Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.75/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2016

  1. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune (Pl-x 38/2016) (retrimisă comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 38/2016

 

Şedinţa a început la ora 15,19.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dragi colegi,

Suntem în multiplicarea...

Este ridicat pe site, dar suntem în multiplicarea... pentru liderii grupurilor parlamentare, a celor trei legi legate de achiziţii.

Dacă liderii grupurilor parlamentare îşi păstrează angajamentul din Biroul permanent, o introducem şi pe a patra.

Perfect. Mai stăm un pic.

Doamnă secretar general adjunct, câţi au semnat prezenţa? 138 au semnat prezenţa.

Începem cu PL-x 17, 481 de amendamente admise.

Acum, vă rog frumos...

Numai o secundă...

Pe procedură, domnul Pâslaru, liderul Grupului, după care domnul Marton Árpád, viceliderul Grupului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să aducem de pe poziţia 13, Pl-x 38/2016, pe poziţia 1, pentru ca apoi s-o retrimitem la comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Pl-x 38 este pe poziţia 4, l-am adus.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Atunci v-aş ruga să trecem pe poziţia întâi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Numai o secundă, să citesc primele două proiecte, dacă mi le dă şi mie stafful tehnic, dacă doamna secretar general adjunct are bunăvoinţa să-mi dea şi mie poziţiile 2 şi 3 de pe ordinea de zi.

Dacă nu vă plictisiţi cumva în timpul dialogului pe care îl aveţi... între dumneavoastră...

Ştiu că e greu ca staffer, dar poate...

De ce? Cine a hotărât? Aţi hotărât dumneavoastră, în numele Biroului permanent?

Bun. Până când stafful tehnic revine, vă propun reîntoarcerea la comisie. Termen? 3 săptămâni. Poziţia 4.

Voturi pentru?

Rog secretarii să numere. Suntem în vot. Număraţi.

90 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Aprobat.

Tot la acest punct, Biroul permanent a cerut extinderea termenului de la 45 la 60 de zile. Este cererea liderilor grupurilor parlamentare.

Voturi pentru?

Rog, număraţi voturile. Extinderea procedurii pentru prima Cameră sesizată, de la 45 la 60 de zile, conform Constituţiei României.

Vă rog frumos să ridicaţi mâna.

Voturi pentru?

Vă rog frumos să număraţi numai mâinile ridicate.

Câţi sunt?

14 voturi pentru.

Abţineri? Abţineri?

Domnul Udrişte. O singură abţinere.

Voturi împotrivă?

Vă rog, număraţi.

68 de voturi împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu există. Domnul Cernea. Perfect.

A fost retrimisă la comisie, termen 3 săptămâni. Nu s-a acceptat de plen prelungirea termenului, de la 45 de zile constituţionale, la 60, pentru prima Cameră sesizată.

Domnul deputat Marton Árpád, pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Stimaţi colegi,

Aţi fost induşi în eroare.

Stimaţi colegi liberali,

Domnule preşedinte,

Ştiţi ce-aţi votat astăzi, acum? Adoptarea tacită a Proiectului de Lege de modificare a televiziunii. Asta aţi votat. Săptămâna aceasta, cu 45 de zile, se adoptă tacit. Aţi prelungit, prima dată, la 3 săptămâni, raportul, după care aţi respins solicitarea de extindere la 60 de zile a aprobării tacite.

Bravo, aţi mai adoptat, cu vot, adoptare tacită în Camera Deputaţilor. Felicitări!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Proiectele de hotărâre?

Bun.

Dragi colegi,

Intrăm... până vin şi cele două proiecte simple de hotărâre cu privire la numirea domnului Mihai Voicu, ca vicepreşedinte al Camerei, şi eliberarea din funcţie a domnului Ludovic Orban, vacantarea postului de vicepreşedinte, bineînţeles, în forma pe care v-am spus-o, începând cu ultimul...