Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.180/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2010
![]() |
10. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi pentru abrogarea art.4 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României (PL-x 523/2010). (rămas pentru votul final) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 523/2010 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de frontieră române şi pentru abrogarea art.4 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României. Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Punctul de vedere al Guvernului. |
|
|
Doamna Irina Alexe: Vă mulţumesc. Este un proiect foarte important pentru România în vederea aderării acesteia la spaţiul Schengen. Prin proiectul supus astăzi dezbaterii şi aprobării se vizează redimensionarea zonei de competenţă a Poliţiei de Frontieră Române, prin eliminarea referirilor la Dunărea inferioară şi la Braţul Măcin şi includerea în zona de competenţă a întregii suprafeţe a teritoriului naţional pentru îndeplinirea atribuţiilor privind prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, stabilirea unei noi structuri organizatorice a Poliţiei de Frontieră Române, stabilirea competenţelor de numire, eliberare din funcţie a unor categorii de personal cu funcţii de conducere astfel încât aceasta să se desfăşoare descentralizat, delimitarea competenţelor Poliţiei de Frontieră Române în raport cu exercitarea acestora la frontiera externă sau la frontiera internă, introducerea unei noi competenţe la frontiera externă care vizează participarea la operaţiunile comune organizate de Agenţia Frontex, desemnarea poliţiştilor de frontieră care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare de către ministrul administraţiei şi internelor cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu Legea nr.364/2004, delimitarea competenţelor de cercetare penală ale organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, ale poliţiei de frontieră, creşterea cooperării transfrontaliere şi schimbului de date şi informaţii cu structurile similare din statele vecine. Precizez că în cadrul Comisiei pentru apărare au fost aduse câteva amendamente proiectului de lege în forma sa venită de la Senat. Suntem de acord cu toate aceste amendamente şi la momentul respectiv domnul preşedinte va prezenta şi două corecturi şi vom interveni pe text. Şi cu acestea suntem de acord. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Raportul comisiei. |
|
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: Vă mulţumesc. În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de frontieră române şi pentru abrogarea art.4 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 27 septembrie 2010. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104 din 2001 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 în scopul aducerii unor modificări de structură şi de competenţă a Poliţiei de Frontieră Română pentru ca această instituţie să fie capabilă de a răspunde atât cerinţelor impuse de procesul de aderare, cât şi prezenţei României în rândul statelor Schengen. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru muncă au emis avize favorabile. La lucrările comisiei a fost prezentă doamna secretar de stat. La dezbateri au fost prezenţi 24 de deputaţi din cei 25 ai comisiei. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de frontieră române şi pentru abrogarea art.4 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României, cu amendamentele admise prezentate în anexă. Şi am să vă rog să-mi permiteţi, stimată doamnă preşedinte şi stimaţi colegi, a făcut referire doamna secretar de stat la două modificări de formă şi nu de fond, intervenite după discutarea în comisie la overview-ul Consiliului Legislativ. Este vorba de art.12 alin.(7) se adaugă cuvântul "al IGPF", deci al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, şi art.21 alin.(3) lit.b), este vorba de o traducere în termeni ceva mai exacţi "Codul comunitar privind regimul de trecere a frontierei de către persoane" şi după aceea, în paranteză "Codul frontierelor Schengen", aceste două modificări nemodificând sub nicio formă conţinutul acestui act normativ. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. S-au reţinut în stenogramă cele două modificări, care sunt de formă, de tehnică legislativă. Vă rog, doamna secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
|
Doamna Irina Alexe: Vă mulţumesc mult. Este vorba despre "Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane". Vă mulţumesc mult. |
|
|
Raportul este oricum depus, şi el este scris corespunzător, chiar dacă, să zicem, poate interveni o eroare în lecturarea lui. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Vă rog, domnule deputat Marian Săniuţă, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Consecvent cu ceea ce am declarat săptămâna trecută, stimaţi colegi, voi rămâne, în continuare, şi voi participa la şedinţele Camerei ori de câte ori un subiect de interes naţional va fi dezbătut. De data aceasta, subiectul Schengen este mult prea important pentru România, pentru a nu respecta acele trei culori pe care le-am arborat acolo, în bancă. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Probabil că nu toţi gândesc la fel, dacă am văzut eu bine ştirile legate de un anumit lobby care există împotriva României şi împotriva acestui obiectiv asumat, până la urmă, de aderare la spaţiul Schengen. Dacă mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterii generale? Nu. Atunci intrăm în dezbaterea amendamentelor. La punctul 1, avem titlul: "Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, şi pentru abrogarea art.4 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României". Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 2 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 3 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 4 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 5 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 6 dacă sunt observaţii? Este nemodificat de comisie. Nu sunt. Adoptat. La punctul 7 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 8 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 9 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 10 dacă sunt observaţii? Este un articol nemodificat de comisie. Nu sunt. Adoptat. La punctul 11 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 12 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 13 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 14 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Rămâne pentru sesiunea de vot final, care va avea loc marţi, pe 7 decembrie. |


