| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
Pct.11. Proiectul de Lege privind trecerea Ansamblului folcloric "Rapsodia Călimanilor" din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Legea are caracter ordinar; adoptată de Senat; raport de adoptare de la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? Vă rog, domnule deputat Duşa.
|
|
Domnul Mircea Duşa: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În judeţele Harghita şi Covasna, de-a lungul timpului, mă refer în ultimii 16 ani de zile, instituţiile de cultură au suferit multiple transformări, astfel că anumite instituţii de cultură care reprezintă un anumit specific al judeţului Harghita au început să dispară. Au dispărut în judeţul Covasna, au dispărut şi în judeţul Harghita şi acest ansamblu folcloric este practic ultima instituţie profesionistă care reprezintă o anumită tradiţie, un anumit specific al judeţului Harghita. Sigur că atunci când am făcut această iniţiativă legislativă nu m-am gândit la specific şi la anumite trăsături ale judeţului Harghita, ci la faptul că zona în care funcţionează acest ansamblu şi care, practic, deserveşte cele două judeţe, este o zonă mai slab dezvoltată economic, iar capacitatea financiară a localităţilor care susţin şi finanţează acest ansamblu este foarte scăzută, ceea ce a dus practic la iniţiativa de a desfiinţa această instituţie de cultură. De aceea, am apelat la votul parlamentarilor, atât al senatorilor, cât şi al deputaţilor, ca prin acest proiect de lege să reorganizăm instituţia aceasta de cultură într-un centru cultural al zonei care să valorifice tradiţiile din acea zonă, sigur şi prin formaţii artistice şi prin muzee şi alte instituţii de cultură care au existat acolo şi ca această instituţie care încă o dată, repet, deserveşte cele două judeţe, judeţul Covasna şi Harghita, să funcţioneze în continuare. Sigur că iniţiativa se referă la faptul că finanţarea acestor instituţii de cultură se va asigura din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii. Şi aş ruga pe colegii parlamentari, aşa cum au făcut-o şi colegii din Senat, să voteze această iniţiativă legislativă. Ea a fost iniţiată de mine cu colegul Străchinaru de la Covasna şi cred că este o iniţiativă legislativă bună. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea comisiei? Doamna preşedinte Turcan.
|
|
Doamna Raluca Turcan: Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege, spre avizare fiind transmis Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Au fost primite avize favorabile în forma prezentată din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi a Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Până la data întocmirii raportului nu a fost primit avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Prin această iniţiativă legislativă, aşa cum a spus şi iniţiatorul, se propune ca ansamblul folcloric "Rapsodia Călimanilor" din Municipiul Topliţa, judeţul Harghita, una dintre cele mai valoroase formaţii de gen din ţară, să treacă în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, ţinând cont de faptul că nu există posibilitatea unei finanţări corespunzătoare, astfel încât să fie acoperite toate cheltuielile pe care le implică organizarea şi funcţionarea acestui ansamblu. Pentru a asigura o funcţionare viabilă, comisia a introdus o serie de modificări de natură a crea un cadru instituţional extins prin transformarea ansamblului în "Centrul Cultural Topliţa", o instituţie publică de cultură în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. În conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, au participat la lucrările comisiei, în calitate de iniţiatori, domnii deputaţi: Petre Străchinaru, Mircea Duşa şi Valer Dorneanu. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votării, au fost 13 voturi pentru şi 3 abţineri. Potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea proiectului de lege cu amendamente.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. La dezbateri generale, doamna deputat Mona Muscă, din partea Grupul parlamentar al PNL.
|
|
Doamna Monica Octavia Muscă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am obligaţia de a interveni pentru că avizul Guvernului a fost împotrivă, deci un aviz negativ, pentru că eu când am fost ministru am fost împotrivă, pe următoarele considerente: trecerea, aşa cum era gândită, a Ansamblului Folcloric în subordinea Ministerului Culturii, însemna o recentralizare cu care nu puteam fi de acord; pe de altă parte, iniţiatorii, domnul Străchinaru de la PD şi domnul Valer Dorneanu şi domnul Duşa de la PSD, în principiu, aveau perfectă dreptate, pentru că e nevoie de păstrarea tradiţiilor în zona respectivă şi cine o poate face mai bine decât acest ansamblu cu calităţi excepţionale. Drept urmare, am fost într-o situaţie destul de delicată, având un principiu corect, şi liberalii şi în comisie şi în grupul parlamentar fiind de acord cu principiul, dar pe de altă parte, propunerea, aşa cum era, nu era din punct de vedere administrativ, să spunem şi al noilor orientări de descentralizare nu era corectă. Îi mulţumesc colegului meu de la Grupul parlamentar al PNL şi din Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, domnul deputat Emilian Frâncu, care ne-a scos din această situaţie delicată şi a venit cu o propunere excelentă şi trebuie să recunoaştem că uite, în momentele în care o comisie lucrează cum trebuie şi are propuneri foarte bune, o iniţiativă legislativă poate fi salvată dacă principiul este corect. Îi mulţumesc domnului Emilian Frâncu, pentru că a venit cu propunerea transformării şi înfiinţării în judeţul Harghita şi Covasna, deci pentru ambele judeţe, a unui centru cultural, format din ansamblul respectiv, "Raposdia Călimanilor", şi comasarea cu Muzeul Etnografic Topliţa şi transformarea lor în Centrul Cultural Topliţa, instituţie publică cu personalitate juridică, sigur în administrarea Ministerului Culturii. Îi mulţumesc public pentru acest lucru şi închei spunând că principiul era corect, pentru că până la urmă prin acest centru cultural se urmăreşte păstrarea tradiţiilor, pe de o parte, şi diversitatea culturală pentru care luptă atât de mult Uniunea Europeană. Drept urmare, s-a făcut un lucru bun, felicit şi comisia pentru decizia luată, cu atât mai mult cu cât în judeţul Covasna există o filială a Centrului Cultural Maghiar. Drept urmare, iacă-tă, vor fi două centre culturale care vor putea colabora în sprijinul schimbului de tradiţii culturale şi pentru sprijinirea diversităţii culturale. Vă mulţumesc frumos şi rog colegii din Parlament să voteze pentru această iniţiativă foarte bună şi mulţumesc încă o dată domnului Emilian Frâncu, deputat PNL.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna deputat. Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Márton Árpád-Francisc.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Pentru a înţelege punctul nostru de vedere, trebuie să revenim la alte situaţii asemănătoare. În procesul de descentralizare corect, la foarte multe instituţii de cultură din cauză de imposibilitate de finanţare, conform cerinţelor pentru anumite localităţi, anumite instituţii descentralizate, la nivel judeţean sau local, cum a fost de exemplu Teatrul Naţional din Tg.Mureş, cel din Craiova, cel din Timişoara, au luat calea întoarsă spre centralizare, pentru a primi bani suficienţi. Soluţia găsită în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă pentru această instituţie era singura posibilă pentru că altfel ar fi deschis o poartă pe care ar fi dorit să intre toate ansamblurile folclorice care ar fi crezut că nu sunt suficient susţinute de finanţator. De altfel, în judeţul Covasna există un centru cultural, cel din Arcuş care nu este maghiar, este în subordinea Ministerului Culturii, şi al cărui director a fost, până a deveni deputat, unul dintre aceşti iniţiatori, domnul deputat Petre Străchinaru. Deci, asta a fost o cale, cred eu, singura posibilă pe care a ales-o comisia, dar problema de fond nu a fost rezolvată. Şi vor continua să apară astfel de probleme până când nu se va realiza ceea ce se regăseşte, de altfel, în programul nostru de guvernare, o posibilitate de finanţare în cazul anumitor instituţii de cultură, în funcţie de importanţa instituţiei respective din două sau chiar 3 locuri. Adică pentru cele de interes naţional să fie finanţate atât de localitate, cât şi de judeţe, cât şi de minister, la cele de interes judeţean să fie finanţate atât de judeţ, cât şi de localitate. Pentru că mai ales în cazul unor instituţii din localităţi mai mici sau reşedinţe de judeţ mai mici, unele de importanţă teritorială, finanţarea nu se poate rezolva decât printr-o recentralizare cu care nu putem fi de acord. Deci, noi susţinem în continuare că adevărata rezolvare a instituţiilor de cultură este o lege specifică pentru finanţarea instituţiilor de cultură. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Călian.
|
|
Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am dorit să intervin la acest proiect de lege, pentru că sunt din zonă. Practic, fiind din judeţul Cluj, am fost în Topliţa şi cunosc foarte bine acest ansamblu folcloric, chiar m-am documentat, am discutat cu directorul ansamblului şi cunosc problemele, în primul rând, financiare, pentru că este problema numărul unu, aşa cum spunea şi colegul de la UDMR. Faptul că Ministerul Culturii sprijină acest ansamblu şi mai mult de atât s-a făcut un pas în plus înfiinţându-se acest important centru cultural, nu cred că reprezintă practic o întoarcere la centralizare, pentru că, în fond şi la urma urmei, Ministerul Culturii are dreptul, are obligaţia, are menirea să intervină acolo unde sunt deficienţe, inclusiv din punct de vedere financiar. Chiar şi Teatrul Naţional din Cluj Napoca aşteaptă un sprijin din partea Ministerului Culturii care, din păcate, încă nu reuşeşte să ajungă şi acolo. Sunt probleme grave şi cu Teatrul Naţional din Cluj Napoca. Dar, revenind la viitorul centru cultural, Grupul parlamentar al Partidului Conservator salută această soluţie găsită în comisie şi va vota pentru acest proiect. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale domnul deputat Amet Aledin.
|
|
Domnul Amet Aledin: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Cu siguranţă, sprijinirea actului cultural trebuie să reprezinte o prioritate pentru orice guvernare. Dincolo de promovarea tradiţiilor în ansamblul folcloric înseamnă, şi nu sunt cuvinte mari, o instituţie de păstrare a demnităţii naţionale. Este nevoie ca munca noastră să se orienteze şi către astfel de fapte. Proiectul de Lege privind trecerea Ansamblului Folcloric Rapsodia Călimanilor" din Municipiul Topliţa, judeţul Harghita, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor îşi propune tocmai în această idee să continue ideea de frumos. În consecinţă, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România va vota în favoarea acestei iniţiative legislative. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Moisoiu.
|
|
Domnul Adrian Moisoiu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În primul rând, aş dori să felicit, aşa cum s-a spus şi de către antevorbitorii mei, faptul că s-a găsit o soluţie în ceea ce priveşte susţinerea acestui ansamblu folcloric "Rapsodia Călimanilor" de la Topliţa. Am să mă refer în câteva cuvinte la discuţiile pe care le-am purtat acum un an de zile, cu doamna ministru de pe atunci, doamna Mona Muscă, şi care spunea, la momentul respectiv, că ar dori ca să susţină acest ansamblu, dar nu putea, din cauza acestei descentralizări. Am făcut apel, la momentul respectiv, la domnul viceprim-minsitru Marko Bella şi domnia-sa mi-a indicat ca să port discuţii cu preşedintele Consiliului judeţean Harghita, domnul Bundo Levente. La rândul său, domnul preşedinte al consiliului judeţean şi dânsul spunea că: "Nu avem bani la consiliul judeţean şi dacă am fi scutiţi de plata unor datorii pentru, de exemplu biblioteca din Miercurea Ciuc, atunci am putea ca economisind aceste 800 de milioane de lei, în felul acesta să putem să venim cu o sumă pentru susţinerea ansamblului de la Topliţa". Nu s-a putut face nici atunci nimic. Iată că, în clipa de faţă se fac primii paşi. Ca urmare, cred că iniţiativa legislativă, pe care o vom vota astăzi, este de o deosebită importanţă. Susţinerea activităţilor în Municipiul Topliţa numai de Primărie, deci susţinerea financiară, era imposibilă. Primăria nu poate, oricât ar fi ea de bogată, şi nu este, dar în orice caz are câteva hectare de pădure, nu poate să compenseze cheltuielile care sunt în acest caz făcute pentru ansamblul folcloric. A desfiinţa un ansamblu folcloric, pentru că ne găsim exact în situaţia aceasta, ar fi o foarte, foarte mare greşeală. Cel care n-a făcut activitate culturală, crede numai că a dansa este simplu, că este o echipă de dansatori pe scenă şi cu asta a rezolvat problemele. Cel care a organizat şi a condus ştie însă că de fapt fiecare pas, fiecare mişcare este un automatism care se obţine în urma multor ore de lucru. Deci, mă bucur că astăzi putem să discutăm despre o iniţiativă care are şanse de reuşită, motiv pentru care Grupul parlamentar al PRM susţine şi va vota în corpore pentru această iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă nu mai există alte intervenţii la dezbateri generale, trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la pct.1, în varianta comisiei, există observaţii sau comentarii? Nu sunt. Pct.2, varianta comisiei. Pct.3. Pct.4. Pct.5, varianta comisiei? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Rămâne la vot final.
|