Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.103/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2002
| 1. | Aprobarea componenţei comisiei de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2002 pentru protecţia animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale. | ![]() |
|||
consulta fisa PL nr. 49/2002 |
|||||
|
Şedinţa a început la ora 9,46. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Laszlo Borbely, secretari. |
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă luaţi locurile în sală şi să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa, deocamdată, 283 de deputaţi. Absenţi sunt 61 de deputaţi, dintre care 28 de deputaţi participă la alte acţiuni parlamentare. Înainte de a intra în ordinea de zi, permiteţi-mi să constituim câteva comisii de mediere, de fapt una: Comisia de mediere pentru soluţionarea divergenţelor la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2002 pentru protecţia animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale. Sunt propuşi domnii deputaţi: Bozgă Ion, Ionel Adrian, Stan Ion, Eserghep Gelil, Vişinescu Marinache, Pereş Alexandru, Gheorghe Valeriu. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. |

