Dezbateri parlamentare

Domnul Adrian Năstase:

Trecem la următorul punct, tot o reexaminare la cererea preşedintelui României, este vorba de Legea privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.64/2004 pentru completarea art.3 din Decretul-Lege nr.126 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minoritărilor naţionale, domnul deputat Sasu. Aveţi cuvântul.

Domnul Ion Sasu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.3 din Decretul-Lege nr.126/1990, în sensul că în situaţia în care reprezentanţii clericali ai Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică, şi cei ai Bisericii Ortodoxe Române nu ajung la un acord asupra situaţiei unor imobile de natura celor prevăzute în decret, partea interesată să aibă deschisă calea acţiunii în justiţie, conform art.21 din Constituţia României.

Reglementarea propusă prin Ordonanţa Guvernului nr.64/2004 realizează concordanţa cu prevederile art.6 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv prin Legea nr.345/2004, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială a drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi urmează să fie adoptat potrivit prevederilor art.76 alin.2 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au participat, în calitate de invitaţi, domnul Bogdan Olteanu, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, domnul Adrian Lemeni, secretarul de stat pentru culte, domnul Ştefan Ioniţă, director la Direcţia pentru culte din Ministerul Culturii şi Cultelor, domnişoara Irina Păunescu, director la Direcţia agent guvernamental pentru CEDO din Ministerul Afacerilor Externe.

În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul a fost învestit cu cererea de reexaminare formulată de preşedintele României asupra Legii privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.64/2004 privind această chestiune. În şedinţa din 16 mai a adoptat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.64/2004.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituţie şi a art.86 alin.3 pct.1 din Regulamentul Camerei, republicat, competenţa decizională în cazul acestui proiect aparţine Camerei Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.60 din Regulamentul Camerei, în şedinţa din 25 mai 2005, membrii comisiei au examinat proiectul de lege adoptat de Senat, cererea de reexaminare formulată de preşedintele României asupra legii, şi, în urma dezbaterilor, au hotărât cu majoritatea voturilor celor prezenţi, 10 voturi pentru, 1 contra şi o abţinere, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Cu alte cuvinte, în forma propusă de Guvernul anterior. Am făcut observaţia asta atunci când am discutat subiectul respectiv, dar reprezentanţii Guvernului n-au ţinut seama de aceste elemente.

Iată că preşedintele României a stabilit cine avea dreptate.

Stimaţi colegi,

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbaterile generale?

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Valer Mircea Puşcă:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Ţin doar să menţionez că, la momentul la care s-a încercat adoptarea Legii de aprobare a Ordonanţei nr.64, în Cameră au fost lungi şi vii discuţii; eu am fost partizanul consacrării şi prin lege a unui drept prevăzut în Constituţie. Din păcate, atunci, plenul Camerei a respins legea de aprobare a ordonaţei, dar tot răul spre bine, pentru că, iată, astăzi, prin reexaminarea legii, la solicitarea preşedintelui, în corpul legii, în economia legii este specificat clar că prevederile Decretului nr.126 se constituie într-o procedură prealabilă, predictibilă din punct de vedere al termenelor în ceea ce priveşte activitatea Comisiei mixte de a găsi soluţii pentru patrimoniul în litigiu.

Dacă termenul limită pentru procedurile prealabile sunt depăşite, atunci se consacră dreptul consacrat şi în Constituţie, ca oricare dintre părţile interesate să se poată adresa justiţiei pentru a-şi dobândi bunul revendicat.

Cu alte cuvinte, eu susţin ceea ce susţineam şi atunci. Este o lege necesară şi care repune practic un drept consacrat în practica juridică din România.

Cu solicitarea să votaţi pentru aprobarea proiectului de lege, eu vă mulţumesc pentru faptul că m-aţi ascultat şi că astăzi se face dreptate în sensul larg al cuvântului.

Domnul Adrian Năstase:

Vă reamintesc istoria acestui proiect de lege: a fost o ordonanţă de urgenţă din 2004, dată de Guvernul anterior; ea a venit la aprobare; la Senat a fost aprobată ordonanţa; la Cameră s-a considerat că nu este necesară soluţia respectivă şi s-a respins ordonanţa.

Punctul de vedere al Guvernului atunci a fost, dacă vă aduceţi aminte, că nu este nevoie de această ordonanţă.

S-a ajuns la o formulă, deci, ordonanţa fiind respinsă, s-a cerut o reexaminare şi, sigur, acum urmează să ne pronunţăm.

Mai este vreo solicitare din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule deputat Rus, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deşi modul în care a intrat pe ordinea de zi şi în care a fost dezbătut la comisie ar putea conduce la concluzia că este un proiect oarecare, eu vreau să evidenţiez în faţa domniilor voastre, aşa cum am făcut-o şi în mandatul trecut de două ori în Senat, că este un proiect de lege care ascunde între rândurile care vă sunt prezentate domniilor voastre spre aprobare, o situaţie care trebuie foarte bine cântărită, pentru a nu crea situaţii pe care nu le dorim între români, între fraţi, care astăzi, în urma unor situaţii care ţin de istorie, au credinţe diferite.

În primul rând aş vrea să fac un foarte scurt istoric al acestei legi. A fost înaintată Ordonanţa nr. 64/2004 spre adoptare Parlamentului în mandatul trecut. Prima Cameră sesizată a fost Senatul. În două rânduri a fost retrimisă la comisie pentru a se verifica unele chestiuni. S-a constatat până la urmă că nu este potrivit să fie adusă în faţa Senatului spre dezbatere, s-a lăsat să curgă termenul spre adoptare implicită, iar în faţa Camerei Deputaţilor proiectul a fost respins, - Şi bine a fost atunci! -, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, considerând de cuviinţă să facă cerere de reexaminare, în care să solicite ca acest proiect să fie adoptat!

Trecând peste situaţia absolut inedită, cel puţin din câte cunosc eu, şi m-am interesat şi am verificat, nu s-a pomenit niciodată în România post-decembristă ca preşedintele să facă o cerere de reexaminare la o lege respinsă. Dar, sigur, nu contest dreptul de a face acest lucru, ci doar ca o chestiune, dacă vreţi, de interes procedural.

Deci, astăzi ne găsim în faţa acestei cereri de reexaminare. Părerea mea este că domnul preşedinte, în momentul în care a luat această decizie a fost victima unei informări unilaterale şi poate incomplete. Această lege vine să completeze, de fapt, Decretul nr. 126 din 1990, care prevedea faptul că pentru reconstituirea dreptului de proprietate al bisericilor, între greco-catolici şi ortodocşi, se constituie două comisii care vor hotărî cu privire la acest drept de proprietate. Repet: decretul este din 1990!

De atunci s-au purtat, sigur, procese de toate felurile şi nu cred că este cazul să evidenţiem că soluţiile au fost diferite, instanţele au avut poziţii diferite atât faţă de competenta lor soluţionare, cât şi cele pe care şi le-au reţinut spre competentă soluţionare, în deciziile pe care le-au pronunţat.

Propunerea preşedintelui, prin cererea de reexaminare, vine să înfrângă, după părerea mea, atât prevederile constituţionale, cât şi o situaţie juridică creată datorită istoriei şi datorită modului în care în Ardeal s-au aşezat lucrurile, atât din punct de vedere religios, cât şi din alte puncte de vedere.

În primul rând aş vrea să fac trimitere la art. 21 din Constituţie, care, de fapt, spune acelaşi lucru pe care-l spune articolul citat de preşedinte în acea trimitere la norme europene. "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime".

Articolul 29 din Constituţie, pct. 5 spune: "Cultele religioase sunt autonome faţă de stat".

Fără îndoială, puterea legiuitoare este una din componentele puterii de stat, iar atunci, ceea ce facem noi acum este o încălcare a principiului statuat de Constituţie.

Ce a vrut să spună legiuitorul constituant este limpede: nu a vrut să spună că trebuie să domnească anarhia în acest domeniu, ci a vrut să spună că nu statul, ci enoriaşii, credincioşii sunt aceia care trebuie să rezolve problemele care ţin de biserică. De aceea a consacrat acest principiu al autonomiei faţă de stat.

Iar în momentul în care una din puterile statului vine să dirijeze, într-un sens sau altul, pe baza altor probe, voinţa enoriaşilor, a credincioşilor este fără îndoială o încălcare a acestui principiu constituţional.

Nu se poate discuta de faptul că art. 21 din Constituţie este acela care mă duce la ideea ca să nu permit enoriaşilor să-şi rezolve problemele care ţin de religie.

Păi, cine sunt persoanele la care se referă legiuitorul constituant în art. 21? Oare nu cumva chiar ei, enoriaşii?

Şi atunci, cum se poate rezolva problema pe care cererea de reexaminare doreşte să o rezolve? În nici un caz printr-o lege care să se antepronunţe asupra speţei, cum este această cerere de reexaminare, ci printr-o lege care trebuie să statueze forţa enoriaşilor şi a credincioşilor, în funcţie de numărul lor, în fiecare dintre cele două biserici.

În situaţia pe care ne-o propune domnul preşedinte prin cererea de reexaminare, vă invit, cu tot respectul, domnilor deputaţi, să constataţi că suntem în faţa unei situaţii în care, în multe cazuri, o parte sau cealaltă, poate aici nu mă refer numai la enoriaşii ortodocşi, ci şi la cei greco-catolici, va fi pusă în situaţia în care, în baza unui titlu de proprietate, să neglijeze componenţa religioasă a creştinilor.

Este limpede că în faţa instanţei judecătorul se va confrunta cu o cauză care priveşte revendicarea imobiliară. Revendicarea imobiliară are o regină a probelor: este extrasul de carte funciară.

În situaţia în care, în faţa instanţei se aduce pur şi simplu o revendicare imobiliară, neavând în vedere că este vorba de o biserică şi că aceasta are un alt statut decât orice alt imobil, atunci judecătorul va fi obligat, fără o altă probă, din scaun, cum se spune, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favoarea deţinătorului extrasului de carte funciară, care deţinător, în multe cazuri din ardeal, tot datorită istoriei, este biserica greco-catolică, dar în localitatea respectivă ea fie nu deţine credincioşi, fie deţine foarte puţini.

Şi atunci, îl oblig pe judecător să dea o hotărâre prin care se va constata dreptul de proprietate unei biserici care nu are enoriaşi sau are foarte puţini, şi acesta va trebui pusă în executare.

Ce se va întâmpla dacă într-un sat vor fi 5, 10, 15 sau 17 credincioşi greco-catolici şi restul ortodocşi, sau cazul din Sălişte Maramureş, unde sunt 17 greco-catolici, ortodocşi 6.000, şi biserica, în extras de carte funciară, este pentru greco-catolici.

Vor veni acei zeci de greco-catolici şi vor spune că trebuie scoşi câteva mii de ortodocşi? Dar, repet, situaţia, mutatis mutandis, poate să fie şi chiar sunt localităţi în care este invers.

Sigur că de când a intrat în dezbatere această cerere de reexaminare am făcut solicitări către arhiereii din Ardeal, pentru a vedea care este situaţia în acest moment şi ce consecinţe poate avea o asemenea lege.

Arhiepiscopia ortodoxă română a Vadului, Feleacului şi Clujului ne răspunde, sub semnătura Înalt Preasfinţiei Sale Arhiepiscop Bartolomeu, că un număr de 53 de biserici care aparţin comunităţilor ortodoxe, în carta funciară sunt întabulate pe fostele parohii greco-catolice.

Ce se întâmplă cu 53 de comunităţi, în momentul în care aduc în faţa judecătorului situaţia de a pronunţa o hotărâre, inversă decât reprezentarea enoriaşilor.

Episcopia ortodoxă română a Maramureşului şi Sătmarului, spune, sub semnătura PreaSfinţitului Iustian Chira: "Astăzi, minoritatea greco-catolică, care însumează aproximativ 195.481 de credincioşi, din Transilvania are cinci episcopii şi unele doar cu 5 parohii care au câte 5, 6, 10 sau 20 de membri, situaţie care diferă, deoarece bunurile bisericeşti aparţin comunităţilor şi au fost transmise de la creştinii din 1948 către fiii şi nepoţii lor, care astăzi sunt ortodocşi".

Deci, părinţii mei - şi acum dau un argument, că eu nu fac o pledoarie pro domo - bunicii mei au fost greco-catolici, pentru că aşa a fost istoria, părinţii mei au fost în prima parte a vieţii greco-catolici, iar apoi, datorită aceleiaşi istorii, ei sunt ortodocşi.

Ceea ce vreau eu să spun acum este să conving că există alte soluţii juridice de rezolvare a acestei probleme, şi nu aceasta prin care vom crea probleme deosebite.

Mai departe, spune Episcopia ortodoxă română a Maramureşului şi Sătmarului: "Cele mai multe edificii parohiale s-au întabulat dintre acelea ortodoxe, însă terenurile agricole sau silvice nu s-au putut întabula şi există aproximativ 150 de parohii în episcopia noastră". Este vorba de judeţele Maramureş şi Satu Mare, care din diferite motive nu au întabulat clădirile pe seama comunităţii ortodoxe, deci aceste comunităţi le folosesc şi ele sunt întabulate, aşa cum spuneam, în condiţiile istorice anterioare anului 1948.

Mai departe, Episcopia ortodoxă română a Maramureşului şi Sătmarului face câteva precizări, pe care ţin să vi le aduc la cunoştinţă.

"În prezent - se spune - este în vigoare Legea nr. 177 din 1948 a cultelor, în care se arată în mod expres că dacă 75% din membri sunt la un cult, atunci averea este a acelui cult".

Dreptul comun, aşa cum se prevede în propunerea şi în cererea de reexaminare, spune Episcopia mai sus citată, înseamnă regim de carte funciară. Cine este proprietar al cărţii funciare este proprietar şi poate formula acţiune în revendicare.

Or, exprimarea, potrivit dreptului comun, ar intra în contradicţie cu voinţa majorităţii credincioşilor, în cazul în care biserica a rămas întabulată pe greco-catolici, iar majoritatea sunt ortodocşi.

Dacă nu se ajunge la un rezultat, iar bunul să revină tot cultului majoritar, conform opţiunilor credincioşilor, indiferent de cine este scris în CF, cei care iau asemenea hotărâri îşi vor asuma o mare răspundere pentru situaţia care se va crea în Ardeal.

Arhiepiscopia Română a Vadului, Feleacului şi Clujului transmite, de astă dată sub semnătura PreaSfinţitului Bartolomeu, o poziţie pe care eu am susţinut-o şi o susţin în continuare, şi anume aceea că aşa cum s-a făcut în cazul foştilor proprietari, să se stabilească printr-o lege modul în care se restituie aceste biserici, în funcţie de numărul şi de majoritatea cultelor, până la urmă, legiuitorul constituant şi toate regulile trebuie să dea dreptul unei majorităţi religioase să se pronunţe asupra averii respective.

Deci, repet, doresc o abordare echidistantă faţă de cele două biserici şi o abordare care să conducă la rezolvarea în interesul majorităţii a acestei probleme.

În urma discuţiilor care au fost la data de 4 aprilie 2005, în cadrul Comisiei mixte de dialog ortodocşi-greco-catolici, s-a întâlnit Sinodul mitropolitan al Ardealului la Sibiu şi a transmis un comunicat în legătură cu chestiunile abordate prin această cerere de reexaminare, din care îmi permit să citesc câteva pasaje, pentru a vă convinge că biserica ortodoxă are în vedere mult echilibru în rezolvarea acestei probleme şi chiar soluţii care frizează respectul faţă de celelalte religii şi, desigur, faţă de religia greco-catolică: "Întrunit în şedinţa plenară la şedinţa Mitropoliei din Sibiu, sub preşedinţia ÎnaltPreaSfinţitului Doctor Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, în data de 26 aprilie 2005, Sinodul Mitropolitan a analizat situaţia relaţiilor actuale dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Unită cu Roma (greco-catolică.)

În urma prezentării situaţiilor complete s-au constatat următoarele: în eparhiile din Mitropolia Ardealului atmosfera interconfesională, în general, şi între cele două biserici, în special, este calmă, neexistând stări conflictuale semnificative; o consecinţă imediată a acestei realităţi pozitive este pacea socială în interiorul comunităţilor parohiale legal constituite; nu poate fi ignorată totuşi experienţa unor cazuri particulare, din nefericire nu prea numeroase, care se află în curs de rezolvare, prin dialog la nivel local, care Sinodul Mitropoliei Ardealului doreşte sincer să fie instituit acolo unde nu există şi să fie continuat şi consolidat acolo unde există; cazurile de acest fel urmează să fie identificate de către eparhii, spre a se deschide astfel o cale de soluţionare amiabilă, de către comunităţile locale respective; continuarea dialogului local se doreşte a se face în spiritul experienţei de până acum şi cu luarea în considerare a realităţilor concrete din fiecare comunitate locală, în baza realismului şi a dragostei creştine.

Orice intervenţie în afara celor două biserici ar putea tensiona relaţiile dintre ele şi ar putea pereclita pacea socială, lucru pe care nu l-ar putea dori nimeni în momentul istoric în care ne aflăm.

Biserica Ortodoxă Română priveşte cu receptivitate eforturile şi dorinţa societăţii româneşti de a se integra în comunitatea europeană şi, ca atare, doreşte să păstreze climatul de înţelegere şi pace interetnic, intercultural şi interconfesional în ţara noastră.

În fine, acest comunicat a fost înaintat sub forma unei scrisori şi Guvernului României, sigur, care Guvern însă nu spune nimic despre el. Nici la comisie nu s-a spus nimic.

Comunicatul este semnat de Antonie, Mitropolitul Ardealului, Bartolomeu, Arhiepiscopul Clujului, Andrei, Arhiepiscopul Albei-Iulii, Ioan, Episcopul Covasnei, Visarion Răşinăreanu, Petroniu Sălăjanu, Iustian Sigheteanu.

Doamnelor şi domnilor colegi,

De aceea aduc în faţa domniilor voastre propunerea să respingem această cerere de reexaminare, iar fie Guvernul, fie noi, deputaţii, să venim cu un proiect de lege în care să arătăm că majoritatea religioasă este aceea care trebuie să determine proprietatea bisericilor, şi nu alte acte care ne pot aduce în situaţia pe care am arătat-o anterior şi nu doresc să o mai repet.

V-aş spune doar că această situaţia au văzut-o foarte limpede şi au cuprins-o într-un dicton celebru şi latinii, şi iată că astăzi, după mii de ani, se impune să o reamintesc în faţa domniilor voastre. Ei spuneau: "Distincve tempora et concordiabilis jura" - "Deosebeşte timpurile şi vei stabili principiul de drept". Aceasta trebuie să facem acum! Este vorba de timpuri diferite din istorii, care au fost grevate de reguli diferite, pe care astăzi trebuie să le deosebim, pentru ca prin această distincţie să ajungem la principiul de drept şi, în baza principiului de drept, care nu poate să fie decât majoritatea pe care o dau credincioşii uneia sau alteia dintre biserici, să putem statua reguli prin care în pace, în înţelegere şi în bună conlucrare între românii care sunt fraţi, nu numai ca români, ci şi din punct de vedere al celor două biserici surori, să ajungem la o concluzie pe care ne-o dorim cu toţii.

Oricum, printr-un vot pozitiv, doamnelor şi domnilor deputaţi, vom crea posibilitatea pe care sunt convins că nu o doreşte nimeni din această ţară, dar nimeni nici din această sală, de a se crea situaţii conflictuale între românii din Ardeal care fac parte din cele două religii surori.

În ideea că am fost bine înţeles, că am dorit să aduc în faţa dumneavoastră o soluţie pentru credincioşii ortodocşi, dar şi pentru creştinii greco-catolici, pentru fraţii noştri români, vă mulţumesc pentru răbdarea cu care m-aţi ascultat.

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc, domnule deputat.

Rugămintea mea, cu alte prilejuri, dacă se poate, aceste intervenţii să fie mai succinte. Sigur, este un subiect foarte complicat, dar noi am examinat o dată această chestiune. Deci, acum nu facem decât să îl repunem în discuţie şi să îl supunem votului. Deci, nu este vorba de o problemă nouă, de o chestiune nouă.

De aceea, sigur, o să votăm imediat. Înainte de asta, însă, vă consult dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul? Înţeleg că domnul deputat Popa şi după aceea ".. Însă, am o rugăminte, nu facem o discuţie, un seminar despre acest subiect. Suntem la dezbateri generale, un singur reprezentant din partea grupurilor parlamentare.

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Într-adevăr, subiectul este foarte delicat. Se ştie că, în general, conflictele interconfesionale sunt cele mai periculoase şi vă spun din experienţă, pentru că eu reprezint judeţul Alba şi, într-adevăr, în Ardeal sunt probleme deosebite, deja au început să se declanşeze anumite conflicte între enoriaşii ortodocşi şi greco-catolici, iar noi, ca legiuitori, avem obligaţia să păstrăm echilibrul şi echidistanţa în aceste situaţii.

De ce spun? Pentru că noi, - de fapt, statul, nici nu are dreptul să intervină în reglementarea acestor situaţii - trebuie să lăsăm reprezentanţii cultelor, trebuie să lăsăm enoriaşii să hotărască soarta lor şi va veni justiţia pe urmă să reglementeze cine are şi cine nu are dreptate.

De altminteri, după părerea mea, proiectul de lege nici nu are obiect. În momentul de faţă se discută la Guvern Legea cultelor, unde se vor reglementa toate aceste situaţii.

De altminteri, am purtat tot felul de discuţii, în ultima perioadă, la legile proprietăţii: la Legea nr. 10, la Decretul nr. 94/2000 privind retrocedarea imobilelor. Şi, ca atare, dacă noi avem deja două acte normative care sunt spre finalizare, de ce să mai venim şi să mai cârpim pe ici, pe colo, ca să dăm satisfacţie nu ştiu cărui cult sau celuilalt cult.

De aceea, eu vă rog să ţineţi cont de toate aceste argumente şi să respingem acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc.

Vă rog, domnule deputat. Din partea Grupului P.N.L.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am ascultat mai multe pledoarii, una dintre ele foarte lungă. Este, de obicei, tipul de atitudine care se ia faţă de această problemă care nu se doreşte rezolvată şi care a fost lăsată la voia întâmplării. Pentru că singura modalitate de a se rezolva această problemă, lăsându-se ca ea să se rezolve între enoriaşi, este să rezolve aşa cum s-a mai rezolvat, cu parul şi cu furca. Pentru că atunci când laşi la latitudinea mulţimilor să rezolve o asemenea situaţie, aşa se rezolvă.

Este, de altfel, şi o altă problemă, această moştenire pe care unii dintre noi o au, această neînţelegere a Romei, a Bisericii Catolice, şi aici mă întorc la ceea ce spunea Iorga la un moment dat, că nu înţelege două lucruri, de ce evreii l-au renegat pe Isus Cristos şi o parte dintre români reneagă mereu Roma?! Această atitudine provine din perioada comunistă, când Biserica Unită cu Roma, tot ce ne lega de Roma şi de Occident trebuia să fie dat la o parte, trebuia să rămânem în izolaţionismul răsăritean, care nu avea nici un centru de comandă şi care putea fi foarte bine călărit de către Partidul Comunist şi de către organele securităţii.

Această mentalitate se menţine încă astăzi la foarte mulţi dintre colegii noştri şi am auzit pronunţându-se: "cele două biserici surori", "fraţii între ei", între surori şi între fraţi furtul şi raptul sunt permise? Poate cineva să legifereze, atunci când există documente scrise, că o majoritate poate decide altfel decât scrie în documente? Eu cred că toate aceste invenţii sunt superflue, legea trebuie lăsată să-şi spună cuvântul, şi proprietarul de drept să devină proprietarul de drept, iar fraţii care vor rămâne fără biserici să şi le construiască. Teama este, însă, alta. Că o dată cu biserica şi enoriaşii se vor întoarce la cultul greco-catolic şi nu înţeleg care este problema, pentru că sunt tot români şi au avut o contribuţie colosală la cultura şi civilizaţia românească.

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte participări? Domnul deputat Márton Arpád Francisc, din partea Grupului U.D.M.R.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

N-aş fi dorit să intervin, dar după aceste pledoarii despre altceva decât legea pe care o discutăm, am crezut că, totuşi, ar fi bine să spun colegilor mei care nu cunosc exact textul acestei legi, că această lege vorbeşte despre altceva.

Această lege, proiectul care vi se propune, are un singur articol, în care se spune clar că în această dispută este nevoie de o procedură prealabilă bine formulată, la finalul căreia partea nemulţumită poate să-şi caute dreptatea în instanţă. Atâta tot! Nu spune nimic despre situaţia juridică a acestor lăcaşuri de cult, doar spune clar ce procedură trebuie urmată pentru a garanta dreptul constituţional de acces la justiţie, pe de o parte; pe de altă parte, ea introduce o procedură bine definită, prealabilă acestui demers.

Grupul nostru parlamentar n-a fost de acord să fie instituită o astfel de procedură şi mai ales în prima variantă, când nu s-a ştiut când ia sfârşit. pe undeva chiar s-a putut interpreta că este o blocare a accesului către justiţie.

Această formulă este mai acceptabilă, este uşor de aplicat.

Deci, despre aceasta vorbeşte legea.

Dacă dorim să facem o lege care să se refere la situaţia juridică a acestor imobile, foarte bine! Le faceţi, le înaintaţi, le discutăm şi le dezbatem. Dar astăzi nu suntem la acest punct de pe ordinea de zi, avem o altă lege în faţa noastră!

Domnul Adrian Năstase:

Domnul deputat Rădulescu.

Domnul Cristian Rădulescu:

Aş vrea să exprim şi poziţia Grupului parlamentar al Partidului Democrat pe această temă.

Se vede şi în această dezbatere că există cuvinte esenţiale pentru o naţiune şi pentru clasa politică, care încălzesc întotdeauna inimile tuturor şi provoacă dezbateri aprige, uneori chiar acolo unde nu este cazul. Cuvinte ca "naţiunea română", "limba română", "armata română", "religia" şi aşa mai departe, întotdeauna vor provoca anumite sentimente foarte intense, în oricare cetăţean şi poate ceva mai mult în clasa politică.

Practic acum noi suntem departe de a dezbate pe fond, de a acorda înapoi nişte drepturi, nişte proprietăţi unei anumite minorităţi religioase, sau nu. Suntem absolut, să zicem, pe procedură. Nu se discută să se dea înapoi nişte lăcaşuri, nişte proprietăţi şi aşa mai departe. Este vorba doar de o modificare a unui Decret-lege din 1990, care a fost unul dintre cele înţelept făcute. Ştiu acest lucru fiindcă cei 15 ani trecuţi au validat faptul că acel text simplu a încercat să rezolve într-un mod înţelept şi echitabil multe situaţii. Dar, s-a considerat necesar să se mai adauge ceva la acel text, în sensul că acolo unde înţelegere nu există, există deschisă calea spre justiţie, care este deschisă oricum, dar cineva a dorit să mai adauge şi să mai explice şi să spună că, în mod explicit, există posibilitatea de a se merge în justiţie. Această posibilitate era într-un fel şi o aliniere la normele de drept european şi, de aceea, s-a considerat necesar să fie şi acel paragraf cuprins în legea respectivă.

Preşedintele României, când a văzut că există o respingere a acestei posibilităţi prevăzută explicit, a trimis legea înapoi. Şi ţin să specific, pentru colegii care poate nu ştiu acest lucru, că preşedinţii României, în decursul timpului, au uzat de foarte multe ori de această prerogativă constituţională şi nu este o premieră care se întâmplă acum, având actualul preşedinte ceva în mod intenţionat cu cultul respectiv sau cu cei care au respins ordonanţa respectivă.

De altfel, trebuie să ţinem seama că o discuţie pe această temă a fost făcută şi la Comisia Europeană, şi respingerea ordonanţei a fost considerată chiar ca un pas înapoi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor religioase.

Este vorba, în acest moment, numai să dăm posibilitatea, care există oricum, dar să o dăm în mod explicit, de apelare la instanţă, în momentul în care înţelegere nu este.

Mulţumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Să-mi daţi voie să spun câteva cuvinte în legătură cu acestă ordonanţă, pentru că îi cunosc destul de bine geneza şi poate că, mai ales pentru colegii mei, ar fi util acest lucru.

(Domnul preşedinte Adrian Năstase ia cuvântul de la tribună.)

Stimaţi colegi,

Este vorba de un subiect sensibil, ştim cu toţii. Există un anumit punct de vedere, pe care-l cunoaştem, în special din partea Bisericii Ortodoxe din Ardeal, ştim bine lucrurile acestea. Dar, vreau să înţelegeţi, pe de altă parte, că nu vom putea ţine încă 15 ani nişte proceduri în loc, realităţile merg pe lângă noi şi, la un moment dat, vom fi depăşiţi de ele şi s-ar putea să plătim mult mai scump anumite lucruri. 15 ani, aceste conflicte locale între Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică au fost ţinute la nivelul comunităţilor, explicate prin reguli ale dreptului canonic, diferenţe de statut, diferenţe de titulari de drept de proprietate şi aşa mai departe. Le ştim bine toate lucrurile acestea!

Vreau să vă spun, însă, că dacă noi rămânem izolaţi şi România rămâne izolată, atunci putem să continuăm să invocăm numai aceste reguli. În momentul în care vrem să ne legăm de un spaţiu juridic european, trebuie să acceptăm un alt mod de a privi lucrurile. Şi, sigur, ne era foarte comod şi nouă, vă daţi seama, înainte de alegeri, nu era neapărat o prioritate să adoptăm o astfel de ordonanţă. Ordonanţa a fost dată, dacă nu mă înşel, în august 2004. Dar, începuse deja o presiune foarte mare, mulţi dintre reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice invocau drepturile lor în cadrul unor proceduri deja internaţionale, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Practic, până la urmă, tot acolo ajungem, la un litigiu juridic care să fie tranşat pe baza unor principii juridice, nu numai legate de numărul enoriaşilor şi de anumite chestiuni care ţin de regulile interne ale cultului respectiv.

Îmi pare rău că, data trecută, la dezbatere, domnul deputat Rădulescu nu a făcut aceeaşi intervenţie, fiindcă probabil că n-am fi ajuns aici. Atunci s-a spus că există în Constituţia României o prevedere care permite pentru oricine accesul la instanţă şi nu s-a înţeles că, de fapt, reglementarea din 1990 era considerată o procedură distinctă, care elimina accesul la instanţă, în măsura în care nu se ajungea la o înţelegere pe o bază, în negocierea directă. Or, aceste lucruri sunt convins că în ultimele luni, în ultimele săptămâni au venit cu aceeaşi intensitate de la Comisia Europeană, exact pe aceste temeiuri care au fost ridicate astăzi aici.

Deci, până la urmă, problema este de a accepta că în măsura în care, pe procedura specifică, stabilită în 1990 - şi, iată, suntem după 15 ani! -, nu s-a ajuns la o anumită soluţie, să se dea posibilitatea să se intre, totuşi, pentru rezolvarea unui conflict juridic în regulile dreptului comun, în instanţele din România, şi de abia după aceea să se ajungă la intanţele externe.

Ştiţi bine, toate litigiile referitoare la dreptul de proprietate ajung, într-un fel sau altul, sau pot ajunge inclusiv la Strasbourg. Problema este dacă vrem să avem o examinare juridică anterioară în spaţiul juridic românesc sau acceptăm să mergem direct la Strasbourg cu ele.

Deci, chestiunea este, după părerea mea, destul de simplă, dintr-un anumit punct de vedere: ea este delicată din punct de vedere politic, din punct de vedere religios, dar, dacă am luat o anumită hotărâre legată de integrarea noastră într-un spaţiu juridic comun, trebuie să acceptăm că, până la urmă, în măsura în care nu există o soluţie bilaterală, trebuie să recurgem la o soluţie cu un terţ, care este, până la urmă, soluţia judiciară.

Şi, în măsura în care sunt argumente într-un sens sau în altul... De ce să presupunem că numai Biserica Greco-Catolică va câştiga? Poate vor câştiga ortodocşii, cum sunt convins că se va întâmpla.

Deci, încerc să explic un lucru care nu ţine neapărat de un interes politic partizan, al unui partid, ci este vorba de o anumită procedură, pe care o integrăm, până la urmă, în ceea ce înseamnă reformele pe care le facem, în ideea de a fi compatibili cu spaţiul juridic european. Şi am vrut să explic aceste lucruri.

Am încercat să le sugerez la dezbaterea anterioară, dar atunci, doar pentru că ordonanţa fusese dată de Guvernul anterior şi pentru că au existat nişte explicaţii aiurite din partea Guvernului, s-a luat o altă hotărâre. Şi, iată, trebuie să revedem aceste subiecte.

Sunt convins că ceea ce v-am prezentat acum este de natură să clarifice o chestiune care ţine, repet, de interesul mai larg al ţării, al României, chiar dacă este vorba de un subiect sensibil şi sunt absolut de acord cu acest lucru.

Stimaţi colegi,

Trecem la vot.

Ceea ce supun acum votului dumneavoastră este proiectul de lege de aprobare a ordonanţei, aşa cum a venit de la Senat.

Mai întâi, titlul legii.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi! 177 de voturi pentru.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu majoritate de voturi, titlul legii a fost aprobat.

Articolul unic.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi! 177 de voturi pentru.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu majoritate de voturi, articolul unic a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi! 178 de voturi pentru.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu majoritate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat.

Stimaţi colegi,

Vă propun să ne oprim aici cu dezbaterile de astăzi.

Rugămintea mea este, dacă se poate, la dezbaterile care vor avea loc în zilele următoare, să avem o prezenţă mai mare, nu numai la voturile finale, dar şi la dezbaterile obişnuite.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,05.