miniştri că sunt incompetenţi, adică USR achiesează la criticile pe care le face PSD cu privire la miniştrii USR. PSD arată în moţiune că domeniile transporturi, fonduri europene, sănătate şi economie au fost un dezastru. Au avut la conducere miniştri incompetenţi şi au fost coordonate de un vicepremier, la acel moment preşedinte al partidului. Citez din moţiunea PSD: "În acelaşi timp, România mai are de atras încă 16 miliarde de euro din exerciţiul financiar 2014 - 2020, iar peste 3 miliarde de euro proiecte ce vizează infrastructură, apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor." (Aplauze.) Incompetenţă la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene? USR zice că da, din moment ce votează moţiunea. Să fie clară poziţia USR faţă de ministrul Ghinea: un incompetent şi trebuie să meargă acasă. (Rumoare, replici neinteligibile.) "Firmele româneşti au fost îngenuncheate, blocarea programelor de sprijin pe timp de pandemie a falimentat mii de IMM-uri. Antreprenorii au fost efectiv păcăliţi, au cheltuit bani aplicând pentru Măsura 3, care apoi a fost anulată. HoReCa nu a primit nici acum sprijinul promis." Am citat din moţiunea PSD. Incompetenţă la economie? USR zice că da. Şi Năsui zice că da: Năsui votează astăzi pentru moţiunea care-l prezintă ca incompetent. USR îl trimite pe Năsui acasă pentru incompetenţă. (Aplauze, rumoare, replici neinteligibile.) "Nu aţi inaugurat niciun kilometru de autostradă şi nu aţi lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările, ci doar v-aţi asumat marile proiecte de autostrăzi şi poduri lăsate moştenire de PSD." Asta spune PSD în moţiune. "Nimeni n-o să uite cum zeci de copii au stat în caniculă, iar şeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, sfida o ţară întreagă la telefon." Iar citat din moţiunea PSD. Incompetenţă la transporturi? USR zice da. Văd că Drulă zice tot da. Cum era aia cu zombie politic, astăzi votezi cot la cot cu PSD pentru un text care spune că eşti incompetent şi mai vrei să faci parte din următorul guvern? După ce ai recunoscut singur că nu te-ai descurcat şi ai fost incompetent? "Not going to happen." (Aplauze, discuţii, replici neinteligibile.) "Spitalele sunt la fel de nepregătite ca la începutul pandemiei, iar după un an de zile românii nu au acces, în continuare, la consultaţii, operaţii şi tratamente. Chiar şi bolnavilor cronici le-a fost interzis accesul la tratament şi servicii de prevenţie, în numele unei iluzorii protecţii." Am citat din moţiunea PSD. Incompetenţă la sănătate? USR zice că da. Bine, eu zic că da, românii zic că da. Ministrul USR al sănătăţii - un incompetent, nu a pregătit valul patru. Asta spune PSD, asta spune USR. Prin votul de astăzi, USR recunoaşte că a avut miniştri incompetenţi în domeniile pe care le-a gestionat. E bine să recunoaştem greşelile, dar să nu le mai repetăm. Aceşti oameni care au recunoscut ei înşişi că sunt incompetenţi nu mai au ce căuta la guvernare! Aceasta este USR, dragi români, un partid iresponsabil şi imatur, care nu a făcut niciuna dintre reformele promise. Concluzia este una simplă. (Replici neinteligibile.) Am fost prea indulgent, nu intransigent cu incompetenţa şi amatorismul acestor miniştri. Trebuia să-i fi demis pe toţi mult mai devreme şi poate astăzi aveam un sistem de sănătate pregătit pentru valul patru... (Aplauze.) aveam absorbţia fondurilor UE mai bună, aveam câţiva kilometri de autostradă făcuţi. (Aplauze.) Am tolerat o echipă de incompetenţi la guvernare mai mult decât era cazul din respect pentru dumneavoastră, dragi români, pentru că i-aţi votat să facă reforme. (Replici neinteligibile.) Până la urmă, şi-au dat seama că nu pot şi au plecat singuri. Nu voi mai permite aşa ceva. Măcar astăzi, USR este transparent faţă de români. Stă lângă PSD, unde-i este locul, dar mai ales recunoaşte public că a avut miniştri incompetenţi şi nu a făcut nimic la guvernare. (Rumoare, replici neinteligibile.) Dar ce mă supără cel mai tare e că şi-au bătut joc de sistemul de sănătate. (Aplauze, replici neinteligibile.) Au avut bani, au avut tot ce-au dorit şi nu au pregătit valul patru. Ar trebui să iasă să le ceară scuze românilor. Au lăsat Ministerul Sănătăţii fără ministru în plină criză de sănătate, după opt luni în care au gestionat acest domeniu. Acesta este un atentat la sănătatea românilor, un gest criminal. Foşti colegi de guvernare de la USR, prin fuga voastră aţi arătat laşitate şi iresponsabilitate şi veţi răspunde în faţa românilor! În timp ce spitalele nu erau pregătite de valul patru, USR se tot gândea cum să facă o agenţie cu salarii de 75 000 de euro pe lună. (Discuţii, replici neinteligibile.) Staţi umăr la umăr cu extremiştii care susţin campania antivaccinare. Să ştiţi că v-au văzut toţi românii în Piaţă lângă extremişti, neofascişti şi antisemiţi. (Rumoare, replici neinteligibile.) Aţi minţit şi aţi trădat atât în coaliţie, cât şi pe români. V-aţi victimizat şi aţi ajuns, în cele din urmă, să vă aliaţi cu partide extremiste, când tot ceea ce avea nevoie România de la voi era responsabilitate! (Aplauze, rumoare, replici neinteligibile.) Aţi sabotat şansa dreptei de a avea o guvernare stabilă. Le-aţi arătat clar românilor că vă plasaţi împotriva modernizării României, împotriva stabilităţii politice, împotriva seriozităţii în politică. Foarte bizar, ceea ce USR numea penali ieri au devenit parteneri azi pentru USR. Spuneaţi odată "fără corupţie ajungem departe". Azi vă spun că alături de corupţi nu veţi ajunge nicăieri. (Aplauze.) V-a fost frică să vă asumaţi guvernarea, aşa că aţi găsit un inamic comun: pe mine. N-au mai contat promisiunile din campanie făcute românilor, măsurile din programul de guvernare, criza generată de pandemie, necesitatea urgentă a reformelor şi investiţiilor. I-aţi dezamăgit pe români. (Aplauze, replici neinteligibile.) Politica, să ştiţi, nu este despre Florin Cîţu şi despre cum să-l daţi... să-l doborâţi pe Florin Cîţu. Politica din România este pentru români, iar românii nu vă vor uita niciodată că în plină pandemie aţi acţionat în propriul interes, în detrimentul lor. Eu am fost sincer mereu cu românii, indiferent de riscurile politice, chiar dacă am fost criticat şi s-au creat controverse. Şi aici vreau să fac o precizare pentru colegii de la USR, care nu cunosc sensul acestui cuvânt. Vă citesc din DEX: "sinceritate - însuşire de a fi sincer, lipsă de prefăcătorie sau de viclenie, francheţe, loialitate". Astăzi v-aţi arătat adevărata faţă plină de vorbe goale şi ipocrizie. Nu se termină totul aici. Românii trebuie să ştie în continuare ce fel de politicieni sunteţi şi nu mă voi opri din această luptă grea. Acum am să vă spun despre performanţele guvernului pe care-l conduc şi de care sunt mândru. Felicitări, colegi de la PNL şi de la UDMR... (Aplauze.) şi mulţumesc că lucraţi din greu pentru a livra rezultate românilor! (Aplauze, replici neinteligibile.) Acest guvern a pus România pe traiectoria unei creşteri economice de peste 10%, în ciuda pandemiei. Redresarea economiei, ieşirea din recesiune este azi o misiune îndeplinită. Am redus risipa în administraţia publică, am oprit sifonarea banilor publici, am majorat puternic investiţiile, iar creşterea economică are loc datorită investiţiilor, şi nu consumului. Am luat măsuri pentru a proteja românii vulnerabili în contextul creşterii preţurilor la energie. Chiar ieri am aprobat acea ordonanţă. Am arătat că un guvern liberal ştie să intervină la nevoie pentru categoriile defavorizate. Protecţia socială nu este monopolul stângii. Am aprobat programul "Anghel Saligny", de 50 de miliarde de lei, cu riscuri politice serioase pentru Guvern. Am reuşit adoptarea PNRR în termenul propus şi pregătim în ritm alert condiţiile pentru implementare. Am făcut toate eforturile pentru a menţine şcolile şi grădiniţele deschise la maximum posibil. Educaţia - foarte importantă, nu abandonăm elevii. Am creat condiţiile pentru creşterea salariului minim cu 250 de lei, peste trei luni de zile. Am făcut acest lucru în condiţiile unui consens social. Ştim să creăm linişte socială, chiar în condiţiile în care unii provoacă scandal politic. Am creat condiţiile pentru a mări în curând pensiile şi alocaţiile. România va avea un buget bun pentru 2022, un buget al dezvoltării. Cred în munca permanentă în folosul cetăţenilor şi nu dau înapoi de la deciziile dificile. Să construieşti un buget realist ţinând cont şi de consolidarea fiscală - ştiu, acum sunt termeni mai complicaţi, dar aveţi răbdare -, ajustarea deficitului bugetar de la 9,4% din PIB la 7,1% din PIB, precum şi alocări de sume record pentru proiecte de investiţii - de 69,7 miliarde de lei, cu 15 miliarde mai mult decât în 2020, aceasta înseamnă să fii un Guvern responsabil. Jumătate din sumele alocate pentru investiţii se duc în proiecte finanţate din fonduri europene. Vedeţi, aveaţi ce să lăudaţi la acest Guvern, dragi colegi de la USR! (Rumoare.) În sectorul din învăţământ s-au alocat sume în valoare de 40,7 miliarde de lei, cu 4,2 miliarde de lei mai mult decât în 2019 şi cu 11,5 miliarde de lei mai mult decât în 2018. Asta... într-o perioadă de criză am reuşit acest lucru. Alocări de sume fără precedent s-au realizat în sectorul de sănătate: 63,1 miliarde de lei, cu 6,1 miliarde de lei mai mult decât în 2020, cu 11 miliarde de lei mai mult decât în 2019, cu 21 de miliarde de lei mai mult decât în 2018. Ministerul Transporturilor a primit în anul 2021 cele mai mari alocări, acestea fiind în sumă de 14,9 miliarde de lei, cu 4 miliarde de lei mai mult decât în 2019 şi dublu faţă de 2018. Păcat că şi ministrul transporturilor recunoaşte astăzi că a fost un incompetent. (Rumoare, replici neinteligibile.) De asemenea, impactul măsurilor temporare cuprinse în bugetul pe anul 2021, determinate de efectele pandemiei de COVID-19, este în sumă de 7,4 miliarde de lei. Acestea sunt lucruri pe care le-am făcut în acest an. Mai mult, estimările la 9 luni arată că încasările veniturilor din economie au crescut cu 33,8 miliarde de lei, fără să creştem o singură taxă, mai mult faţă de perioada similară a anului 2019, crescând cu 0,9 puncte procentuale din produsul intern brut. În plină criză economică mondială, în plină pandemie, fără să creştem taxe, reuşim să încasăm mai mult decât făceau PSD-iştii pe timp de pace. Rambursările de TVA au crescut cu 36% faţă de anul 2019, fiind reintroduse în circuitul economic aproape 5 miliarde de lei în plus. Aceste rezultate se datorează aplicării unui set integrat de măsuri adoptate la nivel guvernamental, care au avut în vedere asigurarea lichidităţilor necesare continuării afacerilor şi susţinerii locurilor de muncă pentru români. Vă mai dau câteva exemple. S-a generalizat rambursarea TVA cu control ulterior. Câţi spuneaţi că nu se poate face acest lucru? Am făcut-o, au crescut şi încasările. Extinderea eşalonării simplificate a obligaţiilor fiscale restante, introducerea de noi servicii electronice în administraţia publică - 30 de ani aţi stat fără să faceţi acest lucru. Am reuşit s-o facem. Toate deciziile luate de Guvernul României au fost adoptate pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, pentru reducerea evaziunii fiscale şi consolidarea unui cadru concurenţial corespunzător, adică o economie liberală. Digitalizarea sistemului public a devenit realitate, factura electronică este gata, se conectează deja sute de mii de case de marcat electronice fiscale. SAF-T este gata - nu prea ştiţi dumneavoastră ce înseamnă asta, domnule Simion, dar vă explic eu. (Rumoare, aplauze.) Am realizat în câteva luni ceea ce nu au făcut alţii în 30 de ani de zile. Pe partea de cheltuieli, investiţiile la 9 luni sunt la 33,7 miliarde de lei, cu 3,9 miliarde de lei mai mult faţă de perioada similară a anului 2020 şi dublu faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018. O guvernare bazată pe investiţii aduce venituri la buget fără să creşti taxele. Asta înseamnă guvernare liberală! Dragi români, Realitatea este că România e afectată de un trend regional, european şi mondial în privinţa celor două probleme mari: revenirea COVID-19 şi preţurile la energie. Nu ne putem sustrage acestor trenduri, oricât am dori, dar facem eforturi zi de zi pentru a le combate. Aţi văzut ieri deciziile luate de Guvern. Chiar şi astăzi sunt decizii luate prin CNSU pentru a ne asigura că avem toate medicamentele şi resursele necesare pentru a ne bate cu pandemia. Chiar dacă unii au fugit de la guvernare şi au lăsat ministerul nepregătit. Dar, din păcate, am fost singuri pe frontul combaterii campaniei antivacciniste. Partidul extremist a fost vector direct de dezinformare şi manipulare. (Rumoare, replici neinteligibile.) PSD a fost complice, a încurajat tacit antivacciniştii şi a refuzat să combată minciunile. USR a fost inert. N-a făcut nimic la guvernare împotriva campaniei antivacciniste! (Rumoare.) Am fost cei care am venit cu soluţii concrete pentru protejarea consumatorului vulnerabil. Abia după ce am vorbit de asumarea angajării răspunderii Guvernului, a trecut în Parlament Legea consumatorului vulnerabil. Bineînţeles, în Parlament mai sunt şi alte legi care nu trec: conducerile TVR şi Radio sunt încă provizorii, ICR şi aşa mai departe. (Rumoare, replici neinteligibile.) Parlamentul este ocupat, are o competiţie cu moţiuni, când oamenii au probleme reale. În ciuda acestui context dificil, alianţa toxică PSD - USR plus extremişti vrea să dărâme fără să construiască şi a iniţiat o moţiune a frustrării - frustrarea unora că nu le-a mers şantajul, frustrarea altora că dreapta a fost mai puternică decât stânga în alegeri, frustrarea celorlalţi că nimeni nu-i ia în serios, o moţiune a absurdului - provacciniştii stau alături de antivaccinişti, proeuropenii, alături de antieuropeni. Trebuie să vă spun: Kafka ar fi mândru de voi. Acum îi văd pe colegii PSD că se uită prin telefoane. Căutaţi detalii despre Kafka, nu-i aşa? Succes! (Replici neinteligibile, rumoare, aplauze.) Este trist cum PSD, USR şi extremiştii propun o aventură din care pierd doar românii. Criza politică va avea efecte asupra capacităţii de a lupta contra pandemiei, dar şi asupra economiei, unde nevoia de predictibilitate este esenţială. (Rumoare, replici neinteligibile.) Au ştiut bine românii de ce au trimis stânga în opoziţie. Şi nu are dreptul moral să revendice azi guvernarea, pentru că guvernele PSD au înăbuşit justiţia şi au adus România într-o coliziune violentă cu valorile europene. O guvernare PSD-istă e în continuare un pericol pentru democraţie şi pentru drumul european al României. (Rumoare, replici neinteligibile.) Vă daţi seama cum ar fi această combinaţie cu extremiştii, partid care înseamnă doar violenţă, scandal, dezordine şi al cărui unic proiect e prăbuşirea României?! (Rumoare, replici neinteligibile.) Dragi români... (Replici neinteligibile din sală.) Dragi români... (Rumoare, replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Guvernul are 60 de minute, pe care le utilizează la prima intervenţie şi la finalul intervenţiilor din partea grupurilor parlamentare. S-au scurs... |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, este OK, ne descurcăm. Vă daţi seama cum ar fi o combinaţie cu extremiştii, partid care însemnă doar violenţă, scandal, dezordine şi al cărui unic proiect e prăbuşirea României?! Dragi români, PNL nu este un partid perfect, dar este un partid responsabil. (Rumoare, replici neinteligibile, aplauze.) Şi nouă ne-ar fi uşor să trecem în opoziţie în această perioadă dificilă, plină de incertitudini şi crize mondiale, de creşteri globale ale preţurilor. (Rumoare, replici neinteligibile, aplauze.) Nu o facem însă, rămânem în picioare, luptăm până la capăt, nu dezertăm, nu suntem laşi! (Rumoare, replici neinteligibile, aplauze.) Am fost votaţi să dezvoltăm România şi asta vom face, indiferent de cât s-ar opune domnul Ciolacu, tovarăşul cu spirala şi căpitanul extremiştilor! (Rumoare, aplauze.) Dacă acest Guvern va pica azi în Parlament, vom face altul, tot în jurul valorilor liberale. Nu voi permite ca România să ajungă sub controlul stângii corupte ori sub controlul reformiştilor de faţadă sau al extremiştilor antivaccinişti şi antieuropeni! (Rumoare, replici neinteligibile.) Dragi români, aveţi încredere! Ne vom uita cu toţii la ziua de azi ca la un moment important... (Replică neinteligibilă.) în istoria României. Astăzi se separă apele în politica din România. Extremiştii, socialiştii, antieuropenii, reformiştii de faţadă, antivacciniştii au legalizat concubinajul lor şi rămân în opoziţie! (Aplauze, rumoare.) Nu este loc de imaturitate şi iresponsabilitate politică la guvernare! (Replică neinteligibilă.) Gruparea care conduce USR, eu ştiu că voi vreţi să repetaţi guvernarea din 2016 alături de PSD, acea "guvernare zero". Sunteţi nostalgici după o cafea şi un croissant cu Dîncu dimineaţa şi primiţi ordin seara de la Ciolacu, aşa cum primeaţi de la Dragnea. Aţi auzit de sindromul Stockholm? "Guvernarea zero" rămâne în 2016! (Rumoare, replici neinteligibile.) Dragi români, vom construi o majoritate parlamentară în jurul valorilor liberale, o guvernare în interesul românilor. Vă mulţumesc. (Rumoare, replici neinteligibile, aplauze.) |
||||
|
|
Din partea Grupurilor parlamentare, am primit lista vorbitorilor:
Evident că voi da cuvântul alternativ, astfel încât să nu vorbească succesiv reprezentanţi din aceleaşi grupuri parlamentare. Îl invit la cuvânt pe domnul... (Discuţii.) A, spuneţi, vă rog, pe procedură. Îmi cer scuze! |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doar pentru stenogramă şi să se consemneze: dumneavoastră prezidaţi a doua oară consecutiv o şedinţă de plen reunit şi aveţi o înţelegere cu doamna preşedintă a Senatului, doamna Anca Dragu, cu toate că regulamentul spune "alternativ". Vreau doar să se consemneze că este o înţelegere între dumneavoastră, că, teoretic şi regulamentar, astăzi ar fi fost locul doamnei Anca Dragu, dar şi fiindcă în trecut aţi căzut la învoială. Doar atât am vrut să vă spun. Şi, ce v-am rugat şi mai devreme, să-i spuneţi antevorbitorului să vină la microfon şi să-şi ceară scuze pentru termenul de "neofascist" pe care l-a folosit. Mulţumesc. (Aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Marcel Ciolacu, din partea Grupurilor parlamentare PSD. (Aplauze.) |
||||
|
|
Haideţi să lămurim un pic lucrurile. Opriţi... Alo, secretariatul, staţi, că lămurim lucrurile! Nu daţi drumul la timp. Nu v-am auzit, domnule Orban, la Congresul PNL spunându-i domnului Iohannis să poarte mască! (Aplauze, rumoare.) Noi în sală suntem până în 500 de persoane. La dumneavoastră la congres erau 5 000! (Aplauze.) Cred că prim-ministrul are o amnezie. Faptul că eu vorbesc primul, domnule Cîţu, înseamnă că Partidul Social Democrat a câştigat alegerile. (Aplauze.) Nu-mi aduc aminte ca românii să fi trimis stânga în opoziţie. Stânga a fost trimisă în opoziţie de preşedintele Iohannis, încălcând Constituţia. (Aplauze.) Doamna preşedintă a Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Astăzi facem dreptate pentru români: Guvernul Cîţu va pleca acasă! (Aplauze, replică neinteligibilă.) Sper că sunteţi de acord, domnule Barna. La ultima moţiune eraţi alături de domnul Cîţu şi v-au căzut ochelarii. Astăzi, sper să nu vă cadă şi bilele... de vot. (Aplauze.) Domnule prim-ministru, Dumneavoastră trebuie să plecaţi azi, pentru că nici măcar nu aţi început să guvernaţi. Nouă luni v-aţi bătut ca chiorii pentru şefia Partidului Naţional Liberal... (Aplauze.) şi astăzi aţi ajuns şef peste un hoit politic. PNL a ajuns să miroasă a PNŢCD! (Aplauze.) Dar, asta este problema dumneavoastră! Problema noastră şi a românilor este că aţi distrus ţara în lupta voastră absurdă pentru ciolan. Echipa câştigătoare este de fapt echipa ucigătoare! (Aplauze.) Aţi jucat golf cu vieţile românilor! Sub patronajul lui Iohannis şi al PNL, românii mor carbonizaţi în spitale! După 7 ani de mandat, şeful statului, Klaus Iohannis, ne spune relaxat că statul a eşuat. Aşa este. În "Guvernul meu", românii au ajuns să moară arşi în spitale. Nu o dată, nu de două ori, ci de 12 ori la rând! 12 tragedii şi zeci de oameni care au murit nevinovaţi din cauza incompetenţei voastre! Acest sistem patronat de PNL a omorât oameni nevinovaţi. Statul a eşuat pentru că românii au ajuns să se teamă de lucrurile care ar trebui să-i salveze! Românilor le este frică să mai meargă la spital! Aici aţi adus statul, domnilor Iohannis, Cîţu, Orban, Barna! (Aplauze.) Guvernarea voastră a eşuat! Voi sunteţi reprezentanţii statului român, voi trebuia să aveţi grijă de români. Voi aţi eşuat! Tu, Florin Cîţu, ai eşuat big time! (Aplauze, rumoare.) "România eşuată" este singurul proiect politic care va rămâne în urma guvernării PNL. În rest, doar tristeţe şi dezolare. Să vă fie ruşine! Domnule prim-ministru, Ce aţi făcut toată vara? Nimic! V-aţi luptat cu Orban pe funcţii, în loc să vă pregătiţi de pandemie. Aţi inaugurat fără ruşine valul patru cu 5 000 de penelişti la congresul vostru penibil! În frunte cu Iohannis, aţi sfidat toate regulile. Aţi încălcat legea şi bunul-simţ, iar acum mai aveţi tupeul să ne cereţi responsabilitate şi să băgaţi noi restricţii?! Cine vă mai crede, domnule Cîţu?! Aţi distrus campania de vaccinare, iar acum îi faceţi pe români proşti că nu se vaccinează. Dar testarea de ce aţi scos-o, domnule Cîţu?! Vă răzbunaţi pe români şi le încălcaţi toate drepturile fundamentale?! Aţi scos România din Europa! Mergeţi pe stradă, domnule Cîţu, vorbiţi cu oamenii! Acolo, printre claxoanele românilor nervoşi, o să vedeţi unde aţi dus această ţară. Toţi vă urăsc. Nimeni, dar nimeni, nu vă mai crede! Nu sunteţi fantastic. Nu sunteţi wow. Sunteţi doar total rupt de realitate şi de problemele oamenilor. Nu cu suta de lei, ca Ceauşescu, o să vă salvaţi. Nu merge! Aţi ajuns cel mai detestat om din România! Acasă! (Aplauze.) Domnule Cîţu, am înţeles cu toţii că nu ştiţi cât costă pâinea, pentru că nu o consumaţi. Acum, pentru că tot nu ne aude nimeni, eu chiar sunt curios ce consumaţi dumneavoastră? (Aplauze.) Dar că facturile românilor se dublează, vă pasă? Ştiţi acest lucru? Ştiţi că pacienţii cronici nu au din nou acces la tratament? Vă pasă?! Vă pasă că 88% dintre bolnavii de cancer aflaţi sub tratament în 2019 au murit în mai puţin de un an? Asta e şi după timpul tău, domnule Orban. (Aplauze.) Vreţi să repetaţi strategia asta criminală şi acum? Vreţi să meargă lumea în case să moară de frig la iarnă, domnule Cîţu? Vă citesc o ştire de la o televiziune independentă, de la PRO TV: "Două fetiţe din Roman, în vârstă de 9 şi 12 ani, îşi vând jucăriile în stradă, în speranţa că vor câştiga destui bani pentru ca părinţii lor să plătească facturile la utilităţi." Aici aţi adus România! Asta este realitatea! Voi staţi la căldură, iar românii se luptă cu sărăcia! România moare de foame la propriu! În România, dumneavoastră îi furaţi pe cei mai săraci dintre români. Oamenii nu au nevoie de supereroi închipuiţi, ci de salarii şi pensii decente. Oamenii au nevoie de căldură şi apă caldă. Oamenii au nevoie de spitale şi şcoli decente. Oamenii au nevoie de respect şi de un Guvern responsabil. Oamenii s-au săturat de voi! (Aplauze, rumoare.) Doamnelor şi domnilor, Acest Guvern a minţit, a furat, a distrus România! Acest Guvern a împrumutat miliarde de euro, dar în continuare românii suferă de foame şi frig. Joaca de-a Dumnezeu a domnului Cîţu cu vieţile şi sănătatea românilor trebuie să înceteze astăzi! Mă uit la domnul Barna: aveţi şansa astăzi să vă spălaţi păcatele! Aveţi şansa să recunoaşteţi în faţa românilor că aţi fost părtaşi la acest dezastru! Aţi distrus România cot la cot cu PNL, timp de 9 luni de zile. Dacă regretaţi cu adevărat, votaţi la vedere moţiunea de cenzură a Partidului Social Democrat! (Aplauze.) Trebuie să trimitem acasă acest Guvern iraţional şi iresponsabil. Trebuie să salvăm România de un Guvern care a devenit un pericol la adresa cetăţenilor ei. Acest Guvern trebuie să plece azi! Moţiunea PSD va trece cu un scor istoric! Florine, Superman, ai căzut în cap! Zboară acasă lin! (Aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Îl invit în continuare la microfon, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, pe domnul senator Daniel Fenechiu. |
||||
|
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu: Domnule prim-ministru, Domnilor preşedinţi, Onoraţi membrii ai Guvernului, Dragi colegi, Constat de o bună bucată de vreme că s-a creat o coaliţie în Parlamentul României împotriva oamenilor care şi-au asumat guvernarea, care au soluţii şi care vor să facă lucruri. S-a creat o coaliţie între oameni care, public, declară că nu au nimic împreună, care, public, declară că singurul lucru care-i uneşte este ura faţă de Florin Cîţu. Nişte oameni care însă nu au o soluţie, care nu ne spun ce facem mâine. PSD-ul ne spune că vrea alegeri anticipate. AUR-ul ne spune că vrea guvern de tehnocraţi. USR-ul ne spune că vrea să se întoarcă la guvernare. Ne întrebăm: oare ce-i uneşte pe aceşti oameni? Veniţi astăzi în Parlament şi cereţi demisia Guvernului care nu doar că şi-a asumat sarcina guvernării, riscul impopular, riscul măsurilor nepopulare, dar care declară ferm că această decizie este o decizie continuă, că vrem în continuare să guvernăm, că ne pasă, că nu vrem să lăsăm ţara de izbelişte într-un moment în care, aşa cum voi spuneţi în moţiune şi în declaraţii, avem 15 000 de infectaţi pe zi, avem 250 de morţi, avem creşteri la energie, avem probleme. Păi, asta-i soluţia pe care o propuneţi românilor: să blocaţi ţara, să faceţi alegeri anticipate? Asta este responsabilitatea pe care voi o prezentaţi în faţa românilor? Aş fi înţeles dacă veneaţi astăzi să spuneţi: noi, PSD, USR, AUR, venim cu un proiect în care vrem ca în România să curgă mierea din pomi, să fie covrigi pe fiecare stâlp care există pe marginea străzii, ca românii să vadă ceva. (Rumoare.) Dar pe voi vă uneşte un singur lucru: ura faţă de Florin Cîţu. De ce? Pentru că Florin Cîţu a vrut să facă lucruri, pentru că Florin Cîţu nu s-a ascuns în spatele unei platoşe în care să-şi crească popularitatea. Florin Cîţu a spus: România are nevoie de reformă! A pus echipa de la Guvern la muncă şi evident că asta n-a plăcut. (Rumoare.) A tăiat sinecurile, are un program ambiţios... (Rumoare.) care afectează o serie de interese ale PSD, ale AUR şi constat că şi ale USR, după manifestările din sală. (Rumoare, replici neinteligibile.) Îi întreb pe colegii din USR: cum pot să voteze o moţiune, în contextul în care moţiunea pe care ei vor s-o voteze se referă în mod cât se poate de direct la ei?! Că, dacă mă uit în capitolele moţiunii, am patru capitole din opt pe zonele de guvernare ale USR. Pot vota colegii de la USR faptul că absorbţia fondurilor europene este la pământ? Pot vota colegii de la USR faptul că capitalul românesc este condamnat la faliment? Ce spune domnul ministru Ghinea, domnul ministru Năsui? Pot vota colegii de la USR faptul că, în domeniul transporturilor, Drulă a vândut oamenilor iluzii la kilometru? Sau că guvernarea a ratat toate ţintele asumate în sănătate? Asta este poziţia Uniunii Salvaţi România?! Îmi amintesc că pe 10 august erau de altă părere, erau lângă noi, în piaţă, şi manifestau alte lucruri. (Rumoare.) Totul s-a stricat de la faptul că prim-ministrul, în virtutea unei atribuţii constituţionale, a luat o decizie împotriva unui ministru pe care l-a considerat incompetent. Nu aţi fi putut să veniţi cu altă propunere, ca guvernarea să meargă mai departe? Ce aţi vrut să faceţi? V-aţi solidarizat în faţa unui ministru care nu a făcut altceva decât să blocheze lucruri care erau în programul de guvernare. Puteţi vota cu sufletul deschis, puteţi, în faţa românilor, să spuneţi că motivul pentru care votaţi moţiunea alături de PSD şi AUR, că motivul pentru care aţi semnat o moţiune împreună cu AUR... care este? Puteţi să vă daţi răspunsuri? Eu cred că nu. Eu cred că, chiar dacă mai e puţin timp, puteţi să vă gândiţi la priorităţile românilor, la motivul pentru care v-au votat românii. Credeţi că românii v-au votat ca să susţineţi o moţiune de cenzură alături de PSD? Asta este cartea voastră de vizită? Cu asta veţi merge în continuare? Sau credeţi că, votând împotriva Guvernului Partidului Naţional Liberal, ăsta este un act de simpatie, o punte de legătură pentru ceea ce vrem să facem în România? Eu vă spun: gândiţi-vă bine! Partidul Naţional Liberal este un partid care în mod consecvent a acţionat pentru modernizarea României. Este un partid care v-a primit ca aliaţi, este un partid cu care chiar dacă aţi mai avut discuţii şi clinciuri - care sunt inerente guvernării - v-a respectat. Exacerbarea mesajului că nu sunteţi respectaţi nu are legătură cu realitatea, are legătură cu nişte orgolii care nu au ce căuta în politică, în contextul în care avem 15 000 de infectări, 150 de morţi, o situaţie pe care o avem cu riscurile economice care decurg de aici, în contextul în care situaţia se poate degrada. Nu e o situaţie de orgolii, e o situaţie de analiză, e o situaţie de decenţă, e o situaţie de responsabilitate, în care astăzi puteţi demonstra că sunteţi responsabili. Eu personal nu cred că vă reprezintă această moţiune, cum nu cred că v-a reprezentat nici moţiunea pe care aţi semnat-o cu AUR. Pot înţelege frustrare, pot înţelege supărarea, sunt lucruri care se pot manifesta la cald, dar la un moment dat lucrurile ajung la momentul analizei şi acela este momentul în care trebuie să luaţi o decizie, să alegeţi. Dacă astăzi alegeţi să fiţi alături de AUR şi de PSD, e o alegere pe termen lung şi nu cred că vă reprezintă nici pe mulţi dintre voi, nici pe alegătorii voştri, pentru că România are nevoie de un Guvern de dreapta, pentru că românii asta au votat, pentru că românii îşi doresc o guvernare care să aducă la îndeplinire programul de guvernare pe care l-am stabilit împreună cu mai puţin în urmă de un an. Nu cred că lucrurile s-au schimbat, toate lucrurile pot fi depăşite, toate neînţelegerile, dar pentru asta e nevoie de bună-credinţă, e nevoie de mai puţine orgolii şi e nevoie de consecvenţă. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Aş vrea să închei, spunând că adoptarea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîţu în contextul actual este un act de iresponsabilitate...(Rumoare.), este un act de majoră iresponsabilitate! Nu am văzut nicio opinie publică a celor care vor să-l demită pe Florin Cîţu că vor să guverneze, că vor ceva bun pentru români. Nu am văzut altceva decât o demagogie pură, o demagogie în care oameni care s-au ferit să se pronunţe direct în legătură cu măsurile Guvernului, care erau măsuri necesare, chiar dacă au fost impopulare, nu au făcut altceva decât să pareze. Toţi oamenii, toţi parlamentarii responsabili, astăzi, vor vota împotriva acestei moţiuni. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Îl invit în continuare la microfon, din partea Grupurilor parlamentare ale USR, pe domnul deputat Dan Barna. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Aţi fi putut fi premierul acela reformator de care ţara aceasta are disperată nevoie, dar aţi preferat să vă luaţi rolul de a fi frânarul programului de guvernare care trebuia să ne scoată din criză. Şi, da, aţi fi putut fi eroul luptei cu pandemia, dar aţi preferat, aţi preferat această iresponsabilitate relaxată, în care, pe parcursul întregii veri, le-aţi explicat românilor că valul patru nu ne priveşte pe noi. Aţi sacrificat cinic stabilitatea politică ca să obţineţi, e adevărat, o mână de voturi în partidul dumneavoastră. Aţi avut de administrat o campanie de vaccinare, aţi dat-o grav de gard şi aţi organizat un congres cu 5 000 de oameni, după care aţi anunţat restricţiile. Aţi distrus o coaliţie cu un capital uriaş de încredere şi speranţa că am putea scăpa mai repede de pandemie. Aţi avut, practic, totul la dispoziţie. Aţi avut voturile oamenilor. Aţi avut buna noastră credinţă şi aţi avut mandatul de a pune această ţară pe direcţia cea bună. În miercurea aceea - şi sunt sigur că v-amintiţi, domnule premier - în care aţi decis să aruncaţi în aer stabilitatea ţării, în care aţi decis să aruncaţi în aer coaliţia, eu v-am spus în acea seară că aici vom ajunge, v-am spus că nu putem ajunge decât aici, la acest moment. Şi, da, noi ne respectăm cuvântul pe care l-am dat atunci. Suntem aici şi vom vota această moţiune de cenzură. (Aplauze.) După 30 de ani de mulţi Lex Luthor şi Joker, şi zmei, şi spâni, chiar aţi fi putut fi Superman, dar aţi ales, domnule, aţi ales să fiţi doar un oarecare banal Florin Cîţu. (Aplauze.) |
||||
|
|
Îl invit în continuare la microfon, din partea Grupurilor parlamentare AUR, pe domnul deputat George Simion. (Aplauze, discuţii.) |
||||
|
|
M-a chemat domnul Orban la microfon. E târziu acum, că ne-a chemat domnul Orban la microfon, pentru că nu mai avem ce spune. Nu mai putem să alocăm nicio secundă pe acest prim-ministru distrugător, care, de astăzi, este istorie, aşa că nu o să irosim nicio secundă pe Florin Cîţu! La revedere! (Aplauze.) |
||||
|
|
Îl invit în continuare la microfon pe reprezentantul Grupurilor parlamentare UDMR, domnul Szabó Ödön. |
||||
|
|
Stimată doamnă preşedintă a Senatului, Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Stimate domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, În urma alegerilor parlamentare de anul trecut, rezultatele ne-au arătat că electoratul a decis să nu ofere o majoritate parlamentară pentru un singur partid politic. Formaţiunile de centru dreapta PNL, USR PLUS, UDMR, în urma unor discuţii serioase, au alcătuit un program de guvernare ambiţios. Am format coaliţia care avea menirea să ofere în Parlament majoritatea necesară învestirii Guvernului şi mai apoi a unei guvernări eficiente. În intenţiile UDMR, această coaliţie trebuia să funcţioneze în acest format patru ani de zile. Fragmentarea ultimelor cicluri parlamentare cu guverne şi politici guvernamentale de câte un an, precum şi inerentele conflicte derivate din coabitarea dintre Guvern şi preşedinte, cu orientări politice diferite, nu au avantajat în acei ani realizarea unor politici publice coerente şi luarea unor decizii necesare, dar, poate, mai puţin populare. Stimaţi colegi, Funcţionarea coaliţiilor necesită mult efort, multă răbdare, dialog şi, mai ales, înţelegerea faptului că şi partenerul a primit mandat de la electorat pentru un program. Energia, forţa majorităţii trebuie în primul rând folosită pentru acele proiecte ce pot fi asumate de către toţi cei din coaliţie. Soluţiile individualiste niciodată nu ajută coeziunea, ci creează noi şi noi conflicte, condiţionări care sunt de neacceptat pentru unul sau mai mulţi parteneri fragilizează colaborarea. UDMR, în aceste luni, prin reprezentanţii săi din Guvern, Parlament a susţinut această majoritate şi menţinerea acestei majorităţi. Am încercat să fim un factor de stabilitate şi dialog pentru partenerii noştri. Într-un ciclu de guvernare de patru ani, primul an este poate cel mai preţios, deoarece pot fi luate acele măsuri pentru care efectele pozitive se văd doar pe termen mediu şi lung şi fără de care, în schimb, problemele sistemice se pot acutiza uşor. Aceste demersuri nu au fost ajutate de competiţiile interne din interiorul partidelor, de competiţia devansată, de calculele pentru anul electoral 2024. Noi susţinem că e foarte devreme pentru a te uita la competiţiile de peste 3 - 4 ani. Acum ar trebui pur şi simplu să guvernăm aşa cum am convenit. Avem de lucru şi nu puţin de lucru, stimaţi colegi. Suntem într-o criză sanitară, valul patru este acutizat de o lipsă de vaccinare largă a populaţiei, sistemul sanitar este suprasolicitat, sunt din ce în ce mai mulţi copii la ATI, iar iresponsabilitatea unora, inclusiv partide parlamentare, va face să avem mai mulţi oameni care vor pierde această luptă cu SARS-CoV-2. Doar gestionarea acestei crize deja ar necesita un guvern cu puteri depline. Suntem într-o criză energetică, scumpirea gazului, a energiei electrice la cote de neimaginat pun în dificultate în această iarnă milioane de familii. Au fost luate unele măsuri de către Parlament, de către Guvern, dar se prea poate ca acestea să trebuiască să fie completate. Familiile vor trebui să aloce din bugetul propriu un procent mult mai mare pentru cheltuielile de întreţinere. Pentru gestionarea acestei problematici din nou avem nevoie de un guvern cu puteri depline. Suntem într-o criză de încredere în instituţii, în decidenţi, o societate în care sistemul politic generează in perpetuum conflicte, dispute, crize guvernamentale, care se răsfrâng inevitabil şi asupra economiei, a vieţii de zi cu zi, creează o stare de instabilitate sistemică. În general, de asemenea situaţii beneficiază partidele populiste, extremiste, atât din dreapta, cât şi din stânga eşichierului politic. Recâştigarea cel puţin parţială a încrederii se poate realiza doar printr-un act de guvernare eficient, ce poate fi realizat de către un guvern cu puteri depline, cu majoritate parlamentară. Stimaţi colegi, Demararea unei moţiuni de cenzură este, fără îndoială, un demers democratic. Într-o serie de ţări democratice, odată cu depunerea moţiunii, este obligatorie realizarea unei propuneri pentru noua structură guvernamentală. Se presupune că iniţiatorii moţiunii sunt înţeleşi să ofere o alternativă Guvernului. Care este această alternativă la noi? Majoritatea PSD - USR PLUS - AUR ne va propune şi un guvern? Este o responsabilitate nu doar să dărâmi ceva, ci şi să pui ceva în loc. Sunt colegii noştri dispuşi să pună în loc un guvern comun? Stimaţi colegi, Din perspectiva UDMR, deşi este din ce în ce mai greu, trebuie să încercăm să refacem formula guvernamentală cu care am pornit la drum. Poate trebuie să aprofundăm în discuţiile noastre mai multe elemente comune, să clarificăm direcţia anumitor reforme mult mai precis, dar cu siguranţă trebuie mai multă empatie. În cazul în care orgoliile, interesele individuale ne vor opri în acest demers, ne vor opri în acest demers... trebuie cel puţin ca pentru următoarele şase luni de zile să încheiem un acord politic pentru a susţine cât mai larg posibil un guvern cu puteri depline. Perioada care urmează, cu siguranţă, va acutiza cele trei crize despre care am vorbit şi în această perspectivă trebuie să ne comportăm cu toţii responsabil. Stimaţi colegi, Poate astăzi nu este posibil să reflectaţi asupra celor propuse de noi, deoarece spiritul de revanşă, de frustrare al interesului de moment va predomina. |
||||
|
Vă rog să vă apropiaţi de final, domnule deputat. |
|||||
|
|
Închei, este ultima frază. Indiferent de rezultat, însă, după această moţiune trebuie soluţii pentru majoritate, pentru stabilitate, pentru care UDMR este dispus să ofere întregul sprijin. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Îl invit în continuare la microfon pe domnul deputat Sorin Grindeanu, din partea Grupurilor parlamentare PSD. |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Astăzi o să mă adresez exclusiv reprezentanţilor USR. Vă spun direct, astăzi, că trebuie să vă recunoaşteţi public contribuţia majoră la dezastrul acestei guvernări. Să vă asumaţi răspunderea în faţa românilor şi să votaţi moţiunea de cenzură a PSD. Moţiunea nu este doar despre Cîţu, deşi ştiu, ştiu toţi românii, aţi vrea să daţi delete anului în care aţi fost acolo la Guvern. Moţiunea PSD este şi despre voi, cei de la USR PLUS, despre eşecul vostru de a administra ţara, despre reformele promise când eraţi în opoziţie, de care s-a cam ales praful când aţi urcat treptele Palatului Victoria. Mai ţineţi minte cum promiteaţi soluţii miraculoase pentru orice? De la autostrăzi la educaţie, sănătate, până la încălzirea globală. V-aţi cocoţat pe aşteptările românilor de a avea o viaţă mai bună, dar aţi uitat să vă daţi jos de pe Facebook, aţi uitat că antreprenorii din această ţară nu au nevoie de lozinci, ci de măsuri concrete de sprijin financiar concret şi accesibil. Sau aţi crezut că antreprenorii români ar putea plăti salariile şi furnizorii din postările domnului ministru Năsui? Aţi venit la putere promiţând reforme majore în sănătate şi eficienţă în lupta cu pandemia, dar v-aţi purtat cu bolnavii cronici din România ca şi când aceştia n-ar exista, iar pe mulţi dintre ei i-aţi condamnat la moarte. Ministrul Vlad Voiculescu a avut ca prioritate mai degrabă privatizarea sistemului sanitar decât sănătatea românilor. Dezastrul lăsat de el se vede, din păcate, în fiecare zi, nicio măsură nu a fost luată pentru ca bolnavii să nu mai moară arşi în spitale. Doamnelor şi domnilor de la USR, Recunoaşteţi astăzi că aţi fost complicii premierului Cîţu, nu victimele lui. Recunoaşteţi că, deşi aţi avut puterea de a schimba vieţile românilor în mai bine, profesionalismul şi competenţa voastră au fost folosite doar în luptele interminabile pentru ciolan şi funcţii. Stimaţi colegi de la USR şi PLUS, Aţi promis că veţi construi noi autostrăzi, într-un ritm nemaivăzut, că mari proiecte de infrastructură vor fi executate impecabil, mai ales de primarii USR. Realitatea, în schimb, este cu totul alta - 35 de kilometri, domnule Drulă -, iar succesul administraţiei locale USR-iste îl ştiu toţi românii. Este imaginea şobolanilor dansând pe mormane de gunoi, marca Clotilde Armand. (Aplauze.) Un eşec, un eşec epic, cum ar zice fostul dumneavoastră şef Dan Barna. De aceea, distinşi membri USR PLUS, recunoaşteţi astăzi că reforma nu se poate face cu ranga. Recunoaşteţi că isteria nu este soluţia ca românii să o ducă mai bine. Nu în ultimul rând, aţi ajuns la putere explicându-ne cum veţi atrage fonduri europene fără număr, dar aţi arătat întregii Europe cum poate fi refuzat în mod repetat PNRR-ul României. Nu v-a crăpat obrazul de ruşine când experţii comisiei v-au spus că sumele pentru consultanţă sunt nesimţite? Doamnelor şi domnilor de la USR PLUS, aţi avut puterea în stat, dar v-aţi luptat doar pentru funcţiile şi banii dumneavoastră. Ca şi liberalii, aţi fost mai preocupaţi de alegerile voastre interne mai mult decât de vieţile românilor. Cu ce îi ajută pe oameni văicărelile voastre de acum? Le încălzeşte apa la robinete? Au mai multă căldură în casă? Le strânge cineva gunoaiele şi şobolanii? Nu, aşa cum nu-i va ajuta cu nimic nici dacă veţi reveni la guvernare, fix cu aceiaşi oameni şi cu aceleaşi metehne. Stimaţi colegi, Guvernarea unei ţări nu este un război de gherilă în care cauţi non-stop adversari pe care să dai vina pentru a explica că nu faci nimic, dincolo de absurdul situaţiei de astăzi în care deputatul Barna votează împotriva vicepremierului Barna, iar deputatul Drulă, împotriva ministrului Drulă. Trebuie în primul rând să vă asumaţi eşecul. Votul pentru moţiune, pe care sper că-l veţi da astăzi, să nu credeţi că va şterge anul de mariaj cu PNL-ul! Votul de astăzi la moţiune nu este suficient în a poza în virgină. Aţi născut împreună cu liberalii, în beţia puterii, un zombie politic numit Cîţu. Sunteţi Părinte 1 şi Părinte 2 pentru acest zombie, (Aplauze.) iar zombie-ul a încercat să vă imite, iar la început v-a plăcut mult. V-aţi despărţit de el doar atunci când nu v-aţi mai înţeles pe bani şi pe funcţii. Doamnelor şi domnilor de la USR, Aveţi curajul să vă asumaţi adevărul şi să votaţi moţiunea de cenzură. Vă mulţumesc. (Aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Îl invit în continuare la microfon pe domnul deputat Gabriel Andronache, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Să revenim la conduita parlamentară corectă. (Rumoare.) De aceea, Doamna preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Doamnelor şi domnilor miniştri, Vreau să cred că foarte puţini parlamentari dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură dezbătută astăzi au şi citit textul acesteia, sunt de acord cu el şi şi-l asumă. Dacă mă înşel, adică dacă l-au citit şi au fost de acord cu textul acesteia, atunci nu pot să trag decât concluzia că semnatarii dau dovadă de ipocrizie. Mă aşteptam, aşa cum este firesc şi cum spiritul Constituţiei proclamă, să regăsim în textul moţiunii o evaluare a stadiului de implementare a programului de guvernare în temeiul căruia Guvernul, condus de domnul Florin Cîţu, a fost învestit. Am căutat în text eventuale evaluări şi critici ale măsurilor adoptate de Guvern, precum şi soluţii alternative furnizate de semnatarii moţiunii. Din păcate, nu le-am găsit. Textul moţiunii de cenzură conţine numai sloganuri şi titluri asemănătoare celor utilizate la mitingurile electorale: "Jos Guvernul!" şi atât. Fără argumente temeinice, fără motive pentru a fi depusă, moţiunea dezbătută astăzi aduce tot mai mult cu spusele personajelor politice ale lui Caragiale. Doamnelor şi domnilor, Îmi permit să scot în evidenţă mai multe neadevăruri cuprinse în aşa-zisa moţiune de cenzură, pe care, din respect pentru instituţia Parlamentului, o să mă străduiesc să o tratez ca pe o moţiune de cenzură, deşi, sub aspect calitativ, nu este. Spun autorii moţiunii că Guvernul Cîţu este vinovat pentru creşterea preţurilor în anul 2021. Dacă ar fi dat cel puţin un semn de onestitate, atunci, autorii moţiunii ar fi recunoscut că inflaţia afectează toate statele din Uniunea Europeană, nu numai România. Trăim vremuri cu totul deosebite atât din punct de vedere sanitar, cât şi din punct de vedere economic, însă nimeni nu va reuşi să detroneze guvernele PSD la capitolul creşterii de preţuri în perioade favorabile din punct de vedere economic. Constat, de asemenea, că autorii moţiunii apelează la jonglerii cu cifrele referitoare la aşa-zisa îndatorare a românilor cu nu ştiu câţi euro pe secundă. Au luat cifre de ici şi de colo, le-au amestecat şi le manipulează pentru a minţii cetăţenii. Ceea ce nu spun semnatarii moţiunii de cenzură este faptul că o pondere foarte mare din împrumuturile atrase anul acesta este utilizată pentru a acoperi datoriile făcute de guvernele PSD în anii trecuţi, datorii care au ajuns la scadenţă. Nu aş vrea să trec peste o acuzaţie care, în fapt, este un autodenunţ colectiv al parlamentarilor semnatari ai moţiunii. Mă refer la acuzaţiile cu privire la slaba absorbţie a fondurilor europene. Semnatarii moţiunii mizează pe faptul că populaţia ar fi uitat eşecul total al guvernelor PSD în materia proiectelor finanţate din fonduri europene, că până în anul 2020 nici nu s-au atins de banii gratuiţi puşi la dispoziţia României de Uniunea Europeană, dar oamenii nu uită, nu uită că un fost prim-ministru PSD a lămurit poporul de ce fondurile europene nu manifestau un interes deosebit pentru socialişti, şi anume pentru că aceste resurse financiare trebuiau justificate până la ultimul leu. Doamnelor şi domnilor, Am spus în dese rânduri că utilizarea instrumentului constituţional al moţiunii de cenzură trebuie să fie un act de maximă responsabilitate din partea celor care o iniţiază, adică exact ceea ce pare a lipsi semnatarilor moţiunii pe care o dezbatem astăzi. A lăsa România fără guvern cu puteri depline în timpul celui mai puternic val de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 în momentul în care se iau cele mai importante decizii cu privire la stabilirea majorării salariului minim, când se demarează implementarea PNRR şi se pun la punct mecanisme ale noului cadru financiar european 2021 - 2027 este dovada supremă a nepăsării pentru interesele esenţiale ale românilor şi de lipsă de responsabilitate. Semnatarii moţiunii nu au ieşit nici acum din logica schimbării guvernelor o dată la câteva luni, aşa cum procedau cu propriile guverne, gesturi care au apăsat puternic pe credibilitatea României şi au blocat procesul de dezvoltare a ţării. Personal, nu am identificat niciun motiv pentru care ar trebui ca Parlamentul să retragă încrederea acordată Guvernului condus de domnul Florin Cîţu. În acest sens, vă asigur că parlamentarii Partidului Naţional Liberal susţin Guvernul României, ca manifestare de voinţă politică responsabilă şi pentru a asigura dezvoltarea României. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.) |
||||
|
|
O invit în continuare la microfon pe doamna senator Gabriela Firea, din partea Grupurilor parlamentare PSD. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamnă preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Dragi colegi, Astăzi este Ziua Educaţiei Naţionale. Mă aşteptam ca domnul prim-ministru să facă o referire în discursul său (Aplauze.) la profesori, la învăţători, la educatori, la elevi, pentru că aşa este normal, măcar în această perioadă extrem de dificilă de pandemie. Nu a făcut nicio precizare - să spunem că-l scuzăm -, în schimb, a îndrăznit să facă o referire din sfera educaţiei, a culturii, care consider că nu-i face cinste. Şi cred că această atitudine - încerc să caut un cuvânt elegant, nu vreau să spun obraznică -, această autosuficienţă, această aroganţă a Domniei Sale, toate acestea l-au pierdut până la urmă, pentru că să vii sub cupola Parlamentului şi să împarţi ţara şi lumea în PSD-işti, PNL-işti, USR-işti şi aşa mai departe, UDMR-işti, PLUS-işti, AUR-işti, nu cred că aici trebuie să considerăm că a ajuns democraţia. Şi să vii la microfon citind - apropo, domnule prim-ministru, concediaţi-vă consultanţii -, citind de pe foaie, deci nu improvizând, că PSD-iştii nu ştiu cine-i Kafka, eu cred că nu vă face cinste această referire, şi sugerându-ne să căutăm pe Google. Probabil, dumneavoastră nu ştiţi cine este Dinu Săraru... (Aplauze.) şi nu aţi citit romanul "Nişte ţărani", deşi maestrul Săraru este din zona dumneavoastră, din Vâlcea. Sunt absolut convinsă că nu ştiaţi acest lucru şi vi-l aduc la cunoştinţă. (Aplauze.) Stimatul coleg Fenechiu, cu toată simpatia, este un om decent şi un parlamentar util, spunea tot aici, de la tribună, că îl urâm pe domnul Cîţu, că s-a realizat o coaliţie între PSD, AUR, USR PLUS, pentru că suntem mânaţi de ură. Nu, domnule senator Fenechiu, şi, repet, cu tot respectul vă spun şi aprecierea, nu-l urâm pe domnul Cîţu, că nu cu asta se ocupă parlamentarii. Şi suntem şi buni creştini, domnule Fenechiu şi domnule Cîţu. Treaba noastră este cu românii, cu oamenii pe care domnul Cîţu i-a uitat, pentru că ne-a citit foarte multe cifre, multe, multe, cu virgule, fără virgule, cele mai multe cu zero înainte, dar trecem peste ele, nu ne luăm din asta, chiar nu e cazul, dar nu erau oamenii, nu erau românii. Şi e rupt de realitate, domnule Fenechiu, prim-ministrul Florin-Vasile Cîţu! Asta avem noi cu dumnealui. (Aplauze.) Domnule prim-ministru, În speech-ul dumneavoastră aţi pronunţat cuvântul "modernizare" de vreo şapte ori. Am numărat. Pentru cine modernizare? Şi unde? Că n-am constatat-o. Modernizarea pe care aţi folosit-o ca şi expresie, ca şi concept în campania electorală de la alegerile locale. Vedem ce înseamnă modernizarea în Bucureşti, da? A spus şi domnul Grindeanu. Şobolani şi mizerie. Modernizarea înseamnă respect pentru cetăţean, creşterea calităţii vieţii, înseamnă mai bine pentru copii, pentru părinţii lor, pentru bunicii lor. Modernizarea ţării înseamnă creşterea calităţii vieţii tuturor. Eu vă rog frumos şi respectuos să scoateţi acest cuvânt din vocabularul dumneavoastră, pentru că nu aţi început nimic care să semene a modernizare şi nici nu aţi continuat ceva care să semene cu modernizarea. (Aplauze.) Domnule prim-ministru, Aţi spus de aici, de la microfon, că sunteţi un om sincer. Eu chiar vă cred, sincer, vă cred, omeneşte. Atunci, fiţi sincer şi astăzi, fiţi sincer şi spuneţi-le copiilor din România că le-aţi băgat mâna în buzunar şi le-aţi luat 2,1 miliarde de lei din alocaţia lor... (Aplauze.) tăindu-le două tranşe! Fiţi sincer! Dar până la capăt, nu doar până unde vă place dumneavoastră! Spuneţi-le, de asemenea, tuturor românilor că ne împrumutăm cu 1 700 de euro pe secundă. Fiţi sincer! Aţi spus că sunteţi responsabil, că sunteţi un om care vă asumaţi să conduceţi ţara prin criză. Aţi venit aici, la tribuna Parlamentului şi ne-aţi informat că miniştrii USR nu şi-au făcut datoria, ba, dimpotrivă, au avut nişte acţiuni care frizează ilegalitatea. Tardiv, domnule prim-ministru, grav, complicitate... (Aplauze.) tăinuire. Ştiţi ce înseamnă tăinuire? Nu vă mai credem. Ori nu s-a întâmplat aşa şi inventaţi, ori s-a întâmplat şi, foarte grav că nu aţi ieşit atunci să spuneţi, nu acum când Grupul USR PLUS a anunţat că va vota o moţiune împotriva dumneavoastră. Cu ce ne încălzeşte? Cu ce ne ajută? Cu ce va fi mai bine în ţară? Putem presupune că şi în viitor, dacă rămâneţi premier, veţi ascunde astfel de lucruri grave. Nu vă absolvă de nicio vină faptul că aţi fost sincer acum, la discursul pentru moţiune, că s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat ceva la Ministerul Sănătăţii. Colegului de la UDMR, de asemenea, cu tot respectul, nu e o replică, doar vreau să-i transmit câteva gânduri. Aţi spus extrem de elegant, cum sunteţi dumneavoastră de obicei şi, în general, parlamentarii UDMR, că sunteţi îngrijorat de ceea ce urmează, că aruncăm ţara în haos, că ce se va întâmpla în plină pandemie cu un stat fără cap, care nu e condus? Vă înţeleg îngrijorarea, dar astăzi suntem într-un prim moment în care putem să mergem împreună pe un drum mai bun. Votăm o moţiune! Şi vă mai transmit ceva. Pas cu pas, vedem mâine ce facem. Cu siguranţă avem un plan, şi un plan politic responsabil, şi cu siguranţă nu suntem noi cei care am lăsat vreodată ţara de izbelişte şi nu ne-am asumat responsabilităţi. Azi votăm moţiunea, cade Guvernul. Mâine, aşa cum subliniam, pas cu pas, venim, categoric, cu planul politic, coerent, pentru români. M-aş fi aşteptat, domnule prim-ministru Florin Cîţu, ca un om care a spus de foarte multe ori... v-am urmărit, cred că sunt una dintre persoanele care vă ascultă, pentru că, ştiţi dumneavoastră, ne jigniţi şi spuneţi că nu suntem citiţi, cei de la PSD, nu suntem educaţi, să ne uităm pe Google de una şi de alta. Repet, fără să vă jignesc, vă spun că de obicei cine vorbeşte bine şi gândeşte limpede. De multe ori, mă concentrez să înţeleg ceea ce spuneţi, dar o fac, asta e. (Aplauze.) De dragul ţării şi al premierului care conduce ţara, ne concentrăm, analizăm, descifrăm. Mă aşteptam să spuneţi ceva despre seniorii acestei ţări, pentru că dumneavoastră mergeţi la televizor, vă umflaţi pieptul şi spuneţi: "Sunt anticomunist, sunt proeuropean!" Foarte bine, minunat! Şi noi. Dar, ştiţi dumneavoastră, comuniştii ăia despre care vorbiţi aşa, jignind tot ce s-a făcut şi bun într-o epocă, jignind oamenii, nu conceptul politic, comuniştii ăia, aşa, ştiţi că au construit palatul ăsta în care suntem acum? (Aplauze.) Dumneavoastră ce aţi construit? Spuneţi dumneavoastră ce aţi construit! Şi dacă sunteţi atât de anticomunist, spuneţi câteva cuvinte şi despre părinţii şi bunicii noştri, care au trăit în comunism şi au suferit, şi faceţi ceva pentru ei! Ştiţi ce aţi făcut până acum pentru seniorii ţării? Le-aţi tăiat pensiile, le-aţi îngheţat pensiile atunci când nu le-aţi tăiat, îi ţineţi în frig. Iarna asta o să fie mai rău ca în timpul comunismului, fiindcă nu-şi vor putea plăti facturile. Asta aţi făcut cu seniorii ţării, cu părinţii şi cu bunicii noştri, şi-i ţineţi la cozi prin spitale, pe la porţile lor, pentru că nu există o coerenţă. Şi aici nu mai daţi vina pe USR PLUS. Au avut un ministru, nu v-a plăcut, îl schimbaţi în secunda doi! "Wow", cum spuneţi dumneavoastră, "big time", nu-l lăsaţi acolo să-şi facă de cap dacă nu era bun şi veniţi şi ne spuneţi nouă că nu era competent. Domnule ministru Cseke, vreau să vă felicit public pentru că aţi luat singur o decizie extraordinar de bună, care va ajuta Bucureştiul şi judeţele limitrofe şi poate chiar şi pacienţi din ţară. Ce a închis primarul de dreapta, un spital COVID cu 500 de paturi, că nu era bun fiindcă era făcut de primarul PSD de stânga, amărâtul de el, redeschide acum ministrul Cseke. A trebuit să vină un ministru cu această propunere, să se opună unui primar susţinut de PNL şi USR, care a închis tot şi a blocat tot. Dar despre asta, toate la timpul lor, ştiţi cum se spune, pas cu pas. (Aplauze.) Domnule prim-ministru, nu avem nimic cu dumneavoastră ca persoană, nu vă urâm, vorba domnului Fenechiu, dar considerăm că nu mai sunteţi bun de prim-ministru şi că trebuie să plecaţi unde vreţi dumneavoastră, dar să nu mai rămâneţi la Palatul Victoria. Această moţiune nu este o moţiune a unei coaliţii anti-Cîţu, o coaliţie a urii, ci este o coaliţie a responsabilităţii şi îngrijorării faţă de ceea ce se întâmplă cu România! Vă rog, dragi colegi, aşadar, să votaţi această moţiune de cenzură propusă de Partidul Social Democrat şi sunt convinsă că începând de mâine vom dovedi împreună că suntem responsabili şi ne pasă de această ţară! Cu adevărat, nu "wow"! Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Îl invit, în continuare, la microfon pe domnul deputat Gheorghe Pecingină, din partea Grupurilor parlamentare PNL. PSD şi-a epuizat timpul. (Discuţii.) Timpul vostru a trecut... (Replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Bună ziua, dragi colegi! Da, domnule prim-ministru, aţi pus diagnosticul corect: astăzi asistăm la aplicarea sindromului Stockholm în politica românească. Politicieni care se erijează în emanaţia luptei împotriva politicii corupte, venale, prăfuite sunt astăzi susţinători ai acţiunilor partidului-emblemă al unei astfel de politici, PSD, partid ce a reuşit să scoată în stradă oameni pentru apărarea principiilor de bază ale democraţiei. Progresiştii, reprezentanţii noului val politic, susţin fără pic de reţinere pe cei care au stabilit în politica românească etalonul corupţiei, demagogiei şi al risipei banului public. Cei care au intrat în Parlamentul României pe un mesaj ce avea la bază meritocraţia, asanarea clasei politice luptă cot la cot cu susţinătorii lui Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Liviu Dragnea împotriva unui guvern din care au făcut parte. (Rumoare, discuţii.) Aceiaşi politicieni care îşi trag seva din bazinul electoral ce nu agreează PSD susţin alături de aceştia o moţiune care critică tocmai principiile clamate în faţa propriului electorat. (Rumoare, discuţii.) Îmi doream să aud de la această tribună reprezentanţii USR PLUS cum laudă - cu argumente, desigur - realizările miniştrilor pe care i-au avut în Guvernul Cîţu. Da, este clar pentru toată lumea că demagogia capătă noi valenţe la politicianul de tip "new". Dacă în urmă cu câteva săptămâni, dragi colegi, clamaţi victoriile profesionale ale miniştrilor USR PLUS, Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu, Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, astăzi, alături de tovarăşii de conjunctură, înfieraţi cu mânie proletară inclusiv activitatea celor enumeraţi mai sus. (Rumoare, discuţii.) Exemplele din moţiunea de cenzură de genul "Guvernul PNL - USR PLUS - UDMR a condamnat la sărăcie 7 milioane de români" nu cred că vă fac cinste să le susţineţi, dragi colegi. De asemenea, "absorbţia fondurilor europene este la pământ, PNRR reprezintă un eşec". Ce părere aveţi despre asta, domnule Ghinea? "Au ratat toate ţintele asumate în sănătate." Oare Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă sunt membri USR? "Capitalul românesc, condamnat la pieire." Claudiu Năsui, eşti aici? "Niciun proiect major nu a fost demarat de Ministerul Transporturilor, zero kilometri de autostradă." Sunt curios să văd ce spun "drulăii" despre acest lucru pe Facebook. (Rumoare, replici neinteligibile.) Pentru a evita penibilul situaţiei în care v-aţi pus singuri, dragi colegi de la USR, daţi-mi voie să le explic eu tovarăşilor dumneavoastră PSD-işti, campioni ai demagogiei, ce înseamnă guvernare de dreapta. (Rumoare, replici neinteligibile.) România a înregistrat sub Guvernul Cîţu, a înregistrat una dintre cele mai rapide reveniri şi cea mai mare creştere a economiei din UE în primele şase luni şi are perspectivă de creştere peste previziunile iniţiale. Creşterea economică a ajuns la 6,5% pe primele şase luni ale anului, PIB-ul real... (Rumoare, discuţii.) Într-adevăr, colegii de la PSD au unele lacune, o să citească şi o să-şi dea seama. PIB-ul real a crescut cu 1,8% în trimestrul II al anului 2021 faţă de trimestrul I al anului 2021. A fost aprobat PNRR-ul, despre care dumneavoastră spuneţi în moţiune şi faceţi referire în moţiune, a fost semnat pe 27 septembrie şi, da, este cel mai vast program de investiţii şi de reformă din ultimii 30 de ani. S-a început digitalizarea României prin nefacturarea... (Discuţii, replici neinteligibile.) şi conectarea caselor de marcat la sistemul ANAF. Guvernul Cîţu a reuşit un lucru extraordinar: a reuşit să crească investiţiile la 24,1 miliarde. Am să închei această pledoarie, pentru că sunt convins că vor continua colegii mei de la PNL, cu un sfat pentru colegii de la USR PLUS. Winston Churchill spunea: "Fiecare speră că, dacă-l hrăneşte pe crocodil, crocodilul îl va mânca ultimul." Dragi colegi, ascultându-l pe domnul Grindeanu, cred că crocodilul şi-a început treaba. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Îl invit, în continuare, la microfon pe domnul senator Claudiu Târziu, din partea Grupurilor parlamentare AUR. (Replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Richard Târziu: Doamnelor şi domnilor, Colegul meu George Simion avea perfectă dreptate să spună că nu ar mai merita să cheltuim niciun minut pentru a demonstra că un cabinet condus de Florin Cîţu trebuie demis. Avea dreptate, mai ales după discursul pe care l-a ţinut domnul premier, încă în funcţie pentru câteva minute. Dar considerăm că suntem obligaţi la câteva observaţii şi precizări. Prima ar fi una de bun-simţ şi asupra căreia românii trebuie să fie foarte conştienţi, şi anume că astăzi jucăm într-o piesă de teatru absurd, cu contribuţia PSD, pentru că, altminteri, acest guvern era demis de acum o lună. (Aplauze.) Acest guvern nu mai are încrederea românilor, pentru că şi-a modificat componenţa politică iniţială, după cum bine ştiţi. Parlamentul României a învestit un alt cabinet decât acesta prezent acum aici. Acest guvern a fost ţinut în viaţă de nişte sfori deşirate ale unor calcule politice meschine. Domnule Florin Cîţu, Vă spun "prim-ministru" numai din respect pentru instituţia fundamentală a democraţiei pe care o reprezentaţi, însă nu pentru că v-aţi fi ridicat vreodată la nivelul acestei demnităţi pe care o ocupaţi. Aţi compromis-o de prea multe ori. Aţi compromis-o prima oară anul trecut, când patronul dumneavoastră politic, domnul preşedinte Klaus Iohannis, v-a distribuit în rolul comic de prim-ministru imposibil de votat, numai ca să ajungă la alegeri anticipate. Iată că astăzi domnul preşedinte are o ocazie mai bună şi poate îşi va da silinţa mai mult de a face toate cele necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate, pentru ca să avem o reprezentare mai aproape de realitate în Parlament a voinţei populare şi pentru a ieşi din criza multiplă în care ne-aţi băgat, cu guvernarea dumneavoastră, de aproape doi ani încoace. Nu doar dumneavoastră, Florin Cîţu, ci dumneavoastră liberalii. Ultimul episod, la fel de penibil, s-a consumat săptămâna trecută, când Curtea Constituţională v-a făcut direct responsabil, împreună cu partidul pe care-l conduceţi şi cu partenerii, "întâmplător", de la PSD, de boicotarea antidemocratică a moţiunii de cenzură iniţiată de AUR şi semnată şi de USR. Între aceste două episoade, inventarul de eşecuri conţine o îndatorare fără precedent a României, o gestionare catastrofală a crizei sanitare, încălcări ale Constituţiei şi legilor ţării, precum şi, la fel de grav, o prăbuşire a nivelului de trai al românilor care poate degenera într-o criză socială cu potenţial exploziv. În acelaşi timp, formaţiunea politică pe care o conduceţi a organizat o agapă faraonică de partid, care a încălcat, în văzul lumii, toate restricţiile sanitare aberante pe care dumneavoastră înşivă le-aţi impus. A sosit momentul să vă eliberăm, domnule Cîţu, de povara unei sarcini pe care aţi dovedit cu asupra de măsură că n-o puteţi duce. A sosit momentul să vă lăsăm să zburdaţi vesel în lumea fantasmelor dumneavoastră, lumea lui Superman şi a restului personajelor de desene animate, căreia n-aţi făcut un secret că-i aparţineţi. (Aplauze.) Acum, în legătură cu discursul dumneavoastră, aş vrea să spun câteva lucruri. (Replică neinteligibilă din sală.) Este o cravată de sărbătoare. Discursul dumneavoastră arată că am fost guvernaţi nouă luni de zile de un megaloman iresponsabil, care nu numai că nu a înţeles nimic din actul guvernării, dar are impresia că este de neînlocuit. Se prăbuşeşte ţara, fraţilor, că pleacă Cîţu de la guvernare! Din sală: Legionarule! |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Richard Târziu: Acest impostor aruncă în stânga... Dacă eram legionar, ştiţi cum procedam, nu? Aşa, doar cu cuvintele... (Aplauze.) Cine... (Replici neinteligibile.) Moraru, Moraru, cum îţi mai spune ţie, micule! Ce o să dai socoteală tu pentru toate mizeriile pe care le verşi în capul AUR! Nu contează. Cine sunt extremiştii?! Noi, care apărăm legea, Constituţia? Noi, care ne batem pentru drepturile românilor? Sau cineva care încearcă să ducă ţara de râpă, cineva care închide, care face segregare pe motive medicale, cineva, Florin Cîţu şi echipa dumisale, care lasă să moară românii în spitalele pe care nu le îngrijeşte, nu le asigură, nu le repară? Cine aruncă ţara în haos: cei din cauza cărora ne mor apropiaţii arşi în spitale sau cei care vor să plece aceşti criminali? Cîţu şi Iohannis sunt principalii vinovaţi pentru dezastrul în care suntem astăzi. De unul scăpăm astăzi. De celălalt, pregătiţi-vă. Şi dumneavoastră, cei de la PSD, poate daţi o mână de ajutor. În ultimele nouă luni, societatea şi democraţia noastră au fost prinse în ghearele unui autocrat iresponsabil, arogant şi absurd. Guvernarea nu este un monopol al lui Cîţu şi al acoliţilor lui, al celor care au încercat să cumpere tăcerea, absenţa sau votul nostru, la bucată. Ce-am văzut aici a fost o demonstraţie, din partea domnului premier Florin Cîţu, de demagogie, de retorică exagerată şi de eficienţă zero. Din sală: Timpul! |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Richard Târziu: Lasă, că şi alţii au vorbit peste timp, da? Un discurs... |
||||
|
|
Domnule senator, vă rog să vă apropiaţi de finalul intervenţiei. |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Richard Târziu: Închei imediat, domnule preşedinte de şedinţă. Un discurs care este o sfidare la adresa întregului popor român! (Rumoare, replici neinteligibile.) Demisia! (Aplauze.) |
||||
|
|
Din partea Grupurilor parlamentare ale USR PLUS, îl invit, în continuare, la microfon... Da, spuneţi, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog să-l trageţi la răspundere pe domnul Moraru pentru declaraţia, către domnul Claudiu Târziu, de legionarism. Mulţumesc. (Aplauze, replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Nu am nimic împotrivă, decât că trebuie să formulaţi o solicitare în acest sens. Eu n-am auzit acest lucru. Îl invit, în continuare, din partea Grupurilor parlamentare ale USR PLUS, pe Dan Barna. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Dacă aşa au hotărât grupurile parlamentare, mai au încă 10 minute 57. (Discuţii.) Zicem "Barna reloaded". |
||||
|
|
Sunt necesare câteva consideraţii la aceste discuţii profunde şi la aceste dezbateri la moţiune. În primul rând, pentru domnul Ciolacu şi intervenţia Domniei Sale. Dacă ipocrizia gălăgioasă ar fi ţinut loc de bună guvernare, astăzi PSD ar fi condus România. E o realitate. Dar românii s-au prins, românii s-au prins că cu gargară nu se poate face treabă în această ţară. (Rumoare, discuţii.) Şi vă spun asta pentru că am urmărit şi discuţiile celorlalţi... (Rumoare, replici neinteligibile.) Domnule preşedinte, vă rog... |
||||
|
|
Solicit colegilor parlamentari să permită vorbitorului să se exprime. (Rumoare, discuţii.) |
||||
|
|
Am urmărit şi discursurile celorlalţi reprezentanţi ai PSD, care-şi rupeau cămaşa de pe dânşii despre grija faţă de România şi despre responsabilitate. Cuvinte frumoase, sforăitoare, bune... (Rumoare.) dar nimic nu vă împiedica încă de acum o lună, dacă voiaţi să ieşiţi din criză, să nu susţineţi guvernarea Cîţu-Ciolacu şi această criză s-ar fi încheiat. Astăzi, România ar fi avut un guvern stabil. (Aplauze.) Aceasta este realitatea pe care trebuie să o afle fiecare român. Şi mai este ceva. Dezbaterea aceasta din Parlament e foarte bună, pentru că toată România vede că prim-ministrul Florin Cîţu, PSD, PNL, braţ la braţ, încearcă să-şi scoată cămaşa dând vina pe un USR... (Rumoare.) care a luptat să facă reforme în această ţară! (Aplauze.) Da, în cele opt luni de guvernare... (Aplauze, rumoare, replici neinteligibile.) în cele opt luni de guvernare, miniştrii care au făcut bucăţi de reformă au fost fix cei de la USR! Da, Drulă a deblocat proiecte! Da, Ghinea a făcut PNRR-ul! Da, Năsui a făcut debirocratizare! (Aplauze, rumoare, replici neinteligibile.) Da, Stelian Ion a adus legile justiţiei în Parlament şi le-aţi blocat! Da, acestea sunt! (Aplauze, rumoare, replici neinteligibile.) Da, Voiculescu a încercat să facă transparenţă la sănătate! Aceasta este realitatea, doamnelor şi domnilor! Acesta este lucrul pe care-l vede fiecare român. (Rumoare, discuţii.) Înţelegem... înţelegem, din discursurile pe care le-aţi avut, că într-adevăr ne anunţaţi o continuare de USL 2.0, că într-adevăr PSD se chinuie să ne responsabilizeze cumva, că doar-doar n-om vota moţiunea şi doar-doar prietenul dumneavoastră, pe care l-aţi susţinut... (Rumoare.) pe Florin Cîţu l-aţi... (Rumoare, replici neinteligibile.) PSD-ul, aţi susţinut pe Florin Cîţu cum nu v-aţi susţinut niciun alt premier. Felicitări! România vede lucrul ăsta. Este promisiunea de USL 2.0. (Aplauze.) Iar domnul Grindeanu... domnul Grindeanu, într-adevăr, nu cred că este un, nu ştiu, un formator sau trainer mai valoros şi mai competent pentru cum e viaţa după ce eşti scos din Palatul Victoria, un trainer mai bun pentru Florin Cîţu decât domnul Grindeanu. Ordonanţa 13. Deci faptul că partidul dumneavoastră v-a scos cu ranga din Guvern cred că ar putea fi o resursă importantă pentru premierul Florin Cîţu. (Aplauze.) Realitatea este însă că, oricât veţi rostogoli această retorică mincinoasă, USR va vota această moţiune de cenzură, pentru că, din păcate pentru România şi pentru această coaliţie, pălăria de premier pentru Florin Cîţu s-a dovedit a fi mult, mult prea mare. USR votează moţiunea de cenzură. Mulţumesc. (Aplauze, replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Îl invit, în continuare, la microfon, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, pe domnul deputat Cristian Băcanu. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Se vede că la USR PLUS domnul Cioloş a câştigat alegerile în partid. Domnul Cioloş, care acum câţiva ani de zile spunea că domnul Dragnea e un amic, că domnul Ponta e un amic şi că domnul Dîncu este un amic. L-am ascultat puţin mai devreme pe domnul Târziu, pe domnul senator Târziu, şi, sincer să fiu, nu-mi dădeam seama dacă vorbeşte în numele AUR sau în numele USR PLUS. (Aplauze.) Sincer să vă spun, nu mă aşteptam vreodată să stau aici, în faţa dumneavoastră, şi să mă gândesc că o coaliţie formată din AUR, PSD şi USR PLUS va vota împotriva acestui Guvern. (Rumoare, discuţii.) E un guvern reformist, împotriva căruia votează extremiştii de la AUR şi USR PLUS şi PSD. Este incredibil! Vorbim despre un partid nou, USR PLUS, care pretinde că e reformist, dar, iată, vrea să dea jos Guvernul. (Rumoare, discuţii.) Şi cu cine? Cu AUR, cu un partid extremist, complet nefrecventabil, aflat la limita legii. Cu un partid antieuropean, antivaccinist, antimedici şi antidemocraţie. (Rumoare, discuţii.) Haideţi să ne reamintim de la ce a început cearta, dragi colegi. Pe scurt, de la faptul că v-aţi încăpăţânat să ţineţi în braţe un ministru mediocru, care a făcut doar deservicii ţării. V-aţi luat jucăriile şi aţi plecat pur şi simplu, iar asta în contextul în care la nivelul conducerii USR PLUS, o ştim cu toţii, exista o nemulţumire vie cu privire la performanţa domnului Stelian Ion. O ştim cu toţii, dar dumneavoastră nu puteţi să o recunoaşteţi. Nu puteţi să recunoaşteţi că premierul Florin Cîţu a avut dreptate când l-a remaniat pe domnul Stelian Ion. Nu puteţi să recunoaşteţi că dumneavoastră generaţi această criză strict din orgoliu. Şi nu puteţi să recunoaşteţi că greşiţi foarte tare. Ştiţi toate aceste lucruri, dar, spre deosebire de mine, nu le puteţi spune. Orgoliul, doamnelor şi domnilor, este cuvântul cheie. Vă agăţaţi de orgoliu şi tot din orgoliu sunteţi pe cale să vă asociaţi cu PSD şi AUR. Pentru dumneavoastră se pare că orgoliul este mai important decât România şi decât buna guvernare. Domnilor, să formezi un guvern e treabă serioasă, să guvernezi o ţară e o treabă serioasă, dar pentru voi, probabil, e mai simplu să faceţi meme şi glumiţe pe Facebook. Adevărul este că domnul Stelian Ion nu a reuşit să aşeze oamenii politici la aceeaşi masă pentru a desfiinţa SIIJ. Adevărul este că nu a găsit o soluţie nici pentru legile justiţiei, că nu a reuşit să identifice o soluţie pentru problema salarizării magistraţilor, că nu a reuşit să găsească o soluţie pentru pensionare. Ba, mai mult, în primele săptămâni în care a fost ministru a reuşit să trimită la pensie 70 de magistraţi cu o intervenţie publică inoportună. Votul pentru moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi susţinută cu entuziasm de coaliţia USR - AUR nu este un vot împotriva Guvernului Cîţu, ci este un vot împotriva PNRR, este un vot împotriva dezvoltării României şi este un vot împotriva cetăţenilor ţării. Vă mulţumesc. (Aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Tot din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, în limita timpului rămas de un minut şi 36 de secunde, îl invit pe domnul deputat Pavel Popescu. (Rumoare, discuţii.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. N-am să vorbesc despre extremişti... |
||||
|
Lăsaţi vorbitorul să se exprime. |
|||||
|
|
N-am să vorbesc despre extremişti, de PSD s-a spus totul în aceşti patru ani, despre xenofobi, ştiţi cu toţii, sunt astăzi alături de USR. (Rumoare, discuţii.) "Nu ieşim de la guvernare, o să muriţi cu noi de gât, aceia care rezistaţi la reforme, pentru că e momentul ca România să fie reformată." Unde eşti, Dacian? Asta spunea proaspătul preşedinte ales al vostru, că vom muri cu voi de gât. (Replici neinteligibile.) Cum veţi vota astăzi, domnule Drulă? Sincer! Veţi sparge bila albă în bucăţi şi veţi arunca în urnă doar partea cu proiectele de infrastructură începute de colegul meu Lucian Bode? (Rumoare.) Cum veţi vota, domnule Năsui? Veţi sparge bila neagră în bucăţi şi veţi păstra partea dumneavoastră, cu sabotarea Legii 5G, a Parteneriatului strategic cu SUA, a Legii investiţiilor străine, atunci când aţi fost ministru al economiei şi v-aţi baricadat să nu vă linşeze oamenii în minister? Cum veţi vota, domnule Barna? Ştergeţi-vă lacrimile. Văd că suspinaţi ca Moise pe vârful Muntelui Nebo, în timp ce priviţi cu poftă spre Canaanul PNRR-ului şi al fondurilor europene promise de domnul Ghinea. N-o să-l vedeţi niciodată. Se pare că nu vom muri cu voi la guvernare de gât, pentru că astăzi fugiţi. Da, voi fugiţi! Fugiţi ca şobolanii lui Clotilde, în văgăuna ipocriziei şi a lipsei de responsabilitate. Dar nu plecaţi cu mâna goală, asta trebuie să ştie românii. Plecaţi cu buzunarele pline doldora din cele mai bine plătite consilii de administraţie pe care le-aţi condus, da? Ministerul Transporturilor. (Aplauze.) Plecaţi cu locuri de muncă date cu dedicaţie partenerilor de viaţă ai unora dintre voi... |
||||
|
Domnule deputat, vă rog să vă apropiaţi de final. |
|||||
|
|
... cu taxe colectate... termin acum... din agenţiile subordonate miniştrilor voştri şi, nu în ultimul rând, cu cireaşa de pe tort: plecaţi cu o mare şi bogată bază de date din Ministerul Sănătăţii, făcută în plină pandemie, pe care domnii Cioloş şi Voiculescu şi unitatea... scuzaţi-mă... societatea civilă pe care o reprezintă... |
||||
|
Domnule deputat, apropiaţi-vă de final, că vă închid microfonul. |
|||||
|
|
... o vor putea folosi cu demnitate în cele patru runde de alegeri din 2024. Noi vom rămâne aici, pentru că cineva trebuie să guverneze şi să scoată România la liman - Klaus Iohannis, Florin Cîţu şi Partidul Naţional Liberal. (Aplauze, discuţii.) |
||||
|
|
Din partea parlamentarilor neafiliaţi, o invit la microfon pe doamna senator Diana Şoşoacă. (Discuţii, aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă salut pe toţi, senatori şi deputaţi! Domnule Cîţu, Aţi spus că 70% din populaţia României, care este, evident, nevaccinată, este proastă. Vă anunţ că sunteţi prim-ministrul unei ţări formate din proşti, în care, parafrazându-l pe Caragiale, sunteţi cel dintâi. (Aplauze.) Mai mult decât atât, am venit să vă expun câteva din doleanţele celor peste 60 000 de oameni care, sâmbătă, au ieşit numai în Bucureşti şi imediat aţi chemat chestorii ca să vă apere de o femeie. Păi, nu eraţi dumneavoastră Superman? Păi, dacă dumneavoastră sunteţi Superman, eu sunt Xena, prinţesa războinică! (Aplauze, rumoare.) Numai că eu am mai multe şanse să fiu Xena, prinţesa războinică, decât dumneavoastră Superman, care aveţi nevoie de trei gealaţi să vă apere de întrebările unei femei! Mai mult decât atât, lipseşte cineva de aici, este... (Rumoare, discuţii.) Nu! Este autorul moral al tuturor crimelor. (Rumoare, discuţii.) Puteţi să urlaţi cât vreţi, tot penibili sunteţi! Există un personaj care comandă România şi o conduce: criminalul-şef Raed Arafat, care din 2009 e în toate guvernările, iar în acest moment trebuie să dispară, pentru că aceşti criminali... (Rumoare, discuţii.) Voi sunteţi cei care aţi omorât oamenii, i-aţi aruncat în saci! Am fost întrebată de ce nu am mai adus sacul. Când o să aduc sacul următoarea dată - sper să nu mai fie cazul -, vă bag în el şi trag fermoarul, să nu vă mai vadă nimeni niciodată... (Rumoare, discuţii.) |
||||
|
Doamna senator... |
|||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă: ...să vă arunc la coşul istoriei. Acolo trebuie să fie! |
||||
|
...timpul dumneavoastră a expirat, vă rog să trageţi concluzia. |
|||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă: Imediat. Acum trag concluzia. Concluzia o trage Mihai Eminescu, care spunea că greşelile în politică sunt crime, pentru că în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică pentru zeci de ani înainte viitorul ei. Domnule Cîţu, Să vă spun pe limba dumneavoastră de la CIA: "Get lost!" (Rumoare, replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Practic, s-au terminat intervenţiile din partea grupurilor parlamentare. Conform hotărârii noastre, îl invit la microfon pe domnul prim-ministru Florin Cîţu să dea replica la intervenţiile formulate de vorbitori. (Aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Eu zic că a fost o dezbatere care a arătat clar cum stă România: USR se ceartă cu PSD în timpul moţiunii, ceea ce arată clar că nu au un plan de guvernare după, nu se ştie ce se întâmplă. Întrebarea rămâne pentru USR: până la urmă, votaţi moţiunea care spune că aţi fost incompetenţi... (Rumoare, discuţii.) sau mergeţi cu varianta imaginară că ar exista o altă moţiune în care se spune că sunteţi competenţi? Votul de azi arată clar că sunteţi de acord cu PSD şi asta va rămâne în istorie. Doamna Gabriela Firea, puteaţi să găsiţi un alt autor, nu cel care a fost implicat în falimentarea unei bănci, de pe urma căreia au suferit foarte mulţi români. Dragi colegi, Aşa cum am spus, guvernarea va fi tot făcută în jurul valorilor liberale şi mergem mai departe. Mulţumesc. (Aplauze, rumoare, replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Cu aceasta, am încheiat dezbaterile la moţiunea de cenzură şi urmează să ne exprimăm votul asupra moţiunii de cenzură. Permiteţi-mi să vă reamintesc că, potrivit art.113 din Constituţie, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, mai precis minimum 234 de voturi pentru. Votul este secret şi se exprimă cu bile, potrivit art.47, art.96 şi art.97 din Regulamentul activităţilor comune. Reamintesc dispoziţiile regulamentare referitoare la votul secret cu bile. (Discuţii.) Vă rog, atenţie! Fiecare deputat şi senator primeşte de la chestori câte două bile, una albă şi una neagră. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru; bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra; ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abţinere. Ca urmare a faptului că la moţiunea precedentă au votat primii cei de la Cameră şi, ulterior, cei de la Senat, astăzi primii votează senatorii şi, ulterior, deputaţii. Invit doi... (Discuţii.) Da, da, da. Evident. Invit doi chestori de la Senat să ia loc pentru a distribui bilele. De asemenea, o să rog ca să se permită exprimarea votului de către reprezentanţii Guvernului în primă fază, cei care votează. (Discuţii.) Deci am rugămintea, domnule secretar, să citiţi întâi membrii Guvernului ca să anunţe "prezent, nu votez", da? |
||||
|
|
Da, da, da. |
||||
|
|
Pentru a le permite să se ducă fiecare la treaba lui. |
||||
|
|
Gata, dragi colegi, începem. Domnul Cîţu Florin-Vasile, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Florin-Vasile Cîţu (din sală): Prezent, nu votez. |
||||
|
|
A spus "prezent, nu votez", dar nu s-a auzit. (Discuţii.) |
||||
|
|
Domnul Ciucă Nicolae-Ionel. |
||||
|
|
Domnul Nicolae-Ionel Ciucă (din sală): Prezent, nu votez. |
||||
|
|
Domnul Cîmpeanu Sorin Mihai. Domnul Cîmpeanu! Din sală: Absent. |
||||
|
|
Domnul Cseke Attila-Zoltan. |
||||
|
|
Domnul Cseke Attila-Zoltan (din sală): Prezent, nu votez. |
||||
|
|
E clar. Probabil că, la fel, domnul Oros Nechita-Adrian. Domnul Tánczos Barna. |
||||
|
|
Domnul Tánczos Barna! Din sală: Absent! |
||||
|
|
Bun. De la deputaţi. Domnul Kelemen Hunor. |
||||
|
|
Domnul Kelemen Hunor (din sală): Prezent, nu votez. |
||||
|
|
Domnul Lucian Bode. |
||||
|
|
Domnul Lucian Nicolae Bode (din sală): Prezent. |
||||
|
|
Nu votaţi. Da. E previzibil. Domnul Virgil Popescu. La fel. Doamna Raluca Turcan. Doamna Raluca Turcan! |
||||
|
|
Doamna Raluca Turcan (din sală): Prezentă, nu votez. |
||||
|
|
Domnul Bogdan Gheorghiu. La fel. Şi domnul Dan Vîlceanu? Din sală: Absent. |
||||
|
|
E clar. Începem cu senatorii. Achiţei Vasile-Cristian Din sală: Absent. |
||||
|
|
Aelenei Evdochia Din sală: Prezentă. |
||||
|
|
Doamna Anastase Roberta-Alma Din sală: Absentă. |
||||
|
|
Anisie Monica-Cristina Din sală: Absentă. |
||||
|
|
Domnul Antal István-Loránt - absent Azamfirei Leonard - aici, prezent Din sală: Berea e prezent. |
||||
|
|
Da, da, l-am notat prezent. Domnul Bica - absent |
||||
|
|
Zi tare! Aşa. Cadariu Constantin-Daniel - absent |
||||
|
|
Şi domnul Ciucă, şi domnul Cîţu au fost "prezent, nu votez". |
||||
|
|
Da, da, ştiu. |
||||
|
|
Au exprimat votul, că li s-a permis să voteze înainte. Vă rog să consemnaţi corect. |
||||
|
|
Da, da, da. Aşa este. Corlăţean? Mai strigăm o dată. Cosma Dorinel - prezent Costea Adrian Din sală: Este. |
||||
|
|
Creţu Gabriela Din sală: Este. |
||||
|
|
Deneş Ioan - prezent Din sală: Prezentă. |
||||
|
|
Doamna Firea. Din sală: Ba da. Prezent. |
||||
|
|
Păi, să spună! Georgescu Laura - prezentă Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Hatos Adrian - absent Humelnicu Marius - prezent (Discuţii.) A, a venit Corlăţean. Din sală: Îl mai strigi o dată la sfârşit. |
||||
|
|
Nu, nu. A venit. Prezent. Humelnicu a fost. Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Mihai Alfred-Laurenţiu-Antonio - prezent Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Petcu Toma-Florin - absent Pistru Eusebiu-Manea Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Pîrvulescu Eugen - absent Popa Maricel Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Tilvăr Angel Tilvăr! Din sală: Tîlvăr este. |
||||
|
|
Tîlvăr, pardon! Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Voiculescu Liviu-Dumitru - absent Din sală: Mai citeşte-i o dată pe ăia absenţi, că aşa e regulamentul. (Discuţii.) |
||||
|
|
Anastase Roberta-Alma Anisie Monica-Cristina... Din sală: Nu mai, nu mai..! |
||||
|
|
Nu mai... sunt toţi liberalii. Da. |
||||
|
|
Invit chestorii de la Cameră să vină la prezidiu şi dau cuvântul domnului secretar - domnului deputat Daniel Suciu, secretarul din partea Camerei - să dea citire listei deputaţilor. Vă rog. |
||||
|
|
Acatrinei Dorel-Gheorghe - prezent Din sală: Spuneţi "prezent" la nume, ca să fim corecţi. |
||||
|
|
Andronache Gabriel - absent Din sală: L-ai trecut si pe Botez? A venit şi Botez. |
||||
|
|
Îl trec la final. Ciubuc Ciprian - prezent |
||||
|
|
Prezent, nu votez. (Rumoare, discuţii.) |
||||
|
|
Prezent, nu votează. Ostaficiuc Marius-Eugen - prezent Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Stoica Diana - prezentă |
||||
|
|
Ştirbu Gigel e absent... e prezent şi nu votează. V-a făcut semn în sală. Uitaţi-l acolo. (Discuţii.) |
||||
|
|
Teniţă - prezent |
||||
|
|
Turcan a fost prezentă şi nu a votat. |
||||
|
|
Miniştrii au votat la început. Mă rog... Tuşa - prezentă Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Tuţă? Prezent, nu votează. Am uitat că eşti domnul chestor. Ţachianu Marian - prezent Din sală: Prezent, nu votez. E aici. |
||||
|
|
Zetea Gabriel - prezent Botez Mihai a votat? Din sală: Mihai Botez a votat. Da. Da... |
||||
|
|
Prezent. Budăi a votat. (Discuţii.) Eu. Năsui a votat. Cu al meu vor fi 281. (Discuţii.) |
||||
|
|
Procedura de vot e finalizată. În temeiul prevederilor art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune, invit pe membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să se întrunească la sala de şedinţe a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru verificarea şi numărarea voturilor exprimate. Vom relua lucrările în plen după constatarea rezultatului votului şi întocmirea procesului-verbal. |
||||
|
PAUZĂ |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, S-a finalizat procesul de numărare a voturilor la moţiune. Îl invit pe domnul secretar Daniel Suciu să prezinte procesul-verbal. |
||||
|
|
Cu mare drag, domnule preşedinte. Daţi-mi voie să citesc procesul-verbal întocmit astăzi ca urmare a moţiunii de cenzură înaintate de către PSD. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de deputaţi şi senatori Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.44 alin (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de deputaţi şi senatori, au constatat următoarele:
Potrivit prevederilor art.113 alin.(1) din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă în prezent minimum 234 de voturi pentru. Ca urmare a faptului că, din totalul de 466 de parlamentari, au fost prezenţi 318, din care 281 au votat "pentru" moţiunea de cenzură, se constată că a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru adoptare. Semnează membrii Biroului permanent. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule Suciu. Stimate colege, Stimaţi colegi, Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, rezultat constatat de Birourile permanente şi consemnat în procesul-verbal prezentat, moţiunea de cenzură a întrunit numărul de voturi necesar, prevăzut de art.113 alin.(1) din Constituţie, pentru adoptare. Ca urmare, în temeiul prevederilor constituţionale şi regulamentare, Parlamentul României adoptă moţiunea de cenzură şi retrage încrederea acordată Guvernului prin Hotărârea Parlamentului României nr.31/2020. Potrivit art.110 alin.(4) din Constituţie, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern învestit de Parlament. Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună de astăzi. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 15.13. |
|||||
![]() |



