Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 iunie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 iunie 2018

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 14,04.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului, şi de domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler, secretar al Camerei Deputaţilor.

Din prezidiu au făcut parte domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului, şi doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să vă invitaţi colegii în sala de şedinţă şi să luăm loc pentru a putea începe şedinţa.

Stimaţi colegi,

Doamnă prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 465 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 380, până la acest moment.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi, vă rog?

Dacă nu sunt, vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot.

Supun votului proiectul ordinii de zi.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

227 de voturi, un vot împotrivă, 14 colegi care nu optează.

Ordinea de zi a fost aprobată.

Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru aveţi intervenţii?

Dacă nu aveţi, supun votului dumneavoastră proiectul programului de lucru.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

297 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere, 2 colegi care nu optează.

Programul de lucru a fost aprobat.