Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.125/2023
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2023
|
Şedinţa a început la ora 8.26. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor colegilor noştri deputaţi. |
|||||
|
|
|
Ca să economisim timp - am venit şi puţin mai devreme -, începem cu domnul Viorel Salan, Grupul PSD. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Guvernul austriac nu învaţă din propriile greşeli". Recent, Ministerul de Interne din Austria a publicat noi date prin care vrea să demonstreze că "Schengen nu funcţionează", acesta fiind principalul argument cu care Guvernul austriac ţine România în afara spaţiului Schengen. Am luat la rând toate statisticile europene oficiale referitoare la fenomenul imigraţiei. Ultimele constatări sunt că sosirile ilegale în Uniunea Europeană s-au diminuat semnificativ faţă de 2015, când criza migraţiei a atins cote maxime. De fapt, tema imigrărilor ilegale care trec prin România este doar o distorsiune flagrantă a realităţii. Dar dacă nu imigrările ilegale, atunci care ar putea fi cauza reală a opoziţiei vehemente pe cont propriu a Austriei? Şi primul nume care îmi vine în minte este OMV Petrom, controlat în proporţie de 51% de statul austriac. Unii analişti politici consideră că Austria ar putea folosi disputa legală pentru a face presiuni asupra României şi a obţine concesii în ceea ce priveşte politica energetică. O deschidere a perspectivei istorice poate că este nimerită. Poate că Austria a uitat. La mijlocul secolului al XV-lea, credinţa, curajul şi hotărârea nezdruncinată a unor români ca Matei Corvin, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare au fost zidul în care s-a oprit expansiunea către Europa a Imperiului Otoman. După ce aceşti oameni nu au mai fost, Suleiman Magnificul a ajuns de două ori la porţile Vienei. Azi, istoria pare să se repete. România este din nou în prima linie a unui conflict militar ce ameninţă securitatea Europei. În acest context, este uluitoare nonşalanţa cu care Austria îşi asumă o atitudine imperială desprinsă dintr-un trecut închis. Acest tip de comportament politic dezvăluie o retorică fadă în care valorile democratice devin doar o pârghie a şantajului politic. Dar România merită mai mult. Merită în primul rând mai mult respect în Europa. Şi suntem hotăraţi să obţinem această recunoaştere, apelând, dacă este nevoie, la justiţia europeană. Austria a mai pierdut o dată în faţa României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Anul trecut, Curtea de Justiţie a decis că Austria a încălcat legislaţia europeană când a tăiat alocaţiile pentru copiii românilor care lucrează în această ţară. Înţeleptul învaţă din greşelile altora. Liderii Austriei par să nu înveţe nici măcar din propriile greşeli. Este dreptul lor. Austria se pregăteşte încă de pe acum pentru alegerile... |
|||||
|
|
Vă rog să încheiaţi. |
|||||
|
|
...parlamentare din toamna anului 2024, iar 65% dintre austrieci spun deja că şi-au pierdut încrederea în Guvern. Totul se va deconta atunci, la urne. Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Dan-Constantin Şlincu, vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi parlamentari, La începutul actualei sesiuni legislative, colegii senatori au votat pentru adoptarea iniţiativei legislative promovate de parlamentarii social-democraţi, privind scoaterea jocurilor de noroc în afara localităţilor. În acest moment sunt mai multe proiecte de lege în Parlament, promovate de unele partide parlamentare, care vor să impună o distanţă minimă între unităţile de învăţământ şi spaţiile în care se desfăşoară jocuri de noroc. Niciunul însă nu rezolvă problema tinerilor sau minorilor care întâlnesc jocurile de noroc sau sălile de pariuri în drumul lor de la şcoală către casă sau chiar lângă intrarea blocului. Propunerea Partidului Social Democrat de a scoate cu totul jocurile de noroc în afara localităţilor este o soluţie care poate rezolva această problemă. În acelaşi timp, această iniţiativă legislativă prevede ca numărul maxim de aparate de jocuri de noroc aflate într-o locaţie şi exploatate de acelaşi operator economic să se reducă de la 75 la 20, cu scopul protejării jucătorilor de riscul de dependenţă şi pierderi financiare semnificative asociate acestui fenomen. Totodată, actul normativ votat de Senat şi aflat acum în dezbatere la Camera Deputaţilor dublează amenda actuală de la 100.000 de lei la 200.000 de lei pentru permiterea accesului minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, la prima abatere. La a doua abatere, licenţa de organizare a jocurilor de noroc a operatorului este suspendată timp de şase luni, iar la a treia abatere, licenţa este anulată, fără posibilitatea de licenţiere a aceluiaşi operator timp de trei ani. Decizia Partidului Social Democrat este clară - jocurile de noroc vor fi scoase în afara localităţii, pentru a pune capăt fenomenului dependenţei acestor vicii dăunătoare copiilor şi tinerilor din România. Creşterea alarmantă a dependenţei de jocuri de noroc în rândul tinerilor este o problemă complexă care necesită o atenţie serioasă şi soluţii cuprinzătoare. După ce reuşim eliminarea acestora din fiecare sat, comună, oraş sau municipiu, trebuie să promovăm programe specializate de conştientizare, atât la nivelul tinerilor, al profesorilor, cât şi al părinţilor. Voi vota în plenul Camerei Deputaţilor, alături de colegii mei social-democraţi, iniţiativa PSD pentru eliminarea sălilor de jocuri de noroc din interiorul localităţilor. Vă mulţumesc. Deputat al PSD, Dan-Constantin Şlincu. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamnă Sandu, vă aştept acum sau tura următoare? Acum. Bine. Se pregăteşte domnul Daniel Gheorghe. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Stimate colege, Stimaţi colegi, Unul dintre cele mai dezbătute subiecte din ultima perioadă, în media şi online, a fost consumul, respectiv traficul de droguri. Cifrele prezentate de instituţiile abilitate şi de presă sunt alarmante. Numai în regiunea Bucureşti-Ilfov avem 750.000 de persoane, între 15 şi 64 de ani, care recunosc că au consumat droguri. La nivel naţional, sunt milioane de oameni, iar numărul consumatorilor creşte într-un ritm alert, în timp ce vârsta lor scade. Accesul la substanţe interzise a devenit extrem de facil pentru orice copil şi adolescent, chiar şi în spaţii precum şcolile şi liceele. Semnalul dat de premierul Marcel Ciolacu, prin declararea toleranţei zero faţă de traficul de droguri, este unul binevenit în acest context. Apelul făcut de domnia-sa, către toate instituţiile de forţă şi cele care aplică legea în România, de combatere a fenomenului, reprezintă un pas esenţial în lupta împotriva reţelelor de traficanţi. Cred însă că şi noi, în Parlament, ar trebui să ne concentrăm atenţia asupra acestui subiect. Avem printre colegi jurişti excepţionali care pot analiza legislaţia internă şi exemple de bune practici în prevenţie şi scăderea consumului, din alte state, şi pot veni cu amendamente valoroase de întărire a zonei legale. Avem, de asemenea, experţi în sănătate publică care pot propune noi proiecte cu obiectivul de a preveni şi reduce consumul de substanţe interzise. Şi pe partea de educaţie putem gândi campanii de informare, în special în rândul tinerilor, dar şi al părinţilor şi al dascălilor. Nu cred că lupta în acest domeniu este pierdută, ci, dimpotrivă, avem toate şansele de a o câştiga, cu cât ne implicăm mai mult şi mai mulţi. Pentru că este un subiect care ne priveşte şi ne afectează pe toţi, chiar dacă poate părea că e problema doar a consumatorilor şi a aparţinătorilor. Cazul de la 2 Mai dovedeşte că victimă a drogurilor poate fi oricare dintre noi, în orice moment din zi sau din noapte, în care pur şi simplu ne plimbăm pe stradă. Vă mulţumesc. Deputat al PSD de Galaţi, Viorica Sandu. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe. Se pregăteşte - o văd aici pe doamna Thellman. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Bună dimineaţa! Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Menţinerea României în afara Schengen - un abuz nedrept care loveşte în securitatea spaţiului european". După cum ştiţi, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene a respins în 8 decembrie 2022 aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi a acceptat doar cererea Croaţiei. Austria a reuşit să blocheze decizia favorabilă ţării noastre în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitatea. Olanda i s-a alăturat, în condiţiile în care votul prin care se opune aderării Bulgariei a fost dat la pachet cu România. După ce au blocat intrarea României în Schengen, atât cancelarul austriac Karl Nehammer, cât şi ministrul de interne Gerhard Karner au adus ca argument că dintre cei peste 100.000 de imigranţi care sunt solicitanţi de azil, ajunşi în Austria, 75.000 nu fuseseră înregistraţi nicăieri, iar asta ar fi trebuit să se întâmple la trecerea frontierei externe a UE. Ei au susţinut că mulţi dintre cei neînregistraţi ar veni prin România sau Bulgaria, date contrazise de autorităţile din România. Austria blochează aderarea României şi Bulgariei la Schengen, temându-se de un aflux de migranţi ilegali. Potrivit Guvernului austriac, România şi Bulgaria nu şi-ar putea controla eficient frontierele, care ar deveni frontiere externe ale Uniunii Europene, după aderarea celor două ţări la Schengen. Cu toate acestea, evaluarea celor 7 domenii de interes a concluzionat că România îndeplineşte condiţiile de aderare la spaţiul Schengen. În prezent, România aplică majoritatea dispoziţiilor pentru Schengen şi acţionează astfel ca un membru de facto cu contribuţie semnificativă la însăşi securitatea spaţiului Schengen, gestionând cu responsabilitate şi eficienţă 2.000 de kilometri de frontieră externă a Uniunii Europene. România a ameninţat recent că va da în judecată Austria din cauză că ne ţine la poarta Schengen. Fiecare an de întârziere, estimează oficialii de la Bucureşti, se traduce în pierderi de aproximativ 2% din PIB. Din punct de vedere economic, Austria este dependentă de gazele ruseşti, iar prin intermediul acestei pârghii economice, Federaţia Rusă exercită o influenţă semnificativă asupra sistemului politic şi economic austriac. Drept dovadă, în luna ianuarie 2023, Austria şi-a majorat importurile de gaze cu 80% şi a ajuns la nivelurile de import de dinainte de invadarea Ucrainei. Austria justifică importurile de gaze din Rusia ca urmare a reducerii importurilor din Germania şi Italia. Şi, deşi Gazprom a tăiat livrarea de gaze către Europa în vara lui 2023, pentru Austria a fost derogare specială şi a primit 100% din cantitatea comandată. De altfel, Austria şi-a luat angajamentul să importe gaze ruseşti până în 2040. Trebuie menţionat că actualul cancelar austriac, Karl Nehammer, a refuzat să sancţioneze Compania OMV pentru că importă gaze ruseşti, deşi toată Europa face eforturi uriaşe să reducă dependenţa de gazele ruseşti. De la începutul războiului din Ucraina până în prezent, Austria a importat gaze ruseşti în valoare de 7 miliarde de euro. Cu siguranţă, în acest moment, jocul perfid al Austriei loveşte în încrederea cetăţenilor români şi bulgari asupra construcţiei europene. Cel puţin în România, începând din decembrie 2022, în câteva luni, România a trecut de la eurooptimism la euroscepticism, în special din cauza neputinţei structurilor europene de a trece peste veto-ul Austriei şi combaterea influenţei ruseşti. Încurajarea curentelor antieuropene şi a populismului este în continuare o armă eficientă a războiului hibrid dus de Rusia, în special în ţările est-europene. Respingând politicile de securitate euroatlantică ale NATO, Austria a preferat să-şi alinieze... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: ...politicienii, liderii şi companiile mai curând către Moscova şi Sankt Petersburg decât către lumea occidentală. Guvernul austriac trebuie să ştie că în noul context politic, după invazia rusească din Ucraina, atitudinea sa la adresa României este nedreaptă, inacceptabilă, fiind de fapt un act direct de subminare a solidarităţii europene în timpuri de mari încercări pentru lumea întreagă. România nu are de dat nimic la schimb şi de negociat nimic pentru aderarea la spaţiul Schengen, pentru care întruneşte toate criteriile de a fi membru cu drepturi depline din anul 2011. Sper că domnul Karl Nehammer şi domnul Gerhard Karner, captivi unei abordări abuzive... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: ...la adresa României, vor înţelege că ţara noastră nu poate fi subiectul vreunei forme de târguială obscură ori de şantaj politic şi economic. Este timpul ca România să fie demnă şi să nu se teamă de a-şi exprima propriile sale dorinţe naţionale ori cerinţe legitime. Actualii lideri politici sunt obligaţi să găsească căile prin care românilor să le fie redată demnitatea şi încrederea în construcţia europeană. Altfel, vom vedea o explozie a populismului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamna Thellmann, vă rog. Se pregăteşte domnul Lazăr, dacă e. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! "Partidul Naţional Liberal a reuşit să impună un set de măsuri fiscal-bugetare care menţine direcţia de investiţii şi creştere economică a României" Guvernul a venit cu un pachet de măsuri fiscal-bugetare pentru a echilibra bugetul de stat. Nu a fost o măsură uşoară şi în mod sigur este una perfectibilă. Însă, în Parlament, avem şansa să venim cu îmbunătăţiri, să dezbatem şi să găsim cele mai bune soluţii la problemele ridicate de mediul de afaceri, de autorităţi publice, dar şi de oameni. Cel mai important este că reuşim să reducem cheltuielile statului şi să creăm premisele pentru eficientizarea aparatului bugetar. PNL a insistat ca statul să-şi reducă din cheltuieli, în paralel cu înăsprirea sancţiunilor pentru evaziune fiscală. Printre măsuri asumate se numără şi: - Reducerea cu 25% a numărului de secretari de stat, subsecretari de stat şi funcţii asimilate de demnitate publică; - Reducerea numărului funcţiilor de conducere de la 12% la 8% din numărul total de funcţii publice aprobate în organigramă; - La nivelul companiilor de stat, am susţinut reducerea numărului de membri în consiliile de administraţie la maximum 7, la comitete de specialitate la maximum 5 şi limitarea indemnizaţiilor membrilor consiliilor de administraţie la maximum 3 salarii medii brute pe ramura de activitate. În acelaşi timp, PNL a militat ca măsurile fiscale să nu afecteze mediul de afaceri. Astfel: - S-a păstrat cota unică de impozitare; - S-au menţinut facilităţile pentru domeniile: Construcţii, Agricultură, Sport, Industria Alimentară şi, parţial, IT; - S-a menţinut TVA de 5% pentru producţia de carte, manuale şcolare, pentru evenimente culturale şi manifestări sportive, dar şi pentru energie; - S-a păstrat pragul de 500.000 de euro pentru microîntreprinderi. De asemenea, un punct important de care s-a ţinut cont în redactarea acestui act a fost combaterea evaziunii fiscale. Astfel, noul pachet de măsuri prevede: - Confiscarea bunurilor provenite din activităţi ilicite; - Impozitarea cu 70% a persoanelor fizice care nu pot justifica provenienţa banilor; - Măsuri mai dure şi amenzi mai mari pentru cei care nu respectă legile. Am încredere că odată cu echilibrarea bugetară, vom avea un stat mai puternic, mai performant şi care va lucra eficient în folosul oamenilor. Deputat al PNL de Sibiu, Christine Thellmann. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Nu mai e nimeni de la PNL. |
|||||
|
|
|
Domnul Lazăr. Se pregăteşte domnul Havârneanu. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Eficienţa economică în varianta Grindeanu". Stimaţi colegi, Deşi iniţial îmi propusesem ca astăzi să discut despre un alt subiect din actualitatea dâmboviţeană, un răspuns primit recent de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, privind situaţia implementării contractului de servicii pentru elaborarea studiului de prefezabilitate Drum Găneasa (DX 12) - Râmnicu Vâlcea - Tigveni (A1) m-a determinat să îmi modific tema declaraţiei mele politice. Astfel, am fost informat că la nivelul CNAIR se află în derulare un contract de servicii ce a primit ordin de începere în 27 iunie 2023. Obiectul acestui contract îl reprezintă elaborarea studiului de prefezabilitate Drum Găneasa (DX 12) - Râmnicu Vâlcea - Tigveni (A1) ce va fi finanţat din Programul Transport 2021-2027 şi va presupune "(...) studierea soluţiei de drum TransRegio şi a soluţiei de Drum de mare viteză printr-o analiză a volumelor de trafic conform normativelor în vigoare, respectiv a ratei interne de rentabilitate economică ". De asemenea, se menţionează că: "având în vedere scopul proiectului, respectiv studierea atât a soluţiei de drum TransRegio, cât şi a soluţiei de Drum de mare viteză, Autostradă sau Drum expres, variantele de ocolire vor fi stabilite ca urmare a analizei realizate de către Proiectant, în cazul în care va rezulta necesitatea realizării soluţiei de drum TransRegio" şi respectiv că: "nodurile rutiere vor fi stabilite în cadrul Studiului de prefezabilitate, în funcţie de volumele de trafic, cu respectarea normelor şi normativelor în vigoare". Totodată, se precizează faptul că după finalizarea acestui contract de servicii privind studiul de prefezabilitate şi respectiv avizarea acestuia, ministerul de resort va opta pentru una din următoarele două variante de lucru: fie pentru semnarea unui contract de servicii având ca obiect elaborarea studiului de fezabilitate, urmând ca ulterior să se încheie un contract de proiectare şi execuţie, sau se va avea în vedere semnarea unui contract de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate, la care se adaugă proiectul pentru autorizaţia de construire, proiectul tehnic de execuţie şi ulterior încheierea unui contract de execuţie. Nu în ultimul rând, mi s-a comunicat de către cei de la CNAIR că doar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se poate pronunţa pentru construirea unui drum între Găneasa (DX12) şi Corabia, având în vedere competenţele ce îi revin privind strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport de interes naţional. În acest context, nu pot să nu remarc faptul că eficienţa economică este ultimul aspect care îl preocupă pe ministrul Grindeanu, care, în loc să aprobe lansarea unei licitaţii pentru elaborarea unui studiu de prefezabilitate pentru întreg sectorul de drum dintre Corabia şi Tigveni (A1), a preferat să semneze un contract de servicii pentru elaborarea studiului de prefezabilitate doar pentru sectorul de drum Găneasa (DX 12) - Râmnicu Vâlcea - Tigveni (A1). Vă mulţumesc. Deputat Lazăr Ion-Marian, Circumscripţia nr. 40 Vâlcea. |
|||||
|
|
|
Domnul Havârneanu. Se pregăteşte domnul Volosatîi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. V-aţi gândit vreodată ce simte un copil care, atunci când se întoarce de la şcoală, se culcă flămând? Bănuiesc că nu. Aţi avut timp să observaţi un copil care se bucură de porţia de mâncare pe care o primeşte la şcoală? Pun pariu că nu. Aţi văzut cum este în ţările civilizate, unde toţi elevii primesc o masă de prânz? Linişte. Înţeleg tot că nu. În prima zi de şcoală, politicienii de la PSD şi PNL au acaparat toate festivităţile de deschidere, minţindu-i chiar şi pe cei mai inocenţi dintre noi. Nu au spus că un milion de copii care merg la şcoală nu vor fi hrăniţi şi nici că Programul-pilot "Masă Caldă" nu va continua. Pentru că în viziunea PSD şi PNL, un milion este egal cu zero. Nu toate familiile cu copii îşi permit să-şi cumpere alimentele necesare şi nu toţi elevii au şansa să cunoască voluntari de la diferite ONG-uri, cum sunt cei de la "Salvaţi Copiii", pentru a-i ajuta, şi, atunci, ei sunt obligaţi să facă foamea. Ba chiar şi foamea de carte, pentru că, din păcate, nici măcar manuale nu le-aţi dat tuturor elevilor. Şi am văzut că şi acolo unde le-aţi dat, erau unele învechite, de peste 20 de ani. După modificări subite ale legilor educaţiei, în anul şcolar 2023-2024, doamna Ligia Deca a inaugurat "Şcoala pe burta goală". Felicitări, doamnă ministru! Mii şi mii de copii cărora li s-a promis o masă caldă nu au primit nici măcar un fruct, nici măcar o gustare. Şi stau şi mă gândesc că în ciuda tuturor demersurilor şi propunerilor pe care le-am făcut din partea USR, ca până în 2030 toţi elevii să beneficieze de o masă caldă, Guvernul a dat un "like" ideii, dar a lăsat copiii să plece acasă tot flămânzi. Trist! Din păcate, alinierea cu ţările europene se pare că nu este în planurile dumneavoastră. Umilinţa pe care o îndură aceşti copii din partea unui stat care nu se mai satură să-i ajute pe aceşti "speciali" este şi mai mare prin acceptarea unui proiect care este total eşuat - acel proiect denumit "Cornul şi Laptele". Dumneavoastră ştiţi că copiilor le-au fost distribuite cornuri mucegăite - mucegăite! -, livrate de aceleaşi firme-fantomă cu care sunt contracte de ceva timp, dar nimeni nu face nimic şi acele contracte, cu dedicaţie, bineînţeles, continuă să ruleze şi să facă bani? Nivelul dispreţului faţă de copii a ajuns la nişte cote alarmante. Şi imaginile cu frigiderul gol, cu laptele mucegăit, cu cornurile stricate ar trebui să fie asortate cu sigla PSD şi sigla PNL, două partide care se împiedică încontinuu în proceduri şi nu fac nimic, care experimentează pe cei mai vulnerabili dintre noi. Şi, din păcate, aceştia n-au exersat niciodată supravieţuirea cu un măr stricat, cu un corn sau cu un lapte acru. |
|||||
|
|
O să vă rog şi pe dumneavoastră să încheiaţi. |
|||||
|
|
Sigur, domnule preşedinte. Închei, cum şi-a încheiat şi domnul Buzatu cariera, spunând că de banii aceia, 83.000 de elevi puteau primi mâncare prin Programul "Masă Caldă". Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Volosatîi. Se pregăteşte domnul Petreţchi. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Jertfa de sânge a românilor în războiul ruso-ucrainean". Minoritatea română din Ucraina, numărând jumătate de milion de persoane, plăteşte astăzi un greu tribut de sânge în războiul dezlănţuit de Rusia în Ucraina. Mulţi dintre fiii naţiunii române şi-au dat viaţa pentru Ucraina după 24 februarie 2022. Anterior, au căzut cu moarte de erou mai mulţi etnici români în regiunile Doneţk şi Lugansk. O evidenţă a eroilor români căzuţi în Ucraina este disponibilă doar pentru autorităţile de la Kiev. Referindu-se la o minoritate de 3 ori mai puţin numeroasă decât cea română, ambasadorul ucrainean la Budapesta a declarat la 1 august 2023 că: "în jur de 400 de etnici maghiari sunt mobilizaţi în două unităţi din armata ucraineană şi 34 au fost ucişi în luptă". Ambasadorul ucrainean la Bucureşti nu a comunicat niciodată câţi etnici români şi-au dat viaţa în actualul război. Cu toate acestea, am reuşit să aflăm din presă câteva nume ale eroilor noştri căzuţi în teatrele de război din Ucraina şi iată câteva dintre acestea: Serghei Guvir, Ştefan Ciobanu, Pavel Diavoliuc, Ion Fartuşneac, Ion Zaeţ, Arcadie Farcaş, Vasile Procopoae, Dumitru Ignatesco, Alexandru Sprânceană, Denis Morăraş, Dumitru Cojocaru, Andrei Rusu, Ilie Vasilaş, Vasile Musteţă, Vladislav Covalciuc, Anatol Rusu, Sebastian Acostăchioaie, Andrei Stiopenco, Igor Sidor, Corneliu Toporeţ, Vladislav Alexa, Dumitru Cernei, Eugen Bezuşca, Andrei Dumbravă. Majoritatea dintre ei au lăsat în urmă văduve îndurerate şi copii români orfani. Jertfa de sânge a acestor români confirmă că minoritatea română merită un tratament civilizat, care să excludă orice presiune în vederea deznaţionalizării. Consider că statul român are datoria de a întreprinde toate cele necesare pentru aflarea numelor tuturor etnicilor români căzuţi în actualul război purtat de Rusia şi pentru ajutorarea tuturor văduvelor românce şi a tuturor orfanilor români de război. Pentru aceasta este necesară implicarea exemplară a Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a Ambasadei noastre la Kiev şi a oficiilor consulare de la Kiev, Odesa, Slatina şi Cernăuţi. Este de presupus că printre civilii români în Ucraina există... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...victime ale războiului, în condiţiile în care statul înrudit, România, nu a procedat la evacuarea din zonele de conflict a persoanelor aparţinând minorităţii române, cum au procedat, bunăoară, în raport cu minorităţile lor... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...Republica Polonă şi Israelul, state care au desfăşurat operaţiuni umanitare speciale de salvare şi evacuare, atât cu acordul părţii ucrainene, cât şi al celei ruse. În acest sens, voi interpela oficial factorii guvernamentali responsabili. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Glorie eternă eroilor români căzuţi în Ucraina! Boris Volosatîi, deputat AUR, Circumscripţia nr. 43 Diaspora. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Încercaţi, stimaţi colegi, să vă încadraţi în cele 3 minute. Nu-mi face niciun fel de plăcere să intervin peste dumneavoastră. |
|||||
|
|
|
Domnul Petreţchi. |
|
|||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Una dintre problemele spinoase cu care se confruntă societatea noastră şi care a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani este consumul de droguri, precum şi impactul devastator pe care îl are asupra tinerilor. Statisticile din domeniul sănătăţii şi al siguranţei publice ne arată o realitate înspăimântătoare - ţara noastră are milioane de consumatori de droguri, iar vârsta de debut a celor care consumă substanţe interzise este din ce în ce mai mică, în timp ce vârsta de debut pentru consumul de substanţe psihoactive este de 12 ani, iar numărul de accidente rutiere cauzate de şoferii aflaţi sub influenţa drogurilor a crescut semnificativ. Mai mult, consumul de droguri în rândul tinerilor şi al populaţiei active a atins cote alarmante, ameninţând să submineze viitorul nostru, ca societate. Astfel, este evident că trebuie să acţionăm şi mai prompt, dar şi mai eficient pentru a contracara această tendinţă alarmantă. Pe lângă măsurile incluse în Strategia Naţională Antidrog, una dintre modalităţile prin care putem sprijini lupta împotriva consumului de droguri este legată de implementarea unor campanii publicitare eficiente de prevenire a consumului. Aceste campanii pot furniza informaţii cruciale şi implicit educa cu privire la pericolele reale ale consumului de droguri şi la resursele disponibile pentru cei care au nevoie de ajutor. În ultimii trei ani, numărul de persoane care au cerut ajutor în lupta împotriva dependenţei de droguri a crescut cu 25%, fapt care ne arată că există o nevoie reală pentru intervenţii de prevenţie şi tratament. În plus, costurile sociale şi economice ale consumului de droguri sunt considerabile, afectând nu doar consumatorii, ci întreaga societate. În calitate de reprezentanţi ai cetăţenilor, avem datoria să rămânem vigilenţi cu privire la evoluţia problemelor sociale care ne afectează direct. Sub acest aspect, am iniţiat un proiect legislativ care vizează completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, pe care vă rog să-l susţineţi. Acest proiect prevede includerea de comunicări audiovizuale cu caracter educativ, prin introducerea cadrului legal în baza căruia Consiliul Naţional al Audiovizualului poate demara astfel de campanii, precum şi reglementarea acestor campanii de informare concentrate asupra prevenirii consumului de droguri, informând publicul cu privire la consecinţele dăunătoare ale consumului şi importanţa combaterii acestui fenomen, inclusiv în limbile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, încurajând în acest sens prevenţia. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Întrucât doamna Gavrilă nu este, îl invit pe domnul Lasca. Se pregăteşte doamna Oana-Consuela Florea. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi parlamentari, Dragi români, România se află de ani de zile într-o criză profundă, iar acum avem nevoie de o schimbare radicală şi decisivă. Această transformare necesită o abordare raţională şi bine planificată, dar fermă. Este esenţial să înţelegem că această ruptură este total incompatibilă cu opoziţiile controlate sau cu partidele de convenienţă, care oferă doar critici simptomatice, dar refuză să se confrunte cu realitatea şi să atace cauza profundă a problemelor - colonizarea "legalistă" a României nu reprezintă soluţia, ci este, de fapt, problema în sine! Nu ne aflăm în faţa unei simple opţiuni politice, ci în faţa ultimei bătălii în sprijinul continuităţii ţării şi poporului! Având o abordare conservatoare, suntem hotărâţi să ne angajăm într-o luptă decisivă pentru a reda sens naţiunii, suveranităţii, acţiunii politice, libertăţilor individuale şi pentru a instaura o democraţie autentică. Propunem tuturor românilor să se reunească alături de noi, indiferent de convingerile politice şi religioase, precum şi de originile etnice sau sociale, pentru a reda României puterea, libertatea, demnitatea şi unitatea în faţa acestei etape istorice decisive! Această reconciliere naţională în jurul valorilor organice presupune, în primul rând, să redefinim în profunzime strategia de ţară, să afirmăm o poziţie independentă şi demnă în cadrul Uniunii Europene, să protejăm interesele şi aspiraţiile poporului român în cadrul UE şi să denunţăm toate emanaţiile nocive ale acestui vehicul morbid condus în prezent de SUA. Pentru obţinerea obiectivului de reconciliere naţională este necesar să părăsim NATO, OMS şi să scoatem aparatul statal, justiţia, economia, serviciile publice şi mass-media din stăpânirea reţelelor transnaţionale, care ne vor anihilaţi în imensitatea globalismului transumanist. Aducem în prim-plan o serie de reforme politice, instituţionale, economice, monetare, sociale, militare, diplomatice, culturale şi etice, care se diferenţiază fundamental de programele tuturor celorlalţi "candidaţi" catapultaţi în România de oculta financiară globală. Ne opunem discursurilor demagogice, angajându-ne să protejăm viitorul copiilor noştri şi să promovăm o Românie puternică şi suverană. Pilonii şi Programul PPR, Patrioţii Poporului Român, vorbesc pentru noi fiecărui român într-o manieră în care nimeni nu a avut vreodată curajul să abordeze dialogul social. Fiecare propunere pe care o aducem în faţa electoratului reprezintă angajamentul nostru hotărât şi asumat, oferind răspuns la tot ceea ce a fost interzis românilor în ultimele trei decenii, rezumat într-o formulă pentru care ne-am angajat în luptă - eliberarea ţării de sub jugul străin, renaşterea României şi redobândirea suveranităţii totale! Mulţumesc. Deputat independent Mihai Lasca. |
|||||
|
|
|
Bună dimineaţa! Dragi colegi, Astăzi vreau să aduc în discuţie un subiect de o gravitate extremă, un subiect care ne afectează pe toţi - pe noi, în calitate de societate, pe noi, în calitate de părinţi, dar şi pe noi, femeile. E un subiect care, pe mine, cel puţin, m-a făcut să mă întreb: în ce direcţie se îndreaptă valorile noastre sociale şi politice şi unde ne îndreptăm noi, ca societate? Este vorba de comportamentul abuziv al unui partid, al Alianţei pentru Unirea Românilor, şi o să mă opresc doar un moment asupra acuzaţiilor de viol asupra unei simpatizante minore, în cadrul taberei de vară organizate de AUR. Dragii mei, o tabără de vară este de fapt o acţiune de partid. Este un eveniment organizat de un partid şi asumat de un partid. La acest tip de eveniment, minorii sunt încurajaţi să consume băuturi alcoolice şi sunt agresaţi fizic şi verbal. Şi nu cred că noi, ca societate, trebuie să tratăm acest subiect la "şi altele"; trebuie să-l vedem ca o consecinţă a atmosferei de violenţă comportamentală, de agresiune verbală şi o consecinţă, practic, a discursurilor inflamatorii promovate de liderii AUR. Consider că este o problemă gravă, necesită o investigare atentă şi este inacceptabil ca acest partid să trateze superficial această temă. Eu solicit pe această cale, cu fermitate, o investigaţie imparţială şi completă cu privire la aceste acuzaţii de viol, întrucât există un certificat medical în acest sens. Consider că societatea are nevoie să se facă lumină în acest caz. Solicit AUR să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul membrilor săi, să condamne public orice act de violenţă şi de abuz. Cred că era nevoie de compasiune pentru victimă, de discuţii cu părinţii, de o comunicare mult mai bună; pe când pare că acest partid a tratat acest subiect aşa, la "şi altele" şi l-a ascuns sub preş. Această atitudine subminează chiar principiile democraţiei noastre, ameninţă grav coeziunea şi stabilitatea societăţii şi chiar adânceşte, divizează problemele în societate. Pe de altă parte, este îngrijorător că AUR pare să conteste instituţii majore ale statului şi să promoveze forţarea în sedii ale acestora, respectiv primării, chiar şi Parlamentul României. Ori de câte ori există o demonstraţie, o ieşire în stradă, un protest, observ cum liderii AUR ies şi ei acolo, în stradă, pentru oportunităţi de imagine. Or, acesta nu este un mod de a face politică. Eu consider că statul şi noi, clasa politică, trebuie să luăm măsuri ca să contracarăm aceste evoluţii periculoase ale democraţiei în sine. Şi nu mă refer la a limita drepturile democratice, ci chiar a proteja democraţia în sine. Cred că trebuie să promovăm, mai ales că se apropie campania electorală, trebuie să promovăm respectul, dialogul civilizat, toleranţa în politica noastră şi să condamnăm orice formă de violenţă sau de abuz, indiferent de unde provin acestea. În concluzie, trebuie să reflectăm cu seriozitate la ceea ce s-a întâmplat şi să spunem că acest tip de politică noi nu îl acceptăm în România; acest tip de comportament noi nu îl acceptăm în România. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamna Elena Stoica. Se pregăteşte domnul Tuhuţ. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, dragi colegi! Domnule preşedinte de şedinţă, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Măsurile privind echilibrarea bugetară şi reducerea cheltuielilor statului nu vor afecta veniturile românilor". Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Pachetul de măsuri privind echilibrarea bugetară, iniţiat de conducerea PSD a Guvernului, reprezintă o necesitate stringentă pentru viitorul României. Aplicarea reformei aparatului bugetar, cea mai importantă de după decembrie 1989, nu este un moft, nici o impunere din partea vreunui organism european şi nici vreo campanie mascată, care ar avea drept scop satisfacerea unor interese partinice sau individuale. Pur şi simplu, românii trebuie să ştie că situaţia actuală a ţării este dificilă, iar revenirea la normalitate din punct de vedere fiscal-bugetar nu se poate realiza fără adoptarea unor decizii clare, sustenabile şi generatoare de progres. Reaşezarea sistemului public nu va însemna doar reducerea cheltuielilor, inevitabile în contextul actual al resurselor de care dispune ţara, ci şi un proces complex de debirocratizare, descentralizare şi, foarte important, maximizarea eficientizării instituţiilor statului. Derapajele administrative şi salariale din cadrul unor companii ale statului şi a altor autorităţi care trăiesc exclusiv din bugetul naţional vor fi diminuate şi corectate, astfel încât să putem gestiona cu predictibilitate modul în care se folosesc banii publici, chiar de către instituţiile care au abilităţi în justa şi echitabila lor cheltuire. Realitatea este bazată pe cifre seci, iar cum matematica nu minte niciodată, nu avem altă soluţie decât recunoaşterea adevărului funcţiilor excedentare şi a aruncării nejustificate cu banii contribuabililor, în stânga şi-n dreapta, fără noimă, sau, în cel mai bun caz, fără teamă de consecinţe. Din păcate, de-a lungul perioadei postdecembriste au fost împământenite şi perpetuate o serie de obiceiuri nepotrivite şi metehne dăunătoare în ceea ce înseamnă cheltuirea fondurilor bugetare, iar acestea trebuie eliminate. Consider extrem de important să subliniem că redimensionarea sistemului fiscal-bugetar, prin modificările de taxe şi impozite ce vor fi implementate, nu constituie o ameninţare la adresa românilor şi a veniturilor acestora. Redefinirea echilibrării bugetare şi reducerea cheltuielilor statului, reforme asumate de actuala Guvernare, la propunerea PSD, se vor baza pe principii clare şi sănătoase... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
...care vizează instaurarea echităţii între toate categoriile de contribuabili şi instituirea unor decizii de supraimpozitare a luxului, viciilor şi profiturilor excesive. Precum am mai afirmat, reiterez ideea conform căreia procesul de eficientizare a instituţiilor statului nu implică, în niciun fel, reducerea salariilor funcţionarilor bugetari... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...PSD fiind singurul partid din România care s-a zbătut, de fiecare dată când s-a aflat la guvernare, să crească veniturile populaţiei, ale salariaţilor, pensionarilor şi alocaţiile copiilor. Deputat al PSD, Elena Stoica, Circumscripţia electorală nr. 41 Vrancea. |
|||||
|
|
|
Domnul Tuhuţ. Este cineva de la PNL? |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Viitorul canotajului românesc vine de la Alba" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, România a găzduit recent Campionatul Balcanic de Canotaj, prilej cu care echipajul nostru de 4 vâsle, format din junioare sub 17 ani, a câştigat medalia de aur, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, faptul că echipa României de canotaj are viitorul asigurat şi pentru competiţiile mondiale şi olimpice din anii următori. Daţi-mi voie să mă mândresc cu faptul că una dintre aceste canotoare de aur şi de viitor, pe nume Toma Elena Maria, este din judeţul Alba, mai exact, din oraşul Abrud din Munţii Apuseni. Sportiva noastră, alături de echipa României de juniori, a obţinut în acest an medalii de aur şi de bronz la Campionatul Balcanic de Canotaj, două performanţe remarcabile la competiţii extrem de competitive. De asemenea, în ultimii 3 ani, Toma Elena Maria a câştigat peste 15 medalii, motiv pentru care personal consider că acest copil este un exemplu demn de urmat pentru tinerii sportivi din România. Ne-a arătat că prin pasiune, disciplină şi determinare se pot atinge performanţe remarcabile în orice domeniu, indiferent de locul în care te-ai născut sau locul unde te antrenezi. Elena este o inspiraţie pentru toţi cei care îşi doresc să-şi urmeze visurile şi să-şi depăşească limitele, chiar dacă, uneori, limitele pe care trebuie să le depăşească tinerii sportivi ţin de subfinanţarea cluburilor sportive de către autorităţile judeţene şi locale. De cele mai multe ori, din păcate, lupta acestor copii de a răzbi şi de a performa este ignorată de cei care deţin puterea locală de a le da sau nu aripi, de a le da sau nu speranţă şi încrederea că merită să îţi sacrifice copilăria şi adolescenţa pentru a ridica drapelul ţării tale pe cele mai înalte culmi. Am avut bucuria să strâng mâna de aur a Elenei şi trebuie să recunosc că am simţit toate aceste sacrificii în asprimea palmelor acestui copil care a reuşit până la urmă să răzbată. Este important să recunoaştem şi să susţinem performanţele sportivilor noştri, deoarece aceştia sunt adevăraţii ambasadori ai ţării noastre, nu doar în competiţiile sportive internaţionale, ci oriunde merg şi drapelul României este arborat datorită muncii lor! Mulţumim, Elena, şi felicitări ţie şi tuturor colegilor tăi! Deputat al PSD de Alba, Radu-Marcel Tuhuţ. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Bun. Domnul Todosiu. Şi se pregăteşte domnul Giurgiu. |
|
|||
|
|
Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul: "Guvernul PNL-PSD a adus bugetul ţării «pe drojdie» şi vrea să acopere găurile pe spinarea românilor". Români, pregătiţi-vă să fiţi furaţi din nou! Guvernul PNL-PSD a adus bugetul ţării "pe drojdie" şi vrea să acopere găurile pe spinarea voastră. Nu taie pensiile speciale nesimţite, nu desfiinţează sinecurile, nu taie cu adevărat cheltuielile instituţiilor publice şi nu reduce numărul bugetarilor de lux. În schimb, Guvernul PNL-PSD creşte taxele şi bagă mâna adânc în buzunarele voastre, cei care munciţi din greu pentru a ţine în spate tot sistemul bugetar. Microîntreprinderile, în care lucrează peste 1,4 milioane de români, vor plăti de trei ori mai mult la stat. Cei peste 1,1 milioane de angajaţi din IT, construcţii, agricultură şi industria alimentară vor rămâne, la sfârşit de lună, cu mai puţini bani în buzunar. Cu toţii, însă, vom plăti mai mult pentru mâncare şi pentru servicii, deoarece vor creşte taxele, accizele şi TVA-ul. Măsurile propuse de PNL-PSD sunt un adevărat atentat la economia României şi vor distruge mediul privat. În timp ce sărăceşte românii şi micii întreprinzători, coaliţia sărăciei PNL-PSD continuă să protejeze specialii cu pensiile lor nesimţite, bugetarii de lux şi baronii locali. Românii se pregătesc să strângă cureaua, însă în instituţiile publice e dezmăţ: se fac angajări în grabă sau se risipesc ultimii bani din "drojdia" rămasă pe fundul bugetului de stat. Spre exemplu, Autoritatea Aeronautică Civilă a cumpărat deja cel mai nou iPhone, la doar o săptămână de la lansare, un telefon care costă peste 6.000 de lei, adică venitul lunar a cinci pensionari români. Poate s-au gândit să fotografieze mai bine dronele ruseşti care cad nestingherite pe teritoriul României. De fapt, taxele mai mari sunt doar nişte biruri fanariote menite să acopere privilegiile lor, salariile lor de lux, bunurile de lux sau jafurile din bugetele locale şi naţionale. Domnul Marcel Ciolacu se şterge, în aceste zile, cu bocancii pe Constituţia României şi pe legile ţării. Vrea să mărească taxele fără o consultare serioasă şi fără dezbatere. Iar Avocatul Poporului tace mâlc cu privire la abuzurile pe care PSD şi PNL le fac. Noi nu vrem să închidem ochii! USR va face toate demersurile pe care le are la îndemână, din opoziţie, pentru ca cetăţenii români să nu plătească de luna viitoare bani mai mulţi unui guvern incapabil şi incompetent, plin de corupţi şi de hoţi. Nu îi lăsăm să jecmănească românii pentru că au adus ţara "pe drojdie" şi nu mai au ce fura! Vă mulţumesc. Beniamin Todosiu, deputat al USR de Alba. |
|||||
|
|
|
Domnul Giurgiu. Se pregăteşte domnul Grădinaru. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "La Mureş, PSD vrea să conducem fără centură" Domnule Grindeanu, construcţia centurilor din Mureş stă pe loc. Din această cauză, tot pe loc sunt nevoiţi să stea şi mureşenii, în trafic. La fel stă şi potenţialul economic: pe loc, nevalorificat. Mureşul se află în inima ţării, ceea ce îl face, pe bună dreptate, un judeţ-cheie pentru marile proiecte de infrastructură ale României. Pe la noi va trece Autostrada Unirii, A8, care va uni cele două regiuni istorice, Ardeal şi Moldova. Poate aveţi nevoie de această lecţie de geografie, domnule ministru, pentru că altfel nu-mi explic de ce nu doriţi nici măcar să deschideţi şantierele. Adună praf cele trei proiecte de centuri ocolitoare pentru municipiile Târgu Mureş, Sighişoara şi Reghin. Sunt proiecte doar pe hârtie, promise chiar şi de 15 ani de CNAIR, pe care le ţineţi ascunse la sertar. Să nu cumva să pice pe teren cum i-au picat lui Ciolacu banii. Nu de alta, dar pentru Mureş vedem că nu există bani, cu fiecare nerespectare a termenelor. Chiar preşedintele PNL Mureş se lăuda că termenul de finalizare pentru Centura Sighişoara ar putea fi 2024. Uitaţi că mai avem câteva luni până în 2024 şi încă nu aţi mutat nicio lopată de pământ! Cât lucrările trenează din incompetenţa dumneavoastră şi a multora de dinaintea dumneavoastră, mureşenii suportă consecinţele. Mă aflu periodic în discuţii cu antreprenorii mureşeni, care au dezvoltat afaceri de succes, chiar la noi în regiune, fără a se abona la banul public. Să ştiţi că aceşti oameni se plâng de frâna imposibil de clintit pe care statul le-o pune: infrastructura. Sau mai exact lipsa ei. Când am fost ales deputat de către mureşeni, am făcut o prioritate din proiectele de infrastructură rutieră. M-am implicat în dezbateri, consultări şi negocieri ca centurile ocolitoare din judeţul nostru să devină o prioritate pentru Guvern şi să fie bugetate de guvernanţi. Singurul care a înţeles importanţa de a avea cât mai repede finalizate centurile a fost Cătălin Drulă. În 2021, el a şi cuprins două dintre proiecte în bugetul anual. Odată cu eliminarea USR de la guvernare şi cu venirea lui Grindeanu la Transporturi, totul întârzie. Aţi pus frână la bunul mers al judeţului, prin lipsă de drumuri care să conecteze comunităţi, afaceri, familii. Mureşenii ştiu că nu vă pasă, dar vă vor taxa la vot. Deputat al USR de Mureş, Adrian Giurgiu. |
|||||
|
|
|
Domnul Grădinaru. Se pregăteşte domnul Alin Chirilă. |
|
|||
|
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi: "«Sahara» de Botoşani...". Vi se pare ciudat titlul? Sahara este un deşert în Africa. Dar avem şi noi ceva asemănător, în România secolului XXI, în Botoşani, în comuna Blândeşti. De ce Sahara şi de ce Blândeşti? La fel ca în renumitul deşert, în Blândeşti, Botoşani, apa este un vis, o halucinaţie! Comuniştii au lăsat moştenire o conductă de apă, dar aceasta a secat între timp. Apa din fântânile din sat are culoarea pământului, iar cei de la DSP nu au făcut altceva decât să le interzică oamenilor să le mai folosească. Părinţii cu "dare de mână" le dau copiilor apă cumpărată din comerţ pentru şcoală. Toate astea la nici 18 kilometri de reşedinţa de judeţ! Despre igienă, ce să mai vorbim?! E mai rău ca pe timpul războiului... Suntem în Uniunea Europeană, în 2023, fără apă, fără toalete în casă... E un spectacol grotesc, speranţa e de mult pierdută, să vezi oameni la porţi cu bidoane mari sau mici, aşteptând maşina primăriei, cu remorca, să le aducă apa. Apă menajeră, nu potabilă, recomandată nu consumului, ci doar treburilor gospodăreşti! Totul este un pustiu, la fel ca în Sahara, doar că aici trăiesc oameni! Ferească Dumnezeu de incendii...! Aduc un strigăt de disperare, de ajutor, al cetăţenilor din Blândeşti, aici, la tribuna Parlamentului! Ne aude şi pe noi cineva? Apa e că AUR-ul, în acest loc uitat de lume şi de toţi aceşti guvernanţi care s-au perindat la conducere până acum! Haideţi să nu mai fim complici cu aceşti politicieni corupţi şi să alegem normalitatea! Când AUR va veni la guvernare, vom renaşte din cenuşă. Dreptate pentru România! Doamne-ajută! Radu-Vicenţiu Grădinaru, deputat AUR, Botoşani. |
|||||
|
|
|
Domnul Ichim? Vă rog. După aceea se pregăteşte domnul Chirilă. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dragi români, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Creşterea rolului şi responsabilităţii instructorilor auto este esenţială pentru pregătirea viitorilor participanţi la trafic". O componentă extrem de importantă a siguranţei rutiere o reprezintă pregătirea candidaţilor care vor obţine permis de conducere auto, iar această realitate face ca rolul şcolilor de şoferi să fie esenţial. Pregătirea teoretică şi practică pentru viitorii conducători auto în şcolile de şoferi este la fel de importantă ca şi educaţia dată copiilor în cei 7 ani de acasă. La începutul acestui an am iniţiat şi am depus un proiect de lege care are scopul de a îmbunătăţi legislaţia în domeniul siguranţei rutiere şi modernizarea normelor privind obţinerea permisului auto. Proiectul depus de mine prevede separarea examenului auto teoretic de cel practic şi oferă posibilitatea candidaţilor la obţinerea permisului de conducere de a participa la examenul teoretic oriunde în ţară. Separarea pregătirii teoretice de pregătirea practică va oferi posibilitatea elevului să înceapă efectiv pregătirea practică şi după susţinerea examenului de promovare a probei teoretice, cu condiţia finalizării acestei pregătiri teoretice, aşa cum se procedează în majoritatea ţărilor europene. În multe situaţii, elevii se prezintă la traseu după luni de zile de la momentul când au condus ultima dată. În acelaşi timp, avem nevoie să eliminăm timpii foarte mari de aşteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea efectivă la examenul practic. Unul dintre multiplele motive pentru care tinerii conducători auto îşi pierd îndemânarea de a conduce preventiv este faptul că, din momentul în care sunt declaraţi admişi şi până la participarea la proba practică a examenului, trec foarte multe zile. Proiectul de lege propus de mine are un traseu destul de provocator în procesul de adoptare din Parlament. Există în continuare voci reprezentative din partea anumitor autorităţi responsabile, care se încăpăţânează să înţeleagă că este nevoie să punem mai mult accent pe îmbunătăţirea pregătirii cursanţilor, a normelor şi metodologiei de concurs, prin creşterea rolului şi responsabilităţii instructorilor auto în actul de pregătire a viitorilor participanţi la trafic. Cred că este esenţial să investim mai mult pentru ca nivelul de pregătire al examinatorilor să crească şi să fie unitar şi, de asemenea, creşterea calităţii profesionale a instructorilor trebuie să devină o prioritate. Avem nevoie de o viziune strategică pe termen mediu şi lung care să includă în mod obligatoriu modernizarea legislaţiei în domeniul rutier, altfel vom continua să rămânem pe primele locuri în topurile accidentelor rutiere. Este nevoie de mai multă implicare din partea noastră şi de mai multe măsuri coerente, pentru ca românii să se deplaseze în condiţii de siguranţă. Pentru mine, niciun preţ nu e prea mare şi indiferent de obstacole voi continua să lupt pentru ca România să nu mai fie în acest top al ruşinii, care se termină cu drame. Vă mulţumesc. Deputat Cristian-Paul Ichim, Circumscripţia Bacău. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Chirilă. A mai venit cineva de la PNL? Nu. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă! Stimaţi colegi, Dragi parlamentari, După publicarea în transparenţă decizională a pachetului de măsuri pentru echilibrarea bugetară au început să apară o mulţime de ştiri false legate de aceste decizii ale Guvernului. Având în vedere că premierul Marcel Ciolacu şi echipa sa urmează să îşi angajeze răspunderea pe acest pachet legislativ, cred că e important să clarificăm şi să respingem unele afirmaţiile false care s-au "vânturat" în aceste zile. Cea mai larg răspândită ştire falsă este că acel impozit de minimum 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari ar suprima investiţiile şi ar afecta firmele mici care sunt la început de drum. În primul rând, acest impozit nu afectează nicio firmă mică, pentru că se aplică doar la companiile care au o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro. În al doilea rând, nu este un impozit pe cifra de afaceri. Se aplică în continuare cota unică de 16% pe profit, cu precizarea că suma plătită statului român nu poate fi mai mică de 1% din cifra de afaceri, din care se scad investiţiile şi amortizările. Aşadar, nu ai cum să afectezi investiţiile dacă ele sunt deduse din baza de calcul a impozitului. O altă manipulare, venită de data asta dinspre zona politică, este că, în urma aplicării acestor măsuri, în următorii 4 ani statul va face economii de doar 16 miliarde de lei, dar va lua de la privaţi aproximativ 100 de miliarde de lei. Ceea ce nu spun cei care lansează această ştire falsă e că cei 100 de miliarde de lei venituri suplimentare nu vin doar de la privaţi. În calculul impactului sunt incluse şi veniturile suplimentare ce vor veni în urma reformării managementului companiilor de stat, în urma impozitării cu 80% a unor autorităţi independente, precum ASF, ANCOM, ANRE, ANRM, dar şi în urma măsurilor de combatere a evaziunii fiscale. Deci Guvernul nu ia 100 de miliarde doar de la privaţi! Apoi, hai să vedem totuşi cine sunt acei mari privaţi de mila cărora plâng unii politicieni care susţin această afirmaţie falsă? Vorbim, în primul rând, de acele companii care până acum îşi optimizau obligaţiile fiscale, îşi exportau profiturile în afara ţării şi nu plăteau nimic la statul român. În al doilea rând, vorbim de băncile care vor trebui să plătească acel impozit suplimentar de 1% pe cifra de afaceri, ca urmare a profiturilor excepţionale pe care le-au făcut, datorită creşterii dobânzii de referinţă din România şi Europa. Şi mai vorbim de acel impozit de 0,3% pe proprietăţile şi limuzinele de lux. Nu în ultimul rând, mai vorbim de "privaţii" care vând tutun, alcool şi băuturi cu mult zahăr, care au un impact major asupra sănătăţii publice şi cresc costurile cu asistenţa medicală din sistemul de asigurări sociale de sănătate. Era profund inechitabil ca în timp ce contribuabilii corecţi plăteau taxe la statul român, unele companii multinaţionale să îşi exporte toate profiturile în paradisuri fiscale sau la companiile-mamă din afara ţării. Era profund incorect ca băncile, care au profitat din plin de distorsiunile din piaţă provocate de pandemie şi de războiul din Ucraina şi s-au îmbogăţit pe seama românilor care au credite, să nu dea nimic înapoi către societate din aceste profituri excesive. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Băltăreţu. Şi se pregăteşte domnul Miftode. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Statul lui «Fă-te că lucrezi» îi hărţuieşte pe cei care lucrează". Pe holurile Palatului Victoria e gălăgie mare. Premierul Ciolacu trage după domnia-sa o ştampilă uriaşă pe care scrie "Nu mai sunt bani". Nu mai sunt bani pentru bolnavii de cancer, nu mai sunt bani pentru medicamente compensate, nu mai sunt bani pentru muncitorii de pe şantierele ţării, nu mai sunt bani pentru compensarea concediilor medicale. Dar "Nu mai sunt bani" e o minciună, nu-i aşa? Pentru privilegiaţi, Ciolacu are o ştampiluţă mai mică, mai discretă. O scoate pe la colţuri, în funcţie de numărul de voturi promise. Mai sunt bani pentru pensionarii speciali, mai sunt bani pentru "lipitorile" birocratice, mai sunt bani pentru baronii locali care le asigură votanţi contra portbagaje cu mită. Pentru "lipitori", mumă, pentru muncitori, ciumă! Cine plăteşte banii care ajung în portbagajele privilegiaţilor? Veţi spune: "Noi, toţi". Nu, nu! Nu noi, toţi, ci doar cei care muncesc şi plătesc taxe în mod cinstit. În buzunarele lor îşi bagă acum domnul Ciolacu mâna până la cot, prin legile hărţuirii mediului privat. După ce a luat şi a tot luat, ce s-a gândit domnul Ciolacu şi partidul domniei-sale, PSD-PNL? Să fie legal să poată lua când vrea el, de azi pe mâine, să nu ai timp să te pregăteşti! Domnule Ciolacu, dacă creşteţi colectarea taxelor cu doar 3% din PIB acoperiţi deficitul bugetar! Dacă faceţi reformă administrativă reală, puteţi economisi mai mult decât cele 3,37 de miliarde promise, în timp ce 80% din primăriile româneşti sunt falimentare, adică dau pe salarii mai mult decât au venituri. Domnule Ciolacu, vă spun, în numele clujenilor pe care îi reprezint aici, scoateţi mâna din buzunarul nostru! Domnule primar Boc, clujenii au nevoie de cineva care să îi reprezinte atunci când au nevoie. Clujul e oraşul întreprinzătorilor, al curajoşilor, nu al fraierilor! Ca să crească, Clujul are nevoie să rămână un oraş antreprenorial. Şi pentru asta avem nevoie de reducerea nivelului de taxare şi de predictibilitate! Dar dacă legile hărţuirii trec, Clujul se va contracta. Unii clujeni îşi vor pierde locul de muncă. IT-ul va fi mai puţin competitiv, turismul şi agricultura, mai sărace. Complici la hărţuire nu sunt doar colegii dumneavoastră din PNL, care vor semna legile hărţuirii, ci şi dumneavoastră, pentru că nu aţi reuşit să vă convingeţi partenerii de coaliţie să oprească jaful! |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Viorel Băltăreţu, deputat al USR de Cluj. |
|||||
|
|
|
Domnul Miftode. Se pregăteşte doamna Gianina Şerban. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Acum aproape un an atrăgeam atenţia, într-o declaraţie politică din noiembrie, că Programul-pilot "Masă caldă" este Cenuşăreasa măsurilor de combatere a abandonului şcolar. O spuneam exact în sensul din poveste: este cel mai vrednic program, dar şi cel mai năpăstuit şi nebăgat în seamă. Veneam după o serie de trei ordonanţe de urgenţă pentru prelungirea programului-pilot. Până la mijlocul lui noiembrie, la copii tot nu ajunsese masa promisă pentru 450 de şcoli. Am cerut atunci să fim prevăzători pentru anul 2023. Am solicitat să adoptăm din timp cadrul legislativ necesar. Am insistat să nu ne prindă iarăşi începutul anului şcolar fără hotărârea de Guvern adoptată. Unde suntem astăzi? Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, cameră decizională, stă de nouăsprezece şedinţe PL-x 572/2022. El conţine toate amendamentele necesare generalizării Programului-pilot "Masă caldă". În Legea învăţământului preuniversitar, art. 77 prevede că: începând cu anul şcolar 2023-2024, un milion de copii vor beneficia de masă sănătoasă în şcoli. Legea este în vigoare, anul şcolar a început de două săptămâni. Niciun copil nu primeşte astăzi masă la şcoală prin acest program. Nevoia există, o spun chiar primarii din Coaliţia de guvernare, prin dezbateri: "Nu mai insistaţi cu cornul şi laptele, daţi masă caldă la şcoală că reduce absenteismul". La această necesitate Guvernul răspunde anual cu o neputinţă din ce în ce mai mare de a gestiona legislaţia, primară sau subsecventă. În ultimii şapte ani am avut opt şefi de guvern! Marcel Ciolacu este primul dintre ei care nu continuă Programul-pilot "Masă caldă", măcar în şcolile în care acesta s-a desfăşurat până în luna iunie. Este primul premier, dintr-un şir de opt, care lasă copiii flămânzi. Sper că, în viitorul apropiat, vom vedea hotărârea de Guvern, dar şi hotărârea Guvernului de a se ţine de cuvânt! Când normele vor fi publicate şi licitaţiile realizate în fiecare UAT cu beneficiari, trebuie să rămânem vigilenţi şi să realizăm monitorizarea proiectului; noi, parlamentarii. De aceea, vă rog, pe fiecare dintre dumneavoastră, să întrebaţi în circumscripţiile electorale pe care le reprezentaţi ce primesc copiii de mâncare la şcoală şi să interveniţi, ca să corectaţi abaterile de la norme şi de la bunul-simţ, acolo unde va fi cazul. Asta pe viitor, căci azi, din grija lui Ciolacu, copiii nu primesc nimic! Vă mulţumesc. Andrei Miftode, deputat al USR de Braşov. |
|||||
|
|
|
Doamna Gianina Şerban, Grupul AUR. Şi se pregătesc, de la neafiliaţi... Domnul Toda? |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Nefinalizarea recensământului, armă electorală!". Stimaţi colegi, Aşa cum se înţelege din titlul declaraţiei mele politice, consider că recensământul din 2021, făcut în 2022, şi fără rezultate nici măcar în 2023, este nerealizat, adică inexistent, iar cele 329,6 milioane lei, cât a costat acest recensământ, sunt astăzi doar o altă gaură la bugetul de stat. Nefinalizarea recensământului poate fi o nouă dovadă a incompetenţei, a nefuncţionării unei instituţii care elaborează rapoarte ce trebuie să fie o bornă în acţiunile ulterioare ale statului, ale guvernelor lui. Însă astăzi nu voi pune sub semnul incompetenţei lipsa unui rezultat final al recensământului, ci interesele meschine ale PSD şi PNL de a ţine ascunse aceste cifre, pentru a le "juca", după bunul plac, în 2024. Nu voi insista asupra cifrelor, ştiu că nu sunteţi atenţi la ele, sunt publice, pe site-urile Institutului Naţional de Statistică şi al Autorităţii Electorale Permanente, dar nu pot să nu vă atrag atenţia asupra discrepanţelor majore între cifrele raportate. INS ne spune chiar pe pagina de bun-venit că populaţia rezidentă a României este de 19 milioane de cetăţeni, iar AEP, în 28 februarie 2023 - atenţie, în 2023! -, ne spune că totalul de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral este de 18.887.800, adică aproape toţi cetăţenii români au drept de vot. De aici ne putem întreba unde sunt cei aproape 4 milioane de copii ai României, de până în 18 ani? Iar aceste calcule simple ne dau indicii că în listele electorale figurează aproximativ 4 milioane de români ce au trecut la cele veşnice? Comunicatele de presă ale INS şi datele publicate de AEP sunt atât de alambicate, încât oricum ai vrea să afli cifre cât mai exacte, este practic imposibil să ştim câţi români mai suntem, câţi mai avem drept de vot. Am solicitat, atât eu, cât şi alţi colegi de-ai mei, la AEP, registrele electorale din câteva judeţe, însă sub pretextul că am făcut solicitarea în calitate de demnitari, nu din partea partidului, ni s-a transmis că nu avem dreptul de a avea acces la aceste date. Alianţa pentru Unirea Românilor a depus o nouă solicitare în acest sens către AEP, sperând ca presiunea pusă pe această instituţie să scoată la iveală jocul mârşav al celor ce organizează alegerile. De ce ne interesează aceste cifre? Considerentele sunt simple: dacă a scăzut populaţia României, poate e cazul să nu mai avem atâţia parlamentari, poate procentele partidelor, raportate la numărul cetăţenilor cu drept de vot, pot să crească, în unele cazuri, sau să scadă, în altele, poate numărul parlamentarilor din unele judeţe trebuie să scadă, iar în altele să crească ... |
|||||
|
Vă rog să încheiaţi! |
||||||
|
|
Nu aţi vrut nici măcar dezbateri despre alegeri locale în două tururi! Nu ştiu dacă v-aţi pus aceste întrebări, sunt convinsă că pe unii dintre voi nu vă interesează să fie publice aceste cifre, pentru că aţi pierde locul de aici, din Parlament, unde nu faceţi nimic pentru cei care şi-au pus speranţele în dumneavoastră... |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Gianina Şerban, deputat AUR de Ilfov. |
|||||
|
|
|
Domnul Toda. Se pregăteşte domnul Leoreanu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Premierul Ciolacu ne-a anunţat azi că îşi asumă răspunderea pentru majorarea taxelor şi impozitelor. O măsură care va sufoca economia. Iarăşi, mediul privat este obligat să suporte dezmăţul bugetar al guvernelor Coaliţiei PSD-PNL. În schimb, la presiunea baronilor locali, s-a eliminat plafonul de 2,5% din veniturile proprii care poate fi alocat pentru concerte sau zilele localităţii. Dacă le tăiem din pâine oamenilor, măcar circul să îl mai dăm gratis. Iar în timp ce companiile vor trebui să plătească impozite şi taxe majorate, baronii pe care PSD îşi sprijină puterea în teritoriu au inventat metoda "şpaga cu portbagajul". Dacă în anii 90, FSN-iştii primeau şpaga cu valiza, după creşterea economică datorată integrării în UE, valoarea unui boier de judeţ se măsoară astăzi cu încăpătorul portbagaj de Duster. Avem două Românii: una dezvoltată şi una ţinută deliberat în sărăcie. Pentru supravieţuirea celei din urmă cotizează românii celei dintâi. Bucureştenii, clujenii, timişorenii, braşovenii şi mulţi alţii plătesc o mare parte din salarii pentru ca baronii de Vaslui, Vrancea, Călăraşi ori Mehedinţi să primească bani de la Guvern. Fonduri din care sunt plătiţi angajaţii din sectorul public, care le sunt datori cu voturile lor şi ale familiilor pe care le întreţin. Bani din care Buzatu, Oprişan şi alţii ca ei îşi primesc tributul de 10 la sută. Vă mai amintiţi de domnul Oprişan, care spunea că "Mama sunt eu"? Acum trei luni, bătrâna pensionară i-a mai împrumutat un milion de euro. Venituri "curate", cum spunea domnul Marian. Nici nu mă pot gândi că acestea nu sunt venituri fiscalizate! Nu şpăgilor şi portbagajelor cu bani li se datorează Groapa Marianelor din bugetul României. Nici impotenţei miniştrilor de finanţe de a colecta TVA! De fapt, gaura din buget, de care depind banii din PNRR, se datorează românilor cinstiţi care nu muncesc destul şi care au plătit până azi taxe şi impozite prea mici. Parcă mi-e şi milă de domnul premier. Trebuie să conducă un partid ai cărui lideri n-au ieşit din feudalism. Şi, orice ar face, nu-i ies decât măsuri fanariote. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
"Taxa pe coş", pe când o veţi introduce, domnule Ciolacu? Că altfel rămân baronii "pe drojdie", vorba domnului Buzatu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu Domnul Leoreanu. Se pregăteşte domnul Ciornei. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Stimaţi colegi, România sprijină şi va continua să sprijine Ucraina până în momentul în care Federaţia Rusă va fi învinsă. Şi sunt convins că aşa va fi: Ucraina va câştiga războiul. Din păcate, sunt multe voci care pun în cârca Ucrainei problemele pe care le au fermierii români. Nimic mai fals! Fermierii români au probleme din cauza faptului că Rusia a invadat Ucraina şi cel care trebuie învinovăţit este Vladimir Putin, nu fermierul ucrainean, care şi el se străduieşte să supravieţuiască. Am început cu aceste fraze pentru a fi clar unde ne aflăm, pentru că uneori mi se pare că uităm. Acestea fiind spuse, subliniez răspicat că Partidul Naţional Liberal consideră că este important ca fermierii şi consumatorii români să fie protejaţi de posibilele efecte negative ale unor exporturi de cereale care ar da peste cap piaţa internă. Interzicerea exportului de cereale ucrainene în România nu trebuie confundată cu tranzitul de cereale. Acesta trebuie să continue, iar România va continua să sprijine Ucraina. Premierul i-a asigurat pe fermieri de două lucruri: 1. În acest moment Ucraina nu exportă cereale în România; 2. Dacă acest lucru se va întâmpla, România va introduce o interdicţie de 30 de zile pentru exportul de cereale. Dar România trebuie să facă mai mult pentru propriii fermieri. Am fost contactat de un fermier care mi-a spus că se confruntă cu mari probleme în privinţa livrării cerealelor în portul Constanţa. Din discuţiile avute cu o societate din subordinea CFR Marfă, fermierului respectiv i s-a transmis că toate trenurile sunt dirijate către Dorneşti. În acest caz particular, fermierul care se plângea, pe bună dreptate, de situaţia existentă, afirma că are comenzi pentru 22 de trenuri, dintre care 9 cu restanţă de la 31 iulie. Aşa cum aţi văzut şi pe reţelele sociale sau la televizor, îmi este clar că nu vorbim de un caz izolat, ci de o situaţie generalizată. În aceste condiţii, mă văd obligat să reacţionez la acest strigăt de ajutor şi să-l rog pe această cale pe ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, să dispună măsuri urgente pentru ca fermierii români să fie ajutaţi. Ştiu că ne aflăm într-o situaţie excepţională, care nu poate fi imputată României, dar nu este nici vina fermierilor români, care riscă să rămână cu cerealele în silozuri sau ca acestea să se deterioreze. Aşa cum avem o colaborare bună cu ministrul Grindeanu în ceea ce priveşte lucrările pe autostrăzile A7 sau A8, sunt convins că putem găsi înţelegere şi pentru a soluţiona acest strigăt de ajutor al fermierilor. Fie că este vorba de a căuta sprijinul Comisiei Europene, de a găsi resurse pentru exportul rapid al cerealelor române, modernizarea portului Constanţa sau a rutelor de transport, sper că specialiştii de la Ministerul Transportului nu îi vor lăsa la greu pe fermierii români, angajaţii lor şi familiile lor. Vă mulţumesc. Laurenţiu-Dan Leoreanu, deputat al PNL de Neamţ. Domnul Vasile-Daniel Suciu Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Ciornei. Se pregăteşte domnul Apostol. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Îndumnezeirea idiocraţiei". Săptămâna trecută spuneam că hidrei ce ne guvernează, ne fură vieţile şi viitorul şi ne alungă copiii din ţară, atunci când i se taie un cap răsar imediat trei. Cazul tâlharului vasluian Buzatu, arestat în weekend, când primea o şpagă record pentru România, a polarizat opinia publică. Unii îl văd drept o victimă a unei răzbunări politice, alţii îl iau drept ceea ce este, un grobian îmbogăţit din furt, un personaj cinic, sfidător, ce intra bine aghesmuit în emisiuni de televiziune, doar ca să emită truisme demne de cârciumile comunale cu muşama pe mese. Într-o societate justă, un individ precum Buzatu, era zilier la muncile câmpului, plătit cu ceva bani şi un bidon de vin de butuc. În România eşuată, inversarea scărilor valorilor morale i-a permis ipochimenului să ajungă stăpânul absolut al uneia dintre cele mai sărace judeţe din ţară, şi, implicit, din Uniunea Europeană, însă, precum vechii boieri, a reuşit să ia încă şapte rânduri de piei de pe bugetul famelic al judeţului, girând şi antamând lucrări fictive sau de faţadă, de proastă calitate, oferite cetăţenilor drept realizări astrale, când în fapt erau doar mucava şi butaforie. Că Dumitru Buzatu a furat, nu miră pe nimeni. Este doar adeverirea, ca un premiu pentru întreaga carieră, premiu suprem al unei vieţi trăite în cloaca poleită a potentaţilor politici, care, atunci când au căzut, nu li s-a reproşat niciodată, de către partid, fapta, ci doar egoismul cu care uneori au păstrat doar pentru ei tot ce au jupuit. Circul mizeriei morale a fost completat de declaraţiile ingenue ale tâlharului şi ale familiei sale. În geanta din portbagaj el avea economii modeste, fosta soţie ne povestea despre talentul său la prăşit, cosit şi adunat fân, pe care probabil l-a folosit pentru uz propriu, de a putut face economii de o asemenea anvergură, dintr-un salariu de angajat la stat. La fel, penibilă şi înduioşătoare, într-un sens idiocratic, a fost prezenţa unor oameni de paie ai tătucului, sub geamurile casei, în noaptea neagră de după arestare. Nu de alta, dar poate scapă şi va avea grijă de cei care au fost credincioşi. Peste toată aura tragic-comică a situaţiei, un lucru se desprinde extrem de pregnant, dragi colegi: lipsa de teamă a Buzatului în momentul primirii şpăgii, ca şi cum asta devenise un drept divin, şi nu dat de o divinitate a hoţilor, ci el devenise Dumnezeul locului, cu drept de viaţă şi de moarte a tot ce se petrece în ceea ce priveşte judeţul. Această Îndumnezeire a ticăloşilor care fură de decenii întregi o vedem în toată ţara. Fiii lor, nevestele, ţiitoarele, argaţii, devin unşi divini,... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi! |
||||||
|
|
... primesc feude grase pe care le arendează. Argaţii şi rudele lor devin parlamentari, directori de agenţii, secretari de stat degeaba, apostoli ai Domnului Dumnezeului lor. Domnule Ciolacu, dacă dumneavoastră credeţi că vă vom lăuda pentru reacţia de îndepărtare rapidă, de gen gunoiul sub preş, vă înşelaţi. Domnul Vasile-Daniel Suciu Mulţumesc. |
|||||
|
|
Cine vă va mai crede şi vă va mai vota merită cu prisosinţă o porţie zdravănă din fânul recoltat de preşedintele înscăunat şi susţinut de voi în jilţul domnesc al Consiliului judeţean Vaslui. Ruşine să vă fie! Deputat Radu Ciornei, Circumscripţia nr. 35 Suceava. |
|||||
|
|
|
Domnul Apostol. Se pregăteşte domnul Darius Pop. |
|
|||
|
|
"PSD a fost prins cu mita în sac" De 56 de ani are nevoie un angajat cu salariul minim pe economie să câştige cât a câştigat Buzatu într-o seară! PSD ia într-o seară cât alţii în 56 de ani! Doamnelor şi domnilor de la PSD, Ştiţi că există peste 1,2 milioane de români care câştigă salariul minim pe economie? 10% este şpaga pe care baronul de Vaslui, Buzatu, a primit-o pentru fiecare contract public! Domnule Ciolacu, dacă adunaţi toate aceste şpăgi, găsiţi gaura bugetară! PSD-ştii voştri au generat această gaură de peste 40 de miliarde de lei. Dacă nu i-aţi mai acoperi, gaura s-ar astupa singură. Purtătorul de cuvânt al PSD, domnul Romaşcanu, declara, despre şpaga primită de domnul Buzatu, baronul PSD de Vaslui: "A greşit!". În mintea dumnealui, ca în mintea oricărui PSD-ist care ajunge la borcanul cu miere, "a greşit pentru că a fost prost, că a fost prins". Dumnealui şi baronul PSD de Vaslui, Paul Stănescu, erau surprinşi că a fost atât de prost încât a fost prins, nu că a furat. PSD este un partid al baronilor bogaţi, care cer votul românilor pe care-i ţin în sărăcie. Domnul Buzatu a lucrat 33 de ani numai la stat şi are o avere impresionantă, de milioane de euro. Domnul Ciolacu ştia, toţi ştiau! PSD-iştii se îmbogăţesc, iar judeţele se menţin în subdezvoltare. Domnul Buzatu declara: "Când a fost Vasluiul bogat, ca să-l sărăcim noi?". Doamnelor şi domnilor de la PSD, ... Domnul Vasile-Daniel Suciu Vă rog să încheiaţi! |
|||||
|
|
Voi ţineţi Vasluiul şi multe alte judeţe în sărăcie. Mita, contractele dezavantajoase pentru banul public, armatele de funcţionari publici care toacă frunze la câini, şpaga, lipsa de viziune duc la subdezvoltarea localităţilor noastre. Vă mulţumesc. Alin Apostol, deputat al USR de Bucureşti. |
|||||
|
|
Scuze că v-am zorit, mi-a dispărut de pe ecran! |
|||||
|
|
|
Domnul Darius Pop. Se pregăteşte domnul Focşa. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia de astăzi este despre optimizarea bugetară a coaliţiei PSD-PNL, care este o nouă formă de jaf asupra românilor. Prin declaraţia de astăzi vreau să atrag atenţia asupra unui nou jaf naţional, mascat pompos sub denumiri precum "optimizare bugetară" ori "proiect de lege ce conţine măsuri fiscale şi reforme în administraţie", aşa cum este el promovat de Coaliţia PSD-PNL şi care, în niciun caz, nu va îmbunătăţi calitatea vieţii românilor. Din contră, le-o va îngreuna prin creşteri de taxe şi accize care, la rândul lor, se vor reflecta în creşterea preţurilor de zi cu zi, pe care trebuie să le plătim pentru a supravieţui. Pentru că, da, dragi colegi, în caz că nu ştiţi, cei mai mulţi români se luptă să supravieţuiască de la o zi la alta, sărăciţi de inflaţie, rate scăpate de sub control şi preţuri mai mari decât în Occident! Guvernul încearcă să facă rost de bani taxându-i chiar pe oamenii care muncesc în ţara asta! Şi o să vă dau un singur exemplu. Cum este posibil ca Guvernul Ciolacu să crească taxele şi impozitele şi să ia 20 de miliarde de lei pe an de la contribuabili, dar, în acelaşi timp, să păstreze neatinse pensiile speciale, care însumează 12 miliarde de lei/an şi, care, vor ajunge, probabil, în 2024, să însumeze 15 miliarde de lei? Când se vor plăti oare şi pensiile speciale ale aleşilor locali sau mai bine spus cum? Nici gând ca partidele care şi-au bătut joc de noi vreme de 30 de ani să se atingă de privilegiile pe care şi le acordă în neştire şi pe care noi le plătim din taxele şi impozitele noastre! Nici gând ca ministrul de finanţe să iasă la televizor şi să propună creşterea vârstei de pensionare pentru toţi specialii acestei ţări care, de la 40 de ani, cumulează cu nesimţire pensia cu salariul - primul dintre ei fiind chiar fostul prim-ministru, domnul Ciucă, preşedintele plagiator al PNL-ului! Nu era, oare, mai simplu să se desfiinţeze sau să se impoziteze drastic pensiile speciale?! Poate nu vă daţi seama, stimaţi colegi, dar, astăzi, societatea românească este fracturată, împărţită în caste, în privilegiaţi, aşa cum nu există nicăieri în lumea civilizată, şi restul cetăţenilor! PSDNL-iştii, pentru că aşa ar trebui să se numească membrii acestei coaliţii împotriva românilor, vor ajunge să nu ia niciun ban din PNNR dacă nu pot fura ceva din ei, iar asta se vede cel mai bine din renunţarea la construcţia celor 6 spitale regionale, de care România avea atâta nevoie! Din 2024, după ce Alianţa pentru Unirea Românilor va câştiga alegerile, toate aceste nedreptăţi faţă de români vor înceta, iar sistemul cu privilegiaţi, care funcţionează de 30 de ani, va fi desfiinţat! |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. Darius Pop, deputat AUR, Maramureş. |
|||||
|
|
|
Domnul Focşa. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Doamna ministru Ligia Deca este complice la distrugerea sistemului de învăţământ românesc". Stimate colege, Stimaţi colegi, Marele Spiru Haret, fondatorul învăţământului românesc modern, spunea că "Aşa cum e azi şcoala, va fi mâine ţara", o vorbă înţeleaptă pe care, din păcate, miniştrii învăţământului de după '89 nu au înţeles-o, în ciuda faptului că toţi s-au visat cu bastonul de mareşal pe masa biroului de ministru! Şi doamna Deca face parte, fără discuţii, dintre personajele sinistre care distrug cu bună ştiinţă învăţământul românesc, astăzi ajungându-se la o situaţie de ansamblu tragică la toate palierele, de la nivelul preşcolar la mediul universitar. Practic, viitorul ţării, copiii noştri, sunt condamnaţi la tot felul de experimente politice nereuşite! O să vă reamintesc, stimaţi colegi, câteva dintre isprăvile doamnei ministru, căci măsuri nu le putem numi: a acceptat, cu supunere, cel mai mic buget pentru Educaţie, din ultimii 30 de ani, motivând că, oricum, ajung banii alocaţi. Desigur, stimată doamnă ministru, nu aţi depăşit graniţa Bucureştiului, pentru a vizita o şcoală cu grup sanitar neconform din Moldova sau o locaţie construită în vremea lui Spiru Haret, unde încă se ţin cursuri. N-aţi mers nici iarna prin şcolile din mediile defavorizate, unde elevii se încălzesc cu lemne, atunci când le au. Nu aţi mers nici cu microbuzele supra pline şi, de acolo, de sus, de la înălţimea mediocrităţii pe care vă aflaţi, din turnul dumneavoastră de fildeş, se pare că România este chiar educată. Nimic mai fals! Astăzi, calitatea actului educaţional este minimă, manualele sunt tipărite cu întârziere şi nu ajung pe băncile şcolilor la timp, cadrele didactice fiind obligate să facă xeroxuri, consumându-şi, astfel, timpul preţios pe care l-ar putea folosi la ore, România Educată fiind un proiect eşuat, de fapt, dar plătit din banii şi viitorul nostru! Mai nou, pentru că după '89 s-au construit foarte puţine grădiniţe şi şcoli, iar riscul suprapopulării este accentuat, doamna ministru s-a gândit că n-ar prinde rău să facă nişte artificii stilistice prin metodologii, astfel încât grupa mică, spre exemplu, să dispară; doar aşa ar putea avea mai mult spaţiu pentru restul orelor de curs. Motiv pentru care am şi decis să am această declaraţie politică. Ruşine, doamna ministru! Eu ştiu că grupa mică, la grădiniţă, este de pe vremea mea; iar eu sunt născut în 1965. S-a ajuns să transferăm responsabilitatea statului pe care îl avem şi îl finanţăm toţi lucrătorii de stat, pe umerii şi mai încovoiaţi ai părinţilor. Din acest motiv i-am transmis şi o întrebare parlamentară doamnei ministru, prin care îi cer să îmi clarifice situaţia de urgenţă! |
|||||
|
Domnule Focşa, vă rog să încheiaţi! |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. Dumitru-Viorel Focşa, deputat neafiliat de Constanţa. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Au mai depus declaraţii, în scris, următorii colegi: Eugen Bejinariu, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Ioan Vulpescu, Ileana Dumitrache, Ioan Mang, Niţă Nicu, Oana Bulai, Vasile Cîtea, Daniel-Florin Ghiţă, Florian-Claudiu Neaga, Cristina-Elena Dinu, Romulus-Marius Damian, Daniela Oteşanu, Silviu Nicu Macovei, Vasilică Toma, Alexandra Huţu, Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Vetuţa Stănescu, Cristina Burciu, Dumitru Rujan, Marian Cruşoveanu, Bogdan Huţucă, Ervin Molnar, George-Cătălin Stângă, Maria Stoian, Corneliu Cozmanciuc, Iulian-Alexandru Muraru, Alexandru Popa, Florin-Alexandru Alexe, Elena Hărătău, Ioan Balan, Silviu-Titus Păunescu, Raisa Enachi, Sebastian-Ilie Suciu, Lilian Scripnic, Dragoş Gabriel Zisopol, Vasile Nagy, Bogdan-Alexandru Bola şi Nicolae Roman. Stimaţi colegi, Cu cea mai mare plăcere, declar şedinţa închisă. |
||||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Nu readucem austeritatea, ci generăm normalitate!" În timp ce Guvernul PSD acţionează predictibil pentru dezvoltarea ţării şi creşterea calităţii vieţii românilor, opoziţia a lansat fumigena, în spaţiul public, că aceste măsuri fiscale noi vor reinstaura austeritatea. Ba mai mult, s-a bătut monedă, încă dinainte ca acest pachet să fie lansat în dezbatere publică, deci fără ca altcineva în afară de artizanii acestor modificări salutare să le cunoască, faptul că este pur şi simplu o înşiruire de texte care nu ar avea niciun fel de predictibilitate. Şi această afirmaţie, făcută a priori publicării lor, confirmă reaua-voinţă intenţionată a celor care vor să crească electoral fără niciun efort, ci doar aruncând cu noroi, tot timpul, în cei care muncesc şi se preocupă cu adevărat de revenirea la normalitate şi la creşterea predictibilităţii în toate sectoarele de activitate interne. Dacă nu aş avea dreptate, cu certitudine unele voci mai vocale din rândul partenerilor noştri liberali de guvernare s-ar fi dezlănţuit în spaţiul public şi ar fi demontat, frază cu frază, măcar o parte dintre aceste decizii, care ar fi putut interfera cu interesele dreptei. Însă, am constatat, la fel ca şi majoritatea dumneavoastră şi a românilor, că acest lucru nu s-a întâmplat. Aşadar, iată că acest pachet, care vizează modificarea legislaţiei fiscale, este legitimat şi asumat şi de PNL, în aceeaşi proporţie ca şi de către iniţiatorii săi, respectiv PSD. Eu militez ca toţi cetăţenii acestei ţări să fie cât mai corect şi mai temeinic informaţi despre ceea ce s-a agreat la nivelul coaliţiei de guvernare şi, la rândul lor, dacă au anumite dubii sau nu sunt convinşi 100% de aplicabilitatea acestora, să se implice şi să atragă atenţia asupra necunoscutelor pe care ei le-ar constata. Gestul lor înseamnă implicare civică. Şi pentru PSD are o importanţă majoră cu cât mai mulţi cetăţeni sunt atraşi şi antrenaţi în orice proces decizional. Vă reamintesc, dragi români, că răspunderea guvernamentală denotă asumare, responsabilitate şi implicare totală, mai ales că un astfel de gest se realizează la modul cel mai transparent cu putinţă, respectiv în forul legislativ al ţării şi în faţă tuturor românilor. De asemenea, dovedirea acestui simţ de răspundere capătă şi mai multe valenţe, pentru că premierul Marcel Ciolacu, liderul nostru de partid, nu a ezitat şi a anunţat că îşi pune mandatul de şef al Executivului drept garant al acestor măsuri. Fără niciun fel de echivoc, de aici rezidă că nu va fi vorba, în niciun caz, despre implementarea unor hotărâri care să readucă austeritatea în ţară. Redimensionarea cheltuielilor publice, combaterea cu fermitate a evaziunii fiscale şi diminuarea sau eliminarea unor privilegii nejustificate reprezintă doar decizii normale, într-o democraţie bazată pe echitate şi predictibilitate şi într-un stat de drept care-şi respectă oamenii. Acest lucru îl ştim cu toţii, pentru că mulţi dintre cei de vârsta mea sau trecuţi de prima tinereţe am tranzitat perioada grea din punct de vedere economic, de dinainte de anul 2000, când s-au făcut tot felul de experimente financiare neplăcute, pe noi. Din fericire, a trecut acea perioadă şi nici tristul regim al austerităţii impuse de fostul premier, Emil Boc, nu va mai reveni niciodată în România, atât timp cât PSD va fi la guvernare. Toate aceste măsuri sunt absolut necesare! Implementarea lor ne conferă garanţii suplimentare că, în sfârşit, economia va evolua pozitiv, atât din punctul de vedere al creşterii sale, care se va reflecta în dezvoltarea generală a ţării, cât mai ales în gradul majorat de bunăstare a întregii populaţii. În sprijinul acestor afirmaţii, mă văd obligat să vă reamintesc şi că PSD nu a tăiat niciodată salariile, nu a redus pensiile sau alocaţiile copiilor, nu a luat decizii îndreptate împotriva nivelului de trai al românilor. Deci, este sigur că nu se va întâmpla aşa ceva acum sau pe viitor. Toate guvernările social democrate au fost consacrate tuturor oamenilor. Noi, cei de la PSD, am luat doar hotărâri echitabile, astfel încât să impunem o justiţie socială corectă. Şi de aici rezultă că nu am fi avut cum să procedăm diferit acum. Şi nici vreun motiv plauzibil să ne îndepărtăm de la linia tradiţională a partidului nostru. Dimpotrivă, ne angajăm să rămânem fideli unei politici îndreptate spre cetăţeni şi ajustată nevoilor lor. Soluţiile noastre vor viza redimensionarea sistemului de pensii, a celui salarial şi a celui fiscal, conform unor principii corecte, echilibrate şi responsabile. Toate elementele care stau la baza demersurilor Guvernului Ciolacu au ca scop reorganizarea eficientă a sistemelor publice şi sub nicio formă decizii pentru diminuarea calităţii vieţii românilor, ci în beneficiul lor. Oamenii mai trebuie să ştie şi că reducerea deficitului bugetar este o cerinţă a Uniunii Europene, dar şi că normalitatea înseamnă ca toate companiile să îşi plătească integral taxele, impozitele şi contribuţiile. Cine afirmă că respectarea acestor obligaţii fireşti, ca peste tot în restul ţărilor dezvoltate, ar conduce spre faliment, încearcă să găsească subterfugii să nu-şi achite îndatoririle către stat, accentuând găurile din PIB. De asemenea, mai înseamnă şi că instigă în favoarea economiei negre, pur şi simplu în ideea falsă că doar aşa companiile ar rezista pe piaţă, scăpând de aşa-zisele sacrificii financiare enorme la care le-ar obliga Cabinetul Ciolacu. Nu, noi urmărim să descurajăm orice tip de infracţiune! Noi nu obligăm pe nimeni să găsească noi portiţe de scăpare ca să nu-şi achite contribuţiile şi impozitele! Noi vrem strict să orientăm România către atât de necesara normalitate! Din toate aceste raţionamente, mă declar convins că PSD va aplica cele mai bune soluţii politice, economice şi fiscale, astfel încât să mulţumească populaţia şi să asigure o dezvoltare mult mai armonioasă întregii ţări. |
|
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: Astăzi, doresc să vă aduc la cunoştinţă paşii concreţi pe care îi facem pentru a transforma viziunea noastră în realitate - Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi, cea mai mare investiţie din sănătate, din ultimele decenii. Este incontestabil că sistemul nostru de sănătate are nevoie de modernizare. De peste trei decenii, ne confruntăm cu aceeaşi infrastructură depăşită, care nu mai corespunde nevoilor actuale. În calitate de reprezentant al Partidului Naţional Liberal şi al judeţului Iaşi, mă angajez să susţin şi să accelerez acest proiect vital pentru sănătatea cetăţenilor noştri. Anul acesta, am demarat deja licitaţiile pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă. Cu o valoare estimată de 1.891.747.312,57 lei, acest proiect va aduce o schimbare semnificativă în modul în care oferim servicii medicale în regiunea noastră. Mai mult, SRU Iaşi se distinge ca fiind cel mai avansat dintre cele trei spitale regionale gestionate de Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate. Este o onoare pentru Iaşi să fie în fruntea acestei iniţiative. Vom fi primii care vor începe construcţia, cu un buget total de 2.379.575.202,02 lei. SRU Iaşi va prelua responsabilităţile actuale ale Spitalului "Sf. Spiridon" şi ale altor spitale esenţiale din oraş, asigurându-se că pacienţii noştri primesc îngrijirea de care au nevoie. În încheiere, doresc să subliniez angajamentul neclintit al #AdministraţieiLiberale din Iaşi. Am colaborat eficient cu toate instituţiile guvernamentale, pentru a reduce timpul de implementare. Pentru noi, sănătatea şi bunăstarea pacienţilor sunt prioritare. Împreună, construim un viitor mai bun pentru Iaşi şi pentru toţi cetăţenii săi! |
|
||||
|
"USL 2.0. omoară mediul de afaceri românesc" Povara fiscală pusă pe umerii românilor va creşte! Monstruoasa coaliţie PNL-PSD a confirmat că taxele vor creşte, unele din octombrie sau, altele, din ianuarie 2024. Este o măsură dezastruoasă, care nu va duce la scăderea deficitului bugetar, iar asta o spun specialiştii în economie. Veniturile bugetare nu vor ţine pasul cu cheltuielile dezmăţate ale USL2.0. Desigur, "competenţii" din Guvernul Ciolacu ştiu doar să crească taxele şi impozitele, să facă viaţa românilor mai grea, să subjuge sectorul privat, să închidă afaceri, să distrugă locuri de muncă şi să creeze climatul propice dezvoltării evaziunii fiscale. Aceiaşi incompetenţi nu se vor atinge deloc de sinecurile angajate la stat, de salariile cu cel puţin patru zerouri ale şefiilor de instituţii publice şi de companii de stat, de pomenile electorale, de cheltuielile publice prin care sifonează milioane şi milioane de lei şi de multe altele. În schimb, românul de rând şi mediul de afaceri onest din România vor fi cei care duc în spate povara fiscală pregătită de PSD-PNL. Iată doar câteva dintre principalele creşteri de taxe anunţate: microîntreprinderile care realizează venituri care nu depăşesc 60.000 euro vor plăti un impozit de 1%; microîntreprinderile care realizează venituri peste 60.000 euro vor plăti un impozit de 3%; angajaţii din construcţii, agricultură şi industria alimentară vor plăti CASS (10%); TVA va creşte de la 5% la 9% pentru livrarea de locuinţe sociale, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficientă; TVA creşte de la 5% la 9% pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice. Soluţia era să reducem cheltuielile acolo unde chiar ar face o diferenţă - mai puţini bugetari la nivel central, în ministere şi agenţii naţionale, un sistem de pensii prin redistribuţie mai mic şi, corespunzător, un sistem de pensii prin acumulare mai mare, o creştere a eficienţei colectării taxelor existente acum, nu adăugarea unora noi, pe care le vor plăti doar cei bun-platnici. |
|
||||
|
"Guvernul Ciolacu îşi angajează răspunderea pentru pachetul măsurilor economice, necesare pentru reducerea cheltuielilor şi menţinerea liniei economice a României" Prim-ministrul României, domnul Marcel Ciolacu, va veni în această săptămână, în Parlament, pentru a-şi angaja răspunderea, împreună cu Guvernul pe care-l conduce, pe pachetul de legi privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României. În acelaşi timp, premierul Marcel Ciolacu îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului României, şi, implicit, a românilor, asupra faptului că măsurile cuprinse în acest pachet de legi, nu vor fi completate în anul următor cu altele, care să împovăreze mediul de afaceri din România sau bugetul fiecărei familii de români. Îmi exprim speranţa că măsurile propuse sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor bugetare. Partidul Naţional Liberal a insistat ca, în acest pachet de măsuri, ajustarea bugetară să nu se facă exclusiv pe spatele sectorului privat şi a mediului de afaceri. Am insistat ca statul să-şi reducă din cheltuieli, în paralel cu înăsprirea sancţiunilor pentru evaziune fiscală. Poziţia PNL a fost acceptată în urma negocierilor, iar de aici a rezultat o formulă mult mai puţin dură pentru mediul de afaceri. De asemenea, noul pachet legislativ prevede mai multe măsuri care au fost gândite pentru a stimula în continuare investiţiile şi creşterea economică. De exemplu, păstrarea pragului de 500.000 euro pentru microîntreprinderi şi respingerea introducerii unui plafon de profitabilitate de 30%, în vederea aplicării unui impozit mai mare sau respingerea creşterii de TVA la 21%, păstrând TVA-ul la 19%; tot în ceea priveşte TVA, am reuşit să menţinem TVA de 5% pentru producţia de carte, manuale şcolare, pentru evenimente culturale, manifestări sportive şi, nu în ultimul rând, pentru energie, dar şi prevederi cu caracter sancţionator, aşa cum sunt confiscarea bunurilor provenite din activităţi ilicite, impozitarea cu 70% a persoanelor fizice care nu pot justifica provenienţa banilor, măsuri mai dure şi amenzi mai mari pentru cei care nu respectă legea. Vorbim, aşadar, despre un pachet de măsuri fiscal-bugetare care menţine direcţia de investiţii şi de capitalizare a României, iar pe de altă parte stabilizează cheltuielile statului şi creează premisele pentru eficientizarea lui în perspectivă. |
|
||||
|
"Condamnarea actelor de viol" Din păcate, vorbim din nou despre acte de viol care se petrec în societatea românească, de această dată, în urma unei acţiuni politice în cadrul căreia s-a produs un asemenea act reprobabil. Dacă nu avea parte de o politizare, probabil şi abuzul acesta asupra unei fete ar fi trecut neobservat, ca multe altele petrecute fără ca nimeni să le sancţioneze. Într-o societate civilizată, respectul pentru demnitatea umană şi drepturile fundamentale ale fiecărei persoane ar trebui să fie o normă universal acceptată. Cu toate acestea, există încă acte de violenţă care sfidează aceste principii de bază, dintre care, unul dintre cele mai degradante şi inumane, este violul. Violul este o infracţiune care încalcă dreptul la integritate fizică şi psihică, un act de violenţă extremă, care lasă urme adânci asupra victimelor. Este un act care nu poate fi tolerat sau ignorat în nicio societate care se respectă. Prin urmare, trebuie condamnate cu fermitate toate formele de viol şi să apelăm la toate părţile implicate - de la autorităţi la societatea civilă - să ia măsuri concrete pentru a combate acest fenomen. Educaţia joacă un rol crucial în prevenirea violului. Este esenţial să începem cu educaţia pentru respectul şi egalitatea între femei şi bărbaţi în şcoli, pentru a forma o generaţie de tineri care să înţeleagă că violenţa nu este niciodată acceptabilă. Campaniile de conştientizare a gravităţii acestui act trebuie intensificate, pentru a schimba mentalităţile şi a combate stigmatizarea victimelor. Legislaţia în domeniu trebuie consolidată, pentru a ne asigura că făptuitorii sunt aduşi în faţa justiţiei şi pedepsiţi corespunzător. Este esenţial să avem un sistem de justiţie eficient şi rapid, care să trateze cazurile de viol cu seriozitatea cuvenită şi să ofere sprijin adecvat victimelor. În plus, este necesar să se asigure accesul la servicii de consiliere şi sprijin pentru victimele violului, pentru a le ajuta să îşi reia viaţa şi să se vindece după un astfel de eveniment traumatic. Ştiu că este un subiect tabu, delicat, dar el trebuie abordat. Condamnarea actelor de viol nu este suficientă. Este timpul să trecem de la cuvinte la fapte şi să luăm măsuri concrete pentru a preveni şi a combate acest fenomen. Fiecare dintre noi are un rol de jucat în această luptă. Prin acţiuni concrete şi prin promovarea unei culturi a respectului şi egalităţii, putem contribui la eradicarea violului din societatea noastră. |
|
||||
|
"Devenim puternici prin sport!" Doresc să aduc în discuţie o chestiune de importanţă vitală pentru dezvoltarea României - necesitatea unei strategii pe termen lung şi foarte lung pentru sportul naţional. Sportul nu este doar un simplu construct social, ci un ambasador puternic al ţării noastre, în întreaga lume. Cu o istorie bogată şi cu personalităţi remarcabile precum Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Lucian Bute, Mihai Leu, Leonard Doroftei, Cristina Neagu, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Simona Halep, David Popovici, Elisabeta Lipă şi mulţi alţii, România a adus bucurii inestimabile, prin performanţele sportive. Sportul face parte din gena noastră, a performanţei şi a luptei, iar acest aspect nu trebuie uitat. Amintindu-ne de mândria şi bucuriile aduse de aceşti campioni ai sportului românesc, trebuie să conştientizăm impactul lor pozitiv nu doar în ţară, ci şi la nivel internaţional. Ei au pus România pe harta sportului mondial, iar acest capital de imagine este nepreţuit. Sportul nu este doar un spectacol, ci şi o formă de promovare a valorilor şi a identităţii noastre naţionale. Aşadar, strategia noastră pe termen lung trebuie să aibă în vedere consolidarea acestui ambasador al ţării. Investiţia şi răbdarea sunt doi piloni esenţiali ai dezvoltării sportului. Trebuie să înţelegem că performanţele notabile în sport nu se obţin peste noapte. Statele care acum strălucesc în diferite discipline sportive au investit acum decenii în infrastructură, pregătirea sportivilor şi dezvoltarea competiţiilor. Avem nevoie de o abordare coerentă, de profesionişti dedicaţi şi de politici publice bine gândite pentru a sprijini sportul la nivel naţional. Atunci când promovăm imaginea României pe plan internaţional, sportul trebuie să fie un element central în acest demers. Întrebaţi pe oricine din orice colţ al lumii ce ştie despre România, iar nume precum Hagi, Nadia, David Popovici, Bute, Cristina Neagu şi Simona Halep sunt printre primele care apar în conversaţie. Aceşti sportivi ne reprezintă cu mândrie şi sunt adevăraţi ambasadori ai ţării noastre. Nu mai putem ignora potenţialul sportului românesc. Trebuie să punem în valoare infrastructura existentă, să construim alte facilităţi noi şi să oferim privilegii tinerilor sportivi. Trebuie să avem încredere în ei, să-i susţinem financiar şi să le oferim oportunităţi reale pentru a-şi dezvolta talentul. Fiecare copil român care intră pe un teren de sport trebuie să simtă sprijinul statului şi să fie mândru că reprezintă România în competiţii internaţionale! În încheiere, vă îndemn să reflectăm asupra acestor idei şi să ne angajăm în elaborarea şi implementarea unei strategii pe termen lung şi foarte lung pentru sportul românesc! Prin investiţie, răbdare şi susţinere, putem să ne întoarcem cu mândrie pe podiumurile celor mai prestigioase competiţii sportive internaţionale. Haideţi să fim parte din povestea de succes a sportului românesc şi să continuăm să ducem numele ţării noastre la înălţimi de neimaginat! Devenim puternici şi prin sport! |
|
||||
|
"Acordarea accesului, cu prioritate, femeilor însărcinate şi persoanelor însoţite de copii mici - o lege pentru însănătoşirea sănătăţii româneşti, iniţiată de PNL" Româncele au nevoie suplimentară de protecţie şi ocrotire, fie că vorbim despre inegalităţile existente între femei şi bărbaţi, mai ales din punct de vedere salarial, fie despre protejarea victimelor violenţei de orice fel, fie despre reguli minime de bun simţ. Din păcate, fără a generaliza, lacunele comportamentale şi atitudinea grosolană din societatea românească de astăzi impun măsuri de discriminare pozitivă, reglementate inclusiv din punct de vedere legislativ, pentru ca femeile să fie apărate şi sprijinite în a-şi exercita în mod decent şi civilizat sarcinile zilnice. Pentru a determina o schimbare esenţială a modului în care femeile sunt privite şi acceptate în spaţiul public, femeile parlamentar din toate partidele politice s-au unit în susţinerea unui proiect de lege, iniţiat de PNL, privind accesul cu prioritate pentru femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta până la cinci ani. Propunerea legislativă, votată de Camera Deputaţilor, ca For decizional, cu o majoritate covârşitoare, prevede că femeile gravide şi părinţii sau aparţinătorii însoţiţi de copii mici vor avea prioritate la casieriile unităţilor comerciale publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care unităţile respective deţin case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane. Actul normativ reglementează acordarea de prioritate femeilor însărcinate şi cetăţenilor care au în grijă copii de până la cinci ani, precum şi alocarea unor locuri de parcare dedicate acestora. Conform iniţiativei liberale, angajaţii unităţilor comerciale şi ai instituţiilor publice şi private vor fi obligaţi să afişeze acordarea accesului cu întâietate a beneficiarilor. Nerespectarea prevederilor acestei legi constituie contravenţii, pedepsite cu acordarea de amenzi drastice. Consider că România avea nevoie de o astfel de lege, deoarece degradarea societăţii a determinat apariţia unor situaţii halucinante în care au fost puse femei însărcinate sau cu copii mici, atât la cumpărături, cât şi în relaţia cu instituţiile statului. În consecinţă, aveam nevoie de legiferarea bunului simţ, astfel încât toţi oamenii să dea dovadă de respect şi înţelegere pentru româncele care, din cauza unor circumstanţe obiective, necesitau prioritate, fie că stau la coadă la cumpărături, fie că aşteaptă la ghişeele statului. Apreciez că intrarea în vigoare a acestei legi va determina creşterea gradului de civism şi empatie a românilor faţă de femeile însărcinate şi cu copii mici, dar va contribui şi la definitivarea unui climat social normal, întemeiat pe principii comportamentale curate şi respectuoase. |
|
||||
|
Doamna Ileana Cristina Dumitrache: "Ziua Internaţională a Păcii" Astăzi, pe 21 septembrie, marcăm Ziua Internaţională a Păcii, un moment de reflecţie şi acţiune, dedicat promovării păcii şi reconcilierii la nivel global. Într-o lume marcată de conflicte şi tensiuni, această zi ne aminteşte de importanţa armoniei, înţelegerii şi cooperării între naţiuni şi oameni. În fiecare an, tema acestei zile ne îndeamnă să ne gândim la modurile în care putem contribui la construirea unei lumi mai paşnice şi mai echitabile. Un aspect esenţial al acestei zile este promovarea dialogului şi înţelegerii reciproce. Într-o lume în care tensiunile politice şi culturale pot alimenta conflictele, este crucial să găsim căi de comunicare şi soluţii paşnice pentru problemele noastre. Fie că este vorba despre dispute între naţiuni sau conflicte în comunităţi locale, putem învăţa să ascultăm şi să înţelegem perspectivele celorlalţi, pentru a găsi soluţii acceptabile pentru toţi. Ziua Internaţională a Păcii ne aminteşte de importanţa protejării drepturilor omului şi a promovării justiţiei sociale. Pacea şi echitatea merg mână în mână, iar pentru a avea o lume cu adevărat paşnică, trebuie să luptăm împotriva discriminării, injustiţiei şi inegalităţii în toate formele lor. Ziua Internaţională a Păcii ne reaminteşte că pacea nu este doar absenţa conflictelor, ci şi un angajament continuu pentru armonie, înţelegere şi justiţie. Fie că suntem lideri la nivel global sau simpli cetăţeni, avem responsabilitatea de a contribui la construirea unui viitor mai paşnic şi mai luminos pentru toţi! |
|
||||
|
"Sprijinim preşcolarii şi elevii din medii vulnerabile!" Abandonul şcolar şi scăderea ratei de şcolarizare în rândul copiilor din categoriile vulnerabile trebuie tratate cu responsabilitate şi trebuie luate cât mai multe măsuri, pentru a veni în sprijinul acestora. Şi în anul şcolar 2023-2024, peste 400.000 de copii şi elevi din medii vulnerabile vor putea beneficia de tichetele în valoare de 500 de lei, bani veniţi de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Cu aceşti bani, vor putea fi achiziţionate rechizite pentru şcoală, dar şi haine. Cererile de acordare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional se pot depune până pe data de 5 octombrie 2023 la unităţile de învăţământ, iar cei care vor putea beneficia de aceste tichete sunt: - Copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, înscrişi în învăţământul de stat; - Copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar, înscrişi în învăţământul de stat primar, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare; - Copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial, înscrişi în învăţământul de stat gimnazial. Trebuie luat în considerare că venitul mediu lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, trebuie să fie de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară. Prin toate aceste proiecte ne dorim să investim în educaţia copiilor noştri, iar rata abandonului şcolar să scadă. Copiii au dreptul la educaţie, iar noi avem obligaţia de a face tot ce ne stă în putinţă pentru a-i sprijini. O educaţie corespunzătoare este şansa oricărui copil către un viitor mai bun. |
|
||||
|
"Legea care permite accesul cu prioritate al femeilor însărcinate şi părinţilor cu copii de până la cinci ani - o discriminare pozitivă, absolut necesară societăţii româneşti" Femeile parlamentar din toate formaţiunile reprezentate în Forul legislativ au iniţiat un proiect de lege care va sprijini femeie însărcinate şi părinţii cu copii mici, în vederea facilitării unei discriminări pozitive ale acestora, în diferite situaţii care impun prioritatea. Proiectul de Lege, votat cu largă majoritate de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, reglementează prioritatea de acces a femeilor însărcinate şi a persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la cinci ani la casieriile unităţilor comerciale publice şi private, la ghişeele instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de aceste entităţi. De asemenea, potrivit proiectului, femeile gravide şi părinţii cu copii mici vor dispune de spaţii de parcare dedicate, respectiv cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două. Necesitatea promovării acestui act normativ a rezultat din realitatea conform căreia femeile gravide şi cu copii mici întâmpină dificultăţi reale atunci când stau la coadă, atât la magazine, cât şi în instituţiile statului, starea de disconfort fiind resimţită şi de ceilalţi oameni aflaţi în apropiere. Este vorba despre ocrotirea acestor persoane aflate în împrejurări speciale, fapt ce presupune, ca atare, crearea unei forme de protecţie deosebită. Fundamentarea emiterii acestei iniţiative legislative, semnată de toate doamnele din Senat şi Camera Deputaţilor, a fost întemeiată pe experienţele şi constatările din realitatea cotidiană, însă are la bază o serie de studii şi practici internaţionale din alte state ale lumii. Această discriminare pozitivă este justificată nu doar de conduita comunitară autohtonă, unde, din nefericire, avem destule exemple negative, dar şi de nevoia instituirii unor reguli concludente în ceea ce înseamnă însănătoşirea comportamentului social cotidian, respectarea codului bunelor maniere, precum şi recurgerea, pe scară largă, la gesturi uzuale de politeţe şi deferenţă, mai ales în situaţiile care se impun în spaţiul public. Legea legiferează, teoretic şi practic, bunul simţ, respectul, empatia şi buna creştere, fie doar prin faptul că o atitudine educativă, o purtare civilizată, un comportament simplu, firesc şi adecvat, sunt, din păcate, tot mai rare în societatea zilelor noastre. Adoptarea acestui proiect de lege este parte componentă a obligaţiei statului de a lansa şi aplica măsuri concrete de protecţie specială pentru femeile însărcinate şi părinţii cu copii mici, în ideea diminuării declinului demografic actual, ce constituie o problemă care poate afecta chiar securitatea naţională, pe termen mediu şi lung. |
|
||||
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: "Mesajul E.S. domnul ambasador Marios Kountourides, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii Cipru, 1 octombrie" Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii Cipru, îmi face o deosebită plăcere să transmit mesajul E.S. domnul Marios Kountourides, ambasadorul Republicii Cipru în România. "Cipru, insula Afroditei, va sărbători anul acesta, pe 1 octombrie, a 63-a aniversare a independenţei sale. În cele mai multe cazuri, Ziua Naţională este o zi de sărbătoare, mândrie şi reflecţie. Cazul Ciprului este însă oarecum diferit faţă de restul ţărilor. O ţară cu o istorie de 10.000 de ani, un far al civilizaţiei europene şi un punct de referinţă pentru creştinism, se află singură, într-o altă categorie decât restul ţărilor din familia europeană. Ceea ce face ca Cipru să fie diferit este faptul că din 1974, la doar 14 ani de la obţinerea independenţei sale din 1960, acesta rămâne încă o ţară cu 37% din teritoriul său ocupat de un stat aspirant la Uniunea Europeană, unde suveranitatea şi integritatea teritorială au fost încălcate şi unde apelurile pentru aplicarea dreptului internaţional şi a normelor, inclusiv a rezoluţiilor Naţiunilor Unite, au fost ignorate. Atenţia lumii s-a îndreptat din februarie 2022 asupra invaziei Ucrainei. Cipru s-a aliniat categoric tuturor deciziilor luate la nivel european şi la alte nivele, arătând sprijinul său neechivoc pentru o ţară care trece prin nenorociri cauzate de folosirea forţei militare. Dar, spre deosebire de ceea ce cred mulţi oameni, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, invazia Ucrainei nu reprezintă prima dată când forţa militară a fost folosită în Europa împotriva unui stat independent. Din păcate, primul caz de neinvidiat a fost Cipru, unde armata turcă a invadat Republica Cipru în 1974, cu pretextul restabilirii ordinii constituţionale pe insulă, în urma unei lovituri de stat împotriva arhiepiscopului Makarios, liderul atunci ales, un mit care a fost vârful de lance al scuzelor politice turceşti pentru a justifica invazia lor. Ceea ce îl face un mit este simplul fapt că ordinea constituţională în Cipru a fost restabilită, mai târziu, în 1974. Însă nu este un mit faptul că 200.000 de ciprioţi au devenit refugiaţi în propria lor ţară. Nu este un mit faptul că în Cipru, în teritoriile ocupate, există 40.000 de soldaţi turci, adică un soldat pentru fiecare 7 civili. Nu este un mit că 37% din teritoriul Ciprului, aproape cincizeci de ani mai târziu, este încă sub ocupaţie. Nu este un mit că proprietarii de drept nu se pot întoarce pe pământul natal şi nu se pot bucura în mod liber de folosirea proprietăţilor lor. Nu este un mit că autoproclamata "Republică Turcă a Ciprului de Nord" este recunoscută doar de Turcia şi este o "creaţie" într-o zonă în care s-a produs curăţarea etnică şi proprietăţile nici măcar nu aparţin rezidenţilor ilegali din această parte de nord a Ciprului. De asemenea, nu este un mit faptul că aceşti colonişti din Anatolia, aduşi cu miile de către guvernele turce respective, în încercarea de a schimba compoziţia demografică a insulei, depăşesc astăzi populaţia indigenă cipriotă - turcă. Găsirea unei soluţii viabile şi durabile în Cipru, prin intermediul negocierilor, necesită compromisuri din partea tuturor părţilor implicate. Nu este vorba despre cine a făcut cele mai multe greşeli în trecut, ci despre cine poate face cele mai bune lucruri pentru viitor. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de înţelegere şi de aplicarea doctrinei conform căreia ceea ce este bun pentru un cipriot grec va fi bun şi pentru un cipriot turc, dar şi invers. Şi, mai presus de toate, ce este bine pentru toţi, este bine pentru Ciprului. Acesta este Ciprul pe care ar trebui să ni-l imaginăm! Un Cipru care aparţine Europei, pentru că a dat Europei atât de mult de-a lungul istoriei şi civilizaţiei sale! Un Cipru în care toţi cetăţenii săi se bucură de drepturile fundamentale ale omului ca orice alt cetăţean din Europa şi din alte părţi ale lumii! Un Cipru în care să mă stabilesc şi să lucrez oriunde îmi doresc să fac acest lucru pe insulă, nu pentru că mă numesc Andreas sau Mustafa, ci pentru că sunt cetăţean al unei ţări din secolul XXI care se numeşte Cipru! Un Cipru în care sărbătorile Zilei de Independenţă vor fi zile de celebrare a păcii pentru toţi oamenii săi, semnificând în acelaşi timp sfârşitul problemei politice, de mult timp restantă pe insulă!" În acest context, în calitate de preşedinte şi deputat al Uniunii Elene din România, permiteţi-mi să urez un călduros la mulţi ani ciprioţilor de pretutindeni! La mulţi ani, Cipru! |
|
||||
|
"Investiţiile în infrastructura sanitară devin realitate! Avem nevoie de mai mulţi medici în judeţele ţării!" Trebuie să recunoaştem că în cei peste 30 de ani care au trecut de la căderea regimului comunist, investiţiile în spitale, clinici şi dispensare au fost modeste sau chiar inexistente în unele părţi ale ţării. Aderarea României la Uniunea Europeană şi oportunitatea modernizării ţării cu fondurile nerambursabile au făcut posibilă şi realizarea de investiţii în sectorul sanitar. Nimeni nu poate contesta că în spitalele din Bucureşti, Timişoara, Sibiu sau Cluj există secţii la standarde europene, unde pacienţii pot fi trataţi corespunzător. Cu toate acestea, pentru locuitorii din alte judeţe, cum este şi judeţul meu, Caraş-Severin, infrastructura spitalicească nu oferă condiţii suficiente pentru tratarea unui spectru larg de afecţiuni. Unul dintre angajamentele Partidului Naţional Liberal, în Caraş-Severin, a fost legat de necesitatea realizării unui spital nou la nivelul judeţului, a unui spital modern şi bine dotat, pentru a oferi cărăşenilor şansa de a se trata aproape acasă, şi nu prin judeţele vecine sau la Bucureşti. Mulţi au crezut că este un vis frumos sau o promisiune electorală. Din fericire, astăzi putem să spunem că în Caraş-Severin va începe construcţia primului spital nou, de la zero, care să ofere cele mai bune condiţii de tratament pentru locuitori. Odată cu venirea Partidului Naţional Liberal la guvernare, toate marile proiecte de infrastructură au fost puse în mişcare: autostrăzi, drumuri expres, căi ferate, spitale regionale şi spitale judeţene. Graţie PNL şi eforturilor preşedintelui României, prin care am obţinut finanţări istorice de la Uniunea Europeană, România este un mare şantier pe care se lucrează intens. Cu toate acestea, realizarea unui spital nou, de mare capacitate în Caraş-Severin, cu toate dotările aferente, nu este suficient pentru ca locuitorii să se bucure de servicii medicale de calitate. Avem nevoie de medici! Avem nevoie de medici specialişti şi de asistenţi care să îşi dorească să lucreze în oraşe precum Reşiţa sau Caransebeş! Avem nevoie de medici stimulaţi să dezvolte o carieră medicală şi în alte judeţe ale ţării, nu numai în oraşele universitare! În acest context, cred cu putere că investiţiile masive realizate în întreaga ţară vor creşte standardul de viaţă în toate judeţele ţării şi tot mai mulţi tineri îşi vor dori să rămână în judeţele lor natale. |
|
||||
|
"Undă verde pentru începerea lucrărilor Autostrăzii Unirii, de o importanţă vitală pentru moldoveni" După începerea susţinută a lucrărilor la Autostrada Moldovei, A7, moldovenii şi băcăuanii primesc o nouă veste bună, odată cu semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor primei secţiuni din Autostrada Unirii, A8, pe porţiunea cuprinsă între localităţile Leghin şi Târgu Neamţ. Noua arteră de mare viteză va tranzita judeţul Neamţ, învecinat cu Bacăul, urmând să facă legătura dintre Iaşi şi Târgu Mureş. Apreciez faptul că primul tronson ce urmează să fie edificat din A8, în lungime de 30 de kilometri, va fi realizat tot de constructorul român care lucrează şi la Autostrada Moldovei, fapt ce confirmă probitatea profesională a societăţii respective, dar demonstrează şi faptul că avem în ţară antreprenori de top, capabili de performanţe deosebite în domeniul marii infrastructuri. Valoarea noului contract, care va avea o durată de 30 de luni, este de 1,56 miliarde de lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Dincolo de beneficiile acestei punţi pentru locuitorii judeţelor din nord-estul ţării, Autostrada Unirii, care va lega Moldova de Transilvania, va facilita şi accesul cetăţenilor din Republica Moldova spre Vestul Europei, acolo unde tind să se integreze. Pe de altă parte, darea în folosinţă a unui nou lot din Autostrada Transilvaniei, A3, reprezintă un moment de referinţă pentru infrastructura de drumuri a României, reuşind astfel să depăşim borna de 1.000 de kilometri de autostradă. Este poate foarte puţin, la aproape 34 de ani de la revoluţia din decembrie 1989 şi comparativ cu ţările vecine, dar consider că depăşirea acestei bariere reprezintă un moment salutar, care demonstrează că guvernarea liberală din ultimii ani şi-a îndeplinit obiectivele asumate în faţa românilor. Potenţialul ţării noastre în ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de autostrăzi şi drumuri de mare viteză este imens, mai ales în condiţiile actuale, în care beneficiem de finanţările importante aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În concluzie, sunt optimistă că viitorii 1.000 de kilometri de autostrăzi vor avea nevoie de mult mai puţini ani pentru finalizare, astfel încât să reuşim şi la acest capitol diminuarea decalajelor existente între noi şi ţările dezvoltate. |
|
||||
|
"Trei miliarde de dolari pentru finanţarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă" O veste excelentă a venit, pentru România, săptămâna trecută! Aflat la Ottawa, ministrul PNL al energiei, Sebastian Burduja, împreună cu ministrul canadian al energiei şi resurselor naturale, Jonathan Wilkinson, au făcut anunţul potrivit căruia statul canadian va susţine, cu până la 3 miliarde de dolari, finanţarea dezvoltării proiectelor nucleare de către Nuclearelectrica, operatorul Centralei Nucleare de la Cernavodă şi respectiv Energonuclear, subsidiara SNN pentru dezvoltarea proiectului. România va construi două noi reactoare nucleare de tip CANDU (Canada deuteriu uraniu) la Cernavodă (unităţile 3 şi 4). Acestea vor aduce o contribuţie semnificativă la atingerea obiectivelor noastre privind asigurarea securităţii energetice a României şi a Europei, cu impact major în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, dezvoltarea celor două unităţi nucleare va crea oportunităţi economice semnificative, atât pentru România, cât şi pentru Canada. Construcţia celor două reactoare CANDU-6 suplimentare va adăuga 1.400 de megawaţi în banda sistemului energetic din România, cu potenţial de export în ţările vecine, actualmente dependente de resurse energetice din Rusia. Noile reactoare ar ajuta, de asemenea, România să evite anual aproximativ opt milioane de tone de emisii de carbon, în raport cu proiecţia pe cărbune, şi să-i permită să-şi atingă obiectivul de a elimina treptat cărbunele din producerea de electricitate până în 2032. Proiectul este esenţial pentru consolidarea securităţii energetice a României, mai ales în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia şi va consolida potenţialul României de a deveni un hub energetic est-european, furnizând consumatorilor din Romania şi ţărilor vecine energie sigură, curată, fără emisie de gaze cu efect de seră şi la un preţ corect. Din 2019, de când a preluat guvernarea, Partidul Naţional Liberal a acordat sectorului energetic o importanţă foarte mare, acesta fiind sectorul care are un potenţial imens pentru România, ca ţară ce vrea să joace un rol din ce în ce mai însemnat în regiune. Faptul că statul canadian, o democraţie liberală consolidată, ne este principalul partener în acest demers, nu poate decât să fie încă un motiv de bucurie şi o garanţie pentru realizarea demersului anunţat. |
|
||||
|
"Combaterea consumului şi traficului de droguri - prioritate a statului român" Lupta împotriva consumului şi traficului de droguri este una dintre principalele priorităţi ale statului român în momentul de faţă. Flagelul acesta este deosebit de periculos pentru bunul mers al societăţii noastre, în special atunci când datele oficiale ne arată vârsta din ce în ce mai fragedă a celor care aleg, din curiozitate sau constrânşi de anturaj, să utilizeze aceste substanţe nocive. Siguranţa şi sănătatea copiilor noştri este o chestiune de cea mai mare importanţă, pentru că, nu doar prosperitatea unui stat este pusă în pericol, dar şi sănătatea şi stabilitatea acestuia, pe termen lung, sunt puse sub semnul întrebării, dacă permitem înflorirea unor practici total nocive pentru dezvoltarea fizică şi intelectuală a tineretului. De aceea, acţiunile de combatere a grupurilor de crimă organizată ce întreprind astfel de activităţi ilegale şi imorale sunt imperioase. Percheziţiile realizate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi DIICOT Iaşi la firme care ar fi produs şi comercializat dispozitive electronice de vapat, cunoscând că au în compoziţie substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, reprezintă încă o acţiune care se înscrie în campania de combatere a traficului şi consumului de droguri. Această campanie a fost demarată la iniţiativa ministrului liberal al afacerilor interne, domnul Cătălin Predoiu. În ultima perioadă, în cadrul acţiunilor comune ale BCCO şi DIICOT, au fost capturate mai multe sute de kilograme de droguri, unele de mare risc, şi tone de substanţe precursoare care urmau să fie utilizate la prepararea drogurilor. O acţiune complementară de combatere a consumului de droguri a fost şi cea a Poliţiei Rutiere care, în perioada 7-10 septembrie, a susţinut o amplă acţiune de verificare şi testare a conducătorilor auto în trafic. În urma acestor verificări, au fost constatate 120 de infracţiuni pentru conducerea unui vehicul sub influenţa drogurilor. Vorbim, deci, despre acţiuni şi rezultate concrete în combaterea consumului şi traficului de droguri. Sigur, aceste acţiuni trebuie să continue, deoarece cifrele privind consumul şi traficul de droguri sunt alarmante şi au crescut în ultimii ani. Această bătălie trebuie purtată de întreaga societate. De aceea, implicarea societăţii civile, a liderilor de opinie, dar şi implicarea media este foarte importantă. |
|
||||
|
"Un semnal de alarmă pentru migraţia forţei de muncă" România a înregistrat recent o premieră istorică - pentru prima dată, populaţia ţării a crescut datorită imigranţilor veniţi la muncă. Acest fenomen subliniază o realitate îngrijorătoare - migraţia masivă a forţei de muncă româneşti. În ultimii 33 de ani, milioane de români au ales să îşi caute un trai mai bun în străinătate, lăsând în urmă o ţară care se confruntă cu o criză acută a forţei de muncă. În acest context, creşterea populaţiei prin imigraţie nu este doar o premieră, ci şi un semnal de alarmă care ar trebui să ne determine să acţionăm. Este esenţial să luăm măsuri pentru a atrage românii înapoi în ţară şi pentru a opri migraţia forţei de muncă. Aceasta nu este doar o problemă economică, ci şi una socială şi demografică, care afectează viitorul ţării noastre. Pentru a rezolva această situaţie îngrijorătoare, este necesar un efort concertat la toate nivelurile societăţii. Guvernul trebuie să creeze un mediu economic favorabil, cu oportunităţi de muncă bine plătite şi condiţii de muncă decente. De asemenea, este esenţial să investim în educaţie şi sănătate, pentru a asigura un nivel de trai decent pentru toţi cetăţenii. Totodată, trebuie să ne concentrăm pe crearea unui climat social pozitiv, care să încurajeze românii să rămână în ţară. Acest lucru implică combaterea corupţiei, promovarea egalităţii de şanse şi asigurarea respectului pentru drepturile omului. Premiera istorică a creşterii populaţiei prin imigraţie ar trebui să ne determine să acţionăm. Este timpul să luăm măsuri concrete, pentru a opri migraţia forţei de muncă şi pentru a atrage românii înapoi în ţară. Viitorul României depinde de capacitatea noastră de a face acest lucru! |
|
||||
|
În scurt timp, Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu urmează să-şi angajeze răspunderea un pachet foarte amplu de măsuri fiscale şi administrative. Parlamentul va avea ultimul cuvânt, iar fiecare dintre noi va avea posibilitatea de a veni cu amendamente, acolo unde considerăm că reglementarea ar putea avea un efect contrar celui vizat de Guvern. Nu aş dori să intru în detalii, de această dată. Fiecare dintre noi are posibilitatea de a analiza actul normativ, pentru a ne forma propriul punct de vedere. Aş vrea însă să subliniez că, în timp ce toate comentariile pe acest subiect sunt concentrate pe anumite modificări de taxe şi impozite, trece aproape neobservată probabil cea mai mare reformă a aparatului bugetar, de la Revoluţie încoace. Nu se acordă aproape deloc atenţie acelor măsuri care vizează reducerea aparatului de stat, inclusiv cu restrângerea funcţiilor de conducere din instituţiile publice. Este pentru prima oară când un guvern reduce cu o treime funcţiile de conducere aparatul bugetar. Se reduce cu un sfert numărul funcţiilor politice, respectiv ale secretarilor de stat, ale consilierilor şi celelalte funcţii de demnitate publică. Se desfiinţează poziţii irelevante, precum cea de şef de birou, şi creşte normativul de personal necesar pentru înfiinţarea unui serviciu sau a unei direcţii. În al doilea rând, are loc un amplu proces de debirocratizare a sistemului bugetar. Nimeni nu vorbeşte despre asta. Vor dispărea zeci sau sute de instituţii care încărcau inutil aparatul public şi care creşteau hăţişul birocratic pentru cetăţeni. Se pune capăt dezmăţului cu bani publici pe telefoane, limuzine şi mobilier. Se limitează diverse bonusuri şi sporuri, în special pentru angajaţii cu venituri mari de la stat. Se pune un plafon pentru salariile de-a dreptul nesimţite ale unor bugetari de lux. Sunt modificări majore, pe care însă nu le comentează cei care vor să critice măsurile Guvernului. Sunt decizii pe care cred că toate partidele politice şi le-au asumat în campaniile electorale, că vor reduce birocraţia, că vor aduce cumpătare în cheltuirea banilor publici, că vor termina cu sinecurile la stat. Iar acum, când Guvernul îşi asumă aceste decizii, toate acele partide care făceau acele angajamente în campanie, nu mai spun nimic acum. Corect ar fi fost să spuneţi că, deşi nu sunteţi de acord cu toate măsurile cuprinse în pachet, susţineţi aceste decizii prin care se reduce aparatul de stat! Dar nu spuneţi asta! Ignoraţi pur şi simplu aceste măsuri care împlinesc anumite promisiuni, pe care inclusiv dumneavoastră, din aceste partide de opoziţie, vi le-aţi asumat faţă de propriii alegători! Aşadar, constat că este şi multă ipocrizie în această dezbatere politică despre pachetul de măsuri pe care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea. Cei care critică se fac că nu văd măsurile pe care tot ei ţipau că nu se iau de către actualul guvern. Se fac că nu văd că se suprataxează viciul, luxul şi profitul excesiv, pe care tot ei cereau să fie suprataxate. Şi, nu în ultimul rând, se elimină sau se restrâng o serie de facilităţi fiscale, pe care tot ei le criticau pe motivă că instituia o stare de inechitate fiscală între contribuabili. Corect ar fi fost ca cei care criticaţi acest pachet de măsuri să fiţi consecvenţi cu propriile poziţii pe care le-aţi avut anterior şi să admiteţi public că există şi multe măsuri pe care chiar dumneavoastră le-aţi promis anterior şi care aduc fără îndoială echitate fiscală şi socială în România! |
|
||||
|
"Suceava se dezvoltă pentru că politicienii responsabili ştiu că oamenii au nevoie de proiecte şi de dezvoltare!" În judeţul Suceava, PNL şi PSD s-au aflat mereu într-o competiţie politică puternică bazată pe proiectele şi soluţii de dezvoltare de care judeţul are nevoie. Este meritul preşedintelui Gheorghe Fluture, pentru că, la Suceava, a reuşit să aducă la aceeaşi masă oameni responsabili care îşi doresc lucruri identice: infrastructură modernă de transporturi care să lege Bucovina de Bucureşti, reţea sanitară la standarde europene, modernizări de unităţi de învăţământ şi dotări corespunzătoare, conectarea gospodăriilor la apă, canalizare sau la gaze naturale, pentru încălzire pe timp de iarnă. Cine nu cunoaşte competiţia politică din Suceava şi nu ştie că aceasta e bazată doar pe proiecte şi pe cine are cele mai bune soluţii, ar fi zis că Ion Stan de la PSD nu va sta niciodată la masă cu Gheorghe Flutur sau Ioan Balan de la PNL. Însă, când vorbeşti despre proiecte necesare comunităţii, când vorbeşti despre faptul că orgoliile ar putea să pună în pericol şansa istorică a Sucevei de a dezvolta, atunci îţi dai seama că doar politicienii responsabili renunţă la orgolii politice şi la confruntări sterile, căci nu asta aşteaptă oamenii de la noi, şi dau tot ceea ce au mai bun pentru comunităţile care au învestit încrederea lor. În urmă cu mai bine de o săptămână, am primit la Suceava vizita ministrului dezvoltării, domnul Adrian Veştea, în care am discutat aplicat asupra fiecărui proiect de investiţii care se derulează în judeţ. Ni s-a confirmat că, graţie încăpăţânării productive a preşedintelui Gherghe Flutur, judeţul Suceava este campion naţional la proiecte de investiţii aflate în implementare şi ne-a dat asigurări că toate proiectele vor fi finanţate şi duse până la capăt. Am făcut toate aceste precizări, pentru că, în judeţul Suceava, pe lângă PNL şi PSD, mai sunt şi alte formaţiuni politice care se ocupă exclusiv de scandaluri şi de dezinformarea populaţiei, fără să poată prezenta opiniei publice niciun proiect util pentru cetăţeni. Însă cred cu putere că oamenii fac diferenţa între politicieni responsabili şi dedicaţi comunităţii şi politicienii care fac doar gălăgie. |
|
||||
|
"Taxele sunt un lucru mult prea serios pentru a fi lăsat doar în seama guvernanţilor!" Fostul politician francez şi prim-ministru în două mandate, Georges Clemenceau, este creditat cu rostirea unei maxime devenită comună în ziua de astăzi, respectiv, "războiul este un lucru mult prea serios pentru a fi lăsat doar în seama militarilor". Însă, în opinia mea şi a multor profesionişti datorită cărora motorul economiei româneşti încă funcţionează, şi taxele sunt un lucru mult prea serios pentru a fi lăsat doar în seama guvernanţilor. Desigur, această convingere mi-am format-o în calitate de profesionist în domeniul avocaturii, domeniu în care mi-am desfăşurat activitatea, înainte de a mă implica în politică. Şi nu doar eu, ci şi ceilalţi colegi ai mei liberali împărtăşesc această convingere, pe care şi-au format-o, probabil, tot din practica anterioară implicării în politică, pentru că majoritatea dintre noi am activat în economia privată înainte de a servi binele public din postura de politicieni. Cum, însă, acest traseu profesional nu este singurul posibil şi nici vreo condiţie sine qua non a practicării activităţii politice, şi cum zilele acestea sunt, iarăşi, pentru a câta oară, în ţara în care un articol recent de presă estima că într-o perioadă de 7 ani, nu mai puţin de 50% dintre prevederile Codului fiscal care au suferit modificări, dominate, din nou, de discuţia despre regimul taxării activităţilor şi proprietăţilor românilor, mi-am adus aminte de una dintre cărţile de căpătâi nu doar pentru mine, ci la nivel mondial, în materia efectului pe care politicile fiscale îl au asupra dezvoltării societăţilor, pe care doresc să le-o recomand cu toată căldura, dar şi cu toată indignarea unui profesionist faţă de cei care atentează la rezultatele muncii lui, celor care elaborează politicile fiscale ale României pentru următorii ani. Pentru binele întregii economii româneşti, faceţi-vă timp şi aplecaţi-vă, măcar o oră în fiecare zi, asupra lucrării lui Charles Adams, For Good and Evil: The Impact of Taxes on the Course of Civilization. Veţi descoperi acolo că a colecta puţin de la mulţi este incomparabil mai eficient decât a colecta mult de la puţini. Şi veţi mai descoperi, poate cu surprindere, că orice taxare care depăşeşte nivelul de 10% dă naştere exact acelor procese psihologice care conduc la creşterea evaziunii! Desigur, înţeleg necesitatea de a pune finanţele ţării în ordine. Înţeleg necesitatea unei baze mai largi de impozitare, deşi nu înţeleg de ce, în loc să creşteţi plaja de colectare, măriţi taxele celor care se conformează deja. Înţeleg că funcţiile contemporane ale statelor necesită fonduri suficiente şi că serviciile publice de calitate nu pot fi furnizate în lipsa unui buget adecvat. Mai înţeleg şi necesitatea de a ne conforma cerinţelor Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, deşi nu pot fi de acord cu modul în care fostul ministru Cristian Ghinea şi colegii săi din Uniunea Salvaţi România au condus negocierile pentru stabilirea coordonatelor acestuia. Înţeleg şi faptul că circumstanţele economice, după o pandemie, nişte valuri succesive de inflaţie şi un război, nu sunt cele mai fericite. Însă nu pot fi de acord cu excesele! Şi prin excese mă refer, în special, dar nu numai, la intenţia de taxare nu doar suplimentară, ci de-a dreptul prohibitivă, a profesiilor liberale, reprezentanţii acestora urmând a-şi ceda către stat aproape jumătate din venituri. Trebuie să înţelegem că, dacă o arie de activitate economică funcţionează, interesul firesc al statului este acela de a o sprijini, iar nu de a o sufoca. Şi mai trebuie să înţelegem că, înainte de toate, între profesiile liberale şi celelalte ocupaţii există o diferenţă fundamentală. Dacă în cazul angajatorilor din celelalte activităţi economice private, aceştia îşi asumă riscul, dar beneficiază, pentru realizarea obiectivelor lor, de aportul angajaţilor, fiindu-le, deci, taxat profitul, iar dacă, în situaţia angajaţilor, aceştia nu îşi asumă riscul activităţii, ci desfăşoară doar manoperele necesare acesteia, fiindu-le taxat venitul, reprezentanţii profesiilor liberale îşi asumă şi riscul, şi desfăşurarea activităţii propriu-zise. Şi atunci statul ce cale găseşte? Să îi penalizeze de două ori, sperând poate că practicienii profesiilor liberale, nu întotdeauna atât de prosperi precum îi vede Guvernul, vor continua să depună acelaşi efort şi să nu găsească modalităţi de a se sustrage? În final, însă, şi într-o notă mai optimistă, ţin să închei subliniind un lucru care mi se pare esenţial, şi anume, influenţa ponderatoare a prezenţei PNL în Guvern, fără de care, aşa cum bine se cunoaşte în spaţiul public, multe dintre prevederile acestor acte normative atât de mult sau puţin aşteptate, depinde pe cine întrebăm, ar fi fost mult mai împovărătoare. Deşi sentimentul predominant pe care mi-l provoacă aceste măsuri este cel de tristeţe, am măcar satisfacţia că Partidul Naţional Liberal a reuşit cel puţin două lucruri de o importanţă capitală: să reducă multe dintre sarcinile fiscale ce ar fi fost impuse prin variantele iniţiale ale noului pachet de măsuri şi să conexeze impunerile suplimentare de o reducere a cheltuielilor publice, însă nu în componenta de salarizare, ci în cea de cheltuieli cu bunuri şi servicii nejustificate sau supraevaluate, fără de care tot efortul ar fi fost inutil. De aceea, atât pentru mediul privat, cât şi pentru cel public din România, mesajul meu de final este că prezenţa PNL în Guvern trebuie sprijinită în continuare, întrucât este singura barieră în calea exceselor pe care orice guvernare neponderată de nimic are tendinţa de a le comite, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre! |
|
||||
|
Domnul Lilian Scripnic: "Românii nu sunt cetăţeni de rangul 2 în Uniunea Europeană!" Unul dintre obiectivele majore de politică externă, şi anume, aderarea la spaţiul Schengen, se prefigurează a fi un mare eşec pentru diplomaţia românească, în pofida nenumăratelor declaraţii de susţinere din partea instituţiilor europene şi a reprezentaţilor statelor membre. Cu excepţia austriecilor, toţi politicienii europeni susţin că României i se face o mare nedreptate. În decembrie 2022, în cadrul reuniunii Consiliului JAI, România întâmpina rezistenţa Austriei, poziţie ce a generat un val de revoltă în opinia publică. La acel moment, părea că diplomaţia românească a fost luată prin surprindere. Reprezentanţii români erau mai curând îngrijoraţi de poziţia Olandei, care în final a declarant că toate solicitările sale tehnice au fost validate. Dar cine să îşi mai asume această eroare de negociere şi de previziune în politica externă? Opoziţia Austriei era cunoscută încă din luna noiembrie 2022, deci înainte de Consiliul JAI din decembrie. În mod evident, se impunea atunci o intensificare a întâlnirilor bilaterale. După reuniunea JAI s-a declanşat un val de nemulţumire atât de puternic, încât românii erau de acord cu un boicot faţă de firmele austriece în România, idee exprimată chiar de oamenii politici. În discursul public, era frecvent întâlnit îndemnul să nu mai alimentăm de la OMV, să ne transferăm conturile din băncile austriece în cele româneşti, ba chiar unii mici comercianţi intenţionau să scoată de la raft produsele de origine austriacă. Timpul a trecut, revolta publică s-a mai domolit, însă Austria este în continuare un obstacol în atingerea acestui obiectiv major de politică externă al ţării noastre. Între timp, OMV prosperă în România, este în continuare beneficiar al contractelor cu instituţiile publice, face lobby pentru diminuarea redevenţei pe care o plăteşte statului român, reducerea taxei de solidaritate şi a impozitului pe cifra de afaceri, vrea modificarea Legii offshore şi acţionează în judecată statul român la Curtea Internaţională de arbitraj de la Paris, pentru că legea nu îi permite să dispună de gazul românesc din Marea Neagră, după bunul său plac! În luna februarie a acestui an, AUR a solicitat guvernării PSD-PNL să riposteze faţă de această umilinţă adusă poporului român, prin apelul la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, fapt ce se ia în considerare abia acum. Dar pentru asta trebuie să aşteptăm Consiliul JAI din octombrie şi decizia acestuia. Consider că, dacă în continuare ni se va refuza aderarea la Schengen diplomaţia românească trebuie să riposteze ferm, iar ca obiectiv regional este de luat în considerare ideea exprimată europarlamentarul bulgar Andrey Novakov cu privire la eliminarea controalelor la graniţele dintre România şi Bulgaria. Ar fi o alternativă care ar facilita circulaţia bunurilor şi ar stimula creşterea economică în ambele ţări. Iar boicotul firmelor austriece care prosperă în România trebuie luat în seamă şi, de data aceasta, să fie un boicot prin fapte, nu doar prin vorbe. Ar fi de dorit ca instituţiile publice să transfere conturile de la băncile austriece la cele cu capital românesc, împrumuturile să nu mai fie făcute la bănci austriece, achiziţiile de combustibili să fie făcute de la ceilalţi agenţi economici existenţi pe piaţa de carburanţi, iar pădurile României să aducă profit pentru firmele româneşti. Este momentul oportun să arătăm că nu stăm cu mâna întinsă pentru un drept care este al nostru. România îndeplineşte de mult timp condiţiile tehnice de aderare la spaţiul Schengen, iar opoziţia Austriei este nejustificată. Amintim partenerilor noştri europeni, în mod special reprezentanţilor statului austriac, că România este un membru cu drepturi depline şi trebuie să fie tratată ca partener egal! Românii nu sunt cetăţeni de rangul 2 în Uniunea Europeană! |
|
||||
|
"Pachetul măsurilor fiscale reprezintă responsabilitatea PSD faţă de viitorul românilor!" În aceste momente, Partidul Social Democrat îşi ia un angajament extrem de serios în faţa românilor, prin asumarea răspunderii Guvernului condus de Marcel Ciolacu, în faţa Parlamentului. Pachetul de măsuri fiscale propuse de premierul Ciolacu presupune o serie de reforme dure, dar imperios necesare, asta în condiţiile în care ultimele Guverne conduse de liberali nu doar că nu au manifestat responsabilitate în domeniul bugetar, dar au accentuat o serie de dezechilibre care pun acum în pericol stabilitatea economică şi financiară a ţării. Este neplăcut pentru mine să amintesc frenezia cu care Guvernul condus de Florin Cîţu a angajat împrumuturi uriaşe, uneori zilnice, pentru a arunca cu banii antamaţi pe cheltuiala românilor pe "cumpărături" cel puţin inutile. Ştiu, argumentul "suprem" a fost nevoia de cheltuieli bugetare cauzată de pandemia COVID-19. Sutele de milioane de doze de vaccin ar putea proteja, într-adevăr, populaţia României pe următoarea sută de ani, doar că... deja multe au expirat şi vor fi aruncate la gunoi. La fel ca şi miliardele de euro împrumutate nesăbuit în numele "salvării ţării". Dar aceasta este situaţia acum, iar PSD, aflat la guvernare după foarte mulţi ani, trebuie să îşi asume răspunderea politică, socială şi economică pentru o serie de măsuri necesare, dar evident nepopulare. PSD şi în special premierul Marcel Ciolacu sunt hotărâţi să suporte aceste costuri politice şi electorale majore deoarece importanţa şi urgenţa acestor măsuri este de netăgăduit. Sunt în joc cele 75 de miliarde de euro destinate României prin PNRR, însă riscul suspendării acestor fonduri este major în absenţa unor reforme ce ar fi trebuit asumate deja de la începutul acestui program de finanţare european. Noi, parlamentarii social-democraţi, nu vă cerem altceva decât înţelegere şi responsabilitate în faţa românilor prin sprijinirea acestor măsuri dure de reformare a finanţelor publice. Curajul asumării răspunderii complete aparţine, însă, PSD. |
|
||||
|
"Poluarea aerului în marile oraşe este de patru ori peste limita admisă de OMS!" Conform unei analize publicate de cotidianul britanic "The Guardian", preluată în presa locală din Bihor, poluarea aerului în Oradea depăşeşte de patru ori limitele considerate sigure de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Desigur, municipiul în care locuiesc nu este singurul care se confruntă cu această situaţie, pe lista publicată de "The Guardian" se mai regăsesc Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu, Braşov sau Iaşi, însă cazul municipiului Oradea este aparte, dat fiind că oraşul nostru nu este unul industrial. Cel mai probabil, în opinia mea, cauzele exploziei cotelor poluării la Oradea ţin de şantierele neterminate şi prost planificate, care duc la blocaje imense în trafic, de praful permanent care, iată, aflăm că reprezintă un pericol imens pentru orădeni. Însă, aşa cum spuneam, nu este vorba doar despre Oradea. În fapt, întreaga ţară - dacă ne limităm doar la România - se confruntă, aşa cum spun şi jurnaliştii, cu o gravă criză de sănătate publică în care aproape toţi cetăţenii locuiesc în zone cu niveluri periculoase de poluare a aerului. Soluţia în această luptă cu un ucigaş nevăzut nu poate fi una locală şi nici măcar naţională, însă eu cred că în oraşe precum Oradea, dar şi în altele, autorităţile locale au datoria şi morală şi administrativă de a oferi răspunsurile care ţin de ele, răspunsurile care pot, totuşi, schimba lucrurile în un pic mai bine pentru oameni. Prin această declaraţie politică, intenţia mea este aceea de a aduce problema în atenţia Parlamentului, pentru a încerca să ne mobilizăm, alături de ministerele de resort, alături de partenerii regionali şi europeni, în a găsi căi comune de rezolvare. Prezint însă această declaraţie politică şi pentru a face apel către primării, precum cea din Oradea, de a nu ignora pericolul major la care îşi expun cetăţenii, de a se organiza mai bine, mai ales la nivelul planificării lucrărilor şi al efectelor asupra calităţii aerului, şi de a acţiona în mod responsabil pentru a-i proteja pe oameni. Aşa vrea să facă acest lucru, până nu este prea târziu! |
|
||||
|
"Investind în educaţie, investim în viitorul copiilor noştri - deviza PNL pentru modernizarea învăţământului" Eforturile conducerii liberale a educaţiei s-au transpus în începerea în bune condiţii a anului şcolar 2023-2024, lansarea Programului de investiţii prin PNRR pentru dotarea şcolilor constituind un pas important pentru evoluţia infrastructurii educaţionale şi, implicit, pentru viitorul învăţământului din România. Prin semnarea noilor contracte de finanţare, în valoare de peste un miliard de euro, vor fi modernizate 5.600 de unităţi de învăţământ preuniversitar, palate şi cluburi ale copiilor, precum şi centre de resurse şi asistenţă educaţională. Acestea vor fi dotate cu mobilier nou, cu laboratoare de informatică, de ştiinţe şi multidisciplinare, cabinete şcolare, de discipline, săli de sport, ateliere de practică şi echipamente IT de ultimă generaţie, ceea ce înseamnă un progres esenţial în buna funcţionare a procesului educaţional. Un segment consistent al acestor investiţii îl reprezintă dotarea atelierelor de practică din învăţământul tehnologic, ca parte componentă în dezvoltarea învăţământului dual, desăvârşindu-se astfel crearea unei rute profesionale complete şi integrate pentru elevii şi studenţii care aleg specializările tehnice, atât în forma liceală, cât şi universitară. Nu în ultimul rând, contractele de finanţate ale infrastructurii educaţionale derulate prin PNRR vor fi adresate şi cadrelor didactice, care vor fi sprijinite cu materialele didactice necesare cursurilor şi activităţilor complementare, extracurriculare şi sportive. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii educaţionale vor întări sustenabil procedurile de aplicare a noilor metode pedagogice, având ca rezultat direct creşterea motivaţiei elevilor şi a cadrelor didactice, în vederea desfăşurării unui învăţământ cu un grad ridicat de randament în ceea ce înseamnă conştiinţa învăţării, profesionalismul dascălilor şi performanţele elevilor. Evoluţia naţiunii este indisolubil legată de starea educaţiei, aceste investiţii reprezentative fiind imperios necesare pentru creşterea calitativă a învăţământului, contribuind esenţial la reducerea abandonului şcolar, precum şi la dinamizarea performanţelor şcolare. Repartizările financiare destinate acestui domeniu vital sunt conforme cu prevederile Proiectului "România Educată", iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, precum şi cu modificările recente ale legilor educaţiei. Sunt convinsă că efectele produse de noile investiţii vor fi vizibile în fiecare şcoală şi în fiecare sală de clasă, astfel încât reformele promovate prin pachetul de legi ale educaţiei naţionale să fie puse cât mai curând în practică. Politicile publice şi strategiile concrete, lansate de Partidul Naţional Liberal, au ca scop fundamental instituirea unui educaţii performante în România, prin crearea unui cadru favorabil şi armonios tinerelor generaţii, astfel încât copiii noştri să fie încurajaţi să studieze în ţară, din clasa pregătitoare până la terminarea facultăţii. |
|
||||
|
"Reducem timpul alocat de cetăţeni în relaţia cu statul, prin digitalizarea serviciilor!" Proiectul de lege care prevede înmatricularea sau radierea unui autovehicul online a fost avizat pozitiv în cadrul Comisiei pentru transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor, un mare pas înainte spre digitalizarea serviciilor oferite de către statul român. Astfel, se reduce cu mult timpul pe care cetăţeanul este nevoit să-l aloce, pentru a-şi rezolva treburile curente. Proiectul de lege are în vedere crearea cadrului legal pentru conceperea, operaţionalizarea şi gestionarea unei aplicaţii prin care cetăţenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul, să poată face acest lucru fără a mai fi nevoie să se deplaseze la un sediu al serviciilor de înmatriculare. Aplicaţia va fi gestionată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din Ministerul Afacerilor Interne şi va permite cetăţenilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulaţie, precum şi declarare fiscală sau radiere din evidenţele fiscale (documente de transfer al dreptului de proprietate încheiate în afara platformei, dovada declarării furtului vehiculului, certificat de distrugere, etc.). Prin această iniţiativă, Partidul Naţional Liberal continuă politicile de digitalizare şi debirocratizare a României, demers legislativ care va ajuta la simplificarea şi accelerarea procesului administrativ legat de autovehicule. Astfel, platforma online care va fi creată va veni în sprijinul tuturor celor care au autovehicule, pentru că le va uşura accesul, 7/24, la servicii publice în momentul înmatriculării sau radierii unui autovehicul. Dacă analizăm avantajele pe care le aduce digitalizarea serviciilor publice, aş aminti că se va termina atât cu statul la cozi la diverse instituţii, cât şi cu cerinţa de dosare peste dosare fără sens. Proiectul urmează să fie dezbătut şi susţinut de PNL şi în plenul Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
"Şi Uniunea Europeană are nevoie de reformare!" Trecem greu sesizabil, atât individual, cât şi colectiv, printr-o serie infinită de schimbări destinate tuturor aspectelor vieţii, de la cele privind războiul din ţara vecină, care a ajuns să afecteze întreaga planetă, şi până la cele privind strategiile politice. Devine necesară adaptarea şi mai susţinută la toate nivelurile decizionale, însă avem, de cele mai multe ori, mult prea puţin timp la dispoziţie. Pentru aceste transformări în cascadă, este nevoie să depunem eforturi personale şi generale, să generăm schimbări benefice! Nu o afirm doar eu, ci şi majoritatea sociologilor şi a politicienilor lumii ori a vectorilor de imagine de pe întreg mapamondul. Graţie mobilizării noastre susţinute, Cabinetele Ciucă şi Ciolacu au reuşit să redreseze România, astfel încât să trecem cât mai echitabil prin acest vertij global. Desigur că avem nevoie să ducem mai departe acest proces amplu, motiv pentru care continuăm să lucrăm pentru identificarea şi implementarea celor mai adecvate soluţii salutare pentru economia românească şi, în special, pentru investitorii noştri interni. Rămânem consecvenţi în privinţa creşterii calităţii vieţii tuturor categoriilor de români. Aşa-zisele măsuri de austeritate sunt catalogate în mod greşit sau cu rea-voinţă în acest fel, pentru că ele au fost menite strict ca să facă ordine în domeniile pe care guvernările anterioare le-au ocolit tocmai ca să nu-şi pună investitorii în cap sau să piardă procente importante din capitalul lor electoral. Mai mult, acest pachet legislativ trebuie să fie conform şi exigenţelor PNRR, chiar dacă multe capitole din acest Plan au fost scrise prost sau cu dedicaţie pentru camarila lor de partid de către artizanii lui, respectiv cei de la USR, astfel încât România să nu piardă niciun euro din aceste fonduri comunitare. Noi, cei de la PSD, alături de partenerii liberali de guvernare, ne-am luat inima în dinţi şi ne-am asumat această reformă pe cât de radicală, pe atât de necesară statului român. Dar, dincolo de toate etichetele şi criticile aplicate superficial acestui pachet de decizii inerente transformărilor politice, economice, sociale, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres, trebuie să subliniez că se profilează şi extra normarea venită din partea Uniunii Europene. Şi din acest punct de vedere, cred că sunteţi cu toţii de acord cu mine, dragi colegi şi dragi români, că vom deschide o adevărată nouă cutie a Pandorei. Nu doar pe fondul legislaţiei destul de ambiguă privind ocazia acordării dreptului de veto de către un stat membru pentru o altă ţară comunitară, ci şi pentru că şi alte situaţii clamează o reformă profundă sau o updatare rapidă, dacă doriţi să o numiţi aşa. Aceste schimbări ar trebui să vizeze atributele puterii legislative şi a celor executive, să fie stabilit un echilibru de forţe între Comisia Europeană şi Parlamentul European, corelate cu celelalte instituţii complementar decizionale. Prerogativele acestor instituţii fundamentale comunitare trebuie reîmpărţite echitabil prin sporirea puterii de iniţiativă legislativă a PE şi a creşterii controlului asupra actului decizional al Executivului European. Nu vin cu idei inovatoare să revoluţionez eu coordonarea UE, dar se profilează clar această necesitate de schimbare a pârghiilor ori de adaptare a lor, atât din practică, cât şi potrivit tendinţelor spre care tindem cu toţii, inclusiv pe palierul parlamentelor naţionale. Concret, fac trimitere la accentuarea tendinţei actuale, care devine din ce în ce mai periculoasă, în ierarhia Uniunii de trecere de la o democraţie "parlamentară" la o democraţie "guvernamentală", ce va vulnerabiliza toate parlamentele în procesul decizional. Ştim cu toţii că Parlamentul European, deşi este singura instituţie aleasă în mod direct în Uniune, deci ar trebui să se constituie şi de facto şi de jure în centrul democraţiei europene, tot nu are dreptul de iniţiativă legislativă directă. La fel ca şi majoritatea dumneavoastră, şi eu mă declar deranjat de faptul că păstrarea votului, acordat doar în unanimitate, în cadrul Consiliului a devenit un obstacol de facto în calea punerii în aplicare a agendei europene, necesară atât dezvoltării, cât şi democraţiei europene. Un astfel de blocaj elocvent, generat este şi cel privind accederea noastră şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Iar urmările sale le decontăm şi din punct de vedere economic, financiar, politic şi chiar uman. Doar extremiştii au de câştigat din această ecuaţie, pe cât de simplă la o primă vedere, pe atât de complicată din cauza multitudinii sale de efecte adverse pe care le generează în ultimii ani. Propaganda antieuropeană, fondată pe aceste neajunsuri, dar continuată prin minciuni sau deformări ale adevărului de tot felul, ne poate face tuturor foarte mult rău. Admitem cu toţii că există o doză de iritare în spaţiul public românesc referitor la subiectul accederii în Schengen, însă este important să rămânem echilibraţi cu toţii, indiferent că reprezentăm puterea sau opoziţia. Este chiar imperios necesar să ne păstrăm calmul şi să continuăm să tratăm toate viitoarele situaţii cu diplomaţie, excluzând discursurile sau măsurile radicale în acest sens! Dar devine din ce în ce mai evident că hotărârile fundamentale în privinţa reconfigurării împărţirii influenţei între instituţiile europene vor atrage cele mai indicate răspunsuri pentru aceste vremuri cu provocări comune şi fără precedent în istoria Uniunii, precum şi în cea a parlamentelor naţionale ale ţărilor membre. Şi cum semnalul principal vine întotdeauna de la Bruxelles, este cu atât mai relevant că democraţia parlamentară a fost plasată sub presiune şi are nevoie de sprijin prin reformă. S-ar impune, de asemenea, aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii în activitatea instituţiilor UE, în special în cooperarea cu parlamentele naţionale, astfel încât aceasta să fie mult ameliorată. Nu în ultimul rând, s-a transformat într-o mare prioritate identificarea mecanismelor prin care să creştem participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor. Eu îi încurajez, constant, atât pe tineri, cât şi pe vârstnici, în cadrul tuturor întâlnirilor pe care le am cu aceştia, să se implice în luarea deciziilor. Şi vă invit şi pe dumneavoastră, dragi colegi, să faceţi acest efort, pentru că Uniunea Europeană trebui să îşi păstreze rolul de tezaurizator exemplar al democraţiei reale pe acest continent. Este în beneficiul nostru, al tuturor cetăţenilor europeni de acum, precum şi al generaţiilor viitoare! |
|
||||
|
"Mereu aducere aminte martirilor români, victime ale cotropitorilor hortyşti!" Septembrie înseamnă în Transilvania şi dureroase aduceri aminte legate de masacrele comise în 1940 de armata horthystă, la numai câteva zile după Dictatul de la Viena. Sute de români din foarte multe localităţi din Ardealul de Nord au căzut pradă unei barbarii despre care supravieţuitorii au dat detalii şocante şi sunt consemnări despre copii omorâţi cu baioneta, femei măcelărite ca în invazii primitive, bătrâni ucişi în batjocură. Împăcăm prezentul cu aceste momente tragice din trecut şi vom proiecta în viitor, pentru totdeauna, sentimentele de amară şi nemăsurată pierdere. Avem în Sălaj două zile de comemorare. La 9 septembrie la Treznea, unde au fost omorâţi discreţionar 96 de oameni. Şi la 14 septembrie la Ip, unde 157 de oameni au fost victimele acestor crime de război. Ne adunăm la monumentele ridicate în memoria martirilor şi la mormintele acestora, pentru a ne spune necazul care ne apasă sufletul faţă de nelegiuirile comise de horthyşti. Dar Treznea şi Ip sunt doar localităţile în care s-a consemnat cel mai mare număr de morţi, ca urmare a actelor criminale comise arbitrar. La 8 septembrie s-a întâmplat şi la Nuşfalău şi la Ciumărna, iar după Treznea şi Ip au mai fost Cerişa, Marca, Halmăşd, Cosniciu de Sus, Camăr şi o sumă de alte localităţi din celelalte judeţe ocupate atunci de horthyşti. Din tot teritoriul ocupat de trupele lui Horthy, în toamna lui 1940, Sălajul a avut cel mai mult de suferit, cu 477 de oameni masacraţi din totalul estimat la aproximativ o mie de victime, marea majoritate români, dar şi evrei şi slovaci. Sălajul este acum un judeţ în care etniile trăiesc în armonie, civilizaţia oamenilor acestor locuri explicând bună înţelegere dintre membrii comunităţii noastre. Sălajul trebuie să aibă parte de recunoaştere atât pentru cum este acum, cât şi pentru martiriul său. România are nevoie să ofere această recunoaştere judeţului Sălaj, pentru că memoria fără echivoc, permanent parte din spiritul naţiunii, ne apără de derapaje periculoase, de extremismul care poate duce la astfel de nenorociri. Iar extremismul, să fim cât se poate de conştienţi, este mereu latent, fără vigilenţa civica permanenta existând un pericol real să se insinueze, să distrugă din nou. Monumentele de la Treznea şi de la Ip, care ne cheamă în fiecare septembrie pentru comemorarea martirilor, au nevoie de o îngrijire congruentă cu respectul faţă de martiri. Materialele din care sunt construite memorialele dau semne de uzură, iar mormintele martirilor la care ne reculegem au nevoie de o amenajare a perimetrului în care sunt situate pentru solemnitatea care se impune. Evaluarea de către specialişti în arhitectura şi alegerea soluţiilor adecvate sunt acţiuni care trebuie demarate fără întârziere. Iar cunoaşterea istoriei, aşa cum a fost este importantă pentru sănătatea sufletească a naţiunii unite, pentru un trai armonios în multiculturalism, pentru capacitatea de raţiona sănătos, pentru o ţinută civilizată, europeană. Şi pentru că se schimbă mult şi rapid mijloacele de comunicare, modul în care comunicăm, un memorial online dedicat victimelor masacrelor horthyste, bine diseminat, îl văd ca pe o lecţie de istorie pe care toţi românii trebuie să o cunoască. Putem construi un viitor bun, în care să nu existe evenimente ca cele din toamna lui 1940, numai dacă fundamentele pe care îl clădim sunt adevărul şi puterea de a-l înţelege corect. Valorile morale creştine şi democraţia sunt şansa noastră să nu lăsăm loc ideologiilor criminale, care la început iau chip de bune intenţii. Să avem înţelepciunea să ne apărăm şi să-i păzim pe copiii noştri de astfel de pericole, prin asigurarea echilibrului între emoţie şi raţiune, pentru nobleţe în relaţiile dintre noi! |
|
||||
|
"Importurile de cereale şi alte produse agricole nu ne-ar afecta, dacă am avea o industrie de procesare puternică!" Nu am văzut ca industria alimentară din state precum Franţa, Germania sau Italia să se îngrijoreze de faptul că milioane de tone de cereale şi seminţe intră în statele lor, provenind din Ucraina. Dimpotrivă, toţi îşi freacă satisfăcuţi mâinile pentru că aşteaptă să le vină materii prime foarte ieftine pe care să introducă imediat în fabrici şi să le dea valoare adăugată mare, prin produse finite pe care, ulterior să le exporte pe bani buni. Statele pe care le dădeam exemplu sunt, în acelaşi timp, cele mai puternice economii agricole ale Europei, fiind foarte atente să-şi protejeze proprii fermieri împotriva căderii abrupte a preţurilor la produsele agricole. Şocul produs de intrarea masivă a cerealelor ucrainene în România provine şi din capacitatea redusă de procesare a industriei naţionale de profil. Fabricile autohtone nu au capacitatea de a procesa nici măcar ceea ce produc fermierii români, acesta fiind motivul pentru care exporturile agricole româneşti se rezumă la export de materii prime brute, în cel mai bun caz la export de produse intermediare. Din păcate, în ultimii ani, s-au pierdut foarte multe oportunităţi pentru a susţine capitalul autohton să se dezvolte şi să producă "Made in România, by România". În fine, mult mai productiv este să ne orientăm eforturile către viitor, către soluţii concrete pentru dezvoltarea industriei româneşti alimentare şi să lăsăm istoricii să scrie paginile de istorie. Nu pot să nu apreciez faptul că, în anul 2023, Guvernul României a demarat Programul INVESTALIM, căruia i s-a acordat un buget generos pentru 3 ani, de circa 3 miliarde de lei şi că 70% din aceste fonduri merg către Oltenia şi Muntenia. Este un program îndrăzneţ, care deschide calea către reindustrializarea României, către dezvoltarea industriei alimentare. Este un pas mare, dar nu şi suficient. Asemenea măsuri trebuie să devină o constantă, pentru că, în Uniunea Europeană, competiţia pe piaţa produselor alimentare este puternică, iar firmele româneşti nu vor reuşi să facă faţă fără sprijin puternic şi constant din partea statului român. |
|
||||
|
"Puterea noastră ca români - «De ce ţara noastră se află într-o stare atât de precară»" Ne confruntăm cu o realitate din ce în ce mai alarmantă în ţara noastră. Este un moment de reflecţie şi acţiune, un moment în care trebuie să ne adunăm ca societate şi să ne întrebăm cum am ajuns aici. De ce ţara noastră se află într-o stare atât de precară şi de disfuncţională? Răspunsul este simplu - puterea statală trecătoare, cei pe care i-am ales să ne reprezinte şi să ne servească interesele, au ajuns să producă doar fum, asemenea cărbunilor. Ei se încing, dar nu ne aduc lumina şi căldura de care avem atât de multă nevoie în aceste vremuri dificile. Este de datoria noastră să ne întrebăm de ce aceşti lideri, care ar trebui să slujească cu devotament poporul, se preocupă doar de propriile lor interese şi beneficii personale? Vedem cu toţii cum sistemul nostru politic şi administrativ pare să funcţioneze în beneficiul unei elite, în loc să servească interesele tuturor cetăţenilor. Acest fenomen de nepotism, corupţie şi lipsă de transparenţă a devenit norma, iar consecinţele sunt resimţite de fiecare dintre noi. În aceste momente de criză morală şi politică, ne întoarcem la înţelepciunea străveche a Psalmului 11/8 din Biblia Ortodoxă, care ne spune: "Căci atunci când se ridică sus oameni de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni". Aceasta este definiţia vie a realităţii noastre actuale, unde cei care deţin puterea nu se preocupă de binele comun, ci urmăresc doar propriile lor interese şi ambiţii. Cu toţii suntem martorii acestei stări de lucruri, iar "clopoţeii cădelniţei" noastre, adică vocile şi aspiraţiile noastre colective, trebuie să răsune puternic pentru a trezi conştiinţele celor care vor conduce ţara. Este momentul să cerem responsabilitate şi transparenţă de la cei aleşi, să ne angajăm în procesul democratic şi să ne asigurăm că valori fundamentale, cum ar fi integritatea şi respectul pentru cetăţeni, justiţia - bazată pe bună cuviinţă -, sunt respectate şi promovate. Nu putem rămâne indiferenţi în faţa acestei realităţi. Împreună, avem puterea de a schimba cursul ţării noastre şi de a crea un viitor pentru toţi. Trebuie să ne unim şi să acţionăm, pentru a aduce schimbarea de care avem atât de multă nevoie! Este timpul să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru şi pentru generaţiile ce vor veni! |
|
||||
|
"Subvenţia-bonus pentru fermieri a fost aprobată de Guvern!" Declaraţia mea politică face referire la actul normativ care a fost aprobat de Guvern, care sprijină fermierii români din sectorul vegetal. Aceştia beneficiază de un sprijin total de 3,63 de lei/litru de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022. Ţinând cont de faptul că fermierii care cultivă cereale şi seminţe oleaginoase, se confruntă în continuare cu dificultăţi economice majore cauzate de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina, este necesar să li se acorde acest sprijin suplimentar. Valoarea sprijinului unitar excepţional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui. Beneficiarii sprijinului de urgenţă sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafaţa determinată de minimum un ha în cadrul ajutorului naţional tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui şi care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervenţiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere. Plata acestui sprijin urmează a se face până la data de 31 decembrie 2023. Guvernul PSD condus de Marcel Ciolacu va susţine toate demersurile care sunt in beneficiu si pentru sprijinirea fermierilor români. |
|
||||
|
"Marcel Ciolacu este primul premier care îşi asumă o reformare adevărată a statului prin asigurarea echităţii fiscale între contribuabili" În ultimele luni, s-a discutat destul de mult în spaţiul public despre pachetul de măsuri privind echilibrarea bugetară, pe care, în această săptămână, Guvernul României, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu, şi-l asumă în faţa Parlamentului. Românii trebuie să ştie că PSD nu a fugit niciodată de responsabilitatea asumării unor decizii importante care să conducă la echilibru social şi financiar şi la creşterea bunăstării pentru toate categoriile socioprofesionale, cum au fost de exemplu pachetul de măsuri din Programul "Sprijin pentru România", plafonarea preţurilor la energie, creşterea salariului minim etc. De aceea, este important de precizat că impactul măsurilor propuse prin acest act normativ de măsuri fiscale se prevede un set de acţiuni concrete pentru reducerea cheltuielilor statului, cât şi pentru creşterea veniturilor la buget. Aşadar, PSD, aşa cum a făcut întotdeauna când a fost la guvernare, prin pachetul de măsuri asumat de premierul Ciolacu, introduce cea mai amplă reformă a aparatului bugetar din 1990 până în prezent. Este vorba atât despre reducerea cheltuielilor statului, cât şi de un proces amplu de debirocratizare, de descentralizare şi de eficientizare a instituţiilor statului. De asemenea, se pune capăt cheltuielilor din companiile de stat şi din alte autorităţi publice prin reducerea funcţiilor de conducere, comasarea şi descentralizarea instituţiilor. În acelaşi timp, proiectul de lege asumat de Guvern prevede majorarea veniturilor de la companiile de stat din impozitul pe profit şi dividende de la companiile publice. De asemenea, sunt reglementate noi instrumente fiscale pentru creşterea colectării veniturilor şi combaterea evaziunii, concomitent cu supraimpozitarea luxului, viciului şi profitului excesiv. Astfel, se va genera echitate între contribuabili şi solidaritate din partea celor care au obţinut profituri excesive din cauza distorsiunilor din pieţe cum au fost cele de energie şi bănci, fiind o problemă discutată la nivel european, nu doar în România. Dacă taxa de solidaritate a fost bună şi se aplică în Uniunea Europeană, poate funcţiona şi în România. Este absolut suportabilă. Sute de mii de companii româneşti plătesc 1% pe cifra de afaceri fără probleme şi fără să crească preţurile. Sunt mari companii care au profitat din plin de contextul actual, care plătesc un impozit pe un profit diminuat artificial, prin inginerii fiscale, care nu reprezintă nici măcar 1% din cifra lor de afaceri. Dacă sute de mii de IMM-uri, dar şi mari companii româneşti pot plăti cel puţin 1% din cifra lor de afaceri ca impozit, cu siguranţă că şi marile companii, cu peste 100 de milioane de euro cifra de afaceri, o pot face! În fond, această taxă de solidaritate nu este doar necesară, ci şi etică, pentru că în acest fel se combate concurenţa neloială dintre companiile corecte şi cele care-şi optimizează fiscal câştigurile. În continuare se menţin facilităţile fiscale, însă doar pentru domeniile prioritare ori pentru sprijinirea unor categorii de angajaţi sau antreprenori prin scutirea de impozit pe venit pentru salariile de până la 10.000 lei/lună/brut din IT, Agricultură, Industrie Alimentară, Construcţii, dar totodată se introduce CASS-ul, pentru că de serviciile de sănătate beneficiază toţi şi acestea costă! În urma aplicării tuturor măsurilor de reformă fiscală, se va susţine creşterea salariului minim, care are efect în special în sectorul privat. Munca trebuie plătită corect, altfel, oamenii pleacă din ţară. Deja este din ce în ce mai greu pentru antreprenori să găsească forţă de muncă bine calificată. Toate măsurile asumate de Executiv în faţa Parlamentului, prin acest proiect de lege, vor conduce la scăderea cheltuielilor statului cu aproximativ 631 milioane lei, în 2023, şi 3,37 miliarde lei pe an, în fiecare din următorii 4 ani. Spre deosebire de alte guvernări, actualul Guvern condus de premierul Marcel Ciolacu are curajul prin această reformă fiscal-bugetară să pună capăt risipei. România nu-şi mai poate permite să piardă miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale, ori a unor cheltuieli supradimensionate. |
|
||||
|
"Consumul de droguri a devenit o problemă îngrijorătoare, mai ales în rândul tinerilor" Bineînţeles, această problemă cu care se confruntă România, nu este nouă, există de multă vreme, doar că trebuia să aibă loc un accident pentru ca autorităţile să trateze cu seriozitate această situaţie. Cei mai predispuşi să consume aceste substanţe, fie că vorbim despre etnobotanice sau droguri mult mai puternice, sunt adolescenţii care sunt, de asemenea, şi cei mai uşor de influenţat. Tinerii se află într-o perioadă a vieţii caracterizată de căutarea identităţii şi de dorinţa de a se integra în grupuri sociale. În această căutare, pot cădea victime presiunii grupului şi pot experimenta cu substanţe toxice fără să conştientizeze pe deplin riscurile la care se expun. Aceasta nu înseamnă că tinerii sunt lipsiţi de discernământ, ci, mai degrabă, că trebuie să le oferim informaţii corecte şi sprijin pentru a face alegeri sănătoase. Trebuie luat în considerare şi faptul că unii consumă aceste substanţe la petreceri, pentru a intra în atmosferă, adică doar pentru a se distra. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este faptul că aceştia nu conştientizează riscurile la care se supun consumând fel şi fel de substanţe. Riscurile pentru sănătatea lor sunt imense, inclusiv deteriorarea creierului în dezvoltare, afectarea sistemului cardiovascular, probleme de sănătate mentală şi dependenţă. Mai mult, consumul de droguri poate afecta nu doar pe cei care le folosesc, ci şi familiile şi prietenii lor, creând o reţea de suferinţă şi dezintegrare socială. Într-adevăr, una dintre problemele majore cu care ne confruntăm în România este insuficienţa resurselor dedicate combaterii consumului de droguri. Personalul calificat în domeniul anti-drog şi resursele pentru campaniile de prevenţie sunt mult sub nivelul necesar. Această subfinanţare şi subestimare a problemei au consecinţe grave asupra societăţii noastre, în special în ceea ce priveşte tinerii. În România, conform ultimelor studii, peste jumătate din consumatori sunt elevi şi studenţi. De ce? Cum am mai menţionat, ei trec prin perioade de vulnerabilitate, se simt, adesea, neînţeleşi sau sub presiunea aşteptărilor sociale şi academice, ceea ce îi poate face să recurgă la astfel de lucruri ca un mecanism de coping. Totuşi, ceea ce nu ştiu mulţi dintre ei este că, pe termen lung, sănătatea lor este grav afectată, iar consumul poate avea consecinţe devastatoare. Pentru a aborda această problemă, trebuie să luăm măsuri imediate şi să investim în educaţie şi prevenţie. Trebuie să furnizăm tinerilor informaţii corecte şi accesibile despre riscurile consumului de droguri şi să promovăm dezvoltarea de strategii sănătoase de gestionare a stresului şi a presiunilor sociale. De asemenea, trebuie să mărim eforturile de prevenţie şi tratament şi să îmbunătăţim coordonarea dintre agenţiile guvernamentale, organizaţiile neguvernamentale şi comunităţile locale. Abordarea consumului de droguri în rândul tinerilor trebuie să fie o prioritate naţională! Trebuie să protejăm viitorul generaţiilor noastre şi să le oferim şanse reale de a-şi atinge potenţialul. Este responsabilitatea noastră să îi sprijinim şi să îi îndrumăm pe tineri pe calea sănătăţii şi a succesului, iar acest lucru începe prin a combate problema consumului de droguri cu determinare şi compasiune! Noi, AUR, vom lupta pentru tineri, vom lupta pentru binele lor! |
|
||||
|
"Rafila anti-spitale" Am o dilemă existenţială referitoare la soarta sectorului medical din România. Această dilemă porneşte de la următoarele premise:
Ambele premise mă duc la întrebarea retorică - ce caută acest individ în această funcţie? Sub conducerea acestui "distins" domn, medicina românească a avut de suferit cele mai mari cataclisme, pentru care Rafila va intra în istorie direct precum cel mai mare nihilist din sfera medicală, în total contrast cu părinţii fondatori ai medicinii româneşti, care din nimic au creat spitale, şcoli, laboratoare, iar domnul Rafila din răsputeri perseverează în a distruge ceea ce alţii au creat cu atâta trudă:
Iar ultima sa "realizare" este respingerea proiectelor de noi spitale din fonduri PNRR, din mai multe judeţe, printre care şi spitalul din Sibiu. După ce că ne iau foc spitalele vechi, să le închidem şi pe cele noi, încă din stadiu embrionar? Domnule Rafila, ce aţi creat pentru medicina românească? Pentru că vă pricepeţi prea bine la a distruge şi deloc în a crea! De aceea, dragi colegi, permiteţi-mi să vă întreb:
|
|
||||
|
Dreptate, dar nu şi pentru căţei - aşa s-ar putea rezuma noile politici fiscale promovate de clica PSD-PNL, prin care se taie masiv cheltuielile statului, dar nu pentru toată lumea, evident. Spre exemplu, tovarăşul Isărescu Mugur, cunoscut apropiaţilor sub pseudonimul "Manole", acela de turnător la securitate, beneficiază şi el, ca mulţi alţi privilegiaţi ai sistemului de excepţii de la legea pe care noi, toţi ceilalţi, trebuie s-o respectăm ad litteram! Cum spuneam, tovarăşul Isărescu, alături de domnii de la ASF, sinecuriştii care au salarii de zeci de mii de euro, pe care tot noi le plătim, dar pe care şi le secretizează, îşi pot cumpăra prin PNRR maşini de lux, dacă banii sunt din fonduri europene! Da, stimaţi români, aţi auzit bine! Conform proiectului de reducere a cheltuielilor din sistemul bugetar, citez: "Agenţiile/autorităţile/instituţiile autonome care se află în coordonarea/ subordonarea/ autoritatea/ controlul Parlamentului României pot achiziţiona, în condiţiile legii, autoturisme al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 35.000 euro, inclusiv TVA, cu condiţia ca achiziţia acestora să fie realizată în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, finanţat din Fondul pentru mediu". Şi, în caz că nu ştiţi, dragi români, printre instituţiile subordonate Parlamentului se află cele cu salariile cele mai nesimţite, iar unele din ele sunt măcinate de scandaluri publice şi ineficienţă: BNR, ASF, ANRE - care controlează sectorul energetic - sau CNA! Bineînţeles că de acest privilegiu vor benefica şi societăţile, societăţile naţionale şi companiile naţionale precum şi regiile autonome cu capital integral sau majoritar de stat, toate bine căpuşate politic de incompetenţi, rude şi amante din lumea politică, pentru că românii oneşti şi profesionişti nu mai au loc de sinecurişti! Aşa că, stimaţi colegi, membri ai coaliţiei PSD-PNL, vă îndemn să lăsaţi deoparte ipocrizia şi, ori să puneţi osul la treabă pentru ţară, un an, cât mai aveţi de guvernat, ori să plecaţi! Ajunge cât ne-aţi furat timp de 30 de ani, acum e timpul pentru o nouă generaţie de politicieni tineri, patrioţi care vor să facă din România ţara unde să se întoarcă diaspora şi ţara unde să ne creştem fericiţi copii! |
|
||||
|
"Interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice" Efectul devastator asupra copiilor, pe care îl au substanţele din aceste băuturi şi ţigări, poate fi stopat doar într-un singur fel - interzicerea prin lege. Tocmai de aceea, răspund astfel numeroaselor sesizări pe care le-am primit de la părinţii ieşeni, exasperaţi de uşurinţa cu care copiii le sunt bombardaţi cu oferte şi puşi în pericol prin accesul extrem de facil la aceste produse nocive. Decizia de a interzice comercializarea băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice minorilor este una care poate avea beneficii semnificative pentru sănătatea şi binele copiilor şi adolescenţilor. Iată câteva motive pentru care astfel de interdicţii pot fi considerate necesare şi eficiente: Protecţia sănătăţii copiilor - Băuturile energizante şi ţigările electronice conţin substanţe care pot fi dăunătoare pentru dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor şi adolescenţilor. Interzicerea accesului lor la aceste produse contribuie la protejarea sănătăţii lor. Prevenirea dependenţei - Consumul timpuriu şi frecvent de ţigări electronice poate duce la dependenţa de nicotine, ceea ce poate avea efecte pe termen lung asupra sănătăţii şi dezvoltării tinerilor. Interzicerea vânzării acestor produse minorilor poate ajuta la prevenirea dezvoltării dependenţei. Siguranţa publică - Consumul de băuturi energizante sau ţigări electronice poate influenţa negativ comportamentul şi sănătatea tinerilor şi poate duce la probleme de siguranţă publică, cum ar fi accidentele rutiere sau comportamentul agresiv. Protejarea drepturilor părinţilor - Interzicerea vânzării acestor produse minorilor poate ajuta la protejarea drepturilor părinţilor de a decide ce este potrivit pentru copiii lor şi poate reduce presiunea socială asupra copiilor de a consuma aceste produse. Conştientizare şi educaţie - Astfel de interdicţii pot oferi o oportunitate de a educa tinerii cu privire la riscurile pentru sănătate asociate cu aceste produse şi pot promova conştientizarea asupra problemelor legate de sănătate. Este important ca astfel de interdicţii să fie susţinute de campanii de educaţie şi conştientizare, astfel încât tinerii să înţeleagă motivele şi riscurile asociate cu consumul acestor produse. De asemenea, implementarea corectă şi eficientă a interdicţiilor este esenţială pentru a asigura respectarea legii şi protejarea copiilor şi adolescenţilor de riscuri nedorite. |
|
||||
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: "Am creat un fond pentru repatrierea românilor decedaţi în afara frontierelor ţării!" Problemele comunităţilor românilor din diaspora au fost şi rămân o prioritate absolută a Partidului Naţional Liberal şi a mea, ca parlamentar reprezentând românii din afara frontierelor ţării. În acest sens, puţini ştiu că unii români care trăiesc şi muncesc în străinătate se confruntă cu grave probleme atunci când o tragedie se produce şi un membru al familiei se stinge în afara frontierelor ţării. Să repatriezi un trup neînsufleţit în România nu înseamnă numai costuri uriaşe, pe care cele mai multe familii nu le pot acoperi, ci şi proceduri costisitoare. Deşi au trecut atâţia ani de suferinţă pentru mulţi români, foarte puţini politicieni s-au preocupat să găsească o soluţie la aceste drame pe care le trăiesc multe familii de români. Am depus, săptămâna trecută, la Camera Deputaţilor, o propunere legislativă, prin care taxele consulare încasate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, pentru servicii notariale prestate la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, să fie utilizate integral pentru plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul altor state. Astfel, secţiile consulare vor avea la dispoziţiei fondurile necesare pentru a putea să sprijine familiile aflate în suferinţă. Sperând că înţelegeţi cât este de utilă această lege pentru români, vă solicit susţinerea atunci când legea va ajunge aici, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru votul final. |
|
||||
|
"Resursele energetice ale României" România are o istorie bogată de peste 150 de ani în ceea ce priveşte industria extracţiei de petrol, iar în contextul global, ţara noastră a jucat un rol semnificativ încă din secolul al XIX-lea. Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant. Acest petrol, produs la Ploieşti, se distingea prin calităţile sale deosebite: era incolor şi inodor, ardea cu o flacără luminoasă şi constantă, fără fum şi fără a lăsa cenuşă sau compuşi răşinoşi. Această inovaţie a dus la iluminarea cu petrol a oraşului, cu peste 1000 de felinare începând cu 1 aprilie 1857. Industria petrolului a fost un factor esenţial pentru creşterea economică a României în perioada interbelică, clasându-se ca una dintre cele mai mari din lume. În 1936, producţia de petrol a atins nivelul maxim, iar ţara noastră s-a situat pe locul cinci în topul exportatorilor de petrol la nivel global, după Indiile Olandeze, Iran, SUA şi Venezuela. Cu toate acestea, în istoria mondială, rezervele bogate de petrol au fost adesea dublate de conflicte şi tensiuni geopolitice, iar România nu a fost o excepţie. România a fost martora unor schimbări semnificative în industria de petrol şi gaze în ultimii ani, într-un context marcat de tranziţia către surse de energie alternative şi preocupările legate de schimbările climatice. Astăzi, rezervele de petrol ale României sunt pe cale de epuizare, iar sectorul energetic se confruntă cu provocări majore legate de sustenabilitate şi diversificare. Cu toate acestea, ţara noastră dispune de resurse considerabile în Marea Neagră, iar investiţiile în energii regenerabile sunt pe cale să redefinească peisajul energetic. În acest context, explorarea şi dezvoltarea resurselor energetice sustenabile şi inovarea în industria petrolieră şi a gazelor sunt esenţiale pentru viitorul energetic al României. Acest sector rămâne un contributor important la economia ţării şi un element cheie în strategia de dezvoltare economică durabilă. Cu toate acestea, pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a-şi menţine poziţia în economia globală, România trebuie să continue să investească în cercetare-dezvoltare şi să adopte politici energetice inteligente şi durabile. De asemenea, trebuie să se concentreze pe diversificarea surselor de energie şi să promoveze eficienţa energetică pentru a asigura un viitor energetic stabil şi durabil. În concluzie, pentru a asigura un viitor energetic durabil, România trebuie să continue să investească în inovaţie şi cercetare-dezvoltare în sectorul energetic. Diversificarea surselor de energie, promovarea energiei regenerabile şi îmbunătăţirea eficienţei energetice sunt imperative pentru a face faţă provocărilor actuale şi pentru a contribui la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. De asemenea, este esenţial ca România să se angajeze într-o tranziţie energetică inteligentă şi să adopte politici energetice sustenabile, care să asigure un echilibru între dezvoltarea economică şi protejarea mediului înconjurător. Astfel, ţara noastră poate să-şi continue tradiţia de inovaţie în industria energetică şi să îşi asigure un loc solid în peisajul energetic global. |
|
||||
|
"Investiţiile în industria producătoare de energie hunedoreană sunt o prioritate a statului român" Hunedoara este recunoscută de către toţi românii ca judeţul cu cea mai puternică tradiţie a producţiei de resurse energetice din România. De aceea, investiţiile în infrastructura de producţie a energiei din judeţul Hunedoara sunt vitale pentru bunul-mers al ţării noastre şi pentru securitatea noastră energetică. În acest sens, Ministerul Energiei, condus de PNL, iniţiază două hotărâri de guvern prin care se alocă 50 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziţia prim-ministrului pentru finanţarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului şi prin care se instituie un Serviciu de Interes Economic General pentru activităţi de punere în siguranţă în mine şi de exploatare a cărbunilor în Valea Jiului. Pentru prestarea serviciului de interes public de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, în lunile rămase ale anului 2023, se va acorda o compensaţie în valoare de 65,8 milioane de lei, suportată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, în vederea susţinerii costurilor unităţilor intrate în proces de închidere, costuri care nu sunt legate de producţia curentă. Conform datelor, acestor sume le vor urma aproximativ 300 milioane de lei acordaţi la rectificare, care vor susţine activităţile de producere a energiei pe bază de cărbune, punerea în siguranţă a minelor şi pregătirea pentru tranziţia la alte surse de producere a energiei în zonă. Complexul Energetic Valea Jiului SA va prelua în perioada următoare activele funcţionale ale Complexului Energetic Hunedoara SA iar cei 2.000 de mineri şi personal din Complexul Energetic Hunedoara vor fi angajaţi în noul Complex. Mai mult decât atât, reprezentaţii companiei poartă discuţii cu potenţiali investitori în energia verde, pentru a diversifica activităţile de producere a energiei în zonă şi a asigura noi locuri de muncă şi un nivel de trai decent pentru locuitorii Văii Jiului, precizează Ministerul Energiei. Prin grija ministrului liberal al energiei, fluxul de investiţii în infrastructura energetică din Hunedoara va fi unul constant, astfel judeţul nostru putându-şi continua funcţia de tradiţional producător de resurse energetice pentru România. |
|
||||
|
"Biblioteca, în era digitalizării" În contextul schimbărilor globale şi al evoluţiei continue pe care societatea o traversează, lumea bibliotecilor se află la o răscruce. Provocările cu care se confruntă managerul unei biblioteci moderne depăşesc sfera obişnuită a cunoaşterii şi ne indică un imperativ: necesitatea finanţării adecvate pentru dezvoltarea unui fond de carte actualizat, relevant şi cuprinzător. Este dezolant să observăm că interesul românilor pentru instituţiile bibliotecare este atât de limitat, încât o mare parte a populaţiei noastre nu se bucură de resursele valoroase ale bibliotecilor. Aceasta este, însă, o provocare pe care noi, ca naţiune, trebuie să o abordăm cu hotărâre şi strategie. Este esenţial să regândim modul în care bibliotecile sunt percepute în societate. Avem nevoie de o lege modernă a bibliotecilor, aliniată la standarde europene, care să sprijine democratizarea accesului la cultură. Această lege trebuie să asigure un cadru stabil şi sustenabil pentru dezvoltarea şi modernizarea bibliotecilor şi, implicit, a industriei de carte. Doresc să subliniez aici determinarea mea de a contribui la elaborarea unui astfel de cadru legislativ, ca parte a angajamentului meu faţă de domeniul Culturii. Bibliotecarul modern are un rol vital în acest peisaj în evoluţie. Acesta trebuie să fie un liant între tradiţie şi inovaţie, să cunoască provocările mediului digital şi să îşi asume responsabilitatea de a educa şi îndruma cititorii în lumea vastă şi complexă a cărţilor. În acelaşi timp, este esenţial să fortificăm relaţia dintre bibliotecă şi comunitate, oferind o gamă variată de servicii şi activităţi menite să apropie cetăţenii de universul lecturii. Balansul dintre tradiţie şi inovaţie în biblioteci este crucial. Ele nu trebuie să devină simple depozite de informaţie, ci să fie locuri vii, dinamice, care îmbină cu măiestrie valorile tradiţionale cu cele moderne. În final, aş dori să subliniez nevoia vitală de colaborare şi dezvoltare continuă a competenţelor în rândul profesioniştilor din domeniu. Prin programe de formare, prin promovarea cercetării şi prin colaborări interinstituţionale, putem asigura un viitor strălucit pentru bibliotecile româneşti şi, implicit, pentru cultura naţională. România are resursele şi potenţialul de a se afirma ca un reper de excelenţă în domeniul culturii, iar eu sunt determinat să lucrez pentru realizarea acestei viziuni. |
|
||||
|
"PSD sprijină decizia premierului Marcel Ciolacu de a apăra interesele României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene!" Vreau să vă aduc în atenţie o problemă de mare importanţă pentru România - poziţia ostilă a premierului austriac faţă de aderarea ţării noastre în spaţiul Schengen. Aderarea la Schengen a reprezentat un obiectiv important pentru România de-a lungul anilor, un obiectiv pe care l-am urmărit cu responsabilitate şi determinare. Cu toate acestea, am fost martorii unei opoziţii nejustificate şi nedrepte din partea Austriei în ceea ce priveşte aderarea noastră la Schengen. Este important să subliniem faptul că România a îndeplinit toate criteriile necesare pentru a deveni parte a spaţiului Schengen. Am făcut investiţii semnificative în infrastructura de frontieră, în gestionarea migraţiei şi am demonstrat că suntem un partener de încredere în cadrul Uniunii Europene. Din păcate, premierul austriac a decis să pună în pericol acest proces şi să blocheze aderarea noastră, fără nicio justificare validă. Dacă Austria va continua să abuzeze de exercitarea dreptului său de veto împotriva României, fără a se baza pe criteriile de aderare, atunci trebuie să ne apărăm interesele la nivel european. România nu doreşte să ajungă într-un litigiu cu un stat membru al Uniunii Europene, dar suntem hotărâţi să facem acest lucru, dacă acesta va fi singurul mod prin care ne putem obţine drepturile legitime. Situaţia actuală este fundamental diferită faţă de cea din trecut, când am ezitat să acţionăm în instanţă împotriva Austriei. Acest lucru se datorează faptului că România a făcut tot posibilul pentru a rezolva acest diferend pe cale amiabilă, respectând principiul bunei-credinţe în relaţiile internaţionale. Cu toate acestea, având în vedere persistenţa opoziţiei austriece nejustificate, nu mai putem să ne amânăm acţiunile. Până în luna decembrie, PSD, prin intermediul Guvernului României, condus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu, va continua să depună eforturi pentru a convinge autorităţile austriece să-şi revizuiască poziţia faţă de România. Suntem hotărâţi să găsim o soluţie paşnică şi echitabilă pentru această problemă, dar nu vom ezita să acţionăm în instanţă pentru a ne apăra drepturile şi interesele. România nu poate fi lăsată în afara spaţiului Schengen din motive politice sau arbitrare! În concluzie, vă îndemn, stimaţi membri ai Parlamentului, să susţineţi eforturile noastre în acest sens şi să sprijiniţi demersurile noastre pentru aderarea la Schengen. Aceasta nu este doar o chestiune de principiu, ci şi o chestiune de dreptate şi egalitate în cadrul Uniunii Europene. |
|
||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 156. Ordinea de zi a fost distribuită. Reamintesc programul de lucru - dezbateri de la 10.00 la 11.00; vot final - la 11.30; la finalizarea votului final - şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor; iar de la ora 18.00 - şedinţa comună a Camerei şi Senatului pentru angajarea răspunderii Guvernului. Întreb liderii de grup, dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi? De la Grupul USR, domnul Coleşa. (Vociferări. Râsete.) |
|||||
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală): AUR. |
||||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Trebuie să se mai antreneze ca să-l luăm la grup. (Râsete. Vociferări.) |
||||||
|
|
Domnule preşedinte, De la Grupul AUR. Avem o propunere privind modificarea ordinii de zi, cu privire la PL-x 587/2021 - Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000), care are potenţialul de a repara anumite nedreptăţi sociale strigătoare la cer, aşa cum este şi cazul doamnei... |
|||||
|
|
La ce punct e, domnule Coleşa? |
|||||
|
|
...Mariana Condoiu, maestru emerit al sportului, care acum se află la porţile Parlamentului, pentru a-şi căuta dreptatea. Propun mutarea de pe punctul 39, mai în faţă, pe punctul 14, pentru a-l putea dezbate şi vota în ziua de astăzi. |
|||||
|
Deci, PL-x-ul? |
||||||
|
|
Am spus, PL-x... |
|||||
|
|
Ştiu că aţi spus, dar vreau să mă asigur. |
|||||
|
|
...587/2021. |
|||||
|
|
Deci, de pe 39, pe 14. |
|||||
|
|
14, da. |
|||||
|
14. |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot. Domnule Georgescu! Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot şi supun votului propunerea făcută de domnul Coleşa, de la AUR. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 51 pentru, 7 contra, 85 de abţineri şi un coleg care nu votează, propunerea a fost respinsă. Alte intervenţii? Nu sunt. |
|||||
|
|
|
Intrăm în ordinea de zi. 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2023 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; PL-x 481/2023; procedură de urgenţă. Din partea Guvernului României? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Kallos Zoltan (secretar de stat, Ministerul Educaţiei): Mulţumesc. Kallos Zoltan, secretar de stat, Ministerul Educaţiei. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii învăţământului superior nr. 199/2023, a Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru asigurarea continuităţii desfăşurării activităţii angajaţilor care la momentul ocupării funcţiei îndeplineau condiţiile, se menţine echivalarea studiilor de masterat recunoscute prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, pentru diploma de studii de lungă durată obţinută anterior implementării ciclurilor Bologna, fără a diferenţia între durata acestora. Totodată, se stabileşte includerea disciplinei şcolare "Istoria Evreilor. Holocaustul" în planurile-cadru ale învăţământului liceal, ca parte a trunchiului comun, începând cu anul şcolar 2023-2024. Se modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, în sensul raportării la prevederile noilor legi ale educaţiei. Având în vedere importanţa reglementărilor propuse, Ministerul Educaţiei vă solicită respectuos adoptarea proiectului de lege cu amendamentele Comisiei pentru învăţământ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia pentru administraţie sau Comisia pentru învăţământ. Doamna preşedinte, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În baza prevederilor art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu adresa PL-x 481 din 4 septembrie 2023, Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii învăţământului superior nr. 199/2023, a Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor se pronunţă în calitate de primă Cameră sesizată. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, cu majoritatea voturilor celor prezenţi - 9 abţineri -, membrii celor două comisii au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare cu amendamentele admise şi amendamentele respinse din anexa ce face parte din prezentul raport comun. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog să propuneţi timp de dezbatere. |
|||||
|
|
Două minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Supun votului această propunere. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
97 de voturi pentru, 48 contra, 4 abţineri. Aprobată. Dezbateri generale. Dacă sunt...? Domnul deputat Miftode Marius-Andrei, de la Grupul USR. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Nici nu au apucat să intre în vigoare roadele "României Educate", că le-aţi şi modificat, prin ordonanţă de urgenţă, pe amândouă, şi Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior, de bine ce le-aţi făcut. PSD a venit cu amendamente mai ales în ce priveşte procedura de identificare, sancţionare şi închidere a site-urilor care vând lucrări. În comisie au fost două amânări - atât Ministerul Afacerilor Interne, cât şi Ministerul Educaţiei erau de părere că mai cu seamă celălalt minister ar trebui să muncească la identificarea şi oprirea site-urilor din care se inspiră un "dottore". Între timp, Legea învăţământului preuniversitar minte că un milion de copii primesc masă sănătoasă la şcoală începând din acest an şcolar. Nici măcar în şcolile unde primeau masă caldă, anul trecut, nu mai primesc. Aceeaşi lege minte că transportul elevilor este gratuit. Elevii navetişti scot bani din buzunar, dacă îi au. Aveţi guvernarea, stimaţi colegi. Puteţi să veniţi cu o altă ordonanţă de urgenţă, ca să modificaţi aspectele acestea privind originalitatea lucrărilor sensibile atât pentru PSD, cât şi pentru PNL; sau avansaţi o propunere legislativă. Pentru că, aşa cum vedem, a bulversat până şi Ministerul Educaţiei, agenţii Ministerului Educaţiei şi profesorii din Ministerul Afacerilor Interne. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat. La articole, de la 1 la 20? Nu. Adoptate. La amendamente respinse dacă sunt intervenţii? Dacă nu... |
|||||
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală): Da. |
||||||
|
|
La amendamente respinse? |
|||||
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală): Da. |
||||||
|
|
Domnul Hârnăveanu Filip, de la USR. Care din ele? Vă rog. |
|||||
|
|
Havârneanu, domnule preşedinte. Mulţumesc. Art. 77 la amendamente respinse. "...după alin. (12) se introduce un alineat nou, alin. (13), cu următorul cuprins: «(13) În fiecare an şcolar, pentru perioada în care Programul Naţional «Masă Sănătoasă» nu a fost operaţional, sumele destinate asigurării mesei beneficiarilor în cadrul programului prevăzut la alin. (4) se acordă în compensaţie beneficiarilor de către Ministerul Educaţiei din bugetul programului PNMS, după o metodologie stabilită prin hotărârea de Guvern prevăzută la alin. (6).»". Practic, sumele prevăzute cu destinaţia asigurării mesei sănătoase din PNMS trebuie să rămână la dispoziţia acestora, fără posibilitatea de a fi deturnate în altă parte. Dacă banii au fost alocaţi pentru Programul Naţional "Masă Sănătoasă", să rămână pentru acest program. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Suntem la amendamente respinse şi avem de votat un amendament respins. Să vă pregătiţi, vă rog, cartelele de vot. Vă rog, vot pentru amendamentul respins susţinut de colegul Havârneanu. |
|||||
|
|
Cu 68 de voturi pentru, 83 împotrivă, două abţineri, amendamentul rămâne respins. |
|||||
|
|
Mai avem un amendament, domnule preşedinte. |
|||||
|
Vă rog. |
||||||
|
|
"La art. 83... |
|||||
|
Unul mai este din toate. |
||||||
|
|
...alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(1) Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin, prevăzut la art. 117...»". Pentru a fi mai concis - vrem să tăiem partea în care spunem că Guvernul este cel care trebuie să dea o hotărâre pentru ca transportul elevilor să fie gratuit. Atâta timp cât în lege scrie că transportul este gratuit, nu putem să condiţionăm acest lucru de o hotărâre de Guvern. |
|||||
|
|
Din nou un amendament respins. Voi supune votului amendamentul respins de la numărul curent 2, propus de reprezentantul Grupului USR. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 44 de voturi pentru, 83 împotrivă, 30 de abţineri, amendamentul rămâne respins, iar proiectul de lege rămâne la votul final. (Vociferări.) Ce explicaţi, votul pe...? |
|||||
|
|
Da. Voiam să explic că la Programul Naţional "Masă Sănătoasă", dacă nu vrem să rămânem... |
|||||
|
|
Domnule Havârneanu, explicaţi votul pe amendamentul respins? |
|||||
|
|
Vreau doar să spun un singur lucru, foarte scurt - de banii, şpaga domnului Buzatu se luau... 83.000 de copii aveau masă caldă... (I se întrerupe microfonul.) |
|||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Bravo! (Aplauze.) |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. (Aplauze.) Înainte de a trece la următorul proiect de lege, daţi-mi voie să anunţ prezenţa în sală, la lojă, a Preasfinţiei Sale Claudiu Lucian Pop, episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică... (Aplauze.) ...şi a Preasfinţiei Sale Cristian Dumitru Crişan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş. (Aplauze.) |
|||||
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru instituirea anului 2025 ca "Anul Cardinal Iuliu Hossu"; PL-x 509/2023. Dacă din partea iniţiatorilor se doresc intervenţii? Domnul deputat Silviu Vexler, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Un erou al Marii Uniri, întemniţat ulterior de regimul comunist, Cardinalul Iuliu Hossu este una din figurile luminoase ale istoriei României. Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, senator de drept în Parlamentul României, membru de onoare al Academiei Române, Cardinalul Hossu a impresionat prin ţinuta sa morală, prin consecvenţa şi sacrificiul pentru principiile şi credinţa sa. Anii comunismului i-au adus arestarea, supunerea la un regim de exterminare, impunerea domiciliului forţat şi izolarea sa până la finalul vieţii. Realizarea Marii Uniri nu poate fi imaginată fără activitatea sa. De-a lungul întregii vieţi şi în fiecare etapă a carierei sale, Cardinalul Iuliu Hossu a dat dovadă de o dăruire remarcabilă, arătând atât curajul necesar pentru a lupta împotriva răului, indiferent de formele sale, cât şi un angajament total faţă de promovarea moralităţii necesare într-o societate. În cea mai întunecată perioadă a istoriei, Holocaustul, el a ales să-şi pună propria viaţă în pericol, acţionând nu numai prin cuvinte, dar mai ales prin acţiuni care au contribuit la salvarea de la distrugere a numeroase vieţi evreieşti. Astfel, Cardinalul Hossu şi-a folosit funcţia de episcop al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, pentru a vizita ghetoul din Cluj, aducând mâncare şi încercând să ofere un sprijin evreilor care trăiau acolo în condiţii îngrozitoare. Mărturiile vorbesc şi despre evreii pe care i-a ajutat să se ascundă în Catedrala Greco-Catolică din Cluj, pentru a preveni deportarea acestora. Dăruirea şi curajul Cardinalului Hossu au fost dovedite încă o dată când, în 2 aprilie 1944, deşi se afla sub o puternică presiune publică şi privată, şi-a riscat propria viaţă prin emiterea pastoralei "Către Preoţi şi Mireni - chemare pentru ajutorarea evreilor", în care menţiona următoarele: "Chemarea noastră se îndreaptă stăruitor către voi toţi, veneraţi Fraţi şi Prea Iubiţi Fii, să-i ajutaţi pe evrei nu numai cu gândul, dar şi cu jertfa voastră, ştiind că azi nu putem face lucru mai bun decât această creştinească şi românească ajutorare, din caldă iubire omenească. Prima preocupare a ceasului de faţă să fie această acţiune de ajutorare". Viaţa şi faptele Cardinalului Iuliu Hossu continuă să fie o busolă care arată drumul corect în întuneric, prezentând o valoare certă, necesară pentru viitor. Acţiunile sale din perioada Holocaustului, curajul şi convingerile sale de neclintit vor continua să reprezinte un exemplu pentru generaţiile care vor urma. Adoptarea acestui act normativ va reprezenta atât un act de reparaţie morală, cât şi un gest simbolic, cu o puternică încărcătură, care va permite redescoperirea unei personalităţi care a avut un rol extraordinar de important în istoria recentă a României. Vă mulţumesc şi vă rog să acordaţi sprijinul dumneavoastră pentru acest proiect. |
|||||
|
|
Mulţumim. Din partea comisiei? Comisia pentru drepturile omului, domnul deputat Eugen Bejinariu. |
|||||
|
|
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a fost sesizată, prin adresa PL-x 509/2023 din 18 septembrie 2023, cu dezbaterea în fond a Proiectului de Lege pentru instituirea anului 2025 ca "Anul Cardinal Iuliu Hossu", înregistrat cu nr. 4c-6/588 din 19 septembrie 2023. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din data de 12 septembrie 2023. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, punctul de vedere favorabil al Guvernului României. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea anului 2025 ca "Anul Cardinal Iuliu Hossu". Potrivit iniţiativei, cu prilejul sărbătoririi "Anului Cardinal Iuliu Hossu" se vor organiza evenimente culturale, diplomatice, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinant în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse de acesta pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului. Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune pot aloca fonduri din bugetele proprii pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestările culturale, diplomatice, artistice, educaţionale sau programele de promovare organizate în acest sens. Potrivit art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din data de 19 septembrie 2023. La lucrările Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, deputaţii şi-au înregistrat prezenţa conform listei de prezenţă. La dezbateri a participat, în calitate de invitat, domnul deputat Silviu Vexler, în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au hotărât, cu majoritate de voturi - un vot împotrivă şi o abţinere -, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru instituirea anului 2025 ca "Anul Cardinal Iuliu Hossu" - PL-x 509/2023, în forma adoptată de Senat. |
|||||
|
|
Mulţumim. Dezbateri generale, domnul deputat Iulian Bulai, de la USR. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Stimate colege, Excelenţele Voastre, Sărbătorim prin această propunere legislativă un mare român, un Înalt Cleric al Bisericii Greco-Catolice din România, un activist pentru drepturile românilor din Transilvania, un mare om politic. Da, Grupul USR va vota pentru această lege. Şi anul viitor vom avea o sărbătorire a 140 de ani de la naşterea acestui mare român. Şi îl felicit pe colegul meu, domnul deputat Silviu Vexler, pentru această iniţiativă! Acest moment simbolic însă trebuie însoţit şi de fapte concrete, ca de exemplu, retrocedarea Catedralei Greco-Catolice din Gherla către proprietarii de drept - Biserica Greco-Catolică. Lucrul acesta nu s-a întâmplat. Mai departe. Pe 2 iunie 2019 participam la Beatificarea episcopilor greco-catolici omorâţi de către regimul criminal comunist, printre care şi Preasfinţitul Cardinal Iuliu Hossu. Comuniştii şi urmaşii lor, FSN şi PSD, nu şi-au cerut niciodată scuze şi iertare în faţa românilor pentru crimele faţă de Înalţii Prelaţi şi elita intelectuală şi bisericească, care a fost nimicită, distrusă în anii '50-'60! Încă aveţi timp, stimaţi domni! Sărbătorim un mare om, vom comemora, aniversa un mare om în anul care vine. Cereţi-vă şi iertare pentru crimele pe care înaintaşii dumneavoastră, comuniştii din România, le-au făcut la adresa ierarhilor Bisericii Greco-Catolice. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul deputat Florin Roman. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Asistăm la o premieră astăzi în Parlamentul României - e pentru prima dată când Grupul USR recunoaşte o mare personalitate a României. Şi mă bucur că fac lucrul acesta. Pentru că n-am înţeles de ce au fost împotrivă şi s-au abţinut atunci când am vorbit de Avram Iancu, de anul dedicat lui Avram Iancu; nu i-am înţeles de ce s-au împotrivit sau au fost abţineri atunci când am vorbit de Horea, Cloşca şi Crişan; nu i-am înţeles de ce s-au abţinut la vot de fiecare dată când am vorbit de marile personalităţi ale României. Nu cred că dumneavoastră sunteţi în măsură să vorbiţi despre importanţa acestei legi. Nu cred. (Vociferări.) Şi să daţi note liberalilor. (Vociferări.) Când... (Vociferări.) ...vă recomand, stimate coleg... (Vociferări.) ...să ajungeţi mai des la Sighet. Noi o facem în fiecare an. Să ajungeţi mai des la Sighet, să înţelegeţi ceva din... |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): FSN scrie pe fruntea ta! FSN! |
||||||
|
|
...din acest lucru... |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): FSN! |
||||||
|
|
...şi să nu faceţi doar nişte aprecieri care nu vă fac cinste... (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Scrie FSN pe fruntea ta! |
||||||
|
|
...ca preşedinte al Comisiei pentru cultură... (Vociferări.) ...să răcniţi ca un... (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Cereţi scuze pentru crimele pe care le-au făcut înaintaşii voştri! |
||||||
|
|
...ca un om care nu merită să se comporte ca un preşedinte al Comisiei pentru cultură. |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Cere-ţi scuze pentru crimele pe care le-au făcut... |
||||||
|
|
Dacă vă puteţi... |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): ...înaintaşii voştri! |
||||||
|
|
...opri, e în regulă. Dacă nu, asta arată cât de mult vă doare. (Vociferări.) Habar nu aveţi şi nu aveţi dreptul să vorbiţi despre această perioadă... |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Scrie FSN pe fruntea ta! |
||||||
|
|
...din istoria românilor... (Vociferări.) ...voi, copilaşi de securişti, cum scrie presa liberă a lumii! Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): FSN-istule! |
||||||
|
|
Domnul deputat Antonio Andruşceac. |
|||||
|
|
Vorbim astăzi despre un an pe care îl vom închina unui creştin adevărat, unui patriot adevărat şi unui martir beatificat, pe care îl comemorăm cu o zi care îi este dedicată, la 2 iunie. Este un moment în care aşteptam să văd multă unire şi multă frăţietate, aşa cum şi-ar fi dorit acest mare om, patriot şi creştin jertfelnic. Nu este momentul pentru a arunca cuvinte grele dintr-o parte în alta, ci este momentul în care să ne uităm la activitatea pe care a avut-o. Atât în ceea ce înseamnă aportul pe care l-a avut la Marea Unire, şi în Ardeal şi în Bucureşti, aportul pe care l-a avut în calitate de cărturar, de teolog. Şi aici nu trebuie să amintim doar episoade trecătoare în care un creştin adevărat vine în apărarea unei etnii sau alteia, pentru că ce s-a întâmplat apoi, cu arestarea şi moartea, la Sighet, arată că nimic nu rămâne nepedepsit. Este momentul să ne gândim ca multe personalităţi ale acestei ţări să ne fie exemplu. Şi exemplu de unitate, nu de război între tabere politice aflate vremelnic în aceste poziţii pe care mulţi dintre noi nu ne gândeam că le vom avea şi că vom avea posibilitatea să vorbim astăzi despre o personalitate atât de mare, la care trebuie să ne uităm cu respect, cu admiraţie, să-i dedicăm anul 2025, aşa cum şi-ar fi dorit, un an în care să trăim memoria acestui mare român, creştin, patriot, în pace şi în unire unii cu alţii. Dumnezeu să-l binecuvânteze! Şi să ne apere, să ne îndrume, de acolo, de unde este! Amin! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumim. Are cuvântul doamna deputat Cristina Prună, de la USR. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Eu aş vrea să-mi cer scuze faţă de oaspeţii noştri de astăzi. E păcat că într-un astfel de moment, în care, iată, adoptăm un proiect de lege extrem de important, sunt oameni care nu ştiu să fie smeriţi şi folosesc tribuna Parlamentului şi acest microfon pentru a spune tot felul de neadevăruri şi de lucruri care nu-şi au rostul. Şi pentru că s-a făcut referire la colegii mei de la USR, până la urmă am demonstrat că suntem singurul partid anticomunist. Prin toate proiectele de lege pe care le depunem în Parlament avem respect faţă de oameni, avem respect faţă de înaintaşii noştri şi doar aşa, un moment, în care aici, de la tribuna Parlamentului, se spun tot felul de minciuni, nu ar trebui să umbrească nişte proiecte de lege şi nişte momente solemne pe care ar trebui să le avem. Aşa că mai multă grijă cum folosiţi acest microfon! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Poate îi spuneţi şi lui Bulai aceeaşi chestiune! (Domnul deputat Ilie-Alin Coleşa solicită să ia cuvântul.) Pe ce? Vă rog. |
|||||
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală): Aştept! Am apăsat. |
||||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Ce? Al doilea vorbitor? |
||||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Înaltpreasfinţia Voastră, Bineînţeles că şi Grupul AUR salută acest tip de legi, de declarare a unor ani aniversari dedicaţi unor personalităţi, cum a fost şi Cardinalul Iuliu Hossu, însă ar trebui să avem mai multe legi de acest fel, dedicate şi altor personalităţi. Avem un proiect de lege de declarare a preotului martir Munteanu, ca erou şi martir, şi, în plus, pe lângă personalitatea culturală şi duhovnicească a acestui episcop martir, ar trebui să ne amintim că dânsul a fost un erou, un luptător pentru unitatea românilor şi, în actualul peisaj politic, singurul partid care doreşte cu adevărat refacerea unităţii României este AUR. Ar trebui să nu ne mai ascundem după cuvinte şi să dorim doar o unitate în nişte structuri europene fără existenţa unui stat unitar naţional. Deci dorim mai multe proiecte de acest fel şi asumarea unităţii. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Am încheiat dezbaterile generale. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Drept la replică! |
||||||
|
|
Drept la replică pentru ce?! |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Mi-aţi pronunţat numele! Şi domnul Roman mi-a pronunţat numele! |
||||||
|
|
Pronunţarea numelui nu atrage de la sine, automat, drept la replică! |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Am drept la replică, domnule preşedinte! |
||||||
|
|
Vă doresc o zi bună! |
|||||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, pentru aderarea la Acordul deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, de implementare a Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, pentru ratificarea Protocolului, semnat de partea română la Skopje la 30 noiembrie 2021, de modificare a Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, pentru stabilirea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, precum şi pentru completarea art. 115 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de paşapoarte şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor. Pfu! (Aplauze.) PL-x 482/2023; procedură de urgenţă. Dacă din partea iniţiatorilor, Guvernul României? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Adrian Voican (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin prezentul proiect se propun următoarele: Ratificarea Acordului, aderarea la Acordul de implementare şi ratificarea Protocolului de modificare a acordului. 2. Desemnarea următoarelor autorităţi ca puncte naţionale de contact: Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru date de referinţă ADN şi date dactiloscopice; Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru furnizarea datelor cu caracter personal disponibile şi a altor informaţii în legătură cu datele de referinţă ADN şi datele dactiloscopice; Direcţia generală permise de conducere şi înmatriculări pentru furnizarea datelor privind înmatricularea vehiculelor. Stabilirea limitelor aferente căutărilor şi comparărilor automate efectuate de către Institutul Naţional de Criminalistică. Vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. Din partea comisiilor, Comisia pentru administraţie sau Comisia pentru apărare, domnul preşedinte Leoreanu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între statele părţi la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, aderarea la Acordul de implementare a Acordului mai sus menţionat, respectiv ratificarea Protocolului de modificare a Acordului între Părţile la Convenţie. La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate, membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională un raport preliminar de adoptare a Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului. În urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Dezbateri generale? Nu sunt intervenţii. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2022 privind stabilirea cadrului instituţional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2017/746 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro şi de abrogare a Directivei 98/79/CE şi a Deciziei 2010/227/UE a Comisiei; PL-x 708/2022; procedură de urgenţă. Guvernul României are cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Tiberius Marius Brădăţan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi membri ai Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, Regulamentul (UE) 2017/745 armonizează normele pentru introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a dispozitivelor medicale şi a accesoriilor pentru acestea pe piaţa Uniunii, permiţându-le astfel să beneficieze de principiul liberei circulaţii a mărfurilor. Scopul Regulamentului este de a asigura buna funcţionare a pieţei interne, în ceea ce priveşte dispozitivele medicale, luând ca bază un nivel înalt de protecţie a sănătăţii pentru pacienţi şi utilizatori, ţinând cont de întreprinderile mici şi mijlocii care sunt active în acest sector şi stabileşte standarde înalte de calitate şi de siguranţă pentru dispozitivele medicale, pentru a răspunde unor preocupări comune în materie de siguranţă în ceea ce priveşte astfel de produse. Întrucât dispozitivele medicale active implantabile au fost reglementate prin Directiva nr. 90/385 a CEE, iar alte dispozitive medicale reglementate prin Directiva nr. 93/42/CEE, în interesul simplificării ambele directive care au fost modificate de mai multe ori au fost înlocuite cu un singur act legislativ aplicabil tuturor dispozitivelor medicale, altele decât dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro. Ordonanţa de urgenţă nr. 137/2022 asigură cadrul juridic necesar aplicării prevederilor Regulamentului (UE) 2017/746 şi aliniază normele aplicabile dispozitivelor medicale la noul cadru legislativ european. Vă rugăm să acordaţi un vot favorabil proiectului de act normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia pentru sănătate, pentru prezentarea raportului. Domnule preşedinte Tătaru, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2022 privind stabilirea cadrului instituţional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicarea a prevederilor Regulamentului (UE) 2017/746 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale. La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului; avizul favorabil al Comisiei pentru tehnologia informaţiei; avizul favorabil al Comisiei pentru industrii şi servicii. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 7 noiembrie 2022. Potrivit dispoziţiilor din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. Dezbateri generale? Dacă sunt intervenţii? Dacă nu, nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe. 18. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2022 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; PL-x 591/2022. Din partea iniţiatorilor, vă rog, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul Ioan Cristian Haiduc (subsecretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei): Bună ziua! Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt Cristian Haiduc, subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Prin prezenta ordonanţă sunt aduse modificări Legii nr. 152/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât să se asigure claritate textului şi pentru a se evita confuzii de termeni, prin eliminarea sau înlocuirea unor sintagme, instituirea unor noi dispoziţii cu privire la sumele reprezentând recuperarea investiţiei din cuantumul chiriei, respectiv cu privire la sumele rezultate din vânzare şi virate către ANL. Propunem să susţineţi adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. Comisia pentru administraţie, pentru prezentarea raportului? Domnule preşedinte Marius Budăi, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2022 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, trimis cu adresa PL-x 591/2022. În conformitate cu prevederile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat proiectul de lege mai sus menţionat în şedinţa din 15 februarie 2023. În urma examinării, proiectul de lege, cu unanimitate de voturi, a fost adoptat de comisie şi supunem plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2022, în forma adoptată de Senat. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Dezbateri generale? Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Dacă nu, nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
19. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat; PL-x 495/2020; procedură de urgenţă. Comisia sesizată în fond, pentru prezentarea raportului? Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, doamna deputat Sandu Viorica. |
|
|||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 124/2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat Proiectul de lege supus dezbaterii vizează introducerea unor noi prevederi care să reglementeze atribuţiile şi competenţele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, persoană juridică de drept public. Astfel, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va putea conveni depunerea creanţelor sale în cadrul procedurilor de insolvenţă, lichidare şi repartizare a patrimoniului social al operatorilor economici, societăţilor sau altor persoane juridice, precum şi executare silită asupra acestora, pentru adjudecarea, în contul acestor creanţe, a bunurilor necesare păstrării stocurilor rezervă de stat. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 124/2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat, în forma adoptată de Senat. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul deputat Victor Ilie, de la USR. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Prin votarea acestui proiect de lege arătaţi unul din două lucruri: fie nu înţelegeţi cum funcţionează procedura insolvenţei, fie şi în acest domeniu prioritizaţi statul înaintea tuturor celorlalţi agenţi economici care plătesc taxele, care vă plătesc salariile şi care plătesc inclusiv pensiile românilor. Arătaţi lipsă de respect pentru aceştia şi puneţi din nou "specialii" în faţa privaţilor. În esenţă, ce spune acest proiect este că Administraţia Rezervelor de Stat, atunci când este creditoare într-un dosar de insolvenţă, va putea prelua bunuri, la o anumită valoare, înaintea satisfacerii tuturor celorlalţi creditori, chiar dacă nu are ordine de preferinţă. Prin această lege arătaţi - ca în cazul măririi taxelor şi "reducerii" cheltuielilor statului - că principala prioritate este statul, nicidecum cetăţeanul care plăteşte taxe. |
|||||
|
|
Domnul deputat Dan Tanasă, de la Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Vreau să semnalez Coaliţiei de guvernare că CNAS nu a plătit cabinetele medicilor de familie în toată ţara, iar medicii de familie se pregătesc de grevă. Plăţile trebuiau făcute până în data de 20 a lunii, pentru că până în 25 trebuie făcute plăţile la buget şi salariile asistenţilor. Deci dacă este cineva de la guvernare, de la PSD, de la PNL, de la UDMR, interesat de situaţia cabinetelor medicilor de familie care n-au fost plătiţi încă, vă semnalez această situaţie. În judeţul Mureş, de exemplu, deja 50 de medici de familie au votat să intre în grevă, să asigure doar urgenţele. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Alte intervenţii nu sunt. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale; PL-x 501/2022; procedură de urgenţă. Din partea Guvernului României, vă rog, iniţiatorul, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Andreea-Anamaria Naggar (secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene): Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Actul normativ supus dezbaterii completează cadrul legal necesar exercitării de către ADR-uri a atribuţiilor care derivă din îndeplinirea calităţii de autoritate de management în domeniul dezvoltării regionale, precum şi în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor. Actul normativ are în vedere ca Agenţiile pentru Dezvoltare Regională să fie pe deplin funcţionale, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor operaţionale regionale şi totodată riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinaţie. Prin soluţiile legislative prevăzute, ordonanţa permite ca deciziile luate de către ADR-uri, în procesul de gestionare şi control al programelor operaţionale regionale, să aibă forţă juridică obligatorie pentru solicitanţi, beneficiari sau alte entităţi cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcţiilor. Noi, respectuos, vă solicităm să adoptaţi ordonanţa, în forma prezentată de Guvern. Vă mulţumim. |
|||||
|
|
Mulţumim. Are cuvântul reprezentantul comisiilor raportoare, doamna deputat Sandu Viorica. Succint, vă rog! |
|||||
|
|
Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea cadrului legal necesar exercitării de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regională a atribuţiilor care derivă din îndeplinirea calităţii de autoritate de management în domeniul dezvoltării regionale, precum şi în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor. Se asigură, astfel, operaţionalizarea efectivă a autorităţilor de management la nivel regional, în contextul realizării tuturor funcţiilor prevăzute de reglementările europene şi naţionale aplicabile. Agenţiile pentru Dezvoltare Regională pot deveni deplin funcţionale în cel mai scurt timp, evitându-se astfel eventuale întârzieri în demararea implementării programelor operaţionale regionale, având drept consecinţă un risc crescut de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinaţie. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitatea voturilor exprimate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale, în forma adoptată de Senat. |
|||||
|
|
Mulţumim. Intervenţii nu sunt. Nefiind amendamente... (Domnul deputat Ciprian-Titi Stoica solicită să ia cuvântul.) Domnul deputat Ciprian-Titi Stoica, la dezbateri generale. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dragi colegi, După ce ani de zile cei din ADR-uri v-au rugat, v-au implorat şi au făcut toate demersurile necesare, într-un final aţi ajuns la concluzia că este bine să descentralizaţi aceste operaţiuni, astfel încât să avem posibilitatea să absorbim cât mai multe fonduri europene şi să dezvoltăm ţara noastră. După mai multe încercări, iată că am ajuns acolo unde ne-am dorit. Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă! La fel s-a întâmplat şi în cazul dumneavoastră, Coaliţia antidemocratică, "blocul de desen PSD-PNL", sprijinit de UDMR. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Florin Roman, PNL. |
|||||
|
|
Se pare că cineva n-a înţeles despre ce este vorba. Decizia politică de descentralizare a luat-o un ministru liberal,... |
|||||
|
Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală): După 30 de ani! |
||||||
|
|
...iar amendamentele prin care ADR-urile devin unităţi de management sunt ale parlamentarilor liberali. Iar dacă îmi amintesc bine, unii dintre colegii dumneavoastră chiar s-au abţinut sau au votat împotrivă. Aşa că, nu e rău să ne întoarcem puţin în urmă, să ne uităm exact, atunci când vorbim, despre şi cum am votat în comisie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. Nemaifiind intervenţii şi nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Ultimul proiect pentru ziua de astăzi. 21. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2022 pentru modificarea unor acte normative; PL-x 697/2022; procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentatul comisiilor raportoare, pentru prezentarea raportului, Comisia pentru industrii sau Comisia pentru transporturi. Domnul preşedinte Bende Sándor se îndreaptă spre tribuna principală. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2022 pentru modificarea unor acte normative În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege PL-x 697/2022. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2022. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. Dezbateri generale? Nu sunt. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Programul de lucru pentru dezbateri a fost epuizat. Ne revedem la 11.30, la sesiunea de vot final. Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor) |
||||||
|
|
Stimaţi colegi, Am rugămintea către dumneavoastră să vă ocupaţi locurile, să putem începe sesiunea de vot final. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vom face un vot de verificare a cvorumului. Iar până liderii de grup vor lua listing-ul cu prezenţa, o să-l rog pe domnul Miroslav să aibă o intervenţie scurtă. Un vot de control, vă rog. (Vociferări.) Domnul Merka Miroslav. |
|||||
|
223 de colegi. Suntem în cvorum. Stimate coleg, aveţi cuvântul. |
||||||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Doi ani de referinţă pentru comunitatea cehă - 1823 - 2023. Înseamnă 200 de când comunitatea cehă din România, minoritatea cehă din România trăieşte pe aceste meleaguri, a promovat ceea ce înseamnă libera expresie a identităţii cehe, tradiţia, cultura şi aşa mai departe. Au fost cei care, din istorie, au venit să protejeze aripa de sud a acestor teritorii româneşti, iar acum, în continuare, prin sprijinul statului român şi al statului ceh, pot să reprezinte cu mândrie această minoritate. Doamnelor şi domnilor, Expresia clară a voinţei statului român şi a poporului român de a exista pe acest teritoriu comunitatea cehă este şi declararea Zilei Limbii Cehe în România ca o zi oficială pentru această minoritate. Iar astăzi vă invit pe toţi alături de noi la Muzeul Satului, la o aniversare frumoasă - "doar" 200 de ani. Cei care se simt puţin mai tineri, pot să vină liniştiţi să vadă ce s-a întâmplat pe parcursul a 200 de ani în aceste localităţi frumoase, cehe, din Banatul de Sus. Vă mulţumesc pentru sprijin, pentru colaborare, în numele comunităţii cehe. Şi, încă o dată, invitaţia este deschisă pentru toţi cei care doresc să viziteze şi să vadă aceste frumoase tradiţii pe care le vom prezenta la muzeu. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
|
Capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor. 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 50/2023. Vot, vă rog. |
|
||
|
Cu 260 de voturi pentru, un vot contra, o abţinere, adoptat. |
||||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O aprovizionare sigură şi durabilă cu materii prime critice pentru sprijinirea dublei tranziţii COM(2023)165; PHCD 49/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 235 de voturi pentru, 28 contra, două abţineri, adoptat. Explicarea votului, domnul Coleşa, vă rog, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Pe lângă argumentele expuse la dezbateri, de ce am votat contra acestor politici ale birocraţilor Comisiei Europene, privind aşa-zisa tranziţie verde? Deoarece este o tranziţie fundamentată eminamente ideologic şi ne duce, fără doar şi poate, nu doar la o criză economică şi socială, ci chiar şi la una ecologică. Şi vă fac doar un extras din ceea ce aţi votat - se preconizează o creştere fără precedent a cererii de materii esenţiale necesare pentru realizarea cu succes a acestei tranziţii. Este, în esenţă, o creştere fără precedent a cererii de pământuri rare, de 4,5 ori pentru anumite categorii, de 5,5 ori pentru pământurile rare care intră în componenţa bateriilor şi chiar - pentru litiu - de 17 ori, până în 2050. Altfel spus, încercăm să scăpăm de petrol şi gaze, pe motive ideologice, legate de aşa-zisa influenţă a activităţilor umane asupra schimbărilor climatice, încălzirii globale - care este un proces ciclic, natural - şi dăm de nişte dependenţe extrem de grave, de nişte dependenţe mult mai mari. De multe ori vom depinde de nişte ţări cu regimuri totalitare sau cu instabilitate politică extrem de gravă. Altfel spus, încercăm să scăpăm de, să zicem, aşa-zis ceva rău, de cel rău şi dăm de mamă-sa. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. Doamna Prună, Grupul USR, vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. România nu se poate dezvolta şi nu poate merge înainte fără industrie. Şi, evident, votăm aceste comunicări, aceste proiecte, aici, în Parlamentul României, dar, din păcate, facem mult prea puţin pentru industria românească. Şi pentru că astăzi vorbim despre materii prime critice, ei bine, stimaţi colegi, vreau să vă aduc aminte - şi poate unii dintre dumneavoastră aud pentru prima dată -, noi avem rezerve de grafit în România, în judeţul Gorj. Grafit din care se poate obţine grafen, care intră tocmai în componenţa bateriilor. Şi în Guvernarea USR-PNL-UDMR, atunci când colegul meu, Claudiu Năsui, era la Ministerul Economiei, chiar începuseră demersurile pentru ca acea mină de grafit din judeţul Gorj să reînceapă activitatea. Dar, din păcate, atunci când PNL şi PSD şi-au dat mâna, acest proiect a fost stopat. Şi iată cum am pierdut din nou o oportunitate extrem de importantă, să devenim un jucător important pe această piaţă, da, noi, România, şi să dezvoltăm o nouă industrie, a viitorului, să avem noi locuri de muncă în judeţul Gorj şi, de ce nu, în vecinătate, pentru că gândiţi-vă şi la industria auto, care beneficiază de o producţie de baterii în România. Haideţi să punem reflectorul pe adevăratele probleme şi pe sabotajul pe care, din păcate, tot Guvernul îl face şi nu lasă această ţară să se dezvolte, pentru că oportunităţi avem cu carul! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări. 3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2023 privind înfiinţarea Oficiului de Film şi Investiţii Culturale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri instituţionale referitoare la gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film şi producţiei de film în România; PL-x 435/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 223 de voturi pentru, un vot contra, 40 de abţineri, adoptat. Explicarea votului, domnul Cristian Brian, Grupul USR. |
|||||
|
|
Grupul USR a votat astăzi pentru susţinerea şi sprijinirea culturii, dar vă atrag atenţia, stimaţi colegi, că Guvernul susţinut de dumneavoastră vine astăzi în faţa românilor să-şi asume răspunderea pentru dublarea taxelor, pentru dublarea biletelor la evenimente culturale şi la cinematografe. Tot Guvernul sprijinit de dumneavoastră dublează taxele pentru bilete la evenimente sportive. Mergeţi, vă rog, în ţară, să vedeţi cum arată sălile de cinema, să vedeţi cum arată teatrele şi să vedeţi cum arată şi stadioanele - majoritatea sunt goale! Trebuie să fii tare rupt de realitate să crezi că vei face economii suprataxând aceste domenii care sunt şi aşa subfinanţate. Tăiaţi pensiile speciale, tăiaţi sinecurile, nu suprataxaţi cultura şi sportul! (Aplauze.) |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare - Autostrada A7 România - Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 12 iunie 2023 şi la Luxemburg la 14 iunie 2023; PL-x 473/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 268 de voturi pentru, un vot contra, adoptat. |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Explicarea votului, domnule preşedinte! |
||||||
|
|
Domnul Bulai, explicarea votului, Grupul USR, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Să rămână menţionat şi să ştie toţi românii - acest împrumut reprezintă o contribuţie din partea României, pentru a completa finanţarea negociată de către USR - Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Dan Barna - cât erau în Guvernul din 2021 şi reprezintă o reparaţie istorică pentru Moldova. Acestea fiind spuse, sunt întârzieri pe A7 şi, mai ales, încă nu există, nici măcar acum, după catastrofa de la Călimăneşti, contracte pentru supervizarea lucrărilor de pe A7. Aveţi grijă, nu vă jucaţi cu vieţile oamenilor care lucrează acolo! Ţineţi-vă de cuvânt şi de calendarul asumat! Până în 2026 trebuie să avem autostrada până la Paşcani! Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Explicarea votului, domnul Antonio Andruşceac, Grupul AUR, vă rog. |
|||||
|
|
Grupul AUR a votat, bineînţeles, acest proiect, pentru că de multă vreme toţi cei care sunt în Moldova, care locuiesc acolo, care tranzitează, care sunt aleşi acolo ar fi trebuit să militeze mult mai ferm pentru a avea această autostradă. Pentru că e necesară românilor, nu că e necesară tranzitului, în acest moment, pentru alţii. Eu cred că o facem pentru români. Ce vreau să spun este că un domn ministru ieri a venit şi ne-a dat lecţii despre cum se cofinanţează aceste proiecte din bani europeni. Domnule ministru, cofinanţarea - pentru că am cerut ca în bugetul României, atunci când acesta a fost adus spre dezbatere, să existe o componentă importantă care să acopere din resurse interne - cofinanţarea proiectelor europene se poate face şi altfel decât pe împrumuturi care ne îndatorează şi mai tare. Altfel, intenţia este lăudabilă - de a construi, de a crea infrastructură -, dar nu este musai să o facem prin împrumuturi, o putem face şi din resurse interne. Data viitoare sunt sigur că vom lucra mai aproape şi vom asigura cofinanţarea bugetelor, nu din împrumuturi externe, care ne îndatorează şi mai tare, ci din resurse interne. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru instituirea anului 2025 ca "Anul Cardinal Iuliu Hossu"; PL-x 509/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 256 de voturi pentru, un vot contra, 4 abţineri, adoptat. Explicarea votului, domnul Silviu Vexler, Grupul minorităţilor, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Într-un moment încărcat de un simbolism atât de puternic şi în condiţiile în care marcăm în paralel 75 de ani de la încercarea de distrugere a Bisericii Greco-Catolice din România, vă rog să îmi permiteţi ca pentru explicarea votului nostru, să dau citire mesajului Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cerându-mi scuze în avans pentru că voi depăşi un pic timpul. "Excelenţele Voastre, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Propunerea legislativă privind instituirea anului 2025 ca «Anul Cardinal Iuliu Hossu», iniţiată de distinşii domni deputaţi, Ovidiu Victor Ganţ şi Silviu Vexler, reprezintă un act care este susţinut şi salutat cu bucurie de întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Avem deplina convingere că adoptarea acestei propuneri de către Parlamentul României este însoţită de importante semnificaţii simbolice care depăşesc dimensiunea confesională şi se întrepătrund în fibrele intime ale conştiinţei şi demnităţii naţionale, ilustrând valorile libertăţii şi ale moralităţii. Considerăm că fără aceste valori, care pot fi privite ca fundamente pre-politice ale democraţiei, societatea este mult mai vulnerabilă în faţa ideologiilor deviante. Istoria recentă a României ne arată gravitatea dramelor şi a suferinţelor produse de ideologiile dezumanizante, dar totodată pune în lumină exemple de verticalitate morală care au strălucit prin credinţă, curaj şi umanitate şi au rezistat cu eroism asalturilor unui sistem tiran. Unul dintre aceste modele este Cardinalul Iuliu Hossu, episcopul martir al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Prin întreaga sa viaţă şi activitate s-a identificat cu destinul bisericii sale şi al poporului român, afirmându-se cu profilul unei personalităţi excepţionale, în care trăsăturile păstrătorului de suflete se îmbină armonios cu dragostea curată pentru neam şi patrie. Citind Proclamaţia Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Cardinalul Hossu a rămas un simbol al unităţii naţionale, pe care ulterior o va promova cu un autentic spirit democratic şi proeuropean, în calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari şi membru de onoare al Academiei Române. Fermitatea în credinţă era însoţită de iubirea faţă de om, indiferent de apartenenţa religioasă sau etnică, dovedind în situaţii riscante pentru propria persoană şi pentru Biserica pe care o păstorea solidaritate cu cei nedreptăţiţi şi persecutaţi. Între anii 1940 şi 1944 i-a susţinut pe fraţii ortodocşi, care erau mai puţin numeroşi la Cluj-Napoca, şi totodată a combătut antisemitismul şi s-a străduit să-i ajute şi pe fraţii evrei. Pentru acest motiv se află în desfăşurare procesul de recunoaştere a ilustrului ierarh ca "Drept între Popoare". Cardinalul Iuliu Hossu a rămas drept în faţa furtunii persecuţiei comuniste. Inspirate de modul în care puterea sovietică a desfiinţat Biserica Greco-Catolică din Ucraina, autorităţile comuniste ale statului român au folosit imoral toate pârghiile puterii legislative, judecătoreşti şi executive pentru a suprima Biserica Română Unită cu Roma. Prin nerespectarea principiilor fundamentale ale statului de drept, prin încălcarea flagrantă a drepturilor omului, în special a libertăţii religioase, prin cruzimea violenţelor fizice şi morale dezlănţuite împotriva ierarhilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi laicilor greco-catolici, scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii constituie o pată ruşinoasă în istoria României. Această Biserică românească, cu o contribuţie uriaşă la formarea conştiinţei naţionale şi mai ales a idealului unităţii naţionale, dar incomodă prin comuniunea cu Episcopul Romei, prin verticalitatea morală şi prin deschiderea europeană, era răsplătită prin punerea în mormânt! Biserica însă a rămas vie, s-a reorganizat în clandestinitate şi a dat o mărturie de credinţă şi de libertate care îmbogăţeşte zestrea de nobleţe a poporului român. Fericitul Iuliu Hossu a respins orice formă de compromis propusă de regimul comunist instaurat de puterea sovietică, rămânând fidel Bisericii Greco-Catolice până în ultima clipă a vieţii sale. Papa Francisc, în omilia rostită la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, în data de 2 iunie 2019, sublinia că martiriul Cardinalului Iuliu Hossu şi a celorlalţi şase episcopi este o moştenire nepreţuită, nu doar pentru Biserică, ci şi pentru întreg poporul român, spunând următoarele: «În faţa persecuţiei aprige din partea regimului, ei au dat dovadă de o credinţă şi de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj şi tărie interioară, au acceptat să fie supuşi la o dură detenţie şi la tot felul de cruzimi decât să renege apartenenţa la iubita lor Biserică. Aceşti Păstori, martiri ai credinţei, au recâştigat şi au lăsat poporului român o preţioasă moştenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte - libertate şi milostivire». Într-adevăr, libertatea lor interioară nu a putut fi anihilată prin privarea de libertate fizică şi prin violenţă, iar credinţa lor profundă i-a ajutat să învingă nedreptatea prin milostivire şi iertare, aşa cum mărturisea însuşi Cardinalul Hossu - «Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinţei pentru ca să dăruim iertarea». Societatea românească are astăzi nevoie de valorile întruchipate şi trăite de Cardinalul Iuliu, iar statul român, instituind un an în memoria lui, face un gest nobil de reparaţie morală şi de asumare a trecutului, dar mai ales investeşte spiritual în prezentul şi viitorul ţării. În numele Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, vă rog să primiţi cele mai alese gânduri de mulţumire şi de recunoştinţă. Cu arhierească binecuvântare, Lucian Cardinal Mureşan. (Aplauze.) Vă rog să-mi permiteţi să închei salutând prezenţa în sală a Preasfinţiei Sale Claudiu Pop, succesorul de drept al Cardinalului Iuliu Hossu (Aplauze.)... şi a Preasfinţiei Sale Cristian Crişan... (Aplauze.), Episcopul Auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia. (Aplauze.) Ca preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a fost o onoare să pot realiza acest proiect alături de domnul deputat Ovidiu Ganţ şi vă mulţumesc că datorită dumneavoastră, datorită fiecăruia dintre dumneavoastră, acest moment a fost posibil. Mai mult, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, aşa cum aţi observat, a avut întotdeauna un respect deosebit pentru memoria Cardinalului Hossu, intervenţiile noastre la două din aniversările Zilei Naţionale fiind chiar cuvintele Cardinalului. Îmi cer scuze pentru depăşirea timpului! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Consideraţi că aţi vorbit şi pe timpul Grupului PSD şi PNL. Tocmai de aceea nu v-am întrerupt. Domnul Simion, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Preasfinţiile Voastre, Dragi colegi, E un lucru lăudabil că astăzi hotărâm, înainte de a începe anul 2025, să avem Anul memorial "Iuliu Hossu" în România de astăzi, o Românie care trebuie să-şi vindece rănile. Discursul lui Iuliu Hossu de pe Câmpul lui Horea, din 1918, care spune că: "Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi Românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu ţara-mamă, România". (Aplauze.) Pentru că... (Aplauze.) în 1918... (Aplauze.) ...a biruit dreptatea. Iuliu Hossu a fost omorât de odiosul regim totalitar care s-a instaurat în România după al Doilea Război Mondial. A fost ucis la închisoarea de la Sighet. Şi spunea atunci că ceasul Sfinţiei Sale s-a dus şi este vremea pentru viitor. E trist să văd că unii colegi s-au abţinut de la vot astăzi. Că nu pot trece... şi nu pot înţelege că trebuie să vindecăm rănile trecutului şi trebuie să ne construim împreună un viitor comun. Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnule Roman, vă rog. (Vociferări.) O voce de la USR: N-ai zis că a vorbit pe timpul Grupului PNL? |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. E un moment extrem de important şi pentru istoria Partidului Naţional Liberal şi pentru legăturile cu Biserica Catolică şi cu Cardinalul. Noi credem că, dincolo de marcarea acestei zile, mai trebuie să facem ceva. Sunt încă foarte multe răni care nu s-au închis. Sunt foarte multe lăcaşuri de cult care au fost confiscate în mod abuziv şi care nu au fost retrocedate. O voce de la USR: FSN scrie pe tine! |
|||||
|
|
Sunt încă foarte mulţi cardinali ucişi la Sighet, care, din păcate, nu sunt onoraţi şi nu sunt... unora chiar nu li s-au găsit osemintele. E o zi - îl felicit pe domnul Vexler! E o zi importantă pentru istoria României, nu doar pentru ceea ce facem noi aici. Şi cred că este momentul ca această reconciliere să se reproducă şi în fapt, prin retrocedarea tuturor imobilelor confiscate abuziv şi redarea lor credincioşilor catolici din întreaga Românie. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu! Doamne-ajută! (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Vă cer puţină răbdare, este unul dintre acele proiecte cu titlu de 23 de rânduri. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, pentru aderarea la Acordul deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, de implementare a Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, pentru ratificarea Protocolului, semnat de partea română la Skopje la 30 noiembrie 2021, de modificare a Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, pentru stabilirea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Acordului între Părţile la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice şi date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare şi semnat de partea română la Viena la 13 septembrie 2018, precum şi pentru completarea art. 115 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de paşapoarte şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; PL-x 482/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Ai zis mai bine ca Freddy! |
||||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Ai sărit un cuvânt! |
||||||
|
|
Vreţi să reiau? (Vociferări.) |
|||||
|
|
259 de voturi pentru şi 3 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2022 privind stabilirea cadrului instituţional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2017/746 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro şi de abrogare a Directivei 98/79/CE şi a Deciziei 2010/227/UE a Comisiei; PL-x 708/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu unanimitate, şi anume 265 de voturi pentru, adoptat. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2022 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; PL-x 591/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 256 de voturi pentru, 8 abţineri, adoptat. Doamna Alexandru Victoria-Violeta, vă rog, explicarea votului. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Da. Mulţumesc. N-a fost timp, era aglomeraţie când au fost dezbaterile. Aşa, o să punctez acum, pe scurt, câteva lucruri. Faţă de ce a fost în '98 acest ANL, ce avem astăzi nu mai are nicio legătură. Acum, o să spuneţi, orice cadru legal trebuie să se adapteze vremurilor. Păi, să se adapteze, dar să nu devină o schimonosire faţă de ceea ce a vrut iniţial cine a gândit acest program de sprijin, prin închirierea de locuinţe pentru tinerele familii care nu-şi permiteau achiziţia unei case. Ce se întâmplă astăzi cu statul care vinde nişte apartamente, nişte locuri, unor persoane care deja s-au aşezat acolo înseamnă că noi avem o declaraţie, iar eu nu pot să fiu de acord cu acest lucru, că statul român şi Parlamentul României nu mai acordă nicio şansă următoarelor familii de tineri care poate nu sunt în situaţia de a achiziţiona o locuinţă. Deci cine vine după cine s-a aşezat deja în aceste ANL-uri care se vând la preţuri, ştiţi bine, mai bine decât mine, cei care faceţi politică de ani de zile, cum anume s-au vândut... (Vociferări.) ...nu mai are nicio şansă să-şi găsească un loc de stat, că sunt vândute. Mai mult, schimbăm acum criteriile. Aparent, dacă vă uitaţi la proiect, sunt nişte chestiuni de simplificare, cine n-ar fi de acord, nu-i aşa, cu simplificarea? În realitate, iar schimbăm. Nu mai sunt tineri, cum s-a gândit iniţial acest program de sprijin pentru familiile... pentru cei care erau la început de drum în viaţă, mă rog, intrau în câmpul muncii, ca să spun aşa. Am scos şi sintagma "tineri", ca să fie, nu ştiu, până la pensie sau cum? Că nu înţeleg spre... unde o ia acest program, care, repet, iniţial era gândit pentru sprijinirea tinerilor, în special a familiilor, să îşi poată întemeia acolo un cămin şi să poată să pornească în viaţă, şi am ajuns la vânzare pentru absolut oricine, ignorând că în spatele nostru, al celor care s-au aşezat în aceste apartamente, mai vin nişte tineri... |
|||||
|
V-aş fi recunoscător... |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...care au şi ei dreptul să... |
|||||
|
...dacă aţi... |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...beneficieze de un sprijin... |
|||||
|
...încheia. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...din partea statului. Prin urmare, eu nu sunt omul care să facă o salată, o varză de-a dreptul, din ceea ce iniţial s-a plecat pe un drum şi la ce s-a ajuns astăzi. Prin urmare, m-am abţinut la vot şi am simţit nevoia să vă spun că statul român este un eşec clar în politicile publice privind încurajarea tinerilor în a-şi găsi... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...un loc de muncă, dar mai ales în a-şi găsi o locuinţă. Mulţumesc. (Vociferări.) |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat; PL-x 495/2020. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 213 voturi pentru şi 51 de abţineri, adoptat. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale; PL-x 501/2022. Vot, vă rog. Unanimitate. Adoptat. |
|
|||
|
|
265 de voturi. |
|||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2022 pentru modificarea unor acte normative; PL-x 697/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
211 voturi pentru, un vot contra, 49 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Capitolul III. Legi organice. Adoptări. 12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 84 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi pentru completarea art. 121 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 240/2022. Vot, vă rog. (Domnul deputat Ilie-Alin Coleşa solicită să ia cuvântul.) Aşteptaţi o secundă, domnule Coleşa, vă rog. |
|
|||
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală): Aştept, aştept. |
||||||
|
|
Cu 228 de voturi pentru şi 36 de abţineri, adoptat. Vă rog, domnul Coleşa, explicarea votului. |
|||||
|
|
Deci, o lege fără niciun sens. Aşa cum, în programare, să zicem, scrii o bucată de cod în care execuţia nu ajunge niciodată, dar niciodată, aşa şi aici, creăm o lege pentru o situaţie în care nu se va ajunge niciodată, dar niciodată, pentru că minorii nu răspund penal şi, ca atare... (Vociferări.) ...nu se creează în instanţă dosare penale. Deci instanţa nu poate să dispună consilierea psihologică pentru ei sau pentru părinţi niciodată, pentru că nu va ajunge să judece o asemenea speţă. Deci aţi creat o lege fără sens, doar pentru a vă arăta interesul, nu pentru copii. Mulţumesc. (Vociferări.) |
|||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2023 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; PL-x 481/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 179 de voturi pentru, 4 contra, 75 de abţineri, adoptat. Stimaţi colegi, Rog membrii Biroului permanent să vină în sala de şedinţă. Ne revedem la ora 18.00, la plenul reunit. Declar şedinţa închisă.
|
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.09. |
||||||
![]() |



