Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.130/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2022
|
Şedinţa a început la ora 11.38. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 139. Au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi; programul de lucru; lista rapoartelor; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi: până la 14.00 dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; pauză până la 14.30; vot la 14.30 şi ulterior şedinţele Biroului permanent şi Comitetului liderilor. Întreb colegii dacă există observaţii asupra ordinii de zi. Domnul Popa, vă rog. |
|||||
|
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă rog să fiţi de acord să retrimitem la comisie, pentru două săptămâni, PL-x 194/2020 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului), aflat pe poziţia 65 pe ordinea de zi. |
|
|||
|
|
Aveţi consens? |
|||||
|
|
Nu. |
|||||
|
|
În regulă! |
|||||
|
|
Trebuie făcute anumite corelări. Adică nu este mare... |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Poziţia 65 de pe ordinea de zi, PL-x 194/2020, retrimitere la comisie două săptămâni. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Exista consens, până la urmă. |
|||||
|
Domnul Antonio Andruşceac (din sală): Da. |
||||||
|
|
L-am constatat, practic, vorba domnului secretar. 148 de voturi pentru. Proiectul de pe poziţia 65 a fost retrimis la comisie. |
|||||
|
|
|
Cu acordul liderilor, punctul 9 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor; PL-x 535/2021) şi punctul 14 (Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Pl-x 480/2017) de pe ordinea de zi vor fi împreună retrimise la comisie şi, în paralel, Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie îşi vor desfăşura şedinţa în paralel cu acest plen, urmând ca, la finalizarea raportului, să se întoarcă cu un raport comun asupra celor două proiecte aflate pe poziţia 9 şi pe poziţia 14. Aşadar, rog membrii Comisiei pentru administraţie şi juridică să meargă în sălile de şedinţe. Vă mai cer îngăduinţa să vă citesc iniţiativele legislative pentru care Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată şi ale căror termene pentru dezbatere şi vot final au fost depăşite. |
|
|||
|
|
|
1. Proiectul de Lege pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova, la 10 iulie 1970, şi a Protocolului de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970, la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014, la Havana, şi semnat de România la 1 iulie 2015, la Moscova; PL-x 369/2022. |
|
|||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi a Protocolului semnat la Moscova, la 18 decembrie 1990, de modificare a Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Cooperare Economică, precum şi a Statutului acestei bănci; PL-x 368/2022. |
|
|||
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Guvernul Malaysiei privind extrădarea, semnat la Kuala Lumpur, la 6 decembrie 2021; PL-x 340/2022. |
|
|||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Guvernul Malaysiei privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Kuala Lumpur, la 6 decembrie 2021; PL-x 341/2022. Termenele pentru dezbatere şi vot final fiind depăşite, proiectele de legi mai sus-amintite se consideră adoptate. Stimaţi colegi, Intrăm în ordinea de zi. |
|
|||
|
|
|
1. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art. 65 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 250/2022. Dacă din partea Guvernului, iniţiatorul, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Dau cuvântul doamnei Natalia Intotero, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, pentru prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 65 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu un nou alineat, astfel încât programa şcolară pentru disciplina Biologie - Anatomia şi fiziologia omului, în învăţământul gimnazial şi cel liceal, să cuprindă şi noţiuni de prim ajutor. De asemenea, se propune ca activităţile practice se vor desfăşura în colaborare cu specialişti din domeniul sănătăţii, pe baza unui parteneriat încheiat între unitatea de învăţământ şi o instituţie de profil. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, în şedinţa din 7 septembrie 2022, comisia, cu 10 voturi pentru adoptare, 9 voturi împotriva adoptării şi 3 abţineri, a respins propunerea legislativă din considerentele ce se regăsesc în prezentul raport. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Şi în calitate de iniţiator, dar şi din partea Grupului PNL, doamna Vecerdi. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am iniţiat acest proiect de lege împreună cu colega mea, deputat Luminiţa Barcari, având în vedere că Parlamentul European a adoptat o declaraţie scrisă, în iunie 2012, care solicita programe de formare cuprinzătoare şi ajustarea legislaţiei statelor membre ale Uniunii Europene pentru asigurarea de strategii naţionale cu acces egal la educaţia în prim ajutor. Primul ajutor nu înseamnă doar resuscitare cardio-pulmonară. Primul ajutor înseamnă multe lucruri: înseamnă cum să acţionezi când ai o fractură, când sângerezi, când îţi curge sânge din nas, când te îneci cu mâncare, când te arzi la flacără şi, evident, înseamnă şi manevre de resuscitare cardio-pulmonară eficiente. Din practica mea curentă de zi cu zi mi-am dat seama că lipsa educaţiei în prim ajutor creează panică şi creează luarea unor decizii greşite, care pot duce la invaliditate şi la deces. Aş vrea să parafrazez un coleg de-al meu, din Comisia pentru învăţământ, care a spus: "Domnule, dacă nu ştii prim ajutor, nici n-ar trebui să ieşi din casă!". Eu aş spune că, dacă nu ştii prim ajutor, trebuie să te trezeşti dimineaţă ştiind noţiuni de prim ajutor, pentru că, după cum ştim, accidentele casnice sunt cele mai frecvente. Prin urmare, având în vedere că, în România, educaţia în prim ajutor este lăsată opţional, am iniţiat acest proiect de lege de obligativitate şi la recomandarea Consiliului European. Grupul PNL susţine în continuare acest proiect de lege şi sperăm că el va fi introdus în noua Lege a educaţiei. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nu mai există înscrieri la cuvânt. Vă reamintesc că, prin raport, se propune respingerea propunerii legislative. Aceasta rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
2. Propunerea legislativă privind modificarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate; Pl-x 249/2022. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia pentru muncă sau Comisia juridică, vă rog, raportul. Vă rog, doamna Csép. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Propunerii legislative privind modificarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate spre dezbatere în fond cu propunerea legislativă. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 alin. (8) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 144/2007, în scopul stabilirii indemnizaţiei de şedinţă pentru membrii Consiliului Naţional de Integritate la 20% din venitul salarial brut pe care îl încasează preşedintele Agenţiei, iar pentru preşedintele Consiliului Naţional de Integritate, la o indemnizaţie de şedinţă cu 10% mai mare decât cea de membru. De asemenea, se preconizează ca, într-o lună, suma indemnizaţiilor de şedinţă ale unui membru al Consiliului să nu poată depăşi 80% din salariul brut al preşedintelui Agenţiei. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a întocmit şi a transmis Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi un raport de respingere a propunerii legislative în şedinţa din 31 august 2022. În şedinţa din 4 octombrie 2022, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dezbătut propunerea legislativă şi raportul preliminar de respingere al Comisiei pentru muncă şi a hotărât respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Mulţumesc. La dezbateri generale, doamna Alexandru Victoria-Violeta, din partea deputaţilor neafiliaţi. Vă rog, stimată doamnă. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: E adevărat că raportul este de respingere şi aşa sper că va fi şi votul în plen, dar e de marcat acest moment, a acestei iniţiative a Partidului Naţional Liberal, care creşte de la 1 la 20% - de la 1 la 20%! - indemnizaţiile membrilor Consiliului Naţional de Integritate, care se raportează la salariul preşedintelui. Este uimitoare o asemenea iniţiativă care însă are o explicaţie în linie cu toate celelalte iniţiative de creştere a salariilor celor care reprezintă palierul politic, în loc ca prioritatea noastră să fie aceea de a salva locurile de muncă, de a sprijini cu adevărat, nu de a gâtui, de a-i pune în genunchi pe cei din mediul privat, de a-i ajuta pe cei care sunt într-adevăr într-o situaţie de vulnerabilitate. Incredibilă iniţiativă a unui partid care pretinde că reprezintă dreapta, pentru a creşte - repet - indemnizaţia, de la 1 la 20% - nici mai mult, nici mai puţin - pentru cei care activează în acest Consiliu Naţional de Integritate, care entitate e din ce în ce mai puţin vizibilă în spaţiul public, lucru semnalat de toţi cei care urmăresc fenomenul anticorupţiei în România. Chiar nu e normală această iniţiativă! |
|||||
|
|
Mulţumesc. Propunerea legislativă rămâne la votul final cu raport de respingere. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - REPowerEU Plan COM (2022) 230; PHCD 70/2022. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Doamna Cătăuţă, din partea Comisiei pentru afaceri europene, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - REPowerEU Plan COM (2022) 230. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, punctul de vedere transmis de Ministerul Finanţelor Publice, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, dar şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, în principal comisia a susţinut comunicarea Comisiei REPowerEU Plan, a recomandat accelerarea pătrunderii pe piaţă a tehnologiilor energetice emergente, a recomandat susţinerea producerii de energie pentru consumul propriu a micro-reţelelor de curent electric şi a surselor de energie alternativă la scară mică în mediul rural. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 20 septembrie 2022 şi a fost adoptată cu majoritate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comentarii de ordin general, doamna Christine Thellmann, Grupul PNL. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos. Stimaţi colegi, Acţiunile propuse vor transforma structural sistemul energetic al Uniunii Europene. Ele necesită însă o coordonare eficace între măsurile europene de reglementare şi cele de infrastructură, precum şi între investiţiile şi reformele realizate la nivel naţional şi o diplomaţie comună în domeniul energiei. Se va realiza o coordonare între acţiunile întreprinse pe partea de cerere, pentru a reduce consumul de energie şi a transforma procesele industriale şi acţiunile întreprinse pe partea de ofertă. Este esenţială activitatea Comisiei Europene în ceea ce priveşte aprovizionarea cu materii prime critice pentru accelerarea tranziţiei energetice, precum şi o iniţiativă de a elabora o propunere legislativă în acest sens. Grupul PNL susţine adoptarea comunicată. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Coleşa Ilie, Grupul AUR. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Da, suntem chemaţi pentru un vot, pentru acest plan REPowerEU, care e un set de intenţii de politici energetice ale Comisiei Europene, pe care Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, a Parlamentului României, o susţine. Ar trebui în toate aceste comunicări să completaţi despre ce comisie este vorba. Bun! Avem un amestec de lucruri bune, logice, dar şi lucruri rele, ilogice. Se propune, pornind de la "Fit for 55", un set suplimentar de acţiuni: economisire de energie, care este un lucru bun pentru marii consumatori, pentru mai marii Europei, pentru Germania, pentru Olanda, de exemplu, dar în niciun caz pentru România. Pentru că, de exemplu, mie nu mi se poate cere să slăbesc cu 50% într-o lume de obezi, nu?! Deci este absurdă o politică unitară, pentru toţi! Apoi, diversificarea importurilor de energie este bună. Înseamnă o reducere a riscurilor, dar în niciun caz nu înseamnă independenţă şi siguranţă energetică. Înlocuirea rapidă a combustibililor fosili - este aberant. În primul rând, n-ar trebui să avem închisori ideologice cu privire la sursele de energie. Cele care au un randament cât mai bun, care ne oferă o energie cât mai constantă sunt cele mai bune, indiferent de sursa lor. Şi apoi, investiţii şi reforme. Trebuie să accentuăm că doar cele care şi-au dovedit eficacitatea sunt benefice, nu aiurelile. Iar cele care şi-au dovedit eficacitatea sunt energia nucleară, energia din hidrocentrale şi, eventual, biomasa, ca înlocuitor pentru cărbune şi gaze. Sunt multe lucruri de spus. Mă aşteptam să fie un timp mai lung de dezbateri, nu două minute. În primul rând, concluzionez, lipseşte un element esenţial din acest REPowerEU, şi acest lucru este reformarea sistemului de taxare, de impozitare a energiilor care se bazează pe combustibili fosili. Ştiţi, preţul la energie, în aşa-zisa piaţă... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi! |
||||||
|
|
... piaţă concurenţială, este preţul maxim, preţ maxim pe care îl încasează toţi, indiferent de preţul propus, dar, în plus, acest preţ maxim este mărit artificial prin acele emisii, prin acele certificate pentru emisii de dioxid de carbon, pe care cei cu energia mai scumpă trebuie să le cumpere, ca atare cresc preţul maxim pe care îl încasează toţi. Deci sunt nişte puncte esenţiale, elementare care... |
|||||
|
Domnule Coleşa! |
||||||
|
|
...trebuie corectate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Dancă, din partea deputaţilor neafiliaţi. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Acest proiect de hotărâre al Camerei Deputaţilor, cu privire la una dintre directivele, opiniile Comisiei Europene, este absolut de neacceptat. Pur şi simplu ar trebui să trimitem o opinie clară reprezentanţilor Uniunii Europene, din partea Parlamentului României, printr-un vot de respingere, şi să le transmitem reprezentanţilor Uniunii Europene de la Bruxelles că Europa este astăzi în criză energetică şi într-un faliment al producţiei de energie din cauza acestor aberaţii birocratice care, de zeci de ani de zile, au făcut Europa dependentă de gazul rusesc. Este o recomandare a Comisiei Europene care îndeamnă la economisire o întreagă economie europeană care nu poate să funcţioneze fără energie. Trebuie să transmitem Uniunii Europene că această politică este total greşită, şi o economie care nu consumă nimic este o economie moartă. Aşadar, stimaţi colegi, vă propun să respingem acest proiect de hotărâre cu privire la recomandarea Comisiei Europene REPowerEU. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Dan Tanasă, Grupul AUR. Al doilea vorbitor. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Este trist - voiam să spun amuzant -, dar este foarte trist că aceleaşi personaje aflate la conducerea elitei politice europene, cea care a stat la masă cu Putin şi care a beneficiat timp de ani de zile, liderii ăştia europeni care au beneficiat timp de ani de zile de gazul ieftin rusesc şi n-au avut nicio problemă să stea la masă şi să beneficieze de pe urma... şi practic să-l finanţeze gros de tot, cu miliarde şi miliarde de euro în fiecare an, aceeaşi elită europeană care ne-a presat până şi pe noi, ne-a presat să închidem minele, că poluează, şi a găsit la Bucureşti slugile perfecte şi am închis fără probleme şi continuăm să închidem minele. În timp ce Germania şi Polonia produc curent electric pe cărbune, în România se închid minele. În timp ce Germania discută de redeschiderea minelor, la Bucureşti se trec pe repede-nainte tot felul de proiecte legislative pentru, practic, distrugerea fără cale de întoarcere a sectorului minier. Acum ne spun că trebuie să economisim şi, evident, ne compară pe noi cu vestul Europei. Da? Noi trebuie să ne aliniem cu vestul Europei în toate chestiunile, mai puţin la nivelul de trai. Acolo avem carenţe foarte mari şi la nivelul salariilor. Trebuie, în schimb, să ne aliniem la orice: la ideologia LGBT, la închiderea minelor, la economisire, la absolut orice, mai puţin la nivelul de trai - acolo nu trebuie să fim solidari cu europenii. La nivelul salariului minim nu trebuie să fim solidari cu europenii. În mod evident, acest proiect de hotărâre a Camerei Deputaţilor trebuie respins fără doar şi poate. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna Ana Cătăuţă, Grupul PSD. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Ştiţi, nu mă pregătisem să am şi o intervenţie astăzi, însă, ascultând intervenţiile colegilor mei, vreau să clarific nişte lucruri. Ar fi bine, aşa, în general, ca atunci când venim şi criticăm, să citim şi textul - şi mă refer aici la textul opiniei, pentru că noi, astăzi, adoptăm textul opiniei, care spune, printre altele: "Recomandă ca echipamentele necesare energiilor alternative să fie produse într-o cât mai mare măsură în Uniunea Europeană". Ştiţi cât la sută din aceste echipamente sunt produse astăzi în China? 70%. Recomand reconsiderarea obiectivelor europene în ceea ce priveşte energia obţinută din combustibilii fosili, cu accent pe valorificarea resurselor de gaze naturale din statele membre ale Uniunii Europene. Eu înţeleg că au fost decizii pe care şi liderii europeni le-au recunoscut ca fiind greşite, dar acum să venim şi să nu ne gândim, ca un om înţelept, că, după această perioadă extrem de complicată, va urma o perioadă în care cei care fură startul acestor tipuri de energii vor fi ţările care vor câştiga. Eu vă propun să fim dintre cei inteligenţi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole Dacă la titlu există obiecţii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Sprijinirea şi reconstrucţia Ucrainei COM (2022) 233; PHCD 71/2022. Vă rog, doamna Mirela Furtună, din partea Comisiei pentru afaceri europene. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind sprijinirea şi reconstrucţia Ucrainei. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru politică externă, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, dar şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, în principal, Comisia pentru afaceri europene a susţinut comunicarea Comisiei referitoare la sprijinirea şi reconstrucţia Ucrainei, a recomandat instituirea unui program special de asistenţă pentru copiii ucraineni, astfel încât să fie redus, pe cât posibil, impactul psihologic al războiului asupra acestora, a recomandat pregătirea reclădirii infrastructurii şcolare şi de sănătate, astfel încât să răspundă necesităţilor societăţii digitale. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 20 septembrie 2022 şi a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. (Doamna deputat Simina-Geanina-Daniela Tulbure solicită să ia cuvântul.) Numai puţin! Doamna Christine Thellmann, Grupul PNL. Doamna Tulbure, să ştiţi, deputaţii neafiliaţi vorbesc la final, chiar dacă sunteţi prima acolo înscrisă! Vă rog, doamna Thellmann. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Având în vedere ostilităţile care se desfăşoară în Ucraina şi care nu au încetat şi nici nu dau semne că vor înceta, situaţia economică din Ucraina s-a deteriorat. Nevoile de finanţare ale Guvernului ucrainean continuă să fie unele substanţiale, pentru a susţine ţara şi pentru a contribui la menţinerea stabilităţii macro-financiare şi a reduce presiunea asupra capitalului uman şi fizic. Abordarea acestor nevoi va necesita un efort internaţional comun, în cadrul căruia Uniunea Europeană îşi va pregăti şi îşi va îndeplini rolul. Considerăm esenţială identificarea de măsuri cuprinzătoare de sprijin pe termen lung, atât din partea Uniunii Europene, cât şi din partea statelor membre, pentru a pune bazele unei naţiuni ucrainene libere şi prospere, ancorate în valorile europene şi bine integrată în economia europeană şi mondială. PNL susţine adoptarea acestei comunicări. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Grupul USR, Radu-Iulian Molnar. Şi se pregăteşte doamna Tulbure. Puteţi veni mai aproape. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este foarte bine că Uniunea Europeană se pregăteşte încă de pe acum pentru reconstrucţia Ucrainei şi este foarte bine faptul că România va participa la acest proces, dar trebuie şi putem să facem mai multe. Mai ales acum când peste capetele ucrainenilor pică rachete de croazieră, acum, când ucrainenii se luptă ca să-şi recapete teritoriul cucerit de ruşi, România trebuie şi poate să facă mai mult. Şi ştim că poate să facă mai mult, pentru că vedem ţări din jurul nostru că au făcut mai mult. Ţări, unele mai mici şi mai sărace decât noi, care au ajutat Ucraina mult mai mult decât am făcut-o noi. Polonia a trimis peste 200 de tancuri în Ucraina. Slovenia, Lituania, Estonia, toate au trimis armament greu. Chiar Letonia a trimis elicoptere de luptă în Ucraina. România a trimis nişte muniţie. Cam atâta am făcut. Am avea cu ce să-i ajutăm pe ucraineni. Am putea să le trimitem în jur de 200 de vehicule de luptă pentru infanterie. Chiar aliaţii noştri ne-ar ajuta să le înlocuim. Germania are un program acum, prin care înlocuieşte tehnica sovietică veche, care este donată Ucrainei, cu tehnică modernă. Dar să ştiţi, stimaţi colegi, că lipsa noastră de acţiune nu este nevăzută la nivel european. Chiar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut o afirmaţie istorică, din punctul meu de vedere. A spus că Uniunea Europeană ar fi trebuit să asculte de cei care i-au avertizat, când vine vorba de Putin şi de Rusia. Ar fi trebuit să asculte de Polonia şi de ţările baltice, atunci când ne avertizau ce urmează să se întâmple. Polonia şi ţările baltice. România lipseşte din peisaj complet. România este absentă. De ce? Pentru că, sub conducerea unui preşedinte, care este el însuşi absent, sub conducerea unui general care dă dovadă mai mult de laşitate decât de fermitate, România nu este implicată deloc la nivel european. Suntem pe cale să ratăm şansa istorică de a deveni lider regional. Se pare că am cedat... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi! |
||||||
|
|
... am cedat acest loc Poloniei. Şi, colac peste pupăză, avem acum un ministru al apărării care iese public cu mesaje preluate direct de la televiziunile ruseşti. Cum să spui că singura soluţie pentru terminarea acestui conflict... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi! |
||||||
|
|
Închei acum, domnule preşedinte! Mulţumesc mult. |
|||||
|
Încheiaţi! |
||||||
|
|
Cum să spui că statul la negocieri este soluţia pentru acest război?! Acesta este un mesaj făcut în laboratoarele FSB. Îl aşteptăm, luni, pe domnul Vasile Dîncu să ne explice, aici, de ce din gura ministrului apărării naţionale a unui stat NATO... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...ieste propaganda lui Putin. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Doamna Tulbure, vă rog. Cu îngăduinţa domnului Chelaru. |
|||||
|
|
Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure: Mulţumesc, de preşedinte de şedinţă. Reconstrucţia Ucrainei, în urma războiului provocat de invazia nejustificată, neprovocată, criminală a Kremlinului, este o datorie morală pentru exponenţii lumii libere. Statele aflate în prima linie a proiectului euroatlantic, printre care şi România, vecin şi partener solid al Ucrainei în aceste răstimpuri tensionate, trebuie să joace un rol fundamental în acest proces. Deşi războiul continuă, iar contraofensiva eroică a Ucrainei necesită sprijin masiv din partea noastră, a NATO şi a Uniunii Europene, a discuta despre reconstrucţia Ucrainei este un gest de maturitate. Ucrainenii, deşi profund impactaţi de conflictul pe care nici nu l-au generat, şi nici nu l-au căutat, merită să beneficieze de o perspectivă de întoarcere la normalitate. Pentru un parcurs pro-european, dar şi în numele valorilor noastre comune, poporul ucrainean a plătit un preţ ce părea inimaginabil în Europa secolului XXI. Dezvoltarea durabilă şi prosperă a Ucrainei trebuie să devină priorităţi pe agenda europeană şi naţională, iar noi trebuie să susţinem acest proiect de hotărâre tocmai din acest considerent. În acest fel, solidificând agenda bilaterală, vom putea accesa orizonturile unui hub regional al coeziunii şi transformării socio-economice, care va ţine departe tendinţele expansioniste ce atacă ordinea mondială bazată pe norme. Nu în ultimul rând, aş vrea să subliniez eforturile europarlamentarilor REPER, şi nu numai, de a structura mecanismele de asistenţă, de dezvoltare pentru Ucraina şi Republica Moldova, state al căror proces de aderare la UE merită să ocupe o poziţie fruntaşă în contextul politicii externe a României. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Chelaru. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am luat cuvântul pentru că în foarte multe medii formale sau informale se pune problema unei dezbateri a cărui titlu este foarte simplu: "Ucraina după Ucraina". Probabil că foarte mulţi îşi fac calculele, din timp de război, cum să beneficieze ulterior de cadavrul sfâşiat al Ucrainei în viitoarea pace. Am înţeles că sunt pregătiri în tot planul european, în acest sens, şi în "concertul" european trebuie să fie şi România acolo. Foarte bine! Amintesc unuia dintre antevorbitorii mei, care practic de la această tribună mai că cerea mobilizarea generală şi să trecem dincolo frontierele pentru a ne duce cu trupe până la Nipru, că politica unei ţări, după cum spune Napoleon, nu este nimic mai mult sau mai puţin decât geografia acelei ţări. A aduce acuzaţii că nu a făcut mai mult din punct de vedere militar, când obiectivul fundamental este instaurarea păcii, mi se pare neglijent intelectual, dacă nu chiar provocator, din acest punct de vedere. A doua intervenţie sau subintervenţie, domnule preşedinte, şi vă rog să fiţi atent, pentru că am văzut, aşa, un fel de voluptate a prelua copy-paste din opinii şi transferate ca şi cum noi i-am da indicaţii Uniunii Europene. La pct. 4 - este foarte pernicios ceea ce s-a strecurat acolo - spune aşa: că "recomandă - respectiv Camera Deputaţilor - recomandă identificarea de măsuri cuprinzătoare de sprijin pe termen lung, atât din partea Uniunii - bineînţeles, suntem deasupra lor -, cât şi din partea statelor membre - şi aici este clou-ul - pentru a pune bazele unei naţiuni ucrainene". Eu trebuie să înţeleg că, la ora actuală, Ucraina nu este o naţiune şi că acum de-abia trebuie să punem bazele unei naţiuni ucrainene. Bineînţeles, cu atributele ce urmează: libere, independente, prospere, suverane. Este foarte uşor de speculat şi cred că din punct de vedere politic este o expresie nefericită pentru care vă propun ca să se reia textul acestui punct 4. Să fie reformulat, eventual, schimbând textul, din "naţiune", "societate" sau orice altceva. Din acest punct de vedere sunt de acord - şi închei - efortul trebuie concentrat şi generat de totalitatea statelor membre, aşa cum o să vedem şi la cealaltă hotărâre, pentru găsirea soluţiilor de impunere a stării de pace. |
|||||
|
|
Timpul a cam expirat, domnule general! |
|||||
|
Atât. Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Coleşa. Cu rugămintea, stimaţi colegi, să încercaţi să vă încadraţi în cele două minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bineînţeles că şi Grupul AUR susţine reconstrucţia Ucrainei după război şi încetarea cât mai grabnică a acestui război. Noi susţinem pacea, iar nu războiul, aşa cum Grupul USR ne îndeamnă. Am auzit că Grupul USR este pentru război şi împotriva păcii! (Vociferări.) Ne întrebăm unde au fost aceşti tovarăşi ai noştri acum 30 de ani sau în toţi aceşti ani, când comunităţile româneşti din jurul graniţelor au fost asuprite? Unde au fost acum 30 de ani, când s-a desfăşurat acel cumplit război româno-rus de la Nistru, aşa-numitul conflict transnistrean, când a fost în fapt un război româno-rus pe Nistru, cauzat de agresiunea Rusiei? Unde a fost Comisia Europeană atunci, ca să ne propună un plan de independenţă energetică faţă de Rusia, încă de atunci?! Ce am avut în schimb? Contracte secrete pentru energie ieftină, iar pentru noi susţinerea unor "ONG-uri-umbrelă" care ne-au oprit investiţiile în hidrocentrale sau autostrăzi. Ca atare, nouă ni s-a spus zeci şi sute de ani: "compromisul pentru pace" - şi l-am acceptat, cu toate că ne-au fost rupte din trupul ţării atâtea teritorii şi asupriţi atâţia fraţi. Concluzionând, Grupul AUR susţine pacea, nu războiul! Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doar o menţiune tehnică: în anii '90 Comisia Europeană nu ne putea propune nimic. Noi am ajuns membri în Uniunea Europeană în 2007. Vă rog, domnule Moşteanu. |
|||||
|
|
Am auzit de-a lungul timpului multe minciuni de la tribuna asta, dar credeam să aud aşa ceva astăzi. Tocmai deputatul AUR a spus un mare neadevăr, o mare minciună. A spus că USR nu ar susţine pacea în Ucraina şi nu i-ar susţine pe ucraineni. Stimaţi colegi de la AUR, Domnilor şi doamnelor de la AUR, De când a izbucnit acest război v-a mâncat pisica limba! Aţi încercat să mergeţi pe burtă, pentru că ştiaţi că vi se taie finanţările de la ruşi, şi acum veniţi cu neruşinare să spuneţi aşa ceva în Parlament! USR a fost primul partid care a strâns ajutoare! Camioanele cu ajutoare strânse de USR au trecut graniţa la câteva zile imediat după izbucnirea războiului. Colegii noştri primari s-au solidarizat şi au ajutat refugiaţi. Am susţinut de fiecare dată, în fiecare poziţie publică, am susţinut solidaritatea României şi a Europei cu Ucraina. Să spuneţi tocmai voi, de la AUR, acest lucru, este o nesimţire fără margini! (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Vă rog, domnule Simion. Am rugămintea la colegii care, din spate, mai ridică decibelii, să-i reducă simţitor! Vă rog. |
|||||
|
|
Sunt scârbit de ce a spus domnul Moşteanu. Nici n-o să-i răspund. Faptul că de minute bune se discută despre Ucraina, despre statul agresor Rusia, şi nu discutăm, aici, în Parlament, despre români, despre România, arată prioritatea acestei instituţii. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Stimate coleg, discutăm de minute bune pentru că la fiecare COM, inclusiv despre Ucraina, vorbesc câte doi colegi de la AUR, aşa că la prelungirea dezbaterilor şi dumneavoastră sunteţi parte. Domnul Coarnă, deputat neafiliat. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am văzut gestul dumneavoastră. O să fiu extrem de scurt. Despre reconstrucţia României, când începem să vorbim? Despre reconstrucţia României, când începem să transpunem în practică acele principii pe care le promovăm aici de 30 de ani? Pentru că în ultimii 30 de ani România a mers din rău în mai rău, suntem în prăpastie, deci am depăşit şi marginea prăpastiei. Noi încercăm să reconstruim în alte părţi şi să ne prăbuşim la modul propriu economia şi societatea în ansamblu. Haideţi, domnilor colegi, înainte să reconstruim în alte părţi, să încercăm şi să începem să reconstruim la noi acasă. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre, în sfârşit, rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comună către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind analiza deficitelor de investiţii în domeniul apărării şi calea de urmat JOIN(2022)24; PHCD 73/2022. Din partea Comisiei pentru afaceri europene, doamna Diana Tuşa. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Raport privind Comunicarea Comună către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind analiza deficitelor de investiţii în domeniul apărării şi calea de urmat JOIN(2022)24. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, precum şi cel transmis de Comisia pentru politică externă, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, punctul de vedere transmis de Ministerul Finanţelor Publice, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, precum şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal, a susţinut comunicarea comună privind analiza deficitelor de investiţii în domeniul apărării şi calea de urmat, a subliniat necesitatea consolidării industriei de apărare a statelor membre de la graniţa de est a Uniunii Europene, a recomandat asigurarea unei distribuţii a capacităţilor industriei europene de apărare corespunzătoare situaţiei economice şi militare din statele membre. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 4 octombrie anul acesta şi a fost adoptată cu o majoritate de voturi. Prin urmare, supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Dan Tanasă, Grupul AUR, obiecţii. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Îi solicit public de la acest microfon domnului Moşteanu să facă dovada faptului că AUR este finanţat într-un fel, direct sau indirect, de către Rusia sau de către Putin. În caz contrar, domnul Moşteanu şi cei care susţin această chestiune sunt nişte mincinoşi abjecţi! Vă solicit, domnule Moşteanu, să faceţi orice fel de probă că AUR ar fi susţinut financiar, direct sau indirect, de către Rusia sau care este acea legătură directă sau indirectă dintre... Altfel, sunteţi un mincinos abject sau un politician care continuă să vânture nişte mizerii! Am susţinut în permanenţă că, dacă ar exista orice fel de legătură, există - slavă Domnului! - în statul român, există atâtea servicii secrete şi atâtea instituţii de justiţie care ne-ar fi târât până acum în justiţie, în repetate rânduri, sau s-ar fi produs în mass-media proba indubitabilă a legăturii dintre AUR şi Rusia. Continuaţi să vânturaţi în spaţiul public o minciună. De ce? Pentru că ăsta este nivelul dumneavoastră! Deci, vă rog să faceţi proba acuzaţiilor pe care le aduceţi la adresa... ca să vadă toată lumea, că suntem şi noi curioşi! Ca să vedem - sunteţi un mincinos sau sunteţi un politician responsabil? (Aplauze.) |
|
|||
|
|
|
Da. A fost o intervenţie pe procedură, şi acum bănuiesc că, la ceea ce s-a citit mai devreme, domnul Chelaru doreşte să intervină. Vă rog. La dezbateri. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am citit-o de trei ori, pentru a mă bucura, într-un fel, că Uniunea Europeană a ieşit din somnul cel de moarte, dintr-o letargie. Dintr-o letargie convenientă. Pe de o parte, asupra intereselor economice anterioare, pe care nu le mai facem în discuţie, şi, actualmente, identificând faptul că este pe cont propriu. Este foarte interesantă această opinie, întrucât apar patru elemente foarte distincte de opţiune politică majoră a Uniunii Europene. În primul rând, îşi pune problema realizării interoperabilităţii între statele membre. Şi aceasta sugerează că Uniunea Europeană are propria personalitate în apărare şi în dispozitivul de apărare, distinct de cel al NATO. Aici este cu dus şi întors. Va trebui să fim foarte atenţi, să nu producem această splitizare a efortului comun. Mi-au reţinut atenţia punctele 4 şi 8 şi cred eu că trebuie să fim... - şi de aici încolo recomandarea către administrativul activ, către cei care au răspunderea instituţională - se pune problema unor oportunităţi economice locale şi strategii din statele membre cu o distribuţie a facilităţilor industriilor de apărare. Deci, în spate gândesc că se va hotărî o distribuţie a efortului industriilor de apărare şi n-aş vrea, domnule preşedinte de şedinţă, peste vreo câţiva ani să vorbim de la acelaşi pupitru că România a primit doar dreptul să fabrice nasturi pentru uniforme. Şi la punctul 8 e foarte important, de asemenea, şi cred eu că e bine să o preia. Efortul Uniunii Europene de a distribui şi de a concentra industriile de apărare către ţările de la graniţa de est a Uniunii Europene, atât cele terestre, cât şi cele maritime. În consecinţă, Guvernul şi instituţiile de resort, mai ales cele care o bâjbâie de nu ştiu câtă vreme în reconsolidarea industriei de apărare, trebuie să facă foarte clar şi ferm... |
|||||
|
|
Domnule general... |
|||||
|
|
...adus la cunoştinţă punctul de vedere al României şi al românilor. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Am o mare rugăminte. În condiţiile acestea de mare criză de energie electrică, nu-i mai lăsaţi pe unii să fure curent! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Credeam că astăzi e luni şi sunt nişte ceasuri rele. E marţi şi sunt alte ceasuri rele! Domnule Popescu, vă rog. Cu rugămintea să nu generaţi şi alte drepturi la replică, pentru că astăzi sunt blând şi cuminte. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Între viziunea Uniunii Europene de acum doi ani de zile, pe apărare, şi cea de astăzi s-a produs o schimbare de 180 de grade şi cred că trebuie să spunem câteva lucruri despre acest subiect. 1. Partenerul strategic al României, Statele Unite ale Americii, este, aş spune, actorul principal care a provocat cele două treziri majore, în ultimii doi ani, şi anume trezirea pe ceea ce înseamnă ameninţarea din partea Chinei, sub fosta administraţie Trump, şi trezirea pe ceea ce înseamnă ameninţarea din partea Rusiei, sub preşedintele Joe Biden. Să ne aducem aminte că acum câţiva ani, câţiva lideri mari ai Europei spuneau că nu avem nevoie de NATO. Sunt declaraţii publice, au circulat pe toate posturile de televiziune. Şi, totuşi, să spunem mândri că acum câţiva ani, când acei lideri europeni spuneau aceste lucruri, România, prin vocea preşedintelui, prin vocea premierilor, a fost constantă în discursul de creştere a bugetelor pe apărare la 2%, apoi la 2,5%. Este un motiv de mândrie, astăzi, să spunem, ca stat NATO, acest lucru. Da. Punctul 4 şi punctul 8, şi anume punctele care tratează industria de apărare din România sunt astăzi cruciale, pentru că există o fereastră de timing, de 9-12 luni, probabil, în care, în opinia mea, România nu joacă suficient la nivel european, aşa cum o face Polonia sau restul ţărilor. Trebuie să fim conştienţi de aceste lucruri şi trebuie să rezolvăm, în primul rând, bipolaritatea dintre Ministerul Economiei şi Ministerul Apărării şi să punem pe picioare industria de apărare a României într-un mod concret şi cât mai rapid. Cu privire la cine promovează acest narativ rusesc, nu cred că mai trebuie să facem vreun comentariu. Tot ceea ce se întâmplă în social media, inclusiv în acest Parlament,... |
|||||
|
Vă rog şi pe dumneavoastră să încheiaţi! |
||||||
|
|
...ştim foarte bine. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Reiterez importanţa reconstrucţiei industriei de apărare într-un mod transpartinic, în interesul României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; ... |
|
|||
|
Domnul Antonio Andruşceac (din sală): Modificaţi pe ecran! |
||||||
|
|
Eu citesc, domnule Andruşceac! ...PHCD 72/2022. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Dacă sunt obiecţii de ordin general? Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
7. Propunerea legislativă privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996; Pl-x 462/2022. Domnule Roman, doriţi să luaţi cuvântul în calitate de iniţiator? Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, În momentul în care iniţiam, în legislatura trecută, Legea satului românesc foarte mulţi au spus: "Ei, s-a mai votat o sărbătoare în România". Şi vă spuneam atunci, pentru colegii din vechea legislatură care îşi mai amintesc, că, de fapt, de aici plecăm la ceea ce ne dorim - adevărata modernizare a satului românesc. Iar adevărata modernizare a satului românesc înseamnă apă, înseamnă canal, înseamnă poduri, înseamnă podeţe şi din acest motiv am susţinut Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Un sat românesc fără cadastru nu poate să vorbească nici despre proprietate, nu poate să vorbească nici despre dezvoltare, nu poate să vorbească despre absorbţie de fonduri europene. Astăzi, cu sprijinul dumneavoastră, sper că vom adopta acest proiect de lege şi practic vom îndeplini un jalon din Programul de guvernare care prevede, clar şi explicit, creşterea gradului de cadastrare a satului românesc. Aşa cum ştiţi, anul viitor, în 2023, vom avea mai puţini bani pe fonduri europene pe partea de cadastrare şi am considerat necesar să găsim resursele necesare suplimentare pentru a creşte gradul de cadastrare. Urmare a discuţiilor cu cei de la ANCPI, am găsit aceste resurse - e adevărat, nu cât ne-am fi dorit -, dar şi 120 de noi UAT-uri, care vor fi cadastrate din bugetul propriu al ANCPI, înseamnă un pas înainte spre modernizarea satului românesc. Iar PNL nu a făcut din modernizarea satului românesc doar o lozincă, aşa cum spun şi fac mulţi alţii, PNL a făcut din modernizarea satului românesc fapte, fapte şi din nou fapte. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru administraţie sau Comisia juridică, raportul. Domnul Floroiu sau doamna Vicol. Domnul Floroiu a câştigat. Vă rog. |
|||||
|
|
Raport comun asupra Propunerii legislative privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a dezbătut şi a respins propunerea legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Potrivit prevederilor art. 62 şi 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii celor două comisii sesizate în fond au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate, în data de 4 octombrie 2022. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Bineînţeles, cu amendamentele admise prevăzute în Anexa nr. 1 şi amendamentele respinse prevăzute în Anexa nr. 2 la prezentul raport comun. În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Manea, din partea deputaţilor... din partea Grupului minorităţilor, vă rog. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Această propunere legislativă este una foarte bună, una obiectivă, şi din perspectiva faptului că, începând cu anul următor, ANCPI va asigura din fondurile bugetare proprii executarea lucrărilor de cadastrare pentru un număr considerabil de UAT-uri, îndeosebi pentru cele din mediul rural. În calitate de reprezentant în Parlamentul României din partea minorităţii rome, această propunere legislativă este cu atât mai importantă pentru un număr considerabil de etnici care aparţin minorităţii rome, care trăiesc în condiţii greu sau inimaginabil de descris şi care nu au încă o situaţie foarte clară în ceea ce priveşte construcţiile sau aşezările informale în care trăiesc. Mai mult decât atât, Programul Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară este însoţit de o serie de acte normative subsecvente care reglementează foarte clar situaţia celor mai defavorizate persoane din această ţară, şi eu cred că în scurt timp vom intra într-o stare de normalitate. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul deputat Tănase Antonel, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Înţeleg că proiectul este de accelerare a modernizării, de susţinere a comunităţilor locale, ca să poată să absoarbă fonduri europene. Păi, în pas de melc, cu 3 localităţi propuse în fiecare judeţ?! Ar trebui să accelerăm, să propunem câte 50 de localităţi în fiecare judeţ, ca să finalizăm programul acesta. În momentul de faţă, am înţeles că Programul Naţional e pe undeva la 65%. Dacă au rămas aproximativ 1.000 de UAT-uri, împărţit la 42 de unităţi administrative, judeţe, ar trebui să avem câte 50 de localităţi propuse. Noi, deputaţii din Partidul Forţa Dreptei, susţinem accelerarea acestui proiect, şi nu ritmul acesta, ca în următorii 20 de ani să terminăm cu modernizarea. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Coleşa. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bineînţeles că orice grup nu poate să declare decât că susţine un program de cadastrare a întregii suprafeţe a României, însă ne întrebăm, de ce acest proces se desfăşoară într-un anume ritm, doar acum, la 30 de ani, la mai bine de 30 de ani după căderea regimului comunist? De ce? Oare, până acum, unităţile administrativ-teritoriale, deţinute... a căror putere a fost deţinută de PSD, PNL şi UDMR, în principal, au împroprietărit corect pe cei în drept? Noi primim o mulţime de sesizări ale unor oameni cu titluri de proprietate în mână, rămaşi pe dinafară. Ce se întâmplă cu aceşti oameni? De ce 30 de ani au fost ignoraţi, iar acum se cadastrează suprafeţele după cum au hotărât mai-marii acestor timpuri? Rămâne o întrebare la care trebuie să răspundă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Moşteanu, vă rog. |
|||||
|
|
Ştiţi câte localităţi sunt în România? 3.181. Ştiţi în câte s-a finalizat cadastrul? În 153, după atâta amar de ani. E, şi astăzi avem la vot acest proiect, care este praf în ochi, în realitate - încă 120 de localităţi, stabilite cum? Printr-un amendament au zis că domnul preşedinte de consiliu judeţean va decide câte 3 pe fiecare judeţ, câte 3 localităţi. Ghiciţi unde se va face cadastrul, dacă se vor da aceşti bani? La cine va veni cu să trăiţi, sărut mâna, la preşedintele de consiliu judeţean. Nu va rezolva acest proiect nici pe departe problema cadastrului. Rezolvarea vine dintr-o finanţare solidă de la bugetul de stat, din reforma Agenţiei Naţionale de Cadastru, pentru a putea absorbi fondurile europene şi pentru a putea accelera acest program. O voce de la USR: Bravo! (Aplauze.) |
|||||
|
|
USR se va abţine de la vot. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnul deputat Szabó Ödön, UDMR, vă rog. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trebuie să spunem foarte clar că, da, mai trebuie să lucrăm foarte mult pe această chestiune. Avem, într-adevăr, foarte puţine UAT-uri terminate. Asta nu înseamnă că în România doar în aceste UAT-uri în care s-a realizat cadastrarea întregii suprafeţe există cadastrare; şi în celelalte UAT-uri au existat, ori pe banii administraţiilor locale, ori pe programele naţionale, anumite parcele care au fost cadastrate, ori cu aportul proprietarilor există suprafeţe cadastrate. Deci nu putem să spunem că astăzi doar în 145 de unităţi administrativ-teritoriale există cadastrare. Acesta nu este un lucru care este corect. Dar este foarte adevărat că acest ritm poate fi crescut. Avem o problemă - şi trebuie să recunoaştem foarte sincer - şi de resursă umană. Nu există destui oameni care să poată să vină la licitaţiile pe care le realizează autoritatea naţională sau cea locală, în momentul în care doreşti să realizezi o cadastrare. Nu există firme care vin şi licitează pentru a realiza cadastrarea. Ştiţi, e bancul acela, când la un om care... mergi lângă un lac şi îi spui, domnule, ştii să înoţi din partea stângă în partea dreaptă? Zice, nu. Dar dacă te plătesc? Chiar dacă dai bani, dacă nu sunt oameni, nu poţi să creşti acest ritm. Deci trebuie o colaborare mai bună în acest sens. Amendamentele care au fost depuse - şi doresc să le mulţumesc celor de la comisii, Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică -, care au fost adoptate în comisii ajută ca o serie de probleme care au apărut pe parcurs, în ultimii 30 de ani... să ajute punerea de fapt în proprietate a celor care folosesc terenurile, care au acte juridice administrative în acest sens. Şi cred că în acest context o colaborare bună a administraţiei publice locale cu autorităţile competente va face ca să avansăm cât mai repede. Dar să ştiţi, în acest caz, nu doar banii sunt cei care lipsesc, lipseşte şi resursa umană. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Florin Roman, PNL. Vă rog. |
|||||
|
|
Doar câteva precizări, domnule preşedinte de şedinţă, pentru ca şi cei care n-au citit, dar care îşi dau cu părerea, să înţeleagă despre ce e vorba în acest proiect de lege. Pentru un coleg care spunea că trebuie 50. Sigur. Aţi fost, parcă, ministru, nu? Aţi depus ceva în acest sens? Că nu îmi amintesc. Aţi avut toate instrumentele legale să faceţi aşa ceva. Ce aţi făcut? Nimic. (Vociferări.) În cazul altora, ce să zic, mă aşteptam la mai multă cunoaştere a textului de lege. (Vociferări.) Sigur că 120 e... poate mult, e poate puţin, dar, spre deosebire de dumneavoastră, am depus un proiect de lege şi vă rugăm să-l susţineţi, pentru că aici nu e vorba de politică. Iar dacă vă veţi abţine, veţi da de fapt un vot împotriva cadastrării satului românesc. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Andruşceac. |
|||||
|
|
Chiar dacă se mai putea lucra şi mai puteau fi aduse îmbunătăţiri la acest proiect, AUR îl va vota, pentru că este nevoie. Şi era nevoie de mult, de multă vreme, să avem o lege care să încerce să aducă mai repede, ştiu şi eu, în primăriile şi în comunele de acolo, Cadastrul pe masa oamenilor, ca să ştim exact în ce formă se pot dezvolta aceste comune şi aceste localităţi. Ce vreau să vă sugerez însă tuturor, pe viitor, este să învăţaţi cuvântul "externalizare". În momentul în care vorbim de incapacitatea şi imposibilitatea de a angaja oameni pe această zonă de cadastru, intabulare şi aşa mai departe, să facem şi noi o balanţă între ceea ce înseamnă efortul de a angaja oameni pe această zonă şi posibilitatea de a externaliza anumite servicii şi de a aduce şi bani către bugetul de stat prin această externalizare. O faceţi cu succes în zona urbanismului, când e vorba să modificaţi PUZ-uri, zonale, dar uitaţi că se poate face acelaşi lucru şi în alte zone. Deci putem externaliza. Haideţi să găsim soluţii de externalizare, pentru că de aceea funcţionează şi avem autonomie publică locală, ca să putem face un pas mai rapid, nu de la 3 localităţi, ci să putem externaliza, să facem 10 localităţi, 20 de localităţi, prin externalizare, nu căutând totdeauna să mărim organigramele primăriilor, angajând oameni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Szabó Ödön. Vă rog. |
|||||
|
|
Îmi cer scuze, dar trebuie să precizez, poate nu am fost bine înţeles. Nu există firme, sunt licitaţii care se realizează de către administraţiile teritoriale, pentru că primesc bani din fondul naţional realizat de ANCPI şi nu există persoane în zona privată, care să vină şi să cadastreze. Nu aceea este problema, în bugetul de stat, şi acolo există lipsă de procesare a documentaţiilor depuse la oficiile judeţene, dar, din păcate, nu există firme, nu există persoane, nu există cadastratori, care să vină şi să realizeze această activitate. Aceasta este o problemă. Trebuie să spunem foarte corect. Vă mulţumesc. (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală): Demisia, Tánczos Barna! |
||||||
|
|
Avea foarte mare legătură... cu cadastrul. Domnul Rodeanu, Grupul USR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Domnule Roman, am depus, ne-am interesat şi nu am aşteptat să apară o asemenea oportunitate, ca consiliul judeţean să premieze un primar sau o primărie, cu... două, trei primării pe fiecare judeţ, ca să apucăm să facem cadastrul. Şi soluţia a fost una un pic disperată, pentru că la ce am găsit acolo nu se poate arăta decât greaua moştenire, care, în ultimii 30 de ani, s-a acutizat pe parcurs. Pe parcurs şi în ultima vreme, pentru că oamenii voiau să-şi dezvolte acolo diferite iniţiative antreprenoriale, voiau să se stabilească în localităţile rurale şi nu aveau acest instrument; primăriile şi administraţiile publice au lăsat cadastrul pe ultima... în ultimul rând al preocupărilor administraţiei locale. Şi, da, nu am aşteptat această "oportunitate" - cu ghilimelele de rigoare - să fim premiaţi de consiliul judeţean; am aplicat, şi în momentul de faţă este finanţat prin rădăcină - fonduri europene un astfel de mecanism. Deci, contează foarte mult ce primar ai acolo, pentru că oportunităţi se găsesc. Şi contează foarte mult şi ce-şi doreşte acel primar pentru oameni. Şi, cu tot dragul, vă invit la Galaţi, să vă arăt un model de administraţie publică, acolo, într-o comună, cu un primar tânăr, un antreprenor care îşi doreşte foarte mult binele cetăţenilor şi face aceste demersuri fără să aştepte un astfel de proiect de lege. Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) (Domnul deputat Dan Tanasă solicită să ia cuvântul.) |
|||||
|
|
Drept la replică? |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Da. |
||||||
|
|
Domnul Tanasă, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule Szabó Ödön, atunci când vorbiţi despre faptul că nu există oameni, nu există personal, ar trebui să vă uitaţi în oglindă. Şi să-i chemaţi şi pe colegii de la PSD, şi de la PNL. Vă reamintesc că peste 4 milioane de români au plecat din România în ultimii 32 de ani. Au plecat pentru că au fost efectiv scârbiţi de modul în care dumneavoastră, PSD şi PNL aţi făcut politică în România. Deci, atunci când prezentaţi aici un proiect din acesta, care, evident, e o firimitură şi încercaţi aici să prezentaţi ca o mare realizare a guvernării din care faceţi parte, să ştiţi că, în realitate, eu în locul dumneavoastră aş fi tăcut din gură, m-aş fi... aş fi dat-o pe repede înainte. Şi asta am vrut să vă spun, că sunteţi direct vinovaţi pentru... Da, nu există specialişti? Nu există, că i-aţi fugărit pe toţi în afara României. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Roman. |
|||||
|
|
Ceea ce n-au înţeles unii colegi este că astăzi votăm un proiect de lege care înseamnă o sumă suplimentară faţă de fondurile europene şi faţă de fondurile alocate din bugetele locale. Este pentru prima dată când găsim înţelegere la cei de la ANCPI, ca şi ei să-şi folosească fondurile proprii pentru creşterea gradului de cadastrare. Dacă acest lucru nu este bun, e dreptul dumneavoastră să votaţi în consecinţă. Însă vă contraziceţi în ceea ce spuneţi. Vorbiţi, o dată, că vreţi creşterea gradului de cadastrare, dar nu vreţi o sursă suplimentară în plus. Doi. Spuneţi că vreţi descentralizare, dar nu sunteţi de acord ca decizia să fie dusă la nivel judeţean. Hotărâţi-vă ce vreţi, şi, atunci, cu siguranţă, vom putea discuta. Mulţumesc. O voce din sală: Trădătorule! |
|||||
|
|
Dacă nu mai doreşte nimeni să ia cuvântul la dezbateri generale şi nu mai ia nimeni cuvântul, trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la art. 1 la art. 11 există obiecţii sau comentarii? Nu. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut - Proiectul privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală - dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 1 iunie 2022 şi la Bucureşti la 9 iunie 2022; PL-x 477/2022. Suntem în procedură de urgenţă. Reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Demeter András István (secretar de stat, Ministerul Culturii): Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aşa cum aţi precizat, pe baza aprobării Guvernului şi a Preşedintelui României, a fost semnat în iunie, anul acesta, Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei destinat Proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală. Cheltuielile aferente proiectului, respectiv cheltuielile reprezentând echivalentul în lei a valorii împrumutului şi a contribuţiei părţii române la finanţarea proiectului, inclusiv taxele şi impozitele aferente, vor fi cuprinse cumulat în bugetul Ministerului Culturii, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat. Intrarea în vigoare a contractului de finanţare este condiţionată de aprobarea acestuia prin act normativ cu putere de lege, conform legislaţiei privind datoria publică. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă invit să remarcaţi că valoarea excepţională a proiectului este dată de interesul şi dorinţa din ce în ce mai accentuată a societăţii pentru revitalizarea spaţiilor culturale urbane, precum şi de rolul marcant al instituţiilor culturale beneficiare şi de clădirile istorice admirabile prin arhitectură şi menire identitară. Exprimându-mi convingerea că veţi sprijini iniţiativa Ministerului Culturii şi că veţi încuraja prin votul dumneavoastră de astăzi investiţiile pentru valorificarea potenţialului sectorului cultural, o resursă insuficient exploatată pentru creşterea economică, ocuparea forţei de muncă şi coeziunea socială, vă mulţumesc anticipat pentru susţinere. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, vă rog, prezentarea raportului. |
|||||
|
|
În conformitate cu prevederile art. 95 şi 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, prin adresa PL-x 477 din 13 septembrie 2022, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut - Proiectul privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală - dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 1 iunie 2022 şi la Bucureşti la 9 iunie 2022. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare realizarea unor obiective de investiţii structurate conform Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 216 milioane de euro, destinat proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală. Proiectul vizează reabilitarea unor monumente istorice, cum ar fi: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Teatrul Naţional şi Opera Română din Cluj-Napoca, Vila "Florica" de la Ştefăneşti, judeţul Argeş, Aşezămintele "Brătianu" din Bucureşti, Conacul "Vârnav Liteanu" de la Liteni, judeţul Suceava, Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 din Timişoara, precum şi construirea unor clădiri culturale, care vizează reabilitarea clădirii Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova şi construcţia unei noi săli de concerte în Iaşi. Proiectul va fi implementat de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, existentă în cadrul acestuia, iar Ministerul Finanţelor va încheia cu Ministerul Culturii un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în implementarea proiectului şi în aplicarea acordului-cadru de împrumut. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu unanimitatea voturilor exprimate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut - Proiectul privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală - dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris, la 1 iunie 2022, şi la Bucureşti, la 9 iunie 2022, în forma prezentată de Guvern. Întrucât la momentul depunerii proiectului de lege spre dezbatere şi adoptare în Camera Deputaţilor, dintr-o eroare materială, în traducerea în limba română a Acordului-cadru de împrumut au fost observate nişte neconcordanţe de numerotare ale unor puncte şi subpuncte, la paginile 9, 10, 33 şi 34, în raport cu Acordul-cadru de împrumut în limba engleză, acestea au fost înlocuite ulterior, în original. Varianta corectată a paginilor sus-menţionate se regăseşte anexată la prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nu există intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Nefiind nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga, la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992; PL-x 484/2022. Suntem în procedură de urgenţă. Guvernul României, în calitate de iniţiator, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Paşca (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin proiectul de act normativ pe care îl aveţi spre votare se aduc clarificări în privinţa autorităţilor implicate în procedura de înapoiere, respectiv a exercitării dreptului de vizitare. Cu caracter de noutate sunt dispoziţiile privind audierea minorului, precum şi posibilitatea instanţei de a lua prin încheiere măsuri pentru asigurarea contactului între copil şi persoana care solicită înapoierea copilului, ţinând seama de interesul superior al copilului. Totodată, prin proiectul de lege se urmăreşte înlăturarea unor dispoziţii rămase din forma iniţială a legii şi care, din practică, s-au dovedit inaplicabile în raport cu atribuţiile Ministerului Justiţiei, în calitate de autoritate centrală desemnată după modificarea din anul 2014. Şi, în fine, pentru o mai bună corelare a prezentei legi cu Codul de procedură civilă, anumite dispoziţii au fost abrogate. Vă solicităm un vot de adoptare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, raportul. Doamna Vicol. Domnule Ödön, vă rog să-i permiteţi doamnei Vicol să prezinte raportul la PL-x 484/2022. (Vociferări.) Haideţi că vi-l dau eu. |
|||||
|
Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă (din sală): Mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||||
|
|
Şi altă dată. |
|||||
|
|
Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga, la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare, cu unanimitate de voturi, un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 369/2004, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă se încadrează în categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nu sunt înscrieri la cuvânt, nu avem nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 382/2022. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Andronache. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este un proiect care are ca origine practica judecătorească. Este un proiect mai mult tehnic şi derivă din două recursuri în interesul legii discutate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au recomandat faptul ca în lege să fie prevăzut tribunalul ca primă instanţă sesizată în cazurile de malpraxis. S-a constatat, ca urmare a numeroaselor procese existente, că la nivelul unei instanţe superioare s-ar putea discuta mult mai în amănunt probele şi, totodată, s-ar putea discuta sub toate aspectele aceste cazuri mai puţin fericite. Mulţumesc colegilor din opoziţie pentru că au remarcat că în urma formei adoptate de Senat, practic, era exclusă posibilitatea cetăţenilor de a acţiona la instanţa comună pe dreptul comun în materia aceasta; am reglementat şi am reparat şi această situaţie. Cred că forma ieşită din Comisia juridică şi din Comisia pentru sănătate este forma optimă. De altfel, avem şi avizul favorabil al CSM. De aceea, Grupul PNL va susţine acest proiect de lege. Totodată, vă adresăm rugămintea de a vota această propunere legislativă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru sănătate, domnul Tătaru, vă rog, raportul. |
|||||
|
|
Mulţumesc. În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, prin adresa PL-x 382/2022 din 20 iunie 2022, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 15 iunie 2022. La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului; avizul favorabil, cu observaţii, al Consiliului Superior al Magistraturii. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu amendamente admise, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la art. 1 la art. 4 aveţi obiecţii? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
15. Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 307/2013 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la construirea şi exploatarea unui Centru de cercetare în domeniul antiprotonilor şi al ionilor în Europa, semnată la Wiesbaden la 4 octombrie 2010; PL-x 447/2022. Iniţiator, Guvernul României. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Marius Viorel Poşa (subsecretar de stat, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării): Domnule preşedinte, Marius Poşa, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. România este stat membru fondator al Centrului de Cercetare în Domeniul Antiprotonilor şi al Ionilor în Europa - denumit în continuare FAIR -, o mare infrastructură de cercetare aflată în construcţie la Darmstadt, în Germania. Centrul FAIR se numără printre cele mai mari proiecte cu acceleratoare din lume pentru ştiinţe fundamentale şi aplicate, ce va deschide oportunităţi de cercetare fără precedent în domeniul fizicii hadronice, nucleare, atomice şi plasmei. La realizarea acestui proiect ambiţios, început în 2010, odată cu semnarea Convenţiei FAIR, contribuie statele semnatare ale Convenţiei FAIR, şi anume: Finlanda, Franţa, Republica Federală Germania, India, Polonia, România, Slovenia şi Suedia, precum şi Marea Britanie, în calitate de partener asociat. Modificările propuse de noi sunt: asigurarea contribuţiei României la construirea Centrului FAIR, cu o valoare de 8,16 milioane de euro - preţ calculat la nivelul preţurilor din 2005; contribuţia suplimentară a României, echivalentă cu 13,18 milioane de euro la nivelul actual al preţului, este repartizată uniform în perioada 2022-2027, prin plata a 6 tranşe anuale egale, în sumă de 2,197 de milioane de euro; plata contribuţiei în numerar şi în natură se va efectua din bugetul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în limita fondurilor anuale aprobate cu încadrare în estimările bugetare pentru anii 2022-2024 şi anii ulteriori. La punctul 2, ca modificare, prelungirea perioadei pentru plata acestei contribuţii până în anul 2027. Iar la punctul 3 se precizează o nouă denumire a autorităţii statului desemnate să reprezinte România în aplicarea Convenţiei FAIR, respectiv Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, rezultată ca urmare a stabilirii unor noi măsuri la nivelul Administraţiei Publice Centrale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Zisopol, raportul Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 307/2013 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la construirea şi exploatarea unui Centru de cercetare în domeniul antiprotonilor şi al ionilor în Europa, semnată la Wiesbaden la 4 octombrie 2010. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 307/2013 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la construirea şi exploatarea unui Centru de cercetare în domeniul antiprotonilor şi al ionilor în Europa, semnată la Wiesbaden la 4 octombrie 2010. Modificarea avută în vedere se referă la asigurarea contribuţiei României la construirea Centrului de Cercetare în Domeniul Antiprotonilor şi al Ionilor în Europa, cu valoarea de 8,16 milioane de euro, şi prelungirea perioadei pentru plata acestei contribuţii până în 2027. Contribuţia suplimentară a României la construcţia centrului, în valoare de 8,16 milioane de euro, la nivelul preţurilor din 2005, echivalentă cu 13,18 milioane de euro, la nivelul actual al preţurilor, este repartizată uniform în perioada 2022-2027, prin plata a 6 tranşe anuale egale, în valoare de 2,197 milioane de euro. De asemenea, proiectul de lege precizează noua denumire a autorităţii statului desemnate să reprezinte România în aplicarea Convenţiei - este vorba de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării -, rezultată ca urmare a stabilirii unor noi măsuri la nivelul administraţiei publice centrale. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Grupul PNL, doamna Ciofu Cătălina. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Epoca pe care o traversăm, inaugurată în perioada iluminismului, şi care atât de pregnant continuă şi astăzi, este cea a cunoaşterii. Metoda ştiinţifică de cunoaştere este bazată pe observare, pe contestarea adevărului acceptat şi pe revizuirea constantă a paradigmei acceptate; este ceea ce a diferenţiat civilizaţia occidentală de civilizaţia ancorată într-o formă rigidă, imuabilă a cunoaşterii. Astăzi, cunoaşterea ne îmbunătăţeşte viaţa în moduri dincolo de posibilitatea noastră de înţelegere. Complexitatea reţelelor cognitive depăşeşte imaginaţia umană. Însă cunoaşterea este totodată din ce în ce mai costisitoare. Cercetarea modernă necesită resurse pe care niciun stat nu le poate mobiliza de unul singur. De aceea, cu cât mai necesară este racordarea la fluxurile mondiale ale cunoaşterii, cu atât mai mult este imperativă prezenţa în organismele internaţionale care contribuie la diseminarea cunoaşterii. Preţul izolării, pe care l-am plătit deja în perioada comunistă, este astăzi cu atât mai evident cu cât state cum ar fi Coreea de Nord, Iranul sau, acum, chiar Rusia demonstrează din plin înapoierea şi pauperizarea la care conduc izolarea. România nu îşi permite să se mai afle vreodată în asemenea situaţie. La 4 octombrie 2010, prin semnarea Convenţiei cu privire la construirea şi exploatarea unui Centru de cercetare în domeniul antiprotonilor şi al ionilor în Europa, denumit pe scurt FAIR, România a devenit stat membru fondator, având posibilitatea să beneficieze de infrastructura ştiinţifică şi de cercetare unică în lume, care depăşeşte frontiera tehnologică. Centrul de cercetare FAIR este un proiect foarte ambiţios, fiind printre cele mai importante proiecte cu acceleratoare din lume, folosit pentru ştiinţe fundamentale şi aplicate. Proiectul de ratificare a Convenţiei este foarte important pentru ca România să-şi păstreze calitatea de acţionar şi pentru a menţine posibilitatea de fructificare pe viitor a investiţiei deja realizate ca membru fondator. Instalaţiile care se vor pune în funcţiune în cadrul Centrului de cercetare FAIR vizează dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică de vârf, fiind printre cele mai avansate pe plan mondial. Implicarea României în construirea Centrului de cercetare FAIR aduce un avantaj sustenabil dezvoltării de tehnologii şi de investiţii în România în domenii conexe ale firmelor internaţionale şi româneşti, cărora li se va oferi oportunitatea... |
|||||
|
Stimată colegă... |
||||||
|
|
...comercializării rezultatelor unor cercetări desfăşurate în cadrul centrului. Astfel, apar noi oportunităţi de participare şi în livrarea de echipamente către FAIR, dar şi asigurarea mentenanţei acestora. România, prin participarea la consolidarea poziţiei Europei în domeniul ştiinţific şi prin intensificarea şi extinderea cooperării dincolo de frontierele naţionale, este susţinută în acest demers, iar Grupul PNL va vota pentru adoptarea proiectului de lege. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Iertaţi-mi intervenţia care v-a putut deturna puţin! Stimaţi colegi, În stânga şi în dreapta pupitrului există un ecran unde se vede cum curge timpul şi o să vă rog să mai daţi şi o geană pe acel ecran, ca să nu trebuiască să vă întrerup atunci când cele două minute expiră. Vă rog, valabil şi pentru dumneavoastră, domnul Molnar, USR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. FAIR este unul dintre cele mai importante acceleratoare de ştiinţe fundamentale şi aplicate din lume. Acesta va deschide oportunităţi în domeniul fizicii hadronice, nucleare, atomice şi a plasmei, care vor schimba lumea de mâine. Participarea României la astfel de proiecte este foarte importantă pentru dezvoltarea economică de mâine. În cazul FAIR, de exemplu, mediul de afaceri românesc poate să participe la licitaţiile centrului pentru furnizare de bunuri şi servicii, iar asta va contribui la întărirea industriilor din tehnologia de vârf şi a capacităţii noastre de cercetare şi inovare. Trebuie să investim puţin acum, ştiind că rezultatele vor veni peste mulţi ani. Facem asta prin participarea la FAIR, dar şi la alte proiecte internaţionale colaborative, cum sunt cele de la CERN sau de la Agenţia Spaţială Europeană. Guvernul României trebuie să asigure plata contribuţiilor ţării noastre, pentru a nu rămâne pe dinafară, aşa cum era foarte aproape să se întâmple cu accesul la Agenţia Spaţială Europeană, până când USR, în scurtul timp petrecut la guvernare, a reluat plata datoriilor istorice. Totuşi ţinta finală a României trebuie să fie dezvoltarea de proiecte mari de cercetare pe teritoriul ţării. Laserul de la Măgurele este un exemplu, chiar dacă acest proiect a trecut prin etape mai complicate, să spunem aşa. De asemenea, este nevoie de o descentralizare. Nu tot ce se face trebuie să se facă aici, la Bucureşti. Avem cercetare valoroasă şi în afara Capitalei şi trebuie să redirecţionăm investiţii şi spre provincie. Clujul e un exemplu bun, cu Universitatea "Babeş-Bolyai", singura universitate din top 1000 mondial, dar şi INCDTIM, unul dintre cele mai vechi şi performante institute de cercetare din fizică. Spre asemenea instituţii trebuie redirecţionate fondurile pentru cercetare şi dezvoltare. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Grupul AUR, domnul Coleşa. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Şi noi, Grupul AUR, credem că este bine ca România, ca cercetarea românească să facă parte din aceste proiecte, însă în cazul acesta, al Centrului de cercetare în domeniul nuclear, să-i zicem, avem cel puţin a doua, dacă nu a treia decizie de suplimentare a fondurilor şi de mărire a duratei în care el va fi realizat. Ne întrebăm, până când, pe de o parte. Iar, pe de altă parte, susţinem cu toată puterea cercetarea şi implementarea cercetării în domeniul energiei nucleare şi atomice, dar ne întrebăm de ce grupurile socialiste, grupurile verzilor radicali şi alţii au votat contra, în Parlamentul European, contra unei taxonomii în care energia produsă din gaz şi cea nucleară erau socotite cel puţin energii de tranziţie până la aberantul "Fit for 55". Deci până acum, până anul acesta, energia nucleară nici măcar nu era introdusă între energiile finanţabile. A fost introdusă ca o energie de tranziţie. Şi ne întrebăm: de ce doar atât, de ce doar acum? Pentru că, altfel, la ce ne va folosi rezultatul acestor cercetări, dacă voinţa politică este împotriva voinţei... adică evidenţei ştiinţifice? Deci, nu trebuie... repet, nu trebuie să avem frâne ideologice în privinţa tipurilor de energie, iar energia nucleară şi-a dovedit cu prisosinţă eficacitatea şi micimea poluării. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nu mai sunt intervenţii. Proiectul rămâne la votul final. Stimaţi colegi, Ne întoarcem la punctul 9 de pe ordinea de zi, întrucât în urma şedinţei Comisiei pentru administraţie şi Comisiei juridice a fost întocmit raportul. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor; PL-x 535/2021. Din partea iniţiatorilor dacă doreşte cineva să ia cuvântul? (Doamna deputat Diana Stoica şi domnul deputat Dragoş-Cătălin Teniţă solicită să ia cuvântul.) |
|
|||
|
Domnul Dragoş-Cătălin Teniţă (din sală): Doi iniţiatori! |
||||||
|
|
Pe rând, că e doamna Stoica la început. Vă rog, doamna Stoica. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Să ştiţi că proiectul acesta a început iniţial din dorinţa de a proteja copiii şi l-am lucrat împreună cu cei de la "Salvaţi Copiii" şi cu colegul meu, Cătălin Teniţă. Pentru că am văzut cu toţii cum anul trecut un primar care a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 13 ani, vreme de 3 ani, a fost reales într-o funcţie. Şi am văzut şi zilele acestea mare scandal pe la TV. Şi vă spun cu tristeţe în suflet că din această sală, după ce va trece această lege, suntem singurul partid care nu trebuie să dea afară oameni. (Aplauze.) Deci avem deputaţi care au abuzat copii, avem primari care au abuzat copii şi, totuşi, în continuare, dacă nu va trece această lege, ei vor putea să ocupe funcţii publice şi să fie în fruntea comunităţilor şi, mai rău, şi a ţării. Astăzi avem la vot acest proiect de lege prin care ce facem este că interzicem candidatura şi dreptul de a ocupa funcţii publice pentru oamenii care au fost condamnaţi penal în ţara noastră. Fie că vorbim de infracţiuni, abuzuri grave împotriva copiilor, pentru că de la asta am pornit, şi am reuşit astăzi să extindem la infracţiuni penale săvârşite cu intenţie. Violatorii de copii şi corupţii nu au ce căuta în fruntea comunităţilor. Şi chiar vreau să le mulţumesc tuturor colegilor din Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică. Şi sper ca astăzi, la vot, să spunem cu toţii: fără penali în funcţii publice locale... |
|||||
|
Domnul Gheorghe Şoldan (din sală): Aoleu! |
||||||
|
|
...acesta este mesajul pe care trebuie să-l transmitem tuturor oamenilor din fruntea ţării. Şi vreau să le mulţumesc şi doamnelor care prezidează Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică. Mulţumim. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Teniţă, tot în calitate de iniţiator? |
|||||
|
Domnul Dragoş-Cătălin Teniţă (din sală): Da. (Vociferări.) |
||||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Bună ziua, dragi colegi! Pe scurt e cam aşa. Într-adevăr, cum spunea şi colega mea, Diana, am început acest proiect când am văzut ce s-a întâmplat în comuna Şotrile. Din păcate, suntem o ţară în care copiii sunt abuzaţi mai mult decât în multe alte ţări din Europa. Din păcate, cifrele arată că un copil din 5 este în risc de abuz până când ajunge la 18 ani. Adică dacă totuşi riscul ar fi distribuit egal, undeva în jur de 40 din copiii noştri, din... părinţii din această sală, ar fi abuzaţi. Este foarte important să înţelegem un singur lucru - nu avem nevoie de aleşi locali şi aleşi în Parlament care să fi abuzat de copii; nu avem nevoie de oameni care să facă corupţie; avem nevoie de oameni integri, care să creeze o generaţie cât mai bună. Mulţumesc foarte mult colegelor şi colegilor din Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică, care au dat un raport favorabil în unanimitate. Haideţi să fie acesta un prim pas, apoi să căutăm şi alte formule prin care să protejăm copiii noştri şi în alte domenii, în educaţie, în asistenţă socială sau în alte, să spunem, medii în care pot... e nevoie să-i protejăm! Mulţumesc mult. O zi bună! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru administraţie sau Comisia juridică, raportul. Doamna Vicol, vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, precum şi a art. 2 alin. (6) din Legea nr. 208/2015. Demersul legislativ urmăreşte extinderea interdicţiei de a fi ales consilier local, consilier judeţean, primar sau preşedinte al consiliului judeţean ori senator sau deputat şi pentru persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertăţii, integrităţii sexuale, şi de rele tratamente aplicate minorului, dacă nu a intervenit reabilitarea judecătorească. Comisiile sesizate în fond s-au reunit în şedinţă comună şi, în urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 115/2015 şi a Legii 208/2015, cu amendamentele admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. |
|||||
|
|
Mulţumesc. La dezbateri generale, domnul Szabó Ödön. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am susţinut această iniţiativă legislativă în comisii şi o să o susţinem şi în plen. Doar un singur lucru, pentru colega noastră, şi cred că pot să vorbesc în numele mai multor grupuri. Să ştiţi că există în Parlamentul României şi alte grupuri care nu trebuie să dea afară pe nimeni în urma adoptării acestei iniţiative legislative. Nu jigniţi celelalte grupuri parlamentare şi nu încercaţi să vă puneţi deasupra lor, nici măcar moral! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
Domnul Gheorghe Şoldan (din sală): Bravo! |
||||||
|
|
Mulţumesc. Grupul AUR, domnul Coleşa. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bineînţeles că şi Grupul AUR are toleranţă 0 faţă de penali, indiferent dacă ocupă funcţii publice sau nu; are toleranţă 0 faţă de pedofili, în general, indiferent dacă ocupă o funcţie publică sau nu şi a dovedit-o din plin, cu vârf şi îndesat, nu avem în rândurile noastre niciun astfel de caz... |
|||||
|
Domnul Gheorghe Şoldan (din sală): De unde ştii tu? De unde ştii tu? |
||||||
|
|
...dar aş vrea să accentuez următorul lucru. Această iniţiativă legislativă este una într-un fel formală, da, ea nu tratează cauzele pentru care avem o asemenea statistică, un asemenea risc al copiilor de a fi abuzaţi sexual. Noi trebuie să tratăm sistemic problema, să mergem la cauze şi să vedem că una dintre cauze este tocmai sexualizarea agresivă a copiilor. Până la urmă, cei care sunt acum agresori sexuali au fost copii înainte şi au fost crescuţi chiar din şcoală, prin aceste iniţiative de educaţie sexuală sau de normalizare a deviaţiilor, cum ar fi homosexualitatea, să privească aceste lucruri ca pe ceva normal. Trebuie să-i protejăm pe copii cu adevărat, nu doar formal. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Şi... doamna Stoica, şi iniţiator, şi la dezbateri generale? (Vociferări.) |
|||||
|
|
Îmi dau seama, colegul de la AUR nu a înţeles nimic nici din proiectul acesta de lege, nici din ceea ce înseamnă educaţia în general. Pentru că tocmai, suntem ţara cu cele mai multe minore, pentru că nu avem educaţie pentru sănătate, pentru că majoritatea copiilor sunt abuzaţi de oameni din cercul lor de prieteni şi nu au curaj să raporteze. Deci, domnule de la AUR, vă rog frumos să învăţaţi înainte să luaţi cuvântul aici, să vorbiţi. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Chelaru Mircia, Grupul AUR. Domnule Chelaru, aveţi două minute. |
|||||
|
Poftim? |
||||||
|
|
Aveţi două minute. |
|||||
|
30 de secunde. |
||||||
|
|
Perfect. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Intervenţia mea este foarte scurtă, pentru a vă pune în faţă o întrebare. Se acceptă, în cele din urmă, chiar dacă au produs asemenea abominabile acţiuni, din instinct animalic, în cazul în care a intervenit prescripţia sau, dacă vreţi, ca urmare a unei tehnici legislative temporale. Credeţi dumneavoastră că o bestie care a violat un copil, care a întreţinut relaţii sexuale cu un minor îşi va reprima instinctul animalic după intervenţia acestei prescripţii sau reabilitări? Nu! Categoric, nu! Pentru orice altceva putem spune, da, acceptăm pietatea şi iertarea celor care au greşit, dar pentru cei care greşesc şi sfidează legile naturii şi condiţia umană trebuie fără milă. Aşadar, acest punct, de a-i permite în continuare, după 10, 15, 20 de ani, să fie reales, chiar dacă a fost un asemenea... rebut uman, trebuie să punem iarăşi, încă o dată, semnul întrebării, dacă nu cumva ultima frază trebuie eliminată? Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna Berescu Monica-Elena, vă rog, tot Grupul USR. |
|||||
|
|
Realitatea este că, din funcţia publică pe care o avem, ar trebui să facem bine, şi nu rău. Realitatea este că în 2020, la Iaşi, judeţul de unde vin, am avut un primar care a candidat sub culorile PNL după ce făcuse sex cu două minore traficate, în primărie, în sediul primăriei. Realitatea este că aici, în Parlament, ar trebui să sancţionăm toate aceste fapte. Realitatea este, domnule Coleşa, că 85% din dosarele pe care le avem pentru abuzuri sexuale sunt clasate pentru că nu există instrumentele necesare să se meargă mai departe. Şi nu ţine de educaţie sexuală; minorii, în 80% din cazuri, sunt abuzaţi de persoanele din apropierea lor. Haideţi să nu ne mai prefacem că nu există aceste probleme! Haideţi să votăm această lege, pentru că nu putem să avem deputaţi, primari, consilieri, oameni aleşi în funcţii publice, care ar trebui să facă bine, să violeze copii! Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Grosaru, vă rog. (Domnul deputat Ilie-Alin Coleşa solicită să ia cuvântul.) Domnule Coleşa, drept la replică se dă când este folosit numele cu conotaţii negative. Nu a fost cazul. Vă rog, domnule Grosaru. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am fost foarte atent, era vorba mai devreme despre excluderea, nu?, din grupurile parlamentare, a unor persoane. Având în vedere faptul că noi avem regulamente şi avem lucruri care sunt foarte clare, avem legi, avem Constituţie şi, atunci, lucrurile acestea nu pot fi acceptate, aşa, cu uşurinţa unei declaraţii de la acest microfon. Drept urmare, ca membru al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, vă spun că aceste chestiuni - trebuie avută foarte mare grijă. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la art. 1 la art. 6 există obiecţii sau comentarii? Nu. Proiectul rămâne la votul final. Procedură, domnul Andronache, vă rog. |
|||||
|
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Propun, prin acordul tuturor liderilor, suplimentarea ordinii de zi, la punctul 16, cu încă un proiect, care ar fi trebuit să fie pe ordinea de zi, dar din eroarea mea, la Comitetul liderilor, nu figurează pe ordinea de zi, respectiv PL-x 507/2021; este Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice. Este jalon în PNRR şi am rugămintea să îl dezbatem. Bineînţeles, după ce vom dezbate proiectul de la punctul 14. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Consens? În regulă. PL-x 507/2021, nu 2022, cum eronat s-a spus, va figura pe poziţia 16 pe ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Şi ne întoarcem la punctul 14, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Pl-x 480/2017. Doamna Turcan, în calitate de iniţiator? Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Această iniţiativă legislativă a fost depusă în anul 2017, când preşedintele Senatului era Călin Popescu-Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor era Liviu Dragnea. Şi această iniţiativă legislativă viza interdicţia candidaturii în Camera Deputaţilor şi Senat a persoanelor condamnate definitiv pentru fapte săvârşite cu intenţie. În anul 2017, când părea că toată România, la nivel de decizie de stat, este stăpânită de corupţie, am avut, împreună cu colegii din Partidul Naţional Liberal, această iniţiativă de a nu mai putea candida la Parlament persoane corupte, persoane care au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupţie şi alte fapte asimilate faptelor de corupţie; în general, pentru fapte săvârşite cu intenţie. Au trecut ceva ani de atunci. Vă daţi seama câte tertipuri parlamentare s-au folosit pentru ca această iniţiativă să nu devină realitate. Astăzi se află la votul final şi sper să primească votul dumneavoastră, pentru că niciodată nu este prea târziu. Corupţia sărăceşte. Corupţia îi face pe tinerii şi oamenii merituoşi să părăsească această ţară. Corupţia îi face pe oamenii cinstiţi, pe oamenii integri, să fie dezamăgiţi de tot ceea ce înseamnă decizie în România. Textul acesta, din fericire, a fost preluat şi la iniţiativa anterioară, depusă de colegii din USR, şi se aplică şi la nivelul administraţiei publice locale. Deci, per ansamblu, cred că astăzi s-a făcut un pas mare înainte pentru ca în instituţii-cheie să acceadă oameni integri. Le mulţumesc foarte mult colegilor din comisiile de specialitate, care n-au abandonat acest proiect. Şi vă mulţumesc tuturor celor care susţineţi un proiect care va face mai bine României. Nu e soluţia definitivă. Nu este soluţia care să ne scoată de multe ori din situaţii ruşinoase în care ne aflăm ca instituţii, însă reprezintă un pas înainte. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru administraţie sau Comisia juridică, vă rog, raportul. |
|||||
|
|
Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu adresa PL-x 480/2017. În conformitate cu prevederile art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul apreciază că Parlamentul va decide asupra oportunităţii adoptării acestei iniţiative legislative. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 11 octombrie 2022. În urma examinării şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 cu amendamentele admise prevăzute în anexă. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dezbateri generale, domnul Badea, Grupul USR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Este o zi istorică astăzi. După ce în prima sesiune a acestui an am implementat cu succes Proiectul "Fără penali în funcţii publice", în Legea alegerilor prezidenţiale, (Vociferări.) acum facem exact acelaşi lucru cu celelalte două legi electorale, cea a alegerilor parlamentare şi cea a alegerilor locale. Aşadar, în momentul în care aceste legi vor fi promulgate şi se vor publica în Monitorul Oficial al României, vom putea spune că iniţiativa cetăţenească deja se aplică în România. Însă rugămintea este să nu uitaţi de iniţiativa de revizuire a Constituţiei care pe 14 iulie 2020 a fost adoptată de Cameră cu unanimitate şi care acum se află la Senat. Aşadar, vă rog discutaţi cu colegii dumneavoastră de la Senat, în principal cu doamna Gorghiu, să pună această iniţiativă pe ordinea de zi a Senatului, să trecem şi de a doua Cameră şi apoi să organizăm referendumul naţional pentru care au semnat peste un milion de cetăţeni români. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Grupul AUR, domnul Badiu. Vă rog, domnule Badiu. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Este un proiect bun. Sperăm ca şi altele care sunt pe circuitul Parlamentului şi care tratează chestii pozitive pentru societatea românească să fie promovate şi votate de acest Parlament. Din păcate, foarte multe, dacă nu chiar toate iniţiativele depuse de AUR, sunt respinse într-o înţelegere dintre celelalte partide. Este un blat foarte urât, foarte murdar. Grupul AUR votează pentru acest proiect de lege şi suntem împotriva intrării în funcţiile statului român a persoanelor care au probleme de integritate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Coarnă, doriţi să interveniţi? Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi eu sunt pentru. Este o propunere de bun-simţ, pentru că în zona funcţionarilor publici cu statut special este interdicţie, când vorbim de infracţiuni săvârşite cu intenţie. Deci numai la acele infracţiuni cu intenţie, nu la culpă! Şi atunci, mi se părea corect, normal şi constituţional ca şi în zona de administraţie publică centrală ori locală să fie tratată egal, din perspectivă juridică, şi atunci când eşti condamnat pentru infracţiune cu intenţie să nu poţi candida sau, în momentul în care ai săvârşit o infracţiune cu intenţie, sancţiune să fie destituirea din funcţia publică. Repet, lucrul acesta este în zona militară şi a poliţiei. Avem clar definită în statut, în Legea nr. 80, în Legea nr. 360, în momentul în care ai fost condamnat pentru o infracţiune cu intenţie sancţiunea este destituirea din funcţia publică sau, dacă îţi depui dosarul pentru a accede într-o funcţie de tipul acesta, obligatoriu trebuie să ai un certificat de cazier judiciar curat. Mi se pare de bun-simţ să introducem şi în zona politică această raţiune juridică. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă la art. 1 şi 2 există obiecţii? Nu. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice; PL-x 507/2021. Guvernul României, iniţiator? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia pentru industrii sau Comisia juridică. Vă rog, raportul. Pe scurt. |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru-Lucian Lungoci: Mulţumesc. Pe scurt. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu prezentul proiect de lege. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, respectiv Legea nr. 98/2016, Legea nr. 99/2016, Legea nr. 100/2016, Legea nr. 101/2016, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nu sunt înscrieri la cuvânt. Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la art. 1 la art. 55 există obiecţii sau comentarii? Nu. Proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
19. Proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare - Spitalul Regional de Urgenţă Craiova - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2022 şi la Luxemburg la 11 aprilie 2022; PL-x 439/2022. Suntem în procedură de urgenţă. Iniţiatorul nu doreşte să ia cuvântul. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, vă rog, raportul. Un coleg de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci! Domnule secretar, vă rog. (Se adresează domnului deputat Ovidiu Victor Ganţ.) Bine că n-aţi coborât de la etajul 6, domnule deputat! |
|
|||
|
|
Domnul Robert-Ionatan Sighiartău: Stimaţi colegi, Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare finanţarea construcţiei unui nou Spital Regional de Urgenţă în Craiova, ce va deveni un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea de Sud-Vest, ce va trata pacienţii critici şi cazurile ce necesită tehnologie şi expertiză de nivel înalt. Noul spital va înlocui şi va prelua paturile existente în Spitalul Clinic de Urgenţă. Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii, în calitate de promotor şi agenţie de implementare, acestuia delegându-i-se întreaga autoritate şi responsabilitate privind realizarea proiectului şi utilizarea fondurilor alocate. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu unanimitatea voturilor exprimate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare - Spitalul Regional de Urgenţă Craiova - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2022 şi la Luxemburg la 11 aprilie 2022, în forma prezentată de Guvern. Încă un detaliu. Contractul de finanţare în limba engleză, certificată "Conform cu originalul", nu a fost depus, acesta a fost transmis ulterior şi se regăseşte ataşat la prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Perfect! Domnul Ringo Dămureanu, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Am vorbit deunăzi despre cazurile patologice deosebite care au făcut mii şi zeci de mii de victime chiar şi printre apropiaţii noştri. Oltenia este o regiune cu peste două milioane de locuitori. Sunt cinci judeţe - Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi -, unde deocamdată nu putem vorbi de un sistem performant de tratare a cauzelor care aduc un grad ridicat de mortalitate. Nu avem un institut, un centru de oncologie, nu avem un sistem performant pentru cazurile de urgenţă, nu avem încă implementat pentru grupurile sociale o posibilitate mai bună de acces la aceste servicii şi, nu în ultimul rând, este nevoia studenţilor noştri de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, spunem noi, una dintre cele mai bune din ţară, de a avea un spital didactic universitar, aşa cum ar merita. Din acest motiv, Alianţa pentru Unirea Românilor susţine cu toată puterea necesitatea unui spital regional nou la Craiova, un spital care va fi compus din clădiri cu şapte etaje, va avea secţii pentru toate aceste deziderate pe care le-am menţionat mai sus, pacienţii oncologici vor avea, în sfârşit, centru care să-i trateze, cazurile de urgenţă, patologiile, cum spuneam, cu grad ridicat de mortalitate, iar acest lucru ne dorim să se întâmple cât mai devreme, cât mai repede. Deja Parlamentul a întârziat câteva săptămâni dezbaterea acestui proiect de lege, iar prin votarea, astăzi, a acestei legi, sperăm noi ca timpul până la realizarea spitalului regional de urgenţă din Craiova să se reducă foarte mult. AUR va susţine şi va vota acest proiect de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Doamna Presură Alexandra. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi Partidul Social Democrat va susţine acest proiect, pentru că ştim cu toţii că avem nevoie de infrastructură în sănătate. Dar vă mai spun că Oltenia, Craiova are mare nevoie de acest spital şi ne bucurăm că am ajuns în acest punct. Exact cum spunea colegul meu, s-a întârziat deja cu câteva săptămâni. Ideea este că e foarte bine că este şi acum. Ce pot să vă asigur, că autorităţile locale, Primăria Craiova, Consiliul Judeţean Dolj, încă de când s-a pus în discuţie ca la Craiova să se facă un spital regional au făcut toate demersurile necesare ca acest proiect să se implementeze. Aşadar, Oltenia, Craiova are nevoie de acest spital. Vreau să menţionez că spitalul regional ce se va construi va avea un număr de 807 paturi şi că va prelua deja din paturile existente la Spitalul Judeţean Dolj, pentru că acolo nu se mai poate face faţă, pentru că vin pacienţi din toată Oltenia, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi aşteptăm cu mare interes noi, craiovenii, doljenii, dar şi întreaga Oltenie, aşteptăm cu mare interes acest spital. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul deputat Şovăială. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. România are nevoie de spitale ca aerul. De la început vă spun că Grupul independenţilor de dreapta va vota pentru acest proiect de lege, pentru finanţarea Spitalului Regional Craiova. Însă de ce aşa de târziu? Ştim cu toţii că acest spital a fost cuprins, alături de alte două spitale din România, Iaşi şi Cluj, în bugetul Uniunii Europene 2014-2022. Deci au trecut opt ani de zile. Proiectul de finanţare a fost semnat la acea vreme pe 30 aprilie 2020, pe vremea Guvernului Orban. Oare e mai bine să apelăm la împrumuturi? Nu ne plac fondurile nerambursabile?! Şi acum îmi pun întrebarea. La mine, în Sibiu, avem o situaţie, să zic, în oglindă. Avem un proiect de nou spital cu toate avizele, documentaţiile necesare, aveam iniţial şi finanţare, numai că ministrul sănătăţii a schimbat criteriile de evaluare. Cu această ocazie fac un apel la prim-ministrul României, la ministrul sănătăţii, la toţi factorii responsabili să reevalueze criteriile de evaluare a noilor spitale şi, de asemenea, Sibiul să fie repoziţionat pe lista investiţiilor. Vă mulţumesc anticipat. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Ungureanu, USR, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Oare ce o să însemne cuvântul "urgent" şi peste altă generaţie de politicieni? Este urgent şi mă alătur şi eu colegului de la neafiliaţi care vorbeşte în sprijinul finanţării spitalelor din fonduri europene, din PNRR. Dau exemple de proiecte mature la faza de autorizaţie de construire, ca să nu fie nicio supărare, care sunt în ograda PNL: Spitalul Clinic de Copii Monobloc de la Cluj, Centrul de Transplant Multiorgan de la Cluj, proiectele foarte bune de la Consiliul judeţean de la Sibiu, condus de PNL. Ce să mai spun?! Daţi-mi un proiect de la PSD să-l laud, care e matur, care este finanţabil! Este aiurea să mai pui în criterii de eligibilitate vopsitul unor cocini! Spitalul judeţean din Craiova este o cocină! Poate dumneavoastră l-aţi văzut la televizor. Eu am fost acolo şi am filmat şobolani, mizerie, rahat pe pereţi. Adevărul ăsta este crunt, filmat de mine! Deci nu mai este timp să împărţiţi banii PSD-PNL-UDMR, ci acele proiecte care sunt pe SEAP la faza de autorizaţie de construire, fie că sunt în ograda PSD, fie că sunt la PNL, fie că sunt la USR, indiferent a cui este parohia, cine administrează acele zone, trebuie repede transformate în decizii, hotărâri de Guvern, ca să se întâmple lucruri în timpul vieţii noastre. Am dat exemple de la toate partidele, ca să nu spuneţi că politizez! Şi vă dau exemplu din nou, PSD-iştilor: puneţi la ANDIS, la Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, un manager bun de la PSD. Vă dau un nume - domnul Lazany de la Bistriţa. A făcut un spital foarte bun acolo! De ce nu-l puneţi în funcţie?! Aţi pus un vicepreşedinte care a făcut puşcărie. Ce mama naibii, chiar nu mai găsiţi oameni cinstiţi în cele două partide?! Nu cred că nu sunt! Eu cred că sunt, şi sunt şi pe bănci. Puneţi-i să facă treabă, să muncească! Sunt 1,7 miliarde de euro! OK, nu faceţi 25, dar faceţi măcar 5 spitale din PNNR-ul ăla! De la zero! Că restul sunt cocini şi n-are rost să pui... |
|||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Finalizaţi, domnule deputat! |
||||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ... o vopsea peste vopsea! Ce vă spun eu este de bun-simţ şi ştiţi că e aşa! Rafila n-a făcut decât bani pe consultanţă, în rest nimic, zero barat! Şi ştiţi toţi că ce spun eu nu este... |
|||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog să finalizaţi, domnule deputat! |
||||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ...declaraţie politică, ci este faptă curată! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Grosaru, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Realitatea, în ceea ce priveşte sistemul spitalicesc din România, este una bine cunoscută, eforturi s-au făcut, eforturi facem cu toţii. Dar ce se întâmplă atunci când noi trebuie să ne facem curat în ograda noastră, în condiţiile în care eu, personal, am avut şi am o serie de nedreptăţi făcute. Şi atunci ne gândim, dacă nu reuşim să facem curat la noi în ogradă, n-o să reuşim să facem nici cu alţii. Adică e mai uşor să ne uităm peste gard decât să rezolvăm problemele care sunt frecvente şi pregnante aici la noi. Şi mă refer la faptul că nu se respectă Regulamentul, faptul că am fost exclus din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale ca urmare a unor abuzuri pe care le-am şi scris, de altfel. Sunt făcute în scris la preşedintele Camerei Deputaţilor, inclusiv la Biroul permanent, şi lucrurile acestea văd că nu se rezolvă. Se tot tărăgănează şi lucrurile nu pot să apară în felul acesta. Pentru că am avut curaj să pun întrebări cu privire la un proiect de lege care nu se afla pe ordinea de zi a unei comisii, pentru că am observat aspecte care se întâmplă în Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi le-am scris, aspecte cu privire la integritatea în exercitarea demnităţilor publice, şi atunci, aceste aspecte... văd că se trece cât se poate de uşor peste ele şi din cauza aceasta am fost sancţionat, iar sancţiunile văd că... |
|||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Finalizaţi, domnule deputat! |
||||||
|
|
Da. Văd că lucrurile nu se mai termină. Şi atunci rugămintea şi lucrurile trebuie să le rezolvăm cât se poate de clar, ca să nu mai avem şi să spunem că nu rezolvăm lucrurile la noi şi ne uităm în ograda altora. Oameni care reuşesc să facă, cel puţin din perspectiva lor, managerii de spitale şi toate acestea, să facă performanţă în instituţiile spitaliceşti. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. Stimaţi colegi, Închidem şedinţa aici. Ne revedem la 14.30, la votul final. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog să vă pregătiţi cartelele pentru un vot de control. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
198, suntem în cvorum. |
|||||
|
|
|
1. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - REPowerEU Plan COM (2022) 230; PHCD 70/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
199 de voturi pentru, 11 contra, 21 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Sprijinirea şi reconstrucţia Ucrainei COM (2022) 233; PHCD 71/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
236 de voturi pentru, unul contra, 3 abţineri, un coleg nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind analiza deficitelor de investiţii în domeniul apărării şi calea de urmat JOIN(2022)24; PHCD 73/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
241 de voturi pentru, 4 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 72/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
247 de voturi pentru, două voturi contra. Adoptat. |
|||||
|
|
|
II. Legi ordinare. Adoptări. 5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996; Pl-x 462/2022; lege ordinară. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică propun adoptarea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
195 de voturi pentru, 37 contra, 21 de abţineri. Adoptată. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut - Proiectul privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală - dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 1 iunie 2022 şi la Bucureşti la 9 iunie 2022; PL-x 477/2022. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
242 de voturi pentru, 12 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992; PL-x 484/2022; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
251 de voturi pentru, un coleg votează contra. Adoptat. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 382/2022. Comisia pentru sănătate şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege. Vot! |
|
|||
|
|
249 de voturi pentru, 4 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 307/2013 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la construirea şi exploatarea unui Centru de cercetare în domeniul antiprotonilor şi al ionilor în Europa, semnată la Wiesbaden la 4 octombrie 2010; PL-x 447/2022. Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
215 voturi pentru, două contra, 37 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice; PL-x 507/2021; procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
196 de voturi pentru, 57 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare - Spitalul Regional de Urgenţă Craiova - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2022 şi la Luxemburg la 11 aprilie 2022; PL-x 439/2022. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Vot! |
|
|||
|
|
230 de voturi pentru, 21 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
III. Legi organice. Adoptări. 12. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale... (Doamna deputat Diana Stoica solicită să ia cuvântul.) Doamna Stoica, explicarea votului? (Vociferări.) La asta. ...pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali; PL-x 535/2021. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
248 de voturi pentru, un coleg votează contra. Adoptat. Doamna Stoica, vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vreau să vă mulţumesc foarte mult. Astăzi avem o victorie foarte importantă pentru protecţia copiilor din România. Şi astăzi s-a auzit o voce foarte clară şi demnă din Parlament - fără penali în funcţii publice. Copiii noştri merită să trăiască într-o ţară în care să nu le fie frică să intre în primărie. Şi românii merită mai mult. Merită oameni care să muncească pentru ei şi să nu-i fure. Legea va merge la promulgare la preşedintele Iohannis, care sperăm să aibă zero toleranţă faţă de penali, şi să intre cât mai curând în vigoare. Vă mulţumesc mult. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul deputat Teniţă, vă rog. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Eu am să spun doar două lucruri. Acum vreo 4-5 ani, strângeam, pe 10 august 2018, semnături, cu Diana, pentru "Fără penali". Acum nu avem chiar forma "Fără penali în funcţii publice", dar avem măcar fără penali pe buletinul de vot. Şi eu vă mulţumesc celor care aţi fost alături de noi în Piaţă, atunci, la 10 august. Şi cred că e important, o dată, să nu mai avem abuzatori de copii în funcţii publice şi, apoi, să căutăm şi alte categorii de persoane care nu trebuie să mai fie în funcţiile publice. Vă mulţumesc pentru vot, sunteţi nişte oameni extraordinari astăzi. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Cupşa, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc tuturor pentru votul pe care l-aţi acordat. Este un semn de preţuire pentru Partidul Naţional Liberal, cel care a fost... grupul care a rafinat acest text normativ. Practic, s-a adoptat textul pe care noi l-am rafinat. Mai mult decât atât, este evident că cei care au luat cuvântul înaintea mea suferă de un politicianism rar întâlnit. Au venit să ne povestească de pieţe publice, de anul 2018. Dacă aţi fi fost atenţi, aţi fi remarcat că există totuşi o prevalenţă aici. Textul pe care îl veţi vota - şi sunt convins că îl veţi vota - la poziţia imediat următoare este despre penali, care nu mai trebuie să ajungă în funcţiile publice, este promovat de Partidul Naţional Liberal şi se împlinesc 5 ani de atunci, este vorba de anul 2017. Aşa că, dragi... dragi politruci, că politicieni nu vă pot numi, asta e! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Stoica Ciprian, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Dragi colegi, Câtă ipocrizie! Şi în stânga şi în dreapta. (Vociferări. Gălăgie.) Aţi avut doi miniştri care şi-au dat demisia pentru suspiciuni de plagiat... (Vociferări.) ...aveţi un ministru în funcţie care fuge de noi din acelaşi motiv... (Vociferări.) ...şi aveţi prim-ministrul care, de asemenea, se ascunde în spatele unui plagiat. Lăsaţi ipocrizia la o parte! (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
13. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 52 alin. (14) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Pl-x 480/2017. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică propun adoptarea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
250 de voturi pentru, un coleg votează contra. Adoptată. Legi organice. Respingeri. (Domnul deputat Ilie Dan Barna solicită să ia cuvântul.) Apăsaţi butonul, domnule Barna. |
|||||
|
|
Votul de astăzi, dragi colegi, e, într-adevăr, un mare pas pentru renormalizarea României... (Vociferări.) ...aceea pe care o clamăm cu toţii. (Vociferări.) Din 2016, din 2017... (Vociferări.) ...de când USR e în acest Parlament... (Vociferări.) ...v-am spus că suntem şi o să rămânem aici pentru a transforma ţara asta într-o ţară ca afară, în Europa... |
|||||
|
Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală): Hoţule! |
||||||
|
|
...şi nu în Rusia. |
|||||
|
Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală): Hoţule! |
||||||
|
|
Votul de astăzi... (Vociferări.) ...a fost nevoie de 5 ani. 5 ani au trebuit... (Vociferări.) ...pentru ca un Parlament al României să înţeleagă că persoanele condamnate penal nu au ce să caute în funcţii publice! (Vociferări.) Cinci ani v-au trebuit, stimaţi colegi, să acceptaţi faptul că, da, o persoană care este condamnată nu are justificarea morală să fie aleasă în astfel de poziţii. E bine că s-a întâmplat lucrul acesta astăzi. În 2017, aici, în faţă, stătea domnul Dragnea. Erau şi atunci bipezi urlători, cum sunt şi acum, care încearcă să ne pună pumnul în gură... (Vociferări.) ...dar o să continuăm să facem ceea ce am promis de atunci încolo. USR este în spatele acestei iniţiative. Am auzit despre rafinări şi dublu rafinări, în discursurile anterioare. Un milion de oameni au semnat o iniţiativă pe care USR a susţinut-o în stradă luni de zile. Şi astăzi faptul că votăm e un lucru foarte bun. (Vociferări.) Puteţi fi un pic mândri astăzi, pentru că aţi fost parlamentari normali ai acestei ţări. (Vociferări.) "Fără penali în funcţii publice" devine astăzi realitate în lege. (Vociferări.) Şi vă cer, domnule Ciolacu, să devină realitate şi în Constituţie, pentru a nu avea din nou, peste nişte timp, o majoritate care să aibă alte păreri. Felicitări, Parlamentul României! (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Doamna Turcan Raluca, vă rog. |
|||||
|
|
Realitatea este că, da, în politică, unii vorbesc... (Vociferări.) ...caută aplauze, alţii scriu proiecte de lege şi împreună, în echipă, le fac perfecte şi ajung să fie votate în unanimitate. Şi lucrul acesta este făcut de PNL. Aceasta este o iniţiativă a Partidului Naţional Liberal, iniţiată în anul 2017, cu doi preşedinţi de Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, cu proteste de stradă împotriva Ordonanţei nr. 13, cu oameni revoltaţi de corupţia care ajunsese la nivel endemic în statul român. Şi, da, sunt oameni care au făcut un proiect parlamentar constituţional, astfel încât să poată să fie votat şi să facem un pas înainte pentru diminuarea corupţiei la nivel de stat. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Doamna Vicol, vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă: De regulă, nu-mi place să fac asemenea comentarii şi, cu tot respectul faţă de PNL... (Vociferări.) ...şi cu mai puţin respect faţă de cei de la USR... (Vociferări. Aplauze.) ...care astăzi ar fi trebuit să recunoască, dragi membri ai USR-ului, că datorită Comisiei juridice şi Comisiei pentru administraţie, doamnă deputat iniţiator... (Vociferări.) ...au trecut astăzi două proiecte pentru care tot plenul Parlamentului trebuia, în comun şi în echipă, să fie de acord cu această idee, plecată încă din 2017, cu ministrul USR care nu a făcut absolut nimic, da? Deci această iniţiativă, "Fără penali în funcţii publice", începută din 2017, de către PNL, s-a concretizat astăzi cu ajutorul tuturor grupurilor parlamentare, da? Felicitări tuturor! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Simion, vă rog. |
|||||
|
|
Da, am înţeles, care mai de care vă lăudaţi că un proiect din 2017 ajunge în sfârşit să fie adoptat. În faţă ne aşteaptă o iarnă grea... (Rumoare.) ...avem facturile care au titlu executoriu. Dacă tot am reuşit să trecem prin Parlamentul României un proiect de 5 ani, poate reuşim să suspendăm facturile ca titlu executoriu, acum, în această iarnă, ca urgenţă a Parlamentului României. USR-ul are un proiect de lege pe care l-a abandonat, prin care abrogă titlul executoriu pe facturile românilor. Putem lua acel proiect de lege. Noi o să iniţiem un alt proiect de lege şi cerem ca să aibă procedură de urgenţă ca aceste facturi să nu mai aibă titlu executoriu. Alegeţi o formă, depuneţi-o dumneavoastră, dar în această iarnă, dacă facturile rămân la cuantumul anunţat, va fi dezastru în ţară. În această iarnă, nu peste 5 ani. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
14. Propunerea legislativă privind modificarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate; Pl-x 249/2022. Comisia pentru muncă şi Comisia juridică propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
247 de voturi pentru, o abţinere. Adoptată. Stimaţi colegi... Domnule Rujan Dumitru, vă rog. (Vociferări.) Nu mai interveniţi. OK. Declar şedinţa închisă. Membrii Biroului permanent sunt invitaţi în sala de şedinţe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 14.50. |
||||||
![]() |



