Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 mai 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 mai 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 mai 2002
![]() |
10. | Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului de Lege privind Statutul aleşilor locali. | |||
consulta fisa PL nr. 333/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Trecem, în continuare, la proiectul la care am ajuns, respectiv, Statutul aleşilor locali. La sfârşitul şedinţei o să vă anunţ şi moţiunea. Vă rog să rămâneţi în sală şi pentru anunţarea moţiunii şi pentru dezbaterea acestui proiect la care am văzut că acordaţi o atenţie deosebită. Stimaţi colegi, Am rămas la art.20 lit.c). Rog întâi comisiile să-mi precizeze care e situaţia acelui amendament, pentru că în raport aţi trecut un amendament semnat de domnul Boc şi de domnul Ioan Oltean, care acum nu-l mai recunosc. |
|
Domnule preşedinte, Amendamentul a fost depus, deci el trebuie discutat potrivit regulamentului. Nu este nici o îndoială că e o eroare legată de includerea acestui amendament în raportul comisiei. |
|
Domnule Boc, aveţi cuvântul să vă susţineţi amendamentul respins. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
Dar vreau să ştiu întâi, acest amendament de acum al comisiei îl mai susţineţi sau nu îl mai susţineţi? |
|
Deci noi nu am avut un asemenea amendament în lista de amendamente depuse de Partidul Democrat, ci în mod eronat apare numele nostru la amendamentele admise de la comisie, probabil s-a făcut o mixtură între amendamentele admise şi respinse, deci noi nu susţinem amendamentul comisiei, unde din greşeală a fost menţionat şi numele nostru. Susţinem acest amendament al nostru. Care este esenţa amendamentului nostru? |
|
Amendamentul 25... |
|
Pe de o parte, trebuie să punem de acord prevederile Legii administraţiei publice locale cu privire la incompatibilităţi, cu prevederile Legii statutului aleşilor locali. Deci, dacă în Legea administraţiei publice locale se menţionează expres faptul că în România calitatea de consilier local şi judeţean este incompatibilă cu calitatea de membru în consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale aflate în subordinea consiliilor locale şi judeţene, nu putem acum să lăsăm în statutul aleşilor locali doar incompatibilitatea cu privire la calitatea de conducător, fără a face nici o referire la calitatea de membru în consiliul de administraţie al regiilor menţionate. Vă daţi seama şi din punct de vedere juridic ce s-ar întâmpla. Ar fi o derută totală în administraţia publică, oamenii ne vor întreba ce prevederi se vor aplica, cele din Legea administraţiei publice locale sau cele din Legea statutului aleşilor locali. În consecinţă, trebuie să punem de acord şi să lămurim o dată pentru totdeauna care este regimul membrilor din consiliile de administraţie ale regiilor autonome aflate în subordinea consiliilor locale şi judeţene. Este sau nu compatibil statutul acestora cu cel de consilieri locali şi judeţean? Am invocat în susţinerea dumneavoastră şi afirmaţiile premierului Adrian Năstase. Premierul Adrian Năstase a fost în permanenţă şi consecvent susţinător al punctului de vedere că în administraţia publică locală trebuie să respectăm interesul public. Şi citez din declaraţia premierului Adrian Năstase din 6 februarie 2002. |
|
Domnule deputat, în repetate rânduri v-am rugat să renunţaţi la repetările acestea obositoare şi enervante. |
|
Domnule preşedinte, Dacă vă deranjează... |
|
Nu doriţi decât să iritaţi sala. |
|
Dacă vă deranjează afirmaţiile propriului dumneavoastră şef de partid, să-mi spuneţi. |
|
Nu, nu. Dumneavoastră repetaţi acest citat pentru a cincea oară astăzi şi nu o faceţi decât ca să enervaţi pe colegii noştri. |
|
Nu. Să înţeleg că pe colegii dumneavoastră îi enervează declaraţiile premierului Adrian Năstase. Să înţeleg acest lucru, nu? |
|
Nu, nu, nu mai speculaţi... |
|
Nu, eu asta înţeleg, că vă deranjează ceea ce declară premierul României... preşedintele Partidului Social Democrat. |
|
Nu. Nu. Nu mai speculaţi, ne deranjează repetiţiile dumneavoastră. |
|
Dacă vă deranjează, vă rog să-i transmiteţi dumneavoastră, eu nu sunt mesagerul PSD-ului aici. Eu vreau să susţin un amendament. |
|
Câtă grijă faţă de imaginea dumneavoastră academică şi pentru această imagine v-am sugerat de atâtea ori să citiţi din Monitorul Oficial ceea ce intervenţi dumneavoastră... |
|
Daţi-mi voie să-mi susţin amendamentul aşa cum apreciez eu de cuviinţă. |
|
Susţineţi-l, dar fără să vă repetaţi de 7 ori, că nu sunt handicapaţi colegii dumneavoastră. |
|
În faţa dumneavoastră am un text care aparţine preşedintelui PSD şi eu credeam că vă face onoare şi cinste să reauziţi în Parlamentul României o declaraţie făcută de primul ministru, de preşedintele Partidului Social Democrat, dacă aveţi ceva împotriva domniei sale, să spuneţi ca să ştiu şi altă dată nu o să-i menţionez numele primului ministru. Spunea domnul prim-ministru: "mulţi dintre liderii locali ai PSD ar trebui să se întrebe în virtutea cărui fapt îşi ocupă poziţiile şi dacă social-democraţia nu e doar o etichetă în spatele căreia îşi pot ascunde lenea şi nepăsarea. Cei pentru care o funcţie în administraţie înseamnă să cheltuiască bani de la buget, au greşit partidul. Mulţi speră că asemenea comportamente şi reacţii vor trece neobservate sau vor fi repede uitate. Eu le spun însă că partidul nu le va trece cu vederea şi chiar dacă partidul ar face-o, la alegeri cetăţenii n-o vor face. De ce ne aflăm la guvernare? nu ne aflăm pentru a ne servi interesele personale, nu ne aflăm pentru un salariu mai mare, pentru o maşină mai nouă sau pentru un cont mai gras. Nu ne aflăm aici pentru a ne îmbogăţi. Sunt lucruri clare, sunt adevăruri evidente pe care în mod normal nu ar fi fost nevoie să le reamintim acum. Dar unii dintre noi se pare că nu au înţeles acest lucru". Noi am înţeles acest lucru, domnule preşedinte, în administraţia locală trebuie să punem capăt scurgerii banului public într-un mod fraudulos. Aceste salarii date consiliilor de administraţie, consilierilor, nu sunt altceva decât o formă de a cumpăra, în fapt, tăcerea acestora pentru a stabili salarii mai grase pentru directorii de regii. Dacă "Anul Caragiale" înseamnă declaraţiile primului ministru, domnule preşedinte, atunci înseamnă că în PSD este "anul Caragiale" şi vă rog s-o consacraţi. |
|
Caragiale înseamnă "curat neconstituţional" ceea ce tot spuneaţi dumneavoastră cu ".. |
|
Dacă dumneavoastră asimilaţi discursul premierului cu "anul Caragiale", vă rog să-mi spuneţi ca să ştiu. |
|
Nu, nu, la asta m-am referit, la vorbele dumneavoastră "curat neconstituţional", "curat murdar", "curat nelegal..." |
|
Sunt afirmaţiile primului ministru, dacă ele pot fi încadrate în "anul Caragiale" repet, eu nu am nimic împotrivă. |
|
Dumneavoastră vă încadraţi, lăsaţi, nu vă mai străduiţi. |
|
Ceea ce faceţi dumneavoastră aici nu este decât un recital Caragiale, orchestrat într-o manieră specifică a PSD-ului. Deci noi ştim foarte bine, să înţelegem un lucru, ori sunteţi dumneavoastră pentru transparenţa gestionării banului public în administraţia locală şi a împiedicării scurgerii şi derulării acestui ban în buzunarul consilierilor sau, într-adevăr, doriţi o reformă reală şi atunci trebuie să acceptaţi amendamentul nostru. Nu se poate, a treia cale nu există, tertium non datur, domnule preşedinte. Deci, încă o dată, din motive juridice şi politice, cele juridice legate de consistenţa legăturii dintre Legea administraţiei publice locale şi Legea statutului aleşilor locali, pentru a nu crea o degringoladă în teritoriu cu privire la aplicarea acestei legi, iar pe de altă parte, dacă politic suntem pentru o împiedicare a scurgerii banului public, atunci trebuie să acceptăm acest amendament. Discursul şi afirmaţiile premierului Năstase vă obligă la acest lucru. în consecinţă, nu votaţi pentru PD, votaţi pentru susţinerea premierului Adrian Năstase. |
|
Domnul secretar Niţă şi apoi domnul Zgonea. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur, domnul Boc este un reputat jurist şi un foarte bun pedagog. A văzut că suntem puţini în sală şi acum merge. Vreau să-i spun domnului Boc un singur lucru, că demagogia PD-istă este în floare, adică am schimbat sau i-am forţat pe consilierii judeţeni şi locali PD să plece din funcţie, adică recte Partidul Democrat şi ne-am pus în locul lor prietenii, nevestele, copii etc. tot aparţinând de PD. Deci, haideţi să lăsăm chestiile acestea că mai ştim şi noi ce se întâmplă în teritoriu, nu ne mai daţi lecţii de treaba asta. Întrebaţi-i pe consilierii dumneavoastră care au plecat pe cine au lăsat în locul lor în consiliile de administraţie, în funcţii etc. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Zgonea. |
|
Domnule preşedinte, Preocuparea domnului coleg al nostru de la partidul din Opoziţie este strâns legată şi de prezenţa colegilor în sală şi este o chestiune de partid, de altfel. Ceea ce aş vrea să vă spun este că şi înainte de a face votul final, i-am reamintit domnului Emil Boc de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să urmărească amendamentele, până şi la dispoziţiile finale. La dispoziţiile finale va vedea că fondul problemei, ceea ce nu-i place domniei sale să-şi aducă aminte, este în Legea nr.215 şi articolul respectiv, dacă domnul ministru poate să-mi confirme aici, se abrogă. De altfel, discuţia am avut-o şi în comisie. Această lipsă de verticalitate între poziţia în comisie şi poziţia de aici şi retorica aceasta deosebită nu-i face cinste unui coleg pe care eu îl respect şi de la care cred că am învăţat foarte multe. Vă rog frumos să supuneţi votului, domnule preşedinte, acest articol pentru că eu cred că fondul problemei pe care distinsul coleg al nostru l-a ridicat este stabilit de dispoziţiile finale şi tranzitorii. |
|
Domnul deputat Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, Eu nu sunt jurist, însă lucrând în administraţie, mi-am dat seama de necesitatea unei foarte clare şi neechivoce reglementări a acestui aspect. Am impresia că prin această încăpăţânare sau, haideţi să n-o definesc aşa, prin această încrâncenare cu care se doreşte menţinerea în continuare în aceste poziţii a consilierilor locali, este o cangrenă care va afecta şi în perspectivă atât activitatea administrativă, cât şi, dacă vreţi, credibilitatea politică a celor care vor deţine asemenea funcţii. Ca urmare a acestor situaţii se menţine în foarte multe regii şi societăţi comerciale, aflate în subordinea consiliilor locale, o stare în care ilegalitatea şi abuzurile sunt frecvente. Nu doresc să ilustrez în această intervenţie cu situaţii din municipiul Cluj-Napoca sau judeţul Cluj, dar invit ministerul de resort să gândească în dorinţa de a se face curăţenie dacă este posibil şi a se elimina şansele de corupţie prin această dublă calitate, pe de o parte, membri în consiliile de administraţie şi, pe de altă parte, membri în consiliile locale a unor reprezentanţi politici. Pentru că numai în felul acesta, dacă vreţi, vom avea credibilitate şi din partea forurilor externe spre care tindem spre a deveni parte componentă. Altfel, această dublicitate de tratare va pune serioase semne de întrebare asupra dorinţei noastre sincere de a accede în aceste organisme europene. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Dobre, poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Chiar la pct.157 există un amendament comun al meu împreună cu domnul deputat Toader de la PD, legat de aceeaşi chestiune. Eu nu vreau să intru în dezbaterea dintre PD şi PSD, vreau să vă spun un singur lucru şi aici sunt alături de colegul, domnul Brudaşca. La ora actuală, consiliile de administraţie ale regiilor şi societăţilor se împart literalmente între consilierii locali. Nu mai există nici o instanţă de control a unei societăţi şi regii, pentru că nu poate să se controleze consilierii unii pe alţii. asta a fost şi raţiunea acelei Ordonanţe nr.5/2000 a Guvernului şi vreau să atrag atenţia majorităţii că sunteţi contradictorii. O dată daţi o ordonanţă şi o aprobaţi, prin care încercaţi să limitaţi conflictul de interese, pe de altă parte, respingând aceste amendamente, abrogând prevederea din Legea nr.215 pe care aţi amânat-o până după 2004, continuaţi să creaţi această stare care este şi imorală şi ilegală, după mine, respectiv consilierii locali sunt toţi membri ai consiliilor de administraţie ale societăţilor şi regiilor, nimeni nu mai controlează pe nimeni, e loc deschis tuturor abuzurilor şi ilegalităţilor. Fac un apel la dumneavoastră pentru ca să facem ceva, să închidem acest robinet al corupţiei. |
|
Stimaţi colegi, Aţi ascultat amendamentele colegilor noştri Boc şi Dobre. Văd că e vorba de amendamente care, practic, dau altă variantă amendamentului comisiei şi, în aceste condiţii, potrivit regulamentului, supun întâi votului amendamentul comisiei şi, dacă acesta este adoptat, celelalte amendamente sunt înlăturate de la sine. Deci, supun votului dumneavoastră amendamentul 25 cu privire la art.20 lit.c). Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. 33 voturi pentru. Împotrivă? 15 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 33 voturi pentru, 15 împotrivă şi o abţinere, s-a adoptat amendamentul 25. Consecinţa acestui vot este înlăturarea, deci respingerea celor două amendamente ale Partidului Democrat şi Partidului Liberal. La lit.d), e) şi f), comisia n-a mai făcut obiecţii. Dacă aveţi dumneavoastră. Poftiţi, domnule Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, Aici este o exprimare redundantă. Spre exemplu, avem enumerările acestor calităţi care sunt incompatibilităţi şi, daţi-mi voie să citesc cum propun eu să fie forma finală. "Calitatea de deputat sau senator, membru al Guvernului, secretar sau subsecretar de stat, ori asimilaţii acestora." Nu mai are rost să mai reluăm "precum şi asimilaţii miniştrilor" pentru că avem în enumerările respective, acest "ori asimilaţii acestora" se referă la fiecare din subiectele enumerate mai sus: deputaţi, senatori, membru al Guvernului, secretar sau subsecretar de stat. Este o formulă redundantă, în forma în care este în text, pe care doresc s-o îmbunătăţesc prin propunerea pe care v-am făcut-o. |
|
Domnul ministru Fleşariu. |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, Vreau să vă spun că noi am analizat foarte amănunţit acest text şi vreau să fac următoarele precizări: aici, se vorbeşte despre membrii Guvernului. Membrii Guvernului sunt miniştrii. Când am zis "şi asimilaţii miniştrilor", bunăoară, ne-am referit la conducătorii unor organisme centrale care sunt asimilaţi miniştrilor, avocatul poporului, dar care nu sunt membri ai Guvernului. Şi atunci, nu se face această asimilare dacă nu lăsăm textul aşa cum este. L-am întors pe toate feţele când am făcut acest text şi am ajuns la concluzia că numai în felul acesta putem să acoperim toate situaţiile care pot apare în realitate. |
|
Aveţi amendament aici, domnule Brudaşca? |
|
Problema este următoarea: eu înţeleg limba specială care se vorbeşte la ministerul pe care-l reprezintă domnul secretar de stat, dar prin "asimilat al membrului Guvernului" se înţelege ministrul sau orice altă persoană care deţine o funcţie echivalentă. N-are rost să... Atunci, de ce membru al Guvernului...precizăm o dată "membru al Guvernului" şi, după aceea, revenim "precum şi asimilaţii miniştrilor". Păi, nu vedeţi că n-are logică această chestiune? |
|
Stimate coleg, nu întâmplător v-am adus aminte de amendament. Nici n-aţi avut amendament la comisie cu privire la acest text...V-a explicat domnul ministru la cine se referă asimilaţii. Supun votului dumneavoastră formularea redacţională a domnului Damian Brudaşca. Aţi ascultat răspunsul Guvernului, însuşit de comisie. Cine este pentru? 8 voturi pentru. Împotrivă? 22 voturi împotrivă. Cu 8 voturi pentru, 22 voturi împotrivă, s-a respins propunrea de reformulare. Supun votului dumneavoastră textul de la lit.e) în formularea actuală. Cine este pentru formularea actuală? 18 voturi pentru. Împotrivă? 4 voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Cu 18 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi nici o abţinere, s-a adoptat lit.e) în formularea iniţială. Lit.f). Nu sunt obiecţiuni. Votată în formularea iniţială. La art.20 alin.2, urmăriţi amendamentul 26. Comisia a propus eliminarea. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 26. Nu aveţi. Votat în unanimitate. Se elimină textul. Art.21 şi 22. Nu sunt obiecţiuni de la comisie. Dacă aveţi dumneavoastră. Votate în unanimitate. Art.23. Urmăriţi pentru art.23 alin.1, amendamentul 27. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul 27. Se modifică art.23 alin.1 în mod corespunzăltor. Art.23 alin.2. Comisia nu are amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate, în formularea iniţială. Art.24. Urmăriţi amendamentul 28. Nu aveţi obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat art.24. Art.25 alin.1. Urmăriţi amendamentul 29. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat amendamentul 29. Se modifică art.25 alin.1. Art.25 alin.2. Scuzaţi-mă! După art.25 alin.1, care a format obiectul amendamentului 29, urmează art.25 alin.2, nou introdus, prin amendamentul 30. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 30. Nu. Admis amendamentul 30. Se introduce art.25 alin.2. Actualul art.25 alin.2, devine prin renumerotare...La care aveţi intervenţii? |
|
La art.25 alin.2. |
|
Vă rog să interveniţi, domnule deputat! Urmăriţi, vă rog, amendamentul 170, respins. |
|
Este o observaţie tehnică. De regulă, aceste probleme de incompatibilităţi le tratează nu o comisie de specialitate, ci comisia de validare care se formează la începutul funcţionării consiliului local şi funcţionează pe întreaga perioadă. De aceea, propunerea mea şi a colegului Toader de la P.D., este ca în loc de "comisia de specialitate", să fie trecută "comisia de validare". Mulţumesc. |
|
Domnul ministru Fleşariu. |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, La un text anterior, se prevede că starea de incompatibilitate este analizată nu de comisia de validare, s-a propus şi această variantă, ci de comisia permanentă a consiliului local care are în atribuţii probleme de natură juridică. În consecinţă, este logic ca atunci când starea de incompatibilitate, consilierii au făcut să înceteze starea de incompatibilitate anterior discutării în consiliu, tot această comisie care este comisia care are în atribuţii probleme juridice, să intervină, şi nu comisia de validare. Comisia de validare are un singur scop: să analizeze dosarele după alegerea consilierilor, să vadă dacă sunt în conformitate cu prevederile legale şi să propună validarea mandatelor, iar pe parcurs, în condiţiile în care urcă un supleant, să facă exact acelaşi lucru. Ăsta e rolul, singurul rol al comisiei de validare, şi nu să facă altceva. |
|
Stimaţi colegi, încă o dată vă rog să urmăriţi amendamentul 30, cel cu privire la art.25 alin.2, să aveţi în vedere şi amendamentul domnului deputat Dobre. Eu supun întâi votului amendamentul comisiei, potrivit regulamentului, nu pentru că aş vrea eu aşa. Cine este pentru amendamentul 30? Vă rog să vă exprimaţi prin vot. 20 voturi pentru. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Cu 20 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, nici o abţinere, s-a adoptat amendamentul comisiei şi, în consecinţă, s-a respins amendamentul domnului Dobre. Art.26. Dacă aveţi obiecţiuni. Comisia n-a avut. Votat în unanimitate, în formularea iniţială. Art.27. Urmăriţi amendamentul 32. Domnul Raduly. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Observaţi că, la amendamente respinse, la nr.crt.173, se află amendamentul nostru de reformularea art.27. În acest articol, de fapt, se întâmplă ceea ce am discutat şi adineauri, n-are rost să reluăm. Aş vrea, de această dată, să vă propun o reformulare din punct de vedere al tehnicii legislative a acestui articol 27, care să ne arate foarte clar că aceste adunări generale ale acţionarilor în care şi unităţile administrativ-teritoriale să fie acţionari majoritari. Reformularea sună în felul următor: "Primarii şi viceprimarii, preşedintele şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene nu pot fi reprezentanţi ai statului sau ai unităţilor administrativ-teritoriale în adunările generale ale acţionarilor de la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, respectiv ale societăţilor comerciale la care unitatea administrativ-teritorială este acţionar majoritar, după caz, şi nu pot face parte din consiliile de administraţie ale regiilor autonome," Pe fond, nu am schimbat nimic, doar că am făcut textul clar, pentru că, în opinia noastră, acest text, cum este formulat, nu este suficient de clar. Vă mulţumesc. |
|
Domnule ministru Fleşariu, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la amendamentul domnului Raduly. |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, Sincer să fiu, cu toată atenţia dată textului, nu reuşesc să realizez care este diferenţa între textul adoptat de comisie şi textul pe care-l propune domnul deputat Raduly şi care a fost respins de către comisie. Comisia a reformulat acest text, art.27, şi noi considerăm că formularea este cuprinzătoare şi suficient de clară pentru a nu da naştere la controverse şi la discuţii nesănătoase. |
|
Comisia îşi menţine punctul de vedere? Da. Supun votului dumneavoastră amendamentul 32 al comisiei, cu privire la formularea art.27. Cine este pentru? 23 voturi pentru. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 23 voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere, s-a adoptat amendamentul 32 cu privire la art.27 şi, în consecinţă, a căzut amendamentul domnului Raduly. La art.28, amendamentul... |
|
La art.27, propunem un art.271. |
|
Da. Poftiţi! |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
Spuneţi poziţia la care vă referiţi. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, La poziţia 174 de la "amendamente respinse", propunem introducerea unui articol nou, 271, în care să spunem foarte clar că "exercitarea funcţiilor didactice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii, ale unor organizaţii neguvernamentale, nu este incompatibilă cu calitatea de primar, respectiv, viceprimar". Asta a fost ideea. Aşa cum art.62, astăzi în vigoare, lit.c), de fapt, al aceluiaşi articol, garantează excepţie de la incompatibilitate pentru primarii, viceprimarii aleşi, din Legea 215/2001. Motivaţia respingerii a fost că nu se justifică introducerea unui nou articol, reglementările din proiectul de lege fiind suficiente în acest domeniu, spune comisia. Eu aş vrea să-i întreb atunci, pentru a fi eventual de acord cu dumnealor, dacă abrogăm articolul 62, cum este propus spre abrogare de comisie, din Legea 215/2001, care va fi textul expres în Legea privind statutul aleşilor locali care să garanteze primarilor şi viceprimarilor aceeaşi excepţie de la incompatibilitate, care a fost garantată sau care este garantată astăzi în textul în vigoare privind art.62 lit.c). Vă mulţumesc. Şi atunci dacă primesc un răspuns, bineînţeles, suficient de explicit, pot să retrag amendamentul, dacă nu, o să fiu obligat să stărui în susţinerea acestuia. |
|
Domnule ministru, vă rog să oferiţi un argument suficient de explicit şi de convingător. |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, Nu am plecat de la premisa, când am reglementat incompatibilităţile, că, în fond, această instituţie juridică sunt nişte interdicţii aceste incompatibilităţi. Interdicţiile, potrivit unor reguli generale ale dreptului românesc, trebuie să fie prevăzute în mod expres de lege. Noi prevedem în această lege, în mod expres, care sunt incompatibilităţile, ce nu poate să fie un ales local în acelaşi timp. Per a-contrario, ceea ce nu este prevăzut în lege ca interdicţie, înseamnă că poate fi exercitat de către primar, viceprimar, etc, etc, inclusiv calitatea de cadru didactic în învăţământul elementar. nici până acum, deşi nu exista o asemenea prevedere expresă în lege, legea nu spune ce poate să fie, legea spune ce nu poate să fie. Interdicţiile, ele sunt exprese şi, ca atare, se aplică în mod concret. Nu credem că este necesar să introducem acest text pe care-l propune domnul Raduly. |
|
Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Raduly. A! Şi-l retrage. Mulţumesc foarte mult. În aceste condiţii, trecem la art.28. Urmăriţi amendamentul 33. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Admis amendamentul, modificat art.28 în mod corespunzător. Art.29. Comisia n-a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. |
|
Amendamentul pe care-l avem la 176 din raport, vizează eliminarea art.29, întrucât se regăseşte... |
|
Staţi puţin, că la 176 avem altceva noi, un amendament al...Ba da, ba da, ba da! Scuzaţi-mă! |
|
Domnule preşedinte, Sper că nu puneţi la îndoială buna noastră credinţă. |
|
Nu, nu, eram doar uşor derutat că autorul principal al amendamentului este domnul Vasile Moiş şi nu vă regăseam şi pe dumneavoastră. |
|
Nu înţeleg de unde deduceţi dumneavoastră acest lucru. Eu nu deduc acest lucru că ar exista un autor principal şi un autor secundar la acest amendament. Aici scrie aşa: domnul deputat Vasile Moiş şi domnii deputaţi: Emil Boc, Ioan Oltean şi Onisei, de unde diferenţierea, n-am înţeles-o gramatical, sau nu citim în aceeaşi limbă, domnule preşedinte. |
|
Eram obişnuit să vă găsesc mai în faţă. Asta era tot. |
|
Apreciez acest lucru dar iau toată aprecierea pentru colegul meu Văsălie Moiş şi îmi face plăcere să susţin un amendament pe care şi domnia sa l-a susţinut în comisie. Fără a intra în alte detalii, propunem eliminarea art.29 care vizează faptul că prevederea art.26 din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi în cazul viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. Cum se regăseşte această prevedere în Legea 215/2001, dublarea este inutilă. |
|
Mulţumesc. Domnul ministru Fleşariu. |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, La art.26 din lege, noi am tratat problema incompatibilităţilor unei părţi din incompatibilităţi pentru primari, am zis că prevederile art.20 lit.a), acolo unde e vorba de incompatibilităţile pentru consilierii locali, anumite litere de acolo, a), b), c) şi e), se aplică şi primarului. Nu am zis absolut nimic despre viceprimar, despre preşedintele consiliului judeţean sau despre vicepreşedinţii consiliilor judeţene. Şi atunci, normal, s-a simţit nevoia ca la acest articol să spunem că prevederile art.26, referitoare la incompatibilităţile pentru primari, se aplică şi viceprimarului, pentru că şi el, o dată ales în funcţie devine salariat, acolo, devine, face parte, intră în Executiv şi preşedintele consiliului judeţean şi vicepreşedinţilor. Este un text corect, de trimitere, care neapărat trebuie să-şi găsească locul în această lege. Mulţumesc. |
|
Comisia susţine acelaşi punct de vedere? Da. Potrivit regulamentului, trebuie să supun întâi, însă, votului amendamentul domnului Boc şi a colegilor săi, pentru că propune eliminarea textului. Cine este pentru amendamentul domnului Boc? 2 voturi pentru. Împotrivă? 20 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră art.29, în formularea existentă. Cine este pentru? 21 voturi pentru. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Stimaţi colegi, mi se pare nedemocratic să continuăm la un scor de 20 la 2. După regulament, merge. Vă rog, domnule Olteanu! E şi ora 13,30...Vă rog să vă pronunţaţi. Eu n-am nimic împotrivă. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Având în vedere că noi, Comisia juridică, am făcut imprudenţa de a stabili ca oră de începere a dezbaterilor la Comisia juridică, orele 14,30, cred că ar fi incorect faţă de membrii Comisiei juridice să nu le dăm posibilitatea unei pauze de care alţii beneficiază din plin. Prin urmare, pentru raţiuni de echitate, v-aş propune, domnule preşedinte, să suspendăm dezbaterile aici. Oricum, această lege are şi numeroase alte articole şi pot continua dezbaterile într-o altă zi. Mulţumesc. |
|
Supun votului dumneavoastră suspendarea lucrărilor. Cine este pentru? Mulţumesc. E cineva împotrivă? Cu un vot împotrivă. Vă doresc succes în comisii. Numai puţin! Stimaţi colegi, vă anunţ, totuşi, oficial, despre depunerea unei moţiuni simple de către colegii noştri de la Partidul Liberal şi Partidul Democrat, intitulată "moţiunea cu privire la fiscalitate". A fost prezentată în numele a 56 de deputaţi, dintre aceştia au semnat-o numai 54, ceea ce este regulamentar, moţiunea putând fi depusă de către un număr de 50 de deputaţi. Vom comunica data dezbaterii la timp. Vă reamintesc că miercuri avem şedinţa comună a celor două Camere. Şedinţa s-a încheiat la ora 13,35. |

