Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 3, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 3, 2022

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 14.09.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi doamna Alina-Ştefania Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Ion Mocioalcă, secretar al Senatului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi, am rugămintea să vă ocupaţi locurile în bănci să putem începe şedinţa comună.

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 465 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 402.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Am rugămintea să vă pregătiţi cartelele pentru că voi supune la vot ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi.

Stimaţi colegi, să înceapă votul.

Vot, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Cu 254 de colegi care şi-au introdus cartelele din care: 227 voturi pentru, unul contra, 4 abţineri, ordinea de zi a fost aprobată.

Stimaţi colegi, de asemenea, vă supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Să înceapă votul! Vot, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Ne-am mai înmulţit:

311 prezenţi: 299 de voturi pentru, 4 contra, 3 abţineri, 5 colegi nu votează, programul de lucru a fost aprobat.

Domnul Rusu, bănuiesc că doriţi o intervenţie, doar că am rugămintea... Bănuiesc ce vreţi să spuneţi. Să faceţi acest anunţ în Camera de care aparţineţi, şi anume la prima şedinţă a Camerei Deputaţilor, adică mâine dimineaţă. Procedural se face la Camera Deputaţilor, nu în plenul comun.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Informare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, cu privire la aprobarea, pentru anul 2022, a forţelor şi mijloacelor Armatei României şi ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziţie în vederea participării la misiuni în afara teritoriului naţional.

Stimaţi colegi,

La primul punct al ordinii de zi este înscrisă Informarea din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, cu privire la aprobarea, pentru anul 2022, a forţelor şi mijloacelor Armatei României şi ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziţie în vederea participării la misiuni în afara teritoriului naţional.

Informarea Preşedintelui a fost afişată pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Luăm act, aşadar, de informarea Preşedintelui României.

Video in format Flash/IOS Informare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, cu privire la aprobarea intrării, staţionării şi operării Batalionului Stryker al SUA în România, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate posturii de descurajare şi apărare a NATO.

La punctul 2, de asemenea, Informare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, cu privire la aprobarea intrării, staţionării şi operării Batalionului Stryker al SUA în România, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate posturii de descurajare şi apărare a NATO.

Informarea Preşedintelui României a fost afişată pe paginile de internet ale celor două Camere.

Luăm act de informarea Preşedintelui.

Video in format Flash/IOS Informare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, cu privire la aprobarea, ca urmare a solicitărilor transmise de NATO, a dislocării unor forţe armate străine în România, precum şi intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului F-35 al SUA.

Stimaţi colegi,

Trecem la punctul 3 al ordinii de zi, Informare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, cu privire la aprobarea, ca urmare a solicitărilor transmise de NATO, a dislocării unor forţe armate străine în România, precum şi intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului F-35 al SUA în România.

De asemenea, informarea Preşedintelui a fost afişată pe paginile de internet ale celor două Camere.

Luăm act de informarea Preşedintelui.

Video in format Flash/IOS Raportul de activitate pe anul 2020 al Consiliului Legislativ.

La punctul 4 al ordinii de zi avem înscris Raportul de activitate al Consiliului Legislativ pe anul 2020.

Raportul comun al Comisiilor juridice din Camera Deputaţilor şi Senat.

Raportul de activitate şi raportul comun al comisiilor au fost distribuite şi afişate.

Am rugămintea să-mi semnalizeze cine, din cele două comisii comune, prezintă raportul.

Stimaţi colegi,

Comisiile juridice reunite... Vă rog, pentru raport. Consiliul Legislativ.

Doamna Vicol, haideţi, vă rog.

Doamna preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, reunite în şedinţa comună din data de 25 octombrie 2021, au fost sesizate cu raportul de activitate pe anul 2020 al Consiliului Legislativ şi au hotărât să-l transmită Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor şi Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat pentru dezbatere şi întocmirea unui raport comun.

În conformitate cu prevederile art.11 lit.d) şi art.12 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cele două comisii s-au întrunit în şedinţă comună în ziua de 1 martie 2022 în vederea dezbaterii şi aprobării raportului comun asupra raportului de activitate pe anul 2020 al Consiliului Legislativ.

Faţă de cele prezentate, membrii celor două comisii juridice - reunite în şedinţă comună cu prezenţă fizică şi online - au hotărât, cu majoritate de voturi ale celor prezenţi, să supună spre dezbatere şi aprobare Camerelor reunite ale Parlamentului României, în conformitate cu prevederile art.13 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, raportul comun favorabil privind raportul de activitate pe anul 2020 al Consiliului Legislativ.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.15/2021 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.1/2008 privind constituirea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Conform procedurilor mari de prezentare a dumneavoastră...

Şi trecem la punctul 5 al ordinii de zi, Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.15/2021 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.1/2008 privind constituirea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat pe paginile de internet.

Începem dezbaterea pe articole a Proiectului de hotărâre.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii... Nu.

Adoptat.

La preambul? Nu.

Adoptat.

La articolul unic? Nu.

Adoptat.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele pentru că vom supune proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Să înceapă votul.

Vot, vă rog!

Video in format Flash/IOS  

Cu 305 voturi pentru, 10 contra, 5 abţineri, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.11/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

La punctul 6 avem înscris Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.11/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat.

Începem dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului există obiecţii... Nu.

Adoptat.

La preambul? Nu.

Adoptat.

La articolul unic? Nu.

Adoptat.

Domnule Grosaru, doreaţi să luaţi cuvântul? Grijă la degete.

Am încheiat dezbaterile.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Supun votului Proiectul de hotărâre în ansamblu.

Vot, vă rog!

Video in format Flash/IOS  

Cu 329 de voturi pentru, 13 contra, 3 abţineri, dintre cei 351 de colegi prezenţi, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.14/2021 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989.

La punctul 7 avem Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.14/2021 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat.

Începem dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului sunt obiecţii... Nu.

Adoptat.

La preambul? Nu.

Adoptat.

La articolul unic? Nu.

Adoptat.

Dezbaterile au fost încheiate.

Vă supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblu.

Vot, vă rog!

Video in format Flash/IOS  

Cu 347 de voturi pentru, 9 contra, 4 abţineri, 5 colegi nu votează, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.12/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Punctul 8, Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.12/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Proiectul a fost distribuit şi afişat.

Începem dezbaterile.

Dacă la titlul proiectului sunt obiecţii... Nu.

Adoptat.

La preambul? Nu.

Adoptat.

La articolul unic? Nu.

Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Vă supun votului dumneavoastră proiectul în ansamblu.

Vot, vă rog!

Video in format Flash/IOS  

Hotărârea a fost adoptată cu 349 de voturi pentru, 14 contra, o abţinere şi 2 colegi nu votează.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.27/2021 privind constituirea Grupului PRO-America.

La punctul 9 avem înscris Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.27/2021 privind constituirea Grupului PRO-America.

Proiectul a fost distribuit şi afişat.

Începem dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii... Nu.

Adoptat.

La preambul? Nu.

Adoptat.

La articolul unic? Nu.

Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Vă supun votului dumneavoastră Proiectul de hotărâre în ansamblu.

Vot, vă rog!

Video in format Flash/IOS  

Cu 347 de voturi pentru, 13 contra, 3 abţineri, un coleg nu votează, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.25/2021 privind constituirea grupurilor parlamentare de prietenie.

10. Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.25/2021 privind constituirea grupurilor parlamentare de prietenie.

Proiectul a fost distribuit şi afişat pe cele două pagini de internet.

Stimaţi colegi,

Acest proiect de hotărâre vizează modificări în componenţa nominală a Grupurilor parlamentare de prietenie cu Australia, Republica Federală Germania, Republica Libaneză, Regatul Arabiei Saudite, Republica Indonezia, precum şi desfiinţarea Grupului parlamentar de prietenie cu Federaţia Rusă şi a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Belarus.

Începem dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă la titlu sunt obiecţii. Nu.

Adoptat.

La preambul? Nu.

Adoptat.

La articolul unic? Nu.

Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Vă supun votului dumneavoastră proiectul în ansamblul său.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS  

Cu 356 de voturi pentru, 5 contra, 3 abţineri, 3 colegi nu votează, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind vacantarea unei funcţii de membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

La punctul 11 avem Proiectul de hotărâre privind vacantarea unei funcţii de membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

În şedinţa Birourilor permanente ale celor două Camere din data de vineri, 29 aprilie 2022, a fost prezentată demisia domnului Stănescu Alexandru din calitatea de membru în Comitetul de reglementare al ANRE.

Luăm, aşadar, act de această demisie.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat pe paginile de internet.

Începem dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă la titlul proiectului există obiecţii. Nu.

Adoptat.

La preambul? Nu.

Adoptat.

La articolul unic? Nu.

Adoptat.

Vă supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS  

Cu 372 de voturi pentru, unul contra, două abţineri, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind constituirea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.

12. Proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat.

Vă informez că mai avem de primit propuneri privind componenţa nominală, iar pe cei care nu au făcut aceste propuneri în cadrul şedinţei de Birou permanent reunit sau nu au depus, îi invit să facă propuneri.

În regulă. Trecem la dezbateri pe articole şi anexă.

Dacă la titlu există obiecţii. Nu sunt.

Adoptat.

La preambul?

Adoptat.

La articolul unic? Nu.

Adoptat.

La art.2? Nu.

Adoptat.

La art.3?

Adoptat.

4?

Adoptat.

La art.5?

Adoptat.

Anexa cu componenţa nominală va fi completată...

Vă rog, domnule Moşteanu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Mulţumesc.

O intervenţie scurtă, la dezbateri, pe acest punct.

USR va vota înfiinţarea acestei comisii.

În Biroul permanent de astăzi... în Birourile permanente reunite ne-am abţinut pentru că primisem hotărârea cu câteva minute înainte de începerea şedinţei.

USR susţine un control civil, corect al serviciilor. Cred că această comisie ar putea ajuta ca, în sfârşit, după atâţia ani, să avem un control real al serviciilor de apărare şi să nu mai vedem că non-civilii îi controlează pe civili.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Menţionez că anexa cuprinzând componenţa nominală va fi completată după ce toate grupurile vor face propuneri.

Dacă nu mai sunt obiecţii, adoptat.

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot.

Proiectul de hotărâre în ansamblul său, vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Cu 347 de voturi pentru, 15 contra, 3 abţineri, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol (JPSG).

13. Proiectul de hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol (JPSG).

Proiectul a fost distribuit şi afişat.

De asemenea, stimaţi colegi, vă reamintesc că mai avem de primit propuneri privind componenţa nominală, dar vom proceda ca şi la precedentul.

Dacă la titlul proiectului există obiecţii. Nu.

Adoptat.

La art.1? Nu sunt obiecţii.

Adoptat.

Art.2? Nu.

Adoptat.

La art.3?

Adoptat.

La art.4?

(Intervenţie neinteligibilă a doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă.)

Doamna senator, ştiţi, cu toţii avem o cartelă şi doar aşa vă puteţi semnaliza prezenţa.

(Intervenţie neinteligibilă a doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă. Rumoare, discuţii.)

Vă rog, doamna senator.

(Intervenţie neinteligibilă a doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă.)

Să ştiţi că pe parcurs aţi apărut. La mine apare, stimată doamnă.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Vă mulţumesc foarte mult.

Nu vi se pare că avem prea multe comisii?

Şi aş dori să vă întreb, procedural, la primele trei puncte nu avem dreptul să ne exprimăm punctul de vedere cu privire la informarea domnului preşedinte Klaus Iohannis, că, raportat la informările dânsului, noi de astăzi suntem în război? Ce înseamnă să primim pe teritoriul României departamentele... detaşamentele Statelor Unite ale Americii, Stryker şi F-35?

Mai mult, informarea către Senat a fost făcută de către Preşedinţia României pe 7 februarie şi înregistrarea la Senat are două date: una antedatată - 3 februarie 2022, şi a doua, 8 februarie 2022, deşi de la Preşedinţie a plecat pe data de 7 februarie.

Vă anunţăm că noi, parlamentarii: senator Diana Iovanovici-Şoşoacă, deputat Dumitru Coarnă, deputat Mihai Lasca, deputat Francisc Tobă, deputat Rusu Daniel-Gheorghe şi deputat Ciubuc Ciprian, am formulat scrisoare deschisă către toate instituţiile statului român, SRI şi SIE, precum şi către ambasade, prin care anunţăm clar că: "Noi, parlamentarii români semnatari ai prezentei, reiterăm dorinţa noastră, ca expresie a dorinţei populare, de a face toate demersurile diplomatice de a începe negocierile în vederea încetării ostilităţilor.

Cerem, în mod expres, Preşedintelui României şi Guvernului României să facă toate demersurile pentru a se reduce intensitatea conflictului şi găsirea unei soluţii de lungă durată."

Odată ce acceptăm să trimitem muniţie de război în Ucraina - nici Ucraina, nici Federaţia Rusă nu sunt membre NATO şi membre ale Uniunii Europene -, ne constituim în parte beligerantă. Iar poporul român vă spune foarte clar, Parlamentului României: nu îndrăzniţi să băgaţi România în război! La fel, acelaşi mesaj către Preşedintele României şi către Ambasada Statelor Unite ale Americii. Dacă doreşte război direct cu Federaţia Rusă, n-au decât să se împuşte cât vor, să-şi trimită câte rachete vor! Însă, de aici, de la Parlamentul României, vă spunem tuturor: "Pe aici nu se trece!" (Rumoare, râsete.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimată colegă,

Nu ştiu cum este acustica sălii Senatului, dar să ştiţi că noi aici ne auzim foarte bine şi cu o altă tonalitate puţin mai joasă.

 
   

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală):

Să audă şi Statele Unite!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc din suflet pentru eleganţă.

Eram la art.5.

Adoptat.

Art.6?

Adoptat.

Anexa cuprinzând componenţa nominală va fi completată.

Am încheiat dezbaterile.

Vă supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Cu 348 de voturi pentru, 17 contra, o abţinere, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Numirea unui consilier de conturi al Curţii de Conturi.

Trecem la punctul 14 al ordinii de zi, numirea unui consilier de conturi al Curţii de Conturi.

Raportul comun al Comisiilor de buget ale celor două Camere a fost distribuit.

Potrivit art.46 şi art.47 din Legea nr.94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comună a Comisiilor permanente pentru buget din Cameră şi Senat şi, înainte de a începe să-şi exercite mandatul, depun, în faţa preşedinţilor celor două Camere, jurământul prevăzut de lege.

Posturile de consilieri de conturi devenite vacante pot fi ocupate doar pentru perioada rămasă până la expirarea mandatului celui a cărui activitate a încetat.

În şedinţa de astăzi urmează să efectuăm numirea unui consilier de conturi pentru restul mandatului început prin Hotărârea Parlamentului nr.94/2017.

Comisia pentru buget, unul din cei doi preşedinţi, pentru prezentarea raportului comun.

Domnule Huţucă, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport comun cu privire la audierea candidaţilor pentru funcţia de consilier de conturi la Curtea de Conturi.

În şedinţa comună din 8 februarie 2022, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit declanşarea procedurilor pentru numirea unui consilier de conturi pentru restul de mandat început în anul 2017.

În conformitate cu prevederile art.8, art.46 alin.(6) şi art.47 alin.(2) din Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia de buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, întrunite în şedinţă comună, cu prezenţă fizică şi on-line, la data de 22 februarie 2022, au procedat la audierea candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţiei de consilier de conturi, vacantă ca urmare a decesului domnului Gherasim Vasile, pentru restul de mandat început prin Hotărârea Parlamentului nr.94/2017.

Comisiile reunite au verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.47 alin.(2) din Legea nr.94/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi au efectuat selecţia candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţiei de consilier de conturi.

Candidaţii audiaţi au făcut o prezentare a activităţii şi competenţelor lor profesionale şi au răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiilor de specialitate.

Înainte de începerea audierii, membrii celor două comisii au aprobat, cu majoritate de voturi, procedura de lucru, respectiv exprimarea votului prin intermediului platformei WhatsApp, prezentarea candidaţilor în ordine alfabetică şi timpul alocat pentru susţinerea candidaturii.

În urma audierii, comisiile reunite au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Parlamentului numirea doamnei Călugăreanu Mirela pentru ocuparea funcţiei de consilier de conturi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Potrivit art.100 din Regulamentul activităţilor comune, votul este secret şi se exprimă prin buletine de vot.

Buletinul de vot va fi completat cu propunerea din raportul ce tocmai a fost citit. Pentru a fi aprobată propunerea, este necesar votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Am finalizat dezbaterile asupra acestui punct şi vă anunţ că urmează exercitarea votului secret cu buletine de vot pentru numirea unui consilier de conturi al Curţii de Conturi.

Fiecare deputat şi senator va primi de la chestori un buletin de vot.

Şi vă reamintesc semnificaţia modalităţii de vot în cazul votului secret cu buletine de vot: deputatul şi senatorul votează "pentru" numire lăsând neatinse numele şi prenumele persoanei propuse şi votează "contra" numirii tăind numele persoanei propuse.

Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control şi cele pe care numărul candidaţilor ale căror nume nu au fost tăiate depăşeşte numărul funcţiilor pentru care se face alegerea.

Cu aceste precizări, urmează exprimarea votului şi, în şedinţa de astăzi, vom începe votul cu reprezentanţii Senatului. Aşadar, invit chestorii Senatului să ocupe locurile rezervate pentru înmânarea buletinelor de vot. (Discuţii.)

Invit un membru secretar al Senatului pentru apelul nominal de la Senat.

Am onoarea să-l invit la microfon pe domnul Ion Mocioalcă, secretar al Senatului, pentru apelul nominal.

Rog chestorii din partea Senatului să-şi ocupe locul, ca să putem fi operativi.

Domnule Attila, vă rog.

Domnule Mocioalcă, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O să începem cu domnii miniştri senatori.

Domnul premier Ciucă Nicolae-Ionel
Domnul Cadariu Constantin-Daniel
Domnul Cîmpeanu Sorin Mihai
Domnul Cseke Attila-Zoltan
Domnul Dîncu Vasile
Doamna Gabriela Firea
Domnul Lucian Romaşcanu
Şi domnul Tánczos Barna
Achiţei Vasile-Cristian
Aelenei Evdochia (Discuţii.)
Am trecut-o prezentă.
Roberta Anastase
Monica Anisie

 
   

Doamna Monica-Cristina Anisie (din sală):

Prezentă, am şi dat buletinul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Antal István
Azamfirei Leonard
Badea Viorel-Riceard
Banu Claudia (Discuţii.)
Berea Cristinel
Bica Dănuţ
Bîca Iulian
Boancă Rodica
Bob Virgil
Bodea Marius
Bodog Florin

 
   

Domnul Florian-Dorel Bodog (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Bordei Cristian
Bourceanu Septimiu... Bourceanu Septimiu...
Cristina Breahnă
Bumb Sorin
Busuioc Andrei... Busuioc Andrei...

 
   

Domnul Andrei Busuioc (din sală):

Aici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Robert Cazanciuc... Robert Cazanciuc...

Cătană Gheorghe
Cernic Sebastian

 
   

Domnul Sebastian Cernic (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Chirteş Ioan... Chirteş Ioan...

Cionoiu Nicuşor
Cioromelea Valentin
Cîţu Florin
Titus Corlăţean
Cosma Daniel... Cosma Daniel...
Costea Adrian... Costea Adrian...
Creţu Gabriela
Cristescu Ionuţ
Ioan Cristina
Császár Károly Zsolt
Attila Cseke
Cuc Alexandru
Darău Ambrozie
Dăneasă Mircea... Dăneasă Mircea...
Deneş Ioan

 
   

Domnul Ioan Deneş (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Dinică Silvia
Vasile Dîncu
Dogariu Eugen
Anca Dragu
Marius Dunca

 
   

Domnul Marius-Alexandru Dunca (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Fejér László... Fejér László...
Fenechiu Daniel
Gabriela Firea
Stela Firu... Stela Firu...
Florean Ovidiu
Laura Moagher
Genoiu Mihai
Laura Georgescu
Ghica Cristian
Alina Gorghiu
Guran Virgil
Hangan Andrei... Hangan Andrei...
Hatos Adrian... Hatos Adrian...
Humelnicu Marius
Ioan Raluca-Gabriela... Ioan Raluca-Gabriela...
Iordache Ion
Diana Şoşoacă
Dan Ivan

 
   

Domnul Dan Ivan (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Kovács Irina... Kovács Irina - prezentă
Sorin Lavric - prezent
László Attila... László Attila - absent

Din sală: Prezent. Este.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Mateescu Sorin

Din sală: Deci Iordache este, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Bogdan Matei
Matieş Călin
Mazilu Lucian
Mihai Alfred

 
   

Domnul Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Mihail Radu
Mircescu Narcis
Mirea Siminica
Mîndruţă Gheorghiţă
Muntean Lucica... Muntean Lucica...
Mureşan Claudiu
Mutu Gabriel
Nazare Alexandru
Neagu Ionuţ
Neagu Nicolae
Negoi Eugen... Negoi Eugen...
Niculescu-Ţâgârlaş
Novák Csaba... Novák Csaba...

Din sală: Este, este, e acolo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Radu Oprea
Aurel Oprinoiu
Oros Nechita
Cipi Pandea
Nicoleta Pauliuc
Ştefan Pălărie

 
   

Domnul Ştefan Pălărie (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Toma Petcu (Discuţii.)

Din sală: Neagu a votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Pistru Eugen
Eugen Pîrvulescu
Popa Maricel
Popescu Ion-Dragoş
Postică Andrei... Postică Andrei...
Potecă Vasilică... Potecă Vasilică...
Poteraş Cosmin (Discuţii.)
Neluţu Prioteasa
Pufu Vlad-Mircea
Puiu Ovidiu

Din sală: Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Bianca Purcărin
Răducanu Sebastian
Resmeriţă Cornel... Resmeriţă Cornel...
Lucian Romaşcanu
Rotaru Ion

Din sală: Este.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Rujan Cristinel
Liliana Sbîrnea
George Scarlat... George Scarlat...
Laura Scântei
Spătaru Elena

Din sală: Era prezentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Spătaru Elena
Stan Ioan
Paul Stănescu
Cristina Stocheci
Adrian Streinu Cercel
Stroe Felix
Tánczos Barna
Claudiu Târziu - prezent
Angel Tîlvăr - prezent
Toanchină Marius - prezent
Trifan Raoul-Adrian... Trifan Raoul-Adrian...
Trufin Lucian
Turos Lóránd
Eugen Ţapu Nazare
Marcel Vela
Mihai Veştea
Vicol Costel

 
   

Domnul Costel Vicol (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Vlad Sergiu
Sorin Vlaşin
Liviu Voiculescu
Daniel Zamfir
Şi Robert Zob

Strig din nou absenţii.

Cătană Gheorghe Adrian

Din sală: Nu e. Absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Costea Adrian

Cseke Attila
Dăneasă Mircea
Vasile Dîncu
Gabi Firea
Stela Firu

 
   

Domnul Gheorghe Adrian Cătană (din sală):

Am votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Cine eşti?

 
   

Domnul Gheorghe Adrian Cătană (din sală):

Cătană.

 
   

Domnul Mihail Veştea (din sală):

Şi Veştea Mihail?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

Eşti prezent. (Discuţii.)

Eşti, eşti, eşti. Eşti prezent. Prezent.

Firu Stela

Florean Ovidiu... (Discuţii.)

Hai că te-am pus prezent.

Ioan Raluca
Cristi Resmeriţă
Lucian Romaşcanu
Potecă Vasile... Potecă Vasile...
Spătaru Elena
Tánczos Barna
Şi Trifan Raoul... Trifan Raoul - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Mocioalcă.

Am rugămintea la cei doi chestori ai Camerei Deputaţilor să preia ştafeta.

Îl rog, de asemenea, pe domnul secretar Ovidiu Ganţ să se pregătească pentru apelul nominal.

Le mulţumim senatorilor pentru prezenţă. Îi mai rugăm să rămână alături de noi.

Începe votul de la Camera Deputaţilor.

Domnule Mitică Mărgărit şi domnule Tuţă, vă rog. (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Gata?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Ganţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Bun. Începem cu membrii Cabinetului, domnii miniştri:

Sorin Grindeanu - absent
Hunor Kelemen - absent
Lucian Bode - absent
Cătălin Predoiu - absent
Virgil Popescu - absent
Ionuţ Chesnoiu - absent (Discuţii.)
Marius Budăi
Alexandru Rafila - absent
Acatrinei Gheorghe

Din sală: Prezent!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Păi, ridicaţi mâna, să vedem şi noi.

Achimaş-Cadariu Patriciu - absent
Adomnicăi Mirela - prezentă
Aelenei Dănuţ... Aelenei Dănuţ - prezent
Albişteanu Mihail - prezent
Albotă Emil - prezent
Alda Adrian - prezent
Alexandru Victoria - prezentă
Alexe Florin

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Amet Varol - prezent
Andrei Alexandru - prezent
Andronache Gabriel - prezent
Andruşceac Antonio - prezent
Apjok Norbert - absent
Apostol Alin - prezent
Ardelean Ben-Oni - prezent
Atanasiu Valeriu - prezent
Avrămescu Gabriel - prezent
Axinia Adrian - prezent
Badea Iulian - prezent
Badea Mihai - prezent
Badiu Georgel - prezent
Balabaşciuc Călin - prezent
Balan Ioan - prezent
Balint Liviu - prezent
Banias Mircea - prezent
Barbu Costel... Barbu Costel - absent
Barbu Florin - prezent
Barcari Luminiţa - prezentă
Barna Ilie - prezent
Băcanu Cristian... Băcanu Cristian - prezent
Bălăşoiu Aurel - prezent
Băltăreţu Viorel... Băltăreţu Viorel - prezent
Bejinariu Eugen

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Unde-i?

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent, e acolo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Acolo-i.

Bende Sándor - prezent
Benedek Zacharie - prezent
Benga Tudor - prezent
Berescu Monica - absentă
Biró Rozália - prezentă
Bîlcea Ovidiu - prezent
Bîrcă Constantin - prezent
Blaga Daniel - prezent
Bode am...
Bola Bogdan... Bola - absent
Bota Călin - prezent
Botez Mihai

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Unde?

Botez Mihai

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Vorbeşte cu Chichirău.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Domnule Botez, scuzaţi deranjul!

Scuzaţi deranjul, domnule coleg!

Bucura-Oprescu Simona - prezentă
Buican Cristian... Unde-i Cristi?
Absent.
Buicu Corneliu - prezent
Bulai Iulian - prezent
Bulai Oana - prezentă
Burciu Cristina - prezentă
Burduja Sebastian - prezent
Buzoianu Diana - prezentă
Calista Mara

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezentă... era pe aici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Calista Mara?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

E acolo. Este. Este în bancă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Calotă Florică - prezent
Cambera Oana - prezentă
Cazan Laurenţiu - prezent
Cătăniciu Steluţa - prezentă
Cătăuţă - prezentă
Căuş Vasile - prezent
Chelaru Mircia - prezent
Chichirău Cosette - prezentă
Chira Claudiu - prezent
Chirilă Virgil - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Alin - prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Ciofu Cătălina - prezentă

Ciolacu Ion-Marcel - prezent
Ciornei Radu... Radu Ciornei... (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Da, prezent, votează.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Ciubuc Ciprian... Ciubuc - prezent
Cîtea Vasile - prezent
Coarnă Dumitru - prezent
Coleşa Ilie - prezent
Constantin Daniel - absent
Cozma Adrian - prezent
Cozmanciuc Mugurel... Cozmanciuc...

 
Video in format Flash/IOS  

Din sală: Domnule Ganţ, vă rog respectuos, data viitoare, să-mi pronunţaţi ambele nume.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

... Cozmanciuc?
Cristea Andi-Lucian... Cristea Andi-Lucian - absent
Cristescu Radu - prezent
Cristian Brian - prezent
Crîstici Ognean - prezent
Cruşovan Marian... Cruşoveanu Marian - scuze! - prezent
Csép Éva - prezentă
Csoma Botond - prezent
Cupşa Ioan - prezent (Discuţii.)
Damian Romulus - prezent
Dancă Ionel... Dancă Ionel - absent
Dămureanu Ringo - prezent
Dehelean Silviu - prezent
Dinu Cristina - prezentă
Drancă Andrei - absent
Drulă Cătălin... Drulă Cătălin - absent
Dumitrache Ileana
Dumitrescu Raluca - prezentă
Dumitru Florian - prezent
Dunavă Costel - prezent
Enachi Raisa - prezentă
Farago Petru - prezent
Fădor Angelica - absentă
Făgărăşian Valentin - prezent
Fălcoi Nicu - prezent
Fechet Mircea - prezent
Feodor Silviu - prezent
Fifor Mihai... Fifor Mihai - absent
Firczak Iulius - prezent
Florea Daniel - prezent
Florea Oana - prezentă
Floroiu Ionel - prezent
Flucuş Dumitru - prezent
Focşa Dumitru - prezent
Folescu Cornel - prezent
Furtună Mirela - absentă
Gál Károly - prezent
Ganţ Ovidiu - prezent
Gavrilă Anamaria... Gavrilă Anamaria - absentă
Gavrilescu Graţiela - prezentă
Georgescu Nicolae... Georgescu Nicolae - prezent
Gheba Daniel - prezent
Gheorghe Andrei Daniel

 
   

Domnul Andrei Daniel Gheorghe (din sală):

Prezent, prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Gheorghiu Bogdan - prezent
Ghera Giureci-Slobodan - prezent
Ghiţă Daniel... Ghiţă Daniel - absent
Giugea Nicolae - prezent
Giurgiu Adrian - prezent
Gîdei Laurenţiu - prezent
Gliga Dumitriţa - prezentă
Goleac Nicoleta - prezentă
Grădinaru Radu - prezent
Grecu Ion - prezent
Grosaru Andi - prezent
Gudu Michael - prezent
Hajdu Gábor - prezent
Hangan Pollyanna - prezentă
Havârneanu Filip... Havârneanu Filip - prezent
Hărătău Elena - prezentă
Holban Georgeta... Holban Georgeta - prezentă (Discuţii.)
Horga Maria
Hurduzeu Florin - prezent
Huţu Alexandra - prezentă
Huţucă Bogdan

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Iancu Marius - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ichim Cristian - prezent
Ignat Ion - prezent
Ilie Victor - prezent
Ilişanu Claudiu - prezent
Intotero Natalia

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezentă. A votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Ion Stelian - prezent
Ionescu George - prezent
Ivan Gruia - a votat
Ivănuţă Cristian - prezent
Kelemen Attila - prezent
Kiss János - prezent
Kocsis-Cristea Alexandru

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Kolcsár Károly

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Könczei Csaba

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Kulcsár-Terza József - absent
Ladányi László - prezent
Lasca Mihai - prezent
Lazăr Ion - prezent
Lazăr Teodor - prezent
Leoreanu Laurenţiu - a votat
Longher Ghervazen - absent
Lőrincz Ştefan - prezent
Lungoci Dumitru - prezent
Lungu Romeo - prezent
Lupu Andrei-Răzvan - prezent
Macovei Silviu

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Magyar Loránd - prezent

Manea Cătălin

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Mang Ioan - prezent
Manta Claudiu - prezent
Marin Laurenţiu - prezent
Marşalic Jaro - prezent
Mărculescu Dumitru - prezent
Mărgărit Mitică

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Merka Adrian - absent
Miftode Marius - prezent
Mihalcea Remus (Discuţii.)
Da, e prezent.
Mihalcea Remus - prezent
Mihălcescu Carmen

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

A votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Miklós Zoltán - prezent
Mina Marian - prezent
Mircea Florin - prezent
Miruţă Radu - prezent
Mitrea Dumitrina - prezentă
Miuţescu - prezent
Moisin Radu - prezent
Moldovan Sorin... Moldovan Sorin - absent
Molnar Ervin - prezent
Molnar Radu - prezent
Morar Olivia

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Moşteanu Ionuţ - prezent
Muncaciu Sorin - prezent
Munteanu Remus - prezent
Murariu Oana - prezentă
Muraru Iulian - a votat
Muşoiu Ştefan - prezent
Nacov Gheorghe - prezent
Nagy Szabolcs - prezent
Nagy Vasile - prezent
Nassar Rodica - prezentă
Năcuţă Sorin - prezent
Năsui Claudiu - prezent
Neaga Florian... Neaga Florian - absent
Neagu Denisa - prezentă
Neaţă Eugen - prezent
Nechita Aurel - prezent
Niţă Nicu

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

Din sală: Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Orban Ludovic - prezent
Ostaficiuc Marius - prezent
Oteşanu Daniela - prezentă
Özmen Oana - prezentă
Paladi George

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Pambuccian - absent
Panait Radu - prezent
Paraschiv Rodica - prezentă
Pavelescu Nicolae - prezent
Păunescu Titus - prezent
Pecingină Gheorghe - prezent
Petreţchi Miroslav - prezent
Peţa Eliza - prezentă
Piper-Savu - prezent
Pirtea Marilen - a votat
Plăiaşu Gabriel - prezent
Polak Tudor - prezent
Poliţeanu Mihai - prezent
Pop Darius - prezent
Pop Rareş... Pop Rareş - absent
Popa Alexandru - prezent
Popa Radu Mihai... Popa Radu Mihai - absent
Popa Ştefan

Din sală: Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

E aici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Popescu Dan-Cristian - prezent

Popescu Pavel

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent, e în spate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Popescu Vlad

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Popica Eduard - prezent

Predescu Ana

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Presură Alexandra - prezentă
Prişcă Răzvan - prezent
Prună Cristina - prezentă
Prunean Alin - prezent
Puşcaşu Lucian... Puşcaşu Lucian-Florin - prezent
Rasaliu Marian - prezent
Rizea Cristina... Rizea Cristina - absentă
Rodeanu Bogdan - prezent
Roman Florin - prezent
Roman Nicolae - prezent
Roşca Mircea - prezent
Rujan Dumitru - absent
Rusu Daniel - prezent
Salan Viorel - prezent
Sandu Viorica - prezentă
Sas Lóránt... Sas Lóránt - absent
Sărmaş Ioan - prezent
Scripnic Lilian - prezent
Seidler Cristian - absent
Seres Dénes - prezent
Sighiartău Robert - absent
Simion George - prezent
Simonis Alfred - prezent
Solomon Adrian - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stancu Paul - prezent
Stativă Irinel... Stativă Irinel - prezent
Stănescu Vetuţa - prezentă
Stângă George - prezent
Stoian Maria - prezentă
Stoica Bogdan-Alin - prezent
Stoica Ciprian - prezent
Stoica Diana... Stoica Diana - prezentă
Stoica Elena - prezentă
Stoica Ştefan - prezent
Stroe Ionuţ - absent
Suciu Sebastian - prezent
Suciu Daniel - prezent
Szabó Ödön - prezent
Şandru Cosmin - prezent
Şerban Ciprian - prezent
Şerban Gianina - prezentă
Şimon Gheorghe - prezent
Şişcu George - prezent
Şlincu Dan - prezent
Şoldan Gheorghe - prezent
Şoptică Costel

Din sală: Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Şovăială Constantin - prezent

Ştefan Ion

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Ştirbu Gigel - a votat
Tanasă Dan - prezent
Tănase Antonel - prezent
Tănăsescu Alina

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Tătaru Nelu - prezent
Teniţă Dragoş - prezent
Teodoroiu Maya - prezentă
Terente Eugen - prezent
Thellmann Christine - prezentă
Toader Bogdan
Tobă Francisc - prezent
Toda Daniel - prezent
Todosiu Beniamin

Din sală: Votez şi eu? De la Senat. Se mai poate întoarce roata?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Nu-i la noi prezenţa.

Todosiu Beniamin - prezent
Toma Ilie - a votat
Toma Vasilică - prezent
Trăilă Cristina

Din sală: Prezentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Trif Bogdan - prezent
Tudorache Daniel - prezent
Tuhuţ Radu - prezent
Tulbure Simina - prezentă
Turcan Raluca - absentă
Tuşa Diana

Din sală: A votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Tuţă George - prezent
Ţachianu Marian - prezent
Ţepeluş Laurenţiu - prezent
Ţoiu Oana... Oana Ţoiu - prezentă
Ţuţuianu Marius

 
   

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Ungureanu Emanuel... Ungureanu Emanuel - absent
Varga Glad - prezent
Vecerdi Cristina - prezentă
Vexler Silviu - prezent
Vicol Laura - prezentă
Vîlceanu Dan - prezent
Volosatîi Boris - prezent
Vulpescu Ioan - prezent
Weber Mihai - prezent
Wiener Adrian... Wiener Adrian - absent
Zakarias Zoltán - prezent
Zetea Gabriel...
Domnul Wiener - prezent
Zetea Gabriel - prezent
Zisopol Dragoş - prezent

Mai e cineva care a fost trecut absent şi nu... (Discuţii.)

Deci Alexe Florin - definitiv absent
Apjok Norbert - absent
Barbu Costel - prezent
Berescu Monica - absentă
Bola Bogdan... Bola Bogdan - absent
Buican Cristian - absent (Discuţii.)
Constantin Daniel - absent
Cozmanciuc Mugurel - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Ba nu. Cozmanciuc a votat, a votat. A venit după aceea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Cristea Andi - absent

Dancă Ionel

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Da, a votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

A, da, c-a zis că-i opoziţia.

Drancă Andrei
Drulă Cătălin - prezent
Fădor Angelica - absentă
Fifor Mihai - absent
Furtună Mirela - absentă
Gavrilă Anamaria - absentă
Ghiţă Daniel - absent
Horga Maria - absentă
Kulcsár-Terza - absent
Longher Ghervazen - absent
Merka Miroslav - absent
Moldovan Sorin - absent
Neaga Florian - absent
Pambuccian Varujan - absent
Pop Rareş - absent
Popa Radu - absent
Rizea Cristina

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură (din sală):

Rizea Cristina a votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Prezentă.

Rujan Dumitru - absent
Sas Lóránt - absent
Seidler Cristian - absent
Sighiartău Robert - absent
Stroe Ionuţ - absent

Din sală: Sas Lóránt nu-i absent, sunt aici, am votat. (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Sas Lóránt - prezent
Turcan Raluca - absentă
Ungureanu Emanuel - absent

Asta a fost.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi domnul Alexe - prezent, să rămână pe stenogramă.

Rog membrii Biroului permanent din cele două Camere să se îndrepte către sala Biroului permanent. Conform Regulamentului, se constituie în comisie de numărare.

Vom relua şedinţa după numărarea buletinelor de vot.

 
   

PAUZĂ

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Reluăm şedinţa noastră şi-l invit la microfon pe domnul secretar al Camerei Deputaţilor Ovidiu Ganţ pentru citirea procesului-verbal.

Vă rog, domnule secretar.

 
   

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Am emoţii.

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori privind numirea unui consilier de conturi al Curţii de Conturi

În temeiul prevederilor art.44 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, asupra propunerii de numire a doamnei Călugăreanu Mirela în funcţia de consilier de conturi al Curţii de Conturi şi au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 465;

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 361;

Numărul total de voturi exprimate - 361;

Numărul de voturi anulate - zero;

Numărul total de voturi valabil exprimate, din care:

- voturi pentru - 270;

- voturi contra - 91.

Ca urmare a faptului că din totalul de 465 de deputaţi şi senatori au fost prezenţi 361, din care au votat 270 pentru, Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea doamnei Călugăreanu Mirela în funcţia de consilier de conturi al Curţii de Conturi, pentru restul de mandat început prin Hotărârea Parlamentului nr.94/2017 privind numirea unor consilieri de conturi la Curtea de Conturi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule secretar.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, potrivit...

(Domnul senator Ionuţ Neagu solicită cuvântul pe procedură.)

Staţi, domnule, că citeam ceva.

Opriţi microfonul.

Potrivit rezultatelor voturilor, Parlamentul României a hotărât numirea doamnei Mirela Călugăreanu în funcţia de consilier de conturi al Curţii de Conturi.

Aşa cum am anunţat anterior, urmează, în cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, depunerea jurământului prevăzut de lege, în faţa celor doi preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului.

Doamna Călugăreanu, felicitări şi vă doresc mult succes!

Puteţi merge pentru depunerea jurământului.

Pe procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

Vă rog să se consemneze în procesul-verbal lipsa celui de-al doilea secretar şi lipsa preşedintelui Senatului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să consemnaţi tot ce spune stimatul nostru coleg.

Ordinea de zi fiind epuizată, declar şedinţa comună închisă.

Vă mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 15.41.