Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 24 noiembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.188/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 24 noiembrie 2005

  1. Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2006 (art.27 - art.30).  
 
consulta fisa PL nr. 497/2005 L582/2005

 

Şedinţa a început la ora 9,15.

Lucrările au fost conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Augustin Sabin Cutaş, vicepreşedinte al Senatului, doamna Paula Ivănescu, secretar al Senatului, şi domnul Gelil Eserghep, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

La expirarea sfertului academic fac apel la liderii grupurilor parlamentare să asigure cvorumul în sală ca să putem începe şedinţa.

De asemenea, solicit staffului tehnic să cheme al doilea secretar. Vă mulţumesc.

Fac din nou apel la liderii grupurilor parlamentare să solicite prezenţa în sală a colegilor senatori şi deputaţi pentru a putea începe lucrările.

Vă mulţumesc.

 

(Şedinţa se reia după 20 de minute)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Declarăm deschise lucrările şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului conform programului anunţat.

Înainte de a vă pune la vot ordinea de zi şi programul de lucru, având în vedere faptul că şi-au înregistrat prezenţa numai 271 de parlamentari şi având în vedere prezenţa care este în sală, solicit efectuarea unui apel nominal.

Rog un apel nominal la Camera Deputaţilor în primul rând.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gelil Eserghep:

- Adomnicăi Mirela Elena - Prezentă
- Adomniţei Cristian Mihai - Absent
- Almăjanu Marin - Prezent
- Almăşan Liviu - Absent
- Amarie Constantin - Prezent
- Amet Aledin - Prezent
- Anastase Roberta Alma - Prezentă
- Andea Petru - Prezent
- Andon Sergiu - Absent
- Andronescu Ecaterina - Prezentă
- Andreica Romică - Prezent
- Antal Árpád-András - Prezent
- Antal István - Absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - Prezent
- Apostolache Mihai Cristian - Absent
- Ardelean Cornelia - Prezentă
- Asztalos Ferenc - Absent
- Avram Dumitru - Absent
- Albu Gheorghe - Prezent
- Baban Ştefan - Prezent
- Bara Nicolae - Absent
- Barbu Gheorghe - Absent
- Bardan Cornel Ştefan - Prezent
- Bădălău Nicolae - Absent
- Băeşu George - Absent
- Bănicioiu Nicolae - Absent
- Bărbuleţiu Tiberiu - Prezent
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - Prezent
- Becşenescu Dumitru - Prezent
- Bejinariu Eugen - Absent
- Bentu Dumitru - Prezent
- Bivolaru Ioan - Absent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - Prezent
- Boagiu Anca-Daniela - Absentă
- Bobeanu Răzvan-Petrică - Prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - Prezent
- Bonis Istvan - Prezent
- Borbély László - Absent
- Boureanu Cristian Alexandru - Prezent
- Brânză William Gabriel - Prezent
- Brînzan Ovidiu - Absent
- Bruchental-Pop Ionela - Absentă
- Buciu Angela - Prezentă
- Buciuta Ştefan - Absent
- Buda Daniel - Prezent
- Buda Ioan - Prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - Prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - Absentă
- Buşoi Cristian Silviu - Prezent
- Buzatu Dan Horaţiu - Prezent
- Buzea Cristian Valeriu - Absent
- Calimente Mihăiţă - Prezent
- Câmpanu Liviu - Absent
- Canacheu Costică - Prezent
- Cantaragiu Bogdan - Absent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - Prezent
- Călian Petru - Prezent
- Călin Ion - Prezent
- Chiper Gheorghe - Prezent
- Chiş Filonaş - Absent
- Cindrea Ioan - Absent
- Ciocâlteu Alexandru - Prezent
- Ciontu Corneliu - Absent
- Ciopraga Mircea - Absent
- Ciucă Liviu Bogdan - Prezent
- Cliveti Minodora - Absentă
- Cocrea Olguţa - Prezentă
- Codîrlă Liviu - Prezent
- Constantinescu Anca - Absentă
- Constantinescu Viorel - Absent
- Corlăţean Titus - Absent
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - Prezent
- Crăciunescu Grigore - Prezent
- Creţu Gabriela - Absentă
- Cutean Vasile Emilian - Prezent
- Dan Iosif - Prezent
- Diaconescu Marin - Prezent
- Diaconescu Renică - Prezent
- Dida Corneliu Ioan - Prezent
- Dobre Traian - Prezent
- Dorneanu Valer - Absent
- Dragomir Dumitru - Absent
- Dragomir Gheorghe - Prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - Prezent
- Dreţcanu Doina Micşunica - Prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - Absent
- Dumitrescu Liana - Absentă
- Dumitrescu Zamfir - Absent
- Dumitriu Dragoş Petre - Absent
- Dumitriu Mihai - Prezent
- Dumitru Ion - Prezent
- Duşa Mircea - Prezent
- Duţu Stelian - Absent
- Erdei-Dolóczki István - Prezent
- Faina Constantin - Prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - Absent
- Fenechiu Relu - Prezent
- Firczak Gheorghe - Prezent
- Florea Damian - Absent
- Fotopolos Sotiris - Prezent
- Frâncu Emilian Valentin - Prezent
- Furo Iuliu Ioan - Prezent
- Gabor Gheorghe - Prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - Absent
- Găleteanu Monalisa - Prezentă
- Georgescu Filip - Prezent
- Gerea Andrei Dominic - Prezent
- Gheorghe Valeriu - Prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - Prezent
- Ghiorghioni Ionesie - Prezent
- Ghişe Ioan - Prezent
- Giurescu Ion - Prezent
- Giurgiu Mircia - Absent
- Glăvan Ştefan - Prezent
- Godja Petru - Absent
- Gonţea Ion - Prezent
- Grigore Dan - Absent
- Grosaru Mircea - Absent
- Gubandru Aurel - Prezent
- Guşă Cozmin Horea - Absent
- Gvozdenovici Slavomir - Absent
- Hanganu Romeo Octavian - Prezent
- Hellvig Eduard Raul - Prezent
- Hoban Ioan - Prezent
- Hogea Vlad Gabriel - Absent
- Hoinaru Marian - Absent
- Hrebenciuc Viorel - Absent
- Iacob Ridzi Monica Maria - Prezentă
- Iancu Iulian - Prezent
- Ibram Iusein - Prezent
- Ifrim Mircea - Absent
- Igaş Traian Constantin - Prezent

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule secretar. Întrerupem aici apelul nominal. După estimări, cvorumul a fost realizat.

Vă rog, stimaţi colegi, să vă ocupaţi locurile în bănci pentru a putea declara formal deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, anunţându-vă că din totalul celor 468 de deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa 271, fiind absenţi 197.

Vă supun aprobării dumneavoastră ordinea de zi şi programul de lucru în forma în care v-a fost difuzată.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Este împotrivă cineva?

Abţineri?

Continuăm programul de lucru cu dezbaterea până la ora 10,30 a proiectului Legii bugetului de stat, rămasă ieri la art. 27, după încheierea dezbaterilor şi cuvântul domnului ministru.

Mai sunt probleme la acest articol?

Da, domnul senator, vă rog.

Domnilor colegi şi doamnelor colege, fac apel la discreţia convorbirilor dumneavoastră personale, ca să nu perturbăm liniştea sălii.

Vă mulţumesc.

Aveţi cuvântul, domnul senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

A rămas dator domnul ministru Vlădescu cu răspunsul la câteva întrebări pe care le-am formulat în cursul intervenţiilor mele de aseară. Şi insist acum asupra lor, respectiv pentru a vă ajuta, doamnelor şi domnilor parlamentari, să votaţi corect, să nu greşiţi la acest vot. (Discuţii, rumoare în partea dreaptă a sălii).

Domnule preşedinte, vă rog să-mi asiguraţi condiţii ca să pot vorbi de la microfon. Sunt bruiat din partea dreaptă a sălii de către cei care n-au voie, nu-i lasă partidul, sau nu-i lasă UDMR-ul să vină la microfon şi vorbesc singuri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, domnule senator, aveţi perfectă dreptate, dar nu dialogaţi cu sala şi rog sala să nu dialogheze cu oratorul. Domnul senator, în esenţă, a solicitat răspunsuri la nişte întrebări care s-au formulat ieri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule senator, să conchideţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Permiteţi-mi, domnule preşedinte, să le repet şi să ascultăm răspunsul la aceste întrebări, respectiv de ce nu a respectat domnul ministru şi colaboratorii dânsului, atunci când a fost elaborat art. 27, de ce nu a respectat Constituţia României, Legea concurenţei, Codul Civil art. 1143 şi următoarele?

Îl rugăm pe domnul ministru să dea răspunsuri la aceste întrebări.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule ministru, dacă aveţi amabilitatea să vă precizaţi poziţia, dacă aţi răspuns ieri în cuvântul dumneavoastră sau mai aveţi de adăugat ceva.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu (ministrul finanţelor publice):

Bună dimineaţa.

Din cunoştinţele mele, am răspuns ieri, aceasta este o întrebare nouă, nu cred că articolul respectiv încalcă Constituţia, Codul civil sau vreun alt articol dintr-o lege care există în acest moment. Dacă acest lucru s-a întâmplat înseamnă că şi articolul existent în Legea bugetului în acest moment încalcă Constituţia, el nu a fost niciodată contestat timp de 4 ani şi atunci mă întreb de ce domnul senator nu a contestat acest articol până acum la Curtea Constituţională.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule ministru.

Vă rog, domnul deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Iosif:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi şi reprezentanţi ai Guvernului României.

În primul rând, vreau să îmi cer încă o dată scuze pentru ignoranţa de care dau dovadă în materie de întocmire a bugetului de stat şi să-l rog pe domnul ministru al finanţelor să ierte onorabilii membri ai Parlamentului pentru că nu se pot ridica la nivelul spiritual al logicii în care gândeşte dânsul şi, mergând pe firul logicii raţionale, să-l întreb dacă în normele metodologice...

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnilor colegi, nu este o atmosferă parlamentară. Este normal să ascultăm vorbitorul, chiar dacă, sau tocmai pentru ca să-l puteţi contrazice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Iosif:

Pot să continui, domnule preşedinte?

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Iosif:

Mulţumesc.

În puţinul timp pe care l-am avut în cursul nopţii am consultat Pagini Aurii şi internetul. În România figurează câteva mii de distribuitori de carburanţi. Aş dori să ne spună domnul ministru dacă nea' Gheorghe, care are un amărât de PECO în comuna Prundu, judeţul Giurgiu, va fi prevăzut în normele metodologice, pe care le va dezvolta dânsul, şi nu vor fi trecute prin Parlamentul României.

Dacă acelaşi nea' Gheorghe, care are un capital de 50.000-100.000 de euro, va putea concura la o licitaţie cu marii furnizori de produse din petrol, respectiv benzină şi lubrifianţi, care vor veni la masa licitaţiei cu plicul pregătit şi cu ofertele cunoscute din timp.

Spune domnul ministru că ne-a răspuns ieri şi noi n-am putut să pricepem răspunsul dânsului. Nu înţeleg cum pot face o compensare a banilor privaţi, ai mei, cu banii bugetului de stat. Niciodată, acest lucru nu trebuie să se mai repete, chiar dacă, să presupunem, această greşeală a existat până acum.

Domniile lor, când au venit în faţa electoratului, au promis toleranţă zero corupţiei. Art. 27, doresc să vă atrag serios atenţia, este o sursă potenţială de corupţie foarte mare, este de notorietate compensarea pe care a făcut-o PETROM-ul să spunem, până la vânzare, până a devenit societate privată. Nu cred că vreunul dintre dumneavoastră doreşte să fie părtaş, prin votul exprimat în favoarea art. 27, la această sursă potenţială de corupţie, de generare a corupţiei.

Dacă domnul ministru poate să mă convingă pe mine că valoarea unui căţel de usturoi este aceeaşi cu valoarea unui litru de benzină, care se vine în litri, dar se livrează în kilograme, atunci voi înţelege şi faptul că dânsul doreşte să persiste într-o greşeală care se rostogoleşte de ani şi ani de zile, generând datorii uriaşe către bugetul de stat. Mai degrabă consider că domnul ministru ar trebui să vină cu un plan inovator care să perfecţioneze sistemul de colectare a măcar trei taxe: CAS, taxa de drum şi taxa pe valoarea adăugată. Aceste trei taxe sunt taxe sociale pe care le plăteşte orice cetăţean din România.

Dacă scutim din start marii distribuitori de produse petroliere de aceste impozite, le dăm un CEC în alb şi vor spune întotdeauna: Nu-mi pasă, legea nu-mi va face nimic dacă nu-mi achit taxele către bugetul de stat.

În acelaşi timp, unii dintre aceşti distribuitori, cu ajutorul structurilor din Ministerul Finanţelor, deschid cazinouri, deschid case de asigurări care nu plătesc niciodată asigurările pe care noi suntem obligaţi, tot prin legea finanţelor, să le încheiem. E vorba de asigurările RCA la automobile şi asigurările obligatorii din 2006 pentru locuinţe. Dacă domnul ministru poate să mă convingă că eu gândesc ilogic accept să renunţ la amendamentul formulat de ambele comisii de apărare, Camera Deputaţilor şi Senatul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule ministru, dacă aveţi vreun răspuns?

Numai dacă doriţi, evident.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Discuţia domnului deputat nu a avut nici o legătură cu bugetul de stat. Au fost tot felul de declaraţii şi alegaţii vizavi de posibile acte de corupţie care nu sunt de resortul Ministerului Finanţelor.

Menţinem articolul în forma în care este prezentat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Aş dori să încheiem dezbaterile.

Mai doreşte cineva?

Domnul deputat, vă rog să poftiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Merce:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În Ziarul Financiar de ieri a apărut un articol din care rezultă că PETROM-ul se scaldă în profituri. În context, eu aş dori să-l întreb pe domnul ministru al finanţelor dacă printre beneficiarii de la art. 27 se află PETROM-ul, OMV-ul, RAFO-Oneşti şi PETROMIDIA-Năvodari.

Aştept răspuns din partea domnului ministru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Este o întrebare la obiect şi directă.

Domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Îmi cer scuze că trebuie să vă contrazic, nu este o întrebare nici la obiect nici directă, este o întrebare care se referă la posibilii beneficiari ale unei posibile compensări. Nu ştiu să vă răspund cine sunt cei care vor beneficia în anul 2006 de aceste compensări.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul senator Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Îmi cer scuze de la început pentru afirmaţia pe care am s-o fac la adresa domnului ministru de finanţe. Este un om iresponsabil. Vine în faţa noastră şi ne spune că nu ştie care vor fi agenţii economici care anul viitor vor livra produse, dar ştie valoarea produselor, ştie beneficiarii. Ne ascunde adevărul şi susţine actele de mare corupţie. Acesta este adevărul, domnule ministru. Sunteţi implicat în afacerile cu firmele care au fost pomenite aici, domnule ministru.

Dacă aţi avea coloană vertebrală, aţi ţine la acest neam şi aţi avea frică de Dumnezeu, aţi cere să fie eliminat articolul 27, altfel românia riscă, în anul viitor, să nu fie acceptat în Uniunea Europeană. Eu rămân surprins şi după raportul de ieri al domnului Moscovici, dumneavoastră mai susţineţi actele de mare corupţie. Am convingerea că senatorii şi deputaţii din partea puterii nu doresc să aibă conştiinţa încărcată acum, în postul Crăciunului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

În aceste condiţii supunem la vot textul art. 27 pentru care am încheiat dezbaterile. (Rumoare, discuţii în partea dreaptă a sălii).

Vă rog, domnul deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Oancea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnilor miniştri,

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Îl rog pe domnul deputat Dan Iosif să asculte vorbitorul.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Oancea:

Aş dori, în primul rând, să rog colegii să vorbească în nume propriu şi să nu vorbească în numele tuturor dacă nu sunt mandataţi, eventual în numele grupului parlamentar în care au fost mandataţi să vorbească pentru acest lucru.

În al doilea rând, aş vrea să vă reamintesc că am făcut o propunere de îmbunătăţire a alineatului 1 al art. 27 privitoare la Ministerul Apărării Naţionale, cu suma de 100 de mii de mii de lei pentru a se aplica şi Ministerului Apărării Naţionale această prevedere a alin. 27 alin. 1.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, vă mulţumesc domnule deputat.

Domnul senator.

Problemă de procedură? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În baza Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, art. 32 coroborat cu art. 35, parlamentarii PRM solicită vot deschis prin apel nominal. Să cunoască naţiunea cine este pentru acte de corupţie şi cine este contra actelor de corupţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Faţă de această cerere a unui lider de grup parlamentar supun votului dumneavoastră deschis modalitatea de vot.

Cine este pentru propunerea de vot nominal?

Vă rog să votaţi.

Rog domnii secretari să numere.

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

Abţineri, vă rog?

Cu 76 de voturi pentru, 142 împotrivă şi 3 abţineri, propunerea a fost respinsă.

Supunem la vot art.27 alin.1 la care există...

(Din sală se solicită asigurarea cvorumului)

Rog secretarii să verifice cvorumul. Observaţiile dumneavoastră sunt corecte, 321 prezenţi, dar această observaţie nu se face din bancă şi necesită prezenţa unui lider de grup parlamentar la tribună. Dacă vreun lider de grup parlamentar contestă cvorumul din acest moment.

Vă rog!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum aţi remarcat, doamnelor şi domnilor parlamentari, avem astăzi un preşedinte de şedinţă corect, (vociferări din partea Alianţei) care a sesizat că nu avem cvorum de vot şi, ca atare, domnule preşedinte, Parlamentul României fiind şi acum şi în perspectivă bicameral, vă solicităm să dispuneţi să fie citit catalogul şi la Senat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da. Vă mulţumesc, domnule senator.

Să ştiţi că ironia colegilor din partea dreaptă a fost la adresa mea şi nu la adresa dumneavoastră; şi nu la adresa mea, ci la adresa instituţiei preşedintelui de şedinţă.

Rog să se strige apelul nominal la Senat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Paula Maria Ivănescu:

- Antonie Ştefan-Mihail - Prezent
- Apostol Neculai - Prezent
- Arcaş Viorel - Absent
- Ardelean Aurel - Absent
- Arion Viorel - Prezent
- Athanasiu Alexandru - Absent
- Basgan Ion - Prezent
- Berceanu Radu Mircea - Prezent
- Bindea Liviu Doru - Prezent
- Blaga Vasile - Absent
- Bobeş Marin - Prezent
- Cazacu Cornelia - Prezentă
- Câmpeanu Radu-Anton - Absent
- Cârlan Dan - Absent
- Chelaru Ioan - Absent
- Cismaru Ivan - Prezent
- Cinteză Mircea - Prezent
- Ciornei Silvia - Prezentă
- Cioroianu Adrian - Prezent
- Copos Gheorghe - Absent
- Cozmâncă Octav - Absent
- Creţu Corina - Absentă
- Creţu Ovidiu Teodor - Prezent
- Cucuian Cristian - Prezent
- Cutaş George Sabin - Prezent
- Daea Petre - Absent
- David Cristian - Absent
- David Gheorghe - Prezent
- Diaconescu Cristian - Absent
- Dina Carol - Prezent
- Dinescu Valentin - Absent
- Dîncu Vasile - Absent
- Duca Viorel Senior - Absent
- Dumitrescu Ion Mihai - Prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - Prezent
- Dumitru Constantin - Absent
- Eckstein Kovacs Peter - Absent
- Fekete Szabó Andras Levente - Prezent
- Filipescu Teodor - Absent
- Florescu Ion - Prezent
- Flutur Gheorghe - Absent
- Frunda György - Absent
- Funar Gheorghe - Prezent
- Găucan Constantin - Absent
- Geoană Mircea Dan - Absent
- Georgescu Radu Cristian - Prezent
- Gheorghe Constantin - Prezent
- Haşotti Puiu - Prezent
- Ilaşcu Ilie - Absent
- Iliescu Ion - Absent
- Iluşcă Daniel - Prezent
- Ion Vasile - Prezent
- Iorga Nicolae - Absent
- Iorgovan Antonie - Absent
- Ioţcu Petru Nicolae - Absent
- Ivănescu Paula Maria - Prezentă
- Jurcan Dorel - Prezent
- Loghin Irina - Absentă
- Lupoi Mihail - Prezent
- Maior George Cristian - Absent
- Mardare Radu Cătălin - Prezent
- Marinescu Marius - Prezent
- Markó Bela - Absent
- Meleşcanu Teodor Viorel - Prezent
- Mereuţă Mircea - Absent
- Mihăescu Eugen - Absent
- Mihăilescu Petru Şerban - Absent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - Absentă
- Moraru Ion - Absent
- Morţun Alexandru Ioan - Prezent
- Neagu Nicolae - Prezent
- Neagoe Otilian - Absent
- Néméth Csaba - Prezent
- Nicolae Şerban - Absent
- Nicolai Norica - Prezentă
- Novolan Traian - Prezent
- Onaca Dorel-Constantin - Absent
- Oprea Mario-Ovidiu - Prezent
- Oprescu Sorin Mircea - Absent
- Pascu Corneliu - Absent
- Păcuraru Paul - Prezent
- Păunescu Adrian - Absent
- Pereş Alexandru - Prezent
- Pete Ştefan - Prezent
- Petre Maria - Prezentă
- Petrescu Ilie - Absent
- Popa Aron Ioan - Prezent
- Popa Dan Gabriel - Prezent
- Popa Nicolae-Vlad - Prezent
- Popescu Ionel - Absent
- Popescu Irinel - Prezent
- Popescu Mihail - Prezent
- Popescu Dan Mircea - Prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - Prezent
- Puskas Valentin Zoltan - Prezent
- Rădoi Ion - Absent
- Rădoi Ovidiu - Absent
- Rădulescu Cristache - Prezent
- Roibu Aristide - Absent
- Sabău Dan - Prezent
- Sârbu Ilie - Prezent
- Silistru Doina - Prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - Absent
- Sogor Csaba - Prezent
- Solcanu Ion - Prezent
- Stan Petru - Prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - Absentă
- Stoica Ilie - Prezent
- Strătilă Şerban-Cezar - Prezent
- Stroe Radu - Prezent
- Szabó Karkoly Ferenc - Absent
- Şerbănescu Verginia - Prezentă
- Şerbu Gheorghe Vergil - Prezent
- Şereş Ioan-Codruţ - Absent
- Ştefan Viorel - Prezent
- Şter Sever - Prezent
- Talpeş Ioan - Prezent
- Tănăsescu Claudiu - Prezent
- Tărăcilă Doru Ioan - Absent
- Tîlvăr Angel - Prezent
- Theodorescu Emil Răzvan - Prezent
- Toma Ion - Prezent
- Terinte Radu - Prezent
- Tudor Corneliu Vadim - Absent
- Ţâbuleac Mihai - Prezent
- Ţîrle Radu - Absent
- Ţicău Adriana Silvia - Prezentă
- Ungheanu Mihai - Prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - Absent
- Vasilescu Gavrilă - Prezent
- Văcăroiu Nicolae - Absent
- Vărgău Ion - Prezent
- Vedinaş Verginia - Prezentă
- Verestóy Attila - Prezent
- Voiculescu Dan - Prezent
- Vosganian Varujan - Prezent
- Vraciu Jan - Prezent

Video in format Flash/IOS

(Senatorii care au venit ulterior în sală îşi înregistrează prezenţa la secretariatul de şedinţă.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Rog liderii de grupuri parlamentare să reţină numele colegilor absenţi. În mod evident, pentru oricine, nu avem cvorum la această oră pentru vot. Având în vedere că la 10,30 începe expunerea Excelenţei Sale domnul René van der Linden, suspendăm şedinţa şi o vom relua la 11,30, conform programului.

Rog liderii grupurilor parlamentare ca la 11,30 să-şi mobilizeze oamenii în sală.

Suspendăm lucrările.

Solicit în acelaşi timp să vă menţineţi prezenţa în sală pentru a asculta alocuţiunea Excelenţei Sale.

Vă mulţumesc.

 

(Lucrările şedinţei au fost suspendate la ora 10,20 şi s-au reluat la ora 11,55.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală, pentru a continua dezbaterile.

Stimaţi colegi,

Având în vedere că prezenţa în sală nu indică existenţa cvorumului legal pentru a ne putea continua lucrările, solicit să se facă apelul nominal.

Rog apel nominal la Camera Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gelil Eserghep:
- Adomnicăi Mirela Elena - prezentă
- Adomniţei Cristian Mihai - prezent
- Albu Gheorghe - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Almăşan Liviu - absent
- Amarie Constantin - prezent
- Amet Aledin - prezent
- Anastase Roberta Alma - prezentă
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - prezent
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Andreica Romică - prezent
- Antal Árpád-András - prezent
- Antal István - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - prezent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardelean Cornelia - prezentă
- Asztalos Ferenc - absent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Bara Nicolae - absent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bardan Cornel Ştefan - prezent
- Bădălău Nicolae - absent
- Băeşu George - absent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbuleţiu Tiberiu - prezent
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - absent
- Becşenescu Dumitru - absent
- Bejinariu Eugen - absent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - prezent
- Boagiu Anca-Daniela - absentă
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - prezent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - prezent
- Borbély László - absent
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Brânză William Gabriel - absent
- Brînzan Ovidiu - prezent
- Bruchental-Pop Ionela - absentă
- Buciu Angela - prezentă
- Buciuta Ştefan - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Ioan - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - absentă
- Buşoi Cristian Silviu - prezent
- Buzatu Dan Horaţiu - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - absent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - absent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiş Filonaş - absent

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Rog pe domnii deputaţi să răspundă "prezent", pentru ca să se poată înregistra.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gelil Eserghep:

- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciopraga Mircea - absent
- Ciucă Liviu Bogdan - prezent
- Cliveti Minodora - absentă
- Cocrea Olguţa - prezentă
- Codîrlă Liviu - prezent
- Constantinescu Anca - prezentă
- Constantinescu Viorel - absent
- Corlăţean Titus - prezent
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - prezent
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - absentă
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - prezent
- Diaconescu Marin - prezent
- Diaconescu Renică - prezent
- Dida Corneliu Ioan - absent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - absent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - prezent
- Dreţcanu Doina Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - absent
- Dumitrescu Liana - absentă
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - prezent
- Dumitriu Mihai - absent
- Dumitru Ion - prezent
- Duşa Mircea - prezent
- Duţu Stelian - absent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Eserghep Gelil - prezent
- Faina Constantin - prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - absent
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Damian - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - absent
- Găleteanu Monalisa - prezentă
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Ghiorghioni Ionesie - prezent
- Ghişe Ioan - prezent
- Giurescu Ion - prezent
- Giurgiu Mircia - prezent
- Glăvan Ştefan - prezent
- Godja Petru - absent
- Gonţea Ion - prezent
- Grigore Dan - absent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Hanganu Romeo Octavian - prezent
- Hellvig Eduard Raul - prezent
- Hoban Ioan - prezent
- Hogea Vlad Gabriel - absent
- Hoinaru Marian - absent
- Hrebenciuc Viorel - absent
- Iacob Ridzi Monica Maria - prezentă
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Ifrim Mircea - absent
- Igaş Traian Constantin - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionescu Daniel - absent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Graţiela Denisa - prezentă
- Iriza Marius - absent
- Iustian Mircea Teodor - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Attila Béla Ladislau - absent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Király Andrei-Gheorghe - prezent
- Kónya-Hamar Sándor - absent
- Kovacs Attila - prezent
- Lakatos Petru - prezent
- Lambrino Radu - absent
- Lari-Iorga Leonida - absentă
- Lificiu Petru - prezent
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - absent
- Luchian Ion - prezent
- Macaleţi Costică - prezent
- Magheru Paul - absent
- Man Mircea - absent
- Manda Iulian Claudiu - absent
- Manolescu Oana - absentă
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Constantin - prezent
- Marinescu Marian-Jean - absent
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Matei Cătălin Lucian - prezent
- Mazăre Alexandru - absent
- Mătuşa Tudor - prezent
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareş Şerban - prezent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - prezentă
- Meir Nati - absent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Micula Cătălin - absent
- Mihalache Sorin Dan - absent
- Mihei Andrian-Sirojea - absent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - absent
- Mironescu Laurenţiu - absent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - prezent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mitrea Miron Tudor - prezent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - prezent
- Mocanu Alexadru - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent
- Mocioalcă Ion - absent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Momanu Corneliu - prezent
- Motreanu Dan Ştefan - prezent
- Movilă Petru - absent
- Munteanu Ioan - prezent
- Muscă Monica Octavia - prezentă
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - absent
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - prezent
- Nechita Aurel - prezent
- Nedelcu Gabriela - prezentă
- Nica Dan - absent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - absent
- Nicolicea Eugen - absent
- Nicula Vasile Cosmin - absent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Niţă Constantin - prezent
- Niţulescu Teodor - prezent
- Nosa Iuliu - prezent
- Oancea Viorel - prezent
- Olarean Aurel - absent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - absent
- Oprea Gabriel - absent
- Ovidenie Costel - prezent
- Palăr Ionel - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pardău Dumitru - prezent
- Pascu Bogdan - absent
- Paşcu Ioan Mircea - absent
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - prezent
- Păun Nicolae - absent
- Petrea Constantin - prezent
- Plumb Rovana - absentă
- Podgorean Radu - absent
- Ponta Victor-Viorel - absent
- Pop Claudiu Adrian - absent
- Popa Cornel - prezent
- Popa Daniela - prezentă
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petre - absent
- Popescu Dan Ioan - prezent
- Popescu Florin Aurelian - prezent
- Popescu Ionica Constanţa - prezentă
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin - absent
- Popp Cosmin Gabriel - prezent
- Preda Cezar Florin - prezent
- Preda Ion - prezent
- Pruteanu Vasile - prezent
- Puchianu Ioan Dumitru - prezent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian-Mircea - prezent
- Puşcaş Vasile - absent
- Puşcă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - absent
- Racoceanu Viorel - absent
- Radan Mihai - prezent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rădulescu Cristian - prezent
- Rogin Marius - prezent

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Îi mulţumesc domnului secretar. Între timp, s-a constituit cvorumul.

Vă rugăm să luaţi loc şi să continuăm dezbaterile.

Vă rog, domnilor colegi, luaţi loc.

Procedură, domnule deputat. Poftiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am rugămintea, ca să încercăm să evităm obişnuinţa aceasta, pe care deja ne-am făcut-o, să strigăm numai o parte din catalog, considerând că este un semnal să vină oamenii ca să putem începe şedinţa, măcar într-un cvorum aproximativ. Aceasta, deoarece o parte dintre noi se simt frustraţi, cumva, sau necăjiţi, pentru că sunt tot timpul prezenţi, se tot strigă, vin câţiva şi, pe urmă, ceilalţi, de la sfârşitul catalogului, sunt plecaţi permanent şi nu-şi mai fac griji.

Faceţi cumva şi terminaţi odată şi puneţi în evidenţă pe cei care lipsesc. Pentru că nu putem purta la infinit o discuţie numai între primii din catalog şi câţiva după, la coada catalogului. S-a făcut o obişnuinţă. Încercaţi să înţelegeţi situaţia şi s-o remediaţi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, acceptăm observaţia domnului deputat.

Ne-am oprit la momentul în care am supus la vot cererea domnului lider al Grupului parlamentar al P.R.M. din Senat, domnul senator Gheorghe Funar, ca procedura de vot la art.27 să fie cea a votului nominal.

Supusă la vot această propunere, a întrunit un număr total de numai 221 de voturi, ceea ce este sub cvorumul de şedinţă.

Întrucât nu putem hotărî şi nici măcar dezbate, în lipsă de cvorum, repun la vot această propunere, de a se vota nominal acest articol.

Cine este pentru, vă rog? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Vă rog să votaţi. Este şi o verificare a cvorumului.

Dacă se abţine cineva?

92 de voturi pentru, 153 împotrivă; propunerea domnului senator Funar a fost respinsă.

Avem şi cvorum, deci putem trece la vot, la art.27.

Domnul ministru dorea o intervenţie înainte de vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu am să încep intervenţia mea cu sfârşitul ei, ci am să încep cu începutul, încercând să-i răspund domnului senator care, bănuiesc că în spatele imunităţii, şi-a permis să facă diverse declaraţii la adresa mea. Ar trebui, în primul rând, dovedite.

De asemenea, dacă are dovezi că până în acest moment au existat fapte de corupţie generate de existenţa acestui articol în Legea bugetului din anii 2002, 2003, 2004, 2005, acestea ar trebui să le sesizeze. În caz contrar, cred că există un articol care spune că se numeşte complicitate. Dar bănuiesc că în spatele imunităţii se pot spune multe lucruri şi se pot face multe declaraţii. Oricum, nu din motivele menţionate aici de iniţiatori, ci din motive strict tehnice, Ministerul Finanţelor Publice este de acord cu retragerea acestui articol nr.27 din Legea bugetului. (Aplauze.)

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim.

La art.27 alin.1 există un amendament de eliminare.

Cine este pentru eliminarea art.27 alin.1? Vă rog să număraţi.

Vă rog, domnule deputat Niţă!

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Domnule preşedinte,

Dacă iniţiatorul şi-a retras acest articol, v-aş ruga să supuneţi la vot retragerea lui şi implicit rezultă de aici că şi eliminarea este ...

Mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Am luat act de ce a spus domnul ministru, dar retragerea sa în faza în care suntem acum, la dezbateri, se face prin această procedură. Deci, ţinând seama şi de punctul de vedere al iniţiatorului, cine este pentru amendamentul de eliminare? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc.

Este cineva împotrivă? Un vot împotrivă.

Se abţine cineva? O abţinere.

Art.27 alin.1 a fost eliminat.

Art.27 alin.2, acelaşi amendament de eliminare.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Vă mulţumesc.

Articolul a fost eliminat.

În aceste condiţii, nu se mai supune la vot amendamentul privind completarea cu alin.3 şi 4 al acestui articol.

La art.28.

Vă rog, domnule Funar, doriţi să motivaţi votul sau punctul de vedere al iniţiatorului?

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Permiteţi-mi să le mulţumesc la toţi colegii parlamentari care, prin vot, au dovedit că au fost extrem de atenţi la cele relatate de către preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, domnul René van der Linden. De 11 ori, dacă aţi fost atenţi, a făcut referire la corupţie şi ne-a solicitat să nu tolerăm nici un act de corupţie.

Permiteţi-mi să-i mulţumesc şi domnului ministru Vlădescu pentru înţelepciunea de care a dat dovadă în ceasul al 12-lea. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule Marton.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpad Fráncisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Mă bucură că domnul senator Funar a urmărit cu atenţie această intervenţie; sper, cu aceeaşi intenţie şi înţelegere, a urmărit şi partea care s-a referit la xenofobie şi extremism.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Putem continua cu art.28.

Vă rog, domnule Tudor. (Vociferări din partea dreaptă.)

Domnilor deputaţi şi senatori,

Este normal să ascultăm pe toată lumea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Marcu:

Domnule preşedinte,

Vă rog frumos să atrageţi atenţia domnului din spatele lui Eduard că încalcă deontologia noastră de comportament civilizat în Parlament. Dacă nu, eu fac apel la chestori să-l dea afară din sală! (Vociferări.)

Domnule preşedinte, vă rog, imediat, să-l nominalizaţi pe cel care m-a apostrofat adineauri şi m-a jignit.

Domnule preşedinte, vă rog, ca să nu fac eu o cerere în scris să ia măsuri împotriva dumneavoastră, dacă nu luaţi măsuri împotriva lui.

Trebuie puse odată la punct actele de derbedeism din Parlament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat,

Am atras atenţia asupra liniştii în sală; am rugat colegii să se abţină; domnii chestori sunt invitaţi să mă sprijine, să identifice pe cel care a pronunţat cuvinte jignitoare, pentru a lua măsurile corespunzătoare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Marcu:

Nu l-am văzut niciodată până acum.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să nu dialogaţi cu sala, domnule deputat! Luaţi cuvântul.

Vă rog să-l ascultăm, pentru că trebuie să continuăm dezbaterile.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Marcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am luat atenţia şi asupra dumneavoastră.

Eu vă sfătuiesc frumos, să nu intraţi în clinci cu mine! (Râsete.) Şi chiar foarte frumos, pentru că nu e bine.

Revenind la cele discutate până acum, totdeauna am dovedit dorinţa de dialog, în orice situaţie. N-am supărat şi n-am jignit pe nimeni, niciodată. Sunt împotriva comportamentului inuman, de mahalagism, pe care-l au unii dintre colegii noştri, întâmplător ajunşi printre noi.

Şi, de aceea, vă rog, domnule preşedinte, ca mod de procedură, să luaţi măsuri împotriva celor care deteriorează atmosfera Parlamentului, deoarece până acum, în toate intervenţiile pe care le-am avut şi în ţară, şi în străinătate, şi în presa scrisă, şi vorbită am relevat faptul că, în Parlamentul României, comportamentul este foarte civilizat. Şi sunt convins că este aşa. Şi a fost aşa timp de 9 ani, cel puţin de când sunt eu prezent în acest Parlament.

Spre deosebire de multe alte secvenţe, văzute de mine, şi de noi, în alte parlamente cu mare vogă de civilizaţie şi de democraţie, în Parlamentului României nu există acte de o asemenea necivilizaţie.

Întâmplător, însă, există nişte oameni care n-au intrat încă în atmosfera civilizaţiei parlamentare române, atât din prezent, cât şi de dinainte de război.

De aceea, voi fi extrem de intolerant şi în presă, şi în judeţele din care fac parte aceştia, le voi monitoriza activitatea în Parlament, le voi arăta în ce constă activitatea lor, alegătorilor lor, şi voi cere preşedinţilor lor de partid să ia măsuri împotriva lor, dacă vor să aibă relaţii amicale cu Partidul România Mare. Atât, şi înţelegeţi ce v-am zis. Înţelegeţi foarte bine, că mă cunoaşteţi foarte mulţi.

Dar nu am venit pentru această replică asupra unui comportament inuman şi necivilizat al unora dintre noi, ci am vrut să dau o replică celui care a vrut să spună că în Parlamentul României există xenofobie şi nu ştiu mai ce a spus.

Eu îl rog pe domnul Arpad să facă referiri directe, la ce a vrut să spună, pentru ca să poată, într-adevăr, să fie asociate şi voturile noastre, dacă este cazul să incriminăm aceste acte de xenofobie, pe care U.D.M.R.-ul le acuză. Poate ştiu domniile lor despre ce este vorba! (Vociferări din partea U.D.M.R.-ului.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnilor colegi,

Iertaţi-mă, este regretabil ca după ce s-a rezolvat o situaţie care putea să fie explozivă, cu privire la un articol, comportamente reciproce între noi să dea naştere la alte tensiuni!

Aş dori ca, cei care se mai înscriu la cuvânt, şi sunt obligat să le dau cuvântul, să se rezume la un punct de vedere, pentru că doresc să trecem şi la discutarea altor articole.

Îl rog pe domnul Marton Arpad, şi după aceea pe domnul deputat Merce.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpad Fráncisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Se poate verifica în stenogramă, eu n-am acuzat pe nimeni. Am spus, mi-am exprimat punctul de vedere: sper că domnul Funar a urmărit cu aceeaşi atenţie şi partea care s-a referit la xenofobie şi extremism. Prin asta n-am spus nimic, decât mi-am exprimat această speranţă, şi atât.

 

Domnul Adrian Moisoiu (din sală):

Aţi gândit autocritic.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am luat act de explicaţiile dumneavoastră.

Domnul deputat Merce.

V-aş ruga să limităm discuţiile aici.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş dori să reţină toată lumea, inclusiv domnul Marton Arpad, faţă de care am toată simpatia (Râsete, mirări, vociferări). Râdeţi degeaba, acum! Eu vorbesc serios şi dumneavoastră o luaţi în glumă.

Deci, ce vreau să spun? O frază, nu mai mult. O realitate: în România nu există intoleranţă etnică, şi asta o recunosc şi instituţiile europene.

Dar unii dintre noi o provoacă prin pretenţii exagerate, prin exces. Hai să terminăm cu aceste pretenţii! Hai să terminăm cu excepţiile şi să facem pace, aşa cum trebuie să fie într-o democraţie serioasă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Vă rog să luaţi cuvântul un minut. Vă repet îndemnul meu, să limităm discuţiile.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Domnule deputat Marcu, ştiţi că simpatizez ca vechi colegi de partid. Aveţi dreptate, trebuie să ne purtăm cuviincios, civilizat, cu respect unii faţă de alţii.

Dar aş vrea să menţionez aici: să mergem cu aceeaşi măsură, aşa cum îi spunea marele Brătianu lui Iorga "aceeaşi măsură", pentru că şi unii colegi de la dumneavoastră au jignit, au ofensat pe ministrul de finanţe, făcându-l "iresponsabil". Atunci, eu cred că trebuie să fim cu toţii eleganţi şi civilizaţi atunci când este vorba de relaţiile dintre noi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim.

Domnul senator Funar.

Vă rog, domnilor deputaţi, toată lumea este ascultată cu aceeaşi atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Aşa cum am remarcat, şi eu, şi colegii mei din P.R.M., ne-am referit numai la proiectul de buget pe 2006.

Profitând, însă, de absenţa din sală a liderului U.D.M.R.-ului, viceprim-ministru al României, domnul senator Marko Bela, domnul deputat Marton Arpad ne-a deturnat de la discuţiile de astăzi.

Cred, şi convingerea mea este că U.D.M.R.-ul nu doreşte să se adopte rapid bugetul de stat. O dovadă în plus o constituie întâmplarea de ieri, care n-a fost întâmplătoare, şi când, la cererea U.D.M.R.-ului, deputaţi din partea partidelor satelite U.D.M.R.-ului s-au adunat ieri în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor şi au dat aviz favorabil la proiectul de lege privind Statutul minorităţilor naţionale. În loc să fie aici, în sală, să avem cvorum, să putem discuta bugetul, s-au dus să se ocupe de altă chestiune.

Îmi pare rău că nu a fost prea atent domnul deputat Marton Arpad, sau, probabil, aşa cum se întâmplă de regulă la u.d.m.r.-işti, o greşeală de traducere sau de înţelegere, dânsul vorbea despre extremism şi xenofobie. Eu sunt convins că preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-a referit la U.D.M.R., dar dânsul nu a înţeles lucrul acesta.

În ceea ce priveşte proiectul de lege privind Statutul minorităţilor naţionale, care - aşa cum ştiţi - a căzut în Senat, aş vrea să vă fac cunoscut, domnilor deputaţi români, că proiectul de lege reprezintă programul Uniunii Democrate Maghiare din România, care v-a fost servit pentru a-l vota.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnilor deputaţi şi senatori,

Vă rog să păstraţi liniştea în sală.

Domnule senator, vă readuc la obiectul dezbaterii noastre de astăzi. Deci, numai cu privire la acest obiect de dezbatere.

Vă rog să continuaţi şi să încheiaţi, pentru că a expirat minutul acordat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Închei, domnule preşedinte, cu rugămintea de a nu mai fi provocat, nici eu, nici colegii mei p.r.m.-işti.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi am venit aici să discutăm bugetul. Vă rugăm să revenim la această discuţie.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Sper că, în aceste condiţii, am încheiat această dezbatere.

Putem trece la art.28, care, surprinzător, nu a suferit amendamente.

Deci, art.28 alin.1. Dacă există observaţii? Nu există.

Îl supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Număraţi, vă rog, domnilor secretari.

Cine este împotrivă? Mulţumesc.

Cine se abţine?

Cu 163 voturi pentru, 92 împotrivă, 3 abţineri, alin.1 a fost adoptat.

Art.28 alin.2. Nu există amendamente.

Dacă există observaţii? Nu există.

Supun votului dumneavoastră art.28 alin.2.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Vă rog să vă exprimaţi votul.

Dacă se abţine cineva?

Cu 163 voturi pentru, 92 împotrivă şi 3 abţineri, alin.2 de la art.28 a fost adoptat.

Art.29 alin.1. Există un amendament admis al comisiei.

Rog comisia să se pronunţe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Cătălin Drăguş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum v-au obişnuit şi colegii mei, comisia îşi susţine în continuare punctul de vedere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule ministru,

Dacă aveţi un punct de vedere?

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Ministerul Finanţelor Publice este de acord cu admiterea amendamentului şi retragerea articolului din proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2006.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Există o neconcordanţă, cred, în raportul comisiei. Îl rog pe domnule preşedinte să o lămurească: la pct.19 al amendamentelor admise se propune eliminarea art.29; iar la pct.78 al amendamentelor respinse, se respinge propunerea de eliminare al acestui articol.

Vă rog, domnule preşedinte, să ne lămuriţi. Este o eroare materială sau este o diferenţă de opinie?

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Cătălin Drăguş:

Domnule preşedinte,

Este o eroare materială. Comisia este de acord cu eliminarea art.29.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Supun votului dumneavoastră eliminarea art.29.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Se abţine cineva?

Cu 2 abţineri, art.29 a fost eliminat în integralitatea sa.

Art.30. Nu există amendamente.

Dacă există observaţii? Nu există.

Vă rog, domnule Funar.

V-aş ruga, domnilor deputaţi, dacă aveţi un punct de vedere pentru sau împotriva regulamentului, să-l exprimaţi de la tribună.

Ţin să vă reamintesc că în Parlamentul României nu suntem la un meci de fotbal.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Înainte de a mă referi la fondul intervenţiei mele, am o rugăminte la distinsa dumneavoastră colegă, şi colega noastră din Senat, doamna Paula Ivănescu: m-a văzut cu mâna ridicată, înainte de a trece dumneavoastră la discutarea art.20, şi n-a vrut să vă comunice acest lucru. O rog să fie puţin mai atentă şi să nu recurgă la discriminări.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Ca preşedinte de şedinţă, vă cer scuze în numele dânşii.

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Se cuvine să dăm Cezarului ce este al Cezarului.

Şi permiteţi-mi să-i mulţumesc ministrului de finanţe, domnului Vlădescu, care în discuţiile aspre avute în Comisiile reunite pentru buget-finanţe, a realizat că trebuie eliminat art.29, şi a susţinut propunerea Grupului parlamentar al P.R.M.

Îi mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Este bine că se rostesc şi cuvinte plăcute de la această tribună.

Suntem la art.30.

Domnul ministru, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Am înţeles că şi eu am dreptul să iau cuvântul dacă se face referire la mine. Şi, "iresponsabilul" ministru de finanţe îi mulţumeşte "protejatului" domn senator, căruia - în continuare - îi aduc aceeaşi rugăminte: toate faptele de corupţie generate de art.27, în vechiul proiect de buget, să fie sesizate.

În caz contrar, înseamnă că declaraţiile domniei sale au fost lipsite de substanţă şi pure declaraţii electorale.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule ministru.

Art.30, fără amendamente.

Dacă există observaţii?

Cine este pentru? V-aş ruga să vă exprimaţi votul. Vă rog să număraţi. Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Vă rog să vă exprimaţi votul, pentru că altfel vom constata că nu avem cvorum, şi totuşi este.

Cine se abţine?

Cu 155 voturi pentru, 93 împotrivă şi 5 abţineri, art.30 a fost adoptat.

Art.31. Există 3 amendamente respinse.

Amendamentul domnului deputat P.S.D., Nosa Iuliu, şi al domnului deputat P.S.D., Gheorghe Chiper.

Susţineţi amendamentele, vă rog.

Dacă-mi permiteţi, înainte, o intervenţie de preşedinte de şedinţă: mai avem de adoptat încă 3 articole. Dorinţa mea a fost ca să terminăm cu partea principală a Legii bugetului, astăzi. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Iuliu Nosa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este firesc ca la o dezbatere a unui proiect de buget, în condiţiile în care nevoile sunt cu mult mai mari decât posibilităţile, să apară şi momente poate câteodată mai neplăcute.

Am parcurs cu atenţie motivaţiile privind explicarea respingerii la anumite amendamente, şi am constatat că ele - şi vă dau exemplul de ieri - nu pot fi acceptate, pentru că nu există bază legală.

Amendamentul meu se referă la art.31, care vine să respecte prevederile legale ale unei legi, Legea nr.565, pe care noi, Parlamentul, am aprobat-o anul trecut.

Cred că este obligaţia noastră, şi sunt convins că sunteţi de acord cu mine, să respectăm, în primul rând, legea. Suma pe care fiecare pensionar ar urma să o primească lunar, prin acest amendament, se limitează la 1,85 lei/lună.

Nu cred că pentru bugetul de stat această sumă este un efort prea mare. De aceea, rog colegii să voteze acest amendament, cum îl rog şi pe domnul ministru să fie de acord cu el.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule deputat Giurescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Giurescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să explic un pic colegilor, exact ce propune această lege? Propune să se dea un ajutor lunar soţului supravieţuitor, ajutor lunar care reprezintă 25% din nivelul pensiei soţului decedat. În acelaşi timp, se acordă numai acelor supravieţuitori care au pensia sub nivelul pensiei medii anuale, deci nu la toţi supravieţuitorii; numai acelora care au acest nivel al pensiei.

De asemenea, există şi încă o restricţie, dacă vreţi, ca soţul supravieţuitor să fi fost căsătorit înainte de moartea soţului sau soţiei, cel puţin 15 ani de zile. Este un gest uman, dacă vreţi, pentru că ştim bine cum trăiesc pensionarii, mai ales pensionarii care sunt singuri. Cheltuielile sunt aceleaşi, dacă vreţi, ca întreţinere şi vreau ca şi colegii mei să înţeleagă că această lege nu a fost adoptată ca o chestie de campanie. A fost cerută, dacă vă aduceţi aminte, în anii 2001 - 2004 de Grupul U.D.M.R., de Grupul P.R.M. şi până la urmă a ieşit această formă care cred că dă drepturi numai acelora care au nevoie de aceste drepturi. Şi, repet, se adresează numai acelora care au un nivel al pensiei sub nivelul mediu anual.

Sper ca cei cu care m-am întâlnit în campanie, fiind susţinători ai pensionarilor şi care dădeau un pic din cap negativ acum spre mine, când vorbeam despre ce susţin, să fie alături de pensionari, nu de mine, şi să le acorde aceste drepturi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc. Domnul deputat Călian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Consider că acest amendament este extrem de bun, este corect, este principial. Păcat, însă, că iniţiatorul amendamentului nu a avut în vedere şi familiile monoparentale. Există de multe ori situaţii de acest gen, când chiar copii minori rămân doar sub protecţia unui părinte, a mamei sau a tatălui, care fie supravieţuieşte dintr-un ajutor social, sau dintr-un salariu minim pe economie. Din păcate, şi aceste familii înjumătăţite au foarte mult de suferit. Păcat că în plen nu se mai pot aduce completări la acest amendament, dar este bine că măcar problema pensionarilor, celor singuri şi cu pensii foarte mici s-ar putea rezolva prin acest amendament. Cel puţin eu susţin cu multă plăcere acest amendament extrem de benefic.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc. Domnule ministru, vă rog să interveniţi. (Vociferări în sală). Reprezentanţii Guvernului pot interveni oricând doresc, în dezbatere. Este în Regulamentul nostru şi este politeţea faţă de un musafir. Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să rog iniţiatorii amendamentelor să încerce să aducă puţină logică în susţinerea pe care o fac. În acest moment se amestecă diverse amendamente. Cred că dorinţa nu este de a menţine confuzia, care poate există în anumite opinii, ci de a face claritate.

Deci, vă rog frumos, susţineţi amendamentele în ordinea lor şi cu referire strictă la conţinutul amendamentului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da, domnule ministru. Dezbaterile parlamentare sunt uneori mai stufoase, dar ne-am obişnuit cu ele. Am observat şi noi că s-a susţinut amendamentul de la pct. 81, o dată cu cel de la pct. 80. Dar dacă veţi fi atenţi cu toţii la aceste texte, de fapt, sunt complementare.

Îl rog pe domnul deputat Iliescu, care s-a înscris la cuvânt.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Într-un fel, intervenţia mea vine în completarea punctului de vedere exprimat de domnul ministru Vlădescu. Cum bine se vede, la art. 31 sunt practic două amendamente, pe două acte normative pe care P.S.D.-ul le-a promovat pe finalul mandatului trecut, evident cu motiv electoral.

Primul amendament este acela al transformării biletelor de călătorie nefolosite în tichete de masă. Că a fost un demers electoral este evident, prin prisma faptului că în 2005, buget pe care dânşii l-au aprobat, această lege nu a fost pusă în funcţiune. Cum s-ar spune, era o sarcină pasată în viitor, doar cu ideea de a obţine voturi la alegerile din noiembrie-decembrie 2004.

Fiind vorba de un efort financiar extrem de important, 1400 de miliarde lei vechi, evident că nu se justifică şi nu se poate pune în aplicare.

Cel de-al doilea amendament, susţinut şi de colegii de la P.R.M. şi de colegii de la P.S.D., se referă la acea Lege nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, tot aşa, o lege apărută pe finalul mandatului care, cum bine se ştie, nu a avut aplicare în bugetul din anul 2005. Cum s-ar spune, tot o lege electorală, dată pe final de mandat, pentru a câştiga voturi.

Având în vedere că şi această măsură impune un efort bugetar de 10.000 de miliarde şi că într-un fel ea vine în contradicţie cu principiul contributivităţii, pe care actualul Guvern l-a pus în practică, făcând, după ce Guvernul P.S.D. timp de 4 ani nu a pus în operă ideea recalculării pensiilor, cred că aceste două amendamente nu se justifică şi trebuie respinse.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnul senator Petrescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Petrescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vin şi eu cu o chestiune mai clară şi eu spun mai clară, din punctul de vedere că în sectorul minier - şi ştiţi bine că foarte mulţi mineri au murit fie în mină, fie în accidente colective de muncă, fie la staţiile de preparare - şi care au ieşit la pensie înainte de 1989, în 1987, în 1986 şi au o pensie de 1.900.000 - 2.000.000 lei, şi prin acest amendament făcut de P.S.D., şi susţin şi eu aceeaşi chestiune, şi Grupul Partidului România Mare, pentru această zonă grea a industriei miniere şi industriei, în general, care au lucrat în siderurgie, în minerit, să fie acceptat de dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnul deputat Marcu Tudor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Vreau să trecem mai elegant puţin decât a izbutit să ne facă să nu trecem domnul Iliescu, asupra unor aserţiuni care nu aveau nici o legătură cu amendamentul propus şi cu dorinţa evidentă, afişată a Guvernului, de a accepta acest amendament ca fiind pertinent, dar, din lipsa posibilităţilor, motivate explicit în rubrica "Motivul respingerii", şi-a retras dorinţa de accepta acest amendament. Deci, numai din lipsa banilor, nu din motivele invocate de domnul Iliescu. Şi nu vreau acum să fac referiri la multiplele partide pe la care a trecut şi din urma cărora şi-a schimbat opţiunea după o zi pe alta! Ziua faţă de cealaltă, este importantă aceea de 31 decembrie, faţă de 1 ianuarie. Dar dânsul a trecut la alte partide nu de la un an la altul, după o zi pe alta! Aşa că vreau să nu luăm în considerare aserţiuni politice. Nu au nici o legătură cu politicul ce dorim noi acum. Doriţi şi dumneavoastră, suntem convinşi, toţi dorim acest lucru, numai că nu se pot găsi bani!

Ideea este, domnule ministru, că poate izbutim să găsim, măcar o parte, măcar aplicată parţial, măcar aplicată de la un timp, de la jumătatea anului sau ştiu eu cum găsim o modalitate să rezolvăm această problemă care este într-adevăr necesară, şi nu e politică. Nu-l întreabă pensionarul pe domnul Iliescu, care huzureşte pe aici, prin Parlament, spunând aberaţii politice, de ce nu are ce pune pe masă?! Pur şi simplu îl întreabă pe ministrul finanţelor de ce nu are ce pune pe masă. Şi nu mă întreabă nici pe mine, că eu nu conduc acum ţara!

De aceea, domnule ministru, am rugămintea, aplecaţi-vă puţin, împreună cu cei din Guvernul din care faceţi parte, asupra acestor propuneri care, vă repet, nu sunt politice, ci sunt în scopul ajutorării membrilor de familie ale multora dintre noi, rudelor, apropiaţilor sau oamenilor din teritoriu care ne-au trimis în Parlament! Şi nu ne-au spus să facem politică, ne-au spus să ne ducem să-i ajutăm să trăiască bine! Să înţelegeţi în mod corect dorinţa noastră şi poate găsiţi o modalitate de a aplica măcar parţial, după cum cădeţi de acord, împreună cu colegii dumneavoastră din Guvern, aceste propuneri foarte pertinente şi în folosul pensionarilor.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Poftiţi, domnule deputat, v-aţi înscris.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Giurescu:

Domnule preşedinte,

Vă rog să împărţim lucrurile în două. Eu am intervenit un pic mai devreme decât trebuia şi daţi-mi voie să intervin pe art. 2, după ce se votează articolul. Deci, să discutăm partea cu biletele mai întâi - într-adevăr, domnul ministru a avut dreptate - să discutăm partea cu biletele şi pe urmă să discutăm partea cu soţul supravieţuitor, ca să fie foarte clar ce votăm în momentul în care votăm.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat, vă rog să poftiţi la microfon.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş dori doar să fac remarca că motivul principal pentru care acest amendament a fost respins de către comisie îl reprezintă faptul că nu are sursă de finanţare. Dacă o să observaţi, spune: "sursă de finanţare: programul redimensionat de venituri la buget". Aceasta nu este o sursă!

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, doamna deputat. Îmi permit o întrebare: dacă există o prevedere dintr-o altă lege, mai trebuie găsită sursă de finanţare în actualul buget?

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Întotdeauna, când faci un amendament - şi permiteţi-mi să fac remarca aceasta - întotdeauna când se face un amendament care are impact asupra bugetului, trebuie întotdeauna să prevezi sursa de finanţare! Întotdeauna!

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnul senator Funar s-a înscris la cuvânt. Domnule senator Bindea, vă rog să respectaţi ierarhiile în cadrul grupului parlamentar.

 

Domnul Liviu Doru Bindea (din sală):

Mi-am şi retras înscrierea!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Misiunea mea nu este uşoară, după ce pe la acest microfon au trecut greii din P.D. şi Partidul Conservator.

Eu am venit cu programul de guvernare. În cărţulia portocalie scrie, la pagina 23, Capitolul VII "Politica de protecţie socială": "Guvernul României are în vedere atingerea următoarelor ţinte strategice: reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale şi îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice".

Ţinând seama de prevederea din Proiectul Legii bugetului de stat, la art. 31, am venit, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor parlamentari, cu două amendamente, şi acum am revenit la microfon, în calitate de iniţiator, alături de ceilalţi senatori şi deputaţi ai Partidului România Mare, spre deosebire de propunerea Executivului, ca în anul următor să nu se aplice prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71 din 2004, noi avem un amendament înscris la nr. curent 81, unde am înscris să se aplice prevederile acestei ordonanţe de la 1 ianuarie 2006.

Şi, dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, economisind timpul, să fac referire şi la nr. curent 82, am venit cu o completare a art. 31 cu un alineat nou, respectiv "Prevederile Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.223 din 20 decembrie 2004, Partea I, să se aplice începând cu 1 ianuarie 2006".

Şi sperăm, cei care le-au promis românilor "Să trăiţi bine!", să şi dovedească prin vot.

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule senator.

Domnul senator Bindea şi pe urmă dumneavoastră.

Voci din sală:

Mai încet!

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu Doru Bindea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Credeam că suntem în momentul în care merităm aprecierile dumneavoastră, că suntem alături pentru discutarea şi dezbaterea bugetului şi nu cred că cei care suntem aici şi din opoziţie merităm o asemenea reacţie din partea domniilor voastre. Sper că sunteţi în stare şi de alte reacţii, care să ne mobilizeze şi pe noi, să participăm constructiv la acest buget.

Eu aş vrea doar să aduc un argument de natură juridică, la susţinerile anterioare ale doamnei deputat, în care se invoca necesitatea indicării resursei financiare.

Nu faceţi confuzii, doamnelor şi domnilor colegi, între prevederile constituţionale care nu au nimic în legătură cu Legea bugetului! Nici nu are cum să aibă o asemenea prevedere legătură cu Legea bugetului; ea se referă la celelalte proiecte legislative, şi nu se poate referi la Legea bugetului, pentru că Legea bugetului este chiar legea în care se constituie resursele financiare. Este ilogic, neconstituţional şi nelegal să soliciţi ca în legea în care se constituie resursele financiare, să indici resurse financiare! Aceasta facem acum! Încercăm să identificăm, cu concursul Guvernului, pe proiectul de lege al Guvernului, împreună, resurse financiare! După ce am identificat aceste resurse financiare, sigur, prevederea este aplicabilă celorlalte legi. Deci, să nu facem confuzie între legea de constituire a resurselor bugetului, în care să solicităm, să creăm chiar pârghiile ce constituie obiectul de reglementare al legii! Haideţi să trecem peste aceste lucruri şi să le înţelegem din mers şi să nu le mai invocăm! Am intervenit, pentru că sunt convins că va fi tentată o anume parte a sălii şi, de altfel, poate şi reprezentanţii Guvernului vor fi tentaţi ca şi în continuare să se vină cu aceleaşi argumentaţii, pe alte amendamente. Este inadmisibil!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Vă rog să mă iertaţi o secundă, înainte de a vă da cuvântul. Mai sunt patru colegi înscrişi la cuvânt, până acum, pe acest articol. Din păcate, este ora 13,03, am depăşit timpul planificat. Îi rog pe domnii secretari să dea numele dânşilor la stenograme, ca dezbaterile de mâine dimineaţă să înceapă cu luările dânşilor la cuvânt.

Îi rog pe domnii deputaţi ca la ora 15,00 să începem lucrările în plen ale Camerei Deputaţilor.

Programul de mâine începe la ora 9,00, şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă mulţumesc. Bună ziua!

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,05.