Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 septembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 septembrie 2006

10. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 669/2005

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.9, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Legea are caracter organic. Proiectul a fost adoptat de Senat. Are raport de adoptare din partea comisiei de muncă, suntem în procedură de urgenţă. Proiectul are caracter de prioritate legislativă.

Proiectul a fost supun dezbaterii în sesiunea anterioară şi nu a fost adoptat la şedinţa de vot final din 11 aprilie 2006. Potrivit art.105 alin.2 din Regulament, proiectul de lege se rediscută în următoarea sesiune, sesiunea actuală pe baza ultimului raport întocmit de comisia sesizată în fond. În aceste condiţii, rog reprezentantul iniţiatorului, dat fiind că a trecut suficient de mult timp, să facă o nouă scurtă prezentare a proiectului.

Vă rog, doamna secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Muga (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Supun cererea de a supune la vot retransmiterea acestui act normativ la comisie pentru următorul motiv. Între timp, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148 a fost modificată de către guvern printr-o nouă ordonanţă de urgenţă nr.44/2006, care se află în prezent în discuţie la Comisia pentru muncă din cadrul Senatului.

În opinia noastră, considerăm că ar fi util ca cele două acte normative să fie retrimise la comisii, tocmai pentru ca legiuitorul să aibă posibilitatea să adopte un act normativ întreg.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna secretar de stat.

Comisia?

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Suntem de acord cu retrimiterea la comisie, mai ales că noul proiect de act normativ care, în această săptămână, intră în dezbateri la comisia de specialitate de la Senat, vine şi dă satisfacţie, într-un fel, şi amendamentelor respinse la actualul proiect de act normativ, care ar fi trebuit să intre astăzi în dezbaterea Camerei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc.

Mai avem o lungă listă de intervenţii. Doamna deputat Cornelia Ardelean, domnul deputat Bivolaru, doamna deputat Cliveti. Dar mai întâi doamna deputat Ardelean.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cornelia Ardelean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Partidul Conservator susţine retrimiterea la comisie. Cele două ordonanţe de urgenţă este bine să le discutăm împreună, pentru că reglementează acelaşi lucru şi este important să le punem în concordanţă. Mă scuzaţi. Susţinerea familiei în vederea creşterii copilului este un act important căruia trebuie să-i acordăm importanţa pe care o merită.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă deputat.

Doamna deputat Cliveti, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că şi în numele grupului vorbesc, în sensul că şi noi suntem de acord cu retrimiterea acestui proiect la comisie, prilej cu care eu sunt convinsă că se va acorda o atenţie mai mare, pentru că, în acest proiect pe care îl avem, în acest raport pe care îl avem, sunt nişte chestiuni ambigue cu privire la dreptul tuturor copiilor şi nu doar al primilor trei copii de a beneficia de alocaţie, aşa cum s-a încercat iniţial, dreptul tuturor mamelor, indiferent că sunt studente, de pildă, se ştie bine cum am susţinut la comisie noi ca şi acestea să fie beneficiare de aceste alocaţii şi, în fine, ca să nu lungesc foarte mult vorba, dreptul celor care lucrează în agricultură, al mamelor din agricultură, al părinţilor care au această preocupare, de a beneficia de asemenea alocaţie. Deci, cu prilejul rediscutării la comisie, v-aş ruga, colegii din comisia pentru muncă şi cei care vor colabora, vor contribui prin amendamente, să nu uite acest lucru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Am uitat să menţionez că proiectul e în procedură de urgenţă. Nu pot invoca asta împotriva mea. Aşa că am să dau cuvântul, tot din partea Grupului P.S.D., şi domnului deputat Bivolaru.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O simplă problemă de procedură. Sigur că se va rediscuta în sesiunea următoare un proiect respins, într-o sesiune anterioară, dar să respectăm şi regulamentul Camerei în care se spune "pe baza noului raport întocmit de comisie". Or, comisia ne-a dat raportul în copie din martie anul trecut.

Nu e corect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă-mi îngăduiţi, domnule deputat, scrie "pe baza ultimului raport", nu scrie că-i nou. Art.105 alin.2.

Vă rog, domnule deputat Bolcaş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Numai pe procedură.

Soluţia este gospodărească şi o să votez pentru ea. Aici ne aflăm însă într-o problemă de gravă constituţionalitate, o voi evoca la proiectul de lege următor, pentru că e mai importantă. Şi ne aflăm şi într-un clinci procedural. Dacă regulamentul mă obligă să discut pe baza ultimului raport, înseamnă că nu pot să restitui la comisie pentru întocmirea unui nou raport.

Problema este, o subliniez numai pentru a demonstra câte aspecte, uneori ridicole, ridică acest articol 105 alin.2. Retrimiterea este corectă. Vă rog să votaţi pentru ea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă nu mai există alte intervenţii pe chestiunea retrimiterii la comisie, supun votului dumneavoastră propunerea iniţiatorului susţinută şi de comisie, de retrimitere a acestui proiect.

Vă rog să votaţi.

Vă mulţumesc. Propunerea a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS

Domnule preşedinte, termen? În aşteptarea proiectului de la Senat.

Vă mulţumesc.