Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 ianuarie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.4/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 ianuarie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 ianuarie 2002
| 1. | Continuarea dezbaterilor asupra Propunerii legislative privind protecţia informaţiilor clasificate (amânarea votului final). | ![]() |
|||
consulta fisa PL nr. 348/2001 |
|||||
|
Şedinţa a început la ora 9.00. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari. |
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Permiteţi-mi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 232, sunt absenţi 112, din care 18 participă la alte acţiuni parlamentare. Continuăm ordinea de zi cu proiectul la care am rămas aseară, cel cu privire la propunerea legislativă privind protecţia informaţiilor clasificate. Vă reamintesc că suntem în procedură de urgenţă, procedură care, şi din vina mea, nu a fost respectată, pentru că, din dorinţa de a lăsa dezbaterile cât mai libere, de fapt, au profitat unii care au dorit mai degrabă de a contribui la îmbunătăţirea textului, la tergiversarea lui. În consecinţă, eu vă reamintesc că termenul stabilit de către dumneavoastră pentru dezbaterea proiectului a fost depăşit, în aceste condiţii ar urma să votăm pur şi simplu textele care au rămas, eu mai las o largheţe în acest domeniu pentru a interveni acolo unde sunt absolut probleme care trebuie să fie discutate, dar nu în afara regulamentulului, cum au abuzat până acuma pe larg unii dintre colegii dumneavoastră. Vă remintesc, potrivit art.100, la discutarea amendamentelor poate interveni câte un reprezentant al partidelor, o singură dată. Deci, cu aceste precizări, pe care nu aş vrea să le mai pun în discuţia dumneavoastră, cei care au eventual îndoieli cu privire la acest lucru îi invit să citească art.100 din regulament. Cu aceste precizări, continuăm dezbaterile de la art.19. Dacă la art.19 cu privire la amendamentul 53 pe care îl aveţi la pag.17 aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul 53 şi, în consecinţă, prima parte a art.19 va avea alcătuirea de acolo. La art.19, lit.a) urmăriţi vă rog amendamentul 54. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 54. Poftiţi domnule Stroe. |
|
Vă mulţumesc. Cu toate că eu am discutat cu domnii preşedinţi ai Comisiilor S.R.I. şi apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cred totuşi că este necesar la acest articol să intervin. Chestiunea în sine se referă la trecerea şi a funcţiei de secretar general al Guvernului alături de celelalte funcţii. Raţiunea pentru care eu cred că este necesar acest lucru constă în faptul că dacă la Guvern cineva are o tangenţă mai mare cu documente secrete, mai mare decât oricare alt ministru, este secretarul general al Guvernului. Acesta este un aspect. Al doilea aspect, cu toate că, colegii mei de la Comisia S.R.I. şi de apărare mi-au spus că ar putea fi considerat realizată această condiţie prin faptul că sunt menţionaţi ca membri ai Guvernului, ori că, în cazul în care nu este membru al Guvernului, ar putea fi la pct.12 alte autorităţi împuternicite de primul ministru - , eu vă spun totuşi că natura atribuţiilor secretarului general al Guvernului, complexitatea acestor obligaţii şi interferenţa cu documentele este atât de importantă încât nu cred că trebuie aruncat la "şi altele". Aceasta vreau să spun şi nici nu deranjează în nici un fel textul, nici nu cerem foarte mult. Un al doilea lucru pe care aş vrea să-l aduc în atenţie în legătură cu acest articol este la pct.2. Dumneavoastră, aici, aţi spus Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Textul nu ar fi chiar în concordanţă şi în consonanţă, ca să mă exprim aşa, cu celelalte elemente. De pildă, în locul "membrilor Guvernului", ar trebui să spunem "Guvernul României", dacă am spus Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Cred că ar trebui spus "membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării". Mulţumesc. |
|
Am înţeles, domnule deputat. Din partea iniţiatorului, domnul deputat Stan. |
|
Domnule preşedinte, în decursul guvernărilor care s-au perindat la conducerea ţării, funcţia de secretar general al Guvernului a fost inclusă, fie în membrii cabinetului, cum a fost domnul Opriş, fie cum a fost domnul Radu Stroe. Având în vedere faptul că dânsul are perfectă dreptate, că secretarul general al Guvernului este cel care gestionează cea mai mare parte a actelor cu caracter secret, sunt de acord să introducem şi "secretar general al Guvernului". |
|
Ar fi şi o soluţie echivalentă faţă de secretarii generali ai Camerei şi ai Senatului. Există şi alte opinii? Supun votului dumneavoastră completarea amendamentului 54 cu această propunere. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Deci, cu o abţinere. Cu această precizare şi completare totodată, amendamentul 54 a fost admis. Pentru lit.b) a art.19, urmăriţi vă rog amendamentul 55. Dacă aveţi obiecţii? Nu. Votat în unanimitate. Deci, lit.b) va avea alcătuirea rezultată. Poftiţi?! |
|
Domnul Radu Stroe (din sală): A mai fost o propunere: în loc de "Consiliul Suprem de Apărare a Ţării" să fie "membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării". |
|
Cine a făcut propunerea aceasta? |
|
Eu am făcut-o. |
|
O aveaţi ca amendament. Susţineţi-o! |
|
Pentru consecvenţa textului, de pildă, dacă am spune Guvernul, probabil că ar merge şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării; noi spunem "membrii Guvernului", "membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării", mi se pare mai coerentă această exprimare. |
|
La ce punct sunteţi domnule deputat? |
|
Domnul Damian Brudaşca (din bancă): Lit.a), pct.2. |
|
Da. Bun. Sunteţi de acord cu această precizare? Mulţumesc. La pct.2, în locul "Consiliului Suprem de Apărare a Ţării", "membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării". Stimaţi colegi, la propunerea domnului Radu Stroe cu privire la "secretarul general al Guvernului", eventual, am putea propune chiar în pct.9 sau "membrii Guvernului şi secretarul general al acestuia". |
|
Domnule preşedinte, având în vedere faptul că noi nu ştim ori de câte ori vine o nouă putere cum îşi stabileşte numărul de portofolii, cum şi le gestionează, este bine ca, dat fiind şi faptul că în statutul funcţionarilor publici, secretarul general este o funcţie distinct prevăzută, este bine să fie distinct prevăzute şi în această lege, pentru că altfel va trebui să recurgem la artificii. |
|
Dacă spunem "membrii Guvernului şi secretarul general al Guvernului"? |
|
Sigur că da, aşa am propus. |
|
Am votat practic includerea secretarului general al Guvernului, dar nu votasem punctul unde urmează să fie inclus. Deci, la pct.4, "membrii Guvernului şi secretarul general al acestuia". Revin la amendamentul 56 cu privire la lit.c), dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. În consecinţă, lit.c) de la art.19 va avea alcătuirea cuprinsă. Art.20, uitaţi-vă are 5 alineate, comisia propune, prin amendamentul 57, reformularea art.20 în două alineate. Dacă aveţi obiecţiuni la pct.57? Nu aveţi. Votat în unanimitate. După art.20, urmăriţi vă rog amendamentul 58; comisia propune introducerea unui articol nou, alcătuit din fostele alineate ale art.20. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat amendamentul 58 şi, în consecinţă, cele 3 alineate ale art.20 vor deveni articol distinct. Art.21 alin.1, vă rog să urmăriţi amendamentul 59. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.21 alin.2, urmăriţi amendamentul 60. Dacă aveţi obiecţiuni? Poftiţi doamna Mona Muscă. |
|
S-ar putea să fie până la urmă o sugestie. |
|
Domnul Ionel Olteanu (din bancă): Precizaţi ce vreţi să spuneţi! |
|
Ce faceţi domnule Olteanu? Nici n-am început să vorbesc şi mă atacaţi! |
|
Stimaţi colegi, v-aş ruga să nu permiteţi tocmai ceea ce se doreşte uneori, adică trecerea timpului. Lăsaţi pe colega noastră să spună concret întrebarea. |
|
La toate articolele care vizează listele prin care se decide dacă un document este secret sau nu. Cred că ar trebui ca toţi cei de la miniştri în jos să aibă numai, nu decizie, ci doar propuneri, având în vedere că listele se fac şi se aprobă prin hotărâre de guvern. Deci, întrebarea mea este, la toate nivelurile respective de la ministru în jos nu ar trebui să se specifice peste tot că este vorba doar de propuneri? Rog un membru al comisiei sau iniţiatorul, unul dintre iniţiatori să-mi răspundă. |
|
Stimată colegă, eu constat că întrebarea dumneavoastră nu are nici o legătură cu art.60 alin.2, nu conţine nici o propunere de amendare a acesteia sau de eliminare şi, în consecinţă, supun votului amendamentul 60 cu privire la art.21 alin.2. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nici un vot împotrivă. Abţineri? Unanimitate. La art.22 alin.1, pct.61, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La art.22 alin.2. Poftiţi domnule Brudaşca. |
|
O banală intervenţie. Cred că nu este corect să spunem "prin hotărârea Guvernului", ci "prin hotărâre a Guvernului", pentru că această hotărâre este în mod repetat, ori de câte ori este cazul ea să fie emisă. În consecinţă, rog să fiţi de acord cu această banală modificare, dar utilă pentru claritatea textului. |
|
Aceasta o făcea oricum staff-ul tehnic, pentru că este evident vorba de o greşeală de redactare. Deci, "prin hotărâre a Guvernului", a se citi la art.62 alin.2. Dacă sunt şi alte obiecţii? Nu sunt. Adoptat amendamentul 62 în unanimitate şi în consecinţă, art.22 alin.2. Pentru art.22 alin.3 urmăriţi vă rog amendamentul 63. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul 63. Pentru art.22 alin.4, amendamentul 64 dacă aveţi obiecţiuni? Poftiţi! Doamna Mona Muscă. |
|
Aici, noi avem un amendament al domnului deputat Ovidiu Drăgănescu din Comisia de apărare, şi anume că informaţiile clasificate potrivit art.15 pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului la maximum 2 ani de la clasificarea lor. Ne menţinem amendamentul şi vă rugăm să îl supuneţi votului dar, în acelaşi timp, să se gândească şi iniţiatorii şi comisia dacă nu cumva ar trebui să ţină cont de acest amendament. |
|
Stimaţi colegi, amendamentul propus de colegii noştri liberali vizează adăugirea textului existent, "informaţiile clasificate potrivit art.15, lit.a), pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului la solicitarea motivată a emitentului", dânşii vor să stabilească un termen. Deci, să fie declasificate în termen de maximum 2 ani, da? Domnule Răzvan Ionescu, din partea comisiilor, vă rog să vă pronunţaţi. |
|
Comisia, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, nu a acceptat acest amendament întrucât sunt informaţii clasificate care au un termen mai scurt sau mai lung faţă de cel propus de colegul nostru, de aceea, termenul acesta dat, fix de 2 ani, nu ne ajută cu absolut nimic. Intervalul poate fi mai mic sau mai mare, în funcţie de informaţii. Deci, declasificarea poate fi făcută şi după un an de zile sau după 10 ani de zile. |
|
Mulţumesc. Aţi auzit şi explicaţiile doamnei deputat Mona Muscă şi răspunsul domnului preşedinte Răzvan Ionescu. Potrivit regulamentului, eu supun întâi votului amendamentul comisiei. Cine este pentru amendamentul 64? Vă reamintesc, stimaţi colegi, cu privire la un amendament, reprezentantul unui grup parlamentar poate interveni o singură dată şi aţi făcut-o; aţi făcut-o chiar argumentat şi prin distinsa dumneavoastră colegă. Deci, supun votului dumneavoastră amendamentul 64. Cine este pentru? Vă rog să număraţi! Vă rog frumos să vă exprimaţi votul. Cine este pentru amendamentul 64? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a adoptat amendamentul 64. La amendamentul 65, cel care vizează art.22 alin.5, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 65? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Amendamentul 66 care priveşte art.22 alin.6, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Amendamentul 67 propune eliminarea alin.7. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Deci, alin.7 a fost votat. Alin.8, urmăriţi amendamentul 68. Dacă aveţi obiecţiuni? Poftiţi domnule deputat. V-aş ruga însă, colegii de la Partidul Liberal să se consulte cine intervine. |
|
Eu aş sugera o redactare a textului astfel încât să aibă următoarea formă: "Autorităţile publice, care elaborează ori lucrează cu informaţii secrete, vor întocmi un ghid pe baza căruia vor realiza o clasificare uniformă şi corectă a informaţiilor secrete de stat în strictă conformitate cu legea." |
|
Fără derivată? |
|
Nu ajută la nimic. Este o formulare absolut redundantă acest adjectiv pus aici. Important este să fie clasificarea uniformă şi, evident, să fie corectă pentru a nu induce în eroare pe cei care operează cu aceste informaţii. |
|
Poftiţi, domnule deputat, din partea Partidului Liberal. |
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Colegul meu Ovidiu Drăgănescu susţine ca acest alineat să fie eliminat din raţiuni pe care le-a explicat la depunerea amendamentului. Noi credem că informaţia pe care o introducem aici este redundantă. Prin urmare, Grupul PNL propune şi susţine eliminarea acestui paragraf. |
|
Mulţumesc, domnule Coifan. Dacă mai sunt intervenţii? Nu sunt. Domnule Răzvan Ionescu vă rog să răspundeţi la cele două precizări, la cele două obiecţiuni. Domnul deputat Brudaşca face unele propuneri redacţionale corecte, cu virgulele nu cred că pot fi puse în discuţie, dar în ceea ce priveşte noţiunea "clasificare derivată", dumnealui propune eliminarea termenului "derivat" şi Partidul Naţional Liberal propune eliminarea în întregime a textului. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De acord cu prima propunere de a elimina din text "clasificarea derivată" şi de a menţine textul în forma "clasificare corectă şi uniformă". În ceea ce priveşte a doua propunere, considerăm că acest paragraf este absolut necesar. După cum vedeţi şi dumneavoastră se întocmeşte un ghid în baza căruia se va realiza o clasificare. Deci, autorităţile publice, în baza acestui amendament, vor elabora un ghid în vederea lucrului cu informaţiile secrete. |
|
Mulţumesc. Potrivit regulamentului, trebuie să supun întâi votului dumneavoastră propunerea de eliminare pe care a făcut-o Partidul Naţional Liberal. Cine este pentru eliminarea amendamentului 68, respectiv a alin.8? O voce din sală: Am fost de acord. |
|
Nu, nu, a fost acordul cu propunerea domnului Damian Brudaşca, de redactare. 9 voturi pentru. Împotrivă? Mulţumesc. Cu marea majoritate a voturilor, propunerea de eliminare a textului a fost respinsă. Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei în varianta reformulată redacţional, deci, prin eliminarea cuvântului "derivată", înlocuirea prepoziţiei "în" cu prepoziţia "pe" şi adăugarea celor două virgule; după "autorităţile publice" şi după "informaţii secrete". Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Unanimitate. La amendamentul 69, cel cu privire la art.22 alin.9 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Poftiţi domnule Tudor. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi susţin amendamentul meu care se referă la o altă înţelegere a acestor alineate. Ghidul va fi aprobat personal şi în scris de funcţionarul superior care are în răspundere controlul activităţii cu informaţiile secrete ori este autorizat să clasifice informaţiile secrete de stat, în momentul conceperii sau elaborării lor. Pentru că acest text este o contrapunere la textul aprobat de comisie care se referă la funcţionarul superior autorizat să clasifice aceste informaţii. Acesta este cel mai în măsură să aprobe ghidul şi nu alte structuri care nu ştiu despre ce este vorba în general mai mult decât el. Vă mulţumesc. |
|
Care nu are un caracter normativ, îmi permit să subliniez, ci este o mică poveste narativă, sintetizată foarte exact în textul comisiei. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunerea exprimată de colegul nostru, de fapt, nu schimbă cu nimic înţelesul textului, numai că textul propus de comisie este mult mai scurt şi mai concis, de aceea, insistăm pentru aprobarea lui. |
|
Supun, potrivit regulamentului, întâi textul comisiei, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la amendamentul 69 din raport, pag.23. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a adoptat amendamentul 69. Pentru alin.10 de la art.22, urmăriţi amendamentul 70. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul 70, noua alcătuire a alin.10. Alin.11 şi 12, vă rog să urmăriţi amendamentul 71 care le contopeşte într-un singur alineat. Domnul Damian Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, tot redacţional, nu se justifică virgula după "clasificare"; este ca şi când pui virgulă între subiect şi predicat. |
|
Chiar aşa s-a şi pus. Nu cred că mai trebuie să supunem la vot, fiind vorba de o greşeală redacţională. Poftiţi, domnule Coifan. Aveţi la acest text vreo obiecţie sau amendament propriu? |
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan (din bancă): Introducerea unui alineat nou. |
|
Este amendament propus şi respins de către comisie. Dar, staţi puţin, dacă nu are legătură cu acesta, să-l votăm întâi pe acesta. Dacă la amendamentul 71 mai aveţi obiecţiuni în afară de acea virgulă? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. Deci, domnul Coifan vrea încă un alineat. |
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Noi dorim ca după alin.12 al art.22 să se introducă un nou alineat, numerotat 13, care va avea următorul cuprins: "Autorităţile publice de la art.19 lit.a), b) şi c) au obligaţia de a face publice categoriile de secrete deţinute şi de a reanaliza valabilitatea acestei clasificări, de regulă la 2 ani". Mergem exact pe firul propunerii anterioare, şi anume ca, periodic, gradul de clasificare să fie verificat, dar, pe lângă acest lucru, autorităţile publice să facă cunoscut, în spiritul transparenţiei, care sunt categoriile de secrete deţinute. |
|
Cine răspunde, iniţiatorul sau comisia? Domnule Bolcaş, dumneavoastră ce aveţi? Poftiţi.. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Nu aş fi intervenit dacă acest alineat nou nu ar fi un semnal al unei probleme de principiu, şi anume încercarea de lărgire peste limitele normale impuse nu numai de această lege, ci de concepţia generală cu privire la informaţiile clasificate, a publicităţii ce se face în legătură cu aceste informaţii. Este drept ca publicul să aibă un acces liber, limitat în condiţiile legii, dar nu este drept ca să se facă publicitate în legătură cu informaţiile clasificate. Se urmăreşte nu accesul, ci publicitatea, ceea ce este contrar spiritului legii. Este o concepţie care se încearcă să se impună în această lege şi se promovează şi la alte aamendamente. De aceea, pentru raţiunile pe care comisia deja le-a menţionat la acest amendament, şi anume hotărârile de guvern care se referă la aceste categori sunt publicate, altfel nu intră în vigoare, considerăm că această măsură este suficientă şi nu este nevoie de acest amendament. În ceea ce priveşte o cenzură periodică, nu are importanţă, cenzura nu poate să fie periodicizată pe intervale de timp fixe în condiţiile în care ceea ce impune modificarea este un aleatoriu, şi anume schimbarea condiţiilor de siguranţă naţională. Aici, comisia a avut deplină dreptate, vă rugăm să respingeţi. Vă mulţumesc. |
|
Stimate coleg, v-am amintit cu respect prevederile art.100 şi nu pot să vă dau cuvântul. Aţi avut cuvântul o dată. Domnule Coifan, nu pot să vă dau cuvântul. |
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan (din bancă): Vreau doar o precizare. |
|
Aţi avut posibilitatea să vă susţineţi argumentat amendamentul şi aţi făcut-o, zic eu, în mod competent. Tot în mod competent vi s-a răspuns. |
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan (din bancă): Una este publicitatea şi alta este publicarea categoriilor. |
|
Domnul Radu Stroe (din bancă): "...informaţii şi categorii de informaţii". |
|
S-a înţeles. Domnul Stan, din partea autorilor. Vă rog. Deci, domnul Coifan a vrut să vă atenţioneze asupra distincţiei între publicitate şi publicare, vă rog să reţineţi acest aspect. Vă rog încă o dată să susţineţi motivat amendamentele dumneavoastră, imaginându-vă ce ar putea susţine şi ceilalţi, mai ales că aţi avut discuţii. |
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din bancă): Aceasta a încercat să facă acum. |
|
Nu, nu, domnule Chiliman. Încă o dată, dumneavoastră care sunteţi un om foarte riguros în ce priveşte regulamentul, atunci când regulamentul spune că vă susţineţi grupul parlamentar printr-un singur reprezentant, acel reprezentant ştie ce s-a discutat în comisie, ştie argumentele pentru care i-au fost respinse şi în consecinţă trebuie să facă o pledoarie completă, pentru că are drept la o singură intervenţie. Poftiţi, domnule Stan. |
|
Domnule preşedinte, Amendamentul propus de colegul nostru nu se susţine, pentru că domnul Bolcaş a motivat exact ceea ce voiam şi eu. Vreau numai să fac o singură precizare. Din moment ce instituţiile abilitate care lucrează cu secrete de stat întocmesc liste pe care transmit Guvernului care le clasifică, hotărârile de guvern fiind publicate, nu mai avem nevoie de o nouă publicare a acestor activităţi sau informaţii pe care le clasifică Guvernul. A doua remarcă a colegului nostru, domnul Coifan, e aceea legată de clasificarea la o perioadă de timp determinată. Am spus-o şi ieri, în legislaţia altor ţări, anumite informaţii se declasifică la perioade de timp care sunt de 30, 60, 90 de ani. Am la dispoziţie Legea secretului de stat din Ungaria, o pun la dispoziţie doamnei Muscă, a celorlalţi colegi care vor să se documenteze în legătură cu acest lucru. |
|
Îl întreb pe domnul Chiliman dacă doreşte să-şi exercite dreptul la replică, în legătură cu ce am spus eu. |
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, N-aş fi intervenit dacă aici n-ar fi vorba de o lege extrem de importantă şi legile importante nu trebuie expediate în mare viteză, pentru că există riscul să apară anumite derapaje, dacă e să folosesc un termen folosit în ultima perioadă, în textul acestor acte normative. Noi trebuie să facem legi bune, domnule preşedinte, şi legi bune şi pe înţelesul tuturor. Din cauza aceasta, în momentul în care apare o neînţelegere, în cadrul dezbaterilor de la acest micforon, cred că este normal ca dumneavoastră să daţi dreptul la replică pentru iniţiatorul unui anumit amendament, lucru care este absolut normal şi nu contravine regulamentului, pentru ca să dea o explicaţie suplimentară care să clarifice lucrurile, în aşa fel încât textul adoptat aici să fie un text corect. Agăţarea rigidă de regulament este o dorinţă de a trece foarte repede prin aceste texte şi vă spun că este contraproductivă până la sfârşit, că ies textele prost. Şi argumentul final, că nu contează cum iese aici, că mai trece şi pe la Senat legea pe urmă şi o s-o corecteze Senatul, vreau să spun că este un argument pe care eu nu-l pot accepta, din partea unor oameni care vor să facă legi bune, pentru că eu cred că noi trebuie să fim cel puţin egali cu cei de la Senat, dacă nu peste ei, din punct de vedere, hai să spun, logic, ca să nu folosesc şi alte cuvinte, în aşa fel încât să putem să gândim şi noi cum e mai bine să arate o lege. Cred că datoria noastră este să scoatem legi bune şi o să vă rog, domnule preşedinte, să nu folosiţi în mod rigid acel regulament. Ieri aţi dat dovadă de foarte multă flexibilitate şi cred că a fost foarte bine, mai ales pentru o lege de importanţa celei discutate acum. |
|
Mulţumesc de aprecieri, eu v-aş ruga să revedeţi cu toţii, nu numai domnul Chiliman, în stenograma de ieri, să vedeţi că exact în acest spirit am condus dezbaterile, numai că, se pare că unii dintre dumneavoastră au abuzat de acest spirit larg pe care eu am vrut să-l imprim dezbaterilor acestei legi importante şi au intervenit, nu pentru a veni cu soluţii concrete, ci pentru a se vedea la microfon. Or, lucrul acesta nu înţeleg să-l mai permit, ci înţeleg să fiu şi larg, dar şi să respect regulamentul. Supun votului dumneavoastră amendamentul făcut de colegii noştri liberali, aţi ascultat şi argumentele domniilor lor şi cele ale autorilor şi ale iniţiatorilor şi comisiilor. Cine este pentru amendamentul propus de PNL? 10 voturi. Voturi împotrivă? Vă mulţumesc. Cu marea majoritate a voturilor, amendamentul a fost respins. La art.23 alin.1, urmăriţi, vă rog amendamentul nr.72. Domnul Damian Brudaşca. |
|
Cred, domnule preşedinte, că din nou este vorba de o scăpare de redactare, întrucât apreciez că ar trebui să apară în următoarea formulare: "Coordonarea generală a activităţii şi controlul măsurilor privitoare..." este mai logică această formulare, întrucât ea se regăseşte şi în celelalte alineate şi articole din prezenta lege. |
|
Da. Domnule Bolcaş, dumneavoastră aveţi altă problemă, altă obiecţie? Poftiţi. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: V-aş ruga să mă urmăriţi la art. 23 alin.1, 72 pe lista amendamentelor pag. 24, redactarea iniţială este modificată prin amendament în două locuri. Nu am nimic cu ultima modificare: "Realizarea de către unitatea specializată din cadrul SRI..." este corect în amendament. Art.1 începe aşa: "Coordonarea naţională a activităţii şi controlului măsurilor privitoare... se realizează..." Amendamentul spune: "Coordonarea generală..." or, din acest punct de vedere, pe prima parte a modificării propuse de amendament luaţi act de opoziţia mea fermă. În cadrul acestei legi am încercat să o corelăm cu o legislaţie internaţională, cu criterii unanim admise, compatibile cu criteriile NATO. Nu negăm această necesitate, dar s-a ajuns ca la un moment dat să se adopte, şi îmi pare rău că au fost adoptate, texte care ajung la limita servilismului legislativ, ceea ce nu se poate. Este bine ca în cadrul acestei legi să se accentueze şi faptul că este o lege naţională care serveşte în primul rând interesele României. Nu voi fi niciodată de acord ca sintagma "naţională" să fie înlocuită de sintagma "generală". Este legea noastră votată în Parlamentul României şi trebuie să fie o lege naţională, pentru că numai păstrându-şi această demnitate se poate, într-adevăr, corela cu întreaga legislaţie europeană. Deci, suntem de acord cu amendamentul, numai în partea a doua. Aş ruga comisia care a propus, autorii acestui amendament să explice în faţa noastră de ce şi-au permis, cuvântul e greu, şi-l folosesc în mod special să înlocuiască sintagma "naţională" cu "generală". Vă mulţumesc. |
|
Stimate coleg, cred că dumneavoastră aţi intrat într-o mică capcană cu virgula de rigoare, pentru că sintagma naţională de acolo nu avea înţelesul pe care l-aţi exprimat dumneavoastră aici. Aici era vorba de cuprindere, cuprindere teritorială, cuprindere tematică, nu era vorba de conţinutul naţional al activităţii. Dar, rog comisia să se pronunţe. (Domnul Marcu Tudor comentează, gesticulează în bancă, apoi cere cuvântul.) Stimate coleg, reprezentantul grupului dumneavoastră parlamentar a avut cuvântul, nu vă pot da cuvântul. Nu. Poftiţi, dar să reveniţi la o problemă de procedură, pentru că dumneavoastră niciodată nu vă referiţi la ceea ce spuneţi. Vă rog. |
|
Nu, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, nu-mi place cum aţi început ziua de astăzi, dacă o ţineţi tot aşa, nu mai participăm la discuţii. Vă rog frumos să vă intraţi în atribuţiile corecte, regulamentare şi legale. |
|
Asta şi fac, domnule deputat. |
|
Nu încercaţi să ne puneţi pumnul în gură, pentru că, între altele, chiar mie îmi puneţi care am vrut să grăbesc şi să fac legea asta la care am muncit ca un... Nu, nu, sunt foarte nervos. Vă rog să vă retrageţi, sunt foarte nervos... |
|
Nu intervin decât pentru a vă readuce la obiect. |
|
...atitudinea dumneavoastră, e modul meu de exprimare acum, nu îmi place şi nu sunt singurul care se manifestă astăzi. (Vociferări în sală din partea Puterii.) Este a mea, de aceea am zis mie personal şi nu-i a dumneavoastră problema mea, de aceea nu văd de ce interveniţi. Vă rog să staţi liniştiţi şi să mă lăsaţi să-mi spun punctul de vedere. N-am înţeles intervenţia dumneavoastră. Domnule preşedinte, aţi izbutit să ne înfuriaţi. |
|
Aţi spus că aveţi o problemă de procedură. |
|
Iată care este procedura pe care o spun eu. Noi ieri am avut multe dispute. Am fost foarte obosiţi, dar sunt mândru pentru ziua de ieri că am muncit bine. Multe amendamente propuse de doamna Muscă sau de domnul Boc au fost foarte pertinente, chiar dacă nu erau cuprinse aici şi au revenit ulterior. Le-am analizat bine. Nu vreau să ies afară şi să-mi sară presa în cap că noi am băgat pumnul în gură celor care vor să îmbunătăţească această lege, aşa cum faceţi dumneavoastră acum. Deci, vă rog să intraţi corect în atribuţii şi atunci când cineva a luat cuvântul, o singură dată, cum aţi zis dumneavoastră, la partid, dar când nu s-a înţeles modul în care autorul amendamentului a vrut să-l pună, să explice amendamentul, autorul este obligat, cel puţin moral, să explice ce nu s-a înţeles. Altfel, trecem peste bunele intenţii ale autorului şi greşita înţelegere a celui care ia cuvântul în numele nu ştiu cui, partidului, şi votăm ceva prost. Aceasta este procedura. Nu vă interzice regulamentul aşa ceva. Ne interzice bunul simţ să ieşim afară la presă şi să spunem că am dat o fuşereală după 4 ani de muncă. Revin la articolul acesta şi vreau să explic faptul că am şi eu, laolaltă cu ceilalţi doi, acest amendament, e drept că am mai mult... la cuvântele "de către", pentru că, între noi fie vorba, cei de la Senat au trecut peste nişte greşeli de exprimare, impardonabile pentru parlamentari şi peste tot unde am văzut: "...se face de ministerul... se face de serviciul..." am zis "se face de către", pentru că aşa este limba română de când o ştiu eu de atâţia ani. Şi revin, chiar dacă mi l-am însuşit în final, şi retrag cuvântul "generală", deoarece explicaţia este probabil şi cea pe care a dat-o domnul Bolcaş pertinentă, dar, în general, noi vrem să ne referim la activitatea pe tot sistemul naţional. Nu generală. Generală poate să fie la ministere care au de făcut ceva la nivel general şi el se rezumă numai la aceasta, la general. Dar, când zic "naţional" pe tot teritoriul ţării şi în Harghita şi în Covasna şi în Dobrogea şi nu ştiu unde, este naţional. Deci activitatea aceasta trebuie coordonată "naţional". De aceea, îmi retrag cuvântul "general" şi comisia, de fapt şi eu fac parte din comisie, să ia cont de acest lucru şi să înlocuim de îndată cuvântul "general" cu "naţional", aşa cum l-a votat Senatul. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Popescu din partea comisiilor. |
|
Domnule preşedinte, E vorba de o mică explicaţie. La art.14, care a fost aprobat deja de Camera Deputaţilor ieri, s-a precizat că coordonarea la nivel naţional, deci la nivelul de cuprindere al întregii ţări, a tuturor programelor de protecţie a informaţiilor se face de către CSAT. Aici este o referire specială privind activitatea, întreaga activitate, şi din această cauză a apărut această expresie: "coordonare generală". În partea a doua a amendamentului susţinut de domnul Bolcaş suntem de acord, în loc de "controlului" "controlul". |
|
Stimaţi colegi, Aţi reţinut explicaţiile comisiei. Supun votului dumneavoastră, potrivit regulamentului în primul rând, amendamentul comisiei. Amendamentul nr.72, în formularea pe care comisia a făcut-o, cu precizarea că la rândul 2 în loc de articularea "controlului" va fi "...şi controlul măsurilor". Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Unanimitate. Art.23 alin.2 urmăriţi amendamentul nr.73. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Poftiţi, domnule deputat. |
|
Eu, întâi de toate, aş propune, domnule preşedinte, să avem enumerarea ministerelor, în primul rând, "Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei", după care să urmeze celelalte servicii, iar în partea finală, în loc de "măsuri proprii privind protecţia", să fie "măsuri pentru protecţia informaţiilor secrete de stat", pentru că măsurile sunt pentru protecţie şi nu pentru admirarea sau privirea lor. |
|
Stimate coleg, în privinţa enumerării, vreau să vă relev faptul că aici nu e vorba de importanţa instituţiilor, ci de gradul în care ele sunt implicate în acest domeniu. Ca atare, nu cred că mai sunt necesare discuţii pentru acest lucru, iar înlocuirea termenului "privind" cu "pentru"... Poftiţi, domnule. |
|
De acord cu amendamentul făcut de colegul nostru de a aduce Ministerul Justiţiei altături de celelalte ministere şi v-aş propune, cu permisiunea dumneavoastră, o corectură. Reprezentanţii prezenţi în sală din partea serviciilor şi ministerelor ne-au sugerat completarea textului în forma următoare. Citesc doar finalul: "...pentru domeniile lor de activitate şi responsabilitate, structuri şi măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor, referitor la protecţia informaţiilor secrete de stat, potrivit legii". |
|
Cum aţi spus? Am rugămintea să-mi explicaţi şi mie pentru că am văzut că aţi dorit să mă corectaţi. Enumerarea aceasta vizează o enumerare potrivit importanţei ministerelor sau potrivit gradului lor de implicare în deţinerea de documente? Cred că cei care au făcut această enumerare la aceasta s-au referit. La faptul că serviciile de informaţii au mai multe documente şi au preocupări mai mari decât Ministerul Justiţiei în această chestiune. |
|
E foarte greu să stabilim acum care este importanţa Ministerului Justiţiei faţă de celelalte, eu zic că nu este atât de important. Însă Ministerul Justiţiei să fie trecut alături de celelalte ministere. Nu le-am luat în ordinea importanţei şi, încă o dată, menţionez completarea: "Structuri şi măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat, potrivit legii." |
|
Era pentru mai sus şi probabil asta a avut în vedere. Poftiţi, domnule Bolcaş. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vorbesc pentru iniţiatorul acestui amendament. Vă rog să constataţi, şi aici este foarte important pe tehnică legislativă, că o demarcaţie precisă şi o exprimare directă sunt absolut necesare. Trebuie să încetăm ca în cuprinsul legii să lăsăm să facem proclamaţii şi anume: "Coordonarea activităţii, controlul...", sunt expresii vagi, coordonarea nu este o expresie care să stabilească drepturi şi obligaţii în cadrul unei norme juridice. Propunerea făcută de iniţiatori este absolut directă, protecţia informaţiilor secrete de stat, asta e atribuţia lor. Ministerul Justiţiei se justifică a fi prezent în aceste categorii, având în vedere existenţa serviciului... |
|
Dar, nimeni n-a comentat asta, domnule deputat. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da. Am crezut că s-a făcut o discuţie, iar adăugarea "în condiţiile legii" este benefică, suntem de acord cu ea. |
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei, aşa cum a fost reformulat de preşedintele Răzvan Ionescu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.3 al art.23, urmăriţi amendamentul 74. Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.24, vă rog să urmăriţi. Pentru alin.1 nu au existat amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. La alin.2, urmăriţi amendamentul 75. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat amendamentul 75 şi, în consecinţă, noua structură a alin.2 şi art.24, în întregime. Art.25 nu are obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Votat în unanimitate. La art.26, alin.1, urmăriţi amendamentul 76. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.26 alin.2 urmăriţi amendamentul 77, dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. În consecinţă, art.26 va avea alcătuirea rezultată din votarea celor două amendamente, celelalte nefiind admise. Eram la art.26, stimate coleg, eu înţeleg că dumneavoastră auziţi mai degrabă la televizoare, dar la art.26, aveţi vreo problemă? Poftiţi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La art.26 alin.5 cred că este vorba de o scăpare şi prefer să cred acest lucru. Se spune aşa: "Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată a acesteia determină de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat." Cu alte cuvinte, neacordarea autorizaţiei nu trebuie să fie motivată, ci numai retragerea trebuie să fie motivată, a autorizaţiei. Noi apreciem faptul că şi neacordarea autorizaţiei trebuie să fie motivată pentru a da posibilitate persoanei căreia i se respinge dreptul de a lucra cu secrete de stat să poată contesta măsura retragerii autorizaţiei. Dacă nu vom realiza acest lucru, se instituie în favoarea SRI-ului sau a autorităţilor menţionate în lege un drept exclusiv de a refuza arbitrar şi discriminatoriu ca o persoană să poată ocupa o funcţie ce ar implica exerciţiul acţiunilor legate de utilizarea secretelor de stat. În consecinţă, vă propun următoarea formulă: "Neacordarea sau retragerea motivată a autorizaţiei determină de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat." Repet, "Neacordarea sau retragerea motivată..." Să includem pentru ambele categorii obligaţia de a motiva şi neacordarea autorizaţiei şi retragerea acesteia pentru a da posibilitatea de instituire a unei căi de atac. Oricum, legea nu prevede nici o cale de atac, iar în condiţiile în care nici măcar nu ştie de ce nu i se acordă autorizaţia, vă daţi seama că instanţa de judecată se va afla într-o dificultate, atunci când va analiza această situaţie. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Bolcaş. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Se induce un element interpretabil: neacordarea motivată. calea de atac nu ţine de motivare, ci de esenţa actului care poate să fie dedus contenciosului sau litigiului de muncă, după caz. A adăuga "motivată", înseamnă a aduce un element de nulitate, ce poate să fie speculat şi, în acelaşi timp, să inducă şi alte consecinţe, în ceea ce priveşte eficienţa unei măsuri care trebuie să fie operativă. Formularea iniţială mi se pare bună. Vă mulţumesc. |
|
Se atrage atenţia asupra faptului că pe parcursul acestei legi au fost numeroase alte acte, decizii unde nu s-a prevăzut dreptul la contestaţie şi nu s-a prevăzut în virtutea principiilor dreptului comun, potrivit căruia orice act administrativ este supus unei căi de atac în contenciosul administrativ. Dacă noi prevedem numai într-un loc, înseamnă că în toate celelalte locuri n-ar exista aici, în legea aceasta. Dacă mai sunt intervenţii la art.26 alin.1? Da, poftiţi, domnule deputat Ionel Olteanu. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cu scuzele de rigoare, la art.26, la pct.76, chiar dacă s-a trecut peste el, însă nu s-a adoptat articolul, pe ansamblu, v-aş propune introducerea la alin.1 a textului "potrivit legii", pentru că accesul la informaţii secrete de stat este permis, se spune în textul iniţial, "numai în baza unei autorizaţii scrise". Eu vă propun să adoptăm, să includem şi sintagma "potrivit legii, numai în baza unei autorizaţii scrise", pentru că legea trebuie să prevadă exact condiţiile de acces la o informaţie secretă. Este o chestiune deosebit de importantă şi priveşte accesibilitatea şi previzibilitatea legii. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă vă rog... |
|
Stimate coleg, nu pot face o excepţie, îmi cer scuze, aţi mai vorbit o dată la acest amendament. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Este vorba despre un alt articol la care se cere revenirea. Dacă reveniţi în discuţie cu privire la alt articol, îmi permiteţi un minut să-mi exprim punctul de vedere. |
|
Nu am revenit la alt articol. La care vă referiţi? |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Asta s-a solicitat. |
|
N-a fost votat, pentru că au intervenit şi colegii de la PD şi n-a fost votat articolul. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Atunci, vă rog să mă iertaţi, am să revin. |
|
Bun. Deci, dacă nu aţi intervenit la art.26, poftiţi şi interveniţi, pentru că nu l-am votat. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Este vorba iarăşi de o problemă de tehnică legislativă şi de ordin general în cuprinsul acestei legi. Vă rog să constataţi că de multe ori am acceptat această sintagmă "potrivit legii" şi de sus până jos există o serie de articole care spun "potrivit legii". Ei acum, uneori nu este superfluu, dar noi trebuie să distingem când putem să spunem şi când nu putem să spunem acest lucru şi, mai ales, trebuie să precizăm un lucru: "potrivit prezentei legi". Pentru că sintagma "potrivit legii" poate duce la interpretarea că pentru această problemă este necesară adoptarea unei legi speciale. Este o posibilitate de interpretare pe care noi vrem să o evităm. Deci, ori folosim "potrivit prezentei legi", ceea ce este corect, ori n-o mai folosim şi, atunci condiţiile legii se aplică în mod automat. Eu sunt pentru folosirea selectivă şi numai în condiţiile în care este vorba de o limitare de drepturi, cum a fost în cazul anterior şi am acceptat propunerea comisiei, pentru că atunci, evident, era absolut necesar. În această situaţie propusă nu este absolut necesar. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ionescu. Cu privire la propunerea domnului Ionel Olteanu, completată de domnul Bolcaş de a se face precizarea "accesul la informaţii de stat este permis potrivit prezentei legi", în accepţiunea domnului Bolcaş şi "potrivit legii", în accepţiunea domnului Ionel Olteanu. Vă rog, iniţiatorii sau preşedinţii celor două comisii. |
|
Domnule preşedinte, Considerăm că nu este cazul să precizăm "potrivit prezentei legi" sau "potrivit legii". |
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul în formularea iniţială a comisiilor, cum cere regulamentul. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Pentru art.26 alin.2, urmăriţi, vă rog, amendamentul 77. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi, adoptat în unanimitate. Art.26, în ansamblu. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.27. Amendamentul 78. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.28. Comisia n-a avut amendamente. Nu aveţi, votat în unanimitate. Titlul Capitolului III. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.29. Dacă aveţi obiecţiuni? La art.29, aveţi amendament? Nu. Dacă aveţi amendament la 29, respins de comisie? Unde se situează în raport, ca să poată colegii noştri să urmărească exact despre ce este vorba? |
|
Domnule preşedinte, suntem la nr.79 din "amendamentele respinse", unde împreună cu colegul Zoltán Székely, avem un amendament care propune în fapt eliminarea în întregime a capitolului consacrat secretului de serviciu. Din două considerente: în primul rând apreciem faptul că nu este locul în această lege care vizează protecţia informaţiilor clasificate şi a secretelor de stat, să ne referim la aspecte ce ţin de secrete de serviciu; în al doilea rând, în forma în care legea tratează secretul de serviciu lasă posibilitate deschisă Guvernului să catalogheze ca secret de serviciu aproape orice şi prin aceasta să aducă o atingere fundamentală accesului la informaţia de interes public. Şi de ce spun acest lucru? Art.29 spune aşa: "Informaţiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul persoanei juridice pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului". Cu alte cuvinte, noi lăsăm în acest moment posibilitatea Guvernului să catalogheze ca informaţii secrete de serviciu toate acele date care, să spunem, ar putea ascunde unele acte de corupţie, unele încălcări ale legii, chiar dacă se menţionează faptul că nu pot acoperi eludarea legii, se menţionează în art.32. Practic, conducătorul unităţii poate cataloga, repet, ca secrete de serviciu foarte multe acte care astăzi fiind dezvăluite contribuie la asanarea vieţii instituţiilor respective. Noi apreciem că acest "secret de serviciu" reprezintă, în forma propusă de către iniţiator, un atentat la adresa libertăţii de exprimare, un atentat la adresa accesului informaţiei de interes public şi, în consecinţă, obiectul acestei legi nu se poate extinde şi la acele domenii care vizează secretul de serviciu. Ele pot fi incluse în Legea accesului la informaţiile de interes public sau într-o lege a concurenţei loiale şi nicidecum incluse într-o asemenea lege. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, avem la alin.4 de la art.29 şi o pedeapsă extrem de drastică, "Divulgarea, transmiterea neautorizată, sustragerea sau alterarea sau distrugerea neautorizată a informaţiilor secrete de serviciu sunt interzise şi atrag răspunderea persoanelor vinovate, potrivit Legii penale." Deci, iată, noi incriminăm astăzi, tragem la răspundere penală, dar nu ştim pentru ce. Urmează Guvernul să ne spună. Or, orice Guvern, ştim bine, din nefericire are tendinţa de a proteja şi de a se proteja prin secrete. În general, o guvernare proastă încearcă să-şi stabilească cât mai multe secrete pentru a putea guverna. De aceea, noi nu trebuie să dăm posibilitatea Guvernului ca prin modalităţi ce ne scapă controlului, hotărârea de Guvern nu va putea fi trecută prin Parlament că este o hotărâre de Guvern, să stabilească, repet, ca secrete de serviciu, acte şi fapte care în mod normal ar ascunde unele aspecte ce ţin de proasta gestionare a ţării. Iată de ce propunem eliminarea în întregime a capitolului consacrat secretului de serviciu din această lege pe considerente de interes public. |
|
Poftiţi, domnule deputat! |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: E o obligaţie de respect pentru mine ca să fiu scurt, respect pentru dumneavoastră şi pentru domnul preşedinte. Dar iarăşi o observaţie de ordin general. Mai mult ca oricând, această lege şi dezbaterea pe marginea acestei legi conturează poziţiile politice ale partidelor reprezentate în Parlament. Vă rog să constataţi că, şi de data aceasta, reprezentanţii minorităţii maghiare la care se alătură Partidul Democrat încearcă să dărâme ceea ce construim în interesul protecţiei naţionale. Eliminarea unui întreg capitol privind secretele de serviciu este o încercare de a frâna o activitate ce trebuie să fie ţinută sub un anume control de a duce la anarhie şi, evident, la o instabilitate în funcţionarea acestor organisme. Nu există nici un pericol care vi se propune cu privire la un atentat la libertatea de informaţie din moment ce acest capitol în art.32 menţionează clar că este interzisă folosirea acestor categorii de secrete de serviciu pentru a se optura accesul liber la informaţie. În al doilea rând, şi cu aceasta am încheiat, orice măsură luată privind clasificarea secretului de serviciu poate să fie contestată, iar dacă această contestaţie este primită, informaţia va deveni publică. Şi, în al treilea rând, este normal ca nu numai conducătorul unei instituţii, pentru că şi acest capitol are un articol care priveşte şi sectorul privat în interesul propriei activităţi, să catalogheze anumite informaţii sub această egidă. Secretul comercial, normal de păstrat într-o economie de piaţă, nu poate să fie păstrat în lipsa acestor categorii care sunt prevăzute în lege. Dar ce deranjează aici? Deranjează interesul naţional. Vă mulţumesc. |
|
Stimate domnule deputat, în lipsa dumneavoastră, eu am reamintit colegilor noştri următorul lucru: aici, dezbaterile nu se desfăşoară ca la televiziune după principiul cine pune mâna pe un microfon nu-l mai lasă, ci după regulament, pe care noi până acum l-am încălcat. Potrivit art.100, la dezbaterea amendamentelor, se ia cuvântul de către un singur reprezentant al partidului, ceea ce dumneavoastră aţi făcut cu distincţie. Nu vă mai pot da cuvântul. Din partea comisiei. A folosit numele dumneavoastră ? |
|
Domnul Emil Boc (din sală) : Vă rog să-mi acordaţi dreptul la replică. |
|
Nu, nu! Dreptul la replică este individual. Se referă la numele deputatului. Vă rog frumos, permiteţi-mi să respect regulamentul. Domnule Răzvan Ionescu, aveţi cuvântul! (Doamna deputat Mona Muscă doreşte să intervină) Vreţi să interveniţi şi dumneavoastră din partea Partidului Liberal? Poftiţi! Domnule Boc, în mod sigur nu vă pot da cuvântul. Când se va pronunţa numele dumneavoastră, sigur vă voi da drept la replică. Poftiţi, doamna deputat! |
|
Noi am susţinut eliminarea propusă de domnul deputat Boc ieri, dacă vă aduceţi aminte, am susţinut acest lucru la un alt articol care vorbea de secretul de serviciu. Nu ştiu domnul Boc dacă a fost foarte atent la ce a făcut sau n-a făcut în legătură cu acest articol, dar eu personal şi din partea Grupului liberal, vă propunem următorul lucru: având în vedere că sectorul privat nu trebuie să fie controlat din toate punctele de vedere prin acest articol de către SRI şi alte instituţii, persoane care se ocupă cu păstrarea secretului, cred că este absolut obligatoriu ca, în acel articol, măcar amendamentul nostru să intre, şi anume sectorul privat dacă e vorba de probleme care aduc... sau de subiecte sau de contracte care aduc atingere siguranţei naţionale. Altfel, nu are ce căuta un control în sectorul privat. Este imixtiune care în democraţie nu îşi are locul. Sigur că domnul Boc poate să fie de acord sau nu poate să fie de acord cu amendamentul propus de liberali, dar vă rog foarte mult să supuneţi la vot şi acest amendament adus de noi. |
|
Am remarcat că, de fapt, dumneavoastră aţi venit la microfon ca să-i daţi posibilitatea colegului dumneavoastră Boc să ia cuvântul. Nu, nu! Dacă tot aţi venit, să vă referiţi la textul unde vreţi să se facă acel amendament. Din partea cealaltă a fost o glumă. Dacă tot aţi revenit, vă rog să vă referiţi concret unde să plasăm acel amendament. |
|
M-am referit concret, am dat şi o soluţie, am şi spus şi vă rog foarte mult s-o luaţi în serios, pentru că ese vorba de sectorul privat unde nu are ce căuta controlul securităţii informaţiilor decât în momentul în care este vorba de atingere adusă siguranţei naţionale. Altfel, nu are ce căuta. |
|
Suntem la Cap.III. Unde găsiţi dumneavoastră problema controlului privat? Că eu n-o găsesc. (Domnul deputat Dumitru Octavian Mitu doreşte să ia cuvântul) Staţi să-i dau dreptul la replică domnului Boc şi pe urmă dumneavoastră. Poftiţi! Aveţi un minut, domnule deputat! |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi vă rog să nu încălcaţi regulamentul care spune că trebuie să-mi acordaţi minimum trei minute. Deci nu-mi puteţi limita timpul regulamentar. |
|
Nu, un minut, scrie în regulament. Vă rog să vă uitaţi! |
|
Scrie trei minute. Vă rog să vă uitaţi şi dumneavoastră mai atent. |
|
Trei minute de amendament. |
|
Art.89 spune trei minute. Şi cred că nu-mi puteţi spune şi ce să spun, că mi-aţi spus aici şi ce să spun şi cât să vorbesc. Eu cred că avem încă o democraţie în această ţară şi nu chiar dictează P.S.D.-ul şi ce să spunem din opoziţie. Cel puţin acest drept încă îl mai avem. În al doilea rând, aş vrea să menţionez faptul că există anumite partide politice reprezentate în acest Parlament care au o adevărată aversiune faţă de informaţiile publice, faţă de accesul la informaţiile de interes public şi practică cultul, de fapt, al secretomaniei, un cult cu care de fapt au fost obişnuiţi şi în care au fost obişnuiţi să gândească. De aceea, noi nu putem accepta acele idei potrivit cărora includerea secretului de serviciu în această lege şi dacă am scoate secretul de serviciu ar reprezenta un atentat la adresa securităţii naţionale, a interesului naţional. Dimpotrivă! Actuala formulă a legii reprezintă un atentat la adresa interesului naţional pentru că, aşa cum am menţionat, guvernele pot găsi oricând motive pentru a păstra secrete, pentru a cataloga ca secrete anumite informaţii, date, fapte, ce pot constitui grave încălcări ale legii. Revenind la art.29 şi dacă veţi observa motivaţia noastră de la art.din raport, de la pct.79, exact ceea ce s-a spus aici de către doamna Muscă, am avut şi noi în vedere. Această lege, cel mult, poate include în categoria secretelor de serviciu acele persoane juridice de drept public sau privat care ar derula şi care derulează bani publici. Deci acele persoane private eventual care derulează bani publici. Dar nici într-un caz persoanele private care nu utilizează fonduri publice. Pentru că scopul acestei legi este de a proteja, repet, secretul de stat şi secretul de serviciu, prin prisma interesului public. A fost prima obiecţie. Dar datorită faptului că această lege nu ne dă nici măcar un element sau un indiciu cum vor fi alcătuite aceste norme, de aceea, noi am propus fie să eliminăm, fie acum comisia să se întrunească pentru a preciza cadrele şi conţinutul în care vor fi coordonate sau să precizeze normele, cadrul general în care vor fi alcătuite aceste hotărâri ale Guvernului prin care să se stabilească informaţiile secrete de serviciu. Repet, posibilitatea de a lăsa Guvernului marja aceasta de apreciere, fără a fi controlată de Parlament, fără a fi supusă cenzurii Parlamentului, poate reprezenta o îngrădire nepermisă la accesul la informaţia de interes public. În consecinţă, noi avem două propuneri: prima, eliminarea capitolului pînă la formularea precisă şi transparentă a cadrului în care informaţiile secrete de serviciu vor fi precizate prin hotărâre de Guvern, sau, doi, aşa cum s-a menţionat şi de către Grupul liberal, excluderea oricăror referiri la persoanele private din cadrul secretelor de serviciu. |
|
A dorit şi domnul deputat Mitu să intervină. Şi pe urmă o să supun la vot în ordinea regulamentară propunerile dumneavoastră. |
|
Dragi colegi, eu doar vroiam să atrag atenţia că s-a avansat aici o teză, să spun aşa, care e cumva împotriva celor care susţinem legea în textul ei, respectiv, am ajuns să aud din gura unui liberal de la care mă aştept totuşi să susţină cu adevărat sectorul privat, şi chiar îmi doresc să fac asta maxim din ce nu putem noi, să spună că acest text de lege aduce atingere interesului sectorului privat. De această prevedere va beneficia, Doamne ajută! sectorul privat în România, e foarte important ca aceste informaţii care uneori sunt secrete ale unor operatori economici. E vorba de un know-haw. În sfârşit, se creează un, să spun, cadru legal ca ele să poată fi protejate. Şi aceste informaţii se vehiculează. Şi atunci eu vreau să zic că dacă legea asta are ceva cu adevărat bun pentru sectorul privat, în partea aceasta a ei, acest ceva bun se scrie şi e conţinut în textul acestei legi. Chiar vă rog să... întotdeauna când comentăm acum să trecem de emoţii şi să citim, pentru că trebuie să abordăm sistemic o grămadă din legi din acestea. Ele îşi produc efectele în orizontală şi trebuie să cuprindem totuşi spaţiul care-şi produc aceste efecte. Mulţumesc. |
|
Poftiţi, domnule deputat! |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Este adevărat că regulamentul este sever şi simţim în cadrul dezbaterilor severitatea sa. Dar vă rog ca să aplicaţi acest regulament în limitele spiritului său. Nu orice rostire de nume poate să provoace dreptul prevăzut de art.139 din Regulament la replică. Nu orice abuz care transformă regulamentul nostru într-o joacă de copii poate să faciliteze aducerea unei atingeri directe demnităţii acestor dezbateri. Ne confruntăm, este adevărat, dar în limitele regulamentului. Deci, procedura este următoarea: vă rog ca în drepturile pe care le aveţi să cenzuraţi şi acest drept la replică în conformitate cu art.139 din Regulament. Vă mulţumesc. Îmi este aplicabil şi mie. |
|
Mulţumesc, domnule coleg. Sunt dator să recunosc că am interpretat cam larg dreptul la replică, dar vă reamintesc totuşi că suntem în condiţiile unei proceduri de urgenţă, că am depăşit timpul. Am convenit la început să intervenim numai concret cu dorinţa de a veni la îmbunătăţirea legii şi, din acest punct de vedere, v-aş ruga să vă uitaţi pe propriile intervenţii în stenogramă şi să vedeţi că nici un sfert din intervenţiile dumneavoastră nu sunt la obiect, ci sunt discuţii de principiu sau, pur şi simplu, repetări aproape de-alea goale ale unor fraze spuse tot de dumneavoastră. Potrivit Regulamentului, supun întâi votului propunerea colegilor liberali de eliminarea Cap.III. Cine este pentru? 16 voturi. Împotrivă? Cu marea majoritate de voturi, s-a respins propunerea de eliminare. |
|
Domnul Marcu Tudor (din sală) : Mă abţin. Abţinerile nu le mai număraţi? |
|
Stimate coleg, în economia acestui vot, abţinerea dumneavoastră nu mai are nici un rost. Cu o abţinere. Colegii democraţi au propus restituirea proiectului la comisii pentru a discuta din nou conţinutul acestui Capitol III. Cine este pentru? 25 voturi pentru restituire. Împotrivă? 122 voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Cu 122 voturi împotrivă, 25 pentru, s-a respins propunerea de restituire. Trecem la dezbaterea în continuare a textului. La titlul Cap.III dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. La art.29, unde comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Adoptat în unanimitate. Art.30. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 27. Pardon! Amendamentul 79 de la pag.27. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat amendamentul 79 în noua alcătuire a art.30. Pentru art.31 urmăriţi amendamentul 80. Comisia propune eliminarea. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Admis amendamentul, s-a eliminat textul. Pentru art.32, urmăriţi amendamentul 81. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 81. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate în noua alcătuire a art.32. Titlul Cap.IV. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. Art.33 alin.1, urmăriţi amendamentul 82. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentul 83, alin.2 şi 3, comisia nu a avut observaţii. La 33 alin.2 amendamentul 83. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul 83 în noua alcătuire a art.33.2. Art.33 alin.3, la 84. Domnul deputat Coifan. |
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Noi propunem ca alin.3 să aibă următoarea formulare: "Coordonează acţiunile întreprinse de autorităţile publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi şi a celorlalte dispoziţii emise în baza legii pentru secretele de stat." Explicaţia este foarte simplă: "coordonarea" este o formulă participativă, pe când "supravegherea" este o formulă pasivă. Cu alte cuvinte, noi trebuie, ca autorităţi locale, să putem colabora, ceea ce înseamnă a putea îndrepta atunci când legea nu este suficient de clară. Prin urmare, noi propunem să se înlocuiască "supraveghere" cu "coordonare". E o formulă care implică parteneriatul. |
|
Din partea iniţiatorilor. Domnul deputat Stan. |
|
Domnule preşedinte, am mai discutat această problemă în momentul în care s-a făcut propunerea în legătură cu standardele de asigurare a protecţiei informaţiilor clasificate. Este corect termenul de "supraveghere" şi propun menţinerea lui în textul art.respectiv. |
|
Da. În competenţele SRI-ului este de esenţa activităţii aceste lucruri. Deci aţi reţinut argumentele domnului deputat Coifan şi răspunsul. Eu sunt dator să supun întâi votului amendamentul în formularea comisiei. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 84, în formularea comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu trei abţineri şi un vot împotrivă, s-a adoptat amendamentul 84 şi noua alcătuire a art.33 alin.3. 33 alin.4. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 85. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. 33 alin.5. Urmăriţi amendamentul 86. Adoptat în unanimitate noua formulare a alin.5. 33 alin.6. Urmăriţi amendamentul 87. Adoptat în unanimitate. 33 alin.7. Urmăriţi amendamentul 88. Adoptat în unanimitate. 33 alin.8. Comisia propune prin amendamentul 89 eliminarea. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. S-a adoptat amendamentul şi a fost eliminat alineatul. La amendamentul 90 vă rog să urmăriţi noua formulare a alin.9 pe care o propune comisia şi de fapt aceasta propune ca alin.9 să se transforme în lit.g). Urmăriţi, vă rog, amendamentul 90. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat în unanimitate. În consecinţă, alin.9 de la art.33 va deveni lit.g). Alin.10. Urmăriţi amendamentul 91. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. Alin.11, urmăriţi amendamentul 92. Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. Alin.12. Urmăriţi amendamentul 93. Dacă aveţi obiecţiuni. Poftiţi, domnule Coifan! La alin.12, da? |
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunem o extindere a art.33 alin.12 în sensul următor: "Efectuează constatări cu privire la nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor secrete de stat şi propune organelor de drept..." Textul curge în continuare. Adică nu Serviciul Român de Informaţii ia măsurile care se impun, ci propune măsurile care se impun. |
|
Vă rog să vă referiţi la textul comisiei, nu la textul iniţial. La lit.j). |
|
Domnul Viorel-Gheorghe Coifan: Textul spune aşa: "Iar atunci când faptele constituie infracţiuni, se sesizează organele de urmărire penală". Textul iniţial este bun. Eu am urmărit doar amendamentul. |
|
Domnule Coifan, dumneavoastră vreţi să votăm în locul textului propus de comisie... |
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Da. Textul amendamentului colegului Drăgănescu, care este textul iniţial. |
|
Bun. Am înţeles, domnule Coifan. Comisiile. Domnul Răzvan Ionescu, sau iniţiatorul. Cine doreşte? |
|
Domnule preşedinte, practic, ambele formulări au acelaşi sens. Consider că textul comisiei este mult mai riguros. |
|
Am înţeles. Stimaţi colegi, după Regulament, sunt dator să supun întâi votului textul comisiei. Cine este de acord cu amendamentul 93? Mulţumesc. Împotrivă? 7 voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Cu 7 voturi împotrivă, majoritatea pentru, a fost adoptat amendamentul 93. Art.33 în întregime. Dacă aveţi obiecţiuni. Aşa cum rezultat din votul amendamentelor dumneavoastră. Unanimitate. Art.34. Urmăriţi amendamentul 94 de la pag.31. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul 94 în noua alcătuire a art.34. Titlul Cap.V. Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat în unanimitate. Art. 35 alin.1. Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. Art. 35 alin.2. Urmăriţi amendamentul 95. Dacă aveţi kobiecţiuni. Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul 2. Art.35 alin.2 va avea alcătuirea rezultată din 95. Art. 35 alin.3. Dacă aveţi obiecţiuni. Comisia nu a avut amendamente. Nu. Adoptat în unanimitate. Art.35 în ansamblu. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art. 36.alin.1. Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate. Art. 36 alin.2. Urmăriţi amendamentul 96. Pag.32. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.36, în ansamblu. Aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.37 alin.1. Urmăriţi amendamentul 97. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.37 alin.2. Comisia nu a avut. Aveţi dumneavoastră ? Nu. Votat în unanimitate. Art.37 în ansamblu. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.38 alin.1. Urmăriţi amendamentul 99. Dacă aveţi obiecţiuni. La 38 alin.1.? 38 alin.2 ? Aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.38 alin.3. Comisia propune prin amendamentul 101 eliminarea. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.38, în ansamblu, va avea doar două alineate. Aveţi observaţii la art.38 în ansamblu? Da. Poftiţi! |
|
La cap.V. la acest articol 38, s-a propus un alineat 4 cu următorul cuprins: "Încălcarea prevederilor art.22 alin.5 şi 6 şi ale art.32 atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz." Aşa cum aţi observat, la art. 22, alin. 5 şi 6 şi la art. 32 se interzice clasificarea ca secrete de stat şi respectiv secrete de serviciu a unor informaţii, în scopul: încălcării legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public sau dacă se obstrucţionează informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public şi de interes personal. Interdicţia este binevenită şi am salutat-o, dar cred că nu este suficientă, în condiţiile în care nu există sancţiune pentru încălcarea ei. Aceasta este justificarea pentru amendamentul propus, respectiv un alineat nou 4 la art. 38. Deci, dacă a fost foarte bine că am avut articolul 22, alin. 5 şi 6 şi art. 32 care spune clar că nu este voie să faci una, alta, cred că dacă nu există şi sancţiuni disciplinare, alineatele respective de la cele două articole sunt apă de ploaie, sunt inutile şi este păcat, când avem asemenea articole bune în lege, să nu le susţinem, ca ele să-şi facă efectul până la capăt. Vă mulţumesc frumos. |
|
Aveţi cuvântul din partea Grupului P.R.M. să vă pronunţaţi cu privire la acest amendament. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă, dar se continuă o practică de a se transforma, care nu datează de acum şi datează dinainte de 1990, de a se transforma legile în proclamaţii de la Islaz. Vă rog să constataţi că în cuprinsul unei legi există o structurare conform unor norme de tehnică legislativă şi vreau să vă reamintesc că în legislatura anterioară s-a şi votat o lege care este proastă şi care nu trebuia să existe, dar există, privind norme de tehnică legislativă. Or, aici s-a atins o idee care pe mine mă frământă şi o propulsez de mult, luaţi-o ca o intervenţie personală, nu are ce căuta în cuprinsul vreunei legi şi nici în aceasta trimiterea la răspunderea disciplinară, contravenţională, penală, după caz. Aceasta ar însemna că numai atunci când legea prevede, se poate trece la asemenea formă de răspundere, ceea ce este fals. Dacă este infracţiune se sancţionează, dacă este o abatere disciplinară se sancţionează, fără ca să fie necesară prevederea aceasta în lege. Dimpotrivă, dacă o prevede într-un alineat, într-un articol, înseamnă că în alte cazuri răspunderea care operează din oficialitatea celorlalte legi nu ar mai acţiona. Deci, la acest amendament mă opun. |
|
Domnul Boc, din partea Partidului Democrat, cu privire la acest amendament, sper. Mulţumesc foarte mult. |
|
Domnule preşedinte, Cred că deja sunt trecut pe lista celor care divulgă secrete, deci mă controlaţi la fiecare intervenţie. În primul rând, vreau să menţionez faptul că am un amendament respins la pct. 95, cu conţinut asemănător celui formulat de către doamna Muscă, din partea Grupului liberal. Este adevărat, proclamaţiile de la Islaz nu au sancţiuni. Sunt declaraţii politice. Numai pentru a nu fi în faţa unei proclamaţii, noi trebuie să avem şi o sancţiune pentru o obligaţie pe care o stabilim. Şi s-a menţionat aici că în conţinutul acestei legi nu se face referire la răspunderea contravenţională sau administrativă. Îmi fac doar datoria să reamintesc faptul că în art. 38, alin. 1 din lege se menţionează şi a fost adoptat de către comisie acest text, faptul că încălcarea normelor privind protecţia informaţiilor secrete de stat ori a informaţiilor secrete de serviciu atrage răspunderea: - şi citez pentru cei care nu au citit "răspunderea contravenţională, disciplinară, civilă sau penală, după caz". În consecinţă, avem chiar în conţinutul legii o referire cu privire la formele de răspundere care pot fi antrenate. În privinţa amendamentului, diferenţa dintre amendamentul nostru şi cel al Grupului liberal este doar de plasare în text. Dânşii l-au pus la art. 38, noi spuneam la art. 41, în finalul capitolului consacrat sancţiunilor. Este de notorietate faptul că atunci când se instituie o obligaţie, prin lege, nerespectarea acesteia trebuie să fie însoţită de o sancţiune. Este un lucru elementar pentru orice jurist. Este adevărat că în proclamaţii nu includem sancţiuni, dar în legi trebuie să includem sancţiuni. În consecinţă, este inadmisibil să lăsăm nesancţionat abuzul autorităţilor care ar clasifica, prin conţinutul legii, anumite informaţii ca secrete de stat, deşi ele aparţineau informaţiilor publice. Cum putem stopa abuzul acestor autorităţi, cum îi putem împiedica să nu catalogheze ca secrete de stat informaţii publice? Declarativ? Nu cred. Prin proclamaţii? Nu cred. Cum? Prin lege. Şi, de aceea, soluţia noastră este să includem o sancţiune precisă pentru aceia care ar cataloga repet ca secrete de stat sau de serviciu acele informaţii care potrivit Legii informaţiilor publice sunt de interes public. De fapt, şi această lege menţionează faptul că nu pot fi clasificate ca secrete de stat acele informaţii cu caracter public, dar mă întreb care este sanţiunea? Păi, penală, dar trebuie să o stabilim. Şi, de aceea, amendamentul formulat de către noi vizează expres următorul lucru: încălcarea prevederilor art. 22, alin. 5 şi 6 atrage răspunderea contravenţională, disciplinară, civilă, penală, după caz, la fel cum se precizează şi în art. 38 din forma adoptată de lege. Constituie infracţiune, de data aceasta, fapta de a clasifica informaţii ca secrete de stat, în scopul încălcării legii, protejării erorilor administrative sau limitării accesului la informaţiile de interes public, dacă aceasta a produs consecinţe materiale sau morale substanţiale şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. Deci, o normă juridică, este cunoscut pentru toţi, trebuie să aibă trei elemente: ipoteză, dispoziţie şi sancţiune. Din ceea ce am stabilit până aici, din norma juridică respectivă lipseşte sancţiunea. Aceasta propunem noi să fie introdusă: sancţiunea nerespectării obligaţiei de a nu cataloga repet ca secrete de stat, informaţii de interes public. Şi rămâne de discutat oportunitatea dacă aici sau la 41 punem această sancţiune. |
|
Cine răspunde din partea comisiilor cu privire la acest amendament? Domnul Răzvan Ionescu sau domnul Ionel Olteanu sau iniţiatorul? Domnul Ionel Olteanu. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş interveni în nume propriu, dacă-mi permiteţi, şi aş spune că argumentele domnului deputat Bolcaş pot fi însuşite, pentru rigoarea lor juridică, iar pe de altă parte, aş adăuga un argument suplimentar, şi anume că chestiunea la care se referă colegii care au amendamente este avută în vedere la Legea privind accesul la informaţiile de interes public. În această lege avem un Capitol III, Sancţiuni, care priveşte şi refuzul explicit sau tacit al angajatului de a permite accesul la informaţie de interes public. Cred că este inutilă o precizare suplimentară, în această Lege a informaţiilor clasificate, în sensul prevederii unor sancţiuni distincte pentru această chestiune. |
|
Doamna Monica Octavia Muscă (din sală): Am rugămintea, nu s-a înţeles, pentru că nu mă refeream la ce este voie şi nu la accesul la informaţie. Îmi daţi voie, numai să citesc exact la ce articole mă refer. |
|
Poftiţi. |
|
Îl rog pe domnul preşedinte Olteanu să mă urmărească. Deci, nu ne refeream nici într-un caz la ce este voie să facă cineva. Aceea este la liberul acces la informaţiile de interes public, ci ne refeream să extindem ceea ce se spune la art. 38 şi la art. 22, 5 şi 6 şi la 32, unde, citez: "se interzice clasificarea ca secrete de stat şi respectiv secrete de serviciu a unor informaţii, în scopul încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public sau dacă se obstrucţionează informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public". Deci, n-am vrut altceva, decât aceste articole, aceste prevederi ale legii care sunt bine venite, prin care se interzice, să aibă şi sancţiune. Deci, art. 38 să-l extindem şi asupra acestor articole anterioare. M-aţi înţeles? Am fost suficient de explicită? |
|
Aţi fost explicită, doamna deputat. |
|
Da? Mulţumesc. |
|
Domnul deputat Márton, din partea U.D.M.R. |
|
Dacă-mi permiteţi, doamnelor şi domnilor, Am venit la acest microfon pentru că s-a susţinut o idee greşită, zic eu, pentru că dacă am accepta acea idee, atunci ar trebui ca în pct.99, conform argumentaţiei domnului Bolcaş, să eliminăm, să dezavuăm soluţia comisiei, care zice astfel: "Încălcarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz". Iată că aici este de acceptat, dincolo nu este de acceptat. Eu zic în felul următor: dacă avem în acest articol 38 această frază, interpretarea mea este că încălcarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate înseamnă inclusiv norma prin care se interzice clasificarea unor documente care, de fapt, sunt interzise prin această lege. Şi dacă cădem de acord, în această interpretare al acestui pct. 99, atunci cred că într-adevăr această lege se poate aplica ca atare. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Aţi ascultat explicaţiile şi ale colegilor liberali, şi replicile care s-au dat cu privire la acest amendament, aveţi şi explicaţiile comisiei. Supun votului dumneavoastră propunerea colegilor liberali de introducere a unui nou amendament la art. 38. Cine este pentru? Doamna Mona Muscă, vă rog să ne daţi votul dumneavoastră, pentru propunerea dumneavoastră, că altfel rămâne fără susţinători. 12 voturi pentru. Împotrivă? Marea majoritate a celor prezenţi împotriva acestei propuneri, care în acest fel este respinsă. Pentru art. 38 în ansamblu. Mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Cu 4 abţineri a fost adoptat art. 38. La art. 39 urmăriţi amendamentul 102, vă rog. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 102? Domnule Boc, poftiţi. Aveţi amendamente proprii sau obiecţiuni? Vă rog. Să ne spuneţi unde este înscris, ca să-l urmărim cu toată atenţia. |
|
Domnule preşedinte, Chiar nu mă credeţi că am amendament respins acolo? Trebuie de fiecare dată să întrebaţi? |
|
Sunt convins că toate v-au fost admise. |
|
Au fost şi unele admise, dar chiar de fiecare dată trebuie să mă întrebaţi dacă este sau nu amendament? Nu există, totuşi, o minimă curtoazie de a da încredere, o prezumţie de nevinovăţie? |
|
Ieri aţi profitat de curtoazia mea şi aţi luat cuvântul prea des. |
|
Avem o prezumţie de nevinovăţie în Constituţie, domnule preşedinte, să-mi acordaţi şi mie... |
|
Doamna Viorica Afrăsinei (din sală): Care este intervenţia? |
|
Intervenţia mea este la intervenţia domnului preşedinte de a fi suspectat de rea-credinţă. |
|
N-am spus asta, domnule! |
|
În raport, la pct. 94 veţi observa că există un amendament formulat acolo şi, în consecinţă, o să încerc să-l susţin în faţa dumneavoastră. Pentru aceasta, aş vrea să fac doar câteva consideraţii, de ce este necesar să eliminăm sau să reformulăm, mai bine spus, acest articol? El are legătură directă cu mult discutatul art. 16, pe care l-am adoptat ieri, care instituie o obligaţie cvasigenerală pentru cetăţeni, indiferent de modul în care au intrat în posesia documentelor secrete, să le restituie emitentului sau să le restituie organului abilitat, instituind, aşa cum am spus, o obligaţie obiectivă, o obligaţie generală, indiferent de vinovăţie sau de existenţa sau inexistenţa vinovăţiei, repet, o obligaţie de a returna acel document. De data aceasta am mers mai departe. Dacă acel cetăţean, care, prin orice mijloace ajunge în posesia unui document secret şi nu-l restituie deîndată, aşa cum s-a introdus în lege, el va fi pasibil de o sancţiune prevăzută de legea penală, mergând până la închisoarea prevăzută de lege, de la 7 la 15 ani. Noi considerăm că un asemenea articol reprezintă o ingerinţă nepermisă la adresa libertăţii de exprimare. De ce? În toată lumea civilizată, informaţiile care dezvăluie ilegalităţi, acte de corupţie, sunt tratate ca informaţii de interes public. Dacă americanii ar fi avut o asemenea precizare în lege, nu ar fi existat niciodată în America Afacerea Watergate şi demiterea unui preşedinte al Statelor Unite. Repet, al Statelor Unite ale Americii. Dacă nemţii ar fi avut o asemenea prevedere în lege, niciodată nu ar fi existat un scandal Kohl şi aşa mai departe, care ştiţi bine ce implicaţii de corupţie a avut. Democraţiile trebuie să se protejeze împotriva acelora care, de dragul secretomaniei, s-ar proteja pentru săvârşirea unor abuzuri, pentru săvârşirea unor acte de corupţie. Dacă ar fi fost în vigoare astăzi, toată discuţia legată de cazul Armaghedon II nu ar fi existat în manieră publică, ci ar fi existat undeva în spatele uşilor închise, prin interogatorii şi arestări politice, aşa cum, de fapt, s-a şi întâmplat. Iată de ce, este nevoie să apărăm democraţia cu mijloacele care ne stau la îndemână, cu mijloacele legislative. Suntem de acord, pe de altă parte, că este nevoie de protecţia securităţii naţionale, este nevoie de protecţia interesului naţional. Acesta este scopul pentru care trebuie să-i pedepsim, de aceea trebuie să-i pedepsim pe aceia care divulgă secrete de stat, dacă pun în pericol real siguranţa naţională şi interesul naţional. Dar, în contextul în care vom pedepsi, vom sancţiona orice divulgare a unor informaţii repet care divulgă acte de corupţie, care divulgă încălcări ale legii, vom pune în pericol viitorul democraţiei din această ţară. Deci, v-aş ruga să medităm mai mult asupra acestui articol şi să ne dăm seama că o democraţie trebuie să guverneze prin transparenţă, prin transparenţa interesului public, cei care guvernează să perceapă faptul că nu sunt proprietarii puterii şi ai tuturor secretelor, ci sunt doar slujitorii interesului public şi regula este transparenţa şi nu secretomania. De aceea, amendamentul nostru vizează o restrângere, repet, o restrângere a sancţionării acelor persoane care divulgă secrete de stat, numai dacă aceste acţiuni pun în pericol real şi imediat siguranţa naţională sau apărarea naţională. Acesta este scopul legii, de a proteja siguranţa naţională şi apărarea naţională. Dacă celelalte persoane ajung întâmplător în posesia unui document secret de stat, ele nu trebuie să fie pedepsite, repet, nu putem institui obligaţie generală pentru persoanele care n-au nici o vinovăţie. Răsturnăm prezumţia de vinovăţie din art. 23 alin. 7 din Constituţie şi sancţionăm, de fapt, introducem un factor de inhibiţie în societatea românească, oamenii să nu mai aibă curajul să spună lucrurile, presa să nu aibă posibilitatea de a divulga fărădelegi, pentru că întotdeauna va fi Parchetul General, care lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei şi care este om politic şi îi va trimite la închisoare. Iată de ce trebuie să milităm pentru o transparenţă a agenţilor interesului public şi să sancţionăm numai pe aceia care trebuie să fie sancţionaţi, anume aceia care pun în pericol siguranţa naţională şi apărarea naţională. De aceea, vă propunem reformularea, repet, a art. 39, în următoarea formă: "Divulgarea, folosirea, ori transmiterea informaţiilor secrete de stat, dacă aceste acţiuni pun în pericol real şi imediat siguranţa naţională sau apărarea naţională se pedepsesc în condiţiile prevăzute de legea penală. Sarcina aprobării caracterului real şi imediat al pericolului revine autorităţii, deţinătoarea informaţiei secret de stat divulgate, folosite sau transmise. Acţiunile menţionate nu sunt supuse sancţiunii, dacă informaţiile respective sunt de interes public". Repet, în toată lumea civilizată, şi vă rog să consultaţi legile, informaţiile care dezvăluie ilegalităţi sunt tratate ca informaţii de interes public. |
|
Din partea Partidului Naţional Liberal, poftiţi doamna Mona Muscă. Acceptaţi să vorbiţi înaintea unei doamne? |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Doamna m-a invitat şi ştiu că pe scară nu se coboară şi nu se urcă în spatele unei doamne, aşa că îi permit să tragă concluziile, pentru că concluzia mea este una şi scurtă: vorbe mari care ascund interese meschine în toate amendamentele minorităţii maghiare, sprijinite de Partidul Democrat. Repet, este o atitudine politică destructivă. Vă rog să urmăriţi ceea ce se doreşte. Se doreşte ca ceea ce am construit prin această lege, şi anume, protejarea necondiţionată, spun eu, a informaţiilor declarate clasificate, să fie spulberate printr-o nonsancţionare care este condiţionată de anumite împrejurări complicat de stabilit de anumite autorităţi şi de anumite situaţii concrete. Or, legea este simplă. Informaţia clasificată este protejată, atingerea adusă protecţiei este sancţionată, este drumul scurt între faptul ilicit şi sancţiune. Cui îi aduce atingere această situaţie? Dacă se spune în acest amendament, totuşi, informaţia este de interes public. Dacă nu aduce un pericol real siguranţei statului? Păi, vă rog să mă iertaţi, dar eu nu pot să permit să nu se declanşeze o cercetare penală pentru procurarea fără drept a informaţiei, distrugerea, alterarea, divulgarea, în condiţiile în care făptaşul îmi opune asemenea împrejurări. Se aduce atingere libertăţii de exprimare? Nu. Pentru că instanţa care va cenzura organul de urmărire sau instanţa care va cenzura faptul, în condiţiile în care nu se aduce atingere siguranţei naţionale, în condiţiile în care informaţia nu făcea parte din categoria celor clasificate sau a fost inclusă pe nedrept în această categorie, apreciază că fapta nu prezintă pericol social. În însăşi corpul general şi bine făcut al legislaţiei penale există această prevedere. Şi atunci, este numai o eroare juridică? Nu! Este o intenţie! Este intenţia de a pune mai întâi clauza de impunitate, pentru ca să permită oricui, abuzând sau uzând de această clauză, să aducă atingere informaţiilor clasificate. E raţiunea pentru care mă opun amendamentului, pentru că nu vreau şi se poate întâmpla ca într-o lege, printr-un simplu articolaş să se pulverizeze tot ce s-a construit frumos, să se golească de conţinut tot ce s-a făcut până atunci. Sunt considerente pentru care sunt împotriva amendamentului. O rog pe doamna deputat Mona Muscă, căreia i-am pronunţat şi numele, să tragă concluziile. |
|
Stimaţi colegi, Pentru că observ că unii dintre dumneavoastră folosesc greu ceasul propriu pentru a se încadra în timpul regulamentar, îmi permit să vă reamintesc că există un ceas foarte mare în faţa dumneavoastră, după care v-aş ruga să vă controlaţi timpul pentru a respecta şi dreptul celorlalţi de a vorbi. |
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. N-am de gând să trag concluzii, nu este sarcina mea de a trage concluzii, concluziile sunt votul dumneavoastră. În primul rând, îmi pare rău că trebuie să mă despart de domnul Emil Boc, pe această problemă şi nu are dreptate atunci când afirmă că pedepsirea este numai în situaţia în care este vorba de siguranţă naţională. Şi acum am să argumentez de ce nu suntem de acord cu acest articol şi care sunt soluţiile. În primul rând, acest articol contravine Legii liberului acces la informaţiile de interes public, care este o lege în vigoare şi după care trebuie să se conducă şi această excepţie de la Legea liberului acces. La art. 15 alin. 2 se spune clar: activitatea de culegere şi difuzare a informaţiilor de interes public constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public. Drept urmare, dacă citim art. 39 şi am să vă rog, totuşi, să fiţi atenţi, că este imporant pentru fiecare cetăţean din ţara aceasta ce conţine acest articol "Procurarea, folosirea ori transmiterea fără drept, sub orice formă, divulgarea, alterarea ori distrugerea neautorizată a informaţiilor secrete de stat se pedepseşte în condiţiile prevăzute de legea penală ori de alte legi speciale". Aşa cum este formulat articolul aici, are ca prezumtiv vinovat 23 de milioane de persoane, câte sunt în ţara aceasta, sunt ca prezumtivi vinovaţi. Noi toţi, fiecare cetăţean din ţara aceasta plăteşte taxe şi impozite şi mari de tot ca să plătească pe cei care urmează să-i facă anumite servicii. Drept urmare, îi plătim pe cei care sunt la SRI şi care urmează să gestioneze şi să aibă în posesie documente secrete, informaţii clasificate, în schimb, îi pedepsim pe cei peste care informaţia dă buluc, fără să fi avut omul nici o vină. În situaţia aceasta să ştiţi că nu sunt numai jurnaliştii, în situaţia aceasta suntem toţi, inclusiv dumneavoastră, chiar dacă aveţi imunitate parlamentară. Drept urmare, dacă reprezentăm aici interesul cetăţeanului, atunci să-l reprezentăm într-adevăr aşa cum trebuie şi să avem grijă ca cetăţeanul să nu fie nici într-un caz pedepsit pe nedrept. Şi am următoarele soluţii: 1) Propun eliminarea şi ca argument pentru eliminare vă trimit la art. 38, în care se spune: "Încălcarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz". Deci, nu mai este nevoie de art. 39. Acesta este motivul pentru care propun eliminarea. A doua soluţie. După cum vedem, art. 39 are două părţi: prima se referă la difuzor, a doua se referă la deţinătorul de informaţii. Ca atare, am putea face următorul lucru: să păstrăm a doua parte, inclusiv cu amendamentul a celor care deţin sau gestionează. Deci, "Alterarea ori distrugerea neautorizată a informaţiilor secrete de stat, din partea celor care deţin sau gestionează se pedepseşte" şi aşa mai departe. A doua propunere repet este eliminarea primei părţi din acest articol care contravine Legii liberului acces şi împilează pe oricare dintre noi care, din întâmplare, accidental, am da peste o informaţie clasificată. Deci, aveţi două soluţii. Încă o dată repet cea mai bună este eliminarea acestui articol, în baza existenţei art. 38. Vă mulţumesc frumos. |
|
Domnul deputat Marton. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu cred că de această prevedere propusă de colegii noştri nici n-ar fi nevoie, dacă s-ar fi votat acel alin. 3 la art. 16, cu care a fost de acord şi România Mare şi comisia, numai că, nu ştiu de ce, s-a votat altfel. Am însă speranţa că se va corecta această decizie. Pentru că, în altă ipostază, din păcate, trebuie să vă spun, domnule Bolcaş, că s-ar putea ca un milion jumătate-un milion şapte sute de mii de maghiari să fie pasibili, dar şi peste douăzeci de milioane de români, de o pedeapsă injustă, eventual. În orice caz, m-a impresionat minunata pledoarie pentru a justifica demersul penal împotriva propriului lider de partid şi a unor membri din acelaşi partid. Vă mulţumesc. |
|
Cu condiţia să vă uitaţi la ceasul din faţa dumneavoastră, domnule Bolcaş. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Eu mă uit totdeauna şi răspund la comenzi. Domnilor colegi, Într-adevăr, este un act personal. Ne aflăm, într-adevăr, în perimetrul unei lupte politice. Noi înţelegem să o ducem cu armele politicului, prin atac la doctrină şi la atitudine. În momentul în care cineva aduce în discuţie un atac la persoană, îşi dovedeşte nu numai micimea caracterului, nu numai laşitatea de a se ascunde sub anumite paravane, ci şi furia neputinţei de a învinge într-o luptă care nu este dreaptă. Vă mulţumesc. Eu îmi voi păstra atitudinea. Voci din opoziţie: Suntem "laşii" şi "duşmanii poporului"! Bravo, domnule, patrioţilor! |
|
Domnul Emil Boc (din sală): Ce facem aici, domnule preşedinte, dizertaţii? |
|
Vă amintesc că şi reprezentanţii partidelor dumneavoastră au venit de nenumărate ori aici şi, atunci, nu aţi cerut să le refuz discuţia. Domnul deputat Olteanu, din partea Comisiei juridice. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu aş fi intervenit, dacă în intervenţiile anterioare şi, de altfel, şi cu alte prilejuri, nu s-ar fi încercat să se distorsioneze realitatea. În fapt, trebuie să recurgem la lectura normei, atunci când confuzia este creată, zic eu, în mod evident. Art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligatoriu pentru România, ca parte contractantă, spune la pag. 2, după enunţul "libertăţii de informare" (altfel spus, accesul la informaţia de interes public) că: "Exercitarea libertăţilor, presupunând datorii, obligaţii şi responsabilităţi, poate să fie supusă unor formalităţi, condiţionări, restricţii sau sancţiuni prevăzute de lege, care să constituie măsuri necesare într-o societate democratică". Argumentul numărul doi. Este o jurisprudenţă bogată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie şi pentru România şi pentru celelalte state-părţi contractante, prin care se afirmă în mod riguros exact că: "Dreptul la informare nu este un drept absolut". Nu este un secret pentru nimeni că legislaţiile ţărilor europene au asemenea legi, prin care se prevede în mod expres sancţionarea persoanelor care difuzează documente clasificate ca fiind secrete de stat. În acest sens, vă rog să-mi permiteţi să citez din Legea privind secretele oficiale din Marea Britanie, Secţiunea a V-a, Subsecţiunea a II-a, unde se spune foarte clar că: "În conformitate cu Secţiunile III şi IV, persoana care ajunge în posesia unor informaţii, documente sau articole secrete se face vinovată de comiterea unui delict, dacă, fără a avea aprobarea legală, dezvăluie aceste informaţii, cunoscând sau având motive întemeiate să considere că acestea au un regim clasificat, restricţionat". Secţiunea a VIII-a din aceeaşi lege spune că: "Orice persoană care se face vinovată de un asemenea delict grav va fi pedepsită cu închisoare de la 3 ani la maximum 14 ani". Haideţi să revenim la realitate. Dincolo de proclamaţii, de discursuri necesare doar pentru vizibilate sporită, cred că datoria noastră este să reglementăm în mod riguros. Să ne reamintim că orice drept presupune şi o obligaţie corelativă şi să cunoaştem că, întotdeauna, într-o societate democratică, numai echilibrul just între interesul public şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului poate să determine funcţionarea statului de drept. Dintr-o asemenea perspectivă, domnule preşedinte, vă rog să-mi permiteţi să fiu împotriva amendamentelor care au fost menţionate şi să păstrăm textul comisiei, ca fiind corespunzător atât standardelor europene, cât şi sistemului de drept românesc. Cred că nu este necesar să ne mai referim acum la faptul că 23 de milioane de români vor fi băgaţi în închisoare, aşa cum în mod iresponsabil s-a afirmat de prea multe ori, pentru că fiţi siguri, stimaţi colegi, că românii sunt responsabili, au comportament civic, ştiu ce înseamnă şi obligaţia pentru interesul naţional şi revendicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, garantate în mod riguros de lege. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Pentru a disciplina concluziile şi votul... (În urma unei solicitări pentru drept la replică.) Aţi pronunţat, cumva, numele cuiva? |
|
Domnul Ionel Olteanu (din sală): Nu. |
|
Stimate coleg şi cadru didactic, vă rog să citiţi regulamentul şi să vedeţi când se poate exercita dreptul la replică! Domnule deputat, vă rog frumos să-mi permiteţi să conduc potrivit regulamentului şi nu potrivit dorinţelor dumneavoastră! Deci, formal, întâi, ar trebui să supun la vot amendamentul doamnei deputată Muscă, de eliminare a textului. Nu pot să fac acest lucru, pentru că nu a existat un asemenea amendament respins. Dumneavoastră vă puteţi exprima în acest caz votând împotriva textului. |
|
O chestiune de procedură! |
|
Poftiţi, procedură aveţi dreptul. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prea de multe ori au fost aduse diferite invective, diferite acuzaţii la cei care nu doresc decât ca să lucrăm la o lege care, într-adevăr, să se armonizeze cu legislaţia europeană şi cu legislaţia, în general, a ţărilor democratice. Prea de multe ori am fost acuzaţi că suntem..., folosim cuvinte de "iresponsabili", diferite cuvinte care să ne aducă atingere, în sensul că nu suntem patrioţi, că gândim în afara câmpului larg care reprezintă patriotismul în România. Prea de multe ori crede cineva că noi nu dorim o legislaţie care să corespundă situaţiei actuale a României şi intenţiilor sale de a fi integrată în structurile euroatlantice. Cunoaştem şi ştim că în martie-aprilie va veni o delegaţie NATO pentru a ne vedea, dacă într-adevăr ne-am "făcut lecţiile", aşa cum, de obicei, le place unora să spună, de parcă suntem nişte elevi, "să ne facem lecţiile"... Şi, pe aceste considerente, văzând şi Regulamentul Camerei Deputaţilor şi practica care a fost atunci când sunt diferite lucruri controversate, în numele Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, vă cer o pauză pentru consultări, să vedem dacă, într-adevăr, noi, cumva, nu dorim să fie adoptată această lege şi nu o să participăm, atunci, nici la vot, nici la dezbatere, în continuare. Sau, că dorim o lege, într-adevăr, care să fie modernă, pentru ţara noastră. Vă mulţumesc. O pauză de consultări, de jumătate de oră solicităm. |
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Şi aşa sunteţi numai 3-4, ce consultări să faceţi? |
|
Stimaţi colegi, În privinţa pauzei care se solicită, nu pot să nu v-o dau. Pauza va fi de 10 minute. În privinţa afirmaţiilor pe care le-aţi făcut aici, vreau să vă amintesc ceea ce v-a spus domnul Olteanu. Când spuneţi că 23 de milioane de români sunt pasibili de pedeapsă, dumneavoastră... |
|
Vă rog să coborâţi la microfon! |
|
Stimate coleg, Un preşedinte trebuie să-şi exercite dreptul de a coordona discuţiile... |
|
Domnule preşedinte, Vă rugăm, atunci când faceţi referiri în calitate de deputat, cu nuanţă politică, să le faceţi de la acest microfon, la fel ca orice deputat. |
|
Am calitatea să vă aduc la obiect şi să coordonez dezbaterile. Şi trebuie să vă aduc la obiect, atunci când dumneavoastră afirmaţi că 23 de milioane de români sunt pasibili de pedeapsă. Vă întreb pe dumneavoastră, profesor universitar, dacă copiii, dacă cei sub 14 ani, pe care îi includeţi în cei pe care noi am vrea să-i tragem la răspundere, îi treceţi în această cifră? Deci, când protestaţi împotriva unei acuze, gândiţi-vă cine a provocat-o. Pauză de 10 minute. |
|
După pauză |
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă reluaţi locurile, pentru a începe şedinţa Ca întotdeauna pauza cerută de cei care o solicită, dacă nu e greşită această repetiţie, se prelungeşte. Vă rog, domnul Leonăchescu sau domnul Borbely, veniţi la prezidiu. Rog staff-ul tehnic să-l anunţe pe domnul secretar Borbely. Voci din sală: Au trecut 30 de minute de când aţi dat pauză, domnule preşedinte! |
|
Stimaţi colegi, Reluăm dezbaterile. Eram la art. 39, unde aveţi amendamentul nr. 102 al comisiei şi contra-amendamentul cuprins în raport. Grupul parlamentar PNL doreşte să facă o declaraţie, după pauza de consultări. Poftiţi. |
|
Am să fiu foarte concisă. Având în vedere că noi suntem aici pentru a apăra şi interesele cetăţeanului şi, prin interesele cetăţeanului, interesele ţării, având în vedere că intenţiile noastre s-au manifestat în amendamente şi, după cum aţi văzut, au fost bune intenţii, am de făcut următoarea declaraţie din partea Partidului Naţional Liberal: 1. Ne menţinem poziţia pentru eliminarea art. 39 sau pentru amendarea lui, ca el să se refere numai la persoanele care deţin sau gestionează informaţii clasificate. 2. Întregul Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal pretinde scuze din partea celor care ne-au făcut laşi, nepatrioţi sau iresponsabili. Cred că a depune amendamente în Parlamentul României şi a le susţine nu înseamnă iresponsabilitate. Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, că m-aţi ascultat. |
|
Cu privire la art. 39, există amendamentul nr. 102 al comisiei, există şi amendamentul nr. 94 de la pag. 76. Întrucât, cu privire la art. 39, chiar dacă s-a făcut în plen şi nu în comisie, practic, s-a propus eliminarea acestuia, supun la vot întâi ceea ce Partidul Naţional Liberal susţine, eliminarea textului de la acest articol. Cine este pentru? 17 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Stimaţi colegi, Aţi văzut, marea majoritate a voturilor au fost împotrivă, dar, dacă doriţi, le şi numărăm. |
|
Doamna Monica Octavia Muscă (din sală): Nu ar fi rău să numărăm exact voturile. |
|
Bine. Încă o dată, vă întreb, cine este împotriva eliminării textului de la art. 39? Vă rog să vă exprimaţi votul. Voci din PSD: Se joacă, domnule preşedinte! |
|
Cu 116 voturi împotrivă, 17 pentru eliminare şi 4 abţineri, s-a respins propunerea colegilor noştri liberali. Cine este pentru amendamentul comisiei nr. 102 de la pag. 34, cu privire la art. 39? Îmi cer scuze că întrerup votul, dar, stimate coleg, vă reamintesc că, potrivit regulamentului, atunci când există mai multe amendamente contrare cu privire la acelaşi text, întâi se supune votului amendamentul comisiei, ceea ce fac eu acum. Dacă pică amendamentul comisiei, o să vi-l pun la vot pe al dumneavoastră. Cine este pentru amendamentul comisiei? 116 voturi pentru. Împotriva amendamentului comisiei? 37 voturi împotrivă. Abţineri? 1 abţinere. S-a votat amendamentul nr. 102 şi, deci, noua alcătuire a art. 39. În consecinţă, celelalte amendamente au picat. La art. 40, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. Titlul Cap. VI. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate. Art. 41 alin. 1 şi 2. Nu au fost amendamente. Al dumneavoastră la ce alineat se referă? |
|
Am un amendament respins, la poz. 95. |
|
Acesta vizează un articol nou, staţi puţin, să hotărâm soarta art. 41. Articolul dumneavoastră nu are legătură cu acesta, e nou. Deci, la art. 41 alin. 1 şi 2 comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi. S-a votat în unanimitate. La art. 41 alin. 3, urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 103. Comisia propune eliminarea acestuia. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. S-a votat în unanimitate, alin. 3 s-a eliminat şi art. 41 va avea doar două alineate. După art. 41, domnul deputat Boc doreşte să introducă un articol nou, prin amendamentul nr. 95. Poftiţi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. S-au făcut aici afirmaţii grave cu privire la responsabilitatea, respectiv iresponsabilitatea unora sau altora... |
|
Daţi-mi voie să vă aduc la obiect, dacă aveţi un amendament de susţinut, vă rog să vă referiţi la acesta, domnule deputat. |
|
Orice amendament are un preambul, înainte de a fi susţinut... |
|
Legat de text, nu de Proclamaţia de la Islaz sau despre altceva. |
|
Domnule preşedinte, Avem un articol care consacră libertatea de exprimare, avem un articol în Constituţie care consacră dreptul deputatului de a fi liber în exprimarea opţiunilor politice, în exprimarea aprecierilor cu privire la amendamente, vă rog să-mi permiteţi să-mi continuu argumentaţia, pentru a nu răpi din timpul preţios al tuturor. Noi apreciem faptul că românii, într-adevăr, sunt responsabili, dar, din nefericire, cei care guvernează această ţară în acest moment sunt iresponsabili, prin aplicarea şi adoptarea art. 39. Voci din partea PSD: Nu vă e ruşine? (Vociferări, proteste.) |
|
Stimate coleg, Am rugămintea să nu iritaţi sala şi să o provocaţi, să vă califice şi sala pe dumneavoastră! |
|
Eu nu sunt maimuţă, să irit sala... |
|
Aveţi un amendament, iar eu sunt dator să "vă chem la cestiune", cum ar spune Caragiale, stimate coleg! Obiectul discuţiei este amendamentul dumneavoastră de la poz. 95, vă rog să vă referiţi la el. |
|
Daţi-mi voie să susţin acest amendament! |
|
Vă rog! |
|
Din nefericire, spun, amendamentul pe care îl propunem n-ar fi existat, dacă s-ar fi adoptat la art. 16, aşa cum spuneam, un nou alineat. Dar, din nefericire, repet, această guvernare, în loc să promoveze cultul transparenţei guvernamentale, cultivă cultul secretomaniei, de dragul de a ascunde o proastă guvernare prin pedepsirea secretelor care nu constituie un pericol la adresa siguranţei naţionale! (Vociferări, proteste.) Amendamentul nostru vizează, aşa cum am menţionat, sancţionarea acelora care vor cataloga drept secrete de stat acele informaţii care nu pot fi catalogate ca atare, fiind de interes public. Dacă nu vom avea o sancţiune precisă, în aplicarea legii vor fi abuzuri multiple. Amintiţi-vă de ultimele abuzuri exercitate de către instituţiile statului cu privire la libertatea de exprimare în cazurile Armagedon I, II ş.a.m.d. Voci din sală: Amendamentul! |
|
Pentru că noi trebuie să limităm posibilitatea de abuz prin prevedeir concrete în textul legii. Iată de ce venim aici şi propunem o sancţiune expresă pentru acele autorităţi, pentru acele persoane, care, de dragul păstrării la rubrica "confidenţial" a actelor de corupţie, a încălcărilor de lege şi a nu fi dezvăluite aceste lucruri opiniei publice..., noi dorim să-i sancţionăm pe aceştia. Credem că toţi care suntem aici, la putere sau în opoziţie, avem un interes general, să protejăm interesul public. Eu nu cred că este doar interesul opoziţiei să lupte pentru interesul public, este şi datoria puterii. Este adevărat că o putere are întotdeauna datoria de a avea secrete, pentru a putea exista, pentru că, dacă totul ar fi transparent, nu ar putea exista o putere şi, mai ales, o putere coruptă. Iată de ce avem nevoie de aceste precizări în conţinutul legii. În consecinţă, doamnelor şi domnilor, dacă veţi dori cu adevărat un regim de transparenţă a gestiunii interesului public, dacă actuala guvernare nu are nevoie de secrete pentru a putea exita (pentru că numai o proastă guvernare are nevoie de secrete pentru a exista), iată de ce vă solicităm să acceptaţi acest amendament, prin care introducem o sancţiune precisă pentru aceia care ar cataloga drept secrete de stat sau secrete de serviciu informaţii care nu sunt în conformitate. Altfel, această lege rămâne o declaraţie, rămâne o Proclamaţie de la Islaz, aşa cum s-a menţionat aici. Poate acesta este şi scopul acestei legi, doar de a pedepsi pe aceia care încearcă să salveze interesul public, de a pedepsi pe aceia care doresc să atragă atenţia opiniei publice cu privire la multiplele acte de corupţie. Şi aş vrea să reamintesc un singur lucru. Dacă această lege exista, nu exista Armagedon II. Dacă nu exista Armagedon II, nu exista poziţia primului ministru cu privire la unele propuneri de asanare... (vociferări) |
|
Domnule profesor universitar, Există un regulament pe care dumneavoastră îl predaţi la studenţii dumneavoastră? |
|
Domnule preşedinte, Vă mulţumesc, sper că măcar în acest Parlament comunicarea politică este liberă, sper că nu am ajuns ca în această ţară secretomania şi încălcarea flagrantă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti să ajungă până aici, până în Parlamentul României. De fapt, este bine să luaţi cuvîntul opoziţiei, pentru a nu mai avea nici un fel de opoziţie! De fapt, acesta este lucrul pe care îl urmăriţi consistent în ultima vreme, prin suprimarea societăţii civile, prin încălcarea flagrantă a drepturilor şi libertăţilor societăţii civile! Este vorba de Parlamentul României şi atâta vreme cât mai păstrăm sintagma "democratic" trebuie să lăsăm posibilitate parlamentarilor să-şi exprime amendamentele şi susţinerile în sprijinul unor amendamente formulate. Iată de ce, doamnelor şi domnilor, susţinem încă o dată amendamentul de la pct.95 din raport, şi apelul nostru este în consens cu apelul premierului Năstase la responsabilitate şi la luptă împotriva corupţiei, dar o luptă nu prin declaraţii, ci prin acţiuni legislative concrete, ferme. Repet: în toată lumea civilizată, actele ilegale nu pot fi catalogate ca secrete de stat sau secrete de serviciu. Informaţiile care dezvăluie ilegalităţi sunt tratate ca informaţii de interes public. Este un moment într-adevăr important pentru România că discutăm această lege, dar ea trebuie să vină în sprijinul interesului general, şi nu doar al clasei conducătoare, oricare ar fi ea la putere la un moment dat. Pentru că, să nu uitaţi, roata morii se învârte ,şi s-ar putea ca actuala Putere să fie Opoziţia de mâine. Noi facem o lege pentru România, şi nu pentru a proteja interesele unui guvern sau a unei guvernări aflate în mod temporar în slujba interesului general. |
|
Deci aţi văzut şi aţi auzit pledoaria pentru acest amendament. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. De data aceasta, domnul Boc, cu excepţia introducerii în care a spus că actuala guvernare are interesul, pentru că la fel au făcut şi domniile lor, are dreptate, şi îmi pare rău că nu am făcut acest lucru şi la secretul de serviciu. Acum, când am venit de pe hol, toată presa m-a întrebat ceea ce mi se părea corect şi uşor de înţeles, şi am văzut că nu este uşor de înţeles şi că are un viciu această lege. Viciul poate fi reparat cu propunerea domnului Boc. În ce constă viciul. După cum ştiţi, avem şi noi o revistă, şi avem şi vreo 50 de procese - după fiecare articol pe care îl punem, câte un proces. Deci eu fac astăzi apologia şi a legiuitorului, dar şi a mass-media. Iată în ce constă acest viciu, defect, pe care noi, astăzi, suntem aproape în măsură să trecem fără să îl băgăm de seamă. Pentru a-şi proteja unele afaceri de tip oneros sau unele greşeli în conducerea întreprinderii respective, a unui serviciu de informaţii care a făcut o greşeală, aşa cum a făcut FNI-ul cu SRI-ul, şi acum este în anchetă, el îşi pune pe toate hârtiile care l-ar putea incrimina acrostihul de secret de stat. Vine un ziarist, aşa cum a spus Tucă alaltăieri: dacă îmi vine mie un astfel de document strict secret, de importanţă deosebită, semnat de domnul Valer Dorneanu, spun eu acum, sau ştiu eu de cine... |
|
Vreţi să ne chemaţi la replică. |
|
Scuze, am spus mai mult în glumă... Cineva poate fi interesat. Zice: eu îl public fără nici o replică, indiferent dacă intru în tribunal, pentru că în tribunal voi face dovada că el a dat acest caracter în interes personal sau de a ascunde nişte greşeli sau nişte rele intenţii în conducere. Tucă nu mai are decât bunăvoinţa judecătorului; să spună: "Da, domnule, ai dreptate!", dar judecătorul se poate prevala de aceasta şi nu îi dă dreptate, ca să facă să se lege de un articol şi să dăm mână liberă şi presei să spună: "Domnule Radu Timofte, ai greşit când ai făcut nu ştiu ce. Ai dat un caracter prost, intenţionat prost.", am dat iar un nume la întâmplare, ca şi în viitoarea guvernare: "Domnule Frunzăverde, (viitorul premier), aţi făcut nu ştiu ce document să vă ascundeţi nu ştiu ce afaceri." Am glumit, ca să mai destind puţin atmosfera. |
|
Domnule deputat, aveţi ceva de spus în legătură cu amendamentul respectiv sau vorbim ca să ne aflăm în treabă? |
|
Da, este corect, aveţi dreptate. Amendamentul este foarte corect. Partidul România Mare îl susţine, cu gândul că am făcut rău că nu am făcut aşa ceva şi la secretele de serviciu. Dar mai avem posibilitatea ca, împreună cu Senatul, să găsim o modalitate de a repara ceea ce văd că avem tendinţa să greşim astăzi, adică să lăsăm oamenii să ascundă sub caracterul unui secret atât lucruri grave care aduc atingere siguranţei naţionale, intenţionat sau din prostie, şi rămân nepedepsiţi, cât şi în interes personal. Deci, vom vota pentru acest articol. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc, domnule Tudor, pentru intervenţia dumneavoastră care v-a necesita trei drepturi la replică. Am rugămintea ca, din când în când, să vă uitaţi pe Monitorul Oficial unde se publică dezbaterile parlamentare, şi vedeţi dacă nu ar fi bine ca, din când în când, să nu mai vorbiţi. Şi nu numai la dumneavoastră mă refer acum, ci şi la cei care mai predau şi mai dau lecţii şi despre moralitate. Drept la replică. |
|
În acest context, voi fi foarte scurt. Domnule preşedinte, Dragi colegi, Sunt de acord cu domnul Marcu Tudor. |
|
Doamna deputat Afrăsinei, şi apoi colegul dumneavoastră. Poftiţi. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul PSD ar fi fost tentat să înţeleagă poate necesitatea de a da un vot pentru acest amendament, dar, având în vedere maniera, modul în care ele au fost susţinute de colegii noştri de la cele trei grupuri parlamentare din Opoziţie, considerăm că intenţia este de fapt alta. Considerăm că, de fapt, s-a dorit la această tribună o denigrare a modului în care se guvernează, o introducere de teme noi care să conducă spre alte genuri de dezbateri. Aşadar, ne abţinem să dăm un vot pentru acest amendament. Vă mulţumesc. Vreau să vă mai rog, domnule preşedinte, să consideraţi intervenţiile colegilor noştri drept declaraţii politice. Altfel, ceea ce au spus şi va fi înscris în Monitorul Oficial poate conduce la o cercetare. Vă mulţumesc. |
|
Poftiţi, domnule deputat. |
|
Domnul Octavian Constantin Petruş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Văd că spiritele s-au încins. Eu vă voi da un exemplu practic, ca să înţelegeţi care este esenţa unui asemenea articol. Eu am lucrat multă vreme cu secrete de stat. Ţin minte când au apărut primele computere în România, şi era o lege potrivit căreia computerele erau considerate ceva poate important secrete economice, şi pentru orice listing care se crea la un centru de calcul se cerea o copie. Şi au început să păstreze toate copiile acestea. După o lună, au umplut o cameră cu copiile. După a doua lună, au umplut a doua cameră. După şase luni, au umplut toate camerele disponibile cu copii, ca să păstreze secretul, iar, după şase luni, nimeni nu a mai ţinut cont de acea prevedere legală de a menţine secretul. Eu cred că aici trebuie să adoptăm legea, ca să avem o lege, iar viaţa va stabili normele de aplicare. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Puiu Haşotti (din sală): Procedură! |
|
Poftiţi, domnule deputat. Procedură. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte de a face o declaraţie, doresc să îmi exprim profunda surprindere la cele spuse de... |
|
Stimate coleg, am rugămintea să ridicaţi excepţia de procedură pentru care aţi venit la microfon. |
|
Domnule preşedinte, Vă rog să mă lăsaţi să vorbesc. Vă vom face o surpriză foarte plăcută imediat după acest cuvânt. Sunt stupefiat de cele spuse de distinsa doamnă deputat. Ar mai lipsi doar să ne aştepte afară nişte poliţişti cu cătuşe sau pe stradă, cum s-a mai întâmplat. Vreau să vă amintesc tuturor că tot ceea ce se spune de la această tribună este declaraţie politică, şi ar fi trebuit să ştim cu toţii acest lucru. Prin interpretarea acestei legi, se poate considera secret clasificat şi, de exemplu, încheierea, textul protocolului de alianţă dintre PSD şi UDMR. Vă rog să reţineţi acest lucru. Nu l-am văzut în presă. Este sau nu este secret? În ce măsură este? De altfel, faptul că s-a semnat în casa Dante, care a scris "Divina Comedie", nici nu trebuie să surprindă. Poate ar fi trebuit să se încheie cine ştie undeva în incinta unui teatru dramatic. Vă mai gândiţi pentru la anul. Însă, urmare a faptului că toate apelurile noastre la raţiune, toate amendamentele noastre de fond au fost respinse, urmare a ofensei care ni s-a adus şi ameninţărilor nici măcar voalate care ni s-au adus, vă anunţăm, domnule preşedinte, că Grupul PNL părăseşte această dezbatere. (Aplauze în spatele sălii din partea unor deputaţi ai Grupului parlamentar PSD.) Vă mulţumim pentru aplauze. Profitaţi de aşa-numita democraţie a noastră care este în România şi care nu este de fapt o democraţie, aşa cum unii dintre dumneavoastră, regret să o spun, procedaţi. Mai mult decât atât, vrem să vă spunem că Grupul parlamentar PNL, după ce această lege va fi discutată în Senat, îşi va rezerva dreptul de a proceda în consecinţă. Este însă regretabil că s-a ajuns aici, este regretabil că se aduc jigniri, este regretabil că se ameninţă şi, în sfârşit, daţi-mi voie să vă mai dau un sfat: propuneţi Guvernului să dea o ordonanţă de urgenţă prin care Opoziţia să nu mai aibă nici un drept la cuvânt. |
|
După cum este regretabil că dumneavoastră provocaţi pe colegii dumneavoastră să reacţioneze. Poftiţi. Doamna Afrăsinei vrea să explice cuvântul pe care l-a rostit. |
|
Domnule preşedinte, Vă mulţumesc frumos. Eu am vrut doar să spun, nu în replică, ci am vrut să motivez. (Grupul parlamentar PNL părăseşte sala de şedinţă.) Grupul parlamentar PNL a avut nevoie de o interpretare a unei intervenţii pentru a face gestul la care era deja pregătit să părăsească sala. Aşadar, cunoaştem astfel de tertipuri şi de acţiuni politice în care se procedează în anumite momente în dezbaterile parlamentare. Eu am spus că nu putem rosti de la acestă tribună lucruri care nu au definitivată o cercetare. La acest lucru m-am referit. Aşadar, privitor la colegii noştri care au adus destul de multe acuze în ceea ce priveşte partidul de guvernare şi modul în care noi ne implicăm ca parlamentari în aceste proceduri legislative, a fost o jignire a lor către noi, şi nicidecum a noastră către partidele parlamentare care sunt în Opoziţie. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): O singură problemă de procedură. |
|
Poftiţi, domnule Bolcaş. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Am spus şi în cuvântul anterior că ne aflăm în perimetrul unor dispute politice şi, în aceste condiţii, referirile la persoane sunt neavenite. Îmi menţin punctul de vedere şi cu privire la acest incident creat. Este normal, şi până acum am văzut că reprezentanţii Partidului Liberal au susţinut tezele liberale normale care pun problemele cetăţeanului prioritar în raport de problemele statului şi interesului general, şi le-au susţinut corect în faţa domniilor voastre. Că nu am fost nici eu, ca persoană, şi nici grupul nostru parlamentar de acord, ne-am exprimat cuvântul în mod civilizat. Nu am înţeles acest incident care s-a provocat şi starea de tensiune care a urmat. Vă rog, şi aceasta este problema de procedură, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, să mediaţi, printr-o întâlnire a liderilor, revenirea reprezentanţilor Partidului Liberal la aceste dezbateri, care trebuie să fie complete şi în raport de toate partidele. Vă solicităm o pauză de cinci minute pentru a se întâlni numai liderii grupurilor parlamentare, pentru a rezolva această chestiune. Este o lege prea importantă ca să nu participe vocea tuturor orientărilor politice. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.) |
|
Poftiţi, domnule deputat Boc. Vă rog să vă exprimaţi şi dumneavoastră punctul de vedere. |
|
Va fi o premieră în viaţa politică din Parlament când nu am solicitat şi nu am insistat asupra cuvântulului, dar domnul preşedinte mi l-a acordat, şi îi mulţumesc pentru aceasta. |
|
Stimate coleg, aţi venit al tribună, aţi ridicat mâna, şi am rugămintea să fim puţin fair-play şi să ne respectăm unul pe altul. |
|
Domnule preşedinte, După intervenţia domnului Bolcaş, eu am apreciat că nu mai este necesar să fac o intervenţie; dumneavoastră însă aţi insistat. |
|
Eu am ştiut că dumneavoastră vreţi să faceţi o intervenţie de acelaşi fel, şi vă rog să o faceţi. |
|
Intervenţia noastră se bazează pe următorul argument: o asemenea lege care vizează interesul României... |
|
...naţional. |
|
Dacă aveţi cumva textul meu scris, v-aş ruga să îi daţi citire de acolo, ca să nu mai pierd timpul de aici. |
|
Nu, dar, acum, vă ştiu pe de rost aceste intervenţii. |
|
Doream să continui şi să vă spun că Partidul Democrat, chiar dacă a fost jignit, chiar dacă a fost agresat, participă în continuare, prin mijloacele democratice, prin mijloacele specifice luptei parlamentare, la această dezbatere. Doreşte însă o precizare expresă din partea Grupului parlamentar PSD cu privire la afirmaţiile doamnei deputat Afrăsinei, potrivit cărora, în urma celor afirmate de la tribuna Parlamentului, ar trebui începută o cercetare. Eu cred că este vorba de un precedent extrem de periculos în România, în statul de drept în care trăim, prin care să încercăm de aici să impunem o poliţie politică, să cenzurăm exprimarea opiniilor politice şi, pentru înţelegerea spiritului democratic de către doamna Afrăsinei, vreau să îi citesc doar art.70 din Constituţia României, şi îi dau cu dedicaţie această Constituţie: "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului." Iată motivul pentru care îi ofer doamnei Afrăsinei Constituţia României, deschisă la art.70, pentru a înţelege ce înseamnă democraţia şi statul de drept. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Pauză de zece minute. Liderii şi preşedintele ne întâlnim în sala Biroului Permanent. Vă rog să nu părăsiţi sala. La 12,15 reluăm lucrările. |
|
După pauză |
|
Stimaţi colegi, vă rog să vă reluaţi locurile în sală. Domnule deputat Tudor, vă rugăm să participaţi şi dumneavoastră la lucrări. Programul este până la ora 13,00. Stimaţi colegi, Din dorinţa ca această lege să răspundă punctului de vedere şi aspiraţiilor fiecărui partid parlamentar, dezbaterile au fost prelungite peste durata pe care am stabilit-o noi. Este adevărat că, în vâltoarea pledoariilor fiecăruia dintre noi, temperatura dezbaterilor s-a ridicat. Este adevărat că, uneori, unii doresc să se încălzează lucrurile, ceea ce corespunde exact stilului luptei parlamentare în care fiecare partid doreşte să îşi susţină punctele de vedere, să se exprime, să obţină o mai bună imagine, chiar în detrimentul celorlalte partide. Aş ruga să avem toţi puterea să înţelegem că, atunci când temperatura se încălzeşte la un asemenea grad, nu întotdeauna reuşim să ne controlăm expresiile, să ne controlăm calificativele. Nu vreau să fac nici un fel de reflecţii cu privire la luările de cuvânt ale Opoziţiei, să spun că au fost prea multe, că au fost provocatoare. Nu pronunţ acest lucru. Cert este că, în această căldură iscată din dorinţa de a fi convingători, din dorinţa de a ne promova amendamentele, unii dintre noi s-au supărat, şi aşa s-a supărat şi colega noastră Afrăsinei de nişte acuzaţii repetate cu obsesie la adresa Guvernului, la adresa premierului şi, la această temperatură, doamna Afrăsinei a vrut să spună că nimeni nu poate să facă asemenea acuzaţii fără o cercetare, fără a nu-şi asuma răspunderea celor spuse. Cred că nu a folosit cele mai fericite expresii pentru a exprima aceste gânduri şi, în cursul discuţiilor pe care noi le-am avut cu liderii grupurilor parlamentare, a spus clar că nu a dorit să facă acuzaţii, nu a dorit să ameninţe pe cineva, decât să le ceară tuturor celor care fac acuzaţii reţinere şi responsabilitate, pentru a nu face acuzaţii gratuite care nu ţin de etica unor dezbateri politice, a unor dezbateri colegiale în Parlament. Cu aceste explicaţii şi cu adăugarea faptului că intervenţia doamnei Afrăsinei nici măcar nu a vizat Partidul Naţional Liberal, s-a referit la toţi cei care aduceau unele acuzaţii neîntemeiate partidului de guvernământ, premierului Năstase, eu v-aş ruga pe toţi cei care doresc ca această lege să fie adoptată să participe la lucrări şi să continuăm dezbaterile până când vom putea adopta cele trei articole care au mai rămas. Doamna Afrăsinei doreşte să mai adauge ceva. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am revenit la tribună întrucât ştiu că colegii parlamentari de la Grupul PNL doresc prezenţa mea aici. Vreau să confirm şi să vă mulţumesc dumneavoastră, domnule preşedinte, pentru maniera în care aţi reuşit să explicaţi gândurile mele şi maniera în care m-am manifestat la această tribună. Am rugat prin intervenţia mea, am chemat colegii la mai multă responsabilitate în momentul în care fiecare dintre noi ne exprimăm aici. Aşadar, am convingerea că vor înţelege şi colegii din Grupul PNL să participe la lucrări. Pe de altă parte, nu vreau nici să le dau posibilitatea să folosească acest incident pentru un joc de imagine. Aşadar, sper că vom dovedi colegialitate între toate grupurile parlamentare, că vom trece peste acest incident, aşa cum, în decursul mai multor ani de activitate parlamentară, desigur, fiecare dintre noi am reuşit să depăşim astfel de momente. Vă mulţumesc tuturor. |
|
Stimaţi colegi, Revenim la amendamentul domnului deputat Boc pe care l-am dezbătut. Poftiţi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu aş fi intervenit dacă doamna Afrăsinei nu ar fi spus că, în alte condiţii, Grupul PSD ar fi votat amendamentul respectiv. Aş vrea să revenim puţin la amendament şi să observăm că în tot parcursul legii există sancţiuni pentru cei care încalcă legea, în sensul manipulării informaţiilor, fie că sunt persoane absolut nevinovate, fie că sunt persoane care au obligaţia să umble şi datoria să manipuleze astfel de documente, în schimb, nu există nici un fel de sancţiune pentru cei care fac abuz de lege, or, o lege trebuie să pedepsească şi să sancţioneze orice fel de abuz care se face pe parcursul legii respective. Acest lucru face amendamentul respectiv, şi anume sancţionează persoanele care, folosind această sintagmă de secret de stat, introduc în această categorie şi alte documente decât cele care sunt definite prin lege. Mi se pare absolut firesc ca acest lucru să apară în lege şi să prevină un abuz care este posibil. Deci este un amendament care aduce echilibru şi închide cumva legea, nepermiţând ca în categoria secretelor de serviciu şi de stat să fie introduse şi alte documente, şi alte informaţii decât cele care sunt prevăzute în lege. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Ionel Olteanu. Eu v-aş ruga să vă referiţi şi la faptul dacă o asemenea conduită la care se referă acţiunea propusă de domnul deputat Boc nu constituie în realitate un abuz în serviciu care oricum este sancţionat. |
|
Domnule preşedinte, Aţi simţit exact ceea ce vroiam să spun. Stimaţi colegi, Încercând să continuăm dezbaterile pe un ton mai puţin tensionat, pentru că, realmente, credeţi-mă, am convingerea că nu există nici o justificare pentru tensiuni de nici un fel. În realitate, câtă vreme există infracţiunea prevăzută de art.248, există infracţiunile din Codul penal care se referă la abuzul autorităţii, indiferent de ce natură ar fi acel abuz. Abuzul în serviciu priveşte depăşirea atribuţiilor, exercitarea arbitrară a acestor atribuţii, indiferent de serviciul respectiv, fie că funcţionarul este la SRI, fie că este, ştiu eu, la Guvern şi aşa mai departe. Nu există, realmente, nevoie, este inutil un asemenea amendament, şi rog pe domnul coleg pe care îl preţuiesc, şi ştie foarte bine, ca un eminent jurist, să vadă totuşi că există aceste infracţiuni. Noi am conceput reglementarea acestor domenii în mod distinct - Legea privind accesul la informaţiile publice, şi am prevăzut acolo sancţiuni, am prevăzut chiar procedura contenciosului administrativ, deşi ea există şi este cunoscută; am conceput această lege, şi suntem în cursul adoptării ei - Legea informaţiilor clasificate şi am prevăzut, de asemenea, sancţiuni. Este inutil să prevăd o sancţiune în legătură cu comportamentul abuziv al unui funcţionar, câtă vreme avem un text de trimitere în sensul răspunderii penale, disciplinare, administrative şi după caz. Mulţumesc. |
|
Mulţumesc. |
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Domnule preşedinte... |
|
Domnule Tudor, vă amintesc faptul că aţi luat cuvântul cu privire la acest amendament, şi nu pot să vi-l mai dau, potrivit Regulamentului. |
|
Domnul Marcu Tudor (de la tribună, fără microfon): Aduc o modificare la acest amendament. |
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Boc, cu explicaţiile care vi s-au dat. |
|
Domnul Marcu Tudor (de la tribună, fără microfon): Vă rog, domnule preşedinte. |
|
V-am dat cuvântul, aţi vorbit. Nu vi-l mai pot da încă o dată. |
|
Domnul Marcu Tudor (de la tribună, fără microfon): Mai daţi-mi-l o dată. |
|
Nu pot. Nu mă lasă Regulamentul. Stimate coleg, vă rog să luaţi loc în bancă, pentru că depăşiţi Regulamentul. |
|
Domnul Marcu Tudor (de la tribună, fără microfon): Vreau să dau replica, pentru că nu a spus corect. |
|
Aţi avut posibilitatea să spuneţi. |
|
Domnul Marcu Tudor (de la tribună, fără microfon): Cum să ştiu eu înainte ce vorbeşte dânsul?! |
|
Domnule deputat, dumneavoastră aveţi şi o problemă cu grupul parlamentar. Trebuie să terminăm mai repede, pentru că aveţi şedinţă. |
|
Domnul Marcu Tudor (de la tribună, fără microfon): Este adevărat, dar durează zece secunde. Vă rog frumos. |
|
Poftiţi, domnule deputat. |
|
Să se anuleze aici, în propunerea făcută de domnul Boc, cuvântul "substanţiale", deoarece, atunci când spun "... dacă acesta a produs consecinţe materiale sau morale substanţiale...", oricând, oricine poate să spună că sunt sau nu substanţiale. De aceea, mai bine le tăiem şi va rămâne: "... la latitudinea judecătorului, prin probele pe care le are, dacă acestea au fost sau nu să aducă atingere siguranţei naţionale..." Răspuns la ceea ce a spus domnul Olteanu: este, după părerea mea, o eroare, deoarece acolo spune de fapta dovedită a fi un abuz în serviciu, or aici, dacă cineva clasifică un document ca fiind de altă natură decât era real ulterior dovedit, el poate să spună: "Nu am fost de rea-credinţă. Aşa am considerat eu." Acesta nu este un abuz. Dar, dacă l-am prins aici, exact, clar - "... în scopul încălcării legii...", pentru că acesta este tot clou-ul articolului, atunci el va fi pedepsit după acest articol, pentru că în Codul penal nu există o astfel de pedeapsă, pentru că el a clasificat prost un document cu bună-ştiinţă, cu bună credinţă. Vă mulţumesc. |
|
Supun votului dumneavoastră, cu explicaţiile care s-au dat, amendamentul domnului deputat Boc, privind introducerea unui articol sancţionator după art.41. Cine este pentru? 11 voturi pentru. Împotrivă? Cu marea majoritate a voturilor, amendamentul a fost respins. La art.42 alin.1, vă rog să urmăriţi amendamentul 104. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 104? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La 42, la lit.f), aveţi amendamentul 105 la lit.f). Dacă aveţi obiecţiuni? |
|
Domnul Marcu Tudor (vine spre microfon): Este al meu, vreau să-l susţin. |
|
Nu, nu! Stimate coleg, aveţi obiecţiuni la acest amendament? |
|
Nu, dar vreau să explic despre ce e vorba. |
|
Nu-i nevoie, nu-i nevoie! Există obiecţiuni la amendamentul 105? Nu. Adoptat în unanimitate. Amendamentul 106 vizează lit.g). Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 106? Nu. Adoptat amendamentul 106 şi, deci, noua alcătuire la lit.g). La art.42 astfel rezultat, dacă sunt voturi împotrivă? Nu. Adoptat articolul, în formula rezultată, în unanimitate. Art.43 comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu. Votat în unanimitate. La art.44, vă rog să urmăriţi amendamentul 107 cu privire la alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate alin.1. La alin.2, vă rog să urmăriţi amendamentul 108. Aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.44, în totalitate. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu. Votat în unanimitate. |
|
Daţi-mi voie! Am avut dreptul să iau cuvântul, dar nu mi l-aţi dat. Am un amendament respins. |
|
Dumneavoastră, vă aduc aminte, vă rog să vă uitaţi în stenogramă, aţi cerut cuvântul ca să justificaţi amendamentul comisiei. |
|
Nu, al meu! Uitaţi-l aici. E retroactiv, dar, vă rog eu frumos, ascultaţi-ne şi pe noi, că Parlamentul nu sunteţi dumneavoastră singur! Sunt şi eu în Parlament! |
|
Domnul Radu-Liviu Bara (din sală): Nu dormiţi în sală! |
|
V-am spus, încă o dată, citiţi-vă... |
|
Nu, am ieşit corect: art.42 lit.f) şi am zis: am să-mi explic amendamentul. Ce vroiaţi să zic mai mult, domnule? (Comentarii în Grupul PSD) Eu am ieşit la art.42! Dumneavoastră să fiţi atenţi, dacă nu ştiţi, nu sunt eu de vină! |
|
Vă rog frumos daţi-mi voie să... |
|
Domnule Valer Dorneanu, Eu nu mai vreau să-l susţin, dar vă rog să consideraţi, adunarea, pentru că dumneavoastră, poate, acum, sunteţi nervos şi nu izbutiţi să înţelegeţi ce zicem şi noi, că dumneavoastră mi-aţi anulat mie posibilitatea de a-mi susţine amendamentul. Eu m-am exprimat foarte clar: am amendament la 42 f) şi vreau să mi-l susţin şi dumneavoastră aţi zis că nu e necesar. Eu am crezut că-l votaţi aşa cum e, ca, până la urmă, să văd că votaţi cu totul altceva. Este un mod de a juca din glezne şi nu-mi place! |
|
Este un mod de a nu fi atent. Eu v-am întrebat: aveţi un amendament respins? Aţi zis: nu, vreau să-l susţin pe al comisiei. |
|
Nu! |
|
Uitaţi-vă în stenogramă. |
|
Nu, am zis: vreau să mi-l susţin, amendamentul meu, 42 f)! |
|
Susţineţi-l. |
|
După ce l-aţi votat, ce să mai susţin?! |
|
Revenim la vot. Susţineţi-l. |
|
Domnule Valer Dorneanu, vreau să vă spun ceva: să ştiţi că noi nu ne-am fi enervat prea mult, dacă nu ne ajutaţi dumneavoastră, din plin, să ne enervăm. Faptul că ieri aţi fost ţinuţi două ceasuri şi jumătate, de un şef al dumneavoastră, şi au provocat comprimarea timpului şi tensiuni în Parlament nu mi se datorează nici mie, nici lui Boc, nici lui Mona Muscă, ci dumneavoastră şi lui Viorel Hrebenciuc. Eu nu am vrut s-o spun, dar dacă, încă, în continuare, ne faceţi pe noi vinovaţi de comprimarea acestui timp, din dorinţa noastră foarte clară de a aduce corectitudini unui proiect pe care tot noi l-am votat, vrem să aducem chiar noi corectitudini, dumneavoastră aţi greşit enorm şi nu suntem noi de vină că aţi comprimat timpul, ca să iasă o lege proastă. Din cauza asta, nici nu au fost atenţi unii şi au şi plecat, dintr-o fentă de corp şi nu am putut vota un articol pe care abia îl aştepta presa. (Rumoare în Grupul PSD) Vă faceţi, cu toţii, răspunzători de acest articol, eu unul mă dezic de el, articolul care dă posibilitatea unui şef de servicii secrete să ascundă faptele lui oneroase sau ale serviciului şi să nu poată fi dovedite niciodată. Pentru că ce zice domnul Olteanu este cu totul alături de subiect. Vă mulţumesc. |
|
Deci nu vă mai susţineţi amendamentul? (Domnul deputat Ionel Olteanu solicită drept la replică) Drept la replică, domnul Olteanu. Oricum, eu recunosc, pentru moralul dumneavoastră, că tot ce a ieşit prost în legea asta mi se datorează mie şi tot ce a ieşit bun vi se datorează contribuţiilor dumneavoastră valoroase. |
|
Stimaţi colegi, Dreptul meu la replică este foarte simplu. Vă invit să decideţi dumneavoastră dacă eu am vorbit pe lângă subiect sau nu. Vă mulţumesc. Voci din Grupul PSD: Haideţi să supunem la vot, să mergem mai departe! |
|
Stimaţi colegi, Vă rog să constataţi că am epuizat dezbaterea pe texte. Mai doreaţi să interveniţi, domnule Boc? Poftiţi? Aţi fost pomenit. Poftiţi. (Rumoare în Grupul PSD) Are dreptul la replică, e ultima intervenţie. |
|
În spiritul dreptului la replică şi al democraţiei care caracterizează, mai nou, modul de conducere a lucrărilor, îi mulţumesc domnului preşedinte pentru acordarea acestui drept, am dorit să menţionez faptul că acest amendament depus de noi este necesar în lege, să subliniez că este necesar întrucât referirea generală la abuzul în serviciu din Codul penal nu este suficientă. Dacă am accepta logica propusă de către colegul meu Olteanu, ar însemna... (Rumoare) Tocmai de aceea, pentru o dezbatere vă pronunţ numele, pentru că este forul suprem de dezbatere politică Parlamentul României şi eu vorbesc personalizat şi nu impersonal, pentru a mă ascunde în spatele unor secrete. Spuneam că dacă aceeaşi logică ar fi caracterizat întregul proiect de lege, atunci nu am fi avut nevoie să incriminăm divulgarea, de către persoanele neautorizate, a secretului de stat, pentru că ar fi intrat oricum în prevederile Codului penal. Deci, dacă am făcut, şi acolo, o referire expresă la legislaţia penală, la sancţiuni, atunci, şi aici, avem nevoie de o incriminare specifică. Eu vă propun dumneavoastră ca, în amendamentul acesta ultim pe care l-am propus, să renunţăm la o parte din text şi să spunem că în catalogarea ca informaţii secrete a acelor informaţii care au caracter public se sancţionează în condiţiile legii penale şi atunci avem o trimitere expresă, precisă... Am spus cu privire la răspunderea penală, civilă, disciplinară. Sunt mai multe forme ale răspunderii. (Îi răspunde domnului deputat Ionel Olteanu care îl interpelează din sală) Eu mă refer acum la răspunderea penală şi, în acest sens, am propus acest lucru, pentru a avea, prin simetrie, aceeaşi abordare şi la cazul de la art.39, şi în cazul acesta de la art.41. Şi, pentru a nu mai lua cuvântul cu privire la această lege, vreau să precizez punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Democrat... |
|
Stimate coleg, După vot, veţi avea posibilitatea să vă explicaţi... |
|
Nu votăm în acest moment, nu suntem în faţa dreptului de vot... |
|
Pentru că aţi cerut, totuşi, un drept la replică... |
|
Doar să subliniem faptul că, dacă am acceptat să rămânem la această dezbatere, am acceptat pentru că avem un respect faţă de instituţia Parlamentului şi ne arătăm disponibilitatea de a merge până la capăt, prin susţinerea tuturor mijloacelor de luptă parlamentară, pentru a împiedica acest abuz la adresa cetăţenilor, prin sesizarea Curţii Constituţionale, ultimul mijloc prin care putem opri tirania majorităţii parlamentare. Mulţumesc. (Indignare în Grupul PSD) |
|
Deci, în privinţa amendamentului dumneavoastră, nu-l mai pot pune în discuţie, textul s-a votat. O să-l puteţi susţine la Senat. Domnul deputat Olteanu. Voci din sală: La vot! |
|
Foarte pe scurt, stimaţi colegi. Sigur că nimeni care gândeşte în mod serios nu poate să-şi imagineze existenţa vreunei tiranii şi cu atât mai puţin din partea majorităţii parlamentare. Doi: cred că, dacă au dorit, într-adevăr, să susţină acest proiect de lege, puteau veni într-un număr masiv, eventual să ne şi bată la vot. Lucrurile stau precum se observă. Trei: sigur că textele din Codul penal care se referă la abuzul în serviciu sunt aplicabile şi în această lege, în acest proiect, câtă vreme există un text de trimitere suficient şi orice menţiune ar fi inutilă. Mulţumesc. |
|
Domnul Sassu. Voci din Grupul PSD: Nu i s-a pronunţat numele! |
|
Nici domnului Olteanu nu i s-a pronunţat, dar am rugămintea să nu provocaţi, şi dumneavoastră, alte replici. |
|
Domnule preşedinte, În primul rând, vă rog să vă exercitaţi atribuţiile de menţinere a ordinii în sală şi să-i împiedicaţi pe colegii noştri care nu pot şi nu au posibilitatea să iasă la microfon să profereze tot felul de ameninţări la adresa celorlalţi colegi. Lucrul acesta se întâmplă permanent şi, pentru că s-a vorbit aici de faptul că atmosfera devine fierbinte, ţineţi cont şi de acest lucru şi cereţi-le colegilor dumneavoastră din majoritate să se abţină de la comentarii, nu aş vrea să le caracterizez într-un fel, din sală, la adresa noastră şi a celorlalţi colegi din opoziţie. În al doilea rând, aş vrea să spun că, aici, problema Grupului parlamentar, pentru că s-a vorbit de grupuri parlamentare care, dacă ar fi venit, ar fi bătut la vot, nu este real, dar a se ascunde sub aceste tipuri de intervenţii, faptul că toate amendamentele pe care le-am susţinut au fost încălcate prin votul majorităţii este o chestiune pe care noi n-o considerăm corectă. Am venit, ne-am susţinut punctele de vedere, am încercat să vă convingem, din nefericire pentru cetăţenii României, în unele cazuri şi în marea majoritate a cazurilor, nu v-am convins. Cine o să dovedească dacă am avut sau nu dreptate probabil că o să fie cetăţenii României şi eventualele abuzuri care vor fi îndreptate împotriva lor de oricare putere va fi, la un moment dat, fie cea de acum, fie cea care va veni. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, S-au încheiat dezbaterile la această lege. O vom supune votului final după pauză. V-aş propune să fiţi de acord să votăm după ce vom dezbate şi celelalte proiecte înscrise pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, pentru a fi mai operativi. Pauză, potrivit programului. |
|
Doamna Viorica Afrăsinei (din sală): Voturile finale la ce oră? |
|
În programul pe care dumneavoastră l-aţi avut, 14,15. |
|
După pauză |
|
Rog reprezentanţii comisiilor, pe preşedintele Comisiei juridice să vină în sală, pentru că avem proiecte unde trebuie prezentat raportul! Repet apelul, pentru secretarii de şedinţă şi pentru preşedintele Comisiei juridice, să poftească în sală! Stimaţi colegi, Vă rog să vă luaţi locurile, ca să putem începe şedinţa noastră cu proiectele înscrise pe ordinea de zi. |

