Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 decembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.189/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 decembrie 2018

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 14,15.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, asistat de domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Nicu Fălcoi, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă invit să luaţi loc în sală, pentru a putea începe şedinţa comună.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul de 465 de senatori şi deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 331.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, aşa cum au fost stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, v-au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi?

Dacă nu sunt, atunci, supun votului deschis electronic ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot.

Începem votul.

Video in format Flash/IOS

Rezultatul votului - 167 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere.

Prin urmare, s-a aprobat ordinea de zi.

Dacă în legătură cu proiectului programului de lucru sunt comentarii sau intervenţii?

Dacă nu, supun votului deschis electronic programul de lucru pentru şedinţa comună de astăzi.

Începem votul.

Video in format Flash/IOS

217 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere.

Programul de lucru a fost aprobat.