Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 decembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 decembrie 2007

10. Dezbateri asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2008 (dezbateri generale, art.1-anexa 3/24).  
 
consulta fisa PL nr. 695/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pregătim trecerea la dezbaterea proiectului Legii bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat.

Vă rog să chemaţi reprezentanţii Guvernului în sală.

Stimaţi colegi,

Urmează să începem dezbaterile asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2008 şi a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008.

Vă propun să începem cu proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2008, urmând ca, după modelul pe care l-am aplicat şi în anii trecuţi, dezbaterea generală să se facă împreună pentru cele două proiecte.

Birourile permanente ale celor două Camere propun următoarea procedură de dezbateri, deşi ne aflăm în procedură de urgenţă, conform Legii finanţelor publice, s-a stabilit să mergem pe aceeaşi formulă de dezbateri generale, şi anume alocarea unui număr de minute, potrivit algoritmului politic pentru fiecare dintre partide, după cum urmează:

Guvernului i se vor rezerva 60 de minute pe care să le utilizeze la începutul şi la încheierea dezbaterilor generale.

Grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat împreună li se alocă timpul corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 20 de secunde pentru fiecare parlamentar, potrivit algoritmului iniţial; deputaţii şi senatorii care nu fac parte din grupuri parlamentare vor avea la dispoziţie, de asemenea, câte 20 de secunde fiecare, timp care poate fi cedat între aceşti parlamentari sau la grupurile parlamentare.

Potrivit acestei repartizări a timpului de dezbatere, grupurile parlamentare, deputaţii şi senatorii independenţi au la dispoziţie timp maxim pentru participare la dezbateri, după cum urmează: Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat 53 de minute; Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal 31 de minute; Grupurile parlamentare ale Partidului Democrat 23 de minute; Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare 23 de minute; Grupurile parlamentare ale UDMR 11 minute; Grupurile parlamentare ale Partidului Conservator 10 minute; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor 6 minute; deputaţi şi senatori fără apartenenţă la grupuri parlamentare 9 minute. În total, 166 de minute.

Dacă sunt comentarii la această propunere de organizare a timpului de dezbateri generale? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere a Birourilor permanente.

Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt.

S-a votat în unanimitate.

Stimaţi colegi,

Pentru prezentarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2008, îl invit la tribună pe domnul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Începem astăzi una dintre cele mai importante dezbateri ale anului din plenul Parlamentului: dezbaterea pentru aprobarea Bugetului pe 2008. Nu întâmplător spun acest lucru. Am tras o linie şi am făcut un bilanţ de final de an al discuţiilor din Parlament. A fost un an în care cu toţii am consumat, în această sală, multă energie, şi puterea şi opoziţia, în dispute politice.

Poate că, nu o dată, cetăţenii s-au întrebat, în timp ce urmăreau la televizor interminabilele schimburi de replici mai mult sau mai puţin acide: "Ce mă priveşte pe mine ce se vorbeşte acolo?" Dezbaterea pentru bugetul pe 2008 face ca Parlamentul să revină la locul său de drept: în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului.

Modul în care va fi stabilit bugetul pe 2008 prin votul dumneavoastră va contura viaţa de zi cu zi a românilor. Îi va face să trăiască mai bine sau mai rău, şi nu doar în anul ce vine, ci şi în anii următori. Desigur, luptele politice din acest an şi sezonul electoral din 2008 - 2009 îi pot face pe unii să cedeze tentaţiilor politicianiste.

Eu fac apel la responsabilitatea dumneavoastră şi, dincolo de considerente electorale şi politice, vă propun să atingem un obiectiv comun, în interesul tuturor românilor, şi anume să votăm un buget pentru dezvoltarea României.

Guvernul pe care îl conduc a proiectat un buget pe anul 2008 care îndeplineşte această condiţie.

Am avut în vedere două obiective când am elaborat acest buget, şi anume:

  • Cum poate România să reducă mai repede decalajele ce o separă de celelalte ţări europene?;
  • Cum se poate regăsi dezvoltarea economică mai bine în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului?

Am promis, în decembrie 2004, la votul de învestitură, să reconstruim bunăstarea. Şi am avut această promisiune în minte clipă de clipă, la fiecare decizie pe care am luat-o.

Acest lucru s-a văzut şi din politicile economice şi bugetare pe care le-am practicat în cei trei ani de mandat de până acum. Au fost trei ani de mandat, care au reprezentat pentru România trei ani de creştere economică ridicată, constantă şi sănătoasă.

Politicile liberale au făcut ca economia românească să sfideze condiţiile nefavorabile şi să aibă o creştere medie anuală de 6% în această perioadă, comparativ cu media de 5,4% în primii ani ai guvernării trecute.

Pentru anul 2008, avem în vedere o creştere similară. Scopul nostru este să valorificăm cu responsabilitate această creştere economică şi să generăm dezvoltare pe termen lung. Vrem ca ea să se regăsească atât în buzunarele românilor, cât şi în investiţii suplimentare de la buget, în acele domenii care transformă, pe termen lung, viaţa de zi cu zi a cetăţeanului, şi anume: educaţie, sănătate, infrastructură şi transporturi.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Am construit proiectul de buget pe 2008 pornind de la şapte principii fundamentale:

Primul principiu: Nu poţi cheltui mai mult decât produci. De aceea, mergem cu acelaşi deficit bugetar ca şi cel prognozat pentru anul 2007, şi anume 2,7%. Menţinem, aşadar, deficitul bugetar sub 3%, în concordanţă atât cu criteriile Maastricht, cât şi cu exigenţele unei economii sănătoase. Aceasta înseamnă să folosim banul public în mod responsabil şi pragmatic.

Dacă o vor permite condiţiile economice, este posibil să reducem această ţintă de deficit la fel cum încercăm să facem şi în acest an.

Echilibrele macroeconomice reprezintă acele echilibre care există în bugetul fiecărei familii între venituri şi cheltuieli, astfel încât prosperitatea să fie asigurată pe termen lung. Aşa cum se întâmplă în orice familie, dacă am cheltui acum mai mult decât producem, riscul ar fi ca, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, să constatăm că, în loc să devenim mai prosperi, am devenit mai săraci.

De aceea, în acest proiect de buget, am aşezat cheltuielile publice pe o bază solidă şi sănătoasă. Este o bază care poate să susţină nu doar dezvoltarea economică, ci şi programele sociale în derulare. Potrivit tuturor măsurătorilor, sărăcia din România a ajuns la un nivel minim al ultimilor 18 ani. Prin programele pe care le vom finanţa în 2008, vom întări în continuare coeziunea socială, astfel încât toată lumea să resimtă beneficiile creşterii economice, fără ca indicatorii macroeconomici să fie dezechilibraţi.

Al doilea principiu. Politica noastră fiscală şi, în special, cota unică de impozitare, care au fost un succes, vor fi menţinute.

Reforma fiscală promovată la începutul anului 2005 a avut drept coordonate principale reducerea per ansamblu a fiscalităţii, simplificarea sistemului fiscal şi creşterea bazei de impozitare, în locul creşterii fiscalităţii, utilizarea eficientă a pârghiilor fiscale pentru a ameliora comportamentul economic al contribuabililor.

Prin proiectul de buget pe 2008, propunem să menţinem o stabilitate fiscală fără precedent în România modernă. Nu creştem impozitele şi taxele şi nici nu introducem impozite noi. Urmărim să creştem veniturile bugetare însă concomitent cu menţinerea unei fiscalităţi reduse. Dar vrem ca bugetul să fie alimentat din creşterea economică, din îmbunătăţirea disciplinei fiscale şi din lărgirea bazei de impozitare.

După cum ştiţi, Guvernul a adoptat măsuri ferme în lupta împotriva evaziunii fiscale, prin aplicarea sistematică a procedurii de executare silită a creanţelor bugetare. Am eliminat practicile de scutire sau de reeşalonarea datoriilor la bugetul public, fapt ce transformă obiectivul creşterii veniturilor bugetare în 2008 într-unul realizabil.

Vom lărgi baza de impozitare a veniturilor prin câteva măsuri. Prima, eliminarea plafonului de cinci salarii medii brute la plata contribuţiilor la pensii, corelat cu eliminarea plafonului de pensii, egalizarea bazei de impunere pentru pensii şi şomaj şi prin includerea tuturor veniturilor în baza de calcul pentru contribuţiile sociale. La aceşti bani, se mai adaugă şi sprijinul pe care România îl va primi din partea Uniunii Europene în perioada 2007-2013, inclusiv prin fluxurile de fonduri structurale şi de dezvoltare rurală şi agricolă.

În tot ansamblul politicii bugetare a Guvernului pe care-l conduc, piatra de temelie rămâne la locul ei, şi anume, cota unică de 16%. Vă asigur că atâta vreme cât voi fi prim-ministru, cota unică va rămâne fundamentul indispensabil al politicilor noastre fiscale.

Când am introdus cota unică, chiar în prima zi de mandat, criticile au fost intense şi au venit din mai multe părţi. Fondul Monetar Internaţional susţinea că veniturile bugetare vor scădea, însă a uitat să ia în calcul efectul proactiv al scăderii taxelor. Opoziţia a criticat atunci introducerea unei taxe unice situate la acelaşi nivel pentru bogaţi şi săraci, însă am constatat împreună în ultimii ani că această măsură a adus veniturile la suprafaţă şi a încurajat munca, ceea ce este extrem de important.

Departe de a pierde din încasări, am avut creşteri ale veniturilor faţă de anii anteriori de 18% în 2005, de 24% în 2006 şi este preconizată o creştere de peste 30% în 2007.

Efectele benefice s-au tot multiplicat în timp. Motivul este evident: creşterea încasărilor din taxa pe valoarea adăugată a compensat taxarea veniturilor din impozitul direct. România se aliniază astfel tendinţelor europene, prin taxarea consumului, şi nu a veniturilor.

Ba, mai mult, cu taxe mai mici, vom încasa la buget în anul 2008 - 39,3% din produsul intern brut, comparativ cu aproximativ 29% din produsul intern brut în anul 2004. Este o creştere spectaculoasă, care este bazată pe scoaterea la suprafaţă a unor venituri, pe toleranţa zero vizavi de cei care nu îşi plătesc taxele la buget şi ruperea oricăror legături între sfera politică şi cea economică. Putem asigura astfel resurse suplimentare pentru şcoli, pentru spitale, pentru drumuri, pentru agricultură şi pentru asistenţa socială.

Al treilea principiu: Scăderea fiscalităţii este o măsură de esenţă liberală, care a condus la creştere economică prin motivarea firmelor să aibă profituri mai mari şi să investească mai mult.

Profituri mai mari şi planuri sigure de afaceri, însoţite de costuri de firmă mai mici în raport cu salariile, înseamnă mai multe locuri de muncă.

Un obiectiv central al Programului de guvernare, urmărit constant de Guvern, este stimularea mediului de afaceri şi a iniţiativei private, concomitent cu reducerea economiei ascunse. În acest scop, am urmărit oficializarea activităţilor nedeclarate, prin reducerea poverii fiscale şi a îmbunătăţirii sistemului de ajutor social. Am urmărit, de asemenea, în paralel cu relaxarea fiscală, creşterea capacităţii de administrare fiscală.

După cum ştiţi, în Programul de guvernare ne-am angajat la scăderea contribuţiilor la asigurările sociale cu 10 puncte procentuale. Am acţionat constant în cei trei ani de mandat pentru a reduce progresiv cotele de contribuţii ale angajatorilor: pentru asigurările sociale de stat am redus de la 22% în 2005, la 19,75% în 2006 şi la 19,5% în anul 2007; pentru asigurările pentru şomaj am redus de la 3% în anul 2005, la 2,5% în 2006 şi 2% în anul 2007.

Care a fost efectul acestor măsuri suprapuse peste beneficiile cotei unice? Valoarea contribuţiilor de asigurări sociale în bugetul asigurărilor sociale de stat a sporit în 2006, faţă de 2004, cu 41,7%, în termeni nominali, fiind programată o creştere suplimentară cu 11,7%, în termeni nominali, în 2007 faţă de 2006.

După o scădere cu 4 puncte procentuale în ultimii trei ani, facem un pas curajos şi decisiv, prin care ne îndeplinim integral angajamentele: din 2008, contribuţiile sociale vor scădea cu 6 puncte procentuale, reduceri ce vor fi distribuite în ianuarie şi decembrie 2008 pentru angajator, respectiv în iulie - pentru angajat.

Aşa cum politica noastră fiscală nu a atras o diminuare a veniturilor pentru asigurări sociale în perioada 2005-2007, bugetul pe care îl propunem pentru 2008 prevede o creştere a veniturilor bugetare pentru asigurările sociale cu 35% faţă de 2007 şi cu 114% faţă de 2004, în termeni nominali.

Valoric, proiectul de buget pentru 2008 prevede o creştere a veniturilor bugetare din contribuţii de asigurări sociale la 30.500 de milioane lei, faţă de 22.546 milioane de lei, în anul 2007.

Această creştere se bazează pe lărgirea bazei de impozitare şi pe sporirea gradului de conformare voluntară a operatorilor economici la plata obligaţiilor fiscale. Datorită acestor politici fiscale coerente şi consistente, am putut să investim şi în reducerea inechităţii în societate. Cel mai elocvent exemplu este creşterea pensiilor, măsură ce este susţinută prin bugetul pe 2008, pe care vi-l propunem astăzi.

Scăderea cu 6 puncte procentuale a cotei de contribuţie la asigurările sociale este cea mai semnificativă diminuare a taxării muncii din 1990 încoace! Vreau să subliniez acest lucru, pentru că s-a vorbit extrem de mult şi foarte multe observaţii şi analize au indicat că nivelul contribuţiilor sociale este extrem de ridicat în România. Prin urmare, această măsură este, aş spune, una firească, naturală, care trebuia să fie luată.

Reducând contribuţiile de asigurări sociale permitem investitorilor să angajeze suplimentar salariaţi, fără să se teamă de povara impozitelor.

Evident, această politică este soluţia cea mai bună de ieşire din sărăcie şi pentru zonele ţării unde şomajul încă mai este o problemă şi o sursă de amărăciune pentru mulţi români!

Al patrulea principiu: Politica de salarii trebuie să fie corelată cu modul în care economia creşte.

Veniturile individuale ale cetăţenilor au crescut datorită creşterii economice susţinută prin investiţii, şi nu a unei politici sociale derapante.

Dovada stă în recordurile înregistrate în expansiunea investiţiilor - 16% în 2006, 25,3% în primele luni din 2007. Aceste investiţii vor reprezenta suportul creşterii bunăstării viitoare. Important este că, în aceşti primi trei ani, formarea brută de capital fix a crescut într-un ritm mediu de aproape 18%, comparativ cu numai 9% în perioada 2001-2003.

Creşterea economică se resimte în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, atunci când duce la creşterea nivelului de trai al fiecăruia. Sunt mândru că salariul real s-a majorat an de an în timpul mandatului nostru.

În luna octombrie a acestui an, salariul mediu brut a ajuns la 1.471 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 75% faţă de anul 2004. În acelaşi timp, salariul mediu net, atingând nivelul de 1.084 de lei, acumulează o creştere de 79% faţă de 2004, conform Institutului Naţional de Statistică.

Măsurile întreprinse pentru creşterea nivelului de trai al angajaţilor din România sunt completate de stabilirea cuantumului de 500 de lei pentru salariul minim în anul 2008.

Acest cuantum ar putea să crească până la 540 de lei de la jumătatea anului viitor, în măsura în care condiţiile economice o vor permite.

Am agreat cu partenerii sociali un nivel al salariului minim care să nu fie punitiv pentru companii şi care, în acelaşi timp, să ofere o creştere importantă faţă de anul trecut pentru salariaţi.

Principiul numărul cinci: Grija pentru pensionari a fost şi trebuie să fie un element continuu al oricărei guvernări. Ne-am propus şi am reuşit şi am găsit soluţiile pentru a asigura resursele financiare necesare măririi pensiilor.

În anul 2005, prima noastră grijă a fost eliminarea inechităţilor din sistem, prin recalcularea pensiilor pe principiul "la aceeaşi contribuţie, pensie egală". Recalcularea pensiilor a reprezentat o reparaţie importantă şi o promisiune îndeplinită faţă de peste un milion şi jumătate de pensionari.

S-a pus deseori problema cu ce vom acoperi creşterea pensiilor pe care am anunţat-o de curând şi pe care am inclus-o în propunerea de buget pe anul 2008. După cum bine ştiţi, unul din obiectivele prevăzute în Programul de guvernare era creşterea pensiilor cu 30% în termeni reali.

În anul 2008, pensia medie lunară de asigurări sociale va fi de 551 de lei, pentru cei peste 5 milioane şi jumătate de pensionari. Este o creştere reală de 88%, deci o creştere reală de 88% faţă de 2004, de trei ori mai mult decât ne propusesem. Ea va putea fi susţinută din fondul de pensii.

Este o creştere, evident, fără precedent în istoria de după 1989! Pun o întrebare: ne puteam permite ca acum, când România este stat membru al Uniunii Europene, atât de mulţi români să trăiască sub nivelul minim de subzistenţă? Răspunsul este, evident, nu!

În plus, prin demararea sistemului de pensii administrate privat, vom reuşi să rezolvăm una din problemele majore cu care s-a confruntat economia românească de tranziţie: pensionarea să nu mai fie asociată cu sărăcirea!

Principiul şase: Impulsionarea creării mai multor locuri de muncă este cea mai bună modalitate de reducere a sărăciei. Prin urmare, reducerea nivelului de şomaj şi mai mult este soluţia cea mai sigură, cea mai directă pentru reducerea sau diminuarea sărăciei.

Reducerea şomajului, după cum aţi observat, a fost una dintre preocupările fundamentale aflate pe agenda de lucru a Guvernului. În momentul de faţă, avem un şomaj foarte redus - 4,1% în luna octombrie a anului 2007.

În consecinţă, ceea ce ne interesează este să creştem gradul de participare al românilor în economia noastră.

Dacă în anul 2004 erau angajaţi 4.468.000 de salariaţi, în 2008 estimăm că vor fi angajate 4.865.000 de persoane. Adică aproape 400.000 de persoane îşi vor fi găsit un loc de muncă în perioada 2005-2008, datorită politicilor economice pe care Guvernul le-a condus.

După cum bine ştiţi, sunt numeroase zone ale ţării în care nivelul de şomaj în momentul de faţă se situează la cote între 1 şi 2%. Prin urmare, cred că acest obiectiv de reducere a şomajului a fost unul dintre obiectivele pe care le-am realizat şi le-am atins cu succes.

Datorită scăderii ratei şomajului, am propus diminuarea bugetului asigurărilor pentru şomaj faţă de 2007, dar programat totuşi cu un excedent de 191 milioane lei. Măsura nu va influenţa alocarea pentru măsuri active, deoarece bugetul cuprinde, pe lângă fonduri proprii, şi credite externe, prin care se vor finanţa măsurile active.

O mare parte din măsurile active vor fi susţinute prin Programul Operaţional Sectorial privind dezvoltarea resurselor umane, care este finanţat din fondurile structurale europene.

Cel de-al şaptelea principiu şi ultimul: Bugetul concentrează resursele către cele patru domenii prioritare ale guvernării: educaţie, sănătate, infrastructură şi agricultură.

În anul 2008, la fel ca în precedenţii trei ani de guvernare liberală, investim masiv, decisiv, în cele patru priorităţi strategice ale României: pentru educaţie, avem alocat un buget record de 6% din produsul intern brut - adică 26,4 miliarde de lei noi. Este o premieră pentru România şi o decizie promiţătoare pentru viitorul copiilor noştri! Această sumă este cu 27% mai mare decât în 2007. De asemenea, finanţăm cercetarea la un nivel record de 0,75% din produsul intern brut, adică de cinci ori mai mult decât în 2004. Pentru sănătate, am alocat un buget de 4,5% din produsul intern brut, pentru continuarea Programului naţional de sănătate. Urmărim creşterea accesibilităţii şi a calităţii actului medical. Începem construcţia a opt spitale regionale universitare de urgenţă şi a 20 de spitale judeţene. În ultimii trei ani, un program de reabilitare a spitalelor a fost demarat în fiecare judeţ.

În domeniul transporturilor, am alocat un buget de 4% din produsul intern brut. Lucrările la Autostrada Transilvania au avansat, astfel încât acum se pot turna primii metri de asfalt. Am inaugurat recent centura ocolitoare a Piteştiului şi sunt în plan şosele de centură pentru majoritatea oraşelor mari ale ţării. Evident, un obiectiv prioritar este finalizarea Autostrăzii Bucureşti-Constanţa.

Pentru agricultură, am alocat cu 13% mai multe resurse decât în 2007, în condiţiile în care bugetul pe 2007 pentru acest domeniu este dublul bugetului pe 2006. Fondurile vor fi alocate pentru refacerea terenurilor afectate de inundaţii, pentru lucrări de reîmpădurire, precum şi pentru stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole eficiente. Programul "Fermierul" va continua, mai ales că avem deja succese importante în acest domeniu.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am creionat până acum fundamentul şi direcţiile prioritare ale bugetului pe anul 2008 pe care vi-l propunem spre aprobare.

Este evident, aşadar, din tot ce am arătat că este un buget al dezvoltării, orientat spre cetăţean.

Este un buget normal pentru o Românie proaspăt intrată în Clubul european, care vrea să îşi consolideze statutul de ţară membră şi să valorifice şansele de dezvoltare pe care integrarea europeană i le creează.

Racordarea economiei româneşti la ritmul european şi programele operaţionale sunt doar două din noile deschideri pe care le avem. Fondurile structurale acordate de Uniunea Europeană se ridică la 19,5 miliarde de euro, şi adăugând coparticiparea românească vor ajunge la 25 de miliarde euro.

Aceşti bani vor finanţa proiecte ce vizează infrastructura, mediul, competitivitatea, întărirea capacităţii administrative, retehnologizări şi investiţii, dezvoltarea resurselor umane şi proiecte regionale. La acestea se vor adăuga fondurile pentru dezvoltare rurală şi pentru agricultură, constând în 8 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi aproape 2 miliarde de euro din fonduri naţionale.

Statutul de ţară membră a Uniunii Europene presupune însă şi o serie de obligaţii, nu doar drepturi.

Trebuie să avem un deficit care să se înscrie sub 3% din produsul intern brut, indiferent de presiunile pe partea de cheltuieli. Proiectul pe care vi-l propunem îndeplineşte această obligaţie, având un deficit pe care îl calific drept responsabil, de 2,7% "

Trebuie ca datoria publică să fie sub 60% din produsul intern brut, iar noi avem în prezent aproximativ 18%.

Trebuie ca inflaţia să tindă spre 3%, ori noi am reuşit în acest an o inflaţie moderată faţă de alte ţări comparabile. Anul viitor prognozăm o scădere a inflaţiei faţă de nivelul din 2007.

Trebuie, de asemenea, să avem o convergenţă reală a economiei româneşti cu economia Uniunii Europene.

Dezvoltarea durabilă, pe termen lung, vine din îmbinarea responsabilă a două elemente: menţinerea echilibrelor economice, fie că e vorba de echilibrarea cheltuielilor cu veniturile, fie de echilibrarea productivităţii cu nivelul salariilor; împărţirea beneficiilor dezvoltării cu cei care au cea mai mare nevoie de ea, şi anume: pensionarii, profesorii tineri, medicii, asistentele medicale sau cei cu salarii apropiate de nivelul salariul minim.

Am respectat aceste condiţii în proiectul de buget pe care vi-l propunem. În acelaşi timp, bugetul pe 2008 pe care l-am elaborat continuă filozofia liberală de încurajare a iniţiativei de sprijin pentru dezvoltarea unei economii private libere şi de creare a unor condiţii de prosperitate pentru companii şi angajaţi, fie că sunt în sectorul public sau în sectorul privat.

Din toate aceste motive, sunt premise ca să privim anul 2008 cu optimism. Am construit, cu responsabilitate, o platformă de creştere pentru toţi românii, indiferent de categoria socială din care fac parte, şi un buget al dezvoltării care oferă şanse de progres pentru toţi.

De aceea, în încheiere, reiau apelul la responsabilitate politică pe care vi l-am lansat la începutul intervenţiei mele. Votând bugetul pe 2008, în forma prezentată de Guvern, cu toate amendamentele convenite, dăm şansa României de a-şi continua dezvoltarea şi dăm şansa fiecărui român în parte de a se bucura de această dezvoltare!

Vreau încă o dată să subliniez că acest buget se caracterizează prin două elemente fundamentale. Este un buget care să permită continuarea creşterii economice a României, dezvoltarea economică accelerată, un ritm de creştere economică care să aducă bunăstare pentru fiecare român.

Al doilea element fundamental: se continuă politica de diminuare a poverii fiscale, prin reducerea contribuţiilor cu 6 puncte procentuale, măsură stimulativă pentru mediul economic, dar şi pentru angajaţi, pentru că dorim, pe de o parte, crearea de mai multe locuri de muncă, mai bine plătite, stimularea muncii, care sunt elemente fundamentale pentru o prosperitate individuală a cetăţeanului şi pentru ca România să poată să diminueze decalajele care o separă faţă de celelalte ţări europene.

Vă mulţumesc pentru atenţia pe care mi-aţi acordat-o şi sper ca dezbaterile care vor urma să fie marcate de puncte de vedere realiste, responsabile şi lipsite de accente politicianiste sau demagogice!

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

Aţi consumat 25 de minute din timpul Guvernului. Mai aveţi la dispoziţie 35 de minute.

În continuare, are cuvântul domnul senator Aron Popa, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Senatului, pentru a prezenta raportul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe ale celor două Camere asupra Proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2008.

Domnule senator, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi parlamentari,

Domnilor miniştri,

Vă prezint raportul comun asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2008.

În urma examinării proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2008, amendamentelor depuse de Comisiile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului şi ale celor depuse de parlamentari, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, care au fost sesizate în fond, cu 25 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 5 abţineri, propun ca Proiectul de Lege să fie dezbătut în plenul celor două Camere, cu amendamentele prezentate în Anexele 1 şi 2 la prezentul raport.

Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Urmează dezbaterile generale.

Înainte de începerea dezbaterilor generale, vă consult dacă sunteţi de acord ca pauza de prânz să fie luată după încheierea dezbaterilor generale, de principiu, se va suprapune cu programul de lucru, poate cu un sfert de oră în plus sau în minus, astfel încât după pauză să continuăm cu dezbaterile pe articole.

Nu sunt obiecţii, înţeleg.

La dezbaterile generale, în deschiderea dezbaterilor generale, are cuvântul domnul senator Dan Mircea Geoană, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat.

Domnule senator, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Mircea Geoană:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Stimate colege,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Cabinetului,

Doresc să exprim punctul de vedere al Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, la cea mai importantă dezbatere a celei mai importante legi pentru România.

Este ultimul buget al actualului ciclu politic. Este un an electoral, este un an în care pentru prima dată după 7 ani de creştere economică, practic neperturbată, încep să apară nori îngrijorători pe cerul economiei româneşti.

Contextul economic actual este un context mai dificil decât cel din urmă cu şase luni de zile. Contextul economic intern şi internaţional ridică pentru prima oară în ani de zile semne serioase de întrebare cu privire la durabilitatea creşterii economice, la nivelul inflaţiei şi la capacitatea României de a susţine ritmuri înalte de creştere, în condiţii de inflaţie scăzută.

Nu este un mesaj pesimist sau alarmist pe care dorim să-l transmitem de la acest microfon, ci dorim să transmitem un mesaj de prudenţă, şi iarăşi de prudenţă. Vremea în care credeam că orice facem în România ca politică fiscală, ca politică economică, ca politică electorală, nu influenţează economia românească şi dezvoltarea societăţii româneşti, s-a încheiat.

De aceea, în primul rând, aş dori să tragem un semnal de alarmă la viziunea superoptimistă, şi cum un important om al băncilor centrale a spus o dată, un început de exuberanţă iraţională pe care Guvernul o are vizavi de descrierea unui peisaj, repet, superoptimist faţă de realităţile momentului.

Într-adevăr, a fost şi contextul internaţional defavorabil, pe care-l cunoaştem cu toţii. Într-adevăr, criza pieţelor financiare internaţionale a afectat, chiar indirect, economia românească. Preţul mondial al barilului la petrol, care este spre 100 de dolari, nu are cum să nu afecteze economia românească.

Criza agriculturii româneşti, combinată cu criza preţului cerealelor la nivel mondial nu are cum să nu afecteze economia românească.

De aceea, pentru prima dată în evaluările analiştilor independenţi, cuvinte ca: risc de recesiune, risc de reaprinderea inflaţiei şi chiar cuvântul damnat, de stagflaţie, creştere economică modestă cu inflaţie susţinută, au apărut în vocabularul analiştilor, legat de România, de pieţele emergente, şi este un cuvânt de prudenţă şi avertizare pe care doresc să-l transmit în numele colegilor mei de la această înaltă tribună a Parlamentului.

Mai există un risc pe care-l semnalăm cu toţii, şi aici vreau să-i dau dreptate domnului prim - ministru, când a îndemnat la rezervă şi prudenţă în faţa a doi ani electorali. Există un risc ca într-un an electoral, cu alegeri locale peste câteva luni de zile, cu alegeri parlamentare peste alte câteva luni de zile, cu alegeri europene din nou şi cu alegeri prezidenţiale în 2009, într-un Guvern cu o slabă susţinere în Parlament, să avem cu toţii tentaţia de a abuza de bugetul pe 2008.

Vreau să vă asigur că Partidul Social Democrat îşi face datoria din punct de vedere al dimensiunii sociale pe care noi o reprezentăm, dar înţelegând foarte bine că există o limită de prudenţă macroeconomică pe care avem cu toţii obligaţia să o susţinem.

De asemenea, vreau să facem încă o dată de la această înaltă tribună o critică a fundamentării şi ipotezelor de bază ale construcţiei bugetare. În momentul în care bugetul a fost transmis ca proiect către Parlament, Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi Guvernul în ansamblu, ne-au prezentat câţiva parametri de fundamentare ai bugetului care sunt pur şi simplu nerealişti.

Banca Naţională a României şi prognozele internaţionale arată că nu avem cum să ne propunem anul viitor o inflaţie de doar 3,5% când în acest an am ajuns practic la 7% inflaţie. În acest moment, există o problemă şi cu rata de creştere economică pentru la anul, avem în continuare o problemă cronică cu un deficit de cont curent accentuat şi mai ales, ceea ce am spus şi la bugetul pe 2005, şi pe 2006, şi pe 2007, şi pe 2008, o prognoză de absorbţie de fonduri europene, undeva spre 50-60%, care în comparaţie cu rata minusculă de absorbţie din acest an, între 0 şi 2%, de fonduri europene, reprezintă o viziune, repet, hiperoptimistă.

Nu este, dacă vreţi, rostul mesajului meu şi discursului nostru şi mesajului social-democrat să spunem că nu există resurse în bugetul pe 2008. Dorim doar să tragem un semnal de alarmă că anul viitor este un an dificil, este un an asupra căruia avem cu toţii obligaţia să ne aplecăm cu prudenţă şi să recunoaştem că în mare măsură politica fiscală actuală şi-a atins limitele.

Bineînţeles că nu putem să nu observăm, ca social-democaţi, că în aceşti ani, inechitatea în România s-a accentuat. Nu putem să constatăm faptul că distribuţia creşterii economice s-a produs inegal este o viziune neoliberală, este viziunea Guvernului dar nu avem cum să stăm impasibili, nepăsători la agravarea inechităţilor din societate.

De aceea, amendamentele propuse de Grupurile parlamentare ale P.S.D. au mers, în principal, către încercarea de a atenua aceste inechităţi.

Nu am nicio secundă iluzia că noi vom putea, chiar prin amendamente sociale - relativ numeroase - că vom putea să eliminăm nedreptatea fundamentală dintr-o politică economică şi fiscală de dreapta, dar ne facem datoria, măcar să cârpim partea de buget, care să reprezinte un plus de echitate în societatea românească.

De aceea, amendamentele propuse de partidul nostru s-au concentrat, în principal şi într-o măsură destul de importantă, au fost deja regăsite în raportul comun al comisiilor de buget-finanţe ale celor două Camere, legate de un program social important pentru copiii din clasele V - VIII "Cornul şi laptele".

Suntem în continuare interesaţi de continuarea unor măsuri sociale în sprijinul pensionarilor şi al persoanelor vârstnice, inclusiv în ceea ce priveşte tichetele de CFR şi rambursarea contravalorii acestora, suntem în continuare interesaţi ca pentru ceea ce este legat de bursele pentru studenţi, "Bani de liceu", un program lansat pe vremea guvernării P.S.D., să putem să dăm şansa copiilor din familiile nevoiaşe să meargă la şcoală, mai ales în contextul unui buget pentru educaţie de 6%.

Suntem în continuare interesaţi şi suntem de acord cu acordarea pentru agricultură a 3% din produsul intern brut. Aceasta va degaja resurse suplimentare pentru finanţarea şi subvenţionarea agriculturii. Sperăm ca la nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie să putem să devenim operaţionali, pentru a putea să dirijăm către agricultură resursele de care fermierii, agricultorii, ţăranii şi agricultura românească, în general, au atâta nevoie.

În acelaşi timp, suntem interesaţi, şi aceste amendamente vor fi în continuare susţinute de Partidul Social Democrat, ca în zona legată de salarizarea profesorilor, să putem să găsim o soluţie de majorare a salariilor pentru profesori. Este nefiresc ca într-un buget în care, la nivelul acordului politic general, am decis cu toţii că 6% pentru educaţie este o investiţie strategică pentru România, să nu găsim resurse în interiorul unui buget generos, resurse pentru o plată mai decentă a profesorilor, în special a profesorilor care sunt la niveluri inferioare de salarizare.

Nu avem cum să ne educăm copiii cu profesori prost plătiţi; nu avem cum să sperăm că vom fi într-o zonă de excelenţă, cu copiii noştri şi cu capitalul social al României, în condiţiile în care dascălii sunt batjocoriţi de opulenţa unor elevi care vin şi-i sfidează, în condiţii precare de salarizare. De aceea, insistăm şi ne vom bate, inclusiv în aceste zile de plen, pentru o mai corectă recompensă salarială a profesorilor.

De asemenea, considerăm că bugetul alocat cercetării este insuficient. S-a făcut un efort important, pe care îl recunoaştem. Considerăm, în continuare, că 1% din p.i.b. pentru cercetare-dezvoltare este un lucru esenţial. Avem obligaţii pe agenda Lisabona. Avem obligaţii ca până în 2002 şi noi să ajungem ca şi restul ţărilor europene, conform agendei Lisabona, la 3% din p.i.b., alocaţi cercetării, dezvoltării, inovării.

Vrem economie mai competitivă? Vrem să nu depindem doar de exportul de forţă de muncă ieftină şi de resurse naturale? Investim în cercetare, în dezvoltare, inovare. Este o investiţie justă, este o investiţie care va rodi, poate nu astăzi, dar mâine în mod cert.

De asemenea, suntem interesaţi şi urmărim cu atenţie discuţia între Guvern şi sindicate cu privire la nivelul salariului minim pe economie. Nu este o relaţie directă între acest salariu minim pe economie şi buget, dar din punct de vedere politic, Partidul Social Democrat vede o condiţionare directă între votul nostru asupra bugetului şi găsirea unui acord între Guvern şi sindicate ca 540 roni, salariul minim pe economie în acest an, şi 640 roni cu o proximă ocazie, să devină o realitate şi aşteptăm concluzionarea discuţiilor şi formalizarea discuţiilor între Guvern şi Sindicate. Este o precondiţie obligatorie a votului Partidului Social Democrat pe bugetul de stat şi pe bugetul asigurărilor sociale.

Suntem, în acelaşi timp, interesaţi să vedem ca în zona sănătăţii să găsim formule, inclusiv în bugetul pe 2008, ca cei cu venituri foarte mici, pensionari şi salariaţi cu venituri mici, să aibă acces în număr mai mare la medicamente gratuite şi compensate.

Suntem, de asemenea, preocupaţi, şi cred că şi Guvernul este preocupat, de explozia preţurilor din această perioadă. Suntem îngrijoraţi de faptul că, în pofida asigurărilor Guvernului şi a ministrului economiei şi finanţelor, distribuitorii de gaze naturale anunţă o scumpire a gazelor cu 10% la început de ianuarie şi cu 30% pentru anul 2008.

Aceasta va avea un efect direct asupra inflaţiei şi acest lucru trebuie să preocupe Guvernul. Încurajăm ministrul economiei şi finanţelor să aibă o discuţie mult mai clară şi mai precisă şi cu agenţia de reglementare, dar şi cu distribuitorii de servicii publice esenţiale către populaţie.

Nu în ultimul rând, doresc să subliniez faptul că Partidul Social Democrat va rămâne întotdeauna fidel crezului său legat de mai multă echitate socială. Bugetul pe 2008 este un buget, în parametrii săi mari, relativ generos, dar reprezintă, în continuare, o gândire economică şi fiscală de dreapta. Suntem îngrijoraţi de faptul că anul viitor vom avea presiuni asupra Guvernului şi asupra bugetului, în context electoral. De asemenea, doresc să adresez o solicitare forului legislativ, celor care ne reprezintă în comisiile de buget-finanţe şi conducerii celor două Camere pentru introducerea unui mecanism de verificare trimestrială a execuţiei bugetare pe anul 2008. Este intolerabil ca într-un stat modern, este inacceptabil ca într-un stat european să ne trezim cu o execuţie bugetară atât de mediocră, cum avem de ani de zile în România. Este inacceptabil să ai, la începutului trimestrului IV, un excedent de 0,3% şi să ai la sfârşit de trimestru IV, doar în două luni de zile, un deficit de 2,4%. Asta înseamnă că pe întreaga durată a exerciţiului bugetar anual, slaba capacitate a ministerelor, slaba capacitate a administraţiei româneşti de a utiliza banii de la buget este o slăbiciune cronică.

Solicităm în mod formal, de la tribuna Parlamentului, ca acest for să vegheze ca la fiecare trimestru să se analizeze la modul cel mai serios execuţia bugetară a trimestrului respectiv. Nu ne mai putem permite să nu cheltuim bani publici. România are de rezolvat în anii următori o ecuaţie dificilă, dragi colegi, şi aici vorbesc dincolo de pasiunea politică şi de culoarea ideologică pe care o reprezentăm fiecare.

Avem de conservat stabilitatea macroeconomică, un lucru esenţial, şi vă vorbeşte cineva care conduce un partid care a preluat guvernarea ţării de la o inflaţie de aproape 50% în 2000 şi a dus-o sub 10% în 2004.

Ştim ce înseamnă să te lupţi cu inflaţia. Este un flagel şi un cancer pentru economie. Trebuie să fim prudenţi la nivel macroeconomic. Ştim, în acelaşi timp, că avem nevoie de investiţii masive pentru modernizarea ţării şi acest lucru se face cu presiune pe buget, şi cu presiune pe deficite. Şi va trebui să găsim justul echilibru între aceste două elemente.

Dar vârful triunghiului şi lucrul cel mai important pentru România este de a răspunde presiunilor sociale crescânde. Românii nu simt, în marea lor majoritate, avantajele creşterii economice. Oamenii simpli din această ţară nu simt în salariile lor, în pensiile lor şi în calitatea serviciilor publice această perioadă lungă de creştere economică la ritmuri înalte.

Avem de răspuns unei ecuaţii dificile: un an electoral, nevoia de prudenţă macroeconomică şi stăvilirea creşterii inflaţiei, nevoia de investiţii masive în modernizarea ţării şi nevoia de mai multă echitate socială.

Este o ecuaţie dificilă, dragi colegi, de aceea, Partidul Social Democrat se va apleca cu prudenţă, dar respectându-şi angajamentul faţă de cei 4 milioane de români care ne-au trimis în acest Parlament. Şi vreau să vă asigur că în aceste trei, patru, mai multe zile de dezbatere în plenul Parlamentului, vom continua să ne batem pentru restul amendamentelor social-democrate pe care le-am propus.

Apreciem că până în acest moment s-a găsit, la nivelul comisiilor, un anumit echilibru pentru un număr de amendamente ale partidului nostru. Vom continua să milităm pentru adoptarea restului amendamentelor noastre.

Şi, repet, discuţia cu sindicatele reprezintă pentru noi un element de condiţionare directă pentru votul la finalul dezbaterii pe bugetul de stat şi al asigurărilor sociale pe anul 2008. (Aplauze.)

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Aţi consumat 15 minute din timpul partidului dumneavoastră. Urmează grupurile parlamentare ale P.N.L.

Stimaţi colegi, vă consult, deoarece avem o solicitare din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: astăzi este Ziua minorităţilor naţionale din România. Dânşii au un eveniment în această dimineaţă.

Vă fac propunerea să fim de acord ca reprezentantul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale să aibă acum intervenţia din partea dumnealor.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Adrian Miroslav Merka, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Miroslav Merka:

Vă mulţumesc.

Domnilor preşedinţi,

Domnule premier,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ne aflăm în faţa unor legi extrem de importante pentru cetăţenii acestei ţări, care au aşteptat îndelung propunerea venită din partea Guvernului, pe baza unei munci asidue a fiecărui minister, dar bineînţeles pe baza unei munci colective a celor două comisii de buget-finanţe şi bănci.

Bineînţeles că cerinţele au crescut, dar aceste cerinţe au crescut pe baza realizărilor, ceea ce înseamnă că acest buget este mult mai bun decât anteriorul, ceea ce ne dă speranţa că vom reuşi să realizăm mult mai mult decât am făcut-o în anii anteriori, şi sperăm că şi următorul să fie mult mai bun ca acesta.

În acest context, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va sprijini această propunere de buget.

Permiteţi-mi să urez tuturor minorităţilor, în contextul acestei zile, La mulţi ani! dar bineînţeles, pe baza convieţuirii care există în România, urez tuturor, nu numai minorităţilor, ci şi majorităţii un călduros La mulţi ani!

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Vă întoarcem aceleaşi urări.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnul senator Aron Ioan Popa.

Domnule senator, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Dacă bugetul anului 2007 a fost primul buget european, astăzi, Parlamentul României dezbate Proiectul bugetului de stat pe anul 2008, primul buget după ce România a dobândit statutul de ţară-membră a Uniunii Europene.

Dacă ar fi să caracterizez acest buget, în numai două cuvinte, aş spune: echilibru şi stabilitate.

Actuala echipă guvernamentală şi-a propus şi a reuşit să alcătuiască un buget care să răspundă principalelor cerinţe ale dezvoltării României, precum şi intereselor tuturor categoriilor sociale, un buget capabil să susţină mediul de afaceri, să interacţioneze şi să facă faţă mediului concurenţial, asigurând, în acelaşi timp, menţinerea unei politici fiscale stimulative, care să asigure stabilitatea ţării pe plan economic.

De aceea, putem afirma, citându-l pe primul-ministru al României, că acesta este bugetul dezvoltării României, deoarece resursele sunt orientate către domeniile prioritare, care pot asigura recuperarea decalajelor faţă de celelalte ţări europene.

Elaborarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2008 s-a făcut pornind de la particularităţile anului 2007, ale cărei funcţionalităţi, dar şi disfuncţionalităţi se apreciază că vor fi influenţate şi vor influenţa evoluţia pe anul 2008.

Evoluţiile macroeconomice, monetare, fiscale, bugetare şi ale datoriei publice, în anul 2007, indică o dezvoltare performantă şi stabilă a ţării, în concordanţă cu Programul de guvernare aprobat de Parlament, generând o bază solidă pentru viitorul an bugetar. Tendinţele calitative din economie se vor menţine şi se vor amplifica, iar rezultatele economice se vor reflecta în creşterile salariale şi ocupării forţei de muncă, dar şi în reducerea şomajului.

Pornind de la aceste performanţe, previziunile macroeconomice pentru anul 2008 pot fi considerate realiste, sustenabile, de lungă durată. Astfel se apreciază că produsul intern brut va creşte cu 6,5%, în timp ce deficitul bugetar va fi undeva sub 3%, respectând condiţiile de convergenţă din Tratatul de la Maastricht. De asemenea, investiţiile vor cunoaşte o creştere de 13%, concomitent cu sporirea, cu 100.000, a numărului de locuri de muncă.

Raportarea anuală a unor creşteri economice nu reprezintă nimic, dacă aceste proiecte nu se regăsesc şi în veniturile cetăţenilor. În construcţia bugetului pe anul 2008, pentru prima dată se acordă o atenţie specială redistribuirii rezultatelor dezvoltării economice către întreaga societate românească, în paralel cu măsuri energice pentru îmbunătăţirea prioritizării acţiunilor în alocarea resurselor publice.

Domeniile prioritare ale bugetului pe anul 2008 sunt: învăţământul, sănătatea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport.

Cheltuielile bugetare estimate pentru anul 2008 cresc până la nivelul de 42% din produsul intern brut, ceea ce înseamnă de aproape trei ori mai mult decât în anul 2004.

Bugetul finanţează procesul de continuare şi consolidare a politicilor de capital uman din domeniul învăţământului şi sănătăţii, prin cele mai mari alocaţii din ultimii 16 ani, ceea ce asigură premisele pentru realizarea unei economii durabile în domeniul forţei de muncă.

Un exemplu este concludent: în ultimii ani, practic, cheltuielile bugetului învăţământului s-au situat aproape de 3% din produsul intern brut, în timp ce bugetul pe anul 2008 evidenţiază o creştere semnificativă a cheltuielilor pentru învăţământ, care ating 6% din p.i.b., respectiv 8,3 miliarde euro.

Simultan cu aceasta se finanţează şi politicile de acompaniament social, constând din asistenţă socială, pensii, asigurări de sănătate.

Cheltuielile în domeniul sănătăţii destinate continuării obiectivelor de investiţii şi a programului de sănătate ating un volum de 6,2 miliarde euro, circa 4,6% din p.i.b., ceea ce reprezintă o creştere de 30% faţă de anul precedent, anul 2007.

De asemenea, cheltuielile pentru investiţii prevăzute pentru anul 2008 reprezintă 6,5% din produsul intern brut, fiind cea mai sustenabilă mărire a ponderii cheltuielilor de capital din ultimii ani.

Se constată o îmbunătăţire considerabilă a politicii de cheltuieli prin redirecţionarea fondurilor publice pentru susţinerea creşterii economice.

Este, de asemenea, de remarcat restructurarea cheltuielilor publice prin prioritizarea programelor bugetare pentru o corelare mai bună a celor trei elemente fundamentale ale procesului bugetar, respectiv: politicile sectoriale, programele şi obiectivele măsurabile, precum şi resursele bugetare.

Având în vedere că bugetul se bazează pe programe, acestea generează şi se sprijină pe priorităţi multianuale. Astfel, se poate afirma că se amplifică gradul de predictibilitate a politicilor bugetare şi a mediului de afaceri, ceea ce va contribui la atenuarea pierderilor de eficienţă.

Cele menţionate evidenţiază că proiectul de buget pe anul 2008 combină într-un tot unitar elementele politicilor naţionale şi sectoriale, ale politicilor de dezvoltare regională, cu linii directoare strategice europene şi cerinţele pentru fundamentarea şi accesarea fondurilor europene. În acest fel, se poate afirma că România depune eforturi susţinute pentru reducerea pe cât posibil a decalajelor existente în prezent faţă de celelalte state-membre ale Uniunii Europene.

Nu au fost neglijate nici alte politici sectoriale cum sunt: apărarea, ordinea publică, siguranţa naţională, comunicaţiile, cultura, religia, serviciile şi dezvoltarea publică.

Ca stat-membru al Uniunii Europene, România va primi importante resurse financiare de la bugetul Uniunii Europene, prin intermediul fondurilor structurale, fondului de coeziune, fondurilor alocate în cadrul politicilor agricole comune şi în cadrul politicilor interne.

Principalele obiective spre care vor fi redirecţionate aceste fonduri europene, se referă la capitalul uman, coeziunea economică şi socială, dezvoltarea regională, politica de asigurări sociale, dezvoltarea cercetării şi inovării, ca esenţial obiectiv al strategiei Lisabona, transporturile şi protecţia mediului.

Doamnelor şi domnilor, bugetul pe care îl avem în faţă nu este un scop în sine; el este un instrument de macrostabilizare, de dezvoltare în funcţie de politica pe care o promovează actualul Guvern.

Plecând de la această premisă, putem afirma că proiectul de buget pe anul 2008, care are în vedere eficienţa alocării bugetare şi prioritizarea acestor alocări, reprezintă un instrument important pentru consolidarea progreselor înregistrate până în prezent şi pentru realizarea unei economii stabile care se îndreaptă spre performanţă şi creştere durabilă, în contextul cerinţelor spaţiului european comunitar.

Vreau să mulţumesc cu această ocazie tuturor colegilor noştri cu care am lucrat în comisiile de specialitate, cu care am operat câteva modificări în ceea ce priveşte alocările pentru educaţie, sănătate, cultură, iar în continuare vom avea prioritar în anul 2008 alocarea sumelor ce vor rezulta din venituri suplimentare, dintr-o mai bună colectare şi din programe externe.

În concluzie, ţinând cont de argumentele prezentate şi de faptul că la nivelul celor două comisii de buget-finanţe, proiectul Legii bugetului a fost susţinut de peste 70% dintre reprezentanţii grupurilor politice, parlamentarii Partidului Naţional Liberal vor susţine şi vor vota proiectul de buget prezentat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Aţi consumat 10 minute din timpul Partidului Naţional Liberal.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, domnul senator Petru Nicolae Ioţcu.

Domnule senator, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Nicolae Ioţcu:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Ne aflăm în momentul discutării Legii bugetului de stat pe anul viitor, buget care ar trebui să permită României evoluţie calitativă în anul 2008.

Avem nevoie de un buget care să fie ceva mai mult decât simpla distribuire, în funcţie de urgenţe, a fondurilor rezultate din activitatea economică şi din taxe şi impozite aplicate populaţiei. Bugetul de stat ar trebui să asigure ţării o bază solidă în dezvoltarea societăţii pe termen mediu şi lung.

Din nefericire, Guvernul "Tăriceanu II" ne cere să votăm o operă rezultată nu din vârful creionului de economist al domnului ministru Vosganian, ci din vârful peniţei poetului cu acelaşi nume. Nu avem în dezbatere rezultatul muncii creative a unui economist chemat să chivernisească puşculiţa ţării, ci o metaforă a vieţii fiscale româneşti, aplicată într-un an electoral. Poezia actualului ministru de finanţe porneşte de la estimarea veniturilor bugetare la o valoare de 39,3% din p.i.b.

Ar trebui să credem că veniturile vor creşte în anul viitor ca Făt-Frumos într-o singură zi, cât ar creşte economiile aşezate într-un an. Am avut creşteri remarcabile în anii trecuţi, dar mulţumită Guvernului "Tăriceanu II", zilele acelea au început să apună.

Este suficient să ne uităm cum arată, la sfârşit de an 2007, veniturile bugetare, care se situează în jurul cifrei de 33% din p.i.b.; creşterea economică a încetinit. Dacă luăm chiar şi estimarea ultraoptimistă a Comisiei de prognoză, ea va fi la nivelul de 6,1%. Ţinta de inflaţie am depăşit-o. Deja suntem pe undeva pe la 6%.

Una din vocile cele mai autorizate ale P.S.D. în materie de finanţe, fostul ministru Mihai Tănăsescu, acum reprezentant al României la Fondul Monetar Internaţional, atrage îngrijorat atenţia că bugetul elaborat de actualul Guvern este unul nerealist. Acesta nu ţine seama de nişte realităţi, nici de cele privitoare la cifrele din economia internă, dar nici de ce se întâmplă pe pieţele internaţionale.

Expertul este de părere, de altfel, că în 2008 va avea loc o încetinire a ritmului de creştere economică "atât din punct de vedere al potenţialului economiei româneşti, dar afectaţi şi de ceea ce se întâmplă în lumea de lângă noi."

Vocea lui Mihai Tănăsescu nu a fost auzită nici măcar de colegii săi de la P.S.D. Pentru aceştia, trocul financiaro-politic realizat cu Cabinetul "Tăriceanu II" a fost esenţial, beneficiile financiare fiind singurul punct de interes în analizarea proiectului de buget.

Acest act normativ reprezintă cu adevărat, doamnelor şi domnilor, doar un buget pentru clientela politică P.N.L. - P.S.D. Nu ne miră pe noi, cum nu cred că mai miră pe niciun român, faptul că bunăstarea lui pe termen lung este amanetată pentru câştiguri mărunte, fără glorie: 65 de milioane de Euro a fost preţul plătit de Guvernul P.N.L. - U.D.M.R. către apropiaţii P.S.D. Aşa arată, dragi colegi, noul model de democraţie P.N.L. - P.S.D., în anul 2007: bani contra voturi; troc pe voturi, ca la piaţă. Îi întreb pe colegii de la P.S.D. dacă şi-au apreciat bine valoarea voturilor la nivelul celor 65 milioane de euro.

Noul succes repurtat în acest fel de partidul domnului Geoană arată că P.S.D. a buchisit regulile guvernărilor ţărăniste interbelice: să conduci din opoziţie, adică să primeşti bani ca la putere, în timp ce costurile guvernării le plătesc alţii.

Cât despre noi, parlamentarii Partidului Democrat Liberal, premisele false care au stat la baza constituirii acestui act normativ, ne împiedică să dăm un vot pozitiv. Nu vedem de ce-am valida un tablou ultraretuşat, care va fi înlocuit peste două luni, sau modificat pe şest pentru a-l pune în acord cu realitatea.

Pentru rectificarea în minus a termenilor bugetari din 2007, Guvernul a dat vina pe secetă. Asta, deşi nu numai alimentele s-au scumpit influenţate de secetă, ci şi transporturile şi telecomunicaţiile, urmare directă a deprecierii leului şi a creşterii preţurilor combustibililor pe piaţa internaţională.

Factorii transformării imaginii economiei româneşti sunt, după cum vedem, multipli, şi nu prea ţin seama de dorinţa guvernanţilor noştri.

E drept, domnul ministru Vosganian ne promite că are "pile înalte în cer", care vor îndepărta, în 2008, seceta de pe plaiurile mioritice. Dar, să pui promisiunile, chiar crezând că are o relaţie aparte cu Cel de Sus, într-un proiect de buget, asta înseamnă mai multă creaţie decât ar trebui să suporte un buget alcătuit de un economist.

Dar dacă tot este creator domnul ministru Vosganian, atunci să spună, cum va putea acoperi golul din buget generat de necesitatea de a returna taxa de primă înmatriculare, aşa cum cere Uniunea Europeană? Noi îi sugerăm premierului Tăriceanu să o acopere din profitul pe 2007 al companiei domniei sale.

Dacă ministrul Vosganian visează, asemeni graficului din Proiectul de Lege al bugetului de la pag.33, la comoara ascunsă sub pomul bugetului, atunci nu ne rămâne decât să edităm basmul într-o ediţie ilustrată şi să sperăm că vom avea un succes de casă, care să ne rezolve problemele.

Din punct de vedere al celor care au alcătuit Programul de guvernare, program asumat, cel puţin, declarativ de actualul Cabinet, este inadmisibil ca promisiunile din campania electorală să nu se regăsească în politica Guvernului.

Noi îi lăsăm pe cei de la guvernare să-şi rezolve problema majorităţii pentru votul pentru bugetul pe 2008. În fapt, domnul ministru a recunoscut că există deja înţelegeri pe acest buget cu P.S.D., P.R.M. şi P.C., astfel încât dezbaterile să se finalizeze până joi, ca să nu se strice sărbătorile de Crăciun cu o chestiune formală, cum este un buget de stat.

Noi, parlamentarii Partidului Democrat-Liberal, vom vota doar bugetul asigurărilor sociale. Cât priveşte restul, vom fi responsabili, aşa cum ne cere domnul ministru de finanţe, şi vom vota împotrivă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Aţi consumat 7 minute din timpul grupului dumneavoastră.

Din partea grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, domnul senator Carol Dina.

Domnule senator, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Carol Dina:

Domnilor preşedinţi de şedinţă,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Distinşi invitaţi,

La un an de când România a aderat la Uniunea Europeană, persistă întrebarea: Uniunea Europeană i-a oferit României, din punct de vedere politic, o fereastră de oportunitate sau, din punct de vedere economic, aderarea a avut loc prematur?

Atunci când o ţară are venitul pe cap de locuitor cu puţin peste o treime din media Uniunii Europene, atunci când în ţara respectivă circa 35% din forţa de muncă este angajată în agricultură, faţă de aproximativ 5% în Uniunea Europeană, când, în aceeaşi ţară, eneorgointensivitatea producţiei continuă să fie de patru-cinci ori mai mare decât în ţările partenere este clar că în România procesul de ajustare economică va trebui să continue încă mulţi ani într-un ritm susţinut.

Din păcate, economia României din anul 2007, nefiind sustenabilă, nu a contribuit semnificativ la reducerea decalajelor existente în raport cu ţările comunitare. Sărăcia din România continuă să aibă dimensiunile unui fenomen. Trei milioane de concetăţeni se află în stadiul sărăciei absolute, fără resurse minimale pentru supravieţuire, alte 6 milioane se află şi ele departe de parametrii unei vieţi decente. Resurse importante ale ţării se irosesc zadarnic, majoritatea populaţiei nu resimte beneficiile aderării, ci, dimpotrivă, sunt supuşi în continuare la noi privaţiuni.

Premisele luate în calcul pentru fundamentarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pe anul 2008 nu corespund nevoilor reale de stabilitate şi dezvoltare a economiei naţionale. Astfel, elementele economice cu implicaţii majore asupra stabilităţii financiare nu au fost abordate cu temeinicie. Câteva exemple: datoria externă totală a României este în creştere cu 18% faţă de 31 decembrie 2006, ajungând la 46 de miliarde de euro, specialiştii în probleme financiar-bancare au declarat recent că datoria externă pe termen scurt a ţării noastre a ajuns la circa 80 de miliarde de euro; serviciul datoriei publice este de peste 1,2 miliarde de euro; deficitul comercial a depăşit la 31 octombrie 2007 17,2 miliarde de euro, fiind în creştere cu peste 6 miliarde de euro faţă de perioada corespunzătoare din anul trecut, iar în anul 2008 va atinge un nivel de 21 de miliarde de euro, situându-se la circa 15% din p.i.b.; contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele zece luni un deficit 13,3 miliarde de euro, în creştere cu 71,8% faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2006; în anul 2008, acest deficit va creşte, ajungând la 18 miliarde de euro, ceea ce va reprezenta 13,3% din p.i.b.

Deteriorarea situaţiei externe a României se produce cu o viteză alarmantă. Dacă în anul 2002, deficitul de cont curent era de 3,3% din p.i.b., România trăia din ceea ce produceau alte ţări o zi pe lună, iar în 2007, când deficitul a ajuns la aproape 14% din p.i.b., România trăieşte din produsele realizate de alte ţări o zi pe săptămână. Dacă se va continua în acest ritm, populaţia din România va ajunge să trăiască mai mult pe datorie decât din propriile venituri.

Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene va fi de aproximativ 1,2 miliarde de euro în acest an şi de 1,35 de miliarde de euro în 2008. România a cotizat la cufărul comunitar în primele zece luni ale anului în curs aproximativ 913 milioane de euro, o sumă care reprezintă 83% din valoarea contribuţiei pe întregul an, desigur, o sumă uriaşă, extrasă implacabil din veniturile bugetare, în fapt, din contribuţii rezultate din taxe şi impozite.

Pe de altă parte, din suma de 1,35 de miliarde de euro care i-a fost alocată României de la bugetul comunitar prin fonduri structurale până acum au fost accesate valori nesemnificative. Estimarea pierderilor înregistrate de Banca Naţională a României, de peste 1 miliard de euro pe anul 2007, şi aproape 1 miliard de euro pentru 2008, nu au fost abordate în mod lucid, constructiv.

În al doilea rând, raportul privind situaţia macroeconomică pentru anul 2008 şi proiecţia acestuia pentru anii 2009-2011 cuprinde date şi aprecieri care sunt departe de realitate. Exemple: relaxarea fiscală clamată în ultimii ani se dovedeşte nereală, întrucât presiunea fiscală din economie, măsurată ca raport al sumei tuturor impozitelor şi taxelor şi p.i.b., a crescut din anul 2005 şi va continua să crească şi în anul 2008 cu aproximativ 9 puncte procentuale; apoi, alt exemplu, majorarea deficitului bugetar, de la 0,8% din p.i.b. în anul 2005 la 2,7 în anul 2008, reprezentând 3,4 miliarde de euro, va mări fără îndoială presiunea inflaţionistă din economia ţării.

În al treilea rând, creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, invocată şi în proiectul de buget, este efemeră atâta timp cât preţurile explodează în lanţ, aproape în fiecare lună, realitate exprimată cu prisosinţă şi de mişcarea haotică a inflaţiei, care, faţă de proiecţia iniţială, probabil, se va dubla în acest an, ajungând la circa 6,8-7% la sfârşitul acestei luni.

Având în vedere proiecţia bugetului pe anul 2008, Partidul România Mare prezintă următoarele consideraţii: bugetul general consolidat, care înglobează toate resursele băneşti constituite şi puse la dispoziţia Guvernului, autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, nu este supus nici astăzi aprobării Parlamentului. puterea legislativă ia cunoştinţă doar de conţinutul a patru componente, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului de şomaj şi bugetul fondului unic de asigurări sociale de sănătate, celelalte opt componente rămân la discreţia Guvernului. Desigur, o practică care vine din timpuri, circa 10 ani.

În acest mod, puterea excesivă are libertatea să administreze importante resurse bugetare, contrar normelor care guvernează cheltuirea banului public. Această amputare a dreptului Parlamentului de a sancţiona prin vot bugetarea explicită a banilor publici a determinat irosirea de resurse financiare importante. Un exemplu semnificativ îl reprezintă sumele provenite din privatizări, care, fără excepţie, au fost utilizate pentru plata datoriei publice internă şi externă.

Astfel, o analiză pe proiectele de buget din actuala legislatură, 2005-2008, condusă de actualul Guvern, evidenţiază pierderea efectivă de avuţie naţională. Iată: dobânzile şi comisioanele de plătit la datoria publică externă însumează peste 3,8 miliarde de euro, dobânzile şi comisioanele plătite la datoria publică internă însumează 1,4 miliarde de euro, apoi activităţile de privatizare a economiei naţionale în perioada 2005-2008 vor înregistra o pierdere efectivă de avuţie naţională de 533 de milioane de lei, ceea ce reprezintă circa 160 de milioane de euro.

Mecanismul acesta păgubitor trebuie subliniat şi pus la microscop. Deci, cheltuim circa 160 de milioane de euro pentru a trece în proprietate privată active din avuţia naţională în valoare de 90 de milioane de euro. Păgubitoare activitate!

Dacă privim fenomenul privatizării de la începuturi, vom afla că statul a cheltuit peste 60 de miliarde de euro pentru a trece în proprietate privată active din avuţia naţională, pentru care s-au încasat doar circa 6 miliarde de euro. Prin această aşa-zisă "inginerie" ticăloasă, România a intrat din nou într-o eră de ţară subdezvoltată. Multe dintre companiile vândute au fost subevaluate cu bună ştiinţă cu mult sub valoarea de piaţă. Două exemple: Combinatul siderurgic de la Galaţi s-a vândut cu circa 25 de milioane de dolari şi cu acordarea unor facilităţi fără precedent, astfel că noul proprietar a obţinut an de an profit, ajungând chiar şi la 460 de milioane de dolari într-un an; un alt exemplu, Societatea naţională Petrom a fost vândută cu 668 de milioane de euro în anul 2004, iar în anul 2006 OMV Petrom a obţinut un profit de 671 de milioane de euro, fără investiţii productive semnificative, deci, într-o perioadă scurtă, ca într-o minune, ţiţeiul şi gazele româneşti, aflate acum în proprietatea austriecilor, produc profit, înainte nu produceau profit.

Se constată că privatizarea mijloacelor de producţie a fost haotică şi accelerată, la presiuni venite atât din interior, cât şi din exterior. Ea nu s-a făcut după restructurarea şi modernizarea sectoarelor productive, după simplificarea procedurilor birocratice, combaterea criminalităţii, prevenirea corupţiei şi întărirea autorităţii instituţiilor statului.

Aşteptările românilor de la tranziţie s-au dovedit deprimante pentru marea majoritate a oamenilor, tocmai din cauza dezindustrializării, cu disponibilizarea a peste 6 milioane de persoane, care au devenit asistate social, a consumului exagerat de produse şi servicii din import, şi nu din producţia internă, şi polarizării tot mai mari a societăţii postdecembriste între bogaţi şi săraci.

Noi considerăm că proiectul de buget pentru anul 2008 este nerealist. Câteva exemple: creşterea veniturilor cu aproape 18% conţine mult prea ambiţioase, chiar, dacă va fi posibil, să se diminueze evaziunea fiscală; unele prevederi sunt de-a dreptul ameţitoare, bunăoară, la impozitul pe venituri din salarii, majorarea încasărilor cu 27,6 % provoacă unele nedumeriri, dacă ne raportăm la prognozele pentru anul 2008 privind veniturile angajaţilor; alte creşteri sunt şi mai exagerate, de pildă, veniturile realizate din impozitele pe venit, profit şi câştiguri de capital de la persoanele fizice vor creşte incredibil, cu 66,73%.

În al doilea rând, de ce este nerealist bugetul pe anul 2008? Pentru că capacitatea de absorbţie a fondurilor europene, de 50%, ceea ce reprezintă circa 3 miliarde de euro, incluse la venituri, este nerealistă, ştiind că în ultimii ani sumele accesate au fost foarte reduse.

Bugetul este nerealist şi pentru că prognoza inflaţiei, de 3,8%, este fantezistă şi dovedeşte lipsă de comunicare între cei care gândesc economia şi cei care o suportă. Inflaţia oscilantă înseamnă nesiguranţă. Economia tinde să se umfle nesănătos, fără fundamente temeinice. Deci, economia consumă mai mult decât produce, atât la nivel macro, cât şi la nivel micro, importurile cresc mult mai repede decât exporturile, iar salariile depăşesc productivitatea muncii.

Apoi, proiecţia de buget pe anul 2008, bazată pe un curs de schimb de 3,18 lei pentru un euro, nu corespunde tendinţelor actuale. Există pericolul ca prognozele elaborate de companii să sară în aer, producând amplificarea dezechilibrelor actuale.

Şi, în sfârşit, considerăm că nu este realist pentru că veniturile provenite din munca românilor care lucrează în străinătate, de circa 5 până la 6 miliarde de euro, ceea ce ar putea constitui circa 5% din p.i.b., nu poate reprezenta o sumă certă, care să stea la baza fundamentării bugetului de stat.

Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare au formulat o serie de amendamente, prin care se aduceau corecturi sau se propuneau reaşezări de cheltuieli, în vederea eliminării unor disfuncţii din economia ţării şi pentru îmbunătăţirea activităţilor social-culturale, cu indicarea surselor de acoperire. Totodată, s-au făcut amendamente referitoare la fundamentarea şi dimensionarea veniturilor bugetului de stat. Unele din amendamente vizau consolidarea activităţii economice a ţării şi creşterea producţiei de export şi se refereau la majorarea cheltuielilor, pentru stimularea exporturilor, a întreprinderilor mici şi mijlocii, a subvenţiilor pentru agricultură.

Dintre propunerile prezentate Guvernului, menţionăm următoarele: 1. elaborarea în regim de urgenţă a unui pachet de legi, care, aplicate cu fermitate, să asigure accesarea fondurilor comunitare nerambursabile, incluzându-se şi restanţele din 2007, includerea sumelor necesare în bugetul pe anul 2008; 2. politica agrară a ţării noastre trebuie schimbată radical. România importă anual alimente pentru hrana populaţiei în valoare de 2,7 miliarde de euro. solicităm Guvernului să elaboreze de urgenţă legile necesare pentru modernizarea agriculturii româneşti şi dezvoltarea rurală, în conformitate cu normele europene, includerea sumelor necesare în bugetul pe anul 2008; 3. creşterea impozitului pe producţia internă de ţiţei şi gaze. în anul 2008, impozitul va fi de 53,9 milioane de lei, faţă de 270 de milioane de lei în anul 2006, în condiţiile în care preţul ţiţeiului a crescut în ultimii ani de trei-patru ori; 4. diminuarea cotei de t.v.a. la 6 până la 8 procente pentru persoanele cu venituri reduse, la produsele esenţiale: pâine, lapte, unt, ulei, zahăr, carne, medicamente, combustibil pentru încălzit; 5. îngheţarea costurilor locative pentru persoanele cu venituri reduse la nivelul perioadei 31 octombrie 2006-31 martie 2007. Acestea au fost unele din propunerile formulate de Partidul România Mare.

Necesităţile actuale ale României impun clasei politice să-şi asume răspunderea pentru înfăptuirea unor reforme structurale reale în domeniile economic, financiar, social în spirit european. Partidul România Mare îşi reafirmă hotărârea de a participa activ şi constructiv la devenirea europeană a României, considerând că bugetul de stat, bine fundamentat, poate să determine progresul social al societăţii româneşti.

Deşi construcţia bugetară propusă pentru anul 2008 conţine, aşa cum am arătat, erori mari şi abordări greşite, ceea ce ar impune un vot împotrivă, ţinând seama că multe dintre amendamentele noastre au fost acceptate mulţumitor în comisiile permanente, iar altele vor fi aprobate cu siguranţă în plenul Camerelor reunite şi, totodată, având în vedere că bugetul pe anul 2008 este şi instrumentul economic de finanţare al proiectelor sociale, inclusiv al pensiilor majorate, Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare vor acorda un vot favorabil.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Aţi consumat 17 minute din timpul acordat partidului dumneavoastră.

Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, domnul senator Pete Ştefan. Aveţi cuvântul, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Pete Ştefan:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi senatori şi deputaţi,

Onorată asistenţă,

Echilibru, reformă dezvoltare. Acestea sunt liniile directoare ale proiectul de buget pentru anul 2008.

Echilibru, ceea ce înseamnă un buget de factură europeană, bazat pe o creştere economică de 6,5%, pe o rată a inflaţiei sub 4%, un deficit bugetar sub 3% şi menţinerea datoriei publice în limitele sustenabile, sub 17%, mult sub cele 60 stabilite prin tratatul de la Maastricht.

Reformă, ceea ce înseamnă o creştere a cheltuielilor de capital cu 33% faţă de anul 2007, alocarea unui procent de 6% din p.i.b. pentru educaţie, perfecţionarea bugetului pe bază de programe bugetare, estimând ca până în anul 2010 ponderea acestora în structura bugetului să crească la 85%.

Dezvoltare, ceea ce înseamnă reabilitarea infrastructurii feroviare şi rutiere, interconectarea şi interoperatibilitatea reţelei de drumuri din România cu reţeaua de drumuri europene, construcţia de locuinţe, săli de sport, reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi a apei uzate şi multe alte măsuri.

Dar scopul nostru principal nu este doar stabilirea echilibrului, ceea ce este deosebit de important pentru România este integrarea rapidă în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte nivelul veniturilor, realizările economiei şi creşterea nivelului de trai. Cred că toţi dintre noi care trăim în această ţară vrem să ne simţim membri de acelaşi rang cu ceilalţi membri ai Comunităţii Europene. Iar pentru aceasta este nevoie ca toată lumea să aibă şansă pentru o viaţă mai bună, pentru un trai decent.

Acest scop nu se poate realiza într-un singur an şi nici nu este sarcina unui singur an bugetar, dar integrarea rapidă poate fi obţinută numai în cazul în care nu neglijăm problemele fundamentale care sunt legate de construcţia bugetului de stat şi dacă nu amânăm reformele instituţionale necesare.

Actualul proiect de buget ţine cont de aceste considerente prin paşii pe care îi propune. Programele şi proiectele în cadrul politicilor convergente, prin cele programate de Uniunea Europeană, ne apropie mai mult de celelalte state membre, creează pârghiile funcţionale necesare pentru accesarea banilor comunitari.

Nu sunt deloc neglijabile programele şi proiectele din domeniul economic, care vizează creşterea competitivităţii produselor industriale, sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, programele de marketing şi programele turistice, de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor pe piaţă şi cele de dezvoltare rurală. Toate acestea înseamnă dezvoltare economică, creşterea nivelului de trai.

Este îmbucurător faptul că prin acest buget şi cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială cresc faţă de anul 2007. UDMR, atât în aceasta, cât şi în precedenta sesiune parlamentară a avut iniţiative legislative pentru majorarea pensiei de urmaş şi a pensiei de agricultor. Apreciem faptul că, prin bugetul pe anul 2008, pensiile de urmaş vor creşte, realizând astfel o parte şi din programul nostru.

Totuşi, pentru o prezentare într-un mod obiectiv a bugetului, aş vrea să scot în evidenţă faptul că pentru serviciile publice şi locuinţe, într-o ţară unde sunt mii de locuinţe care necesită reabilitare termică, unde majoritatea drumurilor de interes local nu sunt reabilitate, modernizate sau asfaltate, unde alimentarea cu apă la sate nu este satisfăcătoare, procentul de 1,3% din p.i.b. pentru această destinaţie nu este acoperitor. Sumele defalcate din t.v.a. pentru drumurile judeţene şi comunale din anexa nr. 6 dictează un ritm încet pentru rezolvarea acestor probleme.

Onorată asistenţă,

În comisiile permanente de buget, finanţe au fost depuse peste 1.100 de amendamente. În urma discuţiilor, s-a reuşit ca prin amendamentele admise, proiectul de buget să-şi menţină principiile folosite la elaborare. Nu s-au acceptat amendamente populiste, prin care construcţia bugetară să fi fost schimbată, care ar avea consecinţe negative pentru viitor sau care ar necesita programe de convergenţă în următorii anii pentru corectarea greşelilor. Astfel, şi după discuţiile Comisiilor de buget finanţe ale celor două Camere, principiile de bază, de echilibru, reformă şi dezvoltare, au rămas neatinse.

Acest proiect de buget, în această formă, cu amendamentele admise, corespunde cerinţelor Uniunii Europene, are elementele de competitivitate. Prin urmare, Grupurile parlamentare ale UDMR vor vota pentru proiectul de lege, cu amendamentele admise.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Aţi consumat 6 minute din cele alocate grupurilor dumneavoastră.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Conservator, domnul senator Corneliu Pascu. Aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Pascu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi senatori şi stimaţi deputaţi,

Referitor la prevederile bugetare pe 2008, dorim să supunem atenţiei următoarele proiecte pe care Partidul Conservator le-a susţinut şi considerăm că ele reprezintă o prioritate în continuare pentru viaţa economică şi socială din România, şi anume: susţinem dublarea alocaţiei pentru copii, această măsură şi iniţiativă legislativă a trecut de Senat, de Comisia de muncă; susţinem reducerea t.v.a. la alimentele de bază, măsură general acceptată în ţările Uniunii Europene; neimpozitarea profitului reinvestit este o măsură care nu va conduce la reducerea colectărilor la bugetul de stat, ci va conduce la o dezvoltare economică şi la o creştere a încasărilor la bugetul de stat şi al asigurărilor sociale; insistăm în utilizarea a 2% din sumele încasate din privatizare pentru construcţia de locuinţe sociale şi vom monitoriza respectarea legii în această privinţă.

Doresc să supun atenţiei Guvernului că bugetul alocat agriculturii, deşi are o creştere semnificativă, el nu satisface nevoile şi sărăciile instalate în acest sector. După cum ştim, o pondere importantă a asistaţilor sociali o reprezintă populaţia de la sate, care nu reuşeşte să-şi înfiinţeze culturi pe terenurile pe care le deţine şi să-şi dezvolte o activitate economică.

Pentru că România se bucură în continuare, în perioada de tranziţie, de dreptul de a interveni prin alocaţii bugetare de stat pentru ajutoare în agricultură, ar trebui să fie întocmită o strategie pe această perioadă, astfel încât sumele alocate de la bugetul de stat să fie într-o mai mare măsură, care să permită deţinătorilor de teren şi celorlalte familii să-şi dezvolte activităţi economice şi, astfel, din asistaţi sociali, să devină contribuabili.

Partidul Conservator susţine bugetul de stat cu amendamentele pe care parlamentarii noştri le-au susţinut şi au fost admise în Comisia reunită de buget finanţe.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator. Aţi consumat 5 minute din timpul dumneavoastră.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, domnul deputat Constantin Niţă.

Domnule Niţă, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

După părerea noastră, bugetul de stat pe anul 2008 ar trebui să reflecte două componente principale, şi anume: solidaritate socială şi spirit comunitar. Aceste două elemente au în vedere eficienţa utilizării fondurilor, echitatea alocării acestora, printr-o repartizare durabilă a p.i.b. Or, noi vedem că actualul buget prezentat nu este realist. Şi aici avem în vedere două elemente principale, şi anume: acest buget nu include o strategie de dezvoltare atât de necesară pentru aderarea noastră la Uniunea Europeană, fiind lipsit de viziune pe un termen mediu, de doi-trei ani; reprezintă, de asemenea, un buget al unei duble crize, şi anume o criză de competenţă şi o criză de responsabilitate, ambele sunt consecinţa unei structuri politice şubrede şi a unui program de dreapta, mincinos şi nerealist.

Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici prezentată în raportul privind situaţia macroeconomică a ţării demonstrează că actuala guvernare nu a identificat măsurile, mijloacele şi resursele necesare pentru corectarea dezechilibrelor din economia românească. În această direcţie, semnalăm următoarele aspecte: produsul intern brut îşi reduce ritmul de creştere faţă de 2007 cu 0,4 puncte procentuale, deşi, dacă se ţine seamă că deflatorul p.i.b. folosit în calcule este subestimat, reducerea ritmului de creştere ar fi de 0,7 puncte procentuale; ritmul consumului final se reduce în anul 2008 cu 1,2 puncte procentuale, din care consumul individual efectiv cu 0,6 puncte procentuale, ceea ce se va reflecta direct în nivelul de trai al populaţiei; deficitul balanţei comerciale creşte faţă de 2007 cu circa 3,4 miliarde euro, iar deficitul de cont curent creşte cu circa 2,5 miliarde euro, faţă de 2004, deficitul contului curent a crescut de circa patru ori; indicele de creştere a preţurilor de consum - inflaţia se prevede a fi de 3,8%, dar amplitudinea majorării preţurilor este ridicată, întrucât baza de raportare este enormă.

Creşterile de preţuri de consum din ultima perioadă: produse alimentare de bază, cu 20-50%, utilităţi, 7-20%, dau peste cap ţinta de inflaţie pe 2007, aceste creşteri demonstrează că nivelul inflaţiei prognozate de Guvern pe 2007 este nerealist, un nivel credibil al acesteia fiind, în momentul de faţă, de 7%. Pentru anul 2008, inflaţia luată în calcul, de 3,8, este subestimată şi nerealistă, ultimele analize şi aprecieri ale BNR edificând nivelul acesteia la circa 4,5%.

În aceste condiţii, nivelul veniturilor şi cheltuielilor bugetare, după părerea noastră, trebuie reconsiderate. Deşi câştigul mediu salarial se prevede să crească cu 12,3%, totuşi, abia după 17 ani, s-a atins nivelul din octombrie 1990. Nivelul câştigului mediu salarial va fi în decembrie 2008 de 1.550 RON pe lună.

Relaxarea fiscală, trâmbiţată cu perseverenţă în ultimii doi ani, se dovedeşte o mare minciună, întrucât presiunea fiscală în economie, măsurată ca raport al sumei tuturor impozitelor şi taxelor şi p.i.b., a crescut continuu, fiind, în 2008, faţă de 2004, mai mare cu aproape 8 puncte procentuale. Această creştere s-a obţinut prin majorarea accizelor, impozitelor şi taxelor locale, impozitelor pe export, pe dividende etc.

De altfel, cota unică, un element de bază al politicii de dreapta, a arătat că bogaţii au devenit mai bogaţi şi săracii mai săraci. Noi credem că s-a pierdut anual 1 miliard de euro prin aplicarea acestei cote unic. Şi, evident, sigur, ca partid social democrat, credem că impozitarea progresivă este cea mai bună măsură pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat.

Majorarea deficitului bugetar de la 0,8 în 2005 la 2,8 în 2007, în termeni nominali, de 3,7 ori, respectiv 3 miliarde euro, a mărit presiunea inflaţionistă în economia ţării. În 2008, deficitul bugetului consolidat va fi de 2,7 din p.i.b.. Deficitul comercial ridicat, deficitul bugetului consolidat şi presiunea salarială sunt suficiente motive pentru ratarea inflaţiei pe 2008 de 3,8%.

Veniturile bugetului general consolidat se prevăd a creşte cu 20,1%, cheltuielile cu 19,6%, iar deficitul cu 12,1%. Din punct de vedere al nivelurilor de creştere, acest buget reprezintă un buget pentru un an electoral, întrucât, aşa cum vom prezenta în continuare, fundamentarea veniturilor şi cheltuielilor are o serie de lacune. Şi prezentăm câteva.

Veniturile bugetului de stat sunt prevăzute să se majoreze cu 19,5%. una dintre cele mai mari creşteri, de 27,6%, se preconizează să fie la impozitul obţinut din veniturile salariale. Fundamentarea acestei creşteri este superficială, dacă se ţine seama de faptul că salariul mediu brut va creşte cu 12,3%, iar numărul de salariaţi cu 1,8%, deci, o creştere reală ar fi de 14,3% şi nu de 27,6%.

Din impozitul pe venit, o sumă importantă va fi repartizată bugetelor locale, prin mecanismul cotelor defalcate din impozitul pe venit pentru finanţarea activităţilor descentralizate. Este evident că, în derularea bugetului, autorităţile locale vor avea mari dificultăţi, datorită nerealizării veniturilor preconizate.

Veniturile din impozite pe jocurile de noroc vor scădea cu 30%. În schimb, vor creşte impozitele pe activităţi agricole, ceea ce reflectă pe deplin concepţia actualului Guvern pentru stimularea activităţilor economice.

Cheltuielile bugetului general consolidat cresc cu 19,6%, în timp ce cheltuielile bugetului de stat se vor majora cu 14,6%. Aşa cum remarcam mai sus, pe guvernanţi îi interesează mai puţin deficitul comercial, care creşte cu 3,4 miliarde de euro, că deficitul de cont curent creşte cu 2,5 miliarde euro, că importurile de produse agroalimentare cresc aberant şi că multe produse care s-ar putea realiza cu uşurinţă în ţară nu găsesc minimul suport de sprijin în condiţiile legilor actuale. Toată lumea ştie că finanţarea deficitelor balanţelor comerciale şi de plăţi costă mai mult decât alocarea unor resurse pentru dezvoltarea exporturilor sau înlocuirea unor importuri.

Pentru reabilitarea termică a clădirilor s-au prevăzut sume ridicol de mici, în condiţiile în care se ştie că subvenţiile pentru încălzirea locuinţelor vor fi eliminate în anul 2008. Programele de creştere a eficienţei energetice, din care reabilitarea termică a clădirilor este poate cel mai important program, ar fi trebuit să fie susţinute mai puternic şi cu prioritate, întrucât măsurile respective reprezintă singura cale de reducere a cheltuielilor cu încălzirea imobilelor. Probabil că guvernanţii nu au auzit de obligaţiile şi angajamentele asumate faţă de Uniunea Europeană, prin care toate clădirile administrative, respectiv până la sfârşitul anului 2007, şi toate clădirile cu destinaţia de locuinţe, până în 2009, trebuie să aibă certificate de eficienţă energetică.

Stimaţi colegi,

Comisia de buget, finanţe a adoptat o serie de amendamente propuse de Partidul Social Democrat şi, sigur, nu pot decât să le mulţumesc colegilor, şi de la Partidul Social Democrat, din comisie, cât şi de la celelalte partide politice, care au apreciat că aceste amendamente sunt foarte importante pentru viaţa social-economică a ţării. Şi, aici, sigur, sunt câteva proiecte sociale la care Partidul Social Democrat ţine foarte mult şi care au fost evidenţiat şi înainte, şi anume: cornul şi laptele, programul burselor sociale, creşterea alocaţiei pentru copii, decontarea tichetelor de călătorie, creşterea punctului de pensie ş.a.m.d. Sigur că aceste programe sociale sperăm să fie votate şi în plenul Camerei.

Dar avem şi câteva amendamente, care, de asemenea, ţinem foarte mult la ele, şi anume: creşterea salariului minim pe economie la 640 de RON, în două drepte: 540 în 2008 şi diferenţa până la 640 în 2009; alocarea suplimentară de bani pentru drumurile judeţene; creşterea salariilor profesorilor şi rezolvarea problemei medicamentelor compensate, la care se adaugă şi creşterea procentului din p.i.b. la 3% în agricultură şi, în interiorul acestui procent, şi câteva amendamente legate de subvenţiile la anumite lucrări şi produse agricole.

În funcţie de dezbaterile din Parlament şi de discuţiile din zilele următoare, vom lua în calcul posibilitatea votării proiectului bugetului prezentat.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Mulţumesc şi eu domnului Niţă.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, are cuvântul domnul Dan Radu Ruşanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Onorat prezidiu,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Aprobarea bugetului de stat până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare asigură, de la 1 ianuarie 2008, cadrul juridic pentru alocarea resurselor financiare la nivelul administraţiei publice centrale şi locale. În acest mod, imediat după începerea anului viitor, putem da un curs normal proiectelor de dezvoltare a României, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor.

Proiectul bugetului de stat pe anul 2008 a fost realizat pe baza rezultatelor pozitive obţinute de economia românească în perioada 2005-2007 şi reprezintă o probă evidentă a demersului permanent al Guvernului de a asigura o cheltuire raţională a banului public, cu rezultate favorabile atât în domeniul social, cât şi al eficienţei din sectorul economiei reale.

Obiectivele stabilite de Guvern în elaborarea proiectului de buget pe anul 2008 sunt în principal: menţinerea unei economii stabile şi puternice; o politică fiscală stimulativă, prin continuarea reducerii fiscalităţii şi îndeosebi a celei asupra forţei de muncă; un buget de factură europeană, încadrat în criteriile stabilite prin Tratatul de la Maastricht; politici convergente cu politicile Uniunii Europene; construcţia unei societăţi echitabile prin alocarea de resurse, atât pentru consumul generaţiei noastre, cât şi prin alocarea de resurse pentru lucrări de investiţii şi în special de infrastructură, de care se vor bucura şi generaţiile viitoare.

Dar, întotdeauna, discutarea legii fundamentale privind alocarea resurselor publice generează dezbateri aprinse în Parlament. S-au făcut aici multe aprecieri negative din partea distinşilor reprezentanţi ai Opoziţiei privind construcţia şi efectele economico-sociale ale proiectului de buget pe anul 2008, unele dintre ele profesioniste, îndreptăţite. Dar, din păcate, majoritatea criticilor reprezintă rodul unui discurs politicianist, cu tente demagogice sau populiste.

Ce putem reproşa unui buget care asigură o creştere economică de 6,5% sau, dacă luăm în cifre absolute, peste 15,7 miliarde de euro, care asigură o rată a inflaţiei de 3,8% şi un deficit bugetar de 2,7%? Un buget prin care se continuă dezvoltarea realizată în ultimii 3 ani şi, prin aceasta, contribuie la reducerea decalajelor care separă România de statele performante membre ale Uniunii Europene?

Evoluţia produsului intern brut în perioada 2004-2008 arată o creştere a acestuia de 180%, concomitent cu o dublare a câştigului salarial mediu brut.

Evoluţia veniturilor bugetului general consolidat în ultimii 4 ani, de la 30% din produsul intern brut, la 39,3% din produsul intern brut, se bazează în principal pe dinamica impozitelor indirecte, t.v.a. şi accize, care asigură peste 50% din veniturile bugetare.

Toate aceste cifre demonstrează consolidarea stabilităţii macroeconomice, de natură să creeze credibilitate externă, sporirea investiţiilor străine şi autohtone de capital. De fapt, anul 2008 va înregistra cea mai mare creştere pentru cheltuieli de capital - circa 33% - sau, comparativ cu 2004, în cifre absolute, de la 7,8 miliarde RON, la 28, 4 miliarde RON, o creştere de aproape 400% în ultimii 4 ani de zile.

Politica fiscală pe anul 2008 continuă în fapt opţiunile adoptate de Guvernul Tăriceanu încă din anul 2005. Prin buget se realizează şi în anul viitor reducerea fiscalităţii prin reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 6 puncte procentuale, cumulat pe angajat şi angajator, după cum urmează: bugetul asigurărilor sociale de stat - cotele de asigurări se vor reduce la angajator cu 2,2 puncte procentuale; la bugetul asigurărilor de şomaj - contribuţia pentru asigurările de şomaj se va reduce cu 1,5 puncte procentuale la angajator şi cu 0,5 puncte procentuale la angajat; bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate - cota se va reduce cu 0,8 puncte procentuale la angajat şi 1 punct procentual la angajator.

După cum observaţi, domnilor colegi, nu numai că taxele şi impozitele nu vor creşte în anul viitor, dar se şi continuă politica de diminuare a obligaţiilor către buget, fapt care va permite României să devină una din ţările cu cea mai mare atractivitate pentru investitorii străini şi autohtoni.

Un element definitoriu al bugetului de stat este direcţionarea atentă a fondurilor către politicile prioritare: educaţie, sănătate, asigurări sociale, transporturi, infrastructură, dezvoltare regională, agricultură, apărare.

În domeniul învăţământului, pentru prima dată în politica postdecembristă a României, fondurile alocate învăţământului vor reprezenta 6% din produsul intern brut. Suma alocată educaţiei pentru anul viitor este cu 27% mai mare decât fondurile alocate pentru acest an. Asigurăm astfel acces egal la educaţie şi un învăţământ de calitate, în perspectiva pregătirii pentru o societate şi economie bazată pe cunoaştere.

În cercetare-dezvoltare, fondurile alocate acestui domeniu sunt cu peste 40% mai mari decât cele din acest an, iar suma alocată reprezintă 0,68 din produsul intern brut.

În domeniul sănătăţii, avem o creştere importantă a alocaţiilor bugetare, cu peste 27%, faţă de fondurile din acest an. Suma alocată sănătăţii reprezintă 4,5% din produsul intern brut pe anul 2008. Fondurile destinate sănătăţii sunt o garanţie pentru îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei actului medical, dotarea unităţilor spitaliceşti cu aparatură de înaltă performanţă şi ambulanţe. Vor fi finanţate programele naţionale de sănătate, inclusiv Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, demarat de Ministerul Sănătăţii în acest an. O parte din aceste fonduri va fi utilizată pentru dezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă în faza prespitalicească şi pentru reabilitarea spitalelor de urgenţă, construindu-se 4 noi spitale.

Asigurarea şi asistenţa socială este un domeniu asupra căruia ne-am concentrat cu prioritate în ultima perioadă, pentru că este vorba despre pensii din sistemul asigurărilor sociale de stat, pensii ale militarilor, alocaţii, indemnizaţii şi alte drepturi cu caracter social. Suma alocată reprezintă 2,8% din produsul intern brut, cu 30,5% mai mult decât fondurile alocate anul trecut. Această creştere va permite plata majorată a punctului de pensii, de la 416 lei la 1 septembrie 2007, la 581,3 de la 1 ianuarie 2008.

Agricultura, silvicultura, piscicultura vor primi fonduri alocate reprezentând peste 2,7% din produsul intern brut majorate cu 13% comparativ cu finanţările din acest an. Fondurile bugetare alocate acestui domeniu vor permite dezvoltarea producţiei interne, stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole cu caracter comercial, formarea şi consolidarea clasei de mijloc.

Transporturi şi locuinţe. Acest domeniu beneficiază de o finanţare consistentă, reprezentând 5,6% din produsul intern brut. Fondurile alocate sunt cu 16% mai mari decât anul acesta. Aceste fonduri vor finanţa proiectele de reabilitare a infrastructurii transport feroviar, de modernizare a staţiilor de cale ferată, interconectarea reţelei de drumuri din România cu reţeaua de drumuri europene. Va fi finanţat programul de construcţii de autostrăzi, pentru că, stimaţi colegi, noi considerăm că România are nevoie de autostrăzi, spre deosebire de alţii, care afirmau, în urmă cu 8 ani că: "În România volumul traficului rutier nu necesită construcţia de autostrăzi". Concomitent, vor fi finanţate şi programele de modernizare a drumurilor naţionale şi de creştere a capacităţii aeropurtate.

De asemenea, am văzut afirmaţiile unor colegi privind "un buget pentru clientela politică PNL-PSD". O afirmaţie complet neprofesională, neconstructivă şi necolegială. Pentru că, dacă stăm şi ne uităm în anul precedent, au fost primari din partea Partidului Democrat cărora li s-au alocat sume din fondul de rezervă foarte mari, pe care nu au fost în stare nici măcar să le cheltuiască până la sfârşitul anului. Toate aceste lucruri reprezintă insulte nemeritate la adresa acestei construcţii bugetare, confirmate în economia reală de creştere a principalilor indicatori macroeconomici.

În încheiere, stimaţi colegi, reiterez convingerea Grupului Partidului Naţional Liberal de a vota proiectul de buget pe anul 2008, având în vedere calităţile sale economico-sociale şi pentru respectul faţă de promisiunile asumate de Partidul Naţional Liberal şi Cabinetul Tăriceanu în faţa cetăţeanului.

Vă mulţumesc şi vă rog să votaţi acest proiect de buget pe anul 2008. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Aţi consumat 9 minute din timpul care rămăsese la dispoziţia Partidului Naţional Liberal.

În continuare, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, doamna deputat Graţiela Denisa Iordache. Doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O singură rugăminte, vă rog, dacă puteţi invita preşedintele de comisie să ia loc, nu e nimeni.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnă deputat, libertatea colegilor parlamentari de a se deplasa în sală este neîngrădită.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

E vorba de dezbateri şi avem nevoie de preşedinţii comisiilor. Aşa, cel puţin, spune regulamentul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Invocaţi articolul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Chiar doriţi să-l aduc acum regulamentul? Cred că e datoria dumneavoastră să ştiţi regulamentul şi articolul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnă deputat, dacă cunoşteaţi regulamentul, ştiaţi că atunci când invocaţi o chestiune de procedură trebuie să precizaţi articolul, v-am întrebat doar pentru că nu există niciun articol în regulament pe care se bazează cererea dumneavoastră.

Aveţi cuvântul pe fond.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

La dezbateri, dacă îmi permiteţi şi rezolvăm şi chestiunea procedurală, preşedinţii comisiilor de specialitate sau înlocuitorii acestora sunt obligaţi să fie prezenţi. Şi vă rog să se consemneze acest lucru.

Uitaţi, că este deja domnul preşedinte în sală.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, domnul preşedinte este prezent.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc, înţeleg că îmi acordaţi toată atenţia dumneavoastră, domnule Gubandru, da? Vă mulţumesc.

Domnilor colegi,

Am asistat la o dezbatere lungă, în care s-au spus foarte multe vorbe, s-au prezentat foarte multe cifre, dar care, în esenţă, nu au spus decât un singur lucru: avem de-a face cu o construcţie bugetară nerealistă. Nimic din ceea ce se prezintă astăzi nu are fundamente economice reale. De altfel, întreaga poză macroeconomică pe care se fundamentează construcţia bugetară este total desprinsă de realitate.

Se vorbeşte în acest proiect de buget de o rată de creştere economică de 6,5%. Se depăşesc cu mult până şi estimările optimiste ale Comisiei de prognoză, de 6,3%. Se doreşte a se lua în calcul o rată a inflaţiei de 3,8% pe anul 2008. Sunt mai mult decât indicii puternice care ne arată că inflaţia nu va fi în niciun caz 3,8% în anul 2008. De altfel, Banca Naţională a României şi-a revizuit deja ţinta de inflaţie şi pe anul 2008.

Estimarea nerealistă a acestor fundamente este cu atât mai evidentă dacă luăm în considerare contextul macroeconomic internaţional şi cel intern. Încetinirea ritmului de creştere economică la nivel global, scumpirea produselor alimentare, scumpirea finanţării internaţionale, de care România devine tot mai dependentă, în condiţiile unui deficit de cont curent de 14%, finanţat de investiţii directe doar în proporţie de până în 40%, încetinirea ritmului de creştere economică în România în anul 2007 sub nivelul estimat, rata inflaţiei în creştere, ameninţând ţinta anuală fixată de BNR, ca urmare a creşterii accentuate a preţurilor produselor alimentare şi a preţurilor reglementate, deprecierea accentuată a monedei naţionale sunt factori care ne îndreptăţesc să afirmăm că bugetul pe 2008 are la bază estimări lipsite de orice credibilitate.

La aceste presiuni se adaugă dezechilibrul de pe piaţa forţei de muncă, datorat lipsei de personal calificat, şi creşterea salariilor peste creşterea productivităţii, ceea ce atrage după sine, în mod firesc, scăderea competitivităţii firmelor româneşti, cu consecinţe directe asupra ritmului de creştere economic şi a ratei inflaţiei.

Toţi aceşti factori enumeraţi ne îndreptăţesc să facem afirmaţia că nivelul veniturilor, previzionat a atinge 39,3% din produsul intern brut, este supraestimat. Analizele Fondului Monetar Internaţional spun că este supraestimat cel puţin cu 1%. Credem că supraestimarea este mult mai ridicată şi că depăşeşte cel puţin 2,3%.

Toată execuţia bugetară a anului 2008 indică o incapacitate demonstrată a Ministerului Economiei şi Finanţelor, a ANAF, de a colecta şi de a realiza veniturile bugetare. Cu atât mai mult este greu de crezut că vor realiza o creştere atât de spectaculoasă, până la 39,3% în produsul intern brut.

Nivelul de absorbţie al fondurilor europene este supraevaluat, mărind nejustificat veniturile. Experienţa celor 10 state membre care au aderat în 2004 indică un nivel de absorbţie al acestor fonduri foarte redus. Iar incapacitatea administrativă a acestui Guvern conduce la concluzia că şi pe acest segment veniturile sunt supraevaluate.

Deficitul bugetar va fi greu de atins, în condiţiile în care nivelul veniturilor nu va fi atins. Atragem atenţia că orice depăşire a acestui deficit atrage după sine încălcarea Tratatului de la Maastricht.

Auzeam pe distinşii antevorbitori - cred că una dintre afirmaţii era făcută chiar de domnul prim-ministru - că există o preocupare sporită faţă de mediul de afaceri şi ni se dădeau câteva exemple. O întrebare, care cred că va fi retorică: domnule prim-ministru, ne puteţi spune, atunci, de ce nu s-au acceptat amendamentele Partidului Democrat legate de întreprinderile mici şi mijlocii? Întreprinderile mici şi mijlocii, care produc 70% din produsul intern brut al acestei ţări, care ocupă 2,6 milioane din forţa de muncă a României, nu au beneficiat de atenţia dumneavoastră, deşi am solicitat şi au solicitat şi ele în repetate rânduri sporirea acestor sume alocate lor, de la 0,2% la 0,4%. Ne pare rău că aţi uitat, domnule prim-ministru, dar era o promisiune făcută prin programul de guvernare, devenită angajament, în momentul în care programul de guvernare a devenit hotărâre adoptată de Parlament.

Vorbiţi de creşterile spectaculoase în domeniul educaţiei şi cercetării? Programul de guvernare, acelaşi program de guvernare pe care se pare că l-aţi uitat, spune că în 2008 ar trebui să alocaţi cel puţin 1% pentru cercetare. Este unul din amendamentele pe care le-a făcut Partidul Democrat, pentru care aţi votat împotrivă. Aţi votat împotriva cercetării, aţi votat împotriva întreprinderilor mici şi mijlocii, aţi votat împotriva propriului dumneavoastră program de guvernare.

Am avut amendamente legate de mediu, aţi votat împotrivă, deşi ieri ne spuneaţi cât de preocupaţi sunteţi de protecţia mediului.

Am avut amendamente legate de programe speciale pentru oncologia infantilă, pentru acei 10.000 de copii bolnavi de cancer din România, care nu se bucură la ora actuală de o atenţie necesară şi de fondurile necesare. Aţi votat împotriva acestor amendamente.

Domnilor colegi,

Domnule prim-ministru,

Ce avem noi astăzi în faţă este un proiect de buget cu o puternică tentă de fantezie liberală şi, da, sunt de acord cu domnul Geoană, cârpit cu amendamente pesediste. Restul? Restul e tăcere! Şi votul dumneavoastră şi conştiinţa dumneavoastră!

 

Domnul Mircea Duşa (din sală):

PSD te-a adus în Parlament!

(Rumoare, vociferări ale parlamentarilor PSD.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Noi, cei din Grupul Partidului Democrat Liberal, nu vom face parte din această cârdăşie! Nu vom vota proiectul de buget.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Dacă nu era PSD, unde erai? Erai în Parlament? Nu ţi-e ruşine? (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă deputat. Aţi consumat 10 minute din timpul alocat partidului dumneavoastră, au mai rămas 6 minute.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, domnul deputat Ion Mînzînă. Mai aveţi la dispoziţie 6 minute. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Mînzînă:

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Distinşi colegi,

S-a spus de la acest microfon tot ce s-a dorit, şi despre "cârdăşii", foste, vechi, viitoare... În ceea ce urmează, eu mă voi referi mai mult asupra bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2008.

Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2008 a primit, în unanimitate, aviz favorabil din partea celor două comisii de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor. Este un caz mai rar întâlnit, motivul fiind unul ce ţine de dorinţa tuturor partidelor reprezentate în Parlament de a nu bloca procesul de majorare a pensiilor început la 1 septembrie 2007.

Valoarea punctului de pensie aprobat a crescut de la 396,2 la 1 ianuarie 2007 la 416 lei la 1 septembrie 2007, înregistrând o creştere de 5%, urmând a se majora începând cu 1 ianuarie 2008 la 581,3, creştere semnificativă, de 46,7%, faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Se ajunge, conform prevederilor bugetare, la o creştere a pensiei medii de la 377,6 lei în anul 2007, la 511 lei în 2008, depăşindu-se prognozele anului 2005.

Când vorbim astăzi despre creşterea pensiilor, trebuie să ne gândim la faptul că am trecut peste o campanie electorală, în care două partide au anunţat electoratul de contribuţia adusă de domniile lor la creşterea pensiilor în România, uitându-se că, de fapt, este o construcţie la care a participat atât întregul Parlament, întreaga clasă politică reprezentată în Parlamentul României, cât şi Guvernul României.

Dacă-mi aduc bine aminte, a existat un singur personaj care, la momentul respectiv, s-a opus, cerând explicaţii suplimentare cu privire la aceste creşteri ale pensiilor.

Sunt, totuşi, multe de făcut în acest domeniu, pentru a se ajunge la nivelul raportului pensiei faţă de salariul mediu din anul 1989, care a fost de circa 51%, luându-se, totuşi, în considerare condiţiile acelei perioade.

Efortul bugetar suplimentar de echilibrare a bugetului asigurărilor sociale de stat, de 1.379,6 miliarde lei, este unul suportabil, în condiţiile în care se estimează creşteri semnificative şi nu avem nimic a ne îndoi că, de data aceasta, se discută pe date concrete. Deci, vom asista la creşteri suplimentare, la contribuţiile asigurărilor sociale de circa 8 mii de milioane lei.

Părţile pozitive ale bugetului asigurărilor sociale de stat sunt umbrite de ceea ce ni se prezintă, totuşi, seară de seară la posturile de televiziune, şi anume, modul în care sunt distribuite biletele de tratament balnear. Umilirea pensionarilor, ce ţine la un moment dat şi de condiţii subiective, a scos încă o dată în evidenţă proasta organizare a reprezentanţilor Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, în distribuirea acestor bilete.

Construcţia bugetului asigurărilor sociale de stat, în această construcţie, putem remarca acceptarea, în mare parte, a amendamentelor Comisiilor pentru muncă, familie şi protecţie socială, dar şi ale unor deputaţi care aduc o mai mare acurateţe legii şi înlătură, în principiu, ambiguităţile.

Poate nu ar fi lipsit de interes o reluare a discuţiilor pentru modificarea art.5 alin.(1), cu privire la creşterea prevederilor de la Cap. "Asigurări şi asistenţă socială pentru accidente de muncă şi boli profesionale", o creştere de la 51,8 la 100 milioane, existând motivaţii solide ce ţin de procesul de integrare europeană.

Bugetul asigurărilor pentru şomaj răspunde în mare măsură scopului pentru care a fost constituit. Sunt, totuşi, probleme legate de resursele alocate pentru stimularea ocupării şi promovării de măsuri active în condiţiile şomajului pe termen lung, ale existenţei unui număr mare de persoane aflate în forme precare de ocupare, dar şi ale şomajului din rândul tinerilor şi persoanelor vârstnice.

Se constată o diminuare a interesului pentru măsurile active ce vizează acordarea de credite din bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj, această temă putând fi pusă pe noi baze, prin modificarea Legii nr.76/2002.

În concluzie, după aceste scurte consideraţii asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, putem spune că, pentru prima oară, avem de-a face cu o Lege a bugetului asigurărilor sociale de stat mai aproape de ceea ce ar trebui să fie aceasta şi, prin urmare, Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare vor analiza cu responsabilitate modul în care vor vota, înclinând, totuşi, către un vot pozitiv.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Aţi epuizat, de altfel, timpul alocat partidului dumneavoastră.

Din partea Grupurilor parlamentare ale U.D.M.R., domnul deputat István Erdei-Dolóczki. Mai aveţi la dispoziţie 5 minute, domnule deputat. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Erdei-Dolóczki István:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor,

În primul rând, aş dori să felicit Guvernul, precum şi pe toţi colaboratorii Guvernului, ai ministerelor, pentru materialul întocmit, care precede Proiectul bugetului de stat pe 2008.

Consider că acest material a fost de mare folos celor care au dorit să analizeze mai aprofundat situaţia macro-economică a ţării.

Dacă despre cadrul macro-economic al României a vorbit colegul meu, senatorul Pete Istvan, daţi-mi voi să fac câteva remarci cu privire la unele probleme punctuale ale bugetului pe anul 2008.

Importanţa protecţiei mediului şi a gospodăririi apelor este recunoscută de însăşi politica generală a Guvernului României. Consider că această politică publică structurală ar fi meritat o atenţie mult mai mare.

Conservarea naturii şi a diversităţii biologice, calitatea aerului, schimbările climatice şi managementului apelor sunt probleme mult mai importante decât să se aloce o sumă numai de 1.959 milioane lei. Suma pare impresionantă, dar, dacă ne uităm prin prisma dinamicii procentajului din p.i.b., aceasta nu este deloc progresivă, atât timp cât suma alocată în 2007 a fost de 0,4% din p.i.b., în 2008 va fi de 0,4% din p.i.b., probabil, creşterea în valoare absolută acoperind numai inflaţia.

Sunt convins însă că Executivul României, în cursul execuţiei bugetare pe anul 2008, va fi în măsură să asigure sursele financiare pentru îndeplinirea obiectivelor privind protecţia mediului, cu atât mai mult cu cât păstrarea şi ocrotirea mediului este o datorie a noastră faţă de noi înşine şi faţă de generaţiile care ne urmează.

Încă un aspect ce merită menţionat, cu totul diferit de protecţia mediului, este în legătură cu sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2008, cuprinse în Anexa nr.7 la proiectul de lege.

Sumele, ştim cu toţii, sunt mici. Nu există primar care să refuze sume de bani cu care poate să-şi realizeze promisiunile electorale faţă de alegători, dar nu la acest aspect aş dori să mă refer.

Conform dispoziţiilor Legii finanţelor publice locale nr.273 din 2006, aceste sume sunt repartizate pe consilii locale de către direcţiile judeţene ale finanţelor publice locale, pe baza unei formule în mai multe etape. Gândirea a fost bună. Această repartizare ar fi trebuit să asigure eliminarea subiectivismului în procedura de finanţare a consiliilor locale, însă anul 2007 a demonstrat că formulare are mai multe lacune, şi anume: dacă ponderea criteriului "suprafaţa unităţii administrative" este mare, sunt dezavantajate localităţile compacte, adică localităţi de şes, faţă de localităţile din zonele montane sau de munte; dacă criteriul "venituri proprii" are pondere mare şi intră în formulă cu proporţionalitate inversă, localităţile mai dezvoltate nu manifestă niciun interes de a exemplifica noi surse de venituri şi de a le lărgi pe cele existente.

Formula nu ţine cont de numărul localităţilor care alcătuiesc unitatea administrativ-teritorială, fiind dezavantajate comunele care au în componenţă 5-6 sau chiar 10 sau 12 localităţi.

Faţă de cele spuse, salut şi susţin ideea suspendării aplicării acestei formule pentru anul 2008, cu condiţia ca, în decursul anului următor, ţinând cont de experienţa aplicării Legii nr.273, în 2007, să se aducă modificările cuvenite acestui act normativ.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Luând act de unele rezultate pozitive ale dialogului şi de sprijinul acordat unor amendamente, susţinând în continuare acele propuneri care vor trebui materializate de Guvern sau de legiuitor, afirm şi eu că Grupurile parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România vor sprijini, cu votul lor, adoptarea Legii bugetului de stat şi a Legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2008.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Aţi epuizat timpul alocat partidului dumneavoastră.

Din partea parlamentarilor independenţi, dintre parlamentarii independenţi, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Onoraţi membri ai Guvernului,

O să încerc să mă încadrez în cele 20 de secunde, poate o să le depăşesc puţin, şi o să spun că în bugetul de stat pe anul 2008 există resurse bugetare suplimentare mult mai mari decât în anul 2007.

Sper ca aceste resurse bugetare să conteze în serviciile pe care le oferă instituţiile publice către populaţie, iar omul simplu, cetăţenii, să beneficieze de servicii mult mai bune.

O să mă refer doar la un simplu exemplu. Este vorba despre cel din Sănătate. Sper ca oamenii bolnavi, pacienţii, să nu mai fie nevoiţi să meargă dimineaţa, la 5,00, pentru a putea beneficia de servicii gratuite.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, domnul deputat Filonaş Chiş.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Filonaş Chiş:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Proiecţia bugetară, dezbaterea şi aprobarea acesteia în forul legislativ al ţării este extrem de importantă.

Este, fără îndoială, responsabilitatea Guvernului, dar, în final, este responsabilitatea Parlamentului în aprobarea unui buget care să corespundă interesului naţional.

P.S.D. are, fără îndoială, critici exprimate şi astăzi în plenul Parlamentului României şi are, practic, o altă filozofie în construcţia bugetară, în politica de impozitare, dar şi în distribuţia acesteia, în interesul populaţiei României.

Suntem, de asemenea, extrem de atenţi, aşa cum s-a spus aici, ca bugetul României să corespundă, în cel mai înalt grad, nevoilor de dezvoltare a României, să asigure o dinamică de dezvoltare accelerată, care să ne apropie tot mai mult de ţările dezvoltate ale Uniunii Europene.

Suntem preocupaţi, în egală măură, ca proiecţia bugetară să răspundă cu adevărat priorităţilor pe care ţara le are, pe care localităţile României le au, şi nu unor interese politice meschine, unor interese de grup sau personale, care nu au nimic cu interesul general, cu interesul public.

Din perspectivă socială, vom milita ca prevederile bugetare să asigure o mai bună protecţie a pensionarilor şi a copiilor, a persoanelor cu handicap, a familiilor de români aflate în sărăcie, a tuturor celor aflaţi în situaţie de risc social.

Obiectul nostru fundamental - pensii decente pentru români, care este pe cale de a fi îndeplinit, ca urmare a proiectului de lege promovat de P.S.D. - trebuie, desigur, să-şi găsească răspunsul extrem de bine fundamentat în bugetul pe anul 2008.

Introducerea pensiilor de urmaş, sau, mai corect, ajutorul pentru soţul supravieţuitor, decontarea tichetelor de călătorie nefolosite de pensionari sunt, de asemenea, obiective ale strategiei noastre sociale şi pe care vom încerca să le susţinem cu toată forţa, pentru ca acestea să-şi găsească rezolvare în proiecţia bugetară pe anul viitor.

Suntem preocupaţi, de asemenea, ca numărul de bilete de tratament pentru pensionari, dar şi de odihnă pentru salariaţii bugetari să răspundă într-un grad cât mai înalt nevoilor acestor categorii de cetăţeni care, an de an, aşa cum s-a mai spus de la tribuna Parlamentului, sunt umiliţi la cozile interminabile la casele judeţene de pensii şi la direcţiile de muncă.

Stimaţi colegi,

Chiar dacă problematica socială îşi are pregnanţa ei, vom susţine ca aceasta să fie precis definită în această construcţie bugetară. Vă asigur că suntem, în egală măsură, preocupaţi de acele prevederi bugetare care să stimuleze investiţiile, dezvoltarea. Căci, aşa cum îndeobşte se cunoaşte, nimic nu se poate realiza în afara unei dezvoltări durabile, a unei economii moderne şi eficiente.

Vă asigur, în final, că vom fi parteneri activi şi eficienţi în cadrul acestor dezbateri extrem de importante pentru aprobarea bugetului de stat, a bugetului de asigurări sociale, a celorlalte proiecţii bugetare pentru toate instituţiile statului şi de care va depinde, în mare măsură, traseul corect şi european al României.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnul senator Varujan Vosganian. Domnule senator, mai aveţi la dispoziţie 12 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Stimaţi colegi,

Vreau să mulţumesc tuturor celor care, în cadrul comisiilor şi în dezbateri generale, au făcut observaţii pertinente cu privire la buget. Şi autorii săi, inclusiv cei care au făcut aluzii prieteneşti la alte profesiuni liberale ale ministrului finanţelor, cu siguranţă că dimensiunea lirică este necesară oricărei administraţii şi, din perspectiva aceasta, îmi permit să o primesc drept compliment.

Dar, dincolo de aceasta, este firesc ca, atunci când Opoziţia critică un buget, o poate face în două feluri: fie acuzând că sumele nu sunt suficiente, fie, atunci când nu poate face această acuză, spunând că veniturile nu sunt corect fundamentate.

În primul rând, semnalez cu bucurie faptul că nu au fost contestate niveluri, în sensul că ele sunt îndestulătoare pentru fiecare componentă, iar, în ceea ce priveşte cercetarea, angajamentul României este de a acoperi 1% până în anul 2010. Şi pot să vă spun, în acestă privinţă, că în patru ani - de la 2008, faţă de 2004 - bugetul alocat Cercetării a urcat de la 90 de milioane la 900 de milioane. Şi, dacă dumneavoastră nu socotiţi îndestulător o creştere de 10 ori, în termeni euro, atunci, cu siguranţă, credeţi în minuni şi, atunci, cu adevărat sunteţi pradă unei dimensiuni extralirice.

În această privinţă, pot să vă spun că guvernarea noastră a avut o seamă de angajamente care se regăsesc în Proiectul de buget. Ne-am angajat ca să alocăm 6% din p.i.b. pentru Educaţie - avem 6% din p.i.b. pentru Educaţie; ne-am angajat să avem o tendinţă de creştere pe Cercetare până la 1% în 2010 - se regăseşte aceasta; ne-am angajat să alocăm 3% pentru agricultură - avem 3% pentru agricultură; ne-am angajat să majorăm cu 30%, în termeni reali, salariile - creşterea în termeni nominali este aproape dublă în 4 ani, iar, în termeni reali, ajunge la aproape 70%; ne-am angajat să majorăm pensiile, în termeni reali, cu 50% - acest angajament a fost deja îndeplinit la jumătatea lui 2007; în 4 ani, pensiile vor creşte, în termeni nominali, cu 130%; numai în 2007, pensiile cresc, în termeni nominali, cu 60% faţă de o rată a inflaţiei de 6%, ceea ce înseamnă o creştere, în termeni reali, numai în 2007, pentru tot angajamentul 2004-2008.

Ne-am angajat, de asemenea, să avem creşteri substanţiale în ceea ce priveşte investiţiile. În toate domeniile, investiţiile sunt considerabile şi, tocmai de aceea, am numit bugetul anului 2008 "bugetul dezvoltării, bugetul modernizării", pentru că investiţiile ating 5,5% din produsul intern brut - un nivel pe care niciun buget nu l-a avut până acum, iar, dacă socotim în termeni euro, sumele ajung la aproape 8 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte, acum, sustenabilitatea.

Stimaţi colegi parlamentari, mai ales cei care contestă cifrele privind prognoza pe inflaţie, vreau să vă reamintesc că, pentru prima oară în dezbaterile bugetare, atunci când ne-am prezentat în faţa comisiei, am fost însoţit de guvernatorul Băncii Naţionale. Proiectul de buget are la bază date oferite de Institutul Naţional de Statistică, de Comisia Naţională de Prognoze şi de Banca Naţională. Aceste date sunt în concordanţă şi cu prognozele Comisiei Europene.

Din acest punct de vedere, bugetul este, aşadar, fundamentat. Am văzut că sunt unii colegi care căinează că avem venituri bugetare de 33-34%. În condiţiile în care am redus fiscalitatea, am crescut cu 4% procentul de venituri alocate în p.i.b. şi numai din asta avem aproape 6 miliarde de euro în plus în bugetul anului 2008. Practic, tot bugetul Sănătăţii, dacă ar fi să facem o comparabilitate în cifre, este rezultatul mai bunei administrări fiscale.

În legătură cu preţurile reglementate.

Stimaţi colegi, Îmi permit să vă aduc aminte că, în anul 2007, preţurile reglementate pe ansamblu, în domeniul energetic, au avut o creştere zero. Este pentru prima oară, după 1990, când preţurile la energie n-au crescut, pe ansamblul unui an. Am avut o creştere la energie electrică de aproape 3% şi o scădere la gaze de 3% pe an; deci, pe ansamblu - zero.

Faptul că un Guvern a fost suficient de responsabil pentru a păstra preţul combinat al energiei la nivelul zero, în condiţii de secetă, arată că el este suficient de responsabil şi pentru anul 2008. Auspiciile sunt, în această privinţă, favorabile.

Şi, pentru că am ajuns aici, aş vrea, de asemenea, să fac o precizare. Nu înţeleg, sincer, - şi aici mă refer, nu la dimensiunea noastră politică, ci la dimensiunea noastră cetăţenească -, nu înţeleg cum, de la tribuna Parlamentului, se poate vorbi despre o situaţie economică deteriorată, când 2006 şi 2007, luaţi împreună, sunt cei mai buni ani economici din istoria României! Putem discuta despre deficitul de cont curent, puteţi vedea în ce măsură el este o consecinţă a dezvoltării economice şi în ce măsură este o resursă a dezvoltării şi în ce măsură este o alimentare a consumului. Putem face aceste discuţii. Dar, de la tribuna Parlamentului, să vorbim de deteriorarea economiei şi scăderea creşterii, atunci când noi avem o creştere de 6% a produsului intern brut, în condiţiile în care agricultura a scăzut cu 20%, mie mi se pare că este tentativă de a căuta cu orice preţ argumente acolo unde realitatea nu ţi le oferă.

Dacă am fi avut nivelul producţiei agricole la nivelul anului 2006, în 2007 creşterea economică ar fi fost de peste 8%, iar inflaţia ar fi fost de numai 4%. 2006 şi 2007, aşadar, sunt cei mai buni ani economici din istoria României. Iar prognozele arată că 2008 va continua aceste tendinţe.

Acum, câteva cuvinte despre buget, despre care s-a vorbit destul de puţin astăzi, aici.

S-a vorbit despre o cârdăşie între grupurile parlamentare. Este, într-adevăr, un mod antieufemistic de a defini înţelegerile parlamentare. Nu mă sfiesc să reamintesc că am invitat toate grupurile parlamentare la dialog. Am discutat cu grupurile parlamentare care au acceptat acest dialog - poate mai puţin Grupul parlamentar al Partidului Democrat -, am discutat în termenii legalităţii, în termenii identificării de resurse şi în termenii oportunităţii. Şi amendamentele care au fost acceptate respectă aceste criterii şi ele au fost susţinute de parlamentari din toate grupurile parlamentare. Şi, dacă veţi vedea în raportul final, există şi amendamente ale unor parlamentari ai Partidului Democrat.

Socotesc, aşadar, că dezbaterile au fost responsabile şi plenul celor două Camere sunt convins că va valida aceste dezbateri şi rezultatele lor şi va valida un buget care este expresia a patru ani de dezvoltare economică, patru ani în care produsul intern brut al României a crescut de la 58 de miliarde de euro la 138 de miliarde de euro, patru ani în care veniturile bugetului au crescut de la 18 miliarde de euro la aproape 50 de miliarde de euro, în care salariul mediu aproape s-a dublat, în care pensiile au crescut cu mai mult decât dublu, în care salariul minim a crescut faţă de anul 2000 de 5 ori şi în care indicatorii de calitate a vieţii au crescut.

Sigur că există, încă, decalaje. Sigur că există disparităţi regionale. Avem încă persoane care trăiesc în situaţii de sărăcie severă. Numărul lor a scăzut, însă, considerabil. Şi, în procesul de creştere a pensiilor până în anul 2009, nu vom mai avea pensionari din sistemul asigurărilor de stat, sub acest prag sever de sărăcie.

România nu poate deveni, în mod miraculos, o ţară dezvoltată. Miracolele nu ţin decât trei zile. Este vorba, însă, de o tendinţă sănătoasă de creştere şi care va face ca România, în deceniul viitor, să fie o ţară mediu dezvoltată, în care salariul mediu va atinge, pentru prima oară, patru cifre în echivalent euro şi în care pensiile vor ajunge, la sfârşitul deceniului viitor, la 70-80% din salariul mediu net.

Aşadar, aceasta este România, în care bugetul anului 2008 este o treaptă în plus şi eu manifest speranţa că, prin largă majoritate, Parlamentul va vota, până la sfârşitul acestei săptămâni, acest Proiect de buget.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are în continuare cuvântul domnul Alexandru Ciocâlteu, din partea Grupului parlamentar democrat-liberal.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Am să spun nişte lucruri foarte exacte, ca să justific de ce n-am să votez acest buget, acestea ţin de domeniul sanitar.

În 1997, exista un buget de aproape 10 ori mai mic în sistemul sanitar decât astăzi. Cu toate acestea, eu nu văd nicio schimbare semnificativă, iar în ofertele pe care le-am făcut, pe ideea pur liberală de a dezvolta ceva în sistemul sanitar, de fiecare dată, am fost refuzat, din motive pe care nu le cunosc şi nici nu mă interesează, pentru că nu-mi făceam mie imagine.

În domeniul dezvoltării centrelor rurale, nicio comună din România nu a primit niciun fel de dotare, deşi, din acei 35 de milioane de euro cheltuiţi pentru a se face acest control care, din punctul meu de vedere, este inutil - dar este un punct de vedere, poate, doar al meu -, cu 60 de milioane de euro se puteau dota toate aceste cabinete, ceea ce ar fi însemnat: defibrilator, ecograf, electrocardiograf şi analiser, pentru fiecare comună din România. Nu era aceasta o imagine foarte bună pentru Partidul Liberal? De ce n-a vrut s-o facă?

De ce nu s-a acceptat înfiinţarea acelor centre de transplant şi de nefrourologie? Nu cunosc motivul. Consumul de bani însemna ceva de genul 5 milioane de euro. Era, oare, aceasta o sumă? Rezolvam problema transplantului renal în România, ca imagine în Occident. Nici acest lucru nu s-a dorit.

S-au împărţit banii în aşa fel, încât nu-ţi vine să crezi ceea ce se întâmplă, pentru că este anormal să dai la medicul de familie 15% în plus, iar la spitale să dai 2% în plus, ceea ce este, iarăşi, anormal.

Nu se poate să împarţi între spitale banii, încât să dai la unii 18%, pentru că au anumită culoare politică, şi la alţii să dai 7%. Nu ştiu dacă domnul doctor Luchian, că mă aude acum, i-ar conveni, când rezolvă toate cazurile din judeţ - şi poate şi din alte judeţe -, să primească 7%, iar alţii, pe care trebuie să le rezolve, ajung să nu aibă banii respectivi. Sunt lucruri inexplicabile.

Asemenea încercare de dezvoltare aşa-zisă a sistemului sanitar este în totală neconcordanţă cu ceea ce se doreşte de la sistemul sanitar din România.

Am discutat cu oameni din Partidul Liberal şi o problemă foarte importantă, legată de privatizarea dializei, care de-abia acum începe, de-abia începe să se facă. Aceasta ar fi adus 30 de milioane de euro în fiecare an. Nici asta nu s-a făcut.

Modul acesta de a face clientelism politic şi de a da 100 de milioane la Rădăuţi şi 50 de milioane la Paşcani şi mai ştiu eu pe unde, nu rezolvă nimic, dar absolut nimic din sistemul sanitar.

I-am dorit şi îi doresc şi acum domnului ministru Nicolăescu succes în încercarea de reformă, dar modul în care sunt cheltuiţi banii nu cred că rezolvă problema nici cu medicamentele, nici cu îngrijirea şi, mai ales, cu ceea ce este mult mai grav şi nu este niciunde pomenit cu centrele medico-sociale.

Poate că, colegii mei, medici din Partidul Liberal, văd lucrurile aşa cum le văd şi eu, poate şi colegii din Partidul Social Democrat. Chiar dacă, uneori, au avut senzaţia că vreau să-i atrag eu într-o altă direcţie politică. Nu doresc acest lucru, facem, până la urmă, totuşi, politica omului bolnav.

Să dea Dumnezeu ca acest mod de a împărţi banii în sistemul sanitar, să rezolve ceva. Eu nu cred acest lucru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Cu această intervenţie s-au finalizat dezbaterile parlamentare generale.

Dacă, în încheierea dezbaterilor, domnul prim-ministru doreşte să intervină? Domnule prim-ministru, mai aveţi la dispoziţie 30 de minute; cinci minute din timpul Guvernului le-a împrumutat domnul senator Vosganian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi parlamentari,

Am urmărit luările de cuvânt ale reprezentanţilor diferitelor grupuri parlamentare şi cred că este necesar, din nou, să subliniez un lucru, şi anume: direcţia şi principiul fundamental pe care a fost construit acest buget.

Bugetul trebuie să susţină, în continuare, necesitatea unei creşteri economice accelerate în România, astfel încât să putem reduce decalajele care ne separă de celelalte ţări dezvoltate din Europa.

Prin urmare, sunt câteva domenii cheie, pentru care a trebuit să asigurăm o finanţare în raport cu necesităţile actuale şi de perspectivă ale României.

Aşadar, învăţământul cunoaşte, în acest moment, un moment de cotitură fundamentală, care înseamnă necesitatea unui învăţământ performant şi de calitate, care să asigure viitorul copiilor noştri şi al României şi de aceea, finanţarea a fost asigurată la un nivel fără precedent, de 6% din produsul intern brut.

Cercetarea va avea 0,75% din produsul intern brut de cinci ori mai mare decât în 2004.

Acestea sunt bazele pe care considerăm că se construieşte viitorul României, viitorul european al României.

În acelaşi timp, sănătatea va cunoaşte o alocare importantă, la fel, la un nivel record de 4,5%.

Totodată, vreau să vă anunţ că astăzi va avea loc prezentarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a sistemului informatic care va deveni operaţional de la 1 ianuarie 2008 şi care va asigura o mai bună gestionare, o mai eficientă gestionare a banilor alocaţi sănătăţii, în aşa fel încât scurgerile care se petrec în momentul de faţă pe domeniul medicamentelor compensate, calitatea necorespunzătoare a serviciilor, a materialelor care sunt furnizate în sistemul de sănătate, să fie ameliorate. Deci vrem să ţinem sub control aceste costuri, în aşa fel încât de banii pe care-i alocăm să beneficieze cât mai bine cei care sunt pacienţi în sistemul de sănătate.

În ceea ce priveşte agricultura, domeniu sensibil şi esenţial, ţinând cont de faptul că peste o treime din populaţie trăieşte, încă, în mediul rural, am asigurat o finanţare care este destinată, în principal, pe realizarea de proiecte şi care să permită agriculturii româneşti să depăşească stadiul de agricultură, de subzistenţă şi să treacă la stadiul de agricultură modernă, de ferme care produc pentru economia de piaţă, care sunt în circuitul agricol.

Nu în ultimul rând vreau să fac o referire la infrastructură şi în special la transporturi. Prin bugetul pe care-l alocăm Ministerului Transporturilor, vom asigura modernizarea infrastructurii româneşti, dezvoltarea reţelei de autostrăzi, modernizarea reţelei existente de drumuri şi căi ferate, în aşa fel încât România să poată face faţă provocărilor care ne stau în faţă în viitor.

Acestea sunt domeniile de excelenţă pe care merge dezvoltarea şi pe care se îndreaptă priorităţile bugetului, pentru că, aşa cum am spus, este un buget al investiţiilor şi al dezvoltării.

Al doilea element fundamental pe care doresc să-l subliniez este că continuăm politica pe care am iniţiat-o în 2004, la finele lui 2004, odată cu introducerea cotei unice de impozitare.

Şi dorim să ne respectăm angajamentele pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. Va avea loc o reducere cu încă şase puncte procentuale în anul 2008 şi în acest fel vom reuşi, în acest mandat, să reducem cu zece puncte procentuale contribuţiile de asigurări sociale, în aşa fel încât sarcina care apasă pe angajat şi pe angajator să fie mai mică, să stimulăm crearea de locuri de muncă, să stimulăm munca.

Fără îndoială că această creştere economică pe care o înregistrăm, şi este al şaptelea an de creştere economică, trebuie să fie corect gestionată. Pe de o parte, trebuie să fim atenţi, şi au fost aici remarci în acest sens, la ameninţările care vin datorită crizei financiare, care cuprinde sistemul financiar mondial, şi, de aceea, indicatorii macroeconomici au fost astfel prevăzuţi încât să gestionăm un buget cu prudenţă. Deficitul bugetar va rămâne la un nivel maxim de 2,7%, inflaţia prognozată va fi între 4-4,5%. Sunt toate elementele pe care noi considerăm că trebuie asigurate; sunt puse în operă pentru a avea, în continuare, o evoluţie economică care să continuie pe acelaşi trend pozitiv pe care evoluează economia de peste şapte ani de zile.

Şi sigur că în final merită a subliniat că orice guvern are o responsabilitate socială faţă de cetăţeni şi faţă de categoriile defavorizate. Acesta este un lucru important pe care doresc să-l subliniez.

De aceea, în anul 2008, se va înregistra o nouă majorare a pensiilor, aşa cum ne-am angajat, care se va adăuga la majorarea pe care am devansat-o şi am aplicat-o de la 1 noiembrie 2007; vor continua să fie aplicate o serie de programe sociale pe baza acumulărilor care s-au realizat în economia românească şi în societatea românească în toţi aceşti ani. Este o componentă firească pe care şi-o asumă orice guvern care guvernează într-o ţară europeană, având la bază modelul social european.

Toate acestea mă fac, încă o dată, încrezător în capacitatea politicilor fiscale şi bugetare de a conduce România în continuare pe acelaşi drum şi de aceea vă cer foarte mult ca, în dezbaterile care vor urma, în luările de cuvânt, în amendamentele pe care le veţi aduce, să ţineţi seama de aceste considerente.

Şi, cu speranţa că dezbaterile vor fi pozitive şi fructuoase pentru adoptarea bugetului pe 2008, vă mulţumesc în încheiere şi vă urez mult succes.

Colegul meu, ministrul de finanţe, va sta la dispoziţia dumneavoastră, la fel ca şi membrii Cabinetului, în toată această perioadă în dezbaterile care vor avea loc.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule prim-ministru.

Am încheiat dezbaterile generale.

Urmează să trecem la dezbaterile pe articole. Fiind procedură de urgenţă, consult comisiile asupra timpului de dezbatere.

Domnule preşedinte, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Având în vedere faptul că ne aflăm în situaţia procedurii de urgenţă, dar şi că multe amendamente au fost adoptate şi bănuiesc că o parte din ele nu vor mai fi reluate, vă propun ca timpul de dezbateri să fie de opt ore.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ruşanu, la aceeaşi temă?

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Dezbaterile în comisie au durat mai mult de patru săptămâni, iar după cum ştim şi noi am recunoscut cu toţii, comisiile de specialitate sunt cele care, practic, dau avizul negativ sau pozitiv pentru acel proiect de lege. Chiar dacă este Legea bugetului, Comisiile de buget, finanţe reunite s-au pronunţat asupra acestui bugetu. Amendamentele respective au fost respinse sau admise, unele dintre ele, după cum am avut argumente, aşa că propun ca maxim patru ore timp de dezbatere. Este suficient, este lege în procedură de urgenţă.

Dacă acceptaţi timpul de patru ore, vom reuşim să terminăm mâine seară sau joi dimineaţă, în cel mai fericit caz.

Dacă continuăm dezbaterile din comisie şi în plenul Parlamentului, atunci s-ar putea ca perioada să se prelungească foarte mult.

Vă mulţumesc şi vă propun patru ore de dezbateri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Dacă mai există alte intervenţii?

Domnul deputat Cristian Rădulescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu este cazul să aruncăm în derizoriu dezbaterea bugetului, care, pentru orice guvern responsabil, reprezintă principalul instrument politic prin care îşi poate duce la îndeplinire programul politic pe care şi l-a propus.

Eu înţeleg dorinţa multora dintre colegi de a se apropia cât mai repede de orele fericite ale vacanţei, dar aş propune ca, totuşi, să dezbatem într-o manieră responsabilă acest buget.

S-au propus la început opt ore. Ţinând seama de numărul amendamentelor care au fost prezentate la comisie, ori aprobate, ori respinse, ar rezulta, cu tot cu intervenţia dumneavoastră, domnule preşedinte, şi cu venitul din bănci ş.a.m.d., cam vreo trei secunde pentru fiecare amendament.

Domnului Ruşanu, într-o manieră şi mai responsabilă, această perioadă de trei secunde, i se pare mult prea îndelungată; dânsul ar reduce-o la o secundă şi jumătate.

Cred, totuşi, că maniera în care noi trebuie să ne comportăm faţă de buget şi faţă de fiecare dintre noi, fiindcă imensa majoritate dintre noi am prezentat amendamente şi poate vrem să ni le susţinem. Pentru judeţul din care facem parte, pentru localităţile acestui judeţ, pentru breasla din care facem parte. Nici nu dorim să obstrucţionăm acest buget. Totuşi, astfel de propuneri cred că nu ne fac bine nouă.

Eu aş propune, sigur, este o procedură de urgenţă şi putem să ne conformăm ei, stabilind de la bun început un interval în care să ne integrăm.

Eu propun, totuşi, să fie 16 ore de dezbatere de la cap la coadă şi asta corespunde, oricum, cu programul pe care Birourile permanente l-au propus; nu iese din cadrul acestei propuneri, ci, din contră, este ceva mai scurt, 16 ore.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Aici vorbesc doar liberii de grup, la propunerii de timp, a vorbit domnul lider Rădulescu. Dacă mai există alte propuneri?

Am să propun mai întâi votului dumneavoastră o propunere de compromis de şase ore, dacă nu, propunem pe rând cele trei.

Domnul senator Funar, vă rog, tot la timpul de dezbateri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Eu v-aş propune să nu fim atât de riguroşi, de data aceasta, să stabilim fix patru ore, opt ore, 16 ore.

Aş sugera să mergem până la maximum 16 ore şi am convingerea că terminăm mult mai repede.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Am să supun, atunci, mai întâi votului propunerea de şase ore, după care, dacă nu se însuşeşte aceasta, mergem pe cele "..

O voce din sală:

Opt ore!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Opt este prima propunere? Opt ore, mă iertaţi.

Mergem atunci în ordinea în care s-au făcut. Propunerea de opt ore, vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 142 de voturi. Voturi împotrivă? 102 voturi împotrivă. Abţineri?

Propunerea de opt ore a fost adoptată.

Urmează să trecem la dezbaterile pe articole.

Programul de lucru, cum ştiţi, durează până la ora 13,00.

Dacă în legătură cu titlul legii există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există amendamente la titlul legii. Nu sunt obiecţii, observaţii, comentarii.

Supun votului dumneavoastră titlul legii. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 158. Voturi împotrivă? Nu văd voturi împotrivă. Abţineri? 89 de abţineri. Titlul legii a fost adoptat.

Art. 1. Nu există amendamente admise sau respinse. Dacă există intervenţii? Nu există intervenţii.

Supun votului dumneavoastră art. 1. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 158. Voturi împotrivă? 86. Abţineri? Rog pe colegul din spate, care nu cred că are calitatea de parlamentar, să nu ridice mâna în timpul procedurii de vot. Mulţumesc, nu sunt abţineri.

Art. 1 a fost adoptat.

Art. 2. Nu există amendamente admise sau respinse. Există observaţii, obiecţii? Nu.

Supun votului dumneavoastră art. 2.

Cine este pentru? 156. Voturi împotrivă? 84. Abţineri? Domnul Canacheu, abţinere? Nu. Fără abţineri.

S-a adoptat art. 2.

Art. 3. Vă atrag atenţia că există un amendament respins. Vă consult dacă se susţine. Se susţine. Aveţi cuvântul, domnul senator Pereş, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am reţinut remarca domnului ministru Vosganian în privinţa participării la acel dialog între Guvern şi grupurile parlamentare, precum şi faptul că unele amendamente au fost negociate şi chiar aprobate.

Solicit, însă, înţelegere domnului ministru, la amendamentele depuse, într-adevăr, de Partidul Democrat Liberal. Şi la nr.1 la art.3, împreună cu doi colegi deputaţi avem un amendament privind structura veniturilor bugetului de stat.

Propunem diminuarea cu 5 milioane de lei a venitului bugetului de stat pe 2008, datorită reducerii rovinietelor din taxa pe valoare adăugată şi majorarea cu 5 milioane de lei a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sumă cu care va fi suplimentat bugetul local al judeţului Alba, în vederea acoperii unor cheltuieli absolut necesare.

Şi pentru a nu reveni la, dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, mai am la art.6 defalcarea acestei solicitări; o să-mi permit acum să fac acest lucru. Ele sunt: finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, suma solicitată este de 3,06 milioane de lei; reabilitarea structurilor de rezistenţă la Muzeul Naţional al Unirii din Alba-Iulia, suma solicitată este de 400 de mii de lei; suplimentarea cu 50 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult, suma solicitată este de 240 de mii de lei; 600 de mii de lei necesari pentru cheltuieli salariale aferente personalului din învăţământul special şi din Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţa Educaţională; 300 de mii de lei pentru cheltuieli curente, precum şi realizarea investiţiilor în domeniul serviciilor publice, comunitare, de evidenţă a persoanelor; şi 400 de mii de lei pentru acoperirea preţurilor la produse lactate şi panificaţie din cadrul programului naţional "cornul şi laptele".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Înţeleg că aţi susţinut argumentele şi pentru art. 6. O să revenim, o să vă rog doar să precizaţi care dintre amendamentele respinse de la 6 s-a susţinut în momentul în care ajungem acolo.

Domnule ministru, vă rog, puntul de vedere al Guvernului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Mie mi se pare că aceste amendamente au un anumit temei. Domnul coleg doreşte să sporească finanţările pentru circumscripţia pe care o reprezintă şi este lăudabil.

Aş vrea doar să spun că aceste articole se referă la sinteza bugetului şi nu se pot opera modificări la sinteză. Am putea să reluăm discuţia atunci când vorbim despre anexe. Nu este locul acestor amendamente la articolele de sinteză.

Şi încă o precizare, eu n-am spus nicio clipă că am negociat amendamente. Să fie clar. Cuvântul negociere pe amendamente nu l-am rostit. Am vorbit de consultări, am vorbit de fundamentare de articole, dar nu mă trimiteţi în această zonă gri, pentru că nu este cazul.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule ministru.

Dacă mai există alte intervenţii la acest amendament? Nu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la art. 3. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 90 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 152. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins.

Dacă mai există alte intervenţii la art. 3? Nu mai există alte intervenţii la art. 3.

Supun votului dumneavoastră art. 3, atunci. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 156. Voturi împotrivă? 88. Abţineri? 1 abţinere.

Art. 3 a fost adoptat.

Pentru că am terminat primele două capitole, am să vă supun votului dumneavoastră şi cele două capitole în ansamblul lor.

Supun votului dumneavoastră Capitolul I. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 152 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 89. Abţineri? 1 abţinere.

Supun votului dumneavoastră Capitolul II. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 158. Voturi împotrivă? 90. Abţineri? Domnul Pereş? Nu. Nu sunt abţineri.

Am adoptat şi Capitolul II.

Trecem la Capitolul III, art. 4. Există un număr de patru amendamente respinse. Lucrăm pe anexa cu amendamente respinse.

Primul amendament, domnul senator Pereş, aveţi cuvântul. Punctul 2 din anexă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Pereş:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Cred că şi art. 4 atunci ar trebui să treacă fără aprobarea noastră acum, până facem sinteza celorlalte amendamente, poate, până la urma urmei, scapă un amendament şi, într-adevăr, calculele domnului ministru Vosganian sunt date peste cap. Totuşi, îmi permit, fiindcă aşa-i trecut în Anexa 2, să prezint amendamentul nostru din Anexa 2, poz. 2 şi propunem diminuarea fondului de rezervă la dispoziţia Guvernului cu suma de 14,5 milioane de lei şi suplimentarea sumelor transferate la bugetul local, cu destinaţia judeţul Alba, în vederea acoperirii următoarelor cheltuieli: 7 milioane lei pentru construcţia Grupului Şcolar Industrial Sebeş, care are - vreau să specific - studiu de fezabilitate şi proiect tehnic, precum şi detaliile de execuţie şi este într-o cofinanţare cu 50% din bugetul local; cu 5 milioane de lei necesari demarării construcţiei la şoseaua de centură a municipiului Sebeş, lucru care a fost remarcat inclusiv de presă şi un lucru care preocupă - nu numai pe mine mă preocupă, dar, efectiv, cred că foarte multă lume din România şi cel puţin pe locuitorii municipiului Sebeş 100%; 1 milion de lei pentru plata chiriilor clădirilor retrocedate, în care funcţionează instituţii publice din municipiul Blaj; precum şi 1,5 milioane de lei pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de apă canal în oraşul Abrud.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Punct de vedere al Guvernului?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Din aceleaşi considerente, Guvernul nu este de acord.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 2, din Anexa cu amendamente respinse.

Cine este pentru? Mulţumesc. 89 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 156. Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a respins.

Pct. 3 se susţine? Vă rog.

(Solicită luarea de cuvânt doamna deputat Graţiela Iordache.)

Nu puteţi să susţineţi dumneavoastră, poate să susţină autorul, domnul deputat Călian. Nu există această procedură, iertaţi-mă, de unde şi până unde mandat? Vă rog frumos să susţineţi din partea grupului acest amendament şi rog să se consemneze că acesta este un gest graţios faţă de doamna deputat Graţiela Iordache şi nu un precedent pentru încălcarea Regulamentului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi sper să devină un precedent, pentru că am mai avut şi altele. Apreciez graţia gestului!

Se propune reducerea cheltuielilor de personal de la 13.491,8 milioane lei la 12.500 milioane lei. Cheltuieli total 80.979,7 din care cheltuieli curente 68.224,4 cu modificarea pe cheltuieli de personal de 12.500 de mii lei.

Motivaţia, reducerea birocraţiei actuale.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Alte intervenţii? Nu. Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul este de acord cu recomandarea, nu este de acord cu amendamentul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 3 din anexă.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 90 de voturi pentru amendament.

Voturi împotriva amendamentului? 157. Abţineri? Una.

Amendamentul de la pct. 3 a fost respins.

Pct. 4 se susţine? Nu se susţine. Amendamentul respins de la punctul 5. Pct. 5, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Se propune modificarea art. 4, după cum urmează: "Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2008 în structură funcţională pe capitole se prezintă astfel: modificarea este la Capitolul sănătate, poz. 9, cu suma de 2.950 mii lei." Motivaţia: suplimentarea reţetelor gratuite şi suplimentarea sumelor destinate Autostrăzii Transilvania.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Alte intervenţii? Nu sunt. Mulţumesc. Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul nu este de acord.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Dacă nu mai există alte intervenţii supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.5 din anexă.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru amendamentul respins? 89, de data aceasta, 90 cu domnul Motreanu.

Cine este împotrivă? 156. Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră, în aceste condiţii, art.4, aşa cum a fost aprobat de comisii.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 157.

Voturi împotrivă? 89. nu a mai votat domnul Motreanu.

Abţineri? Nu sunt.

Art.4 a fost aprobat.

La art.5 nu există amendamente admise sau respinse. Există obiecţii sau observaţii. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.5.

Cine este pentru? 156.

Voturi împotrivă? 89

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Am adoptat şi art.5.

Am terminat Cap.III.

Supun votului dumneavoastră Cap.III, în ansamblul său.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 157.

Voturi împotrivă? 89

Abţineri? Nu sunt abţineri.

A fost adoptat Cap.III.

Stimaţi colegi, este ora 13,00. Colegii noştri de la Senat au Birou permanent.

Vă reamintesc, lucrările se reiau la ora 14,30. Programul este până la ora 22. Vă mulţumesc.

după pauză

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi colegi,

Vă propun să reluă lucrările.

Suntem la Cap.IV. Dispoziţii referitoare la bugetele locale.

Art.6. Vă atrag atenţia că la art.6 există şi un amendament admis şi am să vă consult dacă există obiecţii sau observaţii la acest amendament admis.

Atunci, dacă nu lucrăm pe textul amendamentului admis, există un număr de amendamente respinse.

Vă consult dacă amendamentul respins cu nr.6 se susţine. Nu se susţine.

Amendamentul respins cu nr.7 se susţine? Vă rog să-l susţineţi.

Conform unei cutume a zilei de astăzi, autorii amendamentului sau doamna deputat Graţiela Iordache susţin amendamentele.

Vă rog, domnule senator Pereş, ca să nu creăm cutume nepotrivite. Suntem la pct.7 din anexa cu amendamente respinse.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Pereş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule ministru,

De fapt, am detaliat atunci când am susţinut amendamentul cu nr.1, rugămintea noastră era să majorăm cu suma de 5 milioane de lei din subcapitolul taxă pe valoarea adăugată, bugetul local al judeţului Alba, în vederea acoperirii unor cheltuieli absolut necesare. Şi atunci v-am şi enumerat cele şase puncte pe care, sigur, am cerut această suplimentare de 5 milioane de lei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Deci, vă referiţi la pct.7. Aţi mai menţionat şi altele acum? Nu. Mulţumesc.

Guvernul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Din aceleaşi motive prezentate şi la amendamentele anterioare, Guvernul nu este de acord.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumim, domnule ministru.

Alte intervenţii? Nu mai sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.7.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 88.

Voturi împotrivă? 154.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul respins de la pct.8, se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul respins de la pct.9, se susţine? Nu se susţine. De la pct.9 nu cred că-l susţineţi, că e al domnului senator Popa. Nu cred că puteţi să aveţi mandat pentru el.

Amendamentul respins de la pct.10, se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul respins de la pct.11, se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul respins de la pct.12, se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul respins de la pct.13, se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul respins de la pct.14, se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul respins de la pct.15, se susţine? Se susţine.

Domnul Anghel Stanciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Există o realitate pe care nu o putem contesta, că prin sprijinul Partidului Social Democrat, s-a cuprins în Legea învăţământului, în 2003, că în 2006, bugetul va fi de minimum 6%. Anul trecut, prin înţelepciunea domnului ministru Vosganian, spre a analiza problema, s-a prorogat aplicarea pe 2007, respectiv...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci a fost înţelepciunea domnului ministru Vlădescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Ajutat de domnul preşedinte de comisie.

Şi se prevede acum, nu intrăm în detalii, 6% pe 2008, dintre care o mare parte din bani pentru investiţii. Noi am obţinut anul trecut, comisiile reunite, să creştem salariile la învăţământul superior cu 15% de la preparatori la conferenţiari, şi pentru profesorii de gradul I, institutorii gradul I, educatorii gradul I, cu 10%, luând şi 4.000 de miliarde de la investiţii şi trecându-le la fondul de salarii.

Cu toată opoziţia incipientă, în final, s-a acceptat. Am promis atunci că şi profesorii gradul II, învăţătorii gradul II, institutorii gradul II, educatorii gradul II şi debutanţii vor avea şi ei o creştere de 10% cum au avut şi profesorii gradul I anul trecut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, cu toată consideraţia, suntem la pct.5 care se referă la defalcarea cheltuielilor, nu la modificarea...

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Defalcarea cheltuielilor se referă la defalcarea cheltuielilor de personal în învăţământ. Pentru că cele din taxa pe valoarea adăugată, domnule preşedinte, cu respectul şi distincţia pe care v-o acord, sunt defalcate din bugetul central către autorităţile locale. Şi de acolo către ordonatorul secundar de credite, care este.

Şi, în consecinţă, noi vom considera, comisiile, şi am făcut patru amendamente, domnule preşedinte, la poziţiile 537, 539, 766, de modificare a anexei V, prin care ca şi anul trecut, cerem ca o anumită sumă de bani să treacă de la investiţii nenominalizate la sumele defalcate. Sumele defalcate sunt trecute ca valoare totală la art.6, 9073 de milioane.

Conform cutumei, credem, domnule preşedinte, că este necesar ca acest articol, cu sumele defalcate, să fie supus votului de principiu, prin prisma necesităţii modificării acestuia, dacă cele trei amendamente de care am pomenit, şi se referă la creşterea salariului din preuniversitar, vor fi acceptate, atunci trebuie trecut de la capitolul investiţii, la capitolul cheltuieli de personal, şi, respectiv, modificat art.6.

Deci, aceasta este propunerea noastră, spre a se vota de principiu art.6, rămânând să fie modificat în raport de amendamentele aprobate de Comisia de învăţământ şi care ar putea să fie aprobate şi de plen.

Mai spun o singură vorbă: dacă anul trecut s-au luat 4000 de miliarde de la investiţii, s-au trecut la personal şi totuşi s-au mai luat de la Ministerul Învăţământului încă 4000 de miliarde acum, la sfârşitul anului, credem că ceea ce se prevede acum, foarte bine pentru investiţii, s-ar putea să fie tocmai rezerva pe care o ia Guvernul înapoi la anul, în toamnă, şi care o trecem la salarii. Credem că dacă facem acest lucru, pe lângă spaţiile igienizate, vom asigura şi personal adecvat unui învăţământ de calitate.

Vă mulţumim pentru atenţie şi vom reveni la cele trei amendamente respinse.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

După ce m-am consultat şi cu domnul ministru, vă propun ca amendamentul respins de la pct.15 să rămână a fi discutat după ce se discută cele trei amendamente respinse de la punctele pe care le-aţi menţionat.

Deci, rog să se consemneze şi rog comisia să-mi atragă atenţia când discutăm cele trei amendamente respinse, să reluăm în discuţie şi pct.15, în funcţie de concluzia de acolo.

Vă mulţumesc.

Pct.16 se susţine? Nu se susţine.

Pct.17 se susţine? Nu se susţine.

Pct.18 se susţine? Nu se susţine.

Pct.19 se susţine? Nu se susţine.

Pct.20 se susţine? Domnul deputat Călian.

Domnule deputat Călian, nu sunteţi iniţiator la 20.

Doamna Iordache e reprezentant.

Video in format Flash/IOS

Doamna Denisa Graţiela Iordache:

Sunt absolut onorată, domnule preşedinte, foarte dornică să vin la tribună.

Se propune modificarea art.6 lit.d), astfel: "suma de 1.895,098 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, prevăzute în anexa nr.7. se modifică corespunzător anexa nr.7, cu suplimentarea pentru judeţul Hunedoara, nr.crt.22, cu suma 12.563 mii lei , de la 37.437 mii lei, la 50.000 lei, pentru acoperirea surselor de finanţare necesare pentru echilibrarea bugetelor locale la nivelul judeţului Hunedoara.

Suplimentarea sumelor defalcate este necesară în vederea aplicării prevederilor O.G. nr.27/1996.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Dar n-am să mai consult Guvernul, pentru că acesta e un amendament neconstituţional, nu prevede sursa. Deci fiind cu încălcarea art.138, eu nu pot să-l pun la vot.

Vă mulţumesc.

Pct.21 la amendamente respinse. Se susţine? Nu.

Pct.22, se susţine? Nu.

Pct.23, se susţine? Nu.

Pct.24, se susţine? Nu.

Pct.25, se susţine? Nu.

Pct.26, se susţine? Nu.

Pct.27, se susţine? Nu.

Pct.28, se susţine? Nu.

Am finalizat amendamentele respinse la art.6.

Pe textul art.6, cu amendamentul admis de comisie, dacă mai există obiecţii, observaţii, comentarii, cu rezerva punctului 15 din anexa cu amendamente respinse, pe care îl discutăm când va fi momentul.

Da, domnule deputat Andea, vă rog.

 

Domnul Petru Andea:

La amendamentele acceptate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

La amendamentele admise n-au fost obiecţii, deci le considerăm asumate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

S-a propus o literă nouă e) la art.6 ca o sumă de 810 de milioane de lei să se asigure pentru finanţarea programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. Sigur că nu avem nimic împotriva acestei litere noi şi a sumei, însă referitor la sursa de finanţare, se prevede ca aceşti 810 milioane să fie asiguraţi parţial şi din bugetul MEC, 167,5 milioane de lei.

Fără îndoială că această diminuare a bugetului MEC cu 167 de milioane face ca să cădem sub cei 6% din p.i.b., care în mod garantat s-a spus că vor fi asiguraţi pentru MEC.

Ca atare, suntem de acord cu acest program şi cu suma, dar nu din bugetul MEC.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu v-aş propune atunci ca la momentul când se discută bugetul ministerului, să vedem de unde se reechilibrează suma respectivă, astfel încât să rămânem la 6% care a fost agreată, dacă sunteţi de acord.

Mulţumesc.

Supun atunci votului dumneavoastră art.6, în ansamblu.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 152 voturi pentru. Am menţionat că pct.15 rămâne în suspensie.

Voturi împotrivă? 156.

Abţineri? O abţinere.

Art.6 a fost aprobat.

Trecem la art.7. Există la art.7 amendamente admise.

Vă consult dacă există observaţii la aceste amendamente, cele două amendamente admise? Dacă nu, lucrăm pe textul cu amendamente admise şi discutăm amendamentele respinse.

Pct.28, înţeleg că nu se susţine.

Pct.29. Vă rog, domnule deputat Mocanu. La pct.29 din anexa cu amendamente respinse.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mocanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru,

Vă propunem ca după alin.(4) al art. 7, să acceptaţi un alineat nou al cărui text să fie următorul: "sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art.6 lit.d), sunt destinate şi finanţării constituirii fondului în scopul facilitării accesului la o locuinţă a persoanelor în vârstă de până la 35 de ani, conform art.13 alin.(1) lit.a) din Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, în sumă de 100 de milioane de lei."

Această solicitare a noastră apreciem că este o cerinţă majoră care se manifestă la nivelul tuturor judeţelor noastre pentru facilitarea accesului la o locuinţă a persoanelor fără posibilităţi materiale să-şi construiască o locuinţă, cu atât mai mult cu cât avem o lege, am nominalizat-o în textul propus, 116/2002, care din păcate nu a produs niciun fel de efecte până în acest moment, pentru că nu a fost şi finanţare pentru ea.

De aceea, v-am ruga, fără să cerem bani suplimentari pentru treaba asta, să acceptaţi şi acest text care să dea posibilitatea ca din sumele defalcate din t.v.a. să poată fi finanţate şi aceste nevoi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Ministerul. Guvernul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Aceste destinaţii sunt prevăzute în lege la bugetele locale şi rămân acolo, bugetele locale îşi pot organiza finanţare pentru aceste destinaţii, potrivit legii, sumele defalcate au alte destinaţii şi, în principiul autonomiei locale, noi nu vrem să răpim atribuţii bugetelor locale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Iertaţi-mă că n-am înţeles, răspunsul e da sau nu?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Am spus da, aceste responsabilităţi există şi, potrivit legii, sunt la bugetele locale. Nu suntem de acord să le includem în sumele defalcate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Mocanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mocanu:

Domnule ministru, îmi pare rău, dumneavoastră aveţi dreptate, dar numai pe jumătate. Pentru că legea de care am făcut vorbire mai devreme, ea spune explicit că aceste tipuri de activităţi se finanţează şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Aşa că v-aş ruga să aveţi amabilitatea să acceptaţi acest text care nu presupune bani în plus, deocamdată, el numai creează posibilitatea, dacă va exista resursa, să se poată finanţa şi astfel de lucrări. Atât.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Guvernul. Menţine punctul de vedere. Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.29. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 88.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? O abţinere.

s-a respins pct.29.

Pct.30 se susţine? Nu se susţine.

Pct.31 se susţine? Nu se susţine.

Pct.32 se susţine? Nu se susţine.

Pct.33 se susţine? Nu se susţine.

Pct.34 se susţine? Nu se susţine.

Pct.35 se susţine? Nu se susţine.

Pct.36 se susţine? Nu se susţine.

Pct.37 se susţine? Nu se susţine.

Pct.38 se susţine? Vă rog, domnule deputat.

Domnul deputat Mocanu, la pct.38, anexa cu amendamente respinse.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mocanu:

Domnule preşedinte,

Vreau să fac o singură precizare, v-aş ruga să aveţi amabilitatea şi dumneavoastră, stimaţi colegi, să eliminăm acest amendament de pe anexa cu amendamente respinse, întrucât acest amendament, absolut în aceeaşi formulare, se regăseşte în anexa cu amendamente admise la poziţia 110.

Deci, cu alte cuvinte, îl scoatem de aici, pentru că nu-şi mai are rostul, el fiind deja admis de către comisiile reunite la poziţia 110.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, înţeleg că nu susţineţi amendamentul respins, ca să mergem mai departe şi când ajungem la amendamente admise, sigur că discutăm dacă e necesar.

Mulţumesc.

Pct.39 se susţine? Nu se susţine.

Pct.40 se susţine? Nu se susţine.

Am finalizat amendamentele respinse de la art.7.

Vă reamintesc că sunt două amendamente admise. Dacă există comentarii pe tema celor două amendamente admise. Nu există comentarii pe această temă.

Supun votului dumneavoastră art.7, în ansamblu.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 155.

Voturi împotrivă? 88.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Am votat art.7.

Art.8. Nu există amendamente admise. Nu există amendamente respinse.

Observaţii, obiecţii. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.8. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 157.

Voturi împotrivă? 89.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Am votat art.8.

Supun votului dumneavoastră Cap.IV, în ansamblul său. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc. 158.

Voturi împotrivă? 89.

Abţineri? Nu sunt.

Cap.IV a fost adoptat.

Trecem la Cap.V, Dispoziţii referitoare la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Amendamente respinse. Sunt trei amendamente respinse.

Pct.41 din raport. Se susţine? Nu se susţine.

Pct.42 se susţine? Nu se susţine.

Pct.43 se susţine? Nu se susţine.

Am finalizat amendamentele respinse.

Dacă există alte obiecţii sau observaţii la art.9. Nu există.

Supun votului dumneavoastră art.9.

Cine este pentru? 153.

Voturi împotrivă? 86.

Abţineri? Nu sunt.

Fără abţineri, art.9 a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră Cap.V, în ansamblu.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc. 153.

Voturi împotrivă? 87.

Abţineri? Nu sunt.

Trecem la Cap.VI, Responsabilităţi în aplicarea legii.

La art.10 există un amendament respins. Vă consult dacă se susţine. Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră art.10 dacă nu mai există alte obiecţii, observaţii. Nu mai sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc. 152.

Voturi împotrivă? 84.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Art.10 a fost adoptat.

Art.11. nu există obiecţii, nu există observaţii. Nu există nici amendamente admise sau respinse.

Supun votului dumneavoastră art.11. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc. 156.

Voturi împotrivă? 88.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Art.11 a fost adoptat.

La art.12 nu există amendamente admise sau respinse.

Dacă există obiecţii sau observaţii la textul art.12. Nu există.

Supun votului dumneavoastră art.12, aşa cum este formulat.

Cine este pentru? 155. Mulţumesc.

Voturi împotrivă? 85.

Abţineri? Nu sunt.

Art.12 a fost adoptat.

La art.13, vă atrag atenţia că există un amendament respins. Dacă se susţine. Nu se susţine.

Obiecţii, observaţii nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.13, aşa cum a fost formulat.

Cine este pentru? Mulţumesc. 156.

Voturi împotrivă? 84.

Abţineri? Nu sunt.

Art.13 a fost adoptat.

Art.14, avem o serie de amendamente respinse.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Stimaţi colegi,

Avem ocazia la Legea bugetului pe 2008 să deschidem o cale normală, firească, corectă de finanţare a activităţilor culturale şi sociale a comunităţii aromâne din România.

Acest amendament vrea să deschidă posibilitatea ca aceste activităţi sociale şi culturale să fie finanţate fără a fi membru în consiliul minorităţilor naţionale, deci fără a fi nevoie să participi la alegeri politice, şi fără a avea, eu ştiu, reprezentare parlamentară. Aceasta a fost până acum şi probabil şi în continuare opţiunea comunităţii aromâne. Nu participă la alegeri, n-a participat la alegeri, dar consecinţa acestei neparticipări este lipsa finanţării.

Am vrea ca anul viitor, pe baza finanţării din 2008, să putem avea aici, la bradul de la sala plenului Parlamentului, şi un miniansamblu aromân cu costume finanţate din fonduri pentru cultura grupurilor etnice şi culturale din România, care să poată interpreta colindele specifice aromâne. Până acum, nici un asemenea ansamblu n-a fost finanţat din fondurile prevăzute la acest capitol în bugetele din 2007, 2006, 2005 şi precedentele. Este acum o ocazie să deschidem această posibilitate pentru a avea finanţarea necesară.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul senator Puiu Haşotti.

Video in format Flash/IOS

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur, dincolo de propunerea care este un pic deplasată pentru simplul motiv că minoritatea, aşa numita minoritate aromână nu este în Consiliul minorităţilor, dar dincolo de acest fapt, şi aici este glasul Academiei, este glasul notoriu al tuturor istoricilor români, iar românii nu sunt minoritate. Prin urmare, propunerea este totalmente neavenită.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Guvernul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Stimaţi colegi,

Nu doresc să mă amestec în treburile interne ale comunităţii aromâne din România, dar ca membru fondator al Consiliului minorităţilor naţionale, doresc să vă spun că această măsură de a finanţa organizaţiile reprezentate în Parlament, câte o singură organizaţie din partea unei minorităţi, a fost făcută şi în sensul de a putea gestiona corect aceste finanţări pentru a nu risca proliferarea organizaţiilor în alte scopuri decât cele culturale, pentru care au fost create.

Deci, este o propunere agreată. Ea a fost luată încă de la începutul finanţării, din 1993 şi Guvernul susţine în continuare această formă de finanţare. Repet, nu doresc ca respingerea acestui amendament să însemne că mă poziţionez în vreun fel în discuţiile dintre predecesorii mei antevorbitori.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule ministru.

Domnul deputat Canacheu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Tocmai aceasta vroiam să subliniez şi eu, domnule ministru, că s-a creat un fel de monopol, printr-un cerc vicios al prevederilor legislative pe care le avem acum în vigoare, şi mai ales din 2001, de la faimoasa hotărâre de Guvern care restrânge sau, mai bine zis, închide accesul în Consiliul Naţional al Minorităţilor, nu mai există niciun fel de posibilitate de a primi finanţare. Aşa că, chiar dacă dumneavoastră susţineţi că nu respingeţi sau că nu intraţi într-o aşa-zisă polemică, cum ar putea exista o polemică legată de identitatea fiecăruia dintre noi, nu se susţine o asemenea afirmaţie.

Eu cred că ar trebui să rămâneţi pe afirmaţia că este firesc să deschidem posibilitatea finanţării, lăsând pe seama, eu ştiu, organizaţiilor şi a altor organisme competente să vadă dacă fondurile sunt cheltuite, conform prevederilor legale, pentru educaţie şi cultură. Despre aceasta este vorba.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Guvernul? Îşi menţine punctul de vedere.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.46.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 90 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 151 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins.

Pct.47 se susţine? Nu se susţine.

Pct.48 se susţine?

Vă rog, domnule Călian, aveţi cuvântul la pct.48.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Evident că voi fi foarte scurt. Amendamentul propus de mine la art.14 Cap.VI, dacă va fi acceptat, rezolvă inclusiv problemele invocate de antevorbitorii mei.

Vorbim de transparenţă şi, în opinia mea, cred eu că fondurile despre care s-a vorbit şi care sunt prevăzute la acest capitol, ar trebui să se repartizeze numai şi numai prin proiecte de legi, astfel încât să nu mai discutăm de alocări de sume mai puţin corecte. Şi, ca să păstrăm transparenţa în continuare, eu cred că Parlamentul trebuie să decidă modul în care se repartizează aceste sume.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Există alte intervenţii? Nu.

Guvernul, vă rog?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Întâi, că n-am auzit pe nimeni să se plângă de faptul că aceste sume nu sunt corect alocate.

Şi, în al doilea, există o procedură care datează din 1993, în care Secretariatul General al Guvernului, împreună cu toţi reprezentanţii Consiliului Minorităţilor Naţionale, decid prin consens. Este vorba, aşadar, de 20 de minorităţi naţionale şi reprezentanţii Guvernului.

Eu cred că un astfel de conclav, care admite prin consens, este mai presus de orice suspiciune, şi Guvernul respinge acest amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Înţeleg că nu susţineţi acest amendament.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.48.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 87 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 157 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins.

Am finalizat dezbaterea la art.14.

Dacă mai există alte observaţii? Nu.

Supun votului dumneavoastră art.14.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 156 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 88 voturi împotrivă.

Abţineri? Fără abţineri.

Avem un pct.49, la amendamente respinse, propunerea de introducere a unui nou articol.

Se susţine? Nu se susţine.

Înţeleg că este rezolvată prin lege.

Art.15 are un amendament admis.

Dacă există obiecţii, observaţii, comentarii la acest amendament admis sau la textul art.15? Nu există.

Supun votului dumneavoastră art.15 cu amendamentul admis.

Cine este pentru? Mulţumesc. 153 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 85 de voturi împotrivă.

Abţineri? 6 abţineri.

Mulţumesc.

Art.15 a fost adoptat.

Art.16. Nu există amendamente admise sau respinse.

Există observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.16, în actuala redactare.

Cine este pentru? Mulţumesc. 154 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 49 de voturi împotrivă.

Abţineri? O bună seamă dintre colegi nu au votat.

Am adoptat art.16.

Supun votului dumneavoastră Cap.VI, în ansamblul său.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 153 de voturi pentru.

Împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Cap.VI a fost adoptat.

Trecem la Cap.VII - Dispoziţii finale.

La art.17 există un amendament admis.

Există obiecţii, observaţii la acest amendament admis? Nu.

Lucrăm atunci pe textul acestui amendament.

La pct.50, amendamente respinse. Se susţine? Nu se susţine.

Pct.51, se susţine? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră art.17, cu amendamentul admis.

Cine este pentru? 153 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 82 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Art.17 a fost adoptat.

Avem un amendament admis, de introducere a unui articol nou, art.171, înţeleg. Văd că nu este numerotat aici, dar îi spunem art.171, şi vedem după aceea, la sfârşit.

Există un amendament admis şi, de asemenea, un amendament respins la acest articol.

Se susţine amendamentul respins? Nu se susţine amendamentul respins de la pct.52.

Art.171, conform amendamentului admis.

Dacă există obiecţii, observaţii? Nu.

Supun votului.

Cine este pentru? 153 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 78 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

A fost adoptat şi art.171.

La art.18 există un amendament admis.

Dacă există obiecţii, observaţii, comentarii la acest amendament admis? Nu sunt.

Deci, am supus art.17 la vot. Acum am supus art.171. Nu vă aud. Spuneţi de la microfon, dacă este ceva, iertaţi-mă!

Deci, am votat art.17 şi art.171, care a fost introdus printr-un amendament admis.

Acum suntem la art.18, dar dacă este o procedură, domnul deputat Călian, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Pentru a uşura puţin munca, vă rog să specificaţi de fiecare dată şi numărul amendamentului admis, numărul de ordine din listă. Este mult mai uşor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Cu multă plăcere.

Deci, suntem la pct.7, în anexa cu amendamente admise.

Este vorba de art.18 din lege.

Dacă există obiecţii, observaţii la amendamentul admis de la pct.7? Nu sunt.

Trecem la amendamentele respinse, pct.53. Se susţine? Nu se susţine.

Pct.54, se susţine? Nu se susţine.

Art.18, aşa cum a fost modificat prin amendamentul admis.

Supun votului dumneavoastră art.18.

Cine este pentru? 155 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 81 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Art.18 a fost adoptat.

Art.19. Avem un amendament respins la pct.55. Dacă se susţine? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră art.19, dacă nu mai există alte obiecţii? Nu mai există.

Cine este pentru? Mulţumesc. 154 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Mulţumesc.

Art.19 a fost adoptat.

Art.20. Avem o serie de amendamente respinse, dacă se susţin? Pct.56 se susţine?

Doamna deputat Graţiela Iordache, la pct.56, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Se propune modificarea art.20, după cum urmează: alin.(1) "Pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către funcţionarii publici numiţi în funcţii de execuţie, aceştia au drept la compensarea cu timp liber corespunzător sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază". A doua modificare: alin.2 se elimină. Paragraful (2) "Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată, iar sporul prevăzut la alin.(1) se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă şi aprobată, după caz, de superiorul ierarhic, fără însă a depăşi 360 de ore anual.

Vă mulţumesc.

Aş vrea să fac o scurtă menţiune, dacă-mi permiteţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, doamna deputat Iordache.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Aceste amendamente, pe lângă autorii de la Partidul Democrat, pe care-i au, au ca autori şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Senat, Comisia pentru sănătate şi familie din Senat, Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi din Senat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială ş.a.m.d.

Aşa că mă mir că deşi au avut această susţinere în comisiile de specialitate, în plen nu găsim această susţinere pentru amendamente.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Guvernul, la pct.56? Îşi menţine punctul de vedere.

Supun votului dumneavoastră pct.56 din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 90 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Pct.56 s-a respins.

Pct.57 se susţine?

Mă iertaţi, mai numărăm o dată abţinerile.

Abţineri? Îl rog şi pe domnul secretar să fie mai vigilent.

4 abţineri. Vă rog să se consemneze.

Vă rog frumos, domnii secretari, să mă sprijiniţi.

Pct.57 se susţine? Nu.

Pct.58 se susţine?

Domnule deputat Călian, aveţi cuvântul la pct.58.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

La acest articol au fost multe discuţii şi sunt multe amendamente.

Prin amendamentul meu, dau o soluţie juridică mult mai corectă şi vă rog să-mi permiteţi să dau citire amendamentului.

La Cap.VII art.20 pct.1, textul se modifică după cum urmează: "Pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către funcţionarii publici numiţi în funcţii de execuţie, aceştia au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător sau remunerare conform legii."

Există legislaţie care prevede modul de remunerare şi cred eu că acest amendament ar rezolva şi problemele invocate de antevorbitorii mei.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnule ministru, pct.58?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule preşedinte,

Nu suntem de acord cu acest amendament. Motivele, ca şi la amendamentul precedent, ţin de o eficienţă a folosirii banului public şi de responsabilizarea personalului bugetar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule ministru.

Domnul Petru Călian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Domnule ministru,

Din păcate, mi-aţi dat un răspuns evaziv. Se pune problema atunci când nu poate fi acordat timp liber. Ce facem atunci? Fac oamenii muncă patriotică, funcţionarii publici?

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct.58, amendamentul respins.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 88 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 voturi împotrivă?

Abţineri? 2 abţineri.

S-a respins.

Pct.59, se susţine?

Vă rog, domnule deputat Mocanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Amendamentul este la alin.(2) al art.20, care reglementează excepţia potrivit căreia munca prestată şi care nu a putut fi recuperată cu timp liber corespunzător, trebuie conform legii plătită.

Amendamentul nostru vine să elimine din textul proiectului de lege o sintagmă care este străină legii şi care introduce o nuanţă pe care nu o găsim în textul legii de salarizare a funcţionarilor publici, şi anume nu mai mult de 30% din personalul de execuţie, ceea ce legea nu prevede.

Mă surprinde, domnule ministru, unele din motivaţiile pentru care aţi respins acest amendament, şi anume că s-ar fi constatat, în prima parte a anului 2007, plata orelor suplimentare de care au beneficiat anumiţi funcţionari publici, ar fi depăşit aşteptările şi se exemplifică aici: Ministerul Afacerilor Externe - 70% din totalul personalului; 80% din personalul de conducere al aceluiaşi minister, 80% din personalul Cancelariei primului-ministru, 90% din personalul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti ş.a..a.m.

Dacă se întâmplă lucrurile astea sunt două motive: ori personalul este insuficient, ori managerii pe care îi avem acolo sunt incompetenţi, din două una. Dar nu putem să introducem în textul unei legi o prevedere care este contrară Legii salarizării funcţionarilor publici din România.

De aceea, vă rog să aveţi bunăvoinţa să acceptaţi acest amendament.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Ministerul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Stimaţi colegi,

În anul acesta, 2007, noi am elaborat un şir de indicatori de eficienţă pentru banul public.

Veţi constata că pe parcursul anului 2008 vor apărea şi alte măsuri restrictive, pentru a îngrădi unele practici care nu au legătură cu obiectul de activitate precis al unei munci suplimentare.

Noi am constatat că se fac abuzuri şi primul lucru pe care-l faci, înainte de a căuta vinovaţii, este să limitezi în continuare posibilitatea acestui abuz. De aici încolo noi vedem, unde managementul este incompetent, unde personalul este puţin. Dacă mă întrebaţi pe mine, personalul nu este puţin în administraţie. Rămâne atunci să vedem care este calitatea managementului.

Dar, până atunci, să ne luăm măsuri de siguranţă, pentru că nu-i nici banul meu, nici al dumneavoastră, e banul public, şi să luăm aceste măsuri de siguranţă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Dacă nu mai există alte intervenţii, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.59.

Cine este pentru? 87 de voturi pentru.

Împotrivă? 153 de voturi.

Abţineri? 4 abţineri.

S-a respins.

Pct.60, se susţine? Nu se susţine.

Pct.61, se susţine? Nu se susţine.

Pct.62, se susţine?

Domnule senator Funar, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă supunem atenţiei un articol nou, art.201, respectiv: "Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, Curtea de Conturi şi Avocatul Poporului pot majora salariile personalului muncitor şi de deservire cu până la 25%, cu aprobarea ordonatorului principal de credite şi cu încadrarea în alocaţiile bugetare adoptate pentru anul 2008."

Împreună cu vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Lucian Bolcaş, vă supunem atenţiei acest amendament. Contăm pe votul dumneavoastră. Nu apare nicio alocare în plus de sume pentru aceşti ordonatori principali de credite.

Motivul pentru care noi am venit cu acest amendament îl constituie situaţia reală de la instituţiile pe care le-am menţionat, inclusiv la Parlament, unde salariile de care beneficiază personalul menţionat în amendament sunt mult mai mici decât la celelalte ministere. De pildă, o femeie de serviciu la Parlament are un câştig brut pe lună mai mic de trei ori decât colega dânsei de la Ministerul de Interne, ceea ce nu este firesc.

Am primit în Birourile permanente ale celor două Camere solicitări de la anagajaţii din Parlament. Situaţia se regăseşte şi la celelalte instituţii. Baza legală nu s-a găsit deocamdată. Prin acceptarea acestui amendament, ordonatorii principali de credite au posibilitatea să majoreze câştigurile lor cu 25%, fără a aduce niciun leu în plus la ordonatorii respectivi de credite.

Sper, prin votul dumneavoastră, să le oferim o bucurie celor la care ne-am gândit acum, în preajma sfintelor sărbători.

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Alte intervenţii? Nu sunt.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Această solicitare care porneşte dintr-o intenţie generoasă nu face obiectul Legii bugetului. Ca atare, face obiectul legislaţiei salarizării, dar vă previn, domnule senator, că în situaţia în care permitem ca fiecare să-şi aranjeze până la un plafon, există în primul rând posibilitatea ca fiecare să meargă până la plafon, dar creşterile inegale vor spori şi mai mult disparităţile dintre instituţii.

Dumneavoastră aţi ales unele. Eu pot să vă spun că în lista pe care o am privind ministerele, Înalta Curte de Casaţie, de exemplu, are salariul, câştigul mediu salarial aproape de patru ori mai mare decât Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Educaţiei, sau Parchetul Public. Deci, există multe disparităţi.

Trebuie să facem o lege a salarizării, care să pună ordine în această dezvoltare haotică, în care teama mea este că propunerea dumneavoastră nu va face decât să adauge un vârtej în plus, în loc să creeze omogenitate.

Motiv pentru care, Guvernul, respectând buna dumneavoastră intenţie, nu este de acord cu acest amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul senator Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să vă informez că riscă domnul ministru al economiei şi finanţelor să rămână fără şofer. Aflând de afirmaţia pe care a făcut-o acum, că la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt câştiguri de patru ori mai mari, sunt convins că de mâine va cere un şofer. Dar, aşa cum aţi remarcat din argumentaţia domnului ministru, la alte ministere s-au acordat câştiguri frumoase.

Noi am propus, adoptând politica paşilor mărunţi, să mai trecem acum, în acest an, la 4 - 5 ordonatori principali de credite, până când Guvernul, printr-o ordonanţă, rezolvă problema.

Ce aş vrea să menţionez este faptul că, prin celebra Ordonanţă nr.100 de anul acesta, Guvernul a găsit soluţii pentru aceste categorii de personal la alte ministere. Deci, argumente se găsesc. Nu este vorba de bani în plus. Eu nu cred că va greşi preşedintele României atunci când îi va majora câştigul lunar la femeia de serviciu sau la şoferul dânsului.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Trebuie să-i permitem şi preşedintelui României, din când în când, să ia decizii corecte.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.62.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 60 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abţineri? 37 de abţineri.

S-a respins.

Supun votului dumneavoastră art.20 al Legii bugetului.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 151 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 83 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Art.20 a fost votat.

Art.21. Vă atrag atenţia că există un amendament admis.

Dacă există obiecţii, observaţii la amendamentul admis? Nu sunt.

Lucrăm atunci pe amendamentul admis.

Pct.63 din raport dacă se susţine?

La admis doriţi să interveniţi?

Vă rog, domnule senator Funar, la amendamentul admis de la art.21, pct.8 din raport, la anexa cu amendamente admise.

Vă rog, domnule Funar, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La art.21, la amendamentul admis, vă propun să revenim asupra lui şi, respectiv, să treacă la amendamente respinse.

Este pentru prima dată când am întâlnit într-o economie capitalistă când se propune oamenilor să lucreze degeaba, respectiv se propune de către iniţiatorii acestui amendament, ca în anul care urmează să se sisteze acordarea indemnizaţiilor pentru membrii comisiilor de concurs şi ai comisiilor de examinare a contestaţiilor, organizate în baza Hotărârii de Guvern nr.1209/2003.

Vă daţi seama că, în această situaţie, anul viitor există riscul să nu se constituie asemenea comisii de concurs. Cine merge să lucreze degeaba, pentru că aşa s-a propus prin acest amendament, că nu se plăteşte nimănui participarea în aceste comisii. Riscăm să blocăm astfel aplicarea hotărârii de Guvern.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă propun, stimaţi colegi, dacă sunteţi de acord, să discutăm acest amendament admis, de la pct.8, împreună cu amendamentele de la pct.63, 64, 65, pentru că sunt legate de aceeaşi chestiune. Şi, dacă mai există alte intervenţii legate de această indemnizaţie pentru membrii comisiilor de concurs, într-un sens sau în altul, propun să le discutăm acum pe toate şi pe urmă le votăm pe rând.

Domnule ministru, la sfârşit vă dau cuvântul.

Este şi domnul deputat Anghel Stanciu pe aceeaşi temă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnilor,

Domnule Nicolăescu,

Aceste amendamente, aşa cum a spus domnul senator Funar, ar trebui respinse. Depinde cum le priveşti. Pentru că dacă le privim aşa cum a spus domnul senator Funar, persoanele respective, care nu primesc o anumită indemnizaţie nu vor mai dori să ia parte la comisii sau să verifice lucrările care privesc contestaţiile.

Dacă privim, însă, practica concursurilor recente de procurori sau prim-procurori (prim-procurori la Bucureşti, prim-procurori pe la Dâmboviţa, nu mai ştiu pe unde), unde indemnizaţia "gratuită" era de la 10.000 de euro în sus, atunci ne putem întreba, într-adevăr, dacă merită să le dai pe examen câteva, 5 - 10 milioane de lei, sau să-i laşi să se autoindemnizeze, prin intervenţii de la cîştigători, la 10 - 20 mii de euro.

Şi atunci trebuie să discernem: ori acceptăm amendamentele care au fost bine întemeiate de către comisiile de buget-finanţe, care le-au acceptat (ca să facă economie la bugetul de stat) şi să le lăsăm în lege, sau să primească cei care dau concurs o indemnizaţie corespunzătoare de la cei interesaţi care să ia concursul.

Având în vedere cum a reacţionat Consiliul Superior al Magistraturii la această acuzaţie de indemnizaţie şpăgară, înseamnă că ar fi mai bine să-i lăsăm aşa, fără indemnizaţie.

Dacă dorim, însă, într-un stat de drept, unde concursurile se iau pe drept, şi nu cu drept, atunci trebuie să votăm eliminarea lor, aşa cum a propus domnul senator Funar.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenţii?

Domnule ministru, luminaţi-ne.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Stimaţi colegi,

Eu ştiu că fiecare tentativă de reformare a bugetului creează astfel de probleme şi vom avea, repet, pe parcursul anului şi astfel de măsuri.

Eu vă spun răspicat: prea am nărăvit funcţionarii publici cu tot felul de sporuri. Dumneavoastră, poate nu ştiţi, dar există şi spor de anticorupţie, există tot felul de sporuri de confidenţialitate.

Atunci când am mărit numărul personalului în ceea ce priveşte administraţiile fiscale, au fost oameni care au luat sute de milioane de lei pe lună. Şi vreţi să vă spun ceva? Comisiile acestea sunt în timpul programului. Ce este aia, în timpul programului să iei şi leafă, să iei şi sporuri din astea pentru comisii?! Înţeleg, dacă-l chemi duminica, dacă are de corectat teze acasă, ca un profesor, dar în timpul serviciului?! În loc să meargă la serviciu aici, merge la serviciu în clădirea de vizavi şi face o comisie şi pentru asta, unele persoane, care erau în 10 - 15 comisii, luau sute de milioane de lei.

Dumneavoastră ştiţi că sunt comisii de privatizare care datează de ani şi ani şi-n care persoane iau zeci de milioane de lei pe lună, fără să facă nimic, ba, chiar blocându-le? Ştiţi că există indemnizaţii pentru comisiile de retrocedare din anul 2000 şi oamenii aceia, în loc să fie pedepsiţi, sunt stimulaţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru, nu vă conformaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule preşedinte,

Noi dorim să punem punct unor astfel de practici. Noi am propus să se limiteze la un salariu. Alţi colegi din Parlament au propus să se elimine de tot. Dacă eliminăm complet şi rămânem ca în situaţia de început, iar o să fie tot felul de abuzuri.

Deci, propunerea mea este, dacă se respinge amendamentul aprobat, măcar să se lase limitarea de un salariu pe lună.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Din partea Guvernului? A, mă iertaţi, dumneavoastră aţi fost din partea Guvernului.

Domnul deputat Stanciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Nu vreau să vorbesc aşa încet, cum a vorbit domnul ministru Vosganian. Sper că se aude. Şi, nu cred de ce este aşa de încrâncenat domnul ministru Vosganian.

Pentru că, vorba rabinului, şi avem şi aici o rudă de rabin "şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate". De aceea, hai s-o împărţim şi s-o lăsăm aşa, cum a sugerat domnul ministru, la maximum un salariu.

Dar, nici nu poţi să elimini responsabilitatea pe care acela o are, un funcţionar cu mânecuţe, care face o treabă de rutină, şi o chestiune de concurs, de evaluare, de imparţialitate, de selectare a valorii. Şi să ştiţi un lucru: că cel mai scump lucru în viaţă este cel pe care nu-l plăteşti. Şi amintiţi-vă că fiecare aţi plătit la rândul vostru lucruri scumpe pe care le-aţi primit gratis.

De aceea, haideţi s-o împărţim pe jumătate, şi să rămână aşa cum a propus ministrul, aşa cum a sugerat, la un salariu maxim.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

În aceste condiţii, avem o procedură complexă de derulat.

Avem, mai întâi, propunerea de respingere a amendamentului admis de la art.21, după care trecem la amendamentele respinse şi vedem dacă se susţine vreunul, dacă nu, rămânem bineînţeles pe textul iniţial.

Supun votului dumneavoastră, mai întâi propunerea de respingere a amendamentului admis de la pct.8 din anexa cu amendamente respinse. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru respingere? 157.

Voturi împotrivă? 79.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul admis a fost respins.

Pct.63 înţeleg că nu se susţine.

Pct.64 se susţine? Domnule senator Funar, dumneavoastră înţeleg că propuneţi să fie...

Eu vă consult, stimaţi colegi, dacă sunteţi de acord, potrivit precedentului Stanciu, să-i punem un microfon domnului ministru acolo, ca să nu dea burta jos de tot, să poată vorbi direct de pe scaun. Da. Mulţumesc.

Există textul iniţial, care spune că există limita de maximum o indemnizaţie lunară. Dar există, de asemenea, un amendament respins, pe care înţeleg că-l susţine domnul Funar, să fie maxim jumătate din salariu de bază, în total.

Domnul Funar a cerut cuvântul, deci, îi dau cuvântul.

Se susţine, domnule Funar? Vă rog.

Suntem la pct.64.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Onorat Parlament,

Vă propun o soluţie de compromis, respectiv, dacă doreşte domnul senator Ştefan Viorel să-l susţină pe cel de la nr crt.63, în ideea care a fost expusă aici şi susţinută şi de către domnul ministru Vosganian, respectiv, cumularea sumelor obţinute de către cei care fac parte din aceste comisii să poată ajunge la maximum un salariu de bază al acestora pe an.

Deci, dacă dânsul îşi susţine amendamentul de la nr. crt.63, eu renunţ la cel de la 64. Eu am propus jumătate de salariu.

Nu ştiu dacă este în sală sau admiteţi, domnule preşedinte, să vină doamna Graţiela Iordache să-l susţină, că dânsa este obişnuită să susţină amendamentele celorlalţi.

Este domnul Ştefan Viorel în sală şi probabil că-şi susţine amendamentul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu-l mai susţine. Se lasă cu totul şi cu totul în mâinile dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Dacă nu îl susţine, atunci, nu am altă soluţie, domnule preşedinte, decât să-mi susţin propriul amendament. Am propus limitarea la jumătate din salariul de bază a sumelor câştigate legal de către membrii acestor comisii în cursul unui an. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Doamna Iordache, drept la replică.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Chiar am vrut să treacă drept un gest de curtoazie, dar mă obligaţi să citez art.108 din Regulament, în care scrie clar că în condiţiile în care autorii amendamentelor nu sunt în sală, amendamentele pot fi susţinute de către reprezentanţii grupurilor. Fiind vicelider al Grupului Partidului Democrat Liberal, am această calitate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Desigur, dar nu chiar şi pentru domnul senator Viorel Ştefan.

Deci, Guvernul înţeleg că îşi menţine punctul de vedere, de a se da o indemnizaţie, şi nu jumătate.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins al domnului senator Funar, prin care se propune limitarea la jumătate de salariu lunar.

Cine este pentru? 33, cu domnul vicepreşedinte Bolcaş.

Voturi împotrivă? 141.

Abţineri? Nu sunt.

Ceilalţi colegi nu au votat.

Pct. 64 nu a fost adoptat.

Pct. 65? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră atunci art. 21, în formularea sa iniţială. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 156.

Voturi împotrivă? Domnule deputat, vă rog să nu votaţi de două ori! 79.

Abţineri? Nu sunt.

Art. 21 a fost adoptat.

La art. 22, vă atrag atenţia că există un amendament admis, de eliminare a articolului.

Există obiecţii la acest amendament? Nu.

Amendamentul respins de la pct. 66 se susţine? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră atunci propunerea de eliminare a art. 22. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 155.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 79.

Art. 22 a fost eliminat.

(Către doamna deputat Graţiela Denisa Iordache, căreia i se adresează mai mulţi colegi) Dragostea pentru dumneavoastră e neţărmurită, sunt sigur că toţi vor zbura în jurul dumneavoastră!

Art. 23. Există un amendament respins, dacă se susţine? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră art. 23, dacă nu există alte obiecţii, observaţii.

Cine este pentru? Mulţumesc. 154.

Voturi împotrivă? 78.

Abţineri? Nu sunt.

Art. 23 este adoptat.

Art. 24. Există un amendament admis, de eliminare a art. 24.

Dacă există obiecţii, observaţii la acest amendament? Nu există.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de eliminare a art. 24.

Cine este pentru? 156.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

se reia votul.

Domnilor secretari, vă rog, puţin sprijin la articolul acesta, pentru că nu e...

Deci, reluăm votul la art. 24. avem amendament de eliminare.

Cine este pentru eliminare? 11 voturi pentru eliminare.

Voturi împotriva eliminării? Un vot împotrivă.

Abţineri? 150 de abţineri.

Nu s-a eliminat.

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră art. 24 aşa cum a fost formulat.

Vă rog, domnule preşedinte, lămuriţi-ne, că am impresia că nu înţelege nimeni ce vorbim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Eu cred că colegii noştri nu au înţeles ce se votează.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

O să vă rog, dacă vreţi, atunci, să clarificaţi dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Gubandru:

La art. 24 este un amendament admis al comisiilor, prin care eliminăm art. 24, care elimina drepturile pensionarilor pentru anul 2008. Noi am votat ca acest articol să nu mai existe, să rămână drepturile pensionarilor în anul 2008.

De aceea, vă rog frumos, domnule preşedinte, să resupuneţi la vot, pentru ca, colegii să înţeleagă ceea ce votează. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, doamnă deputat Aura Vasile.

Rog colegii să clarificăm întâi articolul, să ştim ce votăm.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Grupul Partidului Social Democrat doreşte reluarea votului pentru acest amendament admis, la art.24, pentru că nu a fost înţeles, iar comisia nu a explicat plenului despre ce este vorba. Deci, vă rog, să reluăm votul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles.

Mai există alte intervenţii? Dacă nu e clar, stimaţi colegi, vreau să fiu cât se poate de explicit: există un amendament admis la comisie, cel de la pct.10 din anexa cu amendamente admise, prin care se propune eliminarea art.24 şi vă supun votului dumneavoastră amendamentul admis, prin care se propune eliminarea art.24. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 241.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

Ei, ăsta consens!

S-a eliminat art.24.

Se propune introducerea unui articol nou, prin pct.11 din anexa cu amendamente admise. Obiecţii, observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră pct.11 din anexa cu amendamente admise.

Cine este pentru? 158.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 84.

S-a admis pct. 11.

Pct.12 din anexa cu amendamente admise.

Cine este pentru? Mulţumesc. 157.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 83.

S-a introdus pct. 12 ca articol nou.

Pct.13 din anexa cu amendamente admise.

Cine este pentru? 157.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 83.

S-a introdus pct.13.

Pct.14 din raport.

Cine este pentru? 156.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 83.

S-a introdus pct.14 ca articol nou.

Pct.15.

Cine este pentru? 153.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 85.

S-a introdus pct.15.

Pct.16.

Cine este pentru? 153.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 83 de abţineri.

S-a introdus un nou articol, prevăzut de pct. 16 în anexa cu amendamente admise.

Avem o serie de amendamente respinse, de asemenea.

Pct.68 se susţine? La amendamente respinse. Nu.

Pct.69? Domnul senator Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Vă propunem un art.25 nou, care să sporească substanţial veniturile bugetului de stat începând cu anul viitor. Am propus să se majoreze veniturile bugetului de stat, prin impozitarea cu sută la sută a diferenţei dintre preţul de referinţă al petrolului şi gazelor naturale pe plan mondial şi preţul de extracţie al petrolului şi gazelor naturale din România.

În opinia iniţiatorilor se asigură astfel majorarea veniturilor bugetului de stat cu 6,5 până la 7 miliarde de euro pe an şi se valorifică bogăţiile naturale în interesul poporului român. Aş vrea să vă informez că în prezent această sumă, în fiecare an, pleacă la OMV, pentru prosperitatea poporului austriac.

Sper să susţineţi amendamentul nostru şi, după aceea, să revenim la anexe, pentru că vom avea bani mulţi de împărţit. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule senator,

propunerea dumneavoastră, ca de fiecare dată, are un anumit tâlc, mă întreb însă dacă aţi calculat cu cât s-ar scumpi preţul la gaze dacă noi am aplica ceea ce propuneţi dumneavoastră? Nu uitaţi, preţul reglementat la gaze este o combinaţie între 60-70% preţul intern şi 30-40% preţul de import. dacă noi impozităm cu sută la sută diferenţa, practic, mărim preţul gazului intern cu o sumă considerabilă, ceea ce va duce la o explozie a preţurilor a cărei consecinţă eu mă tem, în clipa de faţă, să mi-o imaginez. Şi ceea ce am câştiga la buget pe partea asta am pierde, şi ca impact social, şi ca scădere de consum, pe partea cealaltă.

De aceea, Guvernul nu poate accepta acest punct de vedere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule ministru.

Alte intervenţii? Domnul senator Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Spre a vă face să înţelegeţi mai uşor, domnul ministru Vosganian a recurs la exemplul cu gazele naturale, crezând că vom sări în aer. Nu este cazul! Vă dau un exemplu, pentru a înţelege mai uşor, cu petrolul. Ţiţeiul românesc se extrage la un cost de circa 13 dolari barilul, dar la rafinare îl introduc, cei de la OMV, la preţul mondial, de 96, mâine, poimâine, de 100 şi ceva de dolari barilul, diferenţa dintre preţul mondial la care îl introduc la rafinare şi costul de extracţie pleacă la austrieci, şi nu rămâne în bugetul statului român. Şi mă surprinde că ministrul de finanţe al României nu vrea să intre în bugetul statului român aceşti bani.

Celălalt exemplu pe care l-a dat, cu gazele naturale, este ceva mai complicat. Dar românii nu pot înţelege de ce, în condiţiile în care avem gaze naturale în România - nu în cantitatea suficientă şi pentru populaţie şi pentru economia naţională - de ce alţii, peste cuvântul şi promisiunea domnului ministru Vosganian, ne anunţă că vor mări de la anul costul la gaze? La început, doar cu vreo 30%, deşi domnul ministru dădea o cifră mult mai mică, de numai 4%.

Îmi puneam şi eu întrebarea, fiind un mic consumator de gaz, de ce mai avem ministru, dacă sunt alţii peste dânsul care decid, împotriva românilor, preţul gazelor? Ce am câştigat că am privatizat gazele naturale din România, creşteri de preţuri fără niciun control? Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator. Înţeleg că domnul ministru doreşte să vă spună ce am câştigat privatizând gazele.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Stimaţi colegi,

La dumneavoastră, ca oameni responsabili, mulţi cu foarte multă experienţă, rugămintea mea este să nu vă lăsaţi ispitiţi de campaniile acestea permanente, care încearcă să câştige audienţă prin ameninţări cu creşterea preţurilor. Dacă v-aş aduce, numai în acest an, declaraţii ale unor oameni politici, ale unor organe de presă, ale unor analişti care vesteau cât de mult vor creşte preţurile din cauza secetei, din cauza investiţiilor, din cauza pieţei mondiale, "v-ar spăria gândul", vorba românului.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu uitaţi lăcustele!

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Anul acesta preţul la gaze a scăzut! În condiţiile în care mulţi au zis că o să crească!

Cui îi pasă că o companie, ca să-şi mărească profiturile, ar dori să-şi mărească preţurile cu 30%? Fireşte că oricine vrea, dumneavoastră, într-un for de această importanţă, invocaţi dorinţele unei companii care are nevoie să aibă autorizare de la autoritatea de profil?

Eu v-am spus că de la 1 ianuarie preţul la gaze va creşte, eventual, cu o singură cifră. Şi dumneavoastră o puneţi, declaraţia mea, în legătură cu dorinţele unei companii şi prin aceasta argumentaţi un punct de vedere aici!

Rugămintea mea este, noi să ne păstrăm sobrietatea şi să-i educăm pe români în spiritul unei informări corecte. Preţul, cum vă spuneam, în acest an nu a crescut, preţurile, în anul viitor, nu vor avea o escaladă de 30-40%, cum se spune.

Şi chestiunea aceasta, încă o dată vă repet, legată de impozitarea veniturilor, se va reflecta - aceasta, chiar că se va reflecta! - în preţuri şi nu suntem de acord cu acest amendament.

Şi vă mai spun ceva, domnule senator, în totalitatea impozitelor, numai 8% este impozit pe profit, deci, chiar dacă o companie străine vine în România, câştigă profituri şi pleacă cu ele...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru, nu suntem la dezbateri generale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

..., 92% rămân în ţară. Şi nu mai inoculaţi astfel de sentimente naţionaliste în ceea ce priveşte economia de piaţă.

în consecinţă, nu suntem de acord cu acest amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Ioan Aurel Rus.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Aurel Rus:

Domnule ministru,

Mulţumesc că aţi încercat să ne lămuriţi în privinţa gazelor, dar, spuneţi-mi mie, ce se întâmplă la ţiţei? Dacă preţul la extracţie e undeva la 13, diferenţa, până la 90, de ce nu trebuie să fie impozitată? Aduce cuiva un beneficiu... Sigur că beneficiu aduce în buzunarul OMV-ului, dar, la bugetul de stat, eu vă întreb exact, puteţi să estimaţi acum care este venitul direct la bugetul de stat din ţiţeiul care se extrage din România? Credeţi că noi chiar vrem să facem o campanie populistă, acum, aici? Sau, probabil că spunând realitatea, deranjăm?

Aici aş vrea să ne lămuriţi, dacă tot trebuie să votăm cumva, măcar să ştiu de ce. Vă aştept, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 

Domnul Varujan Vosganian:

Vă propun să facă obiectul unei alte dezbateri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă propun să facem o dezbatere parlamentară pe această temă.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 69, vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 30.

Voturi împotrivă? 102.

Abţineri? 56.

S-a respins.

Pct.70 se susţine? Domnul senator Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

La pct.70, vă propunem, doamnelor şi domnilor parlamentari, domnule preşedinte, din nou, intenţia noastră este să contribuim la majorarea veniturilor bugetului de stat şi să se elimine o prevedere care există în momentul de faţă în Legea nr.571/2003 art.216, care precizează că sunt scutite de plata acestor impozite cantităţile de ţiţei şi gaze naturale din producţia internă exportate direct de agenţii economici producători.

Există o discriminare între agenţii economici din România. Deci, cei care ne jefuiesc petrolul şi gazele şi le trimit la export sunt scutiţi de plata impozitelor faţă de bugetul statului român.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Punctul de vedere al Guvernului? Domnule ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Întâi, că această solicitare nu face obiectul acestei legi.

În al doilea rând, că există un anumit regim, care este valabil pentru mărfurile exportate, în general, şi care se menţine şi aici.

Din toate aceste motive, noi propunem respingem acestui amendament. Este foarte riscant să încercăm prin Legea bugetului să rezolvăm toate problemele fiscale ale unei ţări.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.70.

Cine este pentru? 30.

Voturi împotrivă? 102.

Abţineri? 58.

S-a respins.

Poz.71 se susţine? Domnule senator Funar, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Onorat Parlament,

Propunem, din nou, şi insistăm să aibă mai mulţi bani la buget Guvernul şi, în acest sens, de data aceasta vă propunem un art. 27, nou, cu următorul text: "În bugetele ordonatorilor principali de credite se menţin la nivelul prevederilor bugetare din anul 2007 cheltuielile pentru indemnizaţii de conducere, fondul de premii, prime de vacanţă, protocol şi reprezentare, reclamă şi publicitate, deplasări interne, deplasări în străinătate".

Am întâlnit la un ordonator principal de credite creşterea primelor de vacanţă cu 2.900%!

Vă dau un alt exemplu, îl am în faţă, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a prevăzut creşterea la prime de vacanţă numai cu 11%, la deplasări în străinătate cu 160%, reclamă şi publicitate, creştere cu 300%

Un alt ordonator de credite, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prime de vacanţă, creştere cu 233,74%.

Administraţia Prezidenţială, care a fost un pic mai zgârcită la prevederile din anul care urmează, totuşi, la prime de vacanţă, creşterea este 142,86%.

Şi, dacă vă amintiţi, aceia dintre dumneavoastră care aţi avut curiozitatea şi aţi lecturat prevederile din bugetele ordonatorilor principali de credite, la toate elementele de cheltuieli pe care le-am menţionat, creşterile sunt substanţiale.

Noi am propus să fie îngheţate la nivelul anului 2007, şi aceste sume să primească alte destinaţii. Unele dintre ele, printr-un amendament acceptat, au trecut deja spre Ministerul Sănătăţii.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Punctul de vedere al Guvernului?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule preşedinte,

Sunt unele capitole, cum sunt indemnizaţii, fonduri de premii, care sunt legate de nivelele salariilor, iar la altele am operat modificarea, le-am înjumătăţit, prin acordul celor două comisii. Deci, noi socotim că am dat răspuns solicitărilor domnului senator Funar.

Fireşte că, luând caz cu caz, în unele situaţii nu s-au acordat prime, de aceea sunt creşteri atât de mari, în alte situaţii sunt anumite programe care necesită un tip de deplasare, nu vreau să insist.

Dar am luat măsuri, am înjumătăţit, printr-un amendament acceptat, toate cheltuielile cu deplasări, cu protocol etc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.71.

Cine este pentru? 30 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 110.

Abţineri? 63.

Pct.72 se susţine? Domnule senator Funar, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

La nr. crt. 72, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, am propus ca în anul următor să se menţină costul rovignetei la nivelul anului 2007. aşa cum cunoaşteţi, România este singura ţară din cele membre ale Uniunii Europene în care se plăteşte această rovignetă pentru utilizarea diverselor categorii de drumuri.

Guvernul nu ne susţine amendamentul şi propune respingerea, întrucât se susţine că nu face obiectul bugetului. Alte impozite şi taxe fac obiectul, însă, al Legii bugetului.

Iar, pe de altă parte, Guvernul susţine că trebuie aplicată Ordonanţa nr. 15/2002. Noi susţinem, deşi avem suficiente argumente contra, să fie aplicată această ordonanţă, dar solicităm, prin amendamentul nostru, să nu se majoreze substanţial, aşa cum Guvernul încearcă, rovigneta, costul rovignetei pentru 2008 să rămână la nivelul anului 2007.

Şi, în felul acesta, cei aflaţi la putere au şansa să aibă mulţi prieteni printre conducătorii auto. Altfel, îşi vor găsi alţi prieteni pentru alegerile de la anul.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul menţine explicaţiile şi nu susţine amendamentul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poz.72.

Cine este pentru? 30.

Voturi împotrivă? 109.

Abţineri? 68.

S-a respins.

Pct.73 se susţine? Domnule senator Funar, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Onorat Parlament,

Este o simplă formalitate pentru mine susţinerea acestui amendament, pentru că, de fapt, el are suport în plenul Parlamentului, în hotărârea adoptată odată cu investirea Guvernului Tăriceanu I, când prin programul de guvernare s-au stabilit care vor fi procentele din produsul intern brut care se vor regăsi în buget în anul 2008. Şi, aici, domnul ministru Vosganian poate să confirme că marea majoritate a acestor procente le-a scris cu pixul dânsului... sau stiloul.

Respectiv, noi propunem la acest amendament să se respecte procentele care au fost hotărâte de către Parlament la investirea Guvernului Tăriceanu I. Respectiv: 6% din p.i.b. pentru educaţie, cel puţin 6% din p.i.b. pentru sănătate, 2,38 din p.i.b. pentru armată, 0,4% din p.i.b. pentru înfiinţarea şi stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Vă consult dacă sunteţi de acord să vă prezentaţi toate amendamentele, până la 85, că sunt numai ale dumneavoastră, în continuare? Pe rând.

Domnule ministru, vă rog, la poz.73?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu am de adăugat decât că singurul care nu este rezolvat este cel cu sănătatea, pentru că la armată am promis finanţare suplimentară pentru înzestrare, la întreprinderi mici şi mijlocii, se regăsesc la alte capitole, iar la sănătate, într-adevăr, nu am îndeplinit. Dar am depăşit alte angajamente, cum ar fi cel privind creşterea pensiilor. Şi, dacă luăm laolaltă evoluţia pensiilor şi cu sumele alocate sănătăţii, veţi vedea că ele, împreună, fac exact cât am promis la programul de guvernare pentru ele, împreună.

De aceea, eu socotesc că pe ansamblu am îndeplinit cerinţele programului de guvernare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.73.

Cine este pentru? 30.

Voturi împotrivă? 109.

Abţineri? 70.

S-a respins.

Pct.74. Domnule senator, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Se sugerează din sală să-mi oferiţi şi mie un microfon, nu este cazul, că mai am doar câteva amendamente.

Propunem un art.30 nou, în sensul că, începând de anul viitor, să se aloce cel puţin 0,2% din produsul intern brut pentru finanţarea acţiunilor sociale şi umanitare ale bisericilor şi cultelor. Am venit cu această propunere, cu acest amendament, pornind de la angajamentul şi promisiunile făcute, atât de către Preşedintele României, cât şi de primul-ministru, în faţa noului Patriarh al României şi ierarhilor Bisericii Ortodoxă şi altor biserici şi culte din România.

Aşa cum cunoaşteţi, până acum, bisericile şi celelalte culte s-au străduit şi au desfăşurat anumite acţiuni cu caracter social sau, în urma unor calamităţi, şi acţiuni cu caracter umanitar. Dar, nu au dispus decât de fonduri foarte mici, în raport cu realităţile, de regulă banii proveniţi din donaţiile făcut de cetăţeni sau din banii văduvei.

Vă propunem, acum, ca, începând cu anul viitor, din bugetul statului să fie sprijinite aceste acţiuni sociale şi umanitare ale bisericilor şi ale celorlalte culte, cu acest procent mic, de numai 0,2% din p.i.b.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul consideră că susţinerea acordată bisericilor este cu mult mai mare decât acest procent. În plus, această acţiune va fi prestată pe măsura instituţionalizării rolului social al Bisericii. Ea nu a fost listată ca atare cu reprezentanţii bisericilor, drept care, socotim că, în acest moment, ajutoarele pe care le dă Guvernul sunt îndestulătoare şi aceasta rezultă şi din poziţia pe care bisericile o au în legătură cu susţinerea dată de Guvern. Deci socotim că acest amendament trebuie, în acest moment, respins.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.74.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 30.

Voturi împotrivă? 107.

Abţineri? 70.

Amendamentul nr.75.

Vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Onorat Parlament,

La acest număr, 75, am convingerea că vom strânge mult mai multe voturi. Este vorba de un amendament prin care propunem reducerea la 5% a t.v.a.-ului la alimentele de bază, propunere care a fost susţinută, cel puţin în plan declarativ, şi de către P.S.D. şi P.C.

Bănuiesc că şi nou partid înfiinţat recent - P.D.-L.-ul - îl susţine; de udemerişti, nu mă mai îndoiesc.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

O astfel de măsură ar fi trebuit însoţită de scăderile corespunzătoare nivelului veniturilor şi, de asemenea, cu propunerile corespunzătoare în ce priveşte reducerea cheltuielilor. Cum acest lucru nu se face prin amendament, noi socotim că el este nefundamentat şi trebuie respins.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule senator Gavrilă Vasilescu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În primul rând, vreau să fac o mică rectificare la o afirmaţie care s-a făcut. Există şi a existat un proiect de act normativ, deci nu la nivel declarativ, P.C.-ul susţine reducerea t.v.a.-ului la principalele alimente.

Aş vrea să reamintesc domnului ministru, chiar. Domnule ministru, dacă vreţi să mă urmăriţi puţin: în Uniunea Europeană, pentru alimentele de bază, t.v.a.-ul este între zero şi 7%. Când ne aliniem şi noi Uniunii Europene?

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Când vom avea şi noi impozitul pe salariu 50%, sau 40%, pentru anumite venituri, am putea să ne aliniem. Sau, atunci când veniturile în buget, ca procent, vor fi 50%, cum este în Franţa, sau 40 şi ceva la sută, cât este media europeană.

Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că, odată cu intrarea în zona euro, am putea să ne gândim şi la reducerea t.v.a.-ului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ioan Aurel Rus.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

N-aş fi venit la acest microfon, dacă astăzi nu l-aş fi auzit pe premier că rămâne cota unică de impozitare de 16%. Deci, premierul spune un lucru, ministrul de finanţe spune alta. Şi, atunci, sigur că, de aici, transmitem cu totul şi cu totul alte probleme populaţiei.

Nu putem să mergem la 40 sau la 50%, domnule ministru, dar putem să coborâm t.v.a.-ul la alimentele de bază. Şi acest lucru ne aparţine numai nouă. Cred că mai multe formaţiuni politice vor susţine acest lucru.

Cât priveşte varianta cu 16 şi cu 40%, cred că astăzi o să fiţi sancţionaţi de premier.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult. Am închis discuţiile.

Pe procedură? Domnul deputat Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

În calitate de vicelider al Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, vă solicit un apel nominal, o verificare, de fapt, a cvorumului, pentru că dumneavoastră, la ultimul vot, aţi dat 209 voturi, fără să fie făcută numărătoarea. Aveţi o cifră de control, pe care apoi o defalcaţi pe voturi.

În sală, nu avem numărul de deputaţi şi senatori care să permită continuarea lucrărilor în felul în care se duc lucrările acum.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

O să vă rog să-mi îngăduiţi să fac aplicarea Regulamentului reunit. Am dat drumul soneriei. Peste 5 minute, împreună cu secretarii de şedinţă, facem o evaluare a prezenţei şi, dacă considerăm că nu avem cvorumul de şedinţă, trecem la apel nominal. Aşteptăm câteva minute să vină colegii de pe hol.

Pct.75 îl supun votului dumneavoastră. (Rumoare, vociferări)

Procedură? S-a cerut? Nu s-a cerut. Nu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.75.

Cine este pentru? 30.

Voturi împotrivă? 109.

Abţineri? 76.

Mă iertaţi, 31 la voturi pentru.

Vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sper să am mai mare succes cu următorul amendament, care vizează ca, începând de anul viitor, niciun angajat plătit din bani publici să nu poată avea un câştig pe lună, respectiv pe an calendaristic, mai mare decât Preşedintele României.

Aşa cum cunoaşteţi, prin diverse acte normative, s-a ajuns ca unii dintre cetăţenii României plătiţi din bani publici, să câştige şi de 10 ori mai mult pe lună decât Preşedintele României. Există directori de penitenciare din România care au câştigul cât cel al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii. Presa, mai ales în ultimele zile, a prezentat mai multe exemple de angajaţi plătiţi din bani publici care stau acasă, care n-au plecat în străinătate. N-aţi văzut niciun judecător plecând în străinătate. Dacă are 150-200 milioane lei brut pe lună, nu este cazul să plece. N-aţi văzut vreun procuror plecând din România în străinătate. Au rămas acasă. Pentru că, pe lângă 100-150-200 de milioane lei brut pe lună, mai iau şi şpagă de 10-15-20 de mii de euro, cu ocazia unui concurs oarecare. Şi a fost doar o întâmplare concursul acesta. Rămâne de văzut dacă nu este regulă. Dar au plecat medicii - şi pleacă; au plecat şi pleacă profesori; au plecat şi pleacă inginerii şi aşa mai departe, ajungându-se în situaţia nefirească, respectiv salariile cadrelor didactice, ale medicilor, ale funcţionarilor publici, ale celor care lucrează în agricultură şi aşa mai departe, să fie extrem de mici - undeva în jurul a 10-15 milioane lei vechi. Dar alţii au câştiguri, vă spuneam ... De pildă, să nu-l uit pe "prietenul meu" Radu Duda, cu care Guvernul României este generos, dar nu ştiu de ce: anul acesta i-a dat "numai" 7,2 miliarde de lei - la un singur cetăţean; are 600 milioane lei pe lună. Îi vin 20 milioane lei pe zi calendaristică. Acum vreo două luni, nemaiştiind pe ce să cheltuiască banii, s-a dus până la Polul Nord să numere urşii polari. Şi a ajuns la concluzia că a scăzut numărul urşilor polari. Şi primeşte 600 milioane lei pe lună!

Apelez la dumneavoastră, doamnelor şi domnilor parlamentari: acceptaţi amendamentul acesta şi să intrăm în normalitate. Nu se poate, şeful statului, care este în colimator toată ziua, care se străduieşte şi, la ore de maximă audienţă, iese pe toate canalele de radio şi televiziune, şi are o indemnizaţie pe lună fixă de 10 ori mai mică decât a cetăţeanului Radu Duda. Este posibil ca un director de penitenciar să aibă 250 milioane lei pe lună? Şi dumneavoastră să-mi respingeţi amendamentul? E normal? Ce spun cetăţenii despre noi, aleşii lor, aici, în Parlament? Cu cine ţinem noi?

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.76.

Cine este pentru? 32.

Voturi împotrivă? 108.

Abţineri? 75.

S-a respins.

Amendamentul nr.77.

Vă rog, domnule senator.

 

Domnul Valeriu Tabără (din sală):

Domnule preşedinte, v-am rugat să verificaţi cvorumul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles că solicitaţi apel nominal.

Domnule senator, întrerup lucrările. (Se adresează domnului senator Gheorghe Funar, care se înscrisese la cuvânt.)

Apel nominal. Îl invit pe domnul secretar Gavrilă Vasilescu - apelul nominal la Senat.

Domnilor colegi, nu este nicio problemă. Să ştiţi că, fiind apel nominal, lista de prezenţă va fi făcută publică, inclusiv la grupurile dumneavoastră.

 

Domnul Valeriu Tabără (din sală):

Nu este nicio problemă.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Berceanu este absent de astăzi, de la prânz.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Doamnelor şi domnilor colegi, vă rog să-mi acordaţi un pic de atenţie, ca să mergem un pic mai repejor.

- Antonie Ştefan-Mihail - absent
- Apostol Neculai - absent
- Arcaş Viorel - absent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - absent
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - prezent
- Blaga Vasile - absent
- Bobeş Marin - absent
- Cazacu Cornelia - absentă
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - absent
- Chelaru Ioan - absent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - absentă
- Cioroianu Adrian Mihai - Guvern
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - absent (concediu medical)
- Creţu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - absent
- Cutaş George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - absent (Guvern)
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - absent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - absent
- Duca Viorel Senior - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovacs Peter - absent
- Fekete Szabó Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - prezent
- Frunda György - absent (delegaţie)
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - prezent
- Gheorghe Constantin - absent
- Haşotti Puiu - prezent
- Ilaşcu Ilie - absent (delegaţie)
- Iliescu Ion - prezent
- Iluşcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - absent
- Ioţcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - absentă
- Lupoi Mihail - prezent
- Mardare Radu Cătălin - absent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Bela - prezent
- Meleşcanu Teodor Viorel - absent (Guvern)
- Mereuţă Mircea - prezent
- Mihăiescu Eugen - absent
- Mihăilescu Petru Şerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - absentă
- Moraru Ion - absent
- Morţun Alexandru Ioan - prezent
- Neagu Nicolae - absent
- Neagoe Otilian - absent (delegaţie)
- Néméth Csaba - prezent

Pentru domnul senator Neagoe Otilian, vă rog să consemnaţi că este în delegaţie.

- Nicolae Şerban - absent
- Nicolai Norica - absentă
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel-Constantin - prezent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Panţuru Tudor - absent
- Pascu Corneliu - absent
- Păcuraru Paul - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru - prezent
- Pete Ştefan - prezent
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent (delegaţie)
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - absent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - absent
- Roibu Aristide - absent (concediu medical)
- Sabău Dan - absent
- Savu Daniel - absent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - absent (delegaţie)
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - absent
- Stănoiu Mihaela Rodica - absentă
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Şerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Szabó Ilona - prezentă
- Szabó Karkoly Ferenc - absent
- Şerbănescu Verginia - absentă
- Şerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Şereş Ioan-Codruţ - absent
- Ştefan Viorel - prezent
- Şter Sever - prezent
- Talpeş Ioan - absent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - absent
- Terinte Radu - absent
- Theodorescu Emil Răzvan - absent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tomoioagă Liliana Lucia - prezentă
- Tudor Corneliu Vadim - prezent
- Ţâbuleac Mihai - prezent
- Ţîrle Radu - absent
- Ungheanu Mihai - absent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - absent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaş Verginia - absentă
- Verestóy Attila - prezent
- Vosganian Varujan - prezent
- Vraciu Jan - absent
- Zombori Vilmoş - absent

Da, v-am văzut, domnule senator Ion Vasile.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

O să rog, dacă mai există colegi senatori care nu s-au înregistrat, să meargă la domnul senator Gavrilă Vasilescu. (Domnii senatori care au intrat în sală ulterior apelului nominal, şi-au înregistrat prezenţa la secretarul de şedinţă.)

Domnule Munteanu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

- Adomnicăi Mirela Elena - prezentă
- Adomniţei Cristian Mihai - absent (Guvern)
- Albu Gheorghe - prezent
- Almăjanu Marin - absent
- Almăşan Liviu - absent
- Amarie Constantin - absent
- Amet Aledin - prezent
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - absent
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Andreica Romică - absent
- Antal Árpád-András - prezent
- Antal István - prezent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardelean Lia - absentă
- Asztalos Ferenc - prezent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Bara Nicolae - absent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bardan Cornel Ştefan - prezent
- Bădălău Niculae - prezent
- Băeşu George - prezent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbuleţiu Tiberiu - prezent
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - prezent
- Becşenescu Dumitru - absent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - prezent
- Boagiu Anca-Daniela - absentă
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - prezent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Borbély Lászlo - absent (Guvern)
- Bonis Istvan - prezent
- Boşneac Samuel - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru - absent
- Brînză William Gabriel - absent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Bruchental-Pop Ionela - prezentă
- Buciu Angela - absentă
- Buciuta Ştefan - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Ioan - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - absent
- Buruiană Aprodu Daniela - absentă
- Buzatu Dan Horaţiu - absent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - absent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiş Filonaş - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - absent
- Ciontu Corneliu - prezent
- Ciopraga Mircea - prezent
- Ciucă Liviu Bogdan - prezent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Cocrea Olguţa - prezentă
- Codîrlă Liviu - absent
- Constantinescu Anca - absentă
- Constantinescu Viorel - absent
- Corlăţean Titus - absent
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - absent
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - absent (europarlamentar)
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Diaconescu Marin - absent
- Diaconescu Renică - prezent
- Dida Corneliu Ioan - absent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - prezent
- Dreţcanu Doina Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - prezent
- Dumitrescu Liana - absentă
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - prezent
- Dumitriu Mihai - prezent
- Dumitru Ion - absent
- Duşa Mircea - prezent
- Duţu Stelian - absent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Eserghep Gelil - prezent
- Faina Constantin - prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - prezent
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Damian - absent
- Fotopolos Sotiris - absent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - prezent
- Găleteanu Monalisa - prezentă
- Georgescu Filip - absent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Ghiorghioni Ionesie - absent
- Ghişe Ioan - prezent
- Giurgiu Mircia - prezent
- Glăvan Ştefan - prezent
- Godja Petru - prezent
- Gonţea Ion - absent
- Grigore Dan - prezent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Hellvig Eduard Raul - absent
- Hoban Ioan - prezent
- Hogea Vlad Gabriel - absent
- Hoinaru Marian - absent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob Ridzi Monica Maria - absent (europarlamentar)
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Ifrim Mircea - prezent
- Igaş Traian Constantin - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Ilie Cristian - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - absent
- Ionescu Daniel - absent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Graţiela Denisa - prezentă
- Iriza Marius - prezent
- Iustian Mircea Teodor - absent
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Attila Béla Ladislau - absent
- Kelemen Hunor - absent
- Kerekes Károly - prezent
- Király Andrei-Gheorghe - prezent
- Kónya-Hamar Sándor - absent
- Kovacs Attila - prezent
- Lakatos Petru - prezent
- Lambrino Radu - absent
- Lari-Iorga Leonida - absentă
- Lificiu Petru - prezent
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - prezent
- Luchian Ion - prezent
- Macaleţi Costică - prezent
- Magheru Paul - absent
- Man Mircea - absent
- Manda Iulian Claudiu - absent
- Manolescu Oana - absentă
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Constantin - prezent
- Martin Eduard-Stelian - prezent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Matei Cătălin Lucian - absent
- Mazăre Alexandru - prezent
- Mătuşa Tudor - absent
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareş Şerban - prezent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - prezentă
- Meir Nati - absent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalache Sorin Dan - absent
- Mihei Andrian-Sirojea - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - absent
- Mironescu Laurenţiu - absent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - absent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mitrea Miron Tudor - prezent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - absent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocanu Alexandru - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Momanu Corneliu - prezent
- Motreanu Dan Ştefan - prezent
- Movilă Petru - absent
- Munteanu Ioan - prezent
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - prezent
- Nechita Aurel - prezent
- Nedelcu Gabriela - prezentă
- Nica Dan - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - absent (Guvern)
- Nicolicea Eugen - absent
- Nicula Vasile Cosmin - prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Niţă Constantin - prezent
- Niţulescu Teodor - prezent
- Nosa Iuliu - prezent
- Oancea Viorel - absent
- Olărean Aurel - absent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - absent
- Ovidenie Costel - prezent
- Palăr Ionel - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pardău Dumitru - absent
- Pascu Bogdan - absent
- Paşcu Ioan Mircea - prezent
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - prezent
- Păun Nicolae - absent
- Petrea Constantin - prezent
- Plumb Rovana - absent (europarlamentar)
- Podgorean Radu - absent
- Ponta Victor-Viorel - absent
- Pop Claudiu Adrian - prezent
- Popa Cornel - prezent
- Popa Daniela - prezentă
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petre - prezent
- Popescu Dan Ioan - absent
- Popescu Florin Aurelian - absent
- Popescu Ionica Constanţa - prezentă
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent (Guvern)
- Popp Cosmin Gabriel - absent
- Preda Cezar Florin - absent
- Pruteanu Vasile - absent
- Puchianu Ioan Dumitru - absent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian-Mircea - prezent
- Puşcaş Vasile - prezent
- Puşcă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - prezent
- Rădulescu Cristian - prezent
- Rogin Marius - absent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - prezent
- Rus Ioan Aurel - prezent
- Rusu Mihaela Adriana - prezentă
- Ruşanu Dan Radu - prezent
- Sanda Victor - prezent
- Sandu Gabriel - absent
- Sandu-Capră Mihai - prezent
- Sasu Ion - prezent
- Săniuţă Marian Florian - absent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârb Gheorghe - prezent
- Sârbu Marian - prezent
- Sârbu Mugurel Liviu - prezent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Semcu Adrian Emanuil - prezent
- Seres Dénes - prezent
- Severin Adrian - absent (Europarlamentar)
- Silaghi Ovidiu Ioan - prezent
- Sireţeanu Mihail - absent
- Sóki Béla - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stanciu Anghel - prezent
- Stativă Irinel Ioan - absent
- Stănescu Alexandru-Octavi - absent
- Stănescu Cristian - absent
- Stănescu Mircea - absent
- Stoica Ion - absent
- Străchinaru Petre - prezent
- Strungă Emil - prezent
- Szekely Levente Csaba - prezent
- Şandru Marcela Lavinia - absentă
- Ştirbeţ Cornel - absent
- Ştireanu Octavian - absent
- Ştiucă Alecsandru - prezent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tamás Sándor - prezent
- Tămagă Constantin - absent
- Tărniceru Petru - prezent
- Teodorescu George Alin - absent
- Timar Liviu - prezent
- Timiş Ioan - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Toma Florentina Marilena - absentă
- Toma Horia-Victor - prezent
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Constantin - absent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - prezentă
- Ţundrea Ioan - prezent
- Uioreanu Horea Dorin - prezent
- Ujeniuc Dragoş - absent
- Ungureanu Petre - prezent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent
- Ursărescu Dorinel - prezent
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - prezentă
- Văsioiu Horia - absent
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Cătălin - prezent
- Voicu Mihai Alexandru - prezent
- Voinea Florea - prezent
- Zaharia Claudius Mihail - prezent
- Zamfir Gabriel Sorin - prezent
- Zamfirescu Dan Dumitru - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Rog colegii care nu s-au anunţat să meargă la domnul secretar de şedinţă. (Domnii deputaţi care au intrat în sală ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretarul de şedinţă.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnul Ifrim prezent, Câmpanu Liviu prezent şi doamna Dreţcanu prezentă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

(Adresându-se domnului deputat Valeriu Tabără.)

Suntem în procedură de numărătoare, dacă vreţi să aşteptaţi până termină domnii secretari, să nu-i deranjăm şi după aceea vă dau cuvântul.

Stimaţi colegi,

Prezenţa este de 241 de senatori şi deputaţi, ca atare ne aflăm în cvorum. Reluăm lucrările. Mulţumim pentru sprijinul acordat prin mobilizarea colegilor.

Amendamentul de la pct.77 dacă se susţine? Domnul senator Funar, aveţi cuvântul.

Domnule ministru, vă invit înapoi în bancă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Domnule ministru,

La nr. crt. 77 vă propunem un amendament, un articol nou, respectiv: "Până la 01.07.2008 să se generalizeze pensiile de serviciu pentru toţi pensionarii. Diferenţa dintre pensia de serviciu şi pensia calculată în baza Legii nr. 19/2000 să se suporte din bugetul de stat."

Aşa cum cunoaşteţi, există, în momentul de faţă, şapte categorii de pensionari care beneficiază de pensii de serviciu. Respectiv, pensia pentru dânşii se calculează aplicând procentul de 80% la ultimul câştig brut. Diferenţa se suportă din bugetul de stat.

Zilele trecute, aţi citit în presă, pe prima pagină, un domn judecător, pensie 75 de milioane. Cunosc persoane care au pensie de 200 de milioane în România. Pensii de serviciu. Dar sunt marea majoritate a pensionarilor care au pensii foarte mici. Cei care au lucrat în agricultură, în fostele CAP-uri au pensii de 30, 45, 60, 80 de lei pe lună şi alţii au 20 de mii de lei pe lună.

Deci repet, la şapte categorii de pensionari se acordă pensii de serviciu.

V-am propus, pentru a nu fi o dificultate la Cabinetul Tăriceanu II, ca, în mod eşalonat, până la 1 iulie anul viitor, pentru celelalte categorii de pensionari să se treacă la acelaşi procedeu, la pensiile de serviciu şi să se încheie cu discriminarea dintre pensionari.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc. Puntul de vedere al Guvernului? Domnule ministru, pct.77.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul nu susţine această propunere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 77. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 30. Voturi împotrivă? 111. Abţineri? 79. S-a respins.

Pct.78, vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Am propus un art. nou, de la 1 iulie 2008 să se acorde pensia de supravieţuire, în sumă de 500 de lei pe lună pentru pensionarii ale căror pensii, calculate în baza Legii 19/2000, sunt mai mici decât această sumă. Diferenţa care rezultă în urma acestei calculaţii să fie suportată din bugetul de stat.

Am venit împreună cu alţi colegi senatori ai Partidului România Mare cu acest amendament la Legea bugetului de stat, fiind în spiritul şi în litera programului de guvernare şi a promisiunilor făcute în campania electorală din anul 2004, "Să trăiţi bine!" Cum să trăiască bine pensionari cu pensii de 30 de lei pe lună? Sau cu 80 sau cu 120 de lei? V-am propus, aşa cum şi Guvernul se străduieşte, să-i ajutăm pe marea majoritate a românilor, care sunt săraci şi foarte săraci, să beneficieze de această pensie de supravieţuire de 500 de lei.

Deci, practic, de la 1 iulie anul viitor, să nu mai existe în România pensie mai mică de 500 de lei, iar bugetul statului permite şi Guvernul doreşte acest lucru. Rămâne ca dumneavoastră să-l ajutaţi să şi poată.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 78.

Cine este pentru? 30. Voturi împotrivă? 116. Abţineri? 79. S-a respins.

Pct.79, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

La pct.79, faţă de textul pe care l-am propus renunţ la ultima parte, dacă se poate, ţinând seama de unele sugestii care s-au făcut la comisiile reunite de buget, finanţe. Am propus la nr. crt. 79 ca, de la 1 ianuarie anul viitor, să se majoreze alocaţia de stat pentru fiecare copil la 100 de lei pe lună.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.79.

Cine este pentru? 102. Voturi împotrivă? 139. Abţineri? O abţinere. S-a respins.

Pct.80, vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

La pct.80 am propus ca, de la 1 ianuarie anul viitor, toţi angajaţii să beneficieze de tichete de masă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Guvernul, vă rog?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mă iertaţi, doamna deputat Aura Vasile, la acelaşi punct.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La amendamentul domnului senator Funar aş mai adăuga un alineat, care aş dori să aibă următorul cuprins: "Pentru cadrele didactice, tichetele de masă să fie suportate din fondurile Consiliilor locale."

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Acum, fiind amendament de fond, sigur că nu putem să-l adăugăm aici, doar dacă solicitaţi retrimiterea la comisie a articolului.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu susţineţi.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.80.

Cine este pentru? 30 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 75.

Abţineri? 100.

S-a respins.

Pct.81.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

La pct.81, domnule preşedinte, onorat Parlament, am propus ca pentru a se crea condiţiile necesare în vederea creşterii calităţii vieţii, începând cu 1 ianuarie anul viitor, agenţii economici sunt obligaţi să livreze pentru consumatorii casnici energie electrică, gaze naturale, agent termic şi apă, la cele mai scăzute preţuri oferite marilor consumatori de către producători.

Guvernul stabileşte prin hotărâre nivelul acestor preţuri.

Am venit cu această propunere în faţa dumneavoastră împreună cu colegii senatori Valentin Dinescu şi Ilie Petrescu, ţinând seama de realităţile care vă sunt şi dumneavoastră cunoscute, respectiv, prin diverse modalităţi, prin diverse acte normative s-a decis ca unora din marii consumatori să le fie livrate bunuri de natura celor care le-am exemplificat, la preţuri foarte mici, iar consumatorilor casnici, inclusiv dumneavoastră, la preţuri mult mai mari.

Am propus să se elimine această discriminare şi cei mulţi, consumatorii casnici, să beneficieze de cele mai scăzute preţuri care sunt practicate de către producători.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Guvernul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.81.

Cine este pentru? 33.

Voturi împotrivă? 103.

Abţineri? 80.

S-a respins pct.82.

Domnul senator, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

La pct.82, am propus ca de la începutul anului viitor să se interzică ca pe piaţa românească să mai fie practicate preţuri şi tarife mai mari decât cele din Uniunea Europeană. Pentru cei care încalcă aceste prevederi, diferenţa în plus să se facă venit la bugetul de stat.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament respins.

Cine este pentru? 33.

Voturi împotrivă? 106.

Abţineri? 80.

S-a respins.

Pct.83. Domnule senator, vă rog, nu se susţine.

Pct.84. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

La pct.84, vă propunem un articol nou care nu costă bani, respectiv Institutul Cultural Român să treacă în subordinea Parlamentului României.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Aproape m-aţi convinge să-l votez, dar mi-e teamă că va fi un excelent pretext pentru Preşedinte să trimită bugetul înapoi la Parlament. Şi asta ne-ar mai lipsi.

Domnule ministru, vă rog. Domnule ministru, sunteţi om de cultură, lăsaţi-l pe domnul deputat şi spuneţi-ne dacă susţineţi.

Domnule deputat Fenechiu, nu mă puneţi să vă suspend de la lucrări.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnule deputat Fenechiu, vă chem la ordine.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.84.

Cine este pentru? 58.

Voturi împotrivă? 158.

Abţineri? 6 abţineri.

S-a respins.

Domnule senator, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Onorat Parlament,

Este ultimul dintre amendamentele noi propuse şi sper măcar acesta să fie aprobat de dumneavoastră. Este vorba de o problemă de mare interes pentru marea majoritate a cetăţenilor României.

Am propus la acest articol nou ca de la 1 ianuarie anul viitor să se acorde o indemnizaţie de 300 de lei pe lună femeilor care au ieşit sau vor ieşi la pensie şi care au născut unul sau mai mulţi copii, precum şi femeilor care au ieşit sau vor ieşi la pensie şi care au adoptat unul sau mai mulţi copii. În cazul în care femeile care au beneficiat de aceată indemnizaţie sau ar fi beneficiat de această indemnizaţie şi au decedat, indemnizaţia să fie acordată soţului supravieţuitor.

În felul acesta, sperăm să putem contribui la susţinerea, pe de o parte, a familiilor care au avut şi au mulţi copii, şi de asemenea să le dăm de gândit tinerilor şi să se gândească la o asemenea perspectivă ca, atunci când vor ieşi la pensie, să beneficieze de indemnizaţii stabilite de alţi colegi de-ai noştri probabil mult mai generoase decât suma pe care am propus-o de 300 de lei pentru fiecare copil.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Domnule ministru,

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.85.

Cine este pentru? 30.

Împotrivă? 179.

Abţineri? 25,

S-a respins.

Art.25.

Vă rog, domnule preşedinte Aron Popa, mai există amendamente? Iertaţi-mă, să-mi spuneţi pe unde să le căutăm.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

La poziţia 86. Acolo, dacă aţi observat, există o eroare materială, n-a fost trecut un amendament pe care l-am propus şi a fost trecut la respinse. Vă solicit să introducem acest amendament în discuţie şi în dezbatere. Dacă-mi permiteţi să-i dau citire.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

"În anul 2008, se acordă transferul din bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în sumă de 900 milioane lei pentru finanţarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat repartizate pe judeţe şi pe Municipiul Bucureşti, conform anexei care face parte din prezenta lege."

Alin.2 de la acelaşi articol nou: "Repartizarea pe comune, oraşe, municipii, judeţe şi sectoarele Municipiului Bucureşti şi în cadrul acestora pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute la alin.1, se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului."

Vă mulţumesc. Autori sunt membrii Comisiei pentru buget, finanţe, bănci.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulţumesc.

Înţeleg că acesta este un amendament admis sau respins?

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

Este un amendament respins pe care-l susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles.

Supun votului dumneavoastră acest amendament respins.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul este de acord cu această propunere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.86.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 154.

Împotrivă? 76.

Abţineri? 3.

S-a adoptat.

Art.25. Cel care face trimitere la anexă. Nu există amendamente admise sau respinse.

Observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.25.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 156.

Împotrivă? 79.

Abţineri? O abţinere.

Supun votului dumneavoastră Cap.VII, Dispoziţii finale, cu toate amendamentele admise şi respinse, aşa cum le-am discutat.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 157.

Împotrivă? 79.

Abţineri? O abţinere.

Cap.VII a fost adoptat.

Potrivit procedurii, Anexa 1 şi Anexa 2 urmează să se discute la final, împreună cu amendamentele admise şi respinse de la acestea.

La anexa 3, există un amendament admis privind introducerea Agenţiei Naţionale de Integritate în lista ordonatorilor principali.

Dacă există obiecţii, observaţii la acest amendament admis. Nu există.

Supun votului dumneavoastră acest amendament admis.

Cine este pentru? 240.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Un frumos consens, s-a introdus acest amendament admis.

Trecem la Anexa 4. mă iertaţi, la Anexa 3, începem să lucrăm pe instituţii.

Administraţia Prezidenţială.

Există un amendament respins care se găseşte într-o anexă pe care trebuie s-o identific, dacă-mi daţi voie.

Reducerea cu 50% a bugetului Administraţiei. Se susţine?

Domnul senator Funar.

Este pe o anexă cu erori materiale la amendamente respinse. De-asta mi-a luat şi mie un pic să-l caut, îmi cer scuze.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Mă bucur că aţi găsit acest amendament, sper ca plenul să-l accepte de data aceasta. Am pornit de la o idee avansată de către domnul Preşedinte Traian Băsescu, susţinută şi de către premierul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în sensul că trebuie să avem mai mare grijă de banul public.

Şi cred că ar trebui să materializăm această idee frumoasă începând cu Administraţia Prezidenţială. Şi am propus ca pentru anul viitor, cu titlu experimental, să se reducă cu 50% cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale, prin vrerea dumneavoastră, urmând ca în cursul anului, atunci când se justifică şi Preşedintele României justifică, argumentează că are nevoie de bani, se adresează premierului care supune atenţiei Guvernului şi prin hotărârea de Guvern se suplimentează fondurile pentru Administraţia Prezidenţială.

Cred că merită să facem acest experiment, doamnelor şi domnilor parlamentari, şi dacă el se dovedeşte util în mai buna gestionare şi economisire a banilor publici, apoi la anul să ne gândim şi la alţi ordonatori principali de credite.

Eu sunt convins că îl încântă şi pe domnul Preşedinte Traian Băsescu acest amendament. Îmi pare rău că nu poate să-l voteze.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Îmi pare rău că nu l-aţi trimis la mine pentru alocarea de bani că ar fi şi mai fericit.

Domnul deputat Călian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se pare că am intrat în zona amendamentelor trăsnite. Din momentul în care tot vrem să diminuăm bugetele după ce am terminat cu serviciile secrete, cred eu că ar trebui să începem cu bugetul Parlamentului, după aceea să ne îndreptăm şi către bugetul instituţiei prezidenţiale.

Însă, vreau să sesizez doar un lucru. În cadrul Comisiei de buget-finanţe, un deputat de Cluj, căruia nu-i rostesc numele, pentru că mi-este ruşine că suntem din acelaşi judeţ împreună, a propus diminuarea bugetului instituţiei prezidenţiale cu 110%. Deci, daţi-vă seama unde am ajuns. Eu cred că trebuie să tratăm cu mult mai multă seriozitate aceste chestiuni şi să lăsăm bugetul instituţiei prezidenţiale aşa cum el v-a fost prezentat.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Gata, am încheiat dezbaterile.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.99.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 25.

Împotrivă? 100.

Abţineri?

Restul colegilor au ales să nu se pronunţe pe această chestiune. O abţinere, înţeleg.

Amendamentul nu a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră bugetul instituţiei Administraţiei Prezidenţiale.

În aceste condiţii, vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 202 voturi pentru.

Împotrivă? 35.

Abţineri? 3 abţineri.

Bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost adoptat.

Senatul României.

Avem o solicitare de cuvânt. Domnul senator Gavrilă Vasilescu şi, după aceea, domnul Popa, care are un amendament respins.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

doamnelor şi domnilor colegi,

Vreau să vă informez asupra unei situaţii. Senatul României urmează să primească un spaţiu. Problema asta, printr-o hotărâre de Guvern. mâine, pe ordinea de zi a Guvernului, la poziţia 5, şi domnul ministru îmi poate conforma, este această hotărâre.

În această situaţie, Senatul va trebui să aibă nişte fonduri, fonduri pe care comisia, la vremea respectivă, neştiind de faptul că se va rezolva acest lucru, n-a fost prevăzut şi s-a respins amendamentul respectiv. Există hotărârea celor două Birouri permanente, în legătură cu acest spaţiu. E spaţiul pe care Senatul îl ocupă în momentul de faţă. Asta înseamnă cheltuieli cu tot ce înseamnă gospodărirea acestui spaţiu şi inclusiv cu angajarea unor cheltuieli de personal.

Rugămintea pe care v-o transmit este să amânăm pentru mâine după amiază acest pct.99 din amendamentele respinse, pentru ca, în momentul în care vom avea hotărârea Guvernului, să putem vota ca Senatul să nu mergem pe o rectificare, pe ceva care deja ştim că este rezolvat.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

În aceste condiţii, vă propun să amânăm întregul subcapitol, bugetul Senatului, urmând să-l reluăm în discuţie mâine, după prânz, dacă sunteţi de acord.

Da. Vă mulţumesc.

Camera Deputaţilor. Există o serie de amendamente admise.

Dacă există observaţii referitoare la amendamentele admise, inclusiv la lista suplimentară. Nu există.

Supun aprobării dumneavoastră bugetul Camerei Deputaţilor, cu toate amendamentele admise.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 156.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 79.

Bugetul Camerei Deputaţilor a fost aprobat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nu există amendamente admise sau respinse. Observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Înaltei Curţi.

Cine este pentru? 157

Voturi împotrivă? 79.

Abţineri? 8.

S-a adoptat bugetul Înaltei Curţi.

Bugetul Curţii Constituţionale.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Dacă există observaţii. Nu există observaţii.

Supun votului dumneavoastră bugetul Curţii Constituţionale.

Cine este pentru? 241.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

S-a votat bugetul Curţii Constituţionale.

Consiliul Legislativ.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Consiliului Legislativ.

Cine este pentru? Mulţumesc. 241.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

S-a adoptat bugetul Consiliului Legislativ.

Curtea de Conturi.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Curţii de Conturi.

Cine este pentru? 160.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 78.

Vă mulţumesc. S-a votat bugetul Curţii de Conturi.

Consiliul Concurenţei.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră proiectul de buget pentru Consiliul Concurenţei.

Cine este pentru? 155.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 80.

S-a adoptat şi bugetul Consiliului Concurenţei.

Bugetul Avocatului Poporului.

Avem un amendament respins.

Se susţine amendamentul respins de la bugetul Avocatului Poporului? Nu se susţine.

Există alte observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la... Mă iertaţi, supun votului dumneavoastră bugetul Avocatului Poporului.

Cine este pentru? 160.

Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? 78.

S-a votat bugetul Avocatului Poporului.

Bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Cine este pentru? 143.

Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 75.

Ceilalţi colegi au ales să nu voteze.

Mulţumesc.

Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul C.N.A.

Cine este pentru? 160.

Voturi împotrivă? nu sunt.

Abţineri? 81.

S-a adoptat.

Cancelaria Primului-Ministru.

Există o serie de amendamente admise. Pct.20, 21 şi 22.

Vă consult dacă există obiecţii vizavi de amendamentele admise. Nu sunt.

Discutăm atunci pe raportul cu amendamente admise. Există o serie de amendamente respinse.

Pct.101 se susţine? Da.

Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Romanescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcel Laurenţiu Romanescu:

Domnule preşedinte,

Aşa cum observaţi, eu am propus suplimentarea bugetului Cancelariei Primului Ministru. Sunt şase amendamente care privesc asociaţiile sportive din judeţul Gorj. Ţin în mod deosebit să susţin un amendament care se află la poziţia 104, în care autor sunt eu cu o parte dintre colegii mei din Grupul parlamentar al P.D. plus membrii Comisiei de învăţământ, care au votat acest amendament în Comisia de învăţământ.

Aş avea rugămintea, ţinând cont de faptul că este vorba doar de 5 miliarde de lei vechi, să acceptaţi acest amendament.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Guvernul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Din motivele deja menţionate în raport, Guvernul nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.101.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 83.

Voturi împotrivă? 151.

Abţineri?

S-a respins.

Pct.102, se susţine? Domnul deputat Mocanu. Vă rog.

A! Trecem direct în procedură de vot.

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.102.

Cine este pentru? 81.

Voturi împotrivă? 151.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.103.

Cine este pentru? 81.

Împotrivă? 150.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins pct.103.

Supun votului dumneavoastră pct.104.

Cine este pentru? 80.

Împotrivă? 152.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins pct.104.

Supun votului dumneavoastră pct.105.

Cine este pentru?

A! Iertaţi-mă, aici n-aţi mai susţinut domnule Romanescu.

Pct.105 se susţine? Domnule deputat Tabără, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se propune diminuarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru cu suma de 4000 de lei de la categoria de cheltuieli totale, această diferenţă se transferă la alte categorii de cheltuieli bugetare din alte sectoare.

Creşterea propusă, de 4000 de lei faţă de anul 2007, nu este justificată, aşa cum nu s-a făcut creşterea nici la administraţia prezidenţială.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Guvernul? Domnul ministru. Domnule senator.

Chiar dumneavoastră să nu lăsaţi pe domnul ministru...

Vă rog domnule ministru. Guvernul. La pct.105.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Rămâne aşa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc. nu e de acord, înţeleg, da?

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.105.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 152.

Abţineri? O abţinere.

s-a respins pct.105.

La Potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau propunerii legislative numai atunci când raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse.

La pct.106, înţeleg că a susţinut domnul deputat Romanescu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.106.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 152.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu două abţineri s-a respins amendamentul respins de la pct.106.

Supun votului dumneavoastră bugetul Cancelariei Primului Ministru cu amendamentele admise introduse în text.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 155.

Voturi împotrivă? 81.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Bugetul Cancelariei Primului Ministru a fost adoptat.

Trecem la bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Avem aici un pct. 23 la amendamente admise.

Dacă există obiecţii. Nu.

Lucrăm atunci pe acest punct.

Amendamente respinse. Pct.107. Se susţine?

Domnule deputat Tabără, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se propune în acest amendament diminuarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu suma de 18.761 mii lei, urmând ca această sumă să fie transferată la alte categorii de cheltuieli bugetare.

Nu se justifică creşterea bugetului Secretariatului General al Guvernului, de la 303.823 lei la 340.780 mii lei, categoriile de cheltuieli majorate la unele capitole, mult nejustificate faţă de cele avute la dispoziţie în anul 2007.

Reducerea cheltuielilor într-o instituţie precum Secretariatul General al Guvernului trebuie să fie un obiectiv major ca urmare a perfecţionării structurii acestei instituţii şi mai ales a managementului general.

Pe de altă parte, aş vrea să fac o precizare legată de bătăliile absolut justificate pentru ceea ce înseamnă banii pentru învăţământ. Ajungem ca an de an să luăm din sectorul sau din categoria investiţii, să transferăm în salarii. Cred că problema este, de a găsi sursele acestea financiare în alte sectoare şi să le transferăm spre învăţământ, astfel încât cele două componente investiţii, respectiv salarii, să fie rezolvate.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Guvernul. La pct.107.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.107.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 81.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? Nu sunt.

Pct.107 s-a respins.

Pct.108. se susţine? Domnul deputat Canacheu, este în spiritul discuţiei pe care am avut-o la primele capitole ale bugetului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Aţa este, domnule preşedinte. Şi aici avem la partea a treia a acestui capitol, titlul 9, avem expres dispoziţii în legătură cu cheltuielilor social-culturale, unde eu vă propun să introducem şi alte organizaţii care nu sînt în Consiliul Minorităţilor Naţionale. Cred că e firesc să aprobaţi acest amendament, domnule ministru. La cheltuielile social-culturale cred că toţi cetăţenii români au dreptul să aibă acces.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Este firesc, dar nu aprobăm.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.108.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 80 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

S-a respins.

Mulţumesc.

Pct.109 Se susţine? Nu se susţine.

Pct.110 Se susţine?

Domnul deputat Ciopraga.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ciopraga:

Aş dori să aduc o clarificare la reformularea propusă: propunem majorarea cu 30 de posturi a numărului maxim prevăzut în Anexa nr.3/13/03 a Secretariatului general al Guvernului pentru Consiliul Naţional de soluţionare a Contestaţiilor.

Totodată, propunem ca finanţarea posturilor suplimentare să se asigure cu încadrare în cheltuielile de personal prevăzute în Anexa nr.3/13/02, la Cap.5101 - "Autorităţi publice şi acţiuni externe." Sursa de finanţare: încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute de bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2008.

Motivaţia: prin Hotărârea Guvernului nr.1180/2007 pentru suplimentarea numărului personalului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr.686 din 9 octombrie 2007, a fost suplimentat cu 30 de posturi numărul aprobat acestei instituţii.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii? Nu sunt.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

De acord.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins, de la pct.110.

Cine este pentru? 154 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Amendamentul de la pct.110 a fost adoptat.

Pct.111 - Se susţine? Nu se susţine.

Am terminat discuţiile la "Secretariatul General al Guvernului."

Supun votului dumneavoastră bugetul Secretariatului General al Guvernului, cu amendamentele admise pe care le-am stabilit.

Cine este pentru? 156 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

S-a adoptat bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Ministerul Afacerilor Externe - pct.24 - amendament admis.

Obiecţii, observaţii?

La amendamentul admis?

Vă rog, domnule senator Aron Popa, aveţi cuvântul la amendamentul admis.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă semnalez aici o eroare materială: după ce s-a depus amendamentul trebuia trecut în subsolul Anexei 3/14/02 următorul conţinut: "Se autorizează Ministerul Afacerilor Externe să introducă modificări în structura posturilor, cu încadrarea în numărul total de posturi aprobate".

Este vorba de o redistribuire între bugetele Cancelariei primului-ministru, Secretariatului General şi Ministerului Afacerilor Externe.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să completaţi şi să corectaţi şi eroarea materială care mi s-a comunicat acum, cu numărul de 47, în loc de 36 de posturi, da? Mi s-a comunicat de la comisie.

 

Domnul Aron Ioan Popa:

Da, acolo, în josul paginii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Observaţii la amendamentul admis?

Vă ascult, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domn deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Asist pentru prima dată la o succesiune de erori materiale care nu sunt probate prin niciun fel de document.

Eu ştiu că Regulamentul permite, în cazul în care s-a greşit, în sensul că un amendament care este depus la comisie, fie n-a fost discutat, fie a fost discutat şi nu a fost prins în raportul final, nici la amendamente admise, nici la amendamente respinse, poate fi totuşi discutat, făcând dovada că acel amendament a fost depus de cine a fost depus şi cu numărul de înregistrare de la comisia respectivă: fie de la comisia de aviz, fie de la comisia de fond.

Eu cred, şi dau credit colegului meu, domnului preşedinte, dar totuşi aş solicita domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor să trecem acum peste el şi, evident, domnul preşedinte să prezinte dovada, nu? să nu mai fie nicio îndoială. Pentru că dacă accept că există o eroare materială într-un buget, dar dacă vine o succesiune de erori materiale, atunci lucrurile încep să capete alte nuanţe.

De aceea, propunerea ar fi să amânăm, şi domnul preşedinte să solicite de la comisie documentul respectiv, în care evident să se spună: cu numărul cutare, înregistrat la data cutare, de către cutare, a fost aprobat. Şi el a fost omis. Pentru că altfel creăm un precedent, în care ne vom întâlni cu alţi preşedinţi care vin peste capul comisiilor respective şi spun că este o eroare materială.

Deci, repet, nu pun la îndoială spusele domnului preşedinte. Dar solicit o amânare a acestui punct, până când de la secretariatul comisiilor reunite vine documentul respectiv.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul senator doreşte o intervenţie acum?

Eu vreau doar să fac o precizare: asta este prima eroare materială de care vorbim. Celelalte erau, de fapt, rapoarte de completare cu amendamente care nu fuseseră întotdeauna în text, dar s-au introdus pe o altă pagină.

Dar nu fuseseră erori materiale.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să-l informez pe stimatul coleg, în amendamentele admise avem o Anexă 3, cu erori materiale, care v-a fost comunicată, prin creşterea numărului de posturi de la 36 la 47. O aveţi şi dumneavoastră, această anexă.

Iar introducerea unei note în subsolul anexei a fost prezentată în amendamentul propus şi respins la comisie. Dar cei care au redactat amendamentele au uitat să treacă această notă.

Şi vă spun că această notă pe care v-o propunem nu influenţează cu nimic bugetul. Este doar o redistribuire de posturi, în limita celor aprobate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu vreau doar atunci să rog Comisiile pentru buget-finanţe să precizeze că nu e vorba de fapt de o eroare materială, ci de un raport în completare, cu introducerea unor amendamente care nu au intrat pe o pagină şi au fost puse pe altă pagină, dar care sunt distribuite colegilor, ca să nu apară senzaţia că s-au modificat cifrele pe parcurs.

Doamna deputat Graţiela Iordache, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Sunt de acord cu ceea ce a spus domnul preşedinte de comisie mai înainte, dar aş vrea, dacă-mi permiteţi, să vă atrag atenţia că acea corecţie pe care doriţi s-o introducem acum, acea notă în subsol, este deja o corecţie de fond, un amendament de fond care nu se mai poate face acum, în timpul plenului. Iar în timpul şedinţei, nu mi-aduc aminte de o asemenea discuţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

Încă o dată revin, dacă nu aţi înţeles. Majorarea de la 36 de posturi la 47 o avem în anexă. Iar această notă a fost în amendamentul care a fost depus la comisie. Nici n-am discutat această notă, ci am discutat doar diminuarea unor posturi de la Cancelarie - cu 10 posturi de la Secretariatul general - cu 47, şi de la Ministerul Afacerilor Externe - cu, la fel, 47 de posturi, majorarea.

În aceste condiţii, am mai avut o notă, pe care cei care au redactat raportul, au uitat s-o insereze în raport. Deci, este o eroare materială, nu este o schimbare de fond a textului din articol.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, am în faţă o listă cu amendamente admise. Nu sunt erori materiale. Este o exprimare nefericită. Este pur şi simplu un raport suplimentar din partea comisiei, cu amendamente admise care nu s-au găsit în anexa cu amendamente admise.

Este vorba de amendamente admise la comisie. Înţeleg că nimeni nu contestă că s-a discutat şi s-a adoptat în comisie. Au fost şi s-au tipărit pe o altă foaie.

Deci, aprobăm forma care se regăseşte în anexa cu amendamente admise, ca amendamente admise.

Trecem la amendamentele respinse.

Dacă pct.112 se susţine? Nu se susţine.

Pct.113 se susţine?

Domnule deputat Tabără, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se propune majorarea cheltuielilor aferente programelor de politici publice.

La programul "Sprijinirea românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative" cu suma de 2.500 mii lei pentru susţinerea posturilor de radio Internaţional şi TVR Internaţional. În acest context, programul "Sprijinirea românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative" se completează - şi a posturilor de radio Internaţional din Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română Internaţional din cadrul Societăţii Române de Televiziune.

Se propune majorarea cheltuielilor pentru programle menţionate, de la 10.000 mii lei la 12.500 mii lei. Nu se diminuează cheltuielile Societăţii Naţionale de Radiodifuziune, şi nici cele aferente Societăţii Române de Televiziune.

Sursa de finanţare: bugetul Secretariatului General al Guvernului, ale cărui cheltuieli se diminuează cu 2.500 mii lei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu-l susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.113.

Cine este pentru? 95 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 140 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins.

Pct.114 se susţine?

Domnul Aron Popa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci, vă propunem un amendament care la comisie a fost respins.

Acest amendament presupune o redistribuire de fonduri în cadrul bugetului Ministerului Afacerilor Externe, la titlul "Cheltuieli de capital", cu suma de 1.483 mii lei.

Aceste modificări vin în sprijinul demarării lucrărilor aferente restaurării unei săli bizantine de teatru, parte componentă a Palatului Behague, sediul Ambasadei Române din Paris.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Înţeleg că ambasadorul nu foloseşte clădirea, şi-a închiriat un apartament. Chiar credeţi că este necesar?

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

De acord.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 131 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 85 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

I-am făcut bucuria domnului cu pricina.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Afacerilor Externe, cu toate amendamentele incluse.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 156 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Bugetul Ministerului Afacerilor Externe a fost adoptat.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

Avem două amendamente admise.

Dacă există observaţii la aceste două amendamente admise? Nu există observaţii.

Atunci lucrăm pe raportul care include aceste amendamente admise.

Există un număr de amendamente respinse.

Pct.115 se susţine? Nu se susţine.

Pct.116 se susţine? Nu se susţine.

Pct.117 se susţine?

Domnul deputat Ţundrea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Ţundrea:

Domnule preşedinte,

Având în vedere că judeţul Caraş-Severin a ajuns unul dintre ultimele judeţe din ţară, şi suma este foarte mică, de 1.325 mii lei, aş ruga să aprobaţi acest amendament, pentru că este o solicitare care leagă aceste localităţi de zonele turistice din Caraş-Severin.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu-l susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră acest amendament respins, 117.

Cine este pentru? 25 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abţineri? 45 de abţineri.

S-a respins.

Pct.118 se susţine? Nu se susţine.

Pct.119 Se susţine?

Doamna deputat Graţiela Iordache, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Se propune introducerea unei anexe la bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Anexa 3/15/02 în care să se evidenţieze lucrări de pietruire şi reabilitare a drumurilor comunale ce se finanţează prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

Suma este de 1.000 mii lei.

Sursa de finanţare - se asigură în cadrul sumelor alocate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, la Titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice - poz.5102 - transferuri de capital, poz. 5102 cu 03 - "program pentru pietruirea drumurilor şi alimentarea cu apă a satelor."

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, doamna deputat.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu-l susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 119.

Voturi pentru? Mulţumesc. 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

S-a respins pct.119.

Pct.120 se susţine? Nu se susţine.

Pct.121 se susţine? Nu se susţine.

Pct.122 se susţine? Nu se susţine.

Pct.123 se susţine? Nu se susţine.

Pct.124 se susţine? Nu se susţine.

Pct.125 se susţine? Nu se susţine.

Pct.126 se susţine? Nu se susţine.

Pct.127 se susţine? Nu se susţine.

Pct.128 se susţine? Nu se susţine.

Pct.129 se susţine? Nu se susţine.

Pct.130 se susţine? Nu se susţine.

Pct.131 se susţine? Nu se susţine.

Pct.132 se susţine? Nu se susţine.

Pct.133 se susţine? Nu se susţine.

Pct.134 se susţine? Nu se susţine.

Pct.135 se susţine? Nu se susţine.

Pct.136 se susţine? Nu se susţine.

Pct.137 se susţine? Nu se susţine.

Pct.138 se susţine? Nu se susţine.

Pct.139 se susţine? Nu se susţine.

Pct.140 se susţine? Nu se susţine.

Pct.141 se susţine? Nu se susţine.

Pct.142 se susţine? Nu se susţine.

Pct.143 se susţine? Nu se susţine.

Pct.144 se susţine? Nu se susţine.

Pct.145 se susţine? Nu se susţine.

Pct.146 se susţine? Nu se susţine.

Pct.147 se susţine? Nu se susţine.

Pct.148 se susţine? Nu se susţine.

Pct.149 se susţine? Nu se susţine.

Pct.150 se susţine? Nu se susţine.

Pct.151 se susţine? Nu se susţine.

Pct.152 se susţine? Nu se susţine.

Pct.153 se susţine? Nu se susţine.

Pct.154 se susţine? Nu se susţine.

Pct.155 se susţine? Nu se susţine.

Pct.156 se susţine? Nu se susţine.

Pct.157 se susţine? Nu se susţine.

Pct.158 se susţine? Nu se susţine.

Pct.159 se susţine? Nu se susţine.

Pct.160 se susţine? Nu se susţine.

Pct.161 se susţine? Nu se susţine.

Pct.162 se susţine? Nu se susţine.

Pct.163 se susţine? Nu se susţine.

Pct.164 se susţine? Nu se susţine.

Pct.165 se susţine? Nu se susţine.

Pct.166 se susţine? Nu se susţine.

Pct.167 se susţine?

Doamna deputat Graţiela Iordache.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor la Anexa 3/15/02, "Sume alocate la bugetul de stat" cu suma de 2.000 mii lei.

Autorii: Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Senat şi din Camera Deputaţilor, şi domnul deputat Igaş Constantin.

Se solicită admiterea amendamentului pentru finanţarea lucrărilor "Pietruire drumuri comunale".

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu-l susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supunem votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.167.

Cine este pentru? 80 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 152 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a respins pct.167.

Pct.168 se susţine? Nu se susţine.

Pct.169 se susţine? Nu se susţine.

Pct.170 se susţine? Nu se susţine.

Pct.171 se susţine? Nu se susţine.

Pct.172 se susţine? Nu se susţine.

Pct.173 se susţine? Nu se susţine.

Pct.174 se susţine? Nu se susţine.

Pct.175 se susţine? Nu se susţine.

Pct.176 se susţine? Nu se susţine.

Pct.177 se susţine? Nu se susţine.

Pct.178 se susţine? Nu se susţine.

Pct.179 se susţine? Nu se susţine.

S-a cerut cuvântul de acolo, de la P.R.M.

Domnule lider, vă rog să staţi jos, că nu se văd mâinile ridicate din spatele dumneavoastră.

Pct.178, revenim, că nu s-a observat.

Vă ascultăm, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Petrescu:

Faceţi o mişcare puternică. La pct.178 şi pct.177 am ridicat, dar dumneavoastră nu m-aţi văzut pe mine.

Am solicitat de la buget, pentru reabilitarea unui bloc la Motru, unde sunt probleme sociale, şi să ne ajutaţi pentru o sumă de 20.000 mii lei.

La 178, aceeaşi chestiune, pentru Motru.

Sunt probleme sociale în Motru, şi cred că domnul ministru al economiei şi finanţelor ne poate ajuta pentru oraşul în care sunt probleme sociale destul de mari, pentru că este o zonă monoindustrială şi mineritul se închide, oamenii n-au unde să mai şi stea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Aceste obiective nu se nominalizează ca atare. Ele urmează să fie precizate prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Lucrărilor Publice.

Deci, urmează ca ulterior dumneavoastră să ţineţi legătura cu noi, astfel încât să "..

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Petrescu:

Şi, domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi, dumneavoastră aţi fost cu viteză rapidă, şi pct.176 privind...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, e suficient. Vă rog frumos, să fiţi vigilent altădată. N-aţi cerut cuvântul la pct.176.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Petrescu:

Păi, a fost prea rapid. Şi pct.176...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Îmi pare rău.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Petrescu:

Şi pct.176.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Pct.177.

Cine este pentru? 30 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Abţineri? 78 de abţineri.

S-a respins.

Pct.178.

Cine este pentru? 30 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Abţineri? 78 de abţineri.

S-a respins.

Pct.179 - se susţine?

Vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Petrescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aceeaşi chestiune: am solicitat pentru construcţia "Săli de sport", pentru oraşele din judeţul Gorj: Novaci, Motru, Tismana, Tg-Jiu, localităţile Padeş, Turceni, Brădeşti.

Valoarea este 100.000 RON.

Vă rog, stimaţi colegi, să votăm această propunere legislativă, că judeţul Gorj are probleme deosebite şi are nevoie de aceşti bani pentru construcţii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Specificaţi că sunt 160 milioane de RON, nu 100.000. Deci, 160 de milioane.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament, de la pct.179.

Cine este pentru? 30 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Abţineri? 79 de abţineri.

S-a respins.

Pct.180 - se susţine?

Da, deci doriţi supunerea la vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.180.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru, şi cu domnul Berceanu, care a votat cu ciocanul.

Voturi împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Abţineri? 8 abţineri.

S-a respins pct.180.

Pct.181 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.182 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.183 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.184 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.185 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.186 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.187 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.188 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.189 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.190 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.191 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.192 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.193 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.194 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.195 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.196 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.197 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.198 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.199 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.200 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.201 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.202 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.203 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.204 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.205 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.206 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.207 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.208 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.209 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.210 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.211 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.212 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.213 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.214 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.215 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.216 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.217 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.218 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.219 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.220 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.221 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.222 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.223 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.224 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.225 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.226 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.227 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.228 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.229 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.230 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.231 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.232 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.233 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.234 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.235 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.236 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.237 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.238 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.239 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.240 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.241 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.242 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.243 - se susţine?

Pct.242 - domnul Stoica.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Stoica:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

E vorba de un amendament pentru o alimentare cu apă a localităţii Bradu, judeţul Sibiu - 22 de miliarde lei vechi.

Eu vă rog să susţineţi acest amendament. Localitatea nu are apă potabilă. Din toate analizele efectuate apei, a rezultat că este nepotabilă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct.242.

Cine este pentru? 35 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 131 de voturi împotrivă.

Abţineri? 79 de abţineri.

S-a respins pct.242.

Pct.243.

Domnule senator?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Stoica:

Tot o alimentare cu apă potabilă, în localitatea Săcădat. Este aceeaşi valoare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu-l susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.243.

Cine este pentru? 37 de voturi împotrivă.

Voturi împotrivă? 130 de voturi împotrivă?

Abţineri? 65 de abţineri.

S-a respins.

Pct.244 - se susţine? Nu se susţine.

Am terminat dezbaterile la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, un minister care a suscitat foarte mult interes, după cum constatăm.

Supun votului dumneavoastră proiectul de buget al ministerului, cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 151 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Există un amendament admis - pct.27 din raport.

Observaţii la acest amendament admis? Nu sunt.

Trecem la amendamentele respinse.

Pct.245 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.246 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.247 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.248 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.249 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.250 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.251 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.252 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.253 - se susţine? Nu se susţine.

Am terminat amendamentele respinse de la Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Supun votului dumneavoastră proiectul de buget al Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu amendamentele admise.

Cine este pentru? Mulţumesc. 249 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 81 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Ministerul Justiţiei.

Există un amendament respins la pct.254.

Vă consult dacă se susţine? Nu se susţine.

Alte observaţii la Ministerul Justiţiei? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Justiţiei.

Cine este pentru? 254 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Mulţumesc.

Am adoptat bugetul Ministerului Justiţiei.

Trecem la Ministerul Apărării Naţionale.

La Ministerul Apărării Naţionale există două amendamente respinse. Vă consult dacă se susţin?

Pct.255 - se susţine? Nu se susţine.

Pct.256 - se susţine?

Doamna deputat Iordache, vă ascultăm.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naţionale de la 1,91% la 2,38% din produsul intern brut.

Motivaţia: respectarea angajamentelor internaţionale şi alocarea sumelor necesare pentru respectarea acestor angajamente.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, doamna deputat.

Am o problemă, de a supune la vot acest amendament. Întrucât nu prevede sursele, deci este neconstituţional.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache (de la masa prezidiului):

Am uitat să-l citesc, a fost unul dintre amendamentele depuse verbal la...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Menţionaţi, vă rog, la microfon, ca să putem să şi-l discutăm.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Sursa: fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului-ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Credeţi că are aşa mult la sută din p.i.b. acolo?

Domnule ministru!

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Asta este o glumă, cred, pentru că fondul de rezervă este cam de o sută de ori mai mic decât suma indicată.

Deci, propunerea este neserioasă, aşa cum e făcută. Dar un amendament care a fost convenit cu C.S.A.T. este un amendament admis.

De aceea, acesta trebuie respins.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Aveţi amendament admis?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

E un amendament admis, în care, în textul legii, pe măsură ce se realizează programele de înzestrare, se acordă sume, pe anumite sisteme off budget. Este amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat Iordache.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

V-aş fi sincer recunoscătoare, domnule ministru, dacă n-aţi mai folosi apelative de genul "neserios" la adresa unei colege deputat. Acesta este un aspect.

Al doilea aspect pe care vreau să vi-l supun atenţiei dumneavoastră este că sumele aflate la dispoziţia primului-ministru nu constau numai într-un fond de rezervă, mai sunt şi alte fonduri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnă deputat, e o afirmaţie prezumţioasă, domnul ministru s-a referit la un coleg amendament, nu la un coleg deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 256. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 78 de voturi împotriva preşedintelui Băsescu.

Voturi împotrivă? Ia, uite, pentru punctul de vedere al CSAT sunt 154 de voturi. Şi, cu domnul Păcuraru, 155.

Abţineri? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Apărării, cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 158.

Voturi împotrivă? 79.

Abţineri? O abţinere.

S-a adoptat bugetul Ministerului Apărării.

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Avem un amendament admis la pct. 28 în anexă.

Observaţii la el? Nu sunt observaţii.

Trecem la anexa cu amendamente respinse.

Pct. 257 se susţine? Domnule deputat Tabără, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propun un amendament pentru suplimentarea bugetului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cu suma de 6 mii de mii lei, la pct. 6 - realizarea cadastrului general, din bugetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Majorarea de la suma de 33.025 mii lei la 39.025 mii lei, sumă ce constituie sprijin pentru întocmirea documentaţiilor pentru înscrierea proprietăţilor funciare în cartea funciară.

Sursa de finanţare: Secretariatul General al Guvernului, al cărui buget de cheltuieli se diminuează cu 6 mii de mii lei.

Mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la Pct. 257.

Cine este pentru? 80 de voturi.

Voturi împotrivă? 134.

Abţineri? Restul colegilor au decis să nu voteze.

Pct. 258 se susţine? Domnule deputat Moisoiu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-o intervenţie pe care am avut-o în urmă cu câteva luni de zile, am constatat şi am adus la cunoştinţă faptul că la Miercurea Ciuc erau necesare trei apartamente pentru comenduirea de jandarmi de acolo, adică 6 miliarde de lei vechi, deci, 600 de mii de lei actuali.

Aşa cum se observă, în clipa de faţă, în amendament nu este prevăzut. Într-o discuţie purtată cu domnul secretar de stat, aici de faţă, şi cu domnul chestor, dânşii mi-au promis însă ca o vor introduce pe lista care se va face ulterior.

În condiţiile în care se vor ţine de cuvânt şi se va rezolva această chestiune, nu am nimic de spus.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Înţeleg că nu se susţine, atunci, şi urmează să se rezolve pe cale administrativă.

Pct. 259 se susţine? Nu.

Pct. 260? Nu.

Pct. 261? Nu.

Pct. 262? Nu.

Pct. 263? Nu.

Pct. 264, doamnă deputat?

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Şi 263 şi 264, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

La pct. 263, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, la anexa 3/19/21 - programe de investiţii publice, cu suma de 325 de mii RON, pentru Obiectivul de investiţii Reabilitare D.C. 50 Tohanu Nou-Sohodol Bran, judeţul Braşov. Sursă de finanţare: fondul de rezervă bugetară.

Şi la pct. 264, dacă îmi permiteţi să citesc tot acum?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să le prezentaţi pe amândouă odată.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cu suma de 100 de mii de lei pentru Obiectivul Proiect pentru reabilitarea şi dotarea Casei de Cultură Rădăuţi, judeţul Suceava.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă deputat.

Guvernul, la cele două amendamente, 263 şi 264?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Minisiterul de Interne nu are competenţă în aşa ceva.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Competenţe culturale, vă referiţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu, nici pentru drumuri de acest fel, nici pentru case de cultură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins la pct. 263.

Cine este pentru? 81.

Voturi împotrivă? 155.

Abţineri? O abţinere.

Pct.264.

Cine este pentru? Votaţi pentru 264? 3 voturi pentru. Am întrebat viceliderul dacă votează...

Da? Mă iertaţi.

Deci, voturi pentru? 79.

Voturi împotrivă? 154.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins pct. 264.

Pct. 265 se susţine?

Pct.266? Pct.267? Pct.268? Pct.269? Pct.270? Pct.271? Pct. 272? Pct.273? Pct.274? Pct.275? Pct.276? Pct.277? Pct.278? Pct.279? Pct.280? Pct.281? Pct.282? Pct.283? Pct.284? Pct.285? Pct.286? Pct. 287? Pct. 288? Pct.289? Pct.290? Pct.291? Pct.292? Pct.293? Pct. 294? Pct.295? Pct.296? Pct.297? Pct.298? Pct.299?

Iertaţi-mă, s-a ridicat mâna acolo? Serios că a cerut cuvântul doamna Iordache. La cât? 294? Bine, haideţi.

Dar pe cuvânt că vorbesc extrem de rar aici. (Râsete.) Şi, după cum m-aţi rugat, nici măcar nu le citesc din zece în zece.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Şi eu am graţia să nu vin la celelalte 20 dinainte.

La pct.294, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Internelor şi Reformei cu suma de 3 mii mii lei, pentru Obiectivul reabilitare drum din comuna Stăneşti, judeţul Gorj.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu are legătură cu MIRA.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

La pct.295, suplimentarea bugetului Ministerului Internelor şi Reformei cu suma de 2 mii mii lei pentru Obiectiv Reabilitare DC 145. Sursă de finanţare: fond de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu are legătură, nici acesta, nici următoarele zece amendamente, deci sunt făcute numai ca să fie auzite. Domeniul de competenţă al MIRA nu are legătură cu reabilitarea de drumuri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

V-a dat un avans de zece amendamente, domnule ministru.

O să vă întrebăm din amendament în amendament, totuşi, că cred că funcţia de ministru merită să ne daţi răspunsuri la fiecare întrebare.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Pct.296, suplimentarea bugetului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cu suma de 2 mii mii lei. Sursă de finanţare: fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu intră în competenţa MIRA.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

La pct.297, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cu 1 mie mii lei pentru Obiectivul Drum comunal Dragoteşti. Sursă de finanţare: fond de rezervă bugetară.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu intră în competenţa MIRA.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Pct.298, acelaşi obiect, cu suma de 500 de mii de lei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Aceeaşi observaţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Eu pot să-mi permit să spun mai pe scurt, pentru că nu am funcţie de ministru, dumneavoastră puteţi să-mi daţi o explicaţie mai lungă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnă deputat, dar să ştiţi că dânsul are şi calitatea de parlamentar, aşa că îşi poate permite să folosească cutumele parlamentare.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Să nu mai vorbească.

Pct.299, se propune suplimentarea bugetului aceluiaşi minister cu suma de 4 mii mii lei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu are nicio legătură cu activitatea MIRA.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar înţeleg că nu-l iubiţi deloc pe ministrul de interne, domnule, de câte ori se cere suplimentare la interne sunteţi împotrivă.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Pct.300, acelaşi minister, cu suma de 800 mii de lei, modernizare drum.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Acelaşi răspuns.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Vă rog să fiţi specific pentru stenogramă, să ştiţi că stenograma nu beneficiază de inteligenţa parlamentarilor.

Doamnă deputat?

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Pct.301, acelaşi minister, cu suma de 800 de mii de lei. Sursă de finanţare: fondul de rezervă bugetară.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu, că pe acela l-aţi dat la Ministerul Apărării.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Nu, că nu mi l-aţi aprobat, dacă mi-l aprobaţi, nu mai veneam cu amendamentele acum.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnă deputat?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Pct.302, se propune suplimentarea bugetului aceluiaşi minister cu suma de 1.200 mii lei pentru Obiectivul de investiţii modernizare drum Drăguţeşti-Iveşti. Sursă de finanţare: fond de rezervă bugetară.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Doamnă deputat?

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

La pct.303, se propune suplimentarea bugetului cu suma de 1 mie mii lei pentru Obiectivul reabilitare sat Alparea Felcheriu, judeţul Bihor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnule ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Ba nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru, vă rog să faceţi un dialog respectuos cu o doamnă graţioasă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte, apreciez.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doar o singură întrebare, până la cât aţi ajuns, doamnă deputat? 303. Luăm o pauză atunci şi le votăm.

Votăm amendamentele respinse, de la 294 la 303. Fără îndoială, pe rând.

Pct. 294.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 154.

Abţineri? 4 abţineri.

S-a respins.

Pct.295.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 154.

Abţineri? 4.

S-a respins.

Pct 296.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? 3.

S-a respins.

Pct.296.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? 4.

S-a respins.

Pct.297.

Cine este pentru? 78.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? 5.

S-a respins.

Pct.298.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? 5.

S-a respins.

Pct.299.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? 4.

S-a respins.

Pct.300.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 155.

Abţineri? 4.

S-a respins.

Pct.301.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 155.

Abţineri? 4.

S-a respins.

Pct.302.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? 4.

S-a respins.

Pct.303.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 153.

Abţineri? 4.

S-a respins.

Pct.304 se susţine? La vot.

Supun votului dumneavoastră pct. 304.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 152.

Abţineri?4.

S-a respins.

Pct.305. Domnule deputat Mocanu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Să-mi daţi voie să susţin şi pct.306, sunt unul după altul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mocanu:

Cel de la pct. 305 este o solicitare de suplimentare cu suma de 3.400 de mii de RON pentru un obiectiv în continuare, Modernizare Calea Dunării din municipiul Roşiori de Vede. Am discutat cu domnul ministru, mi-a explicat că nu s-ar putea aşa cum este propus aici şi m-a asigurat că va face tot ce este posibil să promoveze ca şi hotărâre de Guvern.

Iar al doilea amendament, este vorba de un pod de lemn, din comuna Măgura, din Teleorman, care a fost luat de inundaţii în 2005. Din această cauză, cetăţenii şi acum, după doi ani, ocolesc peste 12 km. Şi era vorba de o suplimentare de 500 de miliarde de lei vechi, pentru a asigura un nou pod. Dacă nici aceasta nu se poate, îl rog pe domnul ministru să-l treacă tot pe lista priorităţilor pentru hotărârea de Guvern.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, înţeleg că nu le susţineţi pe cele două şi intră la...

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mocanu:

Să vedem ce spune domnul ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru, vă menţineţi mesajul din comisie?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Menţin mesajul din comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Deci, atunci, nu se susţin pct. 305, 306.

Pct. 307 se susţine? Nu.

Pct. 308? Pct. 309? Pct. 310? Pct. 311? Pct. 312? Pct. 313? Pct. 314?

Pct. 315? Domnule senator Gavrilă Vasilescu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Din informaţiile pe care le aveam eu, am impresia că e trecut greşit 315 acolo, la amendament respins. Ce se solicită? Se solicită să se construiască Punctul vamal de la Rădăuţi Prut şi Punctul de trecere a frontierei. Pe partea cealaltă a Prutului, în Republica Moldova, e construit, podul este făcut cu banii de la Banca Mondială. Banca Mondială, deja, ne-a atras atenţia că dacă nu rezolvă această problemă trebuie să dăm banii înapoi. Diferenţa pe care trebuie să o dăm înapoi sau ce ar trebui să dăm înapoi este mult mai mult decât ar trebui să construim, punctul vamal. Deci, avem pod, dincolo e trecut tot.

Ca să nu mai spun ce ar însemna pentru Botoşani să avem un punct de trecere a frontierei. Scutim cu vreo 100 şi ceva de km trafic şi ştiţi ce înseamnă, foarte bine, mai ales că e vorba de trafic greu şi să scurtezi nişte distanţe cu vreo 100 şi ceva de km.

Deci, din toate puncte de vedere, ceea ce ar însemna o cheltuială acolo este un lucru care ar fi benefic, absolut din toate punct de vedere. Eu spun că se poate şi recupera într-un timp scurt, nu am făcut acest calcul, investiţia care s-ar face în acea zonă.

Nu mai spun şi alte lucruri, că aş avea şi alte argumente. Pentru că este zona, în momentul de faţă (şi am să mai spun despre treaba aceasta, că mai sunt nişte amendamente respinse), cea mai săracă din Uniunea Europeană.

Dacă un lucru minor, de trecere a frontierei, un lucru în care trebuie să dăm banii înapoi şi nu vrem să facem lucrul acesta, vă rog să mă credeţi că eu nu mai înţeleg absolut nimic.

Eu sper ca dumneavoastră, dragi colegi, să mă înţelegeţi şi să înţelegeţi foarte bine, pentru că, neaprobând acest amendament pe care l-am făcut, suntem în măsură să dăm cam de câteva ori, să nu spun de zece ori, mai mulţi bani înapoi, pentru că nu vrem să terminăm ceva, ceea ce este început.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Domnule ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Dacă nu înţelegeţi, uite, vă explic eu, domnule senator. Ca să poţi să dai bani de la buget, trebuie întâi să aprobi nişte indicatori tehnico-economici, ca să ştii câţi bani dai. Şi atunci, noi nu putem să punem bani pentru ceva care nu a fost evaluat. Aveţi dumneavoastră dosarul cu indicatorii tehnico-economici?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

În momentul în care s-a solicitat această sumă - şi nu este trecut corect cine sunt autorii amendamentului, autorii amendamentului sunt parlamentarii botoşeneni şi, alături de ei, şi alţi colegi, din alte formaţiuni politice, dar e mai puţin important - am luat informaţiile şi informaţiile sunt de la autorităţile locale. Dacă autorităţile locale ne-au informat greşit, atunci am trecut şi noi greşit. Dar fiţi convins că nu am fost informaţi greşit şi am fost informaţi corect.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Am lămurit problema informării, nu am lămurit problema podului, cum facem? Deci, domnule ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 315.

Cine este pentru? 60 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 72.

Abţineri? 46.

Pct.316 se susţine? Nu se susţine.

Am finalizat dezbaterile la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Supun votului dumneavoastră bugetul ministerului cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 152.

Voturi împotrivă? 79.

Abţineri? 2 abţineri.

S-a aprobat bugetul.

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Avem o serie de amendamente respinse.

Pct. 317 se susţine? Nu se susţine.

Pct. 318? Nu se susţine.

Pct. 319? Nu se susţine.

Pct. 320? Nu se susţine.

Pct. 321? Nu se susţine.

Pct. 322? Nu se susţine.

Pct. 323? Vă rog frumos, doamnă deputat Minodora Cliveti.

Video in format Flash/IOS

Doamna Minodora Cliveti:

Mulţumesc.

Mă bucur că este aici şi domnul ministru titular al acestui portofoliu, pentru că este o situaţie mai specială, este vorba de o propunere pentru suplimentarea bugetului ministerului domniei sale cu suma de 20 de mii mii lei. Ca sursă de finanţare: fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Scopul: suplimentarea acestui buget pentru finanţarea de obiective pentru copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Mai concret, este vorba de propuneri de a se înfiinţa în România centre din acestea, care să aibă grijă de aceşti copii.

După nişte calcule foarte sumare, în România sunt peste 600 de mii de copii care au rămas singuri sau aproape singuri acasă, în condiţiile în care părinţii lor au plecat la muncă. Este o situaţie urgentă, este o situaţie importantă şi cred că domnul ministru Păcuraru este de acord cu mine. Suma aceasta este o sumă mică, faţă de nevoile reale ale acestui mare număr de copii români care se găsesc în această situaţie.

Iar societatea civilă, pentru că tot a avut loc astăzi în Parlament o dezbatere în legătură cu importanţa organizaţiilor nonguvernamentale în procesul legislativ, a fost alături de mai multe comisii parlamentare la dezbaterea acestor probleme, foarte, foarte grave şi foarte serioase.

Aşa încât, stimaţi colegi, v-aş ruga să fiţi de acord ca această sumă să fie destinată acestui scop.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul senator Păcuraru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Paul Păcuraru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tema este reală, propunerea vine cumva în întâmpinarea unei probleme existente şi cu care ne confruntăm la nivel naţional. Vă pot spune că, pe mai multe paliere, ministerul acţionează în acest sens, inclusiv împreună cu Biserica Ortodoxă încercăm, în protocolul pe care îl avem, să avem direcţii de acţiune pentru copiii care sunt rămaşi acasă, cu părinţi plecaţi în străinătate.

În ceea ce priveşte sursa, vă pot spune că noi, în momentul de faţă, avem alocaţi, pentru protecţia copilului şi cu alocaţii aferente acestui obiectiv, 21 de milioane de RON şi avem programe de interes naţional pentru această destinaţie. Deci, noi, în momentul de faţă, nu avem nevoie să suplimentăm bugetul, în momentul în care, în bugetul ministerului, avem alocată suma care acoperă efectiv, şi programe, şi proiecte, cu această destinaţie.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Minodora Cliveti.

Video in format Flash/IOS

Doamna Minodora Cliveti:

Este un lucru care mă bucură. aş vrea, totuşi, să aud de la domnul ministru cam câte astfel de centre doreşte să înfiinţeze şi când anume se vor face. Pentru că, dacă în anul 2008, am promisiunea ministerului pe care domnul Păcuraru îl conduce că vom avea suficient de multe centre în România pentru ca toate nevoile acestor, cel puţin, 600 de mii de copii să fie rezolvate, atunci este un lucru extraordinar!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule Păcuraru, convingeţi-o, că retrage amendamentul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Paul Păcuraru:

Câte iniţiative vor veni, pentru a construi centre, împreună cu parteneriatele locale, consilii judeţene, consilii locale ş.a.m.d., atâtea vom putea asigura şi sprijini. Dar, vă repet, e pe iniţiativă, în funcţie de cine are iniţiativa, nu putem să venim cu forţa să facem centre..

Deci, doamnă deputat, avem bani pentru astfel de centre. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Înţeleg că doamna deputat e mulţumită şi retrage amendamentul. Îl susţineţi? Bun.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 323.

Cine este pentru? 60 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 71.

Abţineri? 2 abţinere.

Restul colegilor a ales să nu voteze.

Insuficiente pentru adoptare.

Mai avem, de asemenea, o listă suplimentară cu două amendamente respinse, pct. 3 şi 4. Se susţin? Nu se susţin.

Am terminat Ministerul Muncii.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Muncii.

Cine este pentru? 155.

Voturi împotrivă? 79.

Abţineri? O abţinere, dacă nu greşesc.

S-a aprobat bugetul Ministerului Muncii.

Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.

Nu există amendamente admise.

Trecem la anexa cu amendamente respinse.

Pct. 324 se susţine? Nu. Da, iertaţi-mă.

Domnilor colegi, vă rog să nu mai spuneţi nu tocmai când e amendament care se susţine.

A fost tumult în sală, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Da, aţi reuşit să mă emoţionaţi, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

La nr. crt. 324, Partidul Democrat Liberal doreşte să vă supună atenţiei majorarea fondurilor destinate întreprinderilor mici şi mijlocii, de la o cotă procentuală de 0,2%, la o cotă procentuală de 0,4%. Motivaţia acestui amendament: importanţa deosebită a acestui sector în viaţa economică a României, vă spuneam de dimineaţă că reprezintă 70% din produsul intern brut României, mai precis, contribuie, asigură ocuparea a 2,6 milioane de locuri de muncă.

În aceste condiţii, considerăm că sunt un sector vital, care contribuie la creşterea economică şi pentru a avea resursele necesare pentru alte cheltuieli cu caracter social avem nevoie de o puternică creştere economică.

Dincolo de acest aspect, ţin să vă readuc aminte, şi dumneavoastră, stimate domnule ministru, că a fost o obligaţie pe care v-aţi asumat-o prin programul de guvernare. Programul de guvernare, odată aprobat de Parlament, devine obligatoriu.

În consecinţă, vă rog să aprobaţi acest amendament al Partidului Democrat Liberal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, doamnă deputat. Din păcate, nu se prevede sursa şi, ca atare, nu pot să-l supun votului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte al Camerei,

S-a întâmplat la acest amendament, se va mai întâmpla la încă două amendamente, o consider eroare materială a colegilor de la Comisia de buget şi finanţe, dacă doriţi, puteţi verifica stenogramele, mă rog... Amendamentele au fost depuse la secretariatul comisiei. În momentul în care s-au discutat aceste bugete în comisie, aceste amendamente nu au mai fost regăsite sub forma scrisă. Cred că aceasta este explicaţia pentru care sursa de finanţare nu a fost identificată.

Ca sursă de finanţare există fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru, mai avem, de asemenea, şi Secretariatul General al Guvernului, precum şi Cancelaria Primului-Ministru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă deputat, acum totul e clarificat.

Guvernul, punctul de vedere la amendamentul 324?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul, prin reducerea contribuţiilor la asigurările sociale cu 6%, asigură întreprinderilor mici şi mijlocii resurse de dezvoltare. Deci, respinge acest amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun amendamentul respins de la pct. 324 votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 149.

Abţineri? 4 abţineri.

S-a respins.

Pct. 325 se susţine? Nu.

Pct. 326? Nu. Pct. 327? Pct. 328? Pct. 329? Pct. 330? Pct. 331?

Nu se susţin.

Am terminat cu amendamentele respinse la Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.

Supun votului dumneavoastră proiectul de buget al acestui minister.

Cine este pentru? 149.

Voturi împotrivă? 81.

Abţineri? O abţinere.

Bugetul ministerului a fost aprobat.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Nu există amendamente admise.

Lucrăm pe amendamentele respinse.

Pct.332 se susţine? Nu.

Pct.333?

Pct.334?

Pct.334 - domnul Mocanu. Vă rog.

La pct.334 este domnul Stan.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Mocanu:

Nu, la pct.343.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci, mai aşteptaţi un pic.

Pct.334 - nu se susţine.

Pct.335?

Pct.336?

Pct.337?

Pct.338?

Pct.339?

Pct.340?

Pct.341?

Pct.342?

Pct.343 - domnul deputat Mocanu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnule ministru,

Acest amendament este susţinut de toţi membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi propune majorarea bugetului de stat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu suma de 1.281.151 mii lei. Nu vreau să vă mai dau nici sursă de finanţare; o avem trecută aici - Ministerul Economiei şi Finanţelor, "Acţiuni generale".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule Olteanu,

Am reuşit să identificăm o sumă de 450 milioane lei din bugetul "Acţiuni generale" - Ministerul Economiei şi Finanţelor şi întreb iniţiatorii amendamentului dacă sunt de acord să mergem pe această formulă? Da. Bun.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Alte intervenţii?

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.343, cu observaţia ministerului.

Cine este pentru? 229.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

343 a fost adoptat, cu cifrele anunţate de domnul ministru.

Domnule ministru, vă rog să mai precizaţi o dată la microfon cifele, ca să fie clare la stenogramă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

450 milioane lei; sursă: "Acţiuni generale" - Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

344. Se susţine?

Domnul deputat Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Tot în numele Comisiilor pentru agricultură, propunem majorara bugetului de stat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu suma de 12.200 mii lei, la Titlul IV, art.3 - "Subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif"; sursa de finanţare: Ministerul Economiei şi Finanţelor - "Acţiuni generale", Fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului-ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Este acelaşi amendament, numai că suma propusă este mai mică decât cea care a fost deja votată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, atunci înţeleg că nu se mai susţine, nu? Dacă s-a adoptat deja cu o sumă mai mare?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu (de la prezidiu):

Nu, dar nu-i mai mare, pentru că este mai puţin decât în amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Primul amendament a fost cu o sumă mai mare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu (de la prezidiu):

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Deci, atunci, n-are sens să-l facem pe acesta, pentru că înseamnă că renunţăm la suma mai mare. Se retrage.

Pct.345.Se susţine?

Pct.346?

Pct.347?

Pct.348?

Pct.349?

Pct.350?

Pct.351?

Pct.352?

Da. pct.352, vă rog, doamna deputat Graţiela Iordache.

Procedură aţi cerut? Vă rog, pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Constat, cu regret, că iarăşi nu mai suntem în cvorum. De aceea, vă rugăm să-l verificaţi şi să facem apel nominal.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, voi face o evaluare a cvorumului. Şi dacă voi considera că nu este, conform art.23 din Regulamentul reunit, voi decide apel nominal.

Deocamdată am făcut apel nominal în urmă cu o oră şi jumătate şi nu cred că au plecat suficient de mulţi parlamentari.

Pct.353 se susţine?

 

Domnul Valeriu Tabără (din sală):

La pct.350!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

La pct.350?

Iertaţi-mă! Vă rog, domnule deputat.

Vă rog, domnule Tabără, la pct.350.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Se propune majorarea bugetului de stat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu suma de 4.500 mii lei, Cap.5.000, Titlul I - "Cheltuieli de personal"; sursa de finanţare - prin redistribuire în cadrul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Şi, în acelaşi timp, şi pct.351: propunem majorarea bugetului de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu suma de 3.000 mii lei, Cap.5.001, Titlul "Cheltuieli de personal"; finanţare - redistribuire în cadrul ministerului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Guvernul? Pct.350 şi pct.351 sunt amendamentele.

Domnule senator, la aceleaşi puncte doriţi să interveniţi?

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Mă bucur că a ezitat domnul ministru Vosganian şi, între timp, socoteşte de unde găseşte aceşti bani, pentru că ei trebuie găsiţi.

Am în faţă Legea nr.181 din 12 iunie 2007 - votată de Parlamentul României, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane.

La această agenţie, spune legea, fondurile necesare organizării şi funcţionării compartimentelor judeţene se asigură prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Şi vă citesc art.15 - ultimul din lege: "Prezenta lege intră în vigoare de la 1 ianuarie 2008". Deci, pentru a se putea aplica această lege - Legea nr.181 din 12 iunie 2007 -, trebuie asigurate resursele financiare.

Grupul parlamentar al P.R.M. susţine acest amendament şi sperăm că domnul ministru Vosganian ne propune suma. Dacă, eventual, nu a reuşit acum să găsească resursele financiare necesare, aş propune ca acest amendament să rămână pentru mâine, să-l votăm mâine, pentru a asigura punerea în aplicare a Legii nr.181 din 2007.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

În primul rând, mă asociez la ceea ce spunea domnul senator Funar şi consider că nu este normal ca în bugetul unui minister să nu se regăsească, de fapt, legile pe care noi le-am aprobat, le-am votat şi care trebuie puse în practică.

Aşa este şi Legea privind reorganizarea fitosanitară din România şi aşa este, de fapt, şi Legea privind organizarea zonei montane.

Aceta este motivul pentru care, vă rog, domnule ministru, să nu ne grăbim, ci să amânăm discutarea acestui amendament şi să găsim soluţiile, pentru că există prevedere legală care nu se regăseşte în bugetul Ministerului Agriculturii. Sunt două legi care trebuie puse în practică, trebuie aplicate de la 1 ianuarie 2008. Una este Legea Agenţiei Zonei Montane şi cealaltă este Legea de organizare a activităţii fitosanitare din România. Şi argumentele care sunt aduse nu sunt corespunzătoare prevederilor acestor legi. Nu cred că noi ne putem permite ca acte normative aprobate, cu termene de aplicare, să fie ignorate de către bugetul naţional.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Stimaţi colegi,

Aş fi de acord cu ce spuneţi, dacă aş avea vreo informaţie potrivit căreia, în anul 2008, această agenţie nu va funcţiona. Practic, oamenii lucrează. Ei nu vor fi inventaţi. Aveam o direcţie - o să avem o agenţie. Fondurile sunt oricum alocate. Nu se pune problema... Dumneavoastră socotiţi că mai trebuie nişte bani în plus. De acord. Dacă mai trebuie nişte bani în plus, ministerul va face reorganizare, va face redistribuire, are şi sumele acestea în plus şi va da sume în plus. Nu văd de ce ar trebui să ne oprim, pentru a face astfel de consultări.

Deci, oricum există o direcţie. Nu inventăm o structură nouă, cu personal nou.

 

Domnul Valeriu Tabără (din sală):

Este structură nouă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Este structură nouă, dar personalul exista. Asta vreau să spun. Deci, nu socotesc necesar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Alte intervenţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.350. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 101 voturi.

Voturi împotrivă? 117.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a respins.

Pct.351.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 123.

Abţineri? 6.

S-a respins.

Pct.352. Se susţine? Nu se susţine.

Pct.353. Se susţine? Nu se susţine.

Pct.354. Se susţine? Nu se susţine.

Pct.355. Se susţine? Nu se susţine.

Pct.356.

Pct.357.

Pct.358.

Pct.359.

Pct.360.

Pct.361.

Pct.363.

Pct.364.

Pct.365.

Pct.366.

Pct.367.

Pct.368.

Pct.369.

Da. Pct.369. Vă rog frumos, domnul deputat Moisoiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu ştiu dacă ar fi cazul ca acest amendament să-l discutăm astăzi sau să-l discutăm mâine. De ce? Pentru că, în urma unei note primite din partea domnului ministru Cioloş şi a unei discuţii pe care am avut-o cu domnul secretar de stat Albu, dânsul spunea că această problemă este în atenţia ministerului şi că urmează să facă obiectul întocmirii unui memorandum ce va fi prezentat Guvernului în şedinţa de mâine.

Deci, dacă este vorba de un memorandum şi în funcţie de modul cum va fi această problemă apreciată, eu cred că, în primul rând să stabilim acest lucru. Că o amânăm pentru mâine, după şedinţa de Guvern şi, în felul acesta, avem o situaţie clară. Dacă nu, atunci continui să dezvolt punctul de vedere. Vă rog să-mi spuneţi ce să fac.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul ministru?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

În legătură cu politicile generale, acestea se dezbat în comisiile de specialitate. Nu ne putem permite ca în dezbaterile în plen la Legea bugetului, la fiecare capitol să discutăm chestiuni de politică generală a fiecărui domeniu - şi domeniul Apărării, şi domeniul Agriculturii, şi domeniul Sănătăţii -, pentru că, atunci, nu vom mai termina niciodată. De aceea...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Sunt convins că dumneavoastră le acoperiţi cu graţie pe toate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

E adevărat că le acopăr, dar mai îmi rămân şi mie picioarele pe dinafară, uneori.

De aceea, eu cred că ar trebui să ne mărginim doar la chestiunile de natură financiar-bugetară.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule ministru,

Să ştiţi că, de fapt, este vorba de chestiuni financiare aici. Pentru că există o problemă foarte importantă între procesatori şi producătorii de sfeclă de zahăr. O lăsăm pe mâine, dacă dumneavoastră sunteţi de acord. Nu? Nu doriţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul senator Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Moisoiu:

Staţi o clipă! Fiindcă n-am terminat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, continuaţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Moisoiu:

Numai o clipă, domnule senator.

Problema se pune în felul următor: am înţeles că Ministerul Agriculturii doreşte ca, în clipa de faţă, să subvenţioneze producătorii de sfeclă. Este excelent. Deci, în felul acesta, vom avea şi în anul viitor producători de sfeclă de zahăr.

Partea proastă este că, din cauza taxei de restructurare, pe care trebuie să o plătească, conform unor "neînţelegeri" la Uniunea Europeană, producţia zahărului din sfeclă de zahăr devine foarte scumpă. Deci, devine nevandabilă. Şi, atunci, dintr-odată, ne găsim în situaţia că producătorii n-au către cine să mai livreze această sfeclă şi că nu pot să o facă.

În acest sens, am încercat să obţinem o compensare a acestor cheltuieli în plus ale fabricilor.

Dacă dumneavoastră, domnule ministru, nu sunteţi de acord cu aceasta, măcar să vedem ce siguranţă avem în celălalt aspect. Şi anume, este vorba despre Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, care şi el este legat tot de Legea bugetului, chiar dacă vin cu fonduri europene şi aşa mai departe. Pentru că, şi în acest caz, se pune problema ca fabricile de zahăr care mai lucrează pe sfeclă de zahăr - deci, acele două, puţine, care au mai rămas din totalul de 33, să poată să producă complementar şi alcool tehnologic, alcool din sfeclă de zahăr. Şi, în felul acesta, să se poată realiza ceea ce am spus şi în solicitarea mea, şi anume cele 63.000 lei pentru ca să poată să treacă pe această producţie de alcool din sfeclă de zahăr.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul senator Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Ştiu că distinsul ministru al economiei şi finanţelor este un om înţelept şi nu stăruie în greşeala făcută când s-a pripit să dea un prim răspuns.

În condiţiile în care ministrul agriculturii încearcă mâine să propună în Guvern o soluţie pentru a asigura supravieţuirea celor patru fabrici de sfeclă de zahăr, câte mai există în România... Cineva din sală îmi arată un singur deget, că poate una mai funcţionează din cele patru...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mie mi l-a arătat, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Aaa, dumneavoastră? Nu ştiam. (Râsete) Nu ştiam că aţi ajus să vă arate cineva cu degetul, domnule preşedinte. Ştiam numai că Preşedintele României vă pregăteşte mai mult decât un deget. (Râsete)

Revenind la această chestiune, cu seriozitate...

Rog, domnule preşedinte, să-mi asiguraţi condiţii pentru a nu mai fi întrerupt.

Deci, rugămintea este pentru domnul ministru Vosganian: să accepte sugestia făcută de colegul, domnul deputat Moisoiu, cu care sunt coautor al acestui amendament, să discutăm mâine, după şedinţa de Guvern. Ar fi păcat ca prin votul plenului să se respingă amendamentul şi mâine Guvernul să vină şi să ne spună că a găsit soluţie de rezolvare, dar nu se mai poate introduce în buget, pentru că noi am trecut deja de acest subiect. N-aş dori ca domnul ministru Vosganian să devină groparul fabricilor de zahăr din România - patru, câte au mai rămas.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. domnul deputat Timar, domnul deputat Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Domnul ministru Vosganian a aprobat, deci ni s-a aprobat la bugetul Ministerului Agriculturii - deci, bugetul total - o majorare cu 450.000 mii de lei. Consider că 63.000 este un subcapitol, şi din acest fond care ne-a fost aprobat, să fie prinse la acest subcapitol cele 63.000, deci din cele 450.000 care nu sunt defalcate. Deci, cele 450.000 trebuie defalcate la minister. Nu pot să rămână în aer. Şi, atunci, din cele care au fost aprobate, pe care le-am aprobat noi acum, într-adevăr, ca să salvăm cultura sfeclei de zahăr, să cuprindem din suma totală 63.000 Şi cred că problema este rezolvată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Valeriu Tabără. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Noi ne chinuim, toţi, cei care am contribuit la aceste amendamente şi aţi văzut că, de fapt, şi comisia, şi colegi parlamentari din mai multe partide sunt coautori ai acestor amendamente şi vă spunem că le-am gândit cu multă responsabilitate, mai ales pentru sectoare care sunt în moarte clinică la această dată. Sectorul zahărului de sfeclă este într-o astfel de situaţie.

Dar eu nu asta vreau să spun acum. Vă rog să-mi spuneţi dacă este vreun reprezentant al Ministerului Agriculturii care să-şi spună punctul de vedere aici, acum, lângă domnul ministru al finanţelor. Pentru că pe dânsul îl înţelegem, că gestionează toate finanţele României, dar unde sunt miniştrii ceilalţi? Domnul Păcuraru a stat aici, atât cât a fost ministerul dânsului. Putem discuta în continuare fără miniştrii care gestionează sectoarele respective, care ar trebui să ne dea nişte răspunsuri? Nu putem să discutăm aşa ceva.

Şi-mi permit să spun acest lucru, pentru că şi eu am fost ministru şi nu ştiu dacă aş fi îndrăznit să fac ceea ce fac miniştrii de astăzi - să nu vină ... Nu mai vorbesc de ce se întâmplă cu alte activităţi. Dar, la buget, să nu fie miniştrii sau aduncţii lor aici, mi se pare absolut anormal. Ca să dea răspuns colegilor care, iată, au preocupări pentru secotare mari, inclusiv pentru cele de parteneriat european. Pentru că problema zahărului nu este una oarecare. Vă rog să mă iertaţi şi eu cred că nu putem continua discuţiile pe bugetul Ministerului Agriculturii, în lipsa responsabililor de la Ministerul Agriculturii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Eu vă propun ca pct.368 să rămână pe mâine, pentru a-l lega şi de discuţia privitoare la acel memorandum. Dacă sunteţi de acord?

(Domnul deputat Mircia Giurgiu solicită a i se da cuvântul.)

Domnule Giurgiu, discutăm mâine, când ajungem la punctul respectiv.

Pct.369. Se susţine?

Pct.370?

Pct.371?

Atunci, vă propun să votăm bugetul Ministerului Agriculturii, cu rezerva pct.368 care, în funcţie de modul în care se va decide, va fi înglobat ulterior.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Cu tot respectul, dacă aici a fost şi domnul ministru Păcuraru, pentru un minister greu, eu vă propun să nu votăm acum bugetul Ministerului Agriculturii, cu nicio rezervă. Mâine îl votăm, atunci când domnul ministru sau un secretar de stat vine să ne dea nişte explicaţii la toţi cei care avem amendamente pe problme foarte mari. Nu acum votăm acest buget şi lăsăm doar o singură chestiune afară.

Domnule ministru, cu tot respectul, dar nu cred că sunteţi singurul responsabil pentru bugete sectoriale. Nu sunteţi singur.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă pot da dreptate, dacă doriţi să ridicaţi întrebări sau să discutaţi amendamente de faţă cu ministrul. Dar ca să daţi votul final pe un capitol şi să condiţionaţi asta de prezenţa unui ministru neparlamentar, nu cred că veţi găsi un text al Regulamentului în acest sens. De aceea, eu voi supune votului ca bugetul acestui capitol, sub rezerva discutării ulterioare a amendamentului nr.368, care să fie inclus, în funcţie de decizie. Atunci când plenul va considera că ministrul de finanţe nu este suficient pentru dezbateri, sigur că vom lăsa un capitol la urmă şi vom trece mai departe.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului...

La procedură. Vă rog, domnule Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ce v-aş propune, doamnelor şi domnilor colegi: să găsim împreună o soluţie ca să ne încadrăm în programul votat, de 8 ore. Şi aş sugera să acceptaţi ca, la cererea Grupului parlamentar al P.R.M., mâine, în ultima zi de dezbatere a amendamentelor, să fie prezenţi miniştrii, sau, dacă nu este posibil, pentru că am înţeles că va fi şi o şedinţă de Guvern, secretarii de stat să fie prezenţi aici. Mi se pare sfidător să nu fie colegi lângă domnul ministru Vosganian, care se străduieşte, ca un erou, să susţină bugetul. Dar Guvernul mai are şi alţi membri şi secretari de stat. Şi v-aş propune, domnule preşedinte, să acceptaţi această idee, să fie invitaţi pentru mâine miniştrii sau secretarii de stat şi, atunci, nu mai pierdem vremea cu discuţii pe această temă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Accept şi-mi însuşesc această propunere a dumneavoastră, domnule senator. Şi tocmai de aceea, mâine, miniştri sau secretari de stat de la fiecare departament vor fi invitaţi. Astăzi, discutăm bugetele pe acele departamente care au ministru sau secretar de stat prezent.

Domnul deputat Palăr.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionel Palăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Avem şi o veste bună cu privire la agricultură, astăzi; probabil că şi dumneavoastră, ca şi noi, cei care acum suntem la guvernare, ne bucurăm şi ne vom bucura împreună: comisarul european pe agricultură i-a comunicat acum o oră ministrului agriculturii, domnului Cioloş, că nu va fi aplicată clauza de salvgardare pe agricultură, pentru că au fost îndeplinite toate condiţiile.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Să fie într-un ceas bun! Vă mulţumim.

Supun, atunci, votului dumneavoastră, bugetul Ministerului Agriculturii, cu amendamentele admise şi cu rezerva de la amendamentul nr.368.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 156.

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Ceilalţi colegi au decis să nu voteze.

Ministerul Mediului nu este reprezentat astăzi. La Mediu înţeleg că lipseşte reprezentantul. V-aş propune să lăsăm pe mâine, pe baza discuţiei care s-a făcut.

Ministerul Transporturilor.

Domnul secretar de stat Barna Tanczos.

Amendamente admise - în număr de două.

Dacă există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Lucrăm pe anexa cu amendamente admise.

Trecem la discutarea amendamentelor respinse.

Pct.406. Se susţine?

Pct.407?

Domnul deputat Canacheu. Pct.406 sau pct.407, iertaţi-mă? 406.

Rog colegii secretari să fie vigilenţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Merită să fim vigilenţi. Discutăm despre o situaţie care a căpătat o notorietate deosebită în acest an - 2007, şi anume, traficul rutier din Bucureşti. Dacă am avut o vedetă a ştirilor şi a comentariilor în anul 2007, părerea mea este că traficul rutier din Bucureşti a fost această vedetă. Şi multă lume s-a pronunţat în multe feluri şi mulţi parlamentari s-au pronunţat în multe feluri.

Faţă de această situaţie - să-i spunem specială -, pe care o avem în Bucureşti, am fi aşteptat să avem în bugetul pe 2008 prevederi speciale care să arate că, începând cu 2008, 2009, 2010, se vor pune în funcţiune linii de metrou, centură, pasaje.

Din păcate, ceea ce ţine de Ministerul Transporturilor în legătură cu finanţarea infrastructurii oraşului Bucureşti, Capitala noastră, este la minimum. Şi să le luăm pe rând. Suntem la amendamentul nr.406; ne referim la Transporturi - Metrou.

La Metrou, se propune să mergem pe vechea formulă: lungeşte-mi, Doamne, zilele! Adică, nu punem nimic în funcţiune, finanţăm, aşa, în doru' lelii, şi, acolo unde de nu ştiu câţi ani avem o blocare a traficului în zona Chibrit, ni se spune că, undeva, în 2012-13-14, se vor realiza acele lucrări. De ce? Pentru că nu se fac finanţări corespunzătoare.

Prin amendamentul pe care-l propunem, - şi care înţeleg că naşte abordări polemice la unii dintre colegi, care se referă la nu ştiu ce subiecte -, vorbeam de Ministerul Transporturilor şi infrastructura oraşului Bucureşti, care ţine de Ministerul Transporturilor: metroul şi centura existentă a Bucureştiului. Mă rog, impropriu spus centură, pentru că, în partea de nord, o bucată de câţiva buni kilometri nu este realizată şi trecem prin localităţi. Ştiţi foarte bine acest lucru. Şi aici nu punem în sarcina unui singur guvern această nerealizare. Dar, dacă tot a fost vedeta ştirilor, era de aşteptat că vom fi responsabili, că vom fi serioşi, că vom fi pe agenda cetăţeanului - cetăţeanul, nu numai din Bucureşti, pentru că Bucureştiul reprezintă zonă de interes şi de trafic pentru marea parte a cetăţenilor României care vin aici cu diferite interese: instituţionale, de afaceri, sau de turism.

Iată că, la metrou, nici pentru închiderea Magistralei nr.4, nici pentru deschiderea de lucrări la Magistrala nr.5, - atât de necesară, Drumul Taberei-Universitate, Universitate-Pantelimon -, nu se prevăd sumele necesare. Pentru că de această Fata Morgana, care a devenit Magistrala nr.5 - Drumul Taberei-Universitate -, vorbim de ani de zile. A fost readaptat studiul de fezabilitate undeva, în 2003. Acum, iarăşi, trebuie readaptat, iar finanţarea în Proiectul de buget este zero. Nici măcar pentru actualizarea studiului nu sunt sume.

De aceea, cu rugămintea de a reţine că nu facem altceva decât să intrăm pe agenda cetăţeanului, vă rog să acceptaţi aceste amendamente, pentru că sursele de finanţare sunt valabile. Acolo unde propunem sursele de finanţare, ele, acele sume pe care le reţinem de la celelalte capitole pot fi transferate la acest capitol - Metrou; nu sunt necesare acolo. Rezultă acest lucru dintr-o corespondenţă făcută în ultimele două luni cu toate instituţiile cu responsabilităţi în zonă, toate direcţiile din Ministerul Transporturilor, Metroul SA, Proiectantul, Metrorex S.A. - beneficiarul şi municipalitatea.

Deci nu sunt puse la întâmplare sursele de finanţare.

Vă solicit dumneavoastră, stimaţi colegi, şi vă solicit domnule ministru, domnilor miniştri, mai bine spus, vă solicit să reţineţi că sursele de finanţare propuse pentru Magistrala nr. 5 pe care circulă şi mulţi studenţi şi elevi, dar nu aude domnul Adomniţei, că este prins într-o finanţare acum,...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să nu faceţi dialog cu sala şi rog sala să nu facă dialog cu oratorul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

De regulă, imberbii aşa reacţionează, asta e.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă invit să vă prezentaţi barba dumneavoastră, în cazul acesta, că altfel n-avem o soluţie, va trebui să vă cerem satisfacţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

Merită să votăm acest amendament. Nu afectează construcţia bugetară.

Dacă veţi trata această problemă numai din perspectiva înţelegerilor deja făcute sau prezenţei mele aici, este o eroare, dar nu-i mare lucru; este încă o eroare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Înţeleg că aţi susţinut până la pct.410, inclusiv. Nu? Pct.406-407? Atât. Mulţumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.406.

Cine este pentru? 93.

Voturi împotrivă? 129.

Abţineri? 4 abţineri.

Pct.407, vă rog.

Plenul s-a exprimat şi punctul de vedere al ministerului este nerelevant după aceasta. Îmi voi prezenta scuzele mele pentru că nu am făcut acest lucru şi o să-i cer scuze domnului ministru că nu l-am consultat.

Pct.407 se susţine? O să vă rog, domnule deputat, să vă încadraţi în cele două minute din Regulament, de data aceasta.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aici este problema specioasă, Magistrala 5 - Metroul. Şi este vorba de o sumă 11 milioane roni pentru finalizarea studiului, de fapt updatarea studiului de fezabilitate. Nici măcar această sumă nu este prevăzută: 3 milioane de euro.

Vă cer să acceptaţi acest amendament, domnule ministru, pentru continuarea... Aveţi o problemă în Guvern, domnule... Este clar că au o problemă în Guvern, mă rog, asta nu este bine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Este una din nenumăratele probleme pe care le are.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Bun. Vă cer să aprobaţi această sumă, 3 milioane de euro, 11.480 mii lei, este fundamentată de Metrorex SA, Metroul SA şi Direcţia de infrastructură a Ministerului Transporturilor.

Vă rog să cereţi opinia reprezentanţilor Guvernului.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru, punctul de vedere al Guvernului? Domnule ministru, puntul de vedere al Guvernului la pct.407.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul ministru Vosganian reprezintă punctul de vedere al Guvernului, că este ministru de finanţe; discutăm bugetul.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct.407, vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 80.

Voturi împotrivă? 141.

Abţineri? 7.

S-a respins.

Pct.408 se susţine? Domnul deputat Canacheu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Suntem într-o situaţie plină de paradoxuri, paradoxală de mai multă vreme şi ştim cui se datorează acest lucru, dar vă anunţ, domnilor liberali şi pe unii arheologi, că aveţi un consilier local care a deschis o iniţiativă pe internet în legătură cu Magistrala 5 şi cere sprijinul întregii populaţii până la manifestări de stradă pentru această Magistrală 5 Drumul Taberei - Universitate.

Se pare că nu-l cunoaşteţi sau nu vă cunoaşte ca reprezentant al liberalilor în Parlament, dar asta e.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să treceţi la pct.408.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Pct.408, domnule preşedinte.

Este vorba de locul pe care l-am pomenit în prima intervenţie, podul de cale ferată Constanţa, acolo unde se întretaie patru bulevarde mari ale oraşului: Chitila, Bucureştii Noi, Calea Griviţei şi Bulevardul Mihalache, faimoasa Piaţă Chibrit şi podul de cale ferată Constanţa, pasajul rutier. Acolo este deschisă o lucrare de metrou de zece ani de zile pe jumătate din traseu şi este un studiu de fezabilitate pentru realizarea unui pasaj rutier. Studiul a fost realizat de către Primăria capitalei, care este în măsură să îl doneze Ministerului Transporturilor pentru realizarea acestui pasaj. Sunt prevăzute sursele de finanţare iarăşi negociate, agreate cu reprezentanţi de la Ministerul Transporturilor, de la Metroul S.A. şi Metrorex.

Dacă dumneavoastră vreţi să acordaţi atenţie acestui amendament, cred că merită şi, evident, nu va fi nevoie ca cineva să vă strângă mâna în uşă că aţi avut vreun document vreodată pe la serviciile de informaţii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul nu susţine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.408.

Domnul Funar, la acest punct, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am urmărit cu mult interes aceste pledoarii ale domnului deputat Canacheu şi aş fi dorit să-l susţin, pentru că în aparenţă are dreptate când prezintă aceste priorităţi în investiţii în capitala României, dar am observat că nici distinsa colegă a dânsului, de partid, doamna Graţiela Iordache nu-l susţine şi nu este în sală.

Nu pot să susţin aceste amendamente. Din ce motiv? Pentru că acelaşi reprezentant al Partidului Democrat n-a avut nicio obiecţie atunci când, în capitala României, nu s-a acordat prioritate la realizarea acestor obiective care sunt incluse acum în amendamente, ci s-a dat prioritate la schimbarea bordurilor şi la susţinerea financiară a Camarilei prezidenţiale. (Aplauze şi râsete în sală.)

Deci bani pentru Camarila prezidenţială s-au găsit. Aceasta era prioritatea numărul 1 în capitala României, schimbarea bordurilor? Nu erau borduri pe bulevardele Bucureştiului? Nu mai sunt străzi neasfaltate în Bucureşti?

Voce din sală:

Alţii vopseau bănci.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Da, le-am vopsit şi sper să mai am ocazia şi, poate, în toată România, ca să realizaţi şi dumneavoastră că trăim în România şi să iubiţi tricolorul. Dar, atâta timp cât prioritatea a constituit-o schimbarea bordurilor din capitală, cred că celorlalte obiective pe care le-a prezentat domnul Canacheu nu cred că merită să le mai acordăm prea multă importanţă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Doamna deputat Anca Petrescu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să-i pun o întrebare domnului ministru. Am observat că foarte multe investiţii nu sunt însoţite de un studiu de fezabilitate. Indicatorii tehnico-economici care sunt trecuţi în majoritatea capitolelor din buget nu au diferenţiat în mod special acest studiu de fezabilitate şi valoarea lui. Şi cred şi aş vrea să sugerez că ar fi foarte bine ca această chestiune să fie introdusă la fiecare capitol de investiţie bugetară.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule ministru. Deci în legătură cu absenţa unor indicatori tehnico-economici şi studiu de fezabilitate la anumite proiecte de investiţii. Dacă vă referiţi la amendamente, acum bănuiesc că nu trebuie să-l întrebaţi pe domnul ministru, ci pe autori.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Să vină cineva de la Ministerul Transporturilor să răspundă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu cred că Guvernul poate răspunde la o întrebare despre amendamente, că amendamentele nu sunt formulate de către minister. Înţeleg că este o întrebare retorică.

Domnul deputat Tabără. Suntem, vă reamintesc, la pct. 408.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Am mai spus-o şi anterior cu câteva luări de cuvânt, că lucrăm undeva într-o zonă de neinformare corectă a ceea ce înseamnă poziţiile Guvernului României.

Ceea ce a prezentat domnul Canacheu nu este o problemă oarecare şi putem discuta despre orice. La Bucureşti poate putem discuta cu unii colegi liberaţi şi cum se tratează unele preluări de terenuri, nu ştiu de pe unde, de pe la Timişoara şi de prin curtea Universităţii de Ştiinţe Agricole. Aceasta este o altă problemă. Dar priorităţile care s-au prezentat aici sunt priorităţi care ne interesează pe toţi şi interesează în primul rând pe aceşti oameni.

La întrebarea dumneavoastră, domnule preşedinte, nimeni n-a venit să dea un răspuns, să lămurească o astfel de problemă aici. Putem să votăm ceea ce nu cunoaştem, ceea ce nu ne poate lămuri nici măcar Guvernul României? Nu este în ordine.

Şi eu vă rog să amânăm aceste discuţii acum, mai ales că nu suntem nici în cvorum. Care este votul când îl dăm într-o sală care este o treime din prezenţă doar?

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există clarificări pe care Ministerul Transporturilor doreşte să le dea?

Domnule deputat Ţundrea, vă rog foarte mult să lăsaţi reprezentantul ministerului.

Dacă există clarificări pe care doriţi să le daţi referitor la oportunitatea proiectelor, amendamente Magistrala 5, lărgirea Podului Chitila ş.a.m.d sau consideraţi că punctul de vedere al Guvernului care nu susţine este suficient?

Vă rog să spuneţi la microfon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tanczos Barna (secretar de stat, Ministerul Transportului):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să precizez faptul că capitolele precizate ca surse de finanţare consultanţă, asistenţă tehnică, cheltuieli asimilate investiţiilor, cheltuieli pentru elaborarea studiilor nu permit aceste modificări. Nu putem să finanţăm aceste investiţii în măsura în care au fost propuse prin amendamente, deci nu putem să fim de acord cu ele.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Canacheu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Doar ca să dau doar o singură sursă de finanţare: mobilier, aparatură şi alte active corporale, prevederi pentru anul 2008 în bugetul României, pe care o să-l votăm în cele opt ore pe care le dedicăm dezbaterii lui; prevedere pentru 2007 - 80 de milioane de euro; prevedere pentru 2008 - 600 de milioane de euro. Aşa că, la anul vom mobila toată ţara şi o vom dota cu aparatură consumabilă. Acestea sunt cifrele din buget: 80 de milioane de euro 2007, 600 de milioane de euro 2008.

De la această rubrică am cerut finanţare. Nu ştiu ce mobilier vom cumpăra în anul 2008, aparatură şi alte active corporale. Nu explică nimeni. Este doar o înţelegere, aşa, transpartinică, mergem să cheltuim în anul 2008.

Este o altă sursă în bugetul Ministerului Transporturilor. În anul 2008, faţă de 28 de milioane prevedere 2007 vopsire şosea şi indicatoare rutiere, în anul 2008 avem 150 de milioane, adică 50 de milioane de euro, de la 7 la 50 de milioane de euro vom vopsi drumurile, că tot se şterg după ploaie şi vom pune indicatoare rutiere, pentru că tot se iau înapoi. Asta se propune pentru 2008 la Ministerul Transporturilor.

Vreau să am răspunsuri la aceste chestiuni, domnule secretar de stat.

(Domnul preşedinte Bogdan Olteanu părăseşte prezidiul şi se îndreaptă spre microfonul tribunei.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu (de la tribună):

Stimaţi colegi,

Pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, Grupul liberal nu susţine toate aceste amendamente de alocare de bani de la Ministerul Transporturilor către Municipiul Bucureşti dintr-un motiv foarte simplu. Banii de la Guvern se cheltuiesc pentru comunităţile care n-au. Bucureştiul este o comunitate care are, dar este prost condusă.

Atâta vreme cât bugetul Municipiului Bucureşti, pe care eu şi alţi concetăţeni ai mei îl plătim din taxe şi impozite, este aruncat pe ferească într-un mod incompetent sau este ţinut în conturi bancare şi neutilizat ani de zile, considerăm inoportun şi imoral să alocăm bani de la comunităţile sărace către cea mai bogată comunitate din România, care este Municipiul Bucureşti.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)(Domnul preşedinte Bogdan Olteanu îşi reia locul la prezidiu.)

Domnule deputat, nu v-am rostit numele, deci nu aveţi dreptul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Vreau să fac o precizare...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

La ce vreţi să faceţi precizare? Faceţi ce precizare doriţi, după care trecem "..

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Doar vreau să precizez: nimeni nu vrea să ia de la săraci şi să dea la bogaţi, evident. Numai că aceste obiective: Centura Bucureştiului şi Metroul Bucureşti sunt la Ministerul Transporturilor, nu pot fi finanţate de municipalitate.

Municipalitatea cere Metroul din 2005, n-a fost transferat municipalităţii; centura Bucureştiului este la Compania Naţională de Drumuri, nu poate fi investiţie a municipalităţii.

Aşa că, domnule Bogdan Olteanu, să avem mânie proletară - ştiu că puteţi avea asemenea ascendenţă, dar nu cred că este cazul în probleme bugetare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, nu vreau să vă reamintesc despre ascendenţele comune pe care le-am avut când unii dintre noi îi fugăreau pe ceilalţi şi încercau să-i bage prin lagăre, vreau să vă reamintesc că nu vorbim despre metrou, vreau să vă reamintesc că vorbim despre un pasaj subteran, care, dacă îmi amintesc eu bine este la Primăria capitalei.

Domnul secretar de stat Tanczos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tanczos Barna:

Stimate domnule deputat,

Permiteţi-mi să vă citesc titlul 10 alin. (3) Mobilier, aparatură, birotică, alte active corporale. Anul 2006: 1465 mii lei; anul 2007: 200 mii lei; anul 2008: 370 mii lei. Deci 600 de milioane nu ştiu de unde le-aţi luat.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnule Tabără, tot pe această chestiune? Pe procedură, înţeleg.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am înţeles să lucrăm, pentru că este vorba de bugetul de stat şi trebuie să-l trecem. Vă asigurăm că avem toată responsabilitatea şi, din acest motiv, vă cerem să reverificaţi prezenţa în sală. Pentru că aşa cum la această dată se discută absolut nelalocul ei, pe probleme foarte importante, nici nu putem să votăm ceea ce nu este foarte clar.

Mulţumesc foarte mult.

Revin, vă rog să verificaţi cvorumul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Am pornit soneria. Peste cinci minute voi face verificarea prezenţei în sală după ce vin colegii. Între timp, îi rog pe secretari să verifice prezenţa, potrivit art.23, după care, dacă prezenţa n-o considerăm suficientă, vom trece la apelul nominal.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.408. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 80.

Voturi împotrivă? 141.

Abţineri? Una.

S-a respins.

Pct.409 se susţine? Domnul deputat Canacheu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

La pct.409 este Centura Bucureştiului.

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Ea este obiect de investiţie al Ministerului Transporturilor şi pentru anul 2008, din nefericire, iarăşi nu se propun sume suficiente pentru ca din 2009, 2010 să avem puneri în funcţiune. Şi ca să putem circula pe Centura Bucureştiului într-o manieră pe care ne-o dorim.

Aşa că sumele pe care le propun spre majorare şi care nu sunt mari şi iarăşi sursa de finanţare este bine aleasă, este negociată - ca să spun aşa, sursele pe care le propun şi suplimentările de fonduri se pot susţine şi pot să însemne pentru 2008 lucrări, care, din 2009, să însemne puneri în funcţiune.

Pe unele porţiuni, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, nici banii pentru exproprieri nu s-au alocat. Acolo unde se deschid şantiere şi se taie panglică, este un fel de enclavă în proprietăţile pe care statul nu le-a expropriat încă. Ne costă, deja, de zece ori mai mult (asta spune şi ministrul transporturilor în funcţie) exproprierile, pentru că amânăm de la an la an.

Nu ştiu de ce nu prevedem aceste fonduri încă din acest an, pentru a putea lucra în plin în tot anul 2008.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţinem acest amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 409.

Cine este pentru? 78.

Voturi împotrivă? 144.

Abţineri? 5 abţineri.

S-a respins.

Pct. 410? Domnul deputat Canacheu.

Stimaţi colegi,

Vă rog foarte mult, ştiu că suntem obosiţi, ştiu că este destul de târziu, dar vă rog să ne manifestăm împreună capacitatea de a lucra în echipă.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Este vorba de obiectivul Fluidizare trafic DN1 şi Centură rutieră în zona de nord a Municipiului Bucureşti.

Prin actualele prevederi bugetare şi anul 2008 va fi un an pierdut. Dacă aceasta este voinţa Guvernului şi a majorităţii parlamentare ad-hoc constituite, o vom reţine ca atare, asta înseamnă să ne comportăm conform regulilor democratice. Însă nu văd nicio raţiune în spatele acestei susţineri.

Când, repet, vedeta ştirilor a fost traficul din Bucureşti, să nu alocăm fonduri pentru 2008 şi anii următori, pentru că nu se realizează asemenea investiţii la infrastructură într-un singur an; am aici adresa de răspuns a domnului secretar de stat Septimiu Buzaşu - la primul punct: "Lucrările de completare a Centurii Bucureşti între A1, DN1, DN2, A2 nu au fost incluse în proiectul Legii bugetului pe anul 2008, pentru că acest obiectiv nu are documentaţia avizată. Din luna noiembrie cerem să fie avizată această documentaţie şi introdus în buget pentru finanţare"

Dacă asta este voinţa Guvernului şi a majorităţii parlamentare, asta este, însă nu văd nicio raţiune în spatele ei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Nu susţinem.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu susţineţi.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 410.

Cine este pentru? 79.

Voturi împotrivă? 141.

Abţineri? 5 abţineri.

Vă rog, pe procedură, domnul deputat Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Am cerut verificarea cvorumului, vă cer apel nominal pentru verificarea acestui cvorum. Vă rog să răspundeţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

V-am şi răspuns în acest sens, au trecut cele cinci minute. Îi consult pe cei doi secretari de şedinţă dacă suntem în cvorum.

Nu suntem în cvorum.

Suspend lucrările, pe care le vom relua mâine, la ora 9,00.

Suntem la pct.411, amendamentul 411, Ministerul Transporturilor.

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,45.