Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.131/2023
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2023
|
Şedinţa a început la ora 8.29. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Ringo Dămureanu, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Ringo Dămureanu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Începem şedinţa noastră dedicată declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
Şi o să începem cu domnul Salan, din partea Grupului PSD. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi! Declaraţia mea politică am intitulat-o "Combaterea traficului şi consumului de droguri este o prioritate naţională". România nu mai este o ţară de tranzit pentru traficanţii de droguri. Cele mai recente date statistice oferite de Agenţia Naţională Antidrog confirmă, dincolo de orice îndoială, acest fapt. Iar ştirile, din ce în ce mai frecvent prezentate în mass-media, nu fac altceva decât să crească şi mai mult starea legitimă de îngrijorare. Este nevoie de acum de o politică antidrog, dincolo de doctrine şi interese de partid. Iar această politică ar trebui să acţioneze în două direcţii principale. Pe de o parte, trebuie destructurate reţelele de trafic de droguri, de cealaltă parte, copiii şi adolescenţii trebuie să cunoască adevărata faţă a dependenţei de droguri, dincolo de fantezii fără nicio legătură cu realitatea. Este nevoie ca toate instituţiile ce au responsabilităţi în gestionarea fenomenului să colaboreze cât mai strâns. Prin deschiderea şi contribuţia sa legislativă, Parlamentul României este şi el parte a acestui efort comun. Partidul Social Democrat a iniţiat şi a promovat neabătut, până la adoptare, Legea Anastasia. Noua lege este deja în vigoare, stabileşte că niciun şofer băut, drogat sau fără permis, care conduce pe drumurile publice şi produce un accident mortal, nu mai poate scăpa de închisoare. Un alt proiect de lege, iniţiat tot de către Partidul Social Democrat, se află în dezbatere parlamentară şi este menit să descurajeze şi să sancţioneze şi mai dur traficul şi consumul de droguri. Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, de asemenea, un pachet de mai multe propuneri de modificare a legislaţiei în privinţa combaterii traficului şi consumului de droguri, una dintre acestea vizând acordarea de bonificaţii pentru poliţiştii care au capturat cantităţi importante de droguri. Efectele şi amploarea consumului de droguri, mai ales în şcoli, sunt o ameninţare reală la adresa siguranţei individuale şi naţionale. Este acum momentul potrivit pentru o evaluare în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a situaţiei create de escaladarea traficului de droguri. Toate instituţiile de forţă şi cele care aplică legea în România trebuie să pună combaterea acestui flagel în prim-planul activităţii şi o coordonare la cel mai înalt nivel devine obligatorie. Drogurile sintetice de azi sunt extrem de periculoase. Dacă nu acţionăm acum, mâine va fi prea târziu. Viitorul copiilor noştri depinde de eficienţa cu care statul român va reuşi să combată acest fenomen periculos, ce poate compromite definitiv viaţa a generaţii întregi. Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamna Alexandra Huţu. Se pregăteşte domnul Chirilă. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Stimate colege, Stimaţi colegi, Atunci când împotriva unei legi ce combate un fenomen nociv se manifestă tot felul de reacţii negative din partea industriei de profil, înseamnă că legea este bună şi trebuie adoptată. Avem în dezbaterea Camerei Deputaţilor o astfel de lege, respectiv legea care dispune scoaterea jocurilor de noroc în afara localităţilor. Trebuie să înţelegem că nu avem voie să cedăm acelor puncte de vedere, pe care presupun că le-aţi primit, şi care spun că legea nu e bună, că statul va pierde bani dacă mută sălile în afara localităţii sau că cei împătimiţi vor merge pe site-urile ilegale de jocuri de noroc. Nu este nimic adevărat! Veţi vedea că firmele de jocuri de noroc vor continua să plătească taxe către stat şi se vor adapta noilor reguli, la fel cum s-a întâmplat în cazul cazinourilor din Statele Unite, relocate în plin deşert. Şi, cu siguranţă, cei pătimaşi nu vor merge pe site-urile ilegale, unde nu au nicio garanţie în privinţa banilor lor. Vor merge cel mult pe site-urile licenţiate în România, unde există o formă de control pentru prevenirea pierderilor în cascadă. Însă, o bună parte dintre cei care au fost atraşi de acest flagel, vor fi protejaţi, pentru că va apărea această barieră a distanţei şi astfel vor fi protejate şi familiile acestora de efectele negative ale acestei dependenţe. După câteva iniţiative timide, care dispuneau ca sălile de jocuri de noroc să nu fie mai aproape de câteva zeci sau sute de metri de unităţile de învăţământ, a apărut acest proiect de lege, iniţiat de PSD, care ia cu adevărat o măsură fermă şi decisivă împotriva extinderii acestui viciu. De asemenea, Guvernul României va adopta joia aceasta ordonanţa prin care toţi operatorii de jocuri de noroc vor fi obligaţi să aibă sediul fiscal în România. Deci, iată că ne aflăm în faţa unui moment în care noi, parlamentarii, putem deveni parte a unei schimbări importante pentru ţara noastră, care va aduce numeroase beneficii, iar cel mai important este acela că minorii nu vor mai fi expuşi acestui viciu. De multe ori mă întrebam ce se naşte în mintea unui copil de clasa I, care abia a învăţat să citească şi care, la fiecare colţ de stradă, vede denumirea "Sală de jocuri". Dar, avem posibilitatea acum, stimaţi colegi, să votăm cu toţii proiectul de lege şi astfel această denumire nu se va mai afla în faţa copiilor noştri. În acelaşi timp, susţin mesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu, pe care l-a adresat public săptămâna aceasta. Citez: "Mafia jocurilor de noroc a stat la masa Guvernului în pandemie, atunci când păcănelele erau deschise, iar bisericile şi spitalele erau închise, în România. Voi merge până la capăt, să termin cu acest flagel". Am încheiat citatul. Vă îndemn, aşadar, stimaţi colegi, haideţi să scoatem jocurile de noroc în afara localităţilor! Vă mulţumesc. Deputat al PSD de Botoşani, Alexandra Huţu. |
|||||
|
|
|
Domnul Chirilă. Şi se pregăteşte domnul Căuş. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă! Doamnelor şi domnilor parlamentari, Stimaţi colegi, Voi depune pentru dezbatere parlamentară o iniţiativă legislativă semnată de peste 100 de senatori şi deputaţi, care urmăreşte să restricţioneze mesajele publicitare adresate copiilor, având ca obiect produsele alimentare şi băuturile cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, al căror consum nu este recomandat, în acord cu Legea nr. 123 din 27 mai 2008 pentru o alimentaţie sănătoasă, în unităţile de învăţământ preuniversitar. Plecând de la o realitate tragică, în care România este pe locul întâi în Uniunea Europeană la obezitatea infantilă, am propus, alături de colegii mei de la PSD, această propunere de lege care să interzică publicitatea la băuturile şi alimentele cu mult zahăr şi grăsimi în timpul programelor TV adresate copiilor. Toate studiile realizate la nivel european şi internaţional au demonstrat că un consum des de produse fast-food care conţin tipuri de alimente şi băuturi cu un aport substanţial de compuşi ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, dăunează sănătăţii persoanelor care le consumă, dar în special minorilor şi tinerilor. Aşadar, un consum al acestui gen de alimente şi băuturi duce la probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi obezitatea, probleme emoţionale şi de stimă de sine, dar şi boli cronice pe termen lung. Având în vedere că şi în ţara noastră cei mici petrec mult timp în faţa televizoarelor, dar şi în mediul online, consider că este important ca noi, în calitate de legiuitori, să acţionăm pentru a-i proteja de publicitatea nesănătoasă. Mai multe state europene au reglementat strict reclamele la produsele fast-food în timpul programelor pentru copii şi tineri. Astfel, Marea Britanie a interzis, de anul trecut, anunţurile din carul programelor TV pentru alimente bogate în grăsimi, sare şi zahăr înainte de ora 21.00, pentru a încuraja alimentaţia sănătoasă şi a combate obezitatea. De asemenea, reclamele la fast-food, ce sunt accesibile copiilor, au fost interzise şi în Germania. În urma celor prezentate, vă propun spre dezbatere şi adoptare actuala iniţiativă legislativă de la care să pornim pentru a proteja copiii şi tinerii din România de expunerea crescută la reclamele care promovează alimentele şi băuturile nesănătoase. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Căuş. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, mulţumesc. Doamnelor şi domnilor, Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Cui îi este frică de testarea antidrog a elevilor?". Zilele acestea, problema drogurilor, în special a celor consumate de elevi, a acaparat, pe bună dreptate, agenda publică. Este firesc să fie astfel, întrucât, pentru orice părinte, ce poate fi mai grav decât ca al lui copil să consume droguri sau să cadă pradă, victimă comportamentului deviant, antisocial sau doar imprudent al unui consumator de droguri? Fără îndoială, mulţi sunt factorii socioeconomici care determină proliferarea consumului de droguri, iar unde există cerere, în mod inevitabil, apare şi oferta. Nu este altceva decât o lege elementară a economiei. De altfel, consumul în creştere de droguri este, între altele, un efect pervers al creşterii puterii de cumpărare. Elevilor din ziua de astăzi le sunt accesibile multe lucruri, inclusiv drogurile de mare risc, ceea ce face necesară o reacţie socială puternică şi conjugată, în care instituţiile statului, părinţii şi şcoala trebuie să acţioneze împreună, nu separat, şi cu atât mai puţin unii împotriva celorlalţi. Aici cred eu că trebuie să intervină şcoala şi părinţii, deopotrivă, cu sprijinul, îndrumarea sau completarea statului, şi nu separat! Pentru că, la urma urmei, copiii petrec aproape jumătate din timp la şcoală şi cealaltă jumătate acasă. Aceasta, pentru că educaţia, care înseamnă însuşirea unui set de valori, a unor norme de comportament, a unei capacităţi de autocontrol, în ultimă instanţă, începe acasă şi se completează, inevitabil, la şcoală. Mă întreb, ştiind cât de complexă este viaţa profesională contemporană şi câte eforturi sunt nevoiţi părinţii să facă pentru a le asigura copiilor lor un viitor cât mai bun, cu tot ce implică acesta, câţi dintre aceştia ştiu dacă ai lor copii au consumat sau consumă droguri? Sau, mai mult, câţi dintre aceştia au, în sufletul lor de părinţi, o bănuială că lucrul acesta se întâmplă, dar le lipseşte exact acea certitudine necesară pentru a acţiona? Ei bine, aici cred că trebuie să intervină statul. Şi mă bucur că, în ultima vreme am asistat la apariţia, în Coaliţia de guvernare, a unor idei pe care le consider pertinente şi realizabile, menite să contribuie la ţinerea sub control a fenomenului consumului de droguri, idei provenite, de altfel, din ambele forţe politice ale Coaliţiei. Mă surprinde să constat, însă, că uneori tocmai părinţii, cei care ar trebui să fie cei mai interesaţi de testarea copiilor lor, sunt cei care se opun cel mai abitir acesteia. De aceea, mă întreb, cu deloc puţină mirare, cui îi este frică de testarea antidrog a elevilor? Desigur, o astfel de testare nu s-ar desfăşura nici pe departe aşa cum au tendinţa să o prezinte reprezentanţii submediocri, atât cultural, cât şi intelectual, ai unor grupări de natură extremistă, grupări alcătuite din persoane aflate, la rândul lor, sub nivelul celor pe care îi reprezintă. A răspunde îngrijorărilor legitime ale părinţilor este firesc şi, în ceea ce mă priveşte, consider că trebuie să fim absolut dispuşi să facem asta. Sper şi vreau încă să cred că nu vom asista la o catastrofă! Deputat al PNL de Bihor, Căuş Vasile-Aurel. |
|||||
|
|
|
Doamna Ciofu nu este. Domnul Alexandru-Ioan Andrei? Nu. Domnul Cozmanciuc? Nu. Domnul Avrămescu. |
|
|||
|
|
Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Consumul de droguri ne priveşte pe toţi". A trecut mai bine de o lună de la tragedia din 2 Mai, acolo unde doi tineri şi-au pierdut viaţa din cauza unui şofer, tânăr la rândul lui, care consumase droguri. Au fost săptămâni în care cazurile de consum de droguri au venit ca o avalanşă peste noi. Trebuie să o spunem clar: problema drogurilor nu mai poate să fie trecută la "şi altele", în România. Consumul de droguri provoacă victime an de an, iar aşa cum am putut vedea din luna august şi până azi, provoacă victime zi de zi. Suntem într-un moment în care nu putem să ne prefacem că nu vedem realitatea. Tendinţa actuală este îngrijorătoare, în sensul că numărul consumatorilor este în creştere. Nu trebuie să băgăm capul în pământ şi să credem că am pierdut lupta cu acest flagel. Consumul de droguri nu este doar o problemă individuală, ci una care afectează întreaga societate. Este o problemă care distruge vieţi, familii şi comunităţi. Este o problemă care ne priveşte pe toţi, indiferent de vârstă, sex sau statut social. Datoria noastră de părinţi este aceea de a ne proteja copiii. Sunt tată şi mă gândesc mereu doar la binele copilului meu, la fel cum toţi o faceţi. Dar nu putem să îi protejăm decât preocupându-ne de evoluţia fenomenului şi luând din timp măsurile necesare, până nu va fi prea târziu. Dacă nu acţionăm acum, atunci creşterea numărului de consumatori va determina în mod firesc creşterea traficului pentru consum. Sunt convins că fiecare dintre noi am văzut măcar o dată ştiri ce prezintă efectele distructive ale drogurilor. Poate că ne-a trecut prin minte teama că propriii noştri copii s-ar putea confrunta cu acest pericol într-o zi. În astfel de momente, reacţionăm adesea cu îngrijorare, dar apoi tindem să neglijăm subiectul, sperând că ne va ocoli. Nu aceasta ar trebui să fie atitudinea noastră, pentru că neglijarea problemei nu ne va proteja copiii, nepoţii sau alţi membri ai familiei de această ameninţare. Nimic nu este mai valoros decât viaţa şi siguranţa celor dragi nouă. Prin urmare, haideţi să înfruntăm problema cu hotărâre şi să căutăm soluţii pentru a combate acest fenomen! Este important de reţinut că nu există soluţii miraculoase sau complete în lumea în care trăim. Nicio ţară nu a găsit încă un remediu perfect pentru a eradica traficul şi consumul de droguri. Cu toate acestea, acest fapt nu ne scuteşte de responsabilitatea de a acţiona. Renunţarea la grija pentru viitorul copiilor noştri ar fi cea mai mare greşeală pe care am putea să o comitem. Părinţii au un rol esenţial în această luptă. Ei sunt primii care pot observa semnele consumului de droguri şi pot interveni înainte ca problema să devină prea gravă. Ei sunt cei care pot oferi suportul emoţional de care tinerii au nevoie pentru a face faţă tentaţiilor şi presiunilor. Şi nu în ultimul rând, instituţiile statului au datoria de a proteja cetăţenii de pericolele consumului de droguri. Ele trebuie să asigure accesul la tratament pentru cei care au nevoie, să promoveze campanii de prevenire şi să lupte împotriva traficului de droguri. Politicienii pot şi trebuie să tragă semnale de alarmă, pot susţine, acolo unde competenţele le permit, măsurile decise de specialişti pentru controlul flagelului. Colegii mei, ministrul de interne Cătălin Predoiu şi ministrul justiţiei Alina Gorghiu, au anunţat mai multe măsuri pe care le au... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi! |
||||||
|
|
Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu: ... în vedere şi la care lucrează în această perioadă, astfel încât să ne protejăm copiii în faţa acestui flagel. Combaterea consumului de droguri este o responsabilitate comună, este o luptă pe care o putem câştiga doar dacă lucrăm împreună, dacă ne unim eforturile şi resursele, este o luptă pe care trebuie să o ducem pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Vă mulţumesc. Gabriel Avrămescu, deputat al PNL de Buzău. |
|||||
|
|
|
Domnul Mugurel Cozmanciu. |
|
|||
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Domnule preşedinte de şedinţă, Declaraţia mea de astăzi vizează o problemă de actualitate cu care ne confruntăm şi o problemă pe care cu toţii o conştientizăm tot mai mult şi mai des, problema drogurilor în România. Dragi colegi, Nu este niciun secret faptul că problema consumului şi traficului de droguri a ajuns şi la noi în ţară şi ne pune în pericol copiii, şi nu doar pe copii, pe toţi cei dragi, toţi cei care sunt în acest moment implicaţi în astfel de fenomene. Nu trebuie tratat un astfel de subiect ca un subiect tabu, ci trebuie explorat şi tratat cu toată profunzimea şi corectitudinea unui astfel de fenomen. Ne-am asumat şi această misiune dificilă. Spun că este dificilă, pentru că sunt necesare reglementări legislative ce au în spate un proces laborios de cercetare, pentru ca această activitate să fie întotdeauna tratată într-un cadru legal şi întotdeauna eradicată, pentru ca astfel de substanţe ilegale ce se strecoară la noi în ţară pe căi extrem de variate, atât din interiorul, cât şi din exteriorul frontierelor, să fie eradicate. Dependenţele nu ţin cont de straturile sociale, de condiţiile de trai, de vârstă sau de profesie. Ele pot afecta fiecare individ în parte. Iar exploatarea dependenţei, deci a vulnerabilităţii unui om, a ajuns să fie o afacere foarte profitabilă. Numai săptămânile trecute au avut loc peste 50 de acţiuni operative demarate de Poliţia Română şi procurorii DIICOT "pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane şi de minori". Au fost puse în executare peste 260 de mandate de percheziţie la domiciliu. Rolul nostru este să întărim mecanismele de cooperare între instituţii, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, şi să încurajăm un efort comun pentru a combate criminalitatea, cunoscând în mod special haosul decizional care poate, în anumite momente, a guvernat astfel de situaţii. De aceea, consider că este foarte important ca toţi factorii decizionali să aibă o abordare unitară în acest subiect. Ştim şi am văzut cu toţii cum războiul produce haosul necesar înfloririi criminalităţii organizate. De aceea, avem în faţă o luptă pe care trebuie să o purtăm cu toate armele, pentru ca vulnerabilitatea tinerilor şi a anumitor persoane care consumă astfel de substanţe să nu mai devină o plajă pentru înflorirea afacerilor. Abordăm situaţia prin ample acţiuni de punere sub control a oricăror situaţii suspecte, dar şi prin întărirea parteneriatelor în cadrul forumurilor internaţionale, pentru a dobândi suportul şi expertiza necesare câştigării acestei lupte. Vă mulţumesc. Mugur Cozmanciuc, deputat al PNL Neamţ. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Miftode, Grupul USR. Se pregăteşte domnul Băltăreţu. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Beneficiarul primar al educaţiei din România este, la nivel preuniversitar, elevul. În jurul său este construit, declarativ, sistemul de învăţământ. Aflăm acest lucru încă de la primele articole ale Legii învăţământului preuniversitar. Şi atât! Aici se opresc lucrurile, la declaraţii de principiu. Imediat după ce ne asigură că interesul superior al elevului primează, sistemul de învăţământ poartă de grijă oricui, numai copiilor nu. În primul rând, politica infestează educaţia. În centrul sistemului de învăţământ este partidul. De la minister până la cel mai mic cătun, funcţiile de conducere, îndrumare şi control sunt ocupate partizan. Orice tentativă de a impune criterii de incompatibilitate politică a fost respinsă de PSD şi de PNL. Consecinţa imediată a rotaţiei inerente la conducere este că directorii nu mai urmăresc performanţa. Ei ştiu că vor fi oricum judecaţi după tabăra din care fac parte, nu după alte realizări. Apoi, sistemul asigură cadrele didactice că nu va exista nicio schimbare prea mare de la un an la altul. Nici în planurile-cadru, nici în numărul de ore, nici în norma didactică, nici măcar în subiectele de la titularizare. Industria meditaţiilor, care are în centrul ei cadrul didactic, prosperă. Sacrificaţi sunt tocmai cei declaraţi beneficiari primari, copiii. În noua Lege a învăţământului preuniversitar "Şcoala după şcoală" şi învăţarea remedială sunt la capitolul "şi altele". Masa caldă este numită acum masă sănătoasă, ca să aibă loc legal şi sandwichurile reci, livrate de firme alese pe sprânceană. Un milion de copii ar fi trebuit, conform legii, să primească o masă, începând cu acest an şcolar. Abia ce s-a dat ordonanţă de urgenţă pentru un număr de 450 de şcoli. Ce s-a schimbat, însă, este examenul de admitere în liceu. Va fi nevoie de şi mai multe meditaţii. Părinţii trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunare în sistemul "gratuit" de învăţământ, ca să cumpere nu excelenţă, ci decenţă. Reprezentativ pentru educaţia din România este modul în care este sărbătorită ziua ei. Mâine, pe 5 octombrie, este Ziua educaţiei. Beneficiarul primar e trimis acasă. Contractul colectiv de muncă pe sector şi ordinul de ministru privind organizarea anului şcolar au stabilit că de Ziua educaţie nu se fac cursuri. În nicio altă zi de sărbătoare nu se întâmplă ca părinţii să nu aibă liber concomitent cu copiii. Trebuie deci să găsească soluţii pentru supravegherea copiilor, chiar de Ziua educaţiei. E grăitor pentru nivelul de nepăsare faţă de cei pe care legea îi aşază în centrul sistemului de învăţământ. Vă mulţumesc. Andrei Miftode, deputat al USR de Braşov. |
|||||
|
|
|
Domnul Băltăreţu? Nu e. Doamna Neagu? Nu e. Domnul Ciornei. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România eşuată - partea a VIII-a. Sportul naţional al României". Pentru cei care aţi auzit acest titlu şi v-aţi gândit la oină am să vă dezamăgesc. Nu voi vorbi astăzi despre oină, sport care este recunoscut drept strămoşul modernului baseball american. Din păcate, sportul naţional al politicienilor din arcul guvernamental PSDNL este mima. Da, acel joc în care un participant încearcă, fără a scoate niciun sunet, să mimeze coechipierilor un cuvânt, o carte sau un film. Ca să nu nedreptăţim pe nimeni, nici AUR ori UDMR nu se dau în lături de la acest sport naţional: mimarea interesului faţă de binele şi bunăstarea României. Aceşti aliaţi destoinici ai PSD, oricând le e greu boierilor, le întind o mână de ajutor, bineînţeles, contra cost şi avantaje. Mi-l amintesc cu nostalgie pe domnul Hunor, la Congresul USR, cum mima perfect, magistral, intrarea în opoziţie, cu accente de stand-up comedy. În opoziţie, dar cu secretarii de stat bine-mersi, la locurile lor. În fapt, la singura probă reală au clacat lamentabil, refuzând să semneze moţiunea de cenzură. Alţii care mimează perfect opoziţia la PSD sunt colegii noştri de la Vocea Rusiei, care latră zilnic, dar nu muşcă niciodată mâna boierului care le-a promis că le va duce candidatul la prezidenţiale în turul doi. Au reuşit perfect să ne întoarcă puţin, sau Putin, în timp, în anul mileniului când sperietoarea Vadim alunga voturile către vulpoiul Ion Iliescu. Aşa se doreşte şi acum, mimarea opoziţiei la PSD, cu sprijinul larg al boierilor, pentru ca ei, deţinătorii de adevăruri universale despre oculta mondială, încălzirea globală şi cipurile din vaccin, autorii celor mai inteligente întrebări despre linii albe pe cer şi tuneluri dacice, să pară că reprezintă opoziţia. Ne-aţi prostit în 2000, acum nu o să vă mai meargă! Nu pot să închei fără să îmi aduc prinosul de recunoştinţă faţă de jucătorul numărul 1 al ţării, omul vorbelor, dar nu al faptelor, premierul sărac şi cinstit, Marcel Ciolacu. Marcelică al nostru a copiat proiectul USR privind scoaterea păcănelelor din oraşe, dar doar se face că îl susţine în vorbe, în timp ce oficial trimite documente la Parlament prin care se opune. Acest Messi al vorbelor mieroase, corigent, ca toţi ciracii lui la tot ce înseamnă studii pe bune şi fapte reale, fură ideile şi proiectele USR doar pentru a-şi servi spălătorii buni la toate, numiţi de prieteni - Ariel, din industria jocurilor de noroc, unde bagi bani negri şi iei, pe partea cealaltă, valize întregi de bani albi. Bineînţeles, contra cost. Îi cer, alături de toţi colegii din USR, lui Marcel Ciolacu să nu mai protejeze industria jocurilor de noroc. Să se gândească măcar o secundă la uriaşa problemă socială şi familiile distruse de păcănele şi pariuri. Să se oprească din mimarea calpă a interesului faţă de români şi România şi să conştientizeze că această dependenţă nu e cu nimic diferită de alcool sau droguri. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Radu Tudor Ciornei, deputat al USR de Suceava. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Flucuş, din partea Grupului AUR. Se pregăteşte domnul Petreţchi. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De curând a fost realizat un film numit "Arsenie, viaţa de apoi", care este prezentat în cinematografe sau în diferite locaţii. Regizorul filmului se numeşte Alexandru Solomon, cetăţean român aparţinând minorităţii evreieşti. Filmul conţine o înşiruire de neadevăruri, de minciuni şi de blasfemii faţă de Părintele Arsenie Boca, faţă de credincioşii lui şi faţă de Biserica Ortodoxă Română. Eu vin dintr-un sat din Ţara Făgăraşului, care îl are ca ocrotitor spiritual pe Părintele Arsenie Boca. Satul nostru a avut onoarea să îl găzduiască de mai multe ori pe Părintele Arsenie. Foarte mulţi oameni de la noi şi din satele Ţării Făgăraşului l-au cunoscut direct, i-au ascultat sfaturile şi s-au minunat de puterea spirituală a Părintelui. Nu există casă în satul meu şi în zona noastră care să nu aibă fotografia Părintelui Arsenie. Eu am fotografia Părintelui în casă, pe birou, în maşină, în portofel, şi mai presus de toate, îl port în suflet pe Părintele Arsenie Boca. Eu, împreună cu milioane de credincioşi, facem parte dintre cei pe care regizorul îi consideră ca fiind neevoluaţi. Noi ne simţim profund jigniţi de acest film. Părintele Arsenie Boca este una dintre cele mai luminoase personalităţi ale românilor şi nu trebuie tratat astfel. Niciun om nu trebuie tratat astfel! În general, trebuie să respecţi tot ce este sfânt pentru alţii. Politeţea, bunul-simţ, înţelepciunea sau omenia ne fac să respectăm simbolurile sfinte ale semenilor noştri. Nu se poate ca o persoană care se autoconsideră educată, cum este regizorul acestui film, să murdărească mişeleşte, să terfelească imaginea unui sfânt fără vreun motiv. De unde vine aversiunea şi dorinţa de batjocură faţă de un sfânt respectat şi iubit de o mulţime de credincioşi şi faţă de Biserica Ortodoxă Română? Nu a avut condiţii să studieze sau să lucreze ce a vrut? I-au făcut românii vreun rău? Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Motivul acestui atac josnic îl putem afla urmărind toate agresiunile la care ţara noastră a fost supusă în ultimii 34 de ani. Am pierdut în favoarea agresorilor capacităţile noastre de producţie, resursele naturale, inclusiv o bună parte din terenurile agricole şi forestiere, am pierdut circa o treime din populaţia ţării, împreună cu mândria naţională, am pierdut performanţele sportive şi culturale. În paralel cu pierderea tuturor bogăţiilor, ne-am ales cu o datorie externă uriaşă, care creşte anual, riscând să aducă ţara în incapacitate de plată, cu consum de droguri la scară largă, cu prostituţie şi trafic de persoane sau de organe. În plan material, agresorii noştri au reuşit să ne ia tot, să ne zdrobească. Încearcă acum acelaşi lucru şi pe plan spiritual. România face notă discordantă printre ţările europene când vine vorba de credinţă. Cu toate condiţiile materiale dificile, după 1989, un număr impresionant de lăcaşe noi de cult au fost înălţate. Un număr foarte mare de oameni, cu mult peste media europeană, cred în Dumnezeu. Tot mai mulţi tineri sunt preocupaţi de evoluţia lor spirituală. Forţa spirituală trezeşte conştiinţa poporului nostru. Asta îi sperie pe agresori. Ştim că planul spiritual domină şi determină planul material. Cu alte cuvinte, dacă spiritual nu putem fi doborâţi, ne vom putea recupera lipsurile din planul material. De aceea ne atacă simbolurile Sfinte. De aceea îl atacă pe Părintele Arsenie Boca. Degeaba încearcă forţele întunericului să oprească trezirea spirituală a poporului român, că nu vor reuşi. Iubirea, lumina, recunoştinţa sunt trăsături naturale ale poporului nostru, se vor amplifica şi ne vor ajuta să câştigăm această luptă spirituală. Ştiu că Părintele Arsenie veghează şi ne ajută! Urăm duşmanilor noştri să trăiască şi să ne vadă fericiţi! Vă mulţumesc. Dumitru Flucuş, deputat AUR de Braşov. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Petreţchi. Şi se pregăteşte doamna Anamaria Gavrilă. |
|
|||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În fiecare an, la data de 5 octombrie, celebrăm Ziua mondială a profesorului, instituită în anul 1994, odată cu adoptarea Rezoluţiei UNESCO care promovează şi recunoaşte contribuţiile semnificative ale profesorilor la dezvoltarea societăţii, prin formarea şi îndrumarea viitoarelor generaţii. Profesorii reprezintă, fără cea mai mică îndoială, pilonul fundamental al sistemului educaţional, contribuind decisiv la dezvoltarea cunoştinţelor, abilităţilor şi a valorilor esenţiale pentru progresul societăţii democratice, rămânând, indiferent de condiţii, dedicaţi misiunii lor. Tocmai din acest motiv, este responsabilitatea noastră, ca reprezentanţi ai cetăţenilor, să sprijinim profesorii, punându-le la dispoziţie toate resursele necesare, investind în infrastructura şcolară şi facilitându-le accesul la o tehnologie modernă, încurajând colaborarea între ei, părinţi şi autorităţile locale şi centrale. Totodată, este important să susţinem profesorii la nivel legislativ, pentru a le asigura atât condiţii adecvate de muncă, cât şi un statut recunoscut, care să le permită să-şi desfăşoare în mod eficient misiunea educativă, conştientizând faptul că profesorii sunt factorii decisivi în adaptarea la schimbările şi provocările actuale ale societăţii, fiind cei care identifică soluţii adecvate pentru a răspunde tuturor nevoilor şi aspiraţiilor tinerei generaţii. Pentru minorităţile naţionale din România, Ziua mondială a profesorului are o semnificaţie aparte, deoarece profesorii joacă un rol aparte şi de o importanţă vitală în perpetuarea limbii, tradiţiilor şi obiceiurilor. Cadrele didactice nu numai că educă, dar şi sprijină conservarea şi transmiterea culturii şi identităţii naţionale a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, contribuind în acest mod la îmbogăţirea culturii europene şi menţinerea diversităţii culturale, într-o societate multietnică. În acest sens, Uniunea Ucrainenilor din România a manifestat şi manifestă, în continuare, un angajament ferm faţă de educaţie, inclusiv faţă de educaţia în limba maternă, oferind sprijin profesorilor care predau limba sau în limba ucraineană, începând cu organizarea de concursuri şi cursuri de perfecţionare, încheind cu dotarea cabinetelor profesorilor, încurajând astfel activitatea şi profesionalismul acestora. Stimaţi colegi, Cu această ocazie vă invit nu doar să conştientizăm importanţa susţinerii educaţiei şi a celor care formează viitorul specialiştilor în România, ci şi să ne aplecăm într-un mod eficace, operant asupra susţinerii profesorilor actuali şi ai celor care vor veni în anii ce vor urma la catedrele şcolilor de pe teritoriul ţării noastre. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(Domnul deputat Mihai Ioan Lasca solicită să ia cuvântul.) |
|
||||
|
|
V-aţi înţeles? OK. Domnul Lasca, în locul doamnei Gavrilă. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. "Terminaţi cu aberaţia testărilor antidrog în şcoli!" După ce a măcelărit supremaţia Constituţiei, prin Legile Predoiu, ieri, la Ora Guvernului, ministrul de interne şi-a încordat declarativ muşchii la traficanţii de droguri. De ce declarativ? Pentru că momentan marii traficanţi de droguri par să aibă imunitate şi singura soluţie comunicată pentru a controla fenomenul drogurilor este una aberantă - testările antidrog în şcoli. Aş vrea să ştiu cu ce se ocupă DIICOT, în afară de a aresta oameni nevinovaţi? Sunt una dintre victimele acestei direcţii, am fost arestat nevinovat 3 luni şi anchetat 11 ani, până la achitarea mea. DIICOT trebuie să se ocupe de dezmembrarea reţelelor de traficanţi de droguri, nu de dosare la comandă. Cum controlaţi fenomenul drogurilor? Restricţionând accesul părinţilor în şcoli, cum încercaţi să faceţi acum? Am primit sute de mesaje de la părinţi îngrijoraţi că nu îşi mai pot conduce copiii până în sala de clasă şi că sunt obligaţi să îi lase la poarta instituţiei. De când are nevoie un părinte de o întâlnire programată pentru a putea veni în şcoala copilului lui? Justificarea acestei măsuri absurde, prevăzută în noua Lege a educaţiei, ar fi "siguranţa actului didactic", de parcă părinţii ar pune în pericol personalul. În ce vreţi să transformaţi şcoala? De când e nevoie ca un părinte să semneze 10 contracte educaţionale şi anexe, mai nou sub sancţiunea amenzii? Se pare că aţi uitat faptul că dreptul la educaţie este un drept garantat de Constituţie şi că nu puteţi condiţiona acest drept de semnarea unor contracte, de purtarea unei măşti sau de proceduri de testări. Nu e suficient că timp de doi ani copiii au trebuit să demonstreze că nu sunt purtători de viruşi imaginari, acum trebuie să demonstreze, de fiecare dată când se va impune, că nu se droghează. Care mai e rolul şcolii, până la urmă, în viaţa copiilor: de educator, de formator de caractere sau de jandarm? Lăsaţi-ne copiii în pace şi treceţi la dezmembrarea cartelurilor de traficanţi de droguri! De mai bine de 2 ani, vameşii din Portul Constanţa nu au capturat un gram de droguri. Începeţi de acolo! Nu din şcoli! Eliminaţi cauza, nu efectul! Dragi părinţi, protejaţi-vă copiii de toate aberaţiile care vin de la acest Guvern de trădători, şi nu mai acceptaţi niciodată umilirea copiilor voştri cu măşti, teste sau distanţare socială! Nu există niciun argument raţional sau plauzibil care să stea la baza restricţionării accesului părinţilor în şcoli, să fie clar pentru toată lumea! Mulţumesc. Deputat Mihai Lasca, Partidul PPR, Patrioţii Poporului Român. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Dan-Constantin Şlincu. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi parlamentari, Toţi cei care încep să consume droguri îşi spun că pot avea situaţia sub control. În realitate, însă, aceasta e cea mai mare vulnerabilitate pe care o avem în faţa drogului: ispita de a încerca, ispita de a vedea cum e, ispita de a cunoaşte senzaţia pe care o trăiesc cei care consumă droguri. Dorinţa de a vedea cât de bine e sau cât de rău e. Iar aici, în această curiozitate, care îi roade mai ales pe cei tineri, se află capcana cea mai mare a drogurilor. Pentru că în cazul drogurilor nu merge cu "Hai să vedem cum e!". Drogul, după ce l-ai încercat prima oară, va rămâne în minte şi în conştiinţă tot restul zilelor tale. Nu mai scapi de el, de ispita lui, niciodată. Este o realitate pe care o spun toţi cei care au consumat droguri şi au reuşit cu foarte mari dificultăţi să se oprească. Dar chiar dacă au reuşit să nu mai consume, ei ştiu că ispita drogului le-a rămas în minte şi îi va urmări toată viaţa. Întotdeauna voi fi un susţinător al educaţiei preventive şi al măsurilor pentru descurajarea puternicului flagel al stupefiantelor. Am elaborat iniţiative legislative în acest sens şi voi continua să militez alături de colegii mei social-democraţi în această direcţie a combaterii fenomenului drogurilor. Nu avem nicio ezitare să acţionăm categoric împotriva drogurilor şi a traficanţilor. De aceea, trebuie să susţinem iniţiativa noastră legislativă, a social-democraţilor, de sancţionare şi mai dură a traficului şi consumului de droguri. Prevederile esenţiale ale acestui proiect legislativ se referă la interzicerea, timp de 10 ani, a dreptului de a conduce vehicule, pentru şoferul depistat sub influenţa drogurilor. De asemenea, se majorează pedepsele pentru finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive. În acelaşi timp, tot ce are legătură cu drogurile, produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificare vor fi confiscate. Totodată, foarte important este că va fi considerată circumstanţă agravantă folosirea minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive. Dar prevenţia este cea mai bună formă de luptă împotriva drogurilor. Tinerii şi părinţii acestora trebuie să înţeleagă că nu există droguri uşoare şi droguri puternice. Există doar droguri de la care începi şi droguri la care ajungi. Cele mai periculoase sunt, de fapt, drogurile despre care se spune că sunt uşoare, pentru că avem senzaţia că le putem ţine sub control. În realitate, însă, ele deschid poarta viciului către conştiinţa noastră şi încep să ne controleze şi să ne dicteze să luăm mai mult, mai mult şi mai mult. Aşadar, cea mai eficientă luptă împotriva drogurilor e să nu ajungem niciodată să consumăm droguri. Doar atunci înseamnă că am câştigat. |
||||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. Dan-Constantin Şlincu, deputat al PSD. |
|||||
|
|
|
Doamna Cătălina Ciofu. Domnul Alexandru-Ioan Andrei este? Domnul Făgărăşian? |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernele PNL pun Moldova pe drumul cel bun". Veştile bune continuă; pentru noi toţi, dar mai ales pentru locuitorii din provincia istorică a Moldovei. Lăsată de guvernările anterioare succesive într-o stare de relativă neglijare, Moldova prinde viaţă din nou în cadrul guvernărilor girate de Partidul Naţional Liberal, datorită Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aceasta deoarece marţi, 26 septembrie, am adoptat, în plenul Camerei Deputaţilor, Proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare - Autostrada A7 România-Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 12 iunie 2023 şi la Luxemburg la 14 iunie 2023. Ce înseamnă aceasta? Că, datorită partenerilor noştri europeni şi, mai ales, seriozităţii cu care ne-am îndeplinit îndatoririle asumate prin PNRR, vom avea bani pentru construirea autostrăzii ce va lega Ploieştiul de Paşcani, parte a sistemului rutier ce va conecta Bucureştiul de Vama Siret, via Suceava. Astfel, nu doar pentru locuitorii din regiunea Moldovei va fi mai uşor să ajungă oriunde doresc, dar şi pentru investitori va fi mai uşor să îşi transporte mărfurile, ceea ce înseamnă că regiunea Moldovei va deveni mai atractivă pentru investiţii şi, ca urmare, fraţii noştri plecaţi în străinătate se vor putea întoarce, întrucât vor găsi locuri de muncă atractive în România. Şi mai înseamnă că regiunea Moldovei va fi mai bine conectată la inima României, care bate la Bucureşti. Este, dacă doriţi, nu doar o necesitate, ci şi un act de dreptate istorică. De la Mica Unire şi până în secolul al XX-lea, investiţiile masive au ocolit Moldova, pentru că fiecare guvernare o vedea drept pierdută în cazul unei ofensive ruseşti. Iar după Revoluţie ne-am lovit întotdeauna ori de lipsa de bani, ori de o prioritizare diferită a investiţiilor. De altfel, chiar un fost preşedinte a negat, într-una dintre frecventele sale luări de poziţie, oportunitatea construirii unei autostrăzi spre Moldova, în celebrele cuvinte "Construind spre Moldova ne ducem la... ruşi". Cu o astfel de mentalitate, Moldova a rămas fără autostradă, iar lipsa infrastructurii adecvate s-a simţit enorm. Investiţiile majore au ocolit Moldova, iar tinerii Moldovei au fost nevoiţi să ia calea pribegiei, în speranţa unei vieţi mai bune, lăsându-şi copiii şi gospodăria în grija părinţilor, de multe ori la o vârstă potrivită mai mult pentru odihnă, şi localităţi întregi pustii. O adevărată dramă de proporţii greu de închipuit, de care Moldova a avut parte din cauza lipsei unei infrastructuri adecvate. Ei bine, noi, astăzi, nu mai credem aceasta. Noi, Partidul Naţional Liberal, credem în şansa Moldovei la dezvoltare. Credem într-o Moldovă care nu-şi mai caută destinul social şi economic peste hotare. Credem într-o Moldovă care se întoarce acasă. Şi, de aceea, Autostrada Moldova este şi va fi una dintre priorităţile noastre. Pentru că numai construind autostrada putem pune Moldova pe drumul cel bun, adică drumul spre dezvoltare şi prosperitate aici, acasă. Ne ţinem de cuvânt! Aducem românii acasă şi punem România pe drumul cel bun! Cătălina Ciofu, deputat al PNL de Bacău. |
|||||
|
|
|
Domnul Făgărăşian. Şi se pregăteşte domnul Daniel Gheorghe. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cât timp PNL este la guvernare, nimeni nu va impozita banii trimişi de românii din străinătate în ţară!". Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Intervenţia mea de astăzi are rolul de a elimina o îngrijorare care s-a produs în rândul milioanelor de români care muncesc în diaspora şi care trimit anual peste 10 miliarde de euro în România. Mulţi au citit acea prevedere privind impozitarea cu 70% a oricăror venituri "a căror sursă nu a fost identificată", ca o posibilă modalitate de a impozita banii trimişi acasă la familii cu acest procent. Aşadar, trebuie să le spunem oamenilor că nimeni nu va impozita, cu niciun procent, banii munciţi din greu de români în străinătate şi trimişi acasă. Stimaţi colegi, Mă bucur că în cadrul şedinţei de săptămâna trecută, în care Guvernul şi-a angajat răspunderea, inclusiv prim-ministrul Marcel Ciolacu a făcut această precizare, respectiv că prevederea nu se aplică nici veniturilor donate în familie cu ocazia nunţilor sau botezurilor şi nici românilor care trimit bani familiilor din ţară. Oamenii oneşti nu trebuie să se teamă nicio clipă de acel impozit, pentru că el a fost introdus pentru veniturile nejustificate ale unor baroni locali, angajaţi mereu la stat, care au averi uriaşe şi care umblă şi la pescuit cu portbagajele ticsite de bani. De asemenea, acel impozit îi priveşte pe cei care fac evaziune fiscală de când se ştiu şi pe care ANAF pare incapabil să-i aducă în zona afacerilor corecte, nu împotriva celor care muncesc onest ca să poată să îşi întreţină familiile. Deputat Valentin Făgărăşian. |
|||||
|
|
|
Domnul Daniel Gheorghe. Şi... de la PSD nu mai este nimeni, sărim la... USR. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Criza umanitară din Nagorno-Karabah". Sub ochii noştri, în plin secol XXI, se petrece o tragedie care ne arată că dezastrul umanitar provocat de Rusia prin invazia brutală a Ucrainei nu este o întâmplare. Alungarea poporului armean de pe vetrele sale străbune, din regiunea Nagorno-Karabah, Arţah, fiind un eveniment care ne obligă la o atitudine fermă de condamnare. Nu mai trăim pe timpul lui Stalin, însă, se pare că lumea contemporană a renunţat pe deplin la forţa dreptului şi se lasă pradă dreptului forţei. Mi se pare absolut inadmisibilă incoerenţa comunităţii internaţionale şi a lumii libere la această adevărată epurare mascată la adresa civililor armeni, dintr-o regiune marcată de un război sângeros, lăsat moştenire de URSS. În acest context, interesele geopolitice ale Marilor Puteri au avut drept consecinţă un exod uriaş de peste 100.000 de persoane care au lăsat în urmă toată agoniseala de o viaţă şi sunt obligate acum să înceapă o viaţă nouă, de la zero. Îmi este clar că acest conflict istoric dintre azeri şi armeni, care trebuia să fie rezolvat pe principii democratice, în care să fie respectate drepturi inalienabile fundamentale, precum ar fi cel la limbă maternă, învăţământ, religie, la cultură proprie şi reprezentare publică, acum este tranşat prin forţă. Încă de la Declararea Independenţei Azerbaidjanului, în 1991, Turcia a finanţat şi antrenat armata azeră. Cu timpul, graţie rezervei de hidrocarburi, Guvernul de la Baku a putut investi el însuşi în capacităţile militare, devenind disproporţionat de puternic în comparaţie cu vecinul armean. În ceea ce priveşte interesul Turciei în zonă, este relevant faptul că regiunea este traversată de numeroase conducte de petrol şi gaze care transportă zilnic de la Marea Caspică milioane de barili spre porturile turceşti de la Marea Mediterană. De la începutul războiului din Ucraina, Azerbaidjan livrează şi Uniunii Europene cantităţi mai mari de gaze. Practic, armenii din Nagorno-Karabah au căzut pradă situaţiei geopolitice complicate generate de invazia din Ucraina. Noi, românii, naţiune creştină, avem datoria spirituală de a fi solidari cu armenii şi să ne implicăm în mod activ în ajutorarea celor care au pierdut tot. Să nu uităm, armenii, primul popor creştin din lume, încă din anul 301, pleacă de pe pământurile în care au trăit asemeni moşilor şi strămoşilor lor, luând cu ei bucăţi de viaţă, amintiri, mici bucurii, cărţi, jucării ale copiilor, dar şi icoanele bisericilor, clopotele lor, statui, simboluri şi bunuri de patrimoniu care amintesc de moştenirea străvechilor civilizaţii de la nord de Semiluna Fertilă. Dezrădăcinarea unui popor care este atestat pe acele pământuri de aproape trei milenii, care a cădit o viaţă spirituală şi culturală fabuloasă şi ale cărui mănăstiri vechi de un mileniu şi jumătate străjuiesc Caucazul, reprezintă o crimă şi o dovadă de laşitate ruşinoasă a lumii libere, pe care istoria nu o va şterge niciodată. Ce se va întâmpla cu lăcaşurile de cult? Vor fi lăsate uitării, spre a se sfărâma şi a se pierde moştenirea unui loc pătruns din plin de cuvântul Scripturii? Fac un apel la Guvernul României, să se implice imediat prin oferirea de ajutor umanitar, precum şi printr-un sprijin diplomatic, pentru a oferi asistenţă Armeniei în acest moment greu prin care trece. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Băltăreţu? Nu. Domnul Havârneanu, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. A început şcoala de aproape o lună şi vedem că transportul elevilor este gratuit doar în discursurile PNL şi PSD. Trist! Nu ştiu dacă vedeţi, dar "România Educată" este de fapt... vă îndeamnă să faceţi autostopul. Aceasta este "România Educată": - 70.000 de elevi nu au mijloc de transport cu care să ajungă şcoală; - Peste 200.000 de elevi fac naveta şi au plătit de către părinţi. Dar acei părinţi nu ştiu dacă îşi vor mai vedea banii înapoi. Pentru că, bineînţeles, s-a prevăzut totul în lege, dar nu am pus şi legea în practică; - La Iaşi, dar şi în multe alte oraşe din ţară, vedem faptul că studenţii, deşi ar trebui să aibă acea reducere de 90%, nu o au şi au început facultatea acum două zile şi tot nu s-a rezolvat nimic; - Transportul şcolar, din păcate, este pe avarie. În multe oraşe şi sate, microbuzele sunt pe lista de aşteptare de ani buni şi nu se întâmplă nimic; - Din păcate, în tot acest timp, aceşti elevi, aceşti studenţi, ei toţi fac naveta. Şi am văzut în 2019 ce s-a întâmplat cu cele două adolescente de la Caracal - au fost răpite, ucise şi ştim ce a fost. Suntem în anul 2023, oameni buni, şi nu s-a schimbat nimic, suntem tot acolo! Voi sunteţi cu limuzina la scară, în timp ce aceşti copii stau cu "Ia-mă, nene!". Să vă fie ruşine! Este foarte trist. Ministerul Educaţiei nu a făcut niciodată o cercetare pe bune, nu s-a dus pe teren să vadă ce se întâmplă. Să vadă cum se descurcă aceşti elevi care fac naveta. Realitatea din teren este o ecuaţie cu foarte multe necunoscute şi, mai ales, multe necunoscute pentru doamna ministru, Ligia Deca. Vedem ceea ce a făcut dumneaei - este egal cu zero. Din păcate, acele microbuze care există în acest moment sunt oricum mult, mult prea învechite. Personal am făcut mai multe sesizări la Poliţia din Covasna. Am văzut videoclipuri de la elevi, cum erau transportaţi - într-un microbuz de 18 locuri erau înghesuiţi între 30 şi 40 de elevi care, din păcate, nu aveau nici măcar uşă la acel microbuz; era un lanţ pus în faţa uşii, ca să nu cadă acei elevi care se îmbulzeau doar să ajungă la şcoală, şi, când i-a oprit poliţia, ce credeţi? A mai văzut şi că şoferul era beat. Acesta este transportul cu care merg elevii din România în ziua de astăzi. Şi aceşti experţi din Ministerul Educaţiei fac tot felul de documente, cu statistici, cu cifre, şi ei, de fapt, din păcate, nu-şi dau seama ce se întâmplă. Aceşti experţi ar trebui să meargă pe teren, cu căruţa să meargă, să vadă de fapt cum este să faci naveta, ce înseamnă să ai transport gratuit, să vadă dacă educaţia din România chiar este gratuită, pentru că nu este absolut deloc. Şi ştiţi ceva? Decât să meargă mai bine pe jos aceşti copii la şcoală, mai bine plecaţi voi acasă. |
|||||
|
|
|
Domnul Lazăr. Nu e. Domnul Todosiu. Se pregăteşte domnul Axinia. |
|
|||
|
|
Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Guvernul PNL-PSD nu vrea cu adevărat să reglementeze jocurile de noroc pentru că obţine miliarde de euro din această industrie". România se confruntă cu o adevărată epidemie a dependenţei de jocuri de noroc, care ruinează vieţile a zeci de mii de români - bărbaţi şi femei, tineri şi adulţi. Statisticile sunt alarmante şi arată că aproape 15% din adulţi practică o formă de joc de noroc. Numărul sălilor de jocuri de noroc a explodat în ultimul deceniu, iar în mediul online jocurile de noroc au înflorit fără oprelişti. Se estimează că în România sunt peste 100.000 de persoane dependente de jocurile de noroc, însă numărul acestora poate fi mult mai mare. Mai grav este că 40% din dependenţi au, la un moment dat, o tentativă de sinucidere. În spaţiul public, premierul PSD, domnul Marcel Ciolacu, anunţă scoaterea păcănelelor din oraşe. Declaraţiile publice rămân însă doar vorbe în vânt, pentru că, din punctul de vedere al Guvernului României, condus de acelaşi domn Marcel Ciolacu, reiese faptul că "Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative". Domnul Ciolacu chiar a semnat această opinie a Executivului. Astfel, viziunea Guvernării PNL-PSD pare mai mult ca un voal aruncat peste realitatea dureroasă - o industrie care furnizează bugetului statului sume importante provenite din tragediile oamenilor. Cum putem avea încredere în sinceritatea unui guvern care profită în continuare de pe urma unei industrii nocive, alimentată de tragediile individuale? USR a venit cu propuneri legislative concrete pentru protejarea cetăţenilor împotriva acestui flagel - interzicerea reclamelor la jocurile de noroc şi mutarea sălilor de jocuri de noroc departe de zonele sensibile, precum şcoli, parcuri şi biserici. Totodată, este esenţial să recunoaştem dependenţa de jocuri de noroc ca o boală, pentru a putea oferi tratament adecvat celor afectaţi. În timp ce românii ajung să îşi pună capăt zilelor din cauza problemelor cu jocurile de noroc, o instituţie a statului are bani pentru prevenţie şi tratament, dar responsabilii habar nu au cum să îi folosească. Peste patru milioane de euro are în cont Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, aflat în subordinea Ministerului de Finanţe. Cu aceşti bani, ar fi trebuit gândite programe care să îi ajute pe dependenţi. Deocamdată se plătesc salarii de mii de lei şi cam atât. Din păcate, vedem că statul român... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...în loc să îşi protejeze cetăţenii, a ales să profite de pe urma vulnerabilităţii lor, încasând miliarde de euro din taxele acestor afaceri. De la tribuna Parlamentului, fac un apel către prim-ministrul României şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, să acţioneze cu responsabilitate şi să nu mai blocheze iniţiativele USR care zac în sertarele comisiilor... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...parlamentare. Vă mulţumesc. Beniamin Todosiu, deputat al USR de Alba. |
|||||
|
|
|
Domnul Axinia, Grupul AUR. Se pregăteşte domnul Ichim. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu se pregăteşte să legalizeze căsătoriile între homosexuali" Executivul condus de Marcel Ciolacu se pregăteşte să adopte o modificare a legislaţiei prin care certificatul de căsătorie dintre persoane de acelaşi sex ar putea fi recunoscut în România, dacă a fost încheiat într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Acest lucru se face pe ascuns, fără dezbatere publică, fără consultarea societăţii, cu evitarea Parlamentului României şi într-un dispreţ profund faţă de referendumul din 2018, prin care 92% din românii care au mers la urne au dorit statuarea în Constituţie a faptului că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie". Ce înseamnă asta? Doi homosexuali merg într-un city break până la Bruxelles, se face acolo o hârtie cum că sunt căsătoriţi şi susţin apoi că sunt o familie. AUR este singurul partid din România pe care îl veţi auzi că vorbeşte pe această temă, pentru că doar noi ne aflăm de partea normalităţii. Fie pentru că sunt fricoşi, fie pentru că sunt slugi ale progresismului neomarxist de sorginte occidentală, politicienii partidelor tradiţionale decid, cu de la sine putere, să încalce voinţa românilor şi să ne boteze în cadrul noii ideologii pseudoreligioase numite LGBTQ+. Noi, cei de la AUR, nu avem nimic împotriva homosexualilor. Este treaba fiecăruia ce face la el în dormitor. Problema apare când ceea ce se întâmplă în intimitatea casei este scos în piaţa publică şi ruşinea este vânturată drept virtute! Nu mai discutăm despre drepturile homosexualilor aici, ci despre o ideologie brutală care vine peste noi şi doreşte să distrugă valorile creştine, fibra morală a naţiunii şi să ne îndoctrineze copiii. Reprezentanţii acestei secte numite LGBTQ+ nu luptă pentru egalitate de drepturi, ci fac prozelitism ideologic. În 2018, PSD a susţinut referendumul prin care dorim definirea clară a familiei în Constituţie. După patru ani şi jumătate, vedem că acest partid îşi bate joc de votul românilor de atunci. Din dorinţa lui Marcel Ciolacu de a fi uns pe frunte cu mirul comunităţii gay, în speranţa că în felul acesta va primi susţinere pentru Preşedinţia României, s-a ajuns la această trădare grosolană a valorilor creştine naţionale. Este un troc inacceptabil - voinţa românilor este desconsiderată, în detrimentul agendei progresiste neomarxiste. Sub ochii noştri, se construieşte omul nou - este gay sau transsexual, nu crede în Dumnezeu şi nu merge la biserică, nu face copii, nu crede în proprietatea privată şi îşi imaginează că este în permanenţă discriminat, fiind într-o goană permanentă pentru drepturi şi libertăţi deasupra majorităţii. Dacă AUR ajunge la guvernare în 2024, vom iniţia modificarea Constituţiei, inclusiv prin a ţine cont de referendumul din 2018, prin care s-a stabilit că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Ichim. Şi se pregăteşte doamna Mitrea Dumitrina. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dragi români, "Verificarea periodică a mijloacelor de semnalizare rutieră este un demers necesar pentru siguranţa rutieră" Mijloacele de semnalizare rutieră au rolul de a asigura deplasarea în condiţii de siguranţă şi fluenţă a participanţilor la traficul rutier. Lipsa vizibilităţii marcajelor rutiere, starea lor precară sau de multe ori abundenţa mijloacelor de semnalizare rutieră sunt elemente importante, care, de foarte multe ori, sunt neglijate în discuţiile publice despre siguranţa rutieră. Care sunt consecinţele? Ţara noastră ocupă în continuare un loc fruntaş în Europa la capitolul accidente rutiere. Din datele furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, de la începutul acestui an, la nivel naţional s-au înregistrat 2.926 de accidente grave, soldate cu decesul a 980 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.286. În traficul rutier întâlnim indicatoare cu treceri de pietoni ascunse în spatele copacilor, marcaje rutiere inexistente, indicatoare rutiere neconforme, cu dimensiuni diferite de cele standard şi care nu mai au vopsea lizibilă pe ele şi, de asemenea, cozi uriaşe de autovehicule formate din pricina unor semafoare puse la întâmplare pe străzile din România. În lipsa acestor mijloace de semnalizare rutieră, nici sistemul de asistenţă pentru identificarea indicatoarelor rutiere de pe autovehicule nu mai poate să transmită informaţii corecte către conducătorul auto şi astfel se poate ajunge la încălcarea regulilor de circulaţie şi la accidente. Verificarea mijloacelor de semnalizare rutieră, pentru a vedea dacă sunt amplasate/montate conform standardelor în vigoare, vizibile, recognoscibile şi lizibile, se poate face foarte uşor de către agenţii Poliţiei Rutiere, deoarece aceştia sunt în permanenţă pe drumurile publice. În acest moment, Poliţia Rutieră face doar simple informări către administratorii drumurilor, cu privire la problemele pe care le identifică la mijloacele de semnalizare rutieră, precum şi alte dispozitive speciale care se întreţin prin grija administratorilor drumurilor. Dar nu este suficient. La începutul acestui an am iniţiat şi depus un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Codului rutier, prin care am propus o serie de măsuri care sporesc responsabilitatea Poliţiei Rutiere în ceea ce priveşte verificarea periodică a stării mijloacelor de semnalizare rutieră. Consider că Poliţia Rutieră trebuie să se implice mai mult în zona de prevenţie şi trebuie să se asigure că standardele de siguranţă rutieră sunt respectate de către administratorul drumului public, acesta din urmă fiind obligat să remedieze deficienţele constatate. Conştientizarea faptului că marcajele rutiere sunt foarte importante sporeşte siguranţa participanţilor la trafic şi poate contribui în mod real la reducerea accidentelor. Vă mulţumesc. Cristian-Paul Ichim, deputat REPER de Bacău. |
|||||
|
|
|
Doamna Mitrea Dumitrina. Se pregăteşte doamna Anamaria Gavrilă. Şi am rugămintea la colegii noştri deputaţi neafiliaţi să vină mai în faţă, că doar ei au mai rămas. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Tema declaraţiei politice - "Sistemul de sănătate, în moarte clinică!". Stimaţi colegi parlamentari, Vă supun atenţiei o situaţie dificilă în care se află Spitalul Judeţean Neamţ. Săptămâna trecută mass-media anunţa că managerul Spitalului Judeţean şi-ar fi dat demisia, iar eu, sincer, sper să fie o eroare, pentru că Alexandru Filimon este singurul manager care a gestionat optim şi real Spitalul Judeţean în ultimii 30 de ani. Să ne amintim că în acest spital, în perioada pandemiei, au fost schimbaţi într-un singur an 9 manageri, mulţi dintre ei numiţi politic, şi tot în această perioadă a avut loc incendiul de la ATI, unde au decedat 16 persoane. Un ATI blocat de un proces interminabil, în care pare a fi vinovată o asistentă care, în solidaritate cu durerea pacienţilor aflaţi în acel salon, se presupune că ar fi aprins o lumânare la căpătâiul unui bolnav. Dar, din ipocrizie şi iresponsabilitate, nimeni nu vorbeşte despre faptul că Spitalul Judeţean Neamţ nu avea autorizaţie ISU după modificarea făcută pentru salonul în care au fost mutaţi în acea zi pacienţii care noaptea au ars în acel incendiu. În acest moment, Secţia ATI nu este funcţională. Dacă un pacient are nevoie de ATI, el este transportat din interiorul spitalului în afara spitalului, către ATI-ul modular construit de Asociaţia "Dăruieşte Viaţă" din banii românilor. Nemţenii au suportat mai multe neajunsuri - şi vă amintesc de investiţia absurdă pentru Spitalul modular COVID de la Leţcani, un spital cu 6 pacienţi internaţi, care a funcţionat 4 luni, apoi a fost închis, unde din bugetul judeţului Neamţ s-au alocat acestui spital peste 3 milioane de euro. Cu aceşti bani, Consiliul Judeţean ar fi putut renova UPU sau ar fi putut reface Secţia ATI care a fost distrusă în urma incendiului. Consiliul Judeţean a promis nemţenilor mai multe proiecte, dar nu am rămas decât cu promisiuni. Din spusele domnului subprefect de Neamţ, Adrian Ciobanu: - Din 8 proiecte începute, niciunul nu este finalizat astăzi; - Blocul operator unic - nefinalizat din 2013; - Secţia Pediatrie - nefinalizată din 2015; - Proiectul de reabilitare a Secţiei de oncologie - blocat de anul trecut; - Ambulatoriu integrat de specialitate - blocat anul acesta; - Proiect de reabilitare termică pentru secţiile - Psihiatrie, SML, Boli Infecţioase - contractul de finanţare reziliat; - Proiect de extindere Unitate Primiri Urgenţe - contractul de finanţare a fost reziliat; - Proiect "Fluide Medicale" prin POIM - contractul de finanţare, reziliat; - Proiect "Pavilion Medical"- 70 de milioane de lei destinate finanţării proiectului se află la bugetul judeţean de 4 ani, fără să se facă nimic. În plus, Proiectul Spitalului modular promis prin PNRR este doar o iluzie. Şi peste toate acestea avem de-a face cu o situaţie extrem de gravă, anume închiderea în iunie 2022 a Secţiei de oncologie a spitalului, pentru un proiect de reabilitare, timp în care, de 6 luni, constructorul doar a pregătit şantierul pentru lucrări, ca, ulterior, contractul cu acesta să fie reziliat de către CNI. În acest moment, Secţia de oncologie arată ca după război, pacienţii au fost mutaţi într-o secţie care nu îndeplineşte condiţii optime pentru tratarea corespunzătoare a bolilor grave de care aceşti pacienţi suferă. Este inuman ca aceşti pacienţi, care şi aşa suferă din cauza patologiei cu care au fost diagnosticaţi, să fie supuşi unor probleme suplimentare care să le afecteze şi mai mult starea de sănătate, unii dintre ei fiind nevoiţi să se trateze la alte spitale, la câteva sute de kilometri distanţă de casă. Stimate domnule Rafila, Vă solicit imperativ să deblocaţi urgent fonduri pentru Secţia de oncologie a Spitalului Judeţean Neamţ şi să includeţi acest obiectiv de investiţii ca prioritate zero, fiind un obiectiv strategic pentru tratarea locuitorilor din judeţul Neamţ şi nu numai. Sunteţi la guvernare şi aveţi datoria şi obligaţia morală de a asigura, conform Constituţiei, dreptul la ocrotirea... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...sănătăţii cetăţenilor. Mulţumesc. Deputat Mitrea Dumitrina, Circumscripţia nr. 29 Neamţ. |
|||||
|
|
|
Doamna Anamaria Gavrilă. Se pregăteşte domnul Aelenei. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa! Zilele acestea, Turul Ciclist al României a fost anulat. O competiţie cu o tradiţie veche de aproape 100 de ani a fost învinsă anul acesta. Ieri, Simona Halep a fost călcată în picioare; astăzi, Turul Ciclist al României a fost îngropat. Ce urmează? Rugby-ul românesc? Evenimente de genul Turului Ciclist al României sunt cele care însufleţesc, inspiră, motivează tinerii la reuşite. Iar lipsa lor este încă o piatră de moară la gâtul educaţiei sportive româneşti. Dezvoltarea tinerilor depinde de sport. Sportul dă disciplină. Sportul dă acea coloană vertebrală a stării psihologice a tinerilor şi îi învaţă. Îi învaţă ce înseamnă să te depăşeşti pe tine pentru ca mai apoi să poţi depăşi orice în viaţă. Odată ce tinerii îşi pierd direcţia normală, firească, de dezvoltare, ei cad pradă viciilor. De aceea avem droguri, de aceea avem mult alcool, social media în exces şi pornografie, pentru că cadrul lor normal de dezvoltare nu există. Nu există facilităţi sportive funcţionale destule şi la standarde care să servească necesităţilor lor, nu există programe educaţionale adecvate, nu există hub-uri de creaţie şi inovare. Şi, atunci, la ce să ne aşteptăm? Odată cuprinşi de aceste vicii, tinerii sunt distruşi. Şi ce avem? Avem o societate nepăsătoare, neasumată şi lipsită de implicare. Exact acea societate care dă frâu liber dictaturii. E mult mai uşor atunci să impui vaccinare obligatorie, restricţii, interdicţii, călcarea în picioare a drepturilor şi libertăţilor. Dragi români, în viaţă avem ceea ce ne dorim doar dacă suntem gata să şi acţionăm, dacă suntem gata să ne implicăm. Pentru că suferim şi suntem sub consecinţa deciziilor oamenilor politici şi a oamenilor incapabili, puşi politic, în fiecare zi, nu avem încotro. Însă toate acestea se pot opri prin implicarea noastră. Şi, cu cât suntem mai mulţi, cu atât implicarea noastră trebuie să fie cât mai mică. Şi, cu cât suntem mai mulţi, lucrurile vor lua direcţia pe care ne-o dorim noi. Şi, dacă nu facem pentru noi, atunci să facem pentru tinerii noştri, să ne implicăm pentru ei. Să ne implicăm pentru sportul românesc sau să ne implicăm măcar pentru moştenirea pe care o vom lăsa în urma noastră. Mulţumesc mult. Anamaria Gavrilă, Partidul Oamenilor Tineri. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
|
Domnul Dănuţ Aelenei. A venit cineva de la USR? Nu. Vă rog. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă! Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia mea politică se intitulează "Constanţa are nevoie de un parc industrial!". În urmă cu 3 ani, actualul primar, Vergil Chiţac, promitea un parc industrial la Constanţa, asemeni unui lung şir de figuri publice şi politice dinaintea sa: "Este urgenţa numărul unu a conducerii Primăriei", spunea el. "Fără un sector privat dinamic, oraşul nu se poate dezvolta. La acest capitol, proiectul meu de suflet este Parcul Industrial Tehnologic «Anghel Saligny», conceput pe o suprafaţă de 1.500 de hectare, unind cele 500 de hectare ale fostei zone industriale a Constanţei cu noua centură de sud-vest. Prin această mărire cu 1.000 de hectare, Parcul Industrial va avea acces la autostradă, port, canal şi cale feroviară". Iar ipocrizia continuă: "Uitaţi-vă, vă rog, cum arată Cluj, Oradea, Iaşi. Constanţa de ce nu ar arăta aşa?! Depinde de noi, depinde de mine, odată ajuns la Primărie!". Au trecut trei ani. Da, ne uităm şi la Cluj, şi la Iaşi, şi la Oradea, şi la Sibiu. Diferenţa este de la cer la pământ. Vergil Chiţac a atras de două ori mai puţine fonduri europene decât predecesorul său, Decebal Făgădău, şi de 25 de ori mai puţine decât Bolojan de la Oradea. De un an, un investitor privat încearcă să construiască un mini parc industrial, dar birocraţia este mare. Municipalitatea nu pare în stare să ţină promisiunile electorale ale celui care, şi cu asemenea minciuni, a câştigat Primăria Constanţa. Proiectele începute de fosta administraţie locală sunt puse azi în practică prost şi cu întârziere, cu tot cu greşelile de proiectare şi concepţie iniţiale, care se văd la tot pasul. Constanţa, poarta maritimă de intrare a României, merită mai mult! Niciun port de anvergură din Europa nu este lipsit de un parc industrial în vecinătate. Oraşe cu mai mică importanţă economică, din România, au parcuri industriale. Chiar bazându-se pe turism, judeţul Constanţa nu se poate dezvolta fără investiţii tehnologice importante. Un parc industrial modern înseamnă şi rute de transport, facilităţi, clădiri ultramoderne şi surse regenerabile de energie, circuite ergonomice de producţie şi depozitare, tehnologii noi, sustenabile. Fac un apel la toţi decidenţii politici ai României, să nu mai trateze o regiune de importanţă economică şi strategică precum Dobrogea drept o regiune de mâna a doua! Am pierdut timp destul şi resurse care s-au risipit sau au fost deturnate spre alte regiuni - nici măcar din România, ci din Europa. Se pierd fonduri europene care... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...care ar putea fi investite în producţie, nu în consum! E nevoie de acţiune urgentă şi hotărâtă! |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Mulţumesc. Deputat de Constanţa, Dănuţ Aelenei. |
|||||
|
|
|
Domnul Rusu. Se pregăteşte domnul Toda. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Astăzi doresc să vă vorbesc despre "Disoluţia politicii româneşti". Această tribună parlamentară trebuia să reprezinte esenţa democraţiei româneşti, postamentul statului de drept şi speranţa într-un viitor decent al naţiunii noastre. Din păcate, nu mai există de multă vreme dezbateri parlamentare reale, autentice, pe adevăratele teme de interes ale oamenilor. Parlamentul s-a transformat, încet, dar sigur, într-un circ ieftin, într-un iarmaroc de mahala în care confruntările de idei au fost înlocuite cu votarea pe genunchi, pe repede-înainte, în plen, a unor proiecte legislative, majoritatea ajunse în plen pe structura unor ordonanţe ale Guvernului, aflate deja în vigoare. Nu trebuie astfel să mai mire pe nimeni că românii sunt scârbiţi de politică şi de exponenţii ei, că le este lehamite de tot ceea ce văd şi aud şi că, treptat-treptat, se delimitează din ce în ce mai apăsat de opţiunea de a se implica. Procentul infim de încredere cu care este creditat forul legislativ în preferinţele populaţiei reflectă, în mod just, degringolada acută a clasei politice şi a formaţiunilor ce o compun. De ani de zile, sondajele de opinie pe această temă plasează Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi partidele politice pe unele din ultimele locuri ale încrederii românilor în instituţiile statului. Acest fapt constituie, fără îndoială, o certificare a disoluţiei accentuate a statului român şi a clasei politice, şansele de reabilitare fiind, în contextul realităţii prezente, nule de drept. În opinia mea, dezintegrarea politicii româneşti în ansamblu, care se intensifică cu o vivacitate incredibilă de la an la an, este deosebit de periculoasă pentru menţinerea democraţiei şi a statului de drept, consecinţele fiind dezastruoase pentru viitorul ţării şi, mai ales, pentru soarta tinerei generaţii. Cu responsabilitate, dar şi cu tristeţe, afirm răspicat că tabloul lamentabil al prezentului politicii româneşti este real şi imposibil de îndreptat. Nici nu avem cum să schimbăm imaginea spectrului politic, având în vedere evenimentele halucinante petrecute zilele trecute. Acuzaţia de viol a unei adolescente de 17 ani, de către doi bărbaţi de la AUR, în cadrul Şcolii de vară a formaţiunii, reţinerea primarului PNL din comuna Botoroaga din Teleorman, tot pentru agresarea unei fete, reacţia verbală violentă, cu un limbaj suburban şi grobian, a viceprimarului liberal al aceleiaşi localităţi, la adresa jurnaliştilor sunt tot atâtea incidente generatoare de repulsie publică. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca opinia publică să nu uite prea repede tragedia exploziei devastatoare petrecute luna trecută la Crevedia, firma responsabilă, care a funcţionat ani de zile mai presus de lege, aparţinând fiului primarului PSD din Caracal. În plus, recenta mită de 1,25 de milioane de lei, primită de preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Vaslui, baronul Dumitru Buzatu, reţinut în urma unui flagrant făcut de DNA, confirmă... |
|||||
|
Vă rog să încheiaţi. |
||||||
|
|
...situaţia halucinantă în care a ajuns mediul politic românesc. Ca să nu mai amintesc de circul săptămânal făcut în Parlament de cei care se ocupă permanent de această îndeletnicire, prefăcându-se că vorbesc în numele românilor şi ascunzându-se de rigorile legii sub umbrela imunităţii parlamentare. În concluzie, viitorul nostru, al tuturor, este sumbru şi lipsit de speranţe. Disoluţia actuală a statului, a Parlamentului, a clasei politice va fi, probabil, peste ani de zile, materie de studiu în şcoli, fără a exista vinovaţi, în buna tradiţie românească. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Deputat, Forţa Dreptei, Daniel-Gheorghe Rusu. |
|||||
|
|
|
Domnul Toda. Se pregăteşte domnul Roman. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru a avea o Românie cu adevărat funcţională avem nevoie de comunităţi adevărate. Un oraş sau chiar un cartier poate prospera, îşi poate schimba înfăţişarea numai atunci când oamenii săi împărtăşesc valori comune şi lucrează împreună. Sunt timişorean şi, de mulţi ani, am observat că spiritul Timişoarei începea să pălească. Părea chiar să dispară, fiindcă nu mai eram o comunitate. Sportul bănăţean, care ne făcea mândri odinioară, a dispărut. Nu avem un stadion, o sală polivalentă sau un bazin olimpic decente. În decembrie anul trecut am înaintat amendamente la buget pentru finanţarea acestora, dar nu s-au găsit bani şi înţelegere din partea colegilor. Şi, totuşi, astăzi, spiritul Timişoarei se salvează prin cultură. Artiştii Timişoarei, dar şi cei străini, expun şi susţin conferinţe cu săli pline. Aproape fiecare sală de spectacol sau local organizează evenimente în care arta şi bunul-gust surprind publicul. Locuiesc în Fabric, unul dintre cartierele pline de istorie şi farmec ale Timişoarei. Multe palate sunt lăsate în ruină. Nici autorităţile locale nu se implică aşa cum ar trebui pentru a-i reda faima şi frumuseţea de odinioară. Totuşi, micii investitori de aici şi oamenii cartierului au constituit asociaţii care înveselesc pieţele prin evenimentele organizate în aproape fiecare sfârşit de săptămână. Dragi colegi, Vă invit să vizitaţi oraşul nostru în această toamnă. Vă invit să vă lăsaţi seduşi de frumuseţea operelor lui Brâncuşi expuse la Muzeul de Artă. Vă invit să descoperiţi noua identitate care începe să coaguleze iarăşi o comunitate timişoreană. Vă invit, fiindcă, aşa cum spuneam, Timişoarei îi lipsesc marile investiţii în infrastructură. Iar în decembrie, la dezbaterea bugetului, vă voi solicita să ajutaţi la consolidarea spiritului Timişoarei şi să aprobaţi sumele necesare realizării acestora. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Nicolae Roman. Se pregăteşte domnul Focşa. Vă rog să-l chemaţi. |
|
|||
|
|
Domnilor şi doamnelor colegi, Astăzi, în ciclul "Puterea noastră ca români", voi vorbi, încercând să răspund la întrebarea "Mai trebuie respectată Constituţia României?". Constituţia României, art. 3 alin. (4) - "Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine". Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, "populaţie reprezintă totalitatea locuitorilor unei ţări, ai unei regiuni, ai unui oraş etc.". Institutul Naţional de Statistică - în oraşul Zimnicea trăiesc 12.162 de locuitori. Situaţia demografică, dar mai ales penuria forţei de muncă indigene sunt subiecte amintite doar trecător în reportajele TV în care, în schimb, se vorbeşte la superlativ despre muncitorii străini aduşi în România. Indiferent că sunt din Vietnam, Sri Lanka, Nepal, Bangladesh, India sau China, reporterii se grăbesc să-i elogieze pentru dedicarea faţă de sarcinile profesionale în industria uşoară, construcţii sau servicii pe membrii acestei "populaţii de înlocuire". Ne facem că nu observăm vidul legislativ şi lipsa de preocupare pentru menţinerea sau readucerea în ţară a românilor "autoexpatriaţi" pentru că au fost distruse întreprinderile în care munceau, fără a li se oferi alternative pentru a-şi susţine familiile. Aşa cum s-a întâmplat şi cu structurile Armatei României care au fost desfiinţate, iar personalul a fost disponibilizat, în majoritate la vârste între 40 şi 45 de ani, devenind ceea ce, cu emfază şi ironie, unii politicieni numesc "pensionari speciali". Astfel de situaţii, de prioritizare a lucrătorilor străini faţă de cei români, constatăm că nu intră în preocupările Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Trebuie păstrată discreţia privind metisarea populaţiei României? Recent, o companie privată a declinat intenţia de a introduce pe piaţa de muncă românească 12.500 de angajaţi africani din Tanzania, pe care doreşte să-i repartizeze - 30% în industria textilă, 20% în construcţii, 20% în servicii HoReCa, iar restul - în agricultură şi creşterea animalelor. Se estimează că şi cu aceştia, numărul străinilor care muncesc în ţara noastră depăşeşte cifra de 100.000 de persoane, aprobată de Guvernul Ciucă în 2022. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Numărul tanzanienilor aduşi în România este aproape de cel al locuitorilor oraşului Zimnicea. Situaţia prezentată afectează siguranţa naţională şi poate fi rezolvată prin decizii politice şi pe căi legislative. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Organele îndrituite să aprobe aducerile de populaţie au analizat situaţia de ansamblu a statului tanzanian privind infracţionalitatea şi violenţa socială, traficul de persoane şi de droguri? Vă mulţumesc. Deputat neafiliat în Circumscripţia nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman. |
|||||
|
|
|
Domnul Focşa. Mai este cineva în sală înscris care nu a luat cuvântul? |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Din nou despre fenomenul consumului de droguri din România". Spuneam în cadrul declaraţiilor politice anterioare că fenomenul consumului de droguri din România a scăpat de sub control! În ciuda cazurilor zilnice - cele pe care le ştim, căci vă închipuiţi că sunt multe care trec pe sub radarul instituţiilor care ar trebui să ne apere de acest flagel - niciun mare traficant, niciun dealer important nu este prins. Portul Constanţa, care se pare că e o adevărată placă turnantă pentru traficul de droguri, nu este vizat de niciun control. Din Ucraina, sper că vă amintiţi, un avion AN 2 a trecut nestingherit graniţa cu România, fără să-l vadă nimeni, nici armata, nici poliţia de frontieră, a făcut livrarea - nu ştim încă ce, droguri, ţigări ori bombe artizanale - şi s-a întors de unde a plecat şi doar vigilenţa armatei ucrainene, care a ridicat un avion militar şi l-a obligat să aterizeze, a făcut ca traficul să fie oprit. Desigur, instituţiile noastre au dat vina pe vreme, pe direcţia vântului, pe soarele care le-a intrat în ochi ori pe orice altceva, decât să îşi asume răspunderea! Prin urmare, stimaţi colegi, apreciez că traficul de droguri care se realizează pe teritoriul României este un adevărat atentat la securitatea naţională şi la sănătatea publică! Nu poţi să te lauzi când prinzi adolescenţi cu 3 pastile, 5 timbre sau 10 ţigări cu marijuana şi să numeşti asta "marea luptă împotriva traficului de stupefiante"! Cine livrează cu adevărat cantităţile impresionante de droguri care au inundat piaţa din România încă nu ştim. Cine ne otrăveşte, zilnic, viitorul, de asemenea, nu ştim, e o nebuloasă totală! În schimb, pentru a-i proteja pe marii distribuitori de droguri, căci altfel nu pot să-mi explic aceste iniţiative, cum este şi cea despre care vă voi vorbi, instituţiile mimează că sunt preocupate de securitatea noastră! Prin urmare, poliţiştii vor primi bonificaţii pentru cantităţile de droguri confiscate - cu alte cuvinte, vor fi plătiţi pentru ceea ce ar trebui să facă. Apoi, în prezent, legea oferă posibilitatea ca un traficant prins, de exemplu, cu 10 kilograme de droguri, să beneficieze de reducerea pedepselor, dacă denunţă o persoană ce face trafic de droguri cu 500 de grame - oare pentru cine a fost gândit acest paragraf al legii, stimaţi colegi? Şi vă mai dau un singur exemplu - persoana care deţine droguri pentru consum în şcoală, la festivaluri este sancţionată cu o pedeapsă mai mare. Deci, stimaţi colegi, în caz că nu aţi înţeles, şmecheria e să nu pedepsim şi să prindem pe traficanţi, ci pe cei care deţin pentru consum. Pentru ei e nevoie de pedepse maxime, şi nu pentru marii dealeri! Asta face statul român condus de nişte personaje total rupte de realitate! Trag, pe această cale, un semnal de alarmă către autorităţi! Încetaţi să mai luaţi mită de la traficanţi şi protejaţi cetăţenii! Încetaţi să mai favorizaţi dealerii şi eradicaţi fenomenul traficului de droguri, căci peştele de la cap se împute! Încă... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...două sau trei tragedii de genul celei de la 2 Mai şi românii vor începe să îşi facă dreptate singuri! Mulţumesc. Deputat neafiliat de Constanţa, Dumitru-Viorel Focşa. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Teniţă? Acestea fiind spuse, declar şedinţa închisă. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Apărăm fermierii de acuzaţiile false, că ar distruge mediul!" PSD este interesat să atragă cât mai mulţi tineri în mediul rural, astfel încât să putem păstra aceste zone populate, dar şi să le creştem gradul de atractivitate, prin îmbunătăţirea condiţiilor de trai care încă diferă mult de zona urbană. Sprijinirea tinerei generaţii de fermieri români se dovedeşte din ce în ce mai importantă, deoarece sporeşte avantajele competitive ale agriculturii şi contribuie substanţial la asigurarea aprovizionării cu alimente pentru anii următori. În acest scop, pe lângă gama de subvenţii şi programe, PSD se ocupă, constant, de informarea tinerilor fermieri privind dezvoltarea cercetării şi utilizarea noilor tehnologii în agricultură şi trebuie să salut deschiderea investitorilor din acest domeniu principal ocupaţional faţă de inovare, schimbare şi tehnologiile cele mai recente. Graţie disponibilităţii lor, va fi influenţată în mod semnificativ, pozitiv sustenabilitatea sistemelor noastre alimentare interne. Totodată, mulţumită şi consecvenţei şi pasiunii dumneavoastră, dragi fermieri, reuşiţi să faceţi comunităţile mai dinamice în zonele noastre rurale, oferindu-le un plus de atractivitate acestor locuri frumoase nu doar pentru orăşeni, din ce în ce mai numeroşi, ci chiar şi pentru mulţi străini. Probabil că majoritatea acestora nu au posibilitatea să vă mulţumească pentru că, prin ceea ce generaţi la nivelul satelor şi al oraşelor mici, ei şi-au descoperit adevăratul parcurs în viaţă. Nu spun deloc vorbe mari, ci am auzit cu toţii de poveştile multor străini sau ale unor bucureşteni care au renunţat la confortul urban şi au ales să trăiască la ţară, mult mai simplu şi mai natural. În locul lor, eu vă mulţumesc pentru că şi dumneavoastră contribuiţi în mare măsură la dezvoltarea socială a ruralului. Şi vă sunt recunoscător, la fel ca şi partidul din care fac parte, şi pentru că ne-aţi asigurat securitatea alimentară în condiţiile dificile din ultimii ani. Aţi depus deja eforturi notabile ca să produceţi la standarde performante şi sunt convins că vă angajaţi să faceţi şi mai mult în viitor! Noi, cei de la PSD, am fost şi suntem mereu alături de dumneavoastră şi vă vom apăra, în continuare, interesele! Ne hrăniţi cu alimente mult superioare din punct de vedere nutritiv faţă de alte legume provenite din oricare alte state comunitare sau nu. Prin truda dumneavoastră, pe mesele noastre ajung şi fructe şi legume de înaltă calitate şi cu gust autentic. Aceste alimente, pe care le cultivaţi cu pricepere şi dăruire, reprezintă şi o parte importantă a patrimoniului nostru naţional. Nu exagerez sub nicio formă când afirm că fructele şi legumele româneşti sunt şi ele o expresie a identităţii noastre. Mulţumită savorii lor, ajungem să fim admiraţi nu doar în UE, ci în întreaga lume. De asemenea, produceţi la standarde înalte, nefăcând niciun fel de rabat de la exigenţele Uniunii Europene. Concomitent, aveţi şi mare grijă de natură. Cumulul acestor fapte foarte bune ale dumneavoastră, pentru un sector de importanţă strategică pentru PSD, ne motivează să colaborăm cu dumneavoastră şi mai strâns, astfel încât să obţinem un model agrar care să vă permită să duceţi un trai echitabil din activitatea dumneavoastră, răspunzând în acelaşi timp preocupărilor societale legate de mediu, biodiversitate, schimbările climatice şi bunăstarea animalelor. Concomitent, dincolo de hotărârea noastră privind stoparea declinului fermelor, înregistrat în ultima vreme mai ales în rândul exploataţiilor zootehnice, vă anunţ că avem în lucru noi strategii de combatere şi a acestui fenomen nociv. În completarea exigenţelor Uniunii Europene, vom veni cu măsuri de amortizare a efectelor directivelor comunitare, care să îi susţină pe investitorii în zootehnie. La fel ca şi partidul pe care îl reprezint în Parlament, şi eu îi condamn pe toţi cei care, din motive ideologice, îi acuză pe agricultori şi pe crescătorii de animale că ar contribui substanţial la distrugerea mediului. Este o teză integral falsă! Însă, ventilarea ei în spaţiul public, în mod constant, s-a transformat într-o armă care pur şi simplu descurajează în special tinerii fermieri să rămână în agricultură. Altfel spus, pe termen lung ne-ar putea ameninţa şi securitatea alimentară internă. Şi ştim cu toţii, de foarte multă vreme, că nu ne putem permite să ne bazăm pe alţii pentru aprovizionarea cu alimente esenţiale. Iarna şi primăvara, când importurile de fructe şi legume încă monopolizează tarabele şi raioanele dedicate din magazine, resimţim cel mai mult lipsa standardelor de gust şi textură, specifice produselor româneşti. Tocmai pentru că recunoaştem rolul vital al agricultorilor în economia rurală, dar şi ponderea semnificativă a muncii lor în economia naţională, noi punem temei şi pe toate măsurile Uniunii Europene, menite să facă regiunile rurale mai atractive, astfel încât atât tinerii, cât şi vârstnicii să trăiască mai bine. Din fericire, datorită susţinerii acordate de către toţi miniştrii PSD ai Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, au fost generate premise bune care le oferă tuturor agricultorilor posibilitatea să aleagă în ce investesc, în funcţie de piaţă, de orientarea comercială, de provocările agronomice, de tradiţii, de profitabilitate şi de costuri. Cu toate acestea, noi agreăm coexistenţa diferitelor modele de agricultură, a principiilor agroecologice care pot fi aplicate şi girăm, în principal, libertatea de alegere. În acest fel, toată lumea câştigă dintr-un sector agricol durabil din punct de vedere economic, ecologic şi social. Din aceste raţionamente, PSD se concentrează şi mai mult asupra acestor trei perspective necesare sănătăţii şi prosperităţii generale. Cu PSD în fruntea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cele mai optime rezultate n-au întârziat până acum niciodată să apară! |
|
||||
|
"Comisia Europeană a virat României 2,7 miliarde de euro, aferenţi Cererii II de plată din PNRR" În plan fiscal, preocuparea PNL la guvernare este de a găsi soluţii pentru reducerea deficitului bugetar şi, totodată, de a proteja în mod real firmele care aduc plus valoare în economia naţională, dar şi pe angajaţii lor. Având în vedere că România se află în procedură de deficit excesiv, încă din 2020, ca urmare a faptului că Guvernele din perioada 2017-2019 au angajat cheltuieli nesăbuite de la bugetul de stat, la care s-au adăugat crizele multiple de la nivel mondial - criza, energetică, criza sanitară, războiul din Ucraina - consider că trebuie să finalizăm cu brio implementarea reformelor asumate prin programul de guvernare şi prin PNRR şi, totodată, să absorbim toate fondurile europene care ne sunt atribuite! În acest context, este deosebit de important faptul că peste 2,7 miliarde euro au intrat deja în conturile României, conform cererii II de plată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ceea ce duce valoarea cumulată a fondurilor accesate prin acest instrument la aproape 10 miliarde euro. Trebuie menţionat că vorbim despre o reuşită a prim-ministrului de la acea vreme, Nicolae Ciucă, care a semnat depunerea acestei cereri de finanţare, dar şi a miniştrilor liberali implicaţi în acest proces complex care a plasat România printre primele ţări care au reuşit să primească această a doua tranşă de fonduri. Angajamentul PNL este ferm, în sensul de a se bate cu aceeaşi implicare pentru atragerea banilor europeni necesari dezvoltării sustenabile a economiei. Banii din PNRR, din fondurile europene de coeziune sau din Programul REPowerEU sunt vitali pentru a impulsiona modernizarea ţării şi pentru a proteja România de şocurile economice externe. Este însă nevoie să fim atenţi cu modul în care vor fi cheltuite aceste fonduri în vederea asigurării stabilităţii bugetului de stat, dar şi pentru a putea obţine un efect multiplicator în economia românească şi pentru a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a românilor! PNRR este un proiect vast cu implicaţii directe şi indirecte în aproape toate domeniile, iar de succesul reformelor asumate prin acest program depind dezvoltarea economiei, stabilitatea bugetului, cât şi asigurarea unui act administrativ de calitate pentru cetăţeni! |
|
||||
|
Vă aduc astăzi în atenţie o situaţie cu adevărat explozivă pentru locuitorii municipiului Giurgiu, care, alături de vecinii de peste Dunăre - oamenii din Ruse, protestează, de mai bine de două luni, împotriva intenţiei de construire a unui incinerator, la Giurgiu. Giurgiuvenii sunt revoltaţi, pentru că nu este vorba despre un incinerator oarecare, ci despre o instalaţie care ar urma să ardă deşeuri medicale, dar şi resturi animale şi alte deşeuri periculoase, afectând grav calitatea aerului din oraş, în condiţiile în care instalaţia ar urma să fie construită în intravilanul municipiului Giurgiu, la mai puţin de 500 de metri de locuinţele oamenilor. S-a ajuns în această situaţie pentru că, deşi principala responsabilitate a Ministerului Sănătăţii este protejarea sănătăţii publice, cu mai puţin de o lună înainte ca APM Giurgiu să organizeze, conform legii, dezbaterea publică pentru avizarea incineratorului, Ministerul Sănătăţii emite un ordin ce modifică normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014, eliminând din conţinutul actului normativ obligativitatea respectării distanţei de 500 de metri faţă de zonele locuite. Ce apără domnul ministru, de fapt? Sănătatea populaţiei ori alte grupuri de interese? Pentru că problema este una extrem de gravă pentru Giurgiu, colega mea, deputatul Gabriela Horga, l-a interpelat pe ministrul Rafila pe această temă, iar răspunsul primit este departe de a fi edificator, în condiţiile în care ministerul condus de Alexandru Rafila citează dintr-un studiu de impact, realizat la comanda şi pe cheltuiala investitorului, vorbind despre "un impact pozitiv economico-social asupra vieţii giurgiuvenilor" şi nicidecum despre impactul asupra sănătăţii publice. Am urmărit acest subiect cu maximă atenţie şi interes, încă de la dezbaterea publică organizată de APM, exprimându-mi dezacordul categoric faţă de o astfel de investiţie la Giurgiu, în condiţiile în care municipiul şi zonele limitrofe au o nefericită experienţă legată de poluarea aerului, cauzată de funcţionarea Combinatului Chimic. Imediat după acea dezbatere, am făcut numeroase demersuri la toate instituţiile statului implicate, pentru a stopa autorizarea construirii acestui incinerator la Giurgiu, conştient de urmările catastrofale pe care funcţionarea unui astfel de obiectiv le-ar avea asupra calităţii aerului şi, implicit, asupra sănătăţii giurgiuvenilor. De aceea, solicit public domnului ministru Alexandru Rafila modificarea urgentă a ordinului emis în aprilie şi reintroducerea limitelor minime de distanţă pentru construirea acestui obiectiv, reamintindu-i că principala sa obligaţie este protejarea sănătăţii populaţiei, şi nu cea a unor grupuri de interese. De asemenea, îl atenţionez pe domnul ministru al sănătăţii, Alexandru Rafila, că, dacă nu va modifica urgent acel ordin, voi vota orice moţiune simplă împotriva sa, pentru că sănătatea giurgiuvenilor nu este negociabilă! |
|
||||
|
"Curtea Constituţională trebuie să constate neconstituţionalitatea legii hoţiei, asumată de Marcel Ciolacu!" Furtul din buzunarele românilor muncitori şi cinstiţi, instrumentat de USL 2.0. prin angajarea răspunderii Guvernului, a fost, cel puţin pentru moment, blocat. Împreună cu colegii de la Forţa Dreptei, USR şi chiar din Partidul Naţional Liberal am atacat la Curtea Constituţională măsurile fiscale pe care vrea să le introducă Marcel Ciolacu. Nu mai puţin de 46 de pagini are sesizarea noastră şi vizează încălcarea a cel puţin 13 articole din Constituţia României, de către socialiştii din PNL-ul de azi şi din PSD. Este bine de ştiut de către toţi românii că, până nu se va judeca această sesizare, niciuna dintre măsurile fiscale nu va intra în vigoare. Măsurile fiscale anunţate de Ciolacu vor afecta peste 200.000 de microîntreprinderi, 430.073 de PFA-uri şi peste 4,5 milioane de angajaţi din mediul privat. După ce PNL a luat o decizie contrară promisiunilor electorale şi angajamentelor luate în 2020, aducând PSD la guvernare, astăzi se văd şi urmările acestei trădări: PNL şi PSD asasinează, la propriu, mediul de afaceri şi profesiile liberale. În schimb, după cum era de aşteptat, tăierile cheltuielilor publice sunt spre minimul posibil. Cei doi Marcel, Ciolacu şi Boloş, nu au avut curajul sau voinţa de a reduce cheltuielile aparatului bugetar într-un mod corespunzător celui în care au intrat în buzunarele mediului privat. Pentru sinecuri, clientelă de partid, copii de baroni locali şi alte asemenea categorii, Guvernul condus de Marcel Ciolacu nu s-a sinchisit să ia măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, arătând că sunt dispuşi să rişte tot, fonduri din PNRR, fonduri europene, incapacitate de plată, doar să nu se atingă de beizadelele şi protejaţii lor. Acum, aşteptăm să vedem ce va decide CCR. Când au judecat chestiunea pensiilor speciale, judecătorii au dat amânări peste amânări la termenele de judecată şi în final, extrem de scrupuloşi, au declarat legile neconstituţionale. Această speţă este mai simplă şi mai evidentă decât cea a pensiilor speciale şi este aproape imposibil ca judecătorii Curţii să închidă ochii şi să declare constituţional acest pachet de măsuri fiscale. |
|
||||
|
"2,7 miliarde de euro, aferenţi celei de-a doua cereri de plată, au intrat în conturile statului român" România a primit vineri, în conturile sale, 2,7 miliarde de euro aferenţi celei de-a doua cereri de plată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ceea ce face ca până acum în conturile statului român să fi intrat aproape 10 miliarde de euro, fonduri necesare dezvoltării şi modernizării ţării noastre. Depunerea acestei cereri a fost rezultatul unui efort consolidat al tuturor ministerelor implicate, a prim-ministrului de la acel moment, domnul Nicolae Ionel Ciucă, precum şi al parlamentarilor coaliţiei de guvernare, care au reuşit să adopte toate proiectele de lege necesare pentru depunerea cererii de plată. În ciuda faptului că România are unul dintre cele mai stufoase şi complexe Planuri de Redresare din Uniunea Europeană, numai pentru această cerere trebuind să fie trimise peste 3.000 de documente, ţara noastră a reuşit să depună eforturile aferente pentru a doua tranşă de bani, fiind printre primele state din Uniunea Europeană în această privinţă. Este vital ca toţi banii alocaţi ţării noastre să fie atraşi, mai ales dacă luăm în considerare că anul trecut România a avut o creştere economică peste aşteptări, de 4,8% din PIB, iar Comisia Europeană a redus cu două miliarde de euro suma alocată iniţial pentru refacerea economiei după pandemia de COVID-19. Sunt de acord cu opinia ministrului finanţelor, domnul Marcel Boloş, şi întăresc afirmaţiile acestuia că fondurile alocate prin PNRR înseamnă impulsionarea economiei şi generarea unui efect multiplicator solid pentru investiţiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, şcoli, infrastructura spitalicească şi tot ceea ce înseamnă îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru români. PNRR este şansa noastră, şansa ca România să fie racordată la cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte serviciile publice, procesul administrativ şi economia de piaţă. Mai mult, înseamnă oportunitatea de a progresa constant şi natural, de a arde etape în mod sustenabil. |
|
||||
|
"Reformă şi antireformă, în educaţia din România" Mâine, 5 octombrie, vom marca Ziua Mondială a Educaţiei şi Ziua Internaţională a Profesorului. Reforma, anunţată cu surle şi trâmbiţe de guvernare, a devenit o adevărată antireformă, iar ţara noastră, în loc de a ajunge o Românie educată, este din zi în zi şi din an în an tot mai deficitară la capitolul educaţie. Sistemul de învăţământ este în criză şi tot mai slab sub aspectul eficienţei. Eurostat, organismul Comisiei Europene cu atribuţii în domeniul statisticii, ne arată că România se situează pe ruşinosul loc 27, în Uniunea Europeană, la capitolul persoane cu studii superioare la mia de locuitori. Domeniul educaţiei nu beneficiază de alocări bugetare în proporţie de cel puţin 6% din Produsul Intern Brut, aşa cum prevede Legea educaţiei. Anul acesta am avut timp de 3 săptămâni, între 22 mai şi 12 iunie, Greva generală a profesorilor din România, pe motivul real al salariilor ridicol de mici, grevă la care au participat peste 150 de mii de profesori şi peste 70 de mii de cadre didactice auxiliare. Un şir de examene, inclusiv cele de bacalaureat au fost amânate repetat până când, sub presiunea protestatarilor, Guvernul a emis o Ordonanţă de urgenţă. Situaţia învăţământului din România a ajuns la un punct alarmant, iar deficitul de profesori este o problemă majoră care afectează în mod negativ calitatea educaţiei şi viitorul copiilor noştri. Acest deficit nu este doar o problemă conjuncturală, ci rezultatul politicilor proaste duse în ultimii 33 de ani de guvernările PSD şi PNL. În prezent, degradarea sistemului educaţional este percepută de mulţi părinţi ca una dintre cele mai importante ameninţări şi se află între preocupările majore ale cetăţenilor, după scumpiri, nivel de trai sau sistemul de sănătate. Cum putem să ne aşteptăm la performanţă în învăţământul românesc, când profesorii nu sunt suficient de pregătiţi pentru a le oferi elevilor cunoştinţele şi abilităţile de care au nevoie? "În acest an şcolar, numărul de cadre didactice fără studii corespunzătoare postului, situaţia pe care o am, actualizată, este 3.440, faţă de 5.233, cât am avut în anul şcolar 2022-2023", a declarat recent ministrul educaţiei, Ligia Deca. Practic, în şcolile din România nu mai sunt cadre didactice pentru discipline esenţiale, cum sunt matematica, fizica şi chimia. Acest lucru înseamnă că elevii noştri sunt privaţi de accesul la învăţământ de calitate în aceste domenii fundamentale. Cum putem să ne aşteptăm ca România să prospere şi să se dezvolte într-o lume tot mai tehnologică şi ştiinţifică, atunci când nu avem profesori competenţi în aceste discipline cruciale? În calitate de parlamentar de diaspora şi vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, trag un semnal de alarmă şi aduc în atenţie publică faptul că Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Externe sabotează înfiinţarea unei reţele de şcoli româneşti consulare pentru copiii milioanelor de români din diaspora economică, aceasta în condiţiile în care Legea educaţiei naţionale prevede, la art. 11, că "Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Institutul Limbii Române, poate organiza unităţi de învăţământ cu predare în limba română pe lângă oficiile diplomatice şi instituţiile culturale ale României în străinătate". Având o diasporă de peste 7 milioane de persoane, risipită în lumea întreagă, România nu a înfiinţat până în prezent nicio şcoală cu predare în limba română pe lângă ambasadele şi consulatele noastre de peste hotare. Este normală această situaţie? Evident că nu. Îi îndemnăm pe guvernanţi să ia exemplu de la alte state. Este simplu să observe dă avem în Bucureşti şi şcoală consulară germană, şi şcoală consulară rusă şi liceu consular francez, ca să invoc doar câteva exemple. Nicăieri în lume nu avem însă nicio şcoală consulară română. Alianţa pentru Unirea Românilor a pledat şi va pleda întotdeauna ca, împreună cu Biserica, Guvernele României să înfiinţeze şi să susţină financiar o adevărată reţea de şcoli româneşti pentru copiii românilor din diaspora. Acest lucru constituie pentru noi o prioritate strategică, întrucât păstrarea limbii române de către copii reprezintă un factor în măsură să faciliteze în orice moment revenirea şi reintegrarea lor în patrie. Această situaţie deplorabilă arată că România "Educată" este o glumă tristă. De-a lungul anilor guvernele au neglijat sistemul educaţional şi i-au tratat pe profesori cu indiferenţă. Politicienii au folosit educaţia ca instrument politic, fără a investi cu adevărat în viitorul ţării. Este timpul ca guvernanţii noştri să conştientizeze că educaţia este cheia dezvoltării durabile a României şi să înceapă să aloce resurse şi să implementeze politici care să valorifice potenţialul profesorilor şi elevilor noştri. Este timpul să ne concentrăm pe calitatea educaţiei, nu doar pe statisticile şi discursurile politice. Educaţia nu este un moft, ci o necesitate vitală pentru viitorul nostru ca naţiune. Doresc să amintesc că, prin Programul său politic de bază, Alianţa pentru Unirea Românilor consideră educaţia o prioritate naţională, care este văzută ca un sistem deschis, bazat pe valori ştiinţifice, culturale şi morale, informativ şi formativ, prin îmbinarea actorilor sociali cum sunt familia, şcoala, Biserica şi comunitatea locală. Considerăm că educaţia trebuie să fie bazată pe egalitatea şanselor la educaţie şi diferenţierea individuală a performanţelor. Reformele care dau peste cap învăţământul, meritându-şi numele de antireforme, trebuie oprite. Totodată, trebuie iniţiate programe de reconstituire a educaţiei bazate pe valorile naţionale. Noi, AUR, vom reda demnitatea corpului profesorilor, învăţătorilor şi educatorilor, aşa încât aceştia să se bucure de prestigiul pe care îl merită. Felicitări tuturor celor care muncesc cu onestitate şi dăruire în acest domeniu şi sistem strategic pentru ţară şi naţiune, şcoala românească! |
|
||||
|
"Sprijinirea fermierilor români - garanţia unei economii sănătoase" Toamna, acea perioadă magică în care natura ne îmbracă peisajele în nuanţe calde şi recoltele bogate sunt strânse cu grijă, este un moment de reflecţie asupra a ceea ce înseamnă, cu adevărat, să ne sprijinim fermierii români. Agricultura reprezintă una dintre coloanele vertebrale ale economiei ţării noastre şi, într-o lume în continuă schimbare, sprijinirea producătorilor autohtoni devine crucială, mai ales în contextul actual. Când privim pământurile noastre roditoare, vedem mai mult decât simple câmpuri agricole. Acestea sunt mărturia muncii şi tradiţiei româneşti, care s-au transmis din generaţie în generaţie. Totuşi, aceste recolte nu cresc de la sine. Fermierii români sunt cei care lucrează pământul, punându-şi pasiunea şi priceperea în cultivarea culturilor care hrănesc naţia. În contextul economic global, schimbările nu întârzie să se simtă şi la nivelul agriculturii româneşti. Una dintre provocările majore cu care se confruntă fermierii români este impactul cerealelor din Ucraina asupra pieţei interne. Cantităţile imense de cereale ajunse în ţara noastră au pus o presiune considerabilă asupra producătorilor locali. Pentru a asigura un tratament echitabil şi oportunităţi egale pe piaţă, este esenţial să sprijinim fermierii români. În lumina acestei realităţi, este momentul să ne întrebăm, cum putem sprijini fermierii români? În primul rând, trebuie să promovăm achiziţionarea produselor autohtone. Cumpărând produse locale, susţinem economia naţională şi asigurăm un tratament echitabil pentru fermierii români. Mai mult decât atât, trebuie să oferim sprijin concret fermierilor noştri prin politici agricole care să îi favorizeze. PSD recunoaşte importanţa agriculturii româneşti şi vine mereu în sprijinul fermierilor. S-au adoptat măsuri concrete care vin în sprijinul fermierilor. Însă trebuie să o spunem, că nu este suficient. Trebuie abordate provocările cu care se confruntă agricultorii noştri şi identificate soluţiile cele mai bune. O economie puternică începe de la nivelul agriculturii şi, astfel, prin sprijinirea fermierilor noştri, ne asigurăm un viitor prosper şi hrana de care avem nevoie. Să fim mândri de producătorii autohtoni şi să susţinem fermieri care hrănesc România! |
|
||||
|
"Statul este obligat să asigure o tranziţie armonioasă a tinerilor şi mamelor minore din sistemul instituţionalizat la viaţa în comunitate" Datele statistice ne arată că tranziţia copiilor şi a tinerilor din sistemul de ocrotire şi instituţiile specializate ale statului la viaţa pe cont propriu, în comunitate, este un proces dificil, cu multiple implicaţii de ordin personal şi social. În acest context, sunt optimistă că demersul iniţiat de reprezentanţii Guvernului cu atribuţii în domeniul protecţiei copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi, materializat printr-o campanie naţională de informare, îşi va atinge obiectivele scontate. Chiar dacă marea majoritate a orfanilor sau copiilor abandonaţi de familii şi-au găsit o a doua casă în îngrijirea statului, traumele suferite de aceştia sunt, de cele mai multe ori, greu de surmontat, suferinţa lor fiind, uneori, imposibil de diminuat. În astfel de situaţii, la împlinirea vârstei majoratului, mulţi dintre tinerii instituţionalizaţi sunt debusolaţi, nehotărâţi, indecişi, circumspecţi, opţiunea de a-şi lua soarta în propriile mâini fiind una extrem de delicată şi anevoios de pus în practică. Mai ales pentru mamele minore, decizia părăsirii centrelor speciale ale statului este una foarte complicată, ele având şi responsabilitatea copilului sau copiilor, fapt ce le provoacă o teamă reală şi obiectivă faţă de viitorul vieţii în comunitate. În îngrijirea unor asistenţi maternali, în plasament în regim familial, în case de tip familial sau în centre de plasament, aceşti copii şi tineri, mulţi dintre ei cu copii, beneficiază de un grad sporit de siguranţă în ceea ce priveşte viaţa de mâine, fapt care le mai atenuează amploarea rănilor sufleteşti. Va veni însă timpul ca tinerii instituţionalizaţi şi mamele minore să părăsească sistemul de stat, iar aceştia trebuie să îşi cunoască drepturile şi responsabilităţile pe care le au la împlinirea vârstei majoratului. Realitatea ne arată faptul că marea majoritate a celor instituţionalizaţi pleacă din centre imediat după împlinirea vârstei de 18 ani. Din păcate, mulţi dintre cei care aleg să părăsească sistemul de ocrotire al statului nu mai continuă studiile şi nici nu se angajează, ajungând în medii infracţionale organizate sau, în cele mai fericite cazuri, în îngrijirea unor fundaţii de specialitate. În consecinţă, instituţiile abilitate ale statului au obligaţia de a informa corect tinerii şi mamele minore asupra avantajelor şi dezavantajelor presupuse de tranziţia de la îngrijirea din instituţiile specializate ale statului la viaţa în comunitate. Avem nevoie de proiecte şi strategii viabile, astfel încât acţiunile viitoare ce vor fi fundamentate pe rezultatele acestei campanii naţionale să vină în sprijinul asigurării unei vieţi decente tinerilor din sistemul de protecţie specială şi a mamelor minore ocrotite de stat, după împlinirea vârstei majoratului. |
|
||||
|
"Ajutoare pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 lei" PSD a avut întotdeauna politici care să vină în sprijinul copiilor şi pensionarilor, astfel încât să protejăm viitorul, dar în acelaşi timp să ne respectăm trecutul. Iar cum pe 1 octombrie am sărbătorit Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, este momentul oportun pentru anunţul Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu, referitor la cea de-a doua tranşă de ajutor financiar de la stat pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 lei. În luna octombrie se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii care au domiciliul în România şi ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei. De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari aflaţi în plată la momentul acordării. Astfel, pensionarii cu venituri sub 1.500 lei lunar vor beneficia de suma de 500 lei, pensionarii cu venituri între 1.501 lei si 2.000 lei vor beneficia de suma de 400 lei, iar cei cu venituri între 2.001 si 3.000 lei vor beneficia de suma de 300 lei. Tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionari au fost tipărite, iar banii vor ajunge începând cu prima jumătate a lunii octombrie. Aceşti bani vor ajunge la beneficiari odată cu pensiile plătite prin mandat poştal, iar pentru cei cărora banii le sunt viraţi pe card, începând cu data de 12 octombrie vor fi alimentate conturile. PSD a susţinut mereu pensionarii României, fiindcă aceştia nu au avut o viaţă uşoară, au nevoie de sprijinul nostru şi merită respectul nostru, al tuturor! |
|
||||
|
"Admiterea României în Schengen reprezintă o prioritate naţională pentru Guvernul Ciolacu!" Aşa cum ştiu toţi românii şi toţi oficialii Uniunii Europene, pentru integrarea în spaţiul Schengen, România îndeplineşte deplin criteriile. Toate ţările din UE admit acest fapt şi susţin integrarea noastră, mai puţin Austria, care face notă discordantă. Marcel Ciolacu este primul premier care are curajul să ceară oficial drepturile ţării noastre şi să facă dreptate pentru România în problema admiterii în Schengen. Aşadar, prim-ministrul social democrat a discutat cu toţi liderii europeni pentru a se solidariza, alături de Guvernul de la Bucureşti, în acţiunea de chemare a Austriei în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru obstrucţia sa abuzivă, şi de a-i pretinde despăgubiri pentru pagubele suferite de României din cauza neincluderii în Schengen. Această acţiune urmează a fi pusă în aplicare în cazul în care Austria va respinge din nou, la finalul acestui an, intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen. România are o importantă fereastră de oportunitate, până la sfârşitul acestui an, pentru ocupa locul ce i se cuvine în rândul ţărilor din Spaţiul Schengen. Spania, care a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a asumat ca o prioritate oficială includerea României şi Bulgariei în Schengen, ca factor determinant în consolidarea unităţii europene. Premierul Marcel Ciolacu a discutat, de asemenea, cu toţi social-democraţii europeni, de la SPD german şi cancelarul Olaf Scholz, până la socialiştii spanioli şi premierul Sanchez, pentru a fi alături de ţara noastră în finalizarea demersului de intrare în Schengen şi de sancţionare a atitudinii de respingere din partea Austriei. Totodată, doresc să clarific faptul că România nu blochează în prezent Austria în privinţa participării unor reprezentanţi ai Vienei la NATO. România se va pronunţa în termenul prevăzut de proceduri, respectiv 15 octombrie. Este dreptul legal al României a evalua temeinic şi de a lua şi comunica decizia sa în legătură cu Austria şi NATO. Faptul că presa din Austria face legătura între acest caz şi refuzul Austriei de a permite intrarea României în Schengen denotă o recunoaştere implicită a vinovăţiei şi a tratamentului incorect pe care autorităţile austriece l-a avut faţă de ţara noastră. Este important ca toate ţările UE să fie conştiente că România asigură securitatea a 800 de kilometri de graniţă a spaţiului european, suportă şocurile războiului din Ucraina, cu refugiaţi, cu problema uriaşă a importurilor şi tranzitului de cereale ucrainene, cu efecte nu doar asupra pieţei interne ci şi asupra stării infrastructurii naţionale de transport. Austria beneficiază din plin de liniştea pe care România o asigură prin eforturile sale la graniţa cu Ucraina şi cu Marea Neagră. În opinia mea şi a colegilor de la PSD, pentru toate aceste realităţi descrise, Guvernul de la Viena ar trebui să fie recunoscător şi solidar, pentru că cetăţenii austrieci sunt la adăpost şi datorită acţiunilor României! |
|
||||
|
"Excepţiile de la aplicarea reformei bugetare - CCR, Curtea de Conturi, AEP şi Administraţia Prezidenţială" Precum în fabula "Câinele şi căţelul", scrisă de genialul Grigore Alexandrescu, care este mai actuală ca oricând, prim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu a făcut o "reformă bugetară", prin care vrea egalitate, dar nu pentru căţei. Cu alte cuvinte, sute de mii de români rămân săraci, în continuare, profund afectaţi de inflaţie, deficit, calitatea din ce în ce mai scăzută a vieţii, preţuri mari la alimente, lipsa unor servicii medicale la standarde europene, alte sute de mii din domeniul privat sunt împinşi rapid spre faliment, pentru că da, noi suntem "căţeii", în timp ce "câinii" rămân liniştiţi la măcelăria alimentată din munca noastră, a tuturor! Instituţii bugetofage, pline de sinecurişti cu salarii de zeci de mii de euro lunar, care nu dau explicaţii nimănui, nu au niciun raport de activitate serios, nu se supun niciunui audit, sunt scutite, exceptate, de la aplicarea reformei bugetare! Cu alte cuvinte, Guvernul nu a fost în stare să calculeze impactul bugetar al restructurărilor şi comasărilor care vor urma, câţi oameni vor avea salariile micşorate, câţi îşi vor pierde locurile de muncă sau vor fi restructuraţi pe poziţii inferioare celor pe care le deţin dar, în schimb, s-a grăbit să securizeze funcţiile şi privilegiile celor care îi garantează aspectele pseudolegale ale deciziilor luate în defavoarea ţării! Dar, stimaţi colegi, să vedem şi care sunt acele instituţii pe care le susţinem din banii noştri: Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Administraţia Prezidenţială, Curtea de Conturi, Avocatul poporului, Administraţia Prezidenţială, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Economic şi Social, Banca Naţională a României, Consiliul Legislativ. Cu ce sunt angajaţii lor mai presus decât restul bugetarilor români? Cu ce este turnătorul Manole, preşedintele BNR, mai presus decât un muzeograf sau un cercetător? Tocmai, domnule prim-ministru, de la aceste instituţii trebuie începută adevărata reformă bugetară! Dragi români, i-am adresat prim-ministrului şi ministrului finanţelor o întrebare parlamentară, prin care le solicit să îmi explice, clar, care au fost motivele pentru care au exceptat de la reforma bugetară instituţiile enumerate mai sus. În 15 zile voi primi răspunsul şi vi-l voi transmite de la tribuna Parlamentului! |
|
||||
|
"Redimensionarea sistemului de stat, un pas important în asigurarea sustenabilităţii României" Guvernul condus de PSD şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pe Legea privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Actul normativ cuprinde decizii concrete, predictibile, referitoare la redimensionarea sistemului de stat, a cheltuielilor publice şi a reorganizării activităţii, absolut necesare în actualul context economic şi social. Din nefericire, reprezentanţii opoziţiei parlamentare s-au aliat într-o cooperare jenantă, transformând aula parlamentară într-un circ ieftin şi populist. Iniţial, AUR şi USR au susţinut că depun moţiune de cenzură la adresa Executivului, dar, în faţa propriei neputinţe, s-au răzgândit, evaluându-şi obiectiv şansele nule ale acestui demers. Dacă iniţierea moţiunii de cenzură nu a funcţionat, pentru că aritmetica parlamentară este mai puternică decât vocile celor care urlă a pustiu în Parlament, opoziţia de mucava a decis să sesizeze Curtea Constituţională referitor la pachetul de măsuri fiscal bugetare prezentat de Guvern. Prin acţiunile abracadabrante manifestate zgomotos în forul legislativ, USR şi AUR demonstrează, fără echivoc, că nu au nicio legătură cu adevăratele probleme şi nevoi ale românilor. Nici măcar nu pot mima o opoziţie corectă, constructivă, bazată pe idei şi soluţii, activitatea lor parlamentară fiind dominată doar de demagogie şi incompetenţă. Reaua voinţă a semnatarilor contestaţiei depusă la CCR este probată prin obiecţia invocată, respectiv că impozitul suplimentar al băncilor ar reprezenta, de fapt, o dublă impozitare, ceea ce este total fals. Astfel, USR arată din nou că susţine interesele băncilor şi a marilor corporaţii, respectiv tocmai entităţile care s-au eschivat întotdeauna de la plata taxelor către stat. Impozitarea cu 2% a băncilor, faţă de 1% cât era în varianta iniţială a pachetului de măsuri, a fost un amendament al parlamentarilor PSD-PNL, aprobat de Guvern. Este vorba despre un impozit temporar suplimentar de 2% pe cifra de afaceri, pentru doi ani, motivat de profiturile record ale unităţilor bancare. În aceste condiţii, nu există nicio şansă de succes a contestaţiei, având în vedere directiva europeană aflată în vigoare care impune companiilor din sectorul bancar o taxă de solidaritate suplimentară, pe lângă impozitul obişnuit. |
|
||||
|
Aş vrea să vă împărtăşesc o poveste care ar trebui să ne mişte inimile. Imaginaţi-vă o fetiţă numită Aisha, ce locuieşte în Xinjiang, regiunea din Republica Populară Chineză, pe care locuitorii o numesc şi Turkestanul de Est. Are doar şapte ani, dar în ochii ei se citeşte o tristeţe pe care niciun copil nu ar trebui să o trăiască. De luni bune, Aisha nu a văzut faţa mamei sale. A fost despărţită de părinţii ei şi internată într-un centru de "reeducare", în timp ce părinţii ei au fost trimişi în lagăre de muncă forţată. Când Aisha îşi întâlneşte mama, limba şi credinţa care i-au unit nu mai pot fi împărtăşite. Şi Aisha nu este un caz izolat; zeci de mii de copii ca ea sunt internaţi în orfelinate, cu scopul de a fi dezrădăcinaţi. Aceşti copii, alături de peste un milion de uiguri şi alţi musulmani, sunt victimele unei politici de stat oribile, conduse de Partidul Comunist Chinez, implementată de aceiaşi oameni care au comis abuzuri şi crime în Tibet. Scopul? Distrugerea identităţilor şi sufletelor acestor oameni. Da, începând din 2014, Guvernul chinez a creat un arhipelag de lagăre în Xinjiang, unde uigurii şi alţi musulmani sunt supuşi la tortură, la reeducare prin propagandă neîntreruptă şi la atrocităţi inimaginabile, precum sterilizările şi avorturile forţate. Mai mult de 16.000 de moschei au fost distruse sau grav avariate. Am auzit de "campaniile de dezinformare" şi am văzut cum Partidul Comunist Chinez neagă, lansând diversiuni, ameninţând şi cumpărând conştiinţe. Dar adevărul este implacabil şi, treptat, comunitatea mondială începe să desluşească realitatea. Statele Unite, Canada, Olanda şi Lituania au numit aceste atrocităţi pentru ceea ce sunt - un genocid. Un raport recent al ONU vine să confirme, stipulând că aceste acţiuni ar putea constitui crime împotriva umanităţii. Acum, să aducem în prim-plan un fapt incontestabil - tăcerea nu este o opţiune. Când ne confruntăm cu încălcări ale drepturilor umane la această scară, noi, autorităţile române, avem o datorie morală de a vorbi şi de a acţiona. Cred cu convingere că fiecare om merită demnitate, libertate religioasă şi respectarea drepturilor umane fundamentale. De aceea, am ales să particip la Congresul Mondial al Uigurilor, în pofida presiunilor pe care Partidul Comunist Chinez le exercită asupra politicienilor europeni care îşi asumă o poziţie tranşantă, în favoarea comunităţilor uigure supuse abuzurilor şi genocidului. Aici nu este vorba despre a evalua riscuri; este vorba despre a face ceea ce este drept. Înţelegeţi, tăcerea noastră ne face complici, la fel ca cei care au ştiut de Holocaust sau de gulaguri şi au ales să rămână pasivi! Şi încă ceva. "Menmu Uyghurmen!" - "Şi eu sunt Uigur!" |
|
||||
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: "Ziua Europeană a Limbilor" La iniţiativa Consiliului Europei, din anul 2001, este celebrată în data de 26 septembrie "Ziua Europeană a Limbilor". Pornită la Conferinţa din 1997 privind "Învăţarea limbilor străine pentru o nouă Europă", ideea de organizare a unei campanii pentru a convinge publicul larg despre importanţa învăţării mai multor limbi străine s-a concretizat în anul 2001, când s-a sărbătorit Anul European al Limbilor. Cu acelaşi prilej, a fost lansat Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi, CEFR, şi conceptul de plurilingvism. Succesul acestui proiect desfăşurat împreună cu Uniunea Europeană a convins Consiliul Europei că diversitatea lingvistică este un instrument util în obţinerea unei mai bune înţelegeri interculturale şi un element cheie în bogata moştenire culturală a continentului european. De atunci, această zi este văzută ca un mijloc de promovare a conştientizării publicului larg cu privire la importanţa învăţării limbilor şi a protejării moştenirii lingvistice. Europenii din cele 46 de ţări membre ale Consiliului Europei sunt încurajaţi să înveţe mai multe limbi la orice vârstă, cu atât mai mult cu cât Europa beneficiază de o diversitate bogată de limbi şi culturi: 200 de limbi europene, 24 de limbi oficiale ale UE, cca 60 de limbi regionale sau minoritare, la care se adaugă limbile emigranţilor veniţi din alte părţi ale lumii. Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită în toată Europa printr-o gamă largă de evenimente, inclusiv cursuri de limbi străine pentru toate vârstele şi abilităţile, conferinţe, schimburi culturale, activităţi pentru copii şi programe speciale de televiziune şi radio. Toate acestea au obiective comune - sensibilizarea publicului din Europa faţă de plurilingvism, cultivarea diversităţii culturale şi lingvistice, încurajarea învăţării limbilor străine de către toţi europenii, la şcoală sau în afara acesteia. Demnă de remarcat este propunerea Centrului European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei, care a lansat pentru perioada 2024-2027 Programul "Educaţia lingvistică în centrul democraţiei", desfăşurat din luna ianuarie 2024, pe baza priorităţilor identificate în educaţia lingvistică a statelor membre ale Centrului. Încă de la început său, Uniunea Elenă din România a acordat un interes deosebit cunoaşterii limbii materne şi conştientizării importanţei acesteia în păstrarea identităţii etnice, a rolului său în cadrul culturii române şi universale. Primii paşi în promovarea educaţiei în limba elenă au început prin strădania de păstrare a limbii vorbite în familie, cursurile de limbă greacă organizate în cadrul comunităţilor teritoriale, predarea limbii elene ca limbă maternă din anul 2009 şi modernă din anul 2011, desfăşurarea anuală din 2009 a Olimpiadei Naţionale de Limba Elenă, în parteneriat, cu recunoaşterea şi cofinanţarea Ministerului Educaţiei din România. Cu timpul, la aceste realizări s-au adăugat şi altele remarcabile precum organizarea în Parlamentul României, în premieră mondială în anul 2014, a Olimpiadei Internaţionale de Limba Neogreacă, ajunsă anul acesta la cea de-a VIII-a ediţie sau sărbătorirea în anul 2019 a Zilei Limbii Elene instituită prin legea nr. 204 din 20 iulie 2018. Îndeplinirea acestor obiective ne inspiră şi ne motivează să continuăm eforturile de păstrare, promovare şi conservare a tezaurului limbii elene, de transmitere a acestui patrimoniu cultural de la o generaţie la alta. La mulţi ani tuturor limbilor! |
|
||||
|
"Eforturile autorităţilor statului pentru combaterea traficului şi consumului de droguri trebuie sprijinite!" Tragedia produsă în această vară într-o staţiune de pe litoralul Mării Negre, care a cutremurat România în lung şi-n lat, a scos din amorţeală autorităţile statului român şi le-a făcut să vadă mult mai clar un fenomen care s-a dezvoltat, încet şi sigur şi în ţara noastră - consumul de droguri. Multă vreme, autorităţile ne iluzionau că România este doar o ţară de tranzit şi că în ţara noastră nu se consumă droguri ci, din când în când sunt prinşi mici traficanţi de droguri uşoare. Din păcate, acea tragedie nu s-a dovedit singulară, însă, nu putem să nu remarcăm că acum autorităţile încep să-şi facă treaba, nu numai la Bucureşti şi Constanţa, ci în toată ţara. Zilele trecute, DIICOT, structura de bază în combaterea acestui fenomen, a reuşit să destructureze o grupare importantă de traficanţi de droguri şi la nivelul judeţului Caraş-Severin, judeţ în care nu ne-am fi închipuit vreodată să avem nici traficanţi şi nici consumatori de droguri de mare risc. Cel mai îngrijorător lucru în legătură cu fenomenul consumului de droguri este faptul că în majoritatea covârşitoare a cazurilor consumatorii sunt copii, elevi de liceu şi studenţi. Aşadar, drogurile nu au ajuns numai în toate judeţele ţării, ci au intrat şi intră şi pe poarta şcolii. Suntem cu toţii de acord că nu putem să punem în spatele fiecărui elev câte un ofiţer de poliţie sau câte un procuror! De aceea, această luptă dură pentru prevenirea consumului de substanţe cu efecte psihoactive nu va putea fi câştigată doar de către procurorii DIICOT sau de ofiţerii de la BCCO. Întotdeauna, un fenomen toxic pentru societate a putut fi combătut prin acţiunea comună şi fermă a tuturor actorilor din societate: şcoala şi profesorii, părinţii, vecinii, aparţinătorii, administraţiile publice locale, operatorii economici, reprezentanţii cultelor religioase şi autorităţile abilitate cu aplicarea legii. Acţiunile deja demarate de Ministerul Educaţiei, de Ministerul Afacerilor Interne şi de Ministerul Justiţiei trebuie sprijinite de societate în ansamblu, pentru că în joc este viitorul tinerilor acestei ţări. |
|
||||
|
"Să fim mai implicaţi şi mai preocupaţi de soarta şi viitorul şcolii româneşti!" Ziua Mondială a Educaţiei a fost desemnată la 5 octombrie de către UNESCO, pentru a marca semnarea, în anul 1966, a Recomandării privind statutul profesorilor. Acest document certifică importanţa unui sistem educaţional de calitate şi reliefează responsabilităţile pe care trebuie să şi le asume cadrele didactice. Cu ocazia aniversării zilei dascălilor, le mulţumesc profesorilor, învăţătorilor, educatorilor, dar şi celorlalte categorii de personal din învăţământul vrâncean, de la creşe şi grădiniţe, până la universităţi. Sunt convinsă că rolul cadrelor didactice este fundamental în acest moment pentru reconstrucţia socială, economică şi intelectuală, atât a judeţului Vrancea, cât şi a întregii ţări. În ultimii ani, cu ajutorul substanţial al PSD, cadrele didactice au depăşit neajunsurile financiare şi materiale, probitatea lor profesională incontestabilă fiind încununată de succesul şi rezultatele meritorii obţinute de elevii şi studenţii români, atât în ţară, cât şi în străinătate. Încurajez profesorii şi învăţătorii să continue în mod profesionist nobilele misiuni de învăţare şi îndrumare, în ciuda tentaţiilor, uneori justificate, de a părăsi sistemul. În mod cert, activitatea dascălilor este strâns legată de comunicarea armonioasă cu elevii sau studenţii, iar această relaţie valorează poate mai mult decât orice stimulent financiar. Cu prilejul Zilei Mondiale a Profesorilor, îmi exprim încrederea în viitorul sistemului de învăţământ autohton, în ciuda perioadei dificile pe care o traversează şcoala românească, după pandemia coronavirusului. Voi fi în continuare alături de cadrele didactice şi de elevii din judeţul Vrancea, aşa cum am fost întotdeauna, şi îi voi sprijini în toate demersurile ce vizează dezvoltarea tinerei generaţii! Închei cu un citat sugestiv al marelui Spiru Haret, care spunea, extrem de relevant: "Cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine ţara". Sunt convinsă, aşadar, că putem fi mai implicaţi şi mai preocupaţi de cum arată astăzi şcoala românească, pentru că doar astfel vom acorda şansele dezvoltării sănătoase şi sustenabile a viitoarelor generaţii. La mulţi ani, dragi dascăli! La mulţi ani, dragi elevi! La mulţi ani, dragi părinţi! |
|
||||
|
"Hidroelectrica vine mai aproape de români!" După o listare de succes la Bursa de Valori Bucureşti vara trecută, Hidroelectrica, una dintre cele mai importante companii energetice din Europa şi cel mai mare producător de energie verde din România, cu un portofoliu de peste două sute de obiective, dintre care un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW, a lansat lunea aceasta aplicaţia mobilă iHidro, disponibilă pentru sistemele Android şi iOS, care oferă şi o versiune desktop pentru accesarea de pe calculator. Conform conducerii companiei de stat, printre caracteristicile cheie ale aplicaţiei iHidro se numără: monitorizarea consumului - pe pagina principală a aplicaţiei, clienţii pot verifica soldul curent şi pot accesa rapid ultima factură emisă; de asemenea, pot accesa secţiunea de grafic al istoricului de consum şi pot raporta indexul autocitit pentru o mai bună gestionare a consumului de energie şi gestionarea locurilor de consum - clienţii pot gestiona toate locurile de consum pentru care au contract. Totodată, aplicaţia are o secţiune dedicată facturării, care conţine facturile emise şi istoricul plăţilor efectuate şi una dedicată utilizării care permite introducerea indexului autocitit şi consultarea istoricului de consum. În secţiunea Servicii este disponibil un link către portalul client.hidroelectrica, urmând ca foarte curând să fie adăugat şi un link către Q Desk - aplicaţia de gestionare a reclamaţiilor şi sesizărilor. Astfel, Hidroelectrica vine mai aproape de consumatorul român, oferind o interfaţă mult mai simplă şi accesibilă. Având în vedere vestea bună pe care a transmis-o ministrul liberal al energiei, şi anume, că nu se pune problema renunţării la schema de compensare-plafonare la gaze şi energie electrică, românii pot sta liniştiţi pentru iarna anului 2023-2024. În plus, cei care au contracte cu Hidroelectrica vor putea urmări mult mai bine consumul propriu, astfel încât să consume şi să plătească pentru consum în limita stabilită de fiecare. Sper ca şi alte companii de interes naţional să urmeze exemplu Hidro, astfel încât să facă mult mai facilă interacţiunea cu clientul/cetăţeanul. |
|
||||
|
"Ziua Internaţională a Medicului - rolul şi importanţa medicului in sistemul de sănătate" Încă din anul 1984, pe data de 1 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Medicului, iniţiativă ce se datorează propunerii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi Organizaţiei "Medici Fără Frontiere". Fiind una dintre cele mai importante profesii din societate, la nivel european întâlnim aproximativ două milioane de medici, iar în România undeva peste 65.000, respectiv unui medic îi revin 267 de locuitori. Dar repartiţia medicilor în teritoriul României este anormală, 8 centre medicale din ţara concentrând aproape 60% din numărul total al medicilor, determinând asigurarea asimetrică a serviciilor medicale, cu limitarea accesului la diagnostic şi tratament pentru pacienţi din foarte multe judeţe. Conform datelor statistice, suntem martorii unui paradox - deşi Universităţile de Medicină din ţara noastră suplimentează locurile disponibile pentru programe de licenţă adresate tinerilor care doresc să se specializeze în acest domeniu, iar numărul locurilor la examenul de rezidenţiat creste în fiecare an, îndeosebi pentru specialităţile deficitare - anestezie terapie-intensivă, boli infecţioase, cardiologie pediatrică, chirurgie pediatrică, medicină de urgenţă, medicină de familie, hematologie, igiena, epidemiologie), România rămâne fără medici. Fenomenul este cauzat, în primul rând, de faptul că ţara noastră nu dispune încă de o strategie eficientă în domeniul managementului resursei umane din sistemul de sănătate publică, atât la nivel naţional, dar şi la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, iar în lipsa unor condiţii de muncă decente, dar şi de recunoaştere a importanţei acestei profesii şi de apreciere a statutului medicului, tinerii medici romani aleg să îşi desfăşoare activitatea profesională în statele din vestul Europei. Din cauza faptului că o mare parte dintre profesioniştii din sănătate se află pe punctul de a părăsi sistemul, o criză generată de deficitul medicilor la nivelul întregului continent, începând cu medicina primară, este prefigurată a fi resimţită în următorii ani. Chiar în aceste momente, medicii, şi mai ales medicii tineri trag un semnal de alarmă, inclusiv prin organizarea de greve, în state dezvoltate precum Spania, Franţa, Marea Britanie, Italia sau Portugalia, reclamând volumul tot mai mare de muncă şi accesul tot mai îngrădit al pacienţilor la serviciile medicale. Astăzi, sănătatea din România se află în faţa unei şanse nesperate de a se moderniza, prin intermediul fondurilor disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin programele de dezvoltare ale Guvernului, însă, fie că vorbim despre investiţii în spitale regionale, fie că ne referim la dotarea şi modernizarea infrastructurii medicale prespitaliceşti la nivel naţional, cea mai importantă şi valoroasă componentă a sistemului sanitar va rămâne întotdeauna resursa umană, medicii. Activitatea medicului, eficienţa muncii lui necesită o evaluare justă, realistă, cu prevenirea medicinei defensive, auditul profesional fiind obligatoriu, statul trebuind să dezvolte mecanisme de evaluare a corectitudinii şi calităţii activităţii profesionale a medicilor, cu o creştere a rolului Colegiului Medicilor din România, în acest proces. Neacordarea asistenţei medicale sau condiţionarea acordării ei de către medici nu poate fi tolerată, aceste fapte trebuind sancţionate imediat. În încheiere, doresc să transmit tuturor colegilor din sistemul de sănătate putere de muncă şi rezultate deosebite în activitate, aprecierea corectă a muncii şi efortului depus, iar pentru faptul că Ziua Internaţională a Medicului se suprapune în ţara noastră cu debutul anului universitar, le urez mult succes în pregătire, tuturor tinerilor care au ales profesia de medic si sunt acum studenţi ai facultăţilor de medicina! |
|
||||
|
"Cordiale salutări tuturor germanilor, de Ziua Unităţii Germane" Ziua de 3 octombrie este una deosebit de importantă pentru prietenii noştri germani. 3 octombrie 1990 reprezintă data oficială a reunificării politice, teritoriale, administrative şi legislative a Germaniei. La aproximativ un an de la Căderea Zidului Berlinului, simbolul suprem al Cortinei de Fier, poporul german, greu încercat în secolul al XX-lea de cele mai odioase dictaturi concepute până acum de către om - nazistă şi comunistă -, şi-a recăpătat unitatea pierdută în urma cataclismelor istorice prin care a trecut şi a renăscut din propria-i cenuşă. România şi Republica Federală Germania au dezvoltat o relaţie bilaterală complexă, cu valenţe strategice, potenţată de apartenenţa comună la Uniunea Europeană şi la NATO. Atât din punct de vedere politic, cât şi economic, relaţiile au înregistrat un constant curs ascendent în ultimii ani, în special după aderarea României la UE. Un punct de referinţă în relaţia bilaterală îl reprezintă semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi R.F. Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa. Pe lângă aniversarea a 31 de ani de la semnarea importantului document sus-menţionat, tot anul acesta s-au împlinit 151 de ani de la înfiinţarea primei agenţii diplomatice a României la Berlin, condusă de Theodor Rosetti, şi 56 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu R.F. Germania. Este foarte important să subliniem că bunele relaţii care există între poporul român şi poporul german au la bază prezenţa şi activitatea minorităţii germane din România, precum şi etnicii germani şi cetăţenii români emigraţi în Germania, aceştia reprezentând o punte solidă de legătură la nivel social, cultural, economic şi politic. În mai 1992 a fost înfiinţată Comisia guvernamentală româno - germană pentru problematica etnicilor germani din România, la o lună după semnarea Tratatului bilateral privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa. Lucrările Comisiei joacă un rol esenţial în dezvoltarea de proiecte concrete care contribuie la prezervarea identităţii şi la dezvoltarea economico-socială a etnicilor germani din România, precum şi a comunităţilor în care trăiesc. Astăzi, ca parteneri în UE şi NATO, România şi Germania trebuie să fie cât mai unite şi determinate cu putinţă în a susţine efortul de război ucrainean împotriva agresiunii ruseşti, atât noi, cât şi poporul german ştiind foarte bine ce înseamnă ocupaţia rusească. Aşadar, în final, vreau să adresez un călduros la mulţi ani Germaniei şi tuturor germanilor! |
|
||||
|
"Pensionarii cu venituri mici vor fi susţinuţi în continuare" Partidul Social Democrat rămâne consecvent valorilor sale, prin sprijinirea persoanelor cu venituri mici, în special a pensionarilor. În acest sens, în aceste zile a intrat în vigoare creşterea salariului minim, care va aduce mai mulţi bani în buzunarele a 1,8 milioane de angajaţi, în cea mai mare parte din mediul privat. De asemenea, Ministerul Muncii a dat drumul celei de-a doua tranşe din ajutorul acordat celor 4,2 milioane de pensionarilor cu venituri sub 3.000 de lei, urmând ca banii să ajungă la beneficiari în prima parte a lunii octombrie. Pentru anul 2023, ajutoarele acordate acestor pensionari se acordă în două tranşe egale. Prima a fost deja acordată în ianuarie, iar a doua urmează să ajungă la pensionari în următoarele zile. Astfel, în octombrie se vor acorda următoarele sume:
Doresc să subliniez că pentru pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei, guvernul a mai alocat în acest an bani pentru acordarea unor vouchere de energie în valoare de 1.400 de lei, iar pensionarii cu pensia sub 1.700 de lei au mai primit la fiecare două luni şi vouchere pentru alimente a câte 250 de lei. Astfel, în timp ce pentru restul pensionarilor veniturile au crescut în acest an cu 12,5%, ca urmare a indexării punctului de pensie, pentru pensionarii cu venituri mici veniturile au crescut diferenţiat de la 14% până la 45%. PSD îşi reconfirmă abordarea generală de a-i proteja pe românii cu venituri mici. Premierul a anunţat deja că şi în anul următor, la pensionarii cu pensii mici se vor suplimenta diferenţiat veniturile, pe lângă indexarea generală a punctului de pensie. |
|
||||
|
"Violenţa domestică se pare că nu are şanse de a fi eradicată în România!" Revin pe un subiect asupra căruia am atras atenţia de mai multe ori, dar se pare că noi vorbim, votăm legi, dar cei care trebuie să le pună în aplicare sunt interesaţi de alte lucruri, de sondaje, de extremişti sau de poşete. Violenţa domestică a crescut cu aproape 4% în primele 8 luni ale anului 2023, timp în care avem o lege care putea preveni fenomenul încă din 2021, Legea sistemelor informatice de monitorizare electronică, Legea brăţărilor electronice. Inspectoratul General de Poliţie a anunţat că au fost înregistrate creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2022, pentru loviri sau alte violenţe, numărul a crescut cu 625 de fapte, nerespectarea ordinelor de protecţie cu 575 de fapte, iar ameninţările cu 237 de fapte. Dacă procentul de 3,8 cu care au crescut faptele pare mic, aceste cifre le considerăm enorme. Avem o problemă cu acest sistem informatic de monitorizare electronică, SIME, doar sub formă de program pilot care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2022 pentru că unităţile care au intrat în prima etapă de monitorizare sunt: Iaşi, Mureş, Vrancea şi, Municipiul Bucureşti, deşi proiectul finanţat din fonduri publice depăşeşte valoarea de 241 de milioane de lei, asupra căruia planează incertitudini, suspiciuni în buna organizare. Am adresat întrebări, fostului ministru al afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode, cu privire la modalitatea de achiziţie şi modalitatea de funcţionare a sistemului, suma pentru un singur kit de supraveghere fiind imensă, dar, ca de obicei, noi întrebăm de mere, miniştrii sunt cu ochii pe procente, nu pe subiectul întrebărilor şi interpelărilor şi răspund de măsuri fiscale aiurea, aberante. Tot în comunicatele IGPR ni se spune că au fost utilizate aceste brăţări electronice în 288 de cazuri. Dacă în doar 3 unităţi judeţene şi în cel al capitalei s-a uzat de 288 de sisteme şi au protejat vieţi, vă daţi seama că acest fenomen putea fi redus cu mult, în loc să crească, dacă ar fi fost implementat la nivel naţional? Nu mi se pare normal, să aşteptăm până în 2024, să privim cum numărul faptelor de violenţă cresc de la o zi la alta! Nu mi se pare normal ca un astfel de program ce vine în sprijinul femeilor să fie un program-pilot şi să fie testat şi analizat luni întregi! Violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume! În încheiere, doresc ca această informaţie să fie una eficientă, iar dumneavoastră, colegii de coaliţie PSD-PNL, să-l puneţi la treabă pe actualul ministru al afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu, să grăbească etapele de implementare a acestui program. V-aţi asumat să aveţi grijă de români. Cât mai trebuie să aştepte? |
|
||||
|
"Sprijin concludent, acordat de stat tinerilor instituţionalizaţi şi mamelor minore" Guvernul susţinut de PNL a demarat o campanie naţională de informare a tinerilor instituţionalizaţi şi a mamelor minore, în legătură cu drepturile şi opţiunile pe care le au odată cu împlinirea vârstei de 18 ani. Noua legislaţie conferă mamelor minore o serie de drepturi de natură financiară, în scopul încurajării reinserţiei în procesul instructiv- educativ şi a sprijinului necesar pentru asigurarea îngrijirii corespunzătoare a copiilor. În prezent, potrivit Legii învăţământului preuniversitar, mamele minore beneficiază de o bursă lunară în valoare de 700 de lei, cu condiţia continuării studiilor la zi, care poate fi cumulată şi cu altele, precum cele de merit şi sociale. De asemenea, tinerele mame care au sub 18 ani au prioritate la înscrierea copiilor la creşă şi grădiniţă, precum şi la transferul într-o şcoală unde şi copilul beneficiază de îngrijire de specialitate. Alte avantaje oferite de stat mamelor minore sunt acordarea de consiliere şcolară, consiliere psihologică, precum şi posibilitatea de a amâna examenele, în cazul în care se suprapun cu perioada naşterii. La rândul lor, tinerii din sistemul de protecţie specială sunt susţinuţi financiar şi logistic după împlinirea vârstei de 18 ani, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, cu condiţia obligatorie a continuării studiilor sau găsirii unui loc de muncă, prin acordarea de burse de merit şi de excelenţă. Astfel, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecţia specială se menţine, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani. De asemenea, la părăsirea sistemului de protecţie specială, tinerii au dreptul la o indemnizaţie, acordată o singură dată, în cuantum de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit potrivit legii, caz în care ei nu mai pot reveni în sistem. Consider benefică şi binevenită campania naţională de informare, deoarece, dincolo de ajutorul substanţial acordat grupului ţintă, de a cunoaşte cu exactitate ce presupune hotărârea de a-şi lua viaţa în propriile mâini, poate determina crearea unui mecanism de verificare din partea statului a itinerariului viitor al acestor copii şi tineri. În acest fel, ei vor putea fi feriţi de pericolul intrării în anturaje dubioase şi nefaste, precum cele ale consumatorilor de droguri şi a diferitelor grupări interlope. |
|
||||
|
"Tronsonul Suceava - Paşcani al autostrăzii A7 trebuie să ajungă în licitaţie până la finalul anului!" Pentru mulţi dintre noi, cei care am aşteptat decenii pentru ca o autostradă modernă şi rapidă să facă posibilă legarea Bucovinei de Capitală şi de celelalte provincii istorice ale ţării, acest vis frumos devine, pe zi ce trece, o realitate. Se lucrează intens pe cele mai multe dintre tronsoanele deja atribuite ale Autostrăzii Moldovei şi există chiar speranţa că unele segmente vor fi date în circulaţie chiar mai devreme decât termenul asumat de constructorul care a câştigat licitaţia. Efectele pozitive în regiune sunt deja vizibile, nu numai printr-o mai mare dinamizare a economiei locale, ci şi printr-un apetit mai ridicat al investitorilor români şi străini de a deschide unităţi de producţie şi a crea locuri de muncă bine plătite. Salut implicarea celor din Ministerul transporturilor şi CNAIR, precum şi mobilizarea exemplară a constructorului. Cu toate acestea, asemenea proiecte nu se realizează numai de la centru şi nici nu avansează dacă politicienii responsabili de la nivel local nu se implică. În acest sens, vă dau un exemplu cât se poate de sugestiv. Autostrada Moldovei merge într-un ritm accelerat până la Paşcani, dar înregistrează întârzieri nepermis de mari pentru demararea procedurilor şi începerea lucrărilor pe tronsonul Suceava - Paşcani. Dacă am lăsa ca lucrurile să vină de la sine, avem toate motivele să ne temem că proiectul va bate pasul pe loc. Or, pentru a elimina acest risc, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, organizează săptămânal şedinţe de lucru şi dezbateri cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii CNAIR, astfel încât Proiectul autostrăzii Suceava-Paşcani să intre în linie dreaptă chiar de anul acesta. Şi eu, alături de preşedintele Flutur, îmi exprim speranţa că, în cel mai scurt timp, Guvernul va adopta indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul de autostradă Suceava-Paşcani şi, în cel mai scurt timp, să vedem o licitaţie în desfăşurare şi un constructor de calitate selectat. Accelerarea acestor proceduri nu reprezintă vreun moft al PNL, ci un imperativ, pentru că fondurile nerambursabile de care ne bucurăm nu vor sta pe vecie la dispoziţia noastră. |
|
||||
|
"Statutul lucrătorului cultural profesionist" Trăim într-o Românie în care cultura trebuie să se afirme drept un pilon esenţial, în aceeaşi măsură în care îşi afirmă locul domenii precum sănătatea şi educaţia. Cultura trebuie să fie privită nu ca un lux, ci ca un drept fundamental, iar aceasta începe prin a asigura drepturile şi recunoaşterea celor care contribuie zilnic la ea. Este evidentă nevoia unui act normativ care să reglementeze statutul profesioniştilor din domeniul culturii. Dacă vrem cultura să continue să fie o forţă vie şi vibrantă în societatea românească, trebuie să asigurăm un teren fertil pentru dezvoltarea şi afirmarea acesteia. Pentru aceasta, este esenţial să oferim stabilitate şi recunoaştere profesioniştilor din acest domeniu. Cu toate acestea, introducerea acestui statut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a generat o accelerare nejustificată în procesul legislativ. Aceasta nu numai că a limitat oportunităţile pentru o dezbatere publică cuprinzătoare şi echilibrată, dar a lăsat, de asemenea, multe întrebări fără răspunsuri satisfăcătoare din partea iniţiatorilor legii. Este esenţial ca astfel de decizii să fie luate cu grijă, cu o analiză atentă şi cu o dezbatere publică extinsă, astfel încât toate vocile să fie auzite. Cu toate defectele ei, această legislaţie marchează totuşi un prim pas important. Prin această lege, începem procesul esenţial de definire şi consolidare a drepturilor, responsabilităţilor şi protecţiei profesioniştilor din domeniul culturii. Cu ajutorul şi implicarea tuturor părţilor interesate, putem să dăm naştere unui statut al profesioniştilor din cultură care să fie cu adevărat reprezentativ şi benefic pentru toţi cei implicaţi. Trebuie să abordăm cu seriozitate şi angajament critica şi sugestiile venite din partea societăţii civile şi a profesioniştilor din domeniul cultural şi să rămânem deschişi la îmbunătăţirea continuă a acestui act normativ. Este responsabilitatea noastră, a Legislativului, să ne asigurăm că această lege nu numai că respectă, dar şi încurajează şi susţine dezvoltarea carierei lucrătorilor culturali în România, garantând în acelaşi timp că sectorul cultural îşi poate îndeplini rolul vital şi valoros în societate. Sunt convins că, cu timpul, vom putea analiza şi evalua impactul real al acestei legislaţii şi să identificăm domeniile care necesită îmbunătăţiri şi ajustări. Doar aşa vom putea dezvolta şi consolida un statut robust şi eficient pentru personalul nostru cultural, care să reflecte şi să sprijine nevoile şi aspiraţiile acestora în mod adecvat. |
|
||||
|
"Utilizarea abuzivă a mesajelor RO-ALERT creează panică printre românii din judeţele învecinate cu porturile ucrainene" În noaptea de 29 spre 30 septembrie, aproximativ la ora 22.40, ca urmare a unei noi serii de atacuri a forţelor aeriene ruse asupra unor obiective din Ucraina, locuitorii judeţelor Galaţi, Tulcea şi Brăila au fost treziţi din somn de mesajul RO-ALERT, prin care se avertiza că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Evident că un astfel de mesaj provoacă teamă, cu atât mai mult cu cât era urmat de îndemnul de a se adăposti în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă, ori să rămână în casă, departe de geamuri. După acest avertisment, dat în mijlocul nopţii, cei mai mulţi oameni nu s-au mai putut odihni, în condiţiile în care mulţi dintre ei a doua zi trebuia să fie la muncă. În acea noapte, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional. Ministerul Apărării Naţionale a alertat forţele aflate în Serviciul Poliţie Aeriană şi a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă care a decis instituirea măsurilor de alertare a populaţiei. În urma căutărilor care s-au efectuat a doua zi, nu s-au descoperit resturi de obiecte căzute. Prin urmare, toată panica creată în acel moment, dar şi sentimentul de nesiguranţă cu care trăiesc în permanenţă locuitorii din proximitatea graniţei cu Ucraina sunt, în bună măsură, din cauza mesajului RO-ALERT trimis nejustificat. Poate ar fi bine ca instituţiile de apărare ale statului român să îşi facă treaba într-un mod mai responsabil, fără a face abuz de aceste mesaje de avertizare care îi fac pe oamenii din zonă să trăiască în teroare, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că nu era vorba despre un pericol real şi iminent. În urma nenumăratelor apeluri primite de la cetăţenii afectaţi prin care îşi exprimau nemulţumirea, fac şi eu apel la factorii decidenţi din MApN şi din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, de a evalua mai cu atenţie aceste situaţii şi, împreună cu autorităţile locale, poliţia locală şi naţională, poliţia de frontieră, inspectoratele teritoriale de urgenţă, jandarmerie etc să îşi facă treaba fără a mai fi nevoie să terorizeze cetăţenii din cele trei judeţe dacă nu este necesar. |
|
||||
|
"În an electoral decisiv, România poate fi factorul de stabilitate al Europei" Anul 2024 va fi un an decisiv în mod fundamental pentru viitorul Europei şi, îndrăznesc să spun, al modelului de stabilitate şi bunăstare ce a funcţionat vreme de mai bine de 60 de ani! Inutil să reamintesc faptul că România, ieşită din marasmul economic al anilor ʾ80-ʾ90, a visat la acest model social, politic şi economic până când, în 2007, am reuşit să fim membri ai Uniunii Europene, moment în care dezvoltarea economică a ţării noastre a atins un nivel fără precedent în istoria sa! Totuşi, Europa se confruntă în acest an electoral ce ne bate la uşă cu o ameninţare fără precedent - pericolul populismului extremist şi radical. Este o combinaţie cu adevărat explozivă între discursuri naţionaliste dar cu accent de izolaţionism internaţional şi radicalizarea oricăror opinii, adică lipsa flexibilităţii necesare unei diplomaţii internaţionale. Este suficient să vă amintesc de cazul extrem de astfel de "rigiditate" al Coreei de Nord şi dezastrul economic şi umanitar în care trăieşte acea populaţie! Ei, bine, tocmai "bătrâna Europă", leagănul democraţiei antice şi moderne, se află sub ameninţarea reală a populismului extremist. Vedem astfel de mişcări nu doar în ţările mai modeste economic ale UE, dar inclusiv în ţările puternice, în Italia, Germania, Franţa, să nu mai vorbim despre Polonia, Ungaria, Slovacia. Şi apropo de ultima dintre cele sus menţionate - un fost premier extremist a revenit la putere după 5 ani în urma câştigării alegerilor. Acum, în Slovacia, se află la putere un partid cu un premier prorus şi antioccidental. Prima ţară care l-a felicitat a fost Ungaria. Explicaţiile pentru acest val de naţionalism extremist sunt multiple şi îi preocupă intens pe sociologi şi politologi deopotrivă. Problemele economice cum ar fi inflaţia, stagnarea economică, preţurile prohibitive la locuinţe, maşini sau chiar studii lovesc adânc în principal în populaţia tânără şi aşa tot mai restrânsă pe "bătrânul continent", dar şi în clasa mijlocie europeană care, în ultimii ani a resimţit profund scăderea puterii de cumpărare. Totodată, distanţa mare între principiile, strategiile şi deciziile elitei birocratice de la Bruxelles faţă de nevoile şi frustrările populaţiei europene a produs constant de ceva timp o segmentare în fundaţia instituţiilor democratice. Mai mult, scandalurile de corupţie la cel mai înalt nivel al instituţiilor europene nu a avut darul de a restabili conexiunea cu populaţia, ba chiar dimpotrivă! Prin urmare, nu este de mirare că sloganuri propagandistice "Ne luăm ţara înapoi!" au atât de multă aderenţă la populaţie, asta deşi este logic şi evident că ţara este condusă de politicienii locali, iar teritoriul nu pleacă nicăieri, mai ales într-o Europă Unită. În rândul explicaţiilor pentru radicalizarea discursurilor politice putem trece criza migranţilor, un eşec fundamental al dorinţei unor ţări dezvoltate de a avea un aport consistent de forţă de muncă ieftină în ideea creşterii competitivităţii economice, mai ales în faţa Chinei!. Însă, gândirea doar pe jumătate, fără a lua în calcul impactul social şi conflictul cultural al mentalităţilor, a făcut ca dintr-o oportunitate cinic economică să ajungem la o criză socială profundă cu ramificaţii istorice. În această vâltoare a frustrărilor europene care poate destabiliza eşafodajul uniunii, România are şansa de a fi unul dintre cei mai puternici poli de stabilitate democratică, economică, socială, politică şi diplomatică. Gestionarea cu succes şi abilitate de către Guvernul Ciolacu a crizelor regionale - "războiul" cerealelor din Ucraina - face ca ţara noastră să devină tot mai importantă în contextul conflictului din ţara vecină. Mai mult, orientarea profund proeuropeană a Partidului Social Democrat face ca stabilitatea politică internă să se transforme într-un capital uriaş de încredere în plan internaţional. Iar aceasta ne conferă credibilitate şi statutul de partener puternic în orice negociere sau proiect major! Totuşi, şi în România găsim un nivel ridicat de frustrare a populaţiei, atât din cauze economice, cât şi contra birocraţiei, de data aceasta mai mult la adresa administraţiei noastre, decât faţă de cea externă. Aceasta face ca partidele extremiste şi populiste să aibă o tracţiune sporită la electorat, indiferent de manipulări, fake news, propagandă sau afiliere filo-rusă. Revolta anti-sistem trece cu uşurinţă peste aceste "detalii". Să nu ne facem iluzii! Românii vor vota cu furie contra sistemului politic punând ştampila pe orice partid care le dă glas frustrărilor, indiferent dacă acei indivizi au capacitatea intelectuală, politică sau vizionară de a conduce ţara coerent sau a o da "în gard". De aceea, modul în care premierul Marcel Ciolacu şi PSD oferă garanţiile de stabilitate şi de prezervare a statusului politic naţional şi internaţional ne obligă la responsabilitate şi determinare de a face din România acel jucător internaţional puternic şi respectat. Fără a susţine PSD în acest demers crucial pentru România, riscăm să ne întoarcem zeci de ani în urmă. |
|
||||
|
"Statul român are obligaţia să protejeze minorităţile româneşti de pe graniţe!" În declaraţia mea de astăzi aş dori să revin asupra un subiect pe care l-am mai abordat aici, în Parlamentul României. Consider că el trebuie să rămână în permanenţă în atenţia noastră, cu atât mai mult în aceste vremuri tulburi, când subiecte mai importante şi mai grave tind să acapareze agenda publică. Mă refer la problema minorităţii româneşti din Ucraina. Subiectul rămâne, din păcate, de actualitate, pentru că statul ucrainean nu a reuşit să găsească înţelepciunea necesară pentru a pune capăt unei situaţii care deranjează de foarte mulţi ani în ceea ce priveşte folosirea limbilor minorităţilor. Conform unui comunicat transmis de Uniunea Interregională "Comunitatea Românească din Ucraina", UI CRU, normele propuse în versiunea revizuită a Legii minorităţilor naţionale, votate la 21 august 2023, au fost "discutate doar formal înainte de votare cu reprezentanţii minorităţilor naţionale autohtone din Ucraina, majoritatea propunerilor făcute de către reprezentanţii minorităţilor naţionale tradiţionale fiind trecute cu vederea". Desigur, în noua lege există şi evoluţii pozitive ce merită semnalate: faptul că statul vecin "va furniza gratuit manuale imprimate şi în format electronic în limba maternă elevilor din învăţământul secundar care aparţin minorităţilor naţionale", că "se recunoaşte dreptul de a folosi limbile minorităţilor în publicitate şi pentru desfăşurarea unor acţiuni publice", precum şi angajarea statului "să ofere asistenţă în limba maternă victimelor violenţei domestice şi beneficiarilor de servicii sociale". Doar că toate lucrurile acestea, chiar dacă erau necesare, nu sunt însă şi suficiente, atâta timp cât românii din Ucraina, dar şi alte minorităţi naţionale - precum cea maghiară - arată că multe lucruri rămân încă nesoluţionate, mai ales, cea esenţială legată de utilizarea limbilor minorităţilor naţionale în sfera administrativ-socială şi instruirea în aceste limbi. Deşi în noua lege s-a menţinut formularea de "minorităţi naţionale tradiţionale", nu este recunoscută explicit "existenţa minorităţilor băştinaşe", cu toate că unele dintre minorităţi, printre care şi cea română, s-au format ca etnie şi popor, inclusiv şi pe teritoriul actual al Ucrainei, rămânând ca segmente în afara statalelor lor naţionale în componenţa Ucrainei. Legea adoptată a eliminat unul dintre criteriile importante pentru definirea minorităţilor naţionale, adică faptul că reprezentanţii săi locuiesc în mod tradiţional pe teritoriul Ucrainei, golind astfel de conţinut conceptul de minoritate naţională. Conform diasporei româneşti din Ucraina, normele adoptate în urmă cu câteva săptămâni, eşuează în a transpune în legislaţie prevederile Constituţiei Ucrainei. Modificările recente nu garantează nici acum minorităţilor aplicarea drepturilor care le sunt garantate prin Constituţie şi prin documentele internaţionale şi nici nu restabilesc drepturile anterioare ale acestora. Vă reamintesc că minorităţile naţionale din Ucraina au fost "sistematic" lipsite de drepturile lor încă din 2015, o practică este inacceptabilă pentru un stat cu veleităţi europene şi euroatlantice. Vă mai reamintesc şi faptul că drepturile minorităţilor etnice fac parte din valorile Europei, iar adoptarea legii minorităţilor este una dintre condiţiile importante pentru începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Am mai spus-o şi data trecută, dar mă văd nevoit repete: relaţiile de bună vecinătate sunt esenţiale pentru noi, însă nu în detrimentul comunităţilor româneşti. Este atât de simplu şi este un principiu care funcţionează pentru orice ţară europeană şi democratică. Statul român este loial Ucrainei şi solidar cu poporul ucrainean. Cred că am dovedit acest lucru, fără niciun echivoc, în ultimul an şi jumătate! Este însă de neconceput ca Ucraina, neglijând valorile europene şi încălcând drepturile comunitare şi individuale, să emită pretenţii de a deveni membră a Uniunii Europene. În încheiere, aş mai adăuga un singur lucru - statul român trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru a sprijini toate comunităţile româneşti de peste graniţe pentru păstrarea, promovarea dar şi dezvoltarea identităţii lor. Şi mă refer nu doar la cele de la Nord de Prut, dar şi cele la Sud de Dunăre sau la Vest de Vama Borş. Este obligaţia noastră morală atât faţă de strămoşii noştri care au luptat pentru ideea de naţiune română, dar mai ales pentru noile generaţii care se nasc în aceste teritorii şi pe care statul român nu are niciun motiv, că e pace sau e război, să le abandoneze. Vă rog să îmi permiteţi să vă prezint două paragrafe. "Eu cred că Guvernul României ar trebui să se implice mai insistent în apărarea limbii noastre române, pentru că noi o pierdem şi nouă ne pare foarte rău. Noi iubim limba noastră, noi ne zbatem pentru limba noastră, noi o preţuim mai mult decât voi acolo. Noi am spus totdeauna: vrem să vorbim, vrem să cântăm şi să ne rugăm în limba noastră. Noi vorbim în limba strămoşilor noştri de ani de zile. Sunt sute de ani de când suntem români. Şi acum, în câţiva ani, distrugem totul. Ne doare foarte mult. Mulţi din România nu înţeleg asta. E durere când îţi pierzi limba. Noi aici nu avem putere să facem ceva. Legea merge mai departe. Nu au cedat nicio literă din lege". Cuvintele îi aparţin doamnei Elena Nandriş, unul dintre liderii comunităţilor româneşti din Ucraina. Nu aţi auzit de la domnia-sa, aşa cum nu veţi auzi nici de la mine, nimic împotriva Ucrainei. Suntem toţi de partea vecinilor noştri invadaţi de ruşi şi, aşa cum am dovedit, îi sprijinim cu tot ce putem în drumul lor spre eliberarea teritoriilor ocupate de regimul Putin. Înţelegem, în mod evident, faptul că ucrainenii sunt ocupaţi cu războiul, că se află într-o criză majoră, de rezolvarea căreia ţine existenţa însăşi a ţării vecine ca stat suveran, cu aspiraţii europene, pe care România le susţine. Însă cuvintele de durere exprimate de etnicii români din Ucraina, de fraţii şi surorile noastre, nu pot şi nu trebuie ignorate. Pe ele nu avem cum să nu le auzim şi cum să nu le spunem! Lupta împotriva limbii române, stimaţi colegi, nu o putem susţine, indiferent de cost. Pur şi simplu, aşa cum am mai spus de la această tribună, este un drept pe care statul român nu îl are! În acelaşi timp, există o nevoie evidentă de a face mai mult, mult mai mult, pentru comunităţile româneşti de peste graniţe. Este clar că nu am făcut şi nu facem destul pentru ei. Sunt convins că relaţiile de bună vecinătate sunt esenţiale pentru noi, însă nu în detrimentul comunităţilor româneşti. Este atât de simplu şi este un principiu care funcţionează pentru orice ţară europeană şi democratică. Cred, în primul rând, că diplomaţia românească are datoria de a fi mult mai activă şi mai apăsată în demersurile iniţiate dar şi în mesajele transmise. Nu suntem şi nu putem fi în postura de a lăsa de la noi, de a ne face că nu ştim şi că nu vedem, mai ales pe relaţia cu ţări care îşi doresc integrarea în UE şi în NATO. Adică, integrarea şi alături de noi, de români! De asemenea, consider că trebuie întreprinse noi demersuri pentru a sprijini comunităţile româneşti, prin toate mijloacele, pentru păstrarea, promovarea dar şi dezvoltarea identităţii lor. Limba română nu trebuie să moară nici la Nord de Prut, nici la Sud de Dunăre şi nici la Vest de vama Borş. Învăţământul în limba română, dreptul românilor la liberă asociere, schimburile culturale, economice, bursele de studii, sunt şi pot fi mijloace eficace pentru a-i ajuta pe români. Dar, înainte de orice, nu avem dreptul să tăcem, nu avem dreptul să ne facem că nu ştim, nu avem dreptul să nu facem nimic! Inclusiv la nivel de diplomaţie parlamentară, prin grupurile de prietenie, putem acţiona şi putem face presiuni, pentru că de presiune este vorba, pentru a cere răspicat protejarea minorităţii româneşti, tot mai asuprite. Dacă nu vom face asta, stimaţi colegi, nu avem nicio scuză, nici din partea celor care comit aşa ceva şi mai ales, nici din partea noastră, dacă rămânem fără reacţie. |
|
||||
|
"Cetăţenii români vor putea intra fără vize pe teritoriul Statelor Unite ale Americii" După multă aşteptare, o veste foarte bună a venit de peste ocean pentru toţi românii. Conform ambasadorului României la Washington, domnul Dan-Andrei Muraru, România ar putea adera curând la Programul "Visa Waiver". Acest lucru ar permite românilor, începând de la 1 decembrie 2025, să intre în Statele Unite ale Americii, fără viză, timp de cel mult 90 de zile. Principalul criteriu tehnic stabilit de legislaţia americană pentru includerea în acest program, care nu permite la acest moment accesul României, este ca rata de refuz pentru vizele turistice şi de afaceri înregistrată în anul precedent să se situeze sub plafonul de 3%. Scutirea de viză ar însemna că mii de români nu vor mai aştepta săptămâni sau chiar luni pentru procesarea vizei, nu vor mai risca să fie respinsă, şi nu vor mai plăti taxa de 185 de dolari. Reamintesc faptul că aderarea României la Programul "Visa Waiver" a fost un element important în ultimele programe de guvernare, iar vestea din ultimele zile demonstrează eficienţa eforturilor diplomaţilor români şi a Ministerului Afacerilor Externe condus de miniştri liberali. Faptul că cetăţenii români vor putea vizita fără restricţii, în scop de afaceri sau turistic, inima democraţiei moderne este dovada legăturilor din ce în ce mai strânse pe care poporul român le are cu poporul american, legături bazate pe o serie de valori comune, aşa cum sunt dragostea de libertate, democraţie, pace şi prosperitate. De asemenea, este bine să ştim că dorinţa românilor de a vizita Statele Unite nu este una unilaterală. Conform Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, anul trecut peste 170.000 de cetăţeni americani au descoperit atracţiile ţării noastre, iar previziunile sunt ca această cifră să crească de la an la an. Legaţi indisolubil de parteneriatul strategic dintre noi, precum şi de apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică, dezvoltarea cooperării dintre România şi Statele Unite ale Americii este vitală pentru menţinerea securităţii şi păcii în această regiune, iar eliminarea vizelor pentru români serveşte acestui scop nobil. |
|
||||
|
"Spitalele nu se construiesc prin campanii de denigrare, ci prin muncă în echipă!" Am asistat în ultima perioadă la o adevărată ofensivă electorală pe tema finanţării spitalelor prin PNRR. Au fost declaraţii, campanii pe reţelele de socializare, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost pus la stâlpul infamiei. Dar, îi întreb pe colegii care au derulat această campanie: "Înainte de a lansa acuzaţiile aţi verificat situaţia în teren? Aţi avut o discuţie sinceră cu primarii, preşedinţii de consilii judeţene, cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii?". Acesta ar fi trebuit să fie primul pas, pentru că numai prin analize realiste şi oneste putem rezolva o problemă. În caz contrar, nu facem decât să iscăm şi să escaladăm conflicte, să încingem spirite şi să distrugem proiecte. Iar cei care au de suferit sunt cetăţenii, care ne-au trimis în Parlament pentru a le asigura bunăstarea, nu pentru a ne lupta pentru supremaţia mediatică sau pe reţelele de socializare. Am experienţa medierii unor dispute politice iscate de proiecte majore de investiţii şi mă refer aici la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav şi la Spitalul Clinic Regional de Urgenţă Braşov. În perioada în care eram prefect al judeţului Braşov, ambele erau în blocaj şi era nevoie de adoptarea unor legi pentru continuarea lor. De exemplu, în cazul transmiterii terenului necesar construirii spitalului aveam parlamentarul şi iniţiativa legislativă. Pentru ambele proiecte am reuşit să îi aduc la aceeaşi masă pe toţi parlamentarii de Braşov, dar şi pe reprezentanţii celorlalte instituţii cu atribuţii în implementarea lor. Nu a fost uşor, dar a meritat efortul. Senatorii şi deputaţii din Braşov au făcut front comun, au fost o voce unitară în Parlament, iar legile au fost aprobate. Aeroportul este acum finalizat, iar în anul 2020 noua conducere a Primăriei Braşov avea la dispoziţie un proiect la cheie al noului spital, pe care trebuia doar să îl continue. Acum, în ceasul al 12-lea, în cazul construirii noilor spitale vă cer acelaşi lucru - haideţi să vedem care este situaţia reală a proiectelor din fiecare judeţ şi să vedem cum le putem duce mai departe! Şi, în încheiere, aş vrea să le amintesc colegilor mei din Braşov că PSD a susţinut şi susţine proiectele ce vizează investiţiile în infrastructura sanitară. În anul 2018, ministrul de atunci al sănătăţii a aprobat structura Spitalului Clinic Regional de Urgenţă. Actualul ministru al sănătăţii a susţinut proiectul Spitalului de Pneumoftiziologie şi Boli infecţioase şi o va face în continuare. Dar nu poate face temele în locul autorităţilor locale. |
|
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: Astăzi, doresc să aduc în atenţia dumneavoastră o problemă de importanţă majoră pentru sănătatea publică şi pentru dezvoltarea infrastructurii medicale din România - Proiectul viitorului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară din Iaşi. În prezent, România se află pe locul 3 în Europa în ceea ce priveşte numărul deceselor cauzate de bolile cardiovasculare. Această statistică alarmantă ne arată cât de crucială este nevoia de a dezvolta şi moderniza infrastructura medicală în domeniul cardiologiei. Consiliul Judeţean Iaşi, în colaborare cu specialiştii de la Ministerul Sănătăţii, IBCV şi Primăria Miroslava, a realizat toate demersurile necesare pentru a pregăti terenul pentru acest proiect vital. Am asigurat cadrul tehnic, terenul şi finanţarea pentru a pune la dispoziţie toate documentaţiile necesare. Este esenţial ca acest institut să fie construit pentru binele ieşenilor şi pentru întreaga regiune a Moldovei. Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară va fi un pilon major în lupta împotriva bolilor cardiovasculare, oferind o gamă largă de servicii şi clinici specializate, multe dintre ele fiind unice în România. Aceasta va fi nu doar o soluţie pentru problemele cu care se confruntă în prezent Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" din Iaşi, ci şi un pas înainte în modernizarea sistemului medical din ţara noastră. Valoarea estimată a investiţiei este de aproximativ 350 milioane de euro, o sumă care va aduce beneficii imense pentru sănătatea a 5,5 milioane de locuitori. Mai mult, acest institut va atrage pacienţi din Republica Moldova şi din zonele limitrofe ale Ucrainei, consolidând astfel poziţia României ca hub medical în regiune. În plus, noul spital va crea oportunităţi de muncă pentru medici şi specialişti, stimulând astfel întoarcerea în ţară a multor dintre conaţionalii noştri care activează în străinătate şi oferind un viitor promiţător absolvenţilor UMF Grigore T. Popa, Iaşi. În încheiere, fac apel către toţi colegii mei parlamentari să susţină acest proiect esenţial pentru sănătatea publică şi pentru dezvoltarea României. Este timpul să investim în viitorul nostru şi în binele cetăţenilor noştri! |
|
||||
|
"Dependenţa privind unele aplicaţii, cât şi cea faţă de gadgeturi trebuie diminuate!" Nu cunosc câţi dintre dumneavoastră şi dintre români aţi auzit de termenii "nomofobia", "vibraţia fantomă" şi "textafrenia" şi ce anume definesc aceştia. Surprinzător, ei sunt toţi conexaţi, în special, cu telefonul mobil, ce a dezvoltat o serie de reacţii fizico-psihice, specifice omului modern, dar şi cu alte gadgeturi din dotarea noastră. Nomofobia sau "NO MOBILE PHONE PHOBIA" denotă frica de a rămâne fără telefonul mobil sau imposibilitatea folosirii lui, cât şi cea privind potenţiala neputinţă de conectare la mediul online. Potrivit psihologilor şi psihiatrilor, din ce în ce mai multe persoane ajung să experimenteze sentimente de anxietate şi stres, uneori chiar adevărate atacuri de panică, însoţite de simptome fizice precum durere în piept, respiraţie greoaie, palpitaţii, transpiraţie şi tremur din pricina acestor tipuri de insecurităţi. Dincolo de aceste manifestări fiziologice extreme, şi în opinia multor oameni, acest device ar fi sursa unui confort psihologic, generat de permanentul acces la informaţii şi la socializare. Din acest considerent, mulţi dintre noi ne luăm mobilele oriunde mergem şi ne verificăm de mult prea multe ori aparatele. Unii fac acest lucru convulsiv, inclusiv în situaţii cu potenţial extrem de periculos, cum ar fi şofatul. Un alt fenomen modern, asociat cu utilizarea prelungită a telefonului mobil, este cunoscut sub denumirea de "vibraţie fantomă" sau "learned body habit", caracterizate prin senzaţia că mobilul vibrează sau sună când, în realitate, nu se întâmplă acest lucru. În completare, mai vine şi o altă tulburare comună, provocată de dependenţa de telefon, textafrenia. Aceasta este o combinaţie între halucinaţiile auditive şi amăgirea pe care o trăieşte persoana care crede că a auzit un ton de mesaj, fără a primi vreun sms real, sau care are senzaţia că aude tonul unuia, chiar dacă are telefonul pe modul silenţios. Aşadar, din aceste situaţii rezidă că utilizarea mult prea frecventă a telefonului pentru accesarea diverselor informaţii sau aplicaţii conduce către tot felul de capcane, definite printr-o terminologie nouă, exhaustivă prin pluritatea de sensuri. Dar nu despre etimologii vreau să vă vorbesc astăzi, pentru că acestea nu provoacă niciun rău nimănui, ci doar ne încarcă vocabularul cu alte definiţii, oferite pentru situaţiile neprevăzute cu care am ajuns să ne confruntăm. În schimb, ţin să subliniez linia fină între utilizarea normală, sănătoasă, a telefonului mobil şi cea patologică. O altă demarcaţie la fel de dificil de sesizat pentru tineri, oamenii foarte ocupaţi sau persoanele înaintate în vârstă o reprezintă cursa întinsă de aplicaţiile manipulatorii. Acestea găzduiesc şi distribuie fel şi fel de conţinuturi îndoielnice, de la sfaturi eronate de viaţă, nutriţie, orientare politică şi până la instigări formulate în baza deformării voite a adevărului istoric sau chiar a evenimentelor în desfăşurare. La fel ca şi dumneavoastră, dragi români şi dragi colegi, de câţiva ani încoace tot aflăm despre copii care au ajuns să se sinucidă în urma incitării lor către aceste gesturi extreme de către alţi utilizatori ai unor aplicaţii sau de către inteligenţa artificială. Pe deasupra, cred că aţi auzit, deja, de cazul colegului nostru, medicul europarlamentar PSD, Tudor Ciuhodaru, căruia i s-au generat nişte false mesaje video, dar foarte convingătoare, prin intermediul inteligenţei artificiale. Ulterior, acestea au împânzit Internetul, fiind redistribuite prin diverse aplicaţii populare. Este un atac făţiş la o carieră medicală de succes, dar şi la un parcurs politic de invidiat. Poate că mulţi dintre noi ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva. Ba da! Ceea ce s-a instrumentat acum şi la noi reprezintă o repriză scurtă de antrenament al unor detractori. Iar peste câteva luni, când ne aşteaptă atâtea rânduri de alegeri, cu toţii am putea ajunge în asemenea situaţii ingrate, dificil de demontat prin lipsa unor instrumente legale clare, deci şi de depăşit fără prejudicii de imagine. Dacă s-ar lua o decizie internă privind interzicerea sau restricţionarea anumitor aplicaţii, imediat ar izbucni un scandal naţional din cauza unei aşa-zise forme de cenzură impusă de guvern. Din acea clipă, opozanţii de serviciu ar uita instantaneu de toate dependenţele şi efectele negative pe care le determină telefoanele şi multe dintre aplicaţiile lor şi s-ar concentra să convingă pe toată lumea indecisă doar despre cum n-am mai putea nici măcar respira fără această versatilitate amplă a mobilelor. Nu mă pronunţ sub nicio formă împotriva gadgeturilor, ci sper doar la o utilizare generală a lor cât mai înţeleaptă, moderată şi doar cu finalităţi clare şi constructive! De asemenea, salut faptul că Parlamentul European analizează un proiect de lege care obligă companiile să îşi construiască aplicaţiile în aşa fel încât să provoace mai puţină dependenţă. Se urmăreşte interzicerea folosirii trucurilor care îi fac pe utilizatori să ţină telefonul în mână mai mult timp. Potrivit proiectului de lege, algoritmii, care lansează automat videoclipuri, ar putea fi interzişi. De asemenea, dezvoltatorii vor trebui să dezactiveze notificările în mod implicit, utilizatorii urmând să le activeze ei. Aproape toate aplicaţiile au notificări implicite, în prezent, iar videoclipurile pornesc automat pe Facebook, TikTok, Instagram etc. Mai mult, la nivelul Uniunii Europene, aplicaţiile ar urma să afişeze obligatoriu un avertisment special, în cazul în care utilizatorul a stat pe platformă timp de 30 de minute consecutive. Expunerea de motive a acestui proiect evidenţiază că aplicaţiile "care creează dependenţă" afectează concentrarea atenţiei şi dezvoltarea creierului încă de la o vârstă fragedă, iar pe termen lung pot avea un impact negativ asupra unor generaţii întregi. Şansele acestor norme sunt destul de mari să fie bine primite de către cetăţenii comunitari. Şi asta pentru că, potrivit cercetărilor sociologice, peste 86% dintre europeni consideră că reţelele sociale sunt dăunătoare pentru sănătatea mintală. 62% dintre ei au declarat că se gândesc la ştergerea conturilor personale de pe unele reţele sociale. Aceste date confirmă generalizarea dilemei dacă ataşamentul faţă de telefon este doar un fenomen al secolului al XXI-lea sau o dependenţă reală care chiar ne schimbă, influenţează, ameninţă sau, în cele mai nefericite cazuri, curmă vieţile. Dar noi, la nivel naţional, continuăm, din nefericire, să trecem cu vederea aceste neajunsuri principale. Conform unui raport recent, anul trecut, în România, existau peste 26 de milioane de conexiuni mobile, ceea ce înseamnă 135,6% raportat la populaţia ţării. Îmi exprim dorinţa ca, indiferent de forma finală a reglementărilor pentru acest tip de petrecere a timpului, dar şi de momentul intrării lor în vigoare, să ne concentrăm mai mult ca să facem cu toţii distincţia clară între folosirea eficientă a telefonului şi a aplicaţiilor şi modul patologic de utilizare a lui. Se profilează din ce în ce mai pregnant că este neapărată nevoie să ne aducem permanent aminte că, dincolo de smartphone, şi viaţa reală e frumoasă şi mult mai autentică, la fel şi cea personală, dar şi cea politică! |
|
||||
|
"Câteva precizări pentru cei care încă pândesc pensiile private ale românilor!" Salut poziţia fermă a preşedinţilor celor două partide politice care formează coaliţia de guvernare, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, care s-au exprimat fără echivoc că de banii acumulaţi în conturile personale ale angajaţilor pentru vârsta pensionării nu se va atinge "nimeni, niciodată". Sper că această clarificare a spulberat orice urmă de îndoială cu privire zvonurile că actualul guvern ar fi pus ochii pe economiile de pensii ale oamenilor şi vrea să le naţionalizeze, peste noapte, ca să astupe golurile din bugetul naţional. Chiar dacă eu, personal, prin angajamentul celor doi preşedinţi de partid, consider că această discuţie este închisă definitiv, nu cred că putem să trecem cu vederea că, în jurul Guvernului şi chiar şi a Parlamentului, există unii indivizi care testează din când în când vigilenţa autorităţilor şi strecoară în spaţiul public idei toxice privind naţionalizarea unor fonduri private de pensii. Ca să fim foarte clari, fondurile acumulate la Pilonul 2 reprezintă proprietatea privată a angajaţilor şi singura şansă pentru angajaţii de astăzi ca să beneficieze de o pensie decentă după anul 2030, adică nu peste prea mult timp. Deci, cine are de gând să atingă aceste economii, încalcă flagrant Constituţia şi ne duce în vremurile de dinainte de 1989. Apoi, cei care suflă în urechile decidenţilor politici asemenea idei trebuie concediaţi de îndată! În primul rând, economiile românilor de la Pilonul 2 nu se află într-un sac sau într-un sertar, ci toţi banii sunt în economia românească, de la obligaţiuni şi acţiuni, până la alte instrumente financiare de finanţare a economiei. Nu în cele din urmă, cei care emană asemenea idei toxice ar trebui să se uite la cazul Ungariei care, după ce afectat acest fond de pensii, economia a intrat în colaps şi ţara a fost nevoită să încheie acorduri de finanţare externă. Îmi exprim speranţa că orice discuţie viitoare asupra pensiilor private ale românilor să fie doar în legătură cu modul în care să majorăm contribuţiile, să creştem randamentele şi să ajungem la pensii tot mai mare prin acest tip de pensii moderne, echitabile, bazate exclusiv pe contributivitatea fiecărui angajat. |
|
||||
|
"Pachetul de măsuri de reducere a cheltuielilor şi de consolidare fiscală, propus de Partidul Social Democrat" Pachetul de măsuri propus vizează 3 componente importante: diminuarea risipei banilor publici, echitate fiscală şi suprataxarea viciilor şi luxului. Aplicarea acestor măsuri se estimează a avea un impact bugetar de peste 600 de milioane de lei (reduceri de cheltuieli) pentru acest an şi de 20 de miliarde de lei anul viitor (3,3 miliarde de lei reduceri de cheltuieli şi 16,4 miliarde de lei creşteri de venituri). Acest pachet de măsuri ne va ajuta să ieşim din procedura de deficit excesiv, declanşată la adresa României de Comisia Europeană, şi să nu riscăm fondurile europene care ne-au fost alocate. Prin acest pachet de măsuri, premierul PSD declanşează, aşa după cum s-a angajat public, o consistentă reformare a statului: se desfiinţează 200.000 de posturi bugetate, se reduc organigramele şi astfel se taie 30% din poziţiile de şefi - de la un raport de 12%, se ajunge la 8% şefi, din totalul angajaţilor unei instituţii - şi se diminuează cu 15% cheltuielile instituţionale. Acest pachet va restabili echitatea fiscală, prin reducerea privilegiilor fiscale pentru anumite categorii de contribuabili care câştigă foarte mult: impozitarea cifrei de afaceri cu 1% a marilor companii şi bănci care plătesc un impozit pe profit sub acest prag echivalent, se contracarează practicile de optimizare fiscală care scot anual miliarde de euro din ţară fără să fie taxate. Cifra de afaceri la care se aplică 1% nu include investiţiile şi amortizările, prin urmare în niciun caz nu se susţine acuzaţia că s-ar descuraja ori bloca investiţiile. Cu privire la impozitarea luxului, se va introduce aplicarea unei cote de impozit ajustate, de 0,3%, pentru ceea ce depăşeşte valoarea de 2.500.000 de lei pentru imobile şi 375.000 de lei pentru maşini. În continuare se menţin facilităţile fiscale pentru domenii prioritate ori pentru sprijinirea unor categorii de angajaţi sau antreprenori. Se menţine scutirea de impozit pe venit pentru salariile de până la 10.000 lei/lună/brut din IT, Agricultură, Industrie Alimentară, Construcţii. Microîntreprinderile cu până la 60.000 de euro, cifra anuală de afaceri, vor plăti tot 1% impozit pe venit, iar procentul de 3% se va aplica pentru acele companii de la 60.000 la 300.000 de euro cifră de afaceri/an, în timp ce impozitul pe profit de 16% va fi pentru cele cu cifra de afaceri mai mare de 300.000 de euro/an. Pachetul de măsuri de reducere a cheltuielilor şi de consolidare fiscală propus de Partidul Social Democrat înseamnă reforme şi responsabilitate, nu austeritate! |
|
||||
|
"Luna octombrie - Luna conştientizării privind cancerul la sân" Luna octombrie sau luna roz este acea lună din an în care ne axăm asupra unui diagnostic care nu ţine cont de vârstă, şi anume, cancerul mamar. De aceea, această lună este dedicată conştientizării cu privire la cancerul la sân. La nivel mondial, cancerul este a doua cauză de deces, iar cea mai întâlnită formă a acestuia este cancerul la sân. Statisticile ne arată că una din opt femei se confruntă cu această boală, o realitate tulburătoare care nu trebuie ignorată. Cancerul mamar, netratat la timp, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii şi, în unele cazuri, poate deveni fatal. Cu toate acestea, cel mai important aspect este să ne concentrăm pe depistarea cancerului la sân, pentru că, să previi este mai bine, decât să tratezi. Din păcate, nu toate femeile înţeleg importanţa acestui lucru şi nu îşi fac controalele regulate, deşi se recomandă un control de rutină odată la 6 luni. Este important să ne educăm şi să educăm şi pe alţii cu privire la acest subiect, deoarece informaţia este puterea noastră cea mai mare în lupta împotriva bolii! Cu toate că ne gândim la acest subiect în fiecare lună, octombrie este luna în care facem din conştientizare o parte a angajamentului nostru ca pe tot parcursul anului să fim proactivi, să educăm şi să susţinem femeile din comunitatea noastră. Nu este vorba doar despre asigurarea accesului la mamografii şi servicii medicale de calitate. Este şi despre promovarea educaţiei cu privire la autoexaminare, despre a sprijini cercetarea pentru noi tratamente şi despre a oferi un sprijin emoţional solid pentru cei afectaţi de această boală. Este despre a face tot posibilul pentru a preveni şi trata cancerul la sân într-un mod eficient şi uman. În Vaslui, peste 1.300 de femei au cancer la sân, fapt pentru care, pentru mine, este foarte important să aduc la cunoştinţă femeilor, în special celor din judeţul Vaslui, că nu sunt singure. Împreună putem face diferenţa în lupta împotriva cancerului la sân. Să ne susţinem reciproc, să promovăm autocunoaşterea şi să urmăm recomandările medicilor! Cu eforturi conştiente, putem contribui la reducerea numărului de cazuri de cancer la sân şi la protejarea sănătăţii noastre şi a celor dragi. |
|
||||
|
Vreau să aduc astăzi în atenţia dumneavoastră o problemă extrem de gravă care va avea repercusiuni sociale pe termen lung. Mă refer la fenomenul cunoscut sub numele de bullying, adică fenomenul care apare la nivelul grupurilor de copii şi se referă la comportamente variate care umilesc şi exclud prin natura lor, sunt repetate sau fac parte dintr-un tipar care se manifestă pentru un timp. În sistemul de educaţie din ţara noastră a fost înregistrată o creştere cu aproape o treime a situaţiilor de bullying sesizate, în anul şcolar 2021-2022, prin comparaţie cu anul şcolar anterior (10.971 de situaţii de bullying constatate, faţă de 7.715). În realitate însă, fenomenul este mult mai grav. Analiza recentă a Organizaţiei Salvaţi Copiii realizată la finalul anului 2022, arată că bullying-ul în şcoală ori în clasă şi perpetuarea lui în mediul online afectează emoţional, an de an, sute de mii de elevi. Potrivit aceleiaşi surse în România, fenomenul de bullying are proporţii nemaiîntâlnite - un elev din 2 este victima actelor de ameninţare, de umilire sau de violenţă fizică, iar 4 copii din 5 asistă la situaţii de bullying. Tinerii devin victime ale situaţiilor de violenţă fizică şi ameninţare sau ale mesajelor umilitoare transmise online (49%), asistă în calitate de martori (82%) sau recunosc că au comis ei înşişi astfel de fapte (27%). Este extrem de grav faptul că acest fenomen se extinde cu viteză extrem de mare în mediul online. Consider că Ministerul Educaţiei ar trebui să acorde o atenţie sporită acestei probleme şi cred că ar fi necesară o evaluare complexă a fenomenului care afectează copiii pe termen lung. Potrivit cercetărilor realizate de "Salvaţi Copiii", faptele de bullying se petrec pe fondul interesului precar din partea sistemului de educaţie în a elabora o strategie şi un plan de acţiune de prevenire şi combatere a bullying-ului şi cyberbullying-ului, pornind de la reglementările legale în vigoare privind acest fenomen aflat într-un progres îngrijorător, pentru că reglementări avem în acest domeniu, dar, precum în alte cazuri, aplicarea lasă mult de dorit. În 27 mai 2020, prin Ordinul de ministru nr. 4343/2020, propunerile societăţii civile din România privind prevenirea şi reducerea fenomenului de bullying în şcoli au fost incluse în Normele metodologice de aplicare a Legii împotriva violenţei psihologice bullying. Obiectivul acestor dispoziţii legale este de a crea un climat sigur şi pozitiv în fiecare unitate de învăţământ preuniversitar, astfel încât dreptul la educaţie al elevilor să fie respectat prin asigurarea confortului tuturor elevilor. Astfel, în fiecare şcoală/liceu trebuie înfiinţat un grup de acţiune anti-bullying din care vor face parte directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice-bullying, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor şi reprezentanţi ai părinţilor. Rolul acestui grup este de a preveni, de a identifica şi soluţiona situaţii de bullying între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice. Din discuţiile pe care le-am avut cu cadre didactice din învăţământul preuniversitar, vă pot spune că în şcolile în care există un astfel de grup de acţiune anti-bullying şi acesta este funcţional, se observă o îmbunătăţire a climatului educaţional, care se traduce într-o mai bună colaborare a cadrelor didactice cu părinţii şi în acest fel elevii primesc acelaşi mesaj la şcoală şi acasă. Se simt sprijiniţi pentru a deveni mai toleranţi şi se îndreaptă cu mai mare încredere către adulţi atunci când întâmpină situaţii dificile. Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate şi a avut nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenţilor, mergând până la consecinţe extrem de grave, şi anume tentative de suicid. Acest semnal de alarmă pe care doresc să îl supun atenţiei dumneavoastră vine în contextul în care în presă au apărut tot mai multe materiale privind acte inacceptabile de violenţă produse între elevi în şcolile din România. Aşa că vă rog să nu permitem ca acest fenomen să determine apariţia tragediilor şi să luăm măsuri reale după ce răul a fost făcut. Pentru a-mi susţine acest punct de vedere, aş vrea să vă prezint câteva cifre făcute publice de Organizaţia "Salvaţi Copiii":
Cred că este foarte important ca fiecare dintre noi să ajutăm la asanarea acestui fenomen extrem de grav şi să cerem Ministerului Educaţiei ca prin Inspectoratele Şcolare din ţară să găsească soluţii mult mai eficiente şi să se asigure de aplicabilitatea normelor existente pentru a combate acest pericol. |
|
||||
|
"Consumul de droguri - combatere sau stimulare?" Aş dori să prezint un subiect de o gravă importanţă, cu privire la sănătatea şi viitorul naţiunii, dar şi adicţiile care otrăvesc populaţia României, în special tinerii. Este un subiect care este menţionat dar, din diverse motive, cumva ignorat şi, mai ales, prost gestionat. De ce zic prost gestionat? Pentru că fenomenul ia amploare şi este evident că măsurile luate de autorităţi sunt insuficiente, dacă nu totalmente greşite. Auzim tot mai des despre reţelele de trafic de droguri, care au ajuns să penetreze chiar şi şcolile româneşti, otrăvind şi anesteziind tineretul. Cu toate controalele, amenzile şi înăsprirea pedepselor, fenomenul ia amploare tot mai mare, în loc să frâneze, iar unii ar spune că fenomenul este intenţionat ţinut sub preş, din diverse interese obscure. Tinerii se droghează în şcoli, la festivaluri, acasă sau în spaţiul public, autorităţile preferă să acţioneze reactiv şi nimeni nu abordează cauza fundamentală a problemei. În această eră a internetului, tot mai mulţi tineri sunt obişnuiţi cu recompense rapide lipsite de un efort care să dea însemnătate acţiunilor luate şi, implicit, lipsite de o satisfacţie a lucrului meritat şi dus până la capăt. Dacă te plictiseşti sau te simţi singur, eşti la un click distanţă de soluţie, fie că este vorba de o conversaţie, de satisfacerea instinctului sexual sau de achiziţia unui bun sau a unei mese calde, totul se rezolvă cu un click. Din această multitudine de stimuli uşor accesibili, tinerii dezvoltă o repulsie faţă de efort şi o poftă tot mai mare pentru stimuli tot mai intenşi meniţi ca să-i distragă. Există oameni care nu se mai pot bucura de muzica unui concert fără să tragă un fum, să ia o pastilă sau să tragă ceva pe nas pentru a amplifica senzaţiile. Ceea ce poate începe cu o experienţă plăcută a momentului, se poate transforma, în mintea lor, într-o soluţie la plictiseală, confuzie, singurătate, depresie sau lipsa de sens cu care se confruntă. Dacă ne dorim cu adevărat o populaţie sănătoasă, creativă şi împlinită, atunci ar trebui să iniţiem, fără întârziere o dezbatere publică serioasă prin care să contracarăm acest fenomen care ne distruge poporul. Fiecare clipă de tăcere şi ignorare a acestui fenomen duce la pierderea şi distrugerea a mai multor vieţi şi familii! |
|
||||
|
"Respect şi recunoştinţă pentru munca şi devotamentul dascălilor" Ziua Mondială a Educaţiei este marcată în fiecare an, la 5 octombrie, atrăgând atenţia că societatea românească are nevoie, mai mult ca oricând, de profesori capabili, profesionişti şi bine pregătiţi. Dascălii noştri reprezintă o resursă umană şi profesională esenţială pentru generarea progresului societăţii româneşti şi a definirii unor comunităţi moderne, întemeiate pe valori solide, care să ajute generaţiile tinere să devină competitive în viaţa de adult. În acest context, Ziua Mondială a Educaţiei este un bun prilej de a consolida statutul cadrelor didactice, ca proces esenţial în definitivarea unei educaţii sustenabile, de un nivel calitativ superior, mai ales în această perioadă dificilă. A fi profesor este o artă, a fi profesor este o ştiinţă, iar misiunea lor este cu atât mai dificilă în această perioadă complicată. Profesorul este, prin definiţie, al doilea părinte al fiecărui copil. Este responsabil de modul în care copiii noştri sunt educaţi, învăţaţi şi crescuţi pentru a face faţă rigorilor vieţii de adult. Este un prieten al elevilor şi un sfătuitor de nădejde, la bine şi la greu! Ziua Internaţională a Profesorilor este o ocazie deosebită de a adresa cele mai sincere urări de bine, sănătate şi prosperitate educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor din judeţul Teleorman. Vă mulţumesc pentru răbdarea şi devotamentul de care daţi dovadă, indiferent de starea vremii şi a vremurilor, în educarea şi formarea fiecărei generaţii, în scopul pregătirii unui viitor optimist, pe care ni-l dorim cu toţii! La mulţi ani dascălilor din judeţul Teleorman şi din toata ţara! |
|
||||
|
"Românii trăiesc din ce în ce mai greu!" Şi în declaraţia politică de astăzi reiau subiectul dureros şi presant al vieţii din ce în ce mai grele pe care trebuie să o ducă cetăţenii acestei ţări, ca să întreţină o adevărată clică de profitori, care iau mită sume pentru care un om normal ar trebui să muncească două-trei vieţi. Conform unui ultim sondaj, cea mai mare îngrijorare a cetăţenilor o reprezintă creşterea preţului la mâncare, după care, în ordine descrescătoare, urmează - preţul la utilităţi, sănătatea personală, preţul la carburanţi şi ratele la bănci - adică punctele noastre cardinale din viaţa de zi cu zi. Desigur, coaliţia de guvernare PSD-PNL încearcă tot felul de scamatorii bugetare prin care să tempereze deficitul bugetar şi inflaţia, au vrut chiar naţionalizarea Pilonului II de Pensii, doar vor mai face rost de bani, pentru că, nu-i aşa, unde sunt bani, se poate şi fura. Într-o ţară în care traficul de droguri a scăpat de sub control, în care educaţia aproape că e falimentară şi ne condamnă generaţiile viitoare la alienare intelectuală, în ţara unde murim de vii arşi prin spitale, atunci când supravieţuim infecţiilor nosocomiale, în ţara unde bătrânii nu se pot bucura de o pensie decentă, mita se ia în portbagajul maşinii, cu sacul! Nu ştiu când aţi mers, ultima oară, stimaţi colegi, într-o piaţă la cumpărături - preţurile ajung să fie aproape prohibitive, legumele româneşti, adevărate trufandale, iar prin supermarketuri, românii au ajuns să meargă, întâi, spre zona produselor cu preţuri reduse, pentru că termenul de expirare se apropie ori ajung să cumpere, din aceiaşi zonă, resturi reambalate! Aceasta este România pe care ne-aţi pregătit-o după 30 de ani de guvernare în toate formele posibile! Am ajuns să fim o ţară unde drumul spre viitor este ghidat de case de pariuri, farmacii şi bănci, şi nu de şcoli, muncă şi bun simţ! De aici vom începe reconstrucţia României, din 2024, după ce vom câştiga alegerile, stimaţi colegi! |
|
||||
|
Omenirea nu a învăţat mai nimic din lecţiile amare ale trecutului. Am sentimentul că, deşi în calendare secolul XX s-a încheiat, în jurul nostru el nu s-a încheiat încă, ceea ce face ca, din păcate, istoria să se repete, marcând de o manieră iraţional de brutală, generaţie după generaţie, destinele oamenilor aparţinând unui popor, unei culturi sau unei religii. Privind imaginile şocante, venite în aceste zile din Arţah (Nagorno-Karabah), gândul m-a dus imediat la cele povestite de bunicii mei, supravieţuitori ai genocidului împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Convoaie cu armeni înfometaţi, aduşi la limita demnităţii umane, erau şi atunci şi acum mânaţi către moarte sau, pentru supravieţuitori, către orizonturi incerte. Azi, în Arţah, după numai câteva zile, au rămas atât de puţini armeni, încât doar bisericile şi localităţile pustii rămase în urmă mai poartă amintirea, oare pentru cât timp încă, a unui spaţiu istoric viu, locuit neîntrerupt de către armeni, timp de milenii. Suntem în faţa unei încercări, din păcate, reuşite, de aneantizare a unui popor din teritoriile sale istorice şi mă tem că şi în faţa unei încercări de a elimina acest popor din timpul său istoric, ca şi cum nu ar fi existat niciodată acolo. Comparaţia cu genocidul din Imperiul Otoman de acum 100 de ani nu este deloc una eronată. În anul 1992, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite declara că operaţiunile de purificare etnică reprezintă o formă de genocid, chiar dacă ele nu sunt însoţite de ucideri în masă. Din acest punct de vedere, ceea ce se întâmplă acum în Azerbaidjan nu reprezintă doar o crimă împotriva umanităţii, ci un genocid. Vorbim despre peste 100.000 de armeni nevoiţi să părăsească ţinuturile în care au locuit, generaţie după generaţie, mii de ani. Vorbim despre peste 100.000 de armeni nevoiţi să abandoneze hazardului casele, şcolile şi bisericile lor, construite de ei şi de strămoşii lor. Vorbim despre peste 100.000 de armeni pentru care viitorul este deja o noţiune abstractă, pentru care singurul ţel este să scape cu viaţă şi care sunt nevoiţi să părăsească pământul natal, rostul lor şi viaţa lor de zi cu zi, şcolile în care învăţau în limba lor, locurile în care se bucurau şi visau în limba lor, bisericile în care îşi ridicau ochii către cer şi lumea, aşa cum însemna ea pentru ei. După nouă luni de blocadă, privaţi de alimente şi medicamente, sub constanta ameninţare a unei morţi care putea veni de oriunde şi care, pentru unii dintre ei chiar a venit de oriunde, aceşti oameni au fost nevoiţi să ia calea exodului către Armenia, către o Armenie care nu poate oferi nici petrol, nici gaze, nici tranzitul lor către spaţiul european care să păcălească vreun embargo, către o Armenie mai fragilă ca oricând, încercând să supravieţuiască într-un spaţiu geopolitic din ce în ce mai tensionat, o Armenie care nu ştiu dacă va avea destule resurse să poată putea oferi acestor oameni garanţia unei vieţi cât de cât acceptabile. Suntem în faţa unei catastrofe umanitare, pentru care există puţină empatie şi există şi mai puţine soluţii. Ce e de făcut în această situaţie în care zi după zi e din ce în ce mai puţin de făcut? Primul lucru este asigurarea unor condiţii minimale de trai pentru cei care reuşesc să ajungă la graniţa cu Armenia şi să treacă în această ţară. România are experienţa recentă a refugiaţilor din Ucraina. În virtutea acestei triste experienţe, dar folositoare oamenilor aflaţi într-o grea încercare, îi solicit Guvernului României un ajutor umanitar imediat care să le permită acestor refugiaţi să aibă condiţii de locuit provizorii, hrană şi îngrijire medicală. Al doilea lucru pe care îl solicit este negocierea la nivelul Uniunii Europene a unui set de garanţii care să asigure conservarea patrimoniului cultural şi religios lăsat în urmă şi care riscă să fie în totalitate distrus, în cel mai scurt timp. Am văzut cum cea mai mare parte a patrimoniului cultural şi religios armean din Imperiul Otoman a fost distrusă după ce faza uciderilor în masă s-a încheiat în timpul genocidului de atunci. Am văzut ce s-a întâmplat, de curând, într-un alt teritoriu armenesc, înglobat de bolşevici în Azerbaidjan, unde monumente istorice şi religioase, mii de cruci de piatră (khacikar) au fost distruse cu sălbăticie de azeri. Pentru ca ceva similar să nu se întâmple în Nagorno- Karabah, România poate juca un rol important ca stat membru al Uniunii Europene. Şi mai solicit ca, în conformitate cu declaraţiile Naţiunilor Unite, acţiunile criminale ale Azerbaidjanului împotriva propriilor cetăţeni să fie caracterizate ca fiind crime împotriva umanităţii şi crime de genocid. Nu sunt naiv să cred că această ultimă solicitare va deveni vreodată realitate, dar sunt sigur că negarea ei va alimenta asemenea acţiuni oriunde şi oricând în viitor. |
|
||||
|
"Gardienii siguranţei" Activitatea pompierilor este din ce în ce mai strâns legată de amplificarea fenomenului încălzirii globale, care afectează diverse regiuni ale lumii. Schimbările climatice, manifestate prin fenomene meteorologice extreme şi variabilităţi ale precipitaţiilor, alături de valuri de căldură extremă şi secetă în alte zone, impun adaptarea continuă a acestora. Pompierii au fost mereu eroi curajoşi şi devotaţi, indiferent dacă s-au confruntat cu inundaţii, zăpezi sau incendii. Dificultatea intervenţiilor zilnice este amplificată de durerea de a vedea suferinţa oamenilor. În majoritatea situaţiilor, intervenţia lor reprezintă linia fină dintre viaţă şi moarte. Pe parcursul istoriei, pompierii militari şi-au îndeplinit misiunea cu dăruire, patriotism şi abnegaţie, servind permanent cetăţenii şi ţara. Pompierii reprezintă un suport fundamental, fiind garanţia stării de normalitate în cadrul comunităţilor. Ei asigură respectarea drepturilor fundamentale ale oamenilor la viaţă, proprietate privată şi sănătate, consolidând încrederea publicului în instituţiile şi autorităţile statului. Fie că se confruntă cu ameninţări la adresa mediului, schimbări climatice radicale sau pandemii, pompierii rămân un element esenţial în sistemul nostru de siguranţă. Astfel, dezvoltarea continuă a capacităţilor şi resurselor lor devine crucială pentru a asigura o protecţie eficientă în faţa unor provocări tot mai diverse şi complexe. În concluzie, rolul crucial al pompierilor şi al structurilor dedicate de intervenţie devine evident în contextul riscurilor din ce în ce mai complexe şi diverse, generate de schimbările climatice, ameninţările la adresa mediului şi pandemii. Ei reprezintă o linie de apărare esenţială, intervenind în situaţii de urgenţă pentru a salva vieţi, a proteja bunuri şi a menţine starea de normalitate în comunităţi. Cu toate acestea, în faţa provocărilor actuale şi viitoare, există anumite recomandări care pot îmbunătăţi eficienţa şi capacitatea de răspuns a acestor structuri: Dezvoltarea Tehnologiei şi Echipamentelor Avansate: Investiţii continue în tehnologii moderne, echipamente avansate de intervenţie şi sisteme de comunicare pot spori eficienţa operaţională şi capacitatea de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Training şi Educaţie Continuă: O atenţie sporită acordată pregătirii continue a pompierilor în faţa noilor riscuri şi tehnologii este esenţială. Educaţia în domeniul schimbărilor climatice şi a altor riscuri emergente ar trebui să facă parte integrantă din programul lor de pregătire. Colaborare Interinstituţională: Îmbunătăţirea cooperării între diverse agenţii guvernamentale, organizaţii non-guvernamentale şi comunităţi locale poate conduce la o răspuns mai integrat şi coordonat în situaţii de urgenţă. Sisteme de Avertizare şi Informare Publică: Implementarea unor sisteme eficiente de avertizare şi informare a publicului poate contribui la reducerea pierderilor de vieţi şi bunuri în caz de urgenţă. Dezvoltarea Capacităţii de Răspuns la Dezastre: O concentrare suplimentară asupra dezvoltării capacităţii de răspuns la dezastre, inclusiv planificare, antrenamente şi simulări periodice, poate spori rezilienţa comunităţilor. Educaţie Publică şi Conştientizare: Informarea publicului cu privire la măsurile de siguranţă, riscurile existente şi modul corect de acţiune în caz de urgenţă poate reduce impactul negativ al situaţiilor critice. Sustenabilitate şi Adaptabilitate: Structurile de intervenţie ar trebui să adopte abordări durabile şi adaptabile, luând în considerare schimbările climatice şi noile riscuri emergente. Prin implementarea acestor recomandări şi menţinerea unui angajament ferm faţă de pregătire şi inovaţie, pompierii pot continua să-şi îndeplinească misiunea vitală de protecţie a comunităţilor în faţa ameninţărilor din ce în ce mai complexe ale secolului XXI. |
|
||||
|
Astăzi, doresc să abordez o temă de o importanţă vitală pentru fiecare dintre noi şi pentru viitorul acestei naţiuni - priorităţile în domeniul sănătăţii populaţiei. În calitate de reprezentant al Camerei Deputaţilor şi al cetăţenilor pe care îi reprezint, este datoria noastră să acordăm o atenţie deosebită acestui domeniu. Sănătatea populaţiei noastre este temelia pe care se construieşte fiecare alt aspect al vieţii noastre - educaţia, economia, coeziunea socială şi, în cele din urmă, bunăstarea societăţii noastre. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că sănătatea cetăţenilor noştri este o prioritate de neclintit. Priorităţile în domeniul sănătăţii populaţiei se regăsesc în activitatea mea parlamentară sub forma întrebărilor, interpelărilor şi declaraţiilor politice. Am luptat şi voi continua să promovez accesul universal la servicii de sănătate. Fiecare cetăţean trebuie să aibă acces la servicii de sănătate de calitate, indiferent de situaţia lor socio-economică. Este imperativ să eliminăm barierele financiare şi geografice care pot împiedica oamenii să primească îngrijiri medicale esenţiale. În societatea actuală este necesar să facem investiţii în infrastructura medicală. Pentru a asigura servicii de sănătate de calitate, trebuie să investim în infrastructura medicală, inclusiv construirea şi modernizarea spitalelor şi clinicii. Avem nevoie de dotări şi echipamente moderne pentru a oferi tratamente eficiente. Da ani de zile, aproape 8 ani, am promovat educaţia pentru sănătate. Din nefericire, nici acum nu avem această disciplină obligatorie. Ar fi primul pas care ar trebui făcut în ceea ce priveşte acordarea importanţei prevenirii bolilor. Educaţia şi conştientizarea trebuie să facă parte din politica noastră de sănătate pentru a reduce încărcătura bolilor pe sistemul de sănătate. De asemenea, am subliniat rolul crucial al personalului medical în furnizarea de servicii de sănătate de calitate. Trebuie să ne asigurăm că aceşti profesionişti sunt respectaţi, plătiţi corespunzător şi beneficiază de condiţii de lucru sigure. Accesul la medicamente esenţiale trebuie să fie garantat. Preţurile medicamentelor trebuie să fie rezonabile pentru toţi pacienţii, iar medicamentele generice ar trebui să fie promovate pentru a reduce costurile. Noile tehnologii şi inovaţiile pot transforma serviciile de sănătate. Trebuie să susţinem cercetarea şi dezvoltarea pentru a aduce beneficii semnificative în tratament şi diagnostic. Sănătatea mentală este la fel de importantă ca şi sănătatea fizică. Trebuie să reducem stigmatizarea şi să investim în servicii de sănătate mentală, accesibile şi de calitate. În încheiere, doresc să subliniez că sănătatea populaţiei noastre nu poate fi o prioritate doar pentru un segment al societăţii. Aceasta este o responsabilitate pe care o împărtăşim cu toţii, indiferent de apartenenţa politică. Alocarea resurselor adecvate, elaborarea de politici corespunzătoare şi implicarea noastră activă sunt esenţiale pentru a asigura un viitor sănătos şi prosper pentru naţiunea noastră. Să ne unim eforturile pentru a face ca sănătatea populaţiei să fie una dintre priorităţile noastre fundamentale şi să garantăm că fiecare cetăţean beneficiază de servicii medicale adecvate şi de calitate. Aceasta este datoria noastră faţă de generaţiile viitoare şi faţă de viitorul României! |
|
||||
|
"Locurile de muncă a peste 2.000 de mineri hunedoreni au fost salvate de Partidul Naţional Liberal" Prin eforturile Ministerului Energiei, condus în ultimii ani de miniştri liberali, locurile de muncă a peste 2.000 de mineri angajaţi la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) au fost salvate. Toţi aceşti mineri vor fi transferaţi de la falimentara companie către noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Pentru CEVJ, ajutorul de stat acordat - primul pachet dintr-o serie - înseamnă susţinerea activităţilor de punere în siguranţă a minelor. Guvernul României a adoptat, luni, trei hotărâri de guvern iniţiate de Ministerul Energiei, care deschid o nouă etapă pentru Valea Jiului. Prin Ministerul Energiei, se va acorda un sprijin financiar în valoare de 70.502.000 lei pentru noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului. Primul act normativ adoptat este Hotărârea Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Energiei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, în vederea acoperirii unor cheltuieli de operare a unor active funcţionale din domeniul public şi domeniul privat al statului. Astfel, s-au acordat 70.502.000 lei din Fondul de Rezervă Bugetară. Al doilea act normativ este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic "Valea Jiului" - S.A., pentru punerea în siguranţă a extracţiei de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan. Al treilea proiect de act normativ este Hotărârea Guvernului privind centralizarea în inventarul domeniului public al statului a bunurilor imobile şi mobile preluate prin darea în plată de la fostul Complex Energetic Hunedoara S.A. Acest act deschide calea dării în administrare a acestor bunuri către Complexul Energetic Valea Jiului S.A., care va beneficia şi de ajutorul de stat. Complexul Energetic Valea Jiului S.A. îi va angaja pe toţi cei peste 2.000 de mineri care muncesc la Complexul Energetic Hunedoara S.A. pentru siguranţa în mine şi neutralizarea cărbunelui extras din Valea Jiului pe parcursul procesului, în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În calitatea mea de deputat liberal de Hunedoara, salut deciziile adoptate de Guvern, la iniţiativa Ministerului Energiei, care demonstrează, încă o dată, importanţa pe care industria energetică din Hunedoara o reprezintă pentru securitatea şi dezvoltarea României. |
|
||||
|
"Toleranţă zero din partea PSD pentru industria viciului" Jocurile de noroc sunt un viciu şi, ca atare, conform principiilor actualului Guvern, trebuie supraimpozitate, pentru că vrem, pe de o parte, să descurajăm participarea la astfel de activităţi, iar pe de altă parte să folosim resursele obţinute pentru tratarea celor afectaţi de dependenţa de jocuri de noroc. După droguri, jocurile de noroc sunt al doilea mare viciu care îi tentează pe minori, de aceea, trebuie prevenită expunerea lor la acest viciu. Strategia PSD şi a Guvernului este de a acţiona în direcţia scoaterii jocurilor de noroc în afara localităţii, supraimpozitării activităţii şi constituirea unui fond gigant, de firmele din domeniu, pentru tratarea şi combaterea dependenţei. De aceea, PSD a luat iniţiativa şi avem deja Proiectul de Lege care prevede scoaterea în afara localităţii a păcănelelor şi a tuturor spaţiilor în care se organizează jocuri de noroc şi care a fost deja adoptat de Senat şi se află în dezbatere la Camera Deputaţilor. Dincolo de faptul că aceste activităţi sunt mutate la cel mult 50 de metri de limita localităţii, ceea ce deranjează şi mai mult industria este că se limitează numărul de puncte de lucru - un punct de lucru la 20.000 de locuitori. Există voinţă politică şi această măsură se va adopta, pentru că PSD este un partid cu principii sănătoase, care îşi doreşte ca populaţia ţării să vadă în acţiunile sale implicarea sa reală pentru înlăturarea tentaţiilor, pe de o parte, şi tratarea dependenţelor, pe de altă parte. Şi mai ales PSD este un partid care nu a făcut şi nu va face concesii pentru această industrie a viciului. |
|
||||
|
"Susţinerea tradiţiilor şi inovaţiilor producătorilor locali - un pas înainte pentru economia locală" În contextul economic actual, susţinerea producătorilor locali este esenţială pentru menţinerea tradiţiilor culturale şi pentru stimularea inovaţiilor în cadrul comunităţilor locale. Recent, un eveniment important la care am avut plăcerea să particip a pus în lumină importanţa acestui sprijin. "Forum de Bun şi Bine" a adus laolaltă zeci de producători mici, dornici să împărtăşească bunătăţile lor cu comunitatea. Într-o lume din ce în ce mai globalizată, în care marile corporaţii domină piaţa, producătorii locali se luptă adesea să supravieţuiască. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care se dedau tradiţiilor locale şi inovaţiilor, aducând produse unice pe piaţă. De aceea, evenimente precum "Forum de Bun şi Bine" au o semnificaţie aparte. Sunt necesare astfel de evenimente, în cadrul cărora producătorii locali să aibă ocazia să-şi prezinte măiestria în faţa publicului. De la produse tradiţionale, cum ar fi meşteşugurile artizanale şi gastronomia specifică zonei, până la inovaţii tehnologice şi produse ecologice, asemenea evenimente oferă o imagine cuprinzătoare a diversităţii locale şi tocmai de aceea ele ar trebui încurajate. Unul dintre aspectele notabile ale acestui forum a fost susţinerea activă a tradiţiilor. Dincolo de simplele afişări ale bunurilor de consum, producătorii au oferit publicului ocazia să afle mai multe despre povestea din spatele fiecărui produs. Aceste relatări personale au adăugat o valoare semnificativă cumpărăturilor şi au consolidat legăturile dintre producători şi consumatori. Un alt aspect important al evenimentelor de acest gen este comunitatea. "Forum de Bun şi Bine" a adus împreună nu doar producători şi consumatori, ci şi oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru tradiţie şi inovaţie. Schimbul de idei şi experienţe între participanţi a creat o atmosferă de susţinere şi încurajare, esenţială pentru viitorul producătorilor locali. În final, susţinerea tradiţiilor şi inovaţiilor producătorilor locali reprezintă o investiţie în identitatea şi viitorul unei comunităţi. Evenimente precum "Forum de Bun şi Bine" reprezintă un pas important în această direcţie, ajutând la promovarea produselor locale, la consolidarea legăturilor dintre producători şi consumatori şi la dezvoltarea economică a zonelor rurale. Încurajez comunităţile să continue să sprijine producătorii locali şi să participe la evenimente similare, pentru a contribui la conservarea tradiţiilor şi la promovarea inovaţiilor locale. Susţinând producătorii locali, putem asigura un viitor mai prosper şi mai bogat în cultură pentru toţi! |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Ringo Dămureanu, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor! Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 161. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc programul de lucru - până la ora 11.00 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; de la 11.30 - votul final; şi ulterior - cele două şedinţe, şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor. Înainte de a da cuvântul pe procedură, întreb liderii de grup, dacă au obiecţii sau propuneri în legătură cu ordinea de zi? Nu. Domnule Volosatîi, vă rog, intervenţia dumneavoastră pe procedură. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aş vrea doar să folosesc această tribună pentru o felicitare. Mâine vom sărbători Ziua Internaţională a Educaţiei. Vreau să transmit sincere felicitări celor care în pofida, nu datorită, condiţiilor în care se află, au rămas să lucreze în acest domeniu strategic, important pentru ţara noastră, pentru naţiunea noastră - şcoala română. Felicitări! Şi să dea Domnul să fie auziţi cei care lucrează în şcoală şi pentru viitorul României! Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Prunean, vă rog, pe procedură. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În lumina celor întâmplate luni la SNSPA, am o recomandare pentru membrii Biroului permanent - vă rog, nu mai acordaţi zile libere deputaţilor la început de an universitar! Educaţia şi politicul sunt într-o criză fără precedent, asta o ştim şi o trăim... (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnule Prunean... |
|||||
|
|
...dar să ceri renunţarea la studii şi să oferi ca alternativă înscrierea într-un partid este maximul de nesimţire, cinism şi... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...demagogie pe care... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.) |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule Prunean, Sunt colegi de-ai dumneavoastră care se trezesc de dimineaţă... (Vociferări.) Domnule secretar, vă rog! ...se trezesc de dimineaţă pentru declaraţii politice. Vă rog să o faceţi şi dumneavoastră, cei care aveţi intenţii să vorbiţi de la microfonul Camerei. Domnul Antonio Andruşceac, tot pe procedură. |
|||||
|
|
Îmi cer scuze, domnule preşedinte, dar trebuie să răspund colegului meu şi să spun: Nu mai politizaţi actele medicale! Nu mai politizaţi sistemul de învăţământ! Nu-i mai lăsaţi pe acei membri de partid să fie formatori de opinie şi... |
|||||
|
Mulţumesc şi... |
||||||
|
|
...profesori! Şi atunci.... |
|||||
|
...dumneavoastră, domnule Andruşceac. |
||||||
|
|
...aveţi pretenţii la nişte oameni politici să nu facă politică! (Vociferări.) |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
|
Cu permisiunea dumneavoastră, haideţi totuşi să intrăm în ordinea de zi. (Vociferări.) (Domnul deputat George-Nicolae Simion intră în sala de şedinţă.) Bună dimineaţa, domnule Simion! |
|
|||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Pentru dumneavoastră e dimineaţă! |
||||||
|
|
Bună dimineaţa, domnule Simion! - Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 52/2023. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Întreb, dacă sunt obiecţii de ordin general? Nu. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii? Nu. Adoptat. (Domnul deputat Corneliu-Mugurel Cozmanciuc solicită să ia cuvântul.) Vă rog. La PHCD 52/2023. |
|||||
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: La următorul. |
|||||
|
|
Următorul. Deci la titlu nu aţi avut obiecţii. Vă mulţumesc. La articolul unic? Nu. Mulţumesc. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
- Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comună către Parlamentul European şi Consiliu - Strategia spaţială a Uniunii Europene pentru securitate şi apărare JOIN (2023) 9; PHCD 51/2023. Doamna Cătăuţă, vă rog, prezentaţi proiectul de hotărâre, din partea comisiei, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru politică externă, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, nota de informare transmisă de MAE, fişa de informare elaborată de Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, dar şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - A susţinut strategia spaţială a UE pentru securitate şi apărare, astfel încât Uniunea Europeană să dispună de un cadru adecvat pentru abordarea ameninţărilor spaţiale şi dezvoltarea capabilităţilor avansate; - A recomandat sprijinirea industriei spaţiale private emergente, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii, în vederea accelerării aplicării tehnologiilor inovatoare şi a reducerii costurilor sistemelor spaţiale, sub coordonarea viitorului centru de schimb de informaţii şi de analiză; - A recomandat avansarea unor discuţii în parlamentele naţionale privind perspectiva unei forţe militare comune la nivelul UE; - A recomandat derularea de exerciţii spaţiale periodice în domeniul apărării, cu utilizarea unor mecanisme de solidaritate între statele membre. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 26 septembrie şi a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Cozmanciuc, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene a avut drept principal obiectiv consolidarea capacităţii Uniunii Europene de a acţiona autonom în context global, fapt ce va determina şi reducerea semnificativă a dependenţelor şi vulnerabilităţilor în domenii importante. În acest context, spaţiul a constituit o prioritate a preşedinţiei franceze a Consiliului, aceasta din urmă contribuind la adoptarea de către Consiliu, în martie 2022, a Busolei Strategice pentru Securitate şi Apărare, o cartă albă menită a reînnoi orientările europene în acest domeniu pentru următorii ani. Strategia spaţială scoate în evidenţă capacităţile contraspaţiale şi principalele ameninţări care periclitează sistemele spaţiale şi infrastructurile lor terestre, propunând în acelaşi timp o definiţie comună privind spaţiul. Din acest considerent, strategia propune acţiuni de consolidare a rezilienţei şi protecţiei serviciilor şi sistemelor spaţiale din cadrul Uniunii, motiv pentru care Comisia Europeană se angajează să analizeze oportunitatea de a propune un cadru legislativ al Uniunii Europene privind spaţiul care să ofere un cadru comun de securitate, siguranţă şi durabilitate în spaţiu şi care să asigure o abordare coerentă la nivelul întregii Uniuni. Un lucru însă mai trebuie menţionat, şi anume că obiectivul privind intensificarea utilizării spaţiului în scopuri legate de securitate şi apărare prin dezvoltarea componentelor şi serviciilor spaţiale cu dublă utilizare va fi accentuat. Ca atare, în proiectarea noilor sisteme spaţiale, dar şi în modernizarea celor existente, precum şi în viitoarele dezvoltări, se va ţine seama de cerinţele utilizatorilor din domeniul militar şi al securităţii, această solicitare fiind făcută în strânsă cooperare cu statele membre. În acest sens, Comisia şi Înaltul Reprezentant propun lansarea a două proiecte-pilot - unul care să testeze capacitatea statelor membre de a furniza Uniunii servicii de supraveghere în domeniul spaţial şi altul care să testeze un nou serviciu guvernamental de observare a Pământului, ca parte a evoluţiilor Programului "Copernicus". |
|||||
|
V-aş mulţumi. |
||||||
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: Având în vedere cele expuse, PNL vă propune votarea pentru. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Molnar Radu, Grupul USR, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Prin votarea acestei comunicări către Parlamentul European, ne angajăm să susţinem Strategia spaţială a Uniunii Europene. Sună foarte frumos, dar întrebarea mea este - când ajungem să aplicăm aceste 14 puncte pe care le trimitem Parlamentului European, aici, la noi, în România? Pentru că se pare că sub conducerea actuală a PSD nu se va întâmpla lucrul acesta niciodată. Vă amintesc că în trecut, sub guvernarea PSD, România a fost foarte, foarte aproape de a ajunge la cea mai mare ruşine posibilă când vine vorba de cercetarea europeană, şi anume să fim excluşi din Agenţia Spaţială Europeană. Între 2017 şi 2020 am avut 5 miniştri ai PSD în 3 guverne - Grindeanu, Tudose şi Dăncilă -, care pur şi simplu au omis să plătească contribuţia României la Agenţia Spaţială Europeană, lucru care a rezultat în aproape excluderea României din această organizaţie. Situaţia aceasta a fost remediată doar când USR a ajuns la guvernare şi a preluat Ministerul Cercetării şi am început plata datoriilor către Agenţia Spaţială Europeană. Astăzi, în sfârşit, România şi-a recăpătat statutul de membru cu drepturi depline. Stimaţi colegi, În 27 septembrie a fost ziua de naştere a domnului Dumitru Prunariu, primul şi singurul astronaut român. Dacă vrem totuşi să nu rămână singurul pentru totdeauna, cred că trebuie să ne aplecăm cu mai multă grijă asupra cercetării. Şi putem începe prin a aloca mai mult de 0,2% din bugetul naţional pentru acest domeniu şi poate chiar să aplicăm aceste 14 puncte în România, înainte să le trimitem Parlamentului European. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Chelaru, din partea Grupului AUR, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, O asemenea hotărâre este de o importanţă - şi nu folosesc cuvinte mari - de o importanţă excepţională, pentru că în spatele acestei hotărâri, acestui JOIN (2023) 9, este o proiecţie asupra viitorului care se prăbuşeşte peste noi în următorii 10 ani. Aş atrage atenţia asupra unei obligaţii extraordinare a Parlamentului României, pe care o descoperim, dacă vreţi să citiţi cu atenţie, la punctul 9. Este vorba de perspectiva luată în discuţia parlamentelor naţionale, pentru a produce, a realiza o forţă comună militară europeană. Citiţi dumneavoastră în spatele acestor afirmaţii! Pentru că la ora actuală, Uniunea Europeană, statele Uniunii Europene, în cvasimajoritatea lor, aparţin componentei NATO. E o problemă asupra căreia atrag atenţia că trebuie reflectat cu foarte multă aplecare şi chiar îngrijorare. Europa constată propria-i slăbiciune din acest punct de vedere. Şi această forţă de intervenţie europeană, anexată ideii de apărare spaţială, vine să confirme această încrâncenare, această ostilitate care stă undeva să explodeze, să se transforme într-un conflict direct. Aş vrea ca să nu ne oprim doar la punctul 7 pentru România. Se spusese aici că într-adevăr sunt implicate... |
|||||
|
Domnule Chelaru... |
||||||
|
|
...toate guvernele... |
|||||
|
...vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
Mă apropii de încheiere. ...pentru că acolo se referă doar la iniţiative care să oblige copiii să aibă cultura de spaţialitate, trimiţându-i doar la cluburile de rachetomodele şi aeromodele. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
În acest sens, reţin atenţia şi asupra punctului 13... |
|||||
|
|
Domnule Chelaru, vă mulţumesc. |
|||||
|
|
...intenţia Uniunii Europene pentru spaţiu de a avea acces autonom. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule Chelaru, vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc că m-aţi îngăduit. |
|||||
|
|
Îngăduinţa este o virtute. Domnul Bulai. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule Suciu. Mă bucur foarte mult că vorbesc după generalul Chelaru. Şi o felicit pe colega noastră, Ana Cătăuţă, pentru prezentarea acestui raport! Inclusiv au fost discuţii foarte bune în cadrul Comisiei pentru afaceri europene asupra acestui punct care a născut dezbateri interesante. Spun că mă bucur că vorbesc după colegul de la AUR, pentru că în cadrul comisiei, eu am propus o recomandare în plus, anume ideea avangardistă, liberală, de construcţie în curs a Uniunii Europene, care în viitor să includă şi o competenţă pe forţe militare comune. Nu în antiteză cu parteneriatele actuale, nu ca o opoziţie, ci forţe complementare. Cruzimea războiului din vecinătate ne-a arătat că avem nevoie de mai multă coeziune, chiar şi militară, şi de o construcţie în plus. Deci nu antitetică, ci complementară, ca o măsură în plus de siguranţă. Le mulţumesc tuturor colegilor. Este una dintre puţinele dăţi când amendamente ca acesta, care a fost propus în cadrul comisiei, a fost votat în unanimitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Roman, Grupul PNL, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O precizare pentru intervenţia primului vorbitor de la USR. Vă respect, de regulă, că încercaţi să ţineţi un echilibru, dar astăzi aţi dat pe lângă. Aţi uitat sau aţi omis intenţionat, din lista celor care se fac vinovaţi de faptul că am avut dreptul suspendat pe ESA şi nu am plătit cotizaţia, pe colegul dumneavoastră, domnul Teleman. Deci plăţile au fost rezolvate în mandatul domnului Burduja. Aşa că să nu aveţi impresia că dacă dumneavoastră spuneţi "PNL şi PSD", noi uităm că aţi fost la guvernare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Roman Nicolae, deputat neafiliat, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Vreau să vin în faţa dumneavoastră cu un aspect. În anul 2010 eram membru al Comisiei europene FINABEL. Cu experţii militari din Europa, s-a ajuns la concluzia că o armată europeană la acest nivel, la această dezvoltare a societăţii umane, nu ar fi benefică. Documentele sunt semnate. Or, dacă specialiştii au ajuns la concluzia aceasta - eu mă uit la d-ăştia care nici nu ştiu să meargă pe stradă şi vin să îşi dea cu părerea despre elemente care vizează nu numai siguranţa naţională, ci şi siguranţa continentului. De acord că trebuie să investim mai mult în cercetare şi România trebuie să fie parte activă, prezentă la programul spaţial, nu numai cel care vizează strict Europa, fiindcă dacă ne uităm numai la un singur continent înseamnă că se joacă o securitate segmentată. Vă mulţumesc. Şi sper să fi înţeles mesajul pe care l-am dat. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
4. Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 291/2023. Comisia pentru învăţământ, vă rog, prezentarea raportului. Domnule profesor, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Cristinel Ţepeluş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 291/2023 În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu adresa Pl-x 291 din 30 mai 2023, Comisia pentru învăţământ a primit spre dezbatere, în fond, Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul sprijinirii tinerilor care doresc să urmeze programe de studii universitare, prin înfiinţarea Platformei "Univedu", care să permită înscrierea candidaţilor în format electronic la admiterea în instituţiile de învăţământ superior. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii, în şedinţele din data de 20 iunie şi 20 septembrie 2023, comisia, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, propune respingerea acestei propuneri legislative, având în vedere că Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, abrogă Titlul I, Titlul II şi Titlul IV Capitolul 1, cu excepţia dispoziţiilor art. 361 alin. (3) lit. b) - d), iar Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, abrogă Titlul I, Titlul III, Titlul IV Capitolul II, Titlul V, art. 360 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Titlul VI şi Titlul VII din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 3 septembrie 2023. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna Buzoianu, vă rog, dezbateri generale. |
|||||
|
|
Bun. Vă mulţumesc pentru cuvânt, domnule preşedinte. Proiectul a fost respins pentru un motiv de formă, şi anume că el făcea trimitere la legile educaţiei care între timp au fost modificate. Este un proiect care are iniţiatori şi de la USR, şi de la PSD, şi de la PNL, UDMR. O să-l redepunem, pentru că elevii şi studenţii au nevoie de o platformă digitală de înregistrare a cererilor lor de admitere la facultăţi. Suntem în anul 2023 şi putem să le oferim un proces mult mai eficient de admitere la facultăţi. O să-l redepunem pe noile legi ale educaţiei şi sperăm că, aşa cum am avut şi la prima depunere, susţinerea tuturor partidelor, acest lucru se va întâmpla şi pentru următorul proiect. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Brian? Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Mă bucur că digitalizarea educaţiei reprezintă o prioritate pentru Parlamentul României, dar vă atrag atenţia că Guvernarea PSD-PNL acordă un nou sprijin hoţilor intelectuali. Recent, Ministerul Educaţiei a anulat alocarea a 22 de milioane de euro fonduri pentru softuri antiplagiat. Asta se întâmplă când al doilea om în stat este un plagiator dovedit, ţinut în braţe de preşedintele Iohannis. Poate de asta nu avem nicio universitate în Top 1000 universităţi din lume şi poate din această cauză avem atâtea probleme cu sistemul universitar de învăţământ românesc. Poate ar trebui să ne gândim diferit la cum abordăm lucrurile. Iar dacă suspendăm lucrările plenului pentru a merge la începutul de an universitar, n-ar mai trebui să-i ţinem în braţe pe cei care fac furt intelectual. Să ne dezicem de impostura academică şi să abordăm lucrurile în Educaţie altfel! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Propunerea legislativă rămâne la votul final, cu raport de respingere. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora; PL-x 321/2023. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, domnul Salan, din partea iniţiatorilor. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, În primul rând, vreau să vă spun că îmi doresc ca această iniţiativă legislativă să reprezinte etapa finală a unui drum anevoios, demarat în urmă cu 11 ani, când, prin hotărâre de Guvern, Cetatea dacică de la Sarmizegetusa a trecut în administrarea Consiliului judeţean Hunedoara. În 2020, în calitate de iniţiator principal, alături de colegii mei parlamentari ai PSD de Hunedoara, am promovat Legea nr. 23, prin care cetăţile dacice din Munţii Orăştiei - Costeşti-Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna - au trecut în proprietatea consiliilor judeţene Hunedoara şi Alba. Prin această iniţiativă, pe care o promovăm în momentul de faţă, avem în vedere două aspecte. Cu toate că am vizat, prin Legea nr. 23, toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, respectiv cele 6, printr-o eroare Sarmizegetusa Regia a rămas în continuare în administrarea Consiliului judeţean şi nu în proprietate, aşa cum sunt celelalte cetăţi. Totodată, pe parcursul preluării cetăţilor şi terenurilor aferente, în baza Legii nr. 23, au apărut unele aspecte, dat fiind cadrul normativ invocat de către instituţiile în drept şi, ca atare, a trebuit să îndreptăm o eroare, indicând Legea nr. 33 din 1994, şi nu Legea nr. 205 din 2010. Totodată, doresc să scot în evidenţă că în momentul de faţă Consiliul judeţean Hunedoara are în derulare şase proiecte pe fonduri europene pentru cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, dintre care două sunt pentru Cetatea de la Sarmizegetusa. Nu în ultimul rând, aşa cum am scos-o în evidenţă şi în momentul în care am prezentat... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... colegilor noştri membri ai Comisiei UNESCO, din cele două Camere, înainte de promovarea Legii nr. 23, şi la faţa locului, la Sarmizegetusa... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... le-am comunicat că este cel mai de preţ ce avem noi, românii, este istoria noastră şi, ca atare, se impune să o lăsăm generaţiilor care vin după noi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia pentru administraţie, Comisia pentru cultură şi Comisia juridică, vă rog, raportul comun. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra proiectului de lege. Cele trei comisii au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu proiectul de lege. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a aprobat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020. Iniţiativa vizează preluarea în domeniul public al judeţului Hunedoara a Cetăţii dacice de la Grădiştea de Munte - Sarmizegetusa Regia - situată în satul Grădiştea de Munte, comuna Orăştioara de Sus şi rezolvarea situaţiei juridice referitoare la suprapunerea amplasamentelor cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei cu terenuri aflate în fondul forestier naţional, precum şi facilitarea demarării şi derulării procedurilor privind exproprierile terenurilor aferente cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. În urma examinării iniţiativei legislative, a documentelor ataşate, precum şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege. În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Şi trebuie să mai dau citire unei note. Având în vedere Raportul nr. 401 asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului UNESCO, şi unele măsuri pentru protejarea acestora - PL-x 321/2023 -, s-a constatat că, dintr-o eroare materială, dispoziţiile art. 1 alin. (8) sunt identice cu cele ale art. 11 alin. (2). În consecinţă, se elimină alin. (2) şi art. (111) din textul adoptat de Senat şi se renumerotează alineatele următoare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dezbateri generale; le luăm pe rând. Domnul Gheorghe Daniel Andrei, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor colegi, Acest proiect este profund binevenit pentru ceea ce înseamnă salvarea, protejarea, punerea în valoare şi evidenţierea sitului arheologic de la Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei, un loc fundamental pentru istoria noastră, un loc de care se leagă indisolubil identitatea noastră românească. Sarmizegetusa Regia trebuie să îşi ocupe locul său demn şi reprezentativ în Patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte mari locuri ale umanităţii, din care-mi permit să dau câteva exemple: Troia, Micene, Stonehenge, Machu Picchu. Sarmizegetusa înseamnă enorm nu doar pentru România, nu doar pentru judeţul Hunedoara, nu doar pentru noi, cei care suntem aici, ci pentru ceea ce înseamnă cultura şi civilizaţia umanităţii. Să nu uităm, spre exemplu, că ceea ce vedem astăzi la Sarmizegetusa reprezintă doar centrul vechiului oraş, capitala Regatului dac al Regelui Decebal. Să nu uităm că vorbim mai curând de incinta sacră şi zona centrală şi că acei munţi, mergând mai departe până către cetăţile Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie ori chiar mai departe, către Căpâlna, Băniţa ori Feţele Albe, toţi acei munţi sunt zidiţi, în toţi acei munţi se găsesc valori inestimabile, pe care noi suntem datori să le scoatem la lumină şi să nu avem nicio teamă să ne afirmăm identitatea noastră. Să nu uităm de ceea ce a reprezentat pentru noi, ca români, şi pentru imaginea României în lume ceea ce reprezintă astăzi Sarmizegetusa şi să nu uităm de războaiele daco-romane, un act fundamental şi fondator pentru noi, ca naţiune română. Iar atunci când privim cu toţii către Columna lui Traian şi vedem eroismul dacilor, să ne amintim de eroismul martirilor de la Mărăşti, Oituz, Mărăşeşti, de la Ţiganca şi Oarba de Mureş. Este o continuitate şi este în esenţa noastră, a românităţii, să păstrăm, să ducem pe mai departe aceste valori pe care le păstrăm şi le moştenim de la strămoşii noştri. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Sarmizegetusa înseamnă enorm pentru imaginea României în lume, pentru cultura şi civilizaţia noastră şi pentru ceea ce reprezintă continuitatea noastră, a românilor, pe aceste locuri,... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: ...pe care le păstrăm de milenii. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Bravo! |
||||||
|
|
Domnul Gheba Daniel-Sorin, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Odată cu această lege... e o lege foarte bună, pentru că aceste obiective turistice se vor dezgropa, vor ieşi la iveală alte artefacte şi alte lucruri care ne arată istoria şi ceea ce suntem. Dar, un lucru e de reţinut, faptul că prin trecere sitului Sarmizegetusa Traiana în proprietatea Consiliului judeţean, practic cel puţin 30 de locuri de muncă s-au pierdut, (Vociferări.) prin desfiinţarea acelor restaurante din faţa sitului arheologic. (Vociferări.) Ba da, s-au desfiinţat, s-au închis acele restaurante şi mediul local a avut de pierdut! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Chelaru Mircia, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Salut, cu sinceritate, această iniţiativă! Domnule Salan, cu toată dragostea, dar riscaţi cumva să apară câte un scriitoraş antiromân care să spună că sunteţi un dacopat, sunteţi un nefericit paseist care trăiţi încă în troglodismul antic. Această problemă nu este la îndemâna oricui, şi scot în evidenţă acest lucru, pentru că văd cu adevărat entuziasm, angajare, empatie. Dar, de peste 30 de ani acest sit, acest centru, această Mecca a românilor, acest centru de cultură şi spiritualitate europeană, pe care îl recunosc străinii ca fiind Point of Europe Genesis, îl recunosc cei de la Roma, Marco Merlini, Joan Marler, este vorba de cel mai important arheolog în viaţă, la ora actuală, al Statelor Unite - Slavă Domnului, sunt destui care recunosc acest lucru -, însă, la noi, aşa cum este în dulcele obicei prost al românului, neglijenţa şi nepăsarea sunt la ele acasă. Poate că pământenii de acolo, localnicii vor găsi resurse care să o îngrijească ca pe un altar al neamului românesc şi ca pe o formă de manifestare a continuităţii noastre de atâtea şi atâtea milenii. Mă uit la timp, ca să nu mai fiu apostrofat! Din punctul acesta de vedere, a vorbi despre Sarmizegetusa, înseamnă să vorbeşti despre identitatea profundă, despre inima românităţii care are o adâncime - şi o spun cu tărie aici - de peste 6.500 de ani,... |
|||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Corect! |
||||||
|
|
... odată cu aceeaşi civilizaţie de la Tărtăria, Turdaş-Vinča, Şinca, Cucuteni şi aşa mai departe. Iată cine suntem noi! Să nu ne fie ruşine să spunem "nu" acelora care ne dezic şi să afirmăm cu competenţă şi voce calificată originea noastră străromână. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. Ultimul vorbitor, domnul Iulian... penultimul, domnul Iulian Bulai, Grupul USR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Trebuie menţionat că protocronismul este o rătăcire unanim acceptată, o rătăcire creată de către regimul comunist pentru a arăta excepţionalitatea spiritului românesc. Luăm distanţă faţă de această intervenţie şi felicităm ideea de a da autorităţilor locale mai multă putere în a avea grijă mai bine de aceste cetăţi de o valoare extraordinară pentru ţară, pentru popor. Şi sunt sigur, dincolo de ce ne desparte politic, că autoritatea locală poate, dacă vrea, să aibă mai bine grijă de aceste cetăţi decât ministerul de la Bucureşti, care trimite o firmă de pază şi mai departe rămâne lipsit de posibilităţi. Acestea fiind spuse, acest proiect are o mare vulnerabilitate care a fost subliniată, contestată chiar şi de către reprezentantul Ministerului Mediului prezent în comisie, anume de dragul cetăţilor şi extragerea din fondul forestier naţional a zeci de hectare din perimetrul adiacent acestor cetăţi. Avem voie, trebuie să dăm autorităţilor locale mai multă putere pentru a avea grijă mai bine de aceste cetăţi, dar sub nicio formă să nu dăm instrumente şi posibilităţi baronilor locali să poată să exploateze, prin derogare de la lege, extrăgând zeci de hectare de pădure din fondul forestier, sub pretextul îngrijirii cetăţilor. De aceea, Grupul USR se va abţine. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Toma Ilie, Grupul PSD, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sarmizegetusa Regia, panteonul dacilor. Dar expresia asta este doar pentru cunoscători. Vreau să vă aduc clar cunoştinţele care vă lipsesc când spuneţi că vor fi luate fonduri forestiere. Nu, Sarmizegetusa Regia este pe platforma ei, are 3 hectare şi ceva, nu există vegetaţie care să fie tăiată, forestieră, există doar ziduri care au fost acoperite de pământ, prin modificări geologice, prin modificări..., ştiu eu, nişte lucrări care la vremea respectivă n-au fost făcute corect, nişte vestigii care aşteaptă să fie deosebite. Şi vreau să-l salut şi eu pe colegul nostru, care înainte a pledat pentru spiritul românesc. Nu, stimaţi domni, spiritul românesc există, nu este extraordinar, dar este aici. Deşi un popor tânăr de 100 de ani, acel spirit al locuitorilor este aici de câteva mii de ani. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că poporul român, în genetica lui, păstrează amprenta locuitorilor din Neolotic, de acum 7.000 de ani, în proporţie de 28% până la 35%. Este singurul popor din lume care are această genetică! Sarmizegetusa Regia a fost reşedinţa regilor daci, după Burebista, Deceneu, Duras-Diurpaneus, Comosicus, până la Decebal, toţi, Scorilo. A fost reşedinţă maximă de apărare, a fost cetatea cea mai mare din cele 6-7 cetăţi dacice care există la Orăştie. A fost un panteon al credinţei dacice, panteon religios, economic şi de apărare. Este cetatea care are un zid special în construcţie, murus dacicus. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Acest murus dacicus este prima tehnică de apărare concepută ca un patrulater, în care... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Mai am puţin timp, vă rog eu frumos! |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Toma. |
||||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Lăsaţi-l să termine, că ne interesează! |
||||||
|
|
... se îmbină tehnica grecească cu cea dacică, pentru prima oară. Deci, colegilor dragi, votaţi acest proiect de lege, pentru că ne salvează o parte din istoria naţiunii, o parte din istoria... putem spune a Europei. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.) |
|||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Bravo, Toma! Bravo, Ilie! Ilie, am luat notiţe! |
||||||
|
|
Domnul Ichim Cristian-Paul, din partea deputaţilor neafiliaţi. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă tot vorbim de simbolul geto-dacilor, Sarmizegetusa, aş vrea să vă reamintesc că avem o salbă de cetăţi geto-dacice şi în Moldova, iar fondurile alocate sunt prea puţine. Dacă vorbim de istoria şi cultura poporului român, dacă mergem acum 2.000 de ani, să ştiţi că nu investim suficient, şi vă dau câteva exemple, cetăţile din Moldova: Sangidava, Tamasidava, Petrodava - Bacău, Neamţ - şi sunt mult mai multe. Ar trebuie să facem şi să investim mai mult în aceste simboluri istorice, astfel încât, cumva, să avem o conectare şi a tinerilor, nu numai la nivel declarativ, cu ceea ce avem istoric pe pământurile româneşti. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. (Domnul deputat Iulian Bulai solicită să ia cuvântul.) Domnule Bulai, şi dreptul la replică are raţiunile lui. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Nu este în regim de urgenţă, pot să am a doua intervenţie! |
||||||
|
|
Nu v-am dat cuvântul, domnule Bulai! (Vociferări.) Mulţumesc. Mulţumesc, domnule Bulai. Au vorbit doi colegi de la USR. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii India privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la New Delhi, la 28 martie 2023; PL-x 483/2023. Comisia pentru apărare, vă rog, domnule Leoreanu, raportul. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii India privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la New Delhi, la 28 martie 2023 Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat şi au hotărât, în unanimitate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii India privind cooperarea în domeniul apărării. În raport cu obiectul şi conţinutul acestuia, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. Nu sunt amendamente, nici solicitări de intervenţii... Ba da! Domnule Chelaru, vă rog, Grupul AUR. V-am chemat, domnule Chelaru! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa după cum aţi văzut din raportul preşedintelui Comisiei pentru apărare, inclusiv în comisie am dezbătut acest subiect şi asupra căruia am făcut câteva observaţii. Am votat acest lucru şi vom vota, din partea grupului, acest proiect de lege. Problema este foarte curioasă, la un moment dat, şi asta este şi substanţa intervenţiei mele. Doamna secretar de stat care este semnatara acestui acord în cadrul Ministerului Apărării Naţionale a introdus nişte domenii specifice, şi vi le citesc, dintr-o anumită perspectivă. Cu India - reţineţi, India! - schimb de informaţii: "mentenanţa produselor destinate apărării; alte proiecte bilaterale, precum acelea de schimb de tehnologii avansate, asistenţă tehnică şi instruire în comun". Toate bune şi frumoase! Cum se spune în engleză, sounds well, că ei sunt vorbitori de engleză. Problema este următoarea: în ce măsură, din perspectiva prudenţei strategice şi diplomatice va reuşi România, prin acest acord, să concilieze cu restricţiile impuse de Uniunea Europeană, apropo de partea terţă. N-ar fi o problemă, există soluţia de la Guvern la Guvern. Dar atrag atenţia, tot din perspectiva strategiei şi prevenţiei diplomatice, că India este parte componentă activă din miezul dur al BRICS-ului. Şi dacă doriţi să elaborăm ce înseamnă BRICS-ul astăzi, pentru Uniunea Europeană şi pentru principalul nostru aliat, o facem cu altă ocazie. Atrag doar atenţia, de la această tribună, asupra acestei vulnerabilităţi care ar putea să implice, pe viitor, un discurs public diplomatic, duplicitar. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2023 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România; PL-x 462/2023; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, Guvernul României, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Ioan Cristian Haiduc (subsecretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Subsecretar de stat Cristian Haiduc, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Prezenta ordonanţă reglementează cadrul legal, în sensul stabilirii dispoziţiilor potrivit cărora în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2021/1059, respectiv art. 46 alin. (3) şi (8), Birourile Regionale de Cooperare Transfrontalieră Călăraşi, Timişoara şi Oradea exercită prerogative de putere publică exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor care le revin ca structură distinctă care realizează controlul pentru verificarea eligibilităţii cheltuielilor beneficiarilor români în cadrul Programelor Interreg VI-A România-Bulgaria, Interreg VI-A România-Ungaria şi Interreg IPA. De aceea, vă propunem să susţineţi adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Dar am sărit... Pentru... Comisia pentru administraţie, vă rog. |
|||||
|
|
Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2023 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi-a desfăşurat lucrările în şedinţa din data de 13 septembrie 2023. În urma examinării proiectului de lege, membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Flucuş, vă rog, dezbateri generale. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Alianţa pentru Unirea Românilor va sprijini şi va vota acest proiect legislativ deoarece are ca efect venirea de bani din fonduri europene. Ţinem să menţionăm în acelaşi timp, să subliniem faptul că România absoarbe destul de puţini bani din fonduri europene, procentul nostru este mic; nu ne putem compara cu ţări precum Polonia sau Spania, care au un procent de absorbţie foarte mare. Şi, referitor la asta, trebuie neapărat să schimbăm ceva în funcţionarea statului. Aşa cum ştiţi cu toţii, ne aflăm într-o situaţie dificilă, ne împrumutăm la dobânzi foarte mari, mereu, ca să ne asigurăm necesităţile de bază ale ţării, să putem funcţiona. Ne împrumutăm ca să cumpărăm mâncare, să cumpărăm medicamente, materiale de construcţii, energie. Există riscul ca ţara să ajungă în incapacitate de plată. Există riscul ca statul să falimenteze. Avem cu toţii exemplul Ucrainei, care, în momentul în care nu şi-a mai putut plăti datoria externă, nu a avut altă soluţie decât să permită unui fond de investiţii să-i preia toate activele statului - Franklin Templeton. Din acel moment, suveranitatea Ucrainei s-a pierdut şi ştim cu toţii în ce situaţie se află astăzi. Sperăm ca partidele care au majoritate să facă nişte reforme adevărate care să aibă ca efect echilibrarea balanţei comerciale a ţării, să fim pe plus şi să stăm liniştiţi, că nu o să ajungem într-o situaţie financiară dificilă. Încă o dată spun, Alianţa pentru Unirea Românilor va susţine acest proiect legislativ. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2023 privind cadrul de desfăşurare a sprijinului financiar şi tehnic acordat de sistemul financiar-bancar în procesul de autorizare şi derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor gestionate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; PL-x 282/2023; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică, vă rog. (Domnul deputat Călin-Ioan Bota şi domnul deputat Costel Neculai Dunava solicită să ia cuvântul. Vociferări.) Stimaţi colegi... (Vociferări.) |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au fost sesizate, prin adresa PL-x 282 din 24 aprilie 2023, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care se propune adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 389/2023. Comisia pentru sănătate, vă rog, raportul. |
|
|||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Iniţiatorul era! |
||||||
|
|
Numai o secundă, domnule Tătaru! Iniţiatorul, doamna Vecerdi Cristina. Iertaţi-mă, am crezut că la dezbateri generale! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Asistenţa medicală primară este serios afectată prin lipsa resursei umane calificate. De la an la an, medicii de familie sunt tot mai puţini. Aproape jumătate dintre ei vor ieşi la pensie în următorii 10 ani, iar sistemul riscă să intre în colaps. Peste 300 de comune din România nu au niciun medic de familie, iar peste 500.000 de români nu au niciun medic de familie în comunele în care locuiesc. Astfel, elaborarea de strategii care să recruteze şi să păstreze lucrători în domeniul sănătăţii în zonele rurale şi îndepărtate este de maximă prioritate. Prin acest proiect de lege, iniţiat împreună cu colegii mei liberali, am creat posibilitatea cabinetelor medicilor de familie de a obţine statutul de unitate sanitară de utilitate publică. Acest statut permite darea în folosinţă gratuită a spaţiilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţie cabinet de medicină de familie. Este un pas important în dezvoltarea reţelei sanitare de asistenţă medicală primară şi de atragere a tinerilor medici specialişti să lucreze în domeniul rural. Vreau să mulţumesc de la această tribună şi Asociaţiei Medicilor de Familie din Braşov şi Patronatului Medicilor de Familie din Braşov, care ne-au susţinut în realizarea acestui proiect. Vă îndemn să-l votaţi. Haideţi să dezvoltăm... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: ...asistenţa medicală primară în mediul rural! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Tătaru, vă rog, raportul. |
|||||
|
|
Mulţumesc. În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată spre dezbatere, pe fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin adresa PL-x 389/2023. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă în şedinţa din 30 mai 2023. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, punctul de vedere favorabil al Guvernului. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma adoptată de Senat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege... (Domnul deputat Szabó Ödön solicită să ia cuvântul.) Pe procedură, domnul Ödön, vă rog. O să avem o intervenţie, trebuie. |
|||||
|
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog să prelungim programul de lucru, ca să dezbatem şi punctul 10. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Prelungirea programului de lucru până la dezbaterea şi a următorului punct de pe ordinea de zi, şi anume poziţia nr. 10. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 153 de voturi pentru, programul de lucru a fost prelungit. |
|||||
|
|
|
Dezbateri generale, domnul Wiener Adrian, Grupul USR. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Într-adevăr, medicina de familie este placa turnantă a sistemului de sănătate şi funcţionează astăzi în regim de avarie. Una dintre consecinţele acestui fapt este presiunea crescută pe spital, rata internărilor evitabile fiind foarte, foarte mare în România. Sigur că sunt foarte multe lucruri de făcut pentru medicina de familie, de la acordarea mai multor responsabilităţi şi competenţe acestui cabinet. Ceea ce vreau să spun însă este că componenta din PNRR, care ar fi trebuit să ajungă la 3.000 de cabinete de medici de familie - renovare, dotare, creşterea calităţii actului medical fiind obiectivul final, este în întârziere de mai mult de un an de zile la Ministerul Sănătăţii. Noi aici votăm prioritizarea... îmbunătăţirea legislaţiei, în schimb, la Ministerul Sănătăţii nu se face nimic pentru medicina de familie. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nefiind alte intervenţii şi nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare; PL-x 711/2022. Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru ştiinţă şi Comisia pentru agricultură, vă rog, raportul comun înlocuitor. |
|
|||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie au fost sesizate, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare. Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 7 noiembrie 2022. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, comisiile sesizate în fond au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a proiectului de lege cu amendamentele admise. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Pe procedură, domnul Popa Ştefan. |
|||||
|
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă rog să fiţi de acord să prelungim încă o dată programul de lucru şi să facem şi punctul 11, următorul pe ordinea de zi. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Prelungirea programului de lucru până la dezbaterea punctului 11 de pe ordinea de zi, adică următorul. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 166 de voturi pentru, două contra, adoptat. |
|||||
|
|
|
Dezbateri generale la PL-x 711/2022, domnul Molnar, vă rog, Grupul USR. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Aş vrea să vă citesc nişte proiecte de lege - Pl-x 398/2022, Pl-x 411/2022, PL-x 395/2021 şi PL-x 83/2023. Patru proiecte diferite şi prin fiecare dintre ele se transferă pământuri de la Academia de Ştiinţe Agricole. Patru proiecte diferite, fiecare dintre ele declarat neconstituţional de către CCR; lucru care, probabil, se va întâmpla şi cu proiectul pe care îl avem acum de faţă, care este al cincilea din această serie de proiecte din această legislatură. Poate că totuşi iniţiatorul acestui proiect ar putea să vină aici să ne spună de ce nu vrea să urmeze paşii legali pentru acest transfer de terenuri. Şi poate Guvernul României ar trebui să ne spună de ce nici ei nu vor să-şi asume o hotărâre de Guvern, aşa cum cere Curtea Constituţională. Oare nu vor să-şi pună semnătura pe un asemenea act? Dacă da, atunci, de ce? Dar, dragi colegi, aş vrea să vă atrag atenţia asupra unui lucru un pic mai trist, aşa. Avem pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor 94 de proiecte - poate mă corectaţi, domnule preşedinte de şedinţă, dacă greşesc. Din aceste 94 de proiecte, avem două care au de-a face cu cercetarea în România. Şi au de-a face doar tangenţial cu cercetarea în România: unul dintre ele - dăm o lege ca să obligăm nişte funcţionari de-ai statului să-şi facă treaba - şi acesta, prin care transferăm nişte terenuri. Două din 94! Mai mult, vedem cum zilele acestea, Guvernul României preferă să renunţe la bani gratis din PNRR, mai exact 22 de milioane de euro, bani care ar fi ajutat în cercetare, doar pentru că acei bani ar fi fost folosiţi în lupta împotriva plagiatului. Cred că lucrurile acestea sunt destul de emblematice pentru ce înseamnă România educată a domnului preşedinte... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...Klaus Iohannis... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...ne aflăm într-o situaţie... 30 de secunde şi termin, domnule preşedinte! |
|||||
|
Nu pot să vă dau 30 de secunde. Mulţumesc. |
||||||
|
|
Bine. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Am depăşit oricum şi mai avem încă un proiect, trebuie să ne pregătim şi de votul final. Domnul Coleşa, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Chiar dacă iniţial prin acest proiect de lege se prevedea ca o anumită suprafaţă aflată în domeniul public al statului să fie transferată în domeniul privat, altfel spus, să fie transferată de la Academia de Ştiinţe Agricole în administrarea şi în proprietatea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea Ciuc, această reglementare a fost eliminată, acest transfer a fost eliminat, rămânând să fie modificată doar o anexă, unde sunt enumerate o serie de categorii de folosinţă şi de suprafeţe, pe care nu le înţelege nimeni şi pe care într-adevăr este absurd să le votăm în plenul Camerei Deputaţilor. În Parlament, noi votăm o anexă cu categorii de folosinţă, cu suprafeţe. Altfel spus, prin lege noi suntem de acord ca nişte suprafeţe aflate în proprietatea publică a statului să fie modificate. Este, repet, absurd, nu ţine de Parlament, ci ţine de instanţele de judecată, de Guvern, de alte instituţii, nu de noi. Ca atare, nu vom vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Szabó Ödön, Grupul UDMR, vă rog. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu se realizează niciun transfer. Asta este prima informaţie importantă care trebuie spusă colegilor de la USR. În comisie au fost eliminate aceste articole, deci nu există niciun transfer. 2. Da, într-adevăr, este atipic ca o lege să aibă o anexă cu proprietăţi, dar dacă această lege aşa a fost adoptată, cu 30 de ani în urmă, atunci, orice modificare care vine, în contextul în care se realizează măsurătorile topografice şi cadastrarea acestor terenuri, inclusiv modificarea limitelor între unităţi administrativ-teritoriale, pe baza PUG-urilor, trebuie să se reflecte aceste măsurători realizate de instituţii ale statului şi care sunt transpuse în CF-uri, trebuie realizate în anexe. Da, într-adevăr, Academia ar putea ea însăşi sau Guvernul să vină cu o propunere legislativă prin care se elimină aceste anexe din lege, în totalitate, şi să fie realizate ulterior şi modificate prin hotărâri de Guvern, dar, după cum ştiţi, pe tehnică legislativă, prin hotărâre de Guvern nu poţi modifica o lege. Deci o măsurătoare topografică se poate realiza... şi ulterior aceea, dacă este o anexă în lege, trebuie să o transpui în lege. Nu este nimic special, nu se realizează niciun transfer de proprietate, ci ceea ce s-a măsurat în teren - nu se pierde niciun milimetru din acest teren, se realizează anexa pe măsurătorile topografice în teren, atât. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 5 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Ultimul. 11. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 129 alin. (41) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 26/2023 - adoptare; - Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 25/2023 - respingere. Iniţiatorul, vă rog, Guvernul României. (Doamna deputat Natalia-Elena Intotero solicită să ia cuvântul.) |
|
|||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aşa cum aţi menţionat, a fost vorba de două iniţiative legislative - una, cu propunere de respingere, respectiv PL-x 25/2023, deoarece s-au luat prevederi de aici care au fost incluse în PL-x 26/2023, asupra căruia am să prezint punctul de vedere al Guvernului. Susţinem; respectiv aceste propuneri legislative comasate vin să modifice art. 129 alin. (41) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul înlocuirii sintagmei "învăţământ de zi" cu sintagma "formă de învăţământ prevăzută de lege". |
|||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Niciunul nu e iniţiat de Guvern. Aţi zis: iniţiat de Guvern. (Se adresează domnului vicepreşedinte Vasile-Daniel Suciu.) (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu.) |
||||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Are scopul de a încuraja tinerii din sistemul de protecţie socială să urmeze orice formă de învăţământ în vederea obţinerii unei calificări profesionale şi a integrării acestora pe piaţa muncii. Se păstrează în continuare - tinerii care optează pentru continuarea măsurii de protecţie specială, în condiţiile art. 55 alin. (2), au dreptul, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, la indemnizaţia prevăzută de art. 129 alin. (42), în cuantum de 4,8 ISR, respectiv suma de 2.870 de lei pe lună. Şi, în acest sens, vreau să mulţumesc tuturor colegilor parlamentari care au participat la această campanie de informare în toate judeţele ţării, prin intermediul căreia am adus cu toţii la cunoştinţa tinerilor instituţionalizaţi care au împlinit vârsta de 17 ani, ca atunci când vor avea 18 ani, să opteze pentru această formă de a-şi continua studiile şi de a obţine această sumă de peste 2.800 de lei; şi, în egală măsură, am adus şi la cunoştinţa mamelor minore - cu privire la legislaţia modificată şi la drepturile de care acestea beneficiază. Vă mulţumesc foarte mult. Şi... |
|||||
|
|
Mulţumesc. Fac corectura necesară - doamna deputat a vorbit, nu în numele iniţiatorilor, Guvernului României, ci la dezbateri generale. Aşadar, nu va mai lua cuvântul la dezbateri generale. Iniţiatorii, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog. Doamnă Ţoiu, aş fi recunoscător dacă aţi avea cartela la dumneavoastră. |
|||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Şi eu. Şi eu, la fel. |
||||||
|
|
Bună ziua! Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Ce facem astăzi cu această lege la care sunt iniţiator - şi vreau să mulţumesc şi celorlalţi membri din celelalte partide care s-au alăturat ca şi coiniţiatori - este că reparăm o nedreptate neintenţionată. Au venit către noi mulţi tineri din sistemul de protecţie şi au spus că li se spune - şi, într-adevăr, aşa era în lege până astăzi -, să aleagă, la 18 ani, fix în ziua majoratului, între două drumuri în viaţă - fie să rămână în sistemul de protecţie până la 26 de ani, fie, în ziua majoratului şi doar în ziua majoratului, să-şi aleagă un drum independent, în care să primească de la statul român banii necesari pentru chirie şi transferul spre o viaţă independentă - 2.870 de lei pe lună şi o dată - o sumă de 9.900 RON, de 3 ori salariul brut. Realitatea multora dintre ei este că majoratul poate să fie cu două săptămâni înainte de bacalaureat, de exemplu. Vârsta medie de ieşire din sistem este 19-20 de ani. De multe ori, aveau nevoie de sprijin pe parcursul educaţional, pe parcursul examenelor şi au nevoie de mai multe opţiuni. De acum, vor putea alege oricând între 18 şi 26 de ani care este momentul în care ies din centrele rezidenţiale, în care ies din măsura de protecţie şi îşi aleg o viaţă independentă. Este un pas necesar, dar mai multe lucruri trebuie să fie făcute, pentru că foarte puţini dintre ei declară că au participat, de exemplu, la cursuri de formare profesională, iar în cercetările făcute de organizaţiile nonguvernamentale, când sunt întrebaţi care este meseria pe care o au după ce ies din sistemul de protecţie, deşi statul le oferă resurse, dar nu şi îndrumarea necesară cât să termine o facultate, aflăm că jumătate dintre tinerii care părăsesc sistemul de protecţie declară că ulterior ajung să aibă locuri de muncă de muncitor calificat sau muncitor necalificat. Nu este nicio lipsă de onoare în orice fel de muncă, chiar şi cea de muncitor calificat sau necalificat, dar dacă îi sprijinim pe parcursul educaţional până la facultate, trebuie să vedem mai mulţi specialişti... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...şi din rândul tinerilor din sistemul de protecţie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Raportul Comisiei pentru muncă şi Comisiei juridice. |
|||||
|
|
Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 25/2023 şi a Proiectului de Lege pentru modificarea art. 129 alin. (41) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 26/2023. Proiectele de lege au fost adoptate de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. În raport cu conţinutul şi obiectul lor, ambele proiecte de lege fac parte din categoria legilor organice. Pentru ambele proiecte de lege, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectelor de lege şi a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, de adoptare cu amendamente a Proiectului de Lege nr. 26/2023 şi respingerea Proiectului de Lege nr. 25/2023, prevederile acestuia regăsindu-se în forma adoptată de comisii pentru PL-x 26/2023. Amendamentele sunt redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport comun. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 5 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul de Lege nr. 26/2023 rămâne la votul final, cu propunere de adoptare, iar Proiectul de Lege nr. 25/2023 rămâne la votul final, cu propunere de respingere. Ne revedem într-un sfert de oră, la sesiunea de vot final. Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Ringo Dămureanu, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să vă pregătiţi pentru un vot de control. Să-mi spuneţi când suntem pregătiţi! Suntem pregătiţi? Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Vă propun să începem sesiunea de vot final. |
|||||
|
|
|
Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor. 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 52/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
258 de voturi pentru, două împotrivă şi 8 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comună către Parlamentul European şi Consiliu - Strategia spaţială a Uniunii Europene pentru securitate şi apărare JOIN (2023)9; PHCD 51/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
270 de voturi pentru, două voturi contra. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Roman Nicolae, deputat neafiliat. |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor colegi, V-am avertizat asupra punctului 9 din această hotărâre aprobată acum. În momentul când propunem ca parlamentele să aibă o astfel de discuţie, înseamnă că vom accepta, în mod vădit, să cedăm ultimele elemente de suveranitate. Această lege, în subsidiar, să ştiţi că, de fapt, va îngrădi posibilitatea altor state să execute misiuni în spaţiul cosmic. Să fim foarte, foarte atenţi! Aşa că v-aş ruga, atunci când vom discuta aceste elemente, să vă asumaţi şi să gândiţi cu responsabilitate asupra sorţii acestei ţări. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Simion George, vă rog. |
|||||
|
|
În completare, aş mai vrea să spun, pentru că trebuie să-i facem o zi frumoasă premierului: Jos Guvernul Ciolacu! (Aplauze.) |
|||||
|
|
|
Legi ordinare. Adoptări. 3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii India privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la New Delhi, la 28 martie 2023; PL-x 483/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
271 de voturi pentru şi un coleg care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2023 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România; PL-x 462/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
272 de voturi pentru şi o abţinere. Adoptat. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2023 privind cadrul de desfăşurare a sprijinului financiar şi tehnic acordat de sistemul financiar-bancar în procesul de autorizare şi derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor gestionate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; PL-x 282/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
276 de voturi pentru şi probabil acelaşi coleg care se abţine. Adoptat. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 389/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
277 de voturi pentru. În unanimitate, adoptat. Domnul deputat Emanuel Ungureanu, explicarea votului. |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: O felicit pe colega noastră Vecerdi pentru proiect, însă vreau să aduc în atenţia dumneavoastră problemele grave pe care le au medicii de familie şi abuzurile la care sunt supuşi de unii primari care sunt abuzivi. O să vă dau un caz din Merei, din judeţul Buzău, de unde este domnul Ciolacu. Acolo, un domn de la PSD s-a gândit să scoată din spaţiu şi din contractul cu Casa un medic de familie. Un abuz asemănător s-a întâmplat la Suceava, cu complicitatea unui domn de la PNL; mă refer la comuna Păltinoasa. Deci nu există mecanisme prin care medicul de familie care îşi face treaba şi este susţinut de către comunitatea de pacienţi să se asigure că acel spaţiu care este administrat de către un consiliu judeţean sau un alt UAT, rămâne acolo stabil, în aşa fel încât medicii să-şi facă treaba. Deci, trebuie întărită medicina de familie, mai ales că USR a pus în PNRR bani pentru dotări. Domnul Rafila, de un an întârzie să facă documentaţia şi medicina de familie suferă foarte mult. Deci, un pas în faţă şi cinci paşi în spate. De 90 de zile Guvernul României nu plăteşte medicii de familie, sunt întârzieri foarte mari. Şi vreau să apreciez aici că aceste abuzuri care se fac împotriva unor medici de familie au fost reclamate chiar de către unii deputaţi care sunt de la PSD şi PNL... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ... şi asta s-a întâmplat şi la Buzău, şi la Suceava. Deci, trebuie să găsim mecanisme ca medicina de familie să fie susţinută nu doar cu nişte hârtii care nu au valoare, ci cu măsuri împotriva unor abuzuri care se întâmplă sub ochii indiferenţi, mai ales ai domnului Rafila, care ne spune, din când în când,... |
|||||
|
Mulţumim, domnule Ungureanu. |
||||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ... că viaţa este grea. |
|||||
|
|
Mulţumim. Are cuvântul domnul deputat Paul Ichim, deputat neafiliat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Felicit şi eu iniţiatorii, dar, cum a spus şi antevorbitorul meu, ar trebui să dăm atenţie foarte mare la ce se întâmplă cu toţi primarii din ţară, nu numai de la PSD şi PNL, pentru că este un interes în a scoate la vânzare spaţiile administrate de către medicii de familie. Şi aş vrea să fim, într-adevăr, foarte, foarte atenţi la ce se întâmplă în ţară şi fiecare în circumscripţia lui, deoarece există o problemă reală, iar medicina de familie este cea care aduce prevenţia la nivelul populaţiei. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Legi ordinare. Respingeri. 7. Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 291/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
219 voturi pentru, două voturi împotrivă, 56 de abţineri. Iniţiativa a fost respinsă. |
|||||
|
|
|
Legi organice. Adoptări. 8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora; PL-x 321/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
234 de voturi pentru, 4 împotrivă, 43 de abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Explicarea votului! |
||||||
|
|
Are cuvântul domnul deputat Viorel Salan, de la Grupul PSD. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dobândirea unui regim juridic pentru toate cele şase cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, aflate pe teritoriul judeţelor Hunedoara şi Alba, va duce la o mai bună administrare şi o punere în valoare adecvată a patrimoniului acestor cetăţi. Iar accesarea de către consiliile judeţene a fondurilor nerambursabile necesare atât restaurării, cât şi conservării cetăţilor dacice, va putea fi realizată doar în urma dobândirii calităţii de proprietar asupra acestor monumente, iar în acest mod consiliile judeţene vor putea lua măsurile necesare în vederea prevenirii degradării, respectiv distrugerii monumentelor şi a zonelor de protecţie la care am făcut referire, cele două zone adiacente. Nu în ultimul rând, adoptarea acestei iniţiative legislative reprezintă gestul nostru de respect faţă de tezaurul istoric unic al României, pe care trebuie să-l păstrăm intact, pentru a-l putea oferi şi generaţiilor care vin după noi. Vă mulţumesc pentru votul dat. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Bogdan Gheorghiu, de la Grupul PNL. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Salut şi eu acest vot şi vreau să fac nişte precizări, pentru că aici s-au spus nişte inexactităţi. În primul rând, Ministerul Culturii nu avea de ce să trimită o firmă de pază acolo, pentru că au fost induşi în eroare colegii, legat de statutul Sarmizegetusei, până astăzi. Sarmizegetusa, începând din 2011, a fost luată de la primăriile din zonă, printr-o ordonanţă de Guvern, şi dată în proprietatea statului şi în administrarea Consiliului judeţean Hunedoara. Ca să fie limpede! Deci nu avea ministerul de ce să trimită o firmă de pază acolo. Iar legat de fondul forestier, aceste discuţii au fost şi la Comisia pentru cultură. Sigur că există o arie de protecţie în jurul obiectivului de patrimoniu Cetăţile dacice, iar fondul forestier din această arie de protecţie se va supune regimului silvic, deci va fi sub protecţia regimului silvic. Sigur, spunea un coleg de la Hunedoara, pot apărea cazuri punctuale de descărcare arheologică. Atunci, cu siguranţă, se va acţiona doar cu avizul Ministerului Mediului. Ca să fie limpede cum stau lucrurile, e un lucru foarte bun, se deschide calea spre o mai bună accesare de fonduri europene, ce va duce la punerea în valoare mult mai accentuată a obiectivului, iar declaraţiile care nu fac bine acestui obiectiv ar fi bine să nu mai fie propagate în spaţiul public, pentru că e un lucru bun votul de astăzi şi trebuie să ne alăturăm cu toţii acestui demers. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul deputat Iulian Bulai, Grupul USR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Susţinem o mai mare implicare a autorităţilor locale în gestionarea patrimoniului istoric. Acestea fiind spuse, da, PSD minte şi PNL întăreşte minciuna. Şi o să vă citesc din art. 8 al acestei legi, care spune că vor fi scoase definitiv din fondul forestier anumite zone din jurul cetăţilor. Deci, aţi minţit când aţi spus că nu se scot păduri din fondul forestier - PNL întăreşte această minciună -, pentru că există posibilitatea unui abuz major acolo, la ordinul baronilor locali. Ne-am abţinut la această lege, chiar dacă, pe fond, susţinem o mai mare implicare a autorităţilor locale. Mulţumesc. |
|||||
|
|
E foarte clar, susţineţi, dar nu votaţi! Domnul Nicolae-George Simion, de la Grupul AUR. (Domnul deputat George-Nicolae Simion este la tribună.) Daţi drumul la timp, vă rog! (Aplauze. Râsete.) |
|||||
|
|
Un moment de reculegere pentru domnul Bulai şi pentru calul dumnealui. (Aplauze.) Dacă atât vă duce pe dumneavoastră mintea şi de asta v-aţi abţinut, că o să se taie câţiva copaci, ca să protejăm Sarmizegetusa Regia şi alte cetăţi dacice, înseamnă că atât s-a putut. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Toma Ilie, un singur vorbitor de grup la explicarea votului! |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr. 2.11. la Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare - dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare; PL-x 711/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
182 de voturi pentru, 31 împotrivă, 61 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 26/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
280 de voturi pentru, unanimitate. Adoptat. Domnul deputat Alin Coleşa, de la Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Bineînţeles că toată lumea îi susţine pe aceşti copii care ies din centrele de plasament, inclusiv financiar. Ei trăiesc o dramă, dar trebuie să vedem cauzele acestei drame pe care ei o trăiesc, cauzele pentru care ei cresc, au crescut în afara unei familii normale. Şi una dintre cauze este presiunea financiară care există pe oamenii tineri, pe părinţi, pe familii. România este în top III, din diferite perspective, în privinţa taxării muncii celor tineri, celor cu copii, a familiilor. Este în top III sau chiar pe primul loc, conform statisticilor EUROSTAT. Ca atare, noi, de la AUR, considerăm că singurele soluţii sunt deducerile fiscale tot mai mari, pe măsură ce numărul de copii al unei familii creşte. Din păcate, aceste iniţiative legislative, iniţiate de mai bine de doi ani, sunt blocate în comisiile parlamentare şi facem un apel la dumneavoastră pentru a fi deblocate şi adoptate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. Doamna deputat Elena Berescu, de la Grupul USR. |
|||||
|
|
Am fost săptămâna trecută la întrunirea pe care DGASPC Iaşi a organizat-o pentru aceşti tineri. Era o sală de 200 de copii, de 17-18 ani, care trebuiau să ia o decizie cu privire la viitorul lor: să rămână în sistemul de protecţie socială sau să iasă din sistem, să beneficieze de o sumă de 9.000 de lei şi apoi de peste 2.800 de lei lunar, până la 26 de ani, dacă aleg să rămână la studii la zi sau să muncească. Mă bucur că am reparat, practic, o nedreptate şi aceşti copii vor putea să primească acei 9.000 de lei sau de trei ori venitul minim garantat, cât va fi la momentul respectiv, şi nu vor mai fi tentaţi, pentru că mulţi din sala respectivă erau foarte tentaţi când auzeau că pot să iasă din sistemul de protecţie socială şi să ia acei 9.000 de lei, plus să aibă venitul de 4 ori ISR până la 26 de ani. USR a votat pentru, pentru că e important să sprijinim copiii aceştia şi de multe ori sistemul de protecţie socială poate să fie un avantaj. Comunitatea, siguranţa locului în care cresc, siguranţa locului în care stau, pot să fie bazele pentru nişte copii care şi aşa au avut o viaţă foarte grea. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. |
|||||
|
|
|
Legi organice. Respingeri. 11. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 25/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
277 de voturi pentru, unanimitate. Adoptată respingerea. Am încheiat dezbaterile pentru ziua de astăzi. Invit membrii Biroului permanent la sala de şedinţe. Vă mulţumesc.
|
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 11.57. |
||||||
![]() |



