Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.163/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2003
![]() |
10. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea unor dispoziţii ale Legii nr.53/2002 - Codul muncii (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 718/2003 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege privind modificarea unor dispoziţii ale Legii nr.53/2003. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul, iar Comisia pentru muncă şi protecţie socială să se pregătească pentru raport. |
|
Domnul Ion Giurescu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.296 din Legea nr.53/2003, respectiv Codul Muncii, în sensul modificării termenului de eliberare a carnetelor de muncă până la data de 30 iunie 2007 şi ca urmare a prelungirii valabilităţii Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă. Urgenţa adoptării proiectului de lege este justificată de faptul că, în conformitate cu prevederea art.298 alin.3 din Legea nr.53, Codul Muncii, începând cu 1 ianuarie se vor abroga dispoziţiile Decretului nr.96 privind carnetele de muncă, cu modificările ulterioare, ceea ce ar însemna eliminarea carnetelor de muncă înainte ca această evidenţă să poată fi înlocuită cu un sistem performant, care să nu conducă la prejudicierea sistemului de asigurări sociale şi a potenţialilor titulari de drepturi. Faţă de cele prezentate, Ministerul Muncii susţine aprobarea proiectului de lege în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Doamna preşedinte Smaranda Dobrescu. |
|
Stimaţi colegi, Prin acest proiect de lege ni se propune decalarea termenului de fiinţare a carnetelor de muncă până la 31 decembrie 2006. Având în vedere oportunitatea şi urgenţă acestui demers, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a adoptat, cu unanimitate de voturi, aprobarea acestui proiect de lege, ceea ce vă propune şi dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pronunţaţi la dezbaterea pe texte. Titlul proiectului. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Preambulul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Pct.1, cel cu privire la art.296. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Pct.2, cel cu privire la alin.3 al art.298. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune votului final proiectul în cursul acestei şedinţe. |


