Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 iunie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.57/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 iunie 2020

  1. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.21 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii (PL-x 353/2020) (retrimis comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 353/2020

 

Şedinţa a început la ora 10,09.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, înlocuit de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu, şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Marilen-Gabriel Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc, să putem începe şedinţa.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 174.

Ordinea de zi şi programul au fost distribuite.

Dezbatem iniţiativele aflate pe ordinea de zi, şi la încheierea dezbaterilor vom avea votul final electronic la distanţă.

Aşa cum ştiţi, şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice.

Invit liderii grupurilor parlamentare la prezidiu. (Consultări.)

Bun. În urma consultării şi potrivit Regulamentului - aşa cum ştiţi, acolo unde nu e consens, păstrăm ordinea de zi -, vă informez următoarele.

Poziţia 14 de pe ordinea de zi - aici este vorba de Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii; PL-x 353/2020. Prin consens a fost retrimis Comisiei juridice; termen - două săptămâni.