|
Domnul Florin Iordache: Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, din 21 octombrie şi vă anunţ că din totalul celor 382 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 127 de deputaţi. Ordinea şi programul de lucru pentru această săptămână au fost distribuite. Până la 14,30 vor fi dezbateri, conform înţelegerii liderilor de grup; la ora 15,00 va fi şedinţa de vot final, iar după şedinţa de vot final va fi şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor. Dacă la ordinea de zi sunt observaţii? Domnul Pâslaru, vicelider PSD. Vă rog, domnule Pâslaru, aveţi cuvântul.
|