Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.100/2024
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2024
|
Şedinţa a început la ora 10.10.
Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gianina Şerban şi de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de colegi deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 201. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din ziua de marţi, 3 septembrie 2024; programul de lucru pentru perioada 3-7 septembrie 2024; lista rapoartelor depuse în perioada 25 iunie - 2 septembrie 2024, de către comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, iar imediat după finalizarea dezbaterilor vom avea votul final. Înainte de toate, întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi. Domnul Coleşa. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Da, avem observaţii importante legate de ordinea de zi. După cum ştiţi prea bine, încă de ieri, din momentul în care trebuia să avem un Birou permanent şi o şedinţă a Comitetului liderilor prin care să stabilim programul pentru săptămâna viitoare, aşa cum se face în mod normal, nu s-a făcut aşa. Am avut o ordine de zi de BP şi CL, în care documentul cu programul de lucru pe ziua de azi lipsea - a lipsit tot timpul, lipseşte şi acum. A fost, într-un final, făcută o precizare verbală că astăzi vom avea şedinţă. Am avut un vot pe un proiect legislativ din partea Guvernului, cel prin care se realizează o adevărată trădare naţională, spunându-ni-se doar numărul de BPI, deci numărul de informare a Biroului permanent, neavând nici măcar vreun PL-x... |
|||||
|
Domnule Coleşa, aveţi vreo propunere? |
||||||
|
|
... s-a încălcat Regulamentul. Drept urmare, vă rog să supuneţi la vot scoaterea de pe ordinea de zi şi trimiterea la comisii pentru raport suplimentar, pentru două săptămâni, a proiectului legislativ de pe punctul 2, PL-x 423/2024 (Proiectul de Lege privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol" aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)", cel care priveşte, practic, scăderea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare". |
|||||
|
E în regulă, vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Deci, e vorba de donarea sistemului Patriot către Ucraina. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Voci din sală: De ce? |
|||||
|
|
De ce? Pentru că nu este cazul să donăm noi un asemenea sistem... |
|||||
|
|
Am rugămintea să nu dialogaţi cu sala. Am reţinut propunerea dumneavoastră... |
|||||
|
|
... să doneze cine îl are... |
|||||
|
Stimaţi colegi, ... |
||||||
|
|
... şi nu ne implicăm într-un război care nu este al nostru. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele, colegii din online să fie atenţi la tablete. Vot pentru retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni, a poziţiei 2 de pe ordinea de zi, PL-x 423/2024. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 146 de voturi contra, 21 pentru, 14 abţineri, propunerea dumneavoastră a fost respinsă. |
|||||
|
|
|
Domnule Gabriel Andronache, vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Propunerea noastră este următoarea, şi anume ca punctul 15 din ordinea de zi să fie retrimis la comisie pentru întocmirea unui nou raport, respectiv raport de respingere, deoarece între timp a intervenit o reglementare similară, printr-o ordonanţă de urgenţă. Dacă am adopta acest proiect am genera o dublă reglementare. În concluzie, vă rugăm să supuneţi votului retrimiterea PL-x 698/2023 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2023 pentru modificarea art. 1 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina) către comisiile raportoare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Retrimiterea ala comisie, pentru două săptămâni, a PL-x 698/2023, poziţia 15 de pe ordinea de zi. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 186 de voturi pentru, unul contra, 4 abţineri, PL-x 698/2023 a fost retrimis la comisii. |
|||||
|
|
|
Doamna Florea Oana-Consuela. Vă rog. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Rugămintea este ca de pe punctul 8, PL-x 314/2024, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2024 privind desemnarea entităţii centrale de stocare din România şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul rezervelor de stat, să coboare de pe punctul 8 pe punctul 20. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. PL-x 314/2024 să se mute de pe poziţia 8 a ordinii de zi, pe poziţia 20. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 135 de voturi pentru, 4 contra, 50 de abţineri, PL-x 314/2024 va figura pe ordinea de zi pe poziţia 20. |
|||||
|
|
|
Domnule Andruşceac, asupra ordinii de zi sau pe procedură? |
|
|||
|
Ordinea de zi. |
||||||
|
Vă rog. |
||||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Întrucât în niciuna dintre comisii iniţiatorii n-au venit să-şi susţină propunerea, cer retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni, a PL-x 422/2024 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică). |
|||||
|
PL-x 423? |
||||||
|
|
PL-x 422/2024. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Retrimiterea la comisie, bănuiesc două săptămâni, a PL-x 422/2024. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 27 de voturi pentru, 170 contra, 5 abţineri, 2 colegi care nu votează, propunerea dumneavoastră a fost respinsă. Pe procedură, domnul Lazăr Ion-Marian. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă aduc la cunoştinţă că încă de ieri, 2 septembrie, ora 14.00, a fost depusă la Secretariatul general, cu numărul de înregistrare 2/7.918/2 septembrie 2024, dovada pentru apartenenţa a 10 deputaţi la Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi, denumit DREPT. Cei 10 deputaţi sunt: Lazăr Ion-Marian, Gheba Daniel, Ciornei Radu, Florea Daniel, Balint Liviu, Pecingină Gheorghe, Toda Daniel, Ichim Cristian, Calotă Florică, Apjok Norbert. Repet, dovezile au fost depuse ieri, 2 septembrie 2024, şi produc efecte din acel moment. Prin urmare, vă solicit să notificaţi, în acest sens, Autoritatea Electorală Permanentă în vederea aplicării dispoziţiilor art. 1181 din Legea nr. 208/2015 privind reprezentarea partidelor politice parlamentare în birourile electorale. Subliniez că aceasta nu este o solicitare de înfiinţare a unui grup parlamentar, ci o solicitare de notificare a Autorităţii Electorale Permanente că DREPT, conform legii, este partid parlamentar. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Benedek Zacharie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş dori să fac o precizare la anunţul colegului Lazăr. Domnul Apjok Norbert nu a fost din UDMR. El a fost exclus în luna februarie 2021. Deci, n-a intrat în această nouă formaţiune politică din UDMR. Vă rog să se facă această modificare în procesul-verbal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Intrăm în dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 50/2024. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Întreb dacă sunt obiecţii de ordin general. Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|
|||
|
|
|
1. Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 22/2023. Potrivit art. 117 din Regulament, proiectul de lege ce urmează să fie dezbătut este în procedură de urgenţă. Întreb dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă, vă rog, raportul comun, iar la final, doamna Sandu, să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbateri. Vă rog. |
|
|||
|
|
Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, prin adresa PL-x 22/2023 din 1 februarie 2023, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Prin prezentul proiect de lege se propune majorarea plafonului până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2.000 lei la 3.000 lei. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1. Propun două minute, timp de dezbatere. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Timpi de dezbateri, două minute. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
182 de voturi pentru, 23 contra, 8 abţineri. Timpii de dezbateri au fost aprobaţi. La dezbateri generale, domnule Simion George, vă rog. Vă reamintesc, domnule Andruşceac, suntem în procedură de urgenţă, un singur vorbitor pe grup. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Aţi intrat, sărăcuţii, în panică, când aţi văzut că aşa-zisa mărire a pensiilor a creat haos, a creat scăderi şi aţi luat dreptul pensionarilor la punctele de pensie. Orice spuneţi voi, legea pe care aţi dat-o privind recalcularea este neconstituţională şi în loc să afectaţi pensionarii speciali aţi luat de la cei care au muncit, de la cei care au grupe de muncă, de la persoanele cu dizabilităţi. Faptul că la începutul acestei şedinţe am votat pe bandă rulantă legi pentru Ucraina, sistemul Patriot, refugiaţii veniţi din Ucraina, arată preocuparea voastră - nu pentru metalurgişti, nu pentru CFR-işti, nu pentru mineri, nu pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru cine vă dă vouă comanda. Şi comanda, în cazul recalculării pensiilor, aţi primit-o prin PNRR. Şi în loc să afectaţi pensionarii speciali, în loc să afectaţi procurorii, pe domnul Greblă şi alţi privilegiaţi, i-aţi afectat pe cei care au lucrat în mediul toxic. Să vă fie ruşine pentru asta, iar eschivele venite acum să umble la modalitatea de impozitare a pensiilor nu sunt suficiente. Puneţi taxă pe sărăcie, impozitaţi sărăcia! În loc să fi ales ca prag coşul minim garantat, aţi pus de la 2.000 la 3.000 de lei, aşa, efectiv din burtă. Nu o să vă salveze nimeni de furia pensionarilor de care vă bateţi joc, nu o să vă salveze nimeni de furia românilor! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnule Seidler, Grupul USR, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: USR îşi doreşte ca veniturile pensionarilor să fie bazate pe contributivitate, ca pensiile să fie decente şi ca pensionarii cu dizabilităţi şi cei care au lucrat în grupele de muncă să nu aibă de suferit în urma acestei recalculări şi a inflaţiei record din Uniunea Europeană, pe care o avem de când sunteţi la guvernare. Apropo, de când sunteţi la guvernare, inflaţia totală a trecut de 30%. A declarat premierul Ciolacu - premierul Ciolacu, atenţie, nu-l văd aici, da? - că au rămas bani în urma recalculării pensiilor, pentru că nu au crescut atât cât aţi promis - asta e declaraţia oficială a dânsului - şi că din acei bani creşteţi acest plafon de neimpozitare, de la 2.000 la 3.000 de lei. Ministerul Finanţelor - nu ştiu dacă are aici vreun reprezentant - dar nu s-a obosit să vină în comisii, să ne spună dacă au făcut un calcul şi dacă nu cumva au rămas bani pentru ca acest plafon să fie de 3.500 de lei sau de 4.000 de lei. Şi este doar o apăsare pe burtă a premierului Ciolacu, care ne-a mai livrat o manipulare, de fapt pensionarilor. S-a mai întâmplat ceva. Dacă vă uitaţi, dragi colegi, la ce votăm, se numeşte Lege de modificare a art. 100 din Codul fiscal, pentru că nu aţi observat că şi la art. 101 se menţionează pragul de 2.000 de lei de trei ori. Şi, pentru a corecta această lipsă de atenţie, această lipsă de profesionalism, aţi băgat pe şestache un articol III, care nu a trecut iniţial de comisii. Da? Pe ăsta l-aţi inserat în raport, fără să fi fost trecut de comisii. Dacă ar fi fost dezbătut în comisii, legea s-ar fi numit: "de modificare a art. 100 şi 101". Asta este dovada supremă. Dar rămâne că aţi salvat pensiile speciale şi rămâne că pensionarilor contributivi le-aţi luat banii totuşi de impozit cu pragul de 2.000 de lei pe luna septembrie. Atâta puteţi voi! |
|||||
|
|
Doamna Csép Andrea, din partea Grupului UDMR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Pentru UDMR e foarte important să păstrăm puterea de cumpărare a pensiilor, ca pensionarii din România, după ani grei lucraţi să aibă pensii decente de care să se bucure. Şi pragul de impozitare pe care prin această modificare legislativă l-aţi iniţiat, să ştiţi că aduce un plus foarte mic faţă de pensionari. Pentru că am aici, în faţa mea, nişte statistici. În anul 2017, pensia medie, în România, era de 1.069 de lei. Pensia medie din 2017. Tot în acest an am crescut pragul de impozitare la 2.000 de lei, când salariul minim era de 1.450 de lei, în România. Dacă vorbim de anul 2024, salariul minim îl avem la 3.700 de lei. Dar ştiţi cât este pensia medie în România? Este de 2.300 de lei. Deci, aproape mai mult de două ori s-a mărit valoarea acestei pensii, puterea de cumpărare a scăzut şi totuşi pragul de neimpozitare, de 2.000 de lei, nu s-a modificat deloc. Cred că prin această modificare legislativă aducem un plus acelor pensionari care au pensia peste pensia medie, pentru că vor câştiga cei de la 2.000 de lei până la 3.000 de lei. Dar dacă chiar vrem să aducem soluţii pe termen lung şi să păstrăm puterea de cumpărare a pensiilor, atunci trebuie să aducem un plus prin care îi dăm în fiecare an un procentaj în plus, pe care îl dăm şi valorii punctului de referinţă. Deci, noi avem, în propunerea aceasta, la amendamentele respinse, un amendament al UDMR-ului, prin care solicităm ca în fiecare an să fie actualizat automat, şi nu din grija Guvernului, dacă se poate sau nu, acest prag de neimpozitare a pensiilor cu valoarea punctului de referinţă, cu cât a crescut în procentaj, în funcţie de inflaţie şi rata medie a salariului brut de 50%, cu acesta. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
O să susţinem, domnule preşedinte... |
|||||
|
|
O să aveţi ocazia, la amendamente respinse. |
|||||
|
|
O să susţinem acest amendament la amendamente respinse. Şi vă rog, stimaţi colegi, dacă chiar vreţi să aduceţi un plus acestor pensionari... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... să votaţi modificarea noastră respinsă în comisii. |
|||||
|
|
Am două solicitări din partea deputaţilor neafiliaţi. Pot să dau cuvântul unuia singur. Şi îi dau cuvântul domnului Prunean; s-a înscris primul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O iniţiativă pe care o ţineţi la sertar de 2 ani de zile, de parcă doar acum ar fi nevoie de această facilitate pentru pensionari. Încă o dovadă în plus că vă gândiţi la aceştia doar în campanie electorală şi faceţi tot ce vă stă în putinţă să-i folosiţi ca masă de manevră. Ce trebuie să înţeleagă pensionarii este că încă o dată le mai aruncaţi o pomană şi îi trataţi ca pe nişte câini de care vă amintiţi o dată la 4 ani şi le mai aruncaţi o coajă de pâine uscată peste gard. Vă aduc aminte că la sertar mai ţineţi de mai bine de un an de zile o iniţiativă, respectiv Pl-x 636/2023, care prevede reducerea TVA la alimentele de bază. O iniţiativă care i-ar ajuta pe cei în dificultate şi pe cei cu venituri reduse. Evident că nu vă pasă. În schimb, în tot acest timp vă debitează mintea tot felul de iniţiative prin care să reduceţi adaosul comercial la produsele româneşti. Adică vă bateţi joc şi de pensionari şi de antreprenori. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Roman Florin-Claudiu, din partea Grupului PNL. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este un proiect de lege asumat de Partidul Naţional Liberal, un proiect care asigură predictibilitate, pentru că noi, liberalii, am crescut pensiile de fiecare dată, prin ultimele trei guverne, şi o facem şi acum, în coaliţie. Chiar dacă unii numesc asta pomană, noi considerăm că este o formă de respect şi o datorie pe care o avem faţă de seniorii noştri. Din alte puncte de vedere, eu pe cei de la AUR nu-i înţeleg - au venit, au criticat creşterea pragului de neimpozitare de la 2.000 la 3.000 de lei, dar au votat în comisii şi sunt ferm convins că vor vota şi astăzi, la votul final. Nu discutăm de un alt proiect de lege, la care s-a făcut referire. Nu-i înţeleg nici pe cei de la USR, care spun, vrem să oprim taxarea până în 3.000 de lei/salariu, aşa cum s-a propus azi în Comisia pentru buget, finanţe, dar venim şi spunem că nu e bine acelaşi lucru pentru pensii. Ceea ce trebuie să ştie pensionarii e că această lege care se aplică începând cu 1 octombrie le aduce mai mulţi bani în buzunar celor cu pensii mici, celor care cu adevărat aveau nevoie de acest proiect de lege de echitate, venit din partea Partidului Naţional Liberal. Faptul că Guvernul se inspiră din proiectele legislative iniţiate de liberali înseamnă că Parlamentul este luat în considerare de Guvern şi asta este un lucru bun. Înseamnă că lucrăm bine. Înseamnă că guvernanţii, câteodată, în criză de idei, se uită în Parlament, se uită la ce e bun, şi cel mai important lucru este că această colaborare aduce beneficii pentru români şi pentru România. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Solomon Adrian, din partea Grupului PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Discutăm numai pe lângă subiect de fiecare dată, aşa ne stă nouă bine. Avem o modificare a Codului fiscal astăzi, nu a Legii pensiilor, şi toate discuţiile ar trebui să meargă în această direcţie, să vedem dacă acest regim derogatoriu de la regimul fiscal din România se impune, dacă este de ajuns, dacă ar trebui şi alte categorii, poate cei cu salariul minim să intre în acelaşi tip de scutiri şi aşa mai departe, dacă nu cumva ar trebui să extindem la toţi pensionarii regimul derogatoriu de neimpozitare şi să găsim soluţii prin care deciziile Curţii Constituţionale care spun că orice venit trebuie impozitat ar trebui să fie dezbătute de noi şi chiar să fie adoptate. Cât despre celelalte chestiuni legate de pensiile care scad şi care... s-au pierdut drepturi şi aşa mai departe - niciun drept câştigat nu se pierde, toate pensiile în platã rãmân à la longue, pânã la finalul zilelor noastre, în platã, iar ceea ce se clameazã de opoziţie ar trebui să fie urmat şi de soluţii. Pentru că nu l-am auzit pe niciunul dintre liderii opoziţiei venind în ultimii 6-7 ani să spună că pensionarii din Valea Jiului, din Oltenia, din siderurgie, din energie, că erau beneficiari de grupă specială - mecanici de locomotivă şi aşa mai departe - aveau pensii cu 50 până la 100% mai mari decât tata, care a lucrat la "Rulmenţi" Bârlad şi este tot beneficiar de grupa I. Dar acele categorii nefiind susţinute de mase mari de oameni, pentru că în industria constructoare de maşini sindicatele au fost mai firave dintotdeauna, domnul Simion nu a aflat şi despre acei oameni şi, iată, 6-7 ani de zile ei au avut... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
...pensia mai mică. Acum, în urma recalculării, au şi ei o pensie aproape la fel ca cei care beneficiază de grupele speciale în profesiile menţionate mai devreme... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...şi s-a făcut dreptate pentru ei. Haideţi să vedem dacă nu cumva cei care vor avea încă 5 ani de zile pensii mai mari decât ar fi trebuit... |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Solomon. |
||||||
|
|
...conform contributivităţii nu cumva ar trebui să zică mulţumesc şi să fie... să se roage pentru sănătatea lor şi să beneficieze de aceste pensii până... până când vor ajunge... |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Solomon. |
||||||
|
|
...şi ceilalţi din urmă cuantumul pensiei lor, care este peste 7.000 de lei, spre 12.000 de lei. Nu sunt pensii mici nici în Europa acestea. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule Solomon. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la art. 1 la 5 există obiecţii sau comentarii? Dacă se susţine vreunul din cele 3 amendamente respinse? Înţeleg că da. Vă rog, domnule Miklós Zoltán. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. După cum bine ştiţi, dragi colegi, pragul actual de 2.000 de lei, pragul de neimpozitare, s-a setat acum 7 ani, în 2017. Acest prag a fost eludat de inflaţie. Colega mea, doamna deputat Csép, a prezentat şi date elocvente - cât a fost pensia medie, cât a fost salariul minim atunci şi cât este astăzi. Dacă noi setăm acum noul prag în valoare absolută la 3.000 de lei, asta înseamnă că peste câţiva ani vom păţi la fel - acest nou prag va fi la fel, eludat de inflaţie. Noi propunem ca pragul să se actualizeze anual, concomitent cu indexarea. Astfel, vom avea un stabilizator automat. Dacă pensia o să crească la anul cu 10%... |
|||||
|
Stimate coleg... |
||||||
|
|
...şi pragul o să crească cu 10%; dacă creşte cu 5%, o să crească şi pragul cu 5%. În concluzie, vreau să susţin amendamentul de la marginal 1, cu următorul cuprins - "(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din acesta a sumei neimpozabile lunare de 3.000 de lei". După care vrem să introducem un alineat, alin. (11), cu următorul conţinut - "(11) Începând cu anul 2025, suma prevăzută la alin. (1) se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu procentul aplicat asupra valorii punctului de referinţă, potrivit art. 84 alin. (3)-(5) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii". Vă mulţumesc. (Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.) |
|||||
|
|
Domnule Simion, numai o secundă. Conform Regulamentului, trebuie să supun amendamentul la vot. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Anexa "Amendamente respinse", marginal 1. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 85 de voturi pentru, două contra, 128 de abţineri, 3 colegi care nu votează, amendamentul rămâne respins. Vă rog, domnule Simion. |
|||||
|
|
Un comentariu legat de amendament. Voiam să-l felicit pe domnul deputat Miklós Zoltán pentru iniţiativă. |
|||||
|
Şi pe doamna Csép. |
||||||
|
|
Şi pe doamna Csép. Pentru că asta ar trebui să fie într-adevăr, domnule Solomon, atitudinea, dacă tot facem o schimbare care să nu însemne o pomană sau un gest pompieristic prilejuit de venirea alegerilor, dacă vreţi să fim constructivi; dacă nu, puteţi să ne spuneţi dumneavoastră că de 6-7 ani nu am venit cu nicio propunere. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Propunere există, iată, şi din partea UDMR-ului şi din partea celorlalte formaţiuni. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Având în vedere că timpul alocat dezbaterilor a expirat, dar având în... (Vociferări.) ...având în vedere că mai sunt încă două amendamente respinse şi domnul Simion tocmai a vorbit, o să dau cuvântul pentru susţinerea ultimului amendament respins domnului Năsui, de la USR. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc, domnule preşedinte. Practic, am întrebat astăzi Ministerul Finanţelor dacă ştie cu cât a crescut pensia medie contributivă în România versus pensia medie specială. N-a ştiut să spună. Vă spun eu. Pensia medie contributivă a crescut de la începutul anului şi până acum cu 4 lei. Pensia specială medie a crescut cu 1.089 de lei, de 270 de ori mai mult. Există o minciună în această lege a pensiilor, şi anume faptul că de fapt cresc pensiile şi că nu scade la nimeni. Ce nu scade este cuantumul în plată; doar că cei cărora li s-a recalculat mai puţin nu mai beneficiază de indexare; practic, lor nu o să li se mai crească pensia în ton cu inflaţia; vor pierde în putere de cumpărare; deci lor le-a scăzut de fapt pensia. Dar ideea de a pune un prag neimpozabil pentru pensii este o idee foarte bună. Am susţinut-o şi atunci când a fost pragul de 2.000 de lei, o susţinem şi acum, când e pragul de 3.000 de lei. Dar de ce să se aplice asta numai la pensii? Haideţi să aplicăm aceeaşi măsură şi la salarii! România are cele mai mari taxe pe salariile mici din absolut toată Europa. Practic, este un sistem prin care statul român, Guvernul României goneşte românii din România, făcând munca din România prost plătită în mod artificial, din cauza unei taxări a muncii care este aberantă şi... |
|||||
|
Domnule Năsui... |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...dându-le practic oportunitatea să muncească mai bine pe un salariu mai mare în alte ţări. |
|||||
|
...marginal 3. |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Este o greşeală pentru noi. De aceea, acest amendament ce spune, domnule preşedinte - şi închei - este, haideţi, să zicem aşa, cum sunt 3.000 de lei netaxaţi la pensie, haideţi să fie 3.000 de lei netaxaţi şi la salariu. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Anexa cu amendamente respinse, marginal 3. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
80 de voturi pentru, 130 contra, 11 abţineri, 2 colegi care nu votează. Amendamentul rămâne respins. Domnule Andruşceac, vă rog, foarte scurt, amendamentul 2. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi de la PNL, Mă bucur că după 3 ani de zile de când am lansat propunerea de ridicare a plafonului, am aflat cu surprindere că iniţiativa mea a fost preluată de doamna Turcan. Nu mă face foarte mândru lucrul acesta, dar trec la subiect spunând că trebuie să existe o raportare a acestui prag la ceva, ca să ne permită apoi ca an de an să putem ridica această sumă, pentru a acoperi ceea ce nu putem face prin investiţii: deficite şi inflaţie. Am susţinut propunerea colegilor de la UDMR, pe care am găsit-o foarte bună. De asemenea, am susţinut propunerea domnului Claudiu Năsui, pe care am găsit-o la fel, foarte bună. Propunerea mea sună aşa - "Alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din acesta a sumei neimpozabile lunare de 3.708 lei»", ceea ce reprezintă valoarea coşului minim de consum. Deci voi vă raportaţi sub sărăcie. Eu vă rog să ne raportăm măcar la valoarea coşului minim de consum, stabilită de INS. În continuare... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...este - după acest alineat se introduce un nou alineat, care are următorul cuprins - "Plafonul prevăzut la alin. (1) se actualizează anual la nivelul valorii coşului minim de consum, comunicat de Institutul Naţional de Statistică". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Anexa cu amendamente respinse, marginal 2. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 30 de voturi pentru, 140 contra, 57 de abţineri, amendamentul rămâne respins. Proiectul rămâne la votul final. Domnul Seidler, pe procedură. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Domnule preşedinte, Chiar dacă va fi votat în unanimitate acest proiect de lege, sunt câteva chestiuni de tehnică legislativă care trebuie clarificate, dacă ne uităm la deciziile CCR. Încă o dată, titlul acestui proiect de lege vorbeşte doar despre modificarea art. 100 din Codul fiscal; conţinutul modifică şi art. 101. E o problemă ce poate duce la declararea neconstituţionalităţii acestui proiect de lege, dacă nu se corectează. Asta pe lângă faptul că întreb încă o dată - chiar nu e nimeni de la Ministerul Finanţelor care să acopere şi problema neconstituţionalităţii, dată de lipsa impactului bugetar? Chiar nimeni nu poate veni... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: ...acum la microfon să ne spună... |
|||||
|
Domnule Seidler... |
||||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: ...chestiunea aceasta? |
|||||
|
...mulţumesc. |
||||||
|
|
|
Domnule Andronache, vă rog. |
|
|||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Propun prelungirea programului de lucru până la dezbaterea punctului 3 din ordinea de zi. Vă rog să supuneţi votului plenului această propunere. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Prelungirea programului de lucru până la finalizarea dezbaterilor pentru punctul 3 al ordinii de zi, inclusiv. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 210 voturi pentru, 14 contra, programul de lucru a fost prelungit. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Lege privind completarea art. 1 din Legea nr 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol" aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)"; PL-x 423/2024; procedură de urgenţă. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Vă rog, reprezentantul Guvernului României. |
|
|||
|
|
Domnul Eduard Bachide (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt Eduard Bachide, secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 cu trei noi alineate ce creează cadrul legal pentru: - aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer Patriot, detaliile realizării actelor de donaţie şi a transferului stabilindu-se prin hotărâre de Guvern; - abilitarea Guvernului României să întreprindă demersurile necesare pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu bază la sol aferentă programului de înzestrare esenţial, prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip LOA specifice Programului FMS pentru achiziţionarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor, serviciilor şi a celorlalte elemente aferente specifice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, vă rog, raportul. Domnule Leoreanu, vă rog. Şi, la final, vă rog, domnul preşedinte, şi timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Raport asupra Proiectului de Lege privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol", aferentă programului de înregistrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare" Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017, trimis şi înregistrat la Comisia pentru apărare. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer Patriot, în configuraţia convenită cu partenerul american. De asemenea, se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare", prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance specifice Programului Foreign Military Sales pentru achiziţionarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special. Se abilitează Ministerul Apărării Naţionale să asigure sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente reconstituirii capabilităţii de bază de apărare aeriană cu baza la sol. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat proiectul de lege şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol". În raport cu obiectul şi conţinutul acestuia, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. Ca timp de dezbatere vă propun 4 minute. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot pentru timp de dezbateri - 4 minute. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 203 voturi pentru, 10 contra, 6 abţineri, un coleg care nu votează, timpii de dezbateri au fost aprobaţi. Intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Domnul Andronache. |
|||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Din greşeală. |
||||||
|
|
Din greşeală. Doamna Gavrilă. Scuze, doamna Gavrilă, dar neafiliaţii vorbesc la final şi a apăsat domnul Chelaru Mircia. O să vorbiţi după domnul Chelaru. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Onorată Cameră, suntem în faţa unei legi pe care puţini, cu siguranţă, au pătruns-o. În opinia mea, este unul dintre cele mai fierbinţi momente ale unei decizii politice majore - un cartof fierbinte care ne stă în braţe. De la bun început vreau să fie clar că ne postăm pe acea atitudine de sprijin a efortului ucrainenilor, a efortului Ucrainei în războiul pe care îl duce. Incontestabil şi din punct de vedere militar, material, economic şi moral nu este loc de nicio speculaţie. Dar, înapoia acestei atitudini eu atrag atenţia că a venit un moment şi este momentul ca politica militară a României, cât şi cea externă, să aibă acea verticalitate şi să se renunţe la obedienţa gratuită şi practicarea unei politici continue de râmă. În sensul acesta am sperat că amendamentele pe care le-am făcut, pentru că oricum ştiu că legea va trece, să producă o minimă reparaţie în abordarea acestei probleme. Este inadmisibil să produci donaţie din partea unui stat sărăcit, a cărui deficit bugetar este catastrofal, şi să-ţi asumi pe mai departe refacerea capabilităţii operaţionale din resurse încă neidentificate. De aceea... |
|||||
|
Vă rog să încheiaţi în 30 de secunde. |
||||||
|
|
De aceea, din acest punct de vedere, tocmai din aceste motive, am hotărât în plen să votăm împotriva acestei legi. Şi voi justifica pe mai departe, probabil că voi avea dreptul acesta, să-mi susţin amendamentele respinse. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamna Gavrilă, vă rog. |
|||||
|
|
Donarea sistemului Patriot a fost ilegală. Nesăbuiţii din CSAT au decis să dea ceva ce nu aveau dreptul să dea. Întrebarea este dacă CSAT-ul avea dreptul să doneze un sistem Patriot, de ce vine acum în faţa Parlamentului să ceară să achiziţioneze ceva nou? Pentru că a fost ilegal, pentru că nu aveau dreptul. Acest sistem nu valorează un miliard de euro, valorează mult mai mult. Pentru că România este la graniţă cu războiul, iar valoarea trebuie estimată după daunele materiale şi umane pe care acest sistem le putea apăra. Timp de 10 ani noi nu vom mai avea acest sistem. Timp de 10 ani aceste daune pot fi valorate la zeci, dacă nu sute de miliarde de euro. (Vociferări.) Care nu sunt funcţionale... care nu sunt funcţionale. Da, care nu sunt funcţionale... Spuneţi-mi de ce, în primul şi în primul rând, am donat acest sistem fără să întrebăm Parlamentul? De ce nu l-a donat Germania? Pentru că Germania nu este la graniţă cu România. (Vociferări.) Nu faceţi aşa... (Ridică din umeri.) Răspundeţi! (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală): A donat trei Germania! |
||||||
|
|
Vă mulţumesc că v-aţi încadrat în timp. Domnul Nicu Fălcoi, vă rog, Grupul USR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Numai o secundă! Stimată colegă, haideţi să nu-i certaţi pe colegii noştri! Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Văd că discutăm aici mai mult despre donarea sistemului Patriot decât despre ce spune legea aceasta, de fapt şi de drept. Conform celor pe care eu le ştiu, şi cred că şi dumneavoastră le ştiţi, orice proprietate din patrimoniul statului, orice transfer de proprietate din patrimoniul statului se face exclusiv prin ordonanţă de urgenţă. Şi am avut nenumărate cazuri în care am vrut noi să dăm o lege de transfer de proprietate, aici, în Parlament, a fost atacată la Curtea Constituţională şi a fost respinsă. Prin urmare, Guvernul dă o ordonanţă de urgenţă pentru donarea acestui sistem Patriot. Nu aprobă Parlamentul donarea acestui sistem Patriot. Dacă Ministerul Apărării Naţionale s-a gândit la aşa ceva, a făcut foarte rău. Dar noi vorbim acum despre achiziţia unui nou sistem Patriot, un sistem care să-l înlocuiască pe cel pe care noi îl donăm Ucrainei. Şi bine facem că-l donăm, oameni buni, pentru că, uitaţi-vă la statele din jurul nostru, acestea care sunt mai apropiate de războiul acesta, toate au donat, de-a lungul timpului, nenumărate facilităţi militare, tocmai în ideea de a ţine acest război cât mai departe de graniţele noastre. Dacă noi nu facem asta, Rusia nu se opreşte în Ucraina. Dacă Ucraina este învinsă de Rusia, s-ar putea să fim mult mai afectaţi decât de donarea unui sistem Patriot, care, apropo, nu costă niciun miliard, costă mult mai puţin, şi pe care îl înlocuim fără ca statul român să plătească altceva decât comisioanele şi taxele pe care le plăteşte tot statului român. (Vociferări.) |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
Domnul Antonio Andruşceac (din sală): Ce să facă cu unul?! Să le donăm pe toate 7! |
||||||
|
|
Nu numai asta! Nu doar România a donat, apropo de... |
|||||
|
Vă rog să vă încadraţi în 30 de secunde! |
||||||
|
|
... apropo de ce spunea doamna mai devreme. Germania a donat deja trei sisteme Patriot şi mai donează. Asta se întâmplă în lumea civilizată, atunci când vrei să păstrezi războiul departe de graniţele tale. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Vă reamintesc că suntem în procedură de urgenţă şi avem un singur vorbitor pe grup. Şi asta o spun pentru cei de la Grupul AUR. Deja domnul Chelaru a vorbit. Aşadar, dau cuvântul ultimului vorbitor la dezbateri generale, domnul Fifor, din partea Grupului PSD. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În decembrie 2017, când semnam documentele de achiziţie ale sistemelor Patriot, cârcotaşii spuneau: "Ce ne trebuie nouă sisteme Patriot, cu cine ne batem, cine ne ameninţă, de ce facem lucrul acesta? Cârcotaşi sunt şi astăzi, cârcotaşi care se întreabă: "Ce ne trebuie nouă să sprijinim un stat care este la nevoie, şi la nevoie mare, un stat asupra căruia se comite o agresiune de 3 ani de zile, un stat care are nevoie ca de aer de apărare?". România este membră a unei alianţe politico-militare, Alianţa NATO, România are obligaţii, are îndatoriri. România trebuie să arate că nu degeaba susţinem de ani de zile că suntem principalul furnizor de securitate la Marea Neagră, principalul furnizor de securitate regională. Nu facem altceva decât să ne alăturăm unui efort colectiv de a sprijini Ucraina. Spunea bine colegul Fălcoi, cu cât ţinem mai departe de România acest conflict şi de graniţele NATO, cu atât mai bine. Vă îndemn să nu vă uitaţi la suma aceasta. Vă îndemn doar să vă gândiţi cum ar fi dacă deasupra României ar suna sirenele pentru adăpostirea împotriva unui atac aerian. Şi vă spun că România nu este în situaţia în care să nu se poată apăra. România are sistemele necesare pentru apărare. Nu facem altceva decât, repet, să ne alăturăm unui efort, acela de a susţine o ţară la nevoie. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă susţine cineva vreunul din cele două amendamente respinse? |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Da. |
||||||
|
|
Domnule Chelaru, vă rog. Vă rog să indicaţi marginalul, domnule Chelaru. |
|||||
|
|
Marginal 1. Modificarea art. 31. Raţiunea este foarte simplă, am anticipat-o. Ucraina este, la ora actuală, în opinia mea, o gaură neagră care absoarbe întreaga energie a Uniunii Europene şi nu numai, tocmai şi pentru că nu au conştiinţa faptului că ceea ce primesc trebuie să consume cu grijă şi în corespondenţă cu ceea ce înseamnă armă operativă eficientă. De aceea, ceea ce urmărim nu este refuzul sprijinului, ci introducerea acestui sprijin într-o contabilitate, domnilor. Această contabilitate vine din ideea, şi continuă ideea pe mai departe, ca sistemul de rachete sol-aer Patriot, configuraţia prezentată în anexa pe care încă n-am văzut-o, pentru că e la secret, care face parte integrantă din prezenta lege, să facă obiectul unor acte de transfer între terţi, în condiţiile legii, prin hotărâre de Guvern. De ce spun: "transfer între terţi"? Legea spune terţi, nu spune Ucraina. Ne trezim mâine-poimâine că apare un alt terţ şi să transferăm şi să donăm către un alt terţ şi un alt terţ, până când o să ajungem să donăm fie oameni, fie teritorii. De aceea... (Vociferări.) Nu vociferaţi! Deci, din acest punct de vedere, termenul de "donaţie" să fie înlocuit cu cel de "transfer", astfel încât, în gestiunea Guvernului României să existe această cantitate care trebuie trecută, aşa cum o să vedem la amendamentul 2, la creanţă. Vă rog să supuneţi la vot acest amendament. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Anexa cu amendamente respinse, marginal 1. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 19 voturi pentru, 196 contra, 13 abţineri, amendamentul rămâne respins. Mai aveţi un minut şi 50 de secunde pentru susţinerea celui de-al doilea amendament respins. Vă rog. |
|||||
|
|
Alineat nou, se adaugă alin. (34): "Sumele cheltuite de Ministerul Apărării Naţionale pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol se constituie în creanţe şi vor fi recuperate de la partea terţă de către Guvernul României". România trebuie să susţină efortul de apărare, în principal, a oricărei părţi terţe, în condiţiile neafectării propriilor capabilităţi defensive, menţinerii echilibrului financiar pentru propria dotare şi evitării deficitului bugetar catastrofal în care se află România actualmente. Vă rog să supuneţi amendamentul la vot. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Anexa cu amendamente respinse, marginal 2. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Puteţi lua loc, domnule general. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Explicarea votului. |
||||||
|
|
Nu există explicarea votului la amendamente, stimate coleg. Vă rog, aveţi dreptul să vă exprimaţi la votul final. Mulţumesc. Cu 203 voturi contra, 23 pentru, amendamentul rămâne respins. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică; PL-x 422/2024; procedură de urgenţă. Vă rog, iniţiatorul, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul György Attila (secretar de stat, Ministerul Finanţelor): Mulţumesc. Bună ziua! În contextul derulării cu Guvernul Statelor Unite ale Americii a unor programe de înzestrare pentru dezvoltarea capabilităţilor militare, reprezentanţii SUA au informat partea română cu privire la posibilitatea accesării de fonduri, în condiţii avantajoase, prin mecanismul Foreign Military Financing, pentru finanţarea unor contracte de achiziţii militare încheiate cu departamente şi agenţii coordonate de către Departamentul Apărării din SUA. Ordonanţa de urgenţă nr. 101/2024 vine să acomodeze această facilitate cu legislaţia privind datoria publică. Vă rugăm să fiţi de acord cu legea de aprobare a ordonanţei. Mulţumim. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, vă rog, raportul. Vă rog, doamnă deputat. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, prin adresa PL-x 422 din 2 septembrie 2024, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică. Astfel, prin proiect se urmăreşte asigurarea nevoilor urgente de capabilităţi militare, prin identificarea şi diversificarea instrumentelor de finanţare a achiziţiei de tehnică şi echipamente militare, flexibilizarea costurilor asociate distribuirii titlurilor de stat dedicate populaţiei distribuite prin CNPR, în cazul finanţării de pe piaţa internă, inclusiv prin flexibilizarea politicii de colaborare cu CNPR şi prin atragerea de noi resurse care să extindă baza de investitori şi să simplifice soluţiile tehnice de vânzare a titlurilor de stat Tezaur. În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, în forma adoptată de Senat. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale. Domnule Simion, vă rog. |
|||||
|
|
Cronologia este, de fapt, următoarea. Pe 7 mai, Klaus Iohannis merge la Washington, chemat de Joe Biden, o întâlnire intempestivă despre care nimeni nu ştia. Joi, 20 iunie, CSAT anunţă, deşi Statul Major al Armatei a spus altceva, că România donează Ucrainei un sistem Patriot. Pe 10 iulie, preşedintele Iohannis anunţă că România va fi recompensată rezonabil de NATO pentru această donaţie pe care o facem. Cât de slugi am ajuns! De fapt, ce se întâmplă acum, prin Parlament, este acoperirea unora care nu vor să fie acuzaţi mai târziu de înaltă trădare, pentru că un stat terţ a intervenit şi ne-a impus această donaţie pe care noi o facem. Am fost recompensaţi rezonabil. 4,8 miliarde de dolari avem voie să ne împrumutăm, în continuare, de la Statele Unite, să cumpărăm echipament şi tehnică militară. Nu ştim dacă este pentru populaţia României. S-ar putea să fie în continuare o donaţie pentru Ucraina. Bravo, felicitări, dar să nu creadă cei care au săvârşit infracţiunea de înaltă trădare că o să scape. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Ciubuc, deputat neafiliat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Acest proiect de lege este depus ieri, 2 septembrie, la Senat, trecut pe repede-nainte în Comisia pentru buget, dar nu are aviz de la Comisia juridică, nu are aviz de la Comisia pentru apărare. Unde este graba, stimaţi colegi? Nu am reuşit să depunem niciun amendament. Nu s-a depus niciun amendament. Doar O.U.G.-ul care este trimis de Guvern şi depus ca proiect de lege. Cer să fie trimis la comisie pentru a depune amendamente. Care este graba? În joc sunt 12 miliarde de euro pentru apărare, un contract pe repede-nainte cu Statele Unite pentru apărare. Ca să ce?! Fără amendamente, fără a pune în dezbatere în comisie, fără aviz de la Comisia juridică, fără aviz de la Comisia pentru apărare. Rog plenul Camerei Deputaţilor, pentru că plenul este suveran, cer, domnule preşedinte, supunerea la vot şi trimiterea la comisie a acestui proiect de lege. Este inacceptabil ca niciun deputat să nu depună un amendament. În joc sunt 12 miliarde de euro. |
|||||
|
Mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. Stimaţi colegi, vă rog să nu părăsiţi sala. În maximum 5 minute vom avea votul final. Rog liderii de grup să anunţe şi colegii conectaţi la tablete. Mulţumesc. |
||||||
|
|
|
După pauză |
|
|||
|
|
Rog liderii de grup să îşi invite colegii în sală, în bancă sau la tablete. O rog pe colega secretar să-şi ocupe locul. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Facem un vot de control al cvorumului pentru sesiunea de vot final. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
257 de colegi prezenţi. Suntem în cvorum. (Vociferări.) |
|||||
|
|
|
Capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 50/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 263 de voturi pentru, 14 abţineri, 2 colegi care nu votează, adoptat. Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale; PL-x 22/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 277 de voturi pentru, 3 abţineri, un coleg care nu votează, adoptat. Explicarea votului, domnul Simion, Grupul AUR. |
|||||
|
|
La fel cum am votat şi în comisii, şi bine aţi remarcat, "pentru", am votat şi în plen "pentru", deoarece aduce avantaje unei categorii de pensionari. Dar asta nu înseamnă că această lege nu trebuia racordată la coşul minim de consum sau racordată la rata inflaţiei, anual. Şi asta nu înseamnă că aţi depus un super-proiect de lege, domnule Roman şi ar trebui să venim cu toţii să vă felicităm. (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală): E bun! |
||||||
|
|
E foarte bun! Aţi... aţi stat foarte mult şi l-aţi gândit şi aţi ridicat pragul de impozitare de la 2.000 la 3.000. Nu! Asta e ceva ce putea face oricare dintre actualii parlamentari, ceva ce mulţi dintre actualii parlamentari au făcut. Dar e nevoie de o decizie din partea Executivului, din partea Guvernului. Aşa că nu înţeleg bătaia. Bătaia de fapt este să justificaţi nedreptăţile făcute împotriva metalurgiştilor, împotriva CFR-iştilor, împotriva minerilor, împotriva persoanelor cu dizabilităţi, împotriva tuturor celor care au avut grupe de muncă şi de care v-aţi bătut joc mergând pe o falsă contributivitate. Toţi oamenii aceştia au contribuit lucrând în mediu toxic sau lucrând aşa cum au putut face ei. Vă gândiţi pe unde să scoateţi cămaşa. N-o să scoateţi cămaşa şi românii o să vă pedepsească la vot! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Alexandru Victoria-Violeta, Grupul USR. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Bună ziua, stimaţi colegi! Succes în ultima sesiune parlamentară din această legislatură! Sunt de acord că acest proiect de lege va face viaţa puţin mai bună, deşi ştiţi fiecare dintre dumneavoastră că banii nu mai au nicio valoare sub inflaţia pe care aţi creat-o prin măsurile proaste pe care le-aţi luat în Guvern. Sunt de acord să susţin îmbunătăţirea cu puţin, simbolic, a vieţii pensionarilor, dar este o măsură incorectă pentru restul pensionarilor, care au, de exemplu, 3.100, 3.200. Nu există nicio logică pentru care aţi luat această decizie, alta decât să vă apropiaţi, să speraţi că primiţi voturi - PSD, când aţi avut pragul de impozitare la 2.000, că acolo erau pensionarii care preferau să vă voteze pe dumneavoastră, şi acum se apropie PNL de pensionarii care se află mai mult sau mai puţin în acest prag de pensii. Aţi gândit-o politic şi neserios pentru România. Soluţia corectă pentru această ţară este să discutăm apăsat, dar pentru asta trebuie să ai încredere ca oamenii să te urmărească că ceea ce le spui este ceva ce tu sincer vrei să faci pentru binele acestei ţări. Soluţia este să discutăm eliminarea impozitării pentru toate pensiile sau impozitarea tuturor pensiilor. Asta este soluţia corectă pe care trebuie să aveţi curajul să o spuneţi oamenilor. Restul, intervenţii din burtă, intervenţii la plesneală - de la 2.000 la 3.000. la 3.200. la 3.500 - nu sunt decât nişte soluţii prin care proiectaţi imaginea unei improvizaţii a acestei guvernări, a unei guvernări care nu oferă soluţii corecte pentru această ţară. Închei spunând următorul lucru - pensionarii care cred că li se va îmbunătăţi viaţa prin această schimbare trebuie să ştie că banii nu mai au valoare. Nu aţi făcut ce trebuie în această guvernare... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...astfel încât orice firimitură o daţi în acest moment pensionarilor este înghiţită de nivelul preţurilor pe care le-aţi dus... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...prin politica falimentară pe care aţi avut-o şi PSD şi PNL în această guvernare. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Turcan Raluca, din partea Grupului PNL. |
|||||
|
|
Votul de astăzi este un vot corect şi firesc. Inclusiv cei care critică de la această tribună au votat pentru. Şi realitatea este că aici, în acest for decizional, votul acesta putea fi dat în urmă cu un an de zile, după ce a fost votat în unanimitate, adică de toate partidele, în Senatul României. Acest proiect de lege încheie în mod firesc un proces lung şi anevoios de recalculare a pensiilor. Un proces pe care îl aşteptau aproape 5 milioane de pensionari de mai bine de 30 de ani de zile. Aud critici legate de improvizaţia unui proiect de lege. Cine critică nu înţelege faptul că această măsură era una din lungul şir al deciziilor corecte pentru a ajunge la recalcularea pensiilor. Pentru că n-am fi putut avea recalcularea pensiilor dacă dosarele erau în continuare în format cu şină şi n-ar fi ajuns în format digital. În anul 2005 s-a încercat o recalculare a pensiilor şi în 2 ani de zile, pentru că dosarele erau în format cu şină, s-au recalculat 1,5 milioane de pensii. Vă daţi seama cât ar fi durat să recalculăm aproape 5 milioane de pensii dacă dosarele ar fi rămas în continuare în format cu şină? Mai mult decât atât, recalcularea pensiilor a devenit obligatorie prin includerea în PNRR şi condiţionarea acestei reforme de bani de la Uniunea Europeană. Pentru că sunt convinsă că ar mai fi existat opinii care ar fi spus, domnule, nu-i acum, nu avem bani, nu reuşim să recalculăm pensiile şi să majorăm pensiile pentru aproximativ 3,8 milioane de pensionari. Am inclus acest proiect în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, am angajat 1.000 de oameni... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
...în plus la Casele Naţionale de Pensii, astfel încât astăzi să putem avea pensiile recalculate. Iar... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...ultima măsură... Numai o secundă! ...era exact aceasta, pentru că foarte multe pensii treceau peste plafonul de 2.000 de lei, din anul 2022 am propus majorarea plafonului de impozitare de la 2.000 la 3.000, astfel încât pensiile între 2.000... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...şi 3.000 de lei să nu fie mâncate de impozit. Vă mulţumim tuturor pentru votul dat astăzi şi vă asigur că a fost şi este o măsură reparatorie care încheie un ciclu... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...frumos şi corect pentru pensionarii din România. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Dancă. |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Atâta ipocrizie de la... (Vociferări.) ...PSD şi... (Vociferări.) ...partenerii săi de guvernare, în privinţa pensionarilor, mai rar au văzut părinţii şi bunicii noştri. Ce treabă are neimpozitarea pensiilor la un anumit prag cu marea problemă, cu bătaia de joc pe care aţi făcut-o prin recalcularea pensiilor pentru peste 800.000 de pensionari care se văd cu pensiile îngheţate până la sfârşitul zilelor lor? Asta este pur şi simplu o schemă de abracadabra pe care o faceţi aici, dar nu rezolvaţi problema. Problema celor 800.000 de pensionari este nerezolvată. Aţi venit cu această măsură pentru a acoperi marea bătaie de joc pe care aţi făcut-o prin recalcularea pensiilor pentru cei peste 800.000 de pensionari. Ar fi trebuit astăzi să dezbatem o iniţiativă care să repare şi să rezolve problema celor 800.000 de pensionari. Parlamentarii Forţa Dreptei au înregistrat încă de ieri o iniţiativă legislativă, astfel încât şi pensiile celor 800.000 de pensionari, care vor fi de acum îngheţate, ca urmare a procesului dumneavoastră de recalculare, să fie indexate cel puţin cu rata inflaţiei în fiecare an. Dar este deja un adevăr trist - de fiecare dată când PSD promite creşterea pensiilor, în realitate nu este decât o păcăleală. La fel aţi făcut cu creşterea de 40% a pensiilor, promisă în 2017; la fel aţi făcut şi acum, când aţi promis iarăşi acelaşi procent de 40% în medie după recalcularea pensiilor. În realitate... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...v-aţi bătut joc de pensionari de fiecare dată şi le-aţi afectat puterea de cumpărare. Votaţi iniţiativa parlamentarilor Forţa Dreptei, pentru a rezolva cu adevărat această problemă! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Solomon. |
|||||
|
|
Antevorbitorii mei au făcut parte din Guvernul Orban şi din Guvernul Cîţu care au refuzat sistematic să aplice Legea nr. 127/2019. (Vociferări.) Acea lege creştea pensiile încă de la 1 septembrie 2020. N-aţi vrut să faceţi lucrul acesta. (Vociferări.) Veniţi şi ne explicaţi nouă cum e inflaţia mare, după ce aţi cheltuit miliarde de euro pe pandemia pe care aţi gestionat-o foarte, foarte prost - 1.000.000.000 de euro numai pe vaccinuri pe care le-am aruncat la coş, alte miliarde de euro pe faptul că aţi închis firme, aţi închis afaceri, aţi plătit Kurzarbeit-uri degeaba, când puteaţi să lăsaţi oamenii să muncească în această ţară, nu să cheltuiţi bani împrumutaţi pe care noi acum încercăm să-i dăm înapoi. Această lege de astăzi este despre Codul fiscal, repet, nu este despre Legea pensiilor. Veniţi numai cu argumente legate de alte legi, pe care nici nu le-aţi citit. N-aţi citit Legea nr. 127/2019, n-aţi citit Legea nr. 360. Veniţi şi spuneţi numai aberaţii la acest microfon şi la toate celelalte de la televiziune. Nimic din ceea ce spuneţi nu este adevărat. Dăm astăzi dreptate celor care au iniţiat acum un an de zile legea, prin mărirea cuantumului neimpozabil la pensii, pentru că poate la anul, împreună, vom ajunge să nu mai impozităm nicio pensie în ţara aceasta. (Aplauze.) |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Lege privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol" aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)"; PL-x 423/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 245 de voturi pentru, 29 contra, o abţinere, un coleg care nu votează, adoptat. Explicarea votului, domnul Simion. |
|||||
|
|
Faptul că suntem singurul partid care se împotriveşte donării sistemului Patriot către Ucraina nu arată decât un singur lucru - suntem singurul partid care este îngrijorat de securitatea românilor. Iar din decembrie încolo, când se va schimba puterea, cei care au fost în situaţia de ilegalitate în perioada mai - septembrie 2024 vor fi acuzaţi de legea penală pe care au încălcat-o. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Fălcoi, Grupul USR. Doamnă Gavrilă, vă rog să vă apropiaţi. |
|||||
|
|
Domnule Simion, Dumneavoastră nu vă împotriviţi donării unui sistem, că donarea se face prin hotărâre de Guvern; dumneavoastră vă împotriviţi achiziţionării unui alt sistem de către România, pe gratis. (Râsete. Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Doamna Gavrilă, vă rog. |
|||||
|
|
Vă amintesc că... Am votat împotrivă. Vă amintesc că Armata României nu a aprobat trimiterea acestui sistem Patriot în Ucraina. Ministerul Apărării a trimis un raport către CSAT. Ministerul Apărării a vorbit cu şeful Armatei, cu generalii cu funcţii de comandă şi cu reprezentanţi ai regimului Patriot şi toţi au decis că nu este oportun să trimiţi acest sistem în Ucraina. Şi, cu toate acestea, cu toate acestea, CSAT-ul a decis împotrivă. Întrebarea este - dacă securitatea României nu este decisă de Ministerul Apărării, de şeful Armatei, de reprezentanţii sistemului... regimului Patriot, de generalii cu funcţii de comandă, atunci de cine sunt decise şi de cine sunt dictate securitatea şi siguranţa României? (Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Vă reamintesc, un singur vorbitor de grup la explicarea votului; acelaşi lucru se aplică şi deputaţilor neafiliaţi. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică; PL-x 422/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 247 de voturi pentru, 29 contra, o abţinere, adoptat. Explicarea votului, domnul Dan Tanasă, vă rog. Daţi drumul la microfon! (Se adresează staffului tehnic.) |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. În loc să daţi bani oamenilor care muncesc în ţara asta, pensionarilor care au muncit o viaţă întreagă, donaţi miliarde de euro din banii românilor, donaţi miliarde de euro Ucrainei. Alimentaţi în mod voit un război, în loc să căutaţi pace. Iar acum, cu acest proiect de lege, mai adăugaţi câteva zeci, poate sute de miliarde, că doar România nu a ajuns decât la o fabuloasă sumă de 200 de miliarde de euro datorie publică externă. După 35 de ani în care aţi guvernat această ţară, dragi colegi de la PSD, de la PNL, de la UDMR şi de la USR, aţi adus România de la zero datorie publică externă, aţi adus-o la 200 de miliarde, iar acum vă bateţi cu cărămida în piept şi spuneţi că o să mai puneţi încă câteva miliarde ca să cumpărăm ce? Nu medicamente. Nu să construim autostrăzi, nu şcoli, nu grădiniţe. Să cumpărăm armament de la americani. O să-l vedem pe Marcel Ciolacu că linge iar clanţa la Ambasada Statelor Unite, ca să mai... (Vociferări.) ... să mai bage câteva miliarde bune de tot în bugetul... în buzunarul americanilor. Sunteţi absolut iresponsabili. Toate gesturile pe care le faceţi put, miros urât, a trădare de ţară. Aţi adus România şi aţi pus-o direct... pe direcţia Greciei aţi pus-o. Faliment scrie pe ţara asta cu PSD, cu PNL şi cu UDMR la conducerea României. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Ciubuc. |
|||||
|
|
Am votat contra acestui proiect de lege. Parlamentul României, Camera Deputaţilor a refuzat trimiterea la comisie a acestui proiect de lege care a fost adoptat şi a fost supus la vot fără avizul Comisiei pentru apărare a României din Camera Deputaţilor, fără avizul Comisiei juridice. Iar românii trebuie să ştie că acest proiect de lege este un contract între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite, în valoare de 12 miliarde de euro, din care 4,8 miliarde de euro sunt împrumuturi, împrumuturi cu garanţii de stat. Ajungem să avem aproape 200 de miliarde de euro bani împrumutaţi, iar noi ne împrumutăm pentru apărare, în condiţiile în care tot CSAT-ul şi tot trădătorii din CSAT şi preşedintele trădător al României, Iohannis, au donat scuturi Patriot de un miliard de dolari Ucrainei. Ruşine să vă fie, Parlamentul României, ruşine să vă fie tuturor celor care aţi votat acest proiect de lege pe repede înainte, ieri depus la Senat, azi avizat în Comisia pentru buget, fără aviz de la apărare, fără aviz de la juridică şi vot pe repede înainte! Vom ataca acest proiect de lege la Curtea Constituţională. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului: 1. Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale; PL-x 22/2023; 2. Legea privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol", aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM); PL-x 423/2024; 3. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică; PL-x 422/2024. Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii - astăzi, 3 septembrie 2024. Stimaţi colegi, Vă mulţumesc. Declar şedinţa închisă.
|
|
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 11.48.
|
||||||
![]() |



