Dezbateri parlamentare

Domnul Bogdan Olteanu:

Punctul 16, Propunerea legislativă privind stimularea întoarcerii în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş a familiilor de români alungate de către şovinii de etnie maghiară după 21 decembrie 1989, precum şi a sprijinirii familiilor tinere de români care doresc să-şi stabilească domiciliul în aceste judeţe.

Legea are caracter ordinar.

Proiect respins de Senat.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul.

Domnul deputat Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

Aşa cum s-a anunţat, poate că modul în care este exprimat titlul acestei iniţiative parlamentare poate s-ar părea că este dur. Dar vă rog frumos să vă întoarceţi cu gândul la timpurile acelea din decembrie 1989, când o serie întreagă de români, de cadre militare, de poliţişti, jandarmi au fost ucişi, au fost batjocoriţi, au trebuit să părăsească zona, să plece din judeţele acestea, Harghita şi Covasna.

Vă rog frumos să vă aduceţi aminte că în 1990 sau în '91 Parlamentul României dezbătea, la un moment dat, un anumit raport. Şi acesta a fost Raportul Harghita-Covasna, prin care o comisie... - şi, iată, poate că mulţi dintre dumneavoastră aţi fost chiar atunci membri ai Parlamentului acela de doi ani de zile. Deci, aţi dezbătut la momentul respectiv o anumită realitate. Faptele sunt fapte. Oamenii au trebuit să plece din zonă.

Astăzi ne găsim într-o situaţie similară. Situaţia similară are un termen. Termenul este 30 noiembrie, când se încearcă, prin intermediul unui referendum, ca în mod oficial să fie expulzaţi din aceste judeţe românii.

Cam aceasta ar fi tema acestei iniţiative parlamentare şi care, de fapt, urmăreşte ca astăzi, în condiţiile anului 2008, 2009 pentru Parlamentul următor, deci a bugetului din anul 2009, să faciliteze posibilitatea ca acei români care doresc să se aşeze pe locurile unde au copilărit părinţii lor sau unde au copilărit ei sau alţii, pentru că, de fapt, nu există un teritoriu tabu, să spun că este un teritoriu separat, şi anume este un teritoriu secuiesc. Nu! Este un teritoriu al României, iar Constituţia României dă dreptul fiecărui cetăţean din România să se aşeze oriunde doreşte el.

În consecinţă, ajutorul pe care îl propunem noi aici este ca aceşti oameni tineri, aceste familii tinere să poată să vină şi din nou să se aşeze acolo, să-şi găsească un loc de muncă, dar nu în condiţiile în care li se impune în mod obligatoriu cunoaşterea limbii maghiare. Trăim în România. O Constituţie, existentă în clipa de faţă, spune că limba oficială a statului este limba română. Deci, din acest punct de vedere nu avem ce să discutăm.

Şi atunci n-am înţeles de ce trebuie să se pună condiţia ca pentru ocuparea unor funcţii în domeniul public să vină directorul finanţelor publice de la Miercurea-Ciuc, domnul Kedves, şi să semneze un anunţ public de ocupare a locurilor de muncă, prin care spune că e condiţie obligatorie cunoaşterea limbii maghiare.

Iată motivul pentru care, dând această temă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are în fruntea sa pe domnul preşedinte Asztalos Csaba - deci am subliniat numele preşedintelui, ca să se înţeleagă clar că este vorba nu de altcineva, nu e nici de Popescu, nici de Ionescu, nici de Străchinaru, nici de Moisoiu, nu!, este vorba de domnul Asztalos. Şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării stabileşte că asemenea solicitare de ocupare a posturilor este o discriminare etnică. În acest sens, avem o sentinţă dată de CNCD, deci de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În aceste condiţii, şi datorită şi explicaţiilor pe care vi le-am dat, eu consider că această propunere nu este o propunere extremistă. Poate că ar fi putut să fie numită altfel, şi anume să fie numită "Propunere legislativă privind stimularea aşezării oricărui român în judeţele Harghita şi Covasna şi încurajarea acestora". Dacă acesta este singurul impediment, atunci să ştiţi că iniţiatorii sunt gata în orice moment să renunţe la acest titlu şi să-l modificăm, aşa cum am spus. Dar, oricine, şi dacă vrea de la Dăbulenii domnului Geoană, şi dacă vrea să fie undeva de la moldovenii domnului Solcanu, să zic aşa, sau nu ştiu mai cine din Dobrogea să poată să vină şi să se aşeze şi să-şi găsească un loc de muncă în aceste judeţe.

Sper că am fost înţeles şi am încredere în modul dumneavoastră de gândire.

Ca atare, domnule preşedinte, cred că nu este cazul ca în clipa de faţă să respingem această iniţiativă de la bun început.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Márton Árpád.

(Către domnul deputat Florin Iordache). Vreţi pe procedură sau pe fond, la dezbateri? La dezbateri.

Atunci, comisia, mai întâi raportul, vă rog, şi după aceea domnul Márton.

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Prezint raportul comun al Comisiei juridice şi al Comisiei pentru drepturile omului. În cazul acestei propuneri legislative, cele două comisii au venit cu un raport de respingere.

Deci, propunem plenului Camerei Deputaţilor respingerea, pentru o serie de motive. Noi am considerat că perioada anilor '90 e depăşită - colegul nostru făcea referire la perioada anilor '90 -, nu mai este de actualitate. De aceea, sunt şi aspecte care într-un fel sau altul încalcă alte legi.

De aceea, noi ne menţinem punctul de vedere de respingere a acestei iniţiative.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule vicepreşedinte.

La dezbateri generale, domnul deputat Árpád Márton.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

N-aş fi intervenit la dezbaterea acestei iniţiative legislative dacă de la acest microfon n-aş fi auzit nişte exprimări care sunt cam departe de corectitudine.

În decembrie '89, cei care au fost ucişi în judeţul Harghita, respectiv judeţul Covasna, au fost securişti, şi nu poliţişti şi miliţieni torţionari, printre ai aflându-se şi maghiari...

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Ofiţeri ai armatei române! Să-ţi fie ruşine!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

... Şi maghiari. Torţionari, miliţieni şi securişti, oameni care, mă rog, au avut o activitate condamnată de acest Parlament.

N-ar fi meritat, într-adevăr, să fie ucişi de acea masă de oameni. Ar fi trebuit să fie condamnaţi conform legilor României. Aceasta ar fi fost just, judecaţi şi condamnaţi conform legislaţiei României. Mă rog, au mai existat şi execuţii, tot pe bază de judecată, tot în acea perioadă, şi au mai existat şi astfel de evenimente şi în alte localităţi, cum ar fi Cugir, care nu se află în perimetrul acestor două judeţe. Acesta în primul rând.

Doi. Aţi invocat nişte decizii sau concursuri care se bazează pe alte legi existente, mai mult pe Constituţie, pe care o invocaţi dumneavoastră. Acea Constituţie pe care o cunoaştem amândoi, dincolo de acea prevedere legată de limba oficială a statului, mai are şi alte prevederi, legate de modul în care pot fi utilizate, în ce situaţii, limbile minorităţilor naţionale. Şi avem alte legi care reglementează aceasta şi, într-adevăr, dacă aceste legi au fost încălcate, avem autoritatea, tot de noi legiferată, care să atragă atenţia celui care a sărit calul. Deci, nu avem nevoie de această lege.

Însă mă înspăimântă ideea pe care aţi invocat-o aici, care este contrară spiritului european, cum că ar exista nişte teritorii dintr-o ţară, unde anumite persoane să fie încurajate să se stabilească, cu acea condiţie de a aparţine unei etnii, unui popor. Este o discriminare clară.

Deci, numai dacă românii sunt susţinuţi să se stabilească în orice judeţ al ţării sau numai maghiarii ar fi susţinuţi pentru a se stabili în alte judeţe ale ţării, aceasta se cheamă o discriminare, care este contrară convenţiilor europene, e contrară Constituţiei ţării, pe care am avut impresia că o cunoaşteţi.

Ca atare, această idee nu poate fi susţinută. Cred că comisia a judecat corect şi poate ar trebui să trecem, aşa cum prevede de altfel Regulamentul nostru, la o sesiune de vot final, pentru a respinge această iniţiativă legislativă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Vă solicit cuvântul într-o problemă personală.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă dau cuvântul într-o problemă personală. Dacă îl doriţi înaintea colegului dumneavoastră Ioan Aurel Rus, vi-l dau acum.

Am mai notat şi pe domnul Kerekes, am mai notat şi pe domnul Antal, am mai notat şi pe domnul Tabără.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnilor colegi,

În 1919, aceasta este problema personală, unchiul meu, Nicolae Bolcaş, a fost prins de trupele de ocupaţie ungureşti, i s-au scos ochii, i s-a tăiat limba, i s-a tăiat nasul şi a fost îngropat de viu în satul Lunca de lângă Beiuş. Singura lui vină, pentru că-şi dorea România Mare. A fost declarat torţionar atunci de hoardele de ocupaţie.

În 1989, acei care-şi permit să declare torţionari pe cine vor ei au prins un maior de miliţie, i-au scos ochii şi au pus în locul ochilor stelele de pe epoleţi. Asta fac ungurii în Harghita şi Covasna. Asta este dreptatea lor.

Eu vă cer ca, în numele adevăratei dreptăţi, să puneţi capăt acestei stări de lucruri. Mă declar absolut jignit de cuvintele unui domn care este parlamentar în Parlamentul României, care declară, după bunul său plac, torţionar, un ofiţer al armatei române. Să vă fie ruşine, domnule!

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ioan Aurel Rus.

Stimaţi colegi,

Fac apel la măsură în exprimare.

Doriţi drept la replică? Sigur.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Drept la replică. Repet, a fost un vot al Parlamentului României legat de acele structuri torţionare, iar în ceea ce priveşte acea declaraţie a domnului deputat, pe care îl stimez ca un foarte bun jurist, pe care încerc să-l citez: "Asta fac ungurii în judeţele Harghita şi Covasna", vă rog să cereţi iertare pentru această exprimare, culpabilizând o întreagă comunitate.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc

Domnul deputat Ioan Aurel Rus.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

N-am crezut să trăiesc asemenea evenimente în Parlamentul României. M-am născut în Republica Populară România, am învăţat în Republica Socialistă România şi astăzi trăiesc în România şi ştiu că pe teritoriul României limba oficială este limba română şi ştiu că într-o coaliţie, mai mult nefericită decât fericită, prin strâmbarea Legii nr.215, acolo unde ponderea populaţiei depăşeşte procentul de 20%, s-a dat voie să se folosească şi limba maghiară. Am văzut chiar în Parlamentul României venind acte în limba maghiară. Eu le-aş fi ars sau le-aş fi aruncat, pentru că nu concep ca în Parlamentul României actele să fie scrise într-o altă limbă şi adresate Parlamentului într-o altă limbă.

Această iniţiativă la care sunt coautor vine să îndrepte un lucru foarte grav, domnule coleg. Statutul minorităţilor naţionale, care prevede ca şi geografie şi istoria şi româna şi alte materii să fie predate în limba maghiară pe teritoriul României, este iniţiativa dumneavoastră şi a Guvernului cu care trăiţi în cârdăşie, în concubinaj. Am reuşit să stopăm şi să nu iasă această lege şi sper că Dumnezeu ne va ajuta şi nu va ieşi niciodată.

Sunt însă foarte alarmat de mişcarea internaţională care se pune la cale, prin care Fondul Monetar Internaţional a alocat 20 de miliarde de euro statului ungar ca să susţină FIDES-ul să ajungă la putere şi pe preşedintele Solyom, care a fost trimis în România cu misiunea specială de a pregăti declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Dacă aţi spus că atunci au fost torţionari, iată că în 1919 s-au folosit nişte metode de-a dreptul sfidătoare la adresa creatorului. A fost sluţit chipul lui Dumnezeu în omul prin care a fost omorât: este vorba de avocatul Bolcaş.

Dar în '39, în '40 şi în '44, oare nu aceleaşi metode s-au folosit? În '89 nu s-au folosit aceleaşi metode? În '90, la Târgu-Mureş, ce s-a încercat să se facă? Acum, până unde se va ajunge? Oare încă nu a învăţat nimeni din istorie că nu dorim răzbunare? N-a învăţat nimeni că suntem un neam tolerant? N-a învăţat nimeni că ştim să trăim laolaltă şi că pe noi ne unesc şi clopotele bisericilor şi morţii din cimitire?

Dar nu jigniţi poporul român şi nu ne jigniţi pe noi! Acei oameni care au căzut, omorâţi de către unguri, au fost maiori şi au fost subofiţeri. De Teutişan nu spune nimeni nimic. Nu spune nimic nimeni de părintele Pânzariu, care a trebuit să plece din Harghita. Nu spune nimeni nimic că în 2003 Prea Sfinţitul Ioan Sălăjanu a fost atacat noaptea cu un Mercedes negru cu numere de Covasna. Nu spune nimic despre cum au fost bătute călugăriţele de la Mănăstirea Izvorul Mureşului. Nu spune nimeni nimic cum Prea Sfinţitul, în tenişi, a trebuit să fugă de pe peronul gării din Scorţeni, când ministrul de atunci, ministrul PSD-ist Miron Mitrea, i-a acordat cuburile de piatră dintr-o parcare dezafectată dintr-o gară, a mers episcopul cu călugăriţele să ducă această piatră la mănăstire şi a fost bătut şi a fost alungat de acolo. Cine le-a folosit pe-astea? Au fost chemaţi românii să-l batjocorească pe episcopul Ioan Sălăjanu? Pe acest erou în viaţă, care duce martiriul şi crucea spiritualităţii ortodoxe în Harghita şi Covasna?

Cred că trebuie să fim realişti. Probabil că această iniţiativă a noastră mai trebuie îmbunătăţită, dar ea nu trebuie respinsă.

Orice lege este perfectibilă şi acceptăm amendamentele în acest scop. Chiar vă rugăm să veniţi cu astfel de idei bune, să scoatem o lege bună.

Să trăim mai departe în România, care e a românilor, iar a cetăţenilor conlocuitori, împreună cu ei să trăim şi să făurim o Românie dreaptă şi mare şi bună pentru toţi!

Vă mulţumesc.

(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul vicepreşedinte Valer Dorneanu.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul în continuare domnul Antal.

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Desigur, suntem la finele sesiunii parlamentare şi în campanie electorală. Poate a fost o greşeală că acest proiect de lege care, de altfel, pe bună dreptate a fost propus pentru respingere de către cele două comisii, a fost trecut pe ordinea de zi şi a dat prilejul unor colegi să dezvolte nişte idei despre care am crezut că au dispărut o dată pentru totdeauna din discursul politicienilor din România.

Trăim un coşmar. N-aş fi crezut vreodată ca după 20 de ani să fim umiliţi sau să se încerce să fim umiliţi, o comunitate întreagă din cele două judeţe, chiar în acest hal, când ni se aduc acuze care la vremea respectivă au fost dezbătute şi au fost clarificate, că nu a fost vorba, sub nici o formă, de alungări şi alte lucruri, ci pur şi simplu atunci, în acele momente, ca în toată ţara, acea populaţie s-a ridicat împotriva acelora care i-a umilit înainte de '89, şi dumneavoastră, cei care ne daţi lecţii sau încercaţi să ne daţi lecţii acum, nu aţi trăit acele vremuri alături de noi, cei care am trăit în acel oraş, şi nu ştiţi şi nu vă daţi seama nici după atâţia ani de acele încercări de umilire a populaţiei şi a secuimii de atunci şi nu cunoaşteţi - sau poate cunoaşteţi dar nu doriţi să acceptaţi realitatea sub nici o formă şi aţâţaţi, aţâţaţi în continuare sau învrăjbiţi sau încercaţi cel puţin să învrăjbiţi diferitele comunităţi etnice din România, ceea ce este un mare păcat, pentru că trăim într-o ţară comună şi acea ţară este a tuturora, nu numai a unora, să ştiţi, domnilor colegi.

Şi acum, când de atâta timp se ştie că schimbarea componenţei etnice a unei zone, indiferent unde în Europa, este interzisă, dumneavoastră iată că reveniţi cu doctrina comunisto-ceauşistă. Am crezut că acea mocirlă în care eram cu toţii înainte de '89 a dispărut o dată pentru totdeauna şi cel puţin generaţiile care cresc o să aibă o altă viaţă şi sperăm că dumnealor, tineretul de astăzi nu se mai apleacă asupra acestui discurs care nu face altceva decât să ne lase cu un gust amar, vă spun, la sfârşitul acestui ciclu.

Dorim să respingem încă o dată şi o dată pentru totdeauna şi referirile la acel raport care a încercat, vă spun din nou, să aducă minciuni, pentru că numai cei care au trăit acele vremuri şi au fost efectiv acolo şi împreună s-au ridicat împotriva acelei dictaturi odioase, despre care sper că n-am dori să mai auzim niciodată, drept pentru care, permiteţi-mi, eu sunt din Odorheiul Secuiesc, domnilor, şi fiind şi pe vremea respectivă acolo, există toate documentele, dacă doriţi, exact despre acele fapte care s-au întâmplat şi n-am dori să vă aducem aminte nici noi de Aita Seacă şi de alte lucruri, când strămoşii noştri sau rudele noastre au fost măcelărite, pentru că ar trebui, în sfârşit, după atâţia şi atâţia ani să ne întindem mâna şi să încercăm să trăim normalitatea, pentru că normalitatea există şi fără voinţa unora. Există şi va exista şi eu sunt convins că această normalitate, până la urmă, aşa cum am spus, prin acele generaţii care au crescut după acea dictatură odioasă, se prezintă cu totul şi cu totul altfel şi o să treacă aceste generaţii de acest impas.

Din nou aş dori să vă spun că respingem cu fermitate orice încercare de învrăjbire, orice încercare de umilire a unei comunităţi, a unui grup etnic care trăieşte cu demnitate, munceşte în fiecare zi şi o să trăiască în continuu pe acele pământuri care au fost şi sunt ale strămoşilor lor şi o să fie un grup care din nou îşi va susţine demnitatea peste tot, şi în Parlamentul României, şi în orice structură, şi în Europa, şi în continuare va trăi cu fruntea sus, pentru că nu doreşte, sub nici o formă, să mai apară sau să se readucă acele vremuri apuse.

O singură frază pot să vă spun vizavi şi de însuşi titlul acestei încercări de legiferare: din păcate, inteligenţa umană este limitată, dar prostia şi reaua-voinţa omenească nu au margini.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Tabără.

Domnul Ioan Aurel Rus (din bancă):

Nu îţi este ruşine să insulţi poporul român?

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, este un subiect delicat. V-aş ruga să vă păstraţi calmul.

Domnul Ioan Aurel Rus (din bancă):

Să prezinte scuze poporului român!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, aţi avut cuvântul. Dacă îl solicitaţi în continuare, o să vi-l acord.

Domnul Ioan Aurel Rus (din bancă):

Nu aţi auzit ultimele cuvinte pe care le-a spus?

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, lucrările se desfăşoară după un regulament. Haideţi să-l respectăm.

Vă rog, domnule deputat Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Eu vă mărturisesc că n-aş fi crezut că, după aproape 20 de ani de la acele tragice evenimente, vom ajunge astăzi să discutăm despre aşa ceva aici. Şi cu atât mai mult cu cât toţi cetăţenii acestei ţări cunoaştem foarte bine şi prevederile Constituţiei, şi legile şi cutumele locurilor noastre şi tot atât de bine cunoaştem şi ceea ce înseamnă legislaţia internaţională în domeniu. Dacă vreţi, drepturile omului, nu de puţine ori invocate în principal de fosta administraţie Carter. Şi poate că marile reuşite în sistemul de luptă împotriva comunismului au pornit de la acest preşedinte zis slab, în Statele Unite. Dar cunoaştem atunci ce însemna dreptul de a te aşeza şi libertatea de a te aşeza acolo unde doreşti.

Mie îmi pare sincer rău... şi nu vreau să aduc în discuţie lucruri care s-au petrecut în urmă cu 20 de ani. Dar noi cred că ne găsim într-un alt moment al istoriei noastre comune, cred că ne-am deschis calea spre ceea ce înseamnă realitatea omenească şi libertatea individului, până la urmă. Şi vreau să vă spun că v-o spune un profesor universitar care colaborează de ani de zile cu studenţi de limbă maghiară sau maghiari, am inclusiv doctoranzi acum, doi sau trei, am colaborat aproape 20 de ani cu o doamnă care a fost laborantă la mine, excepţională, am colaborat şi sunt cel care am plătit, dacă vreţi, avocatul pentru colonelul Agache sau maiorul Agache şi a fost un câştig de cauză în justiţie atunci şi, orice ar fi mai departe de ceea ce s-a întâmplat în '89, crima rămâne crimă, indiferent cine a făcut-o. Că au făcut-o românii sau maghiarii sau alţii, este o crimă nejudecată, şi aşa cum crimele împotriva umanităţii se judecă mereu, toate crimele se judecă.

Eu cred că noi suntem într-un moment în care va trebui să ne judecăm altfel statutul nostru de oameni politici şi de reprezentanţi politici a două naţiuni, până la urmă. Una este însă cea care reprezintă de fapt cetăţenia română.

Pe mine mă surprinde însă altceva, că întotdeauna în momentele acestea electorale apar elemente care de fapt se găsesc în statutul unor organizaţii culturale sau politice, şi m-a surprins, dacă vreţi, total neplăcut opoziţia care s-a făcut faţă de bustul eminentului om transilvănean de cultură care a fost Şaguna, fără ca cineva din România, o formaţiune, colegi de-ai noştri parlamentari, să ia vreo poziţie.

Dar, aşa cum sunt alte idei care se propagă undeva, în apropierea noastră, tot cu ţintă în zona noastră, nici o formaţiune politică de aici nu spune nimic referitor la ele. Şi atunci e normal să apară, inclusiv în Parlamentul României, puncte de vedere care să exprime o anumită teamă. Şi eu îl cred şi-l cinstesc pe domnul Bolcaş, pentru că cunosc istoria acelui moment, 1919, întâmplat în zona Beiuş-Oradea.

Dar oare este normal acum să privim şi să ne aţintim unii împotriva altora aceste chestiuni ale istoriei noastre? Problema este ceea ce spunem astăzi. Ne deschide o cale reală spre ceea ce înseamnă reconciliere sau nu ne-o deschide? Şi, dacă vreţi, readuc în discuţie inclusiv Fundaţia Gojdu. În timp ce noi am dat proprietăţile comunitare înapoi, dincolo nu ni s-a răspuns cu aceeaşi monedă. Şi atunci există dreptul fiecăruia să ne întrebăm uneori dacă ne respectăm cu adevărat reciproc sau nu.

Nu voiam să intervin şi nu mă dezic niciodată de nici un punct de vedere pe care l-am exprimat de la tribuna Parlamentului României, pentru că am făcut-o întotdeauna cu ţinta a ceea ce înseamnă buna locuire, respectarea legilor şi respectarea reciprocă. Dar, dacă ar fi funcţionat foarte bine Agenţia de Discriminare din România, multe lucruri nu s-ar fi întâmplat nici în Harghita şi nici în Covasna şi nici în altă parte, pentru că ele sunt o realitate.

Or, aceste chestiuni şi responsabilităţile pentru ele le avem şi noi, românii şi le au şi maghiarii. Dacă nu ni le asumăm împreună, riscăm întotdeauna să ajungem la astfel de momente şi nu este normal. Asta este marea problemă. Şi repet, nu vorbeşte un om politic, ci un profesor universitar care are lângă el şi în faţa lui şi colaboratori excepţionali de etnie maghiară, nemţi sau de alte naţionalităţi. Nu i-am tratat niciodată altfel decât egal. Mai mult, dacă au fost valoroşi, i-am scos în evidenţă. Dar nu se poate să ajungem astăzi aici, să ne jignim şi istoria şi numele şi aşa mai departe, dacă vreţi să construim împreună.

Mulţumesc.

(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul Bogdan Olteanu.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnule deputat Kerekes Karoly, vă rog.

Domnul Kerekes Károly:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu regret foarte mult că aşa s-au încins spiritele pe marginea acestei iniţiative legislative, care e, de fapt, o iniţiativă legislativă, nu vă supăraţi dacă o calific, cam absurdă şi fără sens. Pentru că n-are niciun sens, aşa cum v-am spus. Cine vrea să vină în judeţele Harghita, Covasna, Mureş, să vină, nicio problemă nu este.

N-aş fi luat cuvântul astăzi pe marginea acestei iniţiative legislative dacă stimatul coleg Adrian Moisoiu, cadru universitar la Târgu-Mureş, n-ar fi luat cuvântul pe marginea acestei iniţiative legislative. Dânsul, de exemplu, adică familia dânsului este din Basarabia, o ştiu foarte bine, că mi-a povestit. Să fiţi bineveniţi, să fiţi fericiţi la Târgu-Mureş. Nicio problemă.

Dar, dacă privim prin prisma cifrelor evoluţia populaţiei din Târgu-Mureş, veţi vedea că nu este necesară o asemenea iniţiativă legislativă. Hai să vedem: în anul 1950, proporţia populaţiei maghiare din Târgu-Mureş, că e vorba şi de judeţul Mureş, nu, 10% români şi 90% maghiari. După 40 de ani, proporţia populaţiei maghiare, doar 54% şi proporţia populaţiei româneşti 46%. După 18 ani, în 2008, proporţia populaţiei maghiare e doar 38% şi proporţia populaţiei române 62%. Domnule coleg, mai este necesară această iniţiativă legislativă? Oricum vin românii la Târgu-Mureş, să vină, nicio problemă, să vină toată lumea, nicio problemă. Dar să terminăm cu astfel de discuţii pe care am avut nefericita ocazie să le trăim astăzi. Hai să mergem pe linia reconcilierii istorice româno-maghiare, că ne este mai utilă această chestiune şi hai să terminăm cu astfel de discuţii.

Eu nu aş fi crezut că vom relua acele discuţii pe care... eu am fost în Parlament şi în 1991 la Raportul acela privind evenimentele din aceste judeţe. Că cine a venit la Târgu-Mureş, citiţi, vă rog frumos, acele rânduri din acel raport. Cei din Valea Gurghiului, românii din Valea Gurghiului au năvălit pentru că au fost duşi în eroare de către foştii activişti de partid, nu vă supăraţi, domnule coleg Bolcaş, şi de ofiţerii de armată, de securişti, de magistraţi şi unde am ajuns? La aproape un război civil la Târgu-Mureş.

Deci, hai să fim mai serioşi, să privim treburile cu foarte mare seriozitate şi să nu dăm drumul la astfel de ieşiri, pentru că nu ne foloseşte.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În primul rând, mulţumesc şi colegului Tabără şi colegului Kerekes, pentru că aţi făcut referire la faptul că sunt din Târgu-Mureş şi la faptul că sunt cadru didactic, cadru didactic universitar, provin de la Universitatea "Petru Maior" din Târgu-Mureş. Colegul Kerekes, aici de faţă, poate oricând, zic eu, să depună mărturie că în activitatea mea de la catedră niciodată nu am făcut deosebire între unul şi altul, adică din faptul că un student este român sau este maghiar, că este vorba de o fată sau de un băiat. Deci, în consecinţă, i-am tratat pe toţi în mod egal. Da.

Şi acum venim la o faptă. Acum o săptămână când eram sau când a fost asta, în 15 octombrie, pardon, când a fost ultima oară şedinţa Parlamentului României, eram într-o delegaţie cu Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice plecat, motiv pentru care n-am putut să particip atunci la şedinţe, când dumneavoastră sau noi toţi, poftim, pentru că trebuie să-mi asum chiar şi în lipsă răspunderea ca membru al Parlamentului şi al Camerei Deputaţilor, aţi expediat o lege, PL-x 345, şi anume privind Statutul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. S-a expediat o lege, dar nu s-a expediat cealaltă. S-a expediat legea care a fost iniţiată de Partidul România Mare şi nu s-a expediat cea care a fost iniţiată de domnul Marko Attila, aşa este, şi pe care ne-am cramponat 2 ani de zile sau poate că şi mai mult ca să o discutăm bucată cu bucată. S-a expediat o lege la care, cred, colegii de la UDMR nu s-au uitat să vadă ce conţine, pentru că au zis: a, au spus-o ăia, şi care conţinea, vă rog să fiţi atenţi, dragi colegi, conţinea cuvânt de cuvânt ceea ce se aprobase în comisia comună din care am făcut parte, formată din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, formată din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Deci, era aprobată, dar până la un anumit moment, până la un anumit punct, până la ultimul capitol cu care, de fapt, s-a dat în cap din acest punct de vedere: şi anume, autonomia şi acele autorităţi care trebuie să existe în această zonă şi care, de fapt, nu fac altceva decât să încalce drepturile Guvernului României, pentru că, în felul acesta, în zonă se forma un nou guvern autoritar, mai puternic decât Guvernul care conduce România. Asta e tot.

Nefiind aici şi luat probabil prea repede, aşa cum conduce câteodată domnul preşedinte Bogdan Olteanu, s-a scăpat să se discute şi a fost expediată. Legea aceea trebuia discutată. Şi trebuia discutată şi trebuia admisă, pentru că era corectă.

Astăzi discutăm despre ultima care a rămas o asemenea posibilitate dintre iniţiativele parlamentare, celelalte fiind terminate, fiind respinse, dar în acelaşi timp, Legea minorităţilor la care am făcut referire adineauri şi pe care s-a muncit doi ani de zile, aia a rămas. A rămas pentru viitorul Parlament, nu? Ca undeva să o rezolve, cum? Şi aici am o durere în suflet, vă spun cinstit.

Şi acum vreau să întreb. Dar Raportul Harghita-Covasna nu trebuia finalizat de către un Parlament? Un Parlament. Nu a fost finalizat nici de Parlamentul din 1992-1996, nici din 1996-2000, nici din 2004-2008, al nostru, de astăzi, nici până acum nu s-au stabilit nişte responsabilităţi, nu s-a încercat sub această mască care şi acum se foloseşte, că, ştiţi, să nu cumva să minăm bunele relaţii care există între noi, aici, în ţară, s-a încercat ca în felul acesta să se ascundă autorii. Adevăraţii autori, cei care, în fond, dacă discutăm despre dreptate, şi aici facem apel la lege: în orice moment, legea trebuie să existe, că este vorba de 4 noiembrie 2008, că este vorba de 22 decembrie 1989, totul se pedepseşte în acelaşi fel, adică legea judecă şi legea stabileşte nişte vinovăţii şi aşa mai departe.

Maiorul Agache a existat sau n-a existat? A existat, dar nu mai există. Un copil pe care îl are acest Aurel Agache mai există? Există. Luptă zi şi noapte împotriva înseşi acestei situaţii în care se află? Încearcă. Şi încă ceva vreau să-i spun colegului care s-a referit adineauri la Agache.

Domnule colegi, dumneavoastră ştiţi că soţia lui Agache este unguroaică, nu? Secuiancă. Deci, acest "torţionar", acest "om de nimic" care a dat etc. - în ghilimele spun acest lucru - are familia mixtă, are o familie mixtă, iar copiii săi provin dintr-o familie mixtă. Acest băiat al lui Agache care luptă pentru drepturile şi pentru reabilitarea tatălui său, despre acesta nu discutăm nimic? N-a fost jignit, n-a fost jignit, nu, nu. Deci, vă rog. Iar în acelaşi timp, acei 4 sau 5 autori care au produs acest eveniment şi care au fost asasinii respectivi şi care au fost condamnaţi la momentul respectiv, Preşedintele Iliescu, în buna sa mărinimie şi pace, i-a graţiat şi i-a iertat. Deci, discutăm despre nişte aspecte.

Colegul spunea adineauri că nu sunt în clipa de faţă tendinţe de a fi eliminaţi românii din zonă. Eu îmi aduc aminte de un secretar de stat pe care l-a chemat Opriş. Nu cumva vă aduceţi aminte? Şi care era din partea PNŢ-CD-ului, aici, în Parlamentul României şi care n-a putut să doarmă în Odorhei, ci a trebuit să doarmă într-o maşină, undeva la capătul, în afara localităţii, atunci, în 1998, când se punea problema acelor... ca şi acum, a Casei de copii de la Odorheiul Secuiesc şi care, de asemenea, nu este acceptată acolo, deşi este făcută cu toate actele legale în sine. O doriţi în clipa de faţă, de aia o contestaţi? De aia aţi tăiat apa la Odorhei, la această casă de copii de la Odorheiul Secuiesc? Ştiţi asta, că acolo, în deal, apa nu curge sau a fost spartă conducta şi aşa mai departe şi nu se admit... fel de fel de piedici se pun în calea funcţionării? Dar de acele călugăriţe? Vor renunţa la lupta lor fantastică? E o luptă fantastică, dragi colegi, unde 5-6 călugăriţe reuşesc să ţină în continuare o casă, un orfelinat al Bisericii Catolice şi în care trăiesc copii. Atenţie, copii. Aşa cum, de fapt, şi domnul deputat Kerekes ştie că într-una din manifestările de la Târgu-Mureş, de atunci, din acel februarie 1990, copiii au defilat prin centrul oraşului cu cea mai formidabilă lozincă: "Noi suntem de naţionalitate copii!" Ce vreţi mai mult decât să spună buna înţelegere? Şi ca să înţelegem despre ce este vorba, ce vrem noi aici în România. Noi suntem de naţionalitate copii. Asta vrem.

Vrem să fim cinstiţi, vrem să nu se amestece nimeni, vrem ca fiecare să aibă dreptul să se aşeze acolo unde doreşte în România şi să poată să lucreze, să muncească, să nu fie discriminat etnic.

Spunea colegul că nu s-au întâmplat nişte cazuri. Uite, îmi mai vin în minte şi din judeţul Mureş, pentru că s-a făcut referire. La Sovata, nu cumva au fost alungaţi românii în 1990? Un bust al lui Bălcescu nu cumva a fost dărâmat? O biserică la Iobăgeni, acolo, lângă Miercurea din Rast, nu cumva întâmplător a luat foc şi nici astăzi nu se ştie cine i-a dat foc? Deci, sunt situaţii deosebite.

Iar cât priveşte o anumită replică a unui, cineva, că nu pot să-i spun nici domn, nici coleg, care a jignit, m-a jignit pe mine ca român aici, aş spune că ar trebui în fuga mare şi în genunchi să vină la această tribună şi să-şi ceară scuze pentru modul cum şi-a încheiat cuvântul său adineauri, dacă dorim, într-adevăr, ca să locuim în bună înţelegere.

Şi cred că prin cuvântul meu, eu n-am făcut aici campanie electorală. N-am făcut campanie electorală, pentru că: unu, sunt cadru didactic; doi, şi care este cel mai important, nu sunt implicat în campania electorală. Nu candidez. Şi, în consecinţă, am putut să privesc lucrurile detaşat, faţă de cei care au luat cuvântul şi mă refer la colegii de acolo, din partea dreaptă, toţi cei trei colegi care au discutat şi care sunt implicaţi în acest fel în campania electorală. Dânşii sunt cei care vor ca în felul acesta să-şi găsească susţinerea din partea unor cetăţeni cinstiţi. Aşa este. Unor cetăţeni cinstiţi, maghiari cinstiţi, dar care tot timpul sunt înveninaţi.

Aici este povestea şi aceasta este problema, de fapt, care se discută aici. Este acel butuc pe care dumneavoastră, cei de la UDMR, tot timpul îl ţineţi pregătit şi pe care îl aruncaţi pe foc când vi se pare că jarul discordiei începe să se stingă şi urmează să fie o bună înţelegere între noi, dumneavoastră atunci luaţi şi mai aruncaţi încă un butuc ca vâlvătaia din nou să se aprindă şi să continue şi să continue.

Şi dacă noi îndrăznim să spunem ceva şi să arătăm nişte realităţi, aşa cum am făcut şi eu astăzi, şi colegul Rus, şi colegul Bolcaş şi toată lumea care a luat cuvântul, de fapt, atunci, suntem extremişti, nu dorim bună convieţuire şi aşa mai departe. Mă îndoiesc. Dacă cele ce le-am spus eu, nu sunt un îndemn pentru bună convieţuire, atunci îmi pare rău că nu am fost înţeles.

Şi eu aş dori ca, în semn de încheiere la această chestiune, aştept cu scuze, iertare în genunchi din partea celui în cauză şi, în aceleaşi timp, să vă gândiţi dumneavoastră dacă nu este cazul, şi aici este problema, cum să rezolvăm această chestiune, pentru că, de fapt, asta căuta această iniţiativă, cum să o rezolve. Cum să rezolve dreptul fiecărui cetăţean român de a se aşeza oriunde în România. Şi a ungurului să se aşeze la Botoşani, şi a ungurului să se aşeze la Constanţa sau Tulcea, şi a ungurului să se aşeze în Banat sau în Oltenia. Oriunde. Dar şi a românului să poată să se aşeze în mod liniştit şi fără frică că o să fie dat afară, că o să fie ameninţat, că o să fie bătut, că o să i se distrugă gospodăria dacă el se aşează în judeţul Harghita sau în judeţul Covasna. Nu? Este şi acesta... ori nu trebuie?

Da. Îmi pare rău că Parlamentul din 2004-2008 n-a reuşit să potolească spiritele. Înţelepciunea noastră însă va trebui să domnească.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule deputat Hunor Kelemen, vă rog.

Domnul Kelemen Hunor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Despre acest proiect de lege bănuiesc că ştiţi care este părerea mea, care este părerea noastră. E un proiect de lege care ar fi trebuit să vină din secolul XIX nu din secolul XXI.

Iniţiatorii au rămas ancoraţi undeva, în epoca ceauşistă. Au rămas ancoraţi undeva în epoca omogenizării forţate. Au rămas undeva ancoraţi într-un naţionalism care nu mai are loc în România. Societatea s-a schimbat, lumea s-a schimbat şi se va schimba şi mai mult, indiferent ce gândiţi şi ce doriţi dumneavoastră.

Aţi venit cu un proiect de lege care, bănuiesc eu, ştiţi şi dumneavoastră, ştiau şi iniţiatorii, nu era la locul lui. Era un proiect care nu avea ce căuta în Parlament.

În secolul XXI, în România, orice om, orice cetăţean poate să meargă unde doreşte, poate să se stabilească unde doreşte şi poate să trăiască şi să-şi facă carieră exact acolo unde îşi doreşte. Nu trebuie să veniţi şi să propuneţi un astfel de proiect.

Multe conducte s-au spart şi la Odorhei şi la Aita Seacă şi în alte zone, multe conducte s-au spart şi multe conducte au fost reparate, fiindcă nu poate să trăiască omul cu conducta spartă în casă, în curte, în comună, în oraş.

S-a vorbit aici de scuze. Un domn poate să ceară scuze, dacă este cazul. Eu pot să cer scuze, noi putem să cerem scuze şi cerem scuze că am supravieţuit perioadei ceauşiste, cerem scuze că suntem în România şi cerem scuze, domnilor, că vrem să rămânem în continuare în România. Cerem scuze că vrem să trăim în continuare în România. Pentru aceste lucruri cerem scuze.

Vă deranjează că suntem aici, se vede. Vă deranjează că am supravieţuit comunismului şi naţionalismului ceauşist.

Un antevorbitor a spus aici o minciună, au fost mai multe minciuni, dar o singură minciună despre care eu cunosc adevărul. Fiindcă întâmplător sau nu, m-am născut la Cârţa, trăiesc la Cârţa şi la această oră. Nu-mi place să iau apărarea unui coleg de la un alt partid.

În 2001, ministrul Mitrea şi prefectul de atunci, Mircea Duşa s-au comportat corect. Fiindcă poţi să construieşti o mănăstire unde doreşti, poţi să construieşti un lăcaş de cult unde doreşti, dar nu poţi să furi piatra cubică de pe drum, dintr-o comună, din avuţia comunităţii. Nu poţi să furi bunul comunităţii şi să-l duci în mănăstire, fiindcă acel lăcaş nu va fi lăcaş. Acea mănăstire nu va fi mănăstire şi acest lucru s-a întâmplat în comuna mea natală, acolo unde trăiesc şi acum şi acest lucru a fost oprit. Furtul a fost oprit. Acest lucru trebuie spus de la tribuna Parlamentului. Şi atunci am intervenit, am interpelat pe domnul ministru Mitrea şi lucrurile au fost oprite.

Da, domnilor, acest proiect trebuie respins şi eu cred că aşa cum societatea românească s-a schimbat în 18 ani şi s-a schimbat în bine, recunoaşteţi, nu recunoaşteţi, vă place, nu vă place, se va schimba şi mai mult. În secolul XXI, astfel de proiecte, astfel de luări de cuvânt nu au ce căuta.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Rus.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

N-aş fi venit a doua oară la microfon să pun răbdarea noastră la încercare, dacă nu era episcopul făcut mincinos şi hoţ.

Stimate coleg, nu contest că nu sunteţi născut acolo. Vreau să vă spun că acea piatră nu era luată de pe niciun drum. Era vorba doar de rampă în gară, o rampă dezafectată, la care episcopul, cu îngăduinţa domnului ministru Mitrea, care, din respect pentru Biserică, i-a dat dreptul şi acte oficiale să meargă să poată lua această piatră, s-o pună în curtea mănăstirii şi au fost hăituiţi şi aruncaţi. Lucrul trebuie spus.

Sigur că suntem în mileniul III, sigur că trebuie să avem o altă optică, dar vreau să vă întreb. Kosovo în ce mileniu s-a produs? Osetia şi Abhazia în ce mileniu? Fenomenele acestea când se produc?

Suntem în Comunitatea Europeană, încercaţi să ne daţi nouă lecţii de Comunitate Europeană? Păi, spuneţi-mi atunci de ce aţâţaţi toate ţările din jurul Ungariei unde sunt minorităţi? În Ucraina sunt probleme în Zakarpatia, în Cehia sunt probleme, în Serbia sunt probleme. Şi acum, de ce n-ar fi probleme şi aici?

Fiţi siguri că noi, cei de la România Mare, nu suntem puşi pe scandal. Atunci când dumneavoastră aţi venit cu o iniţiativă legislativă bună, am susţinut-o şi la fel aţi susţinut şi dumneavoastră iniţiativele noastre. Dacă Statutul minorităţilor naţionale nu a trecut, aţi crezut, în compensaţie, să respingeţi şi această iniţiativă.

Domnule preşedinte, eu cred că ar fi bine să o trimitem la comisie, probabil că acolo vor veni câteva amendamente bune şi vor îndrepta lucrurile care mai trebuie îndreptate. Ele trebuie îndreptate.

Avem nevoie de concordie şi de armonie, aşa este. Eu nu vreau să mă uit cu duşmănie la dumneavoastră, dar vreau să vă întreb. S-a vorbit de "prostia românească". Dacă vreţi să-mi asum această prostie, pot să vă spun că mi-o asum când vă suport să vorbiţi ungureşte în liftul din Parlament. Atunci când suntem 4 sau 5 români, voi, cu neruşinare, vorbiţi în limba voastră. Asta da. Aici pot să spun lucrul acesta, dar sunt un român prost că ştiu să tolerez astfel de lucruri.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule deputat... Vă rog să folosiţi cuvinte temperate, domnule deputat.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Dar, vedeţi că există toleranţă? Vedeţi că există concordie? Nu încercaţi zâzănii şi aprins de foc atunci când nu-i nevoie. Cred că acum chiar nu e nevoie. Acum e nevoie doar să ne recunoaştem fiecare simţul măsurii şi restul vine de la sine.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Regret eu cuvintele nepotrivite care s-au spus de la această tribună.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Nádudvary Gheorghe Augustin Eugen:

Stimate preşedinte,

Dragi colegi,

Cred că eu sunt cel mai mulţumit om aici, fiindcă sunt parlamentar din nou. Acum 4 ani am mai fost o lună de zile.

Sunt foarte mulţumit că suntem aici împreună şi să vă spun exemplul Braşovului. Dacă veniţi la Braşov şi vă primim cu multă căldură, imediat la intrare vedeţi că, deşi populaţia maghiară, cu timpul, s-a redus simţitor şi nu avem nici 20%, aşa cum solicită reglementarea, totuşi vedeţi că la intrare este scris sub Braşov Kronstadt şi Braşov. Să luaţi exemplul Braşovului.

Eu vă mărturisesc că îmi plac poveştile şi în prezent citesc cu multă atenţie şi cu multă bucurie. Dar aici am ascultat poveşti urâte. Şi să ascultaţi părerea unuia care nu s-a născut aici, în România, dar sunt mândru că sunt membru al Parlamentului României. Eu m-am născut aproape de graniţa austriacă şi, probabil, acolo pământul nu a fost udat cu ură, aşa cum s-a întâmplat, probabil, aici în unele părţi.

Eu, că sunt maghiar, nu a depins de mine, nu judec pe nici unul şi consider că fiecare sunteţi colegul meu. Judecătorul este acolo sus. Dar, vă spun realitatea.

Eu aproape 33 de ani am făcut naveta din Braşov cu trenul la Sfântu Gheorghe. Am făcut cu foarte mulţi colegi de naţionalitate română şi am fost şi suntem prieteni şi în prezent şi spun realitatea care este în judeţul Covasna, unde am avut diferite funcţii de conducere. Realitatea aşa este. Realitatea este că oamenii lucrează şi progresează şi se poate analiza că în judeţul Covasna, în funcţia de conducere, peste 50% sunt de naţionalitate română. Asta este situaţia la ora actuală, în viitor se va schimba. În jandarmerie, în poliţie, procentul este peste 90%. Asta este realitatea, dar este foarte bine că populaţia se înţelege şi aşa ar trebui să ne înţelegem şi noi aici în Parlament şi veniţi să vedeţi realitatea care este în judeţul Covasna, unde cunosc situaţia, fiindcă este şi familia băiatului şi frecventez şi în prezent de foarte multe ori acest judeţ.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Costică Canacheu.

Domnul Costică Canacheu:

Vreau să solicit o precizare de la stenogramă. Pentru că n-am înţeles şi am întrebat şi alţi colegi că s-ar fi folosit aici sintagma "prostie românească", ci "prostie omenească" şi, dacă e clar că nu vrem să transformăm această chestiune în campanie electorală, ea poate fi transformată, dacă lucrurile rămân în felul în care au fost enunţate de aici.

Eu am auzit că a fost, aşa, o exemplificare a "prostiei omeneşti" şi aşa am rămas cu precizarea. Dacă s-a tradus altfel sau dacă s-a înregistrat altfel, cred că merită să facem menţiunea clară în stenogramă şi să verificăm în stenogramă dacă s-a spus altfel. Pe de o parte.

Pe de altă parte, vin cu propunerea grupului nostru, să sistăm discuţiile.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

De altfel, eraţi ultimul intervenient pe listă. Şi eu am auzit cuvântul "omenesc". În orice caz, cel puţin aşa am recepţionat eu ceea ce s-a spus. O să verificăm. Dar aşa am auzit din partea asta a sălii. Celălalt cuvânt, da, şi eu l-am auzit la fel.

Stimaţi colegi,

am finalizat dezbaterile generale la acest proiect legislativ. este o propunere de respingere.

Ca atare, supun votului dumneavoastră propunerea de respingere. Vă rog să votaţi.

Domnul Ioan Aurel Rus (din bancă):

Mai este o propunere, de retrimitere la comisie.

Domnul Bogdan Olteanu:

De retrimitere la comisie. Da. Propunerea procedurală de retrimitere la comisie, mai întâi.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 19 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 11 voturi împotrivă.

S-a decis retrimiterea acestui proiect la comisie.

Stimaţi colegi,

Mai avem două chestiuni procedurale, dat fiind că am votat legea. Doar o secundă... că am votat acea lege privitoare la aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2008 pentru salarizarea personalului din unităţile sanitare. Dar aveam, de asemenea, două propuneri legislative de respins în acelaşi raport al comisiei şi rugămintea e să revenim la acea chestiune, pentru a finaliza procedura.