Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.3/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 2013
| 1. | Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 16,10. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Eugen Nicolicea, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|
Prezenţa este de 351 din 411. Domnul deputat Condurăţeanu este, ca să depună jurământul? Este. Secretarii de şedinţă. Domnul Mircovici nu s-a întors încă. Să-l aşteptăm. Domnul deputat Neacşu şi liderii grupurilor parlamentare, vă rog frumos să vă invitaţi colegii în sală pentru a discuta... Preşedintele Comisiei pentru buget, domnul Ruşanu, este în sală, pentru a prezenta raportul? Da. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog frumos să luaţi loc în sală. Semnătura dumneavoastră la plenul reunit se consideră semnătura pentru ziua de astăzi. O semnaţi şi după aceea, dacă n-aveţi..., este aceeaşi semnătură. Asta este procedura. Dacă vreţi să facem una normală, mai semnăm o dată. Şi dăm din mână în mână. Poate cineva are iniţiativă şi vrem o semnătură în plus. Eu nu pot decât să mă supun dorinţei dumneavoastră, dacă vreţi să semnaţi de două ori în aceeaşi zi. Doamnelor şi domnilor deputaţi, vreţi să semnaţi? Bine. Avem echipa nouă de parlamentari care vrea să semneze de două ori. Mai stăm un pic. Cu noua prevedere dacă nu semnează...! Vedeţi ce efect are noua prevedere! N-a intrat în vigoare, dar reflexul se creionează. Dacă este cineva care nu doreşte, poate contesta la Curtea Constituţională. Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi, verificarea prezenţei se face prin cartelă, puteţi să semnaţi şi mai târziu. Este o plăcere pentru camerele de luat vederi să vadă această prezenţă inedită a parlamentarilor în jurul semnăturii. Haideţi că facem aici un fel de pelerinaj. Conform procedurilor parlamentare, doamnelor şi domnilor, avem sesiune extraordinară pentru votarea bugetului şi pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către un deputat ales, plus două informări pe care o să le fac eu. Declar deschisă şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor în cadrul sesiunii extraordinare convocate în temeiul prevederilor art.66 alin.(2) din Constituţie şi ale art.84 alin.(2) şi (4) din regulament. Din totalul celor 411 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la această şedinţă 351 deputaţi, conform semnăturilor la prima şedinţă, fiind absenţi 60, din care 13 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru, stabilite de Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare... Rog liderii grupurilor parlamentare să-i roage pe colegii parlamentari să ia loc în bănci. Domnule Harbuz, vă rog frumos să luaţi loc în bancă. Domnule Arsene, vă rog frumos să luaţi loc în bancă. Aveţi lider de grup parlamentar care vă explică procedurile. Am o mare rugăminte la dumneavoastră. Vă consult dacă sunt obiecţii sau comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi. Vă consult, dacă nu, vă supun la vot şi n-o să treacă votul. Vă rog frumos să luaţi loc în bănci şi să vă introduceţi cartela. Vă rugăm frumos să vă pregătiţi cartela. Facem o verificare. Să înceapă votul. O să rog liderii grupurilor politice parlamentare să-şi ceară extrasul, să vadă cine este prezent şi cine nu este. Domnul Ruşanu. (Liderii grupurilor parlamentare verifică extrasul.) Până colegii noştri îşi verifică lista de prezenţă... Domnule Stănişoară, vă rog frumos să veniţi şi dumneavoastră să luaţi lista, domnul Máté, domnul Radu Popa, domnul Ciucă şi domnul Pambuccian. Domnule Nica Ciprian, vă rog frumos să luaţi loc în bancă, ca să puteţi vota. Aşa cred eu că e bine pentru noi, parlamentarii, să mai şi votăm. Verificarea se face la votul important. Acum votăm ordinea de zi. Supun votului dumneavoastră ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru şedinţa de astăzi. Să înceapă votul. |
|
|
Cu 253 de voturi pentru, o singură abţinere, ordinea de zi a fost acceptată. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt obiecţii. Programul de lucru este până la finalizarea ordinii de zi. Nu sunt. Dacă nu, supun votului programul de lucru. O menţiune specială pentru domnul Horia Grama, dânsul a rămas cu mâna ridicată din 1997 şi dânsul votează cu mâna ridicată. A apărut votul electronic între timp, domnule deputat. |
|
|
Cu 258 de voturi pentru şi un vot împotrivă, programul de lucru a fost aprobat. |

