Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 2004

10. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2004 pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 105/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.28. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2004 pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern.

Doamnă ministru Manolescu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Manolescu:

Vă mulţumesc.

Prin acest act normativ, se asigură o mai precisă delimitare a domeniilor reglementate şi armonizarea dispoziţiilor privind auditul intern şi entităţile publice prevăzute în Legea nr.672/2002 privind auditul intern şi respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar. Toate aceste modificări asigură armonizarea dispoziţiilor referitoare la auditul intern conţinute în acest act normativ cu cele ale Legii nr.672/2002 privind auditul public intern.

Senatul a adoptat actul normativ în data de 1 martie 2004, iar comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au întocmit raport de adoptare în forma Senatului.

Faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor Publice, în numele Guvernului, propune şi susţine adoptarea actului normativ, în forma rezultată din raport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule vicepreşedinte Grigoraş, vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru buget.

Video in format Flash/IOS

Domnul Neculai Grigoraş:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2004 pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind auditul intern, a întocmit raport favorabil, propune plenului Camerei Deputaţilor dezbaterea şi adoptarea în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege, în forma pe care a adoptat-o Senatul.

La titlul proiectului, dacă aveţi obiecţiuni? Adoptat în unanimitate.

Textul articolului unic, care cuprinde dispoziţia de aprobare a Ordonanţei nr.37. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei. Votat în unanimitate.

Art.I, punctele 1, 2, 3, 4. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Punctele 5, 6, 7 din ordonanţă, art.I. Votate în unanimitate.

Art.II. Votat în unanimitate.

Art.III. Votat în unanimitate, nefiind obiecţiuni.

Vom supune proiectul de lege votului final astăzi.