|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 171. Şedinţa se desfăşoară, de asemenea, prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi - 10.00-11.00 - dezbateri asupra proiectelor înscrise pe ordinea de zi; 11.30 - vot final; la încheierea şedinţei de vot final - şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Vă întreb dacă sunt observaţii cu privire la ordinea de zi. Domnule Popa Ştefan-Ovidiu, aţi apăsat, v-aţi înscris la cuvânt. (Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.)
|