Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2005

10. Dezbaterea Proiectului de Lege privind înfiinţarea Universităţii Dimitrie Cantemir din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 734/2004

 

Domnul Dan Radu Ruşanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiect de Lege privind înfiinţarea Universităţii Dimitrie Cantemir din municipiul Târgu-Mureş, judeţul Mureş.

Domnule preşedinte?

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La dezbaterea acestui proiect de lege au fost prezenţi 24 de deputaţi, din totalul de 28 de membri ai comisiei. Raportul a fost adoptat cu unanimitatea de voturi a celor prezenţi.

În urma dezbaterii, comisia propune adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele care sunt cuprinse în cadrul raportului. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc şi eu.

Iniţiatorul?

Din partea grupurilor parlamentare, dacă sunt intervenţii? Vă rog, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Târgu-Mureşul, prin cele cinci universităţi care există: Universitatea de medicină şi farmacie, Universitatea de artă teatrală, Universitatea "Petru Maior", Universitatea Dimitrie Cantemir şi Universitatea "Sapienţia", este şi va fi un centru universitar puternic, ceea ce va duce la creşterea calitativă şi, de ce nu, a concurenţei în mediul universitar mureşean şi naţional. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Dacă nu, trecem la dezbaterea pe articole.

Titlul legii, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 1, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 2, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 3, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 4, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 5, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 6 alin. 1, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 6 alin. 2, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 7, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Art. 8, dacă sunt observaţii? Adoptat.

Anexa nr. 1, dacă sunt observaţii? Adoptată.

Vă mulţumesc.