Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 14.02.

Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna senator Alina-Ştefania Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului, asistată de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului, şi de domnul senator Andrei-Răzvan Lupu, secretar al Camerei Deputaţilor.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Bună ziua!

Vă rugăm frumos, luaţi loc!

Mulţumim mult pentru înţelegere.

Haideţi să începem şedinţa solemnă comună!

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Domnule prim-rabin al României,

Domnule muftiu al Cultului Musulman din România,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Onorată asistenţă,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa solemnă comună consacrată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României.

Vă invit pe toţi să ascultăm Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Urmează alocuţiunea doamnei Alina-Ştefania Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului.

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

(Coboară la tribună.)

Mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Stimate colege, stimaţi colegi parlamentari,

Onoraţi membri ai Guvernului,

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Vorbim astăzi în cadrul unei şedinţe comune solemne a Senatului şi Camerei Deputaţilor, dedicată Zilei Naţionale a României, dar în ţară nu e vreme de sărbătoare. Mulţi dintre concetăţenii noştri sunt greu încercaţi de evoluţia pandemiei, de incertitudine, de nelinişte, de grija pentru soarta celor dragi.

Cred că nu este nimeni în această ţară care să nu aibă inima strânsă pentru copii, pentru părinţi, pentru prieteni, care să nu se gândească la ce va urma mâine la locul de muncă, la ce va fi cu creditul personal pentru casă sau cu facturile la energie. Sunt lucruri concrete, precise, umane, dacă vreţi, personale, care ţin de realitatea traiului cotidian în această perioadă de pandemie pe care noi nu avem voie să nu o luăm foarte serios în seamă.

Acest Parlament în faţa căruia ne-am reunit astăzi cu toţii a fost ales cu aproape un an de zile în urmă, exact de cetăţenii despre care vă vorbeam cu două fraze înainte. Ei ne-au ales pe noi să-i reprezentăm, să le fim parlamentari.

Şi a fost până acum un Parlament, din păcate, tumultuos. Am atras prea mult atenţia presei, a fost spectacol, am avut şi câteva premiere - două moţiuni de cenzură în acelaşi timp, împotriva unui singur Guvern, demisii ale miniştrilor în ropote de aplauze. Dar întrebarea rămâne: a livrat acest Parlament tot ceea ce era îndreptăţit să aştepte fiecare român de la el - stabilitatea, curajul de a lua deciziile necesare la fiecare fază a pandemiei, asumarea unor măsuri, unitatea naţională la ceas greu, mai ales că vorbim astăzi, de 1 Decembrie, maturitate politică?

Doamnelor şi domnilor,

Ziua de 1 Decembrie semnifică unitatea naţională, dar în egală măsură ne vorbeşte despre devotament, despre responsabilitate, despre datorie şi curaj politic. Marea Unire a fost a oamenilor. A început ca o aspiraţie, ca un proiect politic naţional care depăşea partidele şi graniţele, apoi au fost necesare sacrificiile de neimaginat făcute de sute de mii de oameni şi a fost finalizată ca un proces democratic prin care oamenii din fiecare provincie au ales acest drum al unităţii.

Însă lucrurile nu ar fi ajuns în acelaşi punct dacă nu ar fi existat o solidaritate reală între instituţiile politice şi români, dacă în Parlament partidele şi oamenii politici ar fi fugit de responsabilitate.

Partidul Naţional Liberal şi-a asumat în acele vremuri decizii necesare, dar grele. Şi îmi permit să fac această paralelă pentru a vă spune că şi acum ne asumăm soluţii optime pentru ţară, poate nu cele mai bune pentru Partidul Naţional Liberal.

Am remarcat în aceste luni oameni din alte partide plângând cu lacrimi - în care vă mărturisesc că nu cred - pentru scorul electoral al Partidului Naţional Liberal la alegerile viitor. Şi îi rog să nu o mai facă pentru că suntem în plină pandemie, iar liberalii nu fac calcule electorale. Ţara are nevoie de un Guvern stabil, nu există timp care să poată fi pierdut. Alegerile anticipate ar fi fost, cu siguranţă, cel mai rău scenariu, pentru că am fi riscat o criză politică fără final previzibil.

Ne apropiem însă de un deznodământ - formarea unui Guvern cu puteri depline, prin care vom oferi stabilitate României.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Se împlinesc astăzi - chiar astăzi - 94 de ani de la încetarea din viaţă a lui Ionel I.C. Brătianu şi, teoretic, ştim toţi care sunt meritele lui în realizarea Marii Uniri.

Poate că în alte împrejurări şedinţa solemnă de astăzi i-ar fi fost dedicată.

Ionel Brătianu a făcut parte din galeria rară a liderilor noştri politici care au îndeplinit obiective politice nu pentru o zi sau pentru o săptămână, erau obiective politice gândite pentru secole, precum Marea Unire pe care astăzi o omagiem şi care a trecut deja peste primul centenar.

Nu cred, stimaţi colegi, că este prea târziu să învăţăm de la oamenii politici ai acelei generaţii, din generaţia Marii Uniri, că ceea ce este bun şi mare pentru ţară nu se atinge uşor, nu se realizează într-un interval scurt de timp.

De aceea, daţi-mi voie, la această şedinţă festivă, să fac apel la dumneavoastră ca, atâta timp cât această pandemie pune la încercare întreaga umanitate, să dăm din Parlament un mesaj de solidaritate, de compasiune, de responsabilitate.

Avem nevoie mai mult decât în alte ocazii de un mesaj onest de unitate naţională.

Şi o să vă rog să îmi permiteţi în avans să vă urez la mulţi ani şi să spun la mulţi ani, România!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

Îl invit la tribună pe preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

(Coboară la tribună.

Preafericirea Voastră,

Doamnă vicepreşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte Constantinescu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Stimaţi reprezentanţi ai cultelor religioase,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Onorată asistenţă,

Sărbătorirea a 103 ani de la reunirea într-un singur stat a românilor din Vechiul Regat, Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş ne găseşte astăzi la finalul unei crize politice. Am reuşit să punem punct haosului politic prin maturitate şi responsabilitate. Am reuşit să punem bazele unei coaliţii puternice de guvernare.

Eforturile depuse de părinţii Marii Uniri, faptul că au lăsat deoparte ceea ce îi despărţea şi s-au concentrat pe ceea ce îi unea ar trebui să fie o sursă de inspiraţie pentru întreaga clasă politică actuală, mai ales în această perioadă dificilă, în care crizele - sanitară, economică, socială şi politică - au afectat vieţile tuturor românilor.

Întreaga clasă politică are datoria să stabilizeze România în perioada care vine, indiferent de mizele politice sau electorale. Această zi de sărbătoare ne aminteşte că avem datoria de a colabora între noi. Este o datorie faţă de români şi faţă de România.

"Istoria ne cheamă la fapte!" - e consemnat în actul de convocare a Adunării Naţionale de la Alba Iulia.

Unirea tuturor românilor a fost posibilă datorită unor împrejurări istorice pe care conducătorii de atunci ai ţării au ştiut să le valorifice pentru binele României. Dar Unirea nu ar fi fost posibilă fără jertfa celor care au plătit cu sângele pe frontul de luptă, cărora le cinstim memoria şi care merită pe deplin recunoştinţa noastră.

Cred cu tărie însă că cel mai potrivit omagiu este acela de a acţiona cu înţelepciune şi dedicare, lăsând orgoliile şi interesele politice deoparte. Pentru că astăzi, ca şi atunci, istoria ne cheamă la fapte! Ţine doar de noi să acţionăm ca oameni politici responsabili, pentru binele românilor, pentru viitorul nostru, al copiilor noştri, pentru România.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, români! (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Potrivit celor convenite, în această şedinţă solemnă vom avea intervenţii ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare reunite, în limita a 7 minute pentru fiecare grup parlamentar, iar deputaţii şi senatorii neafiliaţi - li se vor aloca acestora 3 minute, cu o singură intervenţie, printr-un reprezentant comun.

O să dau cuvântul acum celor înscrişi la cuvânt.

Din partea Grupului PSD, îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Vulpescu.

Domnul Ioan Vulpescu:

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte Constantinescu,

Doamnă vicepreşedinte al Senatului,

Distinşi reprezentanţi ai cultelor religioase şi ai Corpului diplomatic,

Stimaţi colegi,

Nu există un moment mai potrivit pentru a discuta despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, despre semnificaţia ei şi despre viitorul nostru, într-o lume în rapidă schimbare şi plină de contradicţii şi de conflicte, decât criza prin care trebuie să trecem, criză care nu este doar despre pandemie, ci mai ales despre modele de societate şi de dezvoltare economică şi socială.

Am greşi dacă am vedea în momentul de la 1 Decembrie 1918 o discontinuitate în istoria României, o simplă fereastră de oportunitate, de care am profitat, în detrimentul altora. Unirea nu s-a făcut împotriva cuiva, nu a fost una discriminatorie, ci una incluzivă, cu toate erorile care s-au comis în timp. Acceptarea diversităţii a fost un câştig al Marii Uniri şi i-a oferit rezistenţă la proba timpului.

Abstracţie făcând de contextul în care are loc Marea Unire şi de moment, pe care nu noi, românii, le-am generat şi le-am ales, proiectul naţional care a produs Unirea este unul care s-a structurat şi maturizat în timp, pe măsură ce a fost acceptat de o largă majoritate a membrilor naţiunii române. Marea Unire s-ar fi făcut oricum, pentru că era o necesitate pentru dezvoltarea şi afirmarea naţiunii române. Nu ne doream nimic mai mult decât îşi doreau şi mulţi alţii în Europa şi în lume, care se găseau într-o situaţie similară la momentul 1918. Ironizat acum de unii, proiectul paşoptist şi-a dovedit valabilitatea şi a produs modernizarea României.

Cea mai mare parte a cetăţenilor europeni - şi românii nu au făcut excepţie - au văzut în Tratatele de pace de la Paris o nouă oportunitate, un nou început. Generaţia tinerilor care au îndurat ororile tranşeelor a sperat că din acel război va rezulta o lume mai bună, mai democratică şi mai justă. Evoluţia ulterioară a evenimentelor le va demonstra contrariul. Dezamăgirea lor - agravată de Marea Criză din 1929-1933 - va genera mişcări extremiste - de dreapta sau de stânga - şi va duce la instalarea unor regimuri profund nedemocrate, la limită dictatoriale. Puţine ţări europene pot spune că au rezistat atunci tentaţiei totalitare.

Suntem şi acum într-un astfel de moment, când o criză, precum pandemia, poate naşte un val de nemulţumiri ce pot pune în pericol proiectul european şi democraţia, ca sistem politic. Să nu ne amăgim, mai avem mult de lucrat pentru a face democraţia un sistem funcţional şi rezistent la crize. Iar abordarea conflictuală a problemelor, fie că este vorba despre România, fie că este vorba despre raporturile între membrii comunităţii europene, respectiv internaţionale, nu face decât să agraveze situaţia în care ne găsim.

Când lupta politică va lua o pauză, când pandemia va fi învinsă, când costurile financiare vor fi tot mai grele şi copleşitoare, cine o să strângă cioburile acestui conflict? Cine o să ne amintească să ne ţinem mâna în palma celuilalt şi ochii către faţa aproapelui nostru? Este vremea să construim un nou consens în legătură cu felul în care trebuie să lucrăm împreună pentru servirea binelui comun.

Ne-am amăgit crezând că nu mai avem nevoie de solidaritate socială şi naţională. În aceste timpuri ale solidarităţii în solitudine, solitudine care nu ne este proprie, ar trebui să ne dăm seama că sunt mult mai multe lucrurile care ne ţin împreună decât cele care ne despart. Iar lucrurile care ne ţin împreună ne dau identitate, ca indivizi şi ca naţiune.

Îl sărbătorim peste câteva zile pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, care a trăit pe teritoriul Dobrogei şi este recunoscut drept Ocrotitor al României. Cea mai importantă lecţie pe care o are politica de învăţat de la religie este că în viaţă nu poţi răzbi decât prin adevărurile în care crezi, adică prin adevăruri de credinţă, prin acele adevăruri care articulează vieţi şi construiesc caractere. Credinţa a fost întotdeauna o parte importantă a vieţii românilor de orice naţionalitate sau confesiune şi continuă să rămână astfel până în prezent.

Suntem condamnaţi să ne punem permanent întrebarea - ce ne (mai) ţine laolaltă? Avem, de la 1918, moştenirea unor politicieni adevăraţi, a unor vizionari. Avem, totodată, darea de mână, hora, modelul unei comunităţi care recunoaşte în celălalt o alteritate constitutivă pentru orice societate sănătoasă. Şi mai avem un ideal al reîntregirii, care a făcut din Alba Iulia un loc al speranţei, al oricărei posibilităţi împlinite. Avem nevoie şi astăzi de caractere mari, precum cele ale membrilor din Consiliul Naţional Român din vremea Marii Uniri - Gheorghe Pop de Băseşti, Alexandru Vaida-Voevod, Ilie Lazăr, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Ioan Flueraş, Enea Grapini. Avem exemple grăitoare, nume mari pe urmele căror putem călca numai printr-o voinţă de putere la fel de mare.

La Alba Iulia a triumfat un ideal. Care este idealul lumii noastre? Care este conţinutul pe care noi îl dăm aşteptărilor oamenilor? Ca oameni politici, ne dorim mereu să luăm puterea, să guvernăm. Şi este legitim să fie aşa, pentru că aşa este în democraţie. Ce lume vrem însă să guvernăm, în pandemia fricii şi a însingurării care domină viaţa fiecărui român? Există un roman al lui André Malraux al cărui titlu rezumă acest orizont de aşteptare - Speranţa.

În urmă cu mai bine de un secol, ctitori de ţară au spus: "Avem nevoie de unire!". Astăzi, acest ceas astral din istoria noastră trebuie să ne amintească că avem nevoie să rămânem uniţi, că unirea nu este doar un ideal înfăptuit demult, ci este un deziderat constant, la care nu trebuie să încetăm vreodată să lucrăm, pentru a păstra şi a onora ctitoria celor cu o voinţă de putere mai mare ca a noastră.

La mulţi ani binecuvântaţi românilor de pretutindeni, întru unire şi încredere!

La mulţi ani, România! (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Îi mulţumesc domnului deputat Vulpescu.

O invit la microfon, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, pe doamna senator Nicoleta Pauliuc.

Doamna Nicoleta Pauliuc:

Domnilor preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Distinsă asistenţă,

Sunt foarte emoţionată că am prilejul să le transmit de la tribuna Parlamentului, de Ziua Naţională a României, un sincer şi călduros la mulţi ani tuturor românilor care gândesc, simt şi iubesc româneşte, oriunde s-ar afla ei în acest moment!

Vreau să-i îndemn să privească cu optimism spre viitor şi să le spun că doar împreună, uniţi, ca naţiune, putem depăşi obstacolele pe care ni le scoate istoria în cale.

De Ziua Naţională ar trebui să fim exclusiv într-un moment de sărbătoare şi de bucurie.

Permiteţi-mi să-mi exprim astăzi întreaga compasiune faţă de familiile care şi-au pierdut tatăl, mama, copiii, rudele apropiate, în lupta cu un virus nemilos.

Dragi români,

Istoria, care nu a fost mereu blândă cu noi, ne arată că prin unitate şi solidaritate naţiunea română şi-a dovedit trăinicia şi valoarea.

Vă invit, de Ziua Naţională, să dedicăm un gând de recunoştinţă celor care la 1 Decembrie 1918 au trecut peste orice diferenţă politică sau personală şi au ales unitatea, ca ursită a României.

Aceasta este ziua în care sărbătorim în limba română curajul celor care au luptat şi s-au sacrificat în marele război pentru reîntregirea României, al celor care au apărat această unire şi au pus bazele României moderne.

Fără viziunea Regelui Ferdinand, "Loialul" şi "Întregitorul", a premierului I.C. Brătianu, a fruntaşilor transilvăneni unionişti, a bravilor generali şi a sutelor de mii de soldaţi ai armatei române, care au condus şi luptat în marile bătălii ale Primului Război Mondial, statul naţional unitar român ar fi rămas o utopie.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În pregătirea evenimentului de la 1 Decembrie 1918, oameni de stat cu viziune şi cu dragoste de neam au depus eforturi considerabile pentru a trezi şi modela conştiinţa naţională. Dând dovadă de corectitudine morală, de mare curaj, de clarviziune politică, aceştia au renunţat la orgolii mărunte şi s-au pus în slujba proiectului României unite, împreună. Este cel mai bun exemplu că atunci când avem un obiectiv de ţară, o viziune întemeiată, când suntem corecţi şi acţionăm unitar, trecând peste interese partinice de moment, putem realiza ceea ce ne propunem, indiferent de ce obstacole avem în cale.

Dragi români,

Statul Unitar Român, aşa cum a fost gândit de înaintaşii noştri şi a fost făurit la 1 Decembrie 1918, a reprezentat şi reprezintă un angajament al României pentru reconstruirea unei Europe unite a naţiunilor şi culturilor.

Naţionalismul marilor personalităţi care au făcut posibilă Marea Unire nu a fost unul izolaţionist. A fost o formă de patriotism ce alinia ţara noastră unor valori la care, în numele umanităţii, libertăţii şi păcii generale, aspiră întreaga Europă.

Patriotismul artizanilor Marii Uniri nu are nimic de-a face cu manifestările de astăzi ale promotorilor naţionalismului extremist care urmăresc subminarea încrederii în instituţiile statului român şi în proiectul european.

România pe care şi-o doresc toţi cetăţenii ei este o ţară integrată în Uniunea Europeană şi în NATO, modernă şi sigură, cu şcoli care să ofere o educaţie înaltă viitoarelor generaţii, cu spitale moderne şi dotate, cu o infrastructură dezvoltată care să fie baza unei economii competitive, cu garanţii solide de securitate.

Stimaţi colegi parlamentari,

România noastră trebuie să fie un spaţiu al toleranţei şi al iubirii aproapelui - unitatea în diversitate, sintagma de pe frontispiciul construcţiei europene unitare, împreună, înseamnă că suntem diferiţi şi trebuie să ne respectăm şi să ne acceptăm reciproc.

La mulţi ani, dragi români!

La mulţi ani, România!

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc, doamnă senator Pauliuc.

Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, este invitat la cuvânt domnul deputat Beniamin Todosiu.

Domnul Beniamin Todosiu:

Stimată doamnă vicepreşedinte al Senatului,

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Stimaţi invitaţi,

Stimaţi colegi,

Fraţi români,

Este o onoare deosebită pentru mine, ca tânăr albaiulian şi reprezentant al judeţului Alba în Parlamentul României, să vă vorbesc astăzi despre semnificaţia Zilei de 1 Decembrie. Cuvântul care defineşte cel mai bine această zi este "Unire", acesta fiind idealul pentru care înaintaşii noştri au luptat cu determinare şi curaj. 1 Decembrie este ziua de naştere a României moderne, care a devenit, după 1989, şi Ziua Naţională. Este o zi care reuneşte simbolic valorile pe care s-a construit această naţiune - unitate, libertate, curaj şi egalitate.

În urmă cu 103 ani, în 1 Decembrie 1918, peste 100.000 de oameni, la Alba Iulia, s-au adunat ca să decidă Marea Unire. Noi, cei care ne bucurăm în prezent de "România dodoloaţă", cum scria marele Lucian Blaga, avem obligaţia să îi cinstim şi să îi păstrăm în memoria noastră. Oameni simpli, reprezentanţi ai breslelor, ai cultelor religioase, ai cercurilor electorale, ai presei sau oameni politici au uitat motivele care îi dezbinau până atunci şi au păstrat în suflet doar iubirea de ţară. 1 Decembrie 1918 este astfel un act istoric cu o importanţă deosebită în istoria aceste ţări, cât şi dovada modului în care românii, în momentele cruciale, au ştiut să îşi găsească drumul împreună, uniţi şi solidari.

În 2021, sărbătorim, din păcate, Ziua Naţională a României mai dezbinaţi ca niciodată.

Avem o Românie între graniţele ei şi o Românie în diaspora.

Avem o Românie a celor vaccinaţi şi o Românie a celor nevaccinaţi.

Avem o Românie a dreptei şi o Românie a stângii.

Avem o României a vârstnicilor şi o Românie a tinerilor.

Avem o Românie a politicienilor, diferită de România oamenilor simpli.

Fraţi români, vremurile în care trăim ne-au dezbinat, însă nu trebuie să uităm că valorile care i-au însufleţit pe făuritorii Marii Uniri din 1918 sunt în ADN-ul oricărui român. Astfel, vă rog să ne amintim că România din afara graniţelor ei este formată din fraţii, copiii şi prietenii noştri pe care îi iubim şi vrem să se întoarcă acasă.

Să nu uităm că vaccinaţii sau nevaccinaţii sunt fraţii noştri români pe care pandemia i-a poziţionat de o parte sau de alta a baricadei, într-un război stupid care ne ucide sufletele, înainte ca virusul să ne ucidă trupurile.

Vă rog să reînvăţăm respectul faţă de bunicii şi de părinţii noştri, astfel încât să le apreciem munca depusă pentru a construi societatea din ziua de azi, pe care noi avem obligaţia să o dezvoltăm şi să o îmbunătăţim pentru copiii noştri.

Şi, nu în ultimul rând, vă rog, fraţi români, să înţelegem că fiecare dintre noi, care îndeplinim o funcţie de demnitate publică, avem obligaţia de a apăra democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României, aşa cum am jurat la preluarea mandatului încredinţat de poporul român. Înaintaşii noştri ne-au oferit o ţară care s-a desăvârşit la Alba Iulia ca stat democratic şi s-a proclamat apoi ca naţiune liberă şi europeană. Noi avem obligaţia morală să continuăm această moştenire şi să menţinem România pe drumul democratic şi european.

În încheiere, vă rog, dragi colegi, să nu uitaţi de Alba Iulia, aşa cum frecvent au uitat mai marii acestei ţări în ultimii ani. Alba Iulia, cealaltă capitală a României, este pe drept cuvânt locul de naştere al României moderne, acolo unde ar trebui să cinstim cu toţii actul istoric de la 1 Decembrie 1918.

În numele tuturor albaiulienilor şi al cetăţenilor judeţului Alba, pe care îi reprezint în Parlamentul României, am deosebita onoare de a vă invita la manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naţionale.

Vă asigurăm că vă primim cu braţele deschise şi cu deplină fraternitate, pentru a cinsti împreună valorile naţionale autentice.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, fraţi români!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare AUR, îl invit la cuvânt pe domnul deputat Daniel-Gheorghe Rusu.

Domnul Daniel-Gheorghe Rusu:

Stimaţi colegi,

Dragi români,

Fraţi români întru credinţă,

Când spunem 1 Decembrie spunem Unire, în primul rând.

Când spunem 1 Decembrie spunem România, spunem un neam român mult prea dezbinat, mult prea prigonit.

Când spunem 1 Decembrie trebuie să ne aducem aminte care sunt faptele înaintaşilor noştri care au dus la acest deziderat al Unirii.

Îmi pare rău că din ce în ce mai mult aud de aici discursuri despre patriotism, despre dragoste de neam şi de ţară, tocmai din gura unora care au dus această ţară pe marginea prăpastiei. Mai mult, au şi împins-o într-acolo.

Cei care au murit pentru acest deziderat sunt sigur că nu s-au gândit ca după 103 ani să nu mai existe în această ţară bărbaţi adevăraţi de stat! Să nu mai existe în această ţară caractere de oameni şi oameni care să aibă frică de Dumnezeu! Pentru că acum ne temem din ce în ce mai mult de virusuri şi de moarte. Păi, doar cei fără de credinţă au teamă de moarte!

Am venit din Alba Iulia să vă reamintesc, dacă mai este nevoie, dragii mei, că Alba Iulia vă aşteaptă cu inimile deschise. Alba Iulia vă aşteaptă cu gândul curat şi cu fapte frumoase.

Fiţi iarăşi ce aţi fost pentru ca înaintaşii noştri care au murit pentru acest deziderat să fie mândri de noi!

Vă aştept pe 1 decembrie la Alba Iulia, cu drag, în cealaltă capitală de suflet a românilor, fizic sau - cei care nu pot - măcar cu gândul şi cu inima.

Şi să nu uitaţi niciodată că dragostea de neam şi de ţară nu stă în câteva cuvinte dichisite de consilierii dumneavoastră pentru a putea fi expuse de la acest microfon!

Dragostea de neam şi de ţară trebuie să fie prezentă în fiecare zi, în fiecare minut în sufletele voastre şi să fie dovedită prin faptele noastre, ale tuturor!

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, popor român de pretutindeni! (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, îl invit la microfon pe domnul deputat Szabó Ödön.

Domnul Szabó Ödön:

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

La o jumătate de ani de la momentul Decembrie 1989, eveniment care a marcat recâştigarea libertăţii şi reluarea cursului democratic al ţării, în mai 1990, pe postul naţional de televiziune, Ion Raţiu, cu eleganţa şi înţelepciunea caracteristice, spunea: "Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine! Dacă eşti în stare să faci treaba asta atunci înseamnă că am început să învăţăm ce e democraţia".

În această perioadă a anilor '90, într-o nouă Constituţie au fost puse bazele noului stat postcomunist. Cei care atunci participau la viaţa publică aveau păreri, viziuni diferite asupra noii construcţii statale. Spre exemplu, o bună parte a reprezentanţilor partidelor istorice sperau şi doreau reinstaurarea monarhiei. Deşi decizia majorităţii nu le-a fost favorabilă, în România consacrându-se o republică semi-prezidenţială, monarhiştii au acceptat şi au respectat decizia, cu toate că în această formă de organizare statală nu şi-au regăsit valorile în care credeau.

O ţară când ridică la rang de zi naţională un moment din propria istorie în general caută marcarea câştigării independenţei, schimbării de regim sau desăvârşirea unui ideal de unitate. În toate aceste cazuri, înţelepţii naţiunii caută să înglobeze simţăminte pozitive comune tuturor cetăţenilor.

În Franţa, spre exemplu, Ziua Naţională este 14 iulie. Această dată are o dublă semnificaţie - aduce un omagiu succesului Revoluţiei din 1789, mai exact, momentului simbolic al cuceririi Bastiliei, şi, totodată, reprezintă unitatea, reconcilierea naţiunii prin evocarea momentului depunerii, rostirii jurământului de credinţă de către Ludovic al XVI-lea, în 1790, Sărbătoarea Federaţiei. Prin legea din 1880, care stabilea ziua de 14 iulie ca Zi Naţională a Franţei, legiuitorii Celei de-a Treia Republici Franceze au dorit să integreze atât republicanii, cât şi regaliştii în sărbătoarea naţiunii, în mod voit nefăcând referire, în textul legii, nici la anul 1789, nici la 1790.

În Germania, Ziua Naţională se serbează pe 3 octombrie, dată la care s-a desăvârşit reunificarea politică, legislativă, teritorială şi administrativă a ţării. Au existat voci, solicitări, idei ca ziua naţională să fie pe 9 noiembrie, care putea avea multiple semnificaţii, şi anume: Fondarea Republicii de la Weimar - 1918; Înăbuşirea primei lovituri de stat a lui Hitler şi chiar un moment istoric-simbol recent, cu încărcătură emoţională puternică, şi anume Căderea Zidului Berlinului.

Însă, din multe motive, printre care şi faptul că ziua coincidea şi cu pogromul evreilor, aşa-numita "Noapte de cristal", 1938, legiuitorii germani au ales ca zi naţională o zi mai neutră şi, din acest motiv, mai integrativă.

În Spania, o ţară cu o puternică diversitate a identităţilor regionale şi etnice, data zilei naţionale nu a fost căutată în momente de luptă dintre regiuni sau vecini, chiar dacă acestea au condus de fapt la unificarea ţării, şi în momentele schimbărilor de regim, ci a fost aleasă o zi a mândriei naţionale, Sărbătoarea Naţională a Spaniei sau Ziua Hispanismului, şi anume 12 octombrie, care aminteşte lumii şi spaniolilor de descoperirea în 1492 a Americii de către Cristofor Columb.

Doamnelor şi domnilor,

În decursul convieţuirii noastre milenare maghiaro-române au fost multe evenimente istorice în care ne-am regăsit de aceeaşi parte a baricadei, dar şi destule momente în care ne-am aflat pe poziţii adverse.

În Primul Război Mondial, la început ne-am avut aliaţi, iar finalul ne-a găsit ca adversari. La 1 Decembrie, la Alba Iulia, dumneavoastră decideaţi o creştere a teritoriului, populaţiei şi implicit realizarea unei poziţii dominante în noul stat creat, deci, lucruri pozitive. Pentru noi, aceste evenimente au însemnat pierderea tuturor acestora. Românii de la Alba Iulia erau conştienţi de acest lucru şi din acest motiv au încercat să îndulcească această pierdere prin oferirea unor garanţii pe care le considerau necesare, din propria experienţă, pentru păstrarea identităţii naţionale a unei comunităţi, în situaţia în care aceasta devenea fără voia sa o minoritate pe teritoriul natal.

În acest sens, Iuliu Maniu rostea în discursul său de la 1 Decembrie 1918 următoarele: "Noi, onorată Adunare Naţională, privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale un triumf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi, oprimatori, din asupriţi, asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea unirii cu Regatul României a întregii Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă şi alte neamuri, cu alte însuşiri şi alte tradiţii. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici fiinţa naţională a acestor neamuri. Noi nu voim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba şi credinţa în care vrea să trăiască, atât în viaţa lui particulară, cât şi în legătură cu viaţa de stat".

Au urmat lungi aplauze, ceea ce însemna o asumare de către toţi cei prezenţi a acestor deziderate, de altfel, regăsite mult mai larg şi mult mai concret în declaraţia finală adoptată.

Doamnelor şi domnilor,

Textul Declaraţiei de la Alba Iulia, la art. 3, înşiruie 6 principii fundamentale la alcătuirea Noului Stat Român.

Primul principiu, deci considerat a fi cel mai important, prevede: "Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc".

Doamnelor şi domnilor,

UDMR şi comunitatea maghiară şi-au dorit întotdeauna atitudini corecte, bazate pe respect reciproc, şi de cooperare cu majoritatea românească. În momentele de cumpănă am ales întotdeauna calea dialogului. În toţi aceşti ani de la Revoluţie, formaţiunea noastră şi-a demonstrat intenţia de colaborare totală cu toate forţele democratice din această ţară şi cu întreaga societate românească, pentru binele acestei ţări. Sunt din ce în ce mai puţini cei care contestă acest lucru.

Vă spunem din nou, clar şi răspicat, că greşesc cei care suspectează mereu în lupta maghiarilor din Transilvania pentru drepturile lor un scop ascuns şi planuri secrete. Acest tip de abordare este absolut incorect, denigrator, scopul şi rezultatul fiind îngreunarea gândirii, planificării şi implementării de acţiuni, soluţii comune şi privează de energie şi societatea română, nu doar cea maghiară.

În final, doresc să mai citez o dată memorabilele gânduri rostite de Ion Raţiu - "Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine! Dacă eşti în stare să faci treaba asta atunci înseamnă că am început să învăţăm ce e democraţia".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, îl invit la microfon pe domnul deputat Iulius Marian Firczak.

Domnul Iulius Marian Firczak:

Stimată doamnă vicepreşedinte,

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi reprezentanţi ai cultelor religioase,

Stimate domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

Stimaţi colegi,

Onorată asistenţă,

1 Decembrie are pentru poporul român o dublă semnificaţie.

La Alba Iulia, atunci, la 1 Decembrie 1918, s-a săvârşit Marea Unire. Anul de graţie 1918 începe însă cu un prim eveniment, în 27 martie, când Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu România. La 28 noiembrie, Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate Unirea cu România. La 2 septembrie, la New York, are loc Congresul românilor, cehilor, slovacilor, polonezilor, sârbilor, croaţilor şi rutenilor din Austro-Ungaria. Aici se cere autodeterminare pentru naţionalităţi şi disoluţia imperiului dualist. Totodată, românii din monarhie constituie, la data de 12 octombrie, Consiliul Naţional Român Central, în componenţa acestuia aflându-se 6 delegaţi din Partidul Naţional Român şi 6 delegaţi ai Partidului Social-Democrat din Ungaria, Secţia Română. Alexandru Vaida-Voevod, din însărcinarea Consiliului Naţional Român, anunţă în Parlamentul de la Budapesta, la 18 octombrie, dorinţa românilor la autodeterminare. În perioada 13-15 noiembrie, Consiliul negociază la Arad cu reprezentanţii Guvernului Ungariei. Cu această ocazie, Iuliu Maniu anunţă dorinţa românilor de separare şi proclamă necesitatea unirii Transilvaniei cu România. Consiliul Naţional anunţă convocarea Marii Adunări Naţionale pentru 1 decembrie, la Alba Iulia, se organizează alegeri pentru 600 de delegaţi, iar alţi 628 de delegaţi reprezintă diverse organizaţii sociale, profesionale, culturale şi religioase.

Marea Adunare Naţională, prezidată de Gheorghe Pop de Băseşti, votează în unanimitate Rezoluţia Unirii, citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. În textul acestui document, toate popoarele conlocuitoare, printre care, bineînţeles, şi rutenii, sunt menţionate ca parte a Marii Uniri. O delegaţie pleacă la Bucureşti şi este primită de Regele Ferdinand, care primeşte documentul.

Menţionez încă o dată, minorităţile naţionale sunt parte constitutivă a naţiunii române.

Cea de-a doua semnificaţie pentru ziua de 1 decembrie este conferită în anul 1990, când 1 Decembrie devine Ziua Naţională a României.

Noi credem în destinul fast al ţării noastre, în contextul apartenenţei României la structurile euro-atlantice.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, români! (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, urmează domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe.

Vă invit la cuvânt, domnule deputat.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Preafericirea Voastră, părinte Patriarh Daniel,

Preasfinţia Voastră, Arhiepiscop Aurel Percă,

Domnule rabin-şef Rafael Shaffer,

Domnule muftiu Yusuf Muurat,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Distinşi reprezentanţi ai Parlamentului României,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Distinşi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

Doamnelor şi domnilor,

Momentul 1 Decembrie 1918 este fundamental pentru ceea ce înseamnă dimensiunea modernităţii româneşti şi punctul de apogeu al proiectului naţional român.

În primul rând, ţin şi eu să omagiez personalitatea marelui Ion I.C. Brătianu, care s-a stins acum 94 de ani. El a fost pe undeva omul fundamental al acestei generaţii a idealului naţional, o generaţie care a cuprins liberali, conservatori, naţionalişti şi social-democraţi. O generaţie a idealului naţional în care şi-au găsit locul oameni cu origini diferite şi cu viziuni politice de-a dreptul diametral opuse.

Şi, tot evocând personalitatea lui Ionel Brătianu, nu pot să nu amintesc ceea ce povesteşte I.G. Duca, cum, întorcându-se de la dezbaterile păcii de la Paris, Ionel Brătianu, prim-ministrul Marii Uniri, confruntat cu numeroase contestări de natură populistă, să le spunem, a spus astfel: "Nu contează cine şi în ce fel aruncă cu pietre în mine, ci contează ceea ce scrie pe piatra mea de mormânt".

Iar pe piatra sa de mormânt a rămas drept prim-ministrul României Mari.

În momentul 1 Decembrie 1918 este foarte important să reliefăm rolul câtorva instituţii fundamentale - Monarhia, Coroana Română. Poate că niciodată nu am fi putut să ne unim dacă nu ar fi fost personalitatea Regelui Ferdinand Întregitorul, o personalitate de excepţie, un om care a avut intuiţia şi curajul în 1918 să readucă România în Primul Război Mondial, cu doar două zile înainte de Armistiţiul de la Compičgne, sfătuindu-se cu oameni precum: Barbu Ştirbey, Henri Mathias Berthelot, Ionel Brătianu şi cel care refuzase să semneze Tratatul Păcii de la Buftea-Bucureşti, care ar fi pus România într-o postură foarte dificilă în vederea negocierilor de pace.

Monarhia uneşte, monarhia nu dezbină.

De asemenea, Regina Maria, această bravă româncă de origine britanică, cea care s-a luptat cum nimeni nu a putut, în 1919, pentru recunoaşterea Marii Uniri, verişoara Regelui George al V-lea al Marii Britanii, o personalitate de excepţie, care a iubit România cum foarte puţini au putut face de-a lungul istoriei.

La 1 Decembrie 1918 au fost împreună Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma. Acolo au oficiat şi episcopul Miron Cristea şi episcopul, viitorul cardinal, Iuliu Hossu, unul dintre oamenii care vor suferi în închisorile comuniste.

Există o unitate în credinţă, o unitate care trece dincolo de diferenţele de cult, dincolo de diferenţele politice, iar acest lucru trebuie reliefat.

Nu întâmplător Proclamaţia Unirii a fost citită chiar de Iuliu Hossu.

La Alba Iulia, unde 1.228 de delegaţi, sub prezidiul veteranului Curentului Naţional Românesc din Transilvania, Gheorghe Pop de Băseşti, au votat Unirea cu Ţara în faţa unei adunări de 100.000 de români, pe Câmpul lui Horea, am regăsit şi o unitate politică.

Pentru că este fundamental, indiferent de partidul căruia îi aparţinem, indiferent de valorile pe care le reprezentăm, să înţelegem dimensiunea naţională a marilor obiective istorice ale României.

Au fost împreună membri ai Partidului Naţional Român, precum: Iuliu Maniu - pe undeva, organizatorul întregii desfăşurări care a putut să ducă la momentul 1 Decembrie 1918 -, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad, oameni care au reprezentat, iată, Partidul Naţional Român, alături de social-democraţi din Transilvania şi Banat, precum: Ion Flueraş, Iosif Jumanca sau Enea Grapini. Nu întâmplător, marii oameni de stat, Iuliu Maniu şi Ion Flueraş, un om de dreapta şi un om de stânga, îşi vor găsi sfârşitul în teribilul sistem carceral al regimului criminal comunist, unul la Sighetul Marmaţiei, celălalt la Gherla. Uniţi în Unire, uniţi şi în moartea de martiri pentru democraţie şi libertate.

Trebuie să nu uităm un aspect - actul Unirii este un act fundamental, un act deopotrivă politic, cât şi un act de conştiinţă naţională şi de asumare naţională.

Nu întâmplător, la Alba Iulia se statuează o serie de drepturi fundamentale care vor fi consfinţite şi prin Constituţia liberală din 1923.

La Alba Iulia se stabileşte regimul drepturilor minorităţilor naţionale, un drept fundamental, un drept constituţional.

La Alba Iulia se vorbeşte despre împroprietărirea extinsă a ţăranilor, despre drepturi sociale pentru muncitori, libertatea presei, libertatea cuvântului şi a proprietăţii.

Actul de la Alba Iulia este un act de naştere a naţiunii române moderne, mai presus de orice fel de alte dubii.

Nu trebuie să uităm nici rolul armatei române, rolul sutelor de mii de ostaşi români care s-au jertfit din 1916, de la trecerea Carpaţilor, până în 1919, când armata română, sub sceptrul Regelui Ferdinand I, în timpul Guvernului liberal al lui Ionel Brătianu, eliberează de sub comunism Budapesta şi împiedică diseminarea marxism-leninismului totalitar în Europa Centrală.

Tratativele de pace au scos în evidenţă personalităţi excepţionale, precum: Vintilă Brătianu, I.G. Duca, Alexandru Vaida-Voevod, Take Ionescu, Nicolae Titulescu şi mulţi alţi români, inclusiv personalităţi militare, pe care este bine să le enunţăm aici - generali, precum: Averescu, Prezan, Văitoianu, Coandă, Eremia Grigorescu ori Traian Moşoiu, personalităţi esenţiale pentru tot acest parcurs istoric al României.

1 Decembrie este actul fundamental al Unirii; ceea ce s-a statuat apoi în dreptul internaţional prin Tratatul de la Trianon a fost doar o consfinţire a acestui act de la 1 Decembrie.

Nimic nu s-ar fi putut întâmpla fără adeziunea naţională, publică şi populară a românilor din Transilvania la 1 Decembrie 1918.

Înainte de a încheia, doresc să amintesc cuvintele marelui Ionel Brătianu în momentul în care este primită la Bucureşti delegaţia românilor din Transilvania:

"De o mie de ani vă aşteptăm şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt clipe în viaţa unui neam când fericirea este atât de mare că răscumpără veacuri întregi de dureri. Bucuria noastră nu e bucuria unei singure generaţii, ea e sfânta cutremurare de fericire a întregului popor românesc, care de sute şi sute de ani a stat sub urgia soartei celei mai cumplite fără a pierde credinţa lui nestrămutată în această zi ce ne uneşte şi care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie".

În încheiere, să fim un neam unitar, să fim uniţi cu toţii, indiferent de originea noastră, indiferent de partidele cărora le aparţinem, indiferent de etnie, de religie sau de ocupaţie, cu toţii facem parte din naţiunea română!

Şi totodată să nu-i uităm pe fraţii noştri din Bucovina şi din Basarabia care au fost alături de noi la 1918 şi să credem în viitorul unei singure naţiuni române, unite şi puternice în Europa!

Trăiască 1 Decembrie! Trăiască România! (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircia Chelaru, din partea Grupurilor parlamentare AUR.

Domnul Mircia Chelaru:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Onorate Camere,

Eminenţele Voastre,

Distinse domnule preşedinte Constantinescu,

Şi dumneavoastră, domnilor reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

De la bun început vă mărturisesc că acest discurs nu se vrea doar o intervenţie de rutină aplicabilă unei ordini de zi, fie ea şi ceremonială.

Sunt în faţa Domniilor Voastre pentru a omagia memoria istorică.

Istoria popoarelor nu reprezintă doar viaţa lor bucolică şi nici nu consemnează bunele intenţii, uneori utopice, ale minţilor luminate.

Istoria lumii este tocmai istoria faptelor, a celor bune, care au înfrumuseţat fizionomia civilizaţiei noastre, sau a celor rele, care i-au lăsat cicatrici hidoase, ireparabile, uneori de-a dreptul reprobabile.

Aşa este şi istoria românilor.

Istoria scrisă aparţine, de regulă, acelora care au puterea şi îşi impun coercitiv propria voinţă. Acolo adevărul este totdeauna de partea învingătorului. Sau a celui care plăteşte mai bine scriitura!

Aşa se face că Istoria românilor, cu nesemnificative excepţii, a fost scrisă cu "adevăr" plămădit de cei care ne-au surclasat de multe ori prin puterea numărului, armelor sau banilor.

Mai nou, prin subversiune propagandistică şi manipulare mediatică.

Doar că românii au avut mereu simţul timpului istoric şi l-au convertit în constante identitare păstrate în vestigii lucrate, dar mai ales în tradiţia sa orală şi rezistenţă de înaltă spiritualitate.

Din păcate, insuficient, doamnelor şi domnilor, pentru lumea în care trăim! O eroare pe care am făcut-o şi care astăzi se resimte în resursa noastră de argumente şi întreţine în acelaşi timp patologia psihotică a unor inamici naturali.

Afirm toate acestea pentru a înţelege de ce este nevoie de o astfel de abordare. Mereu am lăsat pe alţii să o facă în numele nostru şi nu de puţine ori ni s-a oferit imaginea unei Românii desfigurate, stâlcite de anateme şi uri personale ale vrăjmaşilor, mai mult sau mai puţin declaraţi.

Aşadar, îndreptările trebuie făcute!

Consider că aici este locul să ni-l rememorăm pe supranumitul vremii sale "Apostol al Neamului", nimeni altul decât magnificul Nicolae Iorga, cu al său profetism de credinţă:

"Făcând parte dintr-un popor, înfăţişându-i viaţa, încălzindu-se astfel de toate silinţele şi credinţele cheltuite în cursul epocilor, mişcat de nesfârşitele suferinţe prin care a trebuit să treacă Neamul său pentru ca să ajungă până la ultima sa faţă, a prezentului, având în sufletul său răsunetul tuturor triumfurilor şi înfrângerilor câştigate şi suferite în timp de secole, istoricul e un bătrân prin experienţa Naţiei sale. Dacă nu-l întrebă alţii, el este dator să vorbească, ţinând la dispoziţia contimporanilor învăţături culese din vastul câmp al trecutului studiabil. Prin aceasta el nu iese din îndatoririle sale, ci le îndeplineşte până la capăt". "Nestrămutata mea credinţă - avea să spună istoricul - este că, într-o societate încă nefixată şi căzută prea repede din uşorul entuziasm al începuturilor în căutarea pătimaşă a mulţămirilor materiale ale vieţii, istoricul e dator a fi un animator neobosit al tradiţiei naţionale, un mărturisitor al unităţii Neamului peste hotarele sale politice şi de clasă, un predicator al solidarităţii de rasă şi un descoperitor de ideale spre care cel dintâiu trebuie să meargă, dând tineretului ce vine după noi exemplul cel bun".

Pentru românii aflaţi sub diferite stăpâniri străine, şi se ştiu bine care au fost acelea, cu excepţia celor prăbuşiţi care au cedat şi s-au convertit la regulile asimilării, istoria a fost ca o cămaşă de forţă din care doar moartea pe roată sau groapa comună i-a făcut scăpaţi.

Istoria românilor din vintrele Vechii Dacii căzute sub stăpânirile trecute stă sub semnul terorii şi al sălbăticiei.

În loc de libertate au avut doar împilare.

În loc de drepturi omeneşti, doar tratamente bestiale.

În loc de civilizaţie, doar discriminare!

Toată memoria colectivă surprinsă de harul istoricului, cuprinsă de acurateţea lucidei decantări îşi recapătă amploarea şi actualitatea, mai ales acum, când armate întregi de delatori şi propagandişti ai negaţionismului se reped asupra legitimităţii Statului Naţional Român.

Se cunoaşte în Europa, oarecum complice şi ea, că nicio politică de deznaţionalizare n-a fost atât de aprigă ca aceea susţinută de secole de către imperiile ce ne-au obidit. Priviţi în jurul nostru - jocul continuă...

Referindu-se la demersurile de istorie alternativă, a se citi falsă, din cauza intereselor politice din spatele unei asemenea maculaturi, istoricul Ioan-Aurel Pop, pe atunci rector al Universităţii Babeş-Bolyai, astăzi preşedintele Academiei Române, constata cu amărăciune - şi îmi permit, dragii mei, să îl citez cu respect: "Pe acest fundal trist, pregătit de unii dintre noi înşine, este foarte uşor ca anumiţi factori din afară să combată unitatea românească, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a românilor ca popor şi ca naţiune".

Şi uite aşa, încetul cu încetul, mai nou, pas cu pas, statul român a devenit un orfelinat al românilor abandonaţi! Mai mereu în echilibristică politică, politichia de Dâmboviţa a fost jucată în picioare, pe ritm de dansuri diferite sau, mai nou, de falanstere politice care nu ne aparţin.

Ştiu că abuzul de putere se pedepseşte de Codul penal, dar mai ştiu că ar trebui să fie pedepsit şi abuzul de nepricepere, ca să nu-i spun altfel, pentru cei care devin fără voia lor sursă activă a trădării intereselor neamului românesc.

Domnilor şi doamnelor,

Distinşi membri ai Parlamentului României,

Cele rostite până acum nu sunt doar o recuperare a memoriei imediate rătăcite prin hăţişurile bagabonţelilor zilnic mediatizate, ci şi un rechizitoriu sever al antiromânismului bine exersat, al mentalităţilor izolaţioniste practicate de politruci băştinaşi, prin care îşi conservă privilegiile câştigate în cârdăşie cu cei neaoşi, mult prea xenofili. Banul şi puterea lui nu au diferenţe politice, etnice sau confesionale! Iar numărul exemplelor de ieri sau de astăzi este zguduitor.

Te întrebi, cum de mai existăm?!

Cred cu străşnicie că aceste gânduri pot fi în acelaşi timp şi un îndreptar pentru micii "întreprinzători" de românism! Să înţeleagă de ce anume trebuie să se ferească pentru a nu mai fi cobaii de serviciu ai defectorilor de neam.

Pentru că nu putem să înţelegem prezentul continuu fără a intra afectiv în starea de jenă pentru ceea ce lăsăm să ne dezonoreze.

Demersul nostru se înscrie în marea bătălie pentru apărarea identităţii noastre. A libertăţii noastre. A existenţei noastre. Pentru salvgardarea ultimelor resurse de ripostă fermă contra mistificărilor şi sluţirilor de adevăr.

Demersul nostru naţional nu este o provocare la conflictualitate, cum se vor grăbi unii să-l eticheteze foarte repede, ci tocmai o chemare la vigilenţă inteligentă pentru a nu mai permite însămânţarea urii între oamenii pământeni şi oricare dintre etnicii conlocuitori ai patriei noastre comune!

Dar - dar - negarea României ca stat naţional suveran şi invocarea altor forme de organizare prohibite Constituţiei noastre sau, mai nou, începerea demersurilor generale pentru denunţarea Tratatului de la Trianon sunt acţiuni de neiertat contra existenţei naţionale a românilor. Or, doamnelor şi domnilor, cu asemenea teme nu este loc de ascultare şi nici urmă de îngăduinţă.

Din aceste considerente, de la această înaltă tribună a naţiunii, fraţi români, vă cer să apăraţi Trianonul!

La 1 Decembrie 1918 pântecele fertil al istoriei a născut pe vatra neamului, după secole de travaliu dureros, Statul Naţional Unitar Român. Operă a noii ordini mondiale post-imperii, statul românilor a înfiat toţi fiii pământului său sub dreaptă şi nobilă rânduială regală românească.

Şi pentru că a fost o naştere în timpul istoric, şi nu în maternitatea improvizată a unor cancelarii, a avut drept naşi chiar pe cei trei magi de la Apus - Willson, Lloyd şi Clemenceau, care au semnat certificatul de naştere 2 ani mai târziu, la 4 iunie 1920.

Iată-ne, aşadar, dragii mei, certificaţi sub semnul victoriei!

Sub acest certificat de naştere s-au regăsit şi fraţii noştri gemeni de atunci, Cehoslovacia şi Iugoslavia. Chiar şi după Pacea din 1947, rigorile Trianonului au rămas aceleaşi, cu excepţia unei nedreptăţi răsăritene adusă românilor, făcută de însuşi puternicul "eliberator"... ocupant!

Ei bine, dar odată cu Căderea Zidului Berlinului a început şi revanşa perdanţilor celor două războaie mondiale. Au fost asasinaţi fraţii noştri gemeni, doamnelor şi domnilor, Cehoslovacia şi Iugoslavia. România a rămas singura supravieţuitoare, cum spun unii. Revanşarzii încearcă să ne desfiinţeze certificatul de naştere. Îl neagă pe toate căile şi mijloacele manipulatorii ale unei lumi amnezice şi superficiale. Pentru a ne desfiinţa ca stat naţional, unii îşi neagă până şi propriul statut european.

Se riscă totul pe cartea insolvenţei istorice.

Negaţionismul iredentist de pretutindeni are o ţintă fixă - România.

Iar stataliştii noştri se întrec în argumente filosofice şi invocă principii abile! În loc să apere istoria şi demnitatea noastră de impostură şi ură.

Dragii mei compatrioţi,

Către cei de afară,

Către toată suflarea românească,

Tot mai adesea se aude strigătul răstit al românilor de dincolo de Carpaţi către cei care practică autismul politic la Bucureşti.

Dar şi ropotul de furie al acelora care au în neamul lor sute de mii de suflete moldo-vlahe pierite sub ordinul "Treceţi, batalioane române, Carpaţii!" sau "Prutul despărţitor" pentru ca umbra secolelor de umilinţe să fie împrăştiată din sufletele fraţilor de pretutindeni.

Rostesc aceste cuvinte cu gândul la timpul care vine. Mâine, ziua de azi va fi trecut. Iar de nu vom şti să ne făurim demnitatea posterităţii încă din timpul vieţii noastre, nu vom merita să intrăm în veşnicia amintirilor urmaşilor noştri.

Acest moment aniversar este un semn al prezentului că nu i-am uitat pe cei jertfiţi dintre noi şi nu vom lăsa ca uitarea sau indiferenţa să se transforme în mormântul existenţei noastre viitoare.

Aşa am fost şi aşa vom rămâne - o ţară, un popor, o credinţă!

"Suntem români şi punctum!"

Trăiască naţia! (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumim!

O invit la microfon, din partea deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi, pe doamna senator Diana Iovanovici-Şoşoacă, iar lista vorbitorilor se va închide după alocuţiunea Domniei Sale.

Vă rog.

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Vă mulţumesc.

Onorat auditoriu,

Cuvintele sunt insuficiente pentru a reda dragostea de ţară şi de popor. Sunt egale cu zero atunci când se discută despre unitate şi despre împărţirea poporului român între vaccinaţi şi nevaccinaţi, de către cei care au făcut posibilă această segregare.

Suntem ţara cu cea mai mare migraţie pe timp de pace.

Suntem ţara care are cei mai mulţi copii născuţi în afara graniţelor ţării! Acest lucru trebuie să înceteze!

România trebuie să aibă o conducere cu dragoste de ţară şi respect şi iubire faţă de popor!

Românii trebuie să înveţe să fie uniţi, iar politicienii să înveţe să deservească poporul, chiar cu preţul vieţii lor, şi să înveţe lecţia smereniei!

România are o şansă doar dacă poporul şi biserica, sufletul lui Hristos, se vor uni într-un tot unitar, aşa cum au făcut-o de milenii, aducându-şi românii de peste graniţă acasă!

Doresc să aduc un pios omagiu celor care au luptat pentru reîntregirea neamului românesc, pentru păstrarea şi prezervarea limbii române, pentru unitatea poporului român, popor primordial, astfel cum au dovedit ultimele cercetări ştiinţifice ale marilor universităţi la nivel mondial - cei care au fost strămoşii noştri, pelasgo-traco-geto-dacii.

Este momentul revoluţiei conştiinţei naţionale!

Un mare revoluţionar român, plecat de curând dintre noi, într-o tăcere dureroasă, marele revoluţionar şi scriitor, Claudiu Iordache - Dumnezeu să-l odihnească în pace! -, spunea anul trecut, la 1 decembrie 2020: "Un român fără România nu este român! (...) Este momentul să ne apărăm ţara! Altfel România va pieri sub ochii noştri! România viitoare va fi liberă ori nu va mai fi deloc. Alegeţi! Dumnezeu vă priveşte!".

Şi pentru că celebrăm Ziua României şi discutăm despre patriotism şi naţionalism, nu pot să nu citez pe marele nostru, magistralul nostru poet universal, Mihai Eminescu, care, în discursul cu ocazia Primului Congres al Studenţilor Români de la Putna, din 25 mai 1871, spunea: "Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decât păstrând drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice, astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremurilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!

Suntem români şi punctum!

...Nu e permis nimănui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună".

Şi, în final, aş dori să recit din marele nostru poet patriot, Mihai Eminescu, ucis mişeleşte pentru că lupta pentru unitatea românilor şi a valorilor româneşti, ultima strofă din poezia "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie":

"Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Vă mulţumesc, doamnă senator.

Doamnelor şi domnilor,

Mulţumindu-vă pentru participarea la această şedinţă festivă, vă rog să îmi permiteţi să declar închisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

O zi plăcută!

Şedinţa s-a încheiat la ora 15.17.