Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.21/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2015

  1. Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală (PL-x 392/2014). (retrimis comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 392/2014

 

Şedinţa a început la ora 16,00.

Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Laurenţiu Chirvăsuţă şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Rodica Nassar, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Liderii grupurilor parlamentare o să-i rog frumos să-şi invite colegii în sală pentru a începe şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Secretarii de şedinţă o să-i rog frumos să...

Bun! Am înţeles că toţi colegii, liderii grupurilor parlamentare şi-au invitat colegii în sală. Da?

Prezenţa!

Liderii grupurilor parlamentare o să îi rog să-şi invite colegii în sală. Liderii grupurilor, domnilor deputaţi, începem şedinţa?

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 396...

O să am o rugăminte la presă, vă rog frumos, presa, vă rog frumos, doamnelor şi domnilor... vă rugăm frumos.

Toată presa are acces în sala de plen, aşa că nu e nicio problemă, dar o să-i rog frumos să nu se plimbe printre rânduri.

Mulţumesc foarte mult.

Aceleaşi reguli, ca de obicei.

Bun! 204 sunt prezenţi în acest moment, absenţi 193, 20 de parlamentari participă la alte lucrări. Cvorumul legal este îndeplinit.

Dacă la ordinea de zi există obiecţii, comentarii? Cea propusă de către Comitetul liderilor şi aprobată de către Biroul permanent. Nu avem probleme la ordinea de zi.

Comitetul liderilor avea o solicitare pe care domnul lider al grupului trebuia s-o facă. Comitetul liderilor!

Am înţeles, deci domnul Orban a propus-o şi dânsul nu o mai susţine, o susţineţi dumneavoastră. Vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Nu, domnule preşedinte, o susţinem cu toţii în continuare.

Deci, aşa cum am decis în Comitetul liderilor, şi Biroul permanent a fost de acord, dat fiind faptul că este începutul şedinţei de lucru de astăzi, şedinţă de dezbatere, vă propun să fie readusă la plen şi apoi retrimisă la comisie cu termen mâine de întocmire a raportului proiectului legislativ care se referă la propunerea de respingere a Ordonanţei nr.55.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

PL-x cât? Stafful tehnic?

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

392/2014.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dragi colegi,

Există o decizie a Comitetului liderilor, aprobată de către Biroul permanent în unanimitate, să retrimitem la comisie până miercuri la plenul Camerei PL-x 392/2014.

Nu sunt obiecţii, comentarii.

Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

169 de voturi pentru, o abţinere, niciun vot împotrivă.

Propunerea a fost aprobată.