Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.150/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2022

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 16 noiembrie 2022, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform algoritmului: 3 deputaţi ai PSD, 3 deputaţi ai PNL, 2 deputaţi ai USR, un deputat AUR, un deputat UDMR, un deputat aparţinând minorităţilor naţionale şi un deputat neafiliat.

 
Video in format Flash/IOS   Viorel Salan - declaraţie politică intitulată Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei îşi recapătă locul pe care îl merită;

În continuare, dau cuvântul domnului Viorel Salan, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Salan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei îşi recapătă locul pe care îl merită".

Marcăm, azi, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România. Este momentul să ne reamintim ce mare responsabilitate ne revine ca parlamentari de a păstra intactă moştenirea milenară, culturală, istorică şi spirituală a României!

Aş dori mai întâi să subliniez faptul că pe 2 decembrie se împlinesc 23 de ani de când cetăţile dacice din Munţii Orăştiei au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Şi la început situaţia era cu adevărat foarte gravă. Toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei se confruntau cu probleme multiple - structuri în ruină, vandalism, urme de braconaj arheologic, căi de acces inadecvate, la care se adăuga lipsa activităţilor de cercetare, conservare şi restaurare.

Într-o primă etapă, de la sfârşitul anului 2012, Sarmizegetusa Regia a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara şi rezultatele pozitive s-au văzut imediat.

Pornind de la acest exemplu, am dorit să extindem bunele practici şi la celelalte cinci cetăţi dacice: Băniţa, Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Piatra Roşie şi Căpâlna. Pentru conservarea lor, împreună cu parlamentarii social-democraţi din Hunedoara, am promovat în Legislativul României Legea nr. 23 din 2020 privind regimul juridic al cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Notabil este faptul că, după apariţia legii, Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Jandarmeriei Române, asigură măsurile de ordine publică pentru toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Promulgarea legii a permis, de asemenea, progrese imediate şi pe alte direcţii. Consiliul Judeţean Hunedoara, cu sprijinul direct al preşedintelui Laurenţiu Nistor şi cu aportul Direcţiei Generale de administrare monumente şi promovare turistică a judeţului Hunedoara au început procedurile de preluare în administrare a siturilor.

Astfel, la situl arheologic Sarmizegetusa Regia, Consiliul Judeţean Hunedoara a demarat un proiect de 2,2 milioane euro, prin care se restaurează complet incinta fortificată.

De asemenea, Consiliul Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Primăria Municipiului Orăştie derulează un proiect ce are ca obiect înfiinţarea Muzeului Civilizaţiei Dacice.

Nu a fost neglijată nici infrastructura rutieră din Ţinutul Orăştiei care deserveşte monumentele dacice. Astfel că, tot prin grija Consiliului Judeţean, va fi modernizat Drumul Judeţean 705A Orăştie-Costeşti, cu finanţare din fonduri nerambursabile. Şi, nu în ultimul rând, în zona Cetăţii dacice de la Costeşti va fi asfaltat şi drumul care începe la tabăra din satul Costeşti şi care duce până la cetatea dacică.

Care este scopul final? Să recunoaştem cu onestitate că noi, românii, suntem un popor credincios, dar uman, natural, viguros, optimist, iar bunul-simţ este forma dominantă în viaţa noastră spirituală.

Să ne reamintim mereu cuvintele lui Mihai Eminescu despre daci. Să ne reamintim mereu că suntem descendenţii unui popor de eroi, plin de nobleţe, de iubire de patrie şi libertate. Şi să purtăm mereu în suflet ideea vie că "a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată"!

Având toate acestea în minte şi în inimă, să înţelegem şi să onorăm memoria celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci şi să transmitem acest mesaj generaţiilor care vin după noi!

Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumesc.

Cu rugămintea să nu depăşim cele trei minute, din respect pentru colegi.

 
Video in format Flash/IOS   Radu-Marcel Tuhuţ - declaraţie politică având titlul Programul «Masă caldă în şcoli» se extinde şi în judeţul Alba, la 13 unităţi de învăţământ;

Îl invit la cuvânt pe domnul Radu-Marcel Tuhuţ.

Se pregăteşte Dan-Constantin Şlincu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Programul «Masă caldă în şcoli» se extinde şi în judeţul Alba, la 13 unităţi de învăţământ"

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În cadrul declaraţiei politice de astăzi doresc să abordez subiectul necesităţii continuării luptei autorităţilor locale pentru eradicarea abandonului şcolar, iar pentru acest deziderat trebuie să luptăm cu toate resursele de care dispunem. Fiecare copil trebuie adus la şcoală. Avem datoria de a ne asigura că prin toate măsurile pe care le adoptăm aici, la nivelul Parlamentului României, şi la nivelul ministerelor de resort, nu lăsăm niciun copil în urmă.

Recent, Guvernul a aprobat extinderea Programului "Masă caldă în şcoli". Preşcolarii şi elevii vor primi un fel de mâncare caldă sau un pachet alimentar în valoare de 15 lei. Nu este foarte mult, însă această metodă a înregistrat deja rezultate, părinţii din mediile defavorizate fiind în sfârşit convinşi să îşi înscrie copiii la şcoală şi să îi trimită la cursuri.

Prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă pentru creşterea numărului de unităţi de învăţământ preuniversitar, dar şi evident a numărului de elevi care vor beneficia de Programul "Masă caldă", se suplimentează numărul unităţilor de învăţământ care vor participa la program, de la 350 la 450 de şcoli, numărul elevilor beneficiari fiind suplimentat, în consecinţă, cu 38.000.

În judeţul Alba, au fost selectate pentru includerea în acest program un număr de 13 unităţi de învăţământ din localităţile Bucerdea Grânoasă, Unirea, Roşia Montană, Cetatea de Baltă, Blaj, Scărişoara, Albac, Cergău, Hopârta, Vidra, Gârbova, Bucium şi Ciuruleasa, bugetul alocat judeţului Alba fiind de aproximativ două milioane şapte sute de mii lei.

În acest context, salut decizia Coaliţiei de guvernare de a suplimenta fondurile alocate acestui program şi de a extinde numărul de şcoli implicate, în speranţa că masa caldă la şcoală va deveni în timp o normalitate pentru elevi, iar abandonul şcolar va fi redus către zero.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD de Alba, Radu-Marcel Tuhuţ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Constantin Şlincu - declaraţie politică: PSD a reuşit să determine coaliţia de guvernare să reglementeze piaţa energiei şi să protejeze consumatorii casnici şi operatorii economici;

Urmează Dan-Constantin Şlincu.

Se pregătesc colegii din Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi parlamentari,

Guvernul şi colegii din coaliţie au înţeles necesitatea unei reglementări adecvate a pieţei energiei, soluţie pentru care PSD a insistat încă de la începutul anului. Este normal ca populaţia şi economia să fie sprijinite cât mai bine posibil, iar noi susţinem reglementarea energiei simplu şi echitabil, astfel încât nimeni să nu plătească preţuri mai mari, iar categoriile vulnerabile să aibă facturi mai mici. Este foarte clar că, cel puţin pentru o perioadă, trebuie abandonat conceptul liberalizării, care s-a dovedit catastrofal pentru piaţa energiei.

Cele trei obiective politice cu privire la reglementarea pieţei energiei trebuie duse la îndeplinire.

Totodată, s-a acceptat impunerea unui preţ maxim de 1,3 lei/KWh pentru a pune capăt speculei din piaţa de energie care ridicase preţurile până la 12 lei/KWh.

De asemenea, este important că 80% din producţia de energie din România va fi supusă preţului plafonat de 1,3 lei/KWh, iar 20% va fi lăsată pentru libera negociere pe piaţa bursieră.

Această soluţie de reglementare propusă de PSD a fost discutată şi agreată de marii operatori din piaţa de energie şi trebuie cât mai repede pusă în practică.

Acum, decizia de a implementa tot acest mecanism, într-un proiect de lege, revine Ministerului Energiei. Orice alte propuneri legislative care nu corespund acestor decizii nu vor avea susţinerea politică a colegilor social-democraţi.

Vă mulţumesc.

Dan-Constantin Şlincu, PSD Botoşani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vetuţa Stănescu - declaraţie politică: 15 noiembrie 2008 - un moment tragic;

Urmează Vetuţa Stănescu.

Se pregăteşte Valentin-Ilie Făgărăşian.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Vetuţa Stănescu:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "15 noiembrie 2008 - un moment tragic".

Semnificaţia zilei de 15 noiembrie are reverberaţii profunde în memoria colectivă a naţiunii române. Majoritatea dintre noi ne gândim la curajul celor 300 de muncitori braşoveni care, în momentul în care nimeni nu îndrăznea să pună la îndoială eternitatea regimului comunist, au avut curajul şi au părăsit platformele industriale, luând cu asalt străzile Braşovului, strigând "Jos Ceauşescu!". Deşi anul acesta, pe 15 noiembrie, aniversăm faptele curajoase ale celor care au participat la Revolta anticomunistă de la Braşov, pentru noi, hunedorenii, 15 noiembrie este o dată cu implicaţii dureroase.

Acum 14 ani, pe 15 noiembrie 2008, în jurul orei 15.00, la Mina Petrila din Valea Jiului, la 1.000 de metri adâncime, şi-au găsit sfârşitul 13 mineri şi alţi 15 au fost răniţi în urma unei explozii produse din cauza acumulărilor în exces de gaz metan. Cei care aveau să nu se mai întoarcă la familiile lor şi la cei dragi au fost: Brad Iosif, inginer-şef de producţie - 44 de ani, inginer Holingher Doru, şef Sector I - 39 de ani, Stoian Vasile, miner, Sector I - 38 de ani, Măţan Adrian, ajutor miner front, Sector I - 27 de ani, Mateş Dan, sondor - 35 de ani, Moş Silviu, miner-şef schimb - 36 de ani, Şipoş Cristian, miner, Sector I - 34 de ani, Alecsa Marcel Alin, sondor, Sector VI - 36 de ani, Frăţilă Daniel, miner-şef de schimb, Sector VI - 38 de ani, Elekeş Attila, miner, Sector VI - 35 de ani, Vişan Trandafir, Sector I - 40 de ani, Puian Nicolae, miner-şef de brigadă - 36 de ani, Bâlbă Sorin Mihai, miner-şef brigadă, Sector IV - 28 de ani.

În calitatea mea de deputat hunedorean, doresc să le aduc acestora un omagiu. Ştiu că orice cuvânt este de prisos pentru familiile încă îndurerate de groaznica pierdere a unui copil, frate sau soţ, dar măcar atât putem face acum, la 14 ani de la evenimente, să le comemorăm şi să le păstrăm memoria vie.

Vreau, de asemenea, să aduc un cuvânt de mulţumire şi cinstire tuturor celor care, negândindu-se la propria viaţa, şi-au salvat camarazii din ghearele morţii. Toţi salvatorii care se aflau în subsol la acel moment sau au coborât în el sunt eroi.

Dumnezeu să îi odihnească pe toţi cei care, în fatidica zi de 15 noiembrie, au părăsit nedrept de repede această lume!

Vă mulţumesc.

Vetuţa Stănescu, deputat al PNL de Hunedoara.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Valentin-Ilie Făgărăşian - declaraţie politică intitulată Aderarea României la Schengen este profitabilă pentru toate statele Uniunii Europene!;

Urmează Valentin-Ilie Făgărăşian.

Se pregăteşte Marian Cruşoveanu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

Declaraţia mea politică de astăzi - "Aderarea României la Schengen este profitabilă pentru toate statele Uniunii Europene!".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Dacă unii mai au dubii asupra beneficiilor imense pe care le-ar avea ţara noastră şi cetăţenii români dacă în şedinţa Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne din decembrie s-ar adopta o decizie favorabilă aderării României, atunci le-aş sugera să vadă cum te simţi ca cetăţean european atunci când aterizezi la Milano, Roma sau Paris şi dintr-o mare de călători ajunşi pe terminalul de sosiri, doar românii, bulgarii şi croaţii trebuie să se încoloneze la o coadă nesfârşită, să aştepte chiar şi peste o oră, pentru a demonstra că sunt cetăţeni ai Uniunii Europene. Pe lângă disconfortul şi relativa umilinţă de a fi trataţi diferenţiat, menţinerea României în afara acestui spaţiu al libertăţii de mişcare are consecinţe importante asupra economiei naţionale: coloanele de camioane din frontierele de stat înseamnă carburanţi irosiţi, ore pierdute, costuri crescute şi competitivitate redusă pentru produsele româneşti.

Stimaţi colegi,

Dacă am fi superficiali sau conspiraţionişti cu privire la opoziţia politică pe care unele state europene au formulat-o în trecut, am spune că au ceva cu noi sau chiar că ar vrea să ne saboteze economia. Însă datele oficiale ale Băncii Naţionale a României şi ale Institutului Naţional de Statistică indică faptul că cea mai mare parte a exporturilor româneşti este realizată de firme franceze, italiene, germane, spaniole.

Aşadar, printre marii perdanţi ai menţinerii României la poarta spaţiului Schengen se află şi economiile dezvoltate din Uniunea Europeană, care produc în fabricile din România şi care se văd nevoite să suporte costurile suplimentare ale nonapartenenţei. Oare investitorii străini din România au explicat aceste lucruri propriilor guverne? Oare mai este cineva care nu recunoaşte că, din punct de vedere tehnic, România ar fi trebuit să fie în spaţiul Schengen din 2011, nu din 2022?

Stimaţi colegi,

Cred cu putere că actualul Guvern a îndeplinit şi cele mai absurde condiţii impuse ţării noastre, condiţii pe care nici statele din spaţiul Schengen nu le îndeplinesc. Decizia de admitere sau amânare depinde acum exclusiv de nazurile unora, care încă nu înţeleg că din aderarea României toate statele Uniunii Europene şi toate economiile europene au de câştigat. Dacă nu le pasă de noi, poate le pasă de viitorul investiţiilor din România.

Vă mulţumesc.

Deputat Valentin Făgărăşian, PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Marian Cruşoveanu - declaraţie politică: Cu ocazia împlinirii a 144 de ani de la revenirea Dobrogei statului român, 6 cugetări ale dobrogenilor pentru parlamentarii nărăvaşi din opoziţie;

Urmează Marian Cruşoveanu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Se pregătesc colegii din Grupul parlamentar al USR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Cruşoveanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

În urmă cu două zile am sărbătorit Ziua Dobrogei, marcându-se 144 de ani de la momentul în care teritoriul aflat între Dunăre şi mare a revenit, în 1878, la Patria Mamă, astfel că statul român căpăta o importanţă geopolitică şi geostrategică regională.

Din acel moment şi până astăzi, Dobrogea a căpătat o identitate proprie, în care cultura, tradiţia, respectul şi prietenia au devenit valori de relaţionare între diferite grupuri etnice. Odată ce data de 14 noiembrie a fost consemnată prin lege drept zi de sărbătoare naţională, am văzut o creştere exponenţială de evenimente care aduc în prim-plan istoria, tradiţia şi patrimoniul acestei zone.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Astăzi, de la tribuna Parlamentului, m-am gândit să aduc în prim-plan câteva cugetări din folclorul turco-tătar, acea cultură populară care, prin exerciţiu, a fost transmisă cu înţelepciune de la o generaţie la alta. Dacă e ceva ce a devenit emblematic la noi în Dobrogea, acela este respectul care există în modul de relaţionare dintre oameni, dintre etnii.

De altfel, în ultimii ani, Parlamentul României, dar în special această tribună, au fost transformate adesea într-un ring de box. De aceea, câteva cugetări consider că sunt binevenite, căci această instituţie este inima democraţiei României, iar respectul faţă de om ar trebui să fie sacru.

Vă rog să ascultaţi cugetările care seamănă cu cele din folclorul românesc:

  • "Cine se scoală cu furie, se aşază cu pagubă";
  • "Întâi gândeşte, apoi vorbeşte";
  • "Dă-i lapte celui care nu-ţi dă apă";
  • "A explica ignorantului este mai greu decât a pune cămila să sară un şanţ";
  • "Sângele nu se spală cu sânge, ci cu apă";
  • "La ce îi foloseşte ligheanul de aur celui care vomită sânge?".

Aceste cuvinte simple exprimă înţelepciunea acumulată de oameni, înţelepciune de care ar trebui cu toţii să dăm dovadă de fiecare dată când ajungem la această tribună.

Dragi colegi,

Aceste vorbe de duh venite din Dobrogea pot fi un ghid frumos pentru unii colegi din opoziţie, care adesea, în discursul lor, sunt mânioşi şi departe de ceea ce aşteaptă românii astăzi. Luaţi aminte la aceste cuvinte, căci vă vor fi de folos, pentru că poporul român are această înţelepciune de a face alegeri corecte. Tăbăciţi limba română cu vorbe lungi, precum cojocarul tăbăceşte pielea, doar că în urma lui rămâne un cojoc. În urma voastră, cam nimic!

În final, cu tot respectul, vreau să vă citesc o întâmplare de-a lui Nastratin Hogea.

Într-o zi, un poet i-a recitat acestuia câteva versuri pe care le scrisese.

Hogea a spus: "Versurile tale nu au nici cap şi nici coadă".

Poetul s-a supărat şi a început să-l înjure pe Nastratin.

Nastratin i-a răspuns: "Bravo! Pe cuvântul meu că înjurăturile tale sunt mai bune decât poezia!".

În concluzie, parafrazând cele de mai sus, înjurăturile opoziţiei par a avea mai mult sens decât faptele pentru români.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Tanasă - intervenţie despre marele patriot român Ioan Sabău-Pop;

Grupul parlamentar al USR?

Nu văd niciun coleg din partea USR, prezent.

Trecem la Grupul parlamentar AUR.

Dan Tanasă este rugată să vină la microfon.

Se pregăteşte Grupul parlamentar al minorităţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Astăzi, voi vorbi despre un veritabil luptător prin drept pentru libertate, despre marele patriot român Ioan Sabău-Pop. Domnul avocat Ioan Sabău-Pop, fiu al judeţului Mureş, s-a născut în anul 1948 în comuna Fărăgău din Câmpia Transilvaniei. A plecat din satul său la vârsta de 11 ani, devenind reghinean şi elev la internatul de lângă Pădurea Rotundă. Între anii 1968-1973 a urmat şi absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Începând din aprilie 1975, activează ca judecător stagiar la Judecătoria Miercurea Ciuc. Acolo, împreună cu alţi ziarişti din zonă, a fondat Cenaclul literar "Luceafărul" şi a fost chiar preşedintele acestuia între anii 1977-1978.

În anul 1992, domnul Sabău a fost promovat judecător la Tribunalul judeţean Mureş, iar în vara anului 1993 a fost avansat vicepreşedinte al Tribunalului Mureş şi preşedinte al secţiei civile a aceluiaşi tribunal. Din anul 1995 a fost promovat judecător la Secţia Civilă a Curţii de Apel Târgu Mureş. În ciuda funcţiei importante şi a statutului conferit de aceasta, văzând regresul instituţional din domeniul juridic, pe care statul român îl resimţea în acele vremuri, dar mai ales căderea liberă a justiţiei, conul de umbră al ineficienţei în care a intrat, în luna aprilie 1997 acesta şi-a înaintat demisia şi de atunci a activat în calitate de avocat în cadrul cabinetului de avocatură pe care l-a înfiinţat.

Lupta pe tărâmul dreptului a făcut ca acesta să acţioneze pentru salvarea proprietăţilor imobiliare retrocedate ilegal în Transilvania. Profesorul universitar doctor Ioan Sabău-Pop s-a preocupat constant şi cu perseverenţă, începând cu anul 2012, de problematica restituirilor de proprietăţi din Transilvania, prezentând în cadrul Universităţii de vară de la Izvoru Mureşului, în permanenţă, aspecte legate de acest subiect: încălcări flagrante de lege, abuzuri ale autorităţilor, protecţionism total pentru unele biserici maghiare şi indolenţă din partea guvernanţilor. În acest mod, se implică activ, de multe ori pro bono, în numeroase procese care au ca obiect restituiri ale unor suprafeţe mari de păduri sau ale unor clădiri. Prin eforturile sale, mii de hectare de teren şi clădiri importante au fost salvate din calea retrocedărilor ilegale către urmaşi ai criminalilor de război horthyşti sau către cercuri de interese din Ungaria.

Domnul Sabău s-a angajat de asemenea într-o carieră didactică universitară şi s-a remarcat şi prin implicarea în activităţile culturale dedicate românilor din Transilvania, atât sub aspect juridic, cât şi istoric. În decursul anilor a susţinut numeroase cursuri, prelegeri, expuneri şi conferinţe pe teme din domeniul dreptului civil şi a participat la un număr mare de manifestări ştiinţifice. În activitatea de cercetare ştiinţifică s-a preocupat cu competenţă de analizarea şi aprofundarea unor probleme juridice de actualitate, în special în domeniul dreptului civil. Este membru în mai multe instituţii şi asociaţii profesionale ale juriştilor şi un susţinător activ al cauzelor care vizează interesul naţional, aşa cum este subiectul Fundaţiei Gojdu. Este unul dintre iniţiatorii proiectului "Transilvania furată", care analizează nivelul jafului retrocedărilor ilegale din Transilvania. Atât în calitate de cercetător în ştiinţe juridice, cât şi ca avocat a obţinut succese deosebite în recuperarea unor însemnate suprafeţe agricole şi silvice, retrocedate ilegal.

Alături de personalităţile culturale şi academice din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, domnul avocat Sabău reprezintă un pilon al rezistenţei românismului în Transilvania, dovada vie că lupta noastră trebuie purtată şi pe tărâmul juridic, astfel ca românii din Transilvania să nu se întoarcă la statutul de naţiune tolerată.

Mă înclin cu respect în faţa domnului avocat Ioan Sabău-Pop, urându-i multă sănătate şi putere de muncă!

Mulţumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică având ca subiect acţiunile organizate de Uniunea Ucrainenilor din România cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Toleranţei;

Urmează Grupul parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Se pregăteşte Cristina Rizea, din partea neafiliaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Acum 27 de ani, la data de 16 noiembrie, în cadrul Conferinţei generale a UNESCO de la Paris, a fost adoptată Declaraţia principiilor toleranţei care defineşte termenul de toleranţă drept respect, acceptare şi apreciere faţă de diversitatea culturală.

Începând cu acea dată, în fiecare an celebrăm Ziua Internaţională a Toleranţei, un eveniment cu un puternic mesaj care ne îndeamnă la înţelegere şi pace între cetăţeni şi popoare.

În plan extern, invazia din Ucraina ne-a arătat că statele precum Federaţia Rusă nu percep toleranţa ca pe o virtute morală, demonstrând contrariul, şi anume, că ambiţia egoistă a unor persoane poate să treacă peste orice principii, în numele unor idei care nu-şi au locul, în secolul în care trăim, producând suferinţă de nedescris milioanelor de oameni, afectând întreaga comunitate internaţională.

Pe de altă parte, în plan intern, acest concept al toleranţei este foarte bine exemplificat de buna convieţuire a tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate, etnie, religie, caracterul intercultural, iar drepturile acordate acestora au transformat România într-un exemplu de bune practici, urmat şi de către alte state.

Cu toate acestea, în continuare trebuie să monitorizăm dinamica termenilor, adoptând măsurile necesare, la încercările şi discursurile extremiste care tocmai în această perioadă încearcă să provoace nelinişte şi dezbinare, în scopuri populiste.

Un astfel de exemplu a putut fi identificat la sfârşitul lunii octombrie, când Uniunea Ucrainenilor din România a organizat Caravana folclorului ucrainean, eveniment care a străbătut toate localităţile în care trăiesc etnicii ucraineni şi care, pe 23 octombrie, a poposit în satul Coştiui, Comuna Rona de Sus, judeţul Maramureş.

Atmosfera festivă a fost umbrită de atitudinea neprietenoasă a edilului comunei, care a refuzat organizarea evenimentului pe domeniul public, atitudine preluată mai apoi de către şeful de post, care, telefonic, în repetate rânduri, a încercat să împiedice organizarea evenimentului cultural, inducând în eroare atât angajaţii Uniunii, cât şi conducerea acesteia cu privire la imposibilitatea organizării unui eveniment cultural chiar şi pe un domeniu privat.

Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când într-o comună cu o populaţie majoritar ucraineană se pun piedici unui proiect cultural care are drept scop tocmai promovarea tradiţiilor, obiceiurilor limbii şi portului etnicilor ucraineni din România.

Putem observa că persoanele care nu înţeleg ce este toleranţa nu se pot raporta la ceilalţi, aceasta fiind o virtute care face posibilă domnia păcii şi care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu cea a păcii.

Stimaţi colegi,

Este de datoria fiecăruia dintre noi să promovăm şi să aplicăm acest concept al toleranţei, atât faţă de cei cu care convieţuim, cât şi faţă de alte persoane care pot şi sunt diferite faţă de noi, atât în această instituţie reprezentativă pentru popor, cât şi în comunităţile pe care le reprezentăm.

Prin adoptarea unei atitudini tolerante faţă de semenii noştri, putem modela şi politicile statelor în acest sens, reuşind astfel să construim o societate în care să nu mai întâlnim războaie sau oprimarea diverselor grupuri etnice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Şi noi vă mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cristina Camelia Rizea - declaraţie politică intitulată Între combaterea infertilităţii cu pomeni electorale şi sprijinul real şi eficace al cuplurilor infertile stau piedică un aviz şi un vot;

În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Cristina Rizea.

Se pregătesc colegii din Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Între combaterea infertilităţii cu pomeni electorale şi sprijinul real şi eficace al cuplurilor infertile stau piedică un aviz şi un vot - un aviz al Ministerului Familiei pentru proiectul de decontare a procedurilor de fertilizare in vitro din Fondul Unic Naţional al Asigurărilor de Sănătate şi un vot, evident, al Camerei Deputaţilor. Avizul uită să mai vină, pentru că proiectul în sine nu este pomană electorală PSD, aşa cum sunt cele 2.500 de vouchere promise, culmea, de acelaşi minister, tot pentru proceduri de fertilizare.

Aceste vouchere au avut o evoluţie foarte interesantă - au fost prima oară 10.000, ulterior s-au transformat în 5.000, ulterior au ajuns 2.500, care, aţi ghicit, nu sunt nici în ziua de astăzi disponibile.

Voucherele care depind de semnătura unui ministru, de cheful de muncă al unui funcţionar public şi de suma de bani care mai rămâne la bugetul statului după ce se plătesc salariile şi pensiile aparatului de partid sunt cele care, în acest moment, reprezintă speranţa unor cupluri infertile.

Da, suntem 8 miliarde, de ieri, dar copiii de români sunt din ce în ce mai puţini, copiii românilor se nasc din ce în ce mai rar. Anul trecut, s-au născut cei mai puţini copii din România din ultima sută de ani şi am o vagă bănuială că anul acesta vom depăşi acest record.

Numărul cuplurilor care-şi doresc copii şi suferă de infertilitate creşte de la an la an. Pentru ei, singura şansă reprezintă aceste proceduri de fertilizare in vitro.

Da, infertilitatea este o boală care atinge din ce în ce mai mulţi români, români plătitori de taxe şi impozite, de asigurări de sănătate, iar acest Guvern nu are dreptul să-şi bată joc de ei, fluturându-le în faţă câteva vouchere care nici nu sunt suficiente, nici nu acoperă integral costurile, în timp ce ignoră cu bună ştiinţă un proiect de lege care ar putea pune semnul egal între asiguraţi, indiferent de venituri, de accesul la informaţii sau de norocul chior, dându-le celor în nevoie dreptul decontării procedurilor de fertilizare in vitro din fondul asigurărilor de sănătate, acel fond pentru care ei contribuie lunar.

Un aviz lipsă, un vot care nu se mai dă şi un orgoliu politic contribuie astăzi la falimentul sistemului de pensii şi la adâncirea crizei forţei de muncă, care se vor simţi peste două, trei decenii, în România. Dar mai dureros este că ele stau în calea bucuriei unor potenţiali părinţi de a-şi strânge în braţe copilul mult dorit.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Viorica Sandu - declaraţie politică intitulată Creşterea pensiilor mici este obligatorie şi urgentă pentru protejarea celor vulnerabili, în prag de iarnă;

Urmează Grupul parlamentar al PSD, Viorica Sandu.

Se pregăteşte Rodica Nassar.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Creşterea pensiilor mici este obligatorie şi urgentă pentru protejarea celor vulnerabili, în prag de iarnă".

Partidul Social Democrat susţine sprijinirea categoriilor vulnerabile în această perioadă de criză. Astfel, în cadrul Coaliţiei de guvernare, cerem majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime cu 10%-15%, de la 1 ianuarie 2023. Totodată, potrivit doctrinei social-democrate, noi credem că se impune, în actualul context socio-economic, să-i ajutăm mai mult pe cei care au venituri mici, decât să majorăm proporţional pensiile celor care nu poartă grija creşterilor de preţuri la utilităţi sau nu-şi pun problema încălzirii pentru iarna aceasta.

În faţa marilor provocări, trebuie să dovedim solidaritate şi echitate socială, adică să-i ajutăm pe cei care au cu adevărat nevoie. Partidul Social Democrat face acest lucru şi în ceea ce priveşte costurile din energie. Luptăm pentru preţuri mai mici, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru companii. Acest lucru se va reflecta în costurile finale pe care le suportă românii şi ne-am asumat datoria de a-i proteja, în contextul acestor crize globale.

Deciziile neinspirate ale guvernării de dreapta ne-au adus în situaţia aberantă în care categoriile vulnerabile au fost şi mai mult defavorizate, iar o serie de băieţi deştepţi obţin un profit excepţional, speculativ, pe seama contribuabililor de bună-credinţă.

Partidul Social Democrat a venit la guvernare ca să oprească această bătaie de joc.

Partidul Social Democrat a venit la guvernare pentru a proteja românii şi pentru a se asigura că toţi vor trece cu bine de aceste crize. Deciziile pe care le-am luat în acest an au dovedit asta, măsurile pe care le-am luat în sprijinul cetăţenilor şi al economiei autohtone au dovedit asta, politicile de încurajare a investiţiilor au dovedit asta.

Creşterea pensiilor mici este obligatorie şi urgentă pentru protejarea celor vulnerabili, în prag de iarnă. Partidul Social Democrat a promis seniorilor României că nu vor fi nevoiţi să aleagă între mâncare, medicamente şi utilităţi. Vom avea grijă de părinţi şi de bunici, este obligaţia noastră să asigurăm un trai decent tuturor celor care au muncit o viaţă întreagă, contribuind la România pe care o ştim noi astăzi.

Vă mulţumesc.

Viorica Sandu, deputat de Galaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Rodica Nassar - intervenţie având titlul Toleranţa, factor fundamental al păcii, democraţiei şi consolidării statului de drept;

Urmează la cuvânt Rodica Nassar.

Se pregăteşte Georgeta-Carmen Holban.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi are ca titlu "Toleranţa, factor fundamental al păcii, democraţiei şi consolidării statului de drept".

Prin Rezoluţia nr. 51/95 din anul 1996, Adunarea Generală a ONU invită statele membre să celebreze în fiecare an, la 16 noiembrie, Ziua Internaţională a Toleranţei. La 16 noiembrie 1995, statele membre ale UNESCO au adoptat, în cadrul Conferinţei generale de la Paris, "Declaraţia principiilor toleranţei", care defineşte termenul de toleranţă ca fiind respectul, acceptarea şi aprecierea diversităţii şi bogăţiei culturale, precum şi a modalităţilor de exprimare a calităţii fiinţei umane.

Marcarea Zilei Internaţionale a Toleranţei are menirea să reamintească omenirii că intoleranţa este generatoare de violenţă şi, totodată, îndeamnă comunităţile să trăiască în pace şi respect.

Toleranţa este încurajată prin cunoaşterea, deschiderea spiritului, comunicare şi libertatea gândirii, conştiinţei şi credinţei. Toleranţa este armonia în diferenţe, ea nefiind doar o obligaţie de ordin etic, ci o necesitate politică şi juridică. Toleranţa este o virtute care face posibilă pacea şi contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.

Toleranţa nu este nici concesie, nici condescendenţă ori indulgenţă, este mai ales o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altora. În nici într-un caz toleranţa nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Ea trebuie să fie practicată de către toată lumea, respectiv indivizi, grupuri şi state.

Toleranţa este responsabilitatea care susţine drepturile omului, pluralismul, inclusiv pluralismul cultural, democraţia şi statul de drept. Ea implică respingerea dogmatismului şi absolutismului şi confirmă normele enunţate în instrumentele internaţionale cu privire la drepturile omului.

În conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranţa nu înseamnă nici a tolera nedreptatea socială, nici a renunţa la propriile convingeri, nici a face concesii în această privinţă. Ea semnifică acceptarea faptului că fiinţele umane, care se caracterizează natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin situaţia lor, felul de exprimare, comportamentele şi valorile lor, au dreptul de a trăi în pace şi de a fi ceea ce sunt.

Toleranţa este un principiu de bază al democraţiei în societăţile multietnice şi multiculturale. Cu toate acestea, intoleranţa continuă să afecteze vieţile a milioane de oameni din întreaga lume. Intoleranţa poate lua forma marginalizării grupurilor vulnerabile şi a excluderii acestora din orice fel de participare la viaţa socială şi politică.

Educaţia este mijlocul cel mai eficient pentru prevenirea intoleranţei. În centrul tuturor eforturilor de promovare a toleranţei trebuie să fie dialogul, atât dintre indivizi, cât şi dintre diferite culturi şi civilizaţii. În lipsa dialogului, diversitatea culturală este pusă în pericol. Cred că suntem obligaţi să învăţăm să ne respectăm şi să recunoaştem drepturile şi convingerile altora.

Toleranţa este responsabilitatea de a susţine drepturile şi libertăţile esenţiale ale omului, democraţia şi statul de drept. Este cel mai puternic fundament pentru pace şi reconciliere, un principiu de bază al dezvoltării durabile ce asigură supravieţuirea societăţilor.

Suntem la nivel global într-o perioadă de schimbări majore, rapide şi de multe ori năucitoare, mai ales din cauza războiului din Ucraina. În acest context, toleranţa trebuie să ne călăuzească pe un drum comun, cel al solidarităţii şi în spiritul unui viitor predictibil.

Susţin toleranţa ca o condiţie esenţială a păcii şi democraţiei şi sunt sigură că este necesară şi pe scena politică autohtonă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Georgeta-Carmen Holban - declaraţie politică având ca temă Cardul european de sănătate, un instrument gratuit pentru asigurarea sănătăţii optime a fiecărui român care se deplasează în Europa;

Urmează Georgeta-Carmen Holban.

Se pregăteşte Oana Özmen, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi este referitoare la cardul european.

"Cardul european de sănătate, un instrument gratuit pentru asigurarea sănătăţii optime a fiecărui român care se deplasează în Europa".

Românii au dreptul la un sistem de sănătate riguros, corect şi predictibil, cu servicii prompte şi de calitate şi atunci când călătoresc în străinătate, atât în vacanţe, cât şi în interes de serviciu. În acest context, utilizarea cardului european de sănătate are efecte benefice, pe termen mediu şi lung, pentru toţi beneficiarii sistemului public de sănătate.

De-a lungul timpului, au fost numeroase cazuri în care românii aflaţi dincolo de graniţele ţării au avut serioase probleme de sănătate şi, în lipsa acestui instrument, au fost nevoiţi să achite sume imense de bani pentru a se însănătoşi sau, mai rău, nu s-au putut trata din cauză că nu au dispus de banii necesari.

Cardul european de sănătate este absolut necesar conaţionalilor noştri care se deplasează, în scop personal sau profesional, în ţările de pe continent. Apreciez că, pentru reuşita oricărei călătorii, este esenţial ca oamenii să fie asiguraţi că totul va fi sub control.

Este foarte important ca românii să ştie că obţinerea cardului european de sănătate este o procedură relativ simplă, fiind nevoie doar de solicitarea documentului de la Casa judeţeană de sănătate aferentă domiciliului solicitantului. În prezent, cererile se pot depune şi online, doar prin încărcarea în sistem a unei cereri şi a cărţii de identitate.

Prin folosirea cardului european de sănătate sunt asigurate servicii de urgenţă nu doar în ţările din Uniunea Europeană, ci şi în Marea Britanie şi Elveţia.

În opinia mea, acest card european este extrem de util tuturor românilor care se deplasează în străinătate, indiferent de motivul călătoriilor. Trăim într-o lume în continuă mişcare, cu diferite schimbări bruşte pe toate palierele, cu războaie, atentate şi calamităţi, astfel încât garanţia unor intervenţii prompte şi de calitate în caz de urgenţe medicale este un argument extraordinar pentru păstrarea stării de sănătate optime a fiecăruia.

Deputat al PSD, Georgeta-Carmen Holban.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Oana-Marciana Özmen - declaraţie politică: În contextul RePower EU - instituţiile cu atribuţii de control şi autorizare în materia eficienţei energetice, o prioritate pentru decidenţii politici!;

Trecem la Grupul parlamentar al PNL, Oana Özmen.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "În contextul RePower EU - instituţiile cu atribuţii de control şi autorizare în materia eficienţei energetice, o prioritate pentru decidenţii politici!".

CNCIR şi ISCIR sunt două instituţii esenţiale privind implementarea proiectelor în domeniul eficienţei energetice.

Verificarea instalaţiilor, echipamentelor, lifturilor în clădirile publice şi private, precum şi certificarea echipamentelor necesare punerii în funcţiune a instalaţiilor de producere a energiei nucleare sunt condiţii esenţiale pentru implementarea cu succes a proiectelor de eficienţă energetică.

În acest sens, este important ca factorii de decizie, respectiv ministerele de resort, să pună pe lista priorităţilor guvernamentale asigurarea personalului calificat pentru aceste două instituţii vitale pentru siguranţa industriei şi a cetăţenilor.

În condiţiile în care piaţa muncii din România se confruntă cu o lipsă calificată de forţă de muncă în domeniul ingineriei, este o provocare atât pentru CNCIR, cât şi pentru ISCIR, să menţină o structură optimă de personal specializat în prestarea acestor servicii publice de interes strategic naţional. Cele două companii beneficiază de o expertiză unică în România pentru efectuarea de testări şi realizarea de analize tehnice la instalaţii şi echipamente cu un grad ridicat de pericol în funcţionare.

Prin PNRR ne-am obligat să avem un număr de 6.000 de specialişti în domeniul eficienţei energetice. Ar trebui să utilizăm aceste fonduri şi pentru a avea forţa de muncă specializată, în aceste instituţii cu rol de importanţă strategică pentru România.

CNCIR şi ISCIR vor avea un rol determinat în succesul proiectelor de eficienţă energetică şi în tranziţia spre o economie verde, cu condiţia să dispună de personal calificat. Trebuie să luăm măsuri acum, siguranţa tuturor depinde de calificarea acestor specialişti.

Finanţarea sectorului energetic, alocarea de către Guvern a peste 500.000.000 euro pentru proiecte de eficienţă energetica pentru companii, investiţiile în proiecte, în valoare de 149 de milioane de euro, prin PNRR, pentru producţia de hidrogen din surse regenerabile sunt o dovadă a priorităţilor asumate de către România.

Realizarea acestor proiecte depinde în mare măsură de instituţiile statului şi specialiştii săi, iar rolul nostru este acela de a susţine şi a semnala aceste cerinţe care vin din partea autorităţilor cu atribuţii de control.

Vă mulţumesc.

Oana-Marciana Özmen, deputat al PNL Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan-Iulian Lőrincz - declaraţie politică având titlul Dublă cetăţenie pentru românii din Regatul Spaniei;

Trecem la Grupul parlamentar al USR.

Primul vorbitor, Iulian Lőrincz.

Se pregăteşte Andrei Miftode.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Datele recente, obţinute de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, arată că sunt înregistraţi cu domiciliul sau reşedinţa în Regatul Spaniei peste un milion de români.

Aceşti cetăţeni români, care s-au stabilit în Regatul Spaniei sau au rezidenţă temporară acolo, contribuie, prin munca lor, la progresul societăţii spaniole. De la doctori, ingineri, arhitecţi, asistente medicale, la constructori, mecanici, agricultori sau lucrători în sectorul HoReCa, ei sunt participanţi activi la viaţa şi bunăstarea unor comunităţi prospere.

Cu doar câţiva ani în urmă, regele Spaniei recunoştea "efortul" făcut de sutele de mii de muncitori români stabiliţi în Spania şi "importanta lor contribuţie" la "dinamismul" economiei spaniole. Rădăcinile latine şi ataşamentul faţă de valori europene comune fac ca integrarea românilor în comunităţile spaniole să fie puternică şi consistentă.

Prin păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti, ei duc la îmbogăţirea şi diversitatea locurilor unde s-au integrat.

De asemenea, raporturile economice dintre România şi Regatul Spaniei sunt într-o continuă creştere, Spania fiind al unsprezecelea partener comercial al României la nivel global şi al nouălea între statele membre ale Uniunii Europene, cu o pondere de 2,9% în totalul comerţului exterior al României.

Această realitate, a uneia dintre cele mai numeroase comunităţi străine din Spania, care contribuie atât de vibrant şi consistent nu numai la dezvoltarea economiei spaniole, dar şi la dinamismul comunităţilor unde locuiesc şi muncesc, ridică necesitatea recunoaşterii acestei contribuţii.

Cum anume?

Prin găsirea unei soluţii de a se putea acorda cetăţenia spaniolă şi românilor care au dovedit, demult şi cu prisosinţă, că nu mai sunt "străini".

Un astfel de acord ar consfinţi un drept pe care românii şi l-au câştigat prin munca lor, prin integrarea şi sprijinul comunităţilor locale unde trăiesc şi muncesc şi le-ar oferi posibilitatea să contribuie şi mai consistent la dezvoltarea societăţii spaniole şi a legăturilor puternice dintre România şi Regatul Spaniei.

Un precedent posibil de urmat îl reprezintă Acordul dintre Spania şi Franţa privind dubla cetăţenie, care poate fi un model de urmat.

Ca un exemplu viu al acestei realităţi şi al acestei legături profunde de comuniune latină şi valori europene, consider că este de datoria mea să promovez, ca tematică a domeniului politic românesc, de aici, de la tribuna Parlamentului României, obiectivul de a convinge partenerii noştri politici spanioli să sprijine stabilirea unui acord echitabil care să ofere şi cetăţenilor români stabiliţi în Spania posibilitatea de a obţine şi cetăţenia spaniolă.

Ar fi un gest de profundă recunoaştere nu numai a contribuţiei cetăţenilor români care muncesc şi locuiesc în Spania, dar şi a rădăcinilor comune, a valorilor europene comune pe care le împărtăşim de atâţia ani.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Marius-Andrei Miftode - declaraţie politică: Generalizarea Programului-pilot «Masă Caldă» în şcoli - un imperativ pentru educaţie de calitate;

Urmează Andrei Miftode, Grupul parlamentar al USR.

Se pregăteşte Ilie-Alin Coleşa.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Andrei Miftode:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Anul şcolar trecut erau 150 de şcoli înscrise în Programul-pilot "Masa caldă" şi s-a reuşit implementarea, cu adevărat, în 134 dintre ele, ceea ce este, într-adevăr, un record. Doar în 16 şcoli Statul român a promis că vor primi o masă copiii, şi nu s-a ţinut de cuvânt.

În iunie, prin ordonanţă de urgenţă, numărul de unităţi de învăţământ s-a dublat. Nu e clar de ce prelungirea ajunge mereu să fie o urgenţă, deşi programul funcţionează din 2016.

La sfârşit de august "s-a constatat" o eroare. Suma destinată programului provine din înmulţirea numărului de copii beneficiari cu numărul de zile de şcoală şi cu preţul de 15 lei al unei mese. Matematica simplă, tabla înmulţirii, a eludat meandrele concretului. Şcolile selectate aveau mai puţini elevi decât fuseseră socotiţi. S-au mai adăugat, de urgenţă, 50 de şcoli.

La finalul lunii octombrie, alt pocinog - ministerul şi-a dat seama că, din diverse motive, ba lipsa normelor, ba lipsa competenţei, în multe şcoli participante în program nu se acordă încă o masă caldă. A rezultat o nouă economie neaşteptată şi o mărire - cum altfel decât de urgenţă?! - cu încă 100 de şcoli.

Sunt sigur că la următoarea rectificare bugetară a anului, exact ca în 2021, Ministerul Educaţiei va anunţa o sumă consistentă rămasă neutilizată la "Masa caldă".

Neavând timp să cheltuiască această sumă, prin adăugarea târzie a unei noi serii de şcoli, vor fi nevoiţi să o returneze. Lanţul de ordonanţe şi meniuri închipuite, care nu ajung de fapt niciodată la majoritatea copiilor, acesta este mecanismul obişnuit prin care statul manifestă propria incapacitate.

Salvarea ar veni dintr-un cadru legal previzibil şi o asumare a întregului spectru politic, că viitorul educaţiei poate fi susţinut de un astfel de program, ce ar asigura atât o masă sănătoasă pentru toţi elevii, dar şi generalizarea Programului opţional "Şcoala după şcoală", ce ar contribui inclusiv la diminuarea analfabetismului funcţional.

Din numeroase motive, e clar că nu suntem capabili să le oferim tuturor un prânz începând de mâine. Nu avem însă nicio scuză să nu realizăm, începând de mâine, un cadru legal al extinderii programului-pilot la nivel naţional.

Vom evita astfel un şir de ordonanţe de urgenţă sau hotărâri de Guvern în 2023. Şcolile şi primăriile vor şti din timp sumele de care beneficiază şi normele pe care trebuie să le respecte. Furnizorii vor optimiza, de la an la an, meniurile copiilor, la indicaţiile specialiştilor în nutriţie. Nu avem decât de câştigat printr-un mic efort de asumare comună.

Hai să facem cât putem, din timp, în fiecare an mai mult, în loc să hrănim copiii doar pe hârtie!

Vă mulţumesc.

Andrei Miftode, deputat al USR de Braşov.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Şi noi vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Ilie-Alin Coleşa - declaraţie politică având tema Teorii marxiste aplicate în economie şi energie - azi, interzicerea utilizării cărbunelui în România, motivată de emisiile de dioxid de carbon;

Trecem la Grupul parlamentar AUR - Ilie-Alin Coleşa.

Şi se pregăteşte Grupul parlamentar al minorităţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc.

Tema declaraţiei de astăzi - "Teorii marxiste aplicate în economie şi energie - azi, interzicerea utilizării cărbunelui în România, motivată de emisiile de dioxid de carbon".

În aceste zile, toate partidele, cu excepţia AUR, toate, indiferent dacă îşi spun liberale sau social-democrate, au impus aberanta lege prin care se decarbonizează sectorul energetic - s-a interzis utilizarea cărbunelui în România.

Clarificare - se elimină din mixul energetic naţional energia electrică şi termică obţinută din cărbune, se închid toate termocentralele care produc energie electrică din cărbune şi toate carierele de lignit şi toate minele de huilă.

Se interzice cărbunele!

Este normală interzicerea unui combustibil tradiţional, verificat în mii şi mii de ani de folosinţă nu doar în industrie, ci şi în gospodării? Este ideologie neomarxistă sau o chestiune strict economică sau de mediu?

Să căutăm răspunsul.

Care este motivaţia? Răspunsul oficial este decarbonizarea sectorului energetic.

Ce înseamnă decarbonizare? Decarbonizarea este încetarea emisiilor de carbon generate de activitatea umană. Reţineţi, orice ardere înseamnă emisie de dioxid de carbon. De la arderea unui foc în sobă, într-un furnal şi aşa mai departe, până la... până la respiraţia noastră. Încetarea emisiilor de dioxid de carbon înseamnă suprimarea noastră economică şi chiar fizică.

Se începe cu suprimarea economică, prin suprimarea energetică. Reţineţi, nu este vorba de un act administrativ motivat economic, ci chiar de interzicerea utilizării cărbunelui în România, asumată în PNRR.

Sunt însă emisiile de carbon un factor poluant sau unul benefic?

Foarte pe scurt. Ele nu sunt un factor poluant. Ele nu sunt responsabile de manifestările climatice extreme, de secetă, de inundaţii, de creşterea temperaturii medii globale, de topirea gheţarilor şi aşa mai departe, fenomene naturale ciclice, reversibile, exagerate peste măsură.

Să vedem ce înseamnă, până la urmă, interzicerea cărbunelui?

Înseamnă reducerea cu 5000 MWh a producţiei de energie electrică, 4000 MWh până în 2026. În condiţiile în care în mixul energetic producţia de cărbune reprezenta aproximativ 20%-25%.

Foarte pe scurt, există o relaţie direct proporţională între bunăstarea economică şi emisiile de carbon. Toate economiile dezvoltate şi-au crescut emisiile de carbon raportate la anul 1989, în timp ce România şi-a redus cu 77% aceste emisii.

Concluzionez.

Toată această nebunie de politici de acuzare a activităţii umane - în industrie, transport, agricultură - din cauza emisiilor de carbon, concretizată acum în interzicerea cărbunelui, coroborată cu modul de formare a preţului la energie, legislaţia de stabilire a cotelor de carbon pe care trebuie să le plătim şi care contribuie la creşterea costurilor şi la distrugerea economică reprezintă nu doar un act de trădare naţională, de speculă abjectă, ci un act de crimă contra umanităţii.

Vă mulţumesc.

Alin Coleşa, deputat AUR de Cluj.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ghervazen Longher - intervenţie cu ocazia împlinirii a 104 ani de la recâştigarea independenţei Poloniei;

Urmează Grupul parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Longher.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ghervazen Longher:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În fiecare an, pe 11 noiembrie, noi, polonezii din întreaga lume, ne amintim în mod special de toţi cei care au contribuit la recâştigarea libertăţii şi la restabilirea identităţii Poloniei.

De aceea, pe 12 noiembrie am sărbătorit la Soloneţu Nou - Ziua Independenţei Poloniei.

Se împlinesc 104 ani de la recâştigarea independenţei Poloniei, de aceea, alături de ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Maciej Lang, şi de consulul Republicii Polone la București, Jarosław Szkirpan, am marcat Ziua Naţională a Poloniei.

Manifestările au început la ora 10.00 cu Sfânta Liturghie la Biserica Romano-Catolică din Soloneţu Nou, oficiată de capelanul Contingentului Militar Polonez care staţionează la Craiova, maiorul Sebastian Semrau, alături de decanul de Bucovina, părintele Alois Farţadi, părintele Stanislav Cucharec, capelanul polonezilor din dieceza de Iaşi, împreună cu preoţii diecezei de Iaşi.

A urmat o recepţie cu program artistic, care a inclus recitări şi cântece patriotice poloneze, precum şi Imnul de stat al Poloniei şi al României, susţinute de ansamblurile artistice ce activează în cadrul Uniunii, dar şi de elevi ai şcolilor cu predare în limba maternă. La final, Maria Czaykovskaya - cântăreaţa ucraineană care a găsit adăpost împreună cu familia ei printre polonezii din Bucovina - a susţinut un recital emoţionant.

Alături de reprezentanţii şi membrii comunităţii poloneze din Bucovina au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai Contingentului Militar Polonez care staţionează la Craiova, ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, dar şi subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, doamna Doina Iacoban.

Anul acesta, fiind unul greu din cauza războiului, ne-a demonstrat tuturor cât de importante sunt pacea, unitatea şi patriotismul. De asemenea, conştientizăm, poate şi mai mult, ce înseamnă libertatea, iar faptul că suntem o ţară din Uniunea Europeană ne dă siguranţă.

Vă mulţumesc.

Deputat Ghervazen Longher, Uniunea Polonezilor din România.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, domnule deputat.

La mulţi ani Poloniei şi la mulţi ani polonezilor din România!

 
Video in format Flash/IOS   Dănuţ Aelenei - declaraţie politică intitulată Constanţa ar putea să-şi piardă prima universitate - Universitatea Maritimă!;

Trecem la neafiliaţi.

Dănuţ Aelenei urmează.

Şi apoi se pregătesc colegii din Grupul parlamentar al USR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Aelenei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică se intitulează "Constanţa ar putea să-şi piardă prima universitate - Universitatea Maritimă!".

La 6 ianuarie 1990, după ce au făcut greva foamei, în calitate de studenţi ai Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân", în Piaţa Victoriei, Constanţa a devenit centru universitar.

S-a înfiinţat atunci prima universitate din Constanţa - actuala Universitate Maritimă. Constanţa a devenit centru universitar, din visul unor tineri care au îngheţat de frig, care au fost ameninţaţi cu batalionul disciplinar, ca dezertori, şi care riscau să fie exmatriculaţi pentru totdeauna din Institutul de Marină.

Ulterior s-au înfiinţat încă două universităţi de stat - Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân" s-a reorganizat şi a devenit Academia Navală şi a fost înfiinţată Universitatea "Ovidius".

Astfel, Constanţa a devenit unul dintre marile centre universitare ale României.

După aproape 33 de ani de existenţă, cu peste 30.000 de absolvenţi, din care astăzi peste 20.000 de ofiţeri ce lucrează în flota maritimă internaţională, se pune problema ca Universitatea Maritimă să dispară.

Fuziunea sau - cum ar spune unii - integrarea ei într-o entitate mai puternică, din punct de vedere al cercetării ştiinţifice, cu universităţi din Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte şi de unde o mai fi, pentru înfiinţarea unui mamut în care ea să devină o simplă filială, condusă de un rector şi un senat de la Bucureşti, ar însemna o pierdere uriaşă pentru Constanţa.

Dincolo de faptul că am pierde o universitate, aceasta ar duce la pierderea identităţii învăţământului de marină civilă şi ar pune în pericol curricula şi parcursul profesional al absolvenţilor.

O universitate de marină derulează proiecte specifice, are bază materială specifică şi trebuie să fie conectată la lumea maritimă, la autorităţile şi instituţiile de profil naţionale şi internaţionale, la companiile de shipping şi crewing.

Cum poţi să-ţi păstrezi specificul când ai o zecime dintr-un senat universitar şi un rector la Bucureşti? Ce ştiu aceşti oameni despre specificul marinăresc, despre investiţiile specifice?

Vor alege mereu să finanţeze facultăţile mari, iar "departamentul anexă de la Constanţa... ăia de fac marinari, parcă... de fapt, ingineri" va fi subfinanţat, prost administrat şi nesemnificativ.

Ce minte năstruşnică de la Bucureşti sau aiurea o fi gândit această fuziune?

Oare cine iniţiază astfel de proiecte?

Răspunsul este evident simplu, şi anume că actuala Coaliţie de guvernare creează legi ilogice, îndreptate împotriva cetăţenilor, menite a satisface clientela politică.

Ca absolvent al Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân" şi deputat neafiliat, voi susţine toate demersurile pentru ca Universitatea Maritimă să fie independentă. Ea aparţine Constanţei şi constănţenilor!

Eu şi colegii mei, care au făcut greva foamei în 1990 pentru înfiinţarea acestei universităţi, cu siguranţă, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca această universitate de prestigiu să nu dispară.

Noi am creat Universitatea Maritimă din Constanţa, ca o instituţie a Constanţei, nu ca pe o anexă a cuiva.

Dumnezeu să apere Constanţa!

Dumnezeu să apere Universitatea Maritimă!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Brian Cristian - declaraţie politică despre Legile justiţiei;

Grupul parlamentar al USR, Brian Cristian.

Se pregăteşte Ion-Marian Lazăr.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Preşedintele Iohannis a promulgat cele trei legi ale justiţiei fără a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia. Şi asta tocmai în contextul în care azi - chiar azi - se discută la Bruxelles, în Colegiul Comisarilor, stadiul pregătirii României, Bulgariei şi Croaţiei pentru aderarea la Schengen, în urma raportului misiunilor de evaluare.

Când europarlamentarii se luptă pe toate fronturile pentru a contribui la aderarea României la Schengen, preşedintele ţării face fix invers.

Deşi Comisarul european pentru Justiţie i-a cerut să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia, înainte de a promulga sau nu legile justiţiei, Iohannis preferă să calce în picioare justiţia din România. A ignorat societatea civilă, magistraţii, dar şi instituţiile europene.

Câteva argumente care arată cât de toxice sunt noile legi ale justiţiei:

  • Se pun pârghii în mâna Procurorului General, pentru intimidarea procurorilor de caz;
  • Selecţia şi promovarea magistraţilor nu se vor face pe criterii obiective, meritocratice;
  • Nici vicepreşedinţii instanţelor sau adjuncţii şefilor de parchete nu vor mai fi selectaţi prin concurs, ci vor fi numiţi din pix;
  • Condiţiile de vechime stabilite pentru selecţia pentru DNA şi DIICOT, precum şi cele necesare pentru promovarea procurorilor la parchetele superioare sunt de natură să adâncească deficitul de personal deja existent şi să influenţeze în mod negativ anchetele penale. Practic, DNA şi DIICOT sunt lăsate fără procurori;
  • Concentrează puterea din sistemul judiciar în mâna câtorva persoane, ceea ce reprezintă un regres deosebit de periculos;
  • Acordă noi privilegii financiare pentru magistraţi;
  • Şi transformă Consiliul Superior al Magistraturii într-un bastion lipsit de transparenţă.

Practic, ce nu a reuşit regimul Dragnea, face acum chiar preşedintele Iohannis. Pentru interesele personale sau de grup ale celor aflaţi vremelnic la putere, masacrează legile justiţiei şi subjugă sistemul judiciar. Pe principiul enunţat de Dan Voiculescu - "Nu avem toată puterea până nu luăm şi justiţia".

Domnule preşedinte Iohannis, nu pentru asta au stat românii cu orele la cozi să pună ştampila pe dumneavoastră. Prin acţiunile dumneavoastră aţi dezamăgit o generaţie întreagă. Ruşine!

 
Video in format Flash/IOS   Ion-Marian Lazăr - declaraţie politică intitulată România investiţiilor sistate sau abandonate;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Urmează Ion-Marian Lazăr.

Se pregăteşte Grupul parlamentar AUR - doamna Mitrea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marian Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea se intitulează "România investiţiilor sistate sau abandonate".

Dragi colegi,

Se reproşează de ceva vreme că USR a blocat dezvoltarea sistemului energetic naţional, noi fiind, de altfel, vinovaţii de serviciu pentru toate problemele actualei guvernări rotative.

În acest sens, mă văd nevoit să vă prezint câteva informaţii relevante despre stadiul investiţiilor în infrastructura naţională de energie.

Astfel, la momentul actual, se află blocate în diferite stadii de execuţie investiţiile hidroenergetice de la: Dumbrăviţa - Hunedoara; Bumbeşti Jiu - Gorj; Răstoliţa - Mureş; Lotrioara - Sibiu; Racoviţa şi Câineni din judeţul Vâlcea.

De asemenea, o serie de alte obiective hidroenergetice au fost sistate sau abandonate de societatea Hidroelectrica, aflată actualmente sub autoritatea onorabilului domn Popescu. Mă refer aici la obiectivele hidroenergetice: Galu din judeţul Neamţ; Strei, Călan, Băcia şi Simeria din judeţul Hunedoara.

Mai mult decât atât, despre hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, care este menită să asigure echilibrarea sistemului energetic naţional, am aflat, cu profundă indignare, că nu se mai află în portofoliul proiectelor de investiţii ale Hidroelectrica şi în planul de guvernare al actualului Cabinet, deşi în Programul de guvernare al Guvernului Dăncilă se menţiona că "Realizarea proiectului centralei hidroelectrice prin pompare Tarniţa-Lăpuşteşti - de 1.000 MW - şi a altor centrale hidroelectrice poate să contribuie la asigurarea rezervei de putere, la reglajul frecvenţă putere, cerinţă imperativă a Sistemului Energetic European".

Totodată, finalizarea Proiectului de investiţii "Dezvoltare Centrală Termoelectrică Iernut - Mureş" privind construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze stagnează în prezent, deşi progresul fizic al acestui obiectiv investiţional este unul avansat.

Nu în ultimul rând, deşi reprezentanţii Guvernului se laudă că au reuşit, într-un final, să găsească finanţare pentru proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, aceştia omit cu bună ştiinţă să menţioneze faptul că unitatea nr. 5 de la Cernavodă a intrat în conservare începând cu anul 1990. Ulterior, în perioada Guvernării Ponta, Consiliul de administraţie şi acţionarii Societăţii Naţionale Nuclearelectrica au aprobat sistarea investiţiilor la această unitate, schimbarea destinaţiei şi utilizării spaţiilor şi structurilor alocate acestei unităţi, fapt ce a determinat utilizarea acestor spaţii, inclusiv pentru adăpostirea remizei de pompieri şi asigurarea depozitării deşeurilor.

În concluzie, stimaţi cetăţeni, în închipuirea actualei majorităţi, ce reprezintă în fapt o adaptare contemporană a uniunii între stânga şi dreapta, ce a fost reţinută în istorie drept "monstruoasa coaliţie", USR este culpabil pentru toate investiţiile în infrastructura energetică ce sunt blocate sau abandonate începând cu anul 1990 şi până în prezent.

Din nefericire, pentru România, istoria are tendinţa de a se repeta, uneori chiar şi după 150 de ani.

Vă mulţumesc.

Deputat Lazăr Ion-Marian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitrina Mitrea - declaraţie politică având tema Cum au fost induse în eroare Comisia Europeană, cetăţenii României şi închise minele;

Trecem la Grupul parlamentar AUR.

Doamna deputat Dumitrina Mitrea.

Se pregătesc colegii neafiliaţi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Tema declaraţiei politice - "Cum au fost induse în eroare Comisia Europeană, cetăţenii României şi închise minele".

Pe 8 noiembrie 2022 s-a votat Legea decarbonizării, cu majoritate de voturi PNL-PSD-UDMR şi cu abţinere USR, în Camera Deputaţilor.

În aceeaşi zi, pe 8 noiembrie, am participat la o întâlnire de lucru cu directorul general RECOVER, doamna Céline Gauer, privind modul de implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR.

În cadrul discuţiei, doamna Gauer ne-a clarificat faptul că Legea decarbonizării, aflată ca obiectiv de atins în PNRR, nu înseamnă închiderea minelor; reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai României au convenit asupra unui traseu prin care se pun în exploatare, prin investiţii, noi tehnologii de producere a energiei verzi, apoi, treptat, se va trece la eliminarea tehnologiilor vechi care produc poluare.

Legea decarbonizării a fost văzută ca o modalitate de punere în păstrare a capacităţilor de producţie a energiei prin folosirea cărbunelui şi huilei, nicidecum de închidere sau distrugere a minelor, ele putând fi utilizate în cazuri de maximă urgenţă, când capacitatea de energie nu poate fi acoperită din sursele verzi.

S-a convenit că este necesară dezvoltarea unui mix energetic, la nivelul fiecărui stat membru al Uniunii Europene, pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, că se vor lua măsuri stabilite de comun acord pentru a îndeplini acest obiectiv, fără a se ajunge la destabilizarea unui stat în ceea ce priveşte securitatea energetică.

Doamna Gauer a mai menţionat că Ministerul Energiei a asigurat Comisia Europeană că există în acest moment noi tehnologii puse în funcţiune, care acoperă scoaterea din exploatare a celor bazate pe producerea energiei prin folosirea cărbunelui şi a huilei.

Domnule Popescu, ne spuneţi care sunt noile tehnologii puse în funcţiune, cu care aţi minţit Bruxelles-ul, cele care au înlocuit 1.700 MW scoşi din funcţiune în 2021 şi care vor fi noile tehnologii care vor acoperi producţia de 660 MW energie pe care o veţi închide la sfârşitul anului 2022?

Daţi vina pe Europa, dar vina este strict a incompetenţei sau a ticăloşiei dumneavoastră!

Cui faceţi jocurile, domnule Popescu? Pentru cine trădaţi România?

Voi, cei de la PNL, ce faceţi?

Iar voi, cei de la PSD, cum îi apăraţi pe români?

USR se abţine, ştiind ce stă scris în planul pentru România, conceput tocmai de ei, când erau la guvernare.

Nu spuneţi nimic pentru că ştiţi care este miza!

Împărţirea banilor veniţi din Europa pentru reconstrucţia României nu se vor găsi în dezvoltarea acestei ţări, ci se vor găsi în propriile voastre buzunare!

Români, aveţi dreptul să îi întrebaţi ce fac cu banii veniţi din afară. Întrebaţi-i ce fac cu banii din taxele pe care le plătiţi, opriţi-i să mai jefuiască România, faceţi-i răspunzători pe aceşti trădători de ţară pentru toate neajunsurile suferite de voi!

Deputat Mitrea Dumitrina, Circumscripţia nr. 29 Neamţ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Denisa-Elena Neagu - declaraţie politică: «Feel Alive» a fost sloganul ţării noastre în acest an la World Travel Market, desfăşurat în Londra, cel mai mare târg de turism din Europa;

Trecem la Grupul parlamentar al USR.

Denisa Neagu.

Se pregăteşte doamna deputat Hangan.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Denisa-Elena Neagu:

"«Feel Alive» a fost sloganul ţării noastre în acest an la World Travel Market, desfăşurat în Londra, cel mai mare târg de turism din Europa".

Un slogan bun, vibrant, un slogan care poate defini turismul românesc, numai că standul era extrem de static. O amenajare mediocră, cu un pupitru, scaune şi mese, din care rezultă cât de mult este interesat Ministerul Turismului să promoveze potenţialul turistic al României.

Asta, în timp ce la standul Coreei de Sud vizitatorii jucau un joc inspirat de serialul "Squid Game", serial urmărit de peste 110 milioane de telespectatori din întreaga lume. La standurile Indiei şi Bangladeshului vizitatorii se fotografiau împreună cu dansatorii.

La standul României am remarcat totuşi o experienţă digitală. Meritul nu îi aparţine ministerului de resort, ci reprezentanţilor brandului turistic "Visit Maramureş".

Aceştia au venit la stand cu ochelari VR prin care puteai să vizitezi obiective din regiunea Maramureşului, prin intermediul realităţii virtuale.

Cum ar fi fost să avem la stand o zonă special amenajată pentru a vizita toată România virtual?

Ne chinuim de 32 de ani să găsim o formulă prin care destinaţia turistică România să joace un rol important în economia ţării. Nu am reuşit până acum.

În 2019, înainte de pandemie, turismul contribuia cu 2,7% la produsul intern brut.

Asta, în timp ce alte ţări fost comuniste, cu un relief asemănător cu al României, ne-au depăşit semnificativ.

În Serbia, turismul contribuia cu aproape 7% la economia ţării, iar în Ungaria procentul era de 8,5%. Vecinii noştri bulgari, consideraţi de mulţi guvernanţi principalii noştri competitori, aduseseră turismul la 12% din PIB.

Asta, ca să nu ne comparăm cu ţări precum Grecia, al cărei turism ajunge la 22% din PIB.

Aceste ţări au permis investiţiile private în domeniul turismului la începutul anilor '90. La noi, o mare parte din infrastructura turistică a fost dată "pe pile şi relaţii" prietenilor de partid.

De aceea, Băile Herculane este o staţiune în paragină, în timp ce Republica Cehă a ajuns destinaţie de top pentru turismul balneoclimateric. De aceea, clădirile şi terenurile Biroului de Turism au ajuns, în 2022, pe mâna ministrului familiei, Gabriela Firea. Rămâne de văzut dacă vom asista şi aici la un tun imobiliar.

Avem nevoie de viziune pentru turismul românesc şi zero hoţie, numai aşa vom putea demonstra că România este "alive".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Pollyanna-Hanellore Hangan - declaraţie politică intitulată România, la un an de guvernare PSD-PNL;

Urmează doamna deputat Pollyanna Hangan.

Se pregăteşte domnul deputat Radu Moisin.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Pollyanna-Hanellore Hangan:

Mulţumesc.

Se împlineşte un an de când PSD şi PNL au fost aduse la guvernare, împreună, de cel care a trădat speranţele unei generaţii, preşedintele Klaus Iohannis.

Cu doar câteva luni înainte, milioane de români ieşeau la vot cu speranţa că, după aproape 6 ani de PSD-ism, după ce trecusem prin corupţia lui Ponta şi Dragnea, după ce am avut-o pe Dăncilă prim-ministru, aveam şansa să reconstruim România.

Lupta noastră împotriva regimului PSD a fost despre democraţie, demnitate şi speranţa că ne putem creşte copiii într-o ţară unde hoţia este pedepsită şi nimeni nu e mai presus de lege. Am ieşit în stradă şi speram că, la alegeri, scăpăm de PSD. Şi părea că am reuşit!

Mai ţineţi minte acele ieşiri publice ale preşedintelui Iohannis, când ne spunea să votăm PNL, pentru că doar aşa scăpăm de "PeSeDe"?

Ce a făcut Iohannis? A adus la guvernare PSD, la mai puţin de un an de la alegerile din 2020. Cu USR la guvernare nu se putea fura, aşa că au ales PSD.

Şi acum PSD conduce România. Din nou!

Acesta e proiectul gândit de ei şi pus în practică: o Românie a sărăciei, o Românie a corupţiei, o Românie a privilegiaţilor.

La un an de guvernare PSD-PNL, îi invit pe cei care astăzi conduc România, pe Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis, să meargă într-un magazin. Să vadă cum oamenii simpli, care nu încasează o pensie specială de 18.000 de lei, aşa cum o face Nicolae Ciucă, se chinuie să îşi aleagă produsele. Se gândesc la ce să renunţe, pentru că preţurile au crescut atât de mult, încât orice zi a ajuns o luptă.

Ştiu ei că pâinea devine un lux? Ştiu ei că familii întregi au de plătit rate duble la bănci? Sau că românii tremură aşteptând factura la energie sau gaz?

În afară de voi, privilegiaţii cu pensii speciale, rudele voastre angajate la stat sau numite în consilii de administraţie, ori oamenii din jurul partidului, care câştigă contracte cu statul, nimeni nu mai trăieşte bine în România. De pensionari nici nu mai vorbim.

Ieşiţi zilnic la TV şi licitaţi procente. Budăi spune că vor creşte pensiile cu 10%, Ciucă cu 11%, iese şi Iohannis - cu 15%. Între timp, singurele pensii care au crescut în Români sunt pensiile speciale. Pentru că sunt singurii pe care îi protejaţi - specialii.

Aţi lovit şi în cei mai vulnerabili dintre români, în cei care încercau să câştige un ban în plus pentru a supravieţui şi aveau un contract part-time. Peste 80.000 de locuri de muncă part-time au dispărut.

Şi nu v-aţi oprit aici, aţi ales să îi vânaţi şi pe micii antreprenori, care ţin economia în spate. ANAF a început vânătoarea firmelor care au restanţe de 1.000 de lei la stat, în timp ce cei cu averile mari obţinute din corupţie rămân. În plus, spuneaţi că nu vom avea nicio creştere de taxe anul acesta. Aţi minţit şi aici. Avem acum creşteri de taxe.

Iohannis ne spunea că acest Guvern este pentru stabilitate, dar aţi livrat doar haos. Nu faceţi altceva decât să ieşiţi la TV şi să mimaţi că vă luptaţi între voi, pentru a vă acoperi incompetenţa.

Aţi eşuat. Asta este singura realitate. Nu aţi adus nimic altceva decât sărăcie şi hoţie.

La un an de guvernare, ar trebui să vă înaintaţi demisiile. Toţi!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Radu-Marin Moisin - declaraţie politică: Comisia Europeană a efectuat plata pentru cele 2,6 miliarde de euro din PNRR, aferente primei cereri depuse de România;

Urmează Radu Moisin.

Se pregăteşte Grupul parlamentar AUR - Raisa Enachi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marin Moisin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună ziua!

Titlul declaraţia de astăzi este "Comisia Europeană a efectuat plata pentru cele 2,6 miliarde de euro din PNRR, aferente primei cereri depuse de România".

Astfel, România a trimis prima cerere de plată în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă la sfârşitul lunii mai 2022, cuprinzând toate cele 21 de ţinte şi jaloane aferente trimestrului IV din 2021, precum şi documentele justificative privind îndeplinirea acestora.

La data de 15 septembrie a acestui an a fost avizată evaluarea Comisiei asupra îndeplinirii ţintelor şi jaloanelor, şi ulterior aceasta a fost aprobată de Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare sau ECOFIN.

Prin urmare, la finalul lunii octombrie a acestui an, Comisia Europeană a efectuat plata pentru prima cerere depusă de România, şi anume de 2,6 miliarde de euro. Plata cuprinde, pe de o parte, sprijinul nerambursabil în valoare de 2.037.000.000 de euro şi, pe de altă parte, sprijinul sub formă de împrumut în valoare de 907.000.000 de euro.

Prima tranşă acoperă reforme care contribuie la tranziţia digitală, mobilitate sustenabilă, educaţie, sănătate, decarbonizare, investiţii menite să modernizeze domenii cheie şi să consolideze economia românească.

Modernizarea României cu ajutorul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă este o şansă istorică, un proiect deosebit de important care aduce şi sprijină reformele necesare pentru dezvoltarea României europene, iar Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă are drept scop implementarea reformelor şi investiţiilor sustenabile, creşterea economică şi crearea de locuri de muncă necesare pentru incluziunea forţei de muncă disponibile, precum şi sprijinirea tranziţiei verzi şi a celei digitale pentru promovarea creşterii durabile.

Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR are în vedere îndeplinirea a 51 de jaloane aferente trimestrului I din acest an şi trimestrului II din acest an, având o valoare totală de 3,2 miliarde de euro, din care două treimi vor fi sprijin nerambursabil şi o treime vor fi sub formă de împrumut.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă constituie pentru noi un model nou de dezvoltare, un salt uriaş în dezvoltare, o adaptare continuă la cerinţele unui stat european modern.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Îi mulţumim domnului deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Raisa Enachi - declaraţie politică: O lume în care violenţa extremă împotriva copiilor poate scăpa nepedepsită nu este o lume sigură pentru nimeni!;

Urmează la cuvânt doamna deputat Raisa Enachi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică are ca subiect "O lume în care violenţa extremă împotriva copiilor poate scăpa nepedepsită nu este o lume sigură pentru nimeni!".

Stimaţi colegi,

Constatăm, cu mare îngrijorare, creşterea rapidă, la nivel naţional, a cazurilor de vătămare intenţionată a persoanelor de toate vârstele şi de ambele sexe, dar în special a copiilor. Copiii au nevoie de sprijinul nostru pentru o mai bună dezvoltare psihosocială, pentru introducerea şi implementarea unor programe şi politici speciale în domeniul sănătăţii şi a serviciilor menite să prevină violenţa în societate şi să atenueze consecinţele acesteia!

Dacă analizăm calitatea vieţii copilului român şi a drepturilor sale, vom vedea mici progrese înregistrate în ultimul deceniu, dar rămânem, în continuare, pe ultimul loc din Uniunea Europeană în multe statistici. România are cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din Uniunea Europeană şi un total de peste 150.000 de copii care merg seara la culcare flămânzi - deci, mai mult de un sfert dintre copiii românilor.

Dacă analizăm modul în care societatea românească respectă obligaţiile constituţionale, acelea de a oferi copiilor protecţie şi asistenţă, acestea există mai mult pe hârtia pe care a fost tipărită Constituţia României, decât în realitate! Fiindcă alocaţiile acordate copiilor nu le asigură acestora strictul necesar, însă reuşim să acordăm copiilor ucraineni 6.500 de lei pe lună! Când vine vorba despre mărirea alocaţiilor copiilor români nu sunt bani la buget, de parcă voi, guvernanţii, nu sunteţi părinţi şi nu vă pasă de viitorul copiilor noştri! Când vine însă vorba despre mărirea salariilor primarilor şi consilierilor locali şi judeţeni, atunci se găsesc bani la buget!

Mai mult de 20% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă şi peste 30% se află sub pragul de sărăcie! Ruşinos, domnilor guvernanţi, sunteţi premianţi, cu cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană!

Tabloul sărăciei din judeţul Vaslui este confirmat de cifrele oficiale. Vaslui este unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, iar cei mai mulţi dintre copiii malnutriţi provin din mediul rural.

Vedem din ce în ce mai mulţi copii confruntându-se cu traume mentale şi fizice de neimaginat, din ce în ce mai mulţi copii suferă de foame, cad victime bolilor şi accidentelor, trebuie să renunţe la şcoală, sunt expuşi riscului de abuz sexual. Dacă lăsăm în urmă aceşti copii, nu putem pune bazele unei societăţi democratice şi cu frică de Dumnezeu!

Însă, moneda inversă a unei sesizări adresate, luni, Inspectoratului Judeţean Vaslui, vizavi de şcoala din Costeşti, unde copiii sunt abuzaţi, am primit o altă sesizare, în care părinţii nu sunt lăsaţi în instituţia de învăţământ de stat să-şi îmbrace copiii la cald. Ar trebui să ne fie ruşine tuturor pentru faptul că numărul încălcărilor grave împotriva drepturilor copiilor din ţara noastră creşte din nou, ca urmare a situaţiei dificile a multor copii români, victime ale sărăciei, abuzurilor sau violenţei în familie. Trăim vremuri complicate, cu crize morale şi economice multiple, nu mai avem timp să avem grijă corect de copiii noştri! Trebuie să eliminăm cazurile flagrante de încălcări ale drepturilor copiilor! Pentru că ei sunt viitorul nostru!

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Şi noi vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Balan - declaraţie politică intitulată Inflaţia produselor alimentare trebuie să ne îngrijoreze pe toţi!;

Dau citire declaraţiilor depuse în scris de Grupul parlamentar al PSD - Ioan Vulpescu, Oana-Gianina Bulai, Eugen Bejinariu, Nicu Niţă, Ioan Mang, Daniel Tudorache, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Silviu Nicu Macovei, Ilie Toma, Ana-Loredana Predescu, Elena Stoica, Mirela Furtună, Cristina-Elena Dinu, Virgil Alin Chirilă, Laurenţiu-Daniel Marin, Vasilică Toma.

Urmează la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Ioan Balan.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Balan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Criza energetică severă, declanşată de agresiunea barbară a Rusiei asupra poporului ucrainean, continuă să afecteze aproape toate statele lumii. Cu toate acestea, graţie analizelor făcute de actuala Coaliţie de guvernare, materializate în măsurile corecte adoptate de Guvernul Ciucă, populaţia şi mediul economic vor putea să traverseze cu bine iarna care urmează.

Nu spun că ne va fi uşor, însă, cu certitudine, în România, lucrurile vor sta mult mai bine decât în multe alte state europene. Aşadar, am convingerea că, după această grea încercare şi în contextul în care tot mai multe investiţii în zona energetică se vor finaliza, preţurile la produsele energetice vor începe să se stabilizeze sau chiar să se reducă. Deja, pe pieţele europene, evoluţia preţurilor confirmă această tendinţă.

Stimaţi colegi,

Dacă îngrijorările noastre legate de facturile la energie au toate motivele să fie înlăturate, cred că atenţia autorităţilor române trebuie să se deplaseze, cât mai rapid, către o altă zonă - cea a produselor alimentare. Din fericire, în România nu ducem lipsă de produse, nici în magazine şi nici în pieţe. Ceea ce nu putem trece cu vederea este evoluţia preţurilor la produsele alimentare de bază. Nu cred că aceste creşteri de preţuri sunt mereu justificate obiectiv.

Dacă statistica oficială ne-a anunţat că rata anuală a inflaţiei a urcat în acest an la peste 15%, cred că fiecare român a constatat că, pentru produsele pe care le cumpără în mod frecvent, creşterea de preţuri este mult mai mare. Pâinea, laptele, ouăle, uleiul vegetal, legumele şi fructele, adică ce punem fiecare în coşul de consum, au avut creşteri de preţuri şi de peste 40%, dacă nu mai mult, şi într-un timp de numai câteva luni.

Este firesc ca, după o asemenea evoluţie, românii să simtă că puterea de cumpărare a veniturilor lor este puternic afectată, iar aşteptările lor de la autorităţi să fie imense.

Stimaţi colegi,

Apreciez faptul că actuala Coaliţie de guvernare se preocupă de majorarea punctului de pensie, de la 1 ianuarie, că se va lua decizia de majorare a salariului minim brut la 3.000 de lei, de la începutul anului, şi că se lucrează la implementarea de noi măsuri pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, cu venituri reduse. Cred că ar trebui să ne uităm cu atenţie şi la clasa de mijloc, care suferă la fel de mult din cauza scumpirilor.

Nu cred că avem ce reproşa Guvernului Ciucă, ci, dimpotrivă, cred că trebuie să apreciem că a reuşit să protejeze o mare parte a populaţiei în faţa valului de scumpiri. Cu toate acestea, cred că se impune, în mod special din partea Ministerului Agriculturii, mai multă acţiune şi mai multe măsuri de sprijin pentru agricultorii români, pentru pătrunderea produselor româneşti pe piaţă şi pentru o mai bună supraveghere a pieţei, împotriva practicilor speculative la care apelează intermediarii.

Producătorul român vinde în continuare la preţuri modice, însă consumatorul român plăteşte preţuri exorbitante, de cele mai multe ori nejustificate.

Actualul ministru al agriculturii, care este apreciat pentru experienţa sa în domeniu, ar trebui să se concentreze rapid şi eficient pe aceste probleme urgente din sectorul alimentar.

Vă mulţumesc.

Ioan Balan, deputat al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

În continuare, dau citire declaraţiilor depuse în scris de Grupul parlamentar al PNL - Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Alexandru Popa, George Şişcu, Iulian-Alexandru Muraru, Maria Stoian, Dumitru Rujan, Cristina Burciu, Ervin Molnar, Bogdan-Iulian Huţucă, George Stângă, Vasile-Aurel Căuş, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Elena Hărătău, Ştefan-Bucur Stoica, Olivia-Diana Morar, Florin-Alexandru Alexe.

Declaraţii depuse în scris, Grupul parlamentar al USR - Beniamin Todosiu.

Grupul parlamentar AUR are următoarele declaraţii depuse în scris - Silviu-Titus Păunescu, Sebastian-Ilie Suciu, Vasile Nagy, Dumitru-Viorel Focşa, Radu-Vicenţiu Grădinaru.

Grupul parlamentar al UDMR, declaraţii depuse în scris - Biró Rozália-Ibolya.

Grupul parlamentar al minorităţilor, declaraţii depuse în scris - Slobodan Ghera.

La neafiliaţi avem următoarele declaraţii depuse în scris - Ciprian Ciubuc, Anamaria Gavrilă, Mihai Ioan Lasca, Nicolae Roman, Bogdan-Alexandru Bola.

Cu acestea, declar închisă prima parte a şedinţei noastre şi vă mulţumesc.

O zi bună!

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică despre modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian la Aeroportul Internaţional Iaşi;

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

Aeroportul din Iaşi va avea un nou terminal finanţat din fonduri europene. Administraţia liberală a judeţului Iaşi pune în practică cel mai amplu proiect de dezvoltare al Aeroportului Iaşi.

Consiliul Judeţean Iaşi şi Aeroportul Internaţional Iaşi au demarat lucrările de execuţie la fundaţia viitorului terminal. Proiectul de dezvoltare are o valoare totală de aproximativ 328 milioane de lei fără TVA. Din această sumă, 85% reprezintă contribuţia de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% este contribuţia de la bugetul de stat, iar restul va fi alocat din bugetul aeroportului.

Construcţia fundaţiilor se realizează pe 120 de piloţi foraţi. Conform graficului de execuţie, până la finalul acestui an va fi ridicată structura, iar, începând din primăvara anului 2023, vor începe şi lucrările la parcare, care va avea aproximativ 500 de locuri, din care 15 cu încărcare electrică. Proiectul include şi construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafaţă de un hectar. Terminalul T4 va fi conectat cu T3 printr-o pasarelă pietonală şi o pasarelă aeriană.

Toate etapele pe care le-am parcurs în ultima perioadă sunt dovada clară că direcţia de dezvoltare este asigurată. Rezultatele demarării proiectului se văd deja. Am înţeles, încă de la început, că avem nevoie de un parteneriat activ între Consiliul Judeţean Iaşi, Aeroportul Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi am făcut un efort instituţional coordonat pentru a ne asigura de succesul proiectului de modernizare. Investiţia aceasta nu este doar în dezvoltarea aeroportului, ci a întregii regiuni, iar efectele se vor resimţi chiar odată cu începerea lucrărilor, prin angrenarea mediului de business şi a forţei de muncă locale. Pe termen mediu şi lung, aeroportul va fi un pilon de dezvoltare economică, socială, a turismului şi a mobilităţii. Începând din 2024, Aeroportul Iaşi va fi autostrada noastră aeriană care va conecta Iaşiul cu restul ţării şi cu întreaga Europă.

Traficul crescut de pe Aeroportul Iaşi impune finalizarea rapidă a noului terminal de pasageri, dar, în acelaşi timp, devine o necesitate crearea facilităţilor cargo. Terminalul de marfă va fi amenajat în locul actualului terminal de pasageri T2, va avea o suprafaţă de aproape 1.200 m2, 3 porţi de încărcare - descărcare şi o capacitate de procesare de 10 -12 mii tone/an. Proiectul a fost votat, săptămâna aceasta, în plenul consiliului judeţean.

După finalizarea noului terminal, vom începe o primă etapă a dezvoltării unei zone cargo la Iaşi, prin reconfigurarea terminalului T2 în terminal cargo şi îmi doresc ca, de la 1 ianuarie 2025, să înregistrăm trafic consistent şi la acest capitol. Dezvoltarea aeroportului este o necesitate pentru comunitate, mai ales pe cele două coordonate de dezvoltare - capacitatea de procesare a pasagerilor şi cea de procesare a mărfurilor. În următorii doi ani se vor asigura, cu sprijinul consiliului judeţean şi al primăriei, două noi căi rutiere de acces la Aeroportul Iaşi, iar pentru cele 70 de hectare din zona de Est a pistei, pe care le avem în administrare, vom propune o zona logistică, un parc industrial şi un hub de transport multimodal.

    Varol Amet - intervenţie intitulată Împlinirea a 144 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-Mamă;

Domnul Varol Amet:

"Împlinirea a 144 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-Mamă"

Pe data de 14 noiembrie se împlinesc 144 de ani de la revenirea teritoriului Dobrogei la Patria Mamă şi recăpătarea independenţei României.

Ziua Dobrogei se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 14 noiembrie, pentru a consemna restabilirea, în anul 1878, a autorităţii Statului român asupra acestei provincii istorice româneşti. O serie de evenimente specifice au fost organizate, pentru marcarea Zilei Dobrogei, de către Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, prin Centrul Cultural Judeţean Constanţa "Teodor T. Burada".

Revenirea Dobrogei la Patria Mamă, în urma războiului de Independenţă din anii 1877-1878, poate fi considerată ca fiind cel de-al doilea element principal al procesului de coagulare a unităţii de stat a românilor după Unirea Principatelor din anul 1859.

În data de 19 noiembrie 2013 a fost adoptat de Senat Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Dobrogei, iar la 9 septembrie 2015 documentul a fost votat de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878 a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României. Deşi semnaseră, la 4 aprilie 1877, o convenţie cu România, reprezentanţii ruşi nu au acceptat, iniţial, o participare directă a armatei române pe frontul din Balcani. Pe fondul desfăşurării ostilităţilor militare la Plevna, când al doilea asalt al trupelor ruse a fost înfrânt, marele duce Nicolae a trimis o telegramă prinţului Carol al României, în care a cerut ajutorul trupelor române.

România a obţinut, după încheierea conflictului, în cadrul Congresului Internaţional de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea graniţelor naţionale a Dobrogei, cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor. La 14 noiembrie 1878, autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).

Unirea Dobrogei cu teritoriul naţional reprezenta, după unirea Moldovei cu Ţara Românească din anul 1859, o nouă şi importantă etapă în cadrul procesului de desăvârşire a unităţii de stat a românilor, proces definitivat prin Marea Unire din 1918.

După secole de subjugare şi dominaţie străină, teritoriul Dobrogei reîntregeşte ţara, obţinându-se, de asemenea, autonomia şi integritatea.

Cu prilejul acestei zile memorabile, doresc să aduc un omagiu tuturor eroilor neamului care au luptat cu vitejie şi s-au jertfit pentru un ideal, lăsându-ne nouă astăzi o patrie reîntregită şi independentă.

    Beniamin Todosiu - declaraţie politică: Atentat la adresa Justiţiei - sute de dosare cu prejudicii de miliarde de euro riscă să fie compromise;

Domnul Beniamin Todosiu:

"Atentat la adresa Justiţiei - sute de dosare cu prejudicii de miliarde de euro riscă să fie compromise"

Decizia Curţii Constituţionale a României privind prescripţia răspunderii penale a dinamitat întreg sistemul de justiţiei, iar sute de dosare riscă să fie închise chiar dacă faptele cercetate presupun prejudicii de miliarde de euro.

Încă de la început vă spun că nu doresc să politizez acest subiect, ci voi încerca să trag un semnal de alarmă privind efectele dezastruoase pe care le va avea decizia CCR nr. 358/2022 privind prescripţia răspunderii penale. De acum încolo, zi de zi, vom afla că un dosar, două sau mai multe s-au închis din cauza aplicării deciziei Curţii Constituţionale. Sunt fapte grave de corupţie, care presupun fraudarea bugetului de stat sau a fondurilor europene, iar pentru cercetarea acestora, instituţiile Statului român au consumat bani şi resurse importante.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat deja că pot fi compromise circa 557 de dosare de corupţie cu prejudicii care depăşesc 1,2 miliarde de euro. De asemenea, DIICOT a precizat că alte aproximativ 600 de dosare de criminalitate organizată ar putea fi închise, prejudiciul stabilit în cadrul acestora fiind de peste 1,1 miliarde de euro. Dintre aceste dosare, care ar putea fi închise, 288 se află în faza de urmărire penală şi 317 dosare sunt în camera preliminară sau în faza de judecată. Aceasta nu este radiografia completă a dezastrului din Justiţie, deoarece nu au fost făcute încă publice datele complete.

Un exemplu concret este celebrul dosar Hexi Pharma, în care inculpaţii au fost deja condamnaţi în primă instanţă. La ultimul termen al dosarului, înainte ca instanţa să pronunţe sentinţa finală, avocaţii inculpaţilor au cerut, în temeiul deciziei CCR, să se constate că a intervenit prescripţia faptelor. În acest context, Curtea de Apel ar urma să decidă, cel mai probabil, încetarea procesului penal, iar inculpaţii, care sunt acuzaţi de fapte penale, cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de lei, să scape de închisoare.

Este revoltător cum Justiţia este pusă pe butuci şi O.U.G. nr. 13 este practic instituită cu sprijinul Curţii Constituţionale, cu acordul tacit al preşedintelui României, al Guvernului şi al actualei coaliţii de guvernare. Nimeni din zona PNL sau de la Cotroceni nu a sărit, în aceste zile, să apere justiţia şi statul de drept, aşa cum spuneau că o fac în cazul O.U.G. nr. 13. De fapt, cei care forţau amnistia şi graţierea au încercat iniţial închiderea dosarelor penale, prin modificarea legilor în Parlament. Pentru că nu le-a mers în Parlament, au schimbat strategia şi lovitura de graţie a fost dată prin intermediul Curţii Constituţionale.

Concluzia este tristă şi frustrantă atât pentru cei care lucrează în sistemul de justiţie, cât şi pentru cei care cred într-o justiţie liberă - România va deveni raiul corupţilor, care nu vor mai avea frică de DNA sau DIICOT şi vor fura cât de mult pot din banii publici şi din cei europeni. România va fi arătată din nou cu degetul de Uniunea Europeană, ca fiind unul dintre cele mai corupte state membre.

    Biró Rozália-Ibolya - intervenţie cu ocazia Zilei Mondiale a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare;

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Săptămâna internaţională a ştiinţei şi păcii a fost marcată prima dată în 1986 ca parte a sărbătoririi Anului Internaţional al Păcii, ca o iniţiativă neguvernamentală. Ca o recunoaştere a însemnătăţii marcării anuale a acestui eveniment, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 43/61 din decembrie 1988, care proclamă "Săptămâna internaţională a ştiinţei şi păcii", aceasta urmând să aibă loc în fiecare an pe parcursul săptămânii care include data de 11 noiembrie.

Adunarea Generală a ONU a îndemnat statele membre şi organizaţiile interguvernamentale şi nonguvernamentale să încurajeze instituţiile relevante, asociaţiile şi persoanele fizice pentru a sponsoriza evenimente şi activităţi legate de studiul şi diseminarea informaţiilor asupra legăturilor dintre progresul în ştiinţă şi tehnologie şi menţinerea păcii şi securităţii.

Ziua Mondială a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare are loc în fiecare an la data de 10 noiembrie, fiind instituită în anul 2001 de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) cu scopul de a evidenţia rolul esenţial al ştiinţei în societatea noastră, prin implicarea tuturor, atât în oportunităţile pe care le oferă ştiinţa, cât şi în problemele cu care se confruntă societatea la momentul actual.

Ziua Ştiinţei reprezintă oportunitatea de a inspira oamenii să se implice şi să înveţe cât mai multe lucruri despre ea, cu scopul de a contribui la pacea şi dezvoltarea mondială. Obiectivele Zilei Mondiale a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare sunt:

  • creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice cu privire la modul în care ştiinţa poate contribui deosebit de mult la o societate globală mai paşnică şi sustenabilă;
  • promovarea şi consolidarea solidarităţii naţionale şi internaţionale cu privire la domeniul ştiinţei între ţări, inclusiv ţările în care există diverse conflicte;
  • consolidarea interesului pentru ştiinţă şi tehnologie, în special ca instrument ce poate fi utilizat în beneficiul societăţilor;
  • creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice referitor la problemele cu care se confruntă domeniul ştiinţei din toate colţurile lumii.

Dezvoltarea durabilă reprezintă o paradigmă nouă despre funcţionarea societăţii care, pentru a deveni funcţională, trebuie să se bazeze pe societăţi paşnice, în care să funcţioneze instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile.

Dezvoltarea durabilă înseamnă îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor, oferindu-le acestora posibilitatea reală de a face alegeri, creând un mediu propice şi diseminând cunoştinţele, precum şi asigurând o mai bună informare. Prin utilizarea mai inteligentă a resurselor şi o economie modernă care să servească sănătăţii şi bunăstării noastre, putem ajunge să avem o viaţă bună, în limitele planetei noastre.

Educaţia, ştiinţa, tehnologia, cercetarea şi inovarea reprezintă condiţii esenţiale pentru realizarea unei economii a UE durabile, care să îndeplinească şi obiectivele de dezvoltare durabilă asumate.

Educaţia, formarea şi învăţarea pe tot parcursul vieţii sunt indispensabile pentru crearea unei culturi a durabilităţii.

Înţelegând importanţa acestor două domenii, obiectivul UDMR este de a se focusa pe implementarea unei politici coerente de inovare care să conducă la o redresare durabilă şi rezistentă şi să accelereze tranziţia ecologică. Cercetarea şi inovarea sunt factori favorizanţi pentru sectoarele cheie ale Acordului ecologic european - de la noile surse de energie, la încălzirea eficientă a clădirilor şi crearea de procese industriale circulare, la implementarea transportului durabil şi a sistemelor de mobilitate şi alimentaţie şi apărarea biodiversităţii ecosistemelor noastre. Cercetarea şi inovarea europeană vor conduce agenda transformatoare Green Deal, cu 35% din bugetul "Horizon Europe" dedicat activităţilor legate de climă.

Comisarul european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educaţie şi Tineret, Mariya Gabriel, în baza responsabilităţilor mandatului său, desfăşoară o activitate susţinută pentru a consolida legătura dintre educaţie şi inovare, pentru crearea unui adevărat Spaţiu european al educaţiei, un Spaţiu european de cercetare reînnoit, o educaţie digitală inovatoare şi modernă, care să nu lase pe nimeni în urmă - motto-ul Agendei ONU pentru dezvoltare durabilă şi un ecosistem stimulant al inovaţiei în care creativitatea, inovaţia şi afacerile pot prospera. Considerăm a fi prioritare concentrarea pe inovaţiile tehnologice profunde care vizează provocările globale, de la producţia nelimitată de energie, până la construcţii durabile, la agricultura eficientă şi producţia de alimente.

Suntem siguri că noua Agendă europeană de inovare, adoptată în iulie 2022, va crea un adevărat ecosistem paneuropean de inovare pentru a se asigura că Europa devine o putere globală pentru inovare, start-up-uri şi talente. Ne concentrăm pe aglomerarea investitorilor privaţi şi pe crearea de reţele pentru a construi un adevărat ecosistem paneuropean de inovare.

Una dintre iniţiativele propuse urmăreşte crearea unei Reţele europene a instituţiilor inovatoare de învăţământ superior care ar trebui să se unească şi să mobilizeze instituţiile de învăţământ în implementarea Strategiei europene pentru universităţi şi Noua Agendă europeană de inovare, în beneficiul sectorului european al învăţământului superior, al inovatorilor, al cetăţenilor, al tinerilor, al companiilor, al oraşelor şi al regiunilor.

În consecinţă, putem să enunţăm necesitatea focusării pe obiectivele mai sus precizate, obiective pe care Uniunea noastră şi le asumă şi în dimensiunea parlamentară.

    Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică: Reducerea TVA la 5% pentru livrarea de energie este soluţia sustenabilă pentru ajutorarea românilor;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"Reducerea TVA la 5% pentru livrarea de energie este soluţia sustenabilă pentru ajutorarea românilor"

Declanşarea agresiunii ilegitime şi criminale a Rusiei împotriva Ucrainei ne-a făcut pe toţi să realizăm cât de fragil este confortul pe care, de cele mai multe ori, îl luăm de-a gata. Faţă de vecinii noştri ucraineni, aflaţi zilnic sub teroarea obuzelor lui Putin, putem spune că suntem norocoşi. Dar chiar şi aşa, cetăţenii României şi mediul de afaceri sunt vulnerabili în faţa crizei energetice şi a creşterii preţurilor la energie.

Pentru a veni în sprijinul românilor, în mod concret, încă din luna februarie am depus, alături de colegii mei parlamentari din Forţa Dreptei, o propunere legislativă privind reducerea TVA-ului pentru livrarea de gaze naturale, electricitate şi energie termică la 5%.

O analiză a PricewaterhouseCoopers (PwC) a concluzionat că reducerea cotei de TVA la 5% pentru energia electrică ar duce la o scădere a facturii de circa 12%. Din păcate, coaliţia USL 2.0 nici nu a dorit să audă de acest lucru, însă Guvernul Spaniei doar ce ne-a dat dreptate: a redus TVA la gaze la 5% (de la 21%), începând cu luna octombrie, pentru cetăţenii săi. Alte exemple de bună practică ar mai fi: Belgia, care a redus TVA pentru energia electrică de la 21% la 6%, până la sfârşitul acestui an; Croaţia a redus TVA pentru gaze şi energia electrică de la 25% la 13%; Finlanda propune reducerea TVA la vânzarea energiei electrice de la 24% la 10% în perioada 1 ianuarie 2023 - 30 aprilie 2023; Italia a redus TVA la gazele naturale de la 22% la 5%; Portugalia va reduce TVA-ul la energie electrică de la 13% la 6%; Slovenia a redus TVA de la 22% la 9,5% la furnizarea de energie electrică, gaze naturale, lemn de foc şi termoficare; Olanda a redus TVA la energie de la 21% la 9% şi a redus accizele la benzină şi motorină cu 21%.

Pe lângă reducerea cotei de TVA, aceste state aplică şi alte măsuri de sprijinire a populaţiei în faţa crizei energetice. De exemplu, Italia oferă şi un ajutor unic de 150 de euro pentru cei cu venituri sub 20.000 de euro brut anual, inclusiv pensionari, salariaţi, lucrători independenţi/sezonieri (22 de milioane de persoane). Guvernul României, pe de altă parte, ţine cu dinţii de taxele pe care le încasează din energie, iar USL 2.0 a decis să menţină o schemă de ajutor prin care statul s-a îndatorat cu zeci de miliarde de lei furnizorilor de energie, în loc să apeleze la o soluţie liberală. Mai mult, "schema Virgil Popescu" a fost modificată începând cu 1 septembrie, în dezavantajul consumatorilor. Astfel, consumatorii casnici care vor beneficia de compensare vor fi cei care se încadrează într-un consum de până la 255 kWh pe lună, faţă de 300 kWh pe lună, cât era până recent.

Preţul de 1 leu/kWh, stabilit pentru consumatorii noncasnici, este valabil acum pentru 85% din consumul mediu lunar, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare şi al instituţiilor publice. Adică se reduce sprijinul acordat tot cu 15%.

Ce se va întâmpla cu restul consumatorilor noncasnici? Chiar nimănui din Guvern nu îi mai pasă de români? Guvernul României, în incompetenţa sa, a reuşit, prin intermediul ministrului Virgil Popescu, să raţionalizeze consumul de gaze. Ca să se înţeleagă şi mai bine: consumatorii români sunt obligaţi să reducă acest consum, deşi Uniunea Europeană vorbeşte despre o reducere voluntară a consumului, nu impusă prin diferite scheme inventate în cabinetul lui Popescu.

Este clar că domnii de la Palatul Victoria nu prea înţeleg ce au de făcut. Soluţia este simplă, trebuie doar ca parlamentarii din partea Puterii să voteze iniţiativa venită de la parlamentarii de la Forţa Dreptei pentru ca cetăţeanul român să simtă o diferenţă benefică lui în preţul de pe factura la energie.

    Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică având titlul Inflaţia scade ca urmare a măsurilor luate de guvernul condus de PNL;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Inflaţia scade ca urmare a măsurilor luate de guvernul condus de PNL"

Situaţia economică europeană, şi nu numai, a înregistrat un recul în ultima perioadă, existând mai multe cauze obiective. Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a întreprins toate măsurile necesare pentru a atenua impactul fluctuaţiilor de pe pieţele internaţionale asupra românilor. Războiul din Ucraina şi şantajul energetic al Rusiei au împins în sus preţurile la energie. Cum toate produsele sau serviciile au nevoie de energie, acest lucru a generat scumpiri în lanţ.

Astfel, impactul măsurilor economice ne arată că inflaţia este pe un trend descendent, rata anuală scăzând la 15,3%, în luna octombrie, de la 15,9%, în luna septembrie. Cea mai eficientă măsură, prin care România a reuşit să ţină inflaţia sub control, este plafonarea tarifelor la energie. Prin măsura luată de Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, creşterea inflaţiei a fost ţinută în frâu, altminteri, după majoritatea estimărilor, rata inflaţiei ar fi sărit de 20%, încă din vara aceasta. Uitându-ne în jurul nostru vom vedea că în Ungaria inflaţia a ajuns la 20%, iar în Turcia situaţia este scăpată de sub control - cu o inflaţie ce a atins 85% tocmai pentru că Banca Centrală nu a majorat, la timp, rata dobânzii de politică monetară.

Banca Naţională a României a luat o serie de măsuri necesare, precum creşterea dobânzilor. Aceasta este o măsură standard anti-inflaţionistă, prin ea se scade cantitatea de bani din piaţă, lucru pe care l-au făcut toate băncile centrale din Europa, în frunte cu Banca Centrală Europeană. Mai mult, pârghii de temperare a inflaţiei se află în mâinile miniştrilor Finanţelor şi Economiei. Aceştia sunt principalii responsabili pentru elaborarea politicilor publice în materie economică şi fiscală.

Partidul Naţional Liberal va promova întotdeauna orice politică publică ce este necesară pentru a interveni în sprijinul românilor şi pentru a diminua impactul acestei crize care afectează întreaga Europă.

    Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică: Avem datoria să le oferim tuturor copiilor din România o copilărie fericită;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"Avem datoria să le oferim tuturor copiilor din România o copilărie fericită"

Când vine vorba despre copii, România se confruntă cu o realitate tristă. Potrivit celor mai recente date, ţara noastră are cei mai mulţi copii din Uniunea Europeană expuşi la sărăcie şi excluziune socială. Aproape un sfert dintre copiii din Uniunea Europeană sunt expuşi riscului de sărăcie şi, implicit, de excluziune socială. Cea mai ridicată pondere a copiilor aflaţi în această situaţie o are România, 41,5%, urmată de Spania, la mare distanţă, 33,4% şi Bulgaria, 33%.

Sărăcia în rândul copiilor rămâne o problemă gravă în România şi este un fenomen care nu favorizează o societate durabilă, inclusivă şi echitabilă. Sărăcia în timpul copilăriei poate avea repercusiuni şi asupra vieţii de adult.

Avem datoria să le oferim tuturor copiilor din România o copilărie fericită.

Ce înseamnă asta?

O copilărie fericită este copilăria trăită în siguranţă şi pace, alături de familie, fără sărăcie, violenţă şi frică. Înseamnă părinţi care ştiu să-i asculte când au un necaz şi ştiu să-i încurajeze când obstacolul pare de netrecut.

Copilăria fericită este atunci când ai timp şi de şcoală, şi de joacă, iar dreptul la educaţie îţi este garantat şi asigurat.

Aşa, cu bunătate, căldură şi şanse egale de dezvoltare, cresc, învaţă şi se formează oamenii oneşti, cu suflet bun, oamenii fericiţi. Şi aceşti oameni, la rândul lor, vor avea copii fericiţi.

Aceeaşi atenţie, afecţiune şi dragoste pe care o primesc copiii în cadrul familiilor trebuie să o resimtă şi copilaşii aflaţi în centrele de plasament. Ei au dreptul la oportunităţi egale cu ceilalţi copii, au dreptul la o viaţă mai bună, la perspectiva unui viitor mai luminos.

Cred că trebuie sporit considerabil nivelul investiţiilor naţionale în domeniul protecţiei sociale şi al sprijinirii eforturilor statului de a urmări şi de a monitoriza progresele înregistrate în vederea reducerii sărăciei.

Trebuie să întărim politicile care pot contribui la reducerea sărăciei în rândul copiilor, şi aici mă refer la politica de coeziune, care să ne ajute să eliminăm diferenţele de dezvoltare între urban şi rural, între zonele dezvoltate şi mai puţin dezvoltate.

Pe termen lung, este în interesul fiecărui stat să investească în copii şi în protecţia socială, care ţine cont de particularităţile lor, pentru a preveni, gestiona şi depăşi sărăcia care le ameninţă bunăstarea.

Toţi copiii au dreptul la un nivel de trai care să le asigure dezvoltarea deplină.

    Vasile-Aurel Căuş - declaraţie politică: Guvernul condus de PNL a adoptat recent noua ordonanţă a energiei, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023;

Domnul Vasile-Aurel Căuş:

"Guvernul condus de PNL a adoptat recent noua ordonanţă a energiei, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023"

În urma negocierilor cu PSD şi cu UDMR, PNL a reuşit să păstreze tarifele mici pentru consumatorii casnici şi am obţinut tarife sustenabile pentru mediul economic. Noua ordonanţă aduce instrumentul achiziţiei centralizate, care va tempera fluctuaţiile de preţ de pe piaţa internă. Orice dezbatere politică despre piaţa reglementată contează mai puţin, adevăraţii câştigători ai discuţiilor din coaliţie sunt consumatorii casnici şi economici.

Astfel, am păstrat tarifele mici pentru consumatorii casnici cu consum sub 255 kWh/lună şi am adăugat un nou tarif plafonat pentru cei cu consum peste 255 kWh/lună (aceştia vor plăti maxim 1,30 lei/kWh).

De asemenea, am menţinut tarifele plafonate pentru IMM-uri şi am obţinut un preţ fix pentru marii consumatori industriali (maxim un leu/kWh, respectiv maxim 1,30 lei/kWh).

Prin această măsura continuăm să protejăm buzunarele românilor de preţurile galopante ale energiei pe marile pieţe internaţionale şi să păstrăm competitivitatea companiilor româneşti. Dincolo de războiul declaraţiilor politice dintre aceste trei părţi, adevăraţii câştigători sunt consumatorii casnici, care beneficiază de tarife mici, şi agenţii economici, care îşi păstrează profitabilitatea, competitivitatea şi vor genera exporturi sustenabile pe termen lung.

Noua ordonanţă normează relaţia dintre actorii din piaţa electricităţii, introducând un mecanism obligatoriu de achiziţie centralizată, la un preţ fix de 450 lei/MWh.

Chiar dacă aceste detalii afectează doar indirect consumatorii, ele arată intenţia Guvernului de a tempera fluctuaţiile de pe piaţa internă de achiziţie a electricităţii.

Măsura este în acord cu Regulamentul european 2022/1854, adoptat la ultimul Consiliu pe Energie, în 6 octombrie, care permite guvernelor să intervină în piaţă, în mod nediscriminatoriu, pentru a contracara preţurile ridicate. Acest mecanism va funcţiona până la 31 martie 2025.

    Ciprian Ciubuc - declaraţie politică: În plină criză energetică mondială, prin aprobarea recentă la Camera Deputaţilor a OU.G. nr. 108/2022, România ţine hidrocentralele închise şi continuă planul decarbonizării şi al dezafectării minelor;

Domnul Ciprian Ciubuc:

"În plină criză energetică mondială, prin aprobarea recentă la Camera Deputaţilor a OU.G. nr. 108/2022, România ţine hidrocentralele închise şi continuă planul decarbonizării şi al dezafectării minelor"

În iunie a.c. Guvernul a aprobat O.U.G. nr.108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, acţiune ce a fost amânată până în 2032, în scopul asigurării siguranţei şi stabilităţii Sistemului Electroenergetic Naţional al Statului român. Ceea ce este mai trist constă în aprobarea, în decursul săptămânii anterioare, de către Camera Deputaţilor a Pl-x 541/2021, dispoziţii în baza cărora se va retragere din exploatare şi se va închide definitiv şi ireversibil, până în 2032, o capacitate energetică totală de 4.920 MW, prin încetarea exploatării lignitului şi a huilei.

România va fi pusă, în aceste condiţii, în situaţia să retragă din exploatare Societatea Complexul Energetic Oltenia, CET Craiova II, Complexul Energetic Paroşeni şi UAT Municipiul Iaşi. Se vor realiza în schimb noi investiţii în capacităţi pe gaze naturale şi surse regenerabile de energie, respectiv: 2 grupuri pe gaze naturale "ready for hydrogen" de tip CCGT, la Işalniţa şi Turceni, şi 8 parcuri fotovoltaice, până în 2024.

Spre marea mea indignare, în baza dispoziţiilor acestui act normativ, carierele de lignit şi exploatările miniere de huilă urmează să se închidă şi să se ecologizeze, lăsând România pradă importurilor necesare pentru acoperirea consumului intern de energie electrică la nişte preţuri mult mai mari decât cele pe care le-am putea obţine pe piaţă internă.

Prin închiderea minei de la Mintia şi a încetării exploatării minereului de uraniu, se pune în pericol buna funcţionare a Centralei Nucleare Cernavodă, care necesită, anual, o anumită cantitate de uraniu şi care are o producţie totală de 1.400 MW prin cele două reactoare, asigurând aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

În mod paradoxal, coaliţia de guvernare ţine blocate două hidrocentrale noi-nouţe pe râul Jiu, în condiţiile în care România se confruntă cu o criză energetică de mari proporţii, justificându-şi decizia pe baza dorinţei de protejare a mediului înconjurător. Astfel nu facem decât să acceptăm că suntem de acord cu blocarea de către ecologişti a energiei ieftine şi curate, într-o vreme în care tranziţia la verde devine obligatorie. Cele două hidrocentrale noi-nouţe sunt construite în proporţie de peste 90% şi stau blocate de 5 ani, respectiv din anul 2017, în condiţiile în care Statul român a investit peste 155 de milioane de euro. Totul din cauza unei sentinţe definitive date de o instanţă de judecată, care a considerat ilegală construirea acestor hidrocentrale.

Unde vom ajunge în condiţiile în care alte ţări europene revin la exploatările de cărbune, una dintre cele mai importante şi eficiente resurse fosile? Oare dorim cu bună-ştiinţă să ne pecetluim soarta, fiind conştienţi de riscurile majore pe care le prezintă această decarbonizare la nivelul întregii Europe? Oare nu am înţeles clar, până acum, că aşa-zisa schimbare climaterică este doar o faţadă mincinoasă pentru a produce venituri uriaşe pentru actorii principali de pe piaţa mondială? Nu am citit suficiente statistici care infirmă clar această teorie?

După cum am spus în declaraţia politică susţinută în data de 2 noiembrie 2022, preţurile nu sunt reale şi totul este o mare manipulare a pieţei energetice. În concluzie, doresc să subliniez faptul că România se confruntă cu o răsturnare majoră a valorilor, a reperelor morale, cu devalorizarea noţiunii de patriotism, fapt care, în mod conjugat, determină situaţia dramatică cu care ajungem să ne confruntăm în condiţiile în care nu mai ştim să ne apărăm interesele naţionale, populaţia ţării şi bruma de industrie care a mai rămas în România.

Cu toţii înţelegem că energia verde nu poate deveni preponderentă faţă de energia rezultată prin utilizarea resurselor fosile. Resursele energetice ale României sunt incontestabile, iar ceea ce Uniunea Europeană încearcă să impună ţărilor membre, prin decarbonizare, este o mare greşeală şi o minciună, care se repercutează în mod direct asupra consumatorilor români.

Oare nu e timpul să ne oprim din acest iureş în care am intrat, să reflectăm asupra consecinţelor faptelor noastre şi să fim mult mai responsabili prin deciziile pe care le luăm, care pot afecta dezvoltarea durabilă şi, în mod implicit, viitorul generaţiei tinere?

    Cristina Burciu - declaraţie politică având ca temă Normele de protecţie a siguranţei financiare a românilor, întărite la nivel european;

Doamna Cristina Burciu:

"Normele de protecţie a siguranţei financiare a românilor, întărite la nivel european"

Parlamentul European a adoptat noi norme cu rol în consolidarea rezilienţei cibernetice la nivelul Uniunii Europene (UE). Modificările au fost efectuate în scopul unui răspuns integrat al ţărilor UE în faţa ameninţărilor din ce în ce mai intensificate legate de digitalizare şi atacurile cibernetice.

În aceste condiţii, Comisia Europeană a elaborat propunerea de înlocuire a Directivei pentru Securitatea Informaţiei şi Reţelelor (Network and Information Security Directive - NIS). Sunt consolidate astfel dezideratele de securitate, de abordare a securităţii lanţurilor de aprovizionare, de raţionalizare a obligaţiilor de raportare şi de introducere a unor măsuri de supraveghere, dar şi a unor cerinţe de aplicare mai stricte, inclusiv sancţiuni armonizate în întreaga UE.

Prin adoptarea Directivei "NIS2", Parlamentul European impune statelor membre înăsprirea regulilor în domeniul materiilor de securitate cibernetică pentru gestionarea riscurilor, precum şi în ceea ce priveşte raportarea şi schimbul de informaţii. Se urmăreşte consolidarea răspunsului ţărilor Uniunii Europene la incidente, securitatea lanţului de aprovizionare, criptare şi divulgare a vulnerabilităţilor.

Această directivă presupune adoptarea unor măsuri suplimentare de protecţie în domeniul securităţii de către sectoarele esenţiale, respectiv energia, transporturile, unităţile bancare, sănătatea, infrastructura digitală, administraţia publică şi sectorul spaţial. Noile norme impuse de Directiva "NIS2" vor proteja sectoarele importante, precum serviciile poştale, gestionarea deşeurilor, substanţele chimice, produsele alimentare, fabricarea de dispozitive medicale, electronice, utilaje, autovehicule şi furnizorii digitali.

De asemenea, Directiva aduce schimbări vitale în procedurile de instruire permanentă a personalului în domeniul securităţii cibernetice, utilizarea criptării, utilizarea soluţiilor de autentificare cu mai mulţi factori şi introducerea de comunicaţii securizate de voce, video şi text.

În acelaşi context, Parlamentul European a adoptat şi Regulamentul european pentru Rezilienţă Operaţională Digitală (Digital Operational Resilience Act - DORA), cu caracter de lege, prin care vor fi armonizate şi consolidate cerinţele de rezilienţă operaţională digitală pentru sectorul serviciilor financiare al UE. Noile norme DORA se vor aplica băncilor, furnizorilor de plăţi, furnizorilor de monedă electronică, firmelor de investiţii, furnizorilor de servicii de criptoactive, precum şi furnizorilor terţi de servicii de tehnologia informaţiilor şi a comunicaţiilor care sunt reglementaţi la nivelul UE.

Este evident că instituţiile financiare şi companiile, inclusiv cele care funcţionează în spaţiul crypto, deţin informaţii extrem de sensibile despre clienţi. În aceste condiţii, consider fundamental ca măsurile de securitate digitală la nivelul UE să fie aplicate unitar, pentru a face faţă ameninţărilor existente în prezent, care s-au multiplicat şi diversificat.

În ţara noastră, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, autoritatea competentă la nivel naţional pentru securitatea reţelelor şi sistemelor informatice, împreună cu Banca Naţională a României (BNR) şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vor stabili condiţiile optime pentru asigurarea securităţii cibernetice a reţelelor şi sistemelor informatice specifice sectorului bancar şi a infrastructurii pieţei financiare.

Apreciez adoptarea acestor acte normative de către organismele europene, menite să aplice decizii de protecţie mai consistente pentru cetăţeni, astfel încât informaţiile financiare ale fiecărui român să fie în deplină siguranţă.

    Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică: Reglementarea unui preţ corect la energia electrică, un pas important spre predictibilitatea bugetară a fiecărui român;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Reglementarea unui preţ corect la energia electrică, un pas important spre predictibilitatea bugetară a fiecărui român"

PSD susţine, în cadrul coaliţiei de guvernare, reglementarea preţului energiei, astfel încât acesta să fie sustenabil atât pentru populaţie, cât şi pentru economie.

Fluctuaţiile actuale ale preţurilor sunt deranjante pentru agenţii economici, deoarece companiile nu pot avea predictibilitate, în sensul că nu îşi pot elabora planuri de afaceri, nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp, din cauza instabilităţii pieţei.

Este evident că, în lipsa unor informaţii cât mai apropiate de adevăr, afacerile agenţilor economici sunt afectate atât pe termen mediu, cât şi pe termen lung.

În aceste condiţii, în accepţiunea PSD, avem nevoie de o reglementare, cel puţin parţială, dacă nu totală, a preţurilor la energia electrică. Suntem pentru adoptarea unei decizii corecte în acest sens, prin impunerea unui preţ sustenabil şi previzibil, deoarece o măsură clară va influenţa determinant inclusiv construirea bugetului de stat pentru anul viitor.

Partidul Social Democrat apreciază că niciun român nu trebuie să achite facturi exorbitante, iar pentru categoriile vulnerabile ale populaţiei, acestea trebuie compensate. De asemenea, propunerea de reglementare a preţurilor la energia electrică va conduce la apariţia unor beneficii suplimentare pentru oameni şi economie, pe lângă cele deja acordate de Guvern.

Implementarea acestei măsuri va aduce ţării noastre suma de 2,2 miliarde de euro, pentru compensarea facturilor la energie. Întârzierea reglementării va avea ca efect nedorit neutilizarea şi pierderea fondurilor europene alocate României în acest sens.

    Dumitru Rujan - declaraţie politică: România are, pentru prima dată, un plan pentru combaterea cancerului!;

Domnul Dumitru Rujan:

"România are, pentru prima dată, un plan pentru combaterea cancerului!"

În data de 3 noiembrie 2022, în cadrul unei ceremonii special dedicată bolnavilor de cancer, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a promulgat Legea pentru prevenirea şi combaterea cancerului.

Mă bucur că am avut ocazia să mă număr printre iniţiatorii acestei legi care, pentru prima dată în istoria ţării noastre, cuprinde un plan concret pentru prevenirea şi combaterea cancerului în România, cu măsuri concrete şi termene precise de implementare. Este pentru prima dată în istoria politicilor de sănătate din ţara noastră când vorbele frumoase şi compasiunea pentru pacienţi sunt înlocuite cu măsuri riguroase împotriva factorilor de risc asupra sănătăţii, cu tratamente inovative şi cu programe de depistare precoce a acestei cumplite boli.

Potrivit datelor furnizate de către Ministerul sănătăţii, 40% dintre decesele provocate de cancer, în România, ar putea fi prevenite dacă sunt depistate timpuriu şi tratate corespunzător. De asemenea, suferinţa pacienţilor şi a familiilor lor ar fi mult mai mică dacă, prin analize şi controale specializate, boala ar fi descoperită la începutul instalării şi ar fi aplicate, de îndată, tratamentele specifice.

Îmi este greu să explic de ce abia în anul 2022 am demarat această campanie împotriva cancerului, de ce oare s-a întârziat atât de mult, în condiţiile în care mii de semeni de-ai noştri află zilnic faptul că suferă de o formă sau alta de cancer.

Astăzi, după ce avem un cadru legislativ clar, predictibil şi aplicabil, dispunem de resurse financiare nerambursabile fără precedent, aşteptăm din partea Ministerului Sănătăţii acţiuni concrete, măsuri specifice şi alocări financiare consistente împotriva acestei boli nemiloase. Îmi doresc ca, la 1 ianuarie 2023, ministrul sănătăţii să vină să ne prezinte cele mai curajoase măsuri şi programe din istoria medicală românească, astfel încât numărul românilor care sunt afectaţi de cancer să se reducă simţitor în cel mai scurt timp.

    Ervin Molnar - declaraţie politică intitulată România trebuie să fie parte a spaţiului Schengen;

Domnul Ervin Molnar:

"România trebuie să fie parte a spaţiului Schengen"

În tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în protocolul privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admitere, articolul 4 spune: "Dispoziţiile acquis-ului Schengen (...), deşi sunt obligatorii pentru Bulgaria şi România de la data aderării, se aplică pe teritoriul fiecăruia dintre aceste state membre numai în temeiul unei decizii europene adoptate de Consiliu în acest sens, după verificarea, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile în materie, a îndeplinirii pe teritoriul respectivului stat a condiţiilor necesare aplicării tuturor părţilor în cauza din acquis". Foarte simplu spus, admiterea României în spaţiul Schengen este o obligaţie legală a Statului român, nu un moft, nu o dorinţă care să exceadă cadrul tratatului, este o obligaţie asumată.

Condiţiile privind admiterea noastră la spaţiul Schengen au fost confirmate ca îndeplinite în repetate rânduri, de zece ani încoace. Vedem, zilele acestea, că apar unele voci, din ţările care trebuie să ne acorde votul de admitere în Consiliul JAI, care spun că România nu ar trebui să fie primită. Cea mai recentă discuţie vine din Suedia. Trebuie să fim foarte clari: Noul premier suedez şi guvernul pe care îl conduce susţin aderarea României la Schengen. La reuniunea de joi a Comisiei pentru justiţie din Parlamentul suedez, noul guvern a prezentat o propunere prin care Suedia sprijină aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen. Partidul Social Democrat, partid aflat în opoziţie, care şi-a manifestat reticenţa faţă de aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen, face parte din PES, familia socialiştilor europeni.

Suntem optimişti în privinţa îndeplinirii obiectivului aderării României la spaţiul Schengen, dar, în acelaşi timp, rămânem prudenţi în evaluări şi aşteptări. La întâlnirea de vineri cu preşedintele Macron, preşedintele Iohannis a reiterat faptul că Franţa este un susţinător al României în vederea aderării la Schengen şi i-a mulţumit omologului francez pentru tot sprijinul. Şeful statului a ţinut să precizeze că România este pregătită să adere, fapt confirmat de rezultatele pozitive ale ultimei evaluări.

Preşedintele Iohannis şi Guvernul condus de PNL continuă toate demersurile necesare pentru ca aderarea la spaţiul Schengen să devină o realitate şi din ce în ce mai multe state îşi anunţă susţinerea.

    Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică: Vom continua să protejăm românii şi mediul de afaceri de criza preţurilor la energie;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Vom continua să protejăm românii şi mediul de afaceri de criza preţurilor la energie"

Partidul Naţional Liberal a demonstrat, cu fiecare ocazie, că este formaţiunea politică care va depune mereu toate eforturile pentru a veni în sprijinul românilor, mai ales în momentele cele mai dificile pe care ţara le va traversa. Astfel, după intense negocieri în cadrul coaliţiei de guvernare, Partidul Naţional Liberal a reuşit să obţină introducerea - în noua O.U.G. privind energia, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023 - unor prevederi care să menţină tarifele mici pentru consumatorii casnici şi reglementarea lor sustenabilă pentru mediul economic. Noua schemă va avea următoarea formă:

  • Am păstrat tarifele mici pentru consumatorii casnici, cu consum sub 255 kWh/lună, şi am adăugat un nou tarif plafonat pentru cei cu consum peste 255 kWh/lună. Aceştia vor plăti maxim 1,30 lei/kWh.
  • Am menţinut tarifele plafonate pentru IMM-uri şi am obţinut un preţ fix pentru marii consumatori industriali (maxim 1 leu/kWh, respectiv maxim 1,30 lei/kWh).

Mai mult, noua ordonanţă de urgenţă normează relaţia dintre actorii din piaţa electricităţii, introducând un mecanism obligatoriu de achiziţie centralizată, la un preţ fix de 450 lei/MWh. Trebuie spus clar că măsura este în acord cu Regulamentul european 2022/1854, adoptat la ultimul Consiliu pe Energie, în 6 octombrie, care permite guvernelor să intervină în piaţă (în mod nediscriminatoriu) pentru a contracara preţurile ridicate, mecanism care va funcţiona până la 31 martie 2025.

În acelaşi timp, un aspect foarte important este creşterea capacităţii de producţie de energie a Statului român. Este imperios ca România să îşi poată asigura necesarul de energie din producţie proprie, din surse care prezintă un grad mare de securitate. Ţara noastră tocmai a obţinut de la Statele Unite finanţarea necesară pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, care vor fi operaţionale în 2029.

De asemenea, România este prima ţară europeană care va dezvolta civil, în colaborare cu SUA, noua tehnologie SMR (reactoare modulare de mici dimensiuni). Aceste două programe (rezultate ale Parteneriatului Strategic cu SUA) sunt paşi concreţi către câştigarea independenţei energetice şi transformarea României dintr-un importator de energie, într-un exportator net.

Prin aceste proiecte, precum şi prin cele operaţionalizate astăzi (exploatarea gazelor din Marea Neagră) sau cele care vor fi în viitor (zăcământul de la Caragele), ţara noastră va deveni un actor regional vital din punct de vedere energetic, iar cetăţenii români nu vor mai suporta consecinţele vicisitudinilor vremurilor schimbătoare.

    Mirela Furtună - declaraţie politică: Veniturile pensionarilor cu pensii mici trebuie să crească;

Doamna Mirela Furtună:

"Veniturile pensionarilor cu pensii mici trebuie să crească"

România, ca şi alte ţări din lume, traversează o perioadă plină de provocări, iar inflaţia se află la un nivel foarte mare. Deşi prognoza pentru inflaţie a fost revizuită de BNR la aproximativ 16%, trebuie subliniat că inflaţia pentru persoanele cu venituri mici este mult mai mare.

Există creşteri importante la produsele de bază şi la facturile pentru utilităţi, ceea ce afectează în mod disproporţionat puterea de cumpărare a românilor cu venituri mai mici.

De aceea, PSD consideră necesară o majorare diferenţiată a pensiilor, în anul 2023, astfel încât seniorii cu pensii mici să fie protejaţi. Modelul propus de PSD pentru creşterea diferenţiată a veniturilor pensionarilor este echitabil şi nu contravine Constituţiei. Având în vedere că unii lideri politici, care s-au exprimat public pe subiectul pensiilor, nu au înţeles propunerea social-democrată privind creşterea veniturilor pensionarilor în anul 2023, ţin să subliniez următoarele aspecte:

PSD este de acord cu o creştere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari. Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferenţiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creşteri mai mari, întrucât aceştia sunt afectaţi mai puternic de creşterea preţurilor. În acest context economic foarte dificil, este absolut revoltător ca pensiile speciale să crească cu 15%, cum s-ar întâmpla pe modelul PNL. PSD nu poate fi acord cu acest lucru! Sumele disponibile în buget trebuie folosite în primul rând pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici.

Propunerea PSD de a creşte diferenţiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituţiei, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie. Nu trebuie confundată creşterea punctului de pensie cu creşterea veniturilor pensionarilor! Creşterea diferenţiată a veniturilor se realizează prin măsuri de sprijin acordate doar pensionarilor cu venituri mici, în plus faţă majorarea punctului de pensie cu un procent egal pentru toţi pensionarii.

În actualul context economic, o majorare nediferenţiată veniturilor pensionarilor ar fi profund inechitabilă. PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei.

Decidenţii trebuie să ţină cont că inflaţia se resimte mai puternic la pensionarii cu venituri mici, în cazul cărora alimentele şi medicamentele au o pondere mai mare în totalul cheltuielilor. Aşadar, în perioade de criză economică, pe lângă principiul contributivităţii, conform căruia fiecare primeşte după cum a contribuit, trebuie să ţinem cont şi de principiul solidarităţii sociale, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniţi mai mult.

Având în vedere toate aceste aspecte, este evident că veniturile pensionarilor cu pensii mici trebuie să crească mai mult, iar acest lucru se poate face fără încălcarea Constituţiei. De asemenea, PSD va promova întotdeauna principiul solidarităţii sociale, mai ales în situaţii de criză.

Astfel, PSD va lupta pentru creşterea veniturilor pensionarilor cu pensii mici.

    George Şişcu - declaraţie politică intitulată Există lumină la capătul furtunii, există o Românie prosperă la capătul crizelor!;

Domnul George Şişcu:

"Există lumină la capătul furtunii, există o Românie prosperă la capătul crizelor!"

Pensiile vor fi mărite de la 1 ianuarie 2023 până la valoarea de 15%. Este un procent pe care Partidul Naţional Liberal, prin premierul Nicolae Ciucă, l-a susţinut, asemenea Preşedintelui României, Klaus Iohannis. Veniturile tuturor pensionarilor este firesc să crească în mod egal cu inflaţia de anul acesta. Şi, într-adevăr, nu pot plăti pensionarii costurile crizelor suprapuse cu care ne confruntăm!

De altfel, cea mai mare parte a activităţii Guvernului din acest an a fost concentrată pe sprijinirea categoriilor vulnerabile de români, în paralel cu asigurarea unei subvenţii esenţiale la preţurile electricităţii şi gazelor naturale pentru toţi consumatorii casnici. Prin ordonanţa de urgenţă în domeniul energiei, recent adoptată, reuşim să susţinem instituţiile publice, IMM-urile, dar şi marii consumatori, prin preţuri plafonate. Este un efort bugetar major, pe care România îl face, pentru a-i proteja pe români şi pentru a ne proteja economia naţională.

Niciodată în istoria noastră recentă nu ne-am mai confruntat cu asemenea provocări, aşa cum se întâmplă în prezent. Pandemia a fost un eveniment şocant, care ne-a surprins şi pentru care am luat măsuri odată cu întreaga planetă, pe măsură ce aflam mai multe detalii despre virus. Astăzi, cu războiul de la graniţele noastre, cu criza preţurilor la energie şi cu un nivel al inflaţiei pe care nu l-am mai cunoscut de decenii, avem în faţă o situaţie extrem de complexă, în faţa căreia acest guvern, constituit, printr-o largă majoritate, de nevoie, nu "de drag" politic, i-a făcut faţă.

În vreme ce multe dintre statele europene se îndreaptă spre recesiune, în cazul României, în ciuda contextului exploziv din punct de vedere economic şi în ciuda războiului din Ucraina, aceasta va înregistra în 2022 o creştere de 4.6% a economiei, iar în 2023 toate instituţiile financiare mondiale confirmă că, deşi va încetini uşor, tot vom rămâne într-un scenariu de creştere. Această realitate şi reuşită, dublată de încrederea tot mai mare a investitorilor străini în România, ne dau motive să nu fim foarte pesimişti în legătură cu anul viitor. Mai mult, Banca Naţională a României confirmă, la rândul său, că inflaţia se va mai domoli în 2023 şi nu va mai atinge asemenea cifre precum în ultimele luni.

În perioadele complicate, profeţii apocalipselor se înmulţesc şi încearcă să capitalizeze electoral, deşi nu au nici soluţii şi nici bune intenţii, de pe urma nemulţumirii legitime a oamenilor. În această guvernare am reuşit, în ciuda tuturor previziunilor, să oferim României şansa de a vedea cu limpezime lumina de la capătul furtunii, iar pentru aceasta a fost nevoie de stabilitate politică şi de multă înţelepciune.

Cred că aceste rezultate bune sunt mai importante decât orgoliile principalelor partide din coaliţia de guvernare. Mai avem încă multe probleme de rezolvat urgent pentru a intra într-o nefastă logică electorală şi a ne lăsa atraşi în dispute cu ochii pe sondajele de opinie.

Orice poză de moment în sondaje, astăzi, nu are o relevanţă prea mare pentru 2024. Iar în cadrul alegerilor de peste doi ani, oamenii se vor uita la rezultate, la propria bunăstare şi la proiectele pe care am reuşit să le implementăm pentru a le face o viaţă mai bună.

    George-Cătălin Stângă - declaraţie politică: România are nevoie de o dezvoltare durabilă, capabilă să reducă decalajele între mediul rural şi cel urban, între regiunile ţării;

Domnul George-Cătălin Stângă:

"România are nevoie de o dezvoltare durabilă, capabilă să reducă decalajele între mediul rural şi cel urban, între regiunile ţării"

România parcurge o perioadă extrem de dificilă, fiind afectată de crizele regionale şi globale. Chiar şi în aceste condiţii, ţara noastră are nevoie de o viziune de dezvoltare pe termen mediu şi lung pentru a consolida rezilienţa faţă de crizele viitoare şi a crea baza pentru dezvoltarea durabilă şi incluzivă a ţării.

România are nevoie de o schimbare a paradigmei de dezvoltare pentru a face faţă provocărilor secolului XXI. Trăim o perioadă marcată de procesul de globalizare, de accentuare a inegalităţilor şi de crizele geopolitice regionale şi globale.

Dezvoltarea Durabilă este soluţia, dar o dezvoltare durabilă care să asigure o reducere a decalajelor dintre urban şi rural, dintre regiunile ţării. Dezvoltarea Durabilă reprezintă, în contextul societăţii noastre, dorinţa realizării unui echilibru între aspiraţiile cetăţeanului născut liber şi societatea de care depinde.

Privim permanent spre viitor, spre moştenirea pe care o lăsăm generaţiilor viitoare. Este esenţial să ne unim eforturile pentru a asigura prosperitate, siguranţă şi echilibru.

Societatea noastră a evoluat, iar provocările pe care le întâmpină sunt diferite şi trebuie să le abordăm pe fiecare în parte. Necesitatea unei viziuni în privinţa dezvoltării durabile este determinată de asigurarea unui cadru unic şi coerent care urmează să consolideze politicile publice.

Dezvoltarea durabilă este o parte esenţială a Programului de Guvernare al actualului Executiv, al cărui scop principal este acela de a asigura o îmbunătăţire semnificativă a nivelului de trai pentru toţi cetăţenii ţării noastre, inclusiv pentru acele persoane care se află într-o poziţie vulnerabilă.

Stabilirea unei strategii de dezvoltare pe termen lung reprezintă "farul" care ghidează implementarea obiectivelor în toate politicile sectoriale ce pot promova dezvoltarea durabilă pe plan naţional.

Este nevoie de implicarea tuturor actorilor în realizarea obiectivelor de dezvoltare pe care ni le asumăm ca ţară. Implicarea fiecărui cetăţean este imperativă în realizarea tuturor ţintelor pe care ni le propunem.

Doar aşa vom reuşi să transformăm România şi să asigurăm un viitor durabil generaţiilor următoare.

    Elena Hărătău - declaraţie politică având titlul Reforma educaţiei trebuie să înceapă cu clasele mici;

Doamna Elena Hărătău:

"Reforma educaţiei trebuie să înceapă cu clasele mici"

Am răspuns cu deosebită bucurie invitaţiei de a participa la ediţia a II-a a Simpozionului judeţean "Educaţie de calitate în orice situaţie - Exemple de bune practici", organizat de Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Bacău.

Reîntâlnirea cu foştii mei colegi din învăţământul primar a fost fantastică şi emoţionantă, fiind un excelent prilej de a rememora amintirile frumoase din activitatea didactică pe care am desfăşurat-o împreună, ani la rând.

Remarc calitatea lucrărilor prezentate în cadrul manifestării desfăşurate în Amfiteatrul "Radu Beligan" al Şcolii Gimnaziale "Alexandru Ioan Cuza" din Bacău, numele marelui actor şi regizor fiind în măsură să-i inspire pozitiv pe toţi participanţii, mici şi mari.

Felicit Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Bacău pentru evenimentele organizate, simpozionul fiind urmat de "Balul învăţătorilor", circumstanţe ce au permis cadrelor didactice să socializeze şi să pună bazele unor proiecte noi.

Aşa cum ştiu din propria experienţă de dascăl, învăţătorii băcăuani au avut şi au capacitatea extraordinară de a se adapta oricăror situaţii, mai ales în cele de criză, rezultatele obţinute de ei şi de elevii lor fiind întotdeauna remarcabile.

Consider că asigurarea calităţii în învăţământ este sarcina fiecărui cadru didactic. Procesul instructiv-educativ trebuie organizat în aşa fel încât elevul să găsească, în interiorul acestuia, resursele necesare şi motivaţia care să-l stimuleze la o învăţare activă şi eficientă. Este necesar ca fiecare dascăl să aştepte, cu răbdare, rezultatele eforturilor sale şi să rămână optimist, chiar dacă ele întârzie să apară.

Sunt convinsă că, după ce va fi completat cu sugestiile tuturor factorilor cu răspundere din domeniu, proiectul noii legi a educaţiei naţionale va constitui un document complex, armonizat corespunzător cu ultimele evoluţii şi tendinţe, care va aduce beneficiile mult aşteptate de toţi cei care muncesc în învăţământ.

Avem nevoie de un act normativ exhaustiv, fără echivoc, pragmatic şi ancorat în realitate, care să rezolve cvasi-majoritatea problemelor existente astăzi în educaţia naţională.

Unul dintre aspectele capitale ale reformei educaţiei, iniţiate de PNL, este digitalizarea, componentă ce va fi implementată pentru început în mediul universitar, prin alocarea sumei de un miliard de lei, în vederea digitalizării facultăţilor acreditate. Astfel, se vor face investiţii considerabile în proceduri standardizate de predare online, mai ales pe fondul creşterii exponenţiale a importanţei comunicării online în activitatea didactică universitară. Noua lege a educaţiei mai prevede, pe segmentul învăţământului universitar, creşterea cu 50% a finanţării burselor acordate studenţilor, de la 201 lei la 300 lei/lună, pe toată durata anului universitar.

Sunt convinsă că şi inadvertenţele legate de buna funcţionare a învăţământului primar şi gimnazial vor fi analizate cu celeritate de noul ministru liberal al Educaţiei, astfel încât să avem o lege solidă, fortificată, cu răspunsuri adecvate la toate întrebările şi necesităţile sistemice.

    Alexandra Huţu - declaraţie politică-apel pentru susţinerea propunerii PSD pentru o creştere diferenţiată a veniturilor pensionarilor;

Doamna Alexandra Huţu:

De câteva zile tot aud în spaţiul public, mai ales din zona colegilor de la PNL, că propunerea PSD de creştere diferenţiată a veniturilor pensionarilor ar fi neconstituţională, şi chiar inechitabilă. De aceea cred că trebuie să am această intervenţie pentru a clarifica lucrurile pentru cei care nu au înţeles ceea ce propune PSD.

Avem, pe de o parte, propunerea PNL pentru o creştere cu 15% a punctului de pensie. Asta înseamnă că şi cel cu pensia medie de 1.800 de lei, şi cel cu pensia uriaşă de 18.000 de lei va benefica de aceeaşi creştere procentuală.

În termeni reali, cei cu pensia uriaşă vor avea o creştere uriaşă de 2.700 de lei, aproximativ 540 de euro în plus, în buzunar. Doar creşterea e mult mai mare decât pensia medie din România. În total, cu această creştere, pe care PNL vrea să i-o dea cu mare generozitate, cel cu pensie deja mare va depăşi 20.000 lei pe lună.

În schimb, cel cu pensia medie, care are acum 1.800 de lei, va primi în plus de zece ori mai puţin, adică doar 270 de lei. Deci, cel care abia face faţă inflaţiei, primeşte de 10 ori mai puţin decât cel care deja este foarte îndestulat şi nu mai are pe ce să cheltuiască banii. Asta e justiţia socială pe care ne-o propun colegii de la PNL.

PSD a spus cât se poate de clar că suntem de acord cu o majorare cu 15% a banilor alocaţi pensionarilor. Însă distribuirea acestui surplus trebuie să se facă diferenţiat, astfel încât cei care o duc mai greu să fie sprijiniţi într-o măsură mai mare, iar cei care deja o duc foarte bine să primească şi ei un plus, dar nu la fel de mare.

La această propunere a PSD, unii colegi au spus că e neconstituţională şi că ar fi şi inechitabilă, susţinând că cei care au contribuit mai mult au dreptul să primească mai mult.

Cei care spun asta fac o gravă confuzie între pensie şi venituri. Ei nu înţeleg că una e să creşti diferenţiat punctul de pensie, ceea ce ar fi într-adevăr neconstituţional, şi cu totul altceva înseamnă să creşti diferenţiat veniturile pensionarilor. Prin venituri se înţelege nu doar pensia propriu-zisă, ci şi alţi bani primiţi de aceşti pensionari, fie sub formă de vouchere, fie sub diverse alte forme şi măsuri de sprijin.

Aşadar, soluţia PSD este de a creşte diferenţiat veniturile pensionarilor, nu punctul de pensie, cum greşit s-a înţeles de unii. Asta înseamnă că în acelaşi buget, de +15% pentru 2023, putem creşte punctul de pensie cu o valoare mai mică, dar egală pentru toţi, iar diferenţa rămasă o putem distribui sub forma unor programe de sprijin către pensionarii cu venituri mici, cum am făcut şi anul acesta.

Astfel, pensiile mici pot creşte cu 20% sau chiar 30%, dacă acceptăm ca cei bogaţi să se mulţumească cu o creştere mai mică de 15%. Aşa ar fi echitabil în această perioadă dificilă.

Ştiu cealaltă acuză a unor politicieni care spun că o astfel de majorare diferenţiată ar fi inechitabilă, pentru că cei care au contribuit mai mult merită mai mult. Da, acesta e principiul contributivităţii. Dar, dincolo de a fi riguroşi în aplicarea acestui principiu, ar trebui să fim puţin şi oameni, să încercăm să ne punem şi în locul celor cu venituri mici. Nu putem spune pur şi simplu că nu ne pasă. Gândiţi-vă ce poate face un pensionar cu 1.500 de lei în această perioadă cu creşteri explozive, mai ales la alimente şi la utilităţi. Chiar nu mai suntem oameni? Aplicăm la sânge principiul contributivităţii fără să ne pese de cei care ar putea fi puşi în situaţia absolut dureroasă de a alege între medicamente şi alimente? Nu am spus că nu ne mai întoarcem la acea epocă, în care frigiderul pensionarilor rămânea gol, pentru a putea plăti reţeta primită de la medic?

Ca să revenim la exemplul nostru, cheltuielile cu alimentele, medicamentele şi utilităţile reprezintă în cel mai bun caz 100% din veniturilor pensionarilor cu pensie mică. Pentru cei cu pensii mari, aceste cheltuieli abia ating 10% din venituri. Vi se pare echitabil? Eu zic că nu!

Eu spun că, în această perioadă cu creşteri mari de preţuri, mai ales la produsele de bază, de care ai nevoie pentru a putea trăi, trebuie să fim puţin şi solidari, nu doar să aplicăm la sânge anumite principii. Solidaritate înseamnă să oferi un sprijin mai mare pentru pensionarii cu venituri mici, care abia fac faţă pentru a-şi ţine traiul de zi cu zi, şi a aşa plin de restrângeri şi de frustrări.

Deci, haideţi să fim buni creştini, să ne gândim şi la aproapele nostru, care nu a avut aceeaşi şansă în viaţă ca cel care o duce bine. Nu mă refer aici la leneşi sau la chiulangii - ei nu primesc nimic dacă nu au contribuit măcar stagiul minim de cotizare -, mă refer aici la cei care au muncit din greu, pe câmp, în fabrici, pe şantiere. La cei care au muncit cinstit şi care merită măcar un trai decent la bătrâneţe.

Susţineţi deci propunerea PSD pentru o creştere diferenţiată - atenţie! - a veniturilor pensionarilor, nu a punctului de pensie.

    Ilie Toma - declaraţie politică: Singurul partid din România care ţine cu românii este PSD;

Domnul Ilie Toma:

"Singurul partid din România care ţine cu românii este PSD"

Când au fost la guvernare cei de Dreapta, care vorbeau de pomenile electorale, şi-au dat arama pe faţă. Asta după ce, ani de zile, au umilit românii, arătând cu degetul către ei ori de câte ori PSD, singurul partid din România care ţine cu românii şi care a venit cu măsuri în sănătate, agricultură şi alte sectoare vulnerabile, măsuri necesare pentru români, pentru economia românească.

Guvernele de Dreapta au sărăcit săracii şi îmbogăţit bogaţii. Da, săracul a devenit mai sărac, bogatul mai bogat! Faptele sunt evidente, nu mai există dubii. Ani de zile, Dreapta politică din România a făcut opoziţie prin sloganuri, instigare, dezbinare sau atacuri la adresa tuturor celor care făceau ceva pentru români.

Noi, românii, avem un proverb: "vorba multă, sărăcia omului!". Viziunea de guvernare şi faptele Dreptei puse lângă acest proverb nu fac altceva decât să evidenţieze adevărul dureros din spatele celor 4 cuvinte transpus în realitate.

După ani grei de pandemie, guvernarea de Dreapta doar a sporit vulnerabilitatea şi incertitudinea cetăţenilor, România a fost sărăcită energetic, iar majorarea pensiilor seniorilor blocată pe zeci de ani şi incertă.

Vreau să-i întreb, cum se simt şi unde sunt acum cei din USR, care au realizat un PNRR în defavoarea României şi a românilor? Cei care au alocat în PNRR aproape o jumătate de miliard de euro pentru piste de biciclete prin pădure, câmp sau pustietate, în timp ce România are nevoie de dezvoltarea infrastructurii rutiere, şi au realizat achiziţii supradimensionate de doze de vaccin anti-COVID, în loc de investiţii în economie sau alocări de bani la pensii. Cei care nu au pus nici măcar un euro în PNRR pentru irigaţii, pentru consolidarea securităţii alimentare?

Cum vă simţiţi cei care acum speculaţi, ca la piaţă, procente de majorare a pensiilor, jucându-vă cu sentimentele celor aflaţi la vârsta senectuţii şi în faţa cărora ar trebui să vă arătaţi respectul?

Cum se simt cei care au liberalizat piaţa energiei, generând inflaţie record, au închis şi mai închid capacităţi de producţie de energie? Dar cei care vor procent egal la pensiile tuturor românilor fără să ţină cont că unii pensionari vor beneficia de 10 ori mai mult decât alţii.. (bogatul mai bogat...)

Da, vă întreb cum vă simţiţi şi cum credeţi că se simt românii? Românii care trebuie protejaţi de creşterea preţurilor, de inflaţie, de facturile la energie? Românii a căror putere de cumpărare a scăzut, traiul zilnic a devenit tot mai greu şi care în mod cert acum trăiau vremuri mult mai dificile dacă PSD nu îşi asuma intrarea la Guvernare într-un moment în care Dreapta politică lupta doar pentru acumulare de capital de imagine?

PSD a intrat la guvernare pentru că situaţia ţării devenise dramatică. Haosul sanitar, economic şi social trebuia să înceteze, iar cineva trebuia să guverneze şi pentru români.

Vremurile sunt grele şi sunt necesare eforturi uriaşe pentru a le traversa cu bine. PSD va dovedi, din nou, că este unicul partid din România care guvernează pentru ţară şi este singurul partid din România care ţine cu românii! PSD va fi cel care va majora din nou pensiile şi salariilor românilor, va construi autostrăzi, va susţine activităţile din agricultură şi va readuce economia pe un grafic de creştere.

    Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică intitulată Viitorul UE nu este politică electorală locală!;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Viitorul UE nu este politică electorală locală!"

Cuvintele următoare nu sunt adresate doar social-democraţilor suedezi, ci tuturor politicienilor din Europa care înţeleg sintagma universală "United we stand, divided we fall!".

Ceea ce este cu adevărat trist este că viitorul Uniunii Europene pare să stea "la mâna" orgoliilor unor partide politice cu interese electorale mici şi vremelnice.

Recent am explicat mecanismele subtile din politica internă a Ţărilor de Jos (Olanda), din care a rezultat rezoluţia-recomandare, ca guvernul olandez să respingă aderarea noastră la Schengen. Zilele acestea apar semnale din partea unor partide din Suedia. Dacă la extremiştii de dreapta ne aşteptam să aibă poziţii aiuritoare, "surpriza" a venit din partea social-democraţilor suedezi. Mai ales că în urmă cu puţin timp conducerea lor îl asigura pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, de sprijinul pentru ţara noastră.

Politica nu este balet, ci lupta pentru putere şi influenţă. Acesta este şi motivul pentru care social-democraţii suedezi transmit astfel de mesaje. Au nevoie să arate că fac "jocurile" pe scena lor politică şi "joacă" cartea "străinilor care ne vin în case" la concurenţă cu extrema dreapta. Nu este treaba mea, dar cred, sincer, că este o carte politică sinucigaşă electoral pentru ei. Ceea ce mă preocupă mai mult decât jocurile politice locale din ţările UE este că aceste "hărţuieli" partinice pun în pericol structura întregii Uniuni. Mult mai mult decât îşi imaginează ei...

Europa este puternică doar unită. Cu interese comune (economice, sociale, militare, ideologice) care să aducă prosperitate cetăţenilor europeni. Ca şi într-o familie însă, când fiecare frate începe să îşi rupă din averea întregii familii câte o bucată şi îşi pune garduri peste garduri, familia se destramă.

Cum îşi imaginează suedezii şi olandezii - poate şi alţii, cine mai ştie? - că se vor simţi românii şi bulgarii dacă vor fi respinşi, deşi au toate drepturile la liberă circulaţie în UE? Onoraţi sau trădaţi? Privilegiaţi sau trataţi cu dublă măsură? Se vor simţi mai europeni sau izgoniţi?

Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen nu este o "invenţie" sau un "moft"; accederea în Schengen este un drept stipulat în tratatele de aderare la UE, care ar trebui să fie aplicate imediat ce ţările respective au îndeplinit condiţiile tehnice. România le îndeplineşte din 2011.

Unii occidentali poate nu realizează cât de important a devenit Estul Europei. Şi nu doar acum, cu războiul din Ucraina, dar în ultimii zece ani. Când economia occidentală stagna sau era în recesiune, România avea creştere economică. După o pandemie virală, România a ieşit cu creştere economică de 6%, în timp ce prognozele optimiste ne dădeau cu doar 2,4%. Estul Europei are talentul, motivaţia şi forţa de a împinge Europa mult mai departe decât ar putea toate ţările singure. Însă, românii şi bulgarii nu pot fi luaţi "de-a gata"!

Libera circulaţie este un principiu fundamental al Uniunii Europene pe care noi l-am acceptat la pachet cu toate obligaţiile şi îndatoririle asumate la aderare. Şi nu ne dorim decât echitate.

Niciodată viitorul nu s-a construit cu interese şi gândire pe termen scurt. Social democraţia ne obligă la viziune, la a privi în viitor, altfel nu vom rămâne decât cu gustul amar la ceea ce ar fi putut fi Uniunea Europeană dacă...

    Ioan Mang - declaraţie politică: PSD este întotdeauna de partea oamenilor!;

Domnul Ioan Mang:

"PSD este întotdeauna de partea oamenilor!"

Există partide pentru care cuvinte precum piaţa, companie sau profit reprezintă profesiunea de credinţă şi focusul activităţilor politice pe care le întreprind. Aşa cum observaţi, din vocabularul lor principal lipseşte cuvântul oamenii! Aceste partide se revendică întotdeauna ca fiind de dreapta.

Şi mai există partide, precum Partidul Social Democrat, pentru care cetăţenii - cei mulţi, cum li se spune, oamenii care muncesc de dimineaţa până seara, uneori şi în două locuri - reprezintă singura lor raţiune de a fi. Din acest motiv sunt mândru că fac parte din PSD, singurul partid care pune înainte de orice interesele legitime ale românilor!

Ce a contat pentru guvernul de dreapta în pandemie? Oamenii? Cu siguranţă nu! A contat să achiziţioneze zeci de milioane de vaccinuri despre care ştiau că vor rămâne nefolosite şi se vor strica, doar pentru a burduşi, din sărăcia noastră, conturile unor corporaţii străine. A trebuit să vină un ministru PSD la Sănătate pentru a opri această aberaţie.

Ce a contat pentru guvernul alianţei de dreapta când a forţat aşa-zisa liberalizare a pieţei de energie? Oamenii? Evident că nu! Tot ce i-a interesat a fost să dea unora ocazia de a realiza profituri nesimţite pe spinarea oamenilor muncitori şi de a creşte artificial preţurile. A fost nevoie de presiuni şi eforturi susţinute în Coaliţie, din partea PSD, pentru a-i convinge pe cei de la PNL să treacă, totuşi, cumva, de partea românilor afectaţi.

Ce a contat când dreapta a negociat, vorba vine, condiţiile asumate, sau impuse ţării noastre prin PNRR? A contat agricultura văduvită, tot de ei, de irigaţii? Sau au contat firmele la care, caz unic, le-au dat bani cu dedicaţie în însuşi textul Planului? Sau au contat contractele de consultanţă ulterioară pe care şi le-au aranjat pentru ei şi ai lor? Au contat pensionarii pe care voiau să îi ţină zeci de ani cu pensiile blocate la cel mai josnic nivel? Pe cei de dreapta nu i-a interesat aşa ceva! A fost nevoie să vină un ministru PSD la Ministerul Muncii pentru a arăta că un guvern poate şi trebuie să fie de partea celor mulţi, sau năpăstuiţi şi că, dacă se vrea, aşa cum PSD a vrut, orice se poate schimba sau renegocia dacă este pentru binele părinţilor sau al bunicilor noştri!

Ce a contat pentru cei de dreapta când PSD cerea, legitim, corect şi realist, creşterea pensiilor? Din păcate, nu oamenii, altfel nu s-ar fi opus. Iar acum, după ce luni de zile s-au împotrivit ideii, tot ei vin şi jonglează cu procentele, într-un dispreţ total pentru bieţii pensionari care nu mai ştiu încotro să se uite, când totul, dacă PSD era ascultat, putea fi clarificat şi stabilit spre binele oamenilor, şi nu al vreunui partid.

Din toate aceste motive, reiese clar că România are mare nevoie de PSD la guvernare într-o perioadă de crize suprapuse! Din toate aceste motive, românii văd şi ştiu că reprezentăm singurul partid pentru care ei, românii, sunt singurii care contează. Din toate aceste motive sunt mândru de eforturile, dar şi de rezultatele obţinute de PSD pentru oameni.

    Olivia-Diana Morar - declaraţie politică având titlul PNL urmăreşte prosperitatea tuturor românilor, fie ei tineri, activi sau seniori;

Doamna Olivia-Diana Morar:

"PNL urmăreşte prosperitatea tuturor românilor, fie ei tineri, activi sau seniori"

Un mit prea des vehiculat în România spune că liberalii şi, în general, reprezentanţii curentelor politice de dreapta se îngrijesc doar de bunăstarea celor puţini şi prosperi, iar nu de cea a românilor aflaţi în curs de dobândire a acestei prosperităţi. Nimic mai fals!

În primul rând, noi, liberalii, nu facem în niciun moment un astfel de partizanat inutil şi dăunător în egală măsură. Noi, liberalii, suntem conştienţi de cât de păgubos este un traseu economico-social care duce spre polarizarea excesivă a veniturilor populaţiei. În acest context, cum ar putea exista chiar stâlpii doctrinei noastre politice? Unde este loc de libertate individuală?

Ceea ce dorim noi, liberalii, este o societate bazată pe şanse egale, o societate în care oricine are o idee inovatoare şi o poate valorifica pentru a îndeplini, astfel, o nevoie socială şi, utilizând beneficiile aduse de această activitate, propriile nevoi. O astfel de societate va fi în mod natural incluzivă, diversă, cu o economie împărţită între mii de mici, dar creativi şi eficienţi agenţi economici.

Dar o astfel de economie nu poate prospera în lipsa certitudinii faţă de viitor. Cum poate lucra cineva astăzi, dacă nu ştie că mâine va beneficia de o pensie decentă, de un sistem sanitar funcţional etc.? Cum va putea fi acel om activ şi implicat la locul său de muncă, fie acesta în administraţia statală, fără a cărei bună funcţionare nici economia privată nu poate prospera, sau în mediul privat, în lipsa unei minime şi elementare predictibilităţi?

De aceea, noi, liberalii, respectăm seniorii şi înţelegem ce înseamnă o pensie. Înţelegem că pensia nu este o pomană, nu este o măsură socială, ci este un venit de înlocuire. Este un venit care trebuie să îi ofere beneficiarului său un standard de viaţă cât mai apropiat cu putinţă de cel avut în perioada activă, astfel încât el să se poată bucura de anii, în egală măsură frumoşi şi meritaţi, de odihnă.

Şi mai înţelegem că o societate nu poate prospera dacă jumătate dintre membrii săi nu îşi permit să îşi îndeplinească nevoile asociate unui standard decent de viaţă, într-o Românie membră a Uniunii Europene. Orice societate în care există dezechilibre economice majore va aluneca, în timp, spre autoritarism şi spre sărăcie. Or, noi, liberalii, exact asta detestăm şi vrem să combatem, autoritarismul şi sărăcia. În plus, în calitate nu atât de liberali, cât de oameni, vedem şi simţim impactul creşterii preţurilor, un impact resimţit la nivel mondial, al unui fenomen cu cauze multiple şi în principal externe, dar pe care trebuie să îl combatem cu aceeaşi energie.

Şi ce dovadă mai bună poate exista pentru tot ce am afirmat până acum decât că, spre deosebire chiar şi de PSD care, deşi a elaborat, a susţinut şi adoptat actuala Lege a pensiilor, sub mandatul ministrului muncii, Lia Olguţa Vasilescu, tot Guvernul condus de PNL este cel care a majorat efectiv pensiile atât la 1 septembrie 2020, când punctul de pensie a crescut cu 14%, de la 1.265 lei la 1.442 lei, cât şi la 1 ianuarie 2022, când a fost majorat cu 10%, de la 1.442 lei la 1.586 lei. Aşadar, ca de altfel de obicei, noi nu doar am promis, ci chiar am livrat!

Mai mult, pentru a veni în sprijinul pensionarilor afectaţi de creşterile de preţuri, Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă este şi cel care a acordat, în luna ianuarie, un sprijin financiar, seniorilor cu pensii mai mici sau egale cu 1600 de lei şi, în luna iulie, pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei, un alt sprijin financiar în valoare de 700 de lei, acestea pentru că, după cum şi preşedintele Klaus Iohannis, şi premierul Nicolae Ciucă, dar şi fiecare dintre noi am afirmat în repetate rânduri, suntem datori să luptăm cu efectele inflaţiei chiar dacă factori externi au provocat-o şi în niciun caz nu pensionarii din România sunt aceia care trebuie să suporte efectele inflaţiei. Pensia este venit de înlocuire, iar dacă puterea ei de cumpărare scade, înlocuirea venitului din perioada activă nu se mai produce în aceeaşi măsură, ceea ce afectează însăşi raţiunea existenţei pensiei. Noi, liberalii, nu putem accepta aşa ceva!

Tocmai de aceea, ne-am asumat şi ne asumăm angajamentul de a creşte pensiile ori de câte ori este posibil, iar în aceste momente o creştere cu 15% este nu doar posibilă, ci şi strict necesară.

Prin urmare, nici nu se poate pune problema unei ezitări în această direcţie. Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie şi vor creşte pentru că Partidul Naţional Liberal a iniţiat, îşi asumă şi susţine acest lucru acest lucru, ceea ce a şi dovedit prin fapte în repetate rânduri. Este un angajament luat faţă de dumneavoastră, celor de a căror încredere suntem onoraţi. Pentru că părinţii şi bunicii noştri merită o viaţă sigură, iar majorările pe care le-am efectuat şi cele pe care le vom efectua sunt absolut necesare pentru a salvgarda nivelul de trai al categoriilor sociale care devin vulnerabile într-o perioadă complicată economic, aşa cum este aceasta prin care trecem acum.

Iar noi, care nu o dată în trecut am făcut paşi spre asigurarea unor pensii decente, vom face acest lucru şi de data aceasta!

Cu drag, pentru seniorii noştri.

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică: Către o Europă rezilientă din punct de vedere cibernetic;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Către o Europă rezilientă din punct de vedere cibernetic"

Eforturile de integrare europeană se axează, în principal, asupra mai multor direcţii de acţiune, dintre care securitatea cibernetică, care reprezintă un pilon pentru toate celelalte politici ale UE. Transporturile, economia, energia, finanţele şi sănătatea sunt acum vizibil dependente de tehnologiile digitale pentru o bună funcţionare, întrucât digitalizarea creează oportunităţi unice de centralizare a informaţiilor, de conectare a beneficiarilor unui serviciu, de coordonare şi democratizare a procesului decizional. Totodată, digitalizarea aparatului administrativ creşte transparenţa şi vizibilitatea efectelor pe care o decizie luată de către autorităţi o are, îmbunătăţind exponenţial relaţia stat-cetăţeni.

Concomitent cu dezvoltarea spaţiului cibernetic, creşte nevoia de securizare a acestuia, având în vedere strategiile statelor autoritare de destabilizare prin erodarea coeziunii şi solidarităţii europene şi a regiunii nord-atlantice. Din momentul izbucnirii pandemiei, provocările la adresa securităţii cibernetice au devenit din ce în ce mai proeminente, fiind expuse vulnerabilităţi în modul de funcţionare al mecanismelor de prevenţie şi combatere a atacurilor cibernetice. O nouă strategie de securitate cibernetică a UE a fost adoptată în 2020, urmând ca primele concluzii aferente acesteia să fie publicate de către Consiliu, un an mai târziu. S-a recunoscut faptul că securitatea tehnologică este indispensabilă scopului construirii unei Europe reziliente, verzi şi digitale. Criminalitatea informatică atinge şi astăzi noi cote, în contextul în care este estimat că 22,3 miliarde de dispozitive la nivel mondial vor fi conectate la internetul obiectelor până în 2024, conform datelor publicate de Consiliul European.

Invazia Federaţiei Ruse în Ucraina a reiterat nevoia de întărire a rezilienţei spaţiului cibernetic european, întrucât Vladimir Putin este un lider cunoscut pentru preferinţele sale de distribuire a fake news şi de facilitare a atacurilor informatice asupra infrastructurii statelor europene. Este nevoie de un răspuns mai solid pentru a asigura deschiderea spaţiului cibernetic, în vederea maximizării nivelului de încredere a cetăţenilor în instrumentele şi serviciile digitale şi în capacitatea autorităţilor naţionale şi internaţionale de a-i proteja în faţa ameninţărilor externe. Nu mai este vorba despre un proces ce ţine strict de domeniul informatic, ci de protejarea valorilor de bază ale drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti şi de funcţionarea corespunzătoare a fiecărei nişe de activitate de la nivelul societăţii.

Astfel, statele UE demonstrează capacitate de reabilitare şi adaptare la provocări. Executivul European a propus în cursul săptămânii trecute două planuri de acţiune, pentru a spori apărarea în domeniul cibernetic şi pentru a facilita deplasarea forţelor armate mai eficient peste graniţe, conform unui reportaj Reuters. Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat că războiul este la graniţele noastre, fapt ce adaugă presiune suplimentară asupra spaţiului european şi motivează în acelaşi timp sporirea cooperării pe plan internaţional, cu forţele NATO.

Noua politică este construită în jurul a patru piloni ce cuprind iniţiative cu ţinte clare: gestionarea crizelor cibernetice în cadrul UE, alături de reducerea dependenţelor noastre strategice de tehnologiile cibernetice critice. Baza industrială şi tehnologică de apărare europeană, EDTIB, va fi consolidată, iar parteneriatele cu beneficiarii de securitate cibernetică - atât indivizi, cât şi societatea civilă şi mediul de afaceri - vor fi întărite.

Întreg ecosistemul de apărare al UE trebuie securizat. Fiecare dintre noi suntem atât contribuabili, cât şi beneficiari ai securităţii europene, iar dedicarea noastră trebuie să fie pe măsură. Este o responsabilitate faţă de noi, faţă de idealurile europene şi democratice şi faţă de obiectivele de respingere a ameninţărilor externe.

    Ştefan Muşoiu - declaraţie politică intitulată Populismele ieftine şi intervenţiile brutale în mecanismele pieţei, total incompatibile cu PSD;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Populismele ieftine şi intervenţiile brutale în mecanismele pieţei, total incompatibile cu PSD"

Partidul Social Democrat, partidul pe care îl reprezint în Parlamentul României, a guvernat întotdeauna în folosul tuturor românilor, şi nu doar în favoarea anumitor clase sociale, spre deosebire de celelalte formaţiuni politice, care au deţinut, în mod succesiv, puterea. Iar performanţele pe care le-am impus prin cele mai potrivite decizii politice, de-a lungul timpului, nu doar că ne recomandă în continuare în faţa societăţii, ci se constituie şi în experienţa necesară pentru depăşirea efectele atât de grele ale crizelor actuale. Trebuie să vă reamintesc că, din băncile opoziţiei, PSD a avut cele mai eficiente soluţii şi pentru depăşirea crizei financiare care a debutat în 2008.

Alături de PNL la guvernare, în acest moment, din nou PSD face uz de toate metodele pentru a diminua, în cel mai responsabil mod, declinul economiei şi chiar redresarea acesteia. Şi nu este vorba doar despre răspunsurile noastre la gama de probleme dificile, contemporane, ci şi de banii sub formă de investiţii care vor fi injectaţi în economie.

Din fericire, vom avea la dispoziţie, pentru anul viitor, cel mai mare buget de investiţii din ultimii 32 de ani. Din nefericire, deja se prefigurează pe linia orizontului politic comun cu partenerii noştri de guvernare o serie de tendinţe populiste. Să glisezi dincolo de linia care face demarcarea clară dintre nevoile stringente ale populaţiei, ce trebuie rezolvate cât mai rapid şi echitabil, şi diversele orgolii sau interese pentru polarizarea capitalului electoral chiar şi când nu este timp pentru aşa ceva, denotă un oarecare diletantism şi oportunism. Iar antidotul PSD pentru acest populism indezirabil şi inutil îl constituie evitarea oricărui război al orgoliilor şi al intereselor politice în favoarea seriozităţii şi a stabilităţii bugetare. Consider că este necesar să ne comportăm raţional şi să fim, concomitent, aproape de toţi românii, dovedind deschidere şi cinste la împărţirea banilor publici.

Deciziile luate în viteză, populismul de dragul unor voturi iluzorii, intervenţia brutală în mecanismele pieţei sunt principalele capcane în care unii dintre partenerii noştri de guvernare pot cădea. Tocmai de aceea nu trebuie abordat bugetul în mod populist, ci trebuie edificat pe noile coordonate politice graţie cărora am reuşit şi am dezamorsat cu grijă sporită şi chiar şi cu succes efectele generate de piaţa liberă din energie, pe care dreapta a cultivat-o o perioadă mult prea îndelungată şi care nu s-a soldat cu rezultate în favoarea poporului. Iar în acest moment este imperios necesar ca eforturile noastre, ale celor de la PSD, pentru redimensionarea obiectivelor de ţară, să se concentreze, în continuare, în jurul intereselor naţionale. România are resurse şi trebuie să învăţăm să le administrăm cum trebuie în favoarea noastră. Acum este momentul să urmăm şi trendurile externe de redeschidere a minelor şi să nu lăsăm energia la mâna unora care urmăresc doar profitul cu orice preţ, chiar în detrimentul întregii noastre societăţi. Mai mult, trebuie să investim în dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a energiei.

PSD îşi doreşte să pună pe agenda coaliţiei diverse noi măsuri vitale pentru toate zonele decizionale, mai ales că investiţiile în energie, dar şi în alte domenii strategice au înregistrat unele decalaje, iar birocraţia sufocă, de multe ori, şi unele plasări de capitaluri, iar cele care trec de acest catalizator nociv ajung să se deruleze prea încet pentru viteza evoluţiei societăţii.

O veste deosebit de bună o reprezintă şi oportunitatea oferită de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin ale cărui jaloane asumate vom putea depăşi decalajele de implementare a anumitor reforme importante. Iar PSD se angajează ca România să facă paşi şi mai apăsaţi ca să ajungă la stadiul calităţii vieţii din statele dezvoltate ale Europei. Noi, social-democraţii, suntem conştienţi că pentru a atinge acest deziderat, ţara noastră are nevoie de un mediu de afaceri viabil, stabil şi predictibil. Tocmai din acest raţionament fundamental, vom aloca şi mai mulţi bani pentru investiţii.

Pachetul de măsuri "Sprijin pentru România" prevede că 60% din fonduri sunt destinate investiţiilor în economie şi sprijinirea locurilor de muncă. Tot din registrul măsurilor concrete ale PSD pentru menţinerea unui nivel de trai decent al românilor face parte şi dislocarea a aproximativ 90 de miliarde de euro, în speţă 10 miliarde de euro încă disponibile din perioada de programare 2014-2020 care ia sfârşit anul viitor, plus alte 80 de miliarde de euro care provin din PNRR şi din perioada de programare 2021-2027. Per total, toate aceste sume destinate susţinerii investiţiilor reprezintă cel mai pertinent şi eficient răspuns pentru succesiunea crizelor pe care le traversăm în prezent, la fel şi dimensionarea echitabilă a bugetului de stat atât pentru pensii, cât şi pentru alte cheltuieli.

Cu astfel de soluţii fezabile ale PSD, este evident că vom avea un buget care va pune pe primul loc românii copleşiţi de aceste crize multiple.

Noi avem răspunsurile cele mai rezonabile pentru fiecare român în parte, pentru diminuarea efectelor nocive ale crizelor atât pentru viitorul apropiat, cât şi pentru un orizont de timp larg!

    Nicolae Giugea - declaraţie politică: Ar fi profund inechitabil ca munca să nu fie stimulată în România!;

Domnul Nicolae Giugea:

"Ar fi profund inechitabil ca munca să nu fie stimulată în România!"

Îmi aduc aminte cum, cu ceva ani în urmă, prin Oltenia, unii antreprenori români căutau forţă de muncă din sursă locală şi nu reuşeau să angajeze pe nimeni, pentru că beneficiile şi prestaţiile sociale oferite de stat ajungeau să fie mai avantajoase faţă de câştigurile salariale obţinute după 8 ore petrecute la un loc de muncă. Pentru această situaţie oamenii nu aveau chiar nicio vină, pentru că orice om raţional ar alege beneficiile sociale mai mari, oferite de stat, în detrimentul muncii. De vină pentru această situaţie au fost şi pare că sunt pe cale să fie, din nou, politicienii români.

România s-a angajat şi vreau să cred că îşi respectă angajamentul, ca prestaţiile sociale oferite de statul român să fie acordate ţintit, doar către persoanele vulnerabile, nu după socoteli politice ipocrite.

De asemenea, vreau să cred că munca va fi valorizată printr-o politică salarială pe măsură, astfel încât, între a opta pentru beneficiile sociale şi un loc de muncă, statutul de angajat să fie mult mai profitabil pentru om şi familia lui. Nu pot să ascund faptul că susţin majorarea salariului minim brut pe economie până la valoarea de 3.000 de lei, această majorare fiind în măsură să acopere nu doar sporul de productivitate obţinut de economie, ci şi inflaţia din ultimul an. Însă, dacă pentru salariile mici, minime, în care sunt încadrate angajaţi necalificaţi sau cu un grad minim de calificare, soluţia a fost găsită, ce ne facem cu angajaţii înalt calificaţi, care au ajuns la un grad înalt de profesionalizare după decenii petrecute prin şcoli, universităţi şi după ani de efort intelectual? N-aş vrea să constatăm în anii ce vor urma că toţi angajaţii din economia naţională sunt încadraţi pe salariul minim şi că şcoala şi performanţa au fost pierdute din vedere.

Sper că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să aibă înţelepciunea ca, atunci când va propune noile reforme ale salarizării, pensiilor şi asistenţei sociale, să asigure un maximum de echitate în societate. Pensionarul care a muncit o viaţă să aibă o pensie pe măsură, angajatul bine calificat să fie stimulat printr-un salariu pe măsură, iar persoanele vulnerabile să fie singurele beneficiare ale ajutoarelor sociale.

Îmi exprim speranţa că întârzierea elaborării şi adoptării acestor proiecte asumate prin PNRR provine din eforturile Ministerului Muncii de a răspunde exigenţelor pe care le-am exprimat şi eu.

    Nicolae Roman - declaraţie politică având ca temă Redeşteptarea poporului român - Închiderea şi conservarea carierelor de lignit şi a minelor de huilă, între necesitate si oportunitate!;

Domnul Nicolae Roman:

"Redeşteptarea poporului român - Închiderea şi conservarea carierelor de lignit şi a minelor de huilă, între necesitate si oportunitate!"

În timp ce ne zbatem cu găsirea de soluţii pentru susţinerea sectorului energetic, Parlamentul a votat la două mâini pe repede înainte, Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 108/2022, pentru decarbonizarea sectorului energetic, închiderea şi conservarea grupurilor energetice pe bază de lignit şi huilă şi închiderea carierelor ce explorează aceste resurse, pe motiv că acesta este "un jalon al PNRR". Spre deosebire de huilă, operaţiunile de extragere a lignitului creează profit, iar cea mai mare parte a cărbunelui este folosită la centralele electrice din apropierea minelor.

După părerea noastră, obligativitatea închiderii carierelor în contextul crizei energetice ar fi trebuit condiţionată de aplicarea unor soluţii de înlocuire a producţiei, prin fondurile europene în valoare de 1,4 miliarde de euro pentru a deschide noi capacităţi de producţie, bani pe care Guvernul să îi atragă pentru a deschide noi capacităţi de producţie, pentru susţinerea sectorului energetic. Uniunea Europeană sprijină statele membre să îşi dezvolte infrastructura energetică, astfel încât să utilizeze mai multe surse regenerabile şi să aleagă hidrogenul în locul arderii cărbunelui. Din bugetul UE pentru perioada 2021-2027, aproximativ 250 de miliarde euro vor fi alocate pentru măsuri care să atingă obiectivele de mediu, iar în acelaşi timp va fi creat un Mecanism al Tranziţiei Juste în valoare de 100 de miliarde de euro. Din aceşti bani, 7,5 miliarde euro sunt fonduri nerambursabile alocate pentru a ajuta cele mai afectate regiuni, în special zonele miniere din marile bazine carbonifere.

Având în vedere că închiderea carierelor de lignit şi a minelor de huilă necesită alocarea unor fonduri considerabile necesare unor proiecte noi de infrastructură pentru zonele dependente de cărbune, precum şi recalificarea angajaţilor din acest sector, industria minieră din România necesită o susţinere financiară mai accentuată, bani necesari pentru a face faţă eforturilor de întreţinere a minelor, de ecologizare a siturilor şi reconversie socială.

Uniunea Europeană a alocat României 750 de milioane de euro pentru a facilita tranziţia către energia verde, ţara noastră fiind nevoită să închidă mai multe mine din Valea Jiului şi Oltenia, pierzând o parte importantă din baza economică în decursul procesului de tranziţie către energia verde.

Acum, pentru România, este important dacă momentul acestui start în contextul actual este oportun, în condiţiile actuale de criză energetică şi în condiţiile în care ar trebui disponibilizate sute de milioane de euro în câteva luni pentru realizarea investiţiilor şi a reconversiei profesionale ce presupune noi orientări economice ale zonelor respective.

    Nicu Niţă - declaraţie politică intitulată Planul Naţional Strategic a fost transmis Comisiei Europene!;

Domnul Nicu Niţă:

"Planul Naţional Strategic a fost transmis Comisiei Europene!"

În declaraţia mea politică fac referire la forma finală a Planului Naţional Strategic transmis Comisiei Europene de către ministrul PSD al agriculturii, Petre Daea. Chiar dacă au existat întârzieri în privinţa Planului Naţional Strategic al României, din cauza fostului ministru de dreapta Adrian Oros, odată cu intrarea PSD la guvernare şi preluarea Ministerului Agriculturii, s-a reuşit recuperarea întârzierilor.

Ministerul Agriculturii a purtat numeroase negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene, în vederea clarificării tuturor observaţiilor formulate de experţi europeni şi astfel s-a reuşit transmiterea Planului Naţional Strategic pentru aprobarea finală.

Ministrul PSD al agriculturii a avut un dialog continuu cu fermierii şi cu structurile asociative din domeniu, pentru a realiza cel mai important document pentru agricultura şi dezvoltarea rurală din România. Acest document prevede obiectivele clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare şi satului românesc.

Astfel, subvenţiile pe unitatea de suprafaţă şi pe cap de animal, sumele destinate investiţiilor în irigaţii, independenţa energetică, dotarea cu tehnică agricolă şi industria alimentară vor contribui la creşterea şi diversificarea producţiei, în vederea asigurării hranei, creşterea veniturilor şi reducerea impactului negativ asupra mediului.

În vederea realizării acestor obiective, Planul Naţional Strategic 2023-2027 aduce agriculturii româneşti 15,8 miliarde de euro. Planul prevede circa 6 miliarde de euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, 9,78 miliarde de euro pentru acordarea subvenţiilor în agricultură şi 151,7 milioane euro pentru măsuri de piaţă.

Domeniul agricol este prioritar pentru Partidul Social Democrat şi ministrul Petre Daea. Deja se lucrează la actele normative pentru realizarea cadrului legislativ şi a softului necesar accesării sumelor prevăzute pentru fiecare an din Planul Strategic Naţional 2023-2027.

    Alexandru Popa - declaraţie politică având titlul Guvernul Ciucă are soluţii pentru România - creştere economică de 5,8% în anul 2022;

Domnul Alexandru Popa:

"Guvernul Ciucă are soluţii pentru România - creştere economică de 5,8% în anul 2022"

Comisia Europeană a venit cu veşti bune pentru economia românească în "Prognoza economică de toamnă", estimând o creştere economică de 5,8% în 2022, una dintre cele mai mari creşteri pe care le înregistrează un stat membru al Uniunii Europene.

De asemenea, datele publicate de Eurostat, săptămâna aceasta, arată că Produsul Intern Brut al UE şi al zonei euro a înregistrat o creştere de 0,2% în trimestrul al treilea faţă de trimestrul precedent, România şi Cipru fiind ţările cu cel mai puternic avans, ambele cu o creştere de 1,3%.

Trebuie menţionat că, în realizarea prognozei, experţii europeni au luat în calcul impactul tarifelor compensate la energie, subvenţionarea preţului carburanţilor, măsurile luate prin Programul "Sprijin pentru România", precum şi creşterile salariilor din sectorul bugetar.

De asemenea, este important de ştiut că factorul decisiv în realizarea creşterii economice sustenabile din acest an este reprezentat de intrările de capital, atât prin investiţiile străine directe, cât şi banii veniţi de la Bruxelles, prin PNRR ori fondurile europene din actualul exerciţiu financiar. Prin măsurile pe care Guvernul le-a luat, România a ajuns pe locul al şaselea în topul creşterii economice din UE, depăşindu-ne doar Irlanda, Portugalia, Slovenia, Croaţia şi Grecia, care înregistrează avansuri economice între 6-8%.

Iată că, în ciuda tuturor prognozelor alarmiste, România are parte de o creştere economică peste aşteptări, iar acum, cel mai important este să ne canalizăm toate eforturile pentru a stopa o eventuală încetinire economică în anii următori. Sprijinul guvernamental pentru gospodării şi întreprinderi a jucat un rol vital în atenuarea impactului negativ asupra economiei româneşti şi pot să va asigur că vom continua să facem tot posibilul pentru a proteja populaţia şi mediul de afaceri.

Este lăudabil, în acest context internaţional complicat, că actualul Guvern reuşeşte prin măsurile sale să obţină rezultate bune şi să asigure creşterea economiei româneşti. Subliniez, încă o dată, că toate aceste date vin pe fondul inflaţiei ridicate, al condiţiilor financiare mai stricte şi al efectelor războiului din Ucraina şi confirmă, încă o dată, că avem un guvern capabil să genereze soluţii viabile pentru viitorul României!

Prin noi înşine pentru România!

    Ana-Loredana Predescu - intervenţie despre Revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987;

Doamna Ana-Loredana Predescu:

"Revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987"

Există în viaţa unui popor momente unice prin care se marchează prezenţa dinamică a actorilor sociali implicaţi în transformarea societăţii. Deşi istoria a depins mereu de participarea lor, eroii n-au fost suficient de impozanţi, încât să confere prin simpla lor invocare, întreaga dimensiune a temporalităţii de referinţă. O astfel de situaţie comportă evocarea muncitorilor braşoveni care, la 15 noiembrie 1987, au prefaţat prin revolta lor anticomunistă evenimentele din decembrie 1989. Aceşti veritabili exponenţi ai nemulţumirii generate de dictatura comunistă a lui Nicolae Ceauşescu merită a fi recuperaţi din filele trecutului şi curajul lor necesită raportare perpetuă.

În acea zi de duminică, erau planificate simulacrele de alegeri pentru deputaţii Marii Adunări Naţionale. Muncitorii de la Uzina de autocamioane "Steagul Roşu" au încetat lucrul, în mod spontan, ca expresie a faptului că salariile nu le fuseseră plătite. Starea de agitaţie şi protestele s-au amplificat, iar în jurul orei 8.00, patru mii de muncitori erau adunaţi la porţile acestei unităţi. Sub impulsul unor lideri ad-hoc s-a luat decizia de a se îndrepta cu toţii spre sediul Comitetului judeţean al P.C.R., spre a-şi expune doleanţele. Coloana care pleacă efectiv în acest loc va număra doar 400 de protestatari, dovada faptului că frica şi teroarea erau omniprezente în societatea românească. Revendicările sociale cum ar fi "Vrem mâncare şi căldură!", "Vrem lumină şi căldură!" şi "Pâine fără cartelă!" au fost însoţite de intonarea imnului "Deşteaptă-te române". În centrul oraşului s-a creat joncţiunea cu grupuri de mii de oameni veniţi de la Fabrica "Tractorul" Braşov, Fabrica "Hidromecanica", elevi, studenţi.

Protestul devine politic, scandările "Jos Ceauşescu, Jos comunismul!" fiind repetate din mii de piepturi. Clădirea Comitetului judeţean de partid şi sediul primăriei au fost luate cu asalt. Portretele Ceauşeştilor au fost aruncate în stradă. Au fost distruse mobilierul, aparatura, s-au spart geamuri, iar membrii nomenclaturii au fost agresaţi. Un foc uriaş a fost aprins cu documentele de partid şi cu înregistrările de propagandă ale regimului comunist. Represiunea nu s-a lăsat aşteptată şi până seara forţele de securitate şi armata au împrăştiat revolta prin forţă. Arestările a 61 de persoane şi condamnarea lor pentru "ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice" reflectă parţial represiunea reală.

Actele de curaj ale muncitorilor braşoveni sunt un reper al rezistenţei româneşti în faţa ororilor provocate de regimul comunist. Din păcate, ele sunt amintite din ce în ce mai rar, accentuându-se cumva starea de apatie generalizată care este mai confortabil de gestionat de orice guvernare. Recursul la istorie este însă inerent oricărei societăţi care se vrea a fi funcţională. Lecţiile trecutului trebuie învăţate spre a corecta derapajele prezentului. Nemulţumirile sociale sunt încă actuale pe fondul general al contextului geopolitic, al fricilor generalizate şi al nesiguranţei induse de stări de lucruri neclare.

Avem datoria de a-i omagia pe eroii din 15 noiembrie 1987 şi de a reţine din protestul lor nota comună a valorilor care trebuie apărate perpetuu - libertatea, demnitatea, prosperitatea. Fără aceste caracteristici transpuse real în viaţa de zi cu zi, discursul politic va fi anulat, iar eroii vor fi aruncaţi în neant.

    Radu-Vicenţiu Grădinaru - intervenţie: România părăsită;

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru:

"România părăsită"

Se apropie postul Crăciunului, iar despre Crăciun se spune că este despre familie, despre iubire, despre dăruire şi multe altele.

Ceea ce contează de Crăciun nu e decorarea bradului, ci reunirea familiei.

Există o mică Românie, dincolo de graniţele ţării, unde se regăsesc semeni de-ai noştri, plecaţi de acasă din diferite motive. Românii noştri poartă cu ei povara neajunsurilor, lacrimi grele şi, cu speranţe în valize şi în suflet, au plecat spre necunoscut.

În ultimii ani, de Crăciun sau de alte sărbători, România este invadată de românii plecaţi în străinătate, care stau la cozi să intre în ţară.

"Hristos rămâne acelaşi an de an: discret, vertical, blând, smerit şi «neşifonabil», aşteptând ieşirea noastră din vacarmul anonim pentru a realiza cine este El cu adevărat: argumentul iubirii paterne a Tatălui ceresc faţă de noi, bezmeticii". Iată identitatea pe care ne-o descoperă Crăciunul.

Din păcate, acum, noi, între molid şi brad, noi preferăm pinul. "Pinul de la card!", ca să îl citez pe părintele Necula.

Paştele şi Crăciunul, în România, sunt cea mai bună opţiune! Nicăieri masa nu e atât de bogată, ca acasă!

Dragi români, veniţi acasă şi arătaţi-le România şi copiilor voştri!

Vestea naşterii lui Hristos răsună şi la Putna, şi la Oaşa, şi în Bucureşti, şi în Rădăuţi. Cel mai frumos cadou de Crăciun este reîntregirea noastră şi a familiilor noastre risipite în lume.

Cred, cu adevărat că, dacă vom continua să spunem povestea Crăciunului, să cântăm colindele lui Hruşcă şi ale lui Grigore Leşe, vom putea aduce bucurie şi pace în sufletele noastre!

Doamne ajută!

    Giureci-Slobodan Ghera - declaraţie politică despre Vizita oficială în România a E.S. Gordan Jandroković, preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia, 8-9 noiembrie 2022;

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

"Vizita oficială în România a E.S. Gordan Jandroković, preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia, 8-9 noiembrie 2022"

Vizita preşedintelui Parlamentului Republicii Croaţia în România, pe 8 noiembrie 2022, a marcat un moment important, când, iată, anul acesta s-au împlinit 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice (29 august 1992), 30 de ani de relaţii bilaterale excelente şi de cooperare, solidaritate şi respect reciproc la toate nivelurile dintre România şi Republica Croaţia.

Vizita a debutat cu o serie de întrevederi în Parlamentul României, unde preşedintele Saborului croat s-a întâlnit cu E.S. domnul Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, ţinând cu această ocazie şi un discurs de la tribuna Camerei Deputaţilor, în cadrul şedinţei de plen, cu E.S. doamna Alina-Ştefania Gorghiu, vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Senatului, cu vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Vasile-Daniel Suciu şi E.S. domnul Nicolae Ciucă, prim-ministrul României.

La aceste întâlniri s-au discutat mai multe teme de interes comun, împărtăşindu-se viziuni similare asupra principalelor teme din cadrul UE şi al NATO, aderarea României la OCDE şi spaţiul Schengen, precum şi din plan regional şi internaţional, ceea ce reflectă în consecinţă o bază excelentă pentru dialogul politic şi o foarte bună cooperare între cele două state membre ale UE.

A doua zi, pe data de 9 noiembrie 2022, preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia, Gordan Jandroković, alături de membrii din delegaţia sa, domnul deputat Andro Krstulović Opara, doamna deputat, Ivana Posavec Krivec şi Tomislav Šimičević, Şeful Cabinetului preşedintelui Parlamentului croat etc., au fost întâmpinaţi în Amfiteatrul sediului central al UCR de preşedintele şi deputatul Uniunii Croaţilor din România, Ghera Giureci-Slobodan, de prefectul judeţului Caraş-Severin, Dragomir Ion, de vicepreşedintele CJCS, Caius Isac, primarii comunelor, preoţii, conducerea Uniunii şi oficialităţile locale, vizitând cu acel prilej şi Muzeul UCR din localitatea Caraşova şi comunitatea croată din Clocotici şi Lupac.

În discursul său, înaltul oficial a precizat următoarele: "În cadrul acestei vizite oficiale, am deosebita plăcere să fiu astăzi prezent în comunitatea croată. Este cea mai veche comunitate care trăieşte în afara graniţelor Croaţiei încă din secolul al XIV-lea. Păstrează identitatea, cultura, limba, religia şi toate celelalte care se referă la identitate naţională şi noi suntem recunoscători pentru acest fapt. Suntem recunoscători Guvernului României şi României pentru întreaga susţinere pe care o acordă minorităţilor naţionale ca să se poată dezvolta precum vedeţi aici. Mă bucur că sunt astăzi, aici, în comunitatea croată, mesajele transmise au fost foarte emoţionante, le mulţumesc croaţilor din România că păstrează cu fidelitate valorile neamului. În ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, vă pot spune că atât Croaţia, cât şi România au îndeplinit toate criteriile pentru a adera şi aştept ca Uniunea Europeană să confirme acest fapt şi sper ca în continuare să putem împreună să fim prezenţi în această zonă!"

    Maria Stoian - declaraţie politică având ca subiect Schimbări pozitive de abordare a politicii externe a României;

Doamna Maria Stoian:

"Schimbări pozitive de abordare a politicii externe a României"

Aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană nu reprezintă nici pe departe sfârşitul dezideratelor noastre de politică externă. Simplul statut de membru în cele două entităţi nu conferă în mod neapărat şi prestigiu sau notorietate României, în cadrul proceselor decizionale negociate între statele membre.

Aderarea la spaţiul Schengen, adoptarea monedei euro sau obţinerea unor portofolii strategice în Comisia Europeană sunt doar câteva dintre obiectivele pe care România le are pe termen scurt în relaţiile internaţionale. Fiecare nou statut al României pe această scenă supranaţională trebuie să fie susţinut de maturitatea clasei politice, de consolidarea statului de drept, de garantarea justiţiei independente şi implementarea unor politici de creştere economică vizibilă, cu efect pe termen mediu şi lung.

Seriozitatea, demnitatea şi munca sunt punctele de referinţă ce trebuie să ghideze acţiunile politice care pot influenţa pozitiv statutul României în plan extern.

​În contextul schimbărilor continue pe plan european şi internaţional, determinate de războiul din Ucraina şi de criza energetică mondială, precum şi al reordonării priorităţilor naţionale, cred că misiunea domnului ministru al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, un diplomat de carieră, cu viziune politică şi cu o experienţă profesională demne de toata admiraţia, nu este deloc facilă.

​Consider că datoria conducerii diplomaţiei române este de a consolida mesajul de echilibru şi încredere transmis partenerilor externi, referitor la dorinţa, justificată prin fapte, a României de a participa ca partener egal la deciziile majore luate la nivel european. Echilibrul de putere care se manifestă în acest moment la nivelul coaliţiei de guvernare poate constitui un factor potenţat şi pozitivat în politica externă a României.

​În implementarea strategiei de promovare a intereselor de politică externă a României, cred că şeful diplomaţiei române nu trebuie să uite importanţa pe care Casa Regală a României a avut-o în procesul de integrare nord-atlantică şi europeană a ţării de după 1989. La fel ca atunci, şi acum, Familia Regală a României reprezintă un simbol al naţiunii române şi un partener redutabil în sprijinirea eforturilor externe ale statutul român.

​​Conceptul politicii externe a României, într-un context geopolitic turbulent, sper că va fi adaptat, eficient şi dinamizat corespunzător în perioada următoare, astfel încât demersurile pentru dezvoltarea posturii naţionale de apărare să aibă ca rezultat un spaţiu sigur şi predictibil, aspecte esenţiale pentru securitatea naţională.

    Elena Stoica - declaraţie politică având titlul Paşi concreţi pentru realizarea unor parcuri eoliene în arealul Mării Negre;

Doamna Elena Stoica:

"Paşi concreţi pentru realizarea unor parcuri eoliene în arealul Mării Negre"

Am participat, zilele trecute, la vizita de lucru a membrilor Grupului de lucru offshore wind din cadrul Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, în Regatul Scoţiei.

În cadrul acesteia, au fost programate întâlniri cu o serie de reprezentanţi ai Parlamentului şi ai Guvernului scoţian, autorităţi locale, universităţi, precum şi exponenţi ai mediului de afaceri. De asemenea, în program au figurat vizite la obiective economice de top din Scoţia, îndeosebi din domeniul energetic.

Misiunea Delegaţiei comisiei parlamentare române a fost de a observa la faţa locului mecanismele implementate de ţara componentă a Regatului Unit în ceea ce priveşte producerea energiei şi măsurile aferente crizei actuale a acesteia.

O componentă pe care România doreşte să o abordeze în cel mai scurt timp, în cadrul demersurilor de a deveni independentă energetic, este dezvoltarea unor parcuri de turbine eoliene în Marea Neagră. Din acest punct de vedere, am văzut la faţa locului un parc eolian amplasat în Marea Nordului, ferma de eoliene offshore Flotation Energy, în apropiere de Aberdeen, şi am discutat despre funcţionarea acestuia cu responsabilii competenţi în domeniu, mai ales că, în prezent, Scoţia are cel mai mare parc de eoliene offshore din lume.

Delegaţia noastră a cules toate informaţiile necesare proiectului României de dezvoltare a acestor tipuri de parcuri eoliene în Marea Neagră, având ocazia de a se întâlni şi cu autorităţile locale din Aberdeen, cu parlamentari scoţieni, precum şi cu ministrul pentru Net Zero, Energie şi Transport, Michael Matheson.

Am fost profund impresionată de ceea ce au realizat scoţienii în materie de parcuri eoliene pe mare, sunt investiţii absolut remarcabile. A fost, într-adevăr, o experienţă extraordinară pentru noi, din care, cu certitudine, avem multe de învăţat, în vederea definitivării cadrului legislativ pentru producerea energiei eoliene în regim offshore în Marea Neagră, mai ales că deţine un potenţial uriaş pentru dezvoltarea acestor investiţii.

Sunt convinsă că aspectele vizualizate în Scoţia vor fi în măsură de a determina Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor să preia exemplele de bune practici în materie legislativă şi organizaţională, astfel încât să iniţiem modificările legislative necesare adaptabilităţii României la evoluţia globală a crizei energiei.

    Ştefan-Bucur Stoica - declaraţie politică intitulată Partidul Naţional Liberal relansează, prin investiţii, regiunea Oltenia - obiectiv asumat şi demarat de Guvernul Ciucă!;

Domnul Ştefan-Bucur Stoica:

"Partidul Naţional Liberal relansează, prin investiţii, regiunea Oltenia - obiectiv asumat şi demarat de Guvernul Ciucă!"

Mult timp, regiunea de Sud-Vest a fost ocolită de investiţii şi acest fapt şi-a pus amprenta asupra nivelului de trai şi asupra perspectivelor de dezvoltare. Despre lideri ai PSD care în urmă cu 4 ani doar anunţau proiecte majore, precum Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, fără a face ceva concret, ne-am lămurit cu toţii!

Niciunii nu s-au concentrat cu adevărat pe ceea ce contează pentru a contura o viziune realistă de dezvoltare a zonei. Doar gălăgie politică şi multă imagine.

Acum, avem exemplul concret că viziunea liberală de dezvoltare, pe care am promovat-o încă din anul 2020, dă rezultate.

Există deja un portofoliu de proiecte mature care au susţinere guvernamentală şi care include investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară, modernizarea sistemului sanitar, dar şi investiţii în reţelele de gaze şi energie, finanţate prin PNRR şi prin PNI "Anghel Saligny".

Într-un context dificil, cu multiple crize suprapuse, Guvernul Ciucă joacă cartea investiţiilor, singura care va garanta un parcurs al dezvoltării durabile.

Unul dintre proiectele cu impact pozitiv pentru întreaga regiune va fi Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, pentru care s-a semnat contractul de proiectare şi care intră în linie dreaptă.

Guvernul PNL a deblocat în anul 2020 acest proiect şi a obţinut finanţarea europeană, iar în completare Guvernul Ciucă a contractat de la Banca Europeană de Investiţii un împrumut de 368 de milioane de euro. Este un proiect ambiţios, mult aşteptat de către locuitorii din zonă. Investiţiile în infrastructura de sănătate sunt vitale pentru comunităţi.

Viziunea de dezvoltare a regiunii nu este completă fără a fi atinse şi alte obiective care vor contribui la relansarea economică a zonei.

De aceea, dezvoltarea infrastructurii de transport constituie o condiţie sine qua non pentru a câştiga în atractivitate şi a fi competitivi.

Demersurile pentru a avea proiecte de infrastructură finanţate şi cu şanse reale de implementare au fost iniţiate încă din anul 2020. Astăzi, două dintre aceste proiecte au făcut paşi importanţi, fiind în stadii avansate, ceea ce le garantează succesul.

Modernizarea Magistralei CFR Craiova-Caransebeş, un proiect de anvergură în valoare de două miliarde de euro pentru reabilitarea a 226 de kilometri, din care 50 de kilometri urmează să fie dublaţi şi vor fi construite două tuneluri, are publicată hotărârea de guvern. De asemenea, are şi finanţare asigurată prin POT 2021-2027, ceea ce îi asigură o traiectorie de implementare ireversibilă.

Un alt proiect pentru care am făcut demersuri susţinute pentru includerea lui în lista proiectelor bugetate este cel al drumului de mare viteză Craiova-Lugoj. Trei sectoare cuprinse între Filiaşi-Lugoj au deja desemnat câştigătorul pentru elaborarea studiilor de fezabilitate. Este un prim pas important care trebuie cu perseverenţă continuat. Lista nu se opreşte aici, pentru că există o abordare unitară şi coerentă în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura de transport din regiune.

Companiile din cadrul Ministerului Transporturilor care implementează aceste două proiecte, CFR Infrastructură şi CNAIR, au obligaţia să depună toate eforturile pentru a le asigura un parcurs lipsit de blocaje.

Nu ne permitem să mai pierdem timp după ani buni în care ele au zăcut prin sertare sau existau doar în discursuri politice de campanie. Asigurarea conectivităţii regiunii Oltenia cu reţeaua europeană de transport este o gură de oxigen pentru investitorii din zonă.

Guvernul Ciucă susţine toate aceste proiecte, dar la pachet este nevoie de profesionalism şi responsabilitate la toate eşaloanele, din partea celor care le implementează, pentru a le derula fără sincope.

    Sebastian-Ilie Suciu - declaraţie politică: România secolului XXI, încălzită cu lemne;

Domnul Sebastian-Ilie Suciu:

"România secolului XXI, încălzită cu lemne"

Sunt nevoit să readuc în discuţie subiectul energeticii româneşti, deoarece actuala guvernare perseverează vehement în a săpa groapa independenţei noastre energetice.

Mai întâi, să recapitulăm toate "realizările" actualei guvernări din această sferă:

  • Minele de cărbuni de la Hunedoara, închise;
  • Vânzarea Termocentralei Mintia, la preţ simbolic;
  • Legea offshore, adoptată;
  • Încercarea de a scoate la vânzare hidrocentralele, reducând, în prealabil, producţia acestora;
  • Creşterea preţurilor la toate tipurile de energie;
  • Creşterea importului de energie electrică.

După ce Guvernul s-a spetit, muncind asiduu să saboteze energetica naţională, a hotărât să le ofere totuşi românilor o compensare pentru cele distruse şi să plafoneze preţul la lemne. Se pare că Guvernul şi-a propus să le facă românilor un mare "bine" şi să ne ducă pe toţi înapoi în evul mediu, înapoi la încălzirea pe lemne.

Felicitări, Guvernului! Nici nu se putea mai bine, să compenseze lipsurile energetice cu tăieri de păduri, iar progresul nostru tehnologic va fi scris în manualele de istorie cam în felul următor - "La începutul secolului XXI, România a redus voit capacităţile de producţie energetice, ca să stimuleze încălzirea pe lemne, iar prin dezelectrificare a făcut un salt imens înapoi în evul mediu".

Situaţia este atât de gravă în energetica românească, încât am ajuns să ne sabotăm pe noi înşine. Nu ne-a atacat nimeni, nimeni nu a dat cu bombe în centrale şi în staţii de transformare. Cu toate acestea, am redus producţia de curent electric şi am stimulat încălzirea pe lemne, iar următorul pas, urmând aceeaşi logică, ar trebui să fie întoarcerea la lumânări şi candele.

Când în toată lumea civilizată consumul de curent este în continuă creştere, România reduce producţia acestuia, iar dacă păstrăm acelaşi ritm în continuare, nu va mai fi nevoie de război ca să rămânem fără curent. Este suficient că avem o guvernare după principiul - să ne lase-n pace, că avem noi grijă să aruncăm ţara înapoi în evul mediu.

Oare interesele cui le reprezintă acest Guvern?

Interesele oricui, dar nicidecum ale poporului român!

    Silviu-Titus Păunescu - declaraţie politică având ca subiect Pensionarii de lux ai României;

Domnul Silviu-Titus Păunescu:

"Pensionarii de lux ai României"

Una dintre recomandările Băncii Mondiale, care, de altfel, oferă consultanţă Ministerului Muncii pentru reforma în domeniul pensiilor, este ca pensiile speciale să nu mai depăşească salariul în plată. Schimbarea formulei de calcul, conform recomandărilor venite, ar duce la pensii mai mici cu aproximativ 20%, faţă de cele din prezent.

Pe scurt, printr-un astfel de nou proiect legislativ, pensiile magistraţilor ar urma să nu mai depăşească ultimul salariu - o situaţie sfidătoare şi umilitoare pentru milioane de români - vechimea în muncă să fie de minimum 30 de ani, iar vârsta de pensionare - 65 de ani, ci nu 60 ca în prezent. Astfel, aceşti adevăraţi semizei, care niciodată nu răspund pentru nimic şi, nu de puţine ori, au distrus destine ori au făcut scăpaţi marii infractori, ar coborî şi ei cu picioarele pe pământ, printre muritorii de rând, pentru că, repet, este sfidător ca numărul unu din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care are în prezent un salariu net de 22.500 de lei, să iasă la pensie, la 50 de ani, cu 28.000 de lei!

În România, în caz că aţi uitat, sau poate nici nu aţi ştiut, sunt oameni care trăiesc cu o pensie de 1.000 de lei lunar, după zeci şi zeci de ani de muncă! Lor nu le recalculează nimeni pensiile, chiar dacă legea spune clar că acestea ar trebui indexate cu nivelul inflaţiei, adică, cu mai bine de 15%!

Am adresat două întrebări parlamentare, atât ministrului justiţiei, cât şi ministrului muncii, pentru a afla dacă au în lucru un astfel de proiect legislativ privind pensiile de serviciu ale procurorilor şi judecătorilor, pentru că timpul trece şi nu în favoarea românilor!

Iar ameninţările cu pensionările în masă reprezintă încă un act de sfidare la adresa societăţii. După ce că justiţia are o imagine extrem de proastă, întreţinută chiar de lipsa ei de echitate, iar exemplele sunt cu sutele, o asemenea "mişcare", chiar dacă este momentan cât se poate de legală, denotă aceiaşi sfidare la adresa contribuabililor.

Vă asigur că, dacă nu se va iniţia un astfel de proiect legislativ, din 2024 şi această problemă, a pensiilor speciale, ca să nu le zic "nesimţite", va fi una prioritară pentru Alianţa pentru Unirea Românilor, pentru că noi vrem să facem ceea ce nu s-a întâmplat de 30 de ani, dreptate pentru România!

    Vasilică Toma - declaraţie politică: Cu inimă din judeţul Iaşi - produsele noastre ieşene merită şansa de a fi valorificate şi susţinute!;

Domnul Vasilică Toma:

"Cu inimă din judeţul Iaşi - produsele noastre ieşene merită şansa de a fi valorificate şi susţinute!"

Şansa dezvoltării Iaşiului şi a întregii regiuni a Moldovei depinde de fiecare dintre noi, de modul în care înţelegem că ne stă în putinţă să ne aducem contribuţia. Produsele noastre locale sunt inima a ceea ce avem mai de preţ, mai reprezentativ şi mai important. Sunt o marcă de ţară, cu care ne mândrim în întreaga lume şi care pot reprezenta motorul economiei locale.

Pentru aceasta, cu toţii avem nevoie să le valorizăm şi să le valorificăm. Este rolul meu, reprezentantul dumneavoastră în Camera Deputaţilor a României, să contribui ca legislaţia să creeze cadrul propice pentru ca produsele locale ieşene şi din întreaga Românie să îşi recapete statutul pe care îl merită şi să beneficieze de condiţii propice şi corecte de promovare şi comercializare.

Este rolul nostru, al fiecăruia în parte şi al tuturor împreună, să facem din produsele noastre locale prima alegere de fiecare dată când mergem la cumpărături.

Alegerea lor înseamnă alegerea pentru comunităţi prospere, capabile să contribuie la economia locală şi la condiţiile de trai ale tuturor.

Alegerea lor înseamnă sănătate, înseamnă continuarea tradiţiilor şi a valorilor identitare, înseamnă o şansă pe care o acordăm producţiei interne şi economiei locale şi naţionale independente.

Alegerea produselor locale înseamnă o alegere pentru Iaşi şi pentru ieşeni.

În continuarea demersurilor de susţinere a produselor şi producătorilor locali, vă invit să vă folosiţi rolul esenţial pe care îl aveţi pentru ca produsele noastre locale să nu se piardă.

Folosesc această cale pentru a mă adresa şi reprezentanţilor HoReCa şi sectorului de distribuţie din judeţul Iaşi, pe care îi invit să folosească în activitatea lor cât mai multe produse locale din Iaşi şi judeţele Moldovei.

Fiecare leu investit în produsele locale înseamnă un plus în economia locală şi avantaje semnificative pentru întregul proces operaţional şi financiar al afacerii şi, implicit, pentru angajaţii şi clienţii dumneavoastră. Astfel, avem grijă şi de mediul nostru înconjurător.

Şi, da, aşa cum s-a văzut, solidaritatea asigură prosperitate unanimă, iar patriotismul local poate şi este nevoie să devină o normă şi în activitatea economică.

Cu inimă din judeţul Iaşi suntem noi toţi!

    Daniel Tudorache - declaraţie politică: Atac sau accident?;

Domnul Daniel Tudorache:

"Atac sau accident?"

În estul Poloniei, la Przewodowo, ţară membră a NATO, la 10 kilometri de graniţa cu Ucraina, au căzut două rachete, în explozie murind două persoane.

Deşi Kremlinul neagă că ar avea cunoştinţă despre cele două rachete, iar Pentagonul nu confirmă informaţiile privind rachete ruseşti, nefericitul eveniment care a avut loc pe teritoriul statului polonez a stârnit îngrijorare în Uniunea Europeană şi în rândul ţărilor membre ale NATO, iar potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului polonez, Piotr Müller, Polonia ia în calcul activarea articolului 4 din Tratatul NATO, care prevede că "părţile se vor consulta ori de câte ori, în opinia vreuneia dintre ele, este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea oricăreia dintre părţi".

Pentru liniştea şi pacea pe care ne-o dorim pe teritoriul ţării noastre, cât şi pe întreg continentul, ne dorim ca în Polonia să fi avut loc un accident care să nu se mai repete, şi nu un atac.

Suntem solidari cu poporul polonez, prietenul şi aliatul nostru.

Cu aleasă consideraţie şi deosebită preţuire.

    Vasile Nagy - declaraţie politică cu referire la Oraşul Nădlac;

Domnul Vasile Nagy:

"Oraşul Nădlac"

Oraşul Nădlac este situat în judeţul Arad, în Câmpia de Vest, la nord de Râul Mureş, în partea de vest a ţării, la o distanţă de 47 de kilometri de municipiul Arad, prima atestare documentară datează din 1313, când aşezarea este amintită într-un testament sub numele de Noglog.

Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia oraşului Nădlac se ridică la 7.398 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 8.144 de locuitori.

Populaţia majoritară a oraşului este de origine slovacă, imigranţii slovaci au venit la Nădlac din regiunile ungureşti Tótkomlós, Békéscsaba şi Szarvas, începând cu anul 1802.

Economia oraşului Nădlac este focusată pe agricultură şi mai puţin pe industria uşoară (sectorul alimentar textil şi de prelucrare a lemnului) şi comerţ, la nivelul oraşului fiind 150 de agenţi economici.

Ca atracţii turistice se pot menţiona mai multe monumente de interes turistic, precum şi un interes particular din partea turiştilor slovaci faţă de comunitatea majoritară de slovaci.

Astăzi, oraşul Nădlac, un oraş atrăgător, cu potenţial uriaş, are suficiente probleme din cauza administraţiei locale, fiind într-un proces de modernizare continuu, cu multe proiecte în derulare şi cu proiecte care aşteaptă să înceapă.

Este necesar ca strategia de dezvoltare locală să devină un instrument de management care să ajute la stabilirea priorităţilor de dezvoltare şi la investirea corectă a resurselor care sunt limitate.

Din punct de vedere economic, strategia de dezvoltare a oraşului Nădlac trebuie să pună accent pe încurajarea dezvoltării IMM-urilor şi pe accesarea de fonduri europene.

Astăzi, trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea mediului de afaceri şi a spiritului antreprenorial, pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii locale, pe dezvoltarea resurselor umane, pe conservarea şi protejarea mediului înconjurător şi pe dezvoltarea turismului.

Este necesar să stimulăm dezvoltarea economică prin dezvoltarea sectorului de construcţii, prin asigurarea unor surse de informare, prin consilierea cetăţenilor şi în special a tinerilor în legătură cu programele de finanţare, prin utilizarea eficientă a resurselor locale.

Trebuie să fim preocupaţi şi de capacitatea de dezvoltare a generaţiilor următoare, să avem grijă să asigurăm un climat de echitate, prin manifestarea unor viziuni asupra procesului dezvoltării pe termen lung şi să asigurăm interconexiunea între dezvoltarea economică, nevoile sociale şi protecţia mediului.

Pentru ca Nădlac să redevină un oraş prosper, modern şi curat, este nevoie de proiecte de dezvoltare pentru conservarea şi managementul resurselor naturale, pentru producerea de energie verde şi dezvoltare socio-economică.

De asemenea, prin atragerea de investiţii pentru dezvoltarea şi consolidarea sectorului productiv, pentru stimularea colaborării dintre mediul de afaceri şi administraţia locală şi pentru acoperirea sectoarelor absente sau deficitare în mediul de afaceri local, oraşul va prospera.

Este nevoie să creştem calitatea vieţii locuitorilor oraşului Nădlac şi prin crearea de spaţii de recreere şi zone de promenadă, locuri de joacă pentru copii şi spaţii pentru practicarea de diverse sporturi.

Este esenţial să avem în vedere îmbunătăţirea sistemului de educaţie, prin deschiderea de şcolii profesionale pentru comunitate, iar readucerea în şcoli a celor care au plecat sau au abandonat şcoala să fie o prioritate.

Este important ca oraşul să devină o destinaţie atractivă pentru turism şi afaceri conexe, prin promovarea turismului local, pentru atragerea unor investitori care să desfăşoare activităţi productive.

Oraşul Nădlac are nevoie de o dezvoltare economică echilibrată, durabilă şi ecologică.

    Dumitru-Viorel Focşa - declaraţie politică intitulată «România Educată» - un eşec previzibil;

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

"«România Educată» - un eşec previzibil"

De la instalarea noului ministru al educaţiei, doamna Ligia Deca, o linişte care nu prevesteşte nimic bun este tot ce ni s-a transmis din instituţia care trebuia să se ocupe, în mod direct, alături de preşedintele României, de realizarea şi implementarea Proiectului "România Educată".

Până acum, însă, singurul fapt prin care s-a făcut remarcată doamna ministru a fost gestul prin care le ia apărarea plagiatorilor, invocând decizii ale CCR care nu mai sunt obligatorii dacă încalcă legislaţia UE!

Pe scurt, joi, 10 noiembrie, doamna ministru a ajuns neanunţată la şedinţa Consiliului General a CNATDCU, însoţită de secretarul de stat din minister, domnul Gigel Paraschiv. Potrivit preşedintelui interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru, Ligia Deca a spus în şedinţă că instituţia nu poate analiza tezele de doctorat mai vechi de un an, care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte, pentru ca aşa prevede decizia CCR.

Şi gata, domnul ministru Bode, spre exemplu, poate dormi liniştit, în continuare, pe bancheta din spate a automobilului - chiar dacă se vede de pe Lună plagiatul domniei-sale, conform directivei doamnei ministru Deca, pur şi simplu, hoţia nu se pune! Nu contează că nu poate veni un ministru să decidă ce are voie şi ce nu are voie să facă o instituţie care respectă un cadru legal, importantă e directiva de partid! Pentru că, probabil, aşa ar trebui să funcţioneze şi "România Educată" în viziunea acestor politruci!

De-a lungul celor 33 de ani, pe la Ministerul Educaţiei s-au perindat 23 de miniştri, fără a-i mai pune la socoteală şi pe cei interimari, nume sonore, multe sinonime cu incompetenţa totală, dacă ar fi să amintim personaje precum Liviu Pop, Rovana Plumb sau chiar Monica Anisie, ministrul care a refuzat alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, pe motiv că instituţia pe care o conduce n-are ce face cu banii.

În plus, din cele 42 de funcţii de inspector şcolar general din România, 38 sunt deţinute, acum, de membri ai partidelor!

Revenind la proiectul prin care preşedintele ţării a reuşit să înşele încrederea a milioane de români, în raportul final al "României Educate" se regăseşte o colecţie de 24 de fotografii cu preşedintele Klaus Iohannis. Nicio soluţie, niciun grafic sau diagramă, ci doar un singur tabel la final, cu rol explicativ de glosar şi trei scheme - structura propusă a sistemului de învăţământ, ierarhia instituţiilor din sistem şi bugetarea şcolilor, toate acestea fiind o "viziune asupra educaţiei României în anul 2030". Evident, în fotografii, apărea, premonitoriu, şi doamna Ligia Deca.

Au trecut, deja, 8 ani de când a fost lansat Proiectul şi 200.000 de copii per generaţie, adică 1,4 milioane de copii au trecut prin şcoală. Rezultatele, din păcate, le-am văzut cu toţii: viitorul ţării a fost, practic, sabotat, iar dacă adăugăm şi faptul că Proiectul "România educată" din PNRR a pierdut un miliard de euro, adică un sfert din totalul fondurilor pentru educaţie, cele mai mari tăieri fiind la învăţământul profesional, laboratoarele de ştiinţe şi la universităţi, adică tocmai din locurile care puteau aduce plus valoare, ne putem da seama, cu uşurinţă, de situaţia în care ne aflăm. Şi tot ceea ce a putut face actuala guvernare a fost să extindă până în 2023 orizontul de aşteptare pentru noua legislaţie care să pună în aplicare Programul "România Educată"!

Vă reamintesc că Spiru Haret a reuşit să construiască, în 12 ani, 2.000 de şcoli, multe dintre ele funcţionale şi astăzi, dar şi faptul că nici în perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial nu s-au pierdut atât de multe talente, cât s-au pierdut în România de după 1990!

Şi, între timp, ca un epilog de proastă calitate, doamna ministru atât este de pătrunsă de "valorile" neomarxiste şi globaliste, încât militează chiar pentru desfiinţarea propriei universităţi, Universitatea Maritimă din Constanţa.

Vă asigur că, din 2024, una dintre priorităţile AUR va fi redresarea sistemului educaţional românesc, prin adaptarea lui la realitatea contemporană, nu la cea de partid, prin depolitizarea lui şi numirea oamenilor cu adevărat competenţi în funcţiile în care să permită refacerea a ceea ce s-a distrus în aceşti ultimi 33 de ani!

    Ioan Vulpescu - declaraţie politică având ca obiect Digitalizarea memoriei naţionale.

Domnul Ioan Vulpescu:

"Digitalizarea memoriei naţionale"

Preşedintele României a promulgat legea pe care am iniţiat-o, ce va contribui la mai buna protejare şi promovare a culturii şi identităţii naţionale. Această lege clarifică atribuţiile şi obligaţiile ce le revin instituţiilor publice în materia protejării monumentelor de for public şi instituie un regim de protecţie mai bun. Totodată, are prevederi care sprijină protejarea şi cultivarea memoriei naţionale, iar acestea sunt, poate, cele mai importante, deoarece ele constituie un pas important în direcţia digitalizării culturii române.

Sunt multe locurile încărcate de istorie şi frumos, a căror memorie a fost ştearsă cu buldozerul pentru a face loc betonului cenuşiu comunist sau oţelului şi sticlei capitaliste. Clădiri în care au trăit sau au creat personalităţi importante ale vieţii culturale, ştiinţifice sau politice, sau care au găzduit evenimente importante pentru istoria noastră au dispărut pur şi simplu, fără a lăsa în urma lor vreo dovadă a ceea ce-a fost. O asemenea soartă a avut, de exemplu, casa din Bucureşti în care a locuit Mihail Sadoveanu, din zona Zambaccian, pe locul căreia s-a ridicat un bloc de locuinţe. Destine similare au avut casele memoriale ale lui Perpessicius, Alexandru Rosetti, Maria Bănuş. Un alt imobil ai cărui pereţi au văzut şi auzit multe până să fie puşi la pământ este Palatul Adevărul, în care s-a scris o bună parte a istoriei presei româneşti, aceasta pentru că aceste imobile nu beneficiau de protecţia pe care o meritau şi nici de atenţia publicului.

Intenţionez să schimb acest lucru, de aceea am iniţiat această lege care obligă la montarea de plăci comemorative în locuri legate de mari personalităţi ale culturii, ştiinţei sau vieţii politice române, acolo unde au avut loc evenimente importante, inclusiv pe faţadele clădirilor construite ulterior demolării clădirilor în care personalitatea a locuit sau a avut loc un eveniment istoric. Aceste plăci vor conţine, pe lângă câteva informaţii esenţiale, un cod QR. Odată scanat, acest cod va redirecţiona utilizatorul către o pagină de Internet administrată de Ministerul Culturii, unde va găsi mai multe informaţii despre personalitatea sau evenimentul respectiv. Prin conştientizarea importanţei imobilului respectiv, în situaţia fericită în care acesta mai există, publicul ar putea fi mai sensibil la soarta acestuia.

Acesta este un element dintr-un amplu proces de digitalizare, ce va oferi tuturor celor interesaţi acces la informaţii despre istoria României şi personalităţile sale, o experienţă imersivă, ce va crea o legătură specială între utilizator şi locul istoric în care acesta se află.

Le vom oferi astfel tinerelor generaţii, aşa-numiţilor nativi digitali, posibilitatea de a accesa istoria naţională într-un mod pe care îl consideră firesc, combinând realul cu digitalul. Şi poate, astfel, îi vom face să fie mai conştienţi cu privire la moştenirea lor istorică şi culturală.

Introducerea plăcilor comemorative cu elemente digitale de tip QR nu este numai o măsură informativă, este, în felul său, un gest de presiune pentru recunoaşterea memoriei culturale a acestor entităţi de patrimoniu şi pentru introducerea lor, în urma declanşării procedurilor de evaluare, pe lista monumentelor istorice. Este o şansă la salvgardare la integritate şi la promovarea formelor de patrimoniu tangibil într-o societate virtuală în care creativitatea şi inovaţia sunt principii de ordine în dezvoltarea culturii. Totodată, ea nu este vreo inovaţie care să ne aparţină, ci doar implementarea unei măsuri pe care occidentalii o consideră deja naturală. Îmi doresc ca acesta să fie un prim pas în dezvoltarea unei experienţe culturale interactive pentru utilizator, inclusiv prin includerea Realităţii Augmentate.

Într-o lume care ne cere tot timpul să ne reinventăm, consider că este cu atât mai important să nu uităm cine suntem.

  Intervenţia în nume personal a domnului deputat Stelian-Cristian Ion cu privire la promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis a Legilor justiţiei.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună dimineaţa, din nou, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 153.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi - până la ora 11.00 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; pauză - între 11.00 şi 11.30; vot final - la 11.30; iar după această sesiune - cele două şedinţe de Birou permanent şi şedinţa Comitetului liderilor.

Întreb, dacă există observaţii asupra ordinii de zi?

Vă rog, doamna Prună.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Mai încerc o dată - PL-x 647/2022 (Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.139/2022 privind prelungirea mandatelor unor membri ai Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energie), care prelungeşte cu 6 luni mandatele a 4 membri din conducerea ANRE, să-l aducem de pe poziţia 65 pe poziţia 18, pentru a-l dezbate astăzi, aici, în Camera Deputaţilor.

Vă reamintesc că termenul de trecere tacită este data de 18 noiembrie, deci finalul acestei săptămâni.

Dacă aveţi nişte datorii către aceşti oameni de la ANRE, cel mai bine e să vă asumaţi şi să dezbatem transparent, aici, în plenul Camerei, proiectul de lege şi să-l trecem, să nu-l lăsăm să treacă tacit către Senat.

Deci, vă rog, un vot, să putem să-l aducem pe poziţia 18, pentru a-l dezbate, chiar a începe cu dezbaterea pe acest proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc, să vă pregătiţi cartelele de vot.

PL-x 647/2022, de pe poziţia 65, pe poziţia 18.

Stimaţi colegi,

Luaţi loc în bănci, să putem începe. (Vociferări. Gălăgie.)

O voce de la USR:

Nu mai trage de timp!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu înţeleg. (Vociferări.)

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 56 de voturi pentru, două contra, 97 de abţineri, propunerea dumneavoastră a fost respinsă.

Domnule Stelian Ion, aveţi vreo intervenţie asupra ordinii de zi?

 
     

Domnul Stelian-Cristian Ion (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

O voce de la PSD:

Stelică, să dai garsoniera înapoi, Stelică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Am o intervenţie pe art. 154 alin. (5), o problemă personală care are legătură cu mandatul.

Vreau să rostesc de la tribuna acestui Parlament următoarele fraze legate de promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis a legilor justiţiei prin care s-a oficializat îngenuncherea justiţiei.

Consider că acest gest, care a intervenit cu o zi-două înainte de raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia, este de fapt o zădărnicire a eforturilor multor politicieni, poate şi deputaţi, senatori, europarlamentari, în orice caz, de a ridica MCV şi de a obţine aderarea la Schengen.

Din păcate, acest gest arată explicit faptul că Klaus Iohannis pune mai presus interesul personal, acela de a deţine controlul asupra justiţiei, de interesul mai mare, de interesul general, de ridicare a MCV...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Stelian...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

...şi de aderare la Schengen.

Dacă...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Stelian...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

...deţinătorul...

O singură propoziţie...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

...şi am încheiat aici.

Dacă deţinătorul Premiului Oscar pentru rolul de apărător al statului de drept procedează în felul acesta, vă rog pe dumneavoastră să analizaţi cât de corect este pentru România şi cum eforturile reale ale unor politicieni de a obţine un salt pentru România, în ce priveşte statutul pe care îl are în...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

...Uniunea Europeană...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...domnule Stelian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

...aceste eforturi sunt zădărnicite sau nu de Klaus Iohannis. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Cu toată dragostea invocată ieri de unul dintre colegi, vă reamintesc, de la ora 8.30 am avut declaraţii politice în această dimineaţă.

Domnul Andronache, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci în paralel cu plenul, pentru a discuta câteva chestiuni de tehnică normativă în legătură cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.131/2022 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art.18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 682/2022) şi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2022 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, precum şi în vederea elaborării şi implementării strategiilor teritoriale integrate în perioada de programare 2021-2027 (PL-x 299/2022).  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am o solicitare de procedură, şi anume să rugaţi plenul ca prin vot să fie de acord ca toţi colegii de la Comisia pentru buget, finanţe să se întrunească într-o şedinţă, în timpul şedinţei de plen, pentru a discuta câteva chestiuni de tehnică normativă, pe două proiecte care sunt deja pe ordinea de zi, şi, de aceea, o să le retrimitem la comisie pentru o jumătate de oră, şi anume:

- PL-x 682/2022 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2022; şi

- PL-x 299/2022 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2022.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun.

Vom face un singur vot, astfel încât plenul să acorde permisiunea Comisiei pentru buget, finanţe să lucreze în paralel cu plenul. Ordinea de zi şi-o stabilesc cei de la Comisia pentru buget, finanţe.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

117 voturi pentru, 41 contra şi 18 abţineri.

Comisia pentru buget, finanţe poate lucra în paralel cu plenul.

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Explicarea votului!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Moşteanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Explicarea votului.

USR a votat împotriva acestei propuneri. Este o harababură de nedescris ce se întâmplă în acest Parlament. PSD-PNL-UDMR au aproape 70% din acest Parlament şi nu sunt în stare să facă un program predictibil, se încurcă în şireturi, îşi leagă unii altora şireturile şi ajungem să avem astfel de situaţii, în care, în timpul plenului, se fac comisii pe proiecte care tocmai au ieşit din comisii.

Puneţi-vă la treabă, puneţi-vă la masă, nu vă mai certaţi, tot voi ziceţi că e nevoie de stabilitate, Iohannis zice că e nevoie de stabilitate, nu vă mai bateţi joc de această instituţie! (Aplauze. Vociferări.)

Voci de la USR:

Bravo! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mă abţin.

Înainte de a intra totuşi în ordinea de zi, dau cuvântul doamnei deputat Ana-Maria Cătăuţă, preşedintele Comisiei permanente comune pentru relaţia cu UNESCO, pentru susţinerea unei alocuţiuni.

Vă rog, stimată doamnă deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS Alocuţiunea doamnei deputat Ana-Maria Cătăuţă, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la adoptarea Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural.  

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Astăzi totuşi celebrăm şi un moment important.

Astăzi, la aniversarea a cinci decenii de la adoptarea Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, putem vorbi de patrimoniul cultural al României ca o sumă de valori şi bunuri, fie ele materiale sau imateriale, mobile sau imobile, constituite, ocrotite şi protejate de-a lungul vremurilor.

România împărtăşeşte cu mândrie cu întreaga umanitate valoarea universală excepţională a bunurilor înscrise pe lista patrimoniului mondial.

Patrimoniul cultural românesc înglobează preţioase resurse moştenite din trecut, sub toate formele lor. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la ratificarea Convenţiei, UNESCO prezintă un plan de acţiune axat pe trei direcţii importante pentru următoarele decenii, în aşa fel încât patrimoniul mondial să devină mai reprezentativ, mai accesibil şi mai durabil.

Dragi colegi,

Atunci când am aderat la Convenţie, ne-am asumat cu tărie că toate aceste bunuri vor fi conservate şi transmise generaţiilor viitoare. Nu putem vorbi despre un stat modern fără moştenirea lui culturală şi identitară, care nu este meritul nostru, ci al celor care au transmis, cu dragoste şi dăruire, din generaţie în generaţie, toate aceste bunuri de o valoare inestimabilă. Însă, nouă ne revine obligaţia morală de a duce mai departe aceste bunuri, de a le proteja şi de a le promova în lume. Suntem convinşi că încă mai avem de lucru, că simpla transmitere a acestor bunuri pe mai departe nu este suficientă, că mai sunt multe de făcut pentru a ne asigura că toate aceste situri sunt accesibile tuturor.

Tema centrală abordată de UNESCO pentru celebrarea Convenţiei este "Următorii 50 de ani: Patrimoniul mondial ca sursă de rezilienţă, umanitate şi inovaţie" şi suntem convinşi că va asigura cadrul potrivit pentru identificarea soluţiilor concrete de salvgardare şi promovare a patrimoniului cultural şi naţional.

Cea de-a cincizecea aniversare a Convenţiei patrimoniului mondial cultural şi natural determină pe fiecare dintre noi să conştientizăm şi să reflectăm la patrimoniu, aşa cum va fi el şi peste 50 de ani. Ne responsabilizează, deopotrivă, să identificăm cele mai bune soluţii legislative care să asigure cadrul potrivit faţă de ameninţările globale în creştere. Ratificarea Convenţiei ne-a determinat în mod pragmatic să asigurăm printr-un dialog inter-instituţional solid, menţinerea protecţiei patrimoniului mondial, cultural şi natural, în acord cu prevederile acesteia.

Comisia parlamentară pentru UNESCO afirmă cu tărie încă o dată că este obligaţia noastră morală, dragi colegi, să lăsăm urmaşilor noştri intacte aceste bunuri de patrimoniu care ne fac cunoscuţi în lumea întreagă prin caracterul lor inestimabil şi prin valoarea universală remarcabilă.

Astăzi, la 50 de ani de la adoptarea Convenţiei, putem vorbi de un real succes al acesteia - sunt peste 1.500 de bunuri înscrise, Convenţia fiind unul dintre singurele instrumente normative ratificate la nivel mondial în peste 194 de ţări.

România are, în acest moment, înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO 9 obiective. Şi aş reaminti cu mândrie câteva dintre acestea - Bisericile din Moldova, Delta Dunării, Cetăţile Dacice, Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi Peisajul cultural minier de la Roşia Montană.

Toate aceste înscrieri ne fac să fim mândri şi ne responsabilizează. Apartenenţa la UNESCO înseamnă respectarea unor criterii clare, dar ne determină să modificăm şi legislaţia naţională. Această poziţie de responsabilitate presupune asumarea promovării şi susţinerii unor politici culturale, educaţionale şi ştiinţifice eficiente şi adaptate atât unui specific naţional, cât şi necesităţilor impuse de globalizare.

Încă de la înfiinţare, una din priorităţile comisiei parlamentare a fost să coaguleze în jurul său toate instituţiile şi organismele cu atribuţii pe probleme legate de UNESCO. Acest plan strategic naţional şi-a propus elaborarea unor politici educaţionale adecvate necesităţilor societăţii româneşti, în acord cu implementarea unor mecanisme de protejare şi conservare a patrimoniului şi promovarea pluralismului şi diversităţii culturale.

Dragi colegi,

Patrimoniul cultural este pilonul de bază al culturii noastre şi vă asigur că toate acţiunile pe care le vom derula în acest mandat vor constitui instrumente pentru protejarea monumentelor şi bunurilor noastre pe termen lung. Patrimoniul care ne înconjoară, sub toate formele sale diverse, trebuie să fie preocuparea noastră, a tuturor, preocupare la care trebuie să ne gândim strategic şi împreună, pentru că aşa cum membrii comisiei o spun de fiecare dată - patrimoniul cultural nu are culoare politică.

Eu vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

Sunt ferm convinsă că acest subiect de interes a fost de interes şi pentru dumneavoastră.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Deşi neuzual, domnul Seidler, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

O fi neuzual, domnule preşedinte - şi vă mulţumesc pentru următoarele 20 de secunde -, dar, din păcate, e uzual să fii ipocrit de la microfonul Parlamentului României, să spui că te bucuri şi eşti mândră, în numele partidului pe care îl reprezinţi, pentru includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO, fără să fi precizat că te-ai luptat ani de zile ca nu cumva acest patrimoniu să ajungă în UNESCO.

Ba chiar mai mult, pentru şpagă pentru oamenii tăi, ai fost dispus, tu, Partid Social Democrat, să distrugi situl respectiv. Pentru şpagă. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aniversam 50 de ani de când România a aderat la una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale, dar, mă rog. (Vociferări.)

Domnule Andruşceac, vă rog.

 
     

Domnul Rareş Tudor Pop (din sală):

Îl dăm afară pe Seidler din partid pentru ce a spus! (Râsete. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antonio Andruşceac:

Este foarte bine.

Şi discursul colegei noastre a fost un discurs care aproape m-a făcut să cred că trăiesc în altă ţară.

Vorbind de protejarea mediului şi a patrimoniului cultural, ar trebui - ca să nu vă ţin mult, dragi colegi - să regăsim, în bugetul pe care tocmai va trebui să ni-l prezentaţi, partea practică, alocarea banilor pentru protejarea patrimoniului cultural construit şi a ariilor protejate. De la vorbe să trecem la fapte. Aşteptăm să vedem asta în buget.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Intrăm în ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 112/2022) (rămas pentru votul final).  

Şi începem cu Proiectul de Lege pentru completarea art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 112/2022.

Rog reprezentantul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială să prezinte raportul comisiei.

Domnule Solomon, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 263/2010, urmărindu-se stabilirea unei noi categorii de locuri de muncă drept locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, respectiv cele din sectorul construcţii maşini, pentru personalul care desfăşoară activităţi în turnătoriile de oţel, fontă, aliaje neferoase, precizie şi cuzineţi, precum şi forje.

Totodată, se preconizează şi asimilarea ca stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, a perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi în sectorul construcţii de maşini, în locuri de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă.

Legea face parte din categoria legilor organice.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în 7 martie 2022.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport de adoptare a proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

La dezbateri generale, doamna Mara-Daniela Calista, Grupul PNL, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mara-Daniela Calista:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte Daniel Suciu.

În primul rând, aş vrea să-l felicit pe colegul meu, Jaro Marşalic, pentru depunerea acestui proiect şi pentru cât de răbdător a fost să îndeplinească toţi paşii parlamentari.

Ce vreau să completez este că în cadrul acestui proiect am depus un amendament care priveşte Compania "ArcelorMittal" din judeţul Roman. Am reuşit să rezolvăm o inechitate.

Pentru că, vedeţi dumneavoastră, în ceea ce priveşte art. 30, laminarea la cald era prevăzută ca activitate încadrată în grupa I de risc, dar, din păcate, trefilarea, respectiv laminarea la rece, inclusiv decaparea cu acizi, nu erau prevăzute, motiv pentru care s-a făcut o distincţie între două categorii de persoane. Şi vorbim de sume undeva în jur de 500 de lei pentru fiecare pensie. O sumă destul de importantă.

Este vorba despre aproximativ 300 de persoane care, prin acest amendament, vor ieşi din categoria discriminării şi vor reuşi să beneficieze şi ele de această lege.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau observaţii?

Doamna Ţoiu?

La titlu sau la dezbateri generale?

Ce înseamnă asta?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu (din sală):

La dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

A, la dezbateri generale, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc.

Eu mă bucur că avem acest raport şi îl dezbatem, dar vreau să spun tuturor colegilor că noi nu avem, la 10.28, raportul pe site, al Codului fiscal, pe care urmează să-l votăm în următoarea oră - sistemul de taxare al companiilor din România, suprataxarea normei parţiale.

În acest moment, nu există pe site-ul Camerei Deputaţilor, să poată să fie văzut de deputaţii care urmează să-l voteze sau de cetăţenii şi companiile care o să fie afectate de el. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eram la trefilare, doamnă Ţoiu. (Vociferări.)

Dacă de la art. 1 la art. 11 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2021 pentru abrogarea art. 72 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative (PL-x 392/2021) (rămas pentru votul final).  

23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2021 pentru abrogarea art. 72 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative; PL-x 392/2021.

Suntem în procedură de urgenţă.

Dacă doriţi să interveniţi, vă rog, în calitate de iniţiator, adică Guvernul României.

Pe scurt, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Ştefan (secretar de stat, Ministerul Energiei):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ştefan Constantin, de la Ministerul Energiei.

Ministerul Energiei susţine adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 84/2021 cu amendamente admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru industrii şi servicii, rog, raportul.

Domnul Bende.

 
     

Domnul Ioan Mang (din sală):

Aici, aici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Mang, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Mang:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2021. Potrivit intervenţiilor legislative, pe perioada stării de alertă sau a măsurilor excepţionale prevăzute la art. 93 din Constituţie, se interzice deconectarea de către operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale pe motiv de neplată a facturii şi se asigură continuitatea furnizării serviciilor următoarelor categorii de clienţi casnici: consumatorului vulnerabil de energie; consumatorului final casnic de energie electrică ce are un consum mediu lunar, raportat la un an calendaristic, mai mic de 100 kWh şi nu are mai mult de 6 facturi neachitate în sold; consumatorului final casnic de gaze naturale ce are un consum mediu lunar, raportat la un an calendaristic, mai mic de 1000 kWh şi nu are mai mult de 6 facturi neachitate în sold. Nerespectarea acestor prevederi de către operatorii de transport şi de distribuţie energie electrică şi gaze naturale se sancţionează cu amendă de la 200.000 de lei la 300.000 de lei, iar constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de reprezentanţii împuterniciţi ai ANRE.

Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat proiectul de lege în şedinţa din 8 iunie 2022 şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

La lucrările comisiei au fost prezenţi deputaţi conform listei de prezenţă.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În conformitate cu prevederile art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Nu există intervenţii.

Trecem la dezbateri.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la art. 1 la art. 9 există obiecţii? Nu.

Proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 (PL-x 29/2022) (rămas pentru votul final).  

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006; PL-x 29/2022.

De asemenea, suntem în procedură de urgenţă.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Radu Balanişcu (secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Prin prezentul proiect sunt propuse modificări legislative convenite cu Comisia Europeană pe parcursul negocierii PNRR-ului, modificări care vor contribui la: asigurarea sustenabilităţii financiare a infrastructurii de apă şi canalizare; la creşterea gradului de racordare la sistemele publice de alimentare cu apă şi canalizare existente şi la reglementarea sistemelor individuale adecvate şi stabilirea condiţiilor de descărcare a apelor uzate din acestea în resursele de apă, acolo unde, din motive justificative, nu se poate realiza sistem de canalizare publică, precum şi reducerea eliminării şi poluării cu ape uzate menajere.

Ministerul Mediului susţine.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru industrii sau Comisia pentru administraţie publică, vă rog, raportul comun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Viorel Gîdei:

Da.

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere, în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport comun, cele două comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţii şi propuneri, preluate de iniţiator; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi avizul favorabil al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic.

În conformitate cu prevederile art. 62 şi ale art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat proiectul de lege în şedinţa din data de 8 martie 2022, iar membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat proiectul de lege în şedinţa din 8 iunie 2022.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dezbateri generale.

Domnul Axinia.

Vă reamintesc, suntem în procedură de urgenţă, un singur vorbitor.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-George Axinia:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aceste lucrări de infrastructură sunt anunţate cu mare tam-tam de autorităţile locale. Din păcate, realitatea ne arată că nu stăm prea bine la finalizarea acestor obiective de investiţii. Şi vă dau două exemple, verificate personal, în judeţul Prahova.

În comuna Băneşti, avem o reţea de canalizare începută de 7 ani şi, bineînţeles, nefinalizată cu absolut nicio sancţiune, deşi sunt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea termenelor de finalizare.

Şi un caz şi mai grav, în comuna Puchenii Mari, de 14 ani se lucrează la o reţea de canalizare.

Vă fac o cronologie a faptelor: 2008 - 2012 - aproape s-au finalizat o reţea de canalizare împreună cu 3 staţii de epurare; între 2012 şi 2016 - pauză totală, nu s-a întâmplat nimic; în 2016 şi-au dat seama că nu sunt branşate la curent; le-a luat 2 ani să facă branşamentul la curent; din 2018 până în august 2022 - abia s-a dat drumul la o staţie de epurare, celelalte două fiind depăşite din punct de vedere tehnic, urmând a fi readuse la norme.

Cam aceasta este România lucrului bine făcut.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Denisa-Elena Neagu, Grupul USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Denisa-Elena Neagu:

Mulţumesc.

Această lege este un pas înainte pentru modernizarea mediului rural.

În România, doar 72% dintre gospodării sunt conectate la reţeaua de apă potabilă.

În ceea ce priveşte racordarea la canalizare, lucrurile sunt mult mai grave, doar 55% dintre gospodării fiind conectate. Ocupăm, astfel, ultimul loc în Uniunea Europeană, la acest capitol.

Asta se întâmplă pentru că, de 32 de ani, satele româneşti au fost lăsate pe nedrept în urmă, pentru PSD şi PNL neexistând bani pentru satele româneşti.

Citez din expunerea de motive semnată de domnul Ciucă: "Prin PNRR, una dintre reformele definite în cadrul acestuia vizează consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă şi canalizare, pentru accelerarea accesului populaţiei la servicii de calitate".

USR e de vină că avem un PNRR care aduce satele din România în secolul XXI, nu ca până acum, cu toaleta în fundul curţii. Banii din PNRR trebuie folosiţi pentru a aduce satele mai aproape de standardele urbane.

Guvernul nu mai poate folosi scuza "Nu sunt bani". Bani avem şi sper ca aceştia să fie distribuiţi echitabil pentru proiecte în interesul cetăţenilor.

USR va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Din partea deputaţilor neafiliaţi, domnul Gheorghe Miuţescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Această ordonanţă nu face altceva decât să pună noi biruri pe spinarea cetăţenilor din România.

Punerea ei în aplicare înseamnă majorarea tarifelor atât la apă, cât şi la canalizare, şi eu cred că astăzi nu este momentul să fie aprobată o asemenea ordonanţă.

Chiar dacă în text există şi lucruri care sunt pentru modernizarea instalaţiilor şi alimentării cu apă şi canalizare, eu cred că în anul 2022 nu este momentul, într-o criză energetică pronunţată şi în perioada pe care o traversăm, să majorăm tarifele la apă şi canalizare. Plus că, să nu uităm că pe Programul 2014-2020 POIM, din 3 miliarde şi jumătate, bani care trebuiau investiţi pentru apă şi canalizare, nu au fost cheltuiţi aproape deloc bani din aceste sume.

Atunci, ce facem? Facem ordonanţe doar ca să dă posibilitatea majorării unor preţuri, în momente de criză, pe spinarea cetăţenilor României sau vrem într-adevăr să modernizăm şi să aducem la un alt standard acest serviciu foarte important din România?

Noi, cei din Forţa Dreptei, vom vota împotriva acestui proiect de ordonanţă, pentru că nu este momentul să fie aprobat aşa ceva.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19 (PL-x 95/2022) (rămas pentru votul final).  

25. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19; PL-x 95/2022; procedură de urgenţă.

Iniţiatorul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel George Mohan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de act normativ vizează uniformizarea regulilor de acceptare a certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în sensul acceptării de către toate statele membre doar a certificatelor care atestă vaccinarea cu schema completă, adică de 270 de zile de la efectuarea schemei.

Proiectul de lege transpune Regulamentul European nr. 2.280/2021.

Ministerul Sănătăţii susţine proiectul de lege.

Mulţumesc.

 
     

Domnul Adrian Solomon (din sală):

Prezentaţi-vă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel George Mohan:

Aurel Mohan, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşa este regulamentar.

Comisia pentru sănătate şi familie, vă rog, domnule Tătaru, raportul comun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nelu Tătaru:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, transmis cu adresa PL-x 95/2022 din 14 martie 2022.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 7 martie 2022.

La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil, cu observaţii şi propuneri, al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice; avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare, în forma prezentată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Muncaciu, Grupul AUR, dezbateri generale. Sau domnul Simion George, pentru că există un singur vorbitor de grup.

Vă rog, domnule doctor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Noi vom fi constanţi în atitudinea noastră, deoarece acest certificat verde încalcă drepturile omului. Atunci când domnul Barnier a venit la noi în ţară, să ne explice că trebuie să adoptăm acest certificat verde, l-am întrebat care este baza ştiinţifică pentru care a fost adoptat acest certificat verde.

Şi, ce să vedeţi?! Nu există nicio bază ştiinţifică! A spus că este un act pur politic.

Bun!

Atunci când deputaţii din Parlamentul britanic au întrebat acelaşi lucru, care este baza ştiinţifică pentru care s-a adoptat acest certificat, ce să vedeţi? Acelaşi răspuns. Nu există nicio bază ştiinţifică, totul a fost doar o hotărâre politică. O hotărâre politică să ce?! Să punem cetăţenii ţărilor respective care vor să circule între ţări, să-i forţăm să se vaccineze.

Asta nu a fost o hotărâre care să fie în conformitate cu jurisprudenţa secolului XX. S-au încălcat drepturile omului, s-a încălcat Convenţia de la Oviedo, s-au încălcat aceste Principii de la Nürnberg.

Nu este posibil ca membri ai Parlamentului să fie de acord ca cetăţenii ţării respective să fie puşi într-o situaţie de coerciţie! Este inuman!

De aceea, ne opunem acestui certificat verde! El nu trebuia să existe de la început. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri (PL-x 97/2022) (rămas pentru votul final).  

27. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri; PL-x 97/2022; procedură de urgenţă.

Iniţiatorul, vă rog.

Şi vă rog să vă şi prezentaţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudorel Andrei (preşedintele Institutului Naţional de Statistică):

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică.

În anul 2019, în timpul preşedinţiei României, a fost adoptat un nou regulament privind statisticile de întreprindere.

În aceste condiţii, România trebuie să-şi armonizeze legislaţia în acest domeniu.

Prin adoptarea ordonanţei de urgenţă care modifică Legea nr. 422 se aduc modificări, nu substanţiale, care vin să completeze cadrul juridic la nivel naţional.

Prin adoptarea acestei ordonanţe nu sunt implicaţii financiare în implementarea noilor prevederi.

Vă mulţumesc foarte mult şi susţinem acest act normativ.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru industrii sau Comisia pentru politică economică, vă rog, raportul.

Domnule preşedinte Sándor Bende, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri, transmis cu adresa PL-x 97/2022 din 14 martie 2022, înregistrat la Comisia pentru industrii şi servicii sub nr. 4c-3/181/2022 din 14 martie 2022, iar la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare sub nr. 4c-1/100 din 22 martie 2022.

În urma dezbaterii şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri, în forma adoptată de Senat.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În conformitate cu prevederile art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
     

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Înainte de a da cuvântul la dezbateri generale, pe procedură domnul Andronache sau domnul Simonis, o intervenţie.

Domnule Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să supuneţi votului propunerea de a prelungi programul de lucru cu 30 de minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru prelungirea programului de lucru cu 30 de minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 168 de voturi pentru, 4 contra, propunerea dumneavoastră a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri (PL-x 97/2022) (rămas pentru votul final).  

La dezbateri generale vă rog să vă hotărâţi care dintre domnul Botez şi doamna Prună, întrucât suntem în procedură de urgenţă şi un singur vorbitor.

Care?

     

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală):

Cristina.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Până se hotărăsc cei de la USR, îi dau cuvântul domnului Dancă Ionel, din partea deputaţilor neafiliaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am venit în mod special la această tribună a Parlamentului pentru că văd în băncile Guvernului reprezentaţii conducerii Institutului Naţional de Statistică.

După comunicatul Institutului Naţional de Statistică, care a rectificat creşterea PIB din primul trimestru cu mai mult de patru puncte procentuale, o eroare statistică fără precedent, domnilor, nu ştiu ce mai căutaţi aici! (Vociferări.)

Pur şi simplu ar fi trebuit să vă fi dat deja demisia după această eroare statistică şi dacă nu o faceţi solicit, în mod public, premierului Nicolae Ciucă şi liderilor Coaliţiei să demită întreaga conducere a Institutului Naţional de Statistică.

Datele statistice, în ceea ce priveşte economia României, nu pot fi greşite în asemenea hal încât să pună în pericol toată construcţia economică a României, atât în ceea ce priveşte producţia industrială, inflaţia, pe care de altfel se bazează întreaga schemă de cheltuieli publice ale statului, din bugetul naţional. Practic, suntem în faţa unei cacealma fără precedent, pentru că toate datele din buget, inclusiv cheltuielile, deficitul bugetar se raportează la un PIB eronat.

Domnilor, demisia! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu o menţiune, "cacialma-le".

 
     

Domnul Ionel Dancă (din sală):

Corect! Atât aţi avut de obiectat, în rest cu demisia sunteţi de acord!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Prună, din partea Grupului USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu pot decât să fiu de acord cu antevorbitorul meu, după ce am văzut cu toţii că trăim într-o minciună în ceea ce priveşte creşterea economică a României, că de fapt ea nu e de 5,3%, este de 1,5%. Nu ştiu cum domnii de la Institutul Naţional de Statistică pot să vină astăzi, aici, în faţa noastră, şi să nu spună nimic. Să nu spună nimic, pentru că, totuşi, faptul că au estimat greşit, în mod grosolan, creşterea economică, transmite un mesaj de neîncredere în economia românească.

Şi, domnilor de la INS, dacă s-au făcut presiuni politice asupra dumneavoastră să daţi acea cifră eronată, cred că e momentul să veniţi s-o spuneţi aici, de la tribună, dacă nu, să vă asumaţi şi să ne spuneţi public că plecaţi acasă, pentru că este inadmisibil, în România anului 2022, să umflaţi cifrele de asemenea manieră, din pix, şi economia românească să primească un semnal total greşit de la o instituţie care totuşi ar fi trebuit să ofere încredere în rândul investitorilor şi în rândul antreprenorilor români. Este o ruşine pe care ar trebui să v-o asumaţi. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Oricât mi-aş dori să dau cuvântul reprezentanţilor INS, acest lucru este neregulamentar; doar la întrebări şi interpelări pot să intervină.

Mergem mai departe.

Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2021 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene; (PL-x 385/2021) (rămas pentru votul final).  

28. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2021 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene. Ce titlu lung! PL-x 385/2021. De asemenea, suntem în procedură de urgenţă.

Vă rog, domnule secretar de stat, în numele iniţiatorilor, să luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Ştefan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ştefan Constantin, Ministerul Energiei.

Din cauza politicilor de decarbonare, a Uniunii Europene, prin proiect se urmăreşte crearea cadrului necesar legal privind acordarea venitului lunar de completare şi acordarea unor plăţi compensatorii persoanelor care urmează să fie disponibilizate, de la societăţile Complexului Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, închiderea minei Valea Jiului şi Compania Naţională a Uraniului, aceste persoane disponibilizate trebuie să beneficieze de plăţile compensatorii, respectiv veniturile lunare de completare, precum şi principiile de acordare a măsurilor de protecţie socială, precum şi perioada de acordare a acestor, fapt pentru care Ministerul Energiei susţine adoptarea proiectului de lege, cu amendamente, în forma adoptată de Senat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru muncă, Comisia pentru industrii sau Comisia pentru politică economică, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2021 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Acesta a fost doar titlul!

 
     

Domnul Bende Sándor:

Acesta a fost doar titlul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pe care puteaţi să nu-l mai citiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege PL-x 385/2021.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2021 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Cameră decizională este Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul Manta Claudiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu Manta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sectorul activităţii miniere este cel care a susţinut economia acestei ţări şi face încă acest lucru la un anumit nivel. Este adevărat că mineritul, în special, ca de fapt activitatea de extragere a resurselor, în general, se desfăşoară astăzi la alte standarde şi se raportează la alţi parametri faţă de ceea ce se întâmpla în urmă cu câteva decenii.

Din motive cunoscute, necesarul de muncă în domeniul extractiv s-a tot diminuat, iar procesul continuă.

Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, cele din 2019 şi 2020, vin să creeze cadrul juridic pentru implementarea unor măsuri care să asigure o anumită protecţie pentru cei care nu vor mai lucra în domeniul extracţiei de resurse.

Suntem, din păcate, dragi colegi, într-o situaţie delicată. Deşi energia s-a scumpit în toată Europa, deşi încă la nivelul României avem capacitatea de a produce mai multă energie ieftină, facem ce facem şi ne punem singuri piedică. Doar aşa se explică faptul că avem colegi care din răsputeri se luptă să închidă cariere miniere ori să blocheze pornirea hidrocentralelor gata terminate cu atâta înverşunare încât cu greu poate fi înţeles acest aspect.

Domeniul extracţiei de cărbune, în România, va continua să existe, iar perspectivele în contextul politic regional arată că s-ar putea să fie nevoie de şi mai multe resurse ce urmează a fi aduse la suprafaţă. Fac această afirmaţie bazându-mă pe ceea ce vedem în Germania, în Polonia ori alte state din Uniunea Europeană care încet, încet se pregătesc să redeschidă exploatările de cărbune conservate, precum şi să producă mai mult curent electric din termocentrale.

Plăţile compensatorii ce vor fi acordate personalului vizat de textul actului legislativ nu reprezintă un efort financiar foarte mare, însă utilitatea lor pentru cei care au lucrat în acest domeniu, pentru familiile acestora, şi nu în ultimul rând pentru economia regională, constituie un sprijin necesar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Pollyanna-Hanellore Hangan, din partea Grupului USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Pollyanna-Hanellore Hangan:

Mulţumesc.

Peste 4.000 de persoane de la Complexul Energetic Hunedoara vor rămâne fără locuri de muncă, peste 4.000 de familii vor avea de suferit şi de aici declinul în tot ceea ce priveşte industriile care depindeau de Complexul Energetic Hunedoara.

O.U.G. este corectă în măsura în care asigură protecţie socială pentru persoanele disponibilizate, însă punem cruce industriei de acolo fără să punem nimic în loc.

Să vă dau câteva date. În 2018, PIB-ul Hunedoarei era doar 51% din media PIB-ului UE. Hunedoara avea doar 1,55% contribuţie la produsul intern brut naţional, doar 17% la produsul intern brut regional.

Iar dacă vorbim de populaţia judeţului, a scăzut accentuat în ultimele două decenii, în momentul în care au început să fie sistate activităţile industriale.

Scăderea populaţiei din Hunedoara este de patru ori mai puternică decât pe întreg teritoriul României, iar cea mai mare depopulare o găsim fix în zona Văii Jiului, în oraşele industriale miniere.

Populaţia din Valea Jiului a scăzut cu 20% în perioada 2011-2019, Lupeni a pierdut 22%, Vulcan, care a pierdut 19%, Hunedoara, de unde au plecat 17% din locuitori doar între aceşti ani.

Ce se întâmplă cu această forţă de muncă? Oamenii care au profesii de care România are nevoie să se dezvolte, cum sunt energeticienii sau cum sunt inginerii, pleacă pentru că guvernările voastre, ale PSD şi PNL, nu au nicio viziune asupra viitorului economiei. Azi avem deficit de ingineri pentru că după '90 aţi vândut fabricile pe nimic şi profesioniştii au plecat, fără să vă gândiţi că ţara are nevoie de ingineri în orice condiţii. Au plecat şi medici, pentru că nu aţi fost în stare să construiţi spitale, au plecat cercetători, pentru că nu aţi investit în cercetare. Acum vor pleca şi energeticienii.

Vă întreb din nou ce punem în loc, care este planul Guvernului Ciucă....

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Pollyanna-Hanellore Hangan:

Să vinzi Mintia fără să pui nimic în loc, fără să verifici cum o vinzi, care este planul, asta vă întreb!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnule Simion George, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Vorbim aici despre disponibilizări, despre plăţi compensatorii, de fapt vorbim despre distrugerea sistemului energetic românesc. Iar astăzi se întâmplă desăvârşirea acestui plan: vânzarea Hidroelectrica, listarea Hidroelectrica la bursă după ce a fost pusă pe butuci, după ce o lună de zile Hidroelectrica nu a mai putut lua noi clienţi casnici, pentru că îşi schimba softul, vine o nouă ordonanţă care practic interzice Hidroelectrica să mai ia noi utilizatori casnici.

Aţi distrus minele, fie că erau mine de cărbune, fie că erau mine de uraniu, disponibilizaţi, şi pe bună dreptate dăm plăţi compensatorii energeticienilor şi minerilor care se trezesc fără loc de muncă, şi ţinta este punerea pe butuci şi vânzarea sistemului energetic.

Dacă mai are această coaliţie de guvernare un pic de demnitate trebuie să răscumpere acţiunile de la Hidroelectrica şi trebuie să ofere un plan viabil, pentru că - nu-i aşa?! - preşedintele celui mai mare partid de guvernământ a zis că nu se închid minele, cum aţi votat cu toţii săptămâna trecută. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

(Domnul deputat Radu-Dinel Miruţă solicită să ia cuvântul.)

Domnule Miruţă, nu vă pot da cuvântul, suntem în procedură de urgenţă, a vorbit deja o colegă a dumneavoastră.

Doamna Alexandru Victoria-Violeta, din partea deputaţilor neafiliaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Salarii compensatorii înseamnă că oamenii sunt trimişi acasă - ca să înţelegem despre ce discutăm.

A fi trimişi oamenii acasă nu înseamnă a relua producţia de cărbune, deci o perspectivă de neînchidere a minelor.

Poate vă hotărâţi ce faceţi cu această ţară şi cu aceşti oameni.

Salarii compensatorii înseamnă închiderea unor capacităţi de producţie, adică trimiteţi oamenii acasă cu aceste salarii compensatorii.

Deci asta faceţi, ca să fie clar pentru toţi cei care ne urmăresc.

Nu poţi să dai şi salarii compensatorii şi pe urmă să faci reangajări. Aşa ceva nu se poate într-o ţară civilizată.

Deci afirmaţia dumneavoastră, astăzi, prin aprobarea acestei ordonanţe, este că trimiteţi oamenii acasă cu salarii compensatorii.

Asta este ce face PSD, în pofida a ce spune în spaţiul public, prin campanii în mediul online.

Să nu spună românii că nu li s-a atras atenţia. În acest moment, PSD şi PNL închid capacităţile de producţie şi trimit acasă angajaţii, cu aceste măsuri sociale, care sunt, de regulă, puse în practică pentru asemenea situaţii.

Ministerul Energiei este aici - ori închideţi şi daţi salarii compensatorii, ori vă bazaţi pe extracţia de cărbune, ca să nu ne faceţi dependenţi de surse, de exemplu, ruseşti sau din altă parte? Spuneţi româneşte, n-o mai amestecaţi, că deja e haos în tot ceea ce spuneţi şi faceţi în practică. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Nu mai există intervenţii, nici amendamente.

Proiectul rămâne la votul final.

Am rugămintea, puţin, la liderii de grup, să vină până la tribună.

(Consultări.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale (PL-x 628/2022) (rămas pentru votul final).  

Stimaţi colegi,

Continuăm cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale; PL-x 628/2022.

Am rugămintea la preşedinţii comisiilor, Comisia pentru muncă sau Comisia pentru buget, să dea citire raportului şi, ulterior, unul dintre liderii de grup să facă propuneri pentru dezbateri.

Vă rog.

Haideţi că vă dau raportul, este la mine.

Sau... vă rog, domnul Huţucă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

PL-x 628/2022.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, în sensul adoptării unor măsuri financiar-fiscale şi bugetare.

La şedinţa Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din 15 noiembrie 2022, au participat deputaţii conform propriei liste de prezenţă.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente.

La şedinţa Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din data de 16 noiembrie 2022 au participat deputaţii conform propriei liste de prezenţă.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun de adoptare a proiectului de lege, cu amendamente admise şi respinse, redate în anexele care fac parte integrantă din raportul comun.

Vă propun 15 minute timp de dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timpi de dezbateri - 15 minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 195 de voturi pentru, 5 contra, 3 abţineri, timpii de dezbatere au fost aprobaţi.

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnule Năsui, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Practic, această ordonanţă este o creştere semnificativă de taxe, făcută intempestiv, după ce mult timp ni s-a spus că nu vor creşte taxele în România.

În momentul în care a fost votat bugetul pentru anul 2022, am avertizat asupra faptului că cheltuielile sunt extraordinar de mari, mult mai mari decât poate susţine bugetul; nu vor fi creşteri de taxe, ni s-a spus.

Iată că au venit creşterile de taxe şi ele au trecut ieri ca prin brânză şi prin Comisia pentru buget, finanţe, bănci.

Practic, impozitarea pentru persoanele fizice autorizate se dublează. Adică oamenii care au deja veniturile cele mai sensibile la ciclul economic, cei care pierd bani în momentul când e recesiune, care n-au salariu fix şi care au cea mai mică predictibilitate, tocmai pe ei v-aţi găsit să le dublaţi sarcina fiscală, povara fiscală. Regimul microîntreprinderilor suferă o mare lovitură şi, practic, vă duceţi înspre micii antreprenori, care ei vor suporta de fapt povara tuturor cheltuielilor pe care le-aţi crescut. Munca part-time este supraimpozitată, revine această aberaţie - munceşti două ore, plăteşti impozite ca şi pentru 8. Impozitele locale le măriţi cu 25%. Practic, aţi mărit minimul. Aţi încercat la Senat să reveniţi asupra lucrului acesta, dar acum aţi revenit la forma de la Senat. Dar, ce să vezi, din 2025, fix un an după alegeri!

Şi unul dintre cele mai grave lucruri - România a avut câteva reforme bune şi, chiar dacă le-a făcut PSD sau PNL sau un Guvern sau altul, ele au fost bune.

Mă refer, de exemplu, la Pilonul II de pensii, o reformă bună, care ne-ar fi dat şansa să nu mai avem concursul acela populist de cine creşte punctul de pensie mai mult, la televizor, şi să avem efectiv un sistem predictibil, contributiv, care să nu depindă de factorul politic şi în care pensiile românilor să fie bune şi mari şi asigurate. Acesta era sistemul Pilonului II. Din păcate, acum se mai bate încă un cui în coşciugul acestui Pilon II. De ce? Pentru că aţi statuat...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...aţi statuat impozitarea dividendelor care se primesc la Pilonul II. Adică nu a administratorilor de fonduri, deci nu e vorba de ei, de profitabilitatea lor...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Năsui...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...e vorba înseşi de deponenţi, de pensionari. Practic, scădeţi pensia oamenilor din Pilonul II, ca apoi să spuneţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Năsui, vă rog să...

 
     

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...iată...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Păi, sunt pe final, domnule preşedinte. Dacă mă lăsaţi să-mi duc ideile până la capăt ar fi perfect. Este o ordonanţă care e imensă, trebuie să punctez măcar ceea ce face această ordonanţă - descurajează Pilonul II şi, mai grav, descurajează Pilonul III, pentru că limitează beneficiile extrasalariale la o treime din salariu. De ce? De ce să nu...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...încurajăm tocmai contribuţiile la...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...domnule Năsui.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...Pilonul III?

Dar, domnule preşedinte, cred că pot să-mi duc şi eu o idee până la capăt, n-am făcut niciun atac la persoană...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Năsui...

 
     

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...am vorbit numai pe fond.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...v-am lăsat 30 de secunde după cele două minute, am încercat să vă atenţionez...

 
     

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Domnule preşedinte...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...şi vă rog...

 
     

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...ştiţi foarte bine...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să fie...

 
     

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...ce se întâmplă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...ultima propoziţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...faptul că nu vă doriţi nici măcar ca opoziţia să rostească cuvintele acestea de la tribună, pentru că arată exact ipocrizia dumneavoastră, care aţi zis că nu creşteţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

... taxele şi impozitele, după care aţi venit...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...să le creşteţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am... am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...şi ce să vezi, că şi prin comisie...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

V-am lăsat şi peste timp...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...au trecut ca prin brânză...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...şi mă şi certaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...toate creşterile de taxe şi impozite, pe care aţi promis că nu le...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să opriţi microfonul. (Se adresează staffului tehnic.)

(I se întrerupe microfonul.)

(Aplauze.)

Ca să facem o pauză între colegii noştri de la USR, domnul Ludovic Orban, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Daţi-mi voie să vă spun din capul locului că această modificare a Codului fiscal este o modificare antieconomică, care loveşte exact în oamenii care aduc plusvaloare, în oamenii care muncesc, în oamenii care au iniţiativă economică.

De ce aţi mărit taxele şi impozitele? De ce îi loviţi pe proprietari, pe acţionari, pe cei care exercită profesii liberale, pe persoane fizice autorizate, pe cei care câştigă venituri din activităţi independente, adică oamenii activi economic, care generează plusvaloare şi creştere economică, în condiţiile în care aţi încasat fără să visaţi 53 de miliarde în plus la bugetul de stat?

N-are nicio justificare economică, socială această creştere de taxe aberantă!

În loc să micşoraţi TVA-ul, în loc să micşoraţi accize, în loc să renunţaţi la taxe inutile, în loc să reduceţi impozitul pe muncă, contribuţiile la pensii şi sănătate, voi veniţi şi daţi cu biciul exact în cei care duc economia înainte.

O politică stupidă, aberantă, care va genera de fapt o frânare în activitatea economică şi o descurajare a celor care cu adevărat au iniţiativă în societatea românească şi care generează creştere economică.

Noi, deputaţii din Forţa Dreptei, vom vota împotriva acestei modificări aberante a Codului fiscal, care va duce la frânare economică, în condiţiile în care şi aşa impozitul nevăzut, generat de inflaţia pe care aţi lăsat-o să scape de sub control, pe care îl plătesc oamenii care câştigă bani, nu e de 10%, ci e de 32%, 33%...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog şi pe dumneavoastră...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

...din cauza inflaţiei...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

...generate de dumneavoastră.

Nu numai că vom vota împotrivă, dar vom căuta parteneri să facem ceea ce n-a făcut Avocatul Poporului, şi anume să atacăm această modificare aberantă a Codului fiscal la Curtea Constituţională.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

Sunt curios cum o să voteze foştii mei colegi, care au promis în campanie...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Orban...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

...că nu majorează nicio taxă, niciun impozit...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Orban...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

...nicio contribuţie şi că nu introduc niciun impozit...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...zău că n-aş vrea să...

 
     

Domnul Ludovic Orban:

...şi nicio contribuţie nouă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...opresc microfonul...

 
     

Domnul Ludovic Orban:

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...unui fost preşedinte al Camerei.

Mulţumesc şi eu.

Doamna Şerban Gianina, Grupul AUR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Nu ştiu dacă aţi apucat să vă uitaţi, raportul are 350 de pagini, 360 de pagini. Nu cred că cineva din această sală a apucat să citească măcar 5 pagini din acest raport. (Vociferări.) Cum votăm? Pe ce ne bazăm?

Ce face Guvernul? Supraimpozitează cetăţeanul, supraimpozitează IMM-urile, micile întreprinderi; în schimb, marii contribuabili stau liniştiţi. Şi noi votăm împotriva poporului nostru, fără măcar să avem posibilitatea să citim acel raport.

Aţi solicitat comisia să se întrunească în timpul plenului, dar noi ce votăm?

 
     

Domnul Eugen Bejinariu (din sală):

Păi, dacă n-ai citit?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Fără să ştim...

Dumneavoastră aţi putut citi 350 de pagini, acum, în ultimele 10 minute?

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Am fost la comisie toată ziua, ieri.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Stimaţi colegi,

Votaţi împotriva românilor.

Guvernul... (Vociferări.) ...la preluarea mandatului a promis ferm că nu va creşte impozitele pentru cetăţeni. Ce se întâmplă astăzi? O altă minciună.

Votăm împotriva propriului nostru popor! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Ilie Victor, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Ilie:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să mă opresc asupra a 3 dintre multele creşteri de taxe din această ordonanţă.

Prima - creşterea impozitului pe dividende.

Într-o vreme în care ne bate criza economică la uşă, noi ce facem? Speriem investitorii, crescând impozitarea pentru antreprenori. Asta e prima modificare.

A doua este cea cu privire la impozitarea muncii part-time. Ce face Guvernul? Şi Parlamentul, această nouă anexă a Guvernului? Majorează taxele pentru cei mai sărmani dintre români.

Şi cea de-a treia modificare are legătură cu prima - creşterea impozitării proprietăţilor, adică impozitarea, să zicem, a bogaţilor. Ce facem cu această impozitare, care are impact bugetar mai mare decât impozitarea muncii part-time? O amânăm până în 2025. De ce? Pentru că, în Coaliţia de guvernare, majoritatea au nenumărate proprietăţi şi nu vor să fie impozitaţi.

Da, creştem taxele, dar nu pentru cei care iau decizia, ci pentru cei săraci. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Antonio Andruşceac, Grupul AUR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antonio Andruşceac:

Stimaţi colegi,

Nu o să reiau argumentele aduse de antevorbitorii mei, dar vă spun atât, atât celor de la PNL - mărirea taxelor, măsuri împotriva antreprenorilor români sau care le îngreunează viaţa nu sunt măsuri de dreapta.

Celor de la PSD vă spun - restrângerea posibilităţii ca oamenii să-şi rotunjească veniturile, atunci când nu avem posibilitatea să facem măriri, nici salariale, nici de pensii, nici să venim în ajutorul familiilor cu mai mulţi copii, nu sunt măsuri de stânga.

Cum să supraimpozităm munca part-time?

Haideţi să gândim cu toţii şi să găsim nişte soluţii la aceste probleme, care nu sunt în favoarea...

Nu putem lucra în defavoarea poporului român. Nu putem lucra în defavoarea antreprenorilor români, care trebuie să fie motorul de relansare economică a acestei ţări.

Vă rog, reconsideraţi modul în care aţi făcut acest proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Nu mai există intervenţii la dezbateri generale, dar, întrucât la 11.30 ar fi trebuit să oprim dezbaterile şi avem aprobate 10 minute la amendamente...

Voci din sală:

15.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...15, vă rog să faceţi o propunere de prelungire.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să supuneţi spre aprobare plenului prelungirea programului de lucru până la epuizarea dezbaterii pe acest proiect pe care îl avem acum în dezbatere, dar şi până la finalizarea dezbaterilor pe PL-x 682/2022 şi PL-x 299/2022.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşadar, vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru prelungirea programului de lucru până la epuizarea dezbaterilor la PL-x 628/2022, PL-x 682/2022 şi PL-x 299/2022.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 226 de voturi pentru, o abţinere, programul de lucru a fost prelungit.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale (PL-x 628/2022) (rămas pentru votul final).  

(Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.)

Domnule Simion, au vorbit deja doi colegi de-ai dumneavoastră.

Vă rog să setaţi cronometrul. (Se adresează staffului tehnic.)

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Şi vă propun să luăm pe rând cele două anexe, Anexa nr. 1, a amendamentelor admise, şi, apoi, separat, Anexa nr. 2, a amendamentelor respinse, întrucât avem 354 de amendamente admise şi 73 respinse.

Am rugămintea la colegii care doresc să intervină să fie atenţi la marginal, întrucât voi merge, la amendamentele admise, din 50 în 50.

Vă rog, daţi drumul la timp. (Se adresează staffului tehnic.)

Mulţumesc.

Aşadar, la Anexa nr. 1.

Dacă de la poziţia 1 la 50 există intervenţii sau observaţii? De la 1 la 50?

Doamna Ţoiu, aici?

De la 1 la 50, doamna Ţoiu?

     

Doamna Oana-Silvia Ţoiu (din sală):

La respinse.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am spus de două ori, suntem la Anexa nr. 1, amendamente admise.

Marginal 1 - marginal 50? Nu.

De la 51 la 100? Nu.

De la 101 la 150? Nu.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Cât?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

De la 101 la 150.

Domnule Popa, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de marginal 114, amendamentul admis.

"La articolul I punctul 45, alineatul 22 al articolului 110, se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(22) Impozitul datorat în cazul veniturilor obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot machine şi lozuri, cu valoare mai mare decât plafonul neimpozabil de 1.000 de lei, se determină prin aplicarea baremului prevăzut la alin. (2) asupra fiecărui venit brut primit de un participant, iar din rezultatul obţinut se scade suma de 30 de lei»".

Da, vă propunem să-l respingem, pentru că nu poate fi aplicat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă, vă rog, să verific dacă ce aveţi dumneavoastră corespunde cu ce am eu în faţă, marginal. Da.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Anexa nr. 1, amendamente admise, marginal 114.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 132 de voturi contra, 73 pentru, 13 abţineri, amendamentul admis a fost respins.

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc că suntem la Anexa nr. 1, amendamente admise, şi merg din 50 în 50, până la cele trei sute şi câte sunt.

De aceea, am spus de trei ori până acum.

Aşadar, mai există vreo intervenţie de la 101 la 150? Nu.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Votăm textul iniţial, din moment ce am respins un amendament.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 132 de voturi pentru, 57 contra, 32 de abţineri, textul a revenit la forma iniţială.

Mergem mai departe.

De la 151 la 200, Anexa nr. 1, amendamente admise? Nu.

De la 201 la 250? (Vociferări.)

De la 201 la 250? Nu. Adoptate.

De la 251 la 300? Nu. Adoptate.

De la 301 la 354? Mai spun o dată. Nu. Adoptate. În regulă.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 2, amendamente respinse. Avem 73.

Mergem din 10 în 10, ca să vă fie mai uşor de urmărit.

Anexa nr. 2.

De la marginal 1 la marginal 10?

Voci de la USR:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

V-am văzut.

Domnul Ilie...

(Domnul deputat Claudiu-Iulius-Gavril Năsui solicită să ia cuvântul.)

Nu sunteţi Ilie Victor. (Vociferări.)

Suntem la Anexa nr. 2.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Ilie:

Da, pe amendamente respinse.

Amendamentul 4 - înţeleg că suntem de la 1 la 10, dar 4, 38 şi 61 sunt toate despre dividende şi o să susţin o singură dată.

Vă rog, nu creşteţi impozitarea dividendelor, nu speriaţi investitorii. În aceste vremuri, avem nevoie de investiţii, avem nevoie de antreprenori şi de fiscalitate predictibilă.

Atenţie, schimbăm impozitul în timpul jocului!

Oameni care au făcut profit în prima jumătate a anului 2022 vor fi impozitaţi pentru acesta mai mult decât se aşteptau, pentru că s-a schimbat legea în timpul mersului.

Da, este posibilă acordarea de dividende până la 31 decembrie, însă, din perspectiva corectitudinii şi predictibilităţii, această modificare nu îndeplineşte criteriile.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşadar, suntem la Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 4.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 78 de voturi pentru, 21 contra, 113 abţineri, amendamentul respins rămâne respins.

Dacă de la 1 la 10 mai există intervenţii?

Domnul Năsui.

 
     

Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală):

Motorola!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă reamintesc, suntem la Anexa nr. 2, amendamente respinse, între marginal 1 şi marginal 10.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Amendamentul este la însuşi titlul legii.

Pentru colegii care au candidat cu slogane de tipul că vor reduce taxele sau că nu vor mai creşte taxele sau s-au lăudat că au scăzut impozitarea muncii part-time, după care o reintroduc, gândiţi-vă numai că aţi luat voturile pe baza acelor promisiuni, nu pe baza unei ordonanţe cum este cea de acum.

Singurul lucru moral, just şi corect pe care putem să-l facem în faţa unei astfel de ordonanţe care creşte semnificativ taxele şi impozitele este respingerea ei.

Putem să facem lucrul acesta dacă adoptăm acest simplu amendament la titlu, care spune că această ordonanţă se respinge.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Domnule preşedinte,

Mai am câteva amendamente...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Staţi un pic.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

15 minute de amendamente...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Suntem la Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 1.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 149 de voturi contra, 77 pentru şi 6 abţineri, marginal 1 - respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Punctul 6, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Punctul 6 se referă la dividendele... la taxarea dividendelor care merg în pensii. Practic, impozitaţi pensiile din Pilonul II. Vorbim despre banii din contribuţiile oamenilor către acest Pilon II, banii lor, proprietate privată, asupra cărora nicăieri în lume nu se percep aceste impozite, atâta timp cât sunt în fondul de pensii. Ei oricum sunt impozitaţi în momentul în care omul îşi ia pensia din pilonul de pensii; ideea este să nu se introducă acest impozit pe dividendele care se câştigă la Pilonul II, care de fapt echivalează cu o dublă sau chiar triplă impozitare a pensiilor din Pilonul II.

Pilonul II este o reformă foarte bună care a fost făcută în România, nu o omorâţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 6.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 117 voturi contra, 63 pentru, 50 de abţineri, respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Punctul 7, domnule preşedinte.

E vorba...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă atrag atenţia că mai sunt 7 minute...

 
     

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mai am puţin...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...şi de la bun început am stabilit 15.

 
     

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Bun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu vreau să-mi aud poveşti la epuizare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Bun.

E vorba acum despre supraimpozitarea micilor antreprenori.

Mugurii creşterii, în orice ţară în lumea aceasta, mugurii capitalismului sunt tocmai micii antreprenori, nu marile corporaţii. Degeaba daţi milioane la mari corporaţii, dacă îi omorâţi pe cei mici şi foarte mici.

Acest amendament prevede tocmai eliminarea supraimpozitărilor care se fac tocmai pe micii antreprenori.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 7.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 85 de voturi pentru, 94 contra, 56 de abţineri, marginal 7 respins.

Dacă de la 11 la 20 există obiecţii sau intervenţii?

Doamna Turcan.

 
     

Doamna Raluca Turcan (din sală):

La 46.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar, vă rog, atunci, să anulaţi cerinţa dumneavoastră.

Domnule Năsui, de la 11 la 20? Nu.

Vă rog să anulaţi şi dumneavoastră.

De la 21 la 30?

Domnule Năsui, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Este vorba de o creştere a impozitelor...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Marginal 26, domnule preşedinte.

E vorba de o creştere a impozitelor pe care o faceţi pe acel statut special al construcţiilor şi al agriculturii, iarăşi un lucru bun, pe care l-am susţinut, unul din puţinele lucruri bune, iarăşi, care s-au mai făcut în România, iarăşi le reduceţi şi le afectaţi pe acestea, având în vedere promisiunea fermă că nu creşteţi taxe şi impozite şi având în vedere că ne apropiem de o criză economică de proporţii. Ultimul lucru pe care ar trebui să vrem să-l facem, ca stat, este să mărim povara fiscală.

Prin urmare, vrem să abrogăm acest articol care măreşte impozitarea în zona aceasta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 26.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 143 de voturi contra, 79 pentru, 15 abţineri, marginal 26 respins.

De la 31 la 40? Nu. Adoptate.

 
     

Domnul Victor Ilie (din sală):

38.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun!

Vă rog, domnule Ilie Victor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Ilie:

38, cu privire la impozitarea jocurilor de noroc.

Suntem de acord că nu trebuie să susţinem acest fenomen, însă pentru a-l combate trebuie să impozităm, şi prin impozitare trebuie impozitaţi operatorii jocurilor de noroc, nu beneficiarii acestora, care, sărmanii, dacă sunt dependenţi, nu o să se uite la cota de impozit, ci vor juca în continuare.

Operatorii jocurilor sunt cei care îşi fac reclamă în fiecare seară, şi în timpul evenimentelor sportive, la televizor, reclamă scumpă, şi ei pot să plătească mai mult şi aşa putem descuraja fenomenul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doar o menţiune.

Aţi spus, când aţi susţinut marginal 4, că are legătură cu 38 şi cu 61 şi că nu o să le susţineţi pe toate; am înţeles.

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 38.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 186 de abţineri, 45 de voturi pentru, 6 contra, marginal 38 respins.

Dacă până la 40 mai există intervenţii?

Vă rog, domnule Năsui.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Punctul 36, domnule preşedinte.

E, probabil, una dintre cele mai mari creşteri de taxe şi impozite pe care le-aţi făcut prin această ordonanţă, anume dublarea taxării persoanelor fizice autorizate şi a celor care obţin venituri independente. E vorba de cei care sunt cei mai sensibili la cum merge economia, cei ale căror venituri scad cel mai puternic în recesiune, pentru că au cea mai mică stabilitate. Tocmai de la ei ar trebui să nu luăm mai mulţi bani, dimpotrivă, dacă nu putem să le lăsăm mai mult, să le reducem taxele, măcar să-i lăsăm aşa şi să-i ajutăm. Ei sunt aceşti muguri ai creşterii care ar putea să ne dea soluţiile inovatoare ca să creştem mai departe.

Haideţi să nu descurajăm această categorie! Acest amendament exact asta face, anulează dublarea taxării persoanelor fizice autorizate.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 36.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 83 de voturi pentru, 90 contra şi 63 de abţineri, marginal 36 respins.

Până la 40 mai aveţi? Nu.

De la 41 la 50?

Doamna Turcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

La punctul 43 vă propun tuturor renunţarea la supraimpozitarea muncii part-time,...

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Bine PNL-ul!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

... şi anume abrogarea a cinci alineate de la art. 146.

Această solicitare este una corect fundamentată şi are două argumente foarte importante. Unul ţine de constituţionalitate. Şi Constituţia României prevede că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Aşadar, dacă această formă a ordonanţei va fi votată, în modalitatea în care sunteţi dumneavoastră chemaţi să o votaţi, şi nu susţineţi amendamentul pe care vi-l propunem, înseamnă că există suspiciune de neconstituţionalitate a acestei legi şi oricine va ataca la Curtea Constituţională riscă să blocheze aplicarea acestei ordonanţe.

De asemenea, propunerea de eliminare asupra impozitării muncii part-time este justificată şi de caracterul profund injust. Oricare dintre dumneavoastră, dacă aţi munci cu jumătate de normă aţi înnebuni dacă aţi fi taxaţi pentru normă întreagă.

La fel simt şi angajaţii care lucrează part-time, la fel simt şi angajatorii care trebuie să plătească salarii şi în acelaşi timp să susţină o contribuţie mai mare de asigurări sociale.

Scopul pentru care a fost introdusă supraimpozitarea este unul de a obţine venituri la bugetul de stat, însă efectul este creşterea muncii la negru. Acest lucru este dovedit de raportul inspecţiei muncii şi cu toţii înţelegeţi ce înseamnă de fapt angajaţi care desfăşoară muncă la negru. Înseamnă, pe fond, că vor deveni viitori asistaţi social, pentru că n-au nici asigurări de sănătate, nici asigurări la sistemul de pensii.

Aşadar, cred că avem obligaţia:

1. Dacă există muncă la negru, atunci instituţiile de control să-şi facă datoria, nu să-i împovărăm pe cei care muncesc şi merită să fie taxaţi atât cât muncesc;

2. Dacă sistemul de fiscalitate este just...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am o rugăminte la dumneavoastră, doamna Turcan!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

...în România, atunci taxele să reflecte exact munca depusă.

În Uniunea Europeană există un trend prin care contractele de muncă sunt din ce în ce mai flexibile, tocmai pentru a avea angajaţi, tocmai pentru a avea contribuţii plătite la stat, şi nu eludări ale sistemului fiscal.

De aceea, încă o dată, vă rog să susţineţi acest amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Turcan, două menţiuni:

1. Nu este marginal 43, este marginal 46!

 
     

Doamna Raluca Turcan:

Mulţumesc.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vreau să fiu foarte precis când supun votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Mulţumesc pentru această precizare.

Încă o dată, vă îndemn să votaţi o corectură sănătoasă.

Înţeleg justeţea aducerii mai multor venituri la bugetul de stat într-o perioadă dificilă,...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

...dar nu pe spatele oamenilor care muncesc şi merită...

Voci de la USR:

Timpul!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

...să fie taxaţi atât cât muncesc!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu vă enervaţi, colegi de la USR! Exact la fel aţi făcut şi dumneavoastră!

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

A semnat Ciucă ordonanţa asta!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

(Domnul deputat Robert-Ionatan Sighiartău vine la tribună.)

Domnule Robert Sighiartău, vă rog să mergeţi înapoi, suntem în procedură de vot!

Nu avem dezbateri generale, domnule Sighiartău, suntem în procedură de vot la un amendament!

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 46.

Vot, vă rog.

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Domnule Sighiartău, mergeţi să votaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu 125 de abţineri, un vot contra şi 110 voturi pentru, amendamentul de la marginal 46 este respins.

Am rugămintea la liderii de grup să vină până la mine. (Vociferări.)

Am rugămintea la liderii de grup să vină până la mine. (Consultări.)

Există democraţie!

Chiar dacă timpul a expirat, Grupul USR va mai susţine un amendament de pe Anexa nr. 2 şi coaliţia guvernamentală încă patru.

Vă mulţumesc.

Doamna Ţoiu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu ştiu dacă mai există în politica din România cineva cu curajul doamnei Turcan, care a lipsit dimineaţă, împreună cu colegii din PNL, cu excepţia domnului Pecingină, (Aplauze.) în condiţiile în care, dacă ar fi venit la comisia la care avea şi vot, nu doar dreptul la declaraţii, am fi reuşit ca amendamentul de eliminare a suprataxării part-time, pe care l-am depus noi la 1 septembrie şi a fost ulterior preluat şi de PNL, şi ne-am bucurat, că am crezut că o să avem majoritate, a picat. Repet, dacă doamna Turcan şi colegii de la PNL ar fi venit dimineaţă la Comisia pentru muncă să voteze cu noi pentru eliminarea suprataxării, astăzi am fi votat un amendament admis şi ulterior am fi reuşit să eliminăm asta. (Vociferări.)

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Ţoiu!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Deci este ceva fără precedent!

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Ţoiu, aveţi vreo propunere de...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Da, am şi propunere de amendament!

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşa, vă rog, să revenim!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

La marginal 47.

Dat fiindcă nu am reuşit, datorită acestei ipocrizii, să eliminăm suprataxarea muncii part-time, vă propunem un amendament de eliminare parţială a efectelor negative ale acesteia.

În momentul de faţă, în România, sunt 2,5 milioane de copii sub 12 ani. Legea le cere părinţilor să asigure supravegherea continuă a acestora, deşi majoritatea grădiniţelor şi şcolilor termină programul mai scurt de opt ore.

Aşa că ceea ce vă propunem, ca amendament, este la lista de excepţii. Dacă vorbim de părinţi sau de familii monoparentale care au copii sub 12 ani în întreţinere, sau sub 26 de ani, dacă aceştia au dizabilităţi, să nu fie taxaţi dublu pentru munca pe care o fac cu normă parţială, deoarece de cele mai multe ori nu se pot angaja cu normă integrală.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Ţoiu!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Această suprataxare afectează supradimensionat femeile. Sunt 85.741 de femei cărora le-a fost închis contractul cu normă parţială,...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi de la USR, când doamna Turcan a "întins-o" mai mult, aţi făcut scandal!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

...faţă de 76.000 de bărbaţi.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Acum cum să vă judec şi pe dumneavoastră? Cu aceeaşi măsură.

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 47.

(Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.)

Suntem în procedură de vot.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 97 de voturi pentru, unul contra, 145 de abţineri, marginal 47 respins.

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Dă-i dreptul la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Drept la replică, vă rog.

Se pregăteşte domnul Merka.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Când cineva îţi foloseşte numele minţind, (Vociferări.) evident că trebuie să dai un drept la replică.

Soarta supraimpozitării part-time-ului a fost decisă în Comisia pentru buget, finanţe, unde ieri am stat câteva ore să susţin acest amendament şi, din nefericire, a avut aceeaşi soartă ca cea de astăzi.

Când te erijezi în tânăr şi frumos,...

Voci de la USR:

Oooo! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

...şi deştept, dar minţi cu nonşalanţă de la microfonul Camerei Deputaţilor, înseamnă că de fapt n-ai niciun soi de respect pentru cei pe care-i ai în spate şi vii să vorbeşti la acest microfon.

Prezenţa pentru susţinerea articolului acesta a fost una care să arate că, pe fond, sunt oameni care înţeleg că măsura introdusă de Guvern, în momentul de faţă, nu este nici corectă, nici justă, nici constituţională.

Mi-aş fi dorit să aibă altă soartă acest amendament şi le mulţumesc tuturor colegilor parlamentari care l-au votat şi - atenţie! - au lipsit 15 voturi.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cea mai nasoală ipostază este ca un bărbat să stea între două femei.

(Doamna deputat Oana-Silvia Ţoiu solicită să ia cuvântul.)

Doamna Ţoiu, 15 secunde, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Eu n-am zis că sunt nici frumoasă, nici deşteaptă, dar vă mulţumesc pentru complimente.

Ce anume este minciună din faptul că, de dimineaţă, la Comisia pentru muncă - şi asta o să apară şi în minuta şi procesul-verbal al şedinţei -, nu aţi fost, unde aţi fi avut drept de vot - la buget nu-l aveaţi - şi ce minciună din faptul că această măsură de suprataxare a muncii part-time este sub semnătura domnului Ciucă, premier PNL?! (Aplauze.)

 
     

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală):

Este, Oana! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ne-am mai înviorat!

Domnule Merka, vă rog.

Suntem între 41 şi 50. Sau după 51? Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

După 51, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

De la 51 la 60?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

63.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

De la 61 la 70, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Da, domnule preşedinte.

Nu se doreşte o reducere sau o diminuare a accizei, ci este necesară o ajustare, pentru această...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

63.

La art. 342, după alin. (2) se introduc două noi alineate noi, dar susţin (21), pentru a se supune votului, pentru a se aproba, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci supunem la vot la Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 63.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 233 de voturi pentru şi 11 abţineri, amendamentul respins de la marginal 63 a fost admis.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Marginal 65, art. 42: "Prin derogare de la art. 342 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare..." şi merge mai departe amendamentul.

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Despre ce e vorba?

Domnule preşedinte, despre ce e vorba?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 65. (Vociferări.)

Repet. Asta fac de o oră: citesc exact marginalul şi tot ce trebuie, domnule Simion!

Deci, Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 65.

Vot, vă rog.

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Domnule preşedinte,

Se filmează de la uşă! Cine sunt cei care filmează?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am rugămintea să se închidă uşa, că se face curent!

Cu 209 voturi pentru, 31 de abţineri, marginal 65, amendamentul respins a fost admis.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

72.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

72.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

La 72 este şi o eroare de scriere la acest amendament respins. În loc de "prezenta ordonanţă" trebuie "prezenta lege".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Anexa nr. 2, marginal 72.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Cu precizarea, în loc de "ordonanţă", "lege"!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu 211 voturi pentru, 31 de abţineri, amendamentul respins de la marginal 72 a fost admis.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Şi obligatoriu atunci trebuie să votăm şi tabelul care este la acest punct, tabelul de la amendamente respinse nr. crt. 72, Anexa nr. 1, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog. Anexa... Adică tabelul. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 209 voturi pentru, 32 abţineri...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...tabelul cu anexa a fost aprobat.

Domnul Zetea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel-Valer Zetea:

Stimaţi colegi,

La marginal 68, la art. 60 pct. 5, lit. b) şi b1), atunci când legiuitorul a dorit introducerea în legislaţia din România de facilităţi fiscale pentru industria construcţiilor, sigur s-a dorit susţinerea angajaţilor care produc valoare adăugată, care contribuie decisiv la PIB-ul României şi care ajută, până la urmă, accesarea de fonduri europene, prin derularea investiţiilor din România.

Din păcate, în acest moment prevederile actuale creează discriminare în piaţă. Prin formula actuală de calcul companiile nu pot acorda facilităţile fiscale pentru angajaţii care lucrează pe teritoriul României, din cauza activităţii companiei în alte state, lucru care, evident, va duce la un rezultat pe care nu-l dorim niciunii, spargerea companiilor, o parte din companii să rămână cu angajaţi aici, în România, iar ceilalţi să-şi mute activitatea în alte state.

De aceea, eu vă supun atenţiei aprobarea amendamentului care a fost respins în Comisia pentru buget, finanţe, pentru a elimina acest dezechilibru concurenţial major de pe piaţă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci discutăm de marginal 68.

 
     

Domnul Gabriel-Valer Zetea:

68.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 68.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 246 de voturi pentru şi două abţineri, marginal 68 a fost admis.

 
     

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Gata, ăsta-i ultimul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Pecingină, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Pecingină:

Un amendament la marginal 71, domnule preşedinte.

O să fiu foarte scurt, pentru a nu solicita colegii.

Acest amendament propune eliminarea costurilor fiscale pentru vânzător, dacă acesta vinde către un plătitor înregistrat în România, ceea ce permite păstrarea creanţei în circuitul fiscal din România.

V-aş ruga să votaţi acest amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 71.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 91 de voturi pentru, 146 de abţineri, marginal 71 rămâne respins.

Ultimul.

Domnule Băltăreţu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Băltăreţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Şi în special colegi de la PSD, PNL şi UDMR, am înţeles că nu susţineţi capitalul românesc şi creşteţi impozitele pe dividende de la 5 la 8%.

Nu susţineţi munca cinstită în România şi supraimpozitaţi contractele de muncă part-time.

Nu susţineţi sistemele de fonduri private de pensii şi nu susţineţi practic... (Vociferări.)

Da. La marginal 69 am un amendament care sprijină relaţia între angajaţi şi angajatori.

Vă solicit ca măcar să lăsăm angajatorii să-şi ajute angajaţii, din banii lor, din banii angajatorilor, în perioada de iarnă, cu sume de maximum 500 de lei pe fiecare lună, fără ca statul să îşi ia birul.

Măsura are impact bugetar zero, dar impactul este major pentru relaţia dintre angajat şi angajator şi pentru retenţia angajaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Anexa nr. 2, amendamente respinse, marginal 69.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 80 de voturi pentru, 4 contra şi 158 de abţineri, marginal 69 respins.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele să votăm în bloc restul amendamentelor respinse de pe Anexa nr. 2, mai puţin 1, 4, 6, 7, 26, 38, 36, 46, 47, 63, 65, 72, 68, 71 şi 69.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 82 de voturi pentru şi 159 de abţineri, restul amendamentelor rămân respinse.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2022 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 682/2022) (rămas pentru votul final).  

11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2022 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 682/2022; procedură de urgenţă.

Domnul Bende, Comisia pentru industrii, vă rog, raportul şi timpul de dezbateri după aceea. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra PL-x 682/2022.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate, pentru dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a proiectului de lege, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1 şi amendamentul respins, care se regăseşte în Anexa nr. 2.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Propun un timp de dezbatere de trei minute.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru trei minute timp de dezbateri.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 205 voturi pentru, 3 contra şi două abţineri, 3 minute timp de dezbateri.

Dezbateri generale.

Domnul Ion Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ştefan:

Stimaţi colegi,

Aţi reuşit, în acest an, să majoraţi preţul la energie, preţul la carburanţi.

Aţi venit cu această ordonanţă de urgenţă care nu a oferit românilor decât o frecţie la un picior de lemn.

Ceea ce a propus Partidul Forţa Dreptei, prin iniţiativa legislativă înregistrată în Parlament, de reducere a accizelor la carburanţi cu 50% şi a TVA-ului, de la 19% la 5%, pentru o perioadă limitată, ar fi fost o soluţie corectă pentru menţinerea unui preţ redus la carburanţi.

Faptul că dumneavoastră menţineţi un preţ ridicat pentru carburanţi, pentru România înseamnă doar probleme.

Dumneavoastră sunteţi un Guvern care aduceţi doar probleme cetăţenilor români! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnule Năsui, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Statul câştigă mai mult dintr-un litru de benzină sau de motorină decât benzinăria de la care îl cumpărăm.

Practic, avem accize, la care se adaugă şi TVA, şi în final cam jumătate din preţul unui litru de carburant se duce la stat.

Soluţia, dacă voiam să nu mai "inflamăm" această creştere de preţuri şi să nu mai alimentăm şi inflaţia pe care am văzut-o în piaţă, era tocmai să reducem aceste taxe.

În schimb, Guvernul vine şi ne zice că face o compensare şi reduce preţul cu 50 de bani. De fapt o face cu 25 de bani, restul sunt, în teorie, banii benzinăriilor care evident că după ce au redus cu 25 o să mai crească înapoi cu 25, şi rămân doar cei 25 fictivi ai statului.

Soluţia era să reducem aceste taxe care sunt foarte mari în preţul benzinei, să nu mai folosim benzina şi motorina pe post de ANAF, ca să mai scoatem un ban din mediul privat şi din economie.

Nu aţi vrut această soluţie, veniţi cu o soluţie din asta alambicată care de facto nu a reuşit să rezolve problema decât pe termen extrem de scurt şi pe termen lung absolut deloc.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

E vorba de "ordonanţa 50 de bani", (Arată o monedă de 50 de bani.) care jumătate sunt de la stat şi ăsta a fost ajutorul pentru români.

În continuare, motorina, în lumea reală, în care cetăţenii plătesc combustibilul, este peste 8 lei. Nu aţi rezolvat nimic! Exista propunerea colegilor de la Forţa Dreptei, pe circuitul legislativ exista şi propunerea noastră ca să se acorde facilităţi fiscale doar în momentul în care combustibilul este sub 6,50 lei.

Voi vă faceţi că guvernaţi, pentru că nu guvernaţi, nu veniţi cu soluţii, iar valoarea voastră este mai mică decât ce am eu în mână. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 12 aveţi obiecţii?

Vă rog, domnule Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba despre nr. crt. 1, un amendament respins al Grupului parlamentar al PSD, pe care vă rog să fiţi de acord să-l aprobăm, şi o să-i dau citire.

La articolul I punctul 1, alin. (11) se modifică şi va avea următorul cuprins: "În perioada cuprinsă între 1 octombrie 2022 şi data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2022, operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali - persoane fizice şi juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţii din depozite şi/sau staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare şi care acordă o reducere de preţ de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0,25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate.

În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2022 şi data de 31 decembrie 2022, operatorii economici autorizaţi care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali - persoane fizice şi juridice - şi care acordă o reducere de preţ de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0,25 lei/litru".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Popa, e în regulă! Suntem la singurul amendament respins, pe care-l voi supune votului dumneavoastră.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 210 voturi pentru şi o abţinere, amendamentul respins a fost admis.

Proiectul rămâne la votul final. (Vociferări.)

Staţi, că mai avem un proiect, stimaţi colegi!

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2022 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, precum şi în vederea elaborării şi implementării strategiilor teritoriale integrate în perioada de programare 2021-2027 (PL-x 299/2022) (rămas pentru votul final).  

26. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2022 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, precum şi în vederea elaborării şi implementării strategiilor teritoriale integrate în perioada de programare 2021-2027; PL-x 299/2022; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget, vă rog, raportul suplimentar şi timpii de dezbateri să ni-i propuneţi.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Călin-Ioan Bota:

În conformitate cu prevederile art. 71 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât trimiterea spre reexaminare Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2022.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare asigurarea surselor de finanţare pentru implementarea proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013 şi a proiectelor de asistenţă tehnică, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020. Este vizată, de asemenea, modificarea anexei reprezentând sumele alocate pentru continuarea şi finalizarea proiectelor de infrastructură.

Conform expunerii de motive, beneficiarii proiectelor finanţate din Programul Operaţional Infrastructură Mare, cărora urmează să li se aloce aceste sume sunt unităţi administrativ-teritoriale şi operatori regionali de apă şi apă uzată, ce au întâmpinat dificultăţi în finalizarea contractelor de finanţare de asistenţă tehnică încheiate în scopul pregătirii aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată, din aria de operare.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport suplimentar de adoptare a Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2022, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Timp de dezbatere propus - trei minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timpi de dezbatere trei minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 196 de voturi pentru, 3 contra, timpii de dezbatere au fost aprobaţi.

Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 11 aveţi obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă la anexă aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptată.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Pauză 10 minute şi ne întoarcem la sesiunea de vot final.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile, să putem începe sesiunea de vot final.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vom începe cu un vot de control al cvorumului.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

192 de colegi prezenţi. 82 nu votează; înseamnă că n-au ajuns încă la locuri.

Liderii de grup, vă rog să consultaţi listingul de vot, ca să fim siguri că este în regulă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Puterea parteneriatelor comerciale: împreună pentru o creştere economică verde şi justă COM (2022) 409 (PHCD 80/2022) (adoptat);

Capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor

1. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Puterea parteneriatelor comerciale: împreună pentru o creştere economică verde şi justă COM (2022) 409; PHCD 80/2022.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

Cu 225 de voturi pentru, 5 contra, 25 de abţineri, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Sportului Românesc în prima duminică din luna iunie (PL-x 332/2022) (adoptat);

Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări

2. Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Sportului Românesc în prima duminică din luna iunie; PL-x 332/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 203 voturi pentru, 9 contra, 39 de abţineri, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2021 pentru abrogarea art. 72 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative (PL-x 392/2021) (adoptat);

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2021 pentru abrogarea art. 72 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative; PL-x 392/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 246 de voturi pentru, 3 contra, 3 abţineri, adoptat.

Explicarea votului, domnul Simion?

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Următoarea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

A, în regulă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19 (PL-x 95/2022) (adoptat);

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19; PL-x 95/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 214 voturi pentru, 38 contra, 5 abţineri, adoptat.

Domnule Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Trăiţi în continuare în minciuna paşaportului verde care trebuie introdus, care ne-a pus pe butuci economia şi care a generat o inflaţie-record.

Votul vostru pentru certificatul verde, pentru paşaportul digital, arată acest lucru.

Şi nu vă simţiţi deloc vinovaţi pentru felul în care aţi panicat populaţia, aţi speriat românii şi aţi pus economia pe butuci.

Măcar asumaţi-vă că aţi greşit.

Tot ce spuneam de la tribuna Parlamentului acum un an se adevereşte şi astăzi trăim un dezastru. Iar voi votaţi în continuare, pentru că vor mai urma noi pandemii în care trebuie să fim blocaţi şi drepturile noastre elementare, libertăţile fundamentale trebuie restricţionate.

Felicitări vouă! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri (PL-x 97/2022) (adoptat);

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri; PL-x 97/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 212 voturi pentru, două contra şi 51 de abţineri, aprobat.

Domnul Moşteanu, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

USR s-a abţinut la acest vot.

Când vine vorba de raportări şi de date statistice, după ce am văzut ieri, acuzăm Guvernul - că este o lege de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului - de manipulare. Este o manipulare fără precedent a datelor statistice, pentru că acest Guvern vrea să arate mai bine decât este situaţia în realitate. Însă fiecare român ştie cum trăieşte, ştie că o duce mai rău.

Şi îi cer domnului Ciucă să nu se mai joace cu datele statistice.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2021 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene (PL-x 385/2021) (adoptat);

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2021 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene; PL-x 385/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 250 de voturi pentru, 9 abţineri, adoptat.

Explicarea votului, domnul Coleşa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul AUR a votat pentru măsurile sociale, dar împotriva taxării emisiilor de carbon, împotriva decarbonării, împotriva interzicerii combustibililor, hidrocarburilor, cărbunilor şi aşa mai departe.

Am văzut la dezbateri generale râuri de lacrimi de crocodil, care s-au revărsat din partea tuturor grupurilor parlamentare, indiferent că era PSD, PNL sau chiar USR, însă tocmai prin votul lor permanent pentru taxarea emisiilor de carbon, pentru decarbonare, împotriva folosirii cărbunelui, ei au iniţiat această situaţie prin care industria exploatării cărbunelui şi cea a termocentralelor s-au închis.

Prin votul lor permanent pentru incriminarea carbonului, pentru orice... (Vociferări.) ...pentru orice rău de pe această lume, indiferent că vorbim de temperatură, de urşi polari, de temperatura în Antarctica sau de alte bazaconii, ei s-au poziţionat pentru interzicerea acestei industrii.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Interesant, punctul de vedere! (Râsete. Aplauze.)

Domnul Miruţă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor de la coaliţia aceasta a închiderilor, protecţie socială înseamnă mai mult. Protecţie socială înseamnă să puneţi ceva în schimb, în acele zone. Şi urmărind aşa, ceea ce faceţi dumneavoastră, şi în Guvern, şi în Parlament, săptămâna trecută, mă tot gândesc dacă acest Guvern ştie să mai folosească şi alt verb decât a închide.

O voce de la PSD:

PNRR, Ghinea!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Bandă pe bandă veniţi şi închideţi capacităţi de producţie, în condiţiile în care, pentru a scădea preţul la energie, singura şansă este să putem produce mai mult.

Dumneavoastră, cu o atât de mare seninătate, închideţi capacităţi după capacităţi, nu puneţi absolut nimic în schimbul acestor lucruri, spuneţi pe la televizor - că în Parlament votaţi diferit -, spuneţi oamenilor că va intra în rezervă tehnică. Asta e o poveste tradusă la Bruxelles că e închis tot, iar în România că va mai funcţiona din când în când. (Vociferări.)

Cum va funcţiona, dacă dumneavoastră luaţi o serie de zeci de mii de oameni, pe care o trimiteţi... (Vociferări.) ...şi daţi acestei serii ciurucuri? Acesta este cuvântul. Le daţi "protecţie socială" nişte firimituri care duc spre drumul spre cimitir viaţa unor tineri. Nu sunt doar oameni de pensionare acolo, sunt şi tineri pe care dumneavoastră acum îi închideţi. Şi vă întrebaţi: de unde poate să vină energie mai ieftină? Din verbul acesta, care vă caracterizează, a închide. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Intotero, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Aceste măsuri sociale sunt binevenite.

Pentru colegii din dreapta mea, vreau să le readuc aminte că în 2016...

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Din stânga.

Stânga, stânga, nu dreapta!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...în stânga, pardon! (Vociferări.) Da, în stânga... (Râsete. Aplauze.)... vă mulţumesc frumos... vreau să vă readuc aminte că în anul 2016, colegul dumneavoastră, domnul Cioloş, pe vremea când era prim-ministru, a venit cu propunere de închidere a minelor, în special în Valea Jiului.

Ulterior, a venit Guvernul social-democrat şi a prelungit această închidere a minelor.

Cert este că aţi fost un an de zile la guvernare şi atunci ar fi trebuit să purtaţi mai departe negocierile cu Comisia Europeană, pentru prelungirea închiderii mineritului. Nu aţi făcut nimic! Veniţi acum să vă daţi mari.

Da, am acolo o doamnă din acelaşi judeţ pe care îl reprezint în Parlamentul României şi atunci când Termocentrala Mintia a fost propusă pentru închidere am fost o mână de oameni care am protestat câteva zile, iar dumneavoastră eraţi alături de Guvernul dumneavoastră şi susţineaţi în continuare închiderea Termocentralei Mintia.

Şi vreau să vă mai spun încă ceva. Ce punem în loc? Cred că, domnule de la Gorj, ar trebui să citiţi şi să vedeţi câţi bani va primi judeţul dumneavoastră din "Tranziţie Justă". Deci, din cele 2,5 miliarde de euro, judeţul Hunedoara va primi 510 milioane de euro.

Da, se poate face mai mult, dar nu acuzând unii pe ceilalţi, ci uitându-ne puţin în istorie, cum, în 2019, domnul Cioloş a fost cel care a venit cu această propunere de închidere a mineritului în Valea Jiului, în judeţul Gorj şi nu numai. (Aplauze.)

O voce de la PSD:

Bravo, Natalia! (Aplauze.)

Voci de la USR:

Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Ciubuc Ciprian.

Un singur vorbitor de grup la explicarea votului, stimaţi colegi.

Vă mulţumesc.

Voci de la USR:

Drept la replică! Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu cred.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să se consemneze şi în stenogramă şi sper că sunteţi de acord şi dumneavoastră cu mine - PSD-ul şi PNL-ul de 30 de ani doar închid fabrici, uzine şi mine.

Atât am vrut să vă spun, dragi colegi.

Şi această lege nu face decât să confirme acest lucru încă o dată.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Ciubuc, vă rog să vă uitaţi în stânga dumneavoastră, absolut tot ceea ce spunem se consemnează în stenograme.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale (PL-x 628/2022) (adoptat);

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale; PL-x 628/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 157 de voturi pentru, 91 contra, 5 abţineri, adoptat.

8.

A, doamna Alexandru Victoria, vă rog.

Domnule Rusu, a fost mai rapidă doamna!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Mulţumesc.

N-am să vă reţin, e şi târziu, mai sunt voturi de dat, s-a discutat suficient pe această ordonanţă, n-am să insist decât cu o singură declaraţie. În nicio ţară normală, nicăieri în lume nu plăteşti bani pe ce n-ai încasat, pe ce n-ai lucrat şi nu te bucuri de partea aceea din salariu, dar îi plăteşti statului nişte bani. În nicio ţară normală nu se întâmplă acest lucru.

Ce voiam însă să spun este că locul în care stau, acolo, îmi permite să văd poziţionarea la vot, îmi permite să văd atitudinea celor care indică poziţionarea la vot pentru grupurile parlamentare. (Vociferări. Gălăgie.)

Dacă îmi permiteţi să spun ceea ce vreau să spun? Şi dacă aveţi amabilitatea să nu urlaţi din spate? Vă rog să îmi permiteţi.

Deci, din spate văd poziţionarea la vot.

Incredibil, PNL! Din prima bancă, în spatele unui om care vorbise despre... aşa, cu patos, despre cum trebuie PNL-ul şi, nu-i aşa, dumneavoastră, să votaţi pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, indica abţinere la vot.

Incredibil, PNL! Nu ai înţeles nimic... (Vociferări.) ...din ceea ce alegătorii ţi-au indicat.

În listingul de vot se va vedea că a fost o strategie de a se veni la microfon, chipurile, pentru a se lupta în favoarea celor care au de dat bani statului pentru ceea ce ei nu încasează de fapt şi, la vot, un număr suficient dintre cei care, altminteri, în 2020, se ridicau în picioare şi aplaudau eliminarea supraimpozitării contractelor part-time acum s-au abţinut.

Cea mai mare greşeală pe care o faceţi dumneavoastră este să fiţi laşi. Mai bine curajoşi - am votat aşa ca să nu se supere PSD-ul. Ca să nu se supere, să ne lase din braţe.

Cel mai mare păcat al acestei ţări este că politicienii sunt laşi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

V-aş mulţumi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...din diverse considerente, din diverse calcule.

Prin urmare, de aceea merg lucrurile prost, pentru că una spuneţi - spunem, dacă vreţi, deşi eu nu obişnuiesc să mint - una spuneţi, alta faceţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...de fapt.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...stimată doamnă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Într-un fel vă bateţi aici la microfon şi alta faceţi la vot.

De asta merg lucrurile în ţara asta cum merg, pentru că dumneavoastră sunteţi un exemplu prost...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pentru toţi cei care încearcă să se ţină de cuvânt în ceea ce fac zi de zi.

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Andronache, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ar trebui să vă fie ruşine... (Aplauze.) ...stimată doamnă, pentru.... (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.) ...ceea ce afirmaţi... (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.) ...pentru că... (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.) ...pentru că... (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.) ...da, mă bucur că există şi galerie de fotbal aici... (Râsete. Vociferări. Aplauze. Gălăgie) ...pentru că în Grupul parlamentar al PNL chiar există democraţie, iar colegii mei... (Râsete.) ...iar colegii mei... (Râsete. Vociferări. Gălăgie.) ...iar colegii mei... (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Bătăi în bănci.) ...iar colegii mei, atunci când au susţinut un lucru... (Gălăgie. Bătăi în bănci.) ...au şi votat în felul respectiv. (Gălăgie. Bătăi în bănci.) Au susţinut amendamentul pentru că... (Vociferări. Gălăgie.) ...nu se mai întâmplă aşa cum se întâmpla, doamnă ministru, când eraţi în Grupul PNL, atunci, şi spuneaţi că unele amendamente trebuie retrase. Nu le-a cerut nimeni să-şi retragă amendamentul... (Vociferări.) ...şi l-au susţinut... (Vociferări.) ...şi l-au şi votat.

Asta este realitatea despre Grupul PNL pe care l-aţi părăsit, pe listele căruia aţi candidat şi aţi părăsit acest grup.

Mulţumesc. (Vociferări. Aplauze. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Prună, vă rog.

Aveţi două minute, vă spun drăgălaş de la început.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

De astăzi, Partidul Naţional Liberal a devenit Partidul Naţional Laş, pentru că dumneavoastră aţi susţinut... (Aplauze.) ...creşteri de taxe... (Aplauze.) ...şi sărăcirea românilor... (Aplauze.)

Şi sunteţi atât de democraţi în partidul dumneavoastră, că mai întâi Klaus Iohannis vi l-a pus cu degetul pe Florin Cîţu la conducerea partidului şi, apoi, pe generalul Ciucă. (Aplauze.)

Dar haideţi că mă uit şi la colegii de la PSD... (Aplauze.) ...şi vă citez din liderul dumneavoastră, Marcel Ciolacu. (Vociferări.)

Domnule Ciolacu, sunteţi în prima bancă, vă mai aduceţi aminte ce spuneaţi în luna mai 2022? "Nu dorim taxe noi sau măriri de taxe şi impozite, mai ales într-o perioadă de criză".

Legea de aprobare a ordonanţei, pe care am votat-o astăzi - aţi votat-o dumneavoastră, pentru că noi ne-am împotrivit - exact asta face, creşteri de taxe şi impozite pentru români, într-o perioadă de criză.

Voci de la PSD:

Minţi! Minţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Este o ruşine ceea ce a fost votat astăzi în Parlamentul României. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Andronache. (Vociferări. Gălăgie. Bătăi în bănci.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Mulţumesc.

Doamna Prună, laşi aţi fost dumneavoastră când aţi plecat de la guvernare... (Vociferări. Gălăgie.) ...şi o catastrofă mai mare... (Vociferări. Gălăgie.) ...decât guvernarea aceea... (Vociferări. Gălăgie.) ...pentru noi nu ştiu dacă a fost. (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Aplauze. Bătăi în bănci.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vreau să rup puţin acest ritm.

Ştiţi, pe TikTok, este un filmuleţ... (Vociferări. Gălăgie.) ...cu Ahmed, teroristul... (Vociferări. Gălăgie.) ...când o să vreau să fac linişte, o să vi-l citez.

Domnule George Simion, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Este o crimă ce aţi făcut astăzi aici.

Da, domnilor de la UDMR.

Da, Robert Sighiartău. Ai făcut o postare - "Supraimpozitarea contractelor part-time trebuie eliminată". (Vociferări.) Nici măcar n-ai avut curajul... (Vociferări.) ...să votezi contra supraimpozitării contractelor part-time... (Vociferări.)

Voci de la USR:

E democraţie la PNL! (Râsete. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

...să-ţi fie ruşine! (Vociferări. Gălăgie.)

De ce e o crimă supraimpozitarea contractelor part-time? Zeci de mii de firme şi-au închis activitatea sau şi-au redus-o drastic, pentru că nu pot susţine plata impozitelor pe muncă pentru 8 ore. Mulţi au închis firmele, au plecat peste hotare.

Ce faceţi voi aici, marii liberali, care ar fi trebuit să susţineţi ca antreprenorii români să fie susţinuţi, e o bătaie de joc. Şi veţi fi sancţionaţi la vot.

Domnule Sighiartău, dacă aveţi demnitate, ori vă daţi demisia din PNL, ori vă daţi demisia din Parlament, nu există a treia opţiune. (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Aplauze.)

O voce de la USR:

Bine, George! (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, mai dau un drept la replică, pentru că i s-a pomenit numele, şi după aceea mergem mai departe.

Nu-mi arătaţi semne cu degetul, că s-ar putea să nu văd bine până acolo şi să interpretez greşit, domnule Popescu. (Vociferări. Gălăgie.)

Domnule Sighiartău, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În primul rând, regret faptul că liderul PSD - şi aici mă refer la domnul Simonis - şi domnul Suciu nu mi-a dat cuvântul să susţin amendamentul de eliminare a supraimpozitării.... (Vociferări. Gălăgie.) ...contractelor part-time!

Voci de la USR:

Aaaaa! (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Asta este una la mână. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Freddy, drept la replică! Freddy, te-a jignit!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Doi. Vreau să vă spun că Proiectul de lege privind eliminarea supraimpozitării contractelor part-time a fost propus de Partidul Naţional Liberal şi, în 2019, cu ajutorul domnului Ciolacu, domnului Simonis şi altor colegi din PSD, am reuşit eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. (Vociferări. Gălăgie.)

Eu rămân consecvent şi spun că această supraimpozitare este neconstituţională... (Vociferări. Gălăgie.) ...este o inepţie şi încalcă dreptul la libertatea muncii... (Vociferări. Gălăgie.) ...pentru că nu poţi să munceşti două ore şi să plăteşti taxe pentru 8 ore. (Vociferări. Gălăgie.)

Aşa că vă îndemn, dragi colegi, să reluăm această discuţie, va veni şi bugetul, şi să reuşim împreună să eliminăm această inepţie. (Vociferări. Gălăgie.)

 
     

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

De ce ai votat strâmb? (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Dumneavoastră sunteţi parlamentari, mergeţi în teritoriu, vă întâlniţi cu oamenii, ştiţi foarte bine că există... (Vociferări. Gălăgie.) ...o mare nemulţumire şi că lucrul acesta trebuie rezolvat odată şi odată. (Vociferări. Gălăgie.)

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Sighiartău...

 
     

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Vă mulţumesc. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2022 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 682/2022) (adoptat);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2022 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 682/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 173 de voturi pentru, 10 contra, 67 de abţineri, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2022 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, precum şi în vederea elaborării şi implementării strategiilor teritoriale integrate în perioada de programare 2021-2027 (PL-x 299/2022) (adoptat);

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2022 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, precum şi în vederea elaborării şi implementării strategiilor teritoriale integrate în perioada de programare 2021-2027; PL-x 299/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 252 de voturi pentru, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 112/2022) (adoptat);

Capitolul III. Legi organice. Adoptări

10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 112/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 244 de voturi pentru, unul contra şi o abţinere, adoptat.

Domnul Ignat.

Explicarea votului.

Domnul Ignat. Sau domnul Leoreanu. (Vociferări.)

Un singur vorbitor de grup, îmi pare rău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Alin-Dan Ignat:

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc pentru votul dat astăzi.

Acest proiect de lege conţine şi un amendament care face dreptate unor oameni din Ţara Moţilor, oameni care sunt angajaţi, activi, sau sunt pensionari, din Ţara Moţilor, pensionari de la Cupru Min Abrud şi fac parte din personalul tehnic de la minele de minereuri şi trăiau într-o situaţie de inechitate faţă de personalul tehnic de la minele de cărbuni. Am rezolvat această situaţie prin amendamentul pe care l-am depus la acest proiect.

Votul dumneavoastră pentru este covârşitor şi vă mulţumesc în numele moţilor şi în numele oamenilor din Ţara Moţilor.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Intotero, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Şi eu vreau să mulţumesc tuturor colegelor, colegilor care au susţinut acest proiect legislativ, în special colegilor care la comisiile de specialitate au susţinut şi amendamentul prin intermediul căruia 20 de ani în locurile de muncă se recunosc şi pentru persoanele care au avut activitate minieră şi, din păcate, această activitate a încetat sau urmează să înceteze, ca urmare a obligaţiilor pe care statul român şi le-a luat ca angajament cu Comisia Europeană.

Acest amendament a trecut în comisiile de specialitate şi prin votul dumneavoastră, acum, în plen.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Din respect pentru minieri, am votat pentru acest proiect de lege, dar nu înţeleg, că parcă voi ziceţi că n-aţi închis minele, n-aţi închis carierele, n-aţi închis termocentralele, n-aţi ridicat mâna, n-aţi votat săptămâna trecută.

Nu prea înţeleg despre ce e vorba, cred că e o contradicţie aici, e ceva ilogic - ce compensări daţi minerilor dacă n-aţi închis minele, nu?

 
     

Domnul Gheorghe Şoldan (din sală):

Noi am votat pentru pensionarii care au lucrat în mina de cărbune!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Am înţeles. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să continuaţi.

Sau să... nu mai continuaţi.

Domnul Leoreanu.

Dar trebuie să fac o menţiune - este "mineri", nu "minieri". Un clasic în viaţă mai folosea termenul.

Vă rog, domnul Leoreanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vreau să mulţumesc şi eu colegilor pentru votul dat la PL-x 112.

Şi colegilor deputaţi liberali din Comisia pentru muncă, care au fost deschişi, lucrativi, implicaţi şi au găsit o soluţie şi pentru categoria locurilor de muncă a celor din Întreprinderea ArcelorMittal Steel din Roman, trefilatorii şi cei care lucrează prin decapaje cu acizi, introducându-i în această categorie de locuri de muncă, care sunt în condiţii speciale.

Vă mulţumesc pentru acest vot.

Şi s-a făcut un element de dreptate socială şi pentru această categorie.

Vă mulţumesc frumos tuturor.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 (PL-x 29/2022) (adoptat);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006; PL-x 29/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 232 de voturi pentru, 14 contra, o abţinere, adoptat.

Domnul Apostol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

USR a votat pentru acest proiect legislativ, dar trebuie să vă atragem atenţia că în România există... 45% din casele românilor sunt conectate la canalizare. Şi trebuie să conştientizăm faptul că PSD şi PNL au fost la guvernare 33 de ani, încontinuu, şi acest procent este atât de jos.

Românii...

 
     

Domnul Ilie Toma (din sală):

Ai emoţii?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...în plus, România este campioană la numărul de WC-uri în fundul curţii.

Aşa că, chiar dacă au fost două programe naţionale mari, de 45 de miliarde de lei - PNDL 1 şi PNDL 2 - nu s-a făcut nimic, chiar dacă proiectele s-au dat la firme de partid.

Şi de multe ori mi-am pus întrebarea, domnule, s-au dat nişte bani către firme de partid, către oamenii de partid, bani mulţi, de ce nu se lasă ceva în urmă? Nimic! Vă uitaţi pe graficul de creştere al canalizării în România, în timpul PNDL-urilor, este mult mai mic decât în pre-PNDL. (Vociferări.)

Şi nici acum, ce-i mai grav, în "Anghel Saligny", 70% din banii pe "Anghel Saligny" se duc tot către drumuri, şi nu către canalizare, nu către apă. (Vociferări.)

Deci asta este politica PSD şi PNL, de timp de 30 de ani ne ţine în subdezvoltare. (Aplauze.)

Voci de la USR:

Bravo! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion, vă rog.

Şi haideţi, domnule Miuţescu, mai aproape.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Dacă tot suntem la lecţia de gramatică şi mi-aţi atras atenţia şi vă mulţumesc...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu drag.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

...mineri, nu "minieri", sigur, greşim, pe domnul Leoreanu, după aceea, nu l-aţi mai atenţionat... (Vociferări.) ...nu v-aţi făcut treaba - "condiţiile de muncă care"... (Vociferări.) ...e o cacofonie acolo.

Continuaţi-vă treaba...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aveţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

...că e în atribuţiile...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...aveţi dreptate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

...dumneavoastră de preşedinte de şedinţă să ne corectaţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aveţi dreptate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

...e foarte bine.

Deci faceţi-vă treaba în continuare. Cum şi-au făcut şi primarii din multe localităţi. Cum e primarul de la Otopeni, domnul Gheorghe - are un fiu, aici, pe care l-a făcut deputat. 15 milioane de euro....

Nu e... a, nu e prezent domnul Daniel Gheorghe, nu prea e prezent. Bun.

L-a făcut deputat, a făcut, teoretic, şi o staţie de epurare de 15 milioane de euro, care nu există. Bani s-au alocat pentru apă şi canal. Din păcate, multe din lucrări au fost de proastă calitate sau nu s-au făcut.

Nu ştiu, poate ne explică domnul de la Otopeni ce-i cu cele 15 milioane de euro pentru staţia de epurare.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Mulţumesc.

Pe viitor, tot aşa!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

A fost o zi lungă şi va fi în continuare lungă.

Drept la replică, domnul Daniel Gheorghe, bănuiesc. Nu?

Sau domnul Andronache, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Ce poate să zică? Ce poate să zică? Pe viitor, tot aşa!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Domnul deputat este un membru stimabil al Grupului parlamentar al PNL şi nu cred că avea sens comentariul dumneavoastră, domnule preşedinte.

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Avea sens - 15 milioane de euro!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Miuţescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu:

Vreau să vă spun că aţi votat pentru majorarea tarifelor la apă şi canalizare şi, în afară de asta, consiliile locale, consilierii locali nu vor mai avea niciun fel de posibilitate să-şi spună un punct de vedere pentru aceste tarife şi să voteze în consiliile locale.

Deci sunteţi de acord cu aceste majorări.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art. 391 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 510/2017) (respins);

Mergem mai departe.

12. Proiectul de...

Legi ordinare respingeri

12. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 391 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 510/2017.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 241 de voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 70 din 3 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 17 martie 2021 (PL-x 97/2019/2021) (respinsă);

13. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 70 din 3 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 17 martie 2021; PL-x 97/2019/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 237 de voturi pentru şi 3 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru abrogarea art. 46 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic (PL-x 390/2019) (respins);

14. Proiectul de Lege pentru abrogarea art. 46 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic; PL-x 390/2019.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 241 de voturi pentru, 4 abţineri, propunerea de respingere a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49 din 25 iunie 2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto (Pl-x 121/2022) (respinsă);

15. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49 din 25 iunie 2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto; Pl-x 121/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

180 de voturi pentru, 34 contra, 26 de abţineri.

Propunerea de respingere a fost aprobată.

Explicarea votului, domnul Havârneanu Filip, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Filip Havârneanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Noi am votat pentru eliminarea discriminării între taximetrişti şi cei care practică ride-sharing şi vrem să decongestionăm traficul.

Ceea ce vreau să spun este că românii trebuie să ştie că minunata noastră coaliţie de guvernare, cei de la PSD, PNL şi UDMR, au votat ca ei să stea încontinuu blocaţi în trafic - zecile de mii de români care folosesc ride-sharing-ul.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Domnilor de la USR, nu mai minţiţi!

Voci de la USR:

Ooooo!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Domnilor de la USR, ride-sharing nu există în România. Există servicii de taxi - unele impozitate, autorizate de primării; altele nu. Unii plătesc taxe şi impozite în Olanda şi în alte ţări, alţii plătesc mult mai multe taxe şi impozite aici, în România.

Aşa că folosirea benzilor destinate serviciilor de taxi trebuie să rămână doar pentru taxiuri, până când vom face o legislaţie care să ofere şi bieţilor taximetrişti aceleaşi facilităţi pe care le au... (Vociferări.) ...şi cei care folosesc servicii de taxi alternativ. Nu de ride-sharing, pentru că ride-sharing-ul este altceva. Aici e un... e o activitate comercială şi ar trebui...

Vom reveni cu un proiect de lege în acest sens. Una a fost respinsă, până acum, o iniţiativă legislativă. Pentru ca şi taxiurile de tip Uber şi taxiurile aprobate de primărie să aibă aceleaşi reglementări.

Din ce a scris presa, din ce vorbesc românii, s-au dat şpăgi enorme şi au venit presiuni externe mari ca aşa-zisul "ride-sharing" să aibă facilităţi de nedescris.

Iar faptul că USR susţine în momentul acesta să le dăm drumul şi pe drumurile unde au voie doar taxiurile este batjocoritor pentru taximetrişti şi pentru români, în general. Românii care plătesc impozite în România. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 340/2020) (respinsă);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

16. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Pl-x 340/2020.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

Cu 219 voturi pentru, două contra, 21 de abţineri, propunerea de respingere a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - republicare (PL-x 558/2019) (respins);

17. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - republicare; PL-x 558/2019.

Vot, vă rog.

Domnule Simion, rataţi un vot!

Video in format Flash/IOS    

Cu 176 de voturi pentru, 53 contra, două abţineri, propunerea de respingere a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 213 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 344/2022) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie);

Capitolul III. Legi organice. Respingeri

18. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 213 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 344/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 160 de voturi pentru, 58 contra şi 23 de abţineri, propunerea legislativă nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru a fi respinsă... (Aplauze.) ...aşadar, se întoarce la comisii.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 497/2022) (respinsă);

19. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 497/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 172 de voturi pentru, 28 contra şi 40 de abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 453/2022) (respinsă);

20. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 453/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 239 de voturi pentru, 3 contra, 3 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru acordarea de zile libere plătite persoanelor care votează (Pl-x 118/2022) (respinsă);

21. Propunerea legislativă pentru acordarea de zile libere plătite persoanelor care votează; Pl-x 118/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 231 de voturi pentru, 9 contra, 3 abţineri, propunerea de respingere a fost aprobată.

22. Propunerea...

Vă rog, domnul Simion.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Tot colegii de la USR - explicaţi, era proiectul vostru de lege, l-aţi respins, aţi votat pentru respingere... (Vociferări.) ...mai dăm zile libere pentru cei care merg la vot sau nu mai dăm? (Vociferări.)

 
     

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

Noi propunem o zi liberă pentru cei care merg la muncă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată (Pl-x 632/2018) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie);

22. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată; Pl-x 632/2018.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 158 de voturi pentru, 31 contra, 47 de abţineri, propunerea nu a întrunit numărul suficient de voturi; se întoarce la comisii.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi a Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (Pl-x 321/2020) (respinsă).

23. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi a Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice; Pl-x 321/2020.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 236 de voturi pentru, două contra, o abţinere, propunerea de respingere a fost aprobată.

Rog membrii Biroului permanent reunit să meargă în sala de şedinţe; s-a făcut o inversiune, prima dată vom avea BPR şi ulterior Biroul permanent de la Cameră.

Declar şedinţa închisă.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 13.10.