Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 noiembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.164/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 noiembrie 2006

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.15 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 744/2006

 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Vă rog să rămâneţi pentru ultimul punct, deoarece este ora 18 fără 5 minute. (Domnul deputat Marcu Tudor vociferează.)

La pct.nr.9...domnule deputat, vă dau cuvântul, ştiţi bine, nu e nevoie să strigaţi din sală, da? Vă rog.

La pct.nr.9, Proiectul de Lege pentru completarea art.15 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Este lege ordinară, adoptată de Senat. Raportul Comisiei juridice este de adoptare. Procedură de urgenţă. Prioritate legislativă de integrare.

Din partea Guvernului, aveţi cuvântul, cu rugămintea, foarte scurt, doamna secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Kibedi Barbara Katalin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinsă Cameră,

Menirea acestui proiect de lege este de a asigura într-adevăr liberul acces la justiţie acelor persoane care fiind victime, deţinuţi sau persecutaţi de către regimul comunist, legislaţia le permite să se îndrepte cu acţiune reparatorie în justiţie.

În măsura în care s-a dovedit că aceste persoane sunt majoritatea în vârstă şi cu venituri modeste, noi am dori să-i scutim de plata taxelor judiciare de timbru.

Prin urmare, este un proiect de lege foarte scurt. Aceasta este justificarea acestei propuneri legislative şi sperăm că această reparaţie de ordin moral care stă în mâna dumneavoastră le va fi acordată.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc.

Comisia.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia, în cvorumul complet, pe 1 noiembrie 2006, a analizat acest proiect relativ simplu. Senatul l-a adoptat în prealabil, Consiliul Legislativ l-a avizat favorabil.

Completează art.15 cu o literă nouă, cu o nouă excepţie. Votul comisiei a fost unanim, în sensul propunerii spre adoptare.

Face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare dacă există intervenţii.

Domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar conservator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La fel ca şi legea anterioară, această lege este prioritate în vederea integrării în Uniunea Europeană. Cred că deconturile cu anumiţi miniştri trebuie să le facem în altă parte, în sensul că avem alte pârghii, avem moţiuni la îndemână, avem alte măsuri, dar în privinţa priorităţilor în vederea integrării în Uniunea Europeană, cred că nu trebuie să avem diferenţe la voturi.

În consecinţă, Grupul P.C. va vota acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai există alte intervenţii. Dacă nu, neexistând nici amendamente admise sau respinse, în baza art.106 din Regulamentul Camerei, urmează ca şi acest proiect de lege să fie supus votului final la sesiunea de mâine, cu propunere de adoptare.

Vă mulţumesc.

O seară cât mai bună.

Urmează sesiunea de răspunsuri la interpelări, având onoarea de a-l avea pe ministrul sănătăţii prezent, pe care-l şi salut.