Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.93/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2004

10. Dezbaterea Proiectului de Lege privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului medicilor Dentişti din România şi Propunerii legislative privind exercitarea profesiunii de medic dentist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 369/2003 360/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct. 9 - Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România.

Să prezinte, mai întâi, iniţiatorul proiectul de lege. Domnule secretar de stat Pavelescu, vă rog să prezentaţi proiectul Guvernului.

Video in format Flash/IOS

Domnul George Pavelescu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest proiect de lege face parte din pachetul general care să reglementeze activităţile specifice domeniului medical. Este o reglementare sectorială a exercitării profesiilor în domeniul medical.

Proiectul de lege defineşte exerciţiul profesiei, defineşte profesia de medic, dreptul de exerciţiu al profesiei, obligaţiile şi drepturile pe care medicii dentişti le au. Totodată, reglementează, în acordul cu acquis-ul comunitar şi cu documentele de poziţie reprezentând angajamentul României, curricula de formare şi pentru exerciţiul profesiei. Asigură libera circulaţie a profesiei, precum şi a celor care o profesează.

Face parte din categoria legilor organice.

Suntem de acord cu raportul întocmit de comisie şi cu amendamentele care sunt în cuprinsul acestuia.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule profesor Ifrim, vă rog să prezentaţi raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ifrim:

În legătură cu proiectul Legii privind exercitarea profesiei de medic stomatolog, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România, comisia consideră că această lege reglementează într-un mod optim această profesie, în spiritul documentelor Uniunii Europene, astfel încât va realiza condiţiile pentru ca profesia de medic dentist să poată să înregistreze cote calitative superioare.

Comisia vă roagă să o votaţi în forma pe care a aprobat-o.

Şi mai fac menţiunea, întrucât, de la Ministerul Integrării, au venit câteva observaţii pertinente, pe care am dori să le includem în această lege, domnul ministru Pavelescu le va prezenta ca şi amendamente ale ministerului, comisia fiind de acord cu ele.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să se înscrie la dezbateri generale?

Trecem la dezbaterea proiectului. Vă rog să urmăriţi în paralel raportul comisiei şi proiectul de lege şi rog şi reprezentantul Guvernului să vadă unde intervine cu amendamentele însuşite de către comisie.

La titlul proiectului, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate.

Art. 1 şi 2? Nu sunt obiecţiuni...

Vă rog. V-am spus să fiţi atenţi!

La art. 2, există un amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul George Pavelescu:

Domnule preşedinte,

Propunem ca art. 2 lit. c) să se modifice cu următorul conţinut: "Soţul şi descendenţii de gradul I aflaţi în întreţinerea unui cetăţean al unuia din statele prevăzute la lit. b), care desfăşoară legal activităţi salariate sau nesalariate pe teritoriul României, indiferent de cetăţenia lor".

Modificarea este în concordanţă şi cu dreptul comunitar şi cu celelalte modificări care au fost solicitate în cererile de reexaminare a celorlalte profesii din domeniul medical.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte al comisiei, vă rog să vă pronunţaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc.

Comisia este de acord cu acest amendament şi, în acelaşi timp, permiteţi-mi să completez cele spuse anterior, privind Propunerea legislativă referitoare la exercitarea profesiei de medic dentist nr. 369/2003, comisia a preluat, împreună cu Ministerul Sănătăţii, tot ceea ce era bun din această propunere, astfel încât ceea ce vă prezentăm reprezintă o sinteză. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră modificarea art. 2, la lit. c), potrivit amendamentului propus de minister şi însuşit de comisie.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art. 3, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 1 al Comisiei de sănătate.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni.

Adoptat amendamentul, modificat corespunzător art. 3.

Art. 4, 5, 6 şi 7? Nu sunt obiecţiuni.

Votate în unanimitate în formula prezentată de iniţiator.

Art. 8 şi 9? Votate în unanimitate.

La art. 10, urmăriţi amendamentul nr. 2.

Admis amendamentul, modificat art. 10.

Tot la art. 10?

Video in format Flash/IOS

Domnul George Pavelescu:

Domnule preşedinte,

La art. 10 alin. 1 lit. a), vă propunem modificarea textului cu următorul conţinut: "Medic dentist pentru posesorii diplomei de medic stomatolog cu minimum 3 ani experienţă profesională, pentru posesorii diplomei de medic dentist, pentru posesorii certificatului de medic specialist stomatologie generală şi, respectiv, ai certificatului de medic primar stomatologie generală".

Iar la alin. 2 vă propunem următorul conţinut: "Până la însuşirea experienţei profesionale de minimum 3 ani..."

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Staţi puţin, domnule ministru, să le luăm pe rând.

Deci, revenim, stimaţi colegi, la art. 10 alin. 1 lit. a), unde s-a propus această modificare.

Întreb comisia dacă e de acord? Comisia e de acord.

Ministerul Integrării? Şi Ministerul de Integrare e de acord.

Supun votului dumneavoastră alin. 1 lit. a) în formula prezentată de domnul ministru.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La lit. b), dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni la lit. b).

Votată în unanimitate în formula prezentată.

Lit. c)? Votată în unanimitate.

La alin. 2, faţă de amendamentul comisiei, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul George Pavelescu:

Faţă de amendamentul comisiei, consultându-ne cu Ministerul Integrării, Ministerul Educaţiei şi pentru a asigura exerciţiul profesiei medicilor stomatologi până la îndeplinirea unui standard de vechime în profesie, vă propunem următorul conţinut: "Până la însuşirea experienţei profesionale de minimum 3 ani, posesorii diplomei de medic stomatolog, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi nu se află în pregătire de rezidenţiat, exercită activităţile profesionale în calitate de medici stomatologi".

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

E prima oară când vă aud utilizând formula "medici stomatologi", până acum aţi protestat şi nu v-aţi însuşit-o. Vă rog să explicaţi de la tribună.

Din câte ştiu, organizaţia dumnealor profesională revendică această denumire. Dumneavoastră până acum aţi utilizat "medic dentist", "medic dentist specialist", "medic dentist primar" şi acum utilizaţi formula "medic stomatolog".

Video in format Flash/IOS

Domnul George Pavelescu:

În sistemul de învăţământ pentru formarea medicilor stomatologi a funcţionat Facultatea de Stomatologie Generală. Respectivul era absolvent al Facultăţii de Stomatologie Generală, îşi dobândea titlul profesional de medic specialist stomatolog prin promovarea şi susţinerea concursului de rezidenţiat şi al doilea titlu profesional era medic primar stomatolog, potrivit Nomenclatorului specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice.

România s-a angajat ca această profesie să fie denumită "profesia de medic dentist", cu aceeaşi durată de pregătire, cu curiculă similară, schimbând structura cursurilor prin creşterea ponderii activităţii practice.

Medicii stomatologi, în 2003, Uniunea Naţională a Medicilor Stomatologi şi Asociaţia Medicilor Stomatologi cu drept de liberă practică au iniţiat un proiect de act normativ, de lege, privind exercitarea profesiei de medic dentist acceptată, cu organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti, ca organism profesional. Ea a fost luată în dezbatere la şedinţele Comisiei de sănătate din această săptămână împreună cu proiectul de lege prezentat de noi. Foarte multe din amendamentele înscrise în Proiectul de Lege al medicilor stomatologi au fost preluate în legea pe care noi o dezbatem astăzi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Rog Comisia să se pronunţe cu privire la acest amendament.

Alin.2 de la art.10. Supun votului dumneavoastră forma prezentată de către minister şi însuşită de către comisie.

Ministerul Integrării este de acord cu ea? Este de acord.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a adoptat alin.2 în formula prezentată.

Alin.3 şi 4. Dacă mai sunt obiecţiuni la amendamentul comisiei, amendamentul de la pct.2. Nu. Votat alin.3 şi 4 în formularea comisiei din amendamentul de la pct.2.

Art.11, 12 şi 13. Nu sunt obiecţiuni. Votate în formularea iniţială.

Art.14 şi 15. Votate în unanimitate.

La art.16, urmăriţi amendamentul de la pct.3. Admis amendamentul de la pct.3 şi se modifică art.16.

Art.17. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Cap.II, art.18, 19 şi 20. Votate în unanimitate în formula iniţiatorului.

Art.21 şi 22. Votate în unanimitate.

Art.23, 24 şi 25. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art.26. Votat în unanimitate.

Art.27, 28 şi 29. Votate în unanimitate.

Titlul cap.III şi art.30 şi 31. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art.32, 33, 34, 35 şi 36. Votate în unanimitate.

La art.37, urmăriţi amendamentul de la pct.4. Comisia propune prin acest amendament adăugarea unei litere noi, respectiv lit.h). Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul de la pct.4 şi art.37 se completează cu lit.h).

Art.38, 39 şi 40. Votate în unanimitate.

Art.41, 42, 43, 44 şi 45. Votate în unanimitate.

Art.46 şi 47. Votate în unanimitate.

Art.48, 49, 50 şi 51. Votate în unanimitate.

Art.52, 53 şi 54. Votate în unanimitate.

Art.55, 56, 57 şi 58. Votate în unanimitate.

Art.59 şi 60. Votate în unanimitate.

Art.61, 62 şi 63. Votate în unanimitate.

Art.64, 65, 66, 67 şi 68. Votate în unanimitate.

Titlul cap.IV şi art.69 şi 70. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art.71, 72, 73 şi 74. Votate în unanimitate.

La art.75, urmăriţi amendamentul de la pct.5, pag.12 din raport. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul şi se modifică art.75.

Prin amendamentul de la pct.7, pag.13, după art.75 comisia propune un text nou pe care îl urmăriţi la pag.13 a raportului. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul de la pct.6? şi se introduce art.76.

Art.76 actual, care se va renumerota. Admis conţinutul acestui text renumerotat.

La art.77, urmăriţi amendamentul de la pct.8. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul de la pct.8 şi se modifică art.77.

Înainte de anexe, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.9, în care comisia propune ca în tot cuprinsul legii sintagmele "domiciliaţi", "cu domiciliul", "care au domiciliul" şi "cu domiciliul stabil" să se înlocuiască cu sintagmele "stabiliţi", "care sunt stabiliţi". Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.9. Admis amendamentul şi se înlocuiesc toate aceste sintagme.

Cuprinsul anexei. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Am parcurs textele acestui proiect de lege. Vom supune proiectul votului final joi.