Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2001

  1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.74/2001 privind abilitarea Ministerului de Interne de a angaja şi presta servicii (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 459/2001

Şedinţa a început la ora 9,46.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din cei 345 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 261, 84 fiind absenţi. Din aceştia, 23 participă la alte acţiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi, începând cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.74/2001 privind abilitarea Ministerului de Interne de a angaja şi presta servicii.

Rog iniţiatorul să prezinte... Domnule general Abraham, aveţi cuvântul.

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul proiect de lege supus atenţiei dumneavoastră are ca obiect aprobarea Ordonanţei 74/2001 privind abilitarea Ministerului de Interne de a angaja şi presta servicii.

Necesitatea adoptării acestui act normativ a fost determinată pe de o parte de creşterea numărului solicitărilor din partea unor agenţi economici ori ale unor persoane fizice de a beneficia de servicii prestate de unităţi specializate ale Ministerului de Interne care, în general, nu pot fi prestate de societatea civilă datorită specificului lor.

Prin lărgirea gamei de servicii nu va afecta în nici un fel îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege pentru fiecare din structurile Ministerului de Interne, scopul urmărit fiind acela de a crea posibilitatea obţinerii de venituri extrabugetare care vor fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor de capital.

Precizez că această ordonanţă a fost determinată de faptul că în Legea bugetului de stat pentru acest an nu s-a mai prevăzut posibilitatea ca noi să obţinem venituri din surse extrabugetare, iar o serie de agenţi economici aveau datorii enorme la noi, mai mult, anumite servicii erau în curs de executare îndeosebi de paza unor obiective de importanţă deosebită de către efectivele de jandarmerie.

Pentru a putea continua această activitate, am iniţiat acest proiect de lege.

Faţă de cele arătate, vă adresez rugămintea de a aproba acest proiect.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Comisia de apărare şi ordine publică. Nu e nimeni din partea comisiei?

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Comisia juridică a dat aviz negativ pe acest proiect pentru următoarele considerente: primul dintre ele, există un act normativ care dă posibilitatea Ministerului de Interne să înfiinţeze societăţi prestatoare de servicii. Este Legea 31 cu toate modificările aduse la zi;

a doua raţiune este aceea că se produce o discriminare prin acest proiect de lege. Şi celelalte ministere ar trebui să aibă aceleaşi drepturi să-şi înfiinţeze societăţi prestatoare de servicii. A treia raţiune este de această dată un considerent de constituţionalitate pentru că pe baza acestei ordonanţe, Ministerul de Interne ar avea posibilitatea să ridice mingea la plasă şi să şi tragă.

Este vorba de prestări de serviciu în domeniul pazei. Se ştie că toate societăţile care au acest obiect de activitate trebuie să aibă avizul Ministerului de Interne. Or, dacă Ministerul de Interne îşi va înfiinţa propriile lui societăţi de pază, se va produce...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, am senzaţia că e o mică eroare de obiect. Deci, la acest proiect comisia care a fost sesizată în fond a fost Comisia de apărare. La aviz, avizul a mai fost dat de Comisia pentru buget. De la Comisia juridică nimeni n-a cerut aviz.

Domnul Văsălie Moiş:

Păi s-a discutat şi s-a luat aviz negativ de la Comisia juridică. Este obligatoriu. Nu se poate.

Domnul Ráduly Róbert Kálman (din sală):

Este obligatoriu pentru toate proiectele de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, vă citesc finalul raportului Comisiei de apărare : "la întocmirea raportului, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci".

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte,

Nu sunt singur la Comisia juridică. Şi colegii mei au participat la această discuţie. S-a dat aviz negativ şi am dorit să explic acest aviz, dacă nu este nevoie, nu e nici un fel de problemă. Dar există doi distinşi colegi de-ai mei de la Comisia juridică, mi-am pierdut timpul acolo o jumătate de oră discutând acest subiect şi s-a dat avizul negativ.

Am dorit să explic acest aviz.

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia de apărare. Vă rog să ne lămuriţi cu privire la această contradicţie. Aţi avut avizul Comisiei juridice, s-a cerut şi avizul Comisiei juridice?

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

La dosar nu există avizul Comisiei juridice şi nici nu s-a cerut de către comisie. Comisia de apărae susţine în continuare avizarea favorabilă a acestui proiect de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În legătură cu această ordonanţă de urgenţă şi cu intenţia Guvernului de a transforma Ministerul de Interne într-un S.R.L., nu-mi revine decât să-mi exprim stupefacţia. În nici o ţară din lume Ministerul de Interne nu serveşte decât naţiunea sau statul respectiv şi nu devine prestator de servicii pentru orice instituţie sau persoană fizică în mod individual, pe baza unor sume separate de plată.

Mă întreb şi întreb şi pe cei care au gândit un astfel de proiect de lege: cum este posibil să transformăm Ministerul de Interne, asupra căruia există în ansamblul său bănuiala că încurajează şi apără corupţia, atâta vreme cât chiar ieri primul-adjunct al ministrului de intrne a recunoscut faptul că un număr de cadre superioare din conducerea unor inspectorate au săvârşit încălcări de lege şi şi-au însuşit pe căi ilicite o serie de bunuri? Cum am putea noi, în aceste condiţii, să avem siguranţa că nu vom asista mâine-poimâine ca poliţiştii să-i apere tocmai pe cei pe care ar trebui să-i arunce după gratii?

Mi se pare că este nefirească această intenţie şi aduce în sine, ea, un prejudiciu de imagine Ministerului de Interne şi acelor funcţionari, acelor cadre cinstite care doresc să-şi desfăşoare activitatea după criterii de competenţă şi profesionalitate, şi nu după alte criterii conjucturale.

Adoptarea unei asemenea ordonanţe şi transformarea ei într-o lege, ne va descalifica în faţa lumii civilizate.

Este de datoria statului în ansamblu să asigure fondurile necesare şi să nu obligăm ofiţerii să ajungă în postura de agenţi economici care să permită să se asigure salariile şi celelalte cheltuieli de funcţionare a ministerului.

Nu consider că este potrivit să aducem o asemenea jignire uneia dintre instituţiile fundamentale ale oricărui stat civilizat.

În consecinţă, cred că însuşi ministerul ar trebui să aibă demnitatea şi să-şi retragă acest proiect de lege pentru că în felul acesta ne va convinge că scopul său primordial este numai acela de a servi naţiunea în ansamblul său şi nu posibilii infractori pe motivaţia că există o serie de prestaţii care nu pot fi asigurate decât de către poliţie.

Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie şi eu consider că este nevoie să nu dăm posibilitatea de a aduce jignire acelor poliţişti cinstiţi, corecţi care îşi desfăşoară zi de zi activitatea în scopul apărării legislaţiei şi a ordinii în statul de drept pe care dorim să-l construim.

Mulţumesc.

(Aplauze din partea opoziţiei)

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă simt dator să dau câteva explicaţii faţă de pledoaria deosebit de patetică a domnului deputat vizavi de această eventuală gravă greşeală pe care am fi pe cale să o săvârşim.

Mi-aş permite să arăt faptul că, începând din 1990, în fiecare an, până în prezent, Ministerul de Interne a beneficiat de o asemenea ordonanţă care ar completa veniturile bugetare şi pînă acum nu am avut nici un incident major şi n-am făcut nici concurenţă neloială nimănui.

În al doilea rând, aş dori să subliniez în faţa domniilor voastre faptul că ordonanţa s-a impus prin aceea că în Legea bugetului din anul 2001, prevederea care stipula că 50% din veniturile extrabugetare pe care le obţinem din activităţile specifice şi, precizez în mod deosebit, cele de pază ale jandarmeriei la obiective deosebite, precum băncile, şi aş spune că România n-a avut evenimente deosebite în acest domeniu şi datorită faptului că prestaţia serviciului a fost deosebită.

Arătam că, începând cu acest an, prin prevederile acestei legi, noi aveam de încasat circa 300 de miliarde de la agenţii economici la care serviciile s-au prestat efectiv. Atunci am intervenit cu această ordonanţă pentru a regla aceste probleme.

De multe ori se face confuzia între Ministerul de Interne şi Poliţie în sine. Este vorba de efective ale Ministerului de Interne şi m-am referit la faptul că serviciile care sunt prestate sunt cele de jandarmerie şi ale jandarmeriei, dar nu numai. Sunt activităţi specifice prin care cadre ale noastre au fost acuzate că beneficiază de servicii, cum ar fi, spre exemplu, bărbieritul sau alte activităţi alături de unităţile în care există militari în termen, şi nu plătesc contravaloarea respectivă. Şi atunci, un gen de serviciu de acesta care este total extraodinar de periferic activităţilor noastre, l-am legalizat, în sensul că vor putea plăti şi vom îmbunătăţi serviciile cu sumele care se vor încasa pentru a nu exista discuţii în interiorul sistemului.

În ceea ce priveşte legarea strictă a acestei activităţi de corupţie, aş arăta faptul că departe faptul ca domnul secretar de stat, ieri, la conferinţa de presă, să fi spus acest lucru că sunt nu ştiu câte cadre corupte. Eu ştiu că suntem foarte mulţi dintre noi jurişti şi, mai ales, avem o pregătire deosebită, şi singurele care se va pronunţa cu privire la faptul că au fost dobândite ilicit sau nu vor fi instanţele special constituite în acest scop. Deci, există indicii că anumite persoane din Ministerul de Interne au o discrepanţă între veniturile realizate şi bunurile pe care şi le-au procurat.

Eu vă mulţumesc.

Domnul Valentin Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc, atunci când am discutat bugetul, comisia şi-a pus ca problemă principală în ceea ce priveşte Ministerul de Interne suplimentarea bugetului alocat acestui minister, considerăm că nu are suficiente resurse pentru a-şi face datoria. Am căutat şi sursa şi am găsit atât cât ne-a dus pe noi mintea. Această sursă însă...modalitatea pe care noi am găsit-o, de comun acord cu domnii de la Ministerul de Interne, cu domnul general Abraham, în principal, căci el a fost principalul nostru sfetnic, a fost refuzată de altă persoană, un secretar de stat. A considerat că Ministerul de Intene are suficiente resurse şi nu mai are nevoie de aşa ceva.

Mi se pare puţin cam ciudată atitudinea de a nu recunoaşte că este necesar a atrage o sursă de finanţare. Mi se pare incorect ca Guvernul României să nu-i dea acestui minister importanţa pe care o are şi să nu-i aloce resursele respective, astfel încât Ministerul de Interne să fie obligat să desfăşoare alte activităţi care sunt contrare cu statutul cadrelor militare care spune foarte clar că, după orele de program, un poliţist, un ofiţer, un subofiţer, un militar nu poate desfăşura alte activităţi. Plus că un poliţist trebuie să fie poliţist 24 din 24 de ore. El trebuie să intervină chiar şi în momentul în care el a plecat de la program.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, nu facem dezbateri pe fond deocamdată.

Domnul Valentin Vasilescu:

Corect.

Eu vă propun retrimiterea la comisie pentru analiza într-un timp mai îndelungat această ordonanţă şi de a găsi nişte soluţii cât de cât mai echilibrate decât cele pe care în grabă, în timpul pe care noi l-am avut la dispoziţie, am reuşit să rezolvăm în comisie.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, s-a făcut această propunere pe care o consider foarte judicioasă din moment ce Comisia pentru apărare n-a putut să ia în discuţie...Domnule Olteanu, poftiţi!

Domnul Ionel Olteanu:

Aş vrea să iau cuvântul pe procedură.

Domnul Valer Dorneanu:

s-a făcut tot o propunere de procedură, dar văd că dumneavoastră, deputaţii, nu mă lăsaţi s-o pun la vot. S-a propus o chestiune foarte firească în raport de evoluţia discuţiilor: retrimiterea la Comisia pentru apărare pentru a o discuta. (Domnul deputat Ráduly Róbert Kálman doreşte să ia cuvântul)

Tot în acest sens? Nu! Am senzaţia că e vorba de nişte orgolii ... Poftiţi!

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

E vorba de un lucru foarte serios şi asta este de următoarea natură: Comisia juridică de la noi din Cameră s-a pronunţat în avizul ei că ceea ce a adoptat Guvernul prin ordonanţa respectivă este neconstituţional. Asta este opinia dumnealor.

Drept urmare, e bine să le-o trimitem în comisie şi să regândim toată problema. Însă rămâne o mare întrebare: în cât timp soluţionăm această problemă? Pentru că ordonanţa este în vigoare şi opinia Comisiei juridice din Cameră este că ea trebuie regândită.

Drept urmare, domnule preşedinte, eu aş vrea să completăm propunerea de procedură a antevorbitorului meu, de retrimitere la comisie, cu stabilirea unui termen pentru această comisie în care dânşii să revină cu un raport. Propunerea mea ar fi de următoarea natură: cel târziu joia viitoare, plenul Camerei Deputaţilor să dezbată acest nou raport din partea Comisiei de apărare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mai doriţi sau supunem votului acest lucru? (Se adresează domnului deputat Ionel Olteanu) Nu mai doriţi.

Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră restituirea proiectului la Comisia pentru apărare şi să-i dăm termen pentru depunerea raportului suplimentar în raport de avizul Comisiei juridice. Comisia de apărare este sesizată în fond.

Domnul Pavel Abraham (din banca iniţiatorului):

Atunci să meargă la Comisia juridică dacă nu se poate aşa.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule general, staţi, că noi avem regulile noastre.

Comisia pentru apărare este sesizată în fond. Noi nu putem acum stabili o altă repartiţie. Va consulta avizul, veţi participa şi dumneavoastră la şedinţă şi va întocmi un raport suplimentar, un raport care poate fi practic o revenire la raportul iniţial dacă au fost atât de convingătoare argumentele Comisiei juridice, cu termen de depunerea a raportului joi.

Cine este de acord cu această propunere? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.