Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.78/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2022

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8.27.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 25 mai 2022, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Dispoziţiile regulamentare le cunoaşteţi, nu o să le mai dau citire.

 
Video in format Flash/IOS   Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică intitulată Migraţia multinaţionalelor din Ucraina şi Rusia pune Iaşiul în mijlocul zonei de interes european;

Dau cuvântul domnului deputat Silviu Nicu Macovei, din partea Grupului PSD.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Migraţia multinaţionalelor din Ucraina şi Rusia pune Iaşiul în mijlocul zonei de interes european".

Stimaţi colegi parlamentari,

În acest moment trist al istoriei, orizontul păcii şi al stabilităţii economice se arată îngrozitor de înnorat. Războiul absurd pe care Rusia îl poartă contra Ucrainei provoacă unde de şoc în întreaga economie mondială. Ambiţiile hegemoniste ale ruşilor desconsideră orice logică şi provoacă dezechilibre în cele mai importante sectoare ale economiei globale: energie şi alimentaţie.

Drept răspuns, Occidentul este obligat să aplice sancţiuni drastice Federaţiei Ruse, care invadează o altă ţară independentă, desconsiderând orice tratate internaţionale, inclusiv cele semnate de ruşi.

Atitudinea agresivă a Federaţiei Ruse a determinat însă în acelaşi timp şi un răspuns puternic din partea companiilor private. Conform unui studiu realizat de prestigioase universităţi din Statele Unite, până la această dată peste 1.000 de companii multinaţionale au plecat din Rusia ca urmare a războiului cu Ucraina. Foarte multe din aceste companii reprezintă o forţă mondială şi aveau mii de angajaţi în Rusia şi Ucraina: Nestlé, Heineken, Pepsi - din industria alimentară -, Shell, ExxonMobil - din energie -, Toyota, Honda şi Mazda - din industria auto - şi aşa mai departe.

Evident, distrugerea sistematică a Ucrainei a făcut ca foarte multe companii multinaţionale să părăsească ţara devastată de război.

Conform analiştilor economici internaţionali, România este una din destinaţiile foarte atractive pentru relocarea multora dintre aceste companii. De altfel, Adrian Câciu, ministrul finanţelor, a şi anunţat interesul României pentru aceste companii care se relochează din Ucraina, Rusia şi Belarus. Trebuie însă să fim conştienţi că ţara noastră se află în competiţie cu o Polonie foarte motivată şi care a şi atras în câmpul muncii o bună parte din refugiaţii ucraineni.

România are însă şi un foarte mare avantaj, iar acesta se numeşte oraşul Iaşi. Deja o foarte mare fabrică de utilaje agricole şi tractoare din Ucraina a început să se relocheze la Iaşi. Nu doar proximitatea faţă de graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova califică Iaşiul drept una dintre cele mai atractive destinaţii de relocare a companiilor din zona cuprinsă de război. Oraşul şi judeţul pe care le reprezint au două parcuri industriale recunoscute european ca importanţă şi care deja găzduiesc companii puternice din domeniul automotive; cu un număr total de peste 55.000 de studenţi, Iaşiul universitar are o resursă umană de cel mai înalt nivel. Mai mult, universităţile tehnice şi agronomice din Iaşi au un potenţial calificat şi specializat atât în industrie, cât şi în agricultură - peste 19.000 de studenţi. Nu mai vorbim de investiţiile extraordinare în spaţii ultramoderne de birouri, adaptate celor mai înalte cerinţe din industria IT.

Prin urmare, Iaşiul trebuie să fie în centrul atenţiei de relocare a industriilor afectate de război, nu doar din perspectiva investitorilor, dar şi în ceea ce priveşte administraţia centrală. În pofida întârzierilor guvernărilor anterioare, legate de proiectul cel mai important pentru întreaga regiune, Autostrada Unirii A8, Iaşiul este pregătit pentru a deveni un extrem de important punct nodal strategic în atragerea companiilor din Ucraina şi Rusia. De aceea, proiectele majore pentru toată regiunea Nord-Est trebuie să fie prioritizate! Modernizarea şi adaptarea ecartamentului de tranzit pe căile ferate de marfă; extinderea sistemelor de irigaţii pentru terenurile agricole din regiune; proiectul de adaptare navigabilă a râurilor Prut şi Siret. Vă invit să luăm în considerare toate aceste proiecte drept priorităţi care vor putea pune România în centrul interesului întregii Europe şi nu numai!

Mulţumesc frumos.

Silviu Macovei, deputat al PSD de Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Viorel Salan - declaraţie politică având titlul România devine şi un actor important pe piaţa energetică în Balcani;

Domnul deputat Viorel Salan.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Salan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de azi am intitulat-o "România devine şi un actor important pe piaţa energetică în Balcani".

Cu aproape două luni în urmă am afirmat, tot de la această tribună, că independenţa energetică este o prioritate absolută pentru România.

Între timp, contextul internaţional nu s-a schimbat prea mult. Dar evenimentele au luat o altă turnură şi au impus o revizuire de fond a politicilor europene în ceea ce priveşte producerea şi comercializarea energiei.

Acum vedem şi principalele efecte. Preţurile la energie încă nu s-au stabilizat. Şantajul energetic continental continuă. Iar acum principala preocupare a Uniunii Europene este adoptarea de soluţii care să asigure, cât mai repede posibil, independenţa energetică a statelor membre.

Primul pas a şi fost făcut. În martie, Uniunea Europeană a anunţat prima măsură de adaptare la criza energetică amplificată de război. S-a permis revenirea la producerea energiei electrice pe bază de cărbune.

Efectul s-a simţit imediat şi în România. În judeţul Hunedoara, de exemplu, cele patru mine de cărbune din Valea Jiului - Lonea, Vulcan, Livezeni şi Lupeni - şi-au revenit din punctul de vedere al cantităţii extrase, producţia medie ridicându-se acum la circa 1.000-1.100 de tone pe zi, huila provenită din extracţie fiind folosită pentru funcţionarea termocentralei de la Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

De asemenea, aşa cum am spus şi cu precedenta ocazie, s-au conturat alte două direcţii principale de acţiune pentru Guvernul României. Acestea sunt dezvoltarea programului nuclear civil şi diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.

După cum este deja cunoscut, Nuclearelectrica şi o firmă americană au semnat în noiembrie 2021 acordul de colaborare pentru construirea unui reactor modular mic în România. Compania americană a anunţat, de asemenea, că anul acesta începe procesul de fabricare a componentelor nucleare. Implementarea acestei tehnologii va contribui la un sector energetic fără carbon şi un viitor cu zero emisii.

Ştim cu toţii că exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră ar putea ajuta România să îşi atingă într-un timp relativ scurt obiectivul de a deveni complet independentă energetic.

În acest context, Parlamentul României a adoptat săptămâna trecută Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

În fapt, cel mai important lucru este ca investiţiile să fie făcute şi să fie demarată în sfârşit exploatarea gazelor de mare adâncime, din platoul continental al Mării Negre. Vorbim inutil despre cum ne apărăm interesele naţionale şi susţinem independenţa energetică, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în ultimii 5 ani, dacă nu aducem gazul natural din Marea Neagră la suprafaţă şi nu îl exploatăm.

România a fost şi este un pilon de stabilitate pentru securitatea din regiunea Balcanilor şi zona Mării Negre. Politica guvernamentală ce se conturează acum va avea însă un avantaj suplimentar. Ţara noastră va deveni şi un actor regional important. România merită din plin acest rol. A dovedit aceasta în nenumărate situaţii.

Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Claudiu Manta - declaraţie politică având ca subiect Mineritul/sectorul energetic din Oltenia, un pericol sau o salvare?;

Domnul Claudiu Manta, din partea Grupului parlamentar al PSD, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu Manta:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se referă, de asemenea, la un subiect apropiat de antevorbitorul meu, şi anume sectorul energetic, în special, din Oltenia, care poate să fie un pericol sau o salvare.

Ţări din întreaga lume trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere energetic, din cauza războiului din Ucraina. Rezervele de gaze sau de petrol sunt, pentru multe state, mici sau aproape inexistente, ceea ce face ca aceste state să fie dependente de un furnizor extern, în cazul de faţă, Federaţia Rusă.

România însă este o ţară care poate trece această criză şi poate chiar supravieţui pe termen lung, datorită rezervelor de care dispune. Numai în Oltenia, datorită sistemului energetic de aici, poate fi asigurat aproape 30% din necesarul de energie electrică al României.

Vreau să vă propun câteva date care ar trebui să ne dea tuturor de gândit:

  • Uniunea Europeană a consumat, în 2021, aproape 277 de milioane de tone de lignit, iar 97% din consumul total de lignit al Uniunii Europene s-a înregistrat în doar şase ţări - Germania, Polonia, Cehia, Bulgaria, România, Grecia -, arată datele publicate de Eurostat;
  • În lunile trecute, Polonia a pus în funcţiune o nouă unitate pe cărbune, de 910 MW, care este cea mai modernă centrală de acest gen din Polonia şi chiar din Uniunea Europeană;
  • Executivul de la Berlin a aprobat acum două săptămâni o modificare legislativă care va permite Guvernului să devină proprietar al companiilor din energie, ca o măsură de ultimă instanţă pentru asigurarea aprovizionării în eventualitatea unei situaţii de urgenţă.

România poate face faţă crizei energetice doar dacă ne preocupăm cu adevărat de viitorul acestei industrii.

În curând se împlineşte un an de când Guvernarea toxică de atunci şi-a luat angajamentul în faţa Uniunii Europene că mineritul din România va dispărea sau, mai diplomatic spus, va fi înlocuit cu energii regenerabile sau combinate pe bază de hidrogen. Angajamentul despre care vorbesc este prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, plan în care minele de huilă Lonea şi Lupeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara vor fi închise până în 2025, iar cele de la Vulcan şi Livezeni - până în 2032, iar cel puţin 5 din cele 9 cariere miniere de lignit ale Complexului Energetic Oltenia vor fi închise până în 2026. Mai mult, unităţi de producţie de energie pe cărbune de 1.300 MW din CE Oltenia vor fi înlocuite cu capacităţi pe gaze.

Că vrem să devenim mai "verzi" nu este un lucru rău, dar oare acum este momentul? Complexul Energetic Oltenia are resurse de lignit pentru încă aproximativ 30 de ani. Anul trecut, mii de mineri din Polonia şi Bulgaria au ieşit în stradă pentru a-şi apăra locurile de muncă şi pentru a proteja această industrie.

Lucrurile se pot schimba uşor într-o direcţie sau în alta. Putem şi trebuie să renegociem PNRR-ul şi atunci vom avea stabilitate, atât socială, cât şi energetică, sau putem lăsa lucrurile la nivelul negocierilor din 2021 şi vom pierde atât respectul românilor, cât şi independenţa energetică pe care putem să o avem.

Deputat Claudiu Manta, PSD, Gorj.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Cătălina Ciofu - declaraţie politică intitulată Resursele de gaz şi petrol - şansa României la prosperitate;

Doamna deputat Cătălina Ciofu, din partea Grupului parlamentar al PNL, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cătălina Ciofu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Resursele de gaz şi petrol - şansa României la prosperitate".

De-a lungul istoriei ei, cel puţin în perioadele istorice, de altfel, foarte recente, în care aceste resurse au contat, România a cunoscut două perioade majore în care dezvoltarea ei a fost intim legată de prezenţa resurselor de gaze şi petrol. Una este cea situată, aproximativ, între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul Primului Război Mondial - o perioadă marcată, de altfel, de autoritatea Regelui Carol I şi a frecventelor guverne ale Partidului Naţional Liberal, aflate în strânsă legătură cu Majestatea Sa. Atunci, petrolul extras din regiuni precum cea de lângă Galaţi a alimentat o dezvoltare mai accelerată decât tot ce cunoscuse România până atunci. A doua astfel de perioadă a fost cea interbelică, în care sondele de gaze şi petrol au împânzit vechiul Regat şi Transilvania, furnizând resursele următorului mare boom economic al României, ale cărui urmări le mai vedem şi astăzi, dacă pornim la pas prin vechiul Bucureşti.

Contextul pe care îl traversăm astăzi poate reprezenta startul celui de-al treilea mare boom economic al României. Asta pentru că, actualmente, nu mai vorbim doar despre asigurarea independenţei energetice a României, deşi acest imperativ nu este câtuşi de puţin neimportant.

Desigur, independenţa energetică este atât o mare şansă, cât şi, practic, o obligaţie. A depinde, fie şi în mică măsură, de capriciile politice ale unei companii şi ale unui stat care utilizează economia drept armă politică nu înseamnă decât efectuarea de concesii succesive care, în timp, subminează din interior rezilienţa societăţii noastre. Practic, făcând concesii - poate minore, dar continue - către Rusia, state importante din Europa au permis capitalului şi politicii ruseşti să se infiltreze adânc în structurile lor, să le influenţeze deciziile şi să alimenteze maşinăria de război care, chiar în aceste momente, distruge fără o minimă omenie vieţile, zâmbetele şi speranţele a milioane de ucraineni nevinovaţi. De aceea, România trebuie să profite de vasta proporţie a gazelor naturale asigurate din resurse interne pentru a înlătura imediat şi definitiv orice posibilitate de şantaj al Moscovei.

Însă independenţa energetică a României nu este foarte dificil de atins, dacă vom exploata bogatele zăcăminte din Marea Neagră. Ceea ce trebuie să facem noi, cei care astăzi vă reprezentăm în Parlament şi susţinem echipa care guvernează România, este să gândim la nivel macro, să vedem întregul tablou al nevoilor şi oportunităţilor Europei. Pentru că dacă gândim mărunt, dacă ne uităm numai la nevoile noastre imediate, nu vom reuşi să valorificăm decât o mică parte a posibilităţilor pe care acest context nedorit, tensionat şi de cele mai multe ori chiar tragic le aşterne în faţa noastră.

Pentru aceasta avem nevoie, în primul rând, de parteneri cu care să realizăm dificilele şi costisitoarele lucrări de exploatare, iar pe aceşti parteneri trebuie să îi tratăm onest şi deschis, pentru că altfel nu putem construi o relaţie pe termen lung. Însă şi noi avem nevoie de o repartizare justă a beneficiilor, astfel încât şi statul român - şi, deci, societatea în ansamblul său - să profite de pe urma bogăţiilor sale şi cetăţenii să se bucure, fiecare în parte, de preţuri juste la energie, de facturi pe care să le poată plăti.

Mulţumesc.

Cătălina Ciofu, deputat al PNL de Bacău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Christine Thellmann - declaraţie politică având titlul Cooperarea dintre România şi Republica Moldova, consolidată la nivel parlamentar printr-un acord de cooperare între comisiile de administraţie omoloage;

Doamna deputat Christine Thellmann, din partea Grupului PNL, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Christine Thellmann:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Bună dimineaţa!

Săptămâna trecută am efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, alături de deputaţii din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Acest demers s-a dovedit unul foarte bun şi, de asemenea, un schimb de experienţă şi bune practici pentru delegaţiile celor două state.

Cu ocazia şedinţei comune a celor două comisii, a fost semnat un acord de cooperare între cele două comisii omoloage. Acordul prevede cooperarea în vederea îmbunătăţirii cadrului normativ şi celui de reglementare vizând organizarea şi funcţionarea administraţiei publice, colaborarea în vederea stabilirii relaţiilor de fraternitate între comunităţile locale din Republica Moldova şi România şi schimbul de bune practici. Urmează, de asemenea, să fie elaborat un plan de acţiuni în vederea implementării prevederilor Acordului.

România este un susţinător ferm al Chişinăului în efortul de aderare a statului vecin la Uniunea Europeană, iar prin astfel de întâlniri de lucru ne asigurăm că acest proces va fi unul mai lin. Trebuie să acordăm sprijin şi îndrumare acolo unde este cazul. România a trecut prin acest proces, avem experienţa necesară, avem un cuvânt de spus prin intermediul europarlamentarilor noştri şi al demnitarilor de la nivel european.

De asemenea, s-au purtat discuţii despre dezvoltarea infrastructurii administrative şi instituţionale în măsura necesară pentru punerea în aplicare a Acordului de Asociere şi integrării europene a Republicii Moldova. Am avut onoarea să abordăm acest subiect şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu. Am reiterat disponibilitatea ţării noastre de a fi un avocat al Republicii Moldova la Bruxelles, fapt care se vede şi de câţiva ani la cel mai înalt nivel.

Dar şi România are de învăţat de la vecinii noştri de peste Prut. În cadrul vizitei am avut o întâlnire cu reprezentanţii UN Women şi am fost plăcut surprinsă să aflu că în Republica Moldova, reprezentativitatea femeilor în administraţia publică, atât de la nivel central, cât şi de la nivel local, este la nivelul ţărilor nordice. Apreciez activitatea acestei organizaţii care se implică foarte serios şi eficient în dezvoltarea comunităţilor.

Salut, astfel, votul din Senatul României pentru iniţiativa Partidului Naţional Liberal prin care se modifică modul de întocmire a listelor electorale pentru Senat şi Camera Deputaţilor, astfel încât să se respecte o cotă minimă de 33% de reprezentare pentru femei. Sper ca acest proiect să-şi găsească susţinerea şi în Camera Deputaţilor.

Christine Thellmann, deputat al PNL, Sibiu.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Gabriel-Ioan Avrămescu - declaraţie politică intitulată Dezvoltarea rurală trebuie să fie o prioritate a statului român;

Domnul deputat Gabriel-Ioan Avrămescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Dezvoltarea rurală trebuie să fie o prioritate a statului român".

Ţara noastră, o spunem de multe ori, are un potenţial uriaş, atât din perspectiva dezvoltării economice şi a capacităţii de a fi un actor regional important, cât şi în ceea ce priveşte resursa umană extrem de valoroasă. Istoria ne-a învăţat că oraşele sunt epicentrul schimbărilor, că ele reprezintă sursa inovării şi a progresului ce oferă anvergura unei naţiuni şi locul său în rândul celorlalte. Relaţia dintre centru şi periferie, dintre metropolă şi restul a fost mereu una de subordonare, nu de colaborare. Însă, astăzi, modul nostru de raportare la relaţia urban-rural nu mai poate fi acesta. Astăzi, mai mult decât oricând, aceste aşezări umane trebuie să se regăsească într-o poziţie de colaborare. Doar în acest mod se pot dezvolta sustenabil şi, mai ales, durabil.

Mediul rural se confruntă cu o serie de deficienţe structurale în raport cu cel urban - depopulare, îmbătrânirea populaţiei, preponderenţa exploataţiilor de subzistenţă, randamente şi productivitate scăzute, acces limitat la servicii şi infrastructură sau greutăţi în accesarea canalelor de export al produselor. Bineînţeles, aceste deficienţe sunt diferite, în funcţie de regiuni, dar există şi alţi factori, precum spirit antreprenorial scăzut, o pondere ridicată a populaţiei expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială. Un instrument foarte bun, chiar necesar, pentru remedierea multor aspecte pe care le-am enumerat mai sus sunt grupurile de acţiune locală. GAL-urile sunt organisme de tip ONG, constituite pe baza unui parteneriat public-privat, în componenţa cărora intră membri simpli, administraţiile publice locale, precum şi reprezentanţi ai mediului economic şi ai altor entităţi din societatea civilă. Scopul şi utilitatea lor sunt cât se poate de simple - identifică nevoile şi problemele specifice ale comunităţii. Iar ceea ce este foarte important - pot obţine finanţări europene şi pot direcţiona fonduri către acele proiecte esenţiale dezvoltării comunităţii lor.

Guvernul României, prin Programul de guvernare, a mandatat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să analizeze oportunităţile de creştere a rolului acestor grupuri de acţiune locală în gestionarea fondurilor europene aferente Cadrului Financiar Multianual 2021-2027. Abordarea avută în vedere se numeşte LEADER, adică legături între activităţi pentru dezvoltarea economiei rurale. Ideea a fost de a implica energia oamenilor şi a organizaţiilor locale, ca actori de dezvoltare mai degrabă decât ca beneficiari, dându-le posibilitatea de a contribui la dezvoltarea zonelor rurale, prin formarea unor grupuri de acţiune locală pe zone. Aşadar, o schimbare de paradigmă, de la tradiţionalul - de sus în jos, la noua abordare - de jos în sus.

GAL-urile au ca principală atribuţie administrativă pregătirea terenului pentru implementarea strategiilor de dezvoltare locală, precum şi monitorizarea, verificarea şi evaluarea constantă a conformităţii tuturor aspectelor ce ţin de acest plan. În luna februarie 2022, în cadrul Comitetului Consultativ Tehnic pentru viitorul Plan Naţional Strategic, a fost propusă o diminuare de 78,8 milioane de euro pentru finanţarea GAL-urilor, situaţia prezentându-se astfel: 500.000.000 de euro, reprezentând 8,4% din alocarea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, conform noi propunerii de buget. Acest lucru se traduce într-o diminuare a procentului de finanţare pentru dezvoltarea rurală, de la 36%, procentul alocat în perioada 2014-2020, la 15,2% în perioada 2023-2027. Pe scurt, dezvoltarea rurală suferă o diminuare a bugetului de aproximativ 50% faţă de exerciţiul de finanţare anterior. Acest lucru poate avea consecinţe grave în ceea ce priveşte dezvoltarea rurală a României, mai ales luând în considerare obiectivele Uniunii Europene şi angajamentele asumate de statul român privind Green Deal şi strategiile sectoriale precum "From Farm to Fork", acestea bazându-se, într-o foarte mare măsură, pe zona rurală. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să acorde o importanţă din ce în ce mai mare acestor chestiuni. Relaţia statului cu GAL-urile este crucială pentru dezvoltarea mediului rural.

Se impune, aş putea adăuga, chiar constituirea unui organism independent de umbrela ministerială, poate chiar în subordinea directă a prim-ministrului, care să aibă ca atribuţie principală monitorizarea modului de implementare a strategiilor de dezvoltare locală.

Am speranţa că domnul ministru Adrian Chesnoiu va trata cu celeritate aceste aspecte, va aloca finanţări adecvate nevoilor comunităţilor rurale şi nu va lăsa ca ţara să sufere de pe urma unei grave neglijenţe.

Vă mulţumesc.

Gabriel Avrămescu, deputat al PNL, Buzău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Beniamin Todosiu - declaraţie politică având tema Faliment pentru România - noul pachet de măsuri economice şi sociale va duce România în faliment;

Domnul Cristian-Daniel Ivănuţă, din partea Grupului AUR, vă rog.

Beniamin Todosiu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Beniamin Todosiu:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Faliment pentru România - noul pachet de măsuri economice şi sociale va duce România în faliment".

Românii aşteaptă de câteva luni pachetul de măsuri economice şi sociale, al Guvernului, care să sprijine România pentru a depăşi problemele economice generate de pandemia de COVID-19 şi, acum, de războiul din Ucraina. Creşterea preţurilor la energie şi carburanţi a generat scumpiri în lanţ, pe care românii încep să le suporte tot mai greu.

În acest context, în care se vorbeşte tot mai mult despre o criză economică, Guvernul PSD-PNL vine cu pachetul "Sprijin pentru România", prin care propune finanţarea cu 1,1 miliarde de euro a unor aşa-zise măsuri sociale şi economice. Ar putea mai bine să îl denumească "Faliment pentru România", pentru că măsurile nu vor face altceva decât să adâncească problemele din această ţară. Din păcate, membrii Coaliţiei de guvernare demonstrează că fie nu înţeleg cum funcţionează o economie sănătoasă, fie nu vor să înţeleagă, pentru a face jocurile "băieţilor deştepţi" care gravitează în jurul PSD şi PNL. Pachetul acesta de măsuri va face ceea ce se întâmplă de peste 30 de ani - statul ne va da cu o mână şi ne va lua înapoi cu zeci de mâini.

Ca exemplu, voucherele sociale în valoare de 50 de euro sunt doar praf în ochi şi o bătaie de joc. În medie, un român care va beneficia de aceste vouchere va primi 4 lei pe zi. Îi voi întreba pe domnii Ciolacu şi Ciucă dacă pot mânca o masă cu această sumă. Sunt bani care sunt cheltuiţi fără să aducă un ajutor real pentru românii aflaţi în situaţii sociale dificile.

Apoi, într-o perioadă în care suntem în pragul unei noi crize, când ratele la bănci cresc şi vor continua să crească, Guvernul garantează credite şi ne încurajează să ne îndatorăm. Ce vom face când vor exploda dobânzile, domnilor?

Şi măsurile pentru mediul de afaceri sunt un simulacru. Granturile pentru firme vor funcţiona la fel de prost ca mai toate programele publice. În loc să reducă taxele, pentru a sprijini mediul privat, statul va lua de la unii pentru a da la alţii.

Guvernul vorbeşte despre accelerarea PNRR, dar îşi bate joc încontinuu de acest program. Cea mai recentă dovadă a fost modul în care a fost gestionat "Fondul Local" pentru administraţiile publice, când au schimbat ghidul cu doar câteva zile înainte de deschiderea apelului pentru depunerea proiectelor. În stilul acesta, România nu îşi va atinge jaloanele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În concluzie, pachetul "Sprijin pentru România" este, de fapt, "Faliment pentru România", deoarece nu am văzut în cadrul acestuia măsuri clare, care să ducă la reducerea deficitului bugetar, oprirea avântului cu care statul se împrumută şi ţinerea sub control a inflaţiei.

În timp ce Guvernul PNL-PSD se întrece în promisiuni populiste de tipul "sutei" promise de Ceauşescu în decembrie ’89, vecinii noştri bulgari au eliminat complet TVA-ul la pâine, au redus TVA-ul la gaze şi au scăzut taxele pentru familiile tinere. În acelaşi timp, la Bucureşti, guvernanţii au tupeul să vorbească de creşterea taxelor, aruncând ca praf în ochi măsuri de genul voucherului de 4 lei/zi.

România nu este săracă! România e sărăcită prin incompetenţa şi hoţia celor care o conduc vremelnic!

Vă mulţumesc.

Beniamin Todosiu, deputat al USR PLUS de Alba.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Filip Havârneanu - declaraţie politică intitulată Statul cu cei mai mulţi copii deveniţi părinţi;

Domnul Filip Havârneanu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Filip Havârneanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Statul cu cei mai mulţi copii deveniţi părinţi".

Este Anul European al Tineretului, este anul generaţiei pe care guvernanţii români au lăsat-o pe cont propriu. Din păcate, sunt ca o valiză într-o sală de aşteptare şi unii consideră că este o generaţie pierdută.

România este statul cu cei mai mulţi copii deveniţi părinţi. Statul arătat cu degetul pentru cele mai multe fete adolescente care sunt mame şi care, chiar la 18 ani, au şi doi copii. Lor cine le promite că totul va fi bine? Aceste copile, care nu au acces la informaţie, cărora nimeni nu le-a vorbit despre contracepţie, s-au trezit cu prunci în braţe şi cu etichete dure ale societăţii. Statul român nu vrea nici la ora actuală să prevină sarcina în adolescenţă şi, deşi este una din cele mai actuale probleme de sănătate, nu se vorbeşte destul despre ea.

Fetele care devin mame ajung să fie respinse de familie, să fugă de acasă şi, din păcate, devin victime ale abuzurilor. Mamele chiar de 13 sau 14 ani renunţă la şcoală şi se zbat în propria lor traumă, pentru că ele nu sunt pregătite pentru a creşte un nou-născut. Copii care de-abia îşi poartă lor de grijă devin părinţi şi responsabili de viaţa unor făpturi firave şi nimeni nu le-a vorbit despre riscuri, despre sarcina nedorită, despre consimţământ sau despre cât de dificil este să îţi asumi sarcinile unui adult.

Fiecare mamă minoră ascunde în spate o poveste de viaţă care poartă vina fiecărui ales care s-a opus introducerii educaţiei sexuale în şcoli. Anual, peste 33 de milioane de euro din bugetul României se duc pentru victimele lipsite de acces la educaţie sexuală. Aceşti bani ar putea fi folosiţi în preîntâmpinarea situaţiilor în care adolescentele nasc la vârsta la care ele, de fapt, trebuia să intre de-abia la liceu. 53% din localităţile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienţi medici de familie. Şi incapacitatea statului de a se mobiliza cumva se regăseşte în aceste date care dezvăluie că nu ştim să ne îndrumăm copiii spre bine şi, de altfel, spre normalitate.

Să nu ignorăm această realitate apăsătoare! Adolescenţii nu au nevoie doar de informaţii. Ei au nevoie de mult mai mult. Au nevoie de o lege a educaţiei sexuale care să-i ajute să-şi înţeleagă propriul corp, trebuie să înţeleagă care sunt deciziile intime care să-i înveţe să se apere de abuzuri şi agresiuni, despre drepturile lor şi temerile pe care le au şi sunt justificate.

Şcoala pregăteşte copiii pentru lecţiile de la clasă, dar, din păcate, nu şi pentru viaţa de afară şi, dacă nu vom schimba asta, vom rămâne prin Parlament nişte trecători care au arătat cu degetul în loc să-şi pună nişte întrebări care, cu ele, puteau ajuta.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Filip Havârneanu, deputat de Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Cristian-Daniel Ivănuţă - declaraţie politică având ca temă Consolidarea parteneriatului strategic dintre România şi Azerbaidjan şi asigurarea securităţii energetice a românilor;

Domnul deputat Cristian-Daniel Ivănuţă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Daniel Ivănuţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Consolidarea parteneriatului strategic dintre România şi Azerbaidjan şi asigurarea securităţii energetice a românilor".

România are o relaţie politico-diplomatică excelentă cu Republica Azerbaidjan, ridicată din 2009 la nivel de parteneriat strategic, fondată pe un dialog politic de substanţă şi pe o cooperare bilaterală în continuă dezvoltare. Astfel, la 28 septembrie 2009 s-a semnat la Bucureşti "Declaraţia privind stabilirea unui parteneriat strategic între România şi Republica Azerbaidjan". Documentul are între obiective - consolidarea dialogului politic; cooperarea energetică, economică şi în investiţii; cooperarea pe probleme de securitate; cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, precum şi în domeniul culturii. Ulterior, la 18-19 aprilie 2011, a fost semnat Planul de Acţiune pentru implementarea Parteneriatului Strategic între România şi Republica Azerbaidjan. România a fost astfel primul stat membru al Uniunii Europene care a încheiat cu Azerbaidjanul un document de parteneriat strategic. La rândul său, Republica Azerbaidjan este singurul stat sud-caucazian cu care România are un raport de parteneriat strategic.

În cadrul acestui Parteneriat, cooperarea în domeniul energetic este prioritară pentru ambele ţări. Recent, a avut loc Reuniunea Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, care de 8 ani se întruneşte la Baku, fiind o iniţiativă a preşedintelui Azerbaidjanului, ce priveşte transportul gazelor naturale azere de la Marea Caspică până în Europa/Italia, la care a participat şi o delegaţie a Guvernului român. Conducta, finalizată şi inaugurată în decembrie 2020, a costat 32 de miliarde de euro şi are o lungime de aproximativ 3.500 de kilometri, transportând in jur de 10 miliarde de metri cubi de gaze. Este printre cele mai mari proiecte energetice din istorie, extrem de important pentru asigurarea securităţii energetice a Europei.

Domnul Ilham Aliyev, preşedintele Republicii Azerbaidjan, a deschis reuniunea, anunţând că cererile de gaze pentru ţările europene sunt în continuă creştere şi, ca atare, Azerbaidjan va putea creşte producţia şi exportul acestor gaze, având încă rezerve imense - 2,6 trilioane metri cubi! Comisarul European pentru Energie, Kadri Simpson, a numit Coridorul Sudic de Gaze ce porneşte din Azerbaidjan o "poveste de succes", asigurând sprijinul Uniunii Europene în continuare pentru aducerea gazelor azere în Europa.

Partea română a propus includerea infrastructurii de transport oferită de Interconectorul dintre România şi Bulgaria şi gazoductul BRUA - ce traversează România de la Constanţa până la graniţa cu Ungaria - deja finalizate în 2020, în planul de extindere a Coridorului Sudic de Gaze către Balcani şi Europa Centrală. Această infrastructură strategică de transport gaze naturale este extrem de necesară pentru stabilitatea securităţii energetice a Europei, mai ales în această perioadă de criză. Şi, ca şi alte ţări europene, România este interesată să aibă acces la volume de gaze naturale azere care vor fi exportate suplimentar pe acest Coridor.

În calitate de preşedinte al Grupului de prietenie cu Republica Azerbaidjan, am efectuat o vizită de lucru între 26 şi 29 aprilie 2022 în această ţară, unde am susţinut continuarea demersurilor în plan regional şi bilateral pentru atingerea obiectivului de includere a României pe coridoarele energetice şi de transport ce leagă Europa de regiunea Caspică/Caucazul de Sud, în care Azerbaidjanul joacă un rol extrem de important.

Vă mulţumesc.

Ivănuţă Cristian, deputat AUR de Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cătălin-Zamfir Manea - declaraţie politică-apel către unitate, calm şi raţiune;

Domnul deputat Cătălin-Zamfir Manea, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Art. 1 din Constituţia României prevede faptul că: "România este stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil.".

În opinia mea, cred că acest articol din Constituţia României este unul foarte clar, atât pentru clasa politică, cât şi pentru toţi cetăţenii României.

Din păcate, stimaţi colegi, în ultimele zile asistăm la o serie de atacuri extrem de dure, cu caracter extremist, împotriva unei minorităţi naţionale.

Într-o perioadă extrem de grea, precum cea prin care trece ţara noastră în prezent, perioadă caracterizată de criza de securitate de la graniţele noastre, de criza economică, energetică şi alimentară, mesajele radicale, extremiste, propagate în spaţiul public, inevitabil, nu pot avea ca efect decât divizarea României şi amplificarea urii dintre cetăţeni.

Fac un apel către toate partidele politice, să dea dovadă de calm şi raţiune!

"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.", potrivit art. 61 din Constituţia României.

Aici, stimaţi colegi, nu este "Circul de Stat"!

În calitate de aleşi ai poporului, avem datoria de a lupta pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor României, indiferent de originea lor etnică.

Ura, dezbinarea, rasismul şi extremismul sunt elemente care nu pot conduce decât la instabilitatea unei ţări.

Or, eu consider că nu avem nevoie de instabilitate în această perioadă.

De aceea, trebuie să fim conştienţi de faptul că: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.". Toate aceste lucruri sunt prevăzute de Constituţia ţării, Legea fundamentală a acestei ţări, la art. 4.

Stimaţi colegi parlamentari,

În încheiere, vă reamintesc că, de la această tribună, cu toţii am jurat credinţă României, am jurat să respectăm Constituţia şi legile ţării, am jurat să apărăm democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

În încheiere, aş putea să vă spun că orice conflict între partidele politice nu face bine acestei ţări. Dezbinarea este, de departe, lucrul pe care nu ni-l dorim.

Şi, de aceea, fac apel către unitate, calm şi raţiune.

Trebuie să reprezentăm cu cinste cetăţenii acestei ţări şi să ţinem cont şi să ţinem cont de toate vulnerabilităţile la care este supusă ţara noastră în prezent.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Coarnă - declaraţie politică intitulată Globalizarea şi următorul pas spre aservirea totală - semnarea Tratatului OMS privind pandemiile;

Domnul deputat Dumitru Coarnă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică intitulată "Globalizarea şi următorul pas spre aservirea totală - semnarea Tratatului OMS privind pandemiile".

La 1 decembrie 2021, membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - OMS - au ajuns la un consens privind demararea procesului de elaborare şi negociere a unei convenţii internaţionale în temeiul Constituţiei OMS, pentru a consolida prevenirea şi pregătirea pentru viitoare pandemii.

În cadrul Consiliului European din 25 februarie 2021, liderii UE au subliniat necesitatea unei cooperări multilaterale la nivel mondial pentru abordarea ameninţărilor actuale şi viitoare la adresa sănătăţii şi au convenit să depună eforturi în direcţia unui tratat internaţional privind pandemiile în cadrul OMS.

Sub masca promovării securităţii sanitare globale, prin semnarea Tratatului OMS privind pandemiile, preşedintele Iohannis ar comite infracţiunea de trădare faţă de poporul român suveran şi statul român independent.

Cum principalele resurse ale României au fost cedate străinilor, se face următorul pas spre aservirea totală. Nu mai deţinem petrolul, nici pădurile şi, mai nou, am cedat şi gazul din Marea Neagră. România este proprietar doar în acte; în realitate, toate bogăţiile naturale naţionale au fost cedate către străini. Petrolul, pădurile şi gazele româneşti, în valoare anuală de aproximativ 30 de miliarde de euro, intră direct în buzunarele companiilor care au pus mâna pe aceste industrii.

Este evident că presa din România nu mai este liberă. În ultimii ani a primit subvenţii directe de la statul român, adică de la români, de aproximativ 50 de milioane de euro, bani ce reprezintă în realitate o mită oferită de partidele politice pentru ca presa să ascundă adevărul.

Aşa se face că românii o duc din ce în ce mai rău, dar în presă totul pare să fie perfect. Milioanele primite direct de la statul român şi partidele politice mituiesc presa. Totul se face legal, cu acte, prin intermediul subvenţiei publice acordate partidelor politice. PSD şi PNL cheltuiesc cei mai mulţi bani pe presă, din banii primiţi de la stat pentru administrarea partidului.

În fiecare zi iese cineva şi ne spune cât de bine o ducem, că totul merge perfect, românii nu au de ce să se plângă, avem creştere economică, salariile sunt bune şi preţurile în regulă. Sigur că lucrurile stau tocmai invers. Românii tot nu au reţele civilizate de apă şi canalizare, nu au drumuri bune, nu au reţele de autostrăzi.

Intenţia anunţată de preşedintele Klaus Werner Iohannis de a semna în curând Tratatul pandemic al OMS, o organizaţie străină şi globalistă, reprezintă următorul pas spre aservirea totală. În plus, acesta încalcă prevederile art. 1 din Constituţia României, privind independenţa statului român, şi art. 2 din Constituţie, privind suveranitatea poporului român.

Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului român suveran, trebuie să intervină de urgenţă şi să acţioneze împreună cu Guvernul şi Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru preîntâmpinarea comiterii infracţiunii de trădare, prevăzută de art. 394 Cod penal, şi evitarea aservirii politice totale a României faţă de o organizaţie străină.

Prin semnarea unui acord internaţional contrar Constituţiei şi interesului naţional, preşedintele ţării demonstrează din nou aservirea faţă de străinii globalişti şi înstrăinarea sa faţă de poporul român.

Dumitru Coarnă, deputat independent, Circumscripţia nr. 12 Călăraşi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel Florea - declaraţie politică având titlul Nu e de joacă cu jocurile!!! Copiii noştri, între «Războiul Stelelor» şi «Roblox»;

Domnul deputat Daniel Florea, din partea Grupului parlamentar al PSD, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Florea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Nu e de joacă cu jocurile!!! Copiii noştri, între «Războiul Stelelor» şi «Roblox»".

Astăzi, 25 mai 2022, se împlinesc 45 de ani de la lansarea celui mai cunoscut film science-fiction din istorie, "Star Wars" - "Războiul Stelelor".

Această producţie a devenit un izvor de trăiri, emoţii, speranţe şi visuri. Dar nu a fost niciodată generatoare de ură, de spaimă, de temeri, de gânduri morbide.

Întotdeauna binele a învins răul, iar personajele Luke Skywalker şi Darth Vader sunt emblematice pentru întruchiparea binelui şi a răului.

În ultima vreme însă, copiii din toată lumea, inclusiv ai noştri, sunt supuşi unui şuvoi de jocuri video de înaltă rezoluţie, cu personaje şocant de violente şi de pline de sentimente negative, care pun în pericol nu numai sănătatea emoţională a tinerilor, ci, de cele mai multe ori, chiar şi viaţa lor.

După experienţa neplăcută cu jocul "Balena Albastră", am avut surpriza să constat ca încă un joc extrem de apreciat de copiii din România, "Roblox", este motivul mai multor cazuri de ameninţări cu suicidul proferate de minorii români, ca urmare a închiderii conturilor de către administratorul jocului.

Iar acest avertisment este unul oficial, serios, provenit de la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi adresat Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti.

Societatea a devenit din ce în ce mai ermetică pentru copiii noştri, care, în perioada pandemiei, au stat mai mult în casă, cu ochii în ecranul computerului, şi din ce în ce mai violentă în manifestări. Copiii noştri se joacă din ce în ce mai puţin şi au din ce în ce mai puţină nevoie de socializare, fiindu-le suficient să se retragă în lumea imaginară a jocurilor video, ceea ce îi face, uneori, incapabili să mai distingă ficţiunea de realitate.

Iar jocurile acestea, parte semnificativă dintre ele, fac apel la violenţă pentru a atrage tinerii, creionându-le un mod de a se comporta care nu mai are nimic de a face cu cei şapte ani de acasă.

Este de datoria noastră, ca părinţi, să le trasăm cadrul juridic şi educaţional necesar pentru ca ei să poată creşte cu exemple pozitive şi urmărind partea bună a Forţei, şi nu gândindu-se cum pot ucide mai uşor un adversar într-o lume dominată de ură.

În loc să îi lăsăm singuri în cameră, jucându-se pe calculator tot felul de jocuri pe care nu le controlăm, mai bine să îi luăm lângă noi, în braţe, pe canapeaua din sufragerie, şi să urmărim împreună seria "Star Wars", sau să mergem la un meci de fotbal în spatele blocului sau la un loc de joacă în parcul din apropiere.

Copiii noştri merită tot ce este mai bun!

"May the Force be with you!"

Daniel Florea, deputat al PSD de Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Vulpescu - declaraţie politică având ca subiect modul în care susţine financiar şi moral Primăriei municipiului Bucureşti instituţiile de cultură aflate în subordine;

Domnul deputat Ioan Vulpescu, PSD.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Vulpescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Spuneam săptămâna trecută că Primăria municipiului Bucureşti manifestă atitudini vetuste, primare, arhaice faţă de cultură. Batjocoreşte financiar şi moral instituţiile de cultură aflate în subordine, mai cu seamă teatrele, ca entităţi reprezentative ale artelor spectacolului.

În condiţii de subfinanţare cronică, de lipsă elementară de dialog cu domeniul cultural şi de absenţă de viziune minimală în cultură, orice discuţie despre reformă ajunge la cuvinte-cheie precum: tăiere, închidere, comasare, ca în alte vremuri. Să fie ea dreapta comunistă o viziune nouă şi năucitoare din lumea teatrului absurd?

Evaluările făcute managerilor teatrelor din subordinea Primăriei municipiului Bucureşti sunt subiective, ca să nu zic altfel. Aceste evaluări au sfidat prevederile Ordonanţei nr. 21 privind funcţionarea teatrelor, care impun ca ordonatorul de credite, în acest caz Primăria municipiului Bucureşti, să finanţeze programul minimal - cel de patru proiecte şi două premiere, după propunerea teatrelor -, iar evaluarea să se aplice întocmai programului minimal. Ceea ce, la această etapă de evaluare, nu s-a întâmplat. Teatrele trăiesc acum, la ora acestei declaraţii, din venituri proprii. Bugetele sunt tot mai mici faţă de anii anteriori. Ele acoperă salarii şi utilităţi, nicidecum proiecte. Pandemia, în loc să însemne sprijin, a adus austeritate. Iar managerilor li se solicită planuri de proiecte suprarealiste, în condiţiile în care bugetele sunt reduse dramatic. Cultura produce mai mult decât primeşte. După pandemie era loc pentru iniţiativă, era loc pentru competitivitate. Concursuri de proiecte pentru independenţi, susţinerea teatrelor care au o istorie în sprijinirea tinerilor actori ar fi putut regenera o capitală muribundă cultural. Dar pentru asta primăria ar fi trebuit să înţeleagă că intră în responsabilitatea ei educaţia culturală a două milioane de bucureşteni.

Sunt curios dacă în noile contracte de management va fi introdus şi cât e ROI-ul, adică Return On Investment, cu alte cuvinte cât investeşte Primăria şi ce profit trebuie să scoată respectiva instituţie de cultură? Am văzut investit un capital de indiferenţă, mimând o activitate corporate. Le reamintesc Primarului General al Capitalei şi susţinătorilor lui politici că Primăria nu e "centru de profit", că misiunea ei nu este aceea de a obţine "valoare pentru acţionari", alţii decât cetăţenii. Nu am "privatizat" încă domeniul cultural. Subvenţiile au rolul lor. Până una alta, reprezentaţia administrativă a Primăriei municipiului Bucureşti e demnă de o comedie pentru care, să vrem, şi nimeni nu ar vrea să traverseze o comasare de personal ca să o joace. Nici măcar aşa, ieftină, cum se prezintă acum.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Constantin Bîrcă - declaraţie politică intitulată Guvernăm pentru români, guvernăm responsabil!;

Domnul deputat Constantin Bîrcă, PSD.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Guvernăm pentru români, guvernăm responsabil!"

Începând cu 1 iulie, românii cei mai afectaţi de multiplele crize cu care ne confruntăm vor fi sprijiniţi printr-un nou pachet de măsuri sociale, în valoare de 1,1 miliarde de lei.

PSD şi Coaliţia de guvernare îşi fac datoria de a compensa pe cât se poate o parte din lipsurile cauzate de pandemie şi de războiul din Ucraina. Nu putem să nu ţinem cont de grijile care-i macină pe cei mai vulnerabili dintre noi. Nu putem să fim ca USR-iştii care ţipă că românii nu trebuie ajutaţi, că tot acest sprijin nu reprezintă decât cheltuieli inutile. În aceste momente de solidaritate, mesajul meu pentru ei este acesta: nu ne daţi sfaturi, pentru că aţi fost la guvernare şi n-aţi făcut nimic altceva decât deranj. Nimic pentru români, doar pentru clica USR-istă!

Prin acest pachet de sprijin, PSD susţine din nou pensionarii, poate cea mai afectată categorie socială. Ajutorul unic de 700 de lei cu siguranţă nu acoperă toate nevoile, dar este unul bine-venit în acest context dificil. Salariaţii din sistemul public vor primi şi ei un sfert din diferenţa de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare cuvenită. Mai mult, românii şi firmele care se confruntă cu problema plăţii ratelor bancare le vor putea amâna până la 9 luni, o măsură care s-a dovedit foarte bună în timpul pandemiei.

Pe de altă parte, angajamentul responsabil al coaliţiei în privinţa deficitului bugetar va fi să crească colectarea cu 10 miliarde de lei, să suspende toate angajările în sistemul public şi să diminueze cheltuielile bugetare cu 10%, la pachet cu accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene.

Guvernăm responsabil, guvernăm pentru români!

Mulţumesc.

Bîrcă Constantin, deputat al PSD Călăraşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Onuţ Valeriu Atanasiu - declaraţie politică despre trei momente de sărbătoare care de fapt sunt tot atâtea momente de provocare;

Domnul deputat Onuţ Valeriu Atanasiu, PNL.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Onuţ Valeriu Atanasiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică este despre trei momente de sărbătoare care de fapt sunt tot atâtea momente de provocare.

Mai întâi, despre cei 147 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal. Indiferent de crezul politic pe care îl împărtăşesc în prezent românii, este bine să reamintim că mişcarea liberală a fost direct implicată în modernizarea ţării, mai exact în instaurarea monarhiei constituţionale, în 1866, obţinerea independenţei de stat, în 1877, transformarea României în regat, în 1881, implicarea în războiul de întregire a neamului şi crearea României Mari, în 1918, adoptarea Constituţiei din 1923 şi relansarea economică după criza din 1929-1933.

Fără liberalism nu putem vorbi de România modernă. Permiteţi-mi, aşadar, să urez un sincer la mulţi ani Partidului Naţional Liberal.

Al doilea moment de rezolvare a unei mari provocări ţine de adoptarea, de către Guvernul Ciucă, a unor noi măsuri de sprijin. În această perioadă extrem de dificilă, în contextul unor tulburări economice în plan mondial şi al unui conflict la graniţe s-a decis pregătirea unor demersuri pentru depunerea primei cereri de plată la Comisia Europeană, până la 31 mai. Se asigură astfel transmiterea primei cereri de finanţare de 3 miliarde euro în cadrul necesar continuării investiţiilor şi se simplifică procedurile administrative pentru investiţii.

Al treilea eveniment şi care cred că este cel mai important, de altfel, pe care îl sărbătorim de aproximativ 100 de ani, este Ziua Internaţională a Copilului. În continuare, raportul dintre vorbe şi fapte, în ceea ce priveşte copiii, este supraunitar. Mai pe româneşte, vorbim mai mult decât facem. Dacă ne dorim, cu adevărat, o Românie educată, este cazul să le oferim tinerilor motive să studieze şi să-şi dorească un viitor aici. Cât timp viitorul lor nu este în România, proiectul nostru de modernizare a ţării este sortit eşecului.

Vă mulţumesc.

La mulţi ani, dragi copii!

Onuţ Atanasiu, Circumscripţia nr. 18 Galaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel-Liviu Toda - declaraţie politică având ca temă necesitatea de a investi înţelept în infrastructura informatică, în inovare şi cercetare;

Domnul deputat Daniel Toda, USR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel-Liviu Toda:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută am avut câteva întâlniri cu reprezentanţi ai profesioniştilor şi întreprinzătorilor români din Marea Britanie. Cu această ocazie mi-am dat seama cât de departe suntem încă de Europa Occidentală.

În vreme ce noi ne chinuim să construim cu bani europeni autostrăzi care să lege Bucureştiul de restul ţării, Londra are autostrăzi digitale.

În vreme ce noi furăm fondurile pentru drumuri, poduri şi grădiniţe, Guvernul Marii Britanii alege în fiecare an câteva companii cu care să colaboreze pe cyber-security. Şi nu le alege pe recomandările baronilor - da, ei au baroni adevăraţi, nu baroni locali! - nici pe epoleţii de pe umerii administratorilor! Le alege după rezultatele obţinute. Astfel se creează emulaţie şi performanţă!

În vreme ce universităţile noastre se luptă cu probleme de plagiat, iar ministrul educaţiei pare că este un apărător al plagiatorilor, în Marea Britanie universităţile sunt susţinute să colaboreze cu sectorul privat şi să exceleze în cercetare. Studenţii nu trebuie să memoreze, trebuie să inoveze!

În vreme ce statul român acordă finanţări companiilor pentru achiziţia de mobilier sau imprimante, Guvernul Johnson a redus taxele şi impozitele companiilor care investesc în inovarea şi dezvoltarea de noi produse şi servicii.

Trebuie să investim în infrastructura fizică, e adevărat. Dar pentru a fi competitivi economic la nivel mondial este necesar să investim înţelept în infrastructura informatică, în inovare şi cercetare. Altfel, ne vom lăuda doar că producem cămăşi pentru Prada şi pantofi pentru alte branduri cunoscute. Cu alte cuvinte, ne vindem munca prost plătită şi ne ţinem cetăţenii săraci, la decenii distanţă de cei din Regatul Unit, de exemplu.

Haideţi să aducem mediul privat alături de mediul academic! Trebuie să ajutăm universităţile să intensifice parteneriatele cu firmele care investesc în tehnologie şi cercetare. Iar pe acestea din urmă să le sprijinim prin măsuri fiscale care să le stimuleze apetitul în sensul acesta.

Haideţi să lucrăm pentru viitor şi să oferim României şansa competitivităţii!

Mulţumesc.

Daniel Toda, deputat de Timiş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Giurgiu - declaraţie politică intitulată Ţara arde şi Coaliţia PSD-PNL-UDMR vrea să meargă la vânătoare!;

Domnul deputat Adrian Giurgiu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Bună ziua!

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

"Ţara arde şi Coaliţia PSD-PNL-UDMR vrea să meargă la vânătoare!"

În aprilie 2022 preţurile la energie electrică şi gaze au crescut cu 85%, în comparaţie cu aprilie 2021.

În acest context, Coaliţia Sărăciei PSD-PNL-UDMR a decis că este de o importanţă capitală votarea pe repede-nainte a... Legii vânătorii.

Da, aţi auzit bine!

PSD, PNL şi UDMR au decis că această lege este prioritară în faţa oricărei măsuri care să combată efectele crizei economice.

Probabil este extrem de important ca prietenii celor trei partide de guvernământ să poată să omoare câte păsări vor, când vor.

Spun asta pentru că Legea vânătorii nu mai pune obstacole în faţa celor care vânează. Exterminarea păsărilor a primit undă verde şi poate deveni legală astăzi.

Printr-o anexă a legii, Coaliţia de guvernământ a stabilit arbitrar un număr maxim admis zilnic, din fiecare specie, pentru fiecare vânător. În cazul unor anumite specii, numărul de păsări ce pot fi vânate legal anual depăşeşte chiar de 22 de ori cotele actuale.

La presiunea USR şi a organizaţiilor non-profit de mediu, preşedintele Klaus Iohannis a reîntors Legea vânătorii în Parlament. El a solicitat fix reexaminarea cotelor de vânătoare, motivând că sunt puse în pericol multe specii de păsări.

Împreună cu colegul meu deputat Brian Cristian am depus ieri o serie de amendamente care corectau această lege, eliminând cotele aberant de mari din anexă.

PNL, partidul preşedintelui, nu a mişcat un deget. Ba, mai mult, membrii PNL din Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic nici nu s-au prezentat la şedinţa unde se dezbătea legea.

Domnule preşedinte Klaus Iohannis, aţi pozat în marele apărător al mediului şi partidul dumneavoastră v-a trădat. Ba, mai mult, coaliţia năşită de dumneavoastră v-a trădat.

Prin nepăsarea ministrului mediului, Tánczos Barna, s-a transformat acum şi în călăul păsărilor. Ministrul nu a făcut niciun efort în a-şi convinge partenerii de guvernare şi propriii colegi de partid să schimbe această lege abuzivă.

Domnule ministru Barna Tánczos, sângele a milioane de păsări va fi pe mâinile dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Adrian Giurgiu, deputat de Mureş.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru-Viorel Focşa - declaraţie politică având titlul Da, avem o inflaţie galopantă - de cinism şi de nesimţire!;

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul deputat Dumitru-Viorel Focşa.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Da, avem o inflaţie galopantă - de cinism şi de nesimţire!".

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

De curând am aflat că singurul responsabil pentru dezastrul din economia românească este Vladimir Putin, iar cel mai bun tratament împotriva foamei este ceaiul de tei.

Cu un cinism şi cu o nesimţire de neegalat, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, ne-au livrat două dintre cele mai groteşti declaraţii pe care le-am putut auzi în ultimii ani.

Dacă în privinţa lui Iohannis nu ne mai miră absolut nimic, acesta fiind şi motivul pentru care AUR strânge în continuare semnături pentru ca inutilul de la Cotroceni să nu îşi termine mandatul prezidenţial, ieşirea în decor a guvernatorului BNR denotă, pe de o parte, o lipsă crasă a bunului-simţ ce este mascată în spatele unor costume scumpe şi a unei aluri de intelectual rasat, iar, pe de altă parte, o gravă decuplare de la realităţile ţării, de la traiul românului de rând, cel greu încercat în ultimii ani.

Incontestabil, invazia Ucrainei de către armata putinistă afectează bunul mers al economiei globale, însă gravele probleme prin care trece astăzi economia României au început cu mult timp înainte de data de 24 februarie 2022. Să ne amintim cum o întreagă ţară a fost pusă în stand-by în perioada mai-septembrie 2021, doar pentru ca Florin Cîţu să câştige preşedinţia PNL, iar echipa câştigătoare să aibă acces nelimitat la resursele ţării. Ce a urmat, ştim cu toţii: mii de morţi de COVID şi o economie serios afectată de valul 4, despre care se ştia că vine încă de la finele anului 2020. Să ne reamintim că în aceeaşi perioadă datoria externă a României ajunsese la 50% din PIB, iar rata anuală a inflaţiei accelerase semnificativ, în trimestrul III al anului, până la peste 6%.

Adică, semnele dezastrului erau peste tot, doar că ei, cei care ar fi trebuit să vegheze, aveau preocupări mai importante: turistul de la Cotroceni cu vacanţele, invizibilul de la BNR cu ceaiul de tei.

Domnule Iohannis,

Domnule Isărescu,

Dacă tot nu aveţi vreo treabă cu românii simpli şi nici românii simpli nu mai au cu voi, vă propun să plecaţi amândoi în vacanţă, înainte de termen şi definitiv, şi să savuraţi, împreună sau separat, câte un ceiuţ de tei, pentru liniştea noastră.

Vă mulţumesc.

Deputat AUR de Constanţa Dumitru-Viorel Focşa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică având tema Un sistem educaţional performant pentru România;

Domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Tema declaraţiei politice: "Un sistem educaţional performant pentru România".

În ultima perioadă, pe lângă principalele teme de discuţie legate de contextul geopolitic regional, precum şi de cel internaţional, a revenit în prim-plan subiectul legat de sistemul educaţional românesc.

Mă refer în acest sens la Raportul naţional privind nivelul de literaţie, document creat pe baza unei testări prealabile a unui eşantion de elevi din sistemul educaţional românesc şi care urmăreşte competenţe esenţiale precum: înţelegerea unui text, extragerea de informaţii sau descifrarea mesajului final al unui text.

Cu toate că vorbim despre un eşantion relativ mic pe baza căruia s-au făcut aceste studii, datele furnizate de raport sunt dintre cele mai alarmante, relevând că 42% dintre elevii testaţi sunt încadraţi la nivelul "nefuncţional", adică neavând competenţele menţionate anterior. Mai mult decât atât, doar 11% din totalul elevilor testaţi au reuşit să înţeleagă pe deplin textul şi să prelucreze informaţiile dobândite. Aceste rezultate, corelate cu ultimele teste PISA efectuate în ţara noastră, care au arătat o rată crescut a analfabetismului funcţional, relevă o situaţie îngrijorătoare, dacă nu dezastruoasă, care necesită acţiuni imediate.

Din păcate, reformele şi politicile implementate în ultimii 30 de ani nu au avut rezultatul scontat, iar împreună cu finanţarea precară, politizarea sistemului educaţional sau lipsa de interes, poate şi de pregătire, a funcţionarilor desemnaţi cu implementarea reformelor, ne-au adus în situaţia în care viitorul educaţional, cel puţin pentru moment, pare unul incert.

Toate acestea ne obligă să conlucrăm şi mai mult, fără ambiţii politice sau demagogie, în vederea aducerii sistemului educaţional la standardele necesare, inclusiv prin crearea unui sistem bazat pe competenţe individuale şi printr-o mai mare motivare a cadrelor didactice şi a elevilor performanţi.

Pe lângă partea administrativă, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi către curriculumul educaţional, înţelegând că informaţiile livrate elevilor trebuie să fie dintre cele mai actuale, iar competenţele urmărite prin planurile de învăţământ să fie relevante pe piaţa muncii.

Mai mult, resursele educaţionale trebuie să fie accesibile şi aplicate uniform tuturor, iar elevii trebuie să aibă şanse egale, indiferent de zona de provenienţă.

Cu siguranţă este un drum anevoios, cu foarte multe implicaţii, însă în astfel de momente inacţiunea nu este o opţiune. Doar prin paşi fermi, încorporând la timp măsurile necesare, vom reuşi să îmbunătăţim sistemul educaţional, reducând discrepanţele existente, oferind elevilor viitorul pe care îl merită.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă - declaraţie politică având subiectul Recensământul va confirma scăderea populaţiei. Sunt multe de făcut pentru a infirma cele mai sumbre previziuni privind populaţia României;

Doamna deputat Laura-Cătălina Vicol.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pe fondul recensământului în desfăşurare, semnalele care vin din partea specialiştilor însărcinaţi cu gestionarea acestui proces tind să confirme o scădere accelerată, îngrijorătoare, a populaţiei României. Aceste date, care vor deveni cu siguranţă oficiale, sunt anterior anticipate de previziuni interne şi externe privind evoluţia numerică a populaţiei. Nu mai devreme de anul trecut, datele Eurostat prognozau o reducere a populaţiei României, până în jurul a 15 milioane, la nivelul anului 2050.

Această scădere deja previzibilă a populaţiei nu mai este legată doar de migraţia forţei de muncă, în special către Vestul Europei. Ştim cu toţii că această migraţie a fost reală, de mari proporţii - în anii trecuţi chiar am văzut date care comparau situaţia noastră cu cea a Siriei -, iar acum milioane de români trăiesc în afara ţării, mulţi dintre aceştia fiind decişi să nu se mai întoarcă în ţara natală.

Dar, după cum spuneam, cauzele scăderii populaţiei sunt multiple, iar una dintre cele mai importante începe să fie problema natalităţii. Dincolo de factorii de ordin cultural, de modul în care astăzi tinerii îşi construiesc o carieră, de faptul că a devenit extrem de dificilă corelarea programului de la muncă cu cel din viaţa personală, o realitate pentru multe familii este şi greutatea efectivă de a creşte un copil. Iar această greutate este generată de realităţi sociale care cu greu pot fi ignorate. Ele sunt ignorate însă doar de o parte din profeţii dreptei, inclusiv de pe la noi, care cred că oamenii vulnerabili care au nevoie de ajutor sunt doar o povară pentru bugetul de stat şi doar o "baricadă" în faţa politicilor investiţionale.

Realitatea este că România trebuie să aibă politici de încurajare a creşterii economice şi investiţiilor, dar şi politici destinate oamenilor simpli, care au nevoie de venituri decente şi de condiţii de muncă şi familiale care să motiveze şi rămânerea în ţară, dar şi dorinţa de a avea copii.

Este o iluzie să credem că România va putea să infirme cele mai pesimiste previziuni dacă nu va înţelege toată clasa politică, din prezent şi din viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, că ţara nu va putea supravieţui fără o politică a echilibrului. Iar o politică a echilibrului înseamnă deopotrivă un sistem fiscal predictibil şi favorabil investiţiilor, dar şi asigurarea condiţiilor de muncă decente şi a unor venituri decente şi de către sistemul privat, şi de către cel bugetar, sprijin pentru categoriile vulnerabile, o atenţie deosebită, specială, acordată tinerilor, pentru care de ani de zile este foarte greu să îşi găsească în România un loc de muncă.

Până ce întreaga clasă politică nu va înţelege că toţi cetăţenii acestei ţări trebuie să se simtă protejaţi, că nimeni nu trebuie lăsat în urmă, că fiecare trebuie să aibă o şansă de a trăi cu demnitate vom continua să ne pierdem în dispute aşa-zis ideologice, pentru a justifica nepăsarea şi lipsa de acţiune.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mirela Elena Adomnicăi - comentarii cu privire la vizita preşedintelui Ungariei, doamna Katalin Novák;

Doamna deputat Mirela Elena Adomnicăi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Am văzut cu toţii provocările anti-româneşti pe care preşedintele Ungariei, doamna Katalin Novák, le-a făcut în acest weekend în vizita sa din Transilvania, nu din România, cum a subliniat chiar Domnia Sa. Nu mai reiau toate aspectele care denotă dispreţul şi sfidarea manifestate de doamna Novák faţă de autorităţile din România. Pe lângă faptul că nu a inclus în vizita sa nici măcar un înalt oficial al statului român, doamna preşedinte a ţinut să sfideze dreptul internaţional proclamându-se de la sine ca reprezentant al cetăţenilor unui alt stat.

Nu mă aştept de la colegii de la UDMR să se delimiteze de aceste gesturi şi declaraţii de nepermis din partea unui şef de stat. Deşi exact asta ar trebui să facă parlamentarii UDMR care au jurat, cu mâna pe Biblie, că vor apăra "suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României". Conform acestui jurământ, deputaţii şi senatorii UDMR ar fi trebuit să se delimiteze imediat de un înalt oficial al altui stat care pune sub semnul întrebării unitatea şi integritatea teritorială a României. Dar nu mă aştept la acest gest din partea parlamentarilor UDMR, pentru că dânşii chiar au validat ceea ce a făcut doamna Novák.

Sunt însă foarte surprinsă de atitudinea celor de la USR, care prin primarul pe care îl au la Alba Iulia, au validat şi au legitimat tot periplul doamnei Novák în România. Pe lângă faptul că, alături de doamna Novák, a dezvelit statuia unuia dintre cei care au luptat împotriva lui Mihai Viteazu la Şelimbăr în 1599, în încercare de a-l opri să înfăptuiască prima Unire dintre Transilvania şi Ţara Românească, domnul primar de la USR a asistat impasibil la toată ceremonia în care doamna Novák s-a comportat ca şi cum ar fi fost preşedintele Transilvaniei, nu doar al Ungariei. Dincolo de orice alte calităţi ar fi avut sau nu acest fost principe al Transilvaniei, Gábor Bethlen a fost un adversar categoric al unirii principatelor Române sub un steag românesc. Şi-a dorit ocuparea acestor principate, dar sub steagul său, sub steag maghiar, adică. Pentru că doamna Novák aşa ne-a spus, că principele Gábor Bethlen a slujit interesele maghiarimii din Transilvania.

Nu pot să-mi explic cum de a fost posibil ca exact acum, când graniţele Europei sunt ameninţate de războiul din Ucraina, un primar cu banderola tricoloră să accepte amplasare acestei statui în Capitala Marii Uniri a României. Aici s-ar impune o explicaţie atât din partea domnului primar de la Alba Iulia, dar şi din partea formaţiunii USR, în numele căreia acesta a candidat la primărie.

În altă ordine de idei, cred că România nu poate rămâne impasibilă la faptul că un ONG din Ungaria a premiat cu mare fast doi condamnaţi penal pentru acte de terorism împotriva unor simboluri româneşti. Este o sfidare care trebuie să primească un răspuns clar din partea României. De aceea, cer public Ministerului de Externe să îi declare "persona non grata" pe toţi reprezentanţii Fundaţiei "Pal Vasvari" care i-a premiat ca pe nişte mari eroi ai naţiunii maghiare pe cei doi lideri ai "Mişcării de Tineret 64 de Comitate", care, conform înregistrărilor DIICOT şi SRI, au avut o tentativă de a arunca în aer conducte de gaze, în contextul sărbătorii naţionale a României de la 1 Decembrie.

Şi dacă tot suntem preocupaţi de războiul din Ucraina şi de acţiunile subversive ale Federaţiei Ruse în statele din fostul bloc sovietic, ar trebui să amintim aici că această organizaţie extremistă a avut de-a lungul timpului legături strânse cu grupările pro-ruse din Ucraina, Bulgaria sau Republica Moldova.

Avem deci un motiv în plus pentru a interzice celor care au premiat astfel de manifestări să mai calce vreodată pe pământul României. Nimic bun nu poate veni din prezenţa în România a reprezentanţilor fundaţiei pe care am amintit-o aici.

Vă mulţumesc.

Deputat Mirela Adomnicăi, Grupul parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Marius-Andrei Miftode - declaraţie politică intitulată Analfabetism managerial;

Domnul deputat Andrei Miftode.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Andrei Miftode:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Raportul naţional privind nivelul de literaţie în România ne arată că doar un elev din zece înţelege un text pe care îl citeşte cu atenţie. Cuvântul-cheie în jurul căruia se poartă toată discuţia despre catastrofa din învăţământul românesc este "funcţional".

Îl subliniez pentru că, ori de câte ori vorbim despre elevi cu rezultate slabe la testele PISA, răsar optimişti de ocazie care văd binele imaginar din mijlocul dezastrului şi opinează senin că "nu toată lumea trebuie să fie doctor în ştiinţe, că ţara are nevoie şi de strungari, de electricieni, de croitori şi aşa mai departe", de parcă pentru toate aceste meserii respectabile nu ar fi nevoie de abilităţi de literaţie.

Un analfabet funcţional este un om incapabil să înţeleagă ceea ce citeşte, deci incapabil să practice orice ocupaţie care necesită înţelegerea unor reguli şi proceduri scrise.

Combinaţia dintre starea deplorabilă a învăţământului din România, la orice nivel, şi numirea în funcţia de ministru a unor persoane cu provocări deosebite în înţelegerea fişei postului nu a făcut decât să adâncească prăpastia în care ne găsim.

Ministrul recurent al educaţiei, domnul Cîmpeanu, este unul dintre responsabilii acestei stări a învăţământului.

Domnia Sa ne promite o nouă Lege a educaţiei ba în curând, ba până în septembrie 2022, ba cel mai târziu în septembrie 2023.

Cu cel puţin trei ocazii iminenţa acestui proiect a fost invocată ca pretext în şedinţele recente ale Comisiei pentru învăţământ, pentru a justifica o abordare mai puţin rezolută a propunerilor legislative.

Din păcate, nu ne aşteptăm ca noua Lege a educaţiei să fie un panaceu. Analfabetismul funcţional nu va scădea imediat, iar dacă istoria recentă a ordonanţelor domnului Cîmpeanu l-ar califica în vreun fel pentru acest proiect, atunci cu siguranţă nu vom vedea luminiţa de la capătul tunelului până la sfârşitul mandatului Domniei Sale.

Ne este imposibil să avem vreo speranţă că vom avea în timp util un proiect bun al noii Legi a educaţiei, de la un ministru care a gestionat execrabil toate marile probleme ale învăţământului pe care le-a abordat: transportul elevilor, combaterea abandonului şcolar, testarea în pandemie şi revenirea la formatul fizic, Programul-pilot "Masă caldă", preluarea creşelor de către minister şi aşa mai departe.

Către o concluzie pesimistă ne conduce şi modul în care a fost consultată selectiv societatea civilă, cu ignorarea avertismentelor unor organizaţii cu experienţă pe scena educaţiei.

Pare că ministrul se pregăteşte să semneze o lege pentru prieteni, aşa cum a semnat mai demult ordonanţa prin care îl scăpa pe Ponta de plagiat sau cum a autorizat recent, tot din pix, o grădiniţă care nu îndeplinea criteriile de acreditare.

Credem că rezolvarea problemelor învăţământului românesc începe cu identificarea şi înlăturarea analfabeţilor managerial, cei care fac legi pentru viitorul amicilor, şi nu cei care fac legi pentru viitorul copiilor.

Vă mulţumesc foarte mult.

Deputat USR PLUS de Braşov Andrei Miftode.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Cristina Camelia Rizea - declaraţie politică intitulată Guvernul sărăciei;

Doamna deputat Cristina Rizea, USR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am citit cu mare atenţie pachetul de măsuri anunţat luni seară de Guvernul Ciolacu-Ciucă şi n-am văzut în el decât măsurile populiste ale unui guvern bezmetic care sub sloganul protecţiei sociale îşi bate joc de români.

Suntem în recesiune, după doi ani de pandemie, avem război la graniţe, inflaţia a ajuns la 15% şi e în creştere, ceea ce e mai rău urmează să vină, iar Guvernul Coaliţiei sărăciei anunţă vouchere.

O ipocrizie fără margini, pentru că bani pentru ajutoarele de stat anunţate pot veni doar din două surse: din presiunea pe mediul de afaceri şi din tiparniţa de lei. Două condiţii esenţiale pentru adâncirea crizei economice şi creşterea inflaţiei.

Aştept cu mare atenţie şi îngrijorare să văd din ce surse măriţi veniturile angajaţilor din sistemul bugetar, inclusiv celor 14.326 de cumetrii proaspăt angajate în cele 8 luni de când acest Guvern e în funcţie.

Dar, gata, aţi promis că la de 1 iulie vă lăsaţi de fumat! Până atunci, gata!

Aştept să văd cum le explicaţi românilor cu pensie de 2.000 şi un leu cât de bogaţi sunt ei şi prin urmare nu merită, nu au nevoie de acel ajutor de 700 de lei la care au dreptul cei cu pensie de 2.000 fără un leu.

Aştept să văd cum le explicaţi antreprenorilor mici şi medii care se luptă să supravieţuiască la doi ani de la pandemie, de ce cheltuielile sunt duble faţă de anul trecut şi de ce Guvernul nu vrea să ia nişte măsuri eficiente şi pentru ei.

Aştept să văd cum le explicaţi oamenilor care muncesc din greu, care au învăţat pe bune şi care au salarii mai mari că trebuie să fie pedepsiţi pentru asta.

Felicitări, domnule Iohannis, felicitări, domnule Ciolacu, felicitări domnule Ciucă, aţi înfrânt!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin-Titus Muncaciu - declaraţie politică având titlul Organizaţia Mondială a Sănătăţii se doreşte a fi transformată într-un decident absolut al politicilor medicale;

Domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

"Organizaţia Mondială a Sănătăţii se doreşte a fi transformată într-un decident absolut al politicilor medicale"

În perioada 22 mai-28 mai 2022 se desfăşoară la Geneva a 75-a ediţie a Adunării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi nu întâmplător are loc şi Forumul Economic Mondial de la Davos.

De ce are această adunare o importanţă capitală? Deoarece, în data de 18 ianuarie 2022, delegaţia americană a administraţiei Biden a introdus un număr de amendamente care vor schimba faţa acestei lumi în ceea ce priveşte politica medicală.

Aceste amendamente fac ca vechiul regulament al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii să fie transformat şi să dea posibilitatea tehnocraţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii să ia toate deciziile, în defavoarea statelor respective.

Şi acum am să încep să enumăr câteva dintre aceste modificări.

Prima a fost faptul că naţiunile au dreptul la recurs sau la respingerea acestor amendamente timp de 18 luni în regulamentul vechi. Acum au numai şase luni.

După aceea, definiţia urgenţei medicale este schimbată, lăsând la latitudinea directorului OMS să declare o urgenţă medicală în afara fostului regulament.

Apoi, raportarea acestor urgenţe medicale care înainte era apanajul statelor suverane, acum va fi posibil să fie făcută şi de organizaţii nonguvernamentale şi de organizaţii din acestea de intelligence sau de alte state.

Decizia de a declara urgenţă, de interes regional sau de interes internaţional, aparţine tot birocraţilor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, statele respective nu sunt consultate în mod obligatoriu, cum era în regulamentul trecut, faţă de declararea acestor urgenţe pe teritoriul lor naţional. Aceasta este o încălcare gravă a suveranităţii unui stat. Atunci când o organizaţie internaţională poate să decidă ce este urgenţă pe teritoriul unui stat naţional, este o încălcare gravă a suveranităţii.

De aceea, eu aş dori să ştiu cine au fost reprezentanţii noştri la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi ce mandat au avut referitor la aceste amendamente. Pentru că, încă o dată, este o încălcare gravă a Constituţiei României atunci când un reprezentant al statului român aprobă ca declararea unei stări de urgenţă pe teritoriul României să se facă de alte entităţi decât cele naţionale.

Apoi, se formează un comitet de stabilire a stării de urgenţă. Acest comitet este format de către preşedintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi câteodată poate să nu cuprindă membri sau tehnicieni ai statului respectiv. De aceea vă spun că această modificare a regulamentului actual al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii înseamnă de fapt instituirea dictaturii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Dacă ţinem cont că această organizaţie este finanţată preponderent de către companii din Big Pharma, vă daţi seama la ce dependenţă ne putem aştepta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă rog să finalizaţi, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Am terminat, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Ioan Lasca - declaraţie politică intitulată România - o ţară furată de peste 30 de ani;

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul deputat Mihai Lasca, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică de azi se intitulează "România - o ţară furată de peste 30 de ani".

Stimaţi colegi,

România este cea mai bogată şi mai frumoasă ţară cel puţin din Europa. Este furată de peste 30 de ani şi încă mai stă demnă în picioare în faţa trădătorilor care o vând cu orice ocazie.

De curând, Legea antiromânească offshore promite românilor gaz din Marea Neagră peste 5 ani, dar de fapt ea promite luna de pe cer. Răul cauzat de aceste trădări va trebui îndreptat cât mai curând, odată cu înlăturarea marionetelor de la conducerea ţării. În România, potrivit trădătorilor, mereu ce este bun urmează să se întâmple, dar niciodată nu se întâmplă!

Când direcţia corabiei nu este bună trebuie schimbat cârmaciul, şi nu corabia! Trădătorii trebuie să răspundă pentru acţiunile lor împotriva românilor, iar sancţiunile împotriva acestora trebuie să fie aplicate în mod eficient, pentru a descuraja vânzarea pe bani de nimic a resurselor ţării!

A fi patriot este prima condiţie spre a fi un cetăţean care se respectă şi îşi respectă ţara în care trăieşte! Trădătorii nu au niciun respect, ei au doar frică de stăpânii lor. În curând România va fi condusă de oameni care îşi iubesc ţara, şi nu arginţii trădării.

După ce pandemia s-a prăbuşit a doua zi după conflictul armat din Ucraina, acum globaliştii-păpuşari încearcă să-şi continue agenda cu ajutorul guvernelor aservite din ţările membre NATO, forţând o nouă pLandemie numită "variola maimuţei". Din nou soluţia salvatoare invocată va fi tot un vaccin ucigaş pe care sper ca românii să-l refuze după dezastrul creat de vaccinarea anti-COVID. Cine nu crede în conspiraţii va fi nevoit să le trăiască!

Laboratoarele în care se creează arme biologice sunt susţinute financiar tocmai de către cei care vând "vaccinurile ucigaşe". Până la construirea acestor laboratoare nu exista boala vacii nebune, SIDA la cai, gripa porcină, gripa aviară şi alte bazaconii folosite ca pretext pentru distrugerea surselor de hrană ale românilor. Toate aceste nenorociri au avut ca rezultat emiterea de către Uniunea Europeană a unor directive prin care ţăranilor români le-au fost luate animalele din curte şi sacrificate.

Românii nu vor accepta niciodată globalizarea impusă de nişte psihopaţi, stăpâni ai guvernelor trădătoare.

Viitorul României aparţine patrioţilor!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Deputat independent de Bihor Mihai Lasca.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Elena Hărătău - declaraţie politică având titlul Reglementarea «dreptului de a fi uitat» al supravieţuitorului de cancer;

Şi ultima intervenţie, deputat Elena Hărătău, PNL.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Elena Hărătău:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Reglementarea «dreptului de a fi uitat» al supravieţuitorului de cancer".

Lupta împotriva cancerului uneşte statele lumii şi organismele internaţionale din domeniul sănătăţii.

"Planul european de combatere a cancerului: o nouă abordare a Uniunii Europene în materie de prevenire, de tratament şi de îngrijire", elaborat anul trecut de Comisia Europeană, este un document de importanţă majoră pentru toate statele membre. Conform acestuia, în Europa peste 12 milioane de persoane supravieţuiesc cancerului în fiecare an, iar cifra este în creştere.

Cu toate acestea, supravieţuitorii şi familiile lor se izbesc în viaţa reală de tot felul de piedici care îi fac să fie în continuare prizonierii unui calvar.

Documentul amintit dezvăluie că: "Din cauza istoricului lor medical, multe persoane care au supravieţuit cancerului şi care se află în remisie pe termen lung se confruntă adesea cu un tratament inechitabil în ceea ce priveşte accesul la servicii financiare. Adesea ei se confruntă cu prime restrictiv de mari, deşi sunt vindecaţi de mulţi ani, chiar de zeci de ani. Planul european de combatere a cancerului are ca scop nu doar să asigure supravieţuirea pacienţilor bolnavi de cancer, ci şi ca aceştia să trăiască o viaţă lungă, împlinită, lipsită de discriminare şi de obstacole neechitabile".

Prin completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 supravieţuitorii de cancer nu mai trebuie să declare asiguratorilor că au avut boala dacă au trecut 7, respectiv 5 ani - pentru diagnostic înainte de 18 ani - de la încheierea tratamentului. În acest fel, aceştia vor putea accesa servicii financiare în condiţii fireşti, fără să fie supuşi vreunei forme de discriminare.

În activitatea mea parlamentară am fost preocupată de îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi de soarta pacienţilor, în special a bolnavilor de cancer. Am fost co-iniţiator al unor proiecte de modificare a legilor în domeniu şi am prezentat mai multe interpelări şi declaraţii politice pe aceste teme.

Iniţiativa aceasta se înscrie în seria proiectelor liberale pentru drepturile bolnavilor de cancer şi ale supravieţuitorilor acestei boli dure, drepturi consacrate prin Constituţie, pentru o viaţă de calitate, împlinită şi lipsită de inechităţi.

Acum, proiectul a trecut de Senat şi a ajuns la Camera Deputaţilor, care este for decizional. În calitate de co-iniţiator, voi susţine şi voi vota cu toată convingerea proiectul pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, pentru reglementarea "dreptului de a fi uitat" al supravieţuitorului de cancer.

Vă mulţumesc.

Elena Hărătău, deputat al PNL Bacău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Au mai depus declaraţii în scris, din partea Grupului parlamentar al PSD: domnul deputat Radu Mihai Popa, Alexandra Huţu, Marian-Iulian Rasaliu, Cristina-Elena Dinu, Eugen Bejinariu, Daniela Oteşanu, Alina-Elena Tănăsescu, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Daniel Tudorache, Alin Virgil Chirilă, Nicu Niţă, Ioan Mang, Oana-Gianina Bulai, Vasile Cîtea, Daniel-Florin Ghiţă, Dan-Constantin Şlincu, Laurenţiu-Daniel Marin, Mirela Furtună, Ilie Toma, Romulus-Marius Damian, Mihai Weber, Radu-Marcel Tuhuţ, Vasilică Toma.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Valentin-Ilie Făgărăşian, Vetuţa Stănescu, Florin-Claudiu Roman, Bogdan-Iulian Huţucă, Marian Cruşoveanu, Iulian-Alexandru Muraru, Florin-Alexandru Alexe, Ervin Molnar, Alexandru Popa, George Şişcu, Maria Stoian, Florică Ică Calotă, Cristina Trăilă, Dumitru Rujan, Cristina Burciu, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Ioan Balan, George-Cătălin Stângă, Cosmin Şandru, Vasile Căuş, Angelica Fădor.

Din partea Grupului parlamentar al USR: Simina-Geanina-Daniela Tulbure, Radu Panait.

Grupul AUR: Vasile Nagy, Mihail Albişteanu, Silviu-Titus Păunescu, Volosatîi Boris, Radu-Vicenţiu Grădinaru.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor: Dragoş Gabriel Zisopol.

Şi neafiliaţi: Dănuţ Aelenei, Nicolae Giugea, Bogdan-Alexandru Bola, Nicolae Roman.

Declar şedinţa închisă.

Vă mulţumesc.

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Adrian Alda - declaraţie politică având titlul Înverzirea agriculturii în România, o finalitate cu şanse reale de reuşită!;

Domnul Adrian Alda:

"Înverzirea agriculturii în România, o finalitate cu şanse reale de reuşită!"

Una dintre recomandările fundamentale ale Comisiei Europene, pentru a reduce la minimum emisiile, o reprezintă promovarea celor mai bune practici agricole şi investiţii care trebuie să vină în completarea respectării celorlalte exigenţe cuprinse în Reforma Politicii Agricole Comune şi Pactul Ecologic European.

Pe mulţi dintre români i-au speriat aceste exigenţe venite dinspre Bruxelles. Şi nu mă refer numai la anumiţi fermieri, probabil mai puţin convinşi să îşi continue investiţiile în agricultură, ci şi pe unii dintre politicienii noştri din opoziţie. Fără să aprofundeze toate prevederile, au creat un soi de prevestiri sumbre privind unele potenţiale constrângeri care ar depăşi cu mult puterile multor fermieri. Într-adevăr, multe dintre recomandările Comisiei privind agricultura în perspectiva decelerării schimbărilor climatice, provocate de toate tipurile de poluare, vor fi relaxate mult pe viitor, atât pe fondul crizei energetice continentale, cât şi din cauza războiului, care pare fără sfârşit, dintre Ucraina şi Rusia.

Însă nu mă bazez doar pe acest aspect când afirm cu toată responsabilitatea că înverzirea agriculturii în România reprezintă o finalitate cu şanse reale de reuşită integrală. Fac trimitere şi la datele concrete rezultate din măsurătorile organismelor europene privind emisiile de GES şi de amoniac din agricultura naţională. Ca să fiu cât mai explicit şi pentru colegii de la opoziţie, cărora acronimele le stârnesc panică sau idei despre aşa-zisele obstacole viitoare pe care le identifică doar ei, precizez că GES reprezintă particulele care absorb o parte din radiaţia termică reflectată de suprafaţa terestră, iar acumularea unei concentraţii mari a lor în atmosferă împiedică răspândirea căldurii, formându-se astfel efectul de seră.

Aşadar, în urma analizei datelor aferente emisiilor de GES/locuitor, pentru perioada 2000-2019, se observă că România a continuat efortul de reducere a lor, înregistrând o valoare medie de 6,42%, cu minim 3 procente sub baremul stabilit. La nivel sectorial, în raportul naţional al României privind Inventarul de gaze cu efect de seră, realizat în intervalul 1989-2019, la potenţialul de reducere a emisiilor de GES, sectorul agricol a contribuit cu 50,91% la totalul emisiilor naţionale de GES în 2019, comparativ cu anul de bază 1989, având un aport de micşorare de 16,54%.

Această tendinţă de descreştere este asociată cu declinul efectivelor de animale, scăderea suprafeţei cultivate cu orez (de la 49.300 ha. în anul 1989 la 7.430 ha. în anul 2019), a nivelului producţiei de culturi şi a aplicării îngrăşământului sintetic pe bază de azot. În ceea ce priveşte emisiile totale de GES şi de amoniac din agricultură, raportul Comisiei Europene menţionează că acestea sunt la un nivel relativ scăzut, iar fermentaţiile enterice contribuie cu peste 50% la emisiile de GES, fiind urmate ca pondere de gestionarea solurilor agricole şi a gunoiului de grajd.

De asemenea, sectorul LULUCF este un absorbant net de carbon, cea mai mare contribuţie fiind reprezentată de păduri, produse forestiere recoltate şi terenuri cultivate. Pentru că am invocat, din nou, alt acronim, care nu trebuie să devină sub nicio formă suspect, trebuie să vă menţionez că sectorul LULUCF (exploatarea şi schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură) cuprinde utilizarea solurilor, a copacilor, a plantelor, a biomasei şi a lemnului şi are drept caracteristică principală faptul că nu doar emite gaze cu efect de seră, ci este capabil şi să absoarbă CO₂ din atmosferă.

În perspectiva anului 2030, România are alocată o ţintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 12,7% faţă de anul 2005, în linie cu prevederile Regulamentului 2018/842 privind partajarea eforturilor necesare combaterii schimbărilor climatice şi reducerii efectelor de seră şi a emisiilor de gaze. Aşadar, nu este vorba de o ţintă greu de atins dacă analizăm cifrele concrete, în loc să "brodăm" cu atâta nonşalanţă, din băncile opoziţiei, orice fel de critică deloc pertinentă la tot ceea ce înseamnă nou şi mai este şi o necunoscută, demonstrată prin lipsa de interes a înţelegerii clare a parametrilor în care s-a încadrat şi se încadrează România privind poluarea rezultată din agricultură.

Mai mult decât atât, situaţia înverzirii agriculturii în România este nu doar bună, ci promiţătoare pentru extinderea sa viitoare. Cifrele statistice vin şi confirmă din nou direcţia bună pe care ne îndreptăm ca stat. Concret, suprafaţa totală aferentă agriculturii ecologice a înregistrat o valoare de 245.923,90 hectare în anul 2015, o valoare minimă de 226.309 în anul 2016 şi un maxim de 468.887,05 hectare în anul 2020. Ca să nu las loc de niciun fel de interpretări, vă invit să faceţi singuri calculul privind ponderea orientării fermierilor către culturile ecologice, având în vedere că suprafaţa totală agricolă a înregistrat o valoare de 8.265.354 hectare în anul 2015, o valoare maximă de 8.737.275 hectare în anul 2019 şi 8.375.739 hectare în anul 2020. Este clar saltul către ţinta pe care Uniunea ne-a trasat-o şi nouă, la fel ca şi tuturor celorlalte state membre.

Dar, pe lângă alocarea unui target, Comisia Europeană recomandă ca agricultura sustenabilă să fie abordată într-o perspectivă integrantă, ca parte a sistemului agricol general, care să fie, totodată, şi în acord cu protecţia mediului, a consumatorilor, dar şi cu sprijinirea fermierilor, pentru îndeplinirea angajamentelor de limitare a emisiilor de GES.

În acest sens, Strategia Uniunii Europene privind biodiversitatea pentru 2030 identifică agricultura ca fiind un sector-cheie în procesul de redresare economică europeană. Sper că acum vedeţi şi mai bine că PSD ia cele mai bune decizii pentru investitorii în agricultură şi reuşeşte să respecte direcţiile Uniunii.

    Alexandru Popa - intervenţie intitulată PNL - 147 de ani de liberalism în România;

Domnul Alexandru Popa:

"PNL - 147 de ani de liberalism în România"

"Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră., nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi", le spunea parlamentarilor, într-un mesaj din decembrie 1919, Ion I.C. Brătianu, omul care a jucat un rol decisiv în formarea şi modernizarea României Mari.

La 147 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, cred că trebuie evocată importanţa pe care a avut-o acest partid în istoria şi făurirea României moderne.

Cu siguranţă, fără personalităţile marcante ale acelor vremuri, România de astăzi nu ar fi fost la fel! Tocmai de aceea, este important să fim mândri că un partid politic a dat oameni de un asemenea calibru ţării şi a contribuit în mod decisiv la marile momente din istoria noastră: obţinerea Independenţei de stat (1875), unirea tuturor românilor în acelaşi stat (1918), adoptarea Constituţiei din 1923, considerată la momentul respectiv printre cele mai avansate din Europa acelor vremuri, reforma agrară, reorganizarea administrativă a ţării, dar şi o nouă legislaţie electorală.

După căderea comunismului, liberalii s-au reunit sub umbrela acestui partid istoric şi au continuat să militeze pentru aceleaşi principii şi valori democratice după care s-au ghidat şi înaintaşii liberali. Trebuie subliniat că, în perioada în care PNL a fost la guvernare, România a traversat perioade de prosperitate economică şi a reuşit să îşi recâştige respectul în plan internaţional. Astfel, în 2007, graţie eforturilor Guvernului PNL, România a devenit membru al Uniunii Europene, consolidând traseul euroatlantic al ţării noastre.

Partidul Naţional Liberal împlineşte, aşadar, 147 de ani de când s-a pus în slujba românilor şi a modernizării României, iar angajamentul nostru este că vom continua să mergem pe acest drum. Provocările actuale sunt uriaşe, însă PNL are capacitatea de a guverna responsabil şi în interesul cetăţenilor acestei ţări! Proiectul PNL pentru viitor, la aproape un secol şi jumătate de existenţă, îl reprezintă "A doua modernizare a României", un plan ambiţios care presupune reformarea instituţională şi dezvoltarea comunităţilor locale şi a întregii ţări cât mai aproape de standardele europene.

Având exemplul înaintaşilor noştri liberali, consider că este de datoria noastră ca, prin acţiunile şi politicile guvernamentale, să-i facem pe cetăţenii acestei ţări să redevină mândri că sunt români, că aparţin unui popor cu un trecut glorios, şi mai ales să-i facem să privească cu încredere în viitor!

La mulţi ani, PNL!

"Prin noi înşine" pentru România!

    Florin-Alexandru Alexe - declaraţie politică intitulată 147 de ani în slujba românilor;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

"147 de ani în slujba românilor"

Partidul Naţional Liberal a fost fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, a lansat formaţiunea politică care avea să pună bazele statului român modern. Primul preşedinte al liberalilor a fost Ion C. Brătianu.

Partidul Naţional Liberal a contribuit semnificativ la consolidarea instituţiilor democratice, fiind primul partid care a pledat, în anul 1892, pentru introducerea sufragiului universal.

PNL a fost implicat în cele mai importante momente din istoria României: instaurarea monarhiei constituţionale, obţinerea independenţei de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului şi crearea României Mari sau adoptarea Constituţiei din 1923.

Din nefericire, regimul comunist a oprit dezvoltarea României şi a interzis activitatea partidelor istorice. Liberalii au fost răniţi sau omorâţi în închisorile comuniste.

După Revoluţia anticomunistă, PNL a fost relansat şi a redevenit principala voce a oamenilor liberi.

Liberalii au pus pe agenda publică necesitatea ruperii de comunism, aderarea României la UE şi NATO şi principiile pieţei libere. Guvernările liberale au oferit românilor speranţe că pot să construiască, să muncească şi să inoveze în România.

Indiferent de provocările politice cu care s-a confruntat, Klaus Iohannis, primul preşedinte liberal al României, a menţinut ţara noastră pe calea europeană. Prezenţa lui Klaus Iohannis în fruntea statului reprezintă garanţia orientării pro-occidentale a României.

Nicolae Ciucă, premierul României şi preşedintele PNL, reprezintă liderul capabil să răspundă provocărilor economice, sanitare şi militare cu care ne confruntăm. Încrederea de care se bucură în rândul cetăţenilor arată faptul că Nicolae Ciucă este cel mai potrivit lider politic, iar prezenţa acestuia în fruntea Guvernului garantează sprijinul populaţiei pentru măsurile guvernamentale.

Pandemia de COVID-19 şi războiul din Ucraina ne-au pus în faţa unor situaţii neprevăzute. Liberalii au reacţionat rapid, iar prin Programul "Sprijin pentru România" oferim soluţii de protecţie pentru cetăţeni şi economie. Pachetul are o valoare de 17,3 miliarde de lei, aproximativ 52% din această valoare este asigurată din fonduri europene, 48% din fonduri de la bugetul de stat. Programul are trei obiective principale: susţinerea economiei pentru o creştere economică sănătoasă, realizarea coeziunii sociale şi, desigur, solidaritate între generaţii. Liberalii au dovedit astfel că au soluţii atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul de afaceri.

Loiali intereselor cetăţenilor, liberalii au susţinut Legea offshore, votată de Parlament. Începând cu a doua jumătate a acestui an, primele gaze vor fi extrase din Marea Neagră. Producţia anuală estimată este de circa un miliard de metri cubi. Această lege deblochează investiţiile din Marea Neagră şi reduce dependenţa de gazul rusesc, oferind României şansa de a deveni lider regional, iar românilor acces la gaze mai ieftine. Legea depusă stabileşte un regim fiscal competitiv, în aşa fel încât împărţirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60% (statul român) - 40% (investitorul). Legea asigură stabilitatea şi predictibilitatea legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum şi în onshore de mare adâncime. Astfel, România va contribui la independenţa energetică a Europei, jucând astfel un rol important la nivel internaţional.

Partidul Naţional Liberal rămâne cea mai importantă instituţie care poate reprezenta ambiţiile cetăţenilor activi, care vor să trăiască şi să reuşească în România. Promovăm valorile liberale! Protejăm identitatea românească!

    Vasile-Aurel Căuş - declaraţie politică: Meseria - brăţară de aur!;

Domnul Vasile-Aurel Căuş:

"Meseria - brăţară de aur!"

În secolul al XIX-lea, preocuparea clasei politice pentru ghidarea tinerilor spre o şcolarizare de specialitate s-a materializat prin iniţiative sporadice, astfel încât, în 1899, când Spiru Haret prezintă corpurilor legiuitoare proiectul pentru organizarea învăţământului profesional, existau doar câteva şcoli de meserii înfiinţate de stat.

Astăzi, în România, avem aproape 900 de şcoli de meserii, în care învaţă mai puţin de 300.000 de elevi, care, din păcate, nu sunt atraşi spre locurile de muncă pentru care se pregătesc, din cauza lipsei de sprijin din partea statului român.

Astfel că, una dintre cele mai mari probleme ale angajatorilor din România, indiferent de mărimea firmei lor, este să-şi găsească muncitori calificaţi sau oameni dornici să se califice la locul de muncă.

Deciziile greşite din trecut, de politică educaţională, cum a fost cea de desfiinţare a şcolilor profesionale, au avut efecte grave pe termen lung, eliminând alternative de formare profesională, în concordanţă cu aptitudinile unora şi cu cerinţele pieţei muncii. În toate ţările în care sistemul educaţional e performant, rata şomajului la tineri e scăzută, şi asta pentru că fiecare copil e îndrumat, încă din primii ani de şcoală, de persoane competente spre domeniul care îl reprezintă şi unde ar putea face performanţă.

Este imperios să sprijinim şcolile de meserii, să încurajăm tinerii să muncească, să sprijinim acţiunile de reconversie profesională, acolo unde e cazul, şi să sprijinim antreprenoriatul cu măsuri concrete în acest sens.

Aşadar, să transmitem părinţilor, factorilor de decizie locali şi chiar copiilor că educaţia într-o şcoală profesională de meserii nu este o cheltuială, ci o investiţie în viitorul copilului şi o investiţie ce poate ajuta la dezvoltarea economică a comunităţilor locale, pentru că meseria este o brăţara de aur, nu-i aşa?

    Bogdan-Alexandru Bola - intervenţie având ca obiect Delta Dunării - raiul biodiversităţii;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"Delta Dunării - raiul biodiversităţii"

Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat data de 22 mai drept Ziua Internaţională a BioDiversităţii, scopul fiind acela de a spori conştientizarea problemelor cu care se confruntă mediul. Dintre cele 11 regiuni biogeografice ale Europei, cinci se găsesc pe suprafaţa ţării noastre, care găzduieşte şi peste 13.000 de specii de plante şi animale, incluzând aici cea mai mare populaţie de carnivore mari (lup, urs şi râs) din Europa.

De asemenea, siturile Natura 2000 ocupă peste 23% din suprafaţa României, peste media europeană de 18%. Însă o minune a naturii de care ne putem bucura aici, în Dobrogea, este Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, una dintre cele mai întinse delte de pe continentul european şi, totodată, cea mai bine conservată zonă umedă din Europa. Paradisul natural Delta Dunării se întinde la vărsarea Dunării în Marea Neagră, acolo unde fluviul îşi încheie lunga călătorie de 2.860 km. de la izvorul său din munţii Pădurea Neagră din Germania.

Secole de-a rândul, suprafaţa Deltei s-a extins, formându-se astfel o reţea de canale, lacuri, insule acoperite cu stuf, păduri cu aspect tropical, păşuni şi dune de nisip. Are o suprafaţă de 580.000 ha. - 2,5% din suprafaţa României -, care găzduieşte peste 5.000 de specii, fiind una dintre cele mai mari biodiversităţi din lume.

De asemenea, este una dintre cele mai întinse zone umede din lume - în special ca habitat al păsărilor de apă. Este cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă, aproximativ 170.000 ha de stuf, reprezentând unica deltă din lume declarată în întregime rezervaţie a biosferei. Susţine o gamă mai largă de ecosisteme decât orice altă regiune din Europa - 23 ecosisteme naturale, 7 antropice şi peste 360 specii înregistrate aici, reprezentând circa 90% din ornitofauna naţională. De asemenea, cele peste 300 de specii de păsări prezente aici reprezintă mai mult de jumătate din cele existente în Europa.

Valoarea patrimoniului natural al Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" a fost recunoscută prin includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei, în cadrul Programului "Omul şi Biosfera" (1990). Din păcate, omul pune toată această comoară în pericol, din prostie sau lăcomie. Delta a fost declarată ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă şi includerea în Lista Convenţiei Ramsar (septembrie 1991), precum şi prin includerea în Lista patrimoniului natural mondial - UNESCO (decembrie 1991). Sper doar ca şi urmaşii noştri să se poată bucura de frumuseţile pe care ea ni le oferă.

    Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică: Măsuri economice în sprijinul românilor;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Măsuri economice în sprijinul românilor"

Timpurile pe care le trăim sunt unele complicate şi dificile. Războiul declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina a contribuit la degradarea stării economiei mondiale. În acest moment, cele mai stringente probleme cu care se confruntă românii sunt inflaţia galopantă şi creşterea preţului carburantului. Pentru a veni în ajutorul românilor, Guvernul României, condus de preşedintele PNL Nicolae Ciucă, a adoptat două măsuri importante. Prima o reprezintă posibilitatea de creştere voluntară a salariului minim. Firmele pot mări salariul minim cu 200 de lei, dacă doresc, şi nu vor plăti taxe şi impozite pentru această majorare. Mai exact, începând cu 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea voluntară a salariului de bază de la 2.550 lei, lunar, fără a include aici sporuri şi alte bonusuri, la suma de 2.750 lei, lunar, nu se plătesc contribuţiile sociale şi impozitul pe venit. Este o măsură care vine în sprijinul angajaţilor şi al angajatorilor. De menţionat este faptul că măsura nu se aplică personalului plătit din fonduri publice.

Cea de-a doua măsură vine în sprijinul antreprenorilor români şi priveşte creşterile exponenţiale de la pompă. A fost instituită schema de ajutor de stat pentru a compensa creşterea preţului la combustibili, pentru sprijinirea operatorilor economici de transport rutier de mărfuri şi persoane. Peste 3.000 de companii vor beneficia de schema de ajutor cu valoare totală de 300 milioane de lei, cu posibilitatea de a suplimenta bugetul. Compensarea este de 50 bani pe litrul de combustibil achiziţionat, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere. Pachetul de măsuri "Sprijin pentru România" - prezentat de premierul PNL, Nicolae Ciucă - se apropie de finalizarea aprobării tuturor măsurilor necesare implementării, pentru protejarea economiei şi a populaţiei în faţa crizelor multiple pe care le traversăm. Sunt deja adoptate măsuri în valoare de 11,5 mld. lei din totalul de 17,3 mld. lei.

Suntem conştienţi de vicisitudinile vremurilor pe care românii le au de înfruntat, de aceea vom face tot ceea ce putem pentru a le veni în ajutor. Nu trebuie să uităm, totuşi, faptul că aceste dificultăţi se răsfrâng asupra tuturor ţărilor, nu este o problemă strict românească. Am convingerea că Guvernul României va depune în continuare toate eforturile necesare pentru atenuarea efectelor acestei crize economice pe care o traversăm.

    Boris Volosatîi - declaraţie politică având tema România trebuie să se achite exemplar de obligaţiile sale faţă de românii de pretutindeni;

Domnul Boris Volosatîi:

"România trebuie să se achite exemplar de obligaţiile sale faţă de românii de pretutindeni"

În ultima duminică a lunii mai vom marca Ziua Românilor de Pretutindeni. Gândul nostru se îndreaptă către românii majoritari din Republica Moldova, către românii minoritari din statele vecine şi Balcani şi către cetăţenii români din emigraţie şi din diaspora economică. În total, vorbim despre aproximativ 12 milioane de români din afara ţării.

Aceşti fraţi ai noştri aflaţi printre străini au nevoie de înţelegerea şi solidaritatea exemplară a României, ca stat înrudit şi Patrie mamă, pentru a nu-şi pierde identitatea naţională, lingvistică şi culturală.

Ziua Românilor de Pretutindeni ne oferă un prilej în plus să facem un tur de orizont al situaţiei confraţilor noştri rămaşi sau plecaţi peste hotare. Aşadar, în cel de-al doilea stat românesc, încă prins în chingile CSI, avem o situaţie lingvistică precară, dominată de media rusească, nereuşindu-se, din păcate, crearea unui spaţiu informaţional comun România - Republica Moldova. Chiar dacă jumătate din populaţia Republicii Moldova şi-a redobândit deja cetăţenia română şi a evadat din prizonieratul canonic al Bisericii din preajma Kremlinului, guvernarea de la Chişinău refuză să-i restituie Mitropoliei Basarabiei proprietăţile confiscate abuziv de către statul sovietic ocupant. Alfabetul latin, ca element identitar românesc, rămâne interzis în regiunea transnistreană şi Tighina.

Românii din Ucraina, a treia etnie din ţară, după ucraineni şi ruşi, a înregistrat, în ultimul an, un nou regres în ceea ce priveşte drepturile naţionale. Numărul de şcoli şi grădiniţe în limba română este în scădere, sub presiune guvernamentală. Românii ortodocşi rămân în cea mai mare parte a lor ostatici ai Patriarhiei Moscovei, care i-a smuls în 1940 şi 1944 din trupul Bisericii Ortodoxe Române, iar Kievul face presiuni ca aceştia să nu revină la comuniunea directă cu Patriarhia Română. Acest fapt trebuie adus în atenţia forurilor europene şi euroatlantice.

În Serbia, situaţia românilor nu a cunoscut nicio îmbunătăţire. Autorităţile nu s-au conformat recomandărilor Consiliului Europei în ceea ce priveşte lichidarea diferenţelor regionale de tratament aplicat etnicilor români din Voivodina, unde există şcoli, biserici recunoscute şi presă în limba română pentru 5% din minoritatea noastră înrudită şi celor din Valea Timocului, unde pentru ceilalţi 95% din comunitatea românească nu există nicio şcoală românească, nicio publicaţie sau redacţie radio ori de televiziune în limba română, după cum nu există nici biserici în cele circa 150 de localităţi cu majoritate românească. Singurele 10 biserici care există şi o mănăstire, la Mălainiţa, nu sunt recunoscute oficial, după cum nici Vicariatul Ortodox Român al Timocului nu dispune de personalitate juridică sârbă. După cum autorităţile ruse şi cele ucrainene îi împart pe români, artificial, în români propriu-zişi şi moldoveni, autorităţile sârbe îi împart pe români în români ca atare (cei din Voivodina) şi vlahi (cei din Timoc). Acest fapt trebuie denunţat, cu tărie, în permanenţă.

Românii din Bulgaria nici măcar nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţională, fiind trataţi ca un grup folcloric, cu numele impropriu de vlahi. Nici persoanele, destul de numeroase, aparţinând filonului cultural şi lingvistic românesc, aparţinând românilor rudari, nu sunt recunoscuţi şi nu se pot bucura de niciunul dintre drepturile rezervate lor de normele europene în materie de minorităţi naţionale.

În Ungaria, românii sunt supuşi unei maghiarizări metodice, ca şi alte minorităţi. Observăm că, în timp ce Ungaria finanţează instalarea unui număr impresionant de monumente în ţara noastră, autorităţile maghiare se împotrivesc de ani de zile instalării la Gyula a unui monument al Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria. Acest simplu fapt este relevant pentru tratamentul aplicat minorităţii române.

Aromânii şi meglenoromânii din Balcani au în continuare o situaţie cultural-identitară precară. Dintre cele patru state balcanice, în care românii sud-dunăreni sunt autohtoni, cea mai dificilă situaţie se înregistrează în Grecia, iar cea mai favorabilă, cu speranţa de îmbunătăţire, există în Albania, unde a luat fiinţă şcoala "10 mai 1905", la Seleniţa, şi urmează să fie înfiinţate şi altele, în diverse oraşe şi sate aromâne. Albania este singurul stat balcanic în care aromânii sunt recunoscuţi oficial ca minoritate naţională cu numele lor propriu. Avem obligaţia de a denunţa politicile discriminatorii ale autorităţilor de la Atena şi de a cere recunoaşterea aromânilor din Grecia ca minoritate naţională.

Istroromânii din Croaţia sunt ramura cea mai mică a familiei noastre româneşti. Din nefericire, dialectul istroromân este pe cale de stingere, chiar sub privirile noastre neputincioase. Nici băieşii de limbă română, care reprezintă filonul lingvistic românesc, nu se bucură de recunoaştere şi sprijin din partea autorităţilor croate, fiind de multe ori încadraţi pe nedrept la alte minorităţi etnice.

Despre românii din diaspora economică este greu să vorbesc. Cele peste 6 milioane de români expatriaţi, iar după alţi observatori, circa 8 milioane de români plecaţi în pribegie, au împânzit ţările lumii în căutarea unei bucăţi de pâine mai bune pe care nu au putut-o găsi în România. Niciun român nu a plecat în străinătate de bunăvoie, ci de nevoie. Devenim treptat o naţiune preponderent diasporală, de vreme ce în ţară se nasc mai puţini copii români decât în afara României. Nimeni nu opreşte valul plecărilor românilor din ţară. Nimeni nu ia măsuri corespunzătoare pentru repatrierea acestor români. Aceste milioane de români din străinătate nu sunt reprezentate parlamentar în mod corespunzător, potrivit normei legale de reprezentare. Ei nu beneficiază nici de sprijinul cultural necesar pentru a nu-şi pierde ei şi copiii lor limba română, legătura sigură cu ţara care ar putea garanta revenirea în Patrie atunci când condiţiile vor fi mai bune.

Trist tablou! Nu-i aşa? Cum se poate ca Guvernul să subfinanţeze comunităţile româneşti de peste hotare subreprezentate parlamentar, şi în acelaşi timp să suprafinanţeze minorităţile etnice din ţară suprareprezentată parlamentar? Este o situaţie profund nedreaptă! Românii din afara graniţelor văd şi înţeleg aceasta.

Îndemn de pe acum Guvernul UDMR-PSD-PNL să nu repete greşelile şi păcatele guvernelor anterioare şi să vină, pentru anul 2023, cu un proiect de lege a bugetului de stat din care să rezulte aceleaşi criterii privind finanţarea minorităţilor naţionale şi a românilor de pretutindeni. Nu cerem privilegii, vrem doar tratament egal.

De asemenea, fac apel către toţi parlamentarii din actuala legislatură să susţină proiectul nostru de lege privind dreapta reprezentare a cetăţenilor români din afara graniţelor în viitorul Parlament de la Bucureşti. Nu se poate ca 8 milioane de cetăţeni români de peste hotare să nu aibă parlamentari nici măcar cât un judeţ de talie mică din ţară.

România are obligaţii constituţionale şi legale de sprijinire a românilor de pretutindeni, indiferent dacă sunt majoritari ca în Republica Moldova, minoritari ca în ţările vecine şi Balcani sau că reprezintă milioanele de concetăţeni din diaspora economică. Ca român de peste hotare şi reprezentant al alegătorilor noştri cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, consider că România trebuie să se achite în mod exemplar faţă de ei.

Trăiască România şi românii de pretutindeni!

    Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică despre Importanţa programelor de dezvoltare personală pentru tineri;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"Importanţa programelor de dezvoltare personală pentru tineri"

Tinerii români au un potenţial uriaş. Vă pot confirma acest lucru din multiplele întâlniri şi activităţi pe care le-am organizat pentru ei. Totuşi, acest potenţial rămâne de foarte multe ori nedescoperit, iar ulterior neexploatat. Identificarea de către fiecare tânăr a propriului potenţial îl poate ajuta să aibă un viitor de succes, iar în acelaşi timp îl va ajuta să contribuie la dezvoltarea comunităţii din care face parte.

În condiţiile în care realităţile sociale sunt în continuă şi rapidă schimbare, iar pregătirea şcolară nu acoperă întreaga nevoie de dezvoltare personală şi cunoaştere a regulilor sociale, economice, administrative şi politice, care influenţează evoluţia tinerilor, consider că este nevoie de programe de pregătire complementare şcolii.

În şcoală pare că scopul unui copil este doar de a face eforturi foarte mari pentru a avea note de 10 şi a acumula cunoştinţe. În schimb, aceste programe răspund unei nevoi actuale, aceea de a afla şi aplica informaţii utile în viaţa de zi cu zi, lucruri practice, de a-şi descoperi şi dezvolta acele talente native, de a duce către excelenţă acele trăsături individuale pe care fiecare copil şi adolescent le are. Fără generalizări, constrângeri şi mai ales fără frică de eşec, acestea pregătesc copiii pentru viaţa de adult.

Potenţialul, ideile şi dorinţele tinerilor trec cu prea mare uşurinţă pe lângă noi, adulţii. Este important pentru fiecare tânăr să fie ghidat în viaţă, astfel încât să poată alege ceea ce i se potriveşte. Tocmai de aceea mi-am propus să pun bazele unui proiect care să îi ajute pe tineri să îşi dezvolte abilităţile personale în raport cu societatea. Aşa a luat naştere Proiectul "Viitorul eşti tu!".

În centrul activităţilor mele au stat întotdeauna preocuparea şi grija pentru tineri. Proiectul "Viitorul eşti tu!" este investiţia mea în tineri, cei pe care îi consider cea mai importantă resursă a unei naţiuni. Ţelul meu este ca fiecare tânăr să îşi descopere misiunea şi să devină eroul propriei poveşti de succes.

Un tânăr informat, bine pregătit şi care cunoaşte mersul lucrurilor în societate este un viitor adult puternic, care poate izbândi în viaţă şi poate contribui la bunăstarea comunităţii din care face parte.

Proiectul "Viitorul eşti tu!" este adresat tuturor celor care vor să înveţe să fie lideri, să aibă succes folosindu-şi atuurile, să îşi descopere calităţile şi să se autodepăşească, fiind, de asemenea, un exemplu bun de urmat pentru ceilalţi.

E un proiect ambiţios, dar sunt motivată de reacţiile fantastice pe care le-am primit, precum şi de necesitatea unor asemenea programe.

    Florică Ică Calotă - declaraţie politică: Impactul războiului din Ucraina în agricultură;

Domnul Florică Ică Calotă:

"Impactul războiului din Ucraina în agricultură"

După aproape 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, asistăm la un nou război, care se desfăşoară aproape de graniţele ţării.

Pentru România, Ucraina reprezintă un partener important. Însă conflictul afectează în mod direct bunul mers al campaniei agricole de primăvară. Fermierii ucraineni se confruntă cu lipsa fertilizanţilor şi cu faptul că sunt constrânşi de a cultiva suprafeţe mai mici. Iar pentru a preveni o criză alimentară în ţară, Ucraina a limitat exportul de cereale.

Unii analişti sunt de părere că, deşi ideea unei posibile crize alimentare este tot mai vehiculată, acest scenariu negativ este puţin probabil, întrucât balanţa proprie a Uniunii Europene de producţie şi consum al cerealelor şi oleaginoaselor este pozitivă.

Pentru ţara noastră, această perioadă reprezintă o şansă pentru a-şi creşte relevanţa agricolă regională şi pentru a valorifica cererea la nivelul Uniunii Europene pentru proteina vegetală şi animală.

Conflictul armat de la graniţa ţării noastre a pus în prim-plan siguranţa alimentară, iar acest lucru a dus la adoptarea de măsuri interne rapide şi eficiente.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, investiţiile în agricultură au crescut cu 75% în ţara noastră. În primele patru luni ale anului, infuzia de capital în agricultură a depăşit 300 de milioane de euro.

Proiectele aflate în curs de derulare vizează construirea de ferme, unităţi de procesare, sere şi depozite pentru legume şi fructe. Majoritatea acestor proiecte sunt cu bani europeni.

Un aspect pozitiv al situaţiei actuale este că s-au înfiinţat pe teritoriul ţării mai multe cooperative agricole. Fermierii au realizat că este în avantajul lor şi că astfel pot accesa mai uşor bani europeni pentru proiectele şi investiţiile lor.

Cele mai multe construcţii noi în agricultură sunt în judeţele Constanţa, Satu Mare, Bihor, Arad şi Harghita, iar cele mai multe proiecte sunt în sectorul zootehnic, acolo unde siguranţa alimentară este mai vulnerabilă. Însă investiţii majore în ţară se fac şi în sectorul legumicol şi cel al lactatelor.

Cu un război care nu pare să se termine prea curând, efectele pandemiei pe care încă le resimţim, inclusiv schimbările climatice tot mai accentuate, consider că agricultura devine un domeniu strategic şi garantul securităţii alimentare a continentului.

    Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică: Protejarea cetăţenilor români şi a economiei româneşti sunt prioritare în actualul context regional de conflict;

Domnul Virgil Alin Chirilă:

"Protejarea cetăţenilor români şi a economiei româneşti sunt prioritare în actualul context regional de conflict"

Am văzut astăzi o ştire care relata criticile din presa ucraineană la adresa modului în care România gestionează tranzitul de nave de mărfuri prin canalul Sulina. Principalele reproşuri sunt că autorităţile româneşti nu pun în aplicare propunerile transportatorilor ucraineni şi că ar favoriza navele care transportă mărfuri din sau spre România.

Ridic această chestiune pentru că, în opinia mea, este nedreaptă la adresa ţării noastre. Şi consider că, deşi există un val justificat de simpatie internaţională la adresa Ucrainei, noi trebuie să avem o poziţie curajoasă atunci când ţara noastră este criticată în mod incorect.

În primul rând, românii au manifestat cea mai mare deschidere pentru primirea refugiaţilor din Ucraina, comparativ cu celelalte state din Uniunea Europeană. Am fost şi suntem cei mai ospitalieri cu refugiaţii ucraineni. Statul român s-a organizat logistic, s-au alocat resurse materiale şi financiare, s-a asigurat transportul gratuit pentru refugiaţii care au tranzitat România, iar cetăţenii români i-au primit în casele lor pe ucrainenii aflaţi într-un moment dificil.

România a răspuns imediat la apelul Comisiei Europene, ca statele care se învecinează cu Ucraina să asigure culoare de transport pentru mărfurile exportate din această ţară. Ministrul transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, a luat imediat măsuri pentru creşterea capacităţii de transport a mărfurilor, atât prin Portul Constanţa, cât şi prin porturile dunărene de la Galaţi şi Brăila. S-au eliberat şi reabilitat liniile feroviare din infrastructura portuară pentru a permite preluarea unui volum cât mai mare de mărfuri.

Am susţinut şi susţin în continuare toate aceste decizii ale României care vin în sprijinul Ucrainei, mai ales acum, când exporturile sale au fost grav afectate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse.

De aceea, consider cu totul nedrepte criticile din presa ucraineană cu privire la desfăşurarea traficului naval pe canalul Sulina. În primul rând, nu ştiu să existe vreun stat care să îşi stabilească procedurile de navigaţie pe teritoriul naţional în funcţie de "propunerile" din partea unor comercianţi străini. România este stat suveran şi are dreptul de a-şi organiza aceste proceduri în funcţie de două criterii esenţiale: 1. să nu contravină procedurilor europene, la care România este parte şi 2. să nu contravină intereselor statului român.

Ucraina nu este stat membru al Uniunii Europene. Dar îmi doresc să devină cât mai curând, în primul rând pentru că asta ar fi o garanţie pentru respectarea drepturilor minoritarilor români din Ucraina. Deci înţeleg că transportatorii ucraineni nu sunt familiarizaţi cu procedurile pe care România trebuie să le respecte ca stat membru al Uniunii European şi ca stat aspirant la spaţiul Schengen. Poate din această lipsă de înţelegere provine supărarea unor transportatori ucraineni. Însă trebuie să înţeleagă şi dânşii că trebuie să respecte procedurile la fel cum le respectă şi transportatorii români sau de altă naţionalitate.

Dar cea mai nedreaptă obiecţie adresată de presa ucraineană autorităţilor române este că ar acorda prioritate încărcăturilor româneşti. Aici aş vrea să reamintesc că România a fost solidară cu Uniunea Europeană în aplicarea sancţiunilor economice împotriva Federaţiei Ruse. Am fost solidari cu Ucraina şi am opus o rezistenţă economică faţă de Federaţia Rusă. Şi vreau să subliniez că toate aceste măsuri, luate din solidaritate cu Ucraina, au implicat un cost semnificativ, suportat de economia românească şi de cetăţenii români. Asta să nu se uite de cei care ne critică acum!

Eu nu ştiu dacă încărcăturile româneşti trec sau nu cu prioritate pe Canalul Sulina. Nu cunosc care sunt, efectiv, procedurile de navigare şi nici nu vreau să intru în detalii. Dar mă întreb, cum ar trebui să procedeze România dacă această redirecţionare a exporturilor Ucrainei ar afecta lanţurile de aprovizionare din ţara noastră? Cum ar trebui să procedăm dacă acest surplus de mărfuri, care există acum pe Canalul Sulina, ar afecta exporturile româneşti? Ce ar trebui să facă România dacă aceste dificultăţi de navigare vor pune în pericol importurile pentru anumite industrii esenţiale din ţara noastră, de care depind mii de locuri de muncă din România? Ce ar trebui să facem? Să ne punem în pericol economia şi cetăţenii pentru a asigura calea liberă prioritară pentru mărfurile din Ucraina?

Eu cred că nu. Şi mai cred că România şi-a manifestat sprijinul cu multă prietenie faţă de Ucraina. Am susţinut toate măsurile de sprijin ale României faţă de Ucraina şi ucraineni. Dar, în acelaşi timp, cred că România trebuie să se asigure că cetăţenii români şi interesele naţionale sunt protejate în acest context dificil.

Ajutăm Ucraina, însă în limitele în care ne permitem să facem acest lucru, astfel încât să nu ne punem în pericol cetăţenii, economia naţională şi propriile interese naţionale. Şi o spun răspicat, indiferent ce spune presa din Ucraina, e perfect legitim să tratăm cu prioritate interesele noastre naţionale şi protejarea cetăţenilor români şi a economiei româneşti.

Asta ar face orice stat aflat în situaţia ţării noastre.

Asta trebuie să facă România!

    Vasile Cîtea - intervenţie intitulată Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi;

Domnul Vasile Cîtea:

"Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi"

La 25 mai 1979, Etan Patz, un băieţel de şase ani din Manhattan, a dispărut fără urmă. Notorietatea cazului a dus, în SUA, la apariţia unei adevărate mişcări dedicate cazurilor de minori dispăruţi, la modificarea legislaţiei şi îmbunătăţirea metodelor de depistare a copiilor dispăruţi. După multe demersuri eşuate, de găsire a copilului, la data de 25 mai 1983, preşedintele Ronald Reagan a declarat ziua de 25 mai Ziua naţională a copiilor dispăruţi.

Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi este marcată în 15 ţări membre ale Federaţiei Europene pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi. România este una dintre ţările care aniversează această zi şi în care dispariţiile de copii reprezintă o problemă ce nu trebuie ignorată.

De la an la an, statisticile referitoare la dispariţia copiilor sunt tot mai îngrijorătoare, deoarece, deşi se fac toate demersurile pentru recuperarea acestora, numărul copiilor dispăruţi de lângă familiile lor este din ce în ce mai mare. Potrivit statisticilor poliţiei, în România dispar anual peste 3.200 de copii, iar în unele cazuri, aceştia nu se vor mai întoarce niciodată lângă familiile lor.

Un copil dispărut poate ajunge pe mâna unor reţele care îl vor exploata prin muncă forţată, sexual sau, în cazurile extreme, îl pot folosi pentru trafic de organe.

Cauza principală de natură sistemică a dispariţiei minorilor, fie din centrele specializate, fie din familia naturală sau lărgită, din familii dezorganizate sau familii care şi-au abandonat copii către rude, plecând la muncă în străinătate, este sărăcia extremă şi lipsa de educaţie care creează ulterior posibilitatea racolării, traficării şi exploatării acestora.

La 15 februarie 2007, Comisia Europeană a adoptat o decizie care impune ţărilor UE obligaţia de a rezerva numărul 116000 pentru linii de urgenţă privind copiii peste tot în UE. Aceste linii de urgenţă sunt în prezent operaţionale în 11 state membre (Belgia, Danemarca, Grecia, Franţa, Ungaria, Italia, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România şi Slovacia).

Fiecare copil dispărut înseamnă o tragedie şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a preveni astfel de tragedii. Comisia a creat linia europeană de urgenţă 116000 pentru a permite semnalarea copiilor dispăruţi şi pentru a oferi recomandări şi sprijin familiilor acestora oriunde în Europa.

    Cristina Burciu - declaraţie politică: Guvernul Nicolae Ciucă propune un nou pachet de măsuri economice pentru a ajuta oamenii şi firmele să depăşească criza;

Doamna Cristina Burciu:

"Guvernul Nicolae Ciucă propune un nou pachet de măsuri economice pentru a ajuta oamenii şi firmele să depăşească criza"

Războiul din Ucraina, suprapus peste o economie globală şubrezită deja de pandemia de coronavirus, a avut ca principal efect nefast creşterea preţurilor peste tot în lume.

Sancţiunile impuse Rusiei şi condiţiile dificile din Ucraina au dus, în primul rând, la o reducere substanţială a ofertei de gaze şi petrol de pe piaţă, având în vedere că 47% din gazele folosite în Europa şi 25% din petrol provin din Rusia. De asemenea, asistăm la o creştere abruptă şi a preţurilor produselor agricole, în condiţiile în care cele două ţări produc, împreună, 25% din cerealele din Europa. Turcia, de exemplu, importă 75% din cerealele pe care le foloseşte din Rusia şi Ucraina.

Acestea sunt cele două cauze majore ale creşterii inflaţiei peste tot în Europa, inclusiv în România. În plus, acestora li se adaugă îngreunarea transportului de mărfuri, îndeosebi al celui pe căile navale, în condiţiile distrugerilor din Ucraina, şi ale restricţiilor din Rusia, ambele ţări operând noduri importante de transport.

Din nefericire, dobânzile nu reuşesc să ţină pasul cu inflaţia, iar băncile centrale se află în cea mai dificilă situaţie în care se pot afla, din prisma perspectivei unei recesiuni economice, combinată cu o creştere agresivă a preţurilor.

În consecinţă, atât pentru români, cât şi pentru agenţii economici, este o perioadă foarte grea, care impune adoptarea de măsuri stimulative din partea statului român.

În consecinţă, fidel iniţierii unor măsuri economice şi sociale în scopul salvării românilor de la o ipotetică situaţie de colaps, Guvernul Nicolae Ciucă a luat decizia lansării unui nou pachet de măsuri economice.

În conjunctura actuală, Executivul a propus hotărâri legale care s-au concentrat pe combaterea creşterii preţurilor, susţinerea fermierilor români şi creşterea capacităţii de procesare în industria alimentară. Ca atare, coaliţia şi Guvernul au luat măsura acordării de granturi în valoare de 300 de milioane de euro drept capital de lucru pentru fermierii români.

Este indispensabil ca toate rezoluţiile de sprijin luate în această perioadă să se axeze pe rămânerea valorii adăugate în ţară, pe menţinerea locurilor actuale de muncă, pe crearea unora noi, şi, de asemenea, prioritară a fost şi este susţinerea firmelor româneşti.

Nu în ultimul rând, discuţiile purtate în aceste zile se referă la iniţierea unui nou pachet de măsuri economice, care va intra în vigoare începând cu partea a doua a anului, majoritatea acestor programe urmând să fie decontate din fonduri europene.

Vrem să ajutăm firmele româneşti să reziste acestei crize energetice, care, din păcate, se prelungeşte, prin punerea la dispoziţie de noi instrumente cu care să poată investi în energie, mai ales în energia regenerabilă.

Programul "Sprijin pentru România", prin care mai mult de jumătate din populaţia ţării va fi ajutată să depăşească perioada de crize succesive în care ne aflăm, va fi multiplicat şi pentru agenţii economici, astfel încât să putem avea mijloace eficiente de combatere a inflaţiei şi a creşterii preţurilor.

    Marian Cruşoveanu - intervenţie intitulată PNL - partidul care a contribuit decisiv la modernizarea României! La mulţi ani, PNL!;

Domnul Marian Cruşoveanu:

"PNL - partidul care a contribuit decisiv la modernizarea României! La mulţi ani, PNL!"

Partidul Naţional Liberal sărbătoreşte 147 de ani de la înfiinţarea sa, fiind partidul politic care în tot acest răstimp a avut un rol covârşitor în procesul de transformare a României într-un stat modern şi în consacrarea destinului său euroatlantic.

Înfiinţat în secolul al XIX-lea, PNL a rezistat, iată, până astăzi, fiind printre puţinele partide din Europa care se pot mândri cu un trecut atât de bogat. În plan intern, PNL este singurul partid românesc care a fost parte la toate momentele importante din istoria României, iar "Prin noi înşine" a fost deviza care i-a ghidat pe înaintaşii liberali la momentul obţinerii Independenţei statale (1875), atunci când s-a înfăptuit România Mare (1918), precum şi în amplul proces de implementare a reformelor modernizatoare, aşa cum au fost reforma agrară din 1921, reforma electorală, organizarea administrativă unitară sau reforma constituţională din 1923.

Pot spune, cu mândrie, că exemplul înaintaşilor liberali a reprezentat întotdeauna un reper şi un model pentru generaţiile de politicieni liberali de după 1990, care au revitalizat acest partid istoric după căderea comunismului. Rezultatele vorbesc de la sine, PNL fiind partidul sub guvernarea căruia s-a realizat integrarea României în Uniunea Europeană (2007). Putem spune, fără nicio reţinere, că România a ajuns să facă parte din comunitatea euroatlantică (UE şi NATO) pentru că PNL a fost partidul care a luptat neobosit pentru îndeplinirea acestui deziderat.

Suntem, aşadar, un partid cu o istorie măreaţă, care ne obligă însă la responsabilitate şi curaj pentru viitor, mai ales că am ajuns la guvernare într-un moment foarte dificil pentru întreaga omenire, marcat de pandemie şi de conflictul armat din Ucraina. La ceas aniversar, angajamentul PNL este că vom desăvârşi a doua mare modernizare a României, care vizează dezvoltarea ţării, a comunităţilor locale, a infrastructurii, a economiei, precum şi demararea unui amplu proces de reforme la nivel instituţional.

Chiar dacă istoria şi trecutul sunt o sursă de inspiraţie şi de motivaţie pentru o ţară întreagă, consider însă că prezentul rămâne decisiv, iar rolul generaţiei actuale de liberali este de a lupta pentru viitorul cetăţenilor României şi de a-i convinge că PNL le merită încrederea şi pe viitor.

"Prin noi înşine" pentru România!

    Romulus-Marius Damian - intervenţie având tema Promovarea turismului în România. Vă invit să descoperiţi judeţul Caraş-Severin;

Domnul Romulus-Marius Damian:

"Promovarea turismului în România. Vă invit să descoperiţi judeţul Caraş-Severin"

România este ţara care beneficiază, cu adevărat, de potenţial turistic, deşi nu se află printre principalele destinaţii turistice din Europa, atunci când vine vorba de programarea concediului.

Mai mult de 50% dintre români preferă oricare altă destinaţie din Europa, în detrimentul României, şi acest lucru se întâmplă nu pentru că nu ar exista locuri deosebite în ţara noastră, ci pentru că nu sunt destul de promovate, comparativ cu destinaţiile turistice din afara României.

Suprafaţa ţării noastre se întinde pe 238.397 km2, iar fiecare judeţ al ţării găzduieşte adevărate atracţii turistice, care ar putea atrage mulţi turişti, dacă am şti să le facem cunoscute, întrucât avem o ţară care merită cunoscută.

Se apropie perioada concediilor, tichetele de vacanţă au ajuns deja în posesia românilor şi poate mulţi dintre români ştiu deja unde doresc să se relaxeze, iar dacă încă nu s-au gândit la acest lucru, aş dori să îi invit la un popas prin judeţul din care provin, Caraş-Severin, şi doresc să le fac cunoscute doar câteva locuri minunate care se află pe meleagurile Caraşului.

Pe drumul care urcă către munţii Semenic, trecem prin staţiunea Văliug - Crivaia, una dintre cele mai frumoase staţiuni turistice din munţii Banatului, unde cei care trec pe aici se pot bucura de un peisaj mirific, plimbări cu barca şi chiar schi nautic pentru cei care preferă o doză de adrenalină. Triunghiul format de lacurile de acumulare Trei Ape, Gozna şi Secu reprezintă un element care nu poate trece neobservat.

Un alt loc deosebit se află în Defileul Dunării, numit Cazanele Dunării, aproape de locul unde fluviul intră pe teritoriul României. Aici veţi vedea cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa, Chipul lui Decebal. Un monument al naturii deosebit este Sfinxul Bănăţean, în aria comunei Topleţ.

Nu pot să nu menţionez şi staţiunea Muntele Mic, care merită vizitată nu doar iarna, ci şi vara.

Pentru cei pasionaţi de istorie şi arheologie, în apropierea localităţii Anina, avem Peştera cu Oase, locul unde s-au descoperit cele mai vechi fosile osoase din Europa.

Cei pasionaţi de drumeţii sunt invitaţi pe traseele din Parcul Naţional Cheile Nerei, care cuprinde obiective precum: Lacul Dracului, faimoasele cascade ale Beuşniţei, lacul Ochiul Beului, Cascada Bigăr.

Vă invit să descoperiţi şi zona Barajului/Lacului Poiana Rusca, unde veţi descoperi obiceiurile şi tradiţiile bănăţenilor de la munte. La baza munţilor Almăjului, în Valea Almăjului, se află Parcul cu Mori de Apă, construit la începutul secolului XX şi în prezent considerat monument istoric.

Oraşul Băile Herculane şi împrejurimile sale reprezintă de asemenea o zonă plină de obiective turistice, fiind şi cea mai veche staţiune turistică din ţară.

Lista monumentelor istorice este lungă şi le putem găsi în numeroase localităţi din judeţul Caraş-Severin: Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Moldova Nouă, Oraviţa, Oţelu Roşu, Mehadia, Pojejena, Bozovici, Teregova, Sasca Montană etc. Lista ar putea continua, atât de multe locuri minunate găzduieşte acest judeţ, cum, de altfel, şi celelalte judeţe din ţară găzduiesc la rândul lor.

În încheiere aş dori ca Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului să îşi intensifice activitatea de promovare a ţinuturilor româneşti, fiindcă turismul este un instrument important, care ar putea contribui în mod considerabil la economia acestei ţări.

    Dănuţ Aelenei - declaraţie politică: Munţii noştri aur poartă;

Domnul Dănuţ Aelenei:

"Munţii noştri aur poartă"

Pentru poziţia strategică a acestei ţări mari şi puternice, care se numeşte România, ar trebui să avem cea mai îmbelşugată şi înfloritoare economie de pe continentul european, căci, strategic, noi suntem cheia şi poarta Europei, nu coada ei.

S-au împlinit 16 ani de când România a pierdut poansonul, iar ţara noastră a fost scoasă de pe lista producătorilor de aur. Suntem într-un context economic şi social dificil, cauzat inclusiv de conflictul militar de la graniţă, iar redeschiderea exploataţiilor miniere redevine nu doar o soluţie viabilă care ne va scoate din criză, ci o obligaţie şi responsabilitate a statului român!

Sectorul minier oferă avantaje directe, deoarece poate crea locuri de muncă pentru un milion de oameni, statul român va câştiga prin exploatarea resurselor de subsol, iar comunităţile locale vor primi redevenţe. Există şi avantaje indirecte, deoarece în piaţă vor fi mai mulţi bani, în vreme ce depopularea comunităţilor de la munte, în care există potenţial minier, va fi stopată.

În urmă cu 16 ani, România a fost scoasă de pe lista producătorilor de aur pentru că a pierdut poansonul.

După 2006, plăteam ca să ne marcheze alţii aurul garantat. Poansonul echivalează cu un fel de brand al aurului, iar BNR era analizorul acreditat pe cea mai mare bursă a aurului din lume, cea de la Londra. Vă spune ceva Londra, capitala în care BNR a trimis aurul?

În 1970, România era recunoscută ca producător de aur garantat. Aurul prelucrat la Baia Mare avea, aşadar, forma clasică de lingou, cu greutatea standard (între 10,9 şi 13,4 kilograme, în funcţie de conţinutul de aur pur), avea concentraţia potrivită (de 995,0% aur pur), era marcat cu un număr de ordine, precum şi două poansoane - unul care nominaliza întreprinderea producătoare şi unul al Băncii Naţionale a României. Asta permitea ca aurul produs la noi să nu mai fie analizat şi nici măcar cântărit când cineva îl cumpăra, acesta fiind marele avantaj al dreptului de poansonare.

Fără dreptul de a vinde aur rapid, în condiţii optime şi la un preţ garantat de bursa specializată, orice producător din România trebuie să suporte costuri suplimentare pentru expertize realizate de laboratoare acreditate, fapt ce, evident, micşorează profitul înregistrat.

Cum a fost pierdut poansonul şi cum am ieşit de pe piaţa producătorilor de aur, deşi avem resurse?

Motivul oficial este că producţia combinatului băimărean nu se mai încadrează în standardele internaţionale. Motivul neoficial este scandalul financiar care falimentează compania anglo-indiană Allied Deals, proprietarul din acel moment al combinatului băimărean. Allied Deals, apoi RBG, cumpăraseră Phoenix de la statul român pentru 37 milioane $.

Fără dreptul de a vinde aur rapid, în condiţii optime şi la un preţ garantat de bursa specializată, orice producător din România trebuie să suporte costuri suplimentare pentru expertize realizate de laboratoare acreditate, fapt ce, evident, micşorează profitul înregistrat.

Statul român ar trebui să realizeze un plan strategic - coerent, pragmatic şi sustenabil - care să repună România pe harta internaţională a producătorilor de aur garantat.

Statul român are obligaţia să lucreze la un astfel de proiect, alături de exploatatori şi de specialiştii în acest domeniu. În lipsa demersurilor concrete pentru recuperarea poansonului tot ce se discută despre relansarea mineritului, în ceea ce priveşte valorificarea minereului aurifer, reprezintă doar vorbe în vânt, iar intenţiile sunt doar la nivel declarativ.

Cu ajutorul poansonului, aurul poate fi valorificat la adevărata sa valoare, fără să fim nevoiţi să apelăm la alte state şi să plătim costuri nejustificate, care ne vor diminua considerabil câştigurile.

    Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică: Reducerea impozitului pentru mamele cu trei şi mai mulţi copii, o prioritate a PSD;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Reducerea impozitului pentru mamele cu trei şi mai mulţi copii, o prioritate a PSD"

Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, va promova în perioada imediat următoare o serie de măsuri pentru susţinerea mamelor cu mai mulţi copii şi a familiilor aflate în risc de vulnerabilitate.

Între priorităţile anunţate se numără reducerea impozitelor pentru mamele cu trei şi mai mulţi copii, precum şi recunoaşterea perioadei de creştere a copilului drept stagiu de cotizare, măsuri ce vor fi luate prin modificarea Codului fiscal.

Un alt proiect guvernamental, susţinut de ministerul de resort condus de PSD, este sprijinirea femeilor de peste 40 de ani de a-şi găsi mai uşor locuri de muncă, deoarece integrarea pe piaţa muncii a acestui segment al populaţiei este extrem de dificilă în această perioadă. Consider că este foarte important ca femeile care nu au în prezent un loc de muncă, mai ales în cazurile nefericite provocate de pandemia coronavirusului din ultimii doi ani, să fie ajutate să îşi recapete şansa la a avea un trai decent. Rata şomajului este mai mare în rândul mamelor cu trei sau mai mulţi copii, fapt care impune implementarea unei prevederi legale de stimulare a ratei de angajabilitate a mamelor.

Nu în ultimul rând, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse îşi doreşte legiferarea egalităţii de şanse şi de gen, în sensul introducerii parităţii între femei şi bărbaţi, în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor de conducere, atât în companiile de stat, cât şi în mediul privat. Este o realitate faptul că în sectorul privat există un număr mai mare de femei în posturi de top, iar acest model trebuie să fie preluat şi în cazul instituţiilor finanţate de la bugetul de stat.

De asemenea, s-a lansat propunerea ca în cadrul legislativ să fie introdusă prevederea că cel puţin o treime din membrii Consiliilor de Administraţie ale companiilor la care statul este acţionar majoritar să fie femei.

O altă prioritate a Executivului este rezolvarea sporului natural negativ, o problemă nerezolvată, cu care România se confruntă de 20 de ani. Impedimentele ce conduc la trendul descendent al natalităţii, a căror repercusiuni vor fi dramatice peste 25-30 ani, impun luarea unor măsuri legislative de reglare din timp a acestei situaţii.

Sunt convinsă că ministrul PSD al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse va adopta toate deciziile necesare în vederea corectării cadrului legislativ în domeniul familiei, mamelor, copiilor şi egalităţii de şanse, astfel încât generaţiilor viitoare să le fie asigurate cele mai bune condiţii pentru un trai decent şi liniştit.

    Dumitru Rujan - declaraţie politică: Independenţa energetică a României este tot mai aproape!;

Domnul Dumitru Rujan:

"Independenţa energetică a României este tot mai aproape!"

Salut votul favorabil al parlamentarilor responsabili care au făcut posibilă adoptarea Legii offshore, lege depusă prin semnătura premierului Nicolae Ciucă şi a ministrului energiei Virgil Popescu.

Este o lege care permite României să demareze cele mai curajoase proiecte de exploatare a gazelor naturale din ultimii 30 de ani, atât de la Marea Neagră, cât şi de la Caragele, din judeţul Buzău.

Este o lege care ne ajută ca, încă de luna viitoare, să avem prima moleculă de gaz extrasă din Marea Neagră, graţie investiţiilor realizate prin proiectul Black Sea Oil&Gas.

Este o lege pe care PNL a susţinut-o încă din anul 2018 şi care, dacă de atunci ar fi fost adoptată în această formă, România nu ar mai fi fost expusă fluctuaţiilor masive de preţuri de pe pieţele externe.

Independenţa energetică a României produce beneficii nu numai prin faptul că cetăţenii români au siguranţa că ţara noastră se desprinde de importurile de produse energetice, dar şi prin faptul că mediul economic românesc devine tot mai atractiv pentru investitorii străini strategici. Îmi exprim speranţa ca ritmul ridicat al investiţiilor străine, înregistrat sub guvernarea PNL, să fie orientat şi către zonele sau judeţele cu un PIB/locuitor mai scăzut, pentru că obiectivul nostru strategic este ca toate regiunile şi toate localităţile din România să se dezvolte armonios şi toţi românii să aibă un standard de viaţă ridicat, cât mai aproape de nivelul de viaţă din Uniunea Europeană.

Pe lângă succesul incontestabil al adoptării Legii offshore şi al demarării proiectelor de investiţii de la Marea Neagră, Guvernul condus de Nicolae Ciucă a făcut paşi importanţi şi pentru dezvoltarea altor surse de energie, cum ar fi energia eoliană sau creşterea capacităţilor pentru energia hidroelectrică.

Aşadar, graţie măsurilor luate în ultima jumătate de an, România nu doar că va ajunge independentă energetic, dar, într-un orizont mediu de timp, preţurile produselor energetice vor scădea şi vor fi accesibile atât consumatorilor casnici, dar şi firmelor româneşti. Mai mult decât atât, prin ansamblul de măsuri curajoase luate de Guvernul Ciucă, România va întruni cea mai mare parte a exigenţelor impuse la nivelul Uniunii Europene, impuse în contextul agresiunii ruse din Ucraina.

    Ervin Molnar - declaraţie politică intitulată Legea offshore protejează interesele României;

Domnul Ervin Molnar:

"Legea offshore protejează interesele României"

Garantarea securităţii energetice a fost şi este obiectivul principal al Partidului Naţional Liberal. De aceea, prin demersuri atât la nivel parlamentar, cât şi la nivel guvernamental, Parlamentul României a adoptat miercuri, 18 mai, Legea offshore. Legea deblochează investiţiile din Marea Neagră şi asigură mediului de afaceri din domeniu stabilitate şi predictibilitate legislativă, stabilind şi un regim fiscal competitiv, veniturile fiind împărţite în proporţie de 60% - statul român şi 40% - investitorul. Acelaşi cadru fiscal va fi şi pentru investiţiile onshore de adâncime. Este vorba în special de cel mai mare zăcământ onshore descoperit în ultimele trei decenii pe teritoriul României, la Caragele, judeţul Buzău, unde exploatarea va începe în 2024.

Conform studiului "Contribuţia proiectelor de explorare şi producţie a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei româneşti", realizat de compania de consultanţă Deloitte, în luna mai 2018, dezvoltarea proiectelor upstream offshore de gaze naturale poate aduce pe perioada derulării lor, orizont 23 ani, venituri totale la bugetul de stat, în valoare de 26,0 mld. USD, media anuală fiind de 1,13 mld. USD, generează suplimentar 71,3 mld. USD în PIB-ul României şi creează sau menţine în medie peste 30 de mii de locuri de muncă, anual, în România, pe întreaga perioadă.

Pentru a înţelege importanţa acestei legi, care permite exploatarea celor 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale de pe platoul nostru continental, trebuie să expunem foarte clar situaţia în care ne regăsim. În primul rând, Federaţia Rusă are, încă, o poziţie monopolistă în ceea ce priveşte deţinerea de resurse şi trasee energetice. Încă din anii 60, politica de şantaj energetic a ruşilor asupra ţărilor europene, România inclusiv, a fost un factor de influenţă în relaţiile internaţionale. Vedem ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina. Rusia are un istoric solid de creare a conflictelor îngheţate, în toate regiunile vizate de proiecte energetice. Osetia, Abhazia, Nagorno-Karabach au fost nevoite să întrerupă proiectele ce ar fi trebuit să lege resursele din zona caspică de Europa. Conflictul din Transnistria şi Donbas au avut rolul, până acum, de a pune beţe în roate Ucrainei în drumul său spre dezvoltarea coridoarelor energetice de alimentare ale Europei prin North Stream şi South (Turk) Stream.

După anexarea peninsulei Crimeea situaţia regională s-a înrăutăţit considerabil, iar războiul genocidal, dus acum de ruşi în Ucraina, şi potenţialul de a se transforma într-un alt conflict îngheţat, lucru la care ruşii sunt experţi, fac ca exploatarea gazelor româneşti să fie imperioasă.

Pe lângă independenţa energetică - pe care o vom obţine până în 2027 - şi veniturile la bugetul de stat, gazele din Marea Neagră vor face din România un jucător regional, pentru că ne vor permite să aprovizionăm ţări precum Republica Moldova, dependentă total de gazul rusesc, şi astfel să înlăturăm influenţa Moscovei în treburile interne ale Moldovei.

În lipsa acestei legi, dependenţa României de importurile de gaze naturale se putea majora semnificativ, ajungând la 53% în anul 2030, în condiţiile nedezvoltării rezervelor din Marea Neagră şi pe fondul declinului natural al producţiei onshore şi creşterii consumului, generând astfel un impact negativ major asupra securităţii noastre energetice. Noua lege offshore este o armă puternică în mâna statului român, care va fi capabil să îşi protejeze mai bine cetăţenii şi interesele lor.

    Angelica Fădor - intervenţie cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la infiinţarea Partidului Naţiona Liberal;

Doamna Angelica Fădor:

Istoria Partidului Naţional Liberal este istoria statului român modern. O istorie de 147 de ani în slujba României, de care se leagă unele dintre cele mai importante momente prin care a trecut ţara noastră: obţinerea independenţei de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului şi crearea României Mari, adoptarea Constituţiei din 1923 sau relansarea economică după criza din 1929 - 1933.

Partidul Naţional Liberal nu este doar un partid cu o istorie mare, este un partid pentru viitorul României, creşterea, afirmarea şi dezvoltarea ţării reprezentând brandul PNL, de la formarea sa până astăzi.

PNL va rămâne un apărător şi un garant al valorilor fundamentale care au dus România în Europa: libertate şi democraţie, o economie liberă, creştere prin investiţii, o justiţie independentă şi o presă liberă. Sunt lucruri pe care le-am apărat întotdeauna, chiar şi în cele mai grele momente ale istoriei.

România modernă înseamnă România europeană, iar ţara noastră este azi parte din comunitatea euroatlantică pentru că PNL a militat şi a acţionat mereu către acest obiectiv.

După aproape un secol şi jumătate, PNL şi-a asumat din nou responsabilitatea guvernării într-un moment cheie pentru România: gestionarea unor crize globale, precum pandemia sau războiul din Ucraina şi derularea unui program istoric de investiţii europene, la un nivel fără precedent.

Proiectul PNL pentru următorul deceniu, la aproape un secol şi jumătate de existenţă, este "A doua modernizare a României". Acest proiect înseamnă ridicarea ţării, a comunităţilor, a infrastructurii, a economiei, a şcolii şi a educaţiei româneşti.

O sută patruzeci şi şapte de ani de istorie reprezintă o carte de vizită unică, pe care nu o mai are niciun partid din România. Trebuie să ne mândrim cu istoria noastră şi cu cei care au înfăptuit-o şi să nu îi uităm niciodată pe fruntaşii liberali care au murit în închisorile comuniste, plătind cu viaţa pentru credinţa în principiile democratice şi valorile liberale.

    Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică: Energia nucleară este sigură şi eficientă;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Energia nucleară este sigură şi eficientă"

Securitatea energetică a României a devenit astăzi, mai mult decât a fost vreodată, un subiect care este pe buzele tuturor. Pe lângă noua lege offshore, prin care se vor debloca investiţiile şi exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, România a mai primit o veste foarte bună. Acum aproximativ o lună, compania americană NuScale Power şi Societatea Naţională Nuclearelectrica din România au convenit să colaboreze în vederea amplasării unei centrale cu reactoare SMR.

Luni, 23 mai, a sosit anunţul pe care mulţi îl aşteptam. Primul reactor modular mic-SMR din România va fi amplasat pe locul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Anunţul a fost făcut de Nuclearelectrica şi NuScale în cadrul workshop-ului Small Modular and Advanced Reactors Workshop Planning IV organizat la Bucureşti de USTDA, în parteneriat cu Departamentul de Comerţ al SUA, NuScale şi Nuclearelectrica. Amplasamentul a fost identificat în urma unui studiu aprofundat, realizat cu fonduri în valoare de 1,2 milioane de dolari, primite de Nuclearelectrica la începutul anului 2021, în cadrul unui grant oferit de USTDA, şi a obţinut toate calificările în ceea ce priveşte securitatea.

Asemenea ministrului Energiei, domnul Virgil Popescu, cred cu tărie că Implementarea primului SMR de la NuScale pe amplasamentul de la Doiceşti va avea beneficii dovedite în materie de securitate energetică şi de mediu, prin generarea de energie sigură, stabilă, accesibilă şi curată, fără emisii.

John Hopkins, Preşedinte şi CEO NuScale, a declarat că "anunţul de astăzi este un nou pas înainte, în parteneriatul cu Nuclearelectrica, pentru a dezvolta tehnologia NuScale a reactoarelor modulare mici în România şi pentru a susţine atingerea ţintelor climatice, beneficiind în acelaşi timp de creştere economică".

Energia nucleară este o sursă sigură si eficientă. Avem nevoie de dezvoltarea acestui sector pentru a creşte gradul de diversificare energetică a României, dar şi pentru a folosi surse prietenoase cu mediul înconjurător.

Problema climatică nu este o glumă, o conspiraţie, mediul înconjurător se degradează pe zi ce trece. Vedem efectele nocive ale încălzirii globale, vedem cum sănătatea noastră este afectată, însă cei mai afectaţi vor fi copiii noştri.

Experţii în climă avertizează că momentul acţiunii este acum, orice întârziere putând duce la consecinţe catastrofale şi ireversibile. Datoria noastră este să ne asigurăm că nu vom lăsa celor de după noi o lume mai rea decât am moştenit noi. Energia nucleară reprezintă o soluţie, este un pas, dar nu suntem încă nici pe departe aproape de dezideratul propus. Avem nevoie de o economie verde, alimentată de surse energetice sustenabile!

    Mirela Furtună - declaraţie politică despre Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO;

Doamna Mirela Furtună:

"Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO"

Finlanda şi Suedia au depus împreună cererile de aderare la Alianţa Nord Atlantică, marcând astfel un eveniment istoric în evoluţia celor două state nordice.

Garanţiile de securitate oferite de articolul 5 al Tratatului de la Washington au determinat o schimbare profundă în viziunea de securitate a celor două state.

Evident, principalul actor care a determinat aceste schimbări a fost Federaţia Rusă, prin comportamentul agresiv şi războiul ilegal declanşat în Ucraina.

Aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO va contribui la întărirea capacităţii de apărare şi descurajare a Organizaţiei în Europa, inclusiv a flancului estic.

România este unul dintre statele care şi-a arătat susţinerea, fără rezerve, pentru aderarea celor doi parteneri.

Subliniez că Finlanda şi Suedia au dezvoltat parteneriate comprehensive cu NATO de-a lungul timpului, de aceea armatele lor sunt compatibile cu cele ale statelor NATO, procesul de aderare putând fi unul rapid.

Există anumite riscuri în perioada de preaderare, în perioada dintre momentul transmiterii solicitării oficiale de aderare şi până la aderarea efectiva, perioadă care nu este acoperită de dispoziţiile articolului 5.

Aceste riscuri vor fi reduse de prezenţa unor trupe NATO în Marea Baltică, precum şi prin desfăşurarea unor exerciţii militare în comun cu partenerii din NATO.

Procesul de aderare poate întâmpina anumite obstacole, Turcia anunţând deja că nu are o poziţie favorabilă, iar preşedintele croat, de asemenea.

Dacă în privinţa Croaţiei nu există motive reale de îngrijorare, atât majoritatea parlamentară, cât şi Guvernul fiind susţinători ai aderării celor două state, nu acelaşi lucru se poate spune despre Turcia.

Deja au fost demarate eforturi diplomatice susţinute pentru a negocia o poziţie favorabilă a Turciei.

Sunt încrezătoare că, până la Summitul de la Madrid, de la finalul lunii iunie, toate statele membre NATO vor aviza favorabil solicitările Finlandei şi Suediei de aderare.

România a fost şi va rămâne un partener de încredere pentru Alianţa Nord Atlantică şi va lucra îndeaproape cu viitorii membri pentru întărirea securităţii în Europa.

    Dragoş Gabriel Zisopol - intervenţie având ca obiect Vizita în România a domnului Ioannis Hrysoulakis, secretar general în cadrul Secretariatului General al Diplomaţiei Publice şi al Diasporei Greceşti;

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"Vizita în România a domnului Ioannis Hrysoulakis, secretar general în cadrul Secretariatului General al Diplomaţiei Publice şi al Diasporei Greceşti"

În perioada 14 - 15 mai 2022 s-a aflat într-o vizită de lucru în România domnul Ioannis Hrysoulakis, Secretar General în cadrul Secretariatul General al Diplomaţiei Publice şi al Diasporei Greceşti, organism al Ministerului Afacerilor de Externe Elen.

Cu acest prilej, demnitarul grec a avut mai multe întâlniri cu membrii Uniunii Elene din România, precum şi cu reprezentanţi ai diasporei greceşti: organisme ecleziastice, instituţii de tineret şi de învăţământ, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri.

Prima dintre aceste întâlniri s-a desfăşurat în data de 14 mai 2022, când am avut onoarea de a-l primit pe domnul Ioannis Hrysoulakis la Palatul Parlamentului României. S-au purtat discuţii referitoare la dezvoltarea proiectelor culturale comune ale Secretariatului General al Diplomaţiei Publice şi al Diasporei Elene cu Uniunea Elenă din România şi la iniţierea unor noi proiecte.

Următoarele vizite ale delegaţiei elene au avut loc la Brăila şi Galaţi, în data de 15 mai 2022, şi au fost organizate de Ambasada Greciei la Bucureşti, în colaborare cu Uniunea Elenă din România. Au fost vizitate monumente reprezentative ale grecilor de aici, precum Casa Embirikos şi Biserica "Izvorul Tămăduirii" din Brăila, respectiv Biserica Greacă "Schimbarea la Faţă" din Galaţi.

La sediile comunităţilor elene din aceste oraşe, în prezenţa preşedintelui şi a numeroşi membri, oaspetele elen a adresat mulţumiri pentru ajutorul oferit expatriaţilor din Ucraina şi a subliniat relaţiile excelente ale Greciei cu România, legăturile speciale ale acesteia cu comunităţile de greci de aici, precum şi sprijinul deschis al Secretariatul General al Diplomaţiei Publice şi al Diasporei Greceşti în susţinerea Diasporei elene din România.

Cu acest prilej, domnul Ioannis Hrysoulakis a oferit pachete de cărţi Şcolii "Nikos Kazantzakis" din Brăila şi elevilor comunităţii greceşti din localitate.

Următoarea vizită în România a demnitarului grec se preconizează a avea loc la finele lunii mai 2022. Cu acest prilej vor fi vizitate şi alte comunităţi greceşti, membre ale Uniunii Elene din România.

    George-Cătălin Stângă - declaraţie politică: Dezvoltarea infrastructurii gălăţene, o prioritate pentru PNL!;

Domnul George-Cătălin Stângă:

"Dezvoltarea infrastructurii gălăţene, o prioritate pentru PNL!"

Dezvoltarea infrastructurii de transport reprezintă o condiţie de bază pentru creşterea nivelului de trai, a veniturilor oamenilor, pentru stimularea investiţiilor, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru creşterea mobilităţii cetăţenilor şi a mărfurilor, pentru scoaterea din izolare a zonelor subdezvoltate prin distribuţia echilibrată a reţelelor de transport între toate regiunile ţării.

Asigurarea conectivităţii şi a accesabilităţii la principalele coridoare de transport, care să conducă la îmbunătăţirea legăturilor între principalii poli economici de creştere, trebuie să constituie principalul obiectiv al politicilor de transport care vizează judeţul Galaţi.

Una dintre cele mai importante componente ale dezvoltării economice a judeţului Galaţi este o infrastructură rutieră modernizată şi adecvată nevoilor şi potenţialului acestuia.

Este important să creştem atractivitatea zonei noastre prin dezvoltarea accesibilităţii şi prin continuarea extinderii şi modernizării infrastructurii.

Infrastructura modernă e cheia pentru dezvoltarea comunităţilor locale şi către siguranţa participanţilor la trafic!

Infrastructura rutieră este elementul central într-un sistem de transport rutier, iar în Galaţi dezvoltarea reţelei rutiere, fie că este vorba despre drumuri expres, variante ocolitoare sau drumuri naţionale, trebuie să se sprijine pe câteva principii care se referă la asigurarea conectivităţii şi a mobilităţii cetăţenilor şi a mărfurilor, cu costuri reduse, cu economie de timp şi în condiţii de siguranţă.

Tocmai de aceea, PNL sprijină lucrările de reabilitare şi modernizare ale infrastructurii rutiere, precum şi identificarea de noi soluţii de transport.

În Galaţi sunt multe lucrări care au fost deblocate de către guvernarea liberală, începând cu 2019, care azi se află pe drumul cel bun.

Nu a fost deloc simplu ca, în plină criză generată de pandemia COVID-19, să continuăm proiectele de investiţii pentru Galaţi, dar iată că, până la urmă, s-a putut.

Podul peste Dunăre se află într-un stadiu avansat, proiectul centurii din Tecuci este şi el în linie dreaptă. Au fost făcuţi paşi importanţi şi în privinţa drumului expres Galaţi - Brăila.

Transportul feroviar prezintă o serie de avantaje în raport cu alte moduri de transport, precum: eficienţă economică superioară, nivel redus al emisiilor de gaze cu efect de seră şi al emisiilor poluante, nivel ridicat de siguranţă etc.

În proiectul de buget de anul trecut am prevăzut lucrări de reabilitare pentru poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată, realizate de Sucursala Regională CF Galaţi, precum şi electrificarea liniei de cale ferată Doaga - Tecuci - Barboşi, inclusiv dispecer feroviar Galaţi. Sunt lucrări care trebuie continuate şi chiar dezvoltate.

Creşterea economică nu mai poate fi susţinută în acelaşi ritm dacă infrastructura va rămâne la nivelul actual.

Orice guvern, în clipa învestirii sale de către Parlament, trebuie să-şi asume finalizarea unor proiecte majore de infrastructură. Doar aşa România şi Galaţiul pot spera că, indiferent de condiţiile economice mondiale, creşterea economică este continuă şi sustenabilă.

Finalizarea proiectelor de infrastructură va produce efecte imediate în comunităţile din apropierea lor şi va întări coeziunea la nivelul judeţului.

Transformarea Galaţiului într-un nod european de transport poate fi un obiectiv major pentru care judeţul nostru deja îndeplineşte câteva condiţii esenţiale, printre care poziţionarea geografică favorabilă. Suntem la intersecţia a trei regiuni istorice şi ne traversează câteva căi de transport importante.

Mai mult, avem deschiderea la Dunăre, cea care ne oferă un avantaj extrem de ridicat. Uităm prea uşor că noi, la Galaţi, avem cea mai importantă autostradă europeană - Dunărea. Este necesar să începem să transformăm fluviul în cea mai importantă infrastructură de transport europeană.

În ceea ce priveşte sectorul naval, vor trebui realizate proiecte şi politici care să vizeze valorificarea potenţialului imens oferit de Dunăre, de transportul fluvial, de dezvoltarea portului la Dunăre, dar şi pregătirea proiectelor care se vor finanţa din programele de finanţare ale Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.

PNL Galaţi susţine toate proiectele importante pentru gălăţeni, dovadă fiind demersurile pe care le-am făcut la nivel guvernamental pentru a debloca multe dintre investiţiile blocate de guvernările social-democrate.

    Daniel-Florin Ghiţă - declaraţie politică având titlul Până când tăcem? Până când acceptăm provocările maghiare?;

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

"Până când tăcem? Până când acceptăm provocările maghiare?"

Au trecut mai bine de două săptămâni de la scandalul declanşat de intonarea aşa-zisului imn secuiesc după încheierea meciului de hochei România-Ungaria, disputat la campionatul mondial desfăşurat în Slovenia şi pierdut de echipa ţării noastre. Reamintesc că, după intonarea imnului echipei câştigătoare, Ungaria, majoritatea jucătorilor echipei naţionale a României, care sunt de etnie maghiară, provenind din judeţele Harghita şi Covasna, au cântat aşa-zisul imn secuiesc, împreună cu jucătorii naţionalei ungare şi cu galeria maghiară din tribune. Intonarea acestui imn a avut loc sub privirile ţanţoşe şi aprobative ale unui membru al Guvernului României, respectiv ale ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, unul din liderii reprezentativi ai UDMR, care a urmărit meciul de hochei în mijlocul galeriei maghiare.

Majoritatea românilor au fost sideraţi de acest eveniment, considerând că intonarea aşa-zisului imn secuiesc constituie o ofensă gravă la adresa statului român şi a naţiunii române. Politicieni din PSD şi PNL, partide aflate la guvernare alături de UDMR, precum şi din AUR au condamnat gestul vădit jignitor al hocheiştilor maghiari din naţionala României şi au solicitat sancţionarea lor, inclusiv a ministrului Tánczos Barna. Preşedintele Federaţiei Române de Hochei a solicitat biroului federal al acesteia sancţionarea urgentă a jucătorilor implicaţi, iar Comitetul Olimpic Român a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Politicienii UDMR au încercat să minimalizeze actul ofensator, începând cu preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, vicepremier al Guvernului României, cu ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, şi cu ministrul suporter Tánczos Barna, care au invocat argumente de ordin etnocultural şi au etichetat scandalul drept o temă falsă. Ba chiar au ridiculizat criticile şi cererile politicienilor români, făcând băşcălie că nici ministrul Transporturilor nu e vinovat dacă cineva cântă într-un tren.

Ce este mai grav, preşedintele şi premierul României, Klaus Iohannis, respectiv Nicolae Ciucă, nu au avut însă nicio reacţie faţă de conduita ofensatoare a jucătorilor maghiari din naţionala de hochei a României şi a ministrului Tánczos Barna.

După două săptămâni, constatăm că nu a fost aplicată nicio sancţiune hocheiştilor implicaţi, de către Federaţia Română de Hochei, iar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a exprimat încă un punct de vedere. Nu a fost nici analizată, darămite sancţionată, în cadrul coaliţiei de guvernare, participarea ministrului Tánczos Barna la acest scandal.

Pentru trădarea simbolurilor naţionale, în calitate de parlamentar, am solicitat demisia ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, printr-o declaraţie politică prezentată în data de 10 mai a.c. în Camera Deputaţilor. Consider că acesta a manifestat cel puţin o complicitate morală şi nu a dovedit loialitate faţă de statul pe care-l reprezintă ca ministru. Ministrul Tánczos nu are nicio scuză, pentru că au mai existat astfel de antecedente în perioada în care a deţinut funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Hochei (2008-2013).

După cum a relatat mass-media, în perioada respectivă, în data de 1 decembrie 2011, taman de Ziua Naţională a României, hocheiştii de naţionalitate maghiară l-au bătut pe singurul lor coechipier român din echipa naţională de juniori, în vârstă de 16 ani.

Tot în cursul lunii decembrie 2011, cu prilejul meciului de hochei România-Ungaria, disputat la Miercurea Ciuc, jucătorii maghiari din echipa naţională a României au tăcut la intonarea imnului nostru naţional şi au cântat imnul naţional al Ungariei.

Supărat tare că unele media româneşti au prezentat aceste incidente, preşedintele Federaţiei Române de Hochei, Tánczos Barna, a făcut următoarea declaraţie halucinantă şi impertinentă: "O să plec cu toţi jucătorii din România, ca să fie toată lumea mulţumită şi voi să jucaţi în Liga H! Încet, încet o să plece toţi din ţara asta minunată".

Demnitarii şi instituţiile statului român nu au avut nicio reacţie faţă de acea declaraţie făcută de preşedintele Federaţiei Române de Hochei, deşi Tánczos Barna era şi atunci demnitar al statului român, având calitatea de secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

La vârsta de numai 36 de ani, domnul Tánczos ocupă a patra funcţie guvernamentală "în această minunată ţară" numită România.

În 2005, după cooptarea UDMR la guvernare de către preşedintele Traian Băsescu, Tánczos Barna a fost numit preşedinte al Agenţiei pentru Domeniile Statului (ADS), cu rang de secretar de stat.

În perioada 2007-2009, a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, postură în care s-a remarcat doar prin faptul că a autorizat efectuarea unei curse din Ungaria în judeţele Harghita şi Covasna a unui tren de epocă din Ungaria, denumit Nostalgia, care avea stema revizionistă a Ungariei Mari pe locomotivă.

În 2010 a fost desemnat secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, şi, după câteva luni, a fost numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii, ocupând această funcţie până în 2012. Din 2012 până în prezent este senator în Parlamentul României din partea UDMR, iar din decembrie 2020 ocupă şi funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor în Guvernul României. După ocuparea atâtor demnităţi în statul român, era de aşteptat ca domnul Tánczos să manifeste mai mult respect şi mai multă loialitate faţă de acesta.

Tăcerea şi imobilismul principalilor reprezentanţi ai statului român, după intonarea aşa-zisului imn secuiesc la recentul meci de hochei dintre România şi Ungaria, au fost urmate de o escaladare a provocărilor din partea unor grupuri radicale maghiare din ţara noastră şi din ţara vecină. După numai 11 zile, aşa-zisul imn secuiesc a fost intonat de jucători şi de suporteri chiar în capitala ţării noastre, pe stadionul Giuleşti, după disputarea finalei Cupei României la tineret între cluburile de fotbal Csikereda Miercurea Ciuc şi Sepsi Sfântu Gheorghe, care sunt finanţate preponderent din Ungaria. Simptomatic este şi faptul că, în aceeaşi zi şi pe acelaşi stadion, mai mulţi suporteri de etnie maghiară s-au întors cu spatele când a fost intonat imnul naţional al ţării noastre înainte de începerea finalei Cupei României la seniori, disputată între Sepsi Sfântu Gheorghe şi FC Voluntari. Aceşti radicali maghiari au sfidat, în premieră, statul roman chiar în capitala sa.

O provocare şi mai gravă a venit din Ungaria, după ce o organizaţie neguvernamentală din Budapesta a anunţat că-i va premia în data de 20 mai a.c., la Târgu Secuiesc, pe cei doi etnici maghiari (Istvan Beke şi Zoltan Szocs) care au fost condamnaţi pentru terorism, fiind acuzaţi că au plănuit să detoneze o bombă artizanală cu ocazia paradei militare organizate de Ziua Naţională a României în data de 1 decembrie 2015. Beke şi Szocs sunt consideraţi acum "adevăraţi eroi care au luptat pentru autonomia Ţinutului secuiesc şi care au fost condamnaţi la 5 ani de închisoare din motive politice". Principalii reprezentanţi ai statului român au tăcut şi la această sfidare şi distorsionare a adevărului.

Lanţul provocărilor a culminat cu vizita sfidătoare, în Transilvania, a noului preşedinte al Ungariei, Katalin Novák, care a fost aleasă faptic în această funcţie de premierul ultranaţionalist şi revanşard de la Budapesta, Viktor Orban. Nu întâmplător, noul preşedinte al Ungariei a efectuat prima sa vizită externă în Transilvania, după nici 10 zile de la preluarea mandatului. Katalin Novák a ţinut să precizeze că efectuează o vizită în Transilvania, nu în România, şi să acrediteze imagologic că se simte ca acasă la Cluj Napoca şi la Alba Iulia şi că ţara noastră ar fi un sat fără câini. Cel mai tare a inflamat spiritele declaraţia sa că, în calitate de preşedinte, prioritatea sa este să-i reprezinte pe toţi maghiarii, inclusiv pe cei din afara graniţelor Ungariei. Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a avut de data aceasta o ripostă rapidă şi fermă, subliniind într-un comunicat că, potrivit dreptului internaţional, un stat nu poate să îşi aroge drepturi de orice fel în raport cu cetăţenii altui stat. Deşi se impunea, preşedintele României nu a exprimat însa nicio atitudine faţă de actele şi declaraţiile omologului său ungar pe sol românesc.

Până când tăcem? Până când acceptăm provocările maghiare?

    Alexandra Huţu - declaraţie politică: PSD a intrat la guvernare pentru a repara ce au stricat doi ani guvernările Dreptei şi a reuşit consolidarea sistemului medical şi refacerea echilibrelor economice;

Doamna Alexandra Huţu:

"PSD a intrat la guvernare pentru a repara ce au stricat doi ani guvernările Dreptei şi a reuşit consolidarea sistemului medical şi refacerea echilibrelor economice"

S-au împlinit 6 luni de zile de când PSD a intrat la guvernare, într-o coaliţie nefirească, alături de PNL. Decizia a fost luată ca urmare a disperării românilor care nu vedeau nicio ieşire din criza medicală, socială şi economică în care ajunsese România din cauza măsurilor ineficiente, unele chiar dezastruoase ale guvernelor Orban şi Cîţu.

Vreau să subliniez de la bun început că PSD a negociat această intrare la guvernare, deşi putea să stea în Opoziţie şi să aştepte dezastrul, ca apoi să revină la putere, în primul rând, pentru adoptarea în regim de urgenţă de măsuri şi programe dedicate categoriilor vulnerabile de populaţie, copiii şi vârstnicii, familiile cu minori, IMM-urile autohtone şi fermierii români, dar şi pentru refacerea încrederii românilor în instituţiile statului şi reconsolidarea sistemului medical şi economic.

Aşadar, indiferent ce vor spune colegii noştri de coaliţie de la PNL sau UDMR, datorită venirii PSD la guvernare s-a majorat salariul minim, a crescut punctul de pensie, s-au dat stimulente suplimentare pentru vârstnicii cu pensii mici, s-au majorat alocaţiile şi indemnizaţiile de hrană, s-au lansat programe de susţinere a IMM-urilor, în special în zona de producţie, s-au deblocat şi s-au reluat măsurile pentru sprijinirea fermierilor şi producătorilor români, s-au compensat şi plafonat preţurile la energie, s-au început proiectele mari de infrastructură rutieră şi feroviară, iar acum se corectează toate greşelile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Toate aceste măsuri au fost impuse, negociate şi aplicate de miniştrii şi parlamentarii PSD care au reuşit să-i convingă şi pe ceilalţi membri ai coaliţiei că românii nu mai pot să facă faţă cheltuielilor şi creşterilor de preţuri la energie, alimente, combustibil, iar în cazul antreprenorilor, să plătească salarii şi să se menţină pe piaţă.

De aceea, în fiecare lună au fost promovate la nivel guvernamental sau parlamentar pachete de sprijin pe categorii socio-profesionale şi pe ramuri economice.

În continuare, voi enumera câteva dintre programele concrete care au intrat în vigoare şi i-au ajutat pe oameni să facă faţă acestei perioade dificile în care s-au suprapus mai multe crize, de la cea a energiei, până la cea a inflaţiei şi a conflictului regional izbucnit la finalul lunii februarie, programe care au fost incluse în 3 etape de măsuri, cele de la finalul anului trecut odată cu intrarea la guvernare, cele din Programul "Sprijinim România", până la cele anunţate în urmă cu câteva zile de liderii coaliţiei. Toate acestea au rolul de a încetini creşterea inflaţiei, de a-i sprijini pe cei vulnerabili să îşi asigure strictul necesar, de a dezvolta producţia internă, de a stimula investiţiile majore din economie, de a susţine IMM-urile, care se confruntă cu probleme, şi de a proteja agricultura şi industria alimentară românească.

Cele mai importante 10 măsuri iniţiate de PSD şi care au fost deja implementate de actualul Guvern se referă la pachetul social care a cuprins, în primul rând, creşterea alocaţiilor şi a pensiilor, plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze pentru populaţie şi companii, sprijin financiar de aproape 4 miliarde de euro pentru mediul de afaceri local, alocarea a 500 de milioane de euro pentru produse agricole obţinute la noi în ţară, creşterea salariului minim brut în agricultură şi industria alimentară la 3.000 de lei/lună, deblocarea proiectelor de investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară, investiţii masive în portul Constanţa, devenit punct strategic de comerţ european odată cu războiul din Ucraina, adoptarea legii offshore pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, care va conduce la câştigarea independenţei energetice şi la scăderea preţurilor la gaze, gestionarea eficientă a pandemiei, prin reducerea cazurilor, achiziţia de medicamente şi deschiderea spitalelor pentru tratarea celorlalte afecţiuni medicale şi, nu în ultimul rând, adoptarea la timp a jaloanelor pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv optimizarea acestuia.

În pofida condiţiilor extrem de dificile, interne şi internaţionale, PSD a reuşit să asigure o creştere economică a României la cel mai mare nivel din UE. Chiar dacă această creştere de 6,5% nu pare să fie la fel de mare şi în buzunarul oamenilor, ea este importantă pentru cetăţeni: asigură stabilitatea locurilor de muncă şi oferă statului resurse pentru investiţii şi măsuri sociale. Prin astfel de măsuri sociale s-a atenuat impactul negativ al inflaţiei asupra populaţiei vulnerabile, fără a fi afectată creşterea economică. PSD confirmă şi în această guvernare că se pot susţine măsuri sociale, în acelaşi timp cu cele care stimulează creşterea economică.

PSD va rămâne în continuare preocupat să refacă echilibrele economice şi puterea de cumpărare a populaţiei şi va iniţia permanent măsuri în fiecare domeniu pe care îl gestionează, pentru protejarea românilor în faţa crizelor actuale.

    Ioan Balan - declaraţie politică: România nu are nevoie nici de impozite noi, şi nici de majorarea celor existente!;

Domnul Ioan Balan:

"România nu are nevoie nici de impozite noi, şi nici de majorarea celor existente!"

Veştile bune, anunţate de Institutul Naţional de Statistică, care au luat prin surprindere până şi pe cei mai optimişti specialişti în domeniul economic, indică faptul că economia naţională înregistrează o creştere economică solidă, de peste 5,2% din PIB în primul trimestru din acest an, dându-ne speranţe că anul 2022 şi anii următori vor fi ani foarte buni pentru România.

Cred că suntem cu toţii de acord asupra faptului că această creştere economică nu ar fi fost posibilă dacă Guvernul, condus de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, nu ar fi accelerat cu toată forţa proiectele de investiţii naţionale şi nu ar fi asigurat finanţarea proiectelor de investiţii aşteptate de comunităţile locale.

Creşterea economică din acest an nu ar fi fost posibilă dacă Guvernul Ciucă nu ar fi înregistrat o performanţă notabilă în atragerea fondurilor europene nerambursabile, acestea fiind mai mari cu 63,6% faţă de anul precedent. Nu trebuie să uităm faptul că această creştere economică este datorată, în principal, firmelor româneşti şi angajaţilor români din sectorul privat, cei care au dus greul în pandemie şi care au asigurat relansarea economică în ultimii doi ani.

Economia României şi românii nu au nevoie nici de impozite noi, şi nici de majorarea celor pe care le plătesc deja. O majorare de impozite şi taxe ar înăbuşi complet creşterea economică, iar pentru români ar însemna o lovitură puternică în venituri, care sunt deja afectate de creşterile de preţuri. Cei care au lansat deja aceste teme în opinia publică au făcut deja mult rău economiei, inducând teamă că statul va veni şi va impune biruri noi.

Economia României şi românii au nevoie de predictibilitate, de investiţii publice în creştere, de stimularea investiţiilor private, de stimularea muncii angajaţilor, de creşterea producţiei şi stabilizarea cât mai rapidă a preţurilor de consum, de utilizarea tuturor fondurilor europene pe care le avem la dispoziţie, pentru că sunt bani gratuiţi. Cum să te gândeşti să bagi mâna mai adânc în buzunarul românului, prin impozite, când avem la dispoziţie peste 80 de miliarde de euro pe care putem să-i cheltuim în interesul ţării noastre?!

Nimeni nu poate să conteste că bugetul public este afectat de agresiunea rusească din Ucraina şi că provocările economice pentru ţara noastră nu s-au încheiat. Însă, soluţia nu se află în majorări de impozite şi taxe, ci în eliminarea evaziunii fiscale, în debirocratizarea instituţiilor publice, în demararea tuturor proiectelor care pot să fie realizate cu fonduri din PNRR sau din cadrul financiar multianual 2021-2027, în majorarea veniturilor celor care muncesc.

Prin aceste măsuri, statul român poate să îşi asigure liniştit toate veniturile de care are nevoie pentru plata pensiilor din sistemul public, pentru finanţarea politicilor de sănătate şi de educaţie şi poate să pună în aplicare toate măsurile de reformă pe care românii le aşteaptă.

    Lilian Scripnic - declaraţie politică intitulată Firmele de curierat devin agenţi fiscali;

Domnul Lilian Scripnic:

"Firmele de curierat devin agenţi fiscali"

Guvernul României ne anunţă că a găsit soluţia salvatoare pentru o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul de stat, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Este vorba despre actul normativ prin care firmele de curierat sunt obligate să declare către ANAF, în fiecare lună, informaţii referitoare la coletele achitate ramburs.

Informaţiile furnizate se vor păstra timp de 5 ani şi se vor referi la: numărul de înregistrare şi data trimiterii poştale; datele de identificare a expeditorului; numele şi prenumele în cazul persoanelor fizice şi denumirea în cazul persoanelor juridice destinatare; adresele de expediţie respectiv livrare şi contravaloarea bunului livrat.

Practic, firmele de curierat se vor transforma în nişte anexe ale organelor fiscale. Inutil să subliniem cât de inoportună este această decizie, care va aglomera firmele de curierat cu activităţi ce nu le sunt specifice, dar şi cât de mult atentează la viaţa privată a fiecărui dintre noi.

De ce trebuie să ştie statul român când cumpăr, cât plătesc şi cine este expeditorul? Este normal ca firmele de curierat să se transforme în anexe ale organelor fiscale? Motivarea pe care o găsim în preambulul ordonanţei este stupefiantă: "absenţa unei locaţii fizice pentru derularea tranzacţiilor, ceea ce face dificile identificarea jurisdicţiei fiscale şi utilizarea unor metode de plată variate, cum ar fi ramburs, online, criptomonede etc.".

Executivul descoperă abia acum comerţul online şi specificitatea lui? Cum s-au colectat taxele şi impozitele de la comercianţii online până acum? Explicaţia purtătorului de cuvânt al Guvernului este efectiv hilară: "avem o creştere economică importantă, dar ea nu se regăseşte în colectare". Însă, asta este treaba ANAF-ului, nu a firmelor de curierat.

Este revoltător cum instituţiile statului transferă acum activităţi către firmele private, aglomerându-le cu sarcini care nu le sunt specifice şi atentând la libertatea fiecăruia dintre noi prin monitorizarea comportamentului nostru comercial. Parlamentul României trebuie să elimine din textul ordonanţei de urgenţă aceste prevederi aberante şi îmi exprim speranţa că aşa se va întâmpla cu ocazia dezbaterii legii de adoptare a ordonanţei de urgenţă.

    Ioan Mang - declaraţie politică: Statul şi cetăţenii români au de câştigat prin aplicarea noii Legi offshore;

Domnul Ioan Mang:

"Statul şi cetăţenii români au de câştigat prin aplicarea noii Legi offshore"

Mai mult gaz şi mai mulţi bani pentru România! Asta înseamnă pe scurt Legea offshore, pe care am votat-o, în Parlament, săptămâna trecută!

În intervenţia mea aş dori să subliniez câteva aspecte esenţiale legate de această lege, pentru că românii trebuie să cunoască realitatea. Insist pe acest subiect pentru că am văzut multă dezinformare şi încercări de a prezenta lucrurile într-o lumină falsă.

Statul şi cetăţenii români au de câştigat doar dacă aceste zăcăminte sunt exploatate. PSD asta a votat! Pentru că actualul cadru legislativ este un factor de blocaj, am votat o lege nouă prin care să aducem gazul din Marea Neagră la suprafaţă. Restul sunt populisme ieftine...

Cât timp gazul stă la sute de metri sub apă, nimeni nu obţine niciun beneficiu. Nici statul, nici cetăţenii, nici investitorii. Deci cei care critică legea ar trebui să ştie că nu poţi pierde ceea ce nu ai. Toţi avem de câştigat doar dacă gazul este adus la suprafaţă. Statul va câştiga miliarde la buget, bani pe care îi va putea utiliza pentru a finanţa investiţii atât de necesare.

În acelaşi timp, România va avea prioritate în achiziţia gazului exploatat. Consumatorul român va beneficia de mai mult gaz şi la un preţ accesibil. Aceasta e cea mai rapidă cale de a deveni independenţi energetic şi un actor regional semnificativ pe piaţa energiei. Prin noua lege, România îşi poate fructifica acest avantaj pe care nu îl au cele mai multe state din UE.

Companiile străine implicate în extragerea gazului din Marea Neagră au acceptat condiţiile, deşi afirmă că legea nu a ieşit în forma pe care şi-ar fi dorit-o ele. Foarte bine că e aşa! Legea trebuie să fie bună în primul rând pentru statul român şi abia pe urmă pentru investitorii care aduc gazul la suprafaţă.

Cu excepţia unui singur partid, care joacă rolul de Gică Contra pe orice subiect, toţi ceilalţi deputaţi au votat proiectul de lege, indiferent dacă au fost de la putere sau din opoziţie. Obiecţiile prezentate sunt din categoria "pierdem caii de la bicicletă". Populiştii din Parlament spun că statul pierde ceva ce astăzi nu are. Ori, în mod logic, nu poţi pierde ceva ce nu ai. Statul român nu are niciun metru cub de gaz dacă nu îl poate exploata. Este bine ca românii să înţeleagă această realitate şi să nu aplece urechea la basmele de aur ale unora sau altora.

Faptul că unii investitori sunt nemulţumiţi de forma legii adoptată de Parlament, în privinţa suprataxării gazului exploatat din Marea Neagră, este cea mai clară dovadă că statul român îşi apără interesele. Dacă parlamentarii PSD nu ar fi apărat interesele statului român, cum susţin unii, atunci investitorii străini ar fi fost pe deplin mulţumiţi şi nu ar fi avut nimic de obiectat. Trebuia să găsim şi am găsit până la urmă o formulă de echilibru, convenabilă ambelor părţi, pentru că trebuie să spunem şi acest lucru: nu putem exploata acele zăcăminte fără investiţiile privaţilor, bani pe care statul român astăzi nu îi are. Şi degeaba avem resurse dacă nu le scoatem la suprafaţă şi nu le introducem în circuitul economic.

În concluzie, cred că am reuşit să scoatem o lege mulţumitoare, o lege care ţine cont de interesele naţionale şi de pe urma căreia statul şi oamenii pot să câştige, exploatând resursele deţinute, iar investitorii pot obţine venituri mulţumitoare.

    Laurenţiu-Daniel Marin - declaraţie politică: Dezvoltarea agriculturii româneşti, prioritară pentru Partidul Social Democrat!;

Domnul Laurenţiu-Daniel Marin:

"Dezvoltarea agriculturii româneşti, prioritară pentru Partidul Social Democrat!"

Unul dintre obiectivele asumate de Partidul Social Democrat, când a ales să intre la guvernare, a fost cel de a dezvolta agricultura românească şi a stimula producţia românească de alimente. Pentru ca acest lucru să devină realitate, este nevoie de investiţii în infrastructura de irigaţii, astfel încât fermierii români să fie protejaţi în faţa schimbărilor climatice, a valurilor de secetă care ameninţă recoltele în fiecare an. Nu mai departe decât în această primăvară a fost înregistrată o avertizare din partea meteorologilor care au arătat că apa din sol este insuficientă pentru un an agricol, cu secetă pedologică în majoritatea regiunilor din România.

Din păcate, foştii decidenţi care au lucrat la elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu au reuşit să introducă investiţiile în infrastructura de irigaţii în proiectul României. Aşa cum vă aduceţi aminte, noi, social democraţii, am cerut insistent ca aceste investiţii, esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii, să fie introduse în PNRR.

Însă acest lucru nu s-a întâmplat, ne-am lovit de refuzul celor de la USR - artizanii PNRR -, precum şi de competenţa precară a fostului ministru al Agriculturii, care nu a reuşit să aducă argumente în favoarea fermierilor români, iar Comisia Europeană a eliminat capitolul irigaţii din PNRR. În schimb, alte ţări, precum Italia sau Spania, au reuşit să justifice importanţa irigaţiilor, iar fermierii din aceste state primesc miliarde de euro pentru dezvoltarea irigaţiilor.

Iată că, acum, colegii din PNL au ajuns la vorba PSD şi admit că neincluderea irigaţiilor în PNRR a fost o mare greşeală. Domnul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, admite că introducerea unui capitol referitor la finanţarea infrastructurii de irigaţi prin PNRR ar trebui să fie un obiectiv de ţară. Însă este târziu, s-au pierdut timp şi bani, iar acum vom fi nevoiţi să negociem condiţii mult mai dificile decât la început, să ne bazăm pe sumele de bani care nu au fost cheltuite de alte state.

Sperăm ca măcar acum, în al 12-lea ceas, să existe un consens şi o acţiune eficientă, care să includă finanţarea irigaţiilor în PNRR, la renegocierea acordului.

    Mihail Albişteanu - declaraţie politică: Noi provocări ale extremismului maghiar la adresa României;

Domnul Mihail Albişteanu:

"Noi provocări ale extremismului maghiar la adresa României"

În ultimele săptămâni, România - un stat model, la nivel european, în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor naţionale, care au asigurate toate drepturile necesare pentru a-şi păstra identitatea naţională, incluzând aici presa şi educaţia în limbile naţionale, reprezentarea parlamentară etc. - suferă noi atacuri din partea unor extremişti maghiari.

Provocările urmează victoriei electorale a premierului în exerciţiu, Viktor Orbán - cunoscut prieten al liderului rus, Vladimir Putin, şi al partidului său, Fidesz, în recentele alegeri parlamentare din Ungaria, precum şi alegerii unui nou preşedinte al Republicii Ungare, în persoana Katalinei Novák.

Încă din octombrie 2021, cei doi extremişti maghiari, István Beke şi Zoltán Szőcs, cetăţeni români din Târgu Secuiesc, condamnaţi de justiţia română la 5 ani de închisoare cu executare, pentru terorism şi instigare la terorism, deoarece fabricau, se pare, o bombă artizanală, pentru parada de 1 decembrie 2015, din oraşul natal, au fost decoraţi, la Sfântu Gheorghe, într-o ceremonie restrânsă, de către Consiliul Naţional Secuiesc, cu distincţia: "Nevinovat pentru adevăr", pe motiv că "s-au opus eforturilor de deznaţionalizare, care durează de un secol".

La începutul acestei luni, membrii de etnie maghiară ai echipei naţionale de hochei a României au intonat aşa-zisul imn al Ţinutului secuiesc, la finalul partidei cu naţionala Ungariei, desfăşurată în cadrul Campionatului Mondial de Hochei de la Ljubljana.

În plus, Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor în Guvernul României, din partea UDMR, a fost filmat în mijlocul galeriei maghiare, fredonând cântecul respectiv. Gestul său a fost apărat de însuşi Ministrul Sporturilor din Guvernul de la Bucureşti, un alt reprezentant al UDMR, Eduard Novak, care, într-o emisiune televizată, nu a fost capabil să recite nici măcar un vers din imnul de stat al României.

Tánczos Barna recidivează, de fapt, pentru că, în 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Hochei, el a apărat gestul unor sportivi de etnie maghiară ai echipei naţionale de hochei a României, care la un meci cu naţionala similară a Ungariei, desfăşurat la Miercurea Ciuc, au cântat imnul naţional al Ungariei.

Că lucrurile nu sunt întâmplătoare o demonstrează faptul că, la scurt timp după situaţia de la Ljubljana, "imnul secuiesc" a fost intonat din nou, de data asta chiar la Bucureşti, de către fotbaliştii echipelor de fotbal care au disputat finala Cupei României U 19 (Csikszereda şi Sepsi) şi de către fanii acestora, sub privirea lipsită de reacţie a lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Această atitudine sfidătoare a primit din nou aprobarea aceluiaşi Eduard Novak.

Şi provocările continuă. Într-o recentă postare pe o reţea de socializare, proaspăt aleasa preşedintă a Ungariei, Katalin Novák, aflată într-o vizită privată la Cluj şi la Alba-Iulia, s-a erijat în reprezentanta tuturor maghiarilor, din interiorul sau din exteriorul graniţelor Ungariei, ceea ce a provocat, în sfârşit, reacţia MAE, care, la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene, a contactat ambasadorul Ungariei la Bucureşti, pentru a-i atrage atenţia asupra acestei declaraţii, care, aşa cum afirmă comunicatul MAE, nu corespunde nici standardelor europene, şi nici spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate, semnat de România şi Republica Ungară, la Timişoara, la 16 septembrie 1996.

Lucrurile nu se opresc aici. Vineri, 20 mai, cei doi extremişti maghiari, condamnaţi pentru terorism, au fost din nou premiaţi, la Târgu Secuiesc, de către un ONG cu sediul la Budapesta, în prezenţa senatorului UDMR, László-Ödön Fejér, în condiţiile în care preşedintele statului ungar se afla în vizită "privată", în Transilvania românească!

Este de neconceput ca astfel de acţiuni provocatoare să continue să aibă loc în România. Prin urmare, cer MAE să atenţioneze, din nou, Budapesta în legătură cu aceste provocări şi cer MAI să aplice legea, care este opozabilă, în egală măsură, tuturor cetăţenilor României, indiferent de naţionalitate. De asemenea, le cer domnilor Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu să ceară UDMR, partener în coaliţia de guvernare, să se delimiteze în mod clar de aceste provocări, iar în caz contrar, să ceară UDMR să se retragă de la guvernare.

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având ca temă Independenţa energetică faţă de Federaţia Rusă;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Independenţa energetică faţă de Federaţia Rusă"

Din momentul în care Federaţia Rusă a invadat Ucraina, a devenit clar faptul că nivelul sancţiunilor impuse de către statele membre ale Uniunii Europene să fie considerabil. Ambiţia Kremlinului de a opri expansiunea NATO şi a folosi orice mijloace, indiferent cât de brutale sau inumane, pentru a cuceri teritoriul Ucrainei, nu a fost îngrădită de primele valuri de sancţiuni economice din partea blocului european.

Săptămâna trecută, a avut loc un vot istoric în Parlamentul României, un vot care indică eforturile noastre de a opri Moscova din a mai utiliza aceleaşi metode violente pentru îndeplinirea propriilor obiective geopolitice. Trăim într-un cadru internaţional construit pe fundamente de consens şi înţelegere, iar comportamentul inadecvat al Kremlinului, precum şi indiferenţa faţă de nivelul de trai şi suferinţele propriului popor fac notă discordantă.

Legea offshore, adoptată de curând în Parlament cu 249 de voturi pentru şi 34 de voturi împotrivă, îşi propune să asigure securitatea energetică a ţării noastre, devenind independentă faţă de exporturile de gaze naturale ale Federaţiei Ruse. O măsură de acest fel este cu atât mai importantă în contextul în care statul rus este recunoscut pentru tacticile sale de război hibrid. De asemenea, exporturile de gaze sunt folosite drept instrument de şantaj, conform analiştilor internaţionali, iar dependenţa faţă de gazele ruseşti este una dintre marile slăbiciuni ale statelor membre ale Uniunii Europene în orice confruntare cu Vladimir Putin.

În declaraţiile sale, prim-ministrul României, domnul Nicolae Ciucă, a afirmat că la sfârşitul lunii iunie se va extrage prima moleculă de gaz din Marea Neagră care va intra în sistem, iar nu mai târziu de finalul anului 2026, începutul anului 2027, vom putea avem resursa de gaz necesară pentru a asigura independenţa economiei româneşti. Beneficiile economice pentru ţara noastră vor fi considerabile, întrucât un studiu Deloitte confirmă că va fi vorba despre un buget de 26 de miliarde de dolari până în anul 2040, din impozite pe profit, redevenţe, contribuţii sociale şi alte taxe. Aproximativ 71 de miliarde de dolari vor intra în PIB-ul României şi s-ar crea sau menţine astfel peste 30.000 de locuri de muncă.

Legea adoptată reprezintă un pas înainte pentru securitatea energetică a României, nu doar în contextul războiului de la graniţele noastre, dar şi în perspectiva crizei energetice care a provocat nelinişte şi nesiguranţă în Europa. Este un pas înainte, din punct de vedere tehnologic şi inovativ, este un pas înainte pentru economia ţării, pentru crearea de noi locuri de muncă, dar mai ales este un pas înainte pentru toţi românii care au resimţit anxietatea provocată de război, inflaţie, scăderea puterii de cumpărare, ameninţările Moscovei la adresa susţinătorilor Ucrainei.

Coaliţia de guvernare a luat în calcul toate aceste aspecte când a adoptat proiectul legislativ offshore. Împreună, am deblocat un proces esenţial pentru dezvoltarea ţării care stagna încă din 2008. Acum, există o perspectivă reală ca România să devină chiar un exportator în regiune după dezvoltarea exploatărilor de gaze la Marea Neagră!

    Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică despre importanţa Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară;

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

În intervenţia mea de astăzi, vreau să vă transmit de ce este important Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, proiect susţinut de administraţia liberală în judeţul Iaşi.

Bolile cardiovasculare provoacă peste o treime din decesele înregistrate în România, arată un raport al State of Health in the EU - România din 2021, care arată că principala cauză de mortalitate, reprezentând peste 19% din totalul deceselor este boala cardiacă ischemică, provocând o rată a mortalităţii de peste două ori mai mare decât media la nivelul Uniunii Europene. Astăzi, România ocupă locul al treilea în Europa în privinţa numărului deceselor cauzate de boli cardiovasculare iar cea mai mare incidenţă a acestor boli este în regiunea Moldovei.

Pentru noi, liberalii, investiţiile în sistemul de sănătate sunt prioritate zero, şi am arătat-o deja prin celeritatea de care au dat dovadă colegii mei de la conducerea Consiliului Judeţean Iaşi în cadrul Proiectului de reabilitare şi modernizare a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi, prin diligenţa Guvernului Ciucă care a pus în mişcare proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, astfel încât anul acesta să poată avea loc licitaţia pentru construire iar lucrările efective să înceapă în 2023. Amintesc toate acestea pentru a sublinia interesul liberalilor ieşeni pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate, iar IRMC - Institutul Inimii este nu doar o necesitate absolută, ci şi un proiect al identităţii noastre regionale.

Nu mai departe de finalul lunii martie, Consiliul Judeţean Iaşi a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea şi dotare institutului regional şi a depus cererea de co-finanţare prin fondurile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, participăm în mod regulat la întâlnirile informale alături de parlamentari de Iaşi, reprezentanţi ai Guvernului, conducerea Consiliului Judeţean, reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi conducerea Institutului "Prof. Dr. George Georgescu" Iaşi, pentru a menţine o imagine clară asupra proiectului şi a paşilor pe care urmează să îi facem, fiecare dintre noi.

Proiectul IRMC, cu o valoare de aproximativ 330 de milioane de euro, va fi realizat în comuna Miroslava şi se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 12 hectare. Institutul Inimii va avea 500 de paturi şi 19 săli de operaţie, inclusiv chirurgie cardiacă pediatrică. Investiţia mai cuprinde un centru de cercetare, un hotel pentru vizitatori, clădiri tehnice, grădiniţă, parcări subterane şi supraterane.

Realizarea acestei investiţii reprezintă o şansă la viaţă a tinerilor şi copiilor nou născuţi, cu malformaţii cardiace, a celor care sunt nevoiţi să aştepte mai bine de doi ani investigaţiile de specialitate sau intervenţia chirurgicală.

    Ştefan Muşoiu - declaraţie politică având titlul Recomandările Comisiei Europene privind agricultura se pliază pe deciziile conducerii PSD a MADR;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Recomandările Comisiei Europene privind agricultura se pliază pe deciziile conducerii PSD a MADR"

Reforma PAC şi Pactul Ecologic European reprezintă şanse de dezvoltare economică durabilă pentru toate statele membre, context în care este esenţială intensificarea susţinerii producătorilor autohtoni, consolidarea lanţurilor de aprovizionare sustenabile şi a dialogului coerent cu factorii interesaţi, ca parte a procesului tranziţiei climatice.

La o simplă trecere în revistă a succesiunii deciziilor luate de conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, din momentul preluării acestuia de către PSD, se pot observa lesne că direcţiile Uniunii se pliază pe oportunităţile oferite investitorilor din acest domeniu, fie ei agricultori, fie crescători de animale. Nu este deloc exagerată afirmaţia că ceea ce Comisia Europeană propune, PSD deja a implementat, în mare parte, în favoarea agricultorilor.

Actuala conducere PSD a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a demonstrat că pune un accent mai mare pe dimensiunea socială pentru investitorii din agricultură prin majorarea salariilor şi a veniturilor, pe creşterea importanţei aspectelor de mediu prin încurajarea fermierilor de a adopta practici agricole mai verzi cu ajutorul unei serii de programe finanţate din fonduri UE sau interne, pe conservarea solurilor bogate în carbon, pe asigurarea unor ponderi minime a terenurilor arabile, care urmează să fie dedicate elementelor de peisaj pentru a proteja biodiversitatea, dar şi pe programele ecologice de sprijinire şi/sau stimulare a fermierilor pentru aplicarea unor practici agricole benefice pentru climă şi mediu. În completare, MADR susţine constant, prin măsurile adoptate, şi creşterea cotei din finanţarea pentru dezvoltarea rurală, care urmează să fie cheltuită pentru intervenţii ecologice, şi acordă o importanţă deosebită şi validării sociale a comunităţilor vulnerabile, care îşi au rolul lor important pe tot parcursul consolidării procesului privind neutralitatea climatică.

O altă veste bună privind lărgirea spectrului oportunităţilor oferite agricultorilor de către MADR vizează recomandările Comisiei Europene pentru planul strategic PAC al României. Ni s-a propus, la nivel de ţară, promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient şi diversificat care să garanteze securitatea alimentară, iar noi am acordat sprijin, prin mai multe programe, fermelor cu venituri reduse pentru asigurarea viabilităţii lor.

Mai mult, am reuşit să limităm vulnerabilităţile veniturilor fermierilor în raport cu factorii exogeni prin noi practici de gestionare agricolă sustenabilă, utilizarea instrumentelor de administrare eficientă a riscurilor, suport guvernamental pentru investiţiile în echipamente şi tehnologii noi, iniţierea de acţiuni de împădurire, sprijinirea activităţilor de informare, documentare, consiliere şi formarea fermierilor în scopul utilizării celor mai bune practici, soiuri, ori pentru economisirea apei. De asemenea, PSD face eforturi constante pentru o securitate alimentară completă care să se susţină nu doar pe autonomia conferită de specificul geografic deosebit de favorabil, ci şi pe acţiuni punctuale şi concrete. Am demonstrat că ne preocupăm activ de sănătatea consumatorilor români, prin susţinerea diversificării producţiei agricole, realizată graţie programelor dedicate culturilor de tomate, usturoi, cartofi şi struguri de masă. La fel de interesaţi ne-am arătat cu toţii pentru favorizarea promovării tinerilor fermieri şi susţinerea acestora prin intermediul mai multor programe dedicate astfel încât să reuşim, concomitent, şi limitarea decalajului economic şi social între arealele rurale şi urbane, şi limitarea sărăciei în zonele rurale. Prin aceste mecanisme impuse de PSD de la vârful MADR, vom valorifica şi îmbunătăţi poziţia fermierilor în cadrul lanţului valoric în mod etapizat, dar ferm.

Însă complexitatea acestui sector este determinată şi de componenta sa de mediu, în perspectiva combaterii schimbărilor climatice la care şi România va avea o contribuţie valoroasă prin îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene.

Chiar dacă PNRR a fost croit de USR să ocolească această sferă vitală de activitate pentru ţara noastră, PSD girează conservarea condiţiilor de mediu şi de climă prin îmbunătăţirea administrării nutrienţilor, a protecţiei solului, prin susţinerea practicilor agricole adecvate, a tehnicilor de fertilizare, a practicilor agroecologice, a investiţiilor în scopul adăpostirii animalelor, şi a sistemelor de gestionare a apei, care să asigure folosirea sustenabilă a acestei resurse precum şi limitarea amprentei sale pentru agricultură.

Mai mult decât atât, trebuie să subliniez şi o componentă deosebit de importantă a acestui domeniu asupra căruia ne-am aplecat cu un interes deosebit, respectiv extinderea şi îmbunătăţirea agriculturii ecologice prin oferirea de stimulente financiare. Iar acest demers guvernamental a contribuit la creşterea suprafeţei agricole exploatate pentru astfel de culturi eco şi bio, conform datelor statistice furnizate de România Comisiei Europene.

Intervenţiile de ajutor şi asistenţă din partea actualei conduceri a MADR vor continua şi pe viitor nu doar la sugestiile Uniunii Europene, ci şi pentru că suntem conştienţi că plurivalenţa acestei activităţi este determinată de evoluţia ştiinţifică şi tehnologică, de progresul economic, de interacţiunile existente la nivelul mecanismelor agricole, al forţei de muncă, toate contribuind şi ele la utilizarea mai intensivă a terenurilor agricole.

    Nicolae Giugea - declaraţie politică: Majoraţi plata muncii şi atunci nu mai avem nici deficit de angajaţi şi nici tineri care pleacă din ţară!;

Domnul Nicolae Giugea:

"Majoraţi plata muncii şi atunci nu mai avem nici deficit de angajaţi şi nici tineri care pleacă din ţară!"

Este foarte periculos pentru o ţară, atunci când în funcţii de decizie ajung oameni cu pregătire profesională îndoielnică şi care nu au reuşit să construiască niciodată un proiect de la zero. Dacă ne uităm la decidenţii de astăzi, constatăm cu regret că măsurile adoptate sunt slabe calitativ, generează inechitate în societate, creşteri galopante de preţuri, o degradare a bugetului şi o frânare bruscă a economiei. Se tot trâmbiţează că vor intra în România 80 de miliarde de euro! Foarte bine! Abia îi aşteptăm! Dar se pune întrebarea, cu cine se vor implementa proiectele, cu cine se vor construi drumuri poduri, şcoli şi spitale?

Mai auzim printre unii că românii sunt leneşi şi nu vor să muncească pe salariul minim care nu trece de 1.400 de lei lunar. Oare decidenţii au încercat să facă naveta până la locul de muncă, să întreţină familia, să plătească facturi şi să mănânce din 1.400 de lei? Cu salarii comparabile cu nivelul celor din statele cel slab dezvoltate din lume nu vom ţine românii în ţară şi nici nu vom avea angajatori care să găsească uşor forţă de muncă bine calificată.

Mă uit cu surprindere la faptul că, în loc să găsească soluţii pentru majorarea veniturilor angajaţilor şi scăderea poverii fiscale pentru salarii, vedeta TV, care printr-un accident a ajuns ministrul finanţelor, propune asasinarea ultimei redute liberale, cota unică, şi impunerea impozitului progresiv. Nu ştiu ce speră domnul Câciu să obţină prin această măsură fiscală, pe care sper că nimeni din actuala coaliţie de guvernare nu o va accepta! Impozitul progresiv nu va aduce mai mulţi bani la buget. Avem experienţa dureroasă de dinainte de anul 2005 când, cu impozite progresive mai mari, bugetul statului era mai mic. Bani mai mulţi în buzunarele celor care muncesc mai mult sau sunt mai bine instruiţi nu va aduce, ci va lua, pentru ca, ulterior, prin măsuri populiste, Guvernul să mai dea nişte tichete sau ajutoare celor care nu muncesc. Ceea ce sigur va aduce cota progresivă este scăderea economică, încă din anul 2022, o stimulare şi mai mare a tinerilor de a pleca la muncă în alte state ale lumii şi o egalizare a veniturilor salariale, pe care nici foştii lideri comunişti nu au reuşit-o.

Populaţia activă din societatea românească are nevoie de o majorare imediată a veniturilor din salarii şi de o scădere a impozitelor şi contribuţiilor care diminuează pe jumătate câştigurile angajaţilor. Creşterile uriaşe de preţuri, care ne aduc aminte de anii ҆90, nu se tratează cu ceai de tei, ci cu dezvoltarea producţiei interne şi cu majorări de venituri. Apoi, în funcţie de cât de bine plătiţi sunt angajaţii români, depind şi veniturile bugetelor din care se plătesc pensiile, se finanţează sistemul de sănătate sau se finanţează unele politici publice. Aş mai adăuga faptul că degradarea puterii de cumpărare din ultima perioadă afectează nu doar standardul de viaţă al populaţiei, ci şi încrederea românilor în democraţie şi beneficiile enorme ale economiei libere.

    Nicu Niţă - declaraţie politică intitulată Miniştrii PSD implementează rapid măsurile din Programul «Sprijin pentru România!»;

Domnul Nicu Niţă:

"Miniştrii PSD implementează rapid măsurile din Programul «Sprijin pentru România!»"

Declaraţia mea politică se referă la măsurile din cadrul Programului "Sprijin pentru România", la care au lucrat miniştrii PSD, şi care au fost puse în aplicare.

În contextul actual dificil, legat de războiul din Ucraina şi efectele situaţiei geopolitice asupra economiei, Partidul Social Democrat are o responsabilitate uriaşă faţă de români şi nivelul de trai al cetăţenilor.

Astfel, măsurile propuse de PSD prin Programul "Sprijin pentru România" au început deja să fie adoptate şi implementate, în regim de urgenţă.

Primele măsuri propuse de PSD în Programul "Sprijin pentru România" şi adoptate au reprezentat dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale, de la 11 lei la 22 lei. Totodată, ministrul PSD al muncii, Marius Constantin Budăi, a venit cu măsuri în sprijinul persoanelor cu venituri reduse, prin acordarea de tichete sociale în valoare de 250 lei. De asemenea, a fost prelungită acordarea şomajului tehnic pentru angajaţii din firmele afectate din cauza conflictului din Ucraina, protejându-le astfel locuri de muncă.

O altă măsură adoptată vizează creşterea voluntară de la 1 iunie a salariului minim cu 200 lei, pentru angajaţii cu acest nivel de salarizare. Această măsură presupune ca suma suplimentară de 200 lei să fie scutită de taxe şi a fost propusă de ministrul PSD al finanţelor, Adrian Câciu.

În domeniul agricol, Partidul Social Democrat a implementat modelul de salarizare din domeniul construcţiilor şi a stabilit salariul minim în agricultură la 3.000 lei brut. Tot în domeniul agricol, ministrul PSD al agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat alocarea a 300 de milioane de euro pentru capitalizarea fermelor şi unităţilor de producţie. Vor fi acordate de asemenea şi microgranturi, cu un buget total de 50 de milioane de euro.

O altă măsură adoptată vizează schema de ajutor de stat pentru companiile din sectorul transportului rutier şi de mărfuri şi persoane, pentru a compensa creşterea preţurilor la carburant, valoarea ajutorului acordat fiind de 50 de bani pe litru de combustibil, în valoare totală de până la 400.000 de euro de întreprindere. Termenul limită de depunere a cererilor de compensare este de 1 decembrie 2022.

Ministrul PSD al transporturilor, Sorin Grindeanu, a susţinut adoptarea unei ordonanţe care să permită ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile, în contextul escaladării preţurilor la materialele de construcţii.

Această măsură era foarte necesară, deoarece majoritatea contractelor atât de infrastructură, dar şi de construcţii nu mai puteau fi finalizate din cauza exploziei preţurilor la materiale, chiar şi cu peste 40% din valoare.

Măsurile cuprinse în Pachetul "Sprijin pentru România" pot fi finanţate din bani europeni. Astfel, Guvernul României a reuşit să obţină acordul Comisiei Europene pentru toate măsurile cuprinse în pachetul social. Concret, jumătate din cele 3,1 miliarde de lei necesare voucherelor de alimente, care vor ajunge la peste 3 milioane de persoane, vor veni din fonduri europene.

Acest pachet de măsuri social-economice, al cărui conţinut este în proporţie de peste 95% marca PSD, inclusiv titlul, arată cât de importantă este prezenţa PSD la guvernare.

Măsurile deja adoptate au un buget de 11,5 miliarde de lei din totalul Pachetului "Sprijin pentru România" care este în valoare totală de 17,3 miliarde de lei.

Astfel, măsurile propuse de PSD prin Programul "Sprijin pentru România" vizează sprijinirea celor mai vulnerabile categorii, creşterea nivelului de trai al românilor, dar şi susţinerea firmelor româneşti şi a investiţiilor.

PSD îşi respectă angajamentul luat în faţa românilor, oferind o guvernare responsabilă, în care pe prim plan este pus cetăţeanul.

    Daniela Oteşanu - declaraţie politică având titlul PSD susţine creşterea veniturilor mici prin toate măsurile posibile, fără creşterea nivelului de taxare;

Doamna Daniela Oteşanu:

"PSD susţine creşterea veniturilor mici prin toate măsurile posibile, fără creşterea nivelului de taxare"

Aşa cum ştiţi cu toţii, săptămâna trecută s-a aprobat în Guvern, propunerea iniţiată de PSD pentru creşterea voluntară a salariului minim. Este vorba despre o măsură inclusă în Programul "Sprijin pentru România", care va intra în vigoare de la 1 iunie, cu scopul de a-i sprijini pe salariaţii cu cele mai mici venituri în faţa creşterii preţurilor, dar şi de a le oferi posibilitatea angajatorilor să-şi menţină forţa de muncă fără a plăti taxe în plus.

Aşadar, majorarea voluntară nu pune presiune pe angajatori, dar îi stimulează pe aceştia să ofere salarii mai mari propriilor angajaţi, prin scutirea de impozit pe cei 200 de lei acordaţi în plus peste salariul minim. Este o măsură bună pentru angajaţi, dar şi pentru angajatorii care vor să-şi stimuleze forţa de muncă. De asemenea, este o măsură care vizează în primul rând angajaţii din mediul privat, pentru că aici sunt cei mai mulţi salariaţi încadraţi la salariul minim.

Este evident că această măsură nu compensează în totalitate creşterile de preţuri din ultima perioadă, dar este un ajutor ţintit către cei mai vulnerabili salariaţi unde se resimte cel mai greu inflaţia. Este un sprijin care diminuează impactul negativ al inflaţiei. Mai sunt măsuri de luat pentru a reuşi să se ofere o susţinere mai mare a cetăţenilor în faţa creşterilor de preţuri.

În acelaşi timp, introducerea acestei scutiri de impozit pe cei 200 de lei în plus la salariul minim este o nouă dovadă că în România nu mai există demult cotă unică de impozitare. În acest sens, PSD susţine o scădere a impozitelor pe cele mai mici salarii, astfel încât să rămână mai mulţi bani în buzunarele salariaţilor care sunt cei mai vulnerabili în faţa inflaţiei. Acest lucru nu presupune neapărat o schimbare radicală a sistemului de impozitare, pentru că se poate realiza prin deduceri pentru salariaţii cei mai vulnerabili. Această viziune a PSD fost enunţată încă din Programul de guvernare prezentat în campania electorală din 2020. Datele prezentate atunci nu mai sunt de actualitate, pentru că deja a crescut salariul minim şi s-au modificat parametrii economici, dar viziunea de a scădea impozitarea pe muncă la salariaţii cu venituri mici este aceeaşi.

În următoarele două săptămâni se vor face analize şi simulări pentru a se stabili cum poate fi aplicat acest model în contextul economic din prezent.

În acelaşi timp, trebuie căutată o formulă de "reaşezare fiscală", astfel încât să se realizeze un echilibru între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului. Creşterea veniturilor bugetare nu trebuie să se facă pe seama salariaţilor cu venituri mici care deja sunt afectaţi puternic de inflaţie. Creşterea veniturilor bugetare se poate realiza şi prin creşterea bazei de impozitare şi prin alte măsuri fiscale, ceea ce implică o modificare a Codului fiscal. Aceste modificări vor fi realizate doar în urma unor consultări cu mediul de afaceri care vor începe după finalizarea analizelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

    Radu-Vicenţiu Grădinaru - declaraţie politică având ca obiect Politicile economice ale coaliţiei de guvernare condamnă micii producători agricoli la faliment;

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru:

"Politicile economice ale coaliţiei de guvernare condamnă micii producători agricoli la faliment"

Ca în multe alte domenii de activitate, în judeţul Botoşani agricultura este un domeniu al extremelor.

În perioada comunistă, Botoşaniul era considerat un adevărat "Bărăgan al Moldovei", cu pământ fertil şi producţii record, mai ales la porumb. După 1990, vreme de două decenii, această zonă, eminamente agricolă, a căzut în ruină, cu multe terenuri lăsate în pârloagă sau lucrate în sistem de subzistenţă, aproape ca în evul mediu. La toate acestea s-au adăugat exodul masiv al tinerilor în străinătate şi vinderea accelerată a terenurilor.

În ultimii 10 ani, mai ales odată cu programele de finanţare europeană, "Bărăganul Moldovei" a renăscut într-un mod surprinzător. Din ce în ce mai mulţi fermieri autohtoni au început să investească masiv în utilaje, hibrizi şi achiziţii de terenuri agricole, ajungând la exploataţii de sute de hectare, cu cifre de afaceri de sute de mii sau chiar milioane de euro. Investiţiile masive în tehnologie şi utilaje agricole au reprezentat cheia succesului.

Pe de altă parte, micii producători agricoli, în general ţărani trecuţi de 50 de ani, au rămas ancoraţi în realitatea vremurilor de dinainte de Revoluţie.

Produse agricole de cea mai înaltă calitate, roadele muncii ţăranului român pot fi găsite pe tarabele pieţelor la preţuri aproape derizorii, concurate neloial de marile lanţuri de hipermarketuri şi de samsarii angrosişti. În condiţiile trendului de creşteri de preţuri la combustibili şi energie, a costurilor de producţie şi a taxelor aplicate de administraţiile pieţelor din judeţ, micul producător agricol va fi practic condamnat la extincţie.

Mii de familii, care trăiau oricum la limita sărăciei, vor fi împinse la o luptă pentru supravieţuire, dacă statul român nu va lua măsuri urgente şi ferme pentru sprijinirea micului producător agricol.

Altfel, produsele ţăranului român pe tarabele pieţelor vor rămâne doar o amintire tristă.

    Radu Panait - declaraţie politică: Familiile monoparentale în grija cui rămân?;

Domnul Radu Panait:

"Familiile monoparentale în grija cui rămân?"

Cred că suntem cu toţii de acord că pentru orice părinte, copilul e pe primul loc. Copilul e înainte de job, înainte de hobby-uri, înainte de absolut orice există pe lumea asta. Aceasta este normalitatea în care ar trebui să trăim cu toţii, normalitatea în care ar trebui să fie aliniat şi statul român.

Noi, în calitate de demnitari, avem obligaţia de a ne asigura că toate drepturile românilor, ale părinţilor, ale copiilor sunt respectate. Obligaţia noastră, dragi colegi de la PSD şi PNL, nu este aceea de a mări taxele şi a izgoni tinerii din ţară, ci aceea de a încuraja tinerele familii să îşi dorească copii, să le arătăm că statul este alături de ei şi nu vor fi singuri în creşterea lor. Deoarece ştim bine, a fi părinte vine cu responsabilităţi şi provocări, şi de multe ori mici chichiţe legislative pot reprezenta mari piedici în vieţile părinţilor, mai ales ale celor singuri.

Nu ştiu dacă voi, stimabili colegi, ştiţi, însă există situaţii în care părinţii singuri şi copiii acestora, sunt discriminaţi. Până când un copil are nevoie de părinte să îi fie aproape? Este greu de spus. Concediul de creştere a copilului se acordă pe o perioadă de maximum doi ani de la naşterea copilului sau pe o perioadă de trei ani în cazul copiilor care suferă de un handicap. Însă şi după aceea, copiii au nevoie de supravegherea atentă a părinţilor lor, mai ales atunci când copilul se îmbolnăveşte şi nu mai poate fi prezent la grădiniţă sau la şcoală. Potrivit opiniei psihologilor, copiii pot fi lăsaţi singuri începând cu vârsta de 12 ani, şi chiar şi atunci doar pentru o perioadă de câteva ore. Ei bine, în momentul de faţă, în cazul concediului medical acordat pentru îngrijirea copilului bolnav, acesta se acordă asiguraţilor cu copii în vârstă de până la 7 ani, sau în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Vă întreb, cum ar trebui un părinte singur să se ocupe de copilul bolnav în vârstă de 8 ani, spre exemplu? Pe mâna cui îl lasă, dacă nu are pe nimeni alături?

Dragi colegi, aceşti oameni au nevoie de noi să îi ajutăm cum putem noi mai bine, direct de aici, din Parlament. Eu sunt alături de ei, îi înţeleg şi voi face tot posibilul să remediez această situaţie nedreaptă!

    Marian-Iulian Rasaliu - declaraţie politică având ca temă Extinderea Programului «Masă caldă în şcoli», o investiţie în viitorul copiilor noştri;

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

"Extinderea Programului «Masă caldă în şcoli», o investiţie în viitorul copiilor noştri"

Aflat de aproximativ şase ani în stadiul de proiect-pilot, Programul "Masă caldă în şcoli" şi-a dovedit utilitatea. Acest program se adresează elevilor din zonele defavorizate, iar pentru unii dintre ei această masă caldă este, probabil, singura din ziua respectivă. La fel, pentru mulţi copii din zonele sărace, laptele, cornul şi mărul reprezintă masa principală din ziua respectivă. În aceste zone, riscul abandonului şcolar este ridicat, iar Programele de tip "Masa caldă" sau "Cornul şi laptele" au cel mai mare impact, fiind motivul principal pentru care cei mici mai vin la şcoală. O poate confirma primarul oricărei localităţi în care există "pungi de sărăcie".

La nivel naţional, de "masa caldă" beneficiază acum doar 68.800 de elevi din 150 de şcoli. În judeţul Braşov, de acest program beneficiază 686 de elevi din comunele Părău, Ticuşu şi Lisa. În acest moment, pentru fiecare copil se alocă, zilnic, câte 10 lei pe zi, o sumă infimă.

Având în vedere numărul mic de beneficiari, extinderea Programului "Masă caldă", în special în mediul rural şi în zonele sărace din oraşe, dar şi majorarea valorii pachetului alimentar zilnic sunt măsuri susţinute ferm de PSD. Cel puţin în judeţul Braşov, implementarea acestui program în zone precum cartierul Gârcini din municipiul Săcele - unde trăiesc aproape 10.000 de persoane, multe sub pragul sărăciei - sau Augustin-Ormeniş, ar reprezenta o gură de oxigen pentru familii. Acelaşi efect l-ar avea extinderea în orice zonă săracă din România şi, din păcate, acestea sunt multe.

Extinderea acestui program nu va avea un impact bugetar imposibil de suportat. Mai mult, trebuie să ţinem cont de faptul că este vorba despre o investiţie în viitorul copiilor noştri, având în vedere că acest program are în vedere, printre altele, creşterea accesului la educaţie şi reducerea abandonului şcolar.

Cred că fiecare dintre noi este de acord că este nevoie de o astfel de extindere. Mai este nevoie doar de voinţă politică. Acum, în această perioadă complicată prin care trece România, este momentul să depăşim antipatiile politice şi să legiferăm extinderea acestui program.

    Cosmin Şandru - declaraţie politică cu referire la Legea offshore;

Domnul Cosmin Şandru:

După cum bine ştiţi, zilele trecute am adoptat cu o largă majoritate Legea offshore, care imediat după ce domnul preşedinte Klaus Iohannis o va promulga, va face ca statul român să aibă drept de preempţiune asupra zăcămintelor care urmează să fie exploatate. În urma adoptării acestui proiect de lege, putem, în sfârşit, să începem exploatarea gazelor din Marea Neagră, blocată până acum.

Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor de la PNL, PSD, UDMR, Minorităţi, USR, care au votat acest proiect de lege. Proiectul de lege aduce practic stabilitate, predictibilitate, dar şi un sistem fiscal prietenos. Din păcate, nu pot să le mulţumesc parlamentarilor AUR, care ne-au dovedit încă o dată că nu au nicio legătură cu poporul român şi că obiectivele lor sunt dictate de la Moscova.

Această lege dă certitudinea investitorilor că redevenţele pe care le vor plăti vor rămâne aceleaşi pe toată perioada acordurilor petroliere - proiectul asigură securitatea energetică a României prin faptul că statul, Guvernul poate oricând să intervină şi să redirecţioneze gazele către piaţa românească în caz de criză energetică, iar în cazul contractelor bilaterale care se vor încheia, Agenţia Naţională a Rezervelor Statului are drept de preempţiune. Suntem siguri, astfel, că gazul românesc va fi furnizat cu prioritate către români şi, în urma exploatării din perimetrul Neptun Deep, vom avea producţie excedentară. România va deveni un furnizor de securitate regională, un jucător pe piaţa gazelor naturale. Vom deveni independenţi energetic. Să te opui la o astfel de lege înseamnă să te opui acestei ţări şi să doreşti să îi aduci pe români sub jugul rusesc.

Pentru reprezentanţii lui Putin din Parlamentul României aş dori să enumăr pe scurt principalele prevederi ale acestei legi.

  • Eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri cu menţinerea grilei de impozitare în cazul veniturilor suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh. Iniţial, investitorii plăteau acest impozit progresiv asupra veniturilor suplimentare obţinute din creşterea preţului la gaz, atunci când preţul gazului trecea de 45,71 lei/MWh.
  • Creşterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investiţiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar, pentru a încuraja investiţiile în acest sector.
  • Eliminarea limitării deducerii investiţiilor pentru calculul impozitului pe profit, pentru a asigura respectarea principiului Codului fiscal care prevede că toate sectoarele de activitate să fie tratate uniform. În prezent, această limitare împiedică operatorii offshore să deducă amortizarea tuturor investiţiilor efectuate, datorând impozit pe profit la o bază impozabilă artificial mărită, fiind astfel discriminaţi comparativ cu restul agenţilor economici.

Se reglementează regimul fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime mai mari de 3 000 m.

Se propune eliminarea utilizării preţului de referinţă în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare. În acest fel, sunt respectate principiile fiscalităţii prevăzute de Codul fiscal şi România se va alinia cu practica internaţională referitoare la determinarea impozitelor upstream pe baza preţurilor realizate. Astfel, cotele vor creşte de la 15% la 70%, în funcţie de preţul de vânzare a gazelor naturale:

  • 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
  • 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;
  • 35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 115 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;
  • 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 130 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;
  • 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 145 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;
  • 55% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 160 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 175 lei/MWh;
  • 60% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 175 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 190 lei/MWh;
  • 70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 190 lei/MWh.

Titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre offshore şi/sau onshore de adâncime aflate în curs de executare la data de 1 ianuarie 2022 li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare, existente la data de 1 ianuarie 2023."

Repartizarea sumelor colectate se face prin hotărâre a Guvernului. Colectarea impozitului asupra veniturilor suplimentare se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

    Silviu-Titus Păunescu - declaraţie politică: Table interactive pentru şcoli - un proiect benefic sau încă un tun financiar?;

Domnul Silviu-Titus Păunescu:

"Table interactive pentru şcoli - un proiect benefic sau încă un tun financiar?"

Un nou tun financiar se pregăteşte, de data aceasta în învăţământ.

Pentru că încă avem şcoli unde încălzirea e pe lemne, pentru că încă avem şcoli unde grupurile sanitare sunt în curte, pentru că încă avem şcoli supraaglomerate pentru că alte şcoli s-au desfiinţat, iar elevii sunt nevoiţi să facă naveta chiar şi zeci de kilometri, pentru că cei mai buni profesori pleacă din sistem scârbiţi de bătaia de joc la care sunt supuşi şi, nu în ultimul rând, pentru că nici acum nu sunt alocaţi educaţiei cei 6% din PIB, aşa cum prevede legea, deci, pentru toate acestea, ministrul educaţiei s-a hotărât să cumpere 80.000 de table interactive şi, citez: "cu aceste table, elevii vor putea, în timp real, să preia informaţiile pe laptop, tabletă sau telefonul mobil".

Probabil, domnul ministru n-a mai fost de ceva vreme într-o şcoală din Botoşani, adică, sigur, nu a fost niciodată, ori în vreo şcoală din munţii Apuseni sau de aici, mai aproape de biroul Domniei Sale, din Bucureşti, din zonele defavorizate ale capitalei.

Acest ministru, care este un demn continuator al tovarăşei Andronescu, un personaj de tristă amintire care a împins şcoala românească pe eşafod, nu s-a remarcat, de-a lungul carierei sale politice decât printr-un cameleonism demn de operele lui Caragiale şi în niciun caz prin măsuri care să susţină interesele educaţionale ale copiilor, părinţilor şi profesorilor. N-a fost în stare să construiască o şcoală nouă, n-a fost în stare să asigure minima bună funcţionare unei clase prin evitarea supraaglomerării, chiar dacă regulamentele specifică clar că nu pot fi mai mult de 25 de elevi într-o clasă, n-a fost în stare să coordoneze elaborarea celebrelor planuri cadru, iar atunci când membrii corpului profesoral, acei profesori anonimi care nu deţin funcţii, dar care încă mai cred în meseria pe care o practică şi în misiunea lor, i-au atras atenţia asupra greşelilor, domnul ministru a făcut ce ştie mai bine, adică nimic - a retras planurile din dezbaterea publică, promiţând o revenire asupra lor, care, evident, nu s-a mai întâmplat.

Aşa că, acum, stimatul personaj uită cu desăvârşire că în România nu avem doar elevi care vin la oră cu laptopuri şi tablete performante, iar orele se ţin în şcoli moderne, cu internet de mare viteză, aşa cum sunt cele câteva pe care le putem număra pe degete! După cum, la fel, domnul ministru habar nu are că există, deja, în şcoli astfel de table care stau bine înfoliate şi nefolosite, ca nişte adevărate tichii de mărgăritar.

Realitatea, domnule ministru Câmpeanu, este cu totul alta!

Realitatea este că învăţământul românesc este în pragul colapsului după 30 de ani de experimente nereuşite şi doi ani de pierdut timpul în online.

Realitatea, domnule ministru, este că instituţia pe care o conduceţi nu mai este în stare să pregătească un corp profesoral capabil, nu mai este în stare să gestioneze nici măcar programele şcolare, nu mai este în stare să salveze de la neştiinţă zecile de mii de copii analfabeţi!

Se pare că tot ceea ce mai lipsea sistemului nostru educaţional pentru a nu mai scoate analfabeţi funcţional pe bandă rulantă sunt tablele interactive!

Iar dacă şi în cazul acestor achiziţii se va proceda la fel cum s-a făcut cu celebrele tablete din perioada pandemiei, tablete care nu rezistau nici măcar la patru ore de curs, fiind configurate pentru profitul distribuitorului, şi nu pentru câştigul elevului, încercaţi, vă rog, să vă daţi seama de dimensiunea tunului financiar care se pregăteşte sub aspectul calului troian al "modernizării".

    George Şişcu - declaraţie politică intitulată Şcoala trebuie să formeze caractere, nu vânători de note!;

Domnul George Şişcu:

"Şcoala trebuie să formeze caractere, nu vânători de note!"

Un elev care obţine media peste 9.50 la Evaluarea Naţională nu mai este sigur că va fi admis la liceul sau colegiul dorit, pentru că ultima medie de intrare poate ajunge la 9.70 sau chiar mai mult în unele cazuri. O asemenea situaţie este aberantă! Cum poţi să îi spui unui adolescent care a avut media 9.70 că nu a intrat la şcoala pe care şi-o doreşte, când el a fost atât de aproape de nota maximă?

De ani buni există o goană continuă după notele mari în timpul anilor de studii. O notă de 8 la o anumită materie poate deveni o adevărată tragedie, pentru că strică media finală la obiectivul respectiv. Intrarea elevilor la liceu este viciată de mediile foarte mari obţinute în timpul anilor de studii.

Ministrul educaţiei recunoaşte că există anomalii şi spune că analizează dacă trebuie ţinut cont la Evaluarea Naţională de media notelor din gimnaziu.

Consider, la rândul meu, că este necesară o analiză serioasă. Chiar dacă au existat modificări după modificări la Legea educaţiei şi nu am prea avut parte de stabilitate în acest domeniu, nu putem lăsa lucrurile la voia întâmplării. Ne putem trezi la un moment dat că vor fi mai mulţi candidaţi cu media 10 decât număr de locuri disponibil, ceea ce este aberant.

Din păcate, notele din timpul anului de studiu şi-au pierdut adesea din relevanţă, dovadă că apar diferenţe uriaşe între notele la examene şi cele din gimnaziu.

Şcoala trebuie să devină locul în care copiii sunt educaţi pentru viaţă, nu doar spaţiul în care doar nota contează. Sigur că orele de curs presupun un bagaj de cunoştinţe care trebuie asimilate, dar în acelaşi timp ar trebui să fie locul unde se formează caractere şi se modelează personalitatea unui tânăr. Elevul trebuie încurajat să creeze şi să inoveze, dar mai ales să fie curios şi să întrebe. Nu ne dorim să formăm elevi-roboţei, ci tineri care vin cu plăcere la ore. Concurenţa trebuie încurajată, dar în acelaşi timp avem nevoie de o dezvoltare armonioasă a tinerilor.

    Dan-Constantin Şlincu - declaraţie politică având titlul PSD doreşte aplicarea unui sistem pentru deduceri progresive la angajaţii cu salarii mici şi îndeplinirea echităţii sociale;

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

"PSD doreşte aplicarea unui sistem pentru deduceri progresive la angajaţii cu salarii mici şi îndeplinirea echităţii sociale"

Ideea impozitării progresive avută în vedere de PSD nu e cea clasică a unor trepte la care se calculează cote din ce în ce mai mari de impozit. Soluţia analizată şi propusă de PSD este ca prin deduceri fiscale, impozitele pe salariile mai mici să fie diminuate treptat, astfel încât salariaţii cei mai vulnerabili să poată face faţă creşterii preţurilor. Deci nu este vorba despre cote progresive de impozit, ci despre deduceri progresive la salariile mici. Încă nu există o decizie politică în coaliţie în această privinţă, dar PSD consideră că este nevoie de o reaşezare a impozitelor în sensul echităţii între impozitarea capitalului şi impozitarea muncii care acum este taxată excesiv în România.

Aşa cum ştiţi, termenul limită de adoptare a ajustărilor necesare la Codul fiscal este 30 iunie, astfel încât să se respecte prevederile legale privind predictibilitatea si stabilitatea cadrului fiscal, noile prevederi fiind aplicabile de la 01 ianuarie 2023. În acest an nu se modifică niciun fel de taxă sau impozit. Oricum, deciziile care se vor lua vor ţine cont şi de rezultatele consultărilor cu reprezentanţii mediului de afaceri şi cu sindicatele, care au loc începând cu această săptămână.

Toţi cetăţenii şi toate IMM-urile cunosc faptul că, în mod real, cota unică nu mai există de multă vreme, deci nu mai e nimic de apărat în acest sens. Nu s-a luat însă nicio decizie politică. Se analizează această soluţie în primul rând pentru a putea scădea impozitarea la cei cu salarii mici, prin deduceri fiscale şi alte asemenea instrumente. Cei cu salarii mici sunt cei mai afectaţi de inflaţie şi de preţurile la utilităţi, deci aceştia pot fi ajutaţi prin deduceri fiscale, astfel încât să rămână cu mai mulţi bani în buzunar din salariile obţinute.

În momentul de faţă există deja mai multe cote de impozitare, deci nu avem la ce cota unică să renunţăm, aşa cum ne acuză cu ipocrizie cei care stau pe margine şi nu vin cu niciun fel de soluţii concrete pentru a sprijini populaţia şi IMM-urile ca să depăşească această perioadă dificilă din punct de vedere economic.

Aşadar, la pensii avem impozit 0% până la 2.000 de lei şi impozit de 10% din ceea ce depăşeşte acest prag.

La salarii este impozit 0% pentru angajaţii din IT, construcţii, agricultură şi industria alimentară şi impozit de 10% pentru celelalte categorii.

În ceea ce priveşte impozitarea afacerilor, avem 1% pe cifra de afaceri la IMM-uri şi 16% pentru celelalte categorii de firme.

În Uniunea Europeană doar următoarele statele din fostul bloc comunist au cotă unică: România, Bulgaria, Slovacia, Cehia, Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria şi Polonia. Toate statele dezvoltate au cotă progresivă.

În orice caz, pot să asigur cetăţenii şi companiile româneşti că, dacă se va lua o decizie de modificare a modelului fiscal, aceasta se va promova în mod predictibil conform legilor în vigoare, cu o consultare a tuturor reprezentanţilor mediului de afaceri şi a sindicatelor din fiecare domeniu de activitate.

    Maria Stoian - declaraţie politică despre Miza independenţei energetice faţă de Rusia;

Doamna Maria Stoian:

"Miza independenţei energetice faţă de Rusia"

Rusia foloseşte exporturile de gaze către Uniunea Europeană drept instrument de şantaj, conştientă că statele membre sunt dependente de acestea.

În plenul Camerei Deputaţilor de săptămâna trecută, a fost adoptat Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore. Legea va asigura securitatea energetică a României prin explorarea şi exploatarea gazelor din Marea Neagră, evaluate la aproximativ 200 de miliarde de euro.

Pe lângă independenţa energetică pe care România o va câştiga în aproximativ 5 ani, prin această lege ar urma să se genereze peste 71 de miliarde de dolari la PIB-ul României şi s-ar crea sau menţine peste 30.000 de locuri de muncă.

România va avea întâietate la cumpărarea gazului scos din acest perimetru, apoi surplusul va fi exportat. Statul român va încasa 60% din taxe şi impozite pentru gazul din Marea Neagră, România devenind un important jucător regional.

Proiectul de lege prevede aceleaşi taxe pe toată durata exploatării care vor fi plătite de investitori.

Faţă de Legea din 2018, este eliminată supraimpozitarea peste preţul de 45 de lei /MWh, aceasta aplicându-se gradual la preţul de peste 85 de lei /MWh, respectiv între 15% şi 70%, în funcţie de gradul veniturilor.

De asemenea, limita deducerilor din totalul impozitului pe veniturile suplimentare creşte de la 30% la 40% şi a fost eliminată obligaţia de a vinde 50% din producţie pe piaţa internă, guvernul putând să intervină doar în situaţii de criză.

Aceleaşi prevederi se aplică şi pentru exploatările onshore, ceea ce va duce la urgentarea investiţiilor de la Caragele, judeţul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România.

Primele livrări de gaze în baza Legii offshore ar urma să înceapă în a doua parte a acestui an.

Consider că acest proiect de lege asigură stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ şi reprezintă un sistem fiscal prietenos.

    Ilie Toma - declaraţie politică intitulată Măsurile sociale şi economice sunt importante şi necesare pentru România şi cetăţenii ei;

Domnul Ilie Toma:

"Măsurile sociale şi economice sunt importante şi necesare pentru România şi cetăţenii ei"

Cifrele care vin din domeniul economic sunt înfiorătoare. Rata inflaţiei a atins un nivel record de 13,8%, depăşind prognoza de inflaţie proiectată de BNR pentru anul 2022. BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară la 3,75% pe an. Zilnic, se înregistrează scumpiri la produse alimentare, combustibili, utilităţi (electricitate, gaz etc.), cereale, materiale de construcţii şi lista poate continua.

Poluarea şi schimbările climatice, actualul context geopolitic, securitatea şi, în mod implicit apărarea, sunt alte provocări după pandemia de COVID-19, provocări care erodează economii, accentuează inegalităţile sociale, slăbesc democraţia şi produc incertitudini.

Alegerile parlamentare din 2020 au adus pe scena politică din România coaliţia formată din PNL, USR şi UDMR care a format Guvernul a cărui soartă a fost decisă de la bun început, cu un final tragicomic şi previzibil pentru faptul că s-a uitat ce e era mai esenţial, omul, cetăţean al României şi provocările cu care România, în sine, se confrunta.

Pentru că faptele contează, PSD a intrat la guvernare pentru a încheia o criză politică suprapusă peste alte crize şi pentru ca şi cetăţenii să fie reprezentaţi cu adevărat în Parlament.

Partidul Social Democrat, din care fac parte, susţine construirea unei societăţi echitabile şi consolidarea dimensiunii sociale a acesteia, prin politici adecvate, care să reglementeze în mod eficient justiţia socială, mobilitatea socială, reducerea sărăciei şi a inegalităţii veniturilor. Şi de fiecare dată, PSD a fost alături de oameni şi a dovedit acest fapt ori de câte ori a avut de spus un cuvânt fie că a fost la putere, fie în opoziţie.

Majoritatea celor care aţi fost la putere şi v-aţi dovedit doar incompetenţa, lansaţi în spaţiul public tot felul de acuzaţii şi continuaţi atacul, în acelaşi stil, contestând efectul pozitiv al măsurilor din programele de sprijin şi orice altă soluţie gândită şi aplicată în interesul românilor.

Alţii dintre dumneavoastră, în care bubuie naţionalismul, le oferiţi românilor circ, în loc de pâine. Contează doar strălucirea aparentă, nu problemele reale, altele decât cele din sondaje.

Dar oricare formaţiune politică, fie că e de dreapta sau de stânga, când reprezintă cetăţenii, pune pe primul loc măsurile sociale şi economice pentru a depăşi cu bine aceste vremuri tulburi.

În timp ce mulţi dintre Domniile Voastre gânguriţi, în actuala coaliţie PSD vine cu fapte prin Programul "Sprijin pentru România":

  • diminuează cheltuielile bugetare cu cel puţin 10%, cu excepţia celor cu investiţiile, salariile, pensiile şi asistenţa socială;
  • suspendă angajările la stat începând cu 1 iulie;
  • creşte colectarea veniturilor la bugetul general consolidat al statului;
  • accelerează absorbţia fondurilor europene din cadrul programelor operaţionale şi al PNRR;
  • ajută 4-5 milioane de români să facă faţă unor situaţii extreme în această perioadă prin protejarea lor de situaţii de neplată a ratelor bancare, sau prin acordarea unui sprijin unic pentru a atenua efectul nefast al creşterii preţurilor şi a-i salva de sărăcie.

Sunt câteva exemple de bună guvernare în interesul ţării şi al românilor, exemple de parteneriat cu cetăţenii cu scopul de a asigura o dezvoltare sustenabilă.

"Sprijin pentru România" este un ajutor imediat pentru cetăţeni. Sunt fapte!

Dumnezeu i-a binecuvântat pe români cu darul iubirii de semeni şi familie, cu darul iubirii culturii şi al tradiţiilor, al credinţei şi al unităţii. Cei care contestaţi toate formele de sprijin pentru semenii noştri, cu siguranţă, vă îndepărtaţi de valorile autentic româneşti.

Nu-i abandonaţi pe cei care v-au votat şi nu uitaţi ce le-aţi promis şi la ce scop v-aţi angajat!

    Cristina Trăilă - declaraţie politică despre rolul României în cadrul NATO;

Doamna Cristina Trăilă:

Mediul de securitate şi stabilitatea, globale şi regionale, sunt puternic afectate, în prezent, de provocări dintre cele mai diverse, amplificate de progresul tehnologic şi militar şi de susţinerea acordată de terţe părţi, direct ori indirect, grupurilor insurgente.

Totodată, războiul de la graniţa României, declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, reprezintă o ameninţare de înalt nivel, atât la adresa ţării noastre, cât şi la adresa Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene.

Reacţia coaliţiilor internaţionale trebuie, astfel, să fie una fermă, printr-un răspuns rapid şi eficient în sensul consolidării şi dezvoltării capacităţilor de descurajare a potenţialelor situaţii de risc.

România, ca stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene, dar şi datorită parteneriatului strategic extrem de solid cu Statele Unite ale Americii, beneficiază de puternice garanţii de securitate. În acelaşi timp, statutul de membru al ţării noastre ne impune adoptarea unei poziţii de responsabilitate, în sensul asumării rolului esenţial pe care România îl are pe flancul estic şi participării active la dezvoltarea politicilor, valorilor şi principiilor pe care ni le-am însuşit odată cu aderarea la aceste organizaţii.

România este, aşadar, un actor important în cadrul european şi internaţional, iar contribuţiile pe care ţara noastră le-a avut de-a lungul timpul în ceea ce priveşte arhitectura de securitate sunt unele de maximă importanţă.

Apartenenţa la NATO şi poziţia noastră în cadrul celei mai puternice alianţe politico-militare, precum şi relaţiile bilaterale cu Statele Unite ale Americii au înregistrat progrese semnificative datorită activităţii diplomatice pe care preşedintele Klaus Iohannis a întreprins-o în numele ţării noastre. România este, astăzi, un aliat responsabil şi de încredere, care îşi respectă angajamentele, care participă activ la dezvoltarea politicilor NATO, la misiuni şi operaţiuni, la eforturile de creştere a rezilienţei şi a capacităţilor de apărare pentru parteneri, contribuind, astfel, la întărirea NATO ca alianţă de apărare colectivă.

În contextul actual, securitatea României este ameninţată de prezenţa militară masivă de la graniţele ţării noastre generată de războiul ilegitim declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina. Aşa fiind, relevanţa Alianţei Nord-Atlantice şi a apartenenţei noastre la NATO nu poate fi pusă în niciun moment sub semnul întrebării. Structurile de apărare prezente pe teritoriul nostru reprezintă o garanţie indiscutabilă a consolidării securităţii şi a capacităţii de apărare împotriva tuturor potenţialelor riscuri şi provocări. Solidaritatea aliată este arma noastră cea mai puternică!

Totodată, România beneficiază de o susţinere puternică din partea Statelor Unite ale Americii, în baza Parteneriatului Strategic, bucurându-ne, astfel, de o dublă garanţie de securitate.

Astfel, în urma escaladării tensiunilor şi consolidării masive a prezenţei militare a Federaţiei Ruse în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre, preşedintele Klaus Iohannis a aprobat intrarea, staţionarea şi operarea forţelor armatelor străine pe teritoriul României, în scopul îndeplinirii misiunilor de descurajare şi apărare.

Răspunsul rapid al aliaţilor prin desfăşurarea de forţe pe teritoriul ţării noastre demonstrează soliditatea relaţiilor multilaterale ale României cu principalii parteneri strategici - SUA şi NATO, dezvoltate şi consolidate printr-o implicare activă şi consecventă a ţării noastre la nivelul acestor parteneriate. Contribuţia de care beneficiem în acest moment extrem de dificil din partea aliaţilor este semnificativă, garantându-ne suveranitatea şi independenţa.

România va rămâne întotdeauna fidelă valorilor şi principiilor comune, democratice şi europene, şi va continua să-şi consolideze rolul pe care îl are în cadrul structurilor de securitate din care face parte!

    Daniel Tudorache - declaraţie politică: Aici este România, stat suveran!;

Domnul Daniel Tudorache:

"Aici este România, stat suveran!"

Prima vizită în străinătate a preşedintelui Ungariei a sfidat regulile de protocol, bună vecinătate şi curtoazie, generând un imens scandal diplomatic între ţara noastră şi ţara vecină.

Vizita preşedintelui Ungariei, doamna Katalin Novák, în Transilvania, a fost una privată, neoficială, nu turistică, nu de protocol, oficial, şi a avut scopul unei provocări, sfidând în acest mod suveranitatea statului român. A tratat Transilvania ca pe o provincie a Ungariei, nu ca pe un teritoriu al României locuit de cetăţeni români.

Aceste derapaje diplomatice nu pot trece neobservate şi nesancţionate, întrucât, pe de o parte, preşedintele Ungariei, prin acţiunile şi discursurile sale, a încălcat suveranitatea statului român iar pe de altă parte a încălcat normele de drept european.

Transilvania a fost, este şi va fi România, iar România este stat suveran. În plus, responsabilitatea pentru respectarea drepturilor etnice, culturale, religioase, lingvistice, ale cetăţenilor români de etnie maghiară revine României, ca stat de cetăţenie, iar România întotdeauna a respectat şi va respecta drepturile minorităţilor.

    Valentin-Ilie Făgărăşian - declaraţie politică intitulată Mobilitatea cetăţenilor europeni trebuie să crească, chiar şi în condiţii de criză!;

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

"Mobilitatea cetăţenilor europeni trebuie să crească, chiar şi în condiţii de criză!"

Majoritatea covârşitoare a cetăţenilor europeni susţin sancţiunile impuse de către instituţiile Uniunii Europene împotriva Rusiei, ca urmare a agresiunii ilegale şi barbare asupra poporului ucrainean liber şi independent. Cu toate acestea, efectele economice negative au fost, sunt şi vor fi resimţite de aproape toţi europenii, în special în ceea ce priveşte preţul produselor energetice şi al produselor agroalimentare. Este îmbucurător faptul că statele membre ale Uniunii elaborează permanent planuri curajoase de desprindere a economiei europene de dependenţa de resurse energetice ruseşti. Cu toate acestea, ştim cu toţii că nu se vor produce miracole peste noapte şi că tranziţia către resurse energetice verzi, către maşini nepoluate cu motoare electrice, către gospodării autonome energetic, este un proces de lungă durată, care implică investiţii masive şi susţinute, atât de la bugetul Uniunii, cât şi de la bugetele naţionale ale statelor membre.

Îmi exprim speranţa că toate măsurile luate la nivelul Uniunii Europene şi în interiorul statelor membre să protejeze mobilitatea ridicată a persoanelor şi a mărfurilor în interiorul Uniunii. Uşurinţa cu care un cetăţean european sau o marfă produsă în UE ajunge de la Bucureşti la Paris, de la Berlin la Roma, este unul dintre marile câştiguri ale proiectului integraţionist european din ultimii 70 de ani, care trebuie protejat cu toate mijloacele. Mobilitatea ridicată a persoanelor şi a mărfurilor în interiorul Uniunii este cea care a contribuit la dezvoltarea statelor membre şi la creşterea standardului de viaţă pentru cetăţenii europeni. Această mobilitate a permis milioanelor de români să îşi găsească uşor un loc de muncă în străinătate sau să revină în ţară la familii şi la copii, ori de câte ori aveau posibilitate.

Mă bucur nespus că Guvernul condus de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a luat deja măsuri în sensul sprijinirii transportatorilor, pentru a diminua efectele negative ale creşterii preţurilor la carburanţi, prin alocarea a 300 de milioane de lei firmelor din domeniul transporturilor. Ar fi de dorit ca şi la nivelul instituţiilor europene să se conştientizeze importanţa sprijinirii tuturor mecanismelor şi infrastructurilor care au făcut posibilă mobilitatea în interiorul UE, de la sectorul aerian şi naval, până la cel rutier şi feroviar.

Am convingerea că statele europene vor demonstra din nou solidaritate în jurul proiectului european, că statele mai puternice le vor sprijini şi pe cele mai puţin dezvoltate ca să ţină pasul şi că vor transforma provocările aduse de criza ucraineană într-un nou stimul pentru consolidarea proiectului european.

    Vasile Nagy - declaraţie politică având ca obiect Relaţia româno-maghiară;

Domnul Vasile Nagy:

"Relaţia româno-maghiară"

Românii şi maghiarii se învecinează ca popoare şi convieţuiesc în Transilvania de aproximativ o mie de ani, astfel au realizat, de fapt, o veritabilă performanţă în ceea ce priveşte convieţuirea cu celălalt.

Până la urmă, cele două neamuri n-au ajuns să se extermine sau să se alunge reciproc, cum au făcut atâtea grupuri etnice, în Europa şi în întreaga lume.

Istoria românilor şi maghiarilor a fost utilizată excesiv pentru confecţionarea unor imagini subiective ostile sau, dimpotrivă, binevoitoare, uneori profund deformate.

Cât de eronate pot fi aceste interpretări ne arată comparaţia cu alte situaţii similare, din lumea largă. Indiferent dacă vom socoti numărul de victime, de zile de conflict armat sau de invective şovine proferate pe cap de locuitor, nu putem ajunge la scoruri superioare celor existente în cazul germanilor şi francezilor, englezilor şi irlandezilor, ruşilor şi polonezilor, turcilor şi armenilor.

În Evul Mediu, de exemplu, protagoniştii conflictelor considerate în mod abuziv etnice sau româno-maghiare erau, de fapt, nobili care îşi legau ţăranii de glie la fel cum a făcut-o şi Mihai Viteazul cu "rumânii" săi, ori stăpânitori feudali, care se luptau pentru putere, voievozii munteni şi moldoveni s-au păruit între ei cam tot atât de des cât au făcut-o cu regii maghiari sau principii Ardealului.

Respectivii combatanţi nu se băteau, în primul rând, în calitatea lor de români sau maghiari, ci în aceea de nobili, ţărani, principi sau apărători ai credinţei. Iar împrejurarea că vorbeau limbi diferite nu făcea decât să adauge un motiv în plus, dar nu cel mai important, rivalităţilor fundamentale existente între ei, de natură socială, politică sau confesională.

Că aceste conflicte au fost considerate, mai târziu, dovezi incontestabile ale conflictului milenar româno-maghiar, aceasta este altă poveste, care nu ţine de istoria trăită de oameni, ci de istoria scrisă de istorici.

În realitate, adevăratul start al unui conflict specific româno-maghiar s-a dat mult mai recent la scară istorică, abia o dată cu epoca modernă. În secolul al XIX-lea, ca peste tot în Europa, elitele politice şi intelectuale ale celor două naţiuni au demarat, fiecare, un proiect naţional, care includea emanciparea, progresul şi modernizarea.

Dar spaţiul geografic al Transilvaniei era revendicat de ambele proiecte naţionale, de către maghiari, în primul rând din motive politice şi istorice, deoarece făcuse parte din regatul medieval al Ungariei, iar de către români tot din motive istorice ca parte a Daciei cucerite cândva de romani, dar şi demografice, în calitatea lor de cei mai numeroşi locuitori ai provinciei.

Aşa a început un conflict politic apăsat, care va dura aproximativ o sută de ani, de la Revoluţia din 1848 până la reinstaurarea administraţiei româneşti în Transilvania, în martie 1945.

În cea mai mare parte a sa, conflictul româno-maghiar de o sută de ani a fost doar un "război rece", întrerupt de numai trei intervale de dispută deschisă, violentă - Războiul civil din Transilvania, desfăşurat în perioada octombrie 1848 - august 1849, în cursul căruia maghiarii kossuthişti, adepţi ai independenţei Ungariei, s-au confruntat cu românii ardeleni prohabsburgici; conflictul militar dintre România şi Austro-Ungaria, derulat între anii 1916-1918, în contextul Primului Război Mondial, şi continuat în 1919 cu intervenţia românească împotriva regimului bolşevic din Ungaria; ocupaţia maghiară horthystă din nord-vestul Transilvaniei, dintre anii 1940-1944, căreia îi va pune capăt ofensiva trupelor sovietice şi româneşti, după 23 august 1944.

După al Doilea Război Mondial, includerea forţată a României şi Ungariei în ţarcul ţărilor comuniste "frăţeşti", ca şi principiul "îngheţării" graniţelor statelor europene, în vederea blocării revendicărilor teritoriale destabilizatoare, va pune capăt şi conflictului politic deschis dintre cele două state.

Excepţie fac câteva episoade mai tensionate, potenţial explozive, din perioada fluidă a schimbărilor de regim din anii 1989-1990, cum ar fi cazul violenţelor interetnice de la Târgu - Mureş, din martie 1990 sau al eventualului rol jucat de Ungaria în răsturnarea regimului Ceauşescu, în decembrie 1989, neconfirmat încă de mărturii istorice certe, prin acţiuni ale serviciilor secrete şi operaţiuni de dezinformare.

După căderea comunismului, intrarea Ungariei şi a României în NATO şi în Uniunea Europeană va bloca încă o dată orice posibilitate de conflict veritabil între cele două state. Ca urmare, disputele dintre ele vor continua doar la modul simbolic, ca un război al cuvintelor şi justificărilor, îndeosebi pe tema statutului minorităţii maghiare din România.

Indiferent dacă vine dintr-o istorie "adevărată" sau "manipulată", mai veche sau mai recentă, imaginea românilor referitoare la maghiari include numeroase aspecte critice.

Principalul defect atribuit maghiarilor de către români este răutatea, care se conjugă cu înfumurarea. Cruzimea, "dovedită" mai ales de antecedentele istorice, este asociată, în viziunea românilor, cu primitivismul şi caracterul temperamental al urmaşilor lui Árpád şi se explică prin originea asiatică a maghiarilor, ai căror strămoşi "au mâncat carne de sub şa".

De multe ori, trăsăturile negative ale maghiarilor sunt definite de către români în contradicţie cu cele proprii: maghiarii sunt răi, cruzi şi intoleranţi, în timp ce noi suntem blânzi, chiar prea blânzi, românii înşişi acceptând că "mămăliga nu explodează", toleranţi şi ospitalieri; maghiarii sunt "barbari nomazi" veniţi din Asia, pe când românii sunt "europeni", autohtoni prin definiţie şi moştenitori ai unei străvechi civilizaţii sedentare.

Pentru că imaginea de sine a românilor include, pe lângă numeroase aspecte autolaudative, şi o importantă doză de autodenigrare, clişeele româneşti la adresa maghiarilor se bazează şi ele pe acest autoportret ambivalent.

Sondajele sociologice, care măsoară prin metode statistice atitudinile românilor faţă de maghiari, dezvăluie, în general, aspecte mult mai benigne, în raport cu imaginile negative şi injuriile vehiculate de imagologia etnică.

Proporţia românilor care afirmă în sondaje că ar accepta vecini, colegi de serviciu, prieteni sau chiar parteneri de viaţă maghiari este una ridicată. Cele mai criticate aspecte sunt raporturile istorice, considerate proaste de către majoritatea respondenţilor, ca şi prestaţia politicienilor de ambele etnii, care generează sau inflamează tensiunile, în scopuri electorale, în timp ce masa maghiarilor de rând este dezvinovăţită oarecum, prin această distribuţie a responsabilităţilor.

Într-un mod probabil "dezamăgitor" pentru români, repertoriul maghiar de invective şi imagini negative la adresa românilor este mai sărac în comparaţie cu corespondentul său românesc.

Această situaţie se explică istoric prin faptul că maghiarii au fost multă vreme mai importanţi pentru români decât românii pentru maghiari. În secolele XVIII-XIX, când a început conflictul politic dintre cele două naţiuni, principalul rival istoric al maghiarilor era împăratul de la Viena, pe plan extern se temeau de pericolul rusesc, care avea să le vină de hac şi în 1849 şi în 1945, iar pe plan intern se loveau de revendicările naţionalităţilor din Ungaria, luate laolaltă.

Ca urmare, românii nu reprezentau decât una dintre ipostazele unui inamic naţional cu mai multe capete, printre care cel românesc nu era atât de înspăimântător. De aceea, imaginea românilor în ochii maghiarilor a fost caracterizată adeseori de o anumită suficienţă şi chiar indiferenţă.

Nota sa dominantă era dată de sentimentul categoric de superioritate al maghiarilor în raport cu românii, consideraţi un popor primitiv de ţărani şi păstori necivilizaţi. Alteritatea românilor era completată de apartenenţa lor la ortodoxie sau "greco-catolicism", aspecte care îi plasau, sub raport geopolitic, într-o lume răsăriteană, diferită, ostilă şi esenţialmente inferioară.

Uneori, românii din Ardeal erau percepuţi de către maghiarii citadini ca nişte "buni sălbatici", ţărani pitoreşti, destul de înapoiaţi, dar cu calităţi sufleteşti autentice, care puteau fi educaţi şi atraşi de partea maghiarilor.

Lucrurile se vor schimba însă radical după 1920, anul crucificării proiectului naţional maghiar. După tragedia de la Trianon, când maghiarii s-au trezit că au pierdut mai mult de două treimi din patria pe care o credeau pe veci a lor, sentimentul de înfrângere, de frustrare şi apoi de revanşă a fost copleşitor.

În acest context, românii, prea puţin băgaţi în seamă până atunci, vor ajunge în ochii maghiarilor profitorii cei mai importanţi ai dramei lor naţionale. Ei au primit Transilvania, care reprezenta pierderea cea mai dureroasă, atât prin dimensiuni 102.000 km2, mai mult decât cei 93.000 km2 rămaşi Ungariei, prin numărul de conaţionali pierduţi 1.700.000 de suflete, ca şi prin importanţa ei simbolică.

Pentru maghiari, Ardealul a fost şi va rămâne întotdeauna o parte, fie ea şi "înstrăinată", a patriei maghiare, cu catedralele, castelele, cimitirele şi câmpurile sale de bătălie ungureşti.

În aceste condiţii, cel mai puternic stereotip negativ care îi defineşte pe români în ochii maghiarilor, mai ales dacă ei sunt alegători FIDESZ sau cetăţeni nord-americani, este cel al românului abuziv, care îi desconsideră şi îi oprimă pe maghiari, care nesocoteşte drepturile naţionale ale minorităţii maghiare, le răstălmăceşte istoria şi refuză să le vorbească limba, numai de-al dracului, deşi în Transilvania toată lumea ar trebui să ştie ungureşte. Şi aceasta, în pofida faptului că statul lor balcanic, care a sufocat şi Ardealul, este destul de dubios şi dezorganizat.

Pentru ungurii din Transilvania, spre deosebire de cei de la Budapesta, românii au reprezentat întotdeauna o prezenţă mai clară şi au fost percepuţi ca nişte concetăţeni şi vecini, de care trebuie să ţii seama, indiferent de defectelor lor, pentru că trăieşti cu ei laolaltă.

Românii şi maghiarii din Transilvania cultivă câteva atitudini şi valori comune, izvorâte din specificul istorico-cultural al provinciei lor, pe care nu le pot împărtăşi cu conaţionalii de la Bucureşti sau de la Budapesta.

Unul dintre bunurile simbolice pe care le stăpânesc împreună este această cultură a familiarităţii cu "duşmanul", o ştiinţă realistă a convieţuirii, bazată pe sentimentul că nu putem trăi decât împreună, chiar dacă am avea destule motive să ne luăm la bătaie.

Până la urmă, am ajuns să ne obişnuim cu aceste lucruri şi chiar să le socotim o parte inconfundabilă a identităţii noastre regionale. Ne-ar lipsi, dacă nu le-am avea.

Asemenea bunuri comune oferă o bază pentru construirea unei identităţi transilvane, idee vehiculată de mulţi, dar în sensuri foarte diferite: din patriotism local, nostalgie şi bovarism ideologico-cultural, ca ţintă de darts pentru naţionalismul radical românesc şi, în oglindă, ca etapă tranzitorie pentru viziunile iredentiste maghiare, ca instrument de mobilizare electorală a ardelenilor, pentru politicienii cinici şi pragmatici, sau ca resursă identitară pentru construirea unui regionalism românesc sănătos, pentru cei idealişti.

Dar acest proiect este foarte dificil, deoarece la ora actuală românii şi maghiarii trăiesc în universuri simbolice paralele. Există o Transilvanie a românilor şi alta a maghiarilor, cândva a fost şi una a saşilor, fiecare cu propria viziune asupra istoriei, cu numele sale de străzi, cu simbolistica şi sărbătorile fiecăruia, dacă se poate fără nicio participare a celuilalt.

Românii şi maghiarii nu doar că nu participă la sărbătorile publice ale celorlalţi, ci, mai mult, o fac, eventual, la modul agresiv.

Problema este că extremiştii folosesc ca materie primă simboluri naţionale, amintiri istorice şi imagini etnice, care fac parte din patrimoniul cultural al unei întregi naţiuni.

Cu toţii le înţelegem şi rezonăm emoţional la mesajul lor, fie că ne încântă, fie că ne sperie sau ne enervează. Acest bagaj identitar colectiv reprezintă o resursă foarte preţioasă, pentru oricine vrea să atragă atenţia asupra propriei persoane. Politicienii ştiu sau măcar intuiesc cel mai bine acest lucru, uneori cu ajutorul unor sociologi ori politologi profesionişti.

În aceste condiţii, imaginile reciproce româno-maghiare devin o marfă, tranzacţionată în funcţie de cererea pieţei, de către politicieni, jurnalişti, comunicatori, transmiţători de imagini, iar uneori chiar de negustorii de artefacte, care vând busturi cu Avram Iancu, steguleţe tricolore şi cărţi poştale cu Ungaria Mare, cot la cot cu istoricii sau publiciştii.

Uneori, această marfă, la fel ca dinamita, poate fi detonată de către cei care o utilizează, din greşeală sau în mod intenţionat. La numai câteva sute de kilometri de noi, cu nici două decenii în urmă, sârbii, croaţii, bosniacii sau kosovarii au experimentat pe pielea lor efectul devastator al unor imagini şi raporturi etnice ostile.

În comparaţie cu acest exemplu foarte la îndemână, convieţuirea pe care istoria a impus-o românilor şi maghiarilor în Transilvania nu poate fi considerată în niciun caz un coşmar al Europei, ci o poveste de succes.

Până acum, ţinând cont de datele zbuciumate ale istoriei noastre comune, ne putem felicita mai ales pentru că am reuşit să depăşim sau să evităm ceea ce putea fi mai rău.

Frumos ar fi ca, de acum încolo, să şi construim ceva împreună, ceva care ar putea însemna mai bine. Trecutul, bun sau rău, nu cred că va fi uitat de cele două comunităţi.

    Vetuţa Stănescu - declaraţie politică având ca temă Colectare eficientă, nu impozitare excesivă;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"Colectare eficientă, nu impozitare excesivă"

A fost lansată în spaţiul public, de ceva timp, ipoteza conform căreia va urma introducerea unui impozit progresiv, în locul cotei unice, şi alte impozite şi taxe subsecvente, precum o aşa-numită taxă pe avere sau bogăţie. Aşa cum a afirmat preşedintele PNL, prim-ministrul Nicolae Ciucă, anul acesta nu se va majora nicio taxă, iar impozitarea nu se va modifica. Guvernul condus de PNL are o orientare probusiness şi este conştient că mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate, nu de taxe introduse peste noapte. Acest lucru a fost demonstrat atât prin alocările de la buget pentru investiţii, cât şi prin pachetul "Sprijin pentru România", care cuprinde 60% alocări doar pentru mediul de afaceri. Este esenţială valorificarea fondurilor europene şi, mai ales, a oportunităţilor oferite de PNRR.

Istoric şi doctrinar vorbind, Partidul Naţional Liberal va fi mereu cel mai bun partener al mediului privat. Modificarea sistemului fiscal, în mod abrupt, ar determina un seism, în special în ceea ce îi priveşte pe antreprenori, cei care reprezintă motorul economiei noastre. Ca partid de dreapta, PNL a fost - şi va fi în continuare - un susţinător al menţinerii cotei unice, cel mai simplu şi just sistem de impozitare a veniturilor. Nu este drept ca cineva, care s-a ostenit de-a lungul vieţii să obţină mai mult decât alţii, care poate a petrecut ore în şir, ani la rând studiind pentru a-şi face o carieră şi a avea un venit mult peste media din România, să fie pedepsit pentru efortul şi inteligenţa lui, totul în numele unei abstracte reduceri a inegalităţilor. Vor intra banii de la cei harnici în buzunarul celor mai puţini "norocoşi"? Mi-e teamă că de fapt scopul va fi o egalitate în sărăcie a românilor. Cei care ar putea beneficia de pe urma banilor luaţi de la cei cu venituri mari, nu vor avea parte de nimic, iar cei care aveau venituri peste medie, vor fi de acum încolo mai săraci, totul pentru că aşa a vrut statul. Această diferenţă de filosofii a fost cel mai bine ilustrată de premierul britanic Winston Churchill, care spunea: "Viciul inerent al capitalismului este împărţirea inegală a binecuvântărilor. Virtutea inerentă a socialismului este împărţirea egală a mizeriei". Cea mai mare problemă, până la urmă, nu este modul în care impozităm şi taxăm, ci colectarea. Indiferent dacă ai cotă unică sau impozit progresiv, nu te va ajuta cu nimic pe tine, stat român, din moment ce tot puţini bani aduci la buget prin colectare. Asta este problema cu care ne confruntăm. Nu avem nevoie de noi impozite, ci de îmbunătăţirea sistemului de colectare. Numai aşa vom dispune de fondurile necesare pentru a-i ajuta pe cei care nu se regăsesc în cel mai bun moment al vieţii lor, sau nu şi-au atins încă întregul potenţial, iar cei mai harnici şi talentaţi nu vor fi pedepsiţi, prin impozitare excesivă, pentru munca lor.

    Mihai Weber - declaraţie politică având titlul Aducerea prosperităţii în casele românilor, obiectivul principal al PSD!;

Domnul Mihai Weber:

"Aducerea prosperităţii în casele românilor, obiectivul principal al PSD!"

Încă de la momentul intrării la guvernare, PSD a făcut, şi încă face eforturi uriaşe pentru a repara efectele unor legi făcute pe genunchi şi adoptate haotic în perioada în care USR şi PNL se aflau la guvernare, sau de a renegocia prevederile unor documente. Aşa cum deja ştiţi, printre acestea se află şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, motiv pentru care, acum, renegocierea PNRR reprezintă una dintre priorităţile PSD. Vorbim despre un document întocmit prost, rigid, care nici pe departe nu ţine cont de interesele naţionale. Reprezentanţii USR vorbesc excesiv de mult despre acest subiect, însă ceea ce omit dumnealor să dezvăluie sunt lacunele acestui act. În acelaşi timp, reprezentanţii USR uită să vorbească şi despre sumele alocate în cadrul Planului Teritorial pentru Tranzacţie Justă (PTTJ).

Un alt proiect de ţară important, în care România a fost puţin către deloc reprezentată de USR şi, prin urmare, sumele negociate pentru anumite zone ar fi putut fi mai mari, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor ţări care au avut negociatori competenţi. Concluzia este că multe dintre capitolele PNRR ar fi putut fi negociate mai avantajos, ca şi sumele alocate pentru Planul Teritorial pentru Tranzacţie Justă. Pe de altă parte, ca să revenim la prezent, cu tot efortul USR de a bloca iniţiativele actualei guvernări, vă asigur că PSD nu-i va abandona pe pensionari. Se va lupta până la capăt pentru drepturile lor, pentru ca pensiile să nu fie îngheţate din cauza unor prevederi absurde ale unui PNRR gândit de-a-ndoaselea de către USR. Iar eforturile PSD încep să se vadă, din moment ce Comisia Europeană a confirmat deja nevoia de flexibilizare a procentului de 9,4% pondere în PIB a cheltuielilor pentru pensii.

Mai mult, PSD va face demersuri la Comisia Europeană, pentru redirecţionarea unor fonduri europene către proiecte care privesc producerea de energie, deoarece contextul actual necesită măsuri urgente de regândire şi redirecţionare a unor sume către proiecte care să facă din România o ţară independentă din punct de vedere energetic.

Nu trebuie să uităm niciodată de ce suntem astăzi, aici, în această formulă de guvernare. Fiindcă lipsa de viziune şi profesionalism a fostei guvernări PNL-USR a dus România la un pas de dezastru, un dezastru care, din fericire, a fost stopat în numai câteva luni de guvernare PSD-PNL-UDMR.

Românii nu mai pot fi păcăliţi de propaganda USR, fiindcă acum pot face o comparaţie între perioada în care a fost USR la guvernare şi perioada actuală. Faţă de austeritatea oferită de guvernarea USR-PNL, românii pot vedea şi aprecia măsurile adoptate la propunerea PSD, cum ar fi dublarea cotei de hrană pentru pacienţii din spitale; aplicarea în agricultură şi în industria alimentară a modelului de salarizare din construcţii, cu un salariu minim de 3.000 de lei brut; reluarea schemei de ajutor de stat pentru firmele care fac investiţii de peste un milion de euro; compensarea preţurilor pentru energie şi gaze, pentru persoanele fizice şi companii; acordarea primei de 10% fermierilor care livrează producţia agricolă către firmele româneşti din industria alimentară; ajutorul de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile ale căror cheltuieli cu utilităţile au crescut cu mai mult de 15%; ajutorul de 300 milioane de lei pentru transportatori, pentru achiziţia de combustibil; voucherele pentru alimente acordate strict persoanelor cu venituri mici - familii cu copii şi cu venituri mici de sub 600 lei pe membru de familie, persoanelor care se încadrează la venitul minim garantat, persoanelor cu dizabilităţi, pensionarilor cu venituri mai mici de 1.500 de lei; vouchere acordate elevilor cu burse sociale; scutirea de taxe pentru creşterea cu 200 de lei a salariului minim care se acordă celor care sunt încadraţi cu acest salariu; sprijin pentru angajarea şomerilor etc.

În concluzie, USR şi-a arătat deja măsura incompetenţei la guvernare, când a lăsat pacienţii să moară în spitale, când a negociat prost proiecte care afectează o ţară întreagă şi a blocat programele de sprijin pentru IMM-uri. Dintr-un minim respect pentru cei care i-au trimis în Parlament, toţi aceşti domni ar trebui să contribuie la efortul pe care PSD îl face în acest context foarte greu pentru întreaga Europă şi să ajute, nicidecum să blocheze iniţiativele actualului Guvern de a face ce este mai bine pentru români.

După ce vom reuşi să ieşim din această criză, va fi timp şi pentru campanii electorale. Dar, astăzi, ţara are nevoie doar de oameni politici care să pună umărul la aducerea prosperităţii în casele românilor, iar pentru PSD acesta este obiectivul principal.

    Nicolae Roman - declaraţie politică intitulată Redeşteptarea poporului român - Suveranitatea şi caracterele reprezentative ale României;

Domnul Nicolae Roman:

"Redeşteptarea poporului român - Suveranitatea şi caracterele reprezentative ale României"

Voi aborda azi subiectul suveranităţii şi al marilor personalităţi româneşti, care au adus renume ţării şi au reprezentat cu cinste profesiile cărora le-au slujit, dar în mod deosebit poporului român, dovedind în momente de cumpănă a fi nu numai oameni de vază ai panopliei intelectualităţii româneşti, dar şi mari caractere şi modele de moralitate şi corectitudine.

Noi, românii, suntem o naţie de oameni care a fost binecuvântată cu mari personalităţi pline de dăruire şi de talente, care reprezintă stâlpi ai ştiinţei, culturii şi artei româneşti şi sunt adesea prezenţi în memoria noastră prin operele lor ce dăinuie peste veacuri. Aceşti români au avut o contribuţie enormă atât la dezvoltarea ţării noastre, cât şi la definirea identităţii naţionale, dar o parte dintre ei au luptat şi pentru suveranitatea României de care noi azi ne bucurăm. Din aceste motive, ei nu ar trebui să fie uitaţi, ci amintiţi de fiecare dată când avem ocazia. În continuare voi aminti doar o parte dintre aceştia, numărul lor fiind mult mai mare în realitate.

Mihai Eminescu este cel mai mare poet al nostru, prozator şi jurnalist român. El este considerat, pe bună dreptate, ca fiind cea mai cunoscută şi influentă personalitate din literatura română. Eminescu a lăsat moştenire neamului românesc o adevărată comoară literară, operele sale rămânând nepereche în raport cu cele ale marilor scriitori ai lumii.

Marele om politic român Ion I.C. Brătianu a fost cel care a jucat un rol de primă importanţă în Marea Unire din 1918 şi în viaţa politică din România modernă, alături de Regina Maria. A deţinut preşedinţia Consiliului de Miniştri în momentul intrării României în Primul Război Mondial şi a condus România în momentele dificile ale retragerii în Moldova. În anul 1922, ulterior recunoaşterii Marii Uniri, a preluat guvernarea şi a înfăptuit reforma agricolă şi votarea noii constituţii din 1923.

Regina Maria a fost caracterizată în câteva cuvinte de Constantin Argetoianu în lucrarea "Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri", pentru a sublinia rolul Reginei Maria şi locul pe care ea îl merită în istorie: "Oricâte greşeli va fi comis regina Maria, înainte şi după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va aşeza în istorie la loc de cinste. [...] Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta ţării şi a poporului său. [...] Prin modul cum a influenţat în 1916 intrarea României în război şi din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, Regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti, Regina s-a aşezat ca ctitoriţă a României întregite şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale.".

Fără Regina Maria la Trianon, în anul 1920, nu se stabileau graniţele României.

Omul politic Lucreţiu Pătrăşcanu a fost membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministrul justiţiei, avocat, sociolog şi economist şi una dintre rarele figuri intelectuale printre comuniştii din România. El a fost unul dintre reprezentanţii României la semnarea armistiţiului dintre România şi URSS în data de 12 septembrie 1944, iar în 1947 a fost unul dintre reprezentanţii României la Tratatele de pace de la Paris. A fost reabilitat post-mortem.

Lucian Blaga trebuie menţionat între personalităţile de vază româneşti, ca eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician şi diplomat român.

Filosofia sa originală îmbină panteismul şi ortodoxia. În creaţia sa filosofică sunt cunoscute cele trei trilogii: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii şi Trilogia valorilor.

Un alt om de ştiinţă român, medic fiziolog, profesor, care a contribuit la izolarea hormonului pancreatic antidiabetic, numit mai târziu insulină, este Nicolae Constantin Paulescu.

Nicolae Iorga a fost o personalitate enciclopedică de rang internaţional, ca istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar, academician român, istoric al artelor şi filozof al istoriei. George Călinescu a considerat că, în primele decenii ale secolului XX, Iorga a jucat în cultura românească "rolul lui Voltaire".

Mihail Manoilescu a fost publicist, gânditor economic şi politic, politician român dintr-o veche familie aristocratică şi a deţinut funcţia de ministru al afacerilor străine al României în cadrul Guvernului Ion Gigurtu. Gândirea sa economică a trezit interes în America de Sud, acesta fiind unul dintre puţinii gânditori economici originali din România. Menţionăm lucrarea de referinţă intitulată "Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional", publicată la Paris în 1929. Profesorul Costin Murgescu, directorul Institutului de Economie Mondială, spunea despre Mihail Manoilescu următoarele: "Politica de protecţie industrială practicată de România în primele decenii ale acestui secol a fost ridicată de Mihail Manoilescu la rangul unei teorii cu valabilitate şi ecou internaţional. La aproape şase decenii lucrarea lui fundamentală şi-a croit drum în întreaga lume, constituie prima străpungere românească în gândirea economică universală şi a intrat definitiv în istoria doctrinelor economice moderne".

Generalul Stan Poetaş a comandat Regimentului 40 Infanterie Călugăreni, în 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial, fiind deseori creditat pentru multe victorii ale României din timpul marii conflagraţii. În vara anului 1917, Generalul Stan Poetaş a făcut parte din divizia Generalului Eremia Grigorescu, primind misiunea de a conduce Brigada 17 Infanterie în Bătălia de la Mărăşeşti - În toamna anului 1918 i s-a dar misiune în Basarabia pentru a apăra populaţia civilă de grupările bolşevice care apăruseră în acea regiune.

Marele sculptor de renume mondial, Constantin Brâncuşi, a contribuit în mod remarcabil la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană şi a fost declarat postum membru al Academiei Române.

Privighetoarea din Carpaţi sau marea soprană de renume internaţional, Hariclea Darclée, este una dintre personalităţile cele mai importante ale României. La Paris a fost remarcată de Charles Gounod, care a distribuit-o în rolul Margaretei din opera sa Faust şi care i-a sugerat luarea numelui Darclée. A fost preferata multor compozitori, precum Giacomo Puccini, Pietro Mascagni, Alfredo Catalani. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonă în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florenţa, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova şi Sankt Petersburg.

Una dintre cele mai importante femei ale culturii româneşti este considerată Martha Bibescu, alături de Prinţesa Ana de Noailles, de Iulia Haşdeu si de Elena Văcărescu. Cu cartea "Les Huit Paradis", în anul 1908, premiată de către Academia Franceză, a deschis seria unei opere cu romane de inspiraţie autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalităţi, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondenta, o serie de biografii istorice, semnate, in parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.

Bartolomeu Anania a fost un cleric ortodox român, scriitor şi arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În anul 2006 a devenit primul Mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, iar în anul 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Trebuie să arătăm respect şi să omagiem acele personalităţi prin al căror eforturi şi geniu s-a adus o contribuţie importantă României în diverse domenii, dar în special au contribuit la reprezentarea ţării cu cinste peste hotare şi au făcut cunoscute idei româneşti venite din seva tradiţiei şi culturii creştin ortodoxe. Avem datoria să creăm condiţiile, pentru ca şi peste ani, cei care ne vor urma să aibă ce omagia, dar în acelaşi este importat să încurajăm şi să cultivăm talentul.

De ce neamul nostru este blestemat şi conducătorii noştri îi "omoară" pe români cu propriile lor mâini?!

    Simina-Geanina-Daniela Tulbure - declaraţie politică cu tema Cotele de gen şi reprezentativitatea femeilor în politică.

Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure

"Cotele de gen şi reprezentativitatea femeilor în politică"

În perioada 16-20 mai 2022, am participat, în calitate de membru al delegaţiei Parlamentului României, la deplasarea organizată în Statele Unite ale Americii sub egida împlinirii celor 25 de ani de Parteneriat Strategic bilateral.

Printre multiplele vizite pe care am avut ocazia să le întreprind, am luat parte la o întrevedere cu democrata Jan Schakowsky, reprezentantă în Congresul SUA. În biroul acesteia, am identificat o carte deosebit de interesantă, care prezintă femeile din Congresul SUA între 1917 şi 2020. Este vorba despre un volum consistent, fructificând o dimensiune importantă a eforturilor de promovare a implicării politice şi publice a femeilor.

Întrebarea care a apărut imediat în mintea mea a fost - În România, cum ar arăta o astfel de carte?

Conform Eurostat, România, din numărul total de manageri, înregistrează un procent de 34% femei, plasată fiind pe locul 16 la nivelul UE. Totuşi, viaţa publică demonstrează o discrepanţă şi mai solidă - deşi populaţia României este formată din 51,1% femei, acestea reprezintă doar 17% din numărul total de parlamentari ai României.

"Ceea ce oamenii au capacitatea să aleagă, au capacitatea de a schimba..." - acestea sunt cuvintele regretatei Madeleine Albright, fost Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii, care vor rămâne pentru o lungă perioadă o sursă de inspiraţie pentru leadership-ul feminin şi nu numai.

Cum bine ştim, în curând vom decide asupra unui subiect marcant pentru progresul scenei politice româneşti, cotele de gen sau, aşa cum le-a numit Anca Dragu, "o iniţiativă legislativă a normalităţii". Prin acest proiect, partidele vor avea obligaţia să asigure şi reprezentarea femeilor pe listele electorale în măsură de cel puţin o treime.

Nu este suficient, dar e un pas necesar. Luaţi decizia cu simţ de răspundere faţă de alegători şi pornind de la premisa că echilibrul de gen în contexte decizionale este o oază de armonie şi o oportunitate de materializare a unor priorităţi polivalente ale agendei publice.

Conform unui studiu, procentul de femei în actuala legislatură este de 18,5% femei vs. 81,5% bărbaţi, iar procentul de femei în poziţii ministeriale de 5% femei vs. 95% bărbaţi. Avem oportunitatea de normaliza reprezentarea dintre femei şi bărbaţi, în condiţiile în care peste jumătate din populaţia ţării este de sex feminin.

Nu în ultimul rând, avem oportunitatea de a demonstra că Parlamentul este capabil de o politică fermă şi de raţionamente solide, incluzive, în conformitate cu esenţa valorilor democratice cardinale.

  Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Continuăm lucrările şedinţei noastre.

Am rugămintea să luaţi loc în bănci.

Vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 134.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi - până la 11.00 avem dezbateri asupra proiectelor înscrise pe ordinea de zi; de la 11.00 la 11.30 - pauză; la 11.30 - sesiunea de vot final, urmată de şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor.

Domnule Andronache, vă rog, pentru observaţiile asupra ordinii de zi.

Vă rog, domnule lider.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Avem mai multe propuneri de modificare în cadrul ordinii de zi - am discutat cu toţi liderii de grup şi sunt de acord cu aceste modificări; le mulţumesc pentru acest fapt, şi anume:

Propunem ca punctul 14 din ordinea de zi, PL-x 60/2022 - Proiectul de Lege pentru completarea Legii-cadru nr. 153/2017 - să devină punctul 29 în ordinea de zi;

Punctul 18, PL-x 134/2022 - Proiectul de modificare a Legii nr. 58/1934 referitoare la cambie şi biletul la ordin - să devină punctul 10;

Punctul 20, PL-x 135/2022 - Proiectul de modificare a Legii nr. 59/1934, care se referă la cec - să devină punctul 11.

Şi mai avem o propunere, dată fiind urgenţa şi dat fiind faptul că astăzi-dimineaţă s-au întrunit colegii din Comisia pentru administraţie, pentru a da raport, să fiţi de acord cu introducerea pe ordinea de zi a PL-x 434/2021 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny"), pentru a-l discuta şi aproba.

Nu am acordul liderilor de grup pe acest punct.

Vă rog să-l supuneţi votului.

Mulţumesc.

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Nu se poate supune votului.

Vă rog, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnul Moşteanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Pe procedură.

Nu se poate supune votului suplimentarea ordinii de zi în aceeaşi zi cu plenul, este nevoie de unanimitatea grupurilor parlamentare. USR nu este de acord cu această suplimentare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşadar - citesc pentru colegii noştri de la stafful tehnic şi să rămână pe stenogramă şi în atenţia tuturor colegilor.

Punctul 14 de pe ordinea de zi, şi anume PL-x 60/2022, cu acordul liderilor, va figura pe poziţia 29;

Punctul 18 de pe ordinea de zi, PL-x 134/2022, va figura pe poziţia 10;

Poziţia 20 de pe ordinea de zi, PL-x 135/2022, va figura pe poziţia 11.

Şi, da, PL-x 434/2021 nu poate fi introdus pe ordinea de zi fără acordul unanim al liderilor. Aşadar, nu pot să supun votului această propunere.

Vă rog, domnul Popa.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2022 pentru completarea art. 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (PL-x 190/2022) (retrimis comisiei).  

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am şi eu o solicitare - PL-x 190/2022, care se află pe punctul 9 pe ordinea de zi (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2022 pentru completarea art. 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat), să-l retrimitem la comisie, pentru două săptămâni.

Nu am discutat cu liderii, decât cu PNL...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

 
     

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

...supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

PL-x 190/2022, poziţia 9 pe ordinea de zi, retrimitere la comisie, două săptămâni.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 124 de voturi pentru, două contra şi 31 de abţineri, PL-x 190/2022, şi anume poziţia 9, a fost retrimis la comisie, pentru două săptămâni.

Alte intervenţii pe procedură asupra ordinii de zi?

Pe procedură sau asupra ordinii de zi?

Vă rog, doamna Mitrea.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

E pe procedură, pentru că pe ordinea de zi de 26 de săptămâni trenează PL-x 457/2019 (Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului). Este un PL-x despre a proteja drepturile copiilor, însă o minte odihnită... în acest PL-x s-a gândit să bage educaţia sexuală în şcoli...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimată doamnă...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

...pentru că... (Vociferări.)

Ba da, este pe ordinea de zi, de 26 de săptămâni.

Această lege ar fi trebuit votată, pentru că trebuie să ne preocupe protecţia copiilor cu grad de handicap...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimată doamnă...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...protecţia copiilor...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...nu are raport, nu a venit din comisie.

Aşadar, nu putem să-l discutăm.

Şi vă...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...reamintesc, pe procedură...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

Pe procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...că orice propunere de modificare a ordinii de zi se face de liderii sau viceliderii, în cel mai rău caz...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

Eu am vrut să atrag atenţia...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...ai grupurilor parlamentare.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

...pentru că ţinem în continuare pe ordinea de zi o propunere legislativă şi nu o aducem la vot, nu reuşim să o aducem la vot, ca să vorbim despre protecţia copiilor.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, stimată doamnă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

Ne interesează orice altceva, ne interesează educaţia sexuală, nu ne interesează protecţia copiilor...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Mitrea...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

...protecţia copiilor talentaţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...de la ora...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...şi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...8.30 erau...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...şi vreau...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...declaraţii politice. Deja...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...şi vreau să vă spun...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...alocuţiunea dumneavoastră se înscrie în această categorie.

Vă rog să finalizaţi, să putem...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

Finalizez.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...intra în ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

Şi vreau să vă spun că voiam să mulţumesc celor care săptămâna trecută au donat pentru acei copii talentaţi, pentru că şi pe ei trebuie să-i protejăm.

S-au adunat aici, în sala de plen... (Vociferări.) ...din partea colegilor de la alte partide...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

... care au donat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Trecem... intrăm...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...1.500 de dolari...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...la ordinea de zi, vă rog să...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...şi, cu voia voastră...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...mergeţi în banca dumneavoastră.

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...sau fără voia voastră, astăzi copiii aceştia merg la NASA...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...merg la NASA, da...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...şi ne reprezintă pe noi.

Asta trebuie să...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Intrăm în...

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...facem, nu...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...ordinea de zi.

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...educaţia sexuală în şcoli...,

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Dumitrina Mitrea!

 
     

Doamna Dumitrina Mitrea:

...ci protecţia copiilor talentaţi!

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin (PL-x 134/2022) (rămas pentru votul final).  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin; PL-x 134/2022.

Cred că de când sunt în Parlament este pentru prima oară când văd modificarea unei legi din 1934.

Suntem în procedură de urgenţă.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul Andronache, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Iau cuvântul şi pentru acest proiect şi pentru următorul.

Ambele vizează modificarea unor reglementări din anul 1934.

Bineînţeles că atunci când am avut discuţii cu cei din corpul profesional, pe aceste două reglementări, am stat şi m-am gândit dacă norme din 1934 nu ar trebui cumva abrogate şi depuse noi proiecte de lege pe aceste subiecte, pe subiectul cambiei şi pe subiectul cecului, însă merită subliniată durata în timp a acestor reglementări.

Iată că avem în vigoare reglementări aplicabile şi astăzi, reglementări care au dăinuit atâta timp şi au produs efecte.

Merită subliniat şi apreciat efortul legislatorilor din 1934.

Şi am decis, în urma discuţiilor, că reglementările trebuie să rămână în vigoare.

Normele sunt actuale, cu excepţia propunerilor de modificare care vin şi aduc limbajul juridic în zilele noastre, din aceste reglementări, şi totodată generează - doar parţial, deocamdată - digitalizarea acestor instrumente, fie de plată, fie de credit sau de garantare.

Practic, nu digitalizăm întregul instrument al cambiei sau al biletului la ordin, nu digitalizăm întregul instrument al cecului, ci doar partea de remitere sau de garantare a acestor instrumente.

Este primul pas. Este, practic, o legiferare a unui proiect-pilot care s-a desfăşurat în cadrul sistemului bancar românesc cu succes, fără probleme, şi de aceea cred că merită consacrare legislativă.

Le mulţumesc colegilor din Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru modul profesionist în care s-au aplecat să discute şi au dezbătut aceste proiecte la care mă refer.

Şi vă îndemn, în numele meu, personal, în numele iniţiatorilor şi în numele Grupului PNL, să susţineţi acest proiect de lege şi următorul care va veni în dezbatere.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Deduc că nu veţi mai interveni la următorul punct de pe ordinea de zi.

Rog Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, domnul Huţucă, pentru prezentarea raportului, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.

Proiectul de lege vizează adaptarea Legii nr. 58/1934 astfel încât să permită, pe lângă remiterea la încasare a instrumentului de debit de către posesor către banca sa în original, pe suport de hârtie, şi posibilitatea remiterii spre încasare a imaginii instrumentelor de debit, transmisă printr-un canal electronic securizat, cu asigurarea unui nivel ridicat de securitate, potrivit celor mai bune practici în domeniu.

În urma examinării proiectului de lege, a avizelor primite şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât, în şedinţa din 10 mai 2022, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu amendamentele admise, redate în Anexa nr. 1.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Vă propun 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog, timpi de dezbateri - 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

158 de voturi pentru, 5 contra.

Timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

La dezbateri generale, din partea Grupului AUR, domnul Dan Tanasă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Grupul AUR a făcut săptămâna trecută o propunere prin care am solicitat retrimiterea la comisie a acestui PL-x, pentru a obţine un nou aviz din partea Băncii Naţionale a României, având în vedere că pe traseul parlamentar au fost adăugate mai multe amendamente, avizul BNR fiind obţinut înaintea modificărilor substanţiale aduse acestui PL-x.

Din păcate, nu înţelegem de ce nu a existat un consens pe această retrimitere la comisii.

Repet, cred că era oportun să avem un punct de vedere al Băncii Naţionale a României, care să fie în concordanţă cu varianta care intră la vot în acest... care va intra astăzi la vot.

Şi regretăm acest fapt.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Năsui, Grupul USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

E pentru prima oară când - de când sunt eu în Parlamentul acesta - când am vota un proiect legislativ care are aviz negativ de la Consiliul Legislativ, pe motiv de tehnică legislativă.

Sunt 118 modificări făcute la o lege veche din 1934, care are 109 articole. Deci facem 118 modificări la 109 articole, motiv pentru care însuşi Consiliul Legislativ ne recomandă să facem anumite lucruri.

Şi eu zic să ţinem cont de acest aviz, să retrimitem proiectul la comisie şi să facem o lege nouă, corectă, exact aşa cum ne recomandă şi acest Consiliu.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Andronache, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Îi mulţumesc, domnului preşedinte de comisie pentru că vine şi spune parţial adevărul. (Vociferări.)

Parţial, pentru că au mai fost multe alte reglementări adoptate şi care aveau aviz negativ de la Consiliul Legislativ.

Însă ar fi fost bine să citească până la capăt avizul Consiliului Legislativ, care, pe oportunitate, spune următorul lucru - că ar prefera Consiliul Legislativ abrogarea acestei norme din 1934 şi elaborarea unei legi noi, însă, în măsura în care Parlamentul consideră oportun să continue procedura legislativă, face recomandări cu privire la îmbunătăţirea pe tehnică legislativă a proiectului.

Toate aceste modificări, la care s-a referit şi colegul Dan Tanasă, la care vă referiţi şi dumneavoastră, au intervenit ca urmare a avizului Consiliului Legislativ; nu reprezintă altceva decât punerea în acord cu recomandările Consiliului Legislativ.

Mulţumesc oricum pentru punctul de vedere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Nu mai există intervenţii la dezbateri generale.

Intrăm la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Aprobat.

Dacă de la art. 1 la art. 50 aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Aprobate.

Domnul Miklós Zoltán, UDMR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miklós Zoltán:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu vreau să susţin un amendament respins, la art...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Singurul amendament respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miklós Zoltán:

Singurul amendament respins, la art. 461.

Este îmbucurător faptul că se digitalizează acest sistem, însă considerăm că prin faptul că aceste instrumente rămân în original în circuitul economic ar putea exista breşe în siguranţa utilizării acestora.

După cum bine ştiţi, aceste instrumente de plată circulă în circuitul economic, sunt instrumente de plată şi, prin girare, pot fi folosite în vederea plăţii anumitor produse şi servicii.

Or, din cauza faptului că aceste instrumente de plată rămân în original în circuit, chiar şi după ce sunt decontate, considerăm că pot apărea posibile practici frauduloase pe piaţă între comercianţi, motiv pentru care vă rog să supuneţi votului marginal 1 la amendamente respinse, prin care spunem în felul următor - "La art. 461, după alin. (9) se introduc trei noi alineate, alin. (10), (11) şi (12), cu următorul cuprins: "În cazul transmiterii imaginii cambiei originale, clientul are obligaţia să o depună şi fizic în termenul convenit cu instituţia de credit, dar nu mai mult de 15 zile lucrătoare de la data transmiterii imaginii.

Nerespectarea de către client a obligaţiei depunerii cambiei originale în termenul convenit cu instituţia de credit, respectiv prevăzut, după caz, este considerat incident de plată în sensul prevederilor art. 24 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Anexa nr. 2, marginal 1, art. 461.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 117 voturi contra, 49 pentru, două abţineri, amendamentul respins este respins.

Dacă de la poziţia 51 la poziţia 100 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

De la 100 la 138? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Următorul.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (PL-x 369/2021/2022) (rămasă pentru votul final).  

7. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; PL-x 369/2021/2022.

În calitate de iniţiator, domnule Nacov, sau la dezbateri generale?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Nacov:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

O să vă rog să ne acordaţi votul dumneavoastră.

Este, în fapt, o reexaminare a legii, la solicitarea Preşedintelui României.

Vreau doar să fac precizarea că acest proiect de lege a fost verificat şi a trecut controlul de constituţionalitate la Curtea Constituţională. A fost verificat ca urmare a sesizării unui grup de colegi.

Nu este decât un proiect de lege care aliniază România cu celelalte ţări europene în modul în care se vânează păsările migratoare şi este un proiect de lege care aduce o protecţie sporită pentru toată fauna.

Să nu uităm că numele legii este "Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic".

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru agricultură sau Comisia pentru mediu, raportul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costel Şoptică:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, aflată în procedură de reexaminare ca urmare a cererii formulate de Preşedintele României.

În data de 10 martie 2022, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare prin care apreciază că soluţia legislativă prevăzută la pct. 3 din legea supusă reexaminării trebuie raportată şi la dimensiunea de ocrotire a faunei, a activităţii de vânătoare, în sensul asigurării, pe termen lung, a echilibrului între specii şi conservării biodiversităţii, care să permită menţinerea populaţiilor speciilor la un nivel satisfăcător de conservare.

În urma reexaminării, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 2 mai 2022, a respins cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României şi a adoptat Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

În urma dezbaterii cererii de reexaminare şi a legii adoptate de Senat în urma reexaminării, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României şi adoptarea Legii pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în forma adoptată de Senat, cu amendamente respinse care se regăsesc în anexa care face parte din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

La dezbateri generale, domnul Rodeanu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Nu vreau să iau cuvântul la dezbateri generale, ci mai mult pe procedură.

Acest proiect are un raport comun, făcut şi semnat de Comisia pentru mediu şi de Comisia pentru agricultură, însă vreau să vă atrag atenţia dumneavoastră şi tuturor colegilor că sunt o serie de amendamente care au fost depuse la Comisia pentru mediu şi nu au fost dezbătute în cadrul Comisiei pentru agricultură.

Sesizăm în momentul de faţă un viciu de procedură de tehnică legislativă în zona dezbaterilor din comisii şi a întocmirii unui raport comun, adică ai noştri colegi parlamentari din Comisia pentru agricultură nu au avut cunoştinţă de conţinutul unei suite de amendamente care au fost depuse zilele trecute în cadrul Comisiei pentru mediu. Cu toate acestea, pe site există un raport comun.

Făcând această sesizare, solicităm retrimiterea la comisie a acestui proiect şi reanalizarea corectă în cadrul unor dezbateri comune prin care ambele comisii să-şi asume atât amendamentele admise, cât şi să hotărască asupra celor respinse.

Vă mulţumesc.

Şi vă rog să luaţi în considerare propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Asupra primei părţi a cuvântului dumneavoastră nu pot să mă pronunţ. În schimb, sunt obligat să supun votului solicitarea dumneavoastră de retrimitere la comisie.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru retrimiterea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 112 voturi contra, 45 pentru, propunerea dumneavoastră a fost respinsă.

Domnul Nagy Szabolcs, la dezbateri generale? Nu.

Doamna Buzoianu, la dezbateri generale?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana-Anda Buzoianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Această lege este o lege dată de vânători pentru vânători. Este o lege care va distruge ecosisteme în România.

Au fost invocate legi din alte ţări.

Ei bine, dragi colegi parlamentari, trebuie să ştiţi foarte clar, ţările care au adoptat astfel de legi, anul acesta şi în anii anteriori, s-au reîntors asupra acestor decizii, tocmai pentru că au văzut ce consecinţe devastatoare au avut deciziile lor.

Noi suntem ţara care astăzi decide că facem aceleaşi greşeli pe care alte ţări astăzi le îndreaptă.

Am ascultat dezbaterile din comisii, am văzut experţi, am văzut societate civilă care au venit şi au dat simulări, au arătat date concrete, au arătat cifre concrete. Toate au fost date la o parte de nişte vânători care au venit şi au spus, este sigur, este foarte bine să venim să vânăm fără niciun fel de limită.

Legea aceasta nu va putea să fie votată de USR.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Giurgiu, ar fi cam a treia intervenţie din partea USR, haideţi să facem o pauză.

Domnul Nacov.

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Prima a fost pe procedură!

 
     

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală):

Pe procedură!

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu (fără microfon):

Să facem o pauză între voi!

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

A, să respirăm.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Nacov, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Nacov:

Eu sunt puţin mirat de atitudinea colegei mele, pentru că mă aşteptam de la USR, un partid în mod declarat pro-european, să se bucure când noi adoptăm o lege aşa cum este în Europa.

Eu vreau să vă atrag atenţia asupra faptului că vorbim, în primul rând, de păsări migratoare, care nu vor fi în niciun caz afectate de această lege, pentru că se vânează în absolut toate ţările Uniunii Europene şi sunt o parte a mecanismului de protecţie a faunei.

Un coleg mai bătrân mi-a spus: ai grijă, vânătoarea nu trebuie justificată, ci trebuie explicată. Am înţeles acum acest lucru.

Vânătoarea este unul dintre cele mai importante moduri de a păstra echilibrul între specii, în vederea conservării biodiversităţii. Avem cea mai bogată biodiversitate din Uniunea Europeană, lucru care se datorează în primul rând vânătorilor. (Râsete.)

Şi iar aşa mă mir de faptul că se miră cineva că o lege a vânătorii este făcută cu participarea vânătorilor.

Ar fi ridicol să votăm o lege a sănătăţii şi să nu se ţină cont de părerea medicilor.

Iar Legea nr. 407/2006 tocmai asta spune - că vânătorii sunt cei care ocrotesc fauna.

Şi recomand tuturor să citească şi partea din titlu care spune că legea se referă la protecţia fondului cinegetic, care este dată, în mod evident, vânătorilor, şi nu de acum.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Acum domnul Giurgiu, puteţi interveni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Se pare că în Parlament am rezolvat toate problemele României, s-a rezolvat problema preţurilor la gaze, la energie, şi acum ce ne deranjează pe noi sunt turturicile şi nu ştim cum să rezolvăm această problemă decât cu puşca.

Este o lege retrimisă de Preşedinte şi a trecut şi prin comisii fără niciun amendament, fără nicio modificare.

În acest fel, PNL se pare că a luat calea PSD şi merge pe mâna vânătorilor.

O să avem cote de 22 de ori mai mari decât cele actuale şi o să omorâm o grămadă de păsări, fără să avem studii, fără să ştim să le numărăm şi cu zâmbet pe buze, aşa cum fac vânătorii zilele acestea.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Ciubuc, din partea deputaţilor neafiliaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Anterior un coleg spunea că suntem ţară a Uniunii Europene, suntem membri ai Uniunii Europene, şi cum Europa şi ţările membre ale Uniunii Europene au o astfel de lege, de ce să nu o avem şi noi, pentru că suntem ţară membră a Uniunii Europene?

Stimaţi colegi,

Exact cum a spus şi colegul, de la PNL cred că era, noi avem un fond cinegetic unic în Europa, mai ales când vorbim de păsări, şi noi ar trebui să dăm tonul în Uniunea Europeană, cu o legislaţie unică, adaptată pe biodiversitatea pe care o avem astăzi în Delta Dunării, pe care o avem astăzi în arealul nostru geografic, nu să venim noi aici să spunem că Uniunea Europeană, de exemplu Slovacia sau Germania, a dat o astfel de lege. Nu putem să ne adaptăm noi la biodiversitatea din Germania sau de la Bruxelles, în condiţiile în care noi avem o biodiversitate unică în România.

Această lege a fost făcută împreună cu vânătorii din România, cu dedicaţie pentru cei care vin şi vânează, de exemplu, la Brăila, ciocârlii, care pleacă cu maşini pentru restaurante şi vânează iresponsabil.

Da, este o lege a păsărilor, dar această lege, din punctul meu de vedere, nu protejează păsările care sunt pe cale de dispariţie.

De aceea, vă invit să gândim. Noi avem un areal geografic şi o biodiversitate la tot ce înseamnă faună, floră, păsări şi animale, încât noi să facem o lege unică pentru România. Chiar dacă suntem ţară a Uniunii Europene, noi avem o biodiversitate unică, mai ales că avem Delta Dunării.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Simion.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Retrimiterea către Parlament a preşedintelui Iohannis ne-a făcut să intrăm în profunzimea acestei legi, dar când aud unele ONG-uri care nu sunt altceva decât extremiste, când îl aud pe colegul Giurgiu care ne spune despre cum va fi împuşcată turturica îmi vine să o iau razna. (Vociferări. Râsete.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Se pare că cei din stânga vă invită să o faceţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Nu ne-au convins nici ONG-urile extremiste şi nu ne-au convins până la capăt nici vânătorii care spun că vânează sub cotele existente, dar vor mărirea cotelor.

Aşteptăm să fim convinşi, aşteptăm să vedem cum va fi implementată această lege în următorul an, pentru a vedea că se respectă toate regulile. Nu vrem să păţim cum s-a întâmplat cu urşii şi cu domnul Cioloş, care a interzis total vânătoarea şi a creat un haos în domeniu. Aveţi responsabilitate juridică.

Surpriză, domnule Moşteanu! (Râsete.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Înduioşător acest dialog la distanţă între USR şi AUR!

Intrăm la dezbaterea...

(Doamna deputat Ileana Cristina Dumitrache solicită să ia cuvântul.)

Nu intrăm la dezbaterea pe articole.

Grupul PSD, doamna Dumitrache.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mi-aş fi dorit ca în şedinţa de ieri colegii de la USR să fi rămas să semneze prezenţa şi să-şi susţină amendamentele, pentru că e foarte greu acum să spunem că nu este o lege corectă, atâta timp cât nu aţi rămas să vă susţineţi amendamentele.

Lupta nu se poartă prin absenţă de la bătălie.

Rămâneţi în comisie, susţineţi-vă amendamentele şi argumentaţi-le, dragi colegi! Aşa funcţionează procesul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau observaţii?

Vă rog, stimaţi colegi, să fiţi atenţi, pentru că urmează să fie susţinute amendamentele respinse şi bănuiesc că de la nr. crt. 1 la nr. crt. 5 există intervenţii la amendamentele respinse.

Stimaţi colegi de la USR,

Tocmai mi-aţi solicitat acest lucru, dar nu văd pe nimeni care să se înscrie la cuvânt.

Domnule Giurgiu, vă rog.

Vă rog să indicaţi marginalul şi să prezentaţi amendamentul pe scurt.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La marginal 1, pe scurt, se elimină alin. (1) de la art. 6 lit. f).

Motivul este foarte simplu, în conformitate şi cu retrimiterea preşedintelui; este exact partea nocivă din lege pe care o vrem eliminată.

Este vorba despre acele limite care nu ar trebui stabilite în acest mod, ca limită pe vânător, pe zi, pentru că lasă locul transformării din vânătoare în braconaj sau practic legalizarea braconajului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Amendamente respinse, marginal 1.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

120 contra, 39 pentru. Respins.

Următorul.

Dacă dumneavoastră le susţineţi pe toate, nu mai faceţi acest drum, rămâneţi prin zonă.

Vă rog.

Marginal?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

O secundă!

La marginal 1...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am făcut marginal 1!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Marginal 2.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Acelaşi motiv. Este stabilirea acelor cote. Este un detaliu ulterior, justificarea este aceeaşi. Este acea eliminare.

Practic, în afară de primele articole pe care le are această lege, care prevăd scurtarea perioadei de vânătoare, suntem împotriva tuturor celorlalte modificări care sunt cuprinse şi în anexa care vizează acele specii de păsări.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa amendamente respinse, marginal 2.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

129 de voturi contra, 39 pentru.

Respins.

În regulă.

Nu mai sunt intervenţii.

Legea rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului (PL-x 135/2022) (rămas pentru votul final).  

11. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului; PL-x 135/2022.

Comisia pentru buget, finanţe, vă rog, raportul.

Domnul Huţucă.

Până ajunge domnul Huţucă, îi salutăm pe studenţii de la Ştiinţe Politice aflaţi la balcoane şi le dorim o zi frumoasă în Parlament.

Domnule Huţucă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

PL-x 135/2022

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului.

Proiectul de lege vizează adaptarea Legii nr. 59/1934 astfel încât să permită, pe lângă remiterea la încasare a cecului de către posesor către banca sa în original, pe suport de hârtie, şi posibilitatea remiterii spre încasare a imaginii cecului, transmisă printr-un canal electronic securizat, cu asigurarea unui nivel ridicat de securitate, precum şi redefinirea sau reformularea unor elemente obligatorii prevăzute pe cec, clarificarea rolului fiecăruia dintre participanţi la procesul de plată a cecului, introducerea posibilităţii de retragere de la decontare a unui cec, actualizarea terminologiei, simplificarea şi completarea articolelor şi abrogarea unor dispoziţii.

În urma examinării proiectului de lege, a avizelor primite şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât, în şedinţa din 10 mai 2022, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934.

Am de citit o menţiune, domnule preşedinte de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

Pentru stenogramă, bănuiesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Da.

Menţionăm că la alin. (3) al art. 67 sintagma "după 15 zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I" se va citi: "după 15 zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Nu mai sunt înscrieri la cuvânt.

Trecem la dezbaterea...

(Domnul deputat Michael Gudu solicită să ia cuvântul.)

Sunt!

Domnule Gudu, vă rog. La dezbateri generale?

Vă rog.

Apăsaţi mai repede data viitoare!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Michael Gudu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934.

Potrivit expunerii de motive, iniţiativa vizează instituirea posibilităţii remiterii sau încasarea imaginii cecului de către posesor către banca sa, prin intermediul unui canal electronic securizat, cu asigurarea unui nivel ridicat de securitate, redefinirea, respectiv reformularea unor elemente obligatorii prevăzute pe cec, clarificarea rolului fiecăruia dintre participanţi la procesul de plată al cecului, introducerea posibilităţii de retragerea de la decontare a unui instrument de debit, la solicitarea scrisă a beneficiarului, evident, actualizarea terminologiei juridice, simplificarea şi completarea articolelor, în scopul clarificării înţelesului acestora, precum şi abrogarea unor dispoziţii.

De asemenea, ţinând cont de faptul că plata instrumentelor de debit se realizează la nivelul instituţiei de credit, indiferent de locul unde se prezintă la plată, propunerea legislativă exclude din categoria elementelor de validitate a instrumentului de debit locul plăţii şi locul emiterii, caz în care legea aplicabilă se va determina în raport cu locul de la sediul social al trasului, iar competenţa teritorială de judecată se va stabili potrivit regulilor generale în materia competenţei materiale a instanţelor de judecată.

Drept urmare, Grupul PNL va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă de la 1 la 70 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Adoptat proiectul de lege.

Domnul Miklós Zoltán.

Bănuiesc că susţineţi amendamentul respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miklós Zoltán:

Da, domnule preşedinte, susţin amendamentul respins, pe acelaşi considerent ca la biletul la ordin şi la cambie.

Atâta vreme cât originalele instrumentelor de plată nu sunt retrase din circulaţie, acestea pot fi girate mai departe, iar acest lucru o să creeze un potenţial risc, motiv pentru care vă rog să supuneţi votului marginalul 1 de la amendamente respinse. Nu mai dau citire, pentru că e identic ca la biletul la ordin şi cambie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu mai daţi!

În regulă

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 1.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 111 voturi contra, 54 pentru, respins.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant (PL-x 139/2022) (rămas pentru votul final).  

16. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant; PL-x 139/2022; procedură de urgenţă.

Comisia, vă rog, raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Fechet:

Vă mulţumesc.

Raport asupra Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant.

Proiectul a fost dezbătut în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic în procedură de urgenţă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019, în sensul transpunerii Directivei Uniunii Europene 367/2020 a Comisiei din 4 martie 2020 şi a Consiliului în ceea ce priveşte stabilirea metodelor de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 21 martie 2022.

Potrivit prevederilor art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a examinat proiectul de lege în şedinţa din 4 mai 2022, cu prezenţă fizică şi online.

În urma examinării proiectului de lege, membrii comisie au stabilit, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege, cu amendamente admise ce fac parte integrantă din prezentul raport.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

De asemenea, pentru stenogramă, vă rog să-mi permiteţi să citesc faptul că la nr. crt. 26 din raport propunem eliminarea punctului, deoarece textul amendat este identic cu textul în vigoare, respectiv formula 2.5.20 de la Titlul "Calculul în condiţii favorabile", litera b).

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Înainte de a da cuvântul grupurilor parlamentare, stimaţi colegi, avem oarecum trei evenimente care se leagă şi vă propun, dacă cumva depăşim ora 11.00, să prelungim programul de lucru până facem următorul punct de pe ordinea de zi, şi anume PL-x 184/2022, pentru că are legătură şi cu prezenţa unui oaspete şi cu o aniversare de astăzi. Dar voi reveni după!

Doamna Christine Thellmann, dezbateri generale.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Christine Thellmann:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Prezentul proiect de lege urmăreşte alinierea legislaţiei naţionale din domeniu la normele europene.

Practic, prin acest proiect de lege ne îndeplinim obligaţiile asumate ca stat membru al Uniunii Europene, prin realizarea periodică de hărţi strategice de zgomot şi planuri de acţiune pentru patru surse de zgomot: traficul rutier, traficul feroviar, traficul aerian şi activităţile portuare, precum şi pentru activităţile industriale.

Senatul a adoptat proiectul de lege în martie 2022, însă termenul de transpunere a fost decembrie 2021. Aşadar, vorbim despre un termen depăşit.

În consecinţă, devine absolut necesară aprobarea de urgenţă a acestui proiect de lege, avizat favorabil, cu amendamente, de către comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Am rugămintea...

Numai o secundă, doamna Gianina!

...din partea comisiei, să se întoarcă la microfon... Nu aţi făcut propuneri pentru timpii de dezbatere.

Şi după, un lider de grup care să îmi facă o propunere pe procedură pentru prelungire.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Fechet:

Vă propun timpi de dezbatere trei minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timpi de dezbatere trei minute.

 
Video in format Flash/IOS    

151 de voturi pentru, 3 contra.

Timpii de dezbatere au fost aprobaţi.

Doamna Gianina, vă rog, Grupul AUR.

Doamna Gianina Şerban.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

AUR va vota pentru acest proiect legislativ, pentru că ne dorim o Românie mai puţin poluată fonic, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

O mai bună gestionare a zgomotului ambiant ne este favorabilă tuturor. Este necesar să implementăm aparatură specializată pentru monitorizarea zgomotului, aşa cum ar trebui să procedăm şi în cazul monitorizării calităţii aerului, pentru măsurarea emisiilor de poluanţi din toate zonele României.

În cazul de faţă vorbim despre o transpunere a unei directive europene pe care noi o considerăm viabilă şi sperăm ca în viitorul apropiat să vedem îmbunătăţiri asupra calităţii aerului şi asupra mediului, evitând astfel declanşarea de noi proceduri de infringement.

Aşadar, AUR va vota pentru această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă de la art. 1 la art. 29 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

Pe procedură, domnul Andronache.

Vă rog.

Pl-x 187/2022 şi PL-x 184/2022.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Confirm, domnule preşedinte, propunerea dumneavoastră.

Deci propunem prelungirea programului de lucru astfel încât să parcurgem şi să dezbatem cele două proiecte la care v-aţi referit, Pl-x 187/2022, îl regăseam în tabelul iniţial, înainte de modificări, la punctul 13, şi PL-x 184/2022, la care v-aţi referit dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Cu menţiunea că în cazul Pl-x 187/2022 este important să-l dezbatem pentru că ne apropiem de termenul de dezbatere şi vot final.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Salutăm prezenţa Excelenţei Sale, domnul Karol Mistrik, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Slovace în România.

Vă rog să-l aplaudăm! (Aplauze.)

Nu întâmplător am prelungit programul de lucru, pentru că ultimul proiect din această zi are legătură cu Guvernul Republicii Slovace, iar înainte de acest lucru domnul deputat Merka va avea o alocuţiune prilejuită de Ziua Limbii Slovace în România.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 23 alineatul (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (Pl-x 187/2022) (rămasă pentru votul final).  

Dar până atunci discutăm de Propunerea legislativă pentru modificarea art. 23 alineatul (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare; Pl-x 187/2022.

Comisia pentru drepturile omului sau Comisia juridică, vă rog, raportul.

Comisia juridică sau Comisia pentru drepturile omului!

Domnule Lupu, vă rog, prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au fost sesizate, prin adresa Pl-x 187/2022 din 10 mai 2022, cu dezbaterea în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 23 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Consiliul Economic şi Social a avizat nefavorabil.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor raportul comun de adoptare a propunerii legislative, cu amendamentele admise redate în anexa prezentului raport.

În raport cu obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul Coleşa, Grupul AUR.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Suntem chemaţi să votăm pentru lărgirea Colegiului director al Consiliului pentru aşa-zisa luptă împotriva discriminării. În fapt, acest consiliu şi-a dovedit în mare parte o componentă de poliţie politică, iar în cazul Colegiului director este vorba de o formă de sinecurism în care Grupul minorităţilor din Parlamentul României încearcă să-şi găsească, prin negociere, un loc.

Ca atare, suntem ferm împotriva acestui proiect de lege şi vom vota împotrivă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Doamna Oana Murariu, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Tot respectul pentru colegii noştri reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.

Dar, într-un moment în care - unu la mână - o dată că am respins recent un proiect de lege având acelaşi obiect, acum insistăm, îl avem a doua oară pe ordinea de zi, dar într-un moment în care cresc facturile la energie, la gaze, creşte preţul la combustibil, la alimente, la toate produsele în general, nu este deloc oportun mesajul pentru cetăţeni, nu este unul pozitiv să creştem numărul de posturi la stat de la 9 la 11, să mai cheltuim din bani publici, când, dimpotrivă, ar trebui să avem grijă să reducem toate aceste cheltuieli.

USR nu susţine aceste demersuri, cu tot respectul pentru colegii noştri din Grupul minorităţilor naţionale, şi USR susţine depolitizarea.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Când vine vorba de o doamnă întotdeauna există un "dar".

Domnul Ganţ, Grupul minorităţilor.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ascult cu uimire şi suficient dezgust afirmaţii la adresa Grupului minorităţilor naţionale, în contextul în care noi, împreună cu reprezentanţii partidelor politice, inclusiv cu colegii de la UDMR, am fost cei care în anul 2000, în contextul efortului de aderare a României la Uniunea Europeană, am constituit acest organism care nu numai că nu face poliţie politică, asta e o inepţie, dar care veghează asupra derapajelor din societate atunci când diverşi cetăţeni îşi permit să atace pe diferite criterii anumite minorităţi, de exemplu, şi nu numai etnice, astfel încât ignorând atât Constituţia României, cât şi legile ţării, cred că se poziţionează deasupra lor.

Este profund dezamăgitor să aud din partea unui partid politic că sunt probleme cu cheltuielile, în contextul în care tocmai acest partid politic a ocupat politic un loc în Consiliul director, printr-un reprezentant al său, ultima dată când s-a vacantat un loc.

Deci mi se pare jenant să vii aici să vorbeşti despre locurile din Colegiul director, când tu eşti parte la ocuparea acestor locuri pe baza unui algoritm politic, şi să mai şi invoci cheltuielile, este absolut penibil.

Nu face nimeni poliţie politică, însă este absolut necesar ca tocmai aceia care sunt cel mai frecvent ţinta atacurilor, ţinta discriminărilor, să facă parte printr-un singur reprezentant în acest colegiu director,...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

... în contextul în care celelalte locuri sunt ocupate de reprezentanţi ai partidelor politice.

Am cerut un singur loc şi credem că este dreptul nostru moral să-l ocupăm.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Tanasă?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Mi-aş dori ca colegii din Grupul minorităţilor naţionale să nu împrumute retorica asta de autovictimizare de la colegii de la UDMR.

Dragi colegi,

Experienţa mea cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a început undeva în 2008. Am câteva sute de sesizări la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi am dovedit practic că... (Vociferări.) Ştiu, pare absolut halucinant! ...am dovedit, în peste 14 ani în care am sesizat CNCD, că în judeţele Harghita şi Covasna cei care sunt discriminaţi sunt românii de acolo. Pare halucinant! O instituţie publică înfiinţată să apere minorităţile este obligată - de foarte multe ori am obligat CNCD să constate discriminarea în instanţă - este obligată să constate că minoritatea numerică din judeţele Covasna şi Harghita este discriminată în mod sistematic pe criterii etnice. Aşa să ştiţi, domnule Ganţ, că în România, românii din Harghita şi Covasna sunt discriminaţi pe criterii etnice şi nu pentru că o spun eu, ci o spune Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în zeci de cazuri.

Să ştiţi că absolut toate numirile - şi ştiu asta, repet, cunosc instituţia, de peste 14 ani o cunosc - legislaţia, Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 prevede obligativitatea ca cei care sunt numiţi la CNCD să aibă preocupări în domeniul combaterii discriminării.

Niciunul, nici măcar Csaba Asztalos, care a ajuns dintr-un şef de cabinet al lui Markó Béla a ajuns direct, uns, în urmă cu foarte mulţi ani, şef la această instituţie, nu întrunea această obligaţie legală, aceea de a avea preocupări în domeniul combaterii discriminării.

Eu îmi doresc şi, de altfel, repet, toţi membrii, îmi doresc ca această instituţie publică să fie populată cu oameni competenţi, oameni capabili care au dovedit implicare în combaterea discriminării, nu cu oameni numiţi politic.

Tocmai de aceea, cu tot respectul, iar dumneavoastră, domnule Ganţ, sunteţi un exemplu în ceea ce înseamnă respectul reciproc, decenţa, loialitatea faţă de stat, competenţă politică, dar mă tem că nu putem susţine această formă, deşi sunt deschis, fără doar şi poate, din partea Grupului AUR, să discutăm atunci când se va pune problema să numim o persoană competentă în această instituţie.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Ganţ, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nici pe departe nu e vorba de autovictimizare. Este un fapt că în societatea din România, în ziua de astăzi, există frecvent cazuri de antisemitism, există cazuri de discriminare şi atacuri la adresa comunităţii rome, au existat recent şi există atacuri mizerabile la adresa minorităţii germane din România, inclusiv în Parlament.

În consecinţă, repet, dreptul nostru moral pentru un loc acolo este cât se poate de clar.

Şi, în contextul adoptării legii, să aveţi convingerea că vom desemna pe cineva care are preocupări în materie.

Întotdeauna reprezentantul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale a fost un om cu o vastă experienţă în acest domeniu.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Năsui, vă rog.

Domnule Wiener, îmi pare rău, nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul acesta nu este despre discriminare şi nu este despre combaterea discriminărilor; este despre sinecuri şi despre creşterea numărului de posturi la stat.

Atenţie, s-a formulat argumentul că dacă facem parte dintr-un for n-avem voie să fim contra creşterii acelui for!

Nu-i adevărat, putem să fim exact ca şi în Parlament, prezenţi aici, prezenţi la datorie, votăm, mergem în comisii şi ne facem treaba, dar susţinem un Parlament de 300 de parlamentari, de exemplu.

Exact la fel susţinem şi aici, că n-ar trebui să crească numărul acesta din consiliile care conduc instituţiile de stat, n-ar trebui să mai creştem aceste instituţii de stat. Dimpotrivă, ar trebui să mai tăiem din ele, să le mai comasăm şi să le reducem organigramele.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Alexandru...

Nu, domnul Roman, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am fost client al CNCD-ului în perioada în care eram deputat al opoziţiei, dacă nu mă înşel, de 4 ori.

Şi trebuie să accept că, fiind în opoziţie, mă gândeam că va fi o decizie politică, întrucât majoritatea din CNCD, la momentul respectiv, era a puterii de la acea vreme.

Din cele 4 prezenţe în faţa CNCD-ului, am avut plăcuta surpriză să constat că acolo sunt oameni care nu judecă politic, ci care judecă după probe şi după lucruri foarte clare.

Şi am mai observat totodată că nu conta culoarea politică a reprezentanţilor de acolo, pentru că, repet, dacă voiau să dea o decizie politică, la momentul respectiv, împotriva unui deputat din opoziţie, puteau să o facă.

Prezenţa minorităţilor acolo nu este doar necesară, este obligatorie, pentru că în toate instituţiile care funcţionează sub autoritatea sau sub coordonarea sau sub supravegherea Parlamentului, toţi colegii parlamentari trebuie să fie reprezentaţi.

Deci mi se pare de o ipocrizie maximă să-l aud pe colegul de la USR vorbind de sinecură, în condiţiile în care dumneavoastră v-aţi mandatat reprezentanţi în toate instituţiile, deci dumneavoastră sunteţi sinecurişti şefi, ca să spun aşa.

Acest discurs trebuie să înceteze!

Dacă vreţi să fiţi mai catolici decât Papa, veniţi şi spuneţi, şi amendăm legea - nu vrem să mai avem reprezentanţi, noi, USR, în instituţiile subordonate Parlamentului, nici la ASF, nici la ANRE, nici la... mai ştiu eu, Curtea de Conturi şi aşa mai departe!

Faceţi acelaşi joc politic penibil pe care îl faceţi în "Anghel Saligny" - veniţi şi votaţi împotrivă, dar primarii voştri depun proiecte la greu şi spun... sună toată ziua parlamentarii puterii, întrebând - când venim la Bucureşti să semnăm pe "Anghel Saligny"?

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Stimaţi colegi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...domnule Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

...terminaţi cu ipocrizia! Respectaţi-vă colegii!

Şi, vă repet, dacă nu vreţi sinecuri, fiţi primii care daţi un exemplu şi plecaţi acasă! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Grosaru?

Vă rog.

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc că mai avem un punct pe ordinea de zi şi o alocuţiune şi Excelenţa Sa, Domnul Ambasador, încă este în mijlocul nostru.

Vă rog, domnul Grosaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, opinia personală este că nu ar trebui să avem discuţii despre forma pe care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o va avea şi reprezentanţii acestuia.

Într-adevăr, diversitatea acestora este necesară pentru a putea ca acest Consiliu să-şi desfăşoare activitatea, în condiţiile în care ceea ce înseamnă discriminare are legătură nu numai cu etnia, cât are legătură cu rasa, naţionalitatea, limba, religia, categoriile sociale, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea/înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării, da, libertăţilor recunoscute de lege.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Csoma Botond.

Şi, după aceea, ultimul vorbitor, doamna Alexandru Victoria.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Csoma Botond:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Foarte pe scurt, nu aş dori să intru în polemici de natură politică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog...

 
     

Domnul Csoma Botond:

Cred că...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să nu intraţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Csoma Botond:

Da, asta vă spun, domnule preşedinte de şedinţă, chiar nu vreau.

Eu cred că prezenţa reprezentanţilor minorităţilor în acel Consiliu este un lucru absolut normal şi necesar în acelaşi timp.

Ţin să vă anunţ, stimaţi colegi, cred că domnul preşedinte al CNCD-ului, Asztalos Csaba, în activitatea pe care a depus-o, cred că a analizat cu mult profesionalism orice... orice acuzaţie de discriminare care a ajuns în atenţia Consiliului... acestui Consiliu. Nu numai... nu singur, dânsul, ci împreună cu colegii din Consiliu.

Noi credem că el este un jurist foarte bun, este un profesionist în acest domeniu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Victoria-Violeta Alexandru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Am o rugăminte, pe procedură.

Pe fond aş avea multe să vă spun, mai ales că sunt o cunoscătoare a acestui subiect, dar nu e momentul, ne aşteaptă şi Excelenţa Sa.

Pe procedură.

În tabelul cu amendamente apare un amendament ca fiind al Comisiei pentru drepturile omului, din care fac parte.

Noi, ieri, nu am discutat niciun amendament pe care să-l fi votat.

Am rugămintea să fim puţin mai atenţi la aceste chestiuni aparent minore, dar care arată un pic o lipsă de consideraţie faţă de proceduri, de reguli, de rigorile pe care trebuie să le arătăm în Parlament, ca exemplu pentru cei din afara Parlamentului, cărora le cerem să respecte legile, să respecte regulile.

Deci am rugămintea să îndreptaţi eroarea materială. Să nu mizaţi pe faptul că nu citeşte nimeni nimic şi că votăm aşa, pur şi simplu ridicăm nişte mâini. Unii suntem şi serioşi, unii ne şi uităm.

Nu am votat un amendament - poate l-aş fi votat, dar adevărul este că nu a fost discutat -, să se facă îndreptarea materială şi probabil că o să şi-l asume domnul preşedinte Ibram.

Nu comentez pe fond. Cu altă ocazie. Poate o mai veni vremea să discutăm despre aceste schimbări şi funcţii în CNCD.

Nu împiedică nimeni instituţia să lucreze eficient şi astăzi, când discutăm pe aceste subiecte, dar, repet, mă opresc aici, din respect pentru dumneavoastră...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...şi pentru Excelenţa Sa.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă asigur că dacă era vreo îndreptare de eroare materială se făcea atunci când era prezentat raportul.

Dacă de la art. 1 la art. 3 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Ultimul proiect de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat de partea română la Bucureşti, la 5 martie 2020, la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta la 18 ianuarie 2002 (PL-x 184/2022) (rămas pentru votul final).  

17. Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat de partea română la Bucureşti, la 5 martie 2020, la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta la 18 ianuarie 2002; PL-x 184/2022.

Comisia pentru apărare, ordine publică, vă rog, domnul Georgescu, pe scurt, raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Georgescu:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat de partea română la Bucureşti, la 5 martie 2020, la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta la 18 ianuarie 2002, trimis cu adresa PL-x 184/2022.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Protocolului semnat de partea română la Bucureşti, la 5 martie 2020, la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta la 18 ianuarie 2002. Protocolul vizează, potrivit expunerii de motive, extinderea zonei de responsabilitate a batalionului la bazinul fluviului Dunărea, pe lângă cel existent deja, şi anume bazinul de recepţie al râului Tisa.

În raport cu obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat negocierea Protocolului la Acord.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a dezbătut proiectul de lege în şedinţa desfăşurată în data de 10 mai 2022.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Nefiind amendamente şi înscrieri la cuvânt, proiectul de lege rămâne la votul final.

Stimaţi colegi,

Dau cuvântul domnului deputat Adrian-Miroslav Merka, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru susţinerea unei scurte alocuţiuni cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Slovace în România.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Alocuţiunea domnului deputat Adrian-Miroslav Merka, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Slovace în România.  

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Dragi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Excelenţa Voastră, domnule ambasador al Republicii Slovace la Bucureşti,

Prin Legea nr. 142 din 21 octombrie 2014 s-a instituit ziua de 25 mai ca Ziua Limbii Slovace în România.

Aceasta este una dintre cele mai importante iniţiative legislative prin care Parlamentul României recunoaşte aportul culturii minorităţii slovace la salba de bogăţii a României.

În România slovacii sunt liberi să-şi utilizeze limba maternă în viaţa de zi cu zi, în şcoli, biserică şi cultură.

Recunoaşterea prin lege a limbii slovace în România dă posibilitatea cetăţenilor români de naţionalitate slovacă să spere că identitatea lor culturală nu va dispărea, ci, din contră, va continua să existe pe aceste meleaguri.

În calitate de cetăţeni loiali ai acestei ţări, slovacii din România au înţeles că doar împreună cu toţii putem construi o ţară a noastră, a tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate sau religie, unde toţi avem aceleaşi drepturi, dar şi obligaţii.

Doamnelor şi domnilor,

Ar fi păcat ca acest model de bună convieţuire să nu fie dus mai departe; de aceea, avem obligaţia morală faţă de făuritorii acestui stat să lucrăm împreună pentru dezvoltarea ţării noastre.

Localităţile în care trăiesc slovacii, instituţiile reprezentative, şcoala, biserica, centrele culturale slovace, ansamblurile vocale şi de dansuri slovace, toate sunt bogăţiile acestei Românii şi aşteaptă în continuare sprijinul pentru dezvoltarea echilibrată, la fel ca întreaga ţară.

Acest model de convieţuire între slovacii din România şi români face din poporul român şi din România un model de urmat în Europa.

Acum, în această perioadă când în lume sunt o multitudine de provocări, apartenenţa la o limbă aşa de frumoasă cum este cea slovacă trebuie să dea putere şi încredere întregii minorităţi slovace din România că viitorul poate fi în mâinile noastre, iar bunicii şi părinţii trebuie să rămână în continuare liant între trecutul şi viitorul nostru.

Dragi bunici şi părinţi, îndrumaţi cu încredere tinerele generaţii să fie mândre de familia noastră slovacă, dar şi de ţara noastră, România! Vrem în continuare generaţii de slovaci pe aceste meleaguri, vrem ca limba slovacă să fie vorbită şi utilizată în şcoli, în biserici, în viaţa de zi cu zi, în cultură, în tradiţii.

În numele meu, personal, cât şi în numele Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, doamnelor şi domnilor, permiteţi-mi să urez:

Na veľa rokov slovenský jazyk!

Na veľa rokov Rumunsko!

La mulţi ani limbii slovace!

La mulţi ani, România!

Doamnelor şi domnilor,

Vă mulţumesc pentru tot sprijinul acordat pe parcursul anilor.

Iar cu această ocazie, alături de Excelenţa Sa, Domnul Ambasador al Republicii Slovace la Bucureşti, avem onoarea să deschidem o mică expoziţie cu fotografii şi o mică prezentare a culturii noastre tradiţionale, pe hol, în faţa sălii de plen.

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă, mulţumesc! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă invit, dragi colegi, cu drag, la această expoziţie!

Mulţumim Excelenţei Sale pentru prezenţă.

Ne revedem în 5 minute pentru sesiunea de vot final.

Mulţumesc.

 
     

După pauză

 
     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală pentru a începe votul final.

Pentru a începe şedinţa cred că mai e nevoie de un secretar.

Domnule Buican, cu respectul cuvenit, vă aşteptăm!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem şedinţa de vot final.

Vă propun să facem un vot de control pentru verificarea cvorumului.

Vă rog să vă pregătiţi de vot.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

229. Suntem în cvorum.

Liderii de grup, sunt probleme? Nu.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Condiţii de muncă mai bune pentru o Europă socială mai puternică: valorificarea deplină a beneficiilor digitalizării pentru viitorul muncii COM(2021) 761 (PHCD 44/2022) (adoptat);

Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor.

1. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Condiţii de muncă mai bune pentru o Europă socială mai puternică: valorificarea deplină a beneficiilor digitalizării pentru viitorul muncii COM(2021) 761; PHCD 44/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 251 de voturi pentru, un vot contra, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin (PL-x 134/2022) (adoptat);

Legi ordinare. Adoptări.

2. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin; PL-x 134/2022; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

217 voturi pentru, 8 contra, 29 de abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului (PL-x 135/2022) (adoptat);

3. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului; PL-x 135/2022; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

222 de voturi pentru, 10 contra şi 27 de abţineri.

Adoptat.

Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, reexaminată la cererea Preşedintelui României; PL-x 369/2021/2022...

Ştefan Ion, explicarea votului?

Vă rog.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ştefan:

Stimaţi colegi,

Am votat împotriva acestui proiect de lege pentru faptul că, prin modificările aduse de dumneavoastră, o să blocaţi economia.

Toţi antreprenorii mici şi mijlocii vor avea de suferit, ca urmare a acestor modificări legislative.

Să ştiţi că, creditul furnizor, astăzi, din România, depăşeşte creditul bancar cu mult, iar cu aceste modificări introduse acest credit furnizor se va reduce. Prin reducerea creditului furnizor o să reuşiţi să blocaţi antreprenorii mici şi mijlocii. Aceste modificări sunt doar în interesul marilor companii care lucrează cu alte modalităţi de plată, cu alte cuvinte toate facturile dânşilor sunt la Factoring, sunt asigurate şi nu au nevoie de file de cec şi de bilete la ordin.

Aveţi mare grijă! Această modificare va aduce mari probleme sistemului antreprenorial din România.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 369/2021/2022) (adoptată);

4. Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, reexaminată la cererea Preşedintelui României; PL-x 369/2021/2022; lege ordinară.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu propun adoptarea legii.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

166 de voturi pentru, 59 contra, 26 de abţineri.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant (PL-x 139/2022) (adoptat);

5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant; PL-x 139/2022; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru mediu propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

253 de voturi pentru, două contra.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat de partea română la Bucureşti, la 5 martie 2020, la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta la 18 ianuarie 2002 (PL-x 184/2022) (adoptat);

6. Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat de partea română la Bucureşti, la 5 martie 2020, la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta la 18 ianuarie 2002; PL-x 184/2022; lege ordinară.

Comisia pentru apărare propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

254 de voturi pentru, 4 contra.

Adoptat.

Domnul Chelaru Mircia, explicarea votului.

Vă rog, domnule general.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Chelaru:

Am onoarea să vă salut!

N-aş fi intervenit acum dacă pe procedură s-ar fi permis dezbaterea sau intervenţia la dezbaterea acestei legi.

Votarea acestei legi este evident unanimă şi ea trebuie să existe pentru intrarea în vigoare a acestui protocol.

Este cât mai aproape de realitatea pe care o trăim. Acest batalion a fost înfiinţat în 2002. A se reţine, atunci Slovacia, Ungaria şi Ucraina - Grupul de la Visegrád - au acceptat să intre în consonanţă, la propunerea aliaţilor noştri, să facă acest batalion de intervenţie pentru dezastre şi calamităţi în cursul superior al Tisei.

Prin acest protocol se extinde autoritatea de intervenţie - a se reţine - inclusiv în cursul inferior, la confluenţa cu Dunărea, şi pe tot traseul de 1.075 de kilometri al Dunării. Acest batalion care era în aria panonică poate să acţioneze acum, inclusiv în zona Brăila, Tulcea, până în Deltă. Foarte bine!

Avem o relaţie pe care o contestă unii, aceea că unele ţări membre NATO, respectiv atât Slovenia, Ungaria şi România, intră într-un parteneriat sau intră într-o componenţă de structură operativă cu un stat nemembru NATO.

Deci se poate, domnule preşedinte Ciolacu, şi de aceea, dacă tot s-a extins această responsabilitate până la gurile Dunării, sugerez, de la această tribună a Parlamentului, să se ia în calcul ca asemenea modalităţi de cooperare să se facă şi pe flancul Estic, să producem aceste unităţi de cooperare şi de asamblare a intervenţiei în caz de dezastre, calamităţi şi alte situaţii de urgenţă şi cu fraţii noştri din Republica Moldova, poate şi cu entităţile din sudul Ucrainei, din zona respectivă până la Nistru.

Dacă această lege poate fi îmbunătăţită ulterior, vom vedea, dar de la această tribună remit această sugestie guvernanţilor şi celor care se îngrijesc de buna noastră vieţuire.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

E vorba totuşi de un batalion multinaţional de geniu, rămânând la zona de calamităţi în ceea ce priveşte Republica Moldova. După cum bine ştim, Republica Moldova îl are stipulat în Constituţie.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 23 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (Pl-x 187/2022) (adoptată);

Legi organice. Adoptări.

7. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 23 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare; Pl-x 187/2022; lege organică.

Comisia pentru drepturile omului şi Comisia juridică propun adoptarea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

174 de voturi pentru, 77 contra, 4 abţineri.

Adoptată.

Legi organice. Respingeri.

Propunerea legislativă pentru...

(Domnul deputat Dan Tanasă solicită să ia cuvântul.)

A, vă rog, domnule Tanasă Dan! Vă rog. Scuzaţi-mă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Grupul AUR a votat împotrivă.

Şi, repet, în baza experienţei mele de peste 14 ani cu această instituţie am dovedit deja în zeci de cazuri că în România există un curent puternic al antiromânismului. L-am dovedit deja, prin decizii, nenumărate decizii ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Şi prin faptul că, repet, în nenumărate cazuri, din păcate, CNCD a refuzat să constate discriminarea românilor şi am fost nevoit să apelez la instanţele de judecată, am nenumărate dosare câştigate definitiv la Înalta Curte. Repet, am dovedit că există un puternic fenomen al antiromânismului, în România.

De asemenea, tot în baza experienţei mele am nenumărate decizii ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care eu personal am fost sancţionat şi pe care am reuşit să le anulez în instanţă.

Ca atare, având în vedere, repet, experienţa mea de peste 14 ani, confirm că de foarte multe ori Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se comportă ca un organ de poliţie politică.

Nu în ultimul rând resping ferm, de la microfonul Camerei Deputaţilor, faptul că în România am avea de-a face cu un curent antisemit.

Resping ferm şi consider că toţi cei care încearcă să lipească această etichetă unei formaţiuni politice fac mari deservicii României, pentru că pătează onoarea şi imaginea României, speculând în declaraţii politice şi încercând să lipească o etichetă unui partid, în fapt aruncă şi pătează imaginea României.

Respingem ferm antisemitismul, respingem ferm orice încercare de a lipi pe imaginea României eticheta de antisemitism.

Mulţumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul deputat Wiener Adrian.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Wiener:

Stimaţi colegi,

Votul USR împotrivă nu este un vot împotriva instituţiei CNCD sau a importanţei acesteia în echilibrul democratic din România.

Dimpotrivă, şi eu, şi colegii noştri am apelat cu toată încrederea la această instituţie, semnalând situaţii de discriminare.

Ceea ce vreau însă să adaug este faptul că există de ani de zile prin sertarele instituţiilor din România decizii. Nu ştiu dacă ştiţi, sunt decizii executorii cele ale CNCD.

Aşadar, există decizii ale CNCD-ului care zac prin sertare, decizii care semnalează situaţii de discriminare profundă şi care nu sunt băgate în seamă de instituţiile din România. Instituţiile din România nu au un respect faţă de CNCD, în ciuda afirmaţiilor elogioase şi pe bună dreptate făcute la acest microfon la adresa CNCD-ului.

Am să vă dau un singur exemplu. După ani de zile de când CNCD a semnalat situaţia profundă de discriminare a etnicilor români care absolvă Facultatea de Medicină din România şi îşi iau examenul de rezidenţiat şi cărora nu li se fac contracte de muncă în spitale şi trăiesc cu o bursă de 80 de euro pe lună, aşadar după ani de zile Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi chiar Parlamentul, Comisia pentru educaţie din Parlament, ignoră acest lucru, în ciuda faptului că există un instrument, şi anume o lege pe circuit care ar corecta această stare de fapt.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea minorităţilor s-a înscris primul domnul Vexler Silviu. Îmi pare foarte rău!

Domnule Grosaru, o singură... La sfârşitul şedinţei, dacă doriţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Nu aş vrea să revin asupra subiectului punctual care face obiectul legii; a fost foarte clar explicat de colegii mei.

Totuşi, făcând referire la cele menţionate de domnul deputat Tanasă privind existenţa sau inexistenţa antisemitismului, ca preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România trebuie să vă mărturisesc că ne-am cam săturat să ne explice diverşi oameni, poate bine intenţionaţi, dacă există, cum există, unde există sau unde nu există antisemitismul.

Stimaţi colegi,

Nu a spus nimeni, nu a acuzat nimeni nicio ţară. Şi vă rog să nu mai interpretaţi lucrurile în acest sens.

În acelaşi timp, nu putem să nu admitem şi să nu menţionăm punctual că există o problemă serioasă, că antisemitismul din România este în creştere, că nu se rezolvă doar prin discursuri şi sunt necesare o serie de măsuri concrete.

Faptul că recent, după 6 ani de procese, cu un autor care a scris o carte intitulată sugestiv "Holocaustul, gogoriţa făcătoare de bani a evreilor", ceea ce este o contravenţie clară şi punctuală a legislaţiei române, rezultatul a fost un avertisment, după şase ani de procese. Este un singur exemplu, fără a intra în alte detalii care au implicat vandalizarea unor sinagogi; trei sinagogi în ultimul an; fără a intra în detaliile privind vandalizarea unor cimitire, unele din ele istorice; fără a sublinia atacurile masive, mai ales în mediul online, şi lista poate continua.

Nu a aruncat nimeni, niciodată, o generalizare asupra unei ţări sau asupra unui popor, aşa cum eu, cel puţin, nu am aruncat niciodată o afirmaţie la adresa unui întreg partid.

Dar în acelaşi timp trebuie să subliniez din nou faptul că aveţi colegi care au folosit tribuna Parlamentului României şi imunitatea parlamentară pentru a trivializa şi a nega Holocaustul, pentru a încerca să reabiliteze sau să promoveze criminali de război.

Lucrurile acestea sunt dovedite de stenograme.

Revenind şi încheind, ca să nu mă lungesc mai mult decât trebuie, problemele nu dispar atunci când sunt anunţate din Parlament, problemele nu dispar atunci când apar doar nişte discursuri şi nişte simple mesaje şi ar fi ideal ca oamenii să se menţină la subiectele pe care le cunosc şi să nu-şi dea cu părerea despre lucruri pe care nu le înţeleg şi nu le trăiesc.

Vă rog să-mi permiteţi să cred că pot cunoaşte un pic mai bine ce înseamnă antisemitismul, fiind un beneficiar direct.

Vă mulţumesc.

În încheiere, salut adoptarea acestui proiect de lege care era mai mult decât necesar.

Mulţumesc, domnule preşedinte. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

O singură remarcă: totuşi, poporul român este cel mai tolerant popor din lume! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru abrogarea lit. ş) a art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x 89/2022) (respinsă).

Legi organice. Respingeri.

8. Propunerea legislativă pentru abrogarea lit. ş) a art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; Pl-x 89/2022; lege organică.

Comisia juridică propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 194 de voturi pentru, 55 contra, 4 abţineri, adoptată respingerea.

Aş dori să îi salutăm şi pe tinerii de la Şcoala Generală din Câineni, judeţul Vâlcea, de la balcon.

Vă mulţumim pentru prezenţă. (Aplauze.)

Explicarea votului, domnul Ion Stelian-Cristian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Prin acest vot se dă un semnal foarte greşit, foarte periculos.

Într-o perioadă în care avem nevoie de coeziune în Uniunea Europeană - şi aceasta se poate realiza numai prin respectarea aceluiaşi set de reguli şi de valori - noi spunem că judecătorul naţional dacă e pus între a alege dacă să respecte obligativitatea unei decizii a Curţii Constituţionale sau obligativitatea unei decizii CJUE, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, este obligat să aleagă întotdeauna respectarea deciziei naţionale, a deciziei Curţii Constituţionale a României.

Este greşit, pentru că asta înseamnă că îl împiedicăm pe judecătorul naţional să facă o apreciere, să analizeze din punct de vedere juridic speţa, sub sancţiuni disciplinare. Şi asta înseamnă că negăm foarte clar principiul care are consacrare constituţională, acela al prevalenţei dreptului Uniunii Europene faţă de dreptul naţional.

Este o greşeală care eu sper că se va repara la Senat şi se va înţelege foarte clar că dacă pornim pe această linie nu facem altceva decât să slăbim coeziunea Uniunii Europene şi pe ce înseamnă funcţionarea statului de drept şi funcţionarea justiţiei.

Nu am spus nicăieri şi în niciun moment nu am susţinut că deciziile Curţii Constituţionale nu sunt obligatorii, că deciziile Înaltei Curţi nu sunt obligatorii, dar trebuie să facem această diferenţiere şi să lăsăm nişte mecanisme care să poată să dea judecătorului naţional instrumentele, atunci când este cazul, să aleagă între cum se aplică o normă europeană şi cum se aplică o normă naţională, între cum se aplică o decizie a Curţii Constituţionale şi cum se aplică o decizie, o hotărâre a unei instanţe europene.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnule Grosaru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În primul rând trebuie să ţineţi cont de faptul că pentru aceleaşi drepturi două persoane sunt tratate în mod diferit; dacă nu intră în sfera discriminării, atunci este vorba de un abuz.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Am reţinut.

Domnul Coleşa Ilie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Votul pe această lege a fost unul simbolic, între a respecta o decizie a Curţii Constituţionale şi a respecta o decizie a Curţii Europene de Justiţie, în România, de către judecătorii români.

Este o alegere între suveranitatea naţională şi una aşa-zis europeană.

Noi trebuie să respectăm deciziile CCR, în primul rând, pentru că la nivel european am văzut, există o puternică politizare, o puternică folosire a noţiunii de stat de drept, pentru a impune unor ţări nişte decizii politice abuzive împotriva unor decizii naţionale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dar să ştiţi că votul nu a fost simbolic, chiar a fost vot pe bune!

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi: <BR>- Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin (PL-x 134/2022) (adoptată în procedură de urgenţă); <BR>- Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului (PL-x 135/2022) (adoptată în procedură de drept comun); <BR>- Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (PL-x 369/2021/2022) (adoptată în procedură de drept comun); <BR>- Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant (PL-x 139/2022) (adoptată în procedură de urgenţă).  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 25 mai 2022, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

  1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin; PL-x 134/2022; adoptată în procedură de urgenţă;
  2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului; PL-x 135/2022; adoptată în procedură de drept comun;
  3. Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; PL-x 369/2021/2022; adoptată în procedură de drept comun.;
  4. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant; PL-x 139/2022; adoptată în procedură de urgenţă.

Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun de la data depunerii, astăzi, 25 mai 2022.

Termenele se calculează luând în considerare ziua anunţului, data de astăzi, 25 mai 2022.

Rog colegii membri ai Biroului permanent.

     

Şedinţa s-a încheiat la ora 11.59.