Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 februarie 2019
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.25/2019
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 februarie 2019 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 februarie 2019
| 1. | Continuarea dezbaterilor şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2019. (L88/2019) | ![]() |
|||
consulta fisa PL nr. 26/2019 |
|||||
|
Şedinţa a început la ora 10.30. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi domnul Şerban-Constantin Valeca, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul Dragoş Gabriel Zisopol, secretar al Camerei Deputaţilor, şi doamna Silvia-Monica Dinică, secretar al Senatului. |
|
|
|
Rog colegii să ia loc în bănci să putem începe şedinţa comună. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa comună de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 465 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 393. Reluăm discuţiile asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2019 şi Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale. La Legea bugetului de stat mai avem două anexe. Este vorba de Anexa nr.10, nu avem amendamente admise sau respinse şi, în aceste condiţii, stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră Anexa nr.10. Să înceapă votul. (Discuţii.) Reluăm, stimaţi colegi, reluăm. Rog toţi colegii senatori şi deputaţi să scoată şi să introducă din nou cartela pentru că s-a resetat sistemul. Reluăm, stimaţi colegi, votul asupra Anexei nr.10. Să înceapă votul. (Discuţii.) Rog toţi colegii să scoată şi să introducă cartela să putem începe. Tehnicul, sunt probleme? Păi, nu sunt probleme, dar nici nu afişează. Deci, stimaţi colegi, repet: supun votului dumneavoastră Anexa nr.10 - Cheltuieli de venituri şi cheltuieli aferente bugetelor locale. Să înceapă votul. (Discuţii.) Stimaţi colegi... E o problemă. Numai puţin. (Discuţii.) Facem un vot de control. Tehnica este obosită şi ea, bănuiesc. Vot de control. Să înceapă votul. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Perseverenţa, domnule Varujan. 313 senatori şi deputaţi - deci suntem în cvorum. Deci supun votului, stimaţi colegi, Anexa nr.10. Să înceapă votul. 216 voturi pentru, 107 împotrivă. A fost adoptată. Anexa nr.11 - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Avem cinci amendamente respinse, două amendamente admise. Dacă doresc colegii. Doamna Ioniţă Antoneta, vă rog. Doriţi să susţineţi un amendament respins? |
|
Doamna Antoneta Ioniţă (din sală): Da. |
|
|
|
Vă rog, doamnă. Să-mi precizaţi, din cele cinci, la ce poziţie vă referiţi dumneavoastră. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi parlamentari, Pentru Partidul Naţional Liberal, sănătatea românilor, ştiţi foarte bine, constituie o prioritate. Românii au dreptul la sănătate, au dreptul la servicii medicale, la calitate, la accesul la medicamente. Acesta este motivul pentru care vă supun atenţiei amendamentul de la marginal 2: suplimentarea cu 191 de milioane de lei a fondurilor necesare pentru asigurarea medicamentelor pentru boli cronice - şi mă refer aici la bolnavii oncologici, la bolile rare, hemofilie -, în condiţiile în care Guvernul deşi a prevăzut pentru anul 2019 suma de 3,7 miliarde de lei, în creştere faţă de anul 2018, aceasta este în continuare insuficientă pentru asigurarea stocurilor necesare de medicamente. Vă supun la vot acest amendament. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamnă. Amendament respins - să înceapă votul -, poziţia 2. 113 voturi pentru, 220 împotrivă, o abţinere. Amendamentul a fost respins. Dacă se mai susţin celelalte. Da? |
|
|
Domnul Dan Vîlceanu (din sală): La poziţia 1. |
|
|
Poziţia 1. Da, domnule Vîlceanu. |
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, În România există aproximativ 100 de persoane care suferă de amiotrofie spinală. Este o boală foarte gravă, boală rară, care poate duce chiar la deces. În bugetul din acest an au fost prinse sume pentru tratarea acestei boli, pentru amiotrofie spinală de tip 1 şi amiotrofie spinală de tip 2; mai există amiotrofie spinală de tip 3 pentru care nu au fost prinse - şi este vorba de vreo 30 de persoane -, care n-au fost, practic, bugetate anul ăsta. Ceea ce trebuie să ştiţi în legătură cu acest tratament este că o singură fiolă pentru a te trata de amiotrofie spinală costă 345 000 de lei. Deci este imposibil ca o familie normală, chiar o familie înstărită, să poată să trateze..., singură să-şi facă rost de banii pentru a se trata. Această boală loveşte în primul rând copiii, nu este o boală care să lovească adulţii, te îmbolnăveşti în copilărie. Şi vă spuneam că au mai rămas aproximativ 30 de persoane. Cred că, dacă am adopta acest amendament, n-ar fi o gaură atât de mare, şi viaţa oamenilor nu poate fi totuşi evaluată în bani. Dincolo de asta, aş vrea să subliniez faptul că ministrul sănătăţii, prezent..., doamna ministru al sănătăţii, prezentă la discuţiile din Comisia de buget, spunea că singurul motiv pentru care nu este de acord cu finanţarea este că există ţări în care se plăteşte sau în care o parte din tratament este susţinută şi de pacienţi. Ăsta nu e un motiv ca în România această boală să nu fie tratată cu bani de la stat, pentru că românii nu au nivelul de trai al cetăţenilor din Anglia sau din Germania. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Buicu, vă rog. |
|
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, Vreau să mulţumesc colegului de la PNL care a venit şi a ridicat această problemă, dar românii trebuie să ştie un lucru: Partidul Social Democrat este cel care a introdus în decontare această modalitate de tratament care, într-adevăr, costă 70 000 de euro o fiolă. Comisia de specialitate, iniţial, a considerat, fiind o boală rară, un număr de 35 de pacienţi. Ulterior, numărul acesta a crescut la 70. Pot să vă spun că, în momentul de faţă, România tratează un copil cu o asemenea boală din Bulgaria. Sumele au fost incluse în bugetul Casei de Asigurări de Sănătate prin amendamentele prin care am crescut banii de transferuri şi din bugetul Casei de Asigurări. Aşa că vă mulţumim pentru faptul că sprijiniţi această iniţiativă a PSD-ului de a trata şi de a găsi modalităţile de tratament pentru copiii cu boli rare, dar banii sunt în bugetul casei. (Aplauze.) |
|
|
Bun. Supun votului... Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Nu vreau să... şi nu vreau să facem o polemică pe lucrurile astea, doar un singur lucru trebuie să spun: ceea ce am spus mai devreme este adevărat, 30 de persoane dintre cele 100 nu au banii alocaţi. Am spus din start că pentru tipul 1 şi tipul 2 sunt bani în buget şi am recunoscut lucrul ăsta, dar pentru cei cu amiotrofie spinală tip 3 nu sunt bani în buget. Asta e tot ce vreau să spun. Şi pentru ei trebuie banii ăştia. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Prună, vreţi să interveniţi aici? A, după. Mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 1, amendament respins. Să înceapă votul. 117 voturi pentru, 240 împotrivă, 2 abţineri. A fost respins. Următoarea intervenţie. Amendament la poziţia 3? |
|
|
Domnul Adrian Wiener (din sală): La 4. |
|
|
Staţi puţin. La 3 intervine cineva? La 3. Nu. Vă rog, la poziţia 4. Vă rog. |
|
|
Domnul Adrian Wiener: Stimaţi colegi, E vorba de un amendament care suplimentează finanţarea asistenţei medicale primare. Probabil ştiţi cu toţii că avem peste 400 de localităţi în România care nu au nici măcar medic de familie şi că accesibilitatea în sistemul de sănătate este o mare problemă a acestuia, în ansamblul său. Medicii de familie, prin această reformă financiară, să zicem, a veniturilor medicilor, au fost lăsaţi pe dinafară. Vârsta medie a medicului de familie în România este 55 de ani, şi specialitatea se deprofesionalizează şi se dezagregă văzând cu ochii. De aceea, am supus atenţiei dumneavoastră un amendament care suplimentează alocarea pentru asistenţa medicală primară din România - cu 3 800 000 de lei, astfel încât să ajungem măcar în zona mediei europene de alocare pentru această medicină. În fapt, se ştie că alocarea suplimentară în medicina de familie scade costurile medicinei de spital, care este cu mult mai scumpă. Aşadar, pe termen mediu, nici măcar lung, această iniţiativă ar putea să reducă costurile în sistem, nicidecum să le crească. Vă mulţumesc. |
|
|
Bun. Supun votului amendamentul de la poziţia 4. (Discuţii.) S-a epuizat timpul. Să înceapă votul. (Intervenţie neinteligibilă a domnului Vasile-Florin Stamatian.) S-a epuizat timpul, îmi pare rău. La final, la final! Timp zero. Mulţumesc. 119 voturi pentru, 247 de voturi împotrivă. A fost respins. |
|
Domnul Vasile-Florin Stamatian (din sală): 20 de secunde. |
|
|
|
20 de secunde, domnule doctor. Vă rog. |
|
|
Domnul Vasile-Florin Stamatian: Stimaţi colegi, Vreau să vă atrag atenţia că medicina se face cu resurse materiale şi cu profesionalism şi medicina nu se face nici pe PSD, nici pe PNL, nici pe niciun partid politic. Trebuie cu toţii să avem aceeaşi dorinţă de a face bine oamenilor şi de a ajuta acest corp medical. Într-adevăr, domnule preşedinte al comisiei, s-au scăpat 30 de oameni. Eu am ridicat şi la comisie această problemă. Atunci doamna ministru ne-a dezinformat, la comisie, dar nu se face nici pe PSD, nici pe PNL. Eu mulţumesc tuturor care vor ca medicina românească să meargă un pas înainte. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului. Avem două amendamente admise. Primul amendament, la poziţia 1, amendament..., la 51, amendament admis. Vot pentru. 368 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, o abţinere. A fost adoptat. Al doilea amendament admis, la poziţia 52. (Discuţii.) Staţi puţin, suntem în procedură de vot, doamnă, să terminăm... Amendament la poziţia... (Discuţii.) Nu se face explicarea votului pe fiecare amendament în parte. Deci, la poziţia 52, amendament admis. Să înceapă votul. 256 de voturi pentru, 123 împotrivă. A fost adoptat. Supun votului dumneavoastră anexa în integralitate. Vă rog. |
|
|
Doamna Raluca Turcan (din sală): Explicarea votului. |
|
|
Explicarea votului... (Discuţii.) Să înceapă votul. Explicarea votului... (Discuţii.) Vă rog! Explicarea votului nu este pe amendamente nicăieri. Termin anexa şi apoi vă dau cuvântul. Îmi spuneţi procedura invocată şi vă dau cuvântul. 224 de voturi pentru, 103 împotrivă. A fost adoptată şi Anexa nr.11. Vă rog. Să-mi precizaţi procedura. |
|
|
Orice deputat, orice parlamentar are dreptul să-şi explice votul după fiecare vot, este în baza regulamentului comun, în baza regulamentului celor două Camere, iar ceea ce faceţi dumneavoastră aici nu trădează decât, nu ştiu, disperare, teamă, grabă. Încercaţi să menţineţi măcar aparenţele respectării regulamentului. |
|
Care e procedura? |
|
|
|
Avem o colegă care doreşte să explice votul în numele Grupului parlamentar al PNL. De ce interziceţi acest drept al Grupului PNL? |
|
|
Deci explicarea votului, ca la orice proiect de lege, se face la finalizare. Am finalizat Anexa nr.11, explicarea votului. Eu nu o interzic, dar citiţi regulamentul. Doamna Ioniţă, explicarea votului. Vă rog frumos. Am finalizat Anexa nr.11, explicaţi votul la Anexa nr.11. Nu facem explicare la explicare. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş fi vrut doar să fac o justificare referitor la amendamentul admis de la poziţia 51, nu la toată anexa. Ţin să mulţumesc tuturor colegilor care au fost de acord că medicina de familie este subfinanţată în România. Domnilor parlamentari, În calitate de medic de familie, vreau să staţi de vorbă cu cei 11 000 de medici de familie din România. Cu toţii ştim, toţi membrii Comisiilor de sănătate, şi de la Camera Deputaţilor, şi de la Senat, sunt mari probleme. Medicina de familie este în continuare subfinanţată. Ce s-a obţinut astăzi este doar o creştere minimă, de 118 milioane de lei. În schimb, încă o dată vă mulţumesc, am reuşit să creştem, cu puţin, dar acesta este doar începutul. Profit de prezenţa domnului ministru al finanţelor şi doresc să înţeleagă şi dumnealui că trebuie să facem o reformă reală, este nevoie de o reformă reală în acest segment medical. Trebuie să venim şi cu facilităţi fiscale, domnule ministru, de genul impozit zero pe veniturile medicilor, aţi promis în programul dumneavoastră de guvernare. Trebuie să vă gândiţi că în Legea salarizării unitare medicii de familie şi asistenţii medicali din aceste cabinete - şi ei, în număr de circa 16 000 - sunt în continuare discriminaţi. Medicina de familie este în continuare privită ca Cenuşăreasa sistemului medical. Aşa că, dragi colegi, trebuie să ne gândim cu toţii, să ne gândim la pensiile medicilor şi asistenţilor din cabinetele medicilor de familie, trebuie să ne gândim să acordăm facilităţi fiscale, şi acesta este motivul pentru care, la amendamentul admis de la poziţia 51, Grupul parlamentar al PNL, împreună cu celelalte grupuri parlamentare, a reuşit să crească finanţarea pe acest segment medical. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Grupul USR. Grupul USR? (Discuţii.) Numai puţin. Doamna Prună, doriţi... (Intervenţie neinteligibilă a doamnei Cristina-Mădălina Prună.) Păi, invocaţi, doamnă, procedura! (Discuţii.) Explicarea votului. Vă rog. |
|
|
Domnul Adrian Wiener: Dincolo de bugetul Casei Naţionale de Asigurări care, cu certitudine, va fi rectificat, va apărea în rectificările ulterioare completat cu bani de la bugetul de stat, pentru că este, evident, insuficient, vreau să vă atrag atenţia asupra împărţirii în interiorul acestui buget a sumei, care se face printr-o hotărâre de guvern care se cheamă lege-cadru, total netransparent şi fără consultarea, măcar, a celorlalţi decidenţi care ar trebui să fie în măsură să exprime măcar opinii în ceea ce priveşte legea-cadru. Ar trebui să reflectăm asupra felului în care se împart aceşti bani în interiorul sistemului de sănătate, pe viitor, dincolo de faptul că CASS-ul... Am ajuns astăzi la 39 de contributori, dintr-o sută de beneficiari ai sistemului, şi aceştia sunt în continuă scădere, cu atât mai mult cu cât OUG nr.114 mai introduce o categorie de persoane care vor fi exceptate de la plata CASS-ului. Este o sumă uriaşă cu care se compensează acest fond în fiecare an, din ce în ce mai mare. Probabil că vom ajunge la un alt maxim istoric în cursul acestui an. Mulţumesc. |
|
|
Grupul UDMR, domnul Vass. Vass Levente. Explicarea votului. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. E lăudabil că au crescut salariile în spitale. Din 2017, decembrie, când am votat bugetul pentru anul 2018, bugetul pentru medicina de familie a crescut cu 48,3%. E un succes comun. În 2017, UDMR a propus o creştere de 11%, arcul guvernamental a susţinut. În 2019, luna aceasta..., luna trecută, Guvernul a propus o creştere de 6% - mulţumim. Apoi, Grupul parlamentar al UDMR, împreună cu doamna ministru, cu doamna de la CNASS, cu grupul parlamentar şi grupurile parlamentare din coaliţie, a reuşit, prin discuţii, să treacă aproximativ 400 de milioane creştere pentru medicina de familie în bugetul şi în propunerea care au venit în Parlament. Acest lucru, cu ajutorul tuturor grupurilor parlamentare, cum a zis şi doamna Ioniţă, a mai crescut cu 4,7%. Asta este concluzia, ăsta este rezultatul nostru comun. Mulţumesc colegilor mei din UDMR, mulţumesc tuturor colegilor din celelalte grupuri. (Aplauze.) Succes! |
|
|
Bun. Continuăm. Domnul Buicu, explicarea votului. Repet, la explicarea votului, un parlamentar de grup reunit. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. E foarte interesant că, în momentul în care vorbeam de alocaţiile pentru copii, PNL-ul se laudă că "a dat". Acum, când vorbim de asigurări de sănătate, datorită PNL-ului, medicina primară primeşte bani. Nu, stimaţi colegi, Partidul Social Democrat este cel..., arcul guvernamental este cel care a mărit salariile în sănătate, a asigurat finanţarea pentru medicina de familie în acest an cu 25% faţă de anul trecut, a introdus programe de sănătate şi de boli rare, astfel încât oameni care până acum nu aveau şansa de a fi trataţi, să ştiţi că pot fi trataţi. (Discuţii, rumoare.) Chiar dacă vă supăraţi, acesta este adevărul, şi românii o ştiu... |
|
Puţină linişte! Explicarea votului, vorbeşte despre ce a făcut Partidul Social Democrat. |
|
|
|
Alocarea sumelor pentru sănătate sub această guvernare a crescut, noi am crescut această alocare, PNL şi PDL a tăiat-o! (Aplauze.) Din sală: Procedură. |
|
|
Numai puţin. Doamna Prună. (Discuţii.) Numai puţin... |
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală): Pe procedură. (Discuţii.) |
|
|
Numai puţin, pe procedură. Numai puţin... |
|
Deci, domnule preşedinte... |
|
|
|
Numai puţin, pe procedură, respectăm... (Discuţii.) Vă rog frumos, treceţi... Domnule Roman, treceţi în bancă, vă rog. (Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.) E explicarea votului. Vă rog frumos, treceţi în bancă. (Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.) Da, bineînţeles. Treceţi în bancă. Treceţi în bancă! Doamna Prună. (Discuţii.) Explicarea votului s-a făcut. Vă rog. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Puţină atenţie, vă rog frumos, pentru că e un lucru important pe care vreau să vi-l spun aici. Conform Regulamentului, în baza art.65 alin.(3), adică acelaşi pe care l-a invocat domnul Dragnea ieri pentru a depune un amendament, Grupurile parlamentare ale USR depun un nou amendament, pentru că nu putem să închidem ochii la ceea ce s-a votat astăzi, în prima parte a zilei, de către Camera Deputaţilor, şi anume modificarea plafoanelor în mod ilegal pentru a creşte alocaţiile copiilor. Aceste alocaţii ar fi putut să fie crescute şi fără a exploda deficitul bugetar şi a le da acestor copii, astăzi, 150 de lei şi a-i îndatora pe viitor. Şi o să vă dăm şi o sursă de finanţare - şi o să depunem acest amendament pe care aş vrea ca, domnule Iordache, să-l supuneţi plenului -, şi anume PNDL. PNDL, adică acel program pe care dumneavoastră, domnule Dragnea, l-aţi creat, care este o puşculiţă din care v-aţi fidelizat baronii locali şi care au făcut aşa-zise... |
|
Vă mulţumesc. |
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ... proiecte de dezvoltare - dacă-mi permiteţi, 30 de secunde -, aşa-zise proiecte de dezvoltare. Şi am să vă spun că acea comună Troianul, din judeţul Teleorman, pe care dumneavoastră o menţionaţi acum câteva luni, nu are nici apă curentă, nu are nici canalizare şi nu are nici gaze, deşi acestea ar fi trebuit să fie proiecte de dezvoltare locală. |
|
Vă mulţumesc. |
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Cred că putem să luăm peste 2 miliarde de lei, 2,2 miliarde, din PNDL să le dăm copiilor, pentru că acest program şi-a... (Microfon întrerupt.) |
|
|
Vă mulţumesc, doamnă. V-am dat... Vă mulţumesc. (Discuţii.) Domnul Movilă. Domnul Movilă. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Am să depun amendamentul la staff, ca să puteţi să-l multiplicaţi... |
|
Da, doamnă, aştept amendamentul. (Discuţii.) Aştept, doamnă, amendamentul. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ... şi să-l supuneţi votului. |
|
|
|
Domnul Movilă Petru. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Încă o dată se demonstrează, dacă ne raportăm la medicina de familie, că este nevoie de o nouă Lege a sănătăţii. E un lucru bun, să spunem, că s-a mărit bugetul pentru medicina de familie, însă acest lucru arată că nu este un tratament, ci o abordare sistemică pentru medicina de familie, în condiţiile în care avem medici de familie care abia îşi duc zilele cu 5-600 de pacienţi şi avem medici de familie cu 3-4 000 de pacienţi. Au venituri diferite şi această abordare nu asigură, nu garantează un venit minim decent pentru medicina de familie. Am spus şi la Comisia de sănătate că abordarea trebuie să fie diferită, conform celor enunţate şi de Ministerul Sănătăţii, şi de mulţi dintre dumneavoastră, că medicii trebuie să fie trataţi corelat. Ţinând cont de pregătire, de vechime, de activitate, trebuie corelată plata medicilor de familie cu medicii din ambulatorii şi medicii din spitale. Cred, încă o dată, că această soluţie de a mări bugetul pentru medicina de familie este un paliativ, pentru că abordarea de fond trebuie cu totul alta. Trebuie o nouă Lege a sănătăţii. Şi, în condiţiile în care s-au mărit veniturile în sistemul de sănătate, încă sunt peste 30% din angajaţi, fie că vorbim de medici, fie că vorbim de cadre medii, ale căror venituri nu au crescut odată cu creşterile salariale. Noi am susţinut şi vom vota întotdeauna creşterile veniturilor pentru medici şi pentru medicina de familie, dar, cum spuneam, nu este o soluţie din sistem, este o simplă paliaţie. Vă mulţumesc. (Discuţii.) |
|
|
Invocaţi problema de procedură, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Brusc, s-a ivit o problemă personală, dar şi a Grupului PNL, pe care îl reprezint. Stimaţi colegi, Stimate domnule preşedinte, În urmă cu câteva minute a început o campanie, e normal, prin aparatul dumneavoastră de propagandă, pe Facebook, care spune cam aşa: "PSD îndreaptă greşelile..." (Microfon întrerupt.) |
|
|
Deci, problema de procedură! Stimaţi colegi, declaraţii... (Discuţii.) Numai puţin. La declaraţii politice puteţi spune. Deocamdată, problema de procedură mi-o invocaţi să vă las cuvântul, da? Bun. Vă rog. |
|
|
V-am invocat problema personală. |
|
|
Nu, nu, nu. Probleme de procedură. |
|
Domnule, este campania dumneavoastră... (Microfon întrerupt.) |
|
|
|
Mulţumesc. (Discuţii.) Domnule coleg, nu vă dau cuvântul. Bun, mai departe. Domnul Suciu. Vă rog. (Discuţii.) |
|
|
Domnul Pavel Popescu (din sală): Dă-mi un minut, te rog. |
|
|
Invocaţi problema de procedură şi vă las. Stimaţi colegi, Vă rog să luaţi... (Discuţii.) |
|
|
Ascultaţi-mă! În următoarele luni, până la alegeri, oricât veţi invoca acest aparat de propagandă, ţineţi minte un singur lucru: PNL... |
|
Procedura! V-am rugat. |
|
|
|
... PNL a mărit ieri alocaţiile, exploatând greşelile guvernării... (Microfon întrerupt.) |
|
|
Procedura. Am invocat..., v-am rugat. Vă mulţumesc mult. Ultimul vorbitor, domnul Suciu, şi încheiem bugetul. Vă rog. Fără a genera alte drepturi la replică. |
|
|
Stimaţi colegi, Nu mă gândeam niciodată că problemele personale ale multora se pot rezolva de la acest microfon, nu cred că asta este soluţia. Doar că vreau să completez ceva ce spunea reprezentantul unui grup parlamentar care habar n-are ce înseamnă să ai primari şi să ai probleme în comunităţile locale. Doamna de mai devreme ne spunea să tăiem banii de la PNDL. Stimată doamnă, Stimaţi colegi din toate partidele politice, PNDL înseamnă astăzi 6 000 de şantiere deschise în toată ţara, în toate comunităţile, indiferent de culoarea politică a primarilor. (Aplauze.) Aţi căinat şi ne-aţi acuzat că nu facem investiţii. PNDL-ul este cel mai de succes program guvernamental care a funcţionat, şi dumneavoastră vreţi să-l tăiaţi. PNDL înseamnă scoaterea satului românesc din mocirlă, şi vreţi să-l opriţi. Despre asta discutăm. (Aplauze.) |
|
|
Vă mulţumesc. Am finalizat dezbaterile. Stimaţi colegi, înainte de a încheia... (Discuţii.) Nu mai avem procedură. Deci, stimaţi colegi, a fost depus un amendament - pentru a putea finaliza bugetul de stat -, un amendament care face referire la Anexa nr.3/20 - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale..., Anexa nr.3/20 - Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. A fost adoptată această anexă în ziua de ieri. În aceste condiţii, dumneavoastră aţi depus un amendament de modificare, semnatari - Grupurile parlamentare ale USR. Supun votului amendamentul pe care l-aţi depus. Să înceapă votul. (Discuţii.) S-au finalizat dezbaterile. S-au finalizat şi timpii de dezbateri pe anexă. 34 de voturi pentru, 259 împotrivă, 82 de abţineri. A fost respins. (Aplauze.) Vă reamintesc... (Discuţii.) Numai puţin, domnule Suciu. Explicarea votului, domnul Stanciu-Viziteu. S-a înscris înaintea dumneavoastră. Domnule Suciu, lăsaţi-l să-şi... Te rog. |
|
|
Stimaţi colegi de la USR, nu i-aţi putut convinge pe colegii dumneavoastră de la PNL să voteze acest amendament?! Stimaţi colegi de la PNL, recunoaşteţi cumva că banii pe care guvernarea PSD-ALDE îi dă, inclusiv în comunităţile dumneavoastră, sunt bine-veniţi?! Recunoaşteţi şi tocmai aţi făcut acest lucru prin votul dumneavoastră. Repet, PNDL este cel mai de succes... (Discuţii, vociferări.) Calm, stimaţi colegi. Calm, stimaţi colegi. (Discuţii, vociferări.) Cât aţi fost la guvernare nu aţi fost în stare să faceţi un singur program de o asemenea anvergură. Cred că tocmai aţi recunoscut şi ne-aţi mulţumit pentru acest program. Vă mulţumesc. Data viitoare, înţelegeţi-vă între dumneavoastră. |
|
|
Explicarea votului, domnul Stanciu-Viziteu. |
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Mulţumesc, domnule preşedinte. (Discuţii.) Aştept să se liniştească colegii şi o să explic şi eu votul nostru. În primul rând, o remarcă tehnică. Poate aţi putea să vă schimbaţi mai rar jurisprudenţa, pentru că acum câteva minute spuneaţi că nu se explică votul pe amendament, şi acum aţi inversat acest lucru. |
|
|
Am finalizat anexa, domnule coleg. |
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Bun. Grupurile parlamentare ale Uniunii Salvaţi România au susţinut întotdeauna mărirea acestor alocaţii, aşa că am susţinut şi primul amendament din plen, care a trecut. PSD a venit şi a schimbat şi dintr-o alocare..., într-un lucru problematic, PSD vine şi face din nou socialism pe datorie. Vrea să plătească alocaţiile pe datorie. Noi am considerat că Ministerul Dezvoltării are un fond care stă în pixul unui singur om, un fond politic, care ar trebui desfiinţat, aşa că am considerat că acesta este sursa necesară, iar toţi cei care susţin pixul lui Dragnea au votat împotriva acestui amendament. (Discuţii, aplauze.) |
|
|
Doamna Turcan. |
|
|
Cred că spunea ieri domnul Pambuccian, parcă, că, atunci când încalci regulile, la un anumit moment se întorc împotriva ta. Ieri s-a creat un precedent de depunere a unui amendament în plen. Astăzi, acel precedent s-a perpetuat şi, din nefericire, am ajuns la nişte discuţii care au doar o tentă populistă, v-o spunem franc... (Discuţii, rumoare.)..., pentru că ajungeţi să vă folosiţi de subiectul primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, să le plângeţi de milă, în condiţiile în care, prin acest buget, tot ce aţi făcut a fost să le daţi cheltuieli, să creşteţi dependenţa de bugetul de stat şi, în acelaşi timp, să-i puneţi în mare dificultate să asigure unele cheltuieli pe care tot dumneavoastră le-aţi creat. Programul Naţional de Dezvoltare Locală ar trebui într-adevăr să fie o sursă de investiţii. Din nefericire, PNDL, de foarte multe ori, s-a transformat într-o puşculiţă de partid. Da, asta este realitatea! (Discuţii, rumoare.) Şi această puşculiţă de partid a crescut în timp. Însă, nu se justifică să diminuezi un program de investiţii care se pot duce, în condiţiile în care noi vom urmări ca ele să fie alocate transparent şi vom pune presiune pe dumneavoastră să fie alocate transparent pentru a creşte dezvoltarea comunităţilor locale, pentru a acoperi incapacitatea dumneavoastră de a finanţa un proiect pe care vi l-aţi asumat în programul de guvernare. |
|
Finalizaţi, doamnă. |
|
|
|
Alocaţiile pentru copii sunt în programul dumneavoastră de guvernare. Atunci nu aveaţi dileme existenţiale? Atunci nu vă gândeaţi ce formă va avea deficitul? |
|
Vă rog, finalizaţi, doamnă. |
|
|
|
Aşadar, lăsaţi autorităţile locale cu problemele pe care le-aţi generat, multe, foarte multe, şi lucrul acesta îl veţi simţi în fiecare zi. (Discuţii, vociferări.) |
|
Mulţumesc. |
|
|
|
Faceţi ca acest program de investiţii de la nivel naţional să funcţioneze transparent şi pe criterii, şi nu din pixul lui Vâlcov. Vă solicităm răspicat lucrul acesta. Nu vom accepta ca el să fie folosit discreţionar... |
|
V-am rugat să finalizaţi. |
|
|
|
... doar pentru clientela politică. |
|
|
Mulţumesc. V-am rugat să finalizaţi, aţi depăşit. Sunt două minute pentru explicarea votului, doamnă. Mulţumesc. (Discuţii.) Un singur vorbitor de grup. Vă rog. |
|
|
Îmi închei fraza. Aşadar, ca să fie foarte clar: Partidul Naţional Liberal a votat în acest sens, pentru că nu vrea să intre în nicio capcană. Noi ne respectăm aleşii. (Discuţii, rumoare.) Da, îi respectăm şi vom urmări să aibă bani de investiţii, pentru că, până una-alta, reprezintă singura sursă de dezvoltare pe care o mai are România în momentul de faţă. |
|
Vă mulţumesc, doamnă. |
|
|
|
Investiţiile publice sunt zero. |
|
|
Domnul Tomac. Domnul Tomac, explicarea votului. Domnul Tomac. (Domnul Florin-Claudiu Roman solicită cuvântul.) Îmi invocaţi ce procedură? |
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală): 151 cu 1. |
|
|
Numai puţin, dacă-mi invocaţi procedura ca să vă las cuvântul, ce s-a încălcat? (Discuţii.) Vă dau cuvântul, dar îmi invocaţi articolul încălcat. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Conform Regulamentului, 151 cu 1, am de adus în atenţia dumneavoastră o problemă personală. |
|
|
Aşa, problemele personale, preşedintele de şedinţă le poate lăsa la dezbatere la final. Deci la finalul... |
|
|
Sau le puteţi duce la "Ziua îndrăgostiţilor", dacă nu vă convine... |
|
A trecut, tocmai a trecut. |
|
|
|
... să le ascultaţi în Parlament. Domnule preşedinte, Astăzi, venind spre Parlament, m-am întâlnit cu o mamă şi discutam despre... (Discuţii, rumoare.) |
|
|
Deci, domnule coleg... Domnule Roman, domnule Roman, domnule Roman! (Discuţii, vociferări.) Numai puţin, nu... (Discuţii, vociferări.) Deci problemele personale, la final. Domnule Roman, nu vă dau... Păi nu... (Discuţii, vociferări.) |
|
|
Întrucât am doar 30 de secunde, o să sintetizez. Cât de cinic poţi să fii ca să... (Discuţii, vociferări. Microfon întrerupt.) |
|
|
Da, mulţumesc, mulţumesc! Vă mulţumesc! Păi, am... (Discuţii, vociferări.) Vă mulţumesc. Domnule Tomac, vă rog. Nu vă dau, domnule Roman! (Discuţii.) Domnule Roman, mă urmăriţi puţin? V-am dat cuvântul... (Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.) Bine. Nu pot fi abuziv, v-am dat cuvântul. (Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.) Nu-mi doresc. Îmi doresc să fiu un om normal. Văd că dumneavoastră în acest moment... Finalizaţi fraza, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Nu înţeleg de ce vă enervează ce spun românii. Pe noi nu ne ascultaţi, dar ascultaţi-i pe oameni, când vă spun. Stimaţi colegi, ştiu că v-aţi învăţat de la Erdogan să furaţi. Să furaţi o insulă... (Microfon întrerupt.) |
|
|
Deci, domnule Roman, domnule Roman, urmăriţi-mă puţin. Declaraţii politice şi atacuri la colegi nu permit. Deci în momentul în care faceţi acuze: că se fură, că se încalcă legea, astfel de acuze, dacă nu le justificaţi... (Discuţii.) Nu, nu se poate. Dumneavoastră puteţi face declaraţii la dumneavoastră acasă, dar nu în Parlament. Vă rog frumos. Mulţumesc mult. V-am dat cuvântul. Vă mulţumesc. (Intervenţie neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.) Da, pentru toţi colegii. (Intervenţie neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.) Nu domnule, eu doresc să fiu normal. Mulţumesc. Domnule Tomac, vă rog, continuaţi. O zi grea ieri pentru unii, văd că ne lasă nervii. Domnul Tomac. |
|
|
Domnule preşedinte, Nu ştiu unde s-a întâlnit domnul Roman cu o babă... (Discuţii, râsete.)..., dar poate ne spune domnul ministru cum a fost aseară în discotecă. N-aş vrea nici să ţin foarte mult... (Discuţii.) Domnu chestor, ştiţi că nu e bine, domnu chestor, când vorbiţi mult! Lăsaţi! Deci nu aş vrea să prelungesc... Aţi fost la discotecă, domnu ministru? |
|
|
Domnule Tomac, fără atacuri la persoane. |
|
|
Am înţeles. Păi, nu, nu e atac. |
|
Păi, cum? |
|
|
|
Nu v-am făcut nici hoţi, nu am spus nimic... |
|
|
Păi, nu, dar v-am rugat... referitor... |
|
... spun doar..., vă dau o soluţie. |
|
|
|
Explicarea votului grupului dumneavoastră. |
|
|
Domnule preşedinte, da, explicarea votului. Vă dau o soluţie: la începutul acestei sesiuni, în Senat, a trecut o iniţiativă a Partidului Mişcarea Populară prin care am propus să tăiem toate pensiile speciale. Dacă tăiem pensiile speciale, vom avea bani şi pentru alocaţiile copiilor, şi pentru a gazifica localităţile care nu au gaz, şi pentru oamenii cu dizabilităţi. Haideţi să aducem legea aici, astăzi, în Parlament, s-o votăm, să demonstrăm în mod real că ne pasă de români. (Discuţii, aplauze.) |
|
Da, mulţumesc. |
|
|
|
Tăiaţi pensiile speciale şi vom avea 1 200 000 pentru a da bani la bugetul de stat. (Discuţii, aplauze.) |
|
|
Mulţumesc. Domnul senator Vela. Domnule Vela, vă rog. Aveţi o problemă de procedură? Explicarea votului s-a făcut. Procedură. Vă rog, domnule Vela. |
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Este ora 11.10 şi sunt primul senator care vorbeşte de la acest microfon. (Aplauze.) Vreau să vă spun...(Discuţii, rumoare.) Dacă aţi băut Redbul de dimineaţă, e în regulă. Vreau să vă spun că retorica are mai multe părţi care pot fi abordate într-un discurs, de la acuzaţie, de la observaţie, de la insinuare, până unde vreţi dumneavoastră, domnule din banca nr. 3. Vreau să vă spun că, dacă domnul Viziteu nu ar fi venit aici ca să facă inclusiv comentarii sportive - că aţi văzut cum au votat cei din dreapta, pentru că cei din stânga au propus ceva -, nu am fi ajuns ca un sfert de oră să polemizăm, să ne contrazicem şi să ne certăm, mai mult, să facem o atmosferă de stadion, bătând în mese, râzând, făcând glume proaste şi acuzându-ne unii pe alţii. Pentru că, doamnelor şi domnilor parlamentari, ne vede toată România şi vă miraţi că Parlamentul nu are încredere în măsurătorile pe care le fac institutele de sondaj. Vă rog, haideţi să ne apucăm de treabă şi să terminăm ce avem pe ordinea de zi, aşa cum s-a votat în Birourile permanente reunite, şi lăsaţi scandalul pentru meciul de duminică sau pentru pauza de cafea. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Benga. 30 de secunde. Vă rog. |
|
|
E o problemă de procedură, pentru că se tot perpetuează aici un neadevăr. Să ne înţelegem: USR-ul are aleşi locali, USR-ul are consilieri în Bucureşti, USR-ul are consilieri şi în mediul urban, şi în mediul rural, în diverse judeţe ale ţării. Deci haideţi să terminăm cu această prostie. Pe de altă parte, însă, dacă tot vă bateţi cu cărămida în piept despre cum sprijiniţi primarii, domne, faceţi descentralizare adevărată: lăsaţi resursele în ţară, daţi-le oamenilor bani să-şi producă proiectele. Ceea ce se întâmplă cu PNDL-ul este că-i ţineţi priponiţi să vină la Bucureşti, să pupe ghiulu la preşedinte, să-şi scoată căciula în faţa acestui păun grizonat din spatele meu! (Discuţii, vociferări, aplauze.) Deci trebuie să terminăm cu aceste porcării. Faceţi descentralizare, daţi banii în teritoriu să aleagă oamenii! (Discuţii, vociferări, aplauze.) |
|
|
Un minut. Un minut. |
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Drept la replică, domnule preşedinte. Domnule senator, Nimeni nu face glume aici. O glumă a fost amendamentul depus de grupul dumneavoastră, care menţiona o sursă inexistentă. (Discuţii, vociferări, aplauze.) Din sală: Bravo! Bravo! |
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Dar, staţi puţin, o glumă a fost şi amendamentul PSD, care propune alocaţii pe datorie. (Discuţii, vociferări, aplauze.) Singurul amendament care propunea bani reali pentru finanţarea alocaţiilor este cel al Grupurilor USR. Mulţumesc. (Discuţii.) |
|
|
Ultimul vorbitor, domnul Tánczos Barna. Vă rog, explicarea votului. |
|
|
Domnul Tánczos Barna: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Doar un partid care nu înţelege importanţa investiţiilor în mediul rural poate să facă o asemenea propunere. Am votat împotriva reducerii sumelor alocate pentru investiţii pentru că - şi am făcut o glumă în comisii acum câteva zile - programul e atât de bun încât, câteodată, mă mir că nu a venit ca propunere din partea UDMR. PNDL este primul program care oferă primarilor un program predictibil de investiţii... (Aplauze.)..., un program care se bazează pe credite de angajament multianuale (îşi pot face planul de investiţii pentru 3-4 ani), se decontează, fără nicio excepţie, indiferent din partea cărui primar vine decontul, dacă documentele sunt în regulă, până la sfârşitul anului. Este absorbţie reală de bani publici pentru investiţii. Este un program pe care l-am susţinut şi îl vom susţine în continuare, chiar dacă la guvernare o să fie PSD, PNL, orice alt partid. Este un program real de investiţii. Vă mulţumesc pentru că, atât în comisie, cât şi acum, a înţeles majoritatea parlamentară, inclusiv opoziţia, că este un program real, care ajută mediul rural. Mulţumim. (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc. Supun, stimaţi colegi..., am finalizat dezbaterile pe articole şi pe anexe, supun, stimaţi colegi, Anexa nr.1, aşa cum a rezultat după definitivarea cifrelor rezultate din dezbatere şi asupra votului celorlalte anexe. Pregătiţi-vă cartelele. Să înceapă votul. 253 de voturi pentru, 112 împotrivă, 2 abţineri. A fost adoptată. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.2 - Sinteza, cu cifrele rezultate din dezbateri şi amendamentele admise. Să înceapă votul. 257 de voturi pentru, 116 împotrivă, 2 abţineri. Dezbaterile fiind încheiate, proiectul de lege rămâne la votul final, care va avea loc după dezbaterea Proiectului Legii asigurărilor sociale. |
| ................................................ | |
|
|
Mulţumesc. Fiind finalizate discuţiile şi dezbaterile, stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019 în ansamblul său. Să înceapă votul. Cu 275 de voturi pentru, 122 de voturi împotrivă şi 2 abţineri, Proiectul Legii bugetului a fost adoptat. (Aplauze.) Explicarea votului - două minute fiecare grup parlamentar. Grupul PNL. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnă prim-ministru al României, Doamnelor şi domnilor membri ai Cabinetului, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Domnule Liviu Dragnea, adevăratul prim-ministru al României, mă aşteptam ca dumnevoastră să fi prezentat ceea ce a spus doamna prim-ministru, pentru că de la dumneavoastră de pe Facebook am înţeles că "viitorul sună bine". Domnule Liviu Dragnea, m-au rugat mamele să vă întreb: Cât de cinic poţi să fii... (Rumoare, discuţii.) |
|
Domnul... |
|
|
|
... ca să furi de la copii? |
|
|
Domnule Roman, n-aţi înţeles nimic. |
|
|
Cât de hoţ poţi să fii, ca să furi de la copii, de la pensionari, de la primari?! V-aţi trădat colegii, domnule Dragnea! (Rumoare, discuţii.) Doamnelor şi domnilor colegi, Singurul lucru bun din acest buget, adoptat foarte târziu, este reprezentat de majorarea alocaţiilor pentru copii, pe care, din fericire, Partidul Naţional Liberal a reuşit s-o impună. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. (Aplauze, rumoare, discuţii.) Este păcat, domnilor din majoritatea guvernamenală şi parlamentară, că nu aţi tratat cu maximă seriozitate amendamentele propuse de opoziţie, în special cele care privesc educaţia, îmbunătăţirea serviciilor de sănătate, generalizarea unor programe naţionale pentru copii. Ştim că nu vă plac copiii, dar gândiţi-vă la after school şi la "Masa la şcoală", precum şi la deblocarea unor proiecte de autostrăzi, pe care cetăţenii, românii în general, le aşteaptă de ani buni. |
|
|
Finalizaţi. |
|
|
Bugetul a fost adoptat şi nu putem spune că ne aşteptăm la vreo schimbare majoră pentru români. Mor oameni în spitale, pentru că nu doriţi investiţii, pentru că vreţi în continuare să nu avem bani pentru medicamente. |
|
Vă mulţumesc. |
|
|
|
Şcolile sunt condamnate la improvizaţii şi lipsuri... |
|
Vă mulţumesc. |
|
|
|
Termin imediat, domnule preşedinte. |
|
Aţi depăşit timpul. |
|
|
|
Cele 3 000 de primării şi autorităţi locale... |
|
Vă mulţumesc. |
|
|
|
... trec direct... (Microfon întrerupt.) |
|
|
Două minute. Respectăm Regulamentul. Mulţumesc mult. O invit pe doamna deputat Chichirău. Două minute, explicarea votului. Îmi pare rău. |
|
|
Nu vă interesează punctul nostru de vedere? |
|
|
Respectăm Regulamentul. Doamna Chichirău, două minute. (Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.) Aţi depăşit timpul. Vă mulţumesc mult. V-am rugat să aveţi... Vă rog frumos, fără atac, doamna deputat Chichirău. (Replică neinteligibilă a domnului Florin-Claudiu Roman.) Îmi pare rău, aţi depăşit timpul. Nu. Deci vă rog frumos... n-avem ce negocia, domnule Roman. N-avem ce negocia. Regulamentul nu se negociază. Vă mulţumesc mult... vă mulţumesc mult. Vă mulţumesc. |
|
|
Închei prin a vă spune, stimaţi colegi, că o instanţă va condamna, domnule Dragnea, pentru că aţi furat de la... (Microfon întrerupt, discuţii, rumoare.) |
|
|
N-aţi înţeles nimic, domnule Roman. Cât mai trebuie să stăm împreună, ca să înţelegeţi ceva? Doamna Chichirău, aveţi două minute. Doamna Chichirău, vă rog, aveţi două minute. |
|
|
Doamna Cosette-Paula Chichirău: Mulţumesc. Stimaţi colegi, Mă bucur că bugetul a fost adoptat în sfârşit, chiar dacă a fost adoptat într-o procedură haotică şi neconstituţională. În cinci zile a trecut prin comisii şi prin plen. Luni seara am plecat din Comisia de buget la ora 1.00 dimineaţa, marţi seara am plecat din Comisia de buget la 4.00 dimineaţa. Şi dacă am fi dezbătut încă o săptămână, probabil găseam soluţii mai bune. Aş vrea să vă spun patru probleme cu acest buget. Unu: veniturile prea optimiste, la 33,5% din PIB. România nu a mai avut asemenea încasări din 1992. Sperăm că veţi avea noroc anul acesta. A doua problemă este inflaţia. Aţi creat inflaţie cu programul dumneavoastră de guvernare şi veţi crea şi anul acesta. Şi banii pe care îi daţi românilor cu o mână îi luaţi cu cealaltă; şi chiar mai mult. Românii ştiu că plătesc mai mult pe alimente şi energie. A treia problemă este deficitul. Ne-am fi dorit un deficit mai mic şi m-am bucurat să văd că ţintele dumneavoastră iniţiale erau mai mici. Cu siguranţă că dacă mai dezbăteam găseam bani pentru alocaţia pentru copii în altă parte şi am fi reuşit să păstrăm un deficit mai normal. Iar a patra problemă este lipsa infrastructurii. Deşi ne spuneţi că Moldova are acum prioritate, nu prea vă credem, pentru că începeţi Autostrada Moldova tot din Ardeal, iar în Iaşi nu avem absolut nimic. Şi, doamna prim-ministru, vă rog să ne daţi un semn de bună-credinţă şi să faceţi investiţii, să începeţi investiţii şi din Iaşi. Şi poate aşa Moldova o să vă creadă că vreţi să faceţi ceva şi pentru ea. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Varujan Vosganian, Grupul ALDE. |
|
|
Stimaţi colegi...(Discuţii.) Stimaţi colegi, Este, din câte îmi pot aminti, bugetul cel mai consistent din 1990 până încoace în ce priveşte alocările pentru domenii esenţiale, pentru politicile publice, pentru salariaţi şi pentru pensionari ca şi, de asemenea, pentru alocările de natură socială. În legătură cu alocaţiile pentru copii vreau să spun doar un singur lucru: dumneavoastră aţi votat amendamentul, după aceea n-aţi mai votat. Noi am votat după aceea, ne-am smerit şi am găsit o formulă credibilă prin care să putem aplica creşterea alocaţiilor. Dumneavoastră, în schimb - noi ne-am smerit -, dumneavoastră v-aţi nărăvit. După aceea n-aţi mai votat. Românii trebuie să ştie că, dacă am fi votat şi noi ca dumneavoastră, alocaţiile ar fi rămas tot ca înainte. De aceea, nu vă puteţi asuma un merit pentru jumătăţile de măsură pe care le-aţi produs. În legătură cu investiţiile. Mie mi se pare că cea mai importantă împlinire a acestui buget este lansarea unei foi de parcurs pentru România. Este prima oară când avem o viziune investiţională unitară, pornind de la căile ferate rapide, continuând cu drumurile expres şi autostrăzile până la variantele ocolitoare, podurile şi crearea posibilităţii navigabile a Dunării. Important pentru noi, care am votat acest buget, inclusiv creşterea alocaţiilor, ALDE, PSD şi UDMR, să continuăm să monitorizăm acest buget, astfel încât programul investiţional să fie îndeplinit, pentru că, dragii mei, mă adresez şi vouă, celor care aţi votat bugetul, şi celorlalţi, cu prietenie, votarea acestui buget este o imensă responsabilitate pentru noi toţi. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Tomac - Grupul PMP. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnă prim-ministru, Partidul Mişcarea Populară a votat împotriva acestui buget, pentru că este un buget nerealist. Nu aţi construit bugetul pliat pe priorităţile României, pentru că avem nevoie de investiţii mai multe. 4,3% alocaţi pentru investiţii sunt foarte puţini bani, în condiţiile în care, în plină criză, România aloca 6,4 - 6,5% din PIB pentru investiţii. Noi am propus 2 500 de amendamente, amendamente inspirate din programul dumneavoastră de guvernare, pe care le-aţi respins, pentru că România are nevoie de autostrăzi. Sunt prea multe autoturisme pe şoselele României şi e nevoie de mai multă siguranţă. Avem nevoie de creşe, avem nevoie de grădiniţe, avem nevoie de spitale moderne, pentru că priorităţile României ţin nu doar de pomeni electorale, ci ţin de nevoia de a îmbunătăţi calitatea vieţii românilor. Şi acest lucru trebuie privit atunci când se construieşte un buget. Deci pentru noi era important să alocaţi o atenţie importantă investiţiilor, lucru pe care nu l-aţi făcut, motiv pentru care am votat "împotrivă". |
|
|
Domnul Cseke Zoltan, vă rog, Grupul UDMR. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnă prim-ministru, Onoraţi membri ai Guvernului, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Grupurile parlamentare ale UDMR au votat în favoarea acestui buget. Acest buget pe care l-am adoptat astăzi, aici, în Parlament, este un proiect mult îmbunătăţit în ultimele săptămâni şi, aşa cum am declarat şi la dezbaterea generală, am avut o colaborare corectă pe acest buget, ceea ce nu înseamnă că există buget perfect. Probabil nici acesta nu este perfect, cum nu va exista niciodată, nici în România, nici în altă ţară. Va trebui ca ministerele, Guvernul, autorităţile locale să fie flexibile, să vedem unde apar în implementare probleme. Şi aici, Grupurile parlamentare ale UDMR vor fi întotdeauna partenere cu oricine doreşte să fie parteneri şi să discute cu noi. Cred că cel mai important lucru astăzi este acela ca acest buget să fie cât mai rapid implementat atât pentru grupurile parlamentare, indiferent de ce parte ne aşezăm, cât şi pentru autorităţile locale. Este important ca bugetul să intre în vigoare cât mai rapid posibil. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Varujan Pambuccian - minorităţile naţionale. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am votat acest buget - grupul nostru parlamentar. Nu am să reiau foarte multe din lucrurile care s-au spus aici. Aş vrea să spun două lucruri. De foarte mult timp, în România există o creştere a produsului intern brut, de ani de zile. Şi, poate că e bine ca, din când în când, pentru că, altfel, optimismul oamenilor scade, e bine ca, din când în când, lucrul ăsta să-l poată simţi fiecare dintre cei care contribuie la creşterea PIB-ului, prin creşterea veniturilor pe care le are. Ăsta mie mi se pare un lucru important, care se întâmplă în perioada asta. Sigur, lucrul ăsta nu trebuie să fie în detrimentul investiţiilor, pentru că trebuie să poţi să ai premisele unei creşteri în viitor. Ăsta e primul lucru pe care am vrut să-l spun. Al doilea lucru pe care vreau să-l spun este că simt în continuare nevoia ca în bugetele României să existe şi o componentă pe termen lung, o componentă de viziune. Şi cred că lucrul ăsta nu am reuşit să-l avem până acum în niciunul dintre bugetele pe care le-am votat de foarte mult timp încoace. În lumea în care trăim lucrul ăsta e un lucru periculos, pentru că e o lume care se schimbă foarte repede. Astăzi cifrele pot să arate foarte bine, dar, dacă nu pregăteşti din timp premisele dezvoltării de peste 10 ani, de peste 15 ani, o să avem o problemă atunci. Sigur, ciclul electoral e de 4 ani, dar lucru ăsta nu trebuie să-l gândim în detrimentul termenului lung, pentru că ţara rămâne aceeaşi, oamenii care trăiesc în ea rămân aceiaşi, şi atunci, poate, că rectificarea bugetară sau bugetul pe anul viitor va ţine cont şi de perspectiva aceasta, va ţine cont... Poate o să apară şi primele programe naţionale care ţin de proiecţia pe viitorul... pe termen mediu şi lung. Este, probabil, principalul lucru, chiar dacă el pare minor astăzi, pentru că ne-am obişnuit să gândim de pe o zi pe alta, poate că este principala scădere pe care o are nu neapărat acest buget, ci toate bugetele pe care le-am văzut trecând prin Parlament până acum. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Şerban Nicolae - Grupul PSD. |
|
|
Mulţumesc. Doamnelor şi domnilor, Aş vrea să încep prin a mulţumi celor care au elaborat acest proiect de buget, celor care l-au analizat şi l-au dezbătut - şi nu mă refer doar la parlamentari, mă refer şi la echipele tehnice -, reuşind să depună un proiect de buget articulat, clar, transparent, orientat către dezvoltare. Există argumente dincolo de cifre, care spun că ne-am îndeplinit obiectivele. Şi, în anii precedenţi, de când am preluat guvernarea, am asigurat creşterea economică, am asigurat încadrarea în ţinta de deficit, şi asta arată că lucrurile pe care le-am gândit şi la care ne-am asumat sunt corecte. De preferat, aş vrea să fie ultimul an în care discutăm după începerea anului calendaristic de bugetul pe anul în curs. Aş fi vrut să nu mai văd şicane cu două ministere fără titular de portofoliu, cu aviz pe structurile de forţă care întârzie nepermis de mult, şi în general, aş vrea să văd responsabilitate şi loialitate în îndeplinirea funcţiilor publice. Daţi-mi voie să fac o precizare şi legată de structura votului la Legea bugetului de stat. Cei care votează "pentru" nu întâmplător sunt şi cei care îşi asumă obligaţia de a-l aplica, pentru că noi nu avem doar responsabilitatea de a susţine Guvernul, ci şi de a urmări execuţia bugetară. Pentru ceilalţi este foarte comod să propună, să declare, dar să nu-şi asume nimic. Şi am să vă spun ceva: am avut o tentativă, n-am abandonat-o încă, de a pune cap la cap toate amendamentele opoziţiei. La 10% dintre ele deja am depăşit PIB-ul României pe următorii trei ani, ceea ce arată că sunteţi şi ipocriţi, şi incorecţi. (Discuţii.) Majorarea alocaţiei de stat pentru copii o faceţi numai atunci când nu sunteţi la guvernare, atunci când sunt cei de la PSD şi aliaţii lor la guvernare. Atunci când aţi fost la guvernare...(Vociferări.) |
|
|
Concluzionaţi, domnule coleg. |
|
|
... aţi tăiat...(Discuţii.) aţi tăiat salarii, adică exact veniturile părinţilor copiilor de care vă plângeţi. Şi în sală aici l-am văzut şi pe cel care a tăiat, şi o să vă dau o replică, cândva, pentru că să ştiţi că nu sunt deloc sfios. Şi dacă, cumva, aveţi impresia că mă sperii... O să vă dau o replică. (Aplauze.) Acum 18 ani, când vă anchetam, tremuraţi din toate balamalele. Dar v-am înţeles, a fost ieri "Valentineʹs Day" la dumneavoastră şi Costa Rica e departe. (Aplauze.) Dar aş vrea însă să fie foarte clar că majorarea alocaţiilor bugetare şi-a amintit cineva că este în Programul de guvernare al PSD-ALDE? Se va face de către acest Guvern dintr-o sursă reală şi stabilă, sustenabilă pentru perioada următoare. Aş vrea să nu mai văd totuşi declaraţii de păreri personale şi probleme personale. Este jenant ca la dezbaterea bugetului să aud că nu ştiu ce deputat "shaorma" a întâlnit babe, că nu ştiu cine a lucrat şapte ani prin străinătate şi aşa mai departe. Haideţi să revenim la responsabilitatea funcţiei publice. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi sprijinit adoptarea bugetului şi îndemn Guvernul să respecte Parlamentul, să execute bugetul aşa cum s-a angajat. (Discuţii.) Mulţumesc. (Aplauze.) |

