Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 iunie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.72/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 iunie 2019

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 15,07.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul senator Ion Marcel Vela, secretar al Senatului, şi de domnul deputat Silviu Dehelean, secretar al Camerei Deputaţilor.

Din prezidiu a făcut parte şi doamna senator Doina-Elena Federovici, vicepreşedinte al Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 465 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa...

Stafful tehnic, îmi daţi şi mie prezenţa?

Sau, în momentul acesta, secretarii, puteţi număra în sală. Cred că nu va fi foarte greu!

La cartele înregistrate sunt 300, iar în sală sunt prezenţi 91.

Birourile parlamentare ale celor două Camere ale Parlamentului, întrunite în şedinţa comună în ziua de miercuri, 12 iunie 2019, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au hotărât să propună pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 173 de deputaţi şi senatori, în conformitate cu prevederile art. 113 din Constituţie şi ale art. 93 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi în forma distribuită? Nu sunt.

Vă rog să pregătiţi cartelele de vot.

Supun votului dumneavoastră deschis şi electronic proiectul ordinii de zi.

(Vociferări.)

Nu mă grăbesc, până nu spun liderii!

Nu este nevoie de cvorum la citirea moţiunii, domnule...

Deci nu vă faceţi griji... nu!

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

În unanimitate a fost aprobată ordinea de zi.

Programul de lucru va dura până la epuizarea ordinii de zi.

Dacă sunt obiecţii?

Supun votului dumneavoastră deschis programul de lucru. Cine este pentru?

Video in format Flash/IOS

76 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere şi două persoane care nu şi-au exprimat votul. Deci, majoritate de voturi.

Programul de lucru a fost aprobat.