|
Domnul Claudiu Constantin Stafie (secretar de stat, Ministerul Economiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.54/2009 se urmăreşte găsirea unei soluţii adecvate contextului actual, prin care să se permită continuarea funcţionării industriei îngrăşămintelor chimice şi a industriei producătoare de energie electrică şi termică folosind combustibil gazos din România. Prin anularea obligativităţii formării coşului de amestec gaze naturale pentru industria producătoare de energie electrică şi termică, pe perioada iunie - octombrie 2009, se permite alimentarea cu gaze naturale exclusiv din producţia internă a acestora şi implicit stabilirea unui preţ de achiziţie a gazelor naturale mai mic care să permită supravieţuirea acestor industrii. O astfel de măsură permite evitarea disponibilizării unui număr de circa 9000 de salariaţi, corelat cu scăderea activităţilor conexe, transporturi feroviare, fluviale, maritime de peste 3,5 milioane de tone mărfuri pe an. Referitor la amendamentul admis de Comisia pentru industrii şi servicii facem următoarele precizări: reducerea pragului de interruptibilitate de la un consum de 30 de mii de metri cubi pe oră, aproximativ 21,6 milioane de metri cubi pe lună, la un consum de circa 5000 metri cubi pe oră, aproximativ 3,6 milioane metri cubi pe lună ar permite declararea interruptibilităţii pentru consumatorii noncasnici din piaţă nereglementată pentru un consum anual de circa 8 miliarde de metri cubi. Acest nivel a rezultat din datele furnizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru anul 2008, în ceea ce priveşte consumul total al consumatorilor noncasnici. Pentru consumul mediu înregistrat în perioada ianuarie -septembrie 2009, reducerea pragului de interruptibilitate ar însemna, practic, mărirea numărului de consumatori la circa 100 şi un consum lunar aferent de circa 700 de milioane metri cubi. În consecinţă, extinderea perioadei de aplicabilitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2009, pentru cei circa 100 de consumatori anteriori precizaţi, poate fi susţinută fizic din producţia internă. Faţă de cele prezentate mai sus, propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui act normativ cu amendamentul admis. Vă mulţumesc.
|