|
Domnul Adrian Mitu (secretar de stat, M.E.C.): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În contextul înfiinţării Consiliului de export, conform Legii nr.511 şi a stabilirii atribuţiilor acestuia conform H.G. nr.486, s-a impus corelarea prevederilor iniţiale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.120 cu competenţele legale ale Consiliului de export, organism de parteneriat public-privat, responsabil între altele cu asigurarea transparenţei măsurilor şi programelor de stimulare şi promovare a exportului. În scopul oferirii către agenţii economici a mai multor oportunităţi pentru intensificarea activităţilor de promovare a produselor şi serviciilor pe pieţele externe, sunt necesare modificarea mecanismului actual de finanţare a cheltuielilor aferente instrumentelor prevăzute în programul de promovare a exportului, în sensul finanţării integrale din fonduri bugetare a unor categorii de cheltuieli şi cofinanţării de regulă în proporţie de 50% a categoriilor de cheltuieli la care solicită contribuţie financiară a agenţilor economici. Prin prezenta ordonanţă se prevede finanţarea din fonduri bugetare a unor cheltuieli ale agenţilor economici în proporţie de până la 50%, respectiv 65% pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în vederea soluţionării problemelor de mediu, dotării şi acreditării laboratoarelor, implementării standardelor de responsabilitate socială şi altele asemenea pentru a putea face faţă presiunilor concurenţiale de pe pieţele externe. De asemenea, prin prezenta ordonanţă, se actualizează titulatura ministerelor şi instituţiilor care administrează programele de susţinere a exportului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Parlamentului nr.16 privind modificarea structurii şi componenţei Guvernului. Faţă de cele prezentate mai sus, a fost întocmit acest proiect de lege, în vederea aprobării Ordonanţei Guvernului nr. 74/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.120/2002, pe care-l supunem Parlamentului spre aprobare. Vă mulţumesc.
|