Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 26 iunie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 26 iunie 2003 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 26 iunie 2003
| ................................................ |
|
La punctul 8 al ordinii de zi avem proiectul de Lege pentru aprobarea Contului general de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2001, precum şi a contului de execuţie a bugetului fondului pentru plata ajutorului de şomaj pe anul 2001. Raportul public pe anul 2001 al Curţii de Conturi. Prezintă raportul comun al Comisiilor pentru buget ale celor două Camere ale Parlamentului, domnul vicepreşedinte Grigoraş. |
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci au examinat proiectul de Lege pentru aprobarea Contului general de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2001, precum şi a contului de execuţie a bugetului fondului pentru plata ajutorului de şomaj pe anul 2001. Contul general de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2001 a fost întocmit în structura bugetului aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 191/2001, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 28/2001 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 163/2001. Consiliul Legislativ, Comisiile juridice, pentru numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi Comisiile pentru muncă şi protecţie socială ale Parlamentului României au avizat favorabil proiectul de lege, fără amendamente. Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere propun dezbaterea şi adoptarea acestui proiect de lege, respectiv pentru aprobarea Contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2001, precum şi a contului de execuţie a bugetului fondului pentru plata ajutorului de şomaj pe anul 2001, cu amendamentele prevăzute în anexă. Vă mulţumesc. |
|
Dacă doriţi să faceţi dezbateri generale cu privire la acest proiect? Nu sunt. Trecem la dezbaterea proiectului de lege, asupra textelor acestuia şi vă rog să urmăriţi şi amendamentele comisiei. La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni? Cine e pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art. 1 dacă aveţi obiecţiuni? Cine e pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art. 2, vă rog să urmăriţi amendamentul 1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1 din raport? Cine e pentru amendament? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a adoptat amendamentul, s-a modificat art. 2. La art. 3 am cele trei anexe care fac parte integrantă din lege. Dacă aveţi obiecţiuni la art. 3? Cine e pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Comisia mai introduce după art. 3 un art. 4, nou. Dacă aveţi obiecţiuni? Cine e pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Anexa 1, dacă aveţi obiecţiuni? Cine e pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Anexa 2. Cine e pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Anexa 3. Cine e pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Am parcurs şi textele legii şi ale anexelor. Supun votului dumneavoastră legea în ansamblu, în condiţiile art. 74 alin. (2) din Constituţie. Cine e pentru? Împotrivă? Abţineri? În unanimitatea parlamentarilor prezenţi. |


