Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iulie 2013 (sesiune extraordinară)

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iulie 2013 (sesiune extraordinară)

  1. Aprobarea ordinii de zi.

 

Şedinţa a început la ora 16,05.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Îl avem aici în dreapta mea pe domnul Nicolicea, în stânga pe domnul Buican, le mulţumesc şi lor şi dumneavoastră pentru că aţi venit din vacanţă pentru această sesiune extraordinară.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă informez că din totalul celor 409 parlamentari, deputaţi, până la acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 325, 84 sunt absenţi, din care 19 au primit aprobarea Biroului permanent - doamna ministru, sărut-mâna!, - fie au acţiuni parlamentare, fie şi-au luat concediu plătit.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru propuse de Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare şi înscrise în anexa la Decizia de convocare a sesiunii extraordinare au fost distribuite deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.84 alin.(3) din Regulament, ordinea de zi, după cum ştiţi, şi programul de lucru, într-o sesiune extraordinară, se aprobă de către plenul Camerei Deputaţilor.

Vă consult, dacă sunt obiecţii sau comentarii la ordinea de zi propusă? Dacă nu sunt, vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot, doamnelor şi domnilor colegi.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi pentru sesiunea extraordinară. Să înceapă votul.

Domnilor colegi, 211 voturi pentru, nicio abţinere, un vot împotrivă. Ordinea de zi a fost aprobată.