Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.163/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2002
![]() |
10. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2002 pentru completarea art. 6 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (amânarea vorului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 478/2002 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2002. Comisia pentru agricultură să ia loc. Suntem şi în procedură de urgenţă. Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. Poftiţi, domnule preşedinte! |
|
Domnule preşedinte, Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare completarea art.6 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administraţie terenul proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniului Statului, avându-se în vedere preluarea prin echivalenţă în contul redevenţei datorate de concesionarii terenurilor agricole şi a unor produse agricole, în scopul acordării de ajutoare persoanelor fizice afectate de factorii naturali. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2002 pentru completarea art.6 din Legea 268 privind privatizarea societăţilor comerciale şi înfiinţarea Agenţiei Domeniului Statului face parte din categoria legilor organice potrivit prevederilor art.72 din Constituţie. Propunem timpul de cinci minute, un minut pe intervenţie. |
|
Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la dezbaterea pe articole. La titlul proiectului de lege dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptat în formularea iniţială. Cuprinsul art.unic. Urmăriţi amendamentul 1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1. Nu aveţi. Admis amendamentul. Da. Poftiţi, domnule deputat! |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Deşi suntem în procedură de urgenţă, am rugămintea să-mi permiteţi, pentru a înţelege rostul acestor amendamente depuse de mine şi de un coleg de la P.R.M., doar 20 de secunde. |
|
Vă rog! |
|
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.101/2002, după părerea noastră nu face decât să îngreuneze activitatea Agenţiei Domeniului Statului, adăugându-i încă o sarcină dificilă şi aduce şi un iz electoral puternic acum, când se discută mult de alegeri anticipate. Fac această afirmaţie pe următoarele considerente: Legea 268/200, ca lege organică, are ca principal obiectiv reglementarea privatizării societăţilor comerciale foste IAS-uri, precum şi înfiinţarea Avgenţiei domeniului statului, ca administrator al terenurilor agricole proprietate publică şi privată a statului. Art.6 la care se face referire în ordonanţa de urgenţă, precum şi art.22 alin.2 din legea sus menţionată specifică modalităţile de preluare a redevenţei nefăcând nici o excepţie, redevenţele datorate putând fi plătite aşa cum s-a stabilit de A.D.S. şi concesionar în contractul de privatizare şi concesionarea terenurilor statului. Modificările propuse şi aduse Legii 268/2002 prin Ordonanţa de urgenţă 101/2002 nu fac altceva decât aruncă asupra A.D.S. o sarcină deosebit de dificilă de a prelua şi în natură, în cereale sau alte produse agricole, redevenţele datorate în condiţiile în care Agenţia Domeniului Statului şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nu mai au posibilitatea de a asigura depozitarea decât cu eforturi financiare suplimentare de la bugetul de stat. Pe de altă parte, nu este bine de a transforma Agenţia Domeniului Statului şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în organism de intervenţie, de întrajutorare în cazul unor calamităţi naturale. Acest lucru, de a colecta efectele unor fenomene naturale nedorite, se poate face şi a mai fost făcută de Parlamentul României sau chiar de Guvern prin Ordonanţa de urgenţă sau hotărâri de Guvern, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu două luni, prin Ordonanţa de urgenţă nr.106 din 5 septembrie 2002 privind acordarea unor ajutoare cu titlu gratuit producătorilor agricoli din judeţele Dolj şi Mehedinţi, ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada anului 2001. Iată de ce consider, domnule preşedinte, stimaţi colegi, că Ordonanţa de urgenţă nr.101/2002 în forma actuală nu rezolvă scopul celor invocate în expunerea de motive. Propun corectarea şi aprobarea amendamentelor susţinute în plenul Comisiei pentru agricultură, aşa cum le-am propus noi şi, din păcate, au fost respinse în plenul comisiei. Vă mulţumesc. |
|
Aţi cam depăşit toate regulile procedurii de urgenţă. |
|
Mi-am cerut voie, domnule preşedinte, pentru a justifica totuşi...pentru că din titlu şi aşa cum apar amendamentele...nu ştiu dacă colegii o să înţeleagă prea mult de ce am vrut noi să iniţiem acest amendament. La art.unic, la nr.1 la "amendamente respinse", consider că ar trebui prima dată să discutăm restul amendamentelor pentru că modificarea este doar pe introducerea, acceptarea sau neacceptarea alineatelor de la 6 la 9 sau de la 6 la 7. E vorba de o numerotare. |
|
Stimate coleg, încă o dată vă spun, aţi făcut şi dezbateri generale şi aţi propus şi amendamente în bloc, aţi făcut tot ce aţi vrut. Haideţi, totuşi, să respectăm regulamentul. Suntem la art.unic unde comisia are un amendament. Practic, amendamentul propune adăugirea la dispoziţia de aprobare a ordonanţei, "cu următoarea modificare". Aveţi obiecţiuni la acest lucru? Votat textul art.unic potrivit amendamentului 1. La titlul ordonanţei dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat în unanimitate în formularea Guvernului. La preambulul art.unic care cuprinde practic dispoziţia de modificare şi completare a ordonanţei. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. La alin.6 de la art.unic, comisia ne propune amendamentul 2. Dacă la amendamentul 2 aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptat amendamentul. Se modifică alin.6 în mod corespunzător. La alin.7 de la art.6 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Adoptat în unanimitate. La alin.8? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La alin.9? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Unde aveţi dumneavoastră amendamente, domnule coleg? |
|
Domnule preşedinte, la "amendamente respinse", la art.unic, am propus renumerotarea alineatelor, în textul iniţial apare de la 6 la 9. Noi am propus de la 6 la 7, având în vedere că în următoarele alineate propunem abrogarea alineatelor, eliminarea. Deci, la art.unic, "amendamente respinse". |
|
Păi, să le luăm atunci pe rând, că dacă nu se resping propuneţi întâi propunerile de respingere a alineatelor. |
|
Sigur. Şi după aceea, renumerotarea în funcţie de amendamentele admise sau respinse. Domnule preşedinte, la nr.cr.2 de la "amendamente respinse", propunem eliminarea alin.7 din ordonanţa de urgenţă din următoarele considerente: prezenta ordonanţă de urgenţă modifică Legea 268/2001 care are ca obiect privatizaea societăţilor comerciale. În consecinţă, putem da doar posibilitatea Agenţiei Domeniului Statului de a prelua redevenţa în natură, iar pentru sprijinul producătorilor agricoli afectaţi de calamităţi naturale trebuie elaborată o lege specială distinctă. |
|
Comisia. Din partea comisiei, vă rog să vă pronunţaţi. Şi apoi din partea Guvernului. Deci, se propune eliminarea alin.7. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, stimaţi colegi, Comisia a votat cu 12 voturi contra, 7 împotrivă la acest alineat. În ceea ce mă priveşte, în numele majorităţii, susţinem să rămână alin.7 pentru că ordonanţan vizează într-adevăr completarea art.6 din Legea 268 privind privatizarea în scopul rezolvării unor probleme legate de această secetă în sensul de a permite Agenţiei Domeniului Statului să preia în cadrul redevenţei produse cerealiere şi la art.7 nu se poate renunţa pentru că, prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, acesta stabileşte suprafeţele afectate de factorii naturali. Deci, în mod normal, este o acţiune de rezolvare pentru cei care, într-adevăr, n-au recoltat nimic datorită secetei, datorită grindinei. Motivaţia este pentru cele două judeţe, însă se are în vedere să se rezolve problema tuturor celor care au fost afectaţi grav de fenomenul de secetă şi de grindină. În aceste condiţii, propunem să fim de acord să aprobăm alin.7, aşa cum a fost votat de majoritatea membrilor comisiei. Vă mulţumesc. Şi cred că nu este vorba de vot electoral, de intervenţii electorale, este vorba de rezolvarea unei probleme reale, a vieţii reale care o parcurg producătorii, cetăţenii din zonele acestea calamitate în anul 2002. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Sassu, şi apoi domnul deputat Mardari. Domnule Brudaşca, nu v-aţi manifestat dorinţa de a lua cuvântul, nu vă supăraţi. V-aţi ridicat în picioare şi nu ştiu ce vreţi. Colegul dumneavoastră din spate a ridicat mâna, la fel ca şi domnul Sassu. Nu v-am văzut. Iertaţi-mă, nu v-am văzut. V-am văzut în picioare, dar nu ştiam ce vreţi să faceţi. Aveţi cuvântul, domnule Sassu. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, Noi am propus eliminarea şi dintr-un motiv care ţine de tehnica legislativă, până la urmă. Vorbim într-o lege care se intitulează Legea privatizării unei anumite gestiuni, vorbim despre cum se utilizează fondul pentru dezvoltarea agriculturii. Nu are nici un sens. Singura chestiune care este legată de privatizare, este faptul că redevenţa se ia într-un anumit fel. Cum se utilizează însă fondul, trebuie spus la legea respectivă, nu aici. Această idee de a rezolva prin tot felul de legi care se ocupă de alte domenii, dar pentru că ne-a venit o idee, să mai rezolvăm nu ştiu ce problemă, mai scriem aici şi chestia asta, eventual o parte se duce la fondul cinematografiei, alta la nu ştiu ce " " " N-are nici un sens. Haideţi să facem această modificare, dacă este necesară, la legea respectivă. Altfel, n-o să mai ştie nimeni la ce lege se referă, cum se întâmplă chestiunile ş.a.m.d. Deci, mi se pare absolut inutil să punem aici un text care nu are legătură cu această lege. Are legătură cu legea care priveşte utilizarea fondului pentru dezvoltarea agriculturii. Că o face ministrul, că o face Guvernul, că se face prin lege specială, asta este o altă chestiune. Dar nu aici. Aici discutăm despre privatizare. Este cu totul şi cu totul altceva. De aceea, propunerea noastră este să eliminăm acest alineat. Şi, dacă este nevoie, să se facă o modificare acolo unde trebuie. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Mardari şi apoi domnul deputat Damian Brudaşca, căruia îi cer scuze că nu i-am dat cuvântul, dar n-am văzut " " " |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, dacă aţi observat, sunt şi eu coautor la amendament. Trebuie să se înţeleagă faptul că nu avem nimic împotrivă ca redevenţa să fie încasată de către Agenţia domeniilor statului, în natură. Adică, cei care au de plătit o astfel de taxă, s-o plătească sub formă de cereale. Dar nu mi se pare în regulă ca aceeaşi instituţie a statului, Agenţia domeniilor statului să se ocupe şi de distribuirea de ajutoare sociale. Există alte instituţii în stat care desfăşoară o astfel de activitate. Din această cauză, eu sunt de acord cu ceea ce au spus antevorbitorii. Şi poate că n-ar fi rău dacă această iniţiativă legislativă, proiect de lege va fi retrimis la comisie spre analizare. Mulţumesc. |
|
Domnul deputat Damian Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, înainte de a mă referi la problema respectivă, daţi-mi voie să mă adresez compartimentului tehnic al Camerei, pe care îl rog respectuos să verifice situaţia din Cameră, pentru că în partea unde stau eu, se pare că este ceaţă, întrucât astăzi, de două ori, n-aţi văzut când am ridicat mâna. Pe cale de consecinţă, îi rog respectuos să asigure condiţiile tehnice pentru a nu crea probleme prezidiului. Şi acum să mă refer la problema în sine. |
|
Nu era ceaţă. Era exclusiv vina mea şi înţeleg că mi-aţi adresat mie această critică dură, deşi v-am cerut scuze. |
|
Susţin, din tot sufletul, ideea eliminării din acest proiect de lege, din această ordonanţă a alin.7, pe un considerent care reiese din însăşi manifestările partidului de guvernământ la ultimele confruntări electorale. S-a dovedit că, acolo unde banii nu au fost suficienţi, s-a intervenit inclusiv cu băuturi alcoolice, distribuite chiar şi copiilor de vârstă şcolară. Nu cred în sinceritatea celor care au declarat aici că nu este vorba de o lege de pregătire a anticipatelor. Este tocmai această manieră, sesizându-se că, datorită politicii promovate de Guvern, s-a ajuns la o stare de pauperizare excesivă a populaţiei. Iar acum, prin două pachete de făină şi trei litri de ulei, este posibil să se câştige aceste alegeri. Dacă partidul de guvernământ este într-adevăr serios, atunci trebuie să ţină cont de observaţiile făcute de reprezentantul PD-ului, anterior, aici, pentru a nu amesteca lucrurile, pentru a nu amesteca competenţele instituţiilor statului, pentru a nu conferi unor instituţii alte atribuţii decât cele care le revin prin lege. Sau poate că şi aceasta este o formă de fumigen, care se pregăteşte înaintea anticipatelor care se tot anunţă de mai multă vreme. Mulţumesc. |
|
Poftiţi, domnule deputat Bozgă. |
|
Nu este vorba de nici un act normativ care să pregătească anticipatele. Noi, în comisie, l-am dezbătut; dumneavoastră îl prezentaţi cu tendinţe. Este cu totul altceva. Dacă citiţi actul normativ, ordonanţa de urgenţă are cu totul şi cu totul alte prevederi. Noi susţinem punctul de vedere al ordonanţei, aşa cum a trecut în comisie. Vă mulţumesc. |
|
Reprezentantul ministerului, poftiţi. |
|
Domnul Ovidiu Ionescu (secretar de stat, Ministerul Apelor, Alimentaţiei şi Pădurilor): Domnule preşedinte, Onorată Cameră, Noi susţinem punctul de vedere al Guvernului şi forma în care a trecut prin comisie. Vă mulţumesc. |
|
Din partea comisiei, mai doriţi? Poftiţi, domnule deputat Nicolescu. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că intervenţia aşa cum este, şi dacă se aprobă, şi sper să se aprobe, nu reprezintă apanajul numai al Guvernului, reprezintă apanajul tuturor forţelor politice. Şi, de aceea, cred că vizează o problemă majoră, legată de viaţa unor oameni care, aşa cum am spus, aproape că nu au soluţie de trai în unele situaţii, că nu au recoltat nimic la grâu şi la porumb. Şi problema aceasta, cred că în egală măsură ne interesează şi pe cei de la Putere, acum, şi pe cei din Opoziţie. Şi orice realizare în acest domeniu este ca o realizare a întregii forţe existente în Parlament. În această manieră aş dori să tratăm lucrurile, pentru că, într-adevăr, nu-i vorba de nici o intervenţie de natură electorală, ci este vorba de o intervenţie, într-adevăr, de viaţă. Iar legat de această intervenţie pe Legea nr.268 şi art.6, noi ştim că am aprobat o modificare în cadrul articolului respectiv, alin.4 şi 5, în care, la fondul de dezvoltare, am introdus posibilitatea, am dat posibilitatea ministerului ca din rezervele bugetare, să orienteze pentru fondul de dezvoltare, pentru decontarea tractoarelor şi maşinilor la un moment dat, urmând ca, pe măsură ce se încasează fondurile în fondul de redevenţă, să se reglementeze acest lucru. Tot aşa, astăzi, această intervenţie vine să regleze, să reglementăm o problemă care mi se pare esenţială, vizavi de această intervenţie pe produse agricole. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Pereş şi domnul Mardari. |
|
Domnule preşedinte, doar o mică precizare. Deci, în urmă cu două luni, Parlamentul României aproba Ordonanţa nr.106, tocmai datorită unor efecte meteorologice nefavorabile în două judeţe din sudul ţării. Şi Parlamentul a înţeles. Atât Parlamentul, cât şi Partidul Democrat. Sigur, am votat această ordonanţă. Ceea ce ni se propune, în schimb, în Ordonanţa nr.102, este total o altă chestiune. Domnul ministru, oricare ar fi, actualmente ministrul agriculturii, domnul Ilie Sârbu, poate dispune de tot ceea ce înseamnă încasarea redevenţei în natură, şi, printr-un simplu ordin al ministrului, va dispune de întreaga cantitate, care are de fapt o altă destinaţie prin lege. Asta am cerut să reglementăm. Haideţi să scoatem acest alineat, lăsăm posibilitatea de intervenţie a domnilor " " ", sigur că da, prin hotărâre de Guvern, dacă se doreşte, prin ordonanţe de urgenţă, dar nu la un simplu ordin al ministrului agriculturii. Mulţumesc. |
|
Domnul deputat Mardari, şi pe urmă trecem la vot. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În primăvara acestui an s-a dezbătut în Camera Deputaţilor un proiect de lege referitor la calamităţile naturale. Cu acea ocazie, în cadrul comisiei, eu am avut un amendament, conform căruia producătorii agricoli să beneficieze de o susţinere importantă din partea statului, astfel încât să-şi poată plăti taxa necesară pentru asigurarea culturilor. Bineînţeles că acel amendament nu a fost acceptat. Dacă bine îmi amintesc, spuneam ca această susţinere să fie de la 30% la 80%, din partea statului. Nu a fost acceptat. Şi acum nu-l mai înţeleg pe domnul vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, domnul Nicolescu, de ce manifestă o atât de mare grijă pentru cei aflaţi în necaz, dacă atunci, cu acea ocazie, nu a fost la fel de grijuliu. Care este părerea mea? Dacă s-ar fi acceptat acel amendament, acum toţi agricultorii care au suferit pagube, din cauza condiţiilor meteorologice, ar fi avut posibilitatea să încaseze despăgubirile de la societăţile de asigurare existente în ţară. În situaţia în care ne aflăm, având în vedere că acele culturi nu au fost asigurate, aşa cum am spus, sunt de acord ca Agenţia domeniilor statului să încaseze redevenţa în natură, dar distribuirea acestor ajutoare sociale să fie făcută de către instituţiile specializate ale statului, şi nicidecum de către o instituţie care nu ar trebui să se ocupe cu astfel de activităţi. Din cauza aceasta, este necesară eliminarea alineatului la care a făcut referire şi colegul Pereş. Vă mulţumesc. |
|
Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a alin.7. O găsiţi la pag.3, capitolul "Amendamente respinse". Aţi auzit argumente şi pro şi contra. Cine este pentru propunerea de eliminare a domnului deputat Alexandru Pereş de la PD şi susţinută de P.R.M. Cine este pentru? 24 voturi pentru. Stimaţi colegi, lăsaţi ziarele şi telefoanele. Voturi împotrivă? 40 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 40 de voturi împotrivă, o abţinere şi 24 voturi pentru, amendamentul de abrogare a alin.7 a fost respins. Cine este pentru alin.7? 43 de voturi pentru. Împotrivă? 8 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Cu 43 voturi pentru, 8 împotrivă şi 4 abţineri, s-a adoptat alin.7. La alin.8, am înţeles că aveţi aici un amendament, domnule Pereş. Poftiţi. |
|
Mulţumes, domnule preşedinte. De fapt, vine în corelare cu ceea ce am propus la alin.7. Noi am propus doar eliminarea sintagmei "Modul de atribuire a ajutoarelor". Dar, din moment ce alin.7 a trecut, probabil că acest lucru va trebui să se regăsească. Mulţumesc. |
|
Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Pereş de amendare a alin.8, propunere respinsă de către comisie. Cine este pentru? 17 voturi pentru. Împotrivă? 38 voturi împotrivă. Abţineri? Cu 38 voturi împotrivă, 17 voturi pentru, amendamentul domnului Mardari de la alin.8 a fost respins. Supun votului dumneavoastră alin.8, în formularea din ordonanţă. Cine este pentru? Stimaţi colegi, v-aş ruga, totuşi, cei care veniţi în sala de şedinţe, să veniţi pentru a participa la dezbateri şi a vota, nu pentru a citi ziarele. 39 voturi pentru. Împotrivă? 19 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 39 voturi pentru, 19 voturi împotrivă şi o abţinere, este adoptat textul alin.8, în formularea existentă în ordonanţă. La alin.9, tot domnul deputat Pereş. Poftiţi. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am cerut eliminarea alin.9 şi pe nişte considerente, credem, destul de clare. Aşa cum apare în ordonanţă, alin.9 dă puteri mari ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, inclusiv în a da ordine administraţiei publice locale. Considerăm că acest lucru nu este conform cu legislaţia şi am cerut eliminarea acestei posibilităţi a ministrului de a da ordine primarilor, viceprimarilor şi consiliilor locale din zonele afectate. Mulţumesc. |
|
Poftiţi, domnule deputat Nicolescu. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, Stimate şi stimaţi colegi, Cu respectul total pe care îl port colegului, trebuie să observăm că este vorba de o acţiune comună, la care a achiesat şi Ministerul Administraţiei Publice, domnul ministru Octav Cozmâncă, practic, care a semnat ordonanţa respectivă, deci nu este vorba de un ordin. Este vorba de o acţiune comună. De aceea, cred că nici nu se poate altfel, fără să angajăm administraţia locală într-o acţiune care vizează identificarea celor care, într-adevăr, nu au obţinut nimic anul acesta, în mod deosebit, datorită condiţiilor climatice. Deci, de aceea, apreciez că trebuie să votăm punctul de vedere al Guvernului şi cel exprimat de comisie, prin votul favorabil a 14 colegi, 6 împotrivă şi o abţinere. Vă mulţumesc. |
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Pereş. Aţi ascultat şi argumentele domniei sale şi cele ale comisiei. Cine este pentru? 15 voturi pentru. Împotrivă? 39 voturi. Abţineri? Cu 39 voturi împotrivă, 15 voturi pentru şi o abţinere, amendamentul domnului deputat a fost respins. Supun votului dumneavoastră alin.9 al art.6. Deci, alin.9 de la articolul unic. Cine este pentru? 39 voturi pentru. Împotrivă? 14 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 39 voturi pentru, 14 voturi împotrivă şi o abţinere, s-a adoptat şi alin.9. Vom supune votului final acest proiect de lege. |
|
Mai este un amendament. |
|
Da, îmi cer scuze. Domnul deputat mai are un amendament, care a fost de asemenea respins. |
|
La poziţia 5, la "Amendamente respinse", domnule preşedinte, am propus introducerea unui alineat nou, care sună aşa: "În caz de calamităţi naturale, prin lege specială, producătorii agricoli, persoanele fizice, neasigurate la societăţile de asigurare, şi de asigurare agreate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, pot beneficia de ajutoare în natură, din redevenţa preluată de Agenţia domeniilor statului, conform prevederii alin.6 al art.6. Mulţumesc. |
|
Comisia doreşte să facă vreo precizare? Supun votului dumneavoastră amendamentul respins al domnului deputat Pereş. Cine este pentru? 14 voturi pentru. Împotrivă? 39 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Cu 39 voturi împotrivă, 14 voturi pentru şi 2 abţineri, s-a respins şi acest amendament. Stimaţi colegi, am parcurs textele acestui proiect de lege, şi-l vom supune votului final. |


