Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.102/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2023

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16.06.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ilie Dan Barna, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa Camerei şi anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 298.

Stimaţi colegi,

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei din zilele de luni, marţi şi miercuri; programul de lucru pentru perioada 26-30 iunie; lista rapoartelor depuse în perioada 19-22 iunie 2023 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Cameră şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Reamintesc că potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00, vom continua lucrările cu primirea răspunsurilor la întrebările adresate de deputaţi membrilor Guvernului şi cu prezentarea interpelărilor.

Am să vă rog să facem un vot de control.

Pregătiţi-vă, vă rog, cartelele de vot şi facem un vot de prezenţă, de control.

 

Domnul Varujan Pambuccian (din sală):

Ai puţintică răbdare!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu ne grăbim.

Odată cartelele fiind pregătite, vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Suntem în cvorum de şedinţă.