Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 februarie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.17/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 februarie 2009 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 februarie 2009
| 1. | Continuarea dezbaterilor şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2009 | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 9.25. Şedinţa a fost condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Alexandru Pereş, vicepreşedintele Senatului, asistaţi de domnul deputat Mihai Alexandru Voicu, secretar al Camerei Deputaţilor, de domnul deputat Cezar Florin Preda, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului. |
|
|
|
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vă invit în sală. Bine aţi venit! Salutăm prezenţa Grupului parlamentar al PNL. Voi ruga secretarul de şedinţă să facă apelul la Camera Deputaţilor. Domnule secretar, luaţi catalogul să facem prezenţa la Camera Deputaţilor. |
|
Domnul Vasile Mocanu (din sală): Procedură! |
|
|
|
Am dispus prezenţa. După prezenţă, procedură. |
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi! - Adomniţei Cristian Mihai - absent |
|
|
Vă rugăm, acum, catalogul pentru Senat. Domnule secretar David, vă rog, prezenţa. Domnule secretar Cezar Preda, vă rog, la cealaltă masă, ca să putem striga catalogul de la Senat. |
|
|
Doamnelor şi domnilor senatori, vă rog să fiţi atenţi. - Albert Álmos - absent |
|
|
Domnul Gheorghe Pogea - ministrul finanţelor publice: Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor parlamentari, V-aş ruga să fiţi de acord să lipsesc o oră şi jumătate, pentru că astăzi se prezintă Raportul Gărzii Financiare pe 2008. Vreau să fiu prezent acolo, după care mă reîntorc. Vă cer permisiunea să fiţi de acord. |
|
|
Mulţumesc. Continuăm. - Banias Mircea Marius - absent |
|
|
Domnilor colegi, vă rugăm să vă ocupaţi locurile în bănci. Invit secretarii de şedinţă şi pe domnul vicepreşedinte Pereş la prezidiu. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, dintr-un total de 471 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa până la această oră 314 parlamentari, iar 157 sunt absenţi. Cvorumul legal de lucru este îndeplinit. În ordinea de zi este înscrisă continuarea dezbaterii pe articole a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2009, începând cu poziţia 605, Anexa nr. 3/25, Capitolul 5300 - "Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare" - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Domnule deputat Gerea, pe procedură, vă rog. |
|
|
Bună dimineaţa! Ca să începem într-o notă optimistă, aş vrea să salut reluarea producţiei în forţă la Uzina "Dacia" din Mioveni, în ciuda eforturilor premierului Boc. Am să trec mai departe şi o să continui într-o notă mai puţin optimistă şi o să readuc aminte de abuzul care s-a înregistrat aseară. Mă bucur că este aici domnul deputat Dumitrescu, care, să spunem, a provocat toată tevatura şi abuzul de putere pe care l-am văzut cu toţii. Aseară am avut o discuţie în băncile noastre şi ne-a spus că nicidecum nu a vrut să propună acea aberaţie, monstruozitate, dacă vreţi, neregulamentară. Dânsul a propus să se citească doar subiectul amendamentului şi, pentru că sursa de finanţare era aceeaşi, aceasta să nu se mai pomenească, adică, cumva, să se scurteze din timpul de citire a amendamentului, dar în niciun caz să fie citite sau să fie votate la calup, pentru că este un lucru absolut neregulamentar. Aceasta este chestia, cum spuneţi dumneavoastră, domnule deputat. Deci haideţi să reluăm lucrările de acolo de unde s-au întrerupt, pentru că, din punctul nostru de vedere, toate voturile care au încercat, oarecum, să fie date au fost doar nişte proceduri de forţă, nişte simulări, şi nicidecum un vot regulamentar. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Continuăm lucrările. Poziţia 605. Domnule deputat Eugen Nicolăescu, pe procedură, vă rog. |
|
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte de şedinţă, Pe procedură. Avem în vedere art. 50 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Citez numai alin. (2): "La discutarea fiecărui articol, deputaţii şi senatorii pot lua cuvântul." Mergem şi la art. 51, care spune: "Discutarea articolelor începe cu amendamentele propuse în raportul comun, care se supun la vot cu prioritate." În consecinţă, lucrurile sunt clare. Trebuie discutat fiecare amendament, la fiecare articol în parte. Procedura regulamentară aceasta este. Ca urmare, vă rog, domnule preşedinte, să respectaţi aceste două articole din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. |
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Am luat act de punctul dumneavoastră de vedere. La poziţia 605 sunt observaţii? Nu sunt. La poziţia 606 sunt observaţii? Nu. La poziţia 607 sunt observaţii? Nu. La poziţia 608 sunt observaţii? Nu. La poziţia 609 sunt observaţii? Nu. La poziţia 610 sunt observaţii? Nu. La poziţia 611 sunt observaţii? Nu. La poziţia 612 sunt observaţii? Nu. Continuăm dezbaterile. Volumul E, deci mapa profesională a Partidului Naţional Liberal. Anexa nr. 3/25/02, Capitolul 6502, grupa 51, art. 02 alin. 15. Poziţia 914 se susţine? Vă rog, domnule senator. Domnule senator Mustăţea, vă rog să vă susţineţi amendamentul. |
|
|
Bună dimineaţa! Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării... |
|
|
Aveţi un minut pentru susţinerea amendamentului. |
|
|
Capitolul 6501, grupa 51, art. 02 alin. 15. Se propune alocarea sumei de 350 mii lei pentru extinderea şcolii din satul Crevedia Mare, comuna Crevedia Mare, judeţul Giurgiu. Motivarea: pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a elevilor încadraţi la unitatea de învăţământ menţionată se impune extinderea şcolii prin înfiinţarea unor noi săli de curs, cele existente în prezent fiind insuficiente şi îngreunând atât activitatea elevilor, cât şi a profesorilor. Lucrarea este în curs de executare. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Voturi pentru acest amendament? 51 de voturi pentru. Voturi împotriva acestui amendament? 199 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat, pe procedură. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Îndrăznesc să spun că sunteţi un jurist bun al partidului pe care îl reprezentaţi şi vreau să vă provoc la o chestiune pe care şi dumneavoastră o ştiţi bine. Este vorba de art. 50 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cred că şi dumneavoastră, şi toţi colegii ştiţi că amendamentele modifică o lege. Noi dezbatem aici o lege. Nu putem să luăm amendamentele în bloc pe motivul că au acelaşi autor şi au aceeaşi sursă de finanţare. Este vorba de modificarea unei legi, iar amendamentele 1, 10, 100 înseamnă încercări de modificare a legii. Vă rog, domnule preşedinte, să reveniţi la punctul de la care l-aţi întrerupt pe colegul nostru Liviu Câmpanu şi să-i permiteţi să încerce să modifice ceea ce dumneavoastră aţi propus, să modifice această Lege a bugetului de stat. Sigur, dumneavoastră veţi putea respinge sau aproba ceea ce spune Domnia Sa, dar nu puteţi opri, în mod nedemocratic, posibilitatea de exprimare a unui deputat al opoziţiei şi, mai ales, nu puteţi obstrucţiona un drept al parlamentarului. |
|
|
Vă rog să vă limitaţi intervenţia. |
|
|
Mă limitez, mă limitez, domnule preşedinte. Nu puteţi obstrucţiona dreptul parlamentarului de a propune amendamente şi de a solicita să fie discutate şi dezbătute în plen. Este o chestiune la care vă provoc, în calitate de jurist, să reflectaţi şi să găsiţi o soluţie. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Vă asigur că după şedinţă voi reflecta la propunerea dumneavoastră, domnule preşedinte. Domnule deputat Orban, bună dimineaţa! Bine aţi venit la lucrările noastre! |
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte! Stimaţi colegi parlamentari, Să vă spun de ce nu putem accepta acest abuz pe care l-aţi comis în miez de noapte, ieri. În primul rând, vă spun că solicit reluarea dezbaterilor pe articole de la punctul în care aţi comis acest abuz, şi anume acela de a supune la vot, în bloc, nişte amendamente. Şi am să vă dau şi o explicaţie, domnule preşedinte. |
|
|
Regulamentară, vă rog. |
|
|
Ieri aţi supus la vot 300 de articole în bloc, respingând nu numai dreptul parlamentarului, pentru că parlamentarul vorbeşte în numele alegătorilor din colegiul în care a candidat, dar respingând şi dreptul şi şansa fiecărui alegător din colegiile pe care le reprezentăm de a beneficia de pe urma Legii bugetului de stat. Poate astăzi veţi supune în bloc toate amendamentele care sunt depuse, mâine poate veţi propune desfiinţarea comisiilor parlamentare, poimâine, când ne vin legile la Parlament, o să le votăm ca la Marea Adunare Naţională şi poate răspoimâine veţi considera că nu mai este necesar Parlamentul şi că populaţia României nu mai are nevoie de reprezentare politică. Prin ceea ce aţi făcut ieri aţi comis un grav atentat împotriva democraţiei, aţi creat un precedent extrem de periculos, care poate să ducă, până la urmă, la anularea a ceea ce am câştigat de 20 de ani. Mulţumesc, domnule preşedinte, şi, repet, solicitarea mea este de a relua dezbaterea de la punctul la care a fost întreruptă aseară. De altfel, dacă vă aduceţi bine aminte, din neatenţie, aţi şi aprobat toate amendamentele respective. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Boureanu. Pe procedură, da? Vă rog, pe procedură. |
|
|
Domnul Cristian Alexandru Boureanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propun să continuăm lucrările de unde am rămas aseară la şedinţă. Nu sunt de acord cu ceea ce spun colegii din Grupul parlamentar al PNL. Nu este vorba de un atentat la democraţie. Democraţie înseamnă şi respectul pentru banul cetăţeanului, iar modul în care au fost scrise aceste amendamente, bătaia de joc, lipsa de finanţare, depăşirea de câte cinci sau şase ori a sursei de finanţare prezentate nu înseamnă altceva decât sfidarea voinţei alegătorului. Eu aş vrea să spun un lucru. Nu este important că amendamentele au fost depuse de acelaşi parlamentar. Nu acesta este motivul pentru care au fost supuse votului în bloc. Ele au avut aceeaşi sursă de finanţare, toate. Ştiţi bine că amendamentul nu mai poate fi modificat în plen, el rămâne în forma în care a fost depus şi, având în vedere că este acelaşi parlamentar care, de altfel, a fost invitat să citească numai obiectivele, fără sursă, şi a refuzat să citească obiectivele... (Proteste în sală.) |
|
Domnul Liviu Câmpanu (din sală): Nu am refuzat! |
|
|
|
Domnul Cristian Alexandru Boureanu: A dorit să le citească după suspendarea şedinţei, dar la momentul respectiv nu a vrut să citească exclusiv obiectivele şi, având în vedere că toţi colegii noştri au hotărât că sursa de finanţare prezentată rămâne cu bugetul nemodificat şi nu dorim să o folosim pentru finanţarea acelor amendamente, odată ce s-a votat acest lucru, puteau toate amendamentele să fie votate odată, pentru că ele rămân fără sursă. Aţi avut posibilitatea să le citiţi, noi am luat cunoştinţă de amendamente - de altfel, ele sunt şi pe site-ul Camerei Deputaţilor - şi nu a fost încălcat regulamentul. Pentru toate celelalte amendamente prezentate cu surse diferite de finanţare sau de diferiţi deputaţi s-a respectat prezentarea fiecăruia în parte, timp de o săptămână, fără niciun fel de problemă, lucru pe care îl vom face şi astăzi în continuare. Aşa că, domnule preşedinte, atâta timp cât nu există o altă decizie, vă rugăm să reluăm şedinţa, pentru că ţara aşteaptă să votăm bugetul. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul senator Câmpanu. Pe procedură, da? Vă rog, domnule senator. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Chiar nu vreau să mai invoc abuzul, pentru că aţi fost martori cu toţii la el. Voiam să vă spun un singur lucru. Nici dumneavoastră, nici vreunul dintre colegii din sală care au luat cuvântul aseară nu a propus reluarea discuţiilor pe amendamente, nici măcar ca prezentare. Asta am invocat. Aş fi vrut măcar să prezint acele amendamente fie în bloc, fie unul câte unul. Domnul Dumitrescu asta a propus. Din momentul în care domnul Dumitrescu a făcut această propunere, dumneavoastră aţi supus la vot toate amendamentele, fără măcar să le enumeraţi. Vă aduc aminte că aţi enumerat amendament cu amendament, de la 1 până la 301. Ulterior, nici măcar nu aţi enumerat amendamentele. Aţi supus la vot votarea lor în plen de la poziţia 306 până la poziţia 604. Atât. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule deputat Horia Cristian, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Doamnă ministru, Stimaţi colegi, Recunosc, sunt relativ nou în acest Parlament, dar vreau să vă atrag atenţia că domnul senator Cinteză, ieri, pe o intervenţie de procedură, ne-a subliniat faptul că, după fiecare amendament, cel care susţine amendamentul trebuie să se întoarcă în bancă şi să aştepte votul pe amendament. Şi dumneavoastră aţi aplaudat şi aţi aprobat. Domnul senator a făcut exact acest lucru. În al doilea rând, faptul că există o singură sursă de finanţare nu înseamnă absolut nimic. Fiecare amendament în parte are un buget mic, are o valoare mică, valoare care putea fi cu uşurinţă mobilizată din bugetul Administraţiei Prezidenţiale. Dacă vorbim despre respectul faţă de banul public, chiar despre asta este vorba... puteam cu foarte mare uşurinţă să deblocăm din bugetul Administraţiei Prezidenţiale o sumă de 50.000 de lei pentru a reconstrui o şcoală. Şi poate că dumneavoastră aţi fi votat pentru acea şcoală. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Mircea Toader. Vă rog să fiţi foarte la obiect, pe procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, chiar foarte la obiect. Cred că dezbaterea pe această problemă a continuat şi aseară, continuă şi astăzi. Vă rog să decideţi să continuăm lucrările, fiindcă, altfel, nu mai sfârşim niciodată. |
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Domnule deputat Gerea, pe procedură. |
|
|
Da. Procedură şi, la un moment dat, chiar şi o dezbatere de logică. L-am ascultat cu foarte multă atenţie pe unul dintre cei mai odihniţi colegi de-ai noştri din Parlament, dar este evident că nu poate să excludă sursa de finanţare un obiectiv anume dintr-o anumită listă. |
|
|
Domnule deputat, pe procedură. |
|
|
Pe procedură. |
|
|
Vă rog foarte mult. |
|
|
Ieri, pe procedură, am intervenit şi iarăşi nu mi-aţi permis să vă propun acelaşi lucru care s-a spus şi mai devreme, şi anume ca domnul senator Câmpanu să poată să-şi citească acele amendamente. Nu puteţi afirma că a refuzat, pentru că a fost evident că noi exact asta am solicitat. Am cerut drept la replică, am cerut drept la cuvânt, şi dumneavoastră ne-aţi blocat dreptul la cuvânt. Dreptul la cuvânt să ştiţi că este la fel de sacru ca şi dreptul la viaţă. Nu se poate să negi, mai ales unui parlamentar, dar oricărui cetăţean din această ţară, dreptul la cuvânt. Acest coleg al nostru, care a muncit să facă acele amendamente pentru locuitorii din Botoşani, a cerut dreptul la cuvânt şi nu i l-aţi dat. Deci nu puteţi spune că a refuzat să şi le susţină, pentru că nu avea cum. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Bot. Vă rog să nu vă abateţi de la procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, eu nu mă abat. Observ că cei din partea stângă a sălii se abat. Eu, din noianul de amendamente ale Partidului Naţional Liberal, am încercat să descifrez câteva principii liberale. Or, am observat că vocaţia egalitaristă de stânga a Partidului Naţional Liberal este, în primul rând... (Rumoare.) Nu vă speriaţi... |
|
|
Domnule deputat Bot... |
|
|
Haideţi să... Nu dialoghez cu sala! |
|
|
E valabil pentru dumneavoastră. V-am dat cuvântul pentru procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, procedura este următoarea. Eu am o practică parlamentară destul de îndelungată şi nu am mai întâlnit o asemenea situaţie, ca o chestiune tranşată prin vot să fie rediscutată. Există numeroase căi constituţionale, regulamentare, de a ataca această chestiune şi această procedură dacă nu le convine. Vă rog să reluaţi discuţiile şi să nu mai continuăm acest circ. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul senator Oprea. |
|
|
Sunt Dumitru Oprea, senator PD-L. Aş vrea să le aduc la cunoştinţă colegilor noştri că "mai mult" înseamnă "dincolo de unu", iar până aseară la ora 23.00 am avut "n" rânduri şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră, pentru a îndura timpul, vă scrieţi tot ce se discută în sală. Am aici toate proiectele discutate şi de "n" ori dumnealor au propus două sau mai multe poziţii. În ultimul caz, în loc... (Intervenţie neinteligibilă din sală) Ce să vă citesc? 226, 227, 228. Da? În momentul în care, dincolo de 3, de 5, de 7, am ajuns la 200, au fost deranjaţi. S-a procedat corect. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator Oprea. Domnul deputat Popa Octavian, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Luările de cuvânt ale distinşilor mei colegi, mai ales şi ale unui fost coleg de partid, domnul deputat Cristian Boureanu, mi-au inspirat anumite argumente de logică pe care vi le supun... |
|
|
Domnule deputat, Pe procedură, vă rog... |
|
|
Pe procedură, domnule preşedinte. |
|
|
Altădată, logica... |
|
|
...inteligenţei dumneavoastră... (Rumoare, hohote de râs.) |
|
|
Vă rog, pe procedură. |
|
|
Supunând votului toate aceste amendamente, dumneavoastră aţi viciat rezultatul votului, pentru că, chiar şi eu, dacă aş fi apucat să votez, că nu am votat pentru că nu era legal, aş fi votat împotrivă, întrucât, adunate, toate sumele de la investiţiile propuse, având în vedere tocmai faptul că aveau aceeaşi sursă, făceau ca bugetul prezidenţial să fie substanţial diminuat. Dacă s-ar fi supus pe rând, ar fi existat posibilitatea ca unul sau altul din aceste amendamente să fie admise - suma bugetului prezidenţial să fie diminuată cu puţin, ceea ce cred că i-ar fi făcut plăcere şi domnului preşedinte... |
|
|
Domnule deputat, pe procedură. |
|
|
...întrucât ar fi putut să contribuie... Pe procedură sunt, domnule preşedinte, asta vă explicam... |
|
|
Nu este procedură, domnule deputat. |
|
|
Supunându-le împreună la vot, aţi influenţat rezultatul votului şi, de aceea, vă rog să le luaţi pe rând şi, eventual, să analizaţi, poate unul sau două vor fi admise. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnilor colegi, Eu cred că asupra acestei chestiuni s-a spus tot ce se putea spune. Pe procedură, nu mai avem ce spune. Domnule deputat, aveţi elemente în plus? Vă rog. Pe chestiunea acesta, ultimul vorbitor, domnul deputat Ţîmpău. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Încă o dată, trebuie să vă mulţumesc pentru generozitatea de a-mi acorda cuvântul. Trebuie tranşate câteva secţiuni distincte, fiecare dintre ele bazându-se clar pe procedură. Odată pentru totdeauna, trebuie să stabilim dacă, într-adevăr, putem discuta sau nu putem discuta de mai multe amendamente pe aceeaşi sursă de finanţare. |
|
|
Domnule deputat Ţîmpău, vă rog să reveniţi la regulament... |
|
|
Dacă îmi permiteţi, domnule preşedinte, veţi vedea că foarte repede ajung la regulament... |
|
|
Nu deviaţi de la problema pusă în discuţie... |
|
|
Tocmai asta fac, vorbim exact despre acuzaţiile aduse de către colegii noştri din Partidul Democrat Liberal. Atâta timp cât sursa de finanţare, frumoasa puşculiţă a Administraţiei Prezidenţiale... |
|
|
Domnule deputat, vă rog... |
|
|
...nu a fost afectată... |
|
|
Dacă nu reveniţi la procedură, vă suspend... |
|
|
...niciunul dintre amendamente nefiind acceptat... |
|
|
Vă suspend microfonul. |
|
|
Niciunul dintre amendamente nu a afectat până acum bugetul Administraţiei Prezidenţiale... (Se întrerupe microfonul.) |
|
|
Domnule coleg, Cu tot respectul pe care îl am faţă de dumneavoastră, îngăduiţi-mi să vă atrag atenţia că v-am dat cuvântul pe procedură, strict pe procedură. Vă rog să lăsaţi alte comentarii, vă rog din suflet. |
|
|
Pot să mă fac auzit? |
|
|
Vă rog, pe procedură, domnule coleg. |
|
|
Poate şi pentru că sunt la primul mandat, nu am reuşit să găsesc în textul regulamentului numărul articolului în baza căruia dumneavoastră aţi supus la vot mai multe amendamente în acelaşi timp. Aş dori, vă rog frumos, să mi le indicaţi, punctual. În baza cărui articol aţi supus simultan la vot mai multe amendamente. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă rog, domnule senator, aveţi elemente în plus? Pe procedură? Poftiţi, domnule senator Câmpanu. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu doream decât să subliniez un lucru. Domnul senator Dumitru Oprea a avut perfectă dreptate. Nu este pentru prima oară când se votează în Parlament mai multe amendamente, împreună sau la calup, aşa cum am obişnuit să-i spunem, dar este pentru prima dată când se refuză dreptul unui parlamentar de a-şi susţine acel amendamen, aici este problema, iar dumneavoastră aţi încercat să amestecaţi lucrurile şi să scoateţi cum credeţi dumneavoastră că este mai bine pentru această zonă a politicii parlamentare româneşti. Eu asta vă cer şi vă rog să-mi acceptaţi dreptul, reglementat prin Regulamentul şedinţelor comune şi Statutul parlamentarului, de a-mi susţine amendamentele pe care le-am propus la comisii, amendamente care au ajuns în plen şi care, conform regulamentului, îmi dau dreptul de a le susţine în plen. Aceasta v-am rugat, nimic altceva. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Domnilor colegi, Poziţia 915. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. A fost adoptat. Poziţia 916? Vă rog, domnule deputat Timiş, abuzaţi de litera regulamentului. Nu aveţi elemente care să justifice... Vă rog, dacă aveţi o noutate, poftiţi. |
|
|
Stimaţi colegi, ştiţi că pot să am de fiecare dată noutăţi. Am şi de această dată. Domnule preşedinte, Vă rog să ne indicaţi, cu bunăvoinţa care vă caracterizează în conducerea lucrărilor celor două Camere, care este articolul, vă rog să-mi satisfaceţi această curiozitate procedurală, care este articolul în baza căruia dumneavoastră aţi supus în bloc toate amendamentele colegului nostru. Vreţi-nu vreţi, ne aflăm într-un impas procedural, vreţi-nu vreţi, colegul nostru, domnul senator Liviu Câmpanu, este lipsit de libertatea de a-şi expune amendamentele. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Nu aţi avut nicio noutate, din nefericire. Domnilor colegi, Domnule deputat Orban, aveţi şi dumneavoastră aceeaşi noutate, ca şi domnul deputat Timiş? |
|
|
Domnule preşedinte, Am să vă pun şi eu o întrebare. Nu ne-aţi răspuns la întrebare, pentru că nu aveţi niciun articol din regulament pe care să vă întemeiaţi supunerea la vot în bloc a unor amendamente. De ce nu supuneţi toate amendamentele în bloc? Aceasta este întrebarea pe care o pun, pentru că, prin precedentul creat, dumneavoastră aţi suspendat dezbaterile şi dreptul parlamentarilor de a-şi susţine amendamentele. Nu vă înţeleg acum de ce nu supuneţi toate amendamentele în bloc. Sau, poate, aseară, aţi fost obosit şi nu v-aţi dat seama ce aţi făcut. Mai gândiţi-vă! |
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Art. 26 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului - "Preşedintele are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt, în funcţie de obiectul dezbaterii". (Rumoare, vociferări în sală.) Poziţia 916 se susţine? Bun. Poziţia 915. Vă rog, domnule senator Mustăţea. |
|
|
Vă mulţumesc. Capitolul 6501, grupa 51, art. 02 alin. 15 - se propune alocarea sumei de 300 mii lei pentru construcţia unei grădiniţe în satul Pietrişu, comuna Găujani, judeţul Giurgiu. Grădiniţa actuală este aproape prăbuşită, acolo nu se poate desfăşura procesul de învăţământ. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Cine este pentru acest amendament? 46 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 201 voturi împotrivă. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 916, domnul senator Mustăţea, vă rog. |
|
|
Capitolul 6501, grupa 51, art. 02 alin. 15 - se propune alocarea sumei de 350 mii lei pentru construcţia unei grădiniţe în comuna Gostinu, judeţul Giurgiu. Aceeaşi motivare. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Cine este pentru acest amendament? 45 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a se adopta. Amendamentul de la poziţia 917, domnule senator Vasile Mustăţea. Vă rog. |
|
|
Capitolul 6501, grupa 51, art. 02 alin. 15 - se propune alocarea sumei de 900 mii lei pentru efectuare lucrări de consolidare grădiniţă, satul Dăiţa, comuna Daia, judeţul Giurgiu. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator. Voturi pentru? 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 918? Nu se susţine. Poziţia 919? Nu se susţine. Poziţia 920? Nu se susţine. Poziţia 921? (Discuţii la prezidiu.) Vă cer scuze, sunt atât de multe amendamente, încât e foarte greu să le descurcăm... Da, vă rog, amendamentul de la poziţia 1212. Vă rog, domnule ministru Mihai Voicu. |
|
|
Vă mulţumesc. La amendamentul de la poziţia 1212 se propune alocarea sumei de 8.844.755, 24 lei - este un calcul foarte exact, pentru că suma solicitată reprezintă valoarea rămasă de decontat, inclusiv TVA - pentru realizarea lucrărilor de construcţii a campusului şcolar din comuna Osica de Sus, judeţul Olt. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. Voturi pentru? 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 198 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Poziţia 1213? Vă rog, domnule deputat, Dan Mihai Marian. Pe procedură. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sunt un parlamentar care prezintă, în cursul zilei de astăzi, un număr de amendamente la Legea bugetului de stat. Vreau să vă precizez, de la bun început, că au aceeaşi sursă de finanţare şi acelaşi iniţiator. Întrebarea mea este: câte dintre aceste amendamente voi avea voie să susţin în plen, pentru a mă pregăti din timp să le susţin cu prioritate. |
|
|
Vă rog să aşteptaţi să vă vină rândul, domnule deputat. Poziţia 1213? Domnule deputat Mihai Voicu. |
|
|
Vă mulţumesc. La amendamentul de la poziţia 1213, mai facem o încercare. De această dată, pentru o grădiniţă, poate grădiniţa are mai mult succes. Este vorba de grădiniţa "Dumbrava minunată" din oraşul Drăgăneşti-Olt, judeţul Olt - alocarea sumei de 750 mii lei. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru? 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Poziţia 1214. Domnul deputat Mihai Voicu. |
|
|
Vă mulţumesc. Tot o grădiniţă şi o sumă şi mai mică, de data asta. Încă o încercare - este vorba de reabilitarea grădiniţei cu program prelungit din oraşul Scorniceşti, judeţul Olt. Poate cei care au activat în politică înainte de 1989 vor vota. |
|
|
Să vedem dacă vor vota! Cine este pentru? 48 de voturi. Bravo! (Hohote de râs, aplauze.) Voturi împotrivă? 198 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 1215. Domnul deputat Mihai Voicu. |
|
|
Vă mulţumesc. De data acesta, este vorba de o şcoală, cu clasele I-VIII, din satul Mărgineni, oraşul Scorniceşti, judeţul Olt - avansăm în vârsta copiilor pe care încercăm să-i ajutăm, nu doriţi - alocarea sumei de 360, 780 mii lei. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru? Puteţi vota şi cei care au fost înainte de 1989, a spus domnul Voicu. 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 198 de voturi. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 1216. Vă rog, domnule deputat Mihai Voicu. |
|
|
Vă mulţumesc. La acest amendament se propune alocarea sumei de 476 mii lei pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii la Şcoala generală din satul Fălcoieni, comuna Potcoava, judeţul Olt. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Voturi pentru? 46 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 197 de voturi. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1217, domnul deputat Mihai Voicu. |
|
|
Vă mulţumesc. Localitatea Potcoava. Insist pentru alocarea sumei de 797.300 lei în scopul reabilitării grădiniţei cu program prelungit din această localitate. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru acest amendament. 46 de voturi pentru. Voturi împotrivă. 197 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1218, vă rog, domnule deputat Voicu. |
|
|
Vă mulţumesc. Prin acest amendament se propune alocarea sumei de 4.760 mii lei pentru construcţia unui campus şcolar în comuna Potcoava, judeţul Olt. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru? 46 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 196 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1219, vă rog, domnule deputat Voicu. |
|
|
La sugestia domnului deputat Mircea Toader, ar trebui să alocăm nişte bani pentru abatorul din comuna Potcoava. De data aceasta, încercăm cu şcoli. Trecem la judeţul Vâlcea, unde se propune alocarea sumei de 155 mii lei pentru reabilitarea şcolii, clasele I-IV, din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 196 de voturi. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule preşedinte. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Ne aflăm în următoarea situaţie. Aceleaşi amendamente au fost susţinute aseară ca venind din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, şi, acum, sunt susţinute ca venind din partea Grupului parlamentar al PNL. Eu cred că nu are rost să pierdem timpul discutând acelaşi lucru. Dacă aveţi noutăţi, cu toată disponibilitatea, vă rugăm, le susţineţi, le analizăm, votăm, dar să mergem în pas dublu, nu mi se pare corect. |
|
|
Vă rog, domnule deputat Voicu. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnul preşedinte Ştefan Viorel are, fără îndoială, dreptate. Nu se poate vota în Parlament, de două ori, acelaşi lucru. Aşa am primit rapoartele de la secretariat. Ceea ce vă propun este să vă prezint foarte pe scurt amendamentul şi, dacă dumneavoastră constataţi că s-a votat, ne spuneţi: "s-a votat deja la poziţia"... Asta e! Trecem mai departe! |
|
|
Domnule deputat. Doamnelor şi domnilor colegi, Rog membrii comisiei, dacă pot urmări îndeaproape acest lucru, pentru că aseară au fost multe amendamente din partea comisiei. În subsolul amendamentului erau trecuţi şi reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, ca fiind autori. Dacă amendamentele se repetă, nu este normal să supunem votului acelaşi amendament, dar trebuie să verificăm acest lucru, cu exactitate, pentru că nu putem să privăm pe nimeni de dreptul de a-şi prezenta amendamentele. Rog membrii comisiei să se concentreze. Să ia, în paralel, amendamentele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport care au fost deja dezbătute aseară, şi, acolo unde există o suprapunere, să fim sesizaţi, pentru a nu repeta amendamentul. Vă rog, domnule preşedinte. |
|
|
Domnule preşedinte, Nu cred că este problema comisiei. Cred că este problema celor care susţin amendamentele, să aibă bunulsimţ şi să nu vină de două ori la microfon pe aceeaşi chestiune. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule preşedinte, Rugămintea este ca, în paralel, să urmăriţi amendamentele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi să ne sesizaţi acolo unde există o suprapunere de amendamente. Domnule deputat Voicu. |
|
|
Poziţia 1220. Domnule preşedinte, nu mai sunt decât cinci amendamente şi, cu siguranţă, nu voi solicita votul dumneavoastră dacă deja a fost dat. Amendamentul de la poziţia 1220 - se propune alocarea sumei de 500 mii lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a campusului şcolar - "Şcoala de arte şi meserii" din comuna Izvoarele, judeţul Olt. Din sală: Amendamentul de la această poziţie a fost votat. |
|
|
În regulă. A fost votat. |
|
|
Poziţia 1121. A fost votat. |
|
|
Poziţia 1221 - se propune alocarea sumei de 350 mii lei pentru reabilitarea şcolii, cu clasele I-VIII... |
|
|
A fost votat... |
|
|
A fost votat. |
|
|
Poziţia 1222. |
|
|
Poziţia 1222 - se propune alocarea sumei de 250 mii lei pentru grădiniţa din comuna Giuvărăşti... |
|
|
A fost votat. |
|
|
În regulă. |
|
|
Poziţia 1223. |
|
|
Poziţia 1223 - se propune alocarea sumei de 500 mii lei pentru Şcoala generală din comuna Cilieni, judeţul Olt. |
|
|
A fost votat. |
|
|
A fost votat. Vă mulţumesc. Poziţia 1224. |
|
|
Exact. |
|
|
Se propune alocarea sumei de 650 mii lei pentru... |
|
|
A fost votat. |
|
|
A fost votat. Şi poziţia 1225, ultimul amendament, se propune alocarea sumei de 100 mii lei pentru sistemul de încălzire centrală... |
|
|
S-a votat. |
|
|
Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru înţelegere şi-i rog pe colegii mei să urmărească în continuare amendamentele. Poziţia 1226. Vă rog să verificaţi dacă s-a votat. Vă rog, domnule deputat Ţîmpău. |
|
|
Poziţia 1226, Anexa nr. 3/25/2, Capitolul 51, art. 1 alin. 15... |
|
|
Domnul Ioan Oltean: Amendamentul a fost votat. Poziţia 1227. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1227, Anexa nr. 3/25/2, Capitolul 51, art. 1 alin. 15 propune alocarea sumei de 500 mii lei pentru reabilitarea Şcolii generale din satul Biuşa, comuna Benesat. În prezent, elevii învaţă în condiţii improprii care le pun în pericol sănătatea fizică, mentală şi afectează condiţiile de studiu. Sursa de finanţare propusă este Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru. 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă. 199 de voturi împotrivă. Abţineri. Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 1228, domnule deputat Ţîmpău. |
|
|
La amendamentul de la poziţia 1228 se propune alocarea sumei de 700 mii lei pentru finanţarea obiectivului "Reabilitare şcoală şi grădiniţă" în comuna Valea Teilor, judeţul Tulcea. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru. 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă. 199 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1229. Vă rog, domnule deputat Octavian-Marius Popa. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trebuie să recunoaşteţi că eu nu am venit cu foarte multe amendamente şi am renunţat chiar la prezentarea unora. Şi, pentru a mai proba ceva, uitaţi, eu vă promit că, dacă îmi acceptaţi unul dintre aceste amendamente, renunţ la toate celelalte. Anexa nr. 3/25/01 - voi prezenta foarte pe scurt -se propune alocarea sumei de 400 mii lei pentru finanţarea obiectivului "Reabilitare corp B şcoală", comuna Rândunica, judeţul Tulcea. Aici, sper să am, aşa cum au promis, voturilor parlamentarilor tulceni şi, mai ales, votul domnului fost inspector general şcolar de Tulcea. Vreau să precizez că acest sat din comuna Mihail Kogălniceanu este un sat izolat, cu o populaţie foarte săracă şi, mai ales, ca argument suplimentar, lucrarea este în derulare. Toate lucrările prezentate de mine pentru judeţul Tulcea sunt lucrări în curs, lucrări la care mai este puţin de lucru pentru a fi finalizate. Sursa de finanţare este din diminuarea bugetului Ministerului Turismului. Vă mulţumesc anticipat. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru? 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 198 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 1230. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1230 - Anexa nr. 3/25/01 - propune alocarea sumei de 235, 68 mii lei pentru reabilitare şcoală şi grădiniţă în comuna Mahmudia, judeţul Tulcea. Sursa de finanţare - bugetul Ministerului Turismului. Eu cred că doamna Udrea s-ar bucura, întrucât comuna Mahmudia este o comună cu vocaţie turistică, aşezată la Dunăre. Precizez că lucrarea este, de asemenea, în curs de finalizare. Suma este mică şi mai este puţin pentru a se finaliza lucrarea. Vă mulţumesc anticipat. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru? 47 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 1231. Vă rog, domnule deputat Ţîmpău. |
|
|
Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 1231, Anexa nr. 3/25/2. Prin acest amendament, propunem alocarea sumei de 265, 2 mii lei, pentru realizarea obiectivului "Reabilitare arhitectură interioară şi exterioară, instalaţii interioare" în Şcoala generală nr. 1 din oraşul Bumbeşti - Jiu. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Din sală: A fost votat. |
|
|
A fost votat. Poziţia 1232, domnule deputat Ţîmpău. |
|
|
Bună ziua! Amendamentul de la poziţia 1232, care face parte din Anexa nr. 3/25/2... |
|
|
A fost votat. |
|
|
Am înţeles. |
|
|
Poziţia 1233? (Gălăgie foarte mare în sală.) |
|
|
Poziţia 1233... Vă înţeleg nemulţumirea faţă de modalitatea în care a fost întocmit raportul. Nici pe mine nu mă mulţumeşte şi tocmai de aceea încercăm să trecem cât mai uşor peste ele. |
|
|
Domnule deputat, am spus 1233... |
|
|
Poziţia 1233... |
|
|
A fost votat şi acest amendament. |
|
|
Bine. |
|
|
Poziţia 1234. |
|
|
Da. |
|
|
A fost votat. Poziţia 1235. A fost votat. Poziţia 1236. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1237. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1239. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1240. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1241. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1242. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1243. Amendamentul a fost votat. Poziţia1244. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1245. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1246. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1247. Amendamentul a fost votat. Poziţia 1248. Amendamentul a fost votat. |
|
Procedură, domnule preşedinte. |
|
|
|
Domnul deputat Gerea, pe procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, Vă rugăm să ne ajutaţi cumva să localizăm şi să ne dăm seama când au fost votate. Din sală: Din stenogramă! |
|
|
Dacă se poate extrage din stenogramă, cum spune colegul nostru, poate... Îmi pare rău că vă ţinem aici, când era un week-end atât de bun de mers la ski, dar ce să facem... Deci, când au fost votate? |
|
|
Domnule deputat Gerea, numai puţin, dacă-mi permiteţi, la ce punct? Ieri sau aseară, mai exact, în volumul cu amendamentele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, multe dintre amendamentele care se regăsesc acolo au fost supuse votului. Sigur, este un neajuns pe care îl imputăm comisiilor comune. Din sală: De ce? |
|
|
Pentru că ni s-au pus la dispoziţie două volume cu aceleaşi amendamente, dar dacă manifestăm puţină atenţie putem să verificăm care au fost votate şi care nu, pentru a asigura prezentarea fiecărui amendament. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Cu tot respectul, noi, ca şi comisie de specialitate, aveam obligaţia să prezentăm în anexa de "amendamente respinse" toate amendamentele. Ne aflăm în situaţia în care colegii noştri din Grupul parlamentar al PNL nu-şi pot ţine evidenţa propriilor amendamente. Nu este obligaţia comisiei să facă regulă în materia asta. Noi am prezentat toate amendamentele care au fost respinse. Sigur că unele, pe acelaşi obiect, au venit de la comisie, altele de la colegi de-ai noştri, altele de la grupuri parlamentare, le-am prezentat pe toate. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Din sală: Pe procedură, vă rog să-mi daţi cuvântul! |
|
|
Domnul senator Liviu Câmpanu, pe procedura, aveţi cuvântul. |
|
|
Stimaţi colegi, Nu este vina nimănui, cred eu, că reprezentanţii Grupului parlamentar al PNL s-au bucurat de un volum special. Nu am mai văzut niciun grup parlamentar având amendamentele prinse într-un volum special, dar nu asta este problema de procedură pe care voiam să intervin. Voiam să îl rog pe domnul preşedinte, poate ne explică, care este mecanismul logic prin care aseară, aşa cum vedem aici, au fost susţinute aproximativ 200 de amendamente şi au fost votate peste 600 de amendamente. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Amendamentele au fost citite în ordinea în care au fost trecute în materialele pregătite de către comisie şi nu au fost susţinute de către dumneavoastră. Din sală: Procedură! |
|
|
Domnule deputat Mihăiţă Calimente, pe procedură, aveţi cuvântul, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Şi mă adresez cu precădere colegilor de la Grupurile parlamentare ale Partidul Democrat Liberal. În general, esenţa democraţiei este de origine liberală, se pare însă, că particula "l" ataşată partidului dumneavoastră este numai pro forma. |
|
Din sală: Domnule deputat, la procedură! |
|
|
|
La procedură, domnule deputat. |
|
|
La procedură, dar pentru că sunt la procedură daţi-mi voie să explic despre ce este vorba. Şi pentru că democraţia are această origine liberală, dumneavoastră trebuie să înţelegeţi că există nişte mecanisme care reglează această democraţie, pentru că nu este nici înţeleasă şi nici acceptată de toată lumea. În cadrul Parlamentului nostru acest mecanism, care la anglo-saxoni se numeşte "Braxon balance", se numeşte regulament. Acest regulament dumneavoastră îl încălcaţi în mod repetat. |
|
|
Domnule deputat Boureanu, vă rog să nu provocaţi vorbitorul, şi pe dumneavoastră, domnule deputat Mihăiţă Calimente, vă rog să nu răspundeţi provocărilor. |
|
|
Ba eu răspund provocărilor şi îi mai explic încă o dată domnului deputat Boureanu, ca să poată să înţeleagă, şi o să mă cobor la nivelul de înţelegere al Domniei Sale. Domnule deputat Boureanu, democraţia, despre care dumneavoastră nu aţi citit la şcoală... |
|
|
Domnule deputat Calimente, am rugămintea să discutaţi în chestiunea zilei. |
|
|
Domnule preşedinte, Tot conform regulamentului, dumneavoastră trebuie să-l împiedicaţi pe domnul deputat Boureanu să intre în dialog cu mine, aşa scrie în regulament. |
|
|
Dacă vă amintiţi, l-am atenţionat pe domnul deputat Boureanu... Domnul deputat Boureanu, vă rog să vă abţineţi de la orice fel de comentariu. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Având în vedere aceste probleme legate de regulament, vă rog frumos să respectaţi cu rigurozitate regulamentul, pentru că este ceea ce defineşte democraţia în interiorul Parlamentului. |
|
|
Mulţumesc, domnilor colegi. Domnul deputat Boureanu, vă rog să vă ocupaţi locul în sală. |
|
Domnul Cristian Alexandru Boureanu: Daţi-mi voie la dreptul la replică! |
|
|
|
20 de secunde. |
|
|
Domnul Cristian Alexandru Boureanu: Am să vorbesc şi despre ce doream să spun pe procedură, şi pe drept la replică. Nu dorim lecţii de democraţie de la dumneavoastră, avem un singur punct de vedere, deputaţii liberali, fie sunt incompetenţi şi nu sunt în stare să-şi urmărească amendamentele discutate ieri - şi mi se pare normal, pentru că numai 4-5 sunt în sală care susţin, restul stau acasă - fie sunt rău intenţionaţi. În situaţia în care sunt incompetenţi şi li se pare că această coaliţie... |
|
|
Domnule deputat Boureanu, vă rog să vă referiţi la procedură, dacă aveţi... |
|
|
Domnul Cristian Alexandru Boureanu: Pe procedură! Atâta timp cât Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, prin preşedinte, îşi asumă că un amendament a fost votat, sala merge mai departe, şi dacă deputaţii liberali cred că vreun amendament a fost sărit de la discuţii au proceduri regulamentare să conteste ulterior. Eu propun, domnule preşedinte, să continuaţi cu votarea amendamentelor, să avem încredere în preşedinţii noştri de comisii, şi cei care sunt neîndreptăţiţi să depună contestaţie. |
|
|
Eu vă mulţumesc şi vă asigur că dacă aţi fi rămas în sală era mult mai bine. Doamna deputat Adriana Diana Tuşa, aveţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sunt la primul mandat, dar nu am crezut că se va ajunge la astfel de lucruri în Parlamentul României. După ce ieri ne-a fost recomandată o anumită carte, astăzi sunt făcută incompetentă alături de către colegii mei. Ţin să vă spun că nu contează pentru alegători dacă pe dumneavoastră vă deranjează faptul că astăzi staţi aici, în loc să fiţi pe pârtie la ski (Aplauze din partea Grupului parlamentar PNL.), ci vreau să vă atrag atenţia că parlamentarii liberali nu ar fi introdus atâtea amendamente dacă dumneavoastră aţi fi făcut bugetul aşa cum trebuie, şi nu după cărţi, genul celor recomandate ieri. Mulţumesc mult. |
|
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Îngăduiţi-mi mie, în calitate de preşedinte, să vă cer scuze pentru afirmaţia domnului deputat Boureanu şi să-mi permiteţi să continuăm ordinea de zi. Domnul deputat Timiş, pe probleme de procedură, aveţi cuvântul. Vă rog, eu cred că dacă ne păstrăm în limite rezonabile, lucrurile pot decurge normal. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Preiau o expresie a colegei mele, eu sunt la al cincilea mandat şi nu am văzut un deputat mai impertinent ca domnul deputat Boureanu. Nu am văzut! Mulţumesc. |
|
|
Domnilor colegi, Domnule deputat Gerea, pe procedură, aveţi cuvântul. |
|
|
Am şi eu o rugăminte faţă de colegii mei din Grupul parlamentar al PNL. Stimaţi colegi, Buna creştere a domnului deputat Boureanu, sigur, nu o să o putem, cumva, educa sau corecta astăzi, aşa că vă rog să renunţăm la acest subiect şi să mergem mai departe. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Gerea. Fac apel... Domnilor colegi, domnule deputat Popa, vă rog să fiţi scurt! |
|
|
Foarte scurt, domnule preşedinte. În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru scuzele pe care ni le-aţi adresat în numele domnului Boureanu. Să ştiţi că nu era nevoie, eu l-am iertat înainte de a începe. Vreau să-i spun că l-am iertat şi pentru altă dată, când m-a băut pe spate şi mi-a spus: "Măi ţărane, ai venit la caşcaval...", l-am iertat şi înţeleg că acesta este modul de a-şi manifesta credinţa faţă de noul partid, dând în partidul din care a plecat. |
|
|
Poziţia 1249. Din sală: Procedură! |
|
|
Da, domnul deputat Calimente. |
|
|
10 secunde, vă rog. Pentru că domnul deputat Boureanu nu a înţeles ce am vrut eu să spun mai înainte, îi recomand să citească... Domnule deputat Boureanu, sunteţi atent? Vă recomand să citiţi Montesquieu şi John Lock, din secolul al XVIII-lea, şi Tocqueville şi Niels din secolul al XIX-lea, ca să înţelegeţi democraţia liberală. Vă mulţumesc. |
|
|
Sper că le-a citit cât a fost la dumneavoastră, domnilor deputaţi. Mergem mai departe, vă rog! Domnule deputat, dacă nu aveţi o noutate, să ştiţi că vă întrerup microfonul! |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Ieri, când s-a discutat singurul amendament pe care l-am depus, mi-aţi sărit rândul şi am venit la dumneavoastră şi v-am rugat să-mi permiteţi să-mi susţin amendamentul şi dumneavoastră aţi refuzat. Vă întreb dacă acest amendament, care se găseşte în Anexa 2 A la poziţia 268, respectiv subpoziţia 1283, mă veţi lăsa să-l susţin sau nu? |
|
|
S-a votat, domnule deputat, amendamentul respectiv, aşa că îngăduiţi-ne acum să continuăm lucrările cu amendamentele care au mai rămas! |
|
|
Deci voi putea să susţin sau nu amendamentul? |
|
|
Am spus că amendamentul respectiv s-a votat. |
|
|
Vă mulţumesc. Aţi adoptat amendamente pentru 803 biserici în valoare de 55 de milioane şi numai 264 de şcoli în valoare de 33 de milioane. Vă mulţumesc, colegilor! |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Amendamentul 1249, domnul deputat Ţâmpău, vă rog. A fost aprobat. Amendamentul de la poziţia 1250. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1251. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1252. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1253. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1254. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1255. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1256. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1257. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1258. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1259. S-a votat. Din sală: Procedură! |
|
|
Domnul deputat Dan Mihai Marian, pe procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, V-am urmărit câteva minute foarte atent. Dumneavoastră repetaţi întruna: "s-a votat", "s-a votat" fiind inspirat, nu aşa cum ar fi fost normal, din partea preşedintelui Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital sau din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, ci sunteţi extrem de inspirat din partea stângă a sălii, de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, care nu sunt parlamentari, nu au luat parte la dezbatere în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, domnul Gherghina sunt sigur că nu a fost acolo, prin urmare nu înţeleg de unde ştiu dumnealor ce s-a votat şi ce nu s-a votat. Cred că cel mai corect este să consultaţi stenograma şedinţei de ieri, dacă doriţi să aveţi garanţia că parlamentarii liberali nu-şi susţin de două ori amendamentele. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Rog membrii comisiei să urmărească dânşii şi să-mi confirme dacă au fost votate. Absolut corectă afirmaţia distinsului coleg. Domnilor preşedinţi, Domnilor membri ai comisiei, Vă rog să faceţi dumneavoastră această operaţiune şi mulţumesc colegului pentru observaţia făcută. Putem continua dezbaterile. Amendamentul de la poziţia 1259. Este votat. Amendamentul 1260, domnul deputat Ţîmpău, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Treptat, orizontul de percepţie al unei persoane se restrânge, şi-atunci, domnul Boureanu, când ajunge acest orizont la un punct, exclamă uimit: "acesta este punctul meu de vedere". |
|
|
Mi se comunică votarea acestui amendament în seara zilei de ieri. Domnule ministru, Îngăduiţi-mi ca această afirmaţie să o facă preşedintele comisiei. Vă rog eu foarte mult, dumneavoastră reprezentaţi Guvernul şi nu puteţi să interveniţi în cursul şedinţei decât atunci când vi se acordă cuvântul. Domnule preşedinte, Vă rog să urmăriţi cu atenţie pentru că nu vrem să scape vreun amendament. Amendamentul de la poziţia 1261. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1262. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1263. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1264. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1265. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1266. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1267. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1268. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1269. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1269. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1270. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1271. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1272. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1273. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1274. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1275. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1276. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1277. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1278. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1279. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1280. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1281. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1282. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1283. Dacă se susţine? Domnule deputat Horia Cristian, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamna ministru, Domnilor miniştri, Domnilor secretari de stat, Domnilor directori, Amendamentul de la poziţia 1283 Anexa nr. 3/025/02 - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51 art. 02 alin. 15 propune suplimentarea cu 1, 5 milioane lei a sumei prevăzute pentru judeţul Timiş, obiectivul "Construire grădiniţă cu program normal în comuna Checea". Vreau să subliniez că această lucrare a fost începută anul trecut şi finanţată cu suma de 498 mii lei, lucrarea este începută. Dacă nu va fi finanţată, se va distruge, de aceea vă solicit să finanţaţi din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului această sumă pentru finalizarea lucrării, întrucât ea se află pe lista priorităţilor absolute ale Guvernului, respectiv "învăţământ" şi se află pe prima poziţie a priorităţilor învăţământului, respectiv "terminarea grădiniţelor". Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Voturi pentru acest amendament? 50 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Amendamentul este respins. Amendamentul de la poziţia 1284. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1285. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1286. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1287. S-a votat. Din sală: Procedură! |
|
|
Domnule preşedinte, Acestea, în mod normal ar fi trebuit să fie amendamentele mele, dar, bineînţeles, în debandada de ieri seară, cineva s-a gândit că nu mai trebuie să fie susţinute şi au fost introduse, aşa, la grămadă. Sunt foarte nemulţumit că nu pot să aduc mesajul cetăţenilor din Argeş şi necesităţile pe care dânşii le au... |
|
|
La procedură, domnule deputat, vă rog! |
|
|
Exact aceasta este procedura. Totodată vreau să îmi permiteţi să... Mă interesează dacă vreuna dintre poziţiile de la 1286 la 1296 inclusiv pot fi susţinute aici, iar dacă nu, vreau să adresez câteva cuvinte doamnei ministru, pe marginea acestor amendamente. Până la 1296, inclusiv. Doamna ministru, Vreau să vă spun doar două cuvinte. Am avut nişte amendamente privitoare la construcţii de grădiniţe şi reabilitări de şcoli în mediul rural din judeţul Argeş, pe care îl reprezint cu multă mândrie, şi vreau să vă rog să vă aplecaţi cu mai multă atenţie asupra mediului rural din judeţul Argeş, aceste investiţii fiind absolut necesare. Am epuizat procedura şi am cerut permisiunea să adresez câteva cuvinte doamnei ministru şi, totodată, mai aveam câteva amendamente, solicitări pentru municipiul Câmpulung, şi anume reabilitarea unor unităţi şcolare care sunt şi monumente istorice, şi fac aici referire la Colegiul "Carol I" din Câmpulung-Muscel şi, de asemenea, edificarea şi construirea de campusuri şcolare, elemente extraordinar de importante pentru dezvoltarea educaţiei Argeşului, şi eu sper că, până la urmă, se vor găsi resursele necesare, mai ales că şi campusurile sunt în curs de dezvoltare, să spunem. M-aş fi bucurat, într-adevăr, să fi găsit mai multe resurse pentru educaţie şi poate acea, nu ştiu, nu pot să o numesc mită, dar cumva un fel de potolire a spiritelor în cadrul alianţei de guvernare, acei bani care s-au dat pentru parlamentarii PD şi PSD, o sumă uriaşă, ştiţi foarte bine că s-au dus către amenajarea de biserici, şi susţin în continuare amenajarea de biserici şi renovarea acestora, dar trebuia să se găsească măcar o sumă comparabilă şi pentru învăţământ. Mulţumesc. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1287. Vă rog să verificaţi. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1288. S-a votat. Amendamentul de la poziţia 1289. S-a votat. Facem o pauză scurtă de cinci minute pentru a putea face o corespondenţă între ceea ce s-a votat aseară şi ceea ce se află în mapa noastră. Cinci minute pauză, domnilor colegi. |
|
- PAUZĂ - - DUPĂ PAUZĂ - |
|
|
|
Dau cuvântul domnului preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital să prezinte constatările, în urma confruntării votului de-aseară, cu situaţia pe care o avem în dimineaţa aceasta. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, De la amendamentul poziţia 1290 până la cel de la poziţia 1519 inclusiv, regăsim amendamente care au fost votate aseară. De la 1519 până la poziţia 1536 mai sunt amendamente care pot fi susţinute în legătură cu Anexa privind Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Din sală: Nu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Atunci continuăm dezbaterea noastră de la poziţia 1520. Domnule senator Liviu Câmpanu, pe procedură, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Acestea sunt celebrele 298 de amendamente pe care dumneavoastră nici măcar nu m-aţi lăsat să le susţin, care au fost respinse prin vot. În aceste amendamente nu se regăsesc cele şapte amendamente care erau trecute în Anexa E de la poziţia 1474 până la poziţia 1481. Vi le pun la dispoziţie pentru a verifica realitatea celor spuse acum. |
|
|
Vă rog să verificaţi dacă afirmaţia domnului senator este corectă. |
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog să continuaţi şedinţa, noi în paralel verificăm şi, atunci când terminăm verificarea, o să anunţăm rezultatul. |
|
|
Domnule deputat Dragomir, pe procedură? Din sală: Da, pe procedură! |
|
|
Domnilor preşedinţi de şedinţă, Domnilor preşedinţi ai Comisiilor pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Camera Deputaţilor, de ce a trebuit să facem două dosare, două mape, cu aceleaşi amendamente? Din eroare? Cu premeditare? Pentru a nu putea să susţinem aceste amendamente? De ce mapa este a Partidului Naţional Liberal? Deci noi am primit această mapă cu amendamente. Aşa am procedat şi cu primele amendamente, dacă vreţi să ştiţi, s-au regăsit şi acelea de două ori. Este incompetenţă sau din cauza vitezei cu care am vrut cu toţii să lucrăm? Ştiţi foarte bine, domnule preşedinte, că în comisie am dat dovadă de înţelegere şi, într-o zi şi-un pic, am trecut tot acest buget prin comisie. Anormal, dar am spus să fim înţelegători pentru că avem nevoie de un buget. Am făcut acest compromis, am făcut alte şi alte compromisuri ulterior, pentru că am acceptat să avem şi un număr mai mic de parlamentari în sală, ca şi acum, de altfel, că a trebuit să trecem cu viteză toate amendamentele, să sărim peste unele sau să nu le mai susţinem, şi am zis că, într-adevăr, este grabă, dar nu este posibil să luăm dreptul unor oameni care au muncit, şi eu - şi vorbesc în numele meu acum, toate amendamentele pe care le-am făcut, cu responsabilitate, au fost de bun-simţ -, mă gândesc la oamenii din colegiul meu pe care îi reprezint, şi nu am venit aiurea aici ca să-mi prezint aceste amendamente. Şi vreau să mai dau un exemplu: ieri, l-am rugat pe domnul ministru al finanţelor, îmi pare rău că nu este prezent şi acum, să-şi aducă aminte. Am avut un amendament pentru un minispital sau un centru de sănătate în oraşul Năvodari, avem altă filozofie a sănătăţii. Se pricepe şi la sănătate. Ştiţi ce am găsit în amendamentele admise, tot ieri? Acceptarea unui minispital în comuna Cumpăna, la 5 km de Constanţa. Acolo deci se poate să se facă un minispital, mie mi s-a spus că nu se poate. Mulţumesc. |
|
|
Domnule deputat, vă rog să reveniţi la obiect. Vă rog, domnule deputat. V-am apreciat pentru modul în care v-aţi comportat. |
|
|
Vreau să vă spun, pentru că nu pot să asist mai departe la o asemenea dezbatere, nu pot să-mi dau votul pentru un buget în acest fel şi privesc cu mare seriozitate şi demnitate această instituţie, drept pentru care nu am să rămân până la votul final, părăsesc doar sala, nu instituţia. Nu este posibil să-mi dau votul pentru un asemenea act. Domnule preşedinte, este modul meu de a protesta pentru că nu doresc să mă compromit în acest fel. (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
|
|
Stimaţi colegi, Apreciez spiritul autocritic al colegului nostru, membru al Comisiei pentru buget, finanţe, activităţi bancare şi piaţă de capital, participant la dezbaterile comisiei, şi ştiutor al faptului că după ce a expirat cu mult termenul de depunere a amendamentelor, Grupul parlamentar al PNL a venit cu 2.000 de amendamente, pe care, dacă eram riguroşi la comisie, am fi refuzat să le luăm în dezbatere. Am greşit când am acceptat acest compromis. L-am acceptat din colegialitate şi, ţinând cont de faptul că printre noi se regăsea chiar domnul antevorbitor, am crezut că aşa este colegial să facem, dar acum, acest gest al nostru de prietenie să se transforme într-un motiv de critică vehementă, mie mi se pare că discutăm despre altceva, iar în legătură cu ce discută Domnia Sa cu domnul ministru de finanţe în particular, sunt argumente nerelevante pentru dezbaterea noastră. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule Liviu Câmpanu, pe procedură, da? |
|
|
Doream să subliniez un singur lucru. Afirmaţia domnului preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital nu este reală, pentru că termenul de depunere a amendamentelor la buget, specificat de regulament, este de 5 zile. Noi a trebuit să depunem aceste amendamente într-o zi şi jumătate, ca să nu mai spun că a trebuit să studiem raportul final în termen de 4 ore, nu în termen de 3 zile, cum spune legea. |
|
|
Domnilor colegi... Domnul deputat Calimente şi domnul deputat Mircea Toader, şi mergem mai departe cu dezbaterile. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, Cred că dintr-o neînţelegere funcţionăm după principiul "să dăm ţării cât mai mult cărbune!". Nu cred că acesta este scopul pentru care suntem aici şi cred că am depăşit epoca respectivă. Eu încerc să explic de două zile că dictatura majorităţii într-o democraţie nu înseamnă că acea majoritate are totdeauna dreptate şi că numărul cel mai mare este cel mai important. De multe ori, minorităţile sunt cele care au dreptate, pentru că sunt mai active şi mai interesate în a-şi apăra drepturile. Văd că acest principiu în acest Parlament nu funcţionează. Chiar dacă noi am fi greşit, chiar dacă noi am fi depus mai târziu amendamentele, aşa cum spuneţi dumneavoastră, rolul dumneavoastră este de a ne crea condiţiile ca să ne susţinem aceste amendamente, şi asta o arată şi Constituţia, pentru că mandatul pe care l-aţi primit este un mandat reprezentativ, în legătură cu conştiinţa dumneavoastră, şi nu cu ordinele pe care le primiţi de la Cotroceni sau din altă parte. (Proteste în sală, discuţii.) Eu ştiu că daţi din mâini. Puteţi să daţi şi din picioare. Ştiu că adevărul doare, dar gândiţi cu capetele dumneavoastră, şi nu cu alte capete. |
|
|
Domnilor deputaţi, este adevărat că în Parlamentul acesta, un an şi jumătate, a dominat dictatura minorităţii. S-a terminat! Majoritatea este cea care trebuie să-şi impună punctul de vedere şi v-aş ruga să vă obişnuiţi cu acest lucru. Domnul deputat Mircea Toader. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Vă rog să reluaţi lucrările, aşa cum am stabilit, după ce aţi verificat care sunt amendamentele votate de mai multe ori. Sunt dator să vă spun că, în Birourile permanente ale celor două Camere, s-a hotărât programul pentru modul în care se susţine bugetul atât în comisii, cât şi în plen, inclusiv ora şi data când se depun amendamentele. Aţi avut reprezentanţi, acolo, în Biroul permanent, n-am văzut vreo replică sau vreo poziţie, ci un vot unanim. (Discuţii, proteste din partea Grupului parlamentar al PNL.) Mai mult decât atât, ştiu şi eu şi, din acest punct de vedere, ar trebui să-i mulţumim preşedintelui Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară din Camera Deputaţilor că a acceptat cele 2.000 şi ceva de amendamente peste ora fixată, fiindcă altfel, în momentul de faţă, nu mai aveam ce discuta. Vă rog, domnule preşedinte, să începeţi dezbaterile în continuare. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Gerea, pe procedură. Vă rog. |
|
|
Stimaţi colegi, nu pot să nu remarc, aş putea spune, minciuna care, încet-încet, se înfiripă aici, în această instituţie. Domnule preşedinte, toate amendamentele au fost depuse în termen. Stimate domnule lider al Grupului parlamentar al PD-L, noi ne-am făcut datoria şi am respectat şi am şi protestat de fiecare dată. Sigur, dumneavoastră n-aţi văzut protestele, n-aţi avut ochi, aşa cum nu aveţi ochi nici pentru ce este în sală sau pentru câţi dintre colegii dumneavoastră mai sunt în sală, pentru că, dacă aţi putut tot timpul să număraţi, în aceste 4 zile de dezbateri, 200 şi ceva de oameni, când în sală erau vreo sută, cum să vedeţi nişte amendamente şi proteste ale opoziţiei? Nu-i aşa? Pentru că evidenţa este foarte greu de combătut. |
|
|
Domnule deputat, mă văd obligat să vă amintesc că aţi solicitat cuvântul pe procedură. |
|
|
Mai am să vă înaintez un protest, domnule preşedinte. În toate aceste zile am avut amendamente depuse pentru localităţile cu primari liberali, pentru colegiul care m-a adus aici în Parlament. N-am putut să le susţin. Locuitorii din Câmpulung, din Ştefăneşti, din Aninoasa, din Băbana, din Berevoieşti, din Bughea de Jos, din Dobroeşti, din Drăganu, din Râca, din Ştefan cel Mare, din Suseni şi din Tigveni, judeţul Argeş, trebuie să ştie că Partidul Democrat Liberal şi Partidul Social Democrat m-au împiedicat şi nu au susţinut absolut nimic dintre necesităţile acestor localităţi. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Am luat act de informaţia dumneavoastră. Domnilor colegi... |
|
Domnul Ludovic Orban (din sală): Procedură, domnule preşedinte. |
|
|
|
Domnule ministru Orban, numai puţin! Daţi-mi voie să... În art. 149 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care completează Regulamentul şedinţelor comune, se spune - şi vă rog să reţineţi acest lucru, cei care intervin pe procedură - "Un deputat poate solicita cuvântul pentru probleme de procedură numai în cazul în care consideră că, în acel moment al dezbaterilor, au fost încălcate anumite prevederi ale regulamentului, prevederi la care va face referire în intervenţia sa". Acestea sunt intervenţiile pe procedură. Dacă vă înscrieţi în litera acestei prevederi, domnule ministru, aveţi cuvântul. Dacă nu, să ştiţi că... |
|
|
În mod evident, domnule preşedinte, toate luările noastre de cuvânt au fost pentru a atrage atenţia asupra încălcărilor grave şi flagrante ale procedurii prevăzute în Regulamentul şedinţelor comune. |
|
|
Spuneţi-ne articolul, domnule deputat. |
|
|
Art. 50 şi 51, pe care vi le-am citat până acum cred că de vreo 20 de ori, dar nu vreţi să le învăţaţi, ca atare, trebuie să le repetăm pentru a le putea înţelege. V-aş spune câteva cuvinte, înainte de a vă exprima solicitarea. Nu noi suntem vinovaţi că aţi generat un guvern care n-a fost capabil în aproape două luni să genereze un buget. |
|
|
Domnule ministru, pe procedură, domnule ministru. |
|
|
Nu trebuie noi, Parlamentul... Pe procedură. (Domnul preşedinte de şedinţă îi închide microfonul domnului deputat.) Nu trebuie ca noi, Parlamentul să fim obligaţi... |
|
|
Domnule ministru, vă rog eu foarte mult, haideţi să fim rezonabili. Pe procedură, aveţi cuvântul. |
|
|
Pe procedură, vă repet din nou, toate amendamentele pe care Grupul parlamentar al PNL nu le-a putut susţine eu solicit să fie susţinute în plen, pentru că nu este răspunderea parlamentarilor liberali, ci este răspunderea modului în care a fost pregătit raportul comisiei. Din nou vă repet, respectaţi art. 50 şi 51, pe care le-aţi încălcat flagrant. În privinţa dezbaterii bugetului, nu există nicio altă ţară democratică în Europa în care să li se ceară parlamentarilor să voteze un buget cu viteza luminii, în şapte zile, pentru că un guvern nu a fost capabil să elaboreze bugetul în termenul normal. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule deputat... |
|
Domnul Octavian Bot (din sală): Daţi-mi şi mie cuvântul. |
|
|
|
Domnule deputat Bot, nu vă dau cuvântul, vă rog frumos. |
|
Domnul Octavian Bot (din sală): Procedură, domnule preşedinte. |
|
|
|
Domnule deputat, vă rog să aveţi puţintică răbdare, chiar şi dumneavoastră, domnule deputat. |
|
Domnul Octavian Bot (din sală): Pe procedură, jumătate de minut. |
|
|
|
Am să vă reamintesc, domnule deputat Orban, prevederile art. 51 - "Discutarea articolelor începe cu amendamentele propuse în raportul comun, care se supun la vot cu prioritate", ceea ce s-a întâmplat, domnule deputat. Domnul deputat Bot, pe procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, procedură. Am înţeles că au fost invocate lecturi din Montesquieu, Alexis de Tocqueville. El vorbea despre democraţie în America, domnilor deputaţi. |
|
|
Domnule deputat, pe procedură v-am spus. |
|
|
Procedura este următoarea: eu cred că lectura care a inspirat aceste amendamente este din Ion Creangă - "Povestea vorbei". Dumneavoastră vă revine sarcina să curmaţi odată acest circ. Aveţi acest drept şi această obligaţie de a continua lucrările. Mulţumesc. |
|
|
Domnule deputat, pe procedură. |
|
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Două lucruri, pe procedură. Unul îl ştiţi: este ora 12.12, cvorum de şedinţă nu avem şi nu ştiu de ce mai continuăm lucrările fără cvorum. Al doilea lucru pe procedură: trebuie totuşi să spunem adevărul de la această tribună, măcar în această sală. Dacă electoratul este minţit cu promisiuni electorale, ca să se câştige votul, este una, dar măcar de la această tribună, colegilor noştri trebuie să le spunem adevărul. Îi atrag atenţia domnului preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară din Camera Deputaţilor că nu este frumos şi nici normal să-şi dezinformeze colegii. Toate amendamentele liberalilor au fost transmise pe două canale, în termenul legal, o dată la comisiile de specialitate şi, a doua oară, la Comisiile reunite pentru buget, finanţe, activitate bancară. În continuare, domnul preşedinte ar trebui să recunoască public aici că, de mai multe ori în timpul dezbaterilor în cadrul comisiilor reunite, am fost nevoiţi să întrerupem lucrările sau să schimbăm ordinea de lucru pentru că nu veniseră rapoartele comisiilor de specialitate, ceea ce este o altă ilegalitate făcută, o altă prevedere regulamentară nerespectată. De fiecare dată, am avut o poziţie constructivă, tocmai ca raportul din comisii să fie gata. Din această cauză, raportul a fost alcătuit în acest hal. Dacă toţi ştim acest lucru, ne puneţi nouă în cârcă incompetenţa şi graba cu care s-a lucrat ca să iasă un raport din Comisiile reunite. O minimă decenţă, un minim bun-simţ ar trebui să vă facă să ne respectaţi măcar că am acceptat acest simulacru de dezbatere. În continuare vă rog, domnule preşedinte, haideţi să utilizăm regulamentul ca unica armă de luptă parlamentară, şi nu altceva. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule preşedinte, numai puţin, vă rog. Vreau să remarc următorul lucru. Nimeni nu a folosit termenul de incompetenţă la adresa grupului parlamentar în ceea ce priveşte modalitatea în care rapoartele au fost întocmite. Domnilor colegi, mi-am exprimat şi îmi exprim şi eu regretul că nu suntem în faţa unor rapoarte foarte exacte, foarte precise, care duc în afara oricărei discuţii posibilitatea deputaţilor şi a senatorilor de a-şi prezenta amendamentele. Regret acest lucru, dar dacă s-a constatat că anumite amendamente au fost votate aseară, nu putem să repetăm votul. Vom constata... (Discuţii în sală.) Din sală: N-au fost votate. |
|
|
Vom constata şi în acest moment se lucrează pentru a verifica dacă şi afirmaţiile domnului senator Câmpanu sunt reale. Dacă sunt reale, amendamentele respective vor fi susţinute, vă promit acest lucru, dar dacă au fost votate, vă asigur că nu putem reveni asupra acestui vot. Domnule preşedinte, v-aş ruga să fiţi foarte succint ca să putem să continuăm dezbaterile. |
|
|
Foarte succint, vreau să-mi exprim dezacordul legat de afirmaţia că aş fi dezinformat plenul şi ca argument folosesc spusele domnului coleg Nicolăescu. Dânsul a spus că nu este adevărat că au venit cu întârziere ca, după aceea, să spună că au fost depuse în termen la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi, a doua zi, la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital. Deci a contrazis prima teză. Aşa s-a întâmplat, stimaţi colegi. Au venit la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport în termen, s-au luat în dezbatere şi aceasta a fost nelămurirea mea: de ce acelaşi amendamente n-au putut să vină în acelaşi moment şi la comisia noastră şi au venit a doua zi, după ce expirase termenul. La comisie noi am luat în dezbatere ceea ce primisem, ca anexă la avizul comisiei de specialitate, după care am luat în dezbatere şi ceea ce au adus colegii noştri de la Grupul parlamentar al PNL, cu întârziere. Aici am greşit. Ar fi trebuit să ne oprim, să refuzăm să discutăm a doua tranşă de amendamente având acelaşi obiect. Noi le-am preluat, le-am trecut, ştiu eu, cu rigurozitate, în Anexa nr. 2 - amendamente respinse. Acum, am sesizat faptul că discutăm despre aceleaşi amendamente asupra cărora ne-am pronunţat ieri prin vot. Acest demers nu poate să ducă nicăieri decât să ne pierdem timpul. Ne aflăm în această situaţie şi vă rog să acceptaţi că inventarul care s-a făcut, între comisia de specialitate şi iniţiator, ambele structuri au urmărit această dezbatere. Se poate verifica oricând, există stenograme. Acceptaţi să nu pierdem timpul discutând de două ori acelaşi lucru. Nici pe vremea când fostul nostru coleg Gheorghe Funar făcea 100 de amendamente nu se întâmpla aşa ceva cum solicitaţi dumneavoastră astăzi. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Aş mai face o singură precizare. Aseară, când am prezentat amendamentele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, eu am observat că, pe lângă comisie, ca autor, erau enumerate multe persoane, membri ai Partidului Naţional Liberal. Sigur, în sinea mea, mă întrebam de ce nu se susţin aceste amendamente şi, la un moment dat, chiar am zis să vă dea Dumnezeu sănătate, în ideea că aţi avut înţelepciunea să nu mai susţineţi aceste amendamente. Acelea se regăsesc şi în calupul care, astăzi, este în ordinea de zi. Sigur, este un lucru consumat şi aş vrea să înţelegem această stare de fapt. Domnul deputat Calimente. |
|
|
Domnule preşedinte, Singurul lucru pe care l-am înţeles din ceea ce ne-a prezentat preşedintele comisiei este că Domnia Sa nu a dezinformat plenul şi probabil că aşa este. Ceea ce este însă foarte grav este că nu şi-a dat seama că dezinformează plenul şi asta mi se pare mie cel mai interesant. |
|
|
Mulţumesc. Domnul senator Câmpanu. Vă rog, domnule senator. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma verificării făcute s-a dovedit că acele 7 amendamente fuseseră prinse în amendamentele care au fost votate. Am vrut să-mi asum greşeala pe care am făcut-o. În acelaşi timp, vreau să vă spun că nu aş fi susţinut acele amendamente, chiar dacă ar fi fost nevotate ieri. De ce? Pentru că am încredere în doamna ministru, care a venit în faţa noastră cu bună-credinţă şi a promis că îşi va arăta toată disponibilitatea pentru a rezolva într-adevăr problemele primordiale ale şcolii româneşti. Am spus că nu ştiu de ce, pentru că, din păcate, am văzut-o pe doamna ministru făcând şi promisiuni pe care nu le-a putut respecta. Era vorba de acea lege de majorare a salariilor cu 50%, dar sunt alte probleme şi nu fac obiectul acestei discuţii. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Continuăm dezbaterile pe marginea amendamentelor nesusţinute. Amendamentul de la poziţia 1520. |
|
Din sală: Doamna ministru vrea să spună ceva, domnule preşedinte. |
|
|
|
Doamna ministru, doriţi să luaţi cuvântul? Doamna ministru, vă rog foarte mult. |
|
|
Doamna Ecaterina Andronescu -ministrul educaţiei, cercetării şi inovării: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Cu acelaşi respect cu care, ieri, m-am adresat dumneavoastră, vin din nou şi vă rog: daţi un buget şcolii! Nu cred că trebuie să facem şcoli pentru primarii liberali sau pesedişti sau mai ştiu eu din ce alt partid, trebuie să facem şcoli pentru copiii care învaţă acolo şi cred că acest lucru este extraordinar de important. (Aplauze.) Vă implor să terminăm acest buget mai repede, ca banii să ajungă la şcoli, să fie timp pentru licitaţii şi să putem termina şcolile la 15 septembrie. Domnului senator Câmpanu vreau să-i spun că m-am uitat pe amendamentele dumnealui. Din păcate, majoritatea amendamentelor nu are nicio legătură cu realitatea şcolii şi cu sumele pe care le-aţi pus acolo. (Aplauze.) Ca să putem să facem ceea ce este într-adevăr necesar acolo, fiecare şcoală trebuie evaluată, fiecare lucrare trebuie cântărită şi trebuie să-i fie asociată suma necesară ca lucrările să fie terminate. Domnule senator, vă asigur de buna-credinţă şi de faptul că ministerul va face această evaluare şi va da şcolilor, în ordinea urgenţelor pe care le au şcolile, ceea ce dumneavoastră ne daţi acum prin buget. În legătură cu referirea pe care aţi făcut-o la salariile dascălilor, vă reamintesc, cu acelaşi respect, că suntem acum în situaţia să avem în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008, şi nimeni nu este mai presus de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, doamna ministru. Domnul prim-ministru Tăriceanu. Din sală: Nu este prim-ministru! |
|
|
Domnul Călin Anton Popescu Tăriceanu: Domnule preşedinte, eu ţin cont de solicitarea doamnei ministru Andronescu. Vreau însă, doamna ministru, să vă informez - şi puteţi să verificaţi acest lucru pe lângă colegul dumneavoastră, domnul ministru de finanţe Pogea - că peste 1, 2 miliarde lei au fost disponibilizate de Ministerul Finanţelor pentru sectorul învăţământ. Din păcate, o serie de inspectori şcolari, la inspectoratele şcolare judeţene, nu au deblocat aceşti bani. V-am spus acest lucru pentru că şi noi vrem ca acest buget să fie aprobat cât mai repede. Eu v-aş propune următorul lucru, Stimaţi colegi, în loc să stăm pe aceste discuţii care, până la urmă, ar putea fi considerate sterile - am stat aseară până târziu, până aproape de ora 24.00, astăzi din nou, în tot acest timp, în mod foarte simplu, amendamentele pe care colegii mei le-au depus ar fi putut să fie trecute în revistă şi, bineînţeles, admise sau respinse de votul majoritar. Vreau să vă rog să înţelegeţi că Parlamentul este cea mai puternică platformă de dezbatere politică democratică. Şi am să vă dau un exemplu pe care unii din colegii de la PSD îl cunosc: primul ministru al Angliei, Winston Churchill, înainte de Al Doilea Război Mondial, în Parlamentul britanic, a avut o confruntare cu liderul Partidului Extremist de Dreapta şi Churchill i-a spus în felul următor - n-am să vă spun în englezeşte, am să vă spun direct în româneşte - i-a spus aşa: "Eu ştiu că eu am dreptate şi tu nu ai dreptate, dar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate sunt gata să mor", adică Churchill a vrut să spună că respectă dreptul opoziţiei de a-şi spune punctul de vedere şi trebuie să înţelegem acest lucru şi să nu vă deranjeze faptul că la buget o să stăm o oră în plus, poate, timp efectiv pentru dezbateri. Noi suntem, astăzi, într-o situaţie inedită faţă de Parlamentul anterior. Sunteţi mulţi dintre dumneavoastră care aţi făcut parte din Parlamentul anterior. Sistemul de vot uninominal, pe care l-am dorit cu toţii, leagă parlamentarul de colegiul lui. (Replică neinteligibilă din sală.) Domnule deputat Tabără, şi pe dumneavoastră vă obligă faţă de alegătorii din colegiul dumneavoastră. |
|
|
Domnule deputat, vă rog să nu dialogaţi cu sala, vă rog foarte mult să vă limitaţi intervenţia. Vă rog. |
|
|
Domnul Călin Anton Popescu-Tăriceanu: Imediat, domnule preşedinte. Vreau să înţelegeţi că este absolut justificat ca fiecare parlamentar să încerce să promoveze proiectele care sunt utile pentru comunitatea sa şi închei spunându-vă că multe din lucrările, din proiectele care sunt susţinute în amendament se referă - doamna ministru, vă pot informa şi pe dumneavoastră - la proiecte care sunt în curs de derulare. Grădiniţe, şcoli, licee, proiecte care trebuie finalizate, şi acesta este motivul pentru care mulţi dintre colegii mei au depus amendamente în acest sens, pe care v-aş ruga să le luaţi în consideraţie şi să nu conducem această dezbatere pe termeni procedurali la infinit, pentru că nu ne este de niciun folos. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Mulţumim, domnule prim-ministru. Domnilor colegi, amendamentul de la poziţia 1520 se susţine? Vă rog, domnule senator. |
|
|
Stimaţi colegi, îmi pare rău că sunt nevoit să intervin, dar trebuie să-i spun doamnei ministru... Din sală: Asta-i tot pe procedură? |
|
|
Pe procedură... nu, pe drept la replică, stimate coleg. Trebuie să-i spun doamnei ministru, care mi-a pronunţat numele, că aceste amendamente ale mele vin din cerinţa administraţiilor locale din colegiul meu şi nu sunt proiecte suprarealiste, sunt izvorâte din necesitatea pe care acele administraţii, acei profesori, acei copii le au în localităţile lor în ceea ce priveşte modalitatea în care îşi desfăşoară procesul de învăţământ. Dincolo de aceasta, din păcate, Legea nr. 273/2006 a făcut ca mulţi bani, care veniseră la administraţiile locale pentru a fi plătite lucrări în domeniul şcolilor, să fie retraşi şi să ajungă din nou în vistieria Ministerului de Finanţe. Sunt situaţii reale pe care dumneavoastră le folosiţi după aceea şi veniţi şi spuneţi că Guvernul liberal... |
|
|
Limitaţi-vă intervenţia... |
|
|
...a lăsat o datorie de două, virgulă, nu ştiu câte miliarde euro. Sunt situaţii izvorâte din realitatea... Vreau să vă spun că eu sunt aici... |
|
|
Domnul senator, vă rog frumos. |
|
|
Termin imediat. Eu sunt aici pentru că am fost ales de nişte oameni pe care, spre deosebire de alţi parlamentari, eu am şi obligaţia şi conştiinţa necesară să mă comport responsabil faţă de ei. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Domnilor colegi, se susţine amendamentul de la poziţia 1520? Dacă nu, amendamentul de la poziţia 1521. Vă rog, domnule deputat Ţîmpău. |
|
|
Aş dori să verificaţi şi poziţiile 1518 şi 1519, care sunt anterioare poziţiei 1521 şi care nu au fost susţinute. |
|
|
Au fost verificate şi s-a constatat că au fost votate aseară, domnule deputat. |
|
|
Atunci, daţi-mi voie şi mie să constat că vă bazaţi comiterea unui abuz, astăzi, pe baza unui abuz comis ieri. |
|
|
Domnule deputat, intraţi în problema pentru care aţi venit la microfon. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1521, Anexa nr. 3/25/2, Capitolul 5001, grupa 51, art. 1 - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Propunem suplimentarea sumei prevăzute pentru a construi un campus şcolar. Suma solicitată este 1.538 mii lei. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1522. Domnule deputat Ţîmpău, vă rog. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1522, Anexa nr. 3/25/2, Capitolul 5001, grupa 51, art. 1, alin. 15 - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru reabilitarea Colegiului Naţional "I. C.Brătianu" din Haţeg, cu suma de 1.000 mii lei. Această reabilitare este necesară deoarece obiectivul de investiţii se află într-o stare necorespunzătoare şi are nevoie de această alocare de fonduri. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru? 50 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1523. Acelaşi deputat al Grupului parlamentar al PNL este invitat la microfon. Domnule Ţîmpău, aveţi cuvântul. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Amendamentul de la poziţia 1523, Anexa nr. 3/25/2, Capitolul 5001, grupa 51, art. 1, alin. 15 - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Propunem suplimentarea sumei prevăzute pentru reabilitarea ansamblului de construcţii din cadrul Grupului Şcolar "Ovid Densuşianu" din Călan, în vederea transformării acestuia într-un campus şcolar. Este nevoie de alocarea sumei de 3.600 mii lei. Necesitatea acestui obiectiv este evidentă, dacă aţi cunoaşte realităţile din acest oraş. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru? 50 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1524. Domnule Ţîmpău, aveţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 1524, Anexa nr. 3/25/2, Capitolul 5001, grupa 51, art. 1 alin. 15 - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Propunem suplimentarea sumei prevăzute pentru reparaţii Şcoala generală cu clasele I-IV din satul Batiz, care aparţine oraşului Călan. Suma necesară realizării acestei investiţii este de 358, 982 mii lei. Avem neapărată nevoie de alocarea acestei sume pentru a repara şcoala din această localitate. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1525. Domnule Ţîmpău, aveţi cuvântul. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1525, Anexa nr. 3/25/2, Capitolul 5001, grupa 51, art. 1 alin. 15 - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Propunem suplimentarea sumei pentru reparaţii Şcoala generală cu clasele I-IV din satul Grid, aparţinând oraşului Călan. Suma necesară realizării acestei investiţii este 80, 357 mii lei. Aş dori să mulţumesc colegilor din PSD şi PD-L pentru că m-au ajutat să înţeleg de ce de fiecare dată Sisif ridică piatra şi o urcă pe vârful muntelui. Pentru că ştie că, mai devreme sau mai târziu, muntele se va toci şi pentru că poate. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru? 51 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Amendamentul de la poziţia 1526. Din sală: Se susţine. |
|
|
Domnule deputat Ţîmpău, vă rog să vă referiţi exact la amendament. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1526, Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51, art. 01 alin. 15. Din nou, oraşul Călan se adresează bunăvoinţei dumneavoastră, probabil cu mai mari şanse de reuşită, atunci când propunem suplimentarea sumei pentru: Reparaţii Şcoala Generală cu clasele I-IV, din satul Sâncrai, aparţinând oraşului Călan, suma necesară fiind de 24, 395 mii lei. Considerăm că sursa financiară realistă este bugetul Administraţiei Prezidenţiale. Am fi vrut să spunem că am putea lua bani de la cercetare, dar acel buget este în scădere faţă de anul trecut. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru acest amendament. Cine este pentru? 49 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Dacă sunt abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1527 se susţine? Domnule deputat Ţîmpău. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1527, Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51, art. 01 alin. 15. Se propune suplimentarea sumei pentru: Reparaţii Şcoala generală cu clasele I-IV, din satul Crişeni, al aceluiaşi oraş Călan. Suma necesară pentru repararea acestei şcoli generale este 43, 064 mii lei. Acest obiectiv necesită reparaţii de urgenţă în vederea desfăşurării procesului de învăţământ în bune condiţii. Vă mulţumim. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră şi acest amendament. Cine este pentru? 49 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Şi acest amendament a avut aceeaşi soartă, adică a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1528 se susţine? Domnule deputat "de serviciu", vă rog, aveţi microfonul. Domnule deputat Ţîmpău... |
|
|
Într-adevăr, domnule preşedinte, mă aflu în serviciul cetăţenilor din judeţul în care am fost ales, judeţul Hunedoara. Vă mulţumesc pentru observaţii. Amendamentul de la poziţia 1528, Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51, art. 01 alin. 15. Se propune suplimentarea sumei pentru: Reparaţii Şcoala generală cu clasele I-IV, sat Valea Sângeorgiului, oraş Călan, judeţul Hunedoara. Suma de care avem nevoie pentru a duce la îndeplinire această investiţie este de 11, 705 mii lei. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru acest amendament? 48 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1529. Domnule deputat Ţîmpău, vă rog să veniţi la microfon. |
|
|
Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 1529, Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51, art. 01 alin. 15. Propunem suplimentarea sumei pentru: Reparaţii Şcoala generală cu clasele I-IV, satul Strei, oraşul Călan, suma necesară fiind de 46, 968 mii lei. Sunt convins că ochii întregii comunităţi sunt aţintiţi asupra dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu am aceeaşi convingere, domnule deputat. De aceea şi supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1530 se susţine? Domnule deputat Ţîmpău, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 1530, Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51, art. 01 alin. 15. Propunem suplimentarea sumei prevăzute pentru a realiza: Reparaţii la Şcoala generală cu clasele I-IV, satul Nădăştia de Jos, oraşul Călan, suma necesară fiind de 89, 300 mii lei. Acest obiectiv are nevoie urgentă de alocare bugetară. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Votul dumneavoastră pentru acest amendament. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat. Următoarea poziţie, amendamentul de la poziţia 1531. Domnule deputat Ţîmpău, vă rog să veniţi la microfon. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1531, Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51, art. 01 alin. 15. Se propune suplimentarea sumei pentru a realiza: Reparaţii la Grădiniţa "Voinicelul", oraşul Călan, cu suma de 449, 321 mii lei. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Voturi pentru? Domnilor deputaţi şi senatori, voturi pentru acest amendament? Mâinile sus, vă rog! 53 de voturi pentru. Voturi împotrivă? Vă rog să votaţi. Domnule deputat Giurgiu, vă rog să votaţi. 202 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi admis. Amendamentul de la poziţia 1532. Domnule deputat Ţîmpău, vă rog. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1532, Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51, art. 01 alin. 15. Propunem suplimentarea sumei repartizate pentru: Modernizarea Şcolii generale O.V. din Călan şi Şcolii generale din str. Unirii, corpul A şi B. Suma necesară pentru realizarea întregii investiţii este de 5.694, 52 mii lei. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru? 51 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 1533 se susţine? Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1534 se susţine? Nu. Amendamentul de la poziţia 1535 se susţine? Da. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Amendamentul de la poziţia 1535, Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Capitolul 51, art. 01 alin. 15. Se propune suplimentarea sumelor alocate pentru următoarele obiective - le-am comasat pe toate, dar într-un singur amendament:
Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră şi acest amendament. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 201 voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptat. |
|
Procedură! |
|
|
|
Procedură, domnule deputat. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Tocmai am realizat că amendamentul pe care l-am citit ceva mai devreme a fost citit de la acelaşi microfon, chiar ieri, tot de un deputat de Dolj, domnul deputat Mihai Voicu. Doar am vrut să subliniez seriozitatea şi rigurozitatea cu care această comisie a analizat câte dintre amendamentele noastre au fost adoptate şi câte au fost respinse, ieri. Vă mulţumesc. |
|
|
Da, asta dovedeşte şi seriozitatea dumneavoastră, domnule coleg, să fiţi absolut convins. Amendamentul de la poziţia 1536. Nu se susţine. Doamnelor şi domnilor colegi, Cu aceasta, am epuizat amendamentele din Anexa nr. 3/25/02, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Supun votului dumneavoastră anexa în întregime, cu amendamentele adoptate şi cuprinse în raportul comisiei. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Cine este împotrivă? Numărăm şi pe cei care sunt cu două mâini ridicate şi nu ies decât 57 de voturi împotrivă. Abţineri? Dacă avem abţineri? Nu avem abţineri. Anexa nr. 3/25/02 - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a fost adoptată. Să fie într-un ceas bun! Din sală: Explicarea votului. |
|
|
Anexa nr. 4 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pe anul 2009. În raportul amendamentelor admise, avem, la pagina 19, poziţia 28, un amendament admis. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Mulţumesc. Abţineri? Două voturi. Cu o largă majoritate, doar două abţineri, amendamentul a fost adoptat. Amendamente respinse: amendamentul de la poziţia 752, Anexa nr. 2 A, amendamente respinse. Dacă se susţine? Nu. Se susţine amendamentul de la poziţia 753? Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 754? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 755? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 756? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 757? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 758? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 759? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 760? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 761? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 762? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 763? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 764? Din sală: |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 765? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 766? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 767? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 768? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 179? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 922? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 927? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 934? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Şi amendamentul de la ultima poziţie, poziţia 769. Se susţine? Nu se susţine. Nemaiavând alte amendamente, nici admise, nici respinse, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 4, cu amendamentul admis. Cine este pentru? 207 voturi pentru. Cine este împotrivă? Voturi împotriva Anexei nr. 4? 55 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Anexa nr. 4 a fost adoptată. Trecem la Anexa nr. 5 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, pe anul 2009. Nu avem amendamente admise, doar amendamente respinse. Amendamentul de la poziţia 770 se susţine? Nu. Se susţine amendamentul de la poziţia 771? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 772? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 773? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 774? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 775? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 776? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 777? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 778? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 779? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 780? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 781? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 782? Nu avem susţineri. Supun votului dumneavoastră şi această anexă. Cine este pentru Anexa nr. 5? 207 voturi pentru. Voturi împotrivă? 56 de voturi împotrivă. Abţineri? Anexa nr. 5 a fost adoptată. Anexa nr. 6 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale, pe anul 2009. Nu avem amendamente admise în raport, doar amendamente respinse. Se susţine amendamentul de la poziţia 783? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 784? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 785? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 786? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 787? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 788? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 789? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 790? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 791? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 792? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 793? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 794? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 795? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 796? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 797? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 798? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 799? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 800? Din sală: Poziţia 800 se susţine. |
|
|
Vă rog, domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
|
Se propune suplimentarea cu suma de 29.019 mii lei pentru investiţia Pârtie olimpică Borşa şi telegondolă. Aş dori să subliniez că acest obiectiv va fi folositor pentru Transilvania de Nord-Vest, pentru toate judeţele, de la Cluj până la Satu Mare. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 801 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 802? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 803? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 804? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 805? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 806? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 807? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 808? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 809? Din sală: 809 se susţine. |
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Maramureş cu 16.574 mii lei. |
|
|
Ce amendament, domnule coleg? |
|
|
Amendamentul de la poziţia 809, Anexa nr. 6, judeţul Maramureş. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 809, la Anexa nr. 6, nu se referă la judeţul Maramureş. (Discuţii în sală.) |
|
|
Nu este amendamentul de la poziţia 809. Amendamentul dumneavoastră nu corespunde... Din sală: Acela este numărul din Anexa nr. 2-C. Amendamente respinse de Comisiile reunite pentru administraţie publică. |
|
|
Vă rog să verificaţi Anexa nr. 2 A. Amendamentul de la poziţia 809, vă rog, se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 810? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 811? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 812? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 813? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 814? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 815? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 816? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 817? Din sală: O intervenţie. (Domnul senator Liviu Câmpanu se îndreaptă către microfon.) |
|
|
Domnule senator, numai un pic! Dumneavoastră nu apăreţi ca autor al acestui amendament. (Discuţii în sală.) Amendamentul de la poziţia 817 este un amendament al senatorilor din judeţul Cluj. |
|
|
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte... Din sală: Nu aveţi cuvântul. |
|
|
Îmi pare rău, nu trebuie să mi-l daţi dumneavoastră, trebuie să mi-l dea domnul preşedinte. Vreau să subliniez... |
|
|
Vă rog, domnule deputat... Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|
|
Vreau să subliniez, încă o dată, modul defectuos în care Comisiile pentru buget, finanţe ne-au pregătit rapoartele. Asta arată, încă o dată, incompetenţa celor care conduc aceste comisii. Am venit să prezint, de la microfonul Camerelor reunite, amendamentul de la poziţia 817, Anexa nr. 6, amendament rezultat în urma analizei făcute în Comisiile reunite pentru administraţie, dezvoltare regională şi mediu. Se referă la poziţia nr. 7, judeţul Botoşani. |
|
|
Este Anexa nr. 2 A, domnule senator. |
|
|
Anexa nr. 2 A. |
|
|
Numărul 2 A. Deci nu vorbim aceeaşi limbă, nu este acelaşi amendament. Din sală: Mergeţi în sală. |
|
|
Vă rog să poftiţi în sală, domnule senator, cu tot respectul pentru dumneavoastră, avem un alt amendament în raport. |
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu (din sală): Procedură! |
|
|
|
Domnule senator, regret, nu este la capitolul care face referire la Anexa nr. 6. Domnule preşedinte al comisiei, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog să precizaţi volumul din Anexa nr. 2, unde colegii noştri regăsesc amendamentele, pentru că dânşii nu mai ştiu, s-au încurcat în propriile amendamente. |
|
|
Este volumul nr. 2 A. |
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Procedură! |
|
|
|
Domnule ministru, procedură, vă rog. |
|
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vedeţi şi dumneavoastră că este dificil să se organizeze corect lucrările acestei şedinţei. În consecinţă, pentru că s-a trecut repede peste Anexa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi s-a ajuns foarte repede la această anexă, vă solicităm o pauză, 10 minute, ca să putem pune în ordine documentele proaste pe care ni le-a pus la dispoziţie comisia. (Discuţii în sală.) |
|
|
Domnilor colegi, peste 4 minute, vom avea pauza solicitată de către liderul Grupului parlamentar al PNL. Amendamentul de la poziţia 817 se susţine? Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 818 se susţine? Nu se susţine. (Discuţii în sală.) |
|
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Sunteţi obligat să daţi pauza! Vă rog frumos! Dacă nu vreţi, iar, să vă reclamăm..., nici nu mai ştiu unde să vă reclamăm! Lăsaţi-ne să lucrăm corect, vă rog frumos! |
|
|
Domnule deputat, am spus că peste 4 minute aveţi pauza solicitată. (Discuţii în sală.) |
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu (din sală): Se pierd amendamente până atunci. Din sală: Nu sunt ale voastre! |
|
|
|
Nu sunt amendamentele dumneavoastră. Vă rog, se susţine amendamentul de la poziţia 818? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 819? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 820? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 821? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 822? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 823? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 824? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 825? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 826? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 827? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 828? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 829? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 830? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 831? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 832? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 833? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 834? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 835? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 836? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 837? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 838? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 839? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 840? |
|
Procedură! |
|
|
|
Domnul deputat Uioreanu, pe procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, Când s-a cerut din partea Grupului parlamentar al PNL pauză pentru consultări, noi nu ne-am referit la pauza pe care oricum o aveam de la ora 13.00. |
|
|
Am vrut să fiu mai generos, domnule deputat, să vă ofer o pauză mai mare. Se susţine amendamentul de la poziţia 841? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 842... Din sală: S-a susţinut. S-a regăsit pe anexa... |
|
|
Bun. Domnilor colegi, ne revedem la ora 14.00. (Discuţii în sală.) Este pauza solicitată de către Grupul parlamentar al PNL. Poftă bună, tuturor! |
|
- PAUZĂ - - DUPĂ PAUZĂ - |
|
|
|
Deschidem lucrările şedinţei, de după pauză, după masa de prânz. Să vă fie de bine! (Discuţii la tribună.) Să dăm curs invitaţiei domnului Horea Uiorean, deputat de Cluj, de a fi mai operativi în dezbaterea amendamentelor. Este o recomandare constructivă şi binevenită. Am ajuns la amendamentul de la poziţia 841. Anexa nr. 6 - Anexa nr. 2-C, Amendamente respinse - primul amendament, amendamentul de la poziţia 787. Se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 788 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 789 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 790 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 791 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 792 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 793 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 794 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 795 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 796 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 797 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 798 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. (Din sală, neinteligibil.) Dacă nu mă întrerupeţi, ajung acolo în 5 minute. Unde, domnule deputat? |
|
|
Ajungem direct la amendamentul de la poziţia 809. Aş zice să nu mai reiau amendamentul de la poziţia 800 - Pârtia olimpică - pentru că l-am discutat. Să trecem la amendamentul de la poziţia 809. |
|
|
Deci până la amendamentul de la poziţia 809 nu mai sunt intervenţii. |
|
|
Nu. |
|
|
Mulţumesc frumos. |
|
|
Nu aş dori să trec până nu v-aş invita la un exerciţiu de imaginaţie. Pârtia olimpică de la Borşa, dacă s-ar finaliza, dumneavoastră şi domnul prim-ministru Boc aţi tăia panglica. |
|
|
Mi-ar face plăcere, pentru că e vecin cu mine, domnule coleg. |
|
|
Şi apoi, aţi putea spune: "Iată, un obiectiv început de Tăriceanu şi terminat de noi!". Amendamentul de la poziţia 809. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Maramureş cu suma de 16.574 mii lei - nu o să mai dau sumele pentru fiecare obiectiv, pentru a fi mai operativi, se încadrează în suma enunţată mai sus - pentru următoarele obiective:
|
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Îi nvit pe distinşii membri ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să poftească la locurile din sală, pe domnul preşedinte Buda şi pe domnul vicepreşedinte Timiş, să-şi dea mâna prieteneşte şi să trecem la dezbateri. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Horj. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 810. Vă rog, domnule deputat Horj. |
|
|
Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Maramureş cu 16.635 mii lei pentru finanţarea finalizării proiectelor de alimentare cu apă şi reabilitarea reţelelor de alimentare şi de canalizare în localităţile: Petrova, Ardusat, Sălsig, Remetea Chioarului, Cerneşti, Boiu Mare şi Rodna de Jos. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 49 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 195 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Sunt două abţineri. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar. Amendamentul de la poziţia 811 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 812 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 813 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 814 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 815 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 816 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 817 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 818 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 819 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 820 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 821 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 822 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 823 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 824 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 825 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 826 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 827 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 828 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 829 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 830 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 831 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 832 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 833 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 834 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 835 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 836 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 837 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 838 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 839 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 840 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 841 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 842 se susţine? Da, vă rog. Amendamentul de la poziţia 842, Anexa nr. 6. Domnule senator Mario Oprea, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi fi foarte scurt. Domnule preşedinte şi distinşi colegi, În cadrul amendamentului de la poziţia 842, am să mă refer la poziţia 338 - Anexa nr. 2E - Amendamente respinse - Grup parlamentar al PNL. Anexa nr. 6 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale, pe anul 2009. Vă propunem şi vă rugăm să fiţi de acord cu suplimentarea sumei alocate judeţului Dolj, poziţia... |
|
|
Numai puţin, vă rog. Cred că vorbim de amendamente diferite, domnule senator, pentru că la amendamentul de la poziţia 842 figurează un amendament legat de judeţul Botoşani. (Discuţii la tribună.) Mai sunt în alt capitol. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Înţeleg că suntem obosiţi cu toţii, dar eu vin cu o propunere care ar ajuta foarte mult pe colegii noştri, deoarece, credeţi-ne, este foarte dificil să înţelegem modul în care a fost înaintat acest raport. Permiteţi, totuşi, să vă rog să nu închideţi amendamentul de la poziţia 841, şi să discutăm, la pachet, cele două poziţii: 841 şi 842, astfel încât colegii noştri să-şi poată susţine amendamentele. Foarte multe amendamente din Anexa nr. 2E - Amendamente respinse - Grupul parlamentar PNL se regăsesc în Anexa nr. 2-C - Amendamente de la Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, dar, din păcate, timpul scurt nu ne-a permis să identificăm toate aceste dubluri. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Domnule coleg, este foarte important ca noi să avem o evidenţă exactă. Îmi pare foarte rău, fiecare trebuie să-şi urmărească amendamentele. Amendamentul de la poziţia 842 se susţine? Vă rog, domnule senator Câmpanu. |
|
|
Stimaţi colegi, Amendamentul de la poziţia 842, Anexa nr. 6 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale, pe anul 2009. Poziţia nr. 7, judeţul Botoşani. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Botoşani cu suma de 43, 31 mii lei pentru modernizarea drumurilor locale din comuna Coşula, judeţul Botoşani. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 196 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 843 se susţine? Vă rog, domnule senator Câmpanu. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 843. Poziţia nr. 7, judeţul Botoşani. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Botoşani cu suma de 1.200 mii lei pentru pietruirea drumurilor săteşti, în lungime de 5 km, în comuna Leorda, judeţul Botoşani. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Câmpanu. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 197 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 844. Vă rog, domnule senator Liviu Câmpanu. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 844. Poziţia nr. 7, judeţul Botoşani. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Botoşani cu suma de 15.000 mii lei pentru reabilitarea drumurilor săteşti în satele Miorcani şi Rediu, comuna Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Câmpanu. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 197 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 845. Vă rog, domnule senator Câmpanu. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 845. Poziţia nr. 7, judeţul Botoşani. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Botoşani cu suma de 524 mii lei pentru reabilitarea şi modernizarea DS 115A, DS 65, oraş Ştefăneşti, judeţul Botoşani. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule senator. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 846. Domnule senator Câmpanu, vă rog. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 846. Poziţia nr. 7, judeţul Botoşani. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Botoşani cu 1.112, 50 mii lei pentru reabilitarea şi modernizarea drumului DC 33A, oraş Ştefăneşti, judeţul Botoşani. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Câmpanu. Cine este pentru? 51 de voturi, inclusiv votul domnului deputat Horea Uioreanu. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi considerat admis. Amendamentul de la poziţia 848. Domnule senator Liviu Câmpanu, vă rog să vă susţineţi amendamentul. |
|
|
Vă propun suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Botoşani cu suma de 5.000 mii lei pentru reabilitarea Bulevardului Victoriei din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule senator. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 50 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 198 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul dumneavoastră, domnule senator, a fost respins. Amendamentul de la poziţia 849. Vă rog, domnule senator Câmpanu. |
|
|
Stimaţi colegi, amendamentul de la poziţia 849 - Poziţia nr. 7, judeţul Botoşani. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Botoşani cu suma de 250 mii lei pentru reabilitarea şi modernizarea trotuarelor pietonale din comuna Truşeşti, judeţul Botoşani. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul nu a întrunit numărul necesar de voturi. Amendamentul de la poziţia 850. Vă rog, domnule senator Câmpanu. |
|
|
Stimaţi colegi, este ultimul amendament la această anexă. Poziţia nr. 7, judeţul Botoşani. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Botoşani cu suma de 250 mii lei pentru construirea trotuarului de acces pietonal, cu o lungime de 3, 5 km, în satele Româneşti şi Dângeni, comuna Româneşti, judeţul Botoşani. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Câmpanu. Cine este pentru? 53 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnule senator, vă mulţumesc pentru operativitate. Amendamentul de la poziţia 851 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 852 este al subsemnatului. Renunţ. Vă rog să remarcaţi acest lucru. (Discuţii la tribună.) Amendamentul de la poziţia 853 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Trecem la Anexa nr. 2E - Amendamente respinse - Grupul parlamentar PNL, poziţia 29. Amendamentul de la poziţia 29 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 30 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 31 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 32 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 33 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 34 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 35 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 36 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 37 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 38 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 61 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 62 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 65 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 67 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 70 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 71 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 73 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 74 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 75 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 76 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 79 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 80 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 84 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 85 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 86 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 87 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 88 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 89 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 90 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 91 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 92 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 93 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 109 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 140 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 141 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 142 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 143 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 144 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 145 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 146 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 147 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 148 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 149 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 150 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 151 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 152 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 173 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 176 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 209 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 210 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 211 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 212 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 236 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 237 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 238 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 239 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 247 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 266 se susţine? Din sală: Da. |
|
|
Vă rog să vă prezentaţi, domnule deputat. |
|
|
Mă numesc Viorel Palaşcă şi sunt deputat PNL. Amendamentul de la poziţia 266. Poziţia nr. 27, judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute cu suma de 300 mii lei pentru obiectivul "Modernizare drumuri comunale", comuna Căzăneşti. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 53 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 198 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 267 se susţine? Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 267. Poziţia nr. 27, judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute cu suma de 1.500 mii lei, pentru realizarea obiectivului "Asfaltare drum comunal DC 65, Voloiac - Ruptura", comuna Voloiac, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Palaşcă. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 268 se susţine? Domnule deputat, vă rog să susţineţi şi acest amendament. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 268. Poziţia nr. 27, judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute cu suma de 1.800 mii lei pentru realizarea obiectivului "Asfaltare drum comunal DC 68, Voloiac - Cotoroaia", comuna Voloiac, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 269 se susţine? Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 269. Poziţia nr. 27, judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute cu suma de 600 mii lei pentru realizarea obiectivului "Modernizarea drumului comunal DC 563, Vlădaia - Ştircoviţa", comuna Vlădaia, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 270 se susţine? Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 270. Poziţia nr. 27, judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute cu suma de 3.500 mii lei pentru realizarea obiectivului "Asfaltarea drumului comunal DC 57", comuna Dubova, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia se susţine? Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 271. Poziţia nr. 27, judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute cu suma de 700 mii lei pentru realizarea obiectivului "Asfaltare drum comunal în Dubova şi Dumbrava de Jos - 2, 5 km". |
|
|
Mulţumesc frumos. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 272 se susţine? Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Este ultimul meu amendament de la această anexă. Amendamentul de la poziţia 272. Poziţia nr. 27, judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute cu suma de 9.000 mii lei pentru obiectivul "Modernizarea drumului comunal DC 54, Şovarna - Dâlma", comuna Bala, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 282 se susţine? Vă rog, domnule senator Meleşcanu. Domnule senator, ne face plăcere să vă oferim microfonul pentru a vă susţine amendamentul. |
|
|
Domnul Teodor Viorel Meleşcanu: Mulţumesc. Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Vă propunem alocarea sumei de 1.100 mii lei, suplimentar, pentru judeţul Prahova, pentru lucrări de asfaltare, DC 106, comuna Şirna - 6 km de drum. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule senator. Aţi fost operativ ca întotdeauna. Domnilor colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Meleşcanu. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cu al meu, domnule senator. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă, minus votul meu - 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul nu a fost adoptat. Îmi pare rău, domnule senator. Amendamentul de la poziţia 290 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 301 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 304 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 307 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 312 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 313 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 314 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 315 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 316 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 317 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 318 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 319 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 320 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 321 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 322 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 323 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 324 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 325 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 331 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 338 se susţine? Vă rog, domnule senator Mario Ovidiu Oprea, aveţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi cer scuze pentru momentul anterior. Este vorba de suplimentarea sumei alocate judeţului Dolj, aflat la poziţia nr. 17 pe fişa de investiţii, pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor comunale şi judeţene:
Mulţumesc, domnule preşedinte. (Conducerea şedinţei a fost preluată de domnul vicepreşedinte Alexandru Pereş.) |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 52 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 201 voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 349 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 362 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 385 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 560 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 561 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 562 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 563 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 571 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 575 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 695 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 704 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 705 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 710 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 713 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 714 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 716 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 717 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 721 se susţine? Din sală: Nu. |
|
Nu se susţine. (Conducerea şedinţei a fost preluată de domnul vicepreşedinte Ioan Oltean) |
|
|
|
Amendamentul de la poziţia 730 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 740 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 866 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 867 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 868 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 869 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 870 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 871 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 872 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 889 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 891 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 892 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 932 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 936 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 938 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 943 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 944 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 946 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 952 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 958 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 960 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 968 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 972 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 977 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 978 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 981 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 992 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 993 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 996 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1002 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1003 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1004 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1005 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1008 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1009 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1010 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1012 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1015 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1016 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1032 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1034 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1037 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1039 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1040 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1046 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1048 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1057 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1062 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1065 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1066 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1068 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1069 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1070 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1079 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1080 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1081 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1082 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1083 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1084 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1085 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1086 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1087 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1088 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1089 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1090 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1091 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1092 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1093 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1094 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1095 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1096 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1100 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1101 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1102 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1103 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1104 se susţine? Din sală: Da. O, domnule deputat, mulţumesc pentru ajutor, pot să beau un pahar cu apă. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1104, Anexa nr. 6, art. 4, lit.e) - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale, pe anul 2009. Propunem suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Hunedoara, pentru obiectivul "BU pe DJ 705F, Căstău- Sibişel, km 8+6S6-11+100". Suma necesară este de 8 933, 440 mii lei. Avem nevoie de alocarea acestei sume pentru a finaliza lucrările începute anul trecut. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat. Amendamentul de la poziţia 1105 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1106 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1107 se susţine? Vă rog, domnule deputat Ţâmpău. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 1107. Anexa nr. 6, art. 4 lit. e) - Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale, pe anul 2009. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Hunedoara, în vederea realizării obiectivului: "Modernizarea DJ 705, Balşa-Almaşul Mic de Munte". Suma necesară realizării acestei investiţii este de 700 mii lei. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat. Amendamentul de la poziţia 1108 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1109 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1110. Domnule deputat Ţîmpău, vă rog să prezentaţi amendamentul. |
|
|
Amendamentul 1110, Anexa 6, art. 4 litera S - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri judeţene şi comunale. Propunem suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Hunedoara pentru a realiza obiectivul, Modernizarea Drumului Judeţean 687 F care face legătura între localităţile Teliucul Superior şi Govăjdia-Lelese. Pentru finanţare avem nevoie de suma de 5833, 300 lei. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentele de la poziţiile 1111, 1112, 1113, 1114 se susţin? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţin. Amendamentul de la poziţia 1115 se susţine? Domnule deputat, vă rog să prezentaţi amendamentul. |
|
|
Din nou, judeţul Hunedoara are nevoie de ajutorul dumneavoastră şi din acest motiv am elaborat amendamentul 1115, prin care propunem suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul nostru, pentru realizarea obiectivului "Modernizarea Drumului Judeţean 705 D, care face legătura între localităţile Stănija şi Buceş". Este nevoie de alocarea sumei de 219, 53 mii lei. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins, deoarece nu a întrunit numărul suficient de voturi. Amendamentul de la poziţia 1116 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1117 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1118 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1119 se susţine? Domnule deputat, vă rog să prezentaţi amendamentul de la poziţia 1119. |
|
|
Propunem suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Hunedoara pentru realizarea obiectivului "Modernizarea Drumului Judeţean 708 D, care face legătura între localităţile Feregi, Vadu Dobrii şi Lunca Cernii". Avem nevoie de finanţare cu suma de 337, 7 mii lei. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentele de la poziţiile 1120, 1121, 1122, 1123 se susţin? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţin. Amendamentul de la poziţia 1146 se susţine? Domnule deputat Ţîmpău, vă rog să prezentaţi amendamentul. |
|
|
Bună ziua! Solicităm suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Hunedoara pentru a realiza obiectivul "Drumul de centură DN 66-68 la oraşul Haţeg". Suma necesară este de 15.203 mii lei. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentele de la poziţiile 1154, 1155, 1158, 1173, 1174 se susţin? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţin. Am epuizat lista amendamentelor respinse la Anexa nr. 6. Domnilor colegi, Daţi-mi voie să supun votului dumneavoastră Anexa nr. 6, care se referă la sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale pentru anul 2009. Domnule deputat Mircea Giurgiu, vă rog să participaţi la vot. Cine este pentru? 205 voturi pentru. Cine este împotrivă? 57 de voturi împotrivă. Cine se abţine? O abţinere. Cu 200 de voturi pentru, 57 de voturi împotrivă şi o abţinere Anexa nr. 6 a fost adoptată. Luăm în discuţie Anexa nr. 7, care cuprinde sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2009. La Anexa nr. 7 avem un amendament admis, la pagina 20, poziţia 29, din Raportul cu amendamente admise. Supun votului dumneavoastră amendamentul admis din Anexa nr. 7. Cine este pentru? Mulţumesc. Cine este împotrivă? Două voturi împotrivă. Cine se abţine? O abţinere. Cu o largă majoritate de voturi amendamentul a fost admis. Capitolul amendamente respinse. Vă dau citire amendamentelor. Dacă doreşte cineva să susţină amendamentul, vă rog să mă întrerupeţi. Poziţiile 843, 844, 845, 846, 847, 848, 849, 850, 851, 852, 853, 854, 855, 856, 857, 858, 859, 860, 861, 862, 863, 864, 865, 866, 867...şi în continuare. Doamnelor şi domnilor... Domnule deputat Gabor, vă cer scuze pentru lipsa mea de atenţie, dar nu vă puteam priva de dreptul de a vă susţine acest amendament foarte important. |
|
|
Mulţumesc, domnul preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Amendamentul de la poziţia 887, Anexa nr. 7 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2009 - pentru judeţul Braşov există un amendament respins în comisie, unde se propune suplimentarea sumei de 36.113 lei cu suma de 1.200 mii lei pentru finanţarea unui obiectiv "Sediul nou, Primăria Feldioara". Mai am încă un amendament, care este cu asterisc, tot la acest număr, care a fost respins în comisie, dar mai întâi v-aş ruga să supuneţi la vot primul amendament. |
|
|
Domnule deputat, facă-se voia dumneavoastră. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru amendamentul prezentat de către domnul deputat Gabor? 68 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 190 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnule deputat, spuneţi-ne ce poziţie este aceasta. |
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog să îmi permiteţi să propun suplimentarea sumei de 36.113 mii lei cu suma de 25.000 lei pentru "Reconstrucţia ecologică a Rezervaţiei Naturale Dumbrava Vadului, comuna Şercaia". Este un obiectiv important şi eu cred că în inima fiecărui parlamentar sălăşluieşte un mic ecologist care iubeşte natura. Pentru acest lucru vă rog să daţi un vot favorabil. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? Vă rog, mâinile sus pentru a putea număra votul. 126 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 125 de voturi împotrivă. (Aplauze.) Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost adoptat. (Aplauze.). |
|
Domnul Viorel Ştefan (din sală): Doresc să vă ajut. |
|
|
|
Domnule deputat Gabor, vă rog să aşteptaţi puţin. Domnule preşedinte, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Sigur, este îmbucurător faptul că am dat un vot pentru o rezervaţie naturală, cu toţii am votat pentru, dar, ca acest vot să se transpună şi în fapt, v-aş ruga să fiţi de acord cu o ajustare tehnică. Acest amendament nu îşi are locul la Anexa nr. 7, ci în Anexa nr. 3/23/02, la Ministerul Mediului, care a fost votată deja. Pentru a ne întoarce acolo v-aş ruga să fiţi de acord să votăm suplimentarea Anexei nr. 3/23/02 cu suma propusă de colegul nostru şi mai departe este o chestiune de aritmetică pe care o face reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice şi, doar în acest fel, votul dumneavoastră se va regăsi într-un sprijin real pentru Rezervaţia Naturală de la Făgăraş. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului preşedinte. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Cine se abţine? Sunt 7 abţineri. Cu majoritate de voturi, propunerea domnului Ştefan Viorel a fost adoptată. Domnule deputat Gabor, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor colegi, Ţin să vă mulţumesc din suflet pentru faptul că aţi votat pentru adoptarea acestui amendament. În duminica din preajma sărbătorii religioase Sfinţii Constantin şi Elena, sunteţi invitaţi cu toţii la Pădurea Vadului să sărbătorim. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnule deputat Gabor, sper să îl invitaţi şi pe cel care astăzi se chinuieşte să conducă această şedinţă, pentru a fi beneficiarul facilităţilor create pentru distinşii mei colegi. Vă mulţumesc. Vă citesc amendamentele. Vă rog să mă întrerupeţi în cazul în care doriţi să susţineţi. Amendamentele de la poziţiile 888, 889, 890, 891, 892, 893, 894. Din sală: Amendamentul de la poziţia 895. |
|
|
Poziţia 895. Domnule senator Mustăţea, vă rog să prezentaţi amendamentul. |
|
|
Anexa nr. 7, poziţia 19 - judeţul Giurgiu. Se propune alocarea sumei de 200 mii lei pentru obiectivul de investiţii "Extinderea sediului Primăriei Comunei Stoeneşti, judeţul Giurgiu". Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 54 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Vă citesc amendamentele. Vă rog să mă întrerupeţi în cazul în care doriţi să susţineţi. Poziţiile 896, 897, 898, 899, 900, 901, 902, 903, 905, 906, 907, 908, 909, 910, 911, 912, 913, 914, 915, 916. Schimbăm volumele de amendamente. La Anexa nr. 7, poziţia 867, nr. 39. Se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Tot aşa, vă rog să întrerupeţi în caz de susţinere. Poziţiile 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 66, 68, 77, 82, 96, 97, 98, 114, 115, 157, 158, 159, 164, 165, 182, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 240. Din sală: Poziţia 252. |
|
|
Domnule deputat, vă rog să susţineţi amendamentul de la poziţia 252. |
|
|
Amendamentul 252 de la poziţia 27, judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Mehedinţi, comuna Balta, cu 900 mii lei pentru amenajarea obiectivului "Sediul primăriei". |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 51 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 198 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins din cauză că a obţinut voturi pentru insuficiente. Poziţia 253. Domnule deputat Palaşcă, vă rog să prezentaţi amendamentul. |
|
|
Voi citi amendamentele de la poziţia 253 şi poziţia 254... |
|
|
Vă rog. |
|
|
Amendamentul 253 poziţia 27 - judeţul Mehedinţi. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Mehedinţi cu suma de 250 mii lei, pentru finanţarea obiectivului "Sediul primărie comuna Bălăciţa". Poziţia 254. Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Mehedinţi, comuna Bălăciţa, cu suma de 150 mii lei pentru realizarea obiectivului "Reactualizare servicii de consultanţă PUG, PUZ şi PAT". Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră cele două amendamente prezentate. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentele au fost respinse. Poziţia 279. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 280. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 285. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 286. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 287 Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 288 Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 310. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 311. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 326. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 327. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 332. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 333. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 335. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 336. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 339. Domnule senator Mario Ovidiu Oprea, vă rog să prezentaţi amendamentul de la poziţia 339. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La amendamentul 339 se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Dolj, în vederea reabilitării primăriei din comuna Galicea Mare - cu 300 mii lei, construcţie sediu primărie în comuna Leu - 500 mii lei, extinderea sediului primăriei în localitatea Geurgiţa - cu 725 mii lei, finalizarea lucrărilor la primărie în localitatea Ciupercenii Noi - cu 600 mii lei şi construcţie sediu primărie în localitatea Cernăteşti - cu 150 mii lei. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins, din cauză că nu a întrunit numărul de voturi necesar. Amendamentul de la poziţia 341. Vă rog, domnule deputat, Stroe să prezentaţi amendamentul. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Din Anexa nr. 7, Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe 2009 - pentru judeţul Dolj, se propune alocarea sumei de 2.000 mii lei pentru execuţia conductei de gaz Craiova - Segarcea - Băileşti, mai precis studiul de fezabilitate. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Doamnelor şi domnilor colegi, Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 197 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentele au fost respinse, din cauză că nu au întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat. Amendamentul de la poziţia 342. Domnule senator Oprea, vă rog să prezentaţi amendamentul. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, La poziţia 342 se propune alocarea sumei de 240 mii lei pentru execuţia conductei de gaz în localitatea Brădeşti, judeţul Dolj. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 196 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins din cauză că cele 56 de voturi pentru sunt insuficiente pentru ca amendamentul să fie considerat adoptat. Domnule senator, vă rog să prezentaţi amendamentul de la poziţia 343. |
|
|
Vă mulţumesc, din nou, domnule preşedinte. La amendamentul de la poziţia 343 se propune alocarea sumei de 300 mii de lei pentru reabilitarea dispensarului uman din localitatea Caraula, judeţul Dolj. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 196 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 348. Domnule deputat, vă rog să poftiţi la microfonul Camere Deputaţilor. |
|
|
Domnule preşedinte, Dragi colegi, Se propune alocarea sumei de 700 mii lei pentru amenajarea unei pieţe agro-alimentare publice în cartierul 1 Mai din Craiova, judeţul Dolj. Mulţumesc pentru vot şi pentru susţinerea acordată. |
|
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 57 de voturi şi un vot de la PD-L, 58 de voturi pentru. Solidaritatea judeţeană. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins din cauză că 58 de voturi pentru sunt insuficiente pentru ca amendamentul să fie admis. Poziţia 350. Din sală: Nu. |
|
|
Nu este susţinută. Poziţia 352. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 354. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 357. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 358. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 359. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 360. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 428. Domnule deputat Titi Holban, vă rog să poftiţi la microfon pentru a prezenta amendamentul 428. |
|
|
La poziţia 428, poziţia 10 - judeţul Buzău, se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Buzău cu suma de 1.400 mii lei, pentru amenajarea unei pieţe în oraşul Pătârlagele, judeţul Buzău. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 57 de voturi, 58 de voturi pentru, cu votul domnului prim-ministru Tăriceanu. Cine este împotrivă? Domnule deputat Tabără, vă rog să votaţi. 199 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 430. Domnule deputat Holban, vă rog să prezentaţi amendamentul. |
|
|
La poziţia 430 se propune alocarea sumei de 800 mii lei pentru extinderea şi reabilitarea sediului primăriei comunei Scutelnici, judeţul Buzău. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule coleg. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cine este împotrivă? Domnule deputat Marius Rogin, vă rog să votaţi. 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 431. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Se propune alocarea sumei de 400 mii lei pentru renovarea clădirii în care îşi desfăşoară activitatea Primăria Comunei Bălăceanu, judeţul Buzău. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Doamnelor şi domnilor, Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins din cauză că nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat. |
|
|
Poziţia 432. Domnule deputat, vă rog să prezentaţi amendamentul. |
|
|
La poziţia 432 se propune alocarea sumei de 880 mii lei pentru reabilitarea sediilor în care îşi desfăşoară activitatea Primăria şi Consiliul Local Nehoiu, judeţul Buzău. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 437. Poziţia 438. Domnule deputat, vă rog să vă susţineţi amendamentele 437 şi 438. |
|
|
La amendamentul de la poziţia 437, judeţul Buzău - poziţia 10, se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Buzău cu suma de 950 mii lei pentru reabilitarea cabinetului medical individual al farmaciei şi substaţie salvare din comuna Mihăileşti, judeţul Buzău. De asemenea, la amendamentul de la poziţia 438, judeţul Buzău, se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru judeţul Buzău cu suma de 300 mii lei pentru extinderea şi modernizarea dispensarului uman din comuna Florica, judeţul Buzău. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Îngăduiţi-mi să salut prezenţa domnului prim-ministru. Prezenţa Domniei Sale aici va fi de bun augur. Supun votului dumneavoastră amendamentele de la poziţia 437 şi poziţia 438. Cine este pentru? 56 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 200 de voturi împotrivă. Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Amendamentele au fost respinse. Domnule deputat Nicolăescu, vă rog să luaţi cuvântul pe procedură. |
|
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte de şedinţă, Vă anunţ că este ora 15.15. Chiar dacă domnul prim-ministru este în sală, cvorum tot nu avem şi prezenţa dânsului în sală nu ne ajută să avem cvorum. În conformitate cu art. 22 din regulament, vă rog să verificaţi cvorumul de şedinţă. Vă mulţumesc. |
|
|
Ultima frază din acest articol. "Preşedintele şedinţei comune va decide dacă acest lucru este necesar"! Poziţia 447. Este susţinută? Din sală: Nu. |
|
|
Nu. Poziţia 466. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 473. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 481. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 500. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 511. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 539. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 540. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 541. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 542. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 543. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 544. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 545. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 546. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 547. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 548. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 549. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 550. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 551. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 552. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 553. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 554. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 555. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 556. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 557. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 558. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 559. Din sală: Nu. |
|
|
Adjudecat. Poziţia... Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 565. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 576. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 579. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 580. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 586. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 587. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 595. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 604. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 607. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 608. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 610. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 614. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 620. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 621. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 622. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 623. Din sală: Nu. |
|
|
Poziţia 625. Din sală: Nu. |
|
|
Amendamente de la poziţiile: 628, 633, 634, 644, 645, 662, 666, 668, 669, 670, 672, 682, 683, 690, 708, 738 se susţin? Din sală: Nu. (Rumoare, discuţii.) |
|
|
Nu se susţin. Amendamentul de la poziţia 773 se susţine? Vă rog, domnule deputat. Şi amendamentul de la poziţia 772 se susţine. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Permiteţi-mi să susţin aceste două amendamente de la poziţia 772 şi de la 773. Amendamentul de la poziţia 772, Anexa nr. 7 - Legea bugetului de stat, propune alocarea sumei de 2.000 mii lei pentru municipiul Huşi, judeţul Vaslui, în vederea finanţării obiectivului "Modernizare infrastructură stradală". Amendamentul de la poziţia 773, Anexa nr. 7 - Legea bugetului de stat, propune alocarea sumei de 1 054 mii lei pentru proiectul "Construire cabinete medicale" în satul Râşeşti, comuna Drânceni, judeţul Vaslui. Profit de prezenţa domnului prim-ministru Emil Boc şi vreau să îl informez pe dumnealui şi pe dumneavoastră, pe această cale, că, în cei 4 ani de guvernare liberală, judeţul Vaslui a primit investiţii guvernamentale de peste 9.000 de miliarde. (Discuţii, rumoare, vociferări.) Am mari dubii că în următorii 4 ani aveţi potenţialul de a vă ridica la nivelul performanţei Guvernului Tăriceanu. Vă mulţumesc pentru susţinerea acestor două amendamente. (Rumoare, discuţii, râsete.) |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat Dan Marian. Supun votului dumneavoastră cele două amendamente prezentate, de la poziţia 772 şi de la poziţia 773. Cine este pentru? 61 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 206 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a fost adoptat. Amendamentele de la poziţiile 821, 842, 843, 844, 887, 893, 894, 909, 930, 935, 939, 945, 950, 956, 967, 973, 974, 983, 999, 1007, 1017, 1018, 1024, 1028, 1038, 1041, 1042, 1043 se susţin? Din sală: Nu. |
|
|
Asta este. Unii cu munca, alţii cu palma. (Discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete.) Amendamentele de la poziţia 1045, 1150, 1151, 1169, 1171, 1176, 1537 se susţin? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţin. Doamnelor şi domnilor, vot final pe Anexa nr. 7, cu amendamentul admis. Cine este pentru? 211 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 63 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Anexa nr. 7 - Legea bugetului de stat, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2009, a fost adoptată cu o majoritate substanţială de voturi. Domnilor colegi, am rămas restanţieri cu art. 4 din Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009. Vă rog să fiţi de acord să ne întoarcem la el - "Dispoziţii referitoare la bugetele locale pe anul 2009". Supun votului dumneavoastră art. 4. Cine este pentru? 211 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 57 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art. 4 din Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009 a fost adoptat. Anexa nr. 8 referitoare la numărul maxim de posturi finanţate pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult pe anul 2009. Să văd cine votează aici împotrivă. Nu avem amendamente admise, ci numai amendamente respinse. Amendamentul de la poziţia 868 este susţinut de cineva? Din sală: Nu. |
|
|
Nimeni. Amendamentele de la poziţia 869, 870, 871, 872, 873, 874, 875, 876, 877 se susţin? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţin. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 8 - Numărul maxim de posturi finanţate pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult, pe anul 2009. Vot final. Cine este pentru? 211 de voturi pentru. Domnilor liberali, mâinile sus! Aşa! (Discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete.) Voturi împotrivă? 57 de voturi împotrivă. |
|
Domnul Liviu Câmpanu (din sală): Procedură! |
|
|
|
Procedură. Domnul senator Câmpanu. Îmi stricaţi bioritmul. |
|
|
Domnule preşedinte, trebuie să vă explic că în momentul în care număraţi voturile trebuie să număraţi şi abţinerile. Nu le-aţi numărat. |
|
|
Să înţeleg că v-aţi abţinut dumneavoastră. |
|
|
Nu trebuie să înţelegeţi altceva decât atât cât trebuie să respectaţi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Poate, măcar până la sfârşitul şedinţei, învăţaţi asta. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator pentru observaţii. Voi încerca să nu-mi scape acest amănunt important din viaţa noastră. La Anexa nr. 9 - Categorii de venituri şi cheltuieli, nu avem nici amendamente respinse, nici admise. Ea se găseşte în forma prezentată de iniţiator, adică Guvernul, adică domnul prim-ministru Boc. Cine este pentru această anexă? 212 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 63 de voturi împotrivă. Abţineri? Doua abţineri. Am remarcat conştiinciozitatea dumneavoastră în a urmări modul în care respect Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. La Anexa 10 - Bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, Sinteza fondurilor alocate pe surse şi pe titluri de cheltuieli, avem amendamente? Da. Scuze! Am colegi buni aici. Avem numai amendamente respinse. Amendamentul de la poziţia 878. Domnule doctor, mi se părea firesc să interveniţi dumneavoastră aici. Vă rog, domnule senator, cu toată disponibilitatea mea de a reţine un dialog corect. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog să aveţi răbdare să mă ascultaţi. Este, într-adevăr, ultimul amendament pe care îl voi susţine la această dezbatere pe buget. (Râsete, aplauze.) |
|
|
De câte minute aveţi nevoie. |
|
|
Acest amendament vă propune păstrarea cuantumului sumei alocate pentru asistenţa medicală primară, la nivelul anului 2008, ajustată cu indicele de inflaţie de 5%, pe care dumneavoastră l-aţi preconizat. Ca motivaţie a amendamentului, vreau să vă spun că asistenţa medicală primară reprezintă baza temeliei sistemului sanitar din orice ţară. Dacă în guvernarea anterioară în sfârşit s-a înţeles lucrul acesta, asistenţa medicală primară având, în perioada guvernării Tăriceanu, o susţinere eficientă, iată că ne trezim în situaţia în care în actuala guvernare fondurile alocate asistenţei medicale primare se diminuează cu 40, 69%. Este cea mai mare diminuare bugetară pe o zonă de buget pe care aţi pregătit-o în acest an. În aceste condiţii, stimaţi colegi, vreau să vă spun că aţi pus în mare impas modalitatea de desfăşurare a activităţii în acest sistem şi, dacă nu ştiaţi, vă spun eu: asistenţa medicală primară era cea mai bună supapă de protecţie a cheltuielilor din sistemul spitalicesc. Dacă această supapă era bine finanţată aţi fi avut cheltuieli mai puţine în sistemul spitalicesc, dar nu mă plâng, pentru că aţi avut grijă ca şi acolo să diminuaţi fondurile alocate cu mai bine de 12%. Nu mă mai miră nimic, având în vedere că după ce am văzut că vă pricepeţi foarte bine să împărţiţi, în stil mafiot, funcţiile în această ţară... (Discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete.) adică acolo unde aveţi preşedinţi de consilii judeţene v-aţi luat şi prefect, aţi făcut şi o distribuţie a banilor în stil mafiot. |
|
|
Domnule senator! |
|
|
Şi atunci asta este situaţia. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă mulţumesc, stimaţi colegi, şi să ne dorim să ne vedem sănătoşi. La revedere. (Discuţii, rumoare, vociferări, aplauze, râsete.) |
|
|
Vă mulţumesc. Recunosc că aţi făcut o impresie foarte bună pentru cel ce conduce această şedinţă. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 878. Cine este pentru? Inclusiv domnul ministru, 61 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 210 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentele de la poziţiile 879, 880 se susţin? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţin. Amendamentul de la poziţia 879 este susţinut de domnul deputat Horia Cristian. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, cine este reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate? Nu reuşesc să-l identific. |
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Este primul-ministru. |
|
|
|
Este primul-ministru. Am înţeles. Domnule prim-ministru, Vreau să remarce întreaga ţară că aţi votat împotriva medicilor de familie. Acum trec la amendamente. Amendamentul de la poziţia 879, Anexa nr. 10/02 - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titlul de cheltuieli, articole şi alineate, 2007-2009. Nu mă întrebaţi de ce este aşa, că aşa este. Se propune diminuarea sumei pentru anul 2009 la Capitolul 6605, Subcapitolul 01 "Administraţie centrală" - de la suma de 166.116 mii lei, cât este în buget la ora actuală, la suma 83.058 mii lei, cât a fost anul trecut. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 210 voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul a fost respins. Amendamentele de la poziţiile 880, 881, 882, 883, 884, 885, 886, 887, 888 se susţin? Din sală: Nu. |
|
Nu se susţin. |
|
|
Domnul Horia Cristian (din sală): Amendamentul de la poziţia 884. |
|
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 884... |
|
|
Domnule deputat! |
|
|
Domnule preşedinte, nu vă supăraţi, nu pot alerga pe scări. Până se termină acest capitol vom avea amendamente. |
|
|
Avem, până se termină. E clar. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 884, Anexa nr.10/02 - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, se referă la suplimentarea bugetului pentru anul 2009 la Capitolul 6605, Subcapitolul 04, Paragraf 04 "Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice" de la 344.836 mii lei la 517.274 mii lei. Doresc să subliniez că această suplimentare este la nivelul sumelor prevăzute anul trecut în buget şi asigură investigaţiile paraclinice în ambulatoriu, respectiv, în afara spitalelor. Diminuarea acestor sume nu va face decât să diminueze capacitatea de investigare în ambulatoriu, în special în investigaţiile paraclinice de înaltă performanţă, ceea ce va duce la îndreptarea pacienţilor către spitale. Vreau să vă subliniez că spitalele nici nu dispun de dotarea materială pentru a investiga bolnavii ambulatorii, ci doar bolnavii internaţi şi, de asemenea, nu dispun nici de sumele necesare pentru aceste diagnostice. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 211 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 885? Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Amendamentul de la poziţia 885, Anexa nr. 10/02 Capitolul 6605, Subcapitolul 05 - Servicii de urgenţă prespitalicească şi transport sanitar. Se doreşte suplimentarea sumei de la 556.083 mii lei la 611.691, 3 mii lei, deoarece este o suplimentare doar cu 10% a acestui buget care ar acoperi devalorizarea leului, ce s-a şi produs, în acest an. Vreau să subliniez că, atât în politica declarată a Ministerului Sănătăţii, cât şi în opinia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, trebuie să punem accent pe dezvoltarea asistenţei medicale în ambulatoriu, ceea ce înseamnă medicină primară mai bine finanţată - din păcate, anul acesta este subfinanţată cu 40% -, înseamnă investigaţii paraclinice în laborator, înseamnă, mai ales, urgenţă prespitalicească. Vă rog să fiţi de acord cu mine că urgenţa prespitalicească este extrem de importantă în ţara asta, în colegiile dumneavoastră. În foarte multe dintre colegiile dumneavoastră, asistenţa medicală în ambulatoriu este cvasiinexistentă şi foarte mulţi dintre cei care v-au ales pe dumneavoastră se bazează pe aceste servicii de urgenţă în ambulatoriu, respectiv pe serviciile de salvare. Vă mulţumesc. |
|
|
Cine este pentru? 58 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 212 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 886, vă rog, domnule deputat. |
|
|
Dacă vi se pare amuzant, să ştiţi că nu este deloc amuzant. Sistemul de asigurări sociale de sănătate în România este profund subfinanţat şi vreau să vă atrag atenţia că, dacă aţi studia acest buget, aţi vedea că din banii asiguraţilor, bani care se adună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în sumă de 14.950.000.000 lei, mai puţin cu 500.000.000 lei se regăsesc în servicii medicale. Vă atrag din nou atenţia că 500.000.000 lei din banii asiguraţilor nu se regăsesc în servicii medicale. Ca să nu mai vorbim de faptul că Guvernul ar trebui să contribuie la acest fond. Acest amendament se referă la îngrijiri medicale la domiciliu. Acestea reprezintă cea mai importantă cale prin care pacienţii ce, foarte adesea, sunt internaţi în spital un număr foarte mare de zile pot fi trataţi la domiciliu. Diminuarea acestui buget va duce la prelungirea duratei de internare a pacienţilor, va duce la creşterea costurilor de spitalizare şi la adâncirea crizei în spitalele româneşti, care deja bate la uşă. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 210 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 887. Domnul deputat Calimente, pe procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, Aţi remarcat că, la un moment dat, colegul nostru a cerut prezenţa preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, doamna deputat Aurelia Vasile i-a spus că e prezent domnul prim-ministru, de aceea la toate problemele pe care le-a ridicat colegul meu, şi care cred că vă interesează şi pe dumneavoastră şi pe alegătorii din circumscripţiile dumneavoastră, îl rog pe domnul primministru, pentru că este doctor, să ne răspundă. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Continuăm dezbaterile. La amendamentul de la poziţia 887 există intervenţii? Din sală: Nu sunt. |
|
|
Nu sunt. La amendamentul de la poziţia 888? Domnul deputat Kerekes. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Amendamentul aparţine unui număr de cinci deputaţi UDMR şi, prin acesta, se propune suplimentarea sumei pentru anul 2009 la Capitolul 6605, Subcapitol 04, Paragraf 01 - Servicii medicale în ambulatoriu, asistenţă medicală primară, de la 864.078 mii lei la 1.116.520 mii lei. Am indicat sursa de finanţare: Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Am motivat acest amendament în felul următor: sistemul de sănătate a fost conceput ca având în centrul său pacientul cu nevoile sale de asigurare a stării de sănătate. Aici medicii de familie duc, în mare parte, greutăţile sistemului. În prezent, a fost pus în evidenţă un deficit de 4.000 de medici, aşadar, sistemul primar este mult subfinanţat şi în cazul în care nu se vor găsi resursele pentru completarea necesarului de medici, cheltuielile suplimentare se vor găsi în sistemul de urgenţă, cu efecte devastatoare asupra stării de sănătate a populaţiei private de asistenţa unor medici de familie. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun, cu foarte multă atenţie, votului plenului amendamentul dumneavoastră. Cine este pentru? 59 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 211 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat. Amendamentul de la poziţia 889. Vă aşteptăm la microfonul Camerei Deputaţilor, domnule deputat. Vă rog să fiţi extrem de concis. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Nu pot să fiu extrem de concis cu o problemă de siguranţă naţională, care figurează pe locul II în lista priorităţilor Guvernului Boc. Acest amendament se referă la materialele sanitare specifice, utilizate în programele naţionale, cu scop curativ. Ca să fie înţeles de toată lumea, se referă la programe naţionale de sănătate, respectiv Programul naţional de cardiologie, în special acel program din care sunt finanţate intervenţiile de revascularizare pe cord. Dacă face cineva infarct - şi sper că nimeni din această sală nu va face - el poate fi tratat modern, prin stentare într-unul din centrele de cardiologie. Acest capitol se referă la aceste sume, în special, şi vreau să vă atrag atenţia că această sumă este diminuată cu 0, 5% faţă de anul trecut. Aparent, este o sumă foarte mică, dar vreau să vă spun că suma de anul trecut nu a fost suficientă, drept dovadă numărul mare de acţiuni în instanţă ale pacienţilor împotriva centrelor de cardiologie tocmai pentru faptul că nu au fost trataţi sau, dacă au fost trataţi, au fost trataţi pe banii lor. Şi vreau să vă atrag atenţia că, până la ora actuală, leul s-a devalorizat cu 11%, de la 3, 6 lei pentru un euro la 4 lei pentru un euro. Ca atare, această sumă nu poate în niciun caz să acopere nici măcar ceea ce s-a achiziţionat anul trecut şi numărul de tratamente care au fost efectuate anul trecut. Prin urmare, vă rog să luaţi foarte serios în considerare acest amendament şi să aprobaţi majorarea acestor sume cu cel puţin rata inflaţiei până la ora actuală, respectiv cu 11%. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Votul dumneavoastră, domnilor colegi, pe acest amendament. Cine este pentru? 57 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 210 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 890. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Amendamentul de la poziţia 890 se referă la suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, Capitolul 6605, Subcapitolul 06, Paragraf 01 "Spitale generale". La acest capitol, în anul 2009, constatăm o reducere a bugetului cu 12, 8%. Anul trecut, spitalele, după ce plăteau utilităţi, salarii şi mâncarea pacienţilor, mai rămâneau cu maximum 10% din buget pentru acoperirea medicamentelor şi materialelor sanitare. Dacă vom diminua acest buget cu 12, 8%, vom lua orice şansă pacienţilor de a fi trataţi în spitalele din România. În acest mod, spitalele se vor transforma în instituţii de asistenţă socială pentru personalul angajat, în care pacientul nu va beneficia nici de investigaţii, nici de tratamente, spitalele folosind întreg bugetul doar ca să finanţeze salariile, utilităţile şi mâncarea pacienţilor. Suma care este necesară pentru a ajunge cel puţin la nivelul anului trecut este de 1.007.638 mii lei. Şi vă veţi întreba de unde vom lua această sumă. Vă spun foarte simplu: o luăm tot din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate de la capitolul "Asistenţă socială". La acest capitol, pentru cei care nu ştiu, se găsesc sume care finanţează cheltuielile cu concediile medicale. Dacă anul trecut această sumă nu a fost folosită în integritatea ei, suplimentarea cu 40% a acesteia nu are nicio justificare logică. Înseamnă că vom lua din banii asiguraţilor, respectiv Guvernul şi Ministerul Finanţelor Publice iau din banii asiguraţilor şi, în loc să-i dea pentru asistenţă medicală, pentru servicii medicale, îi dau pentru concedii medicale. Vă explic şi care este substratul acestei mişcări. |
|
|
Foarte pe scurt, domnule deputat. |
|
|
Foarte scurt, în trei cuvinte, domnule preşedinte. Substratul este că, la sfârşitul anului, aceşti bani nu vor fi cheltuiţi, vor fi în excedent la acest capitol bugetar şi, împreună cu minusul creat la sfârşitul anului, vor încerca să menţină deficitul bugetar la 2%. Stimaţi colegi, vă rog să aprobaţi acest amendament, pentru că, altfel, spitalele româneşti vor intra în blocaj, lucru împărtăşit şi de preşedintele Casei Naţionale de Sănătate, care a tras un semnal public şi a spus că spitalele din România nu mai pot funcţiona în acest sistem. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Votul dumneavoastră pentru acest amendament. Cine este pentru? 61 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 210 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 891, domnule doctor Horia Cristian. Domnule deputat, vă invităm la microfon. Domnul deputat Eugen Nicolăescu. |
|
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Ca să vă scutesc să mă anunţaţi de două ori, încep prin a vă spune că este ora 15.45 şi în continuare nu avem cvorum de şedinţă. În acelaşi timp, voiam să vă anunţ că, în afară de articolele 21 şi 22 pe care nu le respectaţi, respectaţi art. 88, dar nu mai este cazul că nici pe acesta nu-l respectaţi, deoarece a plecat premierul din sală. Acum, mă întorc la amendamentul care urmează şi vă rog să acceptaţi să prezint o singură dată mai multe amendamente, deoarece sunt corelate. Este vorba de amendamentele de la poziţiile 891, 892, 893, 894, care înseamnă diminuări şi reorganizări ale sumelor alocate în cadrul bugetului fondului Casei Naţionale de Sănătate şi, bineînţeles, poziţia 895 care înseamnă suplimentarea sumelor care s-au obţinut prin diminuări. Cu alte cuvinte, încerc să vă spun şi modalitatea prin care se găsesc sursele de finanţare pentru suplimentarea pe care v-o propun. În acelaşi timp, având în vedere că discut despre 5 amendamente deodată, vă rog să-mi daţi voie câteva minute să vă prezint mici consideraţii pe tema bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi implicaţiile pe care le are bugetul propus. Bugetul acestui fond, după cum bănuiesc că au citit cei interesaţi, este mai mic în 2009 decât în 2008. Mai trist este că, după toate calculele făcute, acest buget poate să ajungă cel mai târziu până la mijlocul lunii septembrie. Cu alte cuvinte, trimestrul IV şi puţin din trimestrul III rămân neacoperite ca buget în anul 2009. Acesta ar trebui să fie un mare semnal de alarmă pentru majoritatea parlamentară şi, în acelaşi timp, pentru Guvern, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Aş vrea, de asemenea, să vă transmit şi îngrijorarea noastră, a Grupului parlamentar al PNL, pentru că, până la urmă, reprezentăm interesele cetăţenilor români, care, din păcate, sunt şi bolnavi şi au şi nevoie de sistemul de sănătate. Dacă nu vor mai fi bani în trimestrul IV, oamenii vor rămâne fără servicii medicale, fără medicamente, vor rămâne, de fapt, netrataţi şi nevăzuţi de medici. Aş vrea să reliefez câteva lucruri grave din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Sunt câteva capitole importante la care fondurile se diminuează dramatic. Şi am să vă rog să vă uitaţi şi dumneavoastră pe buget. La medicina primară, fondurile alocate anului 2009 sunt mai mici cu 40% decât în 2008, ceea ce cred că este un lucru extrem de grav. O mică paranteză. Acum două zile, ministrul sănătăţii, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, reprezentanţii Patronatului Medicilor de Familie şi reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicină de Familie s-au întâlnit ca să găsească soluţii şi, bineînţeles, să blocheze demersul prin care medicii de familie voiau să protesteze în mai multe moduri, unii dintre ei chiar închizând cabinetele medicale, cu repercusiuni grave asupra stării de sănătate a populaţiei. Dacă o să citiţi comunicatul de presă dat în urma acestei întâlniri, veţi vedea că, se spune, s-a găsit soluţia să se suplimenteze bugetul, astfel încât pierderea să nu fie de 40%, ci numai de 10%. Stau să vă întreb: cum se poate să se facă, printr-un comunicat de presă, modificarea bugetului, când noi astăzi discutăm bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, când nu a fost niciun amendament din partea Guvernului, de redistribuire a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ca să asigure fondurile necesare acestui capitol? Cred că este important pentru toată lumea să se ştie că acel comunicat de presă este mincinos şi nu ascunde decât demagogie, pentru că adevărul este cel pe care vi-l spun: nu sunt fonduri cuprinse în buget pentru rezolvarea acestei probleme. Al doilea lucru din cadrul acestui buget. Veţi vedea că, deşi se micşorează fondurile pentru spitale, se micşorează fondurile pentru asistenţa medicală în ambulatoriu, cresc fondurile cu aproximativ 50% pentru dializă, fără nicio explicaţie. Dializa care se realizează în mediul privat se face cu preţuri mai mici decât în mediul, să spunem, public. Cu alte cuvinte, ar trebui ca Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să externalizeze tot ceea ce înseamnă dializă în mediul public, ca să micşoreze costurile, ceea ce n-ar trebui să ducă la majorare de costuri. Vă spun că în anul 2008 nu au rămas cetăţeni fără să li se facă dializă şi banii care au existat în bugetul anului 2008 au fost suficienţi. Atunci, nu se explică creşterea pentru anul 2009 - ca să-i răspund domnului deputat Toader, care era curios de ce n-am făcut-o noi în 2008. N-a fost nevoie, domnule Toader, pentru că banii au ajuns. |
|
|
Domnule deputat, v-aş ruga să vă apropiaţi de sfârşitul alocuţiunii dumneavoastră. |
|
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Imediat, domnule preşedinte. Nu am consumat cele 10 minute care mi se cuveneau - 2 ori 5 amendamente. Cred că doar 4 minute am consumat. Aş vrea, de asemenea, să mai subliniez faptul că, din nou, se ajunge, după 4 ani, deci din 2004, ajungem acum, în 2009, să avem excedent la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, când sumele încasate sunt mai mici în 2009 decât în anii precedenţi. Şi, cu toate acestea, se calculează fondul cu excedent. Asta înseamnă, de fapt, că sumele încasate şi mai mici, cu excedentul pus deoparte, se redistribuie la cheltuieli sume mult mai mici decât se încasează. Eu o numesc deturnare de fonduri, pentru că banii contribuabilului român, banii asiguraţilor nu se întorc la cetăţean, la sistemul de sănătate, ci rămân să umple, eventual, golurile din trezorerie sau să asigure deficitul bugetar la un nivel acceptabil. În consecinţă, domnule preşedinte, amendamentele de la poziţiile 891, 892, 893 şi 894 vizează diminuări de fonduri de la anumite capitole din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, iar amendamentul de la poziţia 895 vizează suplimentarea sumei prevăzute pentru medicina de familie, acea ramură a medicinii care este extraordinar de importantă pentru ceea ce se numeşte medicină preventivă, cea care, dacă începe să funcţioneze cu adevărat în România... I-am pus bazele în 2007, în 2008 s-a dezvoltat, ar fi trebuit în 2009 să se consolideze. Din păcate, în 2009 se distruge şi mulţi de acum încolo, probabil, vom asista la înăsprirea şi la agravarea stării de sănătate a populaţiei, pentru că medicii de familie vor fi puşi, deseori, în situaţia să-şi închidă cabinetele medicale, vor fi puşi în situaţia în care să nu mai asigure servicii medicale, şi noi suntem răspunzători, în speţă, dumneavoastră, majoritatea, de soarta viitoare, din punctul de vedere al sănătăţii populaţiei. Vă mulţumesc. Sper că v-am convins că este nevoie să fie aprobate aceste amendamente. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Doamnelor şi domnilor colegi, Aţi ascultat cu atenţie motivaţia domnului deputat Nicolăescu. Supun votului dumneavoastră cele cinci amendamente de la poziţiile: 891, 892, 893, 894 şi 895. Cine este pentru? 65 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 206 voturi împotrivă. Abţineri? 6 abţineri. Cu 65 de voturi pentru, 206 voturi împotrivă şi 6 abţineri, cele cinci amendamente au fost respinse. Amendamentul de la poziţia 896, Anexa nr. 10/03 - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Domnule doctor, poftiţi la microfon pentru a-l susţine. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri în absenţă, Stimaţi colegi, O chestiune de procedură. Aş prefera să mi se adreseze lumea cu titlul pe care îl am aici, de deputat. Chestiunea că sunt doctor este secundară. |
|
|
Am înţeles, domnule deputat. |
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Vin din nou în faţa dumneavoastră, exact ca şi domnul senator Câmpanu, exact ca şi colegul de la UDMR, vin a treia oară cu acelaşi amendament, cu alte sume, prin care vă solicit să modificaţi bugetul asistenţei medicale primare. Vreau să vă atrag atenţia că, dacă bugetul Casei de Asigurări de Sănătate este mai mic decât anul trecut cu 6%, în fapt, serviciile medicale sunt mai mici cu 26% şi vreau să vă atrag din nou atenţia că acest lucru va avea repercusiuni grave asupra sistemului sanitar românesc. |
|
|
Domnule deputat, vă rog să vă referiţi la amendament. |
|
|
Domnule preşedinte, Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii la Capitolul 6605, Subcapitolul 04, Paragraful 01 - "Asistenţă medicală primară", de la suma propusă, de 864 078 mii lei, la suma de 1.456.955 mii lei. Sursa de finanţare o reprezintă redistribuirea în interiorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin diminuarea sumei, de la capitolul "Asistenţă socială", de la capitolul "Administraţie centrală" şi de la capitolele menţionate de colegul nostru, domnul deputat Eugen Nicolăescu. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. La noi, sursa de finanţare este alta decât cea pe care dumneavoastră aţi menţionat-o, domnule deputat. |
|
|
Sursa de finanţare este îmbunătăţirea sistemului de colectare a taxelor şi impozitelor. Vreau să vă atrag atenţia că, din cauza activităţii susţinute a Ministerului Finanţelor Publice, încasările la Fondul de sănătate sunt 50% faţă de luna ianuarie 2008. |
|
|
Mulţumesc pentru precizări, domnule deputat. Voturi pentru? Cine este pentru? 59 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 208 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la poziţia 897. Domnul deputat Horia Cristian. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Anexa 10/3 - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anii 2007 - 2012 - nu mă întrebaţi de ce, dar aşa este în buget. Se propune suplimentarea bugetului la Capitolul 6605, Subcapitolul 04, Paragraful 02 - "Asistenţă medicală pentru specialităţile clinice". Stimaţi colegi, Vreau să vă atrag atenţia că medicina de ambulatoriu clinic este într-o situaţie extrem de proastă. Valoarea punctului, anul trecut, a fost de 0, 75 lei pentru o prestaţie a unui medic specialist. Anul acesta este 0, 65 lei. În condiţiile în care bugetul medicinii de familie a scăzut şi prestaţiile medicilor de familie nu sunt plătite, în condiţiile în care scădem valoarea prestaţiilor medicilor de ambulatoriu, în condiţiile în care valoarea bugetului pentru investigaţii paraclinice din ambulatoriu scade şi în condiţiile în care, în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, sumele pentru consultaţiile la domiciliu şi consultaţiile medicilor de ambulanţă sunt scăzute, creşte, în schimb, valoarea pe kilometru. Acest lucru va duce la transportul pacienţilor către spitale şi aceştia nu mai pot fi nici consultaţi, şi nici diagnosticaţi în ambulatoriu, ceea ce duce la supraaglomerarea spitalelor, care, deja, cum v-am spus, se află într-o mare dificultate. Ca atare, vă solicit să votaţi acest amendament şi să aducem valoarea punctului la 0, 75 lei, cât a fost anul trecut. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Daţi-mi voie... Nu poate fi trecută neobservată prezenţa domnului preşedinte al Senatului României la sfârşitul lucrărilor. Întotdeauna, sfârşitul încoronează opera. |
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): A ajuns înaintea primului-ministru. |
|
|
|
Vă cer scuze, nu l-am observat. Este important că este prezent. (Intervenţie neinteligibilă din sală a doamnei deputat Aurelia Vasile.) Doamna deputat, pentru noi este o bucurie. Este o bucurie pentru mine să-l văd pe domnul preşedinte aici. Am spus-o cu toată sinceritatea, fără să pun în dificultate... Vă cer scuze. N-aş vrea să interpretaţi greşit remarca mea extrem de politicoasă. Voturi pentru amendamentul domnului deputat Horia Cristian. Cine este pentru? 64 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 208 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul susţinut a fost respins. Amendamentul de la poziţia 898 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 899 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 900 - Anexa 10, Volumul E - Grupul parlamentar al PNL se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1538 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1539 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1540 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1541 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1542 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1547 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1548 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1549 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1550 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Amendamentul de la poziţia 1551 se susţine? Din sală: Nu. |
|
|
Nu se susţine. Doamnelor şi domnilor colegi, Acestea au fost amendamentele respinse de la Anexa nr. 10. Supun votului dumneavoastră această anexă. Cine este pentru? 214 voturi pentru. Cine este împotrivă? 62 de voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu o majoritate de 214 voturi, Anexa nr. 10 a fost adoptată. Domnilor colegi, Ne întoarcem la Anexa nr. 1 - Bugetul de stat pe anii 2007 - 2009 - Sinteză. Acum putem s-o votăm în integralitatea ei. Cine este pentru Anexa nr. 1 - Bugetul de stat pe anii 2007 - 2009 - Sinteză. Cine este pentru? 216 voturi pentru. Împotrivă? 61 de voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Cu 216 voturi pentru, 61 de voturi contra şi două abţineri, Anexa nr. 1 a fost adoptată. În continuare votăm Anexa nr. 2 - Sinteza cheltuielilor pe surse de finanţare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, pe anii 2007-2008. Cine votează pentru această anexă? 217 voturi pentru. Voturi împotrivă? 61 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu 217 voturi pentru şi 61 de voturi împotrivă, Anexa nr. 2 - Sinteza cheltuielilor pe surse de finanţare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, pe anii 2007-2008 a fost adoptată. Ne întoarcem la art. 27 din Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009. Acest articol se referă la Anexele 1-10, care fac parte integrantă din prezenta lege. Cine votează pentru acest articol? Voturi pentru? 218 voturi pentru. Voturi împotrivă? 64 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 218 voturi pentru, 64 împotrivă şi o abţinere, art. 27 a fost adoptat. Doamnelor şi domnilor colegi, Am încheiat dezbaterea pe articole asupra acestui proiect extrem de important. Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite de îndată colegii în sală. Urmează votul final asupra acestui proiect de lege. Până vin toţi colegii care mai sunt în afara acestei aule, vă propun ca acest proiect de lege şi, de asemenea, proiectul de lege care urmează, să fie adoptate cu votul deschis prin ridicarea mâinii. Cine este pentru această modalitate de vot? 226 de voturi pentru. Voturi împotriva modalităţii de vot deschis? 61 de voturi. Abţineri? Nu sunt. Cu 226 de voturi pentru, 61 de voturi împotrivă şi nicio abţinere, am adoptat procedura de vot deschis prin ridicarea mâinii. Doamnelor şi domnilor, Supun votului dumneavoastră Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009, în ansamblul său. Cine este pentru? 245 de voturi pentru. (Aplauze.) Voturi împotrivă? 63 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Doamnelor şi domnilor, Domnule prim-ministru, Domnule ministru de finanţe, Domnilor miniştri, După îndelungate şi deosebit de aprige lupte, Proiectul Legii bugetului de stat a fost adoptat cu 245 de voturi pentru, 63 de voturi împotrivă şi o abţinere. Să fie într-un ceas bun! (Aplauze.) |

