Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2002

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri (amânarea votului final);
 
consulta fisa PL nr. 68/2000

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Stimaţi colegi,

Aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri.

Comisia se află aici? Da.

Poftiţi, domnule ministru, şi prezentaţi ordonanţa.

Domnul Dan Banciu (consilier, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.):

Mulţumesc.

Proiectul de aprobarea a Ordonaţei Guvernului nr.88/1999 a apărut ca urmare a necesităţii armonizării legislaţiei în domeniul transporturilor cu cea a Uniunii Europene, pe de o parte, iar, pe de altă parte, avându-se în vedere avantajele transportului combinat, care nu fuseseră fructificate de-a lungul anilor la noi, şi care au condus la folosirea inofensivă a mijloacelor de transport auto, cu consecinţele negative asupra stării drumurilor, poluării şi celelalte.

În fond, acest transport din poartă în poartă, are în vedere folosirea şoselei numai pentru parcursul iniţial şi final, iar a căii ferate sau a căilor navigabile interioare sau maritime, pentru cea mai mare perioadă parte a parcursului, transferul mărfii între diferitele moduri de transport, realizându-se cât mai eficient posibil. Pentru aceasta, a fost nevoie de reglementările acestei ordonanţe care să vină şi să stimuleze, aşa cum se întâmplă şi în Uniunea Europeană, a acestui mod de transport care duce atât la economii, duce la o utilizare raţională a capacităţilor şi, mai ales, păzeşte infrastructura rutieră şi face ca poluarea mediului ambiant să fie cât mai mică posibilă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea comisiei, domnul vicepreşedinte Bivolaru. Aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O astfel de abordare este absolut necesară în aceste momente, când cheltuielile externe cu transporturile şi, în mod special cu transporturile rutiere, au atins cota alarmantă de 92% din total cheltuieli externe privind atât aglomerarea, poluarea şi alte efecte nedorite în domeniu, şi una din modalităţile de reducere substanţială a cheltuielilor externe în transporturile rutiere este transportul combinat.

Această ordonanţă a fost emisă şi pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Comunităţii Europene, în legătură cu câteva directive referitoare la regulile comune privind transportul acesta combinat.

Comisia a dezbătut varianta Senatului şi înaintează plenului amendamentele necesare, care să alinieze prevederile Directivei Europene cu prevederile legilor naţionale din domeniul transporturilor, bineînţeles fără a aduce o atingere deosebită a prevederilor directivelor europene.

Domnule preşedinte,

Vă rugăm să supuneţi aprobării aceste amendamente ale Camerei.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să urmăriţi întâi proiectul de lege.

La titlu, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.2. Nu aveţi obiecţiuni. Amendamentul de la pct.2 a fost adoptat. Partea introductivă a art.I se modifică în mod corespunzător.

Raportul este încurcat, dar să încercăm să îl descurcăm.

Să mergem întâi pe textul legii adoptate de Senat.

La linioara 1 de la articolul unic, cel cu privire la art.6, pe care l-a modificat Senatul, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.6 din raport. Comisia propune, practic, menţinerea textului Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Rămâne textul Senatului.

După linioara întâi din proiectul de lege, vă rog să urmăriţi amendamentul 8. Comisia propune introducerea unui art.II.

Vă rog.

Domnul Ioan Bivolaru:

În legătură cu acest articol, o reformulare, în partea finală, domnule preşedinte, şi anume "va fi republicată ordonanţa", deci republicată în "Monitorul Oficial al României", partea I, eliminând partea finală. Dându-se textelor numerotarea corespunzătoare, propunem eliminarea.

Domnul Valer Dorneanu:

Cu această precizare redacţională, supun votului dumneavoastră amendamentul 8, cel cu privire la introducerea art.II.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Vă rog să aveţi în vedere, stimaţi colegi, că, în corpul proiectului de lege, se vor introduce şi celelalte modificări rezultate din raportul comisiei, la ordonanţă.

La titlul ordonanţei, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.1. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.2 alin.1, urmăriţi, vă rog, amendamentul 3 de la pag.2. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Modificat, în mod corespunzător, art.2, alin.1 şi urmează ca această modificare să fie introdusă şi în cuprinsul legii.

Art.2 alin.2. Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art.3 alin.1. Urmăriţi amendamentul 4. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul 4. Se modifică art.3 alin.1, în mod corespunzător şi se va introduce modificarea şi în legea de aprobare.

Art.3 alin.2. Comisia nu a avut obiecţiuni, nici dumneavoastră. Votat în unanimitate.

Art.4. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art.5 alin.1. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 5. Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat amendamentul 5 din raport, se modifică, în mod corespunzător, art.5 alin.1 şi se va introduce un punct, în acest sens, în proiectul de lege.

Art.7. Urmăriţi amendamentul 7, pag.4. Adoptat în unanimitate amendamentul 7 şi se modifică corespunzător art.7.

Art.8 din ordonanţă. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Am parcurs proiectul acestei legi. Urmează să-l supunem votului final în şedinţa de vot final care se va stabili.