|
278 de voturi pentru, un vot contra, două abţineri, două "nu votez". Programul de lucru a fost aprobat. Pe ordinea de zi de astăzi avem prezentarea programului şi a listei Guvernului de către domnul Dacian Cioloş, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, dezbateri asupra programului şi listei Guvernului şi votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Stimaţi colegi, Vă reamintesc faptul că, potrivit art. 103 alin. (3) din Constituţia României, programul şi lista Guvernului se dezbat de Senat şi de Camera Deputaţilor, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. Totodată, vreau să vă informez că au fost respectate prevederile constituţionale şi regulamentare cu privire la procedurile prealabile dezbaterii, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, a cererii de acordare a încrederii Guvernului, a programului şi listei Guvernului. Astfel, în cursul zilei de luni, 18 octombrie 2021, a fost primită scrisoarea domnului Dacian Cioloş, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, însoţită de programul şi lista Guvernului, în vederea dezbaterii şi acordării votului de încredere al Parlamentului. Documentele menţionate au fost afişate pe paginile de Internet ale celor două Camere ale Parlamentului României. În temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 87 şi art. 88 din Regulamentul activităţilor comune, Birourile permanente, întrunite în şedinţă comună, au stabilit programul de desfăşurare a audierilor în cadrul şedinţelor comune ale comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere, precum şi data şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru prezentarea programului şi listei Guvernului, dezbateri asupra acestora şi votul Parlamentului privind acordarea încrederii Guvernului. Avizele comune consultative - unul favorabil şi 17 nefavorabile - întocmite de comisiile permanente, referitoare la audierea candidaţilor pentru funcţia de ministru au fost afişate pe paginile de Internet ale celor două Camere ale Parlamentului. Potrivit art. 88 alin. (3) din Regulamentul activităţilor comune, avizele comune consultative au fost trimise candidatului desemnat pentru funcţia de prim-ministru. Stimaţi colegi, În ceea ce priveşte prezentarea programului şi a listei Guvernului, vă propun următoarea procedură. Candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru are la dispoziţie 60 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor. Repartizarea timpului pentru intervenţiile reprezentanţilor grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, calculat la 10 secunde pentru fiecare parlamentar, este următoarea: - 26 de minute pentru Grupurile parlamentare ale PSD;
- 22 de minute pentru Grupurile parlamentare ale PNL;
- 13 minute pentru Grupurile parlamentare ale USR PLUS;
- 7 minute pentru Grupurile parlamentare AUR;
- 5 minute pentru Grupurile parlamentare al UDMR;
- 3 minute pentru Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale;
- un minut pentru senatori şi deputaţi neafiliaţi.
În total - 77 de minute. Dacă nu sunt obiecţii, supun votului această propunere. Stimaţi colegi, Vă rog să votaţi.
|